Latest / Fiti Oameni / Ultimele SURPRIZE ale omenirii - Relu Moldovanu
Transcript
- 0:00Citesc doar 3 versete din Matei capitolul 25.
- 0:04Versetele 31, 32 și 33 unde cuvântul domnului zice așa.
- 0:12Când va veni fiul omului în slava sa cu toți sfinții îngeri,
- 0:16va ședea pe scaunul de domnie al slavei sale.
- 0:19Toate neamurile vor fi adunate înaintea lui.
- 0:22El îi va despărți pe unii de alții, cum desparte păstorul,
- 0:25oile de capre. Și va pune oile la dreapta, iar
- 0:28caprele la stânga lui amin. Frați și surori, fiecare dintre
- 0:37noi încercăm cât putem de bine să ne planificăm viața.
- 0:43Și facem lucrul acesta dragii mei, pentru că vrem să putem
- 0:48realiza cât mai multe lucruri în această viață.
- 0:51Dar și pentru că avem impresia că dacă ne planificăm viața, nu
- 0:55avem surprize lucrurile merg așa cum le-am planificat.
- 1:01Sunteți aici oameni foarte în vârstă, unii dintre
- 1:03dumneavoastră și vreau să vă întreb dacă până la vârsta pe
- 1:08care o aveți. Viața a mers întotdeauna așa cum
- 1:11ați planificat-o. Nu prea nu.
- 1:18De câte ori am dat peste surprize în viață?
- 1:22Lucrurile n-au mers așa cum ne-am gândit noi că vom merge că
- 1:25vor merge, n-au mers cum le-am planificat noi și dacă ne uităm
- 1:30în urmă la istoria vieții noastre, descoperim o mulțime de
- 1:34surprize pe care le-am întâmpinat în viață și la care
- 1:38nici nu ne-am gândit. S-ar putea uneori să mergi la
- 1:41medic pentru un control de rutină.
- 1:46Și surpriză să spună doctorul cash foarte bolnav.
- 1:51Nu te-ai gândit la asta? Sau s-ar putea să mergi într-o
- 1:55bună dimineață la muncă și să-ți spună patronul de mâine, nu mai
- 2:00vii, ești pus pe liber. Nu mai avem nevoie de tine.
- 2:06Colegii mei omenirea asta în istoria ei a dat peste foarte
- 2:12multe surprize. Dacă citiți cu atenție cât
- 2:16puteți citi din istorie, veți vedea câte surprize au dat peste
- 2:21omenirea asta în istoria pe care a avut o omenirea.
- 2:26În 24 decembrie 2004, în Oceanul Indian a avut loc un cutremur cu
- 2:29magnitudinea de 9 ° pe scara richter și.
- 2:36A luat prin surprindere tsunami-ul care s-a pornit în
- 2:39Oceanul Indian a luat prin surprindere pe locuitorii de pe
- 2:43țărm și turiștii care au acolo peste 230.000 de oameni au
- 2:48murit. Cine se aștepta la asta era
- 2:53sărbătoare. Spun asta pentru că în această
- 2:58dimineață am citit din cuvântul domnului despre o zi cândva în
- 3:03viitor. Când omenirea asta va da peste
- 3:07ultimele surprize, cine știe câte vor fi până atunci?
- 3:10Câte surprize vor fi până atunci?
- 3:12Dar atunci, în ziua aceea, omenirea va experimenta ultimele
- 3:16surprize, spune Sfânta Scriptură.
- 3:19Când va veni fiul omului dumneavoastră, mai credeți că va
- 3:24veni fiul omului? Am stat de vorbă cu niște tineri
- 3:29cu ceva vreme în urmă din biserică și.
- 3:33Mă rog la un om în vârstă. Acum le-am spus când eram
- 3:36adolescent, când eram tânăr. Se cântau des cântări despre de
- 3:42venirea domnului. Rugăciunile noastre conțineau
- 3:48referiri la revenirea domnului predicile despre revenirea
- 3:51domnului și am zis, ați putea să-mi spuneți ce cântări despre
- 3:56revenirea domnului Cântăm acum? Și a fost tăcere.
- 4:02La un moment dat, un interzis hotel are o cântare despre venea
- 4:05domnul Știu care cântarea Iosif. Are o cântare despre venirea
- 4:10domnului? Ce ne gândim că nu ne gândim.
- 4:16Că predicăm sau nu predicăm, cântăm sau nu cântăm, ne rugăm
- 4:20sau nu? Ne rugăm despre revenirea
- 4:22domnului frați și surori. Evenimentul acesta va avea loc
- 4:26cu siguranță. Pentru că dacă atâtea alte
- 4:30lucruri din istorie pe care Dumnezeu le-a spus mai dinainte,
- 4:33s-au împlinit cu siguranță și asta se va împlinii și toate
- 4:38națiunile Pământului vor fi adunate, spune Sfânta Scriptură.
- 4:42Înaintea scaunului de domnie a lui cristos va fi evenimentul
- 4:45acela extraordinar și atunci vor fi ultimele surprize despre
- 4:50asta. Vreau să spun în câteva minute
- 4:52despre ultimele surprize ale omenirii.
- 4:56Prima prima surpriză pe care vreau să o menționez în această
- 4:58dimineață este participarea la o adunare.
- 5:04Pe care omenirea nu și-a planificat-o.
- 5:07Frații mei noi, de regulă, alegem la ce adunări ale
- 5:12oamenilor să mergem ne planificăm unde vrem să ne ducem
- 5:17dacă sunt adunări de interes pentru noi, ne ducem, dacă nu
- 5:20sunt de interes pentru noi, ne ducem, unii se duc bunăoară la o
- 5:24adunare pe stadion. E interesul lor, alții se duc la
- 5:28adunare de protest împotriva guvernului.
- 5:32Alții se duc la o altă un alt miting pentru nu știu care
- 5:36drepturi altul se da, alții se duc la o adunare de
- 5:39evanghelizare. Noi alegem unde să ne ducem la
- 5:44ce adunare să ne ducem alegem când să ne ducem dacă nu cumva
- 5:48ne strică programul nostru ne ducem numai că spune Sfânta
- 5:53Scriptură despre o Adunare, Adunarea Aceasta la care nimeni
- 5:58nu-și planifică să se ducă și, cu toate astea, trebuie să se
- 6:02ducă. Credeți asta frații mei?
- 6:08Toate națiunile vor fi adunate înaintea scaunului de domnie al
- 6:13slavei sale, pentru că această adunare finală dragii mei va sta
- 6:18sub acest trebuie divin trebuie să ne ducem.
- 6:22Ascultați mă în viața pe care o trăim în această lume.
- 6:26Sunt multe lucruri care trebuie. Trebuie să ne îngrijim de viața
- 6:33noastră, da, să ne hrănim, să ne odihnim.
- 6:37Trebuie să ne îngrijim de viața spirituală.
- 6:40E adevărat frații mei sau nu? E adevărat.
- 6:45Trebuie bunăoară să ne temem de Dumnezeu, că așa spune Sfânta
- 6:48Scriptură. Omul trebuie să se teamă de
- 6:50Dumnezeu. Trebuie să umblăm pe calea pe
- 6:54care Dumnezeu ne-o arată. Eu zice domnul îți va arăta
- 6:58calea pe care trebuie să o urmezi.
- 7:03Sau trebuie dragii mei să trăim ca domnul Isus cristos.
- 7:06Dacă zicem că rămânem în el, trebuie să trăim.
- 7:10Cum a trăit el, nu vreau să vă întreb, cel puțin dintre aceste
- 7:15câteva trebuie pe care le-am menționat aici.
- 7:18Oamenii le împlinesc pe acestea. Trebuie să ne temem de Dumnezeu.
- 7:24Sunt oameni care nu se tem de Dumnezeu.
- 7:27Frații mei. Dumnezeu trasează o cale
- 7:32înaintea noastră și zice pe calea asta trebuie să te duci
- 7:36acum. Vreau să vă întreb omenirea,
- 7:37asta se duce pe calea asta. Câțiva dintre oameni.
- 7:44Trebuie să trăim. Cum a trăit christos?
- 7:46Vreau să vă întreb câți oameni cunoașteți dumneavoastră care
- 7:50trăiesc, cum a trăit Cristos, câți cunoașteți?
- 7:54Dar trebuie. Pentru că noi, chiar dacă
- 7:57trebuie alegem să nu facem. E voința noastră pusă la lucru.
- 8:05Numai că dragii mei, atunci la acea adunare chiar trebuie.
- 8:10Nimeni nu va putea zice, nu vreau.
- 8:15Am altă treabă. Pentru că Dumnezeu zice că
- 8:20trebuie, atunci va fi exercitarea autorității sale.
- 8:25Împărătești va sta pe scaunul de domnie al slavei sale.
- 8:29Ascultați mă, când omul a fost aici în lumea asta, spune Sfânta
- 8:32Scriptură, că în mai multe circumstanțe, domnul Iisus
- 8:35Hristos și-a exercitat autoritatea.
- 8:38Asupra naturii a certat vânturile.
- 8:41Asupra bolilor a zis Slăbănogului, Scoală-te și
- 8:44Umblă. Asupra păcatelor a zis iertate
- 8:48sunt păcatele asupra morții, a zis lasă referă afară.
- 8:53Dar când a fost aici pe pământul acesta, domnul Isus cristos, în
- 8:57relație cu oamenii, a făcut apel la voința umană.
- 9:01Dacă voiește cineva să vină după mine.
- 9:06Va face așa și atunci? Dacă vrea cineva să vină la
- 9:10Adunarea asta? Frații mei.
- 9:14Își va exercita autoritatea lui de Împărat și toți oamenii vor
- 9:19trebui să se ducă la această adunare, chiar dacă nu și-au
- 9:23planificat. Asta va fi surpriza.
- 9:25Nimeni nu va putea să se scuze atunci să zică ceva.
- 9:30Ca să aibă scuze înaintea lui Dumnezeu, nu mă duc.
- 9:33Pentru că așa cum zice Biblia a zis, a zis domnul Hristos, în
- 9:37pilda aceea mă duc la holdă, nu pot să mă duc, mă duc la să-mi
- 9:41încerc boi, nu pot să mă duc. Deci Adunarea aceea.
- 9:47Va avea de a face cu fiecare dintre noi.
- 9:53Dacă mântuirea are de a face cu decizia fiecăruia dintre noi,
- 9:57dragii mei ascultați, mă? A zis Petru în predica lui din
- 10:01Ziua Cincizecimii, când a fost întrebat Ce să facem?
- 10:04Pocăiți-vă le-a zis, Petru, cine să se pocăiască?
- 10:08Cine frații mei. Fiecare.
- 10:12Botezații V Cine fiecare să se boteze?
- 10:16Să Primiți 2 Sfânt, cine să primească fiecare să primiți 2
- 10:19Sfânt. Dragii mei oferta asta stă față
- 10:25fiecăruia și dragii mei. În ziua aceea fiecare va trebui
- 10:27să dea socoteală. De felul în care se raporta la
- 10:32Evanghelia asta. Fiecare trebuie să dăm
- 10:35socoteală. Deci prima surpriză este asta
- 10:39participarea la o adunare la care oamenii nu-și planifică să
- 10:42participe. A 2-a surpriză este descoperirea
- 10:49perspectivei divine cu privire la gesturile mici ale vieții.
- 10:54Frații mei, viața fiecăruia se derulează sub atenta
- 10:59supraveghere a lui Dumnezeu. Secundă de secundă, viața mea
- 11:04este văzută de Dumnezeu în biserică în afara bisericii
- 11:08acasă ori pe unde suntem noi Dumnezeu vede fiecare secundă și
- 11:13viața mea și viața dumneavoastră.
- 11:16Este formată din decizii mari. Decizii mărunte.
- 11:23Din hotărâri mari, hotărâri mai puțin importante.
- 11:27Toate astea sunt văzute de Dumnezeu.
- 11:31Și ascultați, mă, ceea ce cred eu ca am pierdut din vedere
- 11:34frații mei este că viața noastră este în atenția lui Dumnezeu în
- 11:39fiecare secundă. De aceea ne permite foarte multe
- 11:43lucruri. Am pierdut din vedere lucrul
- 11:44acesta. Dar poate, dacă n-am pierdut din
- 11:49vedere cu totul, avem impresia că Dumnezeu este atent la
- 11:52lucrurile mari din viață. Ascultați mă știți care va fi
- 11:56surpriza în ziua aceea. Să descoperim că Dumnezeu
- 12:01înregistrează gesturi mici ale vieții.
- 12:05N-am citit tot textul acesta pentru că era prea mult luat
- 12:08prea mult timp. Ascultați mă mi-a fost sete și
- 12:11mi-ați dat să beau e un gest extrem de mare.
- 12:16Am fost flămând și mi-ați dat să mănânc.
- 12:20Am fost gol, m-ați îmbrăcat, am fost bolnav, ați venit pe la
- 12:24mine, am fost în temniță, m-ați vizitat.
- 12:28Frații mei. Consemnează Dumnezeu lucrurile
- 12:32astea. Am predicat la mii de oameni
- 12:37Dumnezeu musai să fie atent cu asta.
- 12:42Am dat milioane cine știe unde Dumnezeu Musai să consemneze
- 12:45acolo? Un pahar cu apă.
- 12:52O haină dată cuiva poate nu-ți mai trebuie. 5 minute 10 1/2 de
- 13:00oră pus pusă deoparte să te duci să-l vizitezi pe cineva.
- 13:05Consemnează, domnule dragii mei ascultați, mă, am fost flămând
- 13:09și mi-ați dat să mănânc. Mi-a fost sete și mi-ați dat să
- 13:12beau. Am fost gol, m-ați îmbrăcat asta
- 13:14zice în Ziua aceea, când toate națiunile vor fi adunate acolo,
- 13:18pentru că Dumnezeu le-a consemnat.
- 13:22Și mai mult decât atât, ascultați, mă?
- 13:26Dumnezeu din cer asta va fi poate parte din surpriză de la
- 13:30cel mai Dumnezeu din cer. Acordă valoare spirituală
- 13:36acestor gesturi mici pe care noi le facem sau poate nu le facem
- 13:42că unii nu au făcut. Când am dat cuiva să mănânce ii
- 13:46zicem dragii mei că e un ajutor social.
- 13:49Când am dat o haină cuiva ajutor social.
- 13:53L-am scos dintr-un necaz. Într-o situație complicată.
- 14:00Colegii mei biserica asta are un departament social care se ocupă
- 14:06cu cazuri sociale. Cu văduve cu orfani cu oameni în
- 14:12nevoi, să încercăm să răspundem cumva nevoilor.
- 14:17Știți că societatea societatea bine pusă la punct are intenția
- 14:22să se ocupe de cazuri sociale? Dar domnul Iisus Hristos zice
- 14:27zice altceva aici. Astea nu-s doar simple ajutoare
- 14:33sociale sunt acțiuni spirituale. De azi consemnate de Dumnezeu
- 14:39acolo dragii mei. Știți de ce au în spate o
- 14:42motivație spirituală? Au în spate.
- 14:46Motivația iubirii creștine, milei creștine.
- 14:52De aceea, când mă opresc să dau cuiva ceva.
- 14:59Persoana ce ar fi bine să știe că o fac nu pentru că sunt mai
- 15:03buni decât alții, că poate au trecut zeci pe lângă el.
- 15:08Nici unul nu s-a oprit să întindă mâna, să să facă ceva,
- 15:11să ajute dragii mei și m-am oprit eu și s-ar putea să tragă
- 15:14concluzia. Ești mai bun decât ceilalți?
- 15:17Nu? Nu pentru asta fac.
- 15:20Fac, în numele domnului Isus CRISTOS, el mi-a schimbat viața
- 15:24mea și o fac din cauza milei creștine iubirii creștine.
- 15:29Nu știu dacă înțelegeți. Pentru că scriptura dragii mei
- 15:35Dumnezeu din cer, domnul Isus cristos evaluează gestul acesta
- 15:40mărunt. Poate neînsemnat dragii mei, nu
- 15:43ca un ajutor social, ci ca o acțiune spirituală consemnată în
- 15:47cer la Dumnezeu. Iubirea creștină se manifestă
- 15:50practic. Oh nu vorbe.
- 15:56În mod practic. De aceea, spune Sfânta Scriptură
- 16:01în evrei că Dumnezeu nu este nedrept să uite osteneala
- 16:06voastră și dragostea voastră pentru numele lui voi, care.
- 16:13Ați ajutorat și ajutorați pe sfinți.
- 16:16E vorba de dragostea pentru numele lui.
- 16:20De aceea ajutăm am ajutat și ajutăm dragii mei și Dumnezeu
- 16:25nu-i nedrept să uite osteneala asta pentru că a făcut o acțiune
- 16:28spirituală. Avem impresia că dacă predic de
- 16:31la amvon sau cânt în cor sau când solo sau cine știe ce fac,
- 16:34am făcut o acțiune spirituală. Din perspectivă umană s-ar putea
- 16:39să fie așa. Dar din perspectiva lui
- 16:42Dumnezeu, când am întins mâna, am făcut o acțiune spirituală.
- 16:47Și am ajutat pe cineva? Și mai mult decât atât, dragii
- 16:51mei. Nu doar că.
- 16:55Domnul Isus cristos evaluează spiritual asta.
- 17:00Domnul Isus cristos. Consideră că gestul acesta
- 17:04mărunt în ochii oamenilor. Este îndreptat spre el însuși.
- 17:12Dragii mei cunosc persoane din biserica aceasta.
- 17:17Care au o inimă extraordinar de plină de pasiune să ajute.
- 17:24Să viziteze, să facă bine. Șo fac o motivație corectă,
- 17:30ascultați, mă bine nu să fie citate în biserică la darea de
- 17:35seamă că a făcut ca vizitat nu știu câte persoane nu știu câte
- 17:39familii nu pentru asta o fac o fac în numele domnului Isus
- 17:43cristos de frații mei. Câți ne-am gândit din locul
- 17:48acesta că atunci când am făcut ceva?
- 17:52A făcut pentru cristos. Câți?
- 17:57Sunt convins că dacă l-am vedea pe domnul Isus cristos în carne
- 18:03și oase cum a fost pe pământul acesta, umblând pe străzile
- 18:06Clujului într-o nevoie. Fiecare, deci o fi gata să dăm.
- 18:13Căi domnul Isus cristos. Dar zice domnul Isus așa când
- 18:20ați făcut unuia dintre cei. Continuați.
- 18:25Mai ne însemnați frați ai mei, mie mi-ați făcut?
- 18:32Întrebarea mea este dragii mei, cum ar fi inima noastră?
- 18:37Cum ar fi atitudinea noastră, cum ar fi actele noastre mărunte
- 18:42dragii mei. Dacă am înțelege că atunci când
- 18:45am făcut unui neînsemnat frate. A făcut pentru Hristos.
- 18:52Și să zică el mie mi le ați făcut?
- 18:57Deci, apostolul Pavel Saul din tars înainte de a deveni
- 19:00apostolul Pavel. Mergea din loc în loc să-i.
- 19:04Prinde pe creștini să-i prigonească pe creștini.
- 19:10Și se ducea și găsea într-o parte pe unele altă parte, pe
- 19:13altul într-o cămăruță, probabil sau cine știe unde adunați
- 19:17câțiva și prindea duce la Ierusalim.
- 19:20Și fiecare avea un nume cum avem noi astăzi.
- 19:24Și când strigă din cer domnul Isus cristos.
- 19:29Zice așa sau le saule? Pentru ce mă prigonești, adică
- 19:36ce i-ai făcut lui Ion, mi-ai făcut mie ce ai făcut victoriei,
- 19:39ai făcut, mi-ai făcut mie. Ce ai făcut?
- 19:42Nu știu cum e, mi-ai făcut, adică domnul Iisus christos se
- 19:45identifică dragii mei și atunci cu credincioșii, aceștia care
- 19:49sufereau prigoană. După cum se identifică cu cel
- 19:54mai neînsemnat frate spre care cineva și-a îndreptat.
- 19:58Mâna să ajute sau a cheltuit timp ca să facă o vizită.
- 20:03Asta va fi marea surpriza să descoperim dragii mei că
- 20:07Dumnezeu vede gesturile astea simple, altfel de cum le vedem
- 20:10noi le vede că acțiuni spirituale.
- 20:14Atât de importante că trebuie consemnate în cer la Dumnezeu.
- 20:19Și altă surpriză despre asta, nu vreau să spun mai mult.
- 20:22Dragii mei va fi experimentarea unei separări pentru eternitate.
- 20:29Prima surpriză este să mă duc la o adunare unde n-am vrut să mă
- 20:33duc. Dar trebuie.
- 20:36A 2-a surpriză să văd că cerul consemnează gesturi pe care nu
- 20:40le băgăm în seamă gesturi mici și a 3-a surpriză este aceasta
- 20:44să experimentăm această separare.
- 20:46El va despărți pe unii de alții. Va zice onor a venit și altor
- 20:51altora, duceți-vă. Mă rog, lui Dumnezeu până vine
- 20:56Adunarea aceea la care ne vom duce fără să vrem să ne viziteze
- 21:01Dumnezeu să alegem să fim. Împreună Adunarea Bisericii lui
- 21:06Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu să avem
- 21:09inima aceea motivată de iubire creștină și milă creștină față
- 21:14de cei care sunt în nevoie, știind că Dumnezeu consemnează
- 21:18asta în cer și orice gest mi cumpar cu apă.
- 21:22Nu va rămâne nerăsplătit, pentru că Dumnezeu știe să răsplătească
- 21:25osteneala. Haideți să vă ridicați în
- 21:27picioare dragii mei, să ne rugăm domnului, mulțumindu-i pentru
- 21:30ziua de azi, pentru harul său, pentru prezența sa cu noi și
- 21:34pentru faptul că încă ne mai cheamă să schimbăm ceva în viața
- 21:39noastră în atitudinea noastră față de Dumnezeu și
- 21:42dumneavoastră, unul față de alții.
- 21:43Ne rugăm împreună domnului amin.