Latest / Fiti Oameni / De pe VAL în VALURI - Dorel Coraș
Transcript
- 0:00Evanghelia după Matei, capitolul 14, începând cu versetul 22,
- 0:03cuvântul domnului spune așa. Îndată după aceea.
- 0:12Iisus a silit pe ucenicii săi să intre în corabie și să treacă
- 0:15înaintea lui. De partea cealaltă, până va da
- 0:18drumul noroadelor. După ce a dat drumul noroadelor,
- 0:22s-a suit pe munte să se roage singur la o parte, se înnoptase
- 0:26și el era singur acolo. În timpul acesta, corabia era
- 0:30învăluită de valuri în mijlocul mării, căci vântul era
- 0:34împotrivă. Când se îngâna ziua cu noaptea,
- 0:38Isus a venit la ei umblând pe mare.
- 0:41Când l-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat și au
- 0:44zis este o nălucă. Și de frică au țipat.
- 0:50Isus le-a zis îndată îndrăzniți eu sunt, nu vă temeți doamne,
- 0:55i-a răspuns petru. Dacă ești tu, poruncește, mi să
- 0:58vin la tine pe APE. Vino, i-a zis.
- 1:01Isus și Petru s-a coborât din corabie și a început să umble pe
- 1:04APE ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era
- 1:08tare, s-a temut și fiindcă începea să se afunde, a strigat
- 1:13doamne Scapă-mă îndată Isus a întins mâna, l-a apucat și a zis
- 1:19puțin credinciosule. Pentru ce te-ai îndoit și după
- 1:23ce au intrat în corabie, a stat vântul.
- 1:26Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui
- 1:30Isus și i-au zis cu adevărat, tu ești fiul lui Dumnezeu, după ce
- 1:36au trecut marea, au venit în Ținutul Ghenezaretului, Amin
- 1:42înainte să vă așezați în prezența lui Dumnezeu, dacă nu
- 1:44vă cer prea mult, o să vă rog să aveți un moment de libertate în
- 1:48care să vă binecuvântați într-un mod specific, unii pe ceilalți,
- 1:52spune-i celui de lângă tine. Dumnezeu să fie cu tine,
- 1:55Dumnezeu să te binecuvânteze. Poate ești într-un val domnul să
- 1:59te scoată de acolo. Una dintre cele mai mari frici
- 2:28pe care trebuie să le înving în viața aceasta a fost frica de a
- 2:33zbura cu avionul. Prima mea experiență a fost una
- 2:37total nefericită a 2-a a fost de a dreptul groaznică.
- 2:43La 2 o să-mi aduc aminte mereu Zburam de la Cluj, undeva spre
- 2:47Bovela Paris și de când am decolat avionul, s-a zdruncinat.
- 2:52În toate părțile. Dar nu sunt niciodată când
- 2:55spatele meu niște oameni din zona maramureșului care
- 2:59înțelesesem că mergeau după mașini în Franța.
- 3:02Tipic ce poți să faci altceva? Și ăștia din cauza unui consum
- 3:07de. Încurajare în aeroport au
- 3:11început să cânte o cântare pe care o ținea minte din copilărie
- 3:15ă 2 muritori pune în groapă. Viața trecătoare și la cap vor
- 3:20pune o piatră viață trecătoare. Eram de a dreptul îngrozit și
- 3:24terifiat. Strângeam Biblia în mână de am
- 3:28crezut că o rupe la un moment dat și ăștia când au în spate
- 3:31foarte degajați și eu a fost un moment așa cumva de declic în
- 3:35care am zis, OK, doamne dacă ăștia.
- 3:37Poate să cânte asemenea lucruri foarte degajați.
- 3:40Eu care te am pe tine, totuși, trebuie să fiu mai brav.
- 3:43Și din momentul ăla a început un fel de luptă puternică să mă
- 3:46conving că trebuie să înviorez și frica asta, dar încercarea
- 3:50cea mai grea a fost în urmă cu mai mulți ani de zile, când am
- 3:53avut un zbor în Canada. Mi-am dorit foarte mult să ajung
- 3:55acolo. Am pornit de undeva de la Londra
- 3:58de la gatwick. Dacă nu mă înșel și totul a
- 4:01decurs foarte bine excepțional superb.
- 4:05Doar că în momentul în care am intrat pe teritoriul Canadei din
- 4:08partea de nord. Am dat de ceea ce se numește
- 4:12croseu in vânturi încrucișate. Și dragii mei ok, eu am început
- 4:18să mă îngrozesc să mă sperii, dar știi că o să te încurajez și
- 4:21cauză repere în avion să vezi dacă și cineva mi-a spus Dorel
- 4:25când vezi că i se zdruncină tare, avionul te uiți la
- 4:28stewardese. Și m-am uitat și cred că nu m-am
- 4:31uitat bine, pentru că am văzut-o pe una, făcându-și cruce.
- 4:34Bun. Și ăla a fost momentul.
- 4:39Vreau să vă spun că orele acelea până la aterizare au fost, cred
- 4:44că cele mai lungi ore din viața mea.
- 4:47A fost o călătorie cu peripeții. A fost o călătorie grea.
- 4:53Și am avut și o tentativă inițial de a veni cu vaporul
- 4:57înapoi spre casă. De ce mare credință am avut?
- 5:01Dar ce vreau să vă spun este că există anumite situații în care
- 5:05treci în viață, care te marchează, care își pun amprenta
- 5:08asupra ta și probabil că niciodată nu o să mai fie la fel
- 5:11după ce ieși de acolo. Există un episod aici pe care
- 5:16le-am citit în seara asta. Domnul Isus, la un moment dat îi
- 5:19pune pe ucenici pe cei 12 pune într-o corabie se duce undeva pe
- 5:23munte să se roage, tocmai fusese loc o mare minune înmulțise
- 5:27PÂINILE HRĂNISE peste 5000 de oameni.
- 5:29Și la un moment dat ucenici și dragii mei spune Biblia că rămân
- 5:33pe mare singuri. Și să fie și mai frumos, decorul
- 5:37e noapte. Și mai vin și niște vânturi
- 5:40puternice. Se declanșează niște valuri
- 5:42teribile și pentru ucenici dragii mei a fost un moment
- 5:46foarte greu. Gândiți-vă, oamenii ăștia au
- 5:49pornit de la mal erau pe val pe valul popularității și dintr-o
- 5:54dată câteva ore de zi, câte câteva ore mai târziu intră în
- 5:57valuri, pentru că unii așa de imprevizibil e viața.
- 6:01Da, acum ești pe val și peste câteva ore, o zi distanță ești
- 6:05în valurile cumplite ale vieții, viața imprevizibilă, viața
- 6:09dragii mei ne oferă foarte multe surprize.
- 6:12Există aici, deci suntem mulți. Există doar 3 categorii de
- 6:15oameni. Din punctul acesta de vedere,
- 6:17există oameni care tocmai au ieșit, probabil din anumite
- 6:21valori ale vieții și slavă lui Dumnezeu ați supraviețuit?
- 6:25Există pe de altă parte, oameni care chiar acum aici în biserică
- 6:28sau poate dintre cei care ne urmăresc care sunt în valuri în
- 6:32valuri crunte ale vieții sunt loviți din multe părți.
- 6:35Se lupte undeva într-o mare care parcă nu se mai sfârșește.
- 6:40Pe de altă parte, vreau să vă spun că există OA 3-a categorie
- 6:43de oameni care urmează să intre în valuri mai devreme sau mai
- 6:46târziu. În seara asta vreau să vorbesc
- 6:49despre gândul acesta, despre subiectul acesta al încercărilor
- 6:54și Intitulat Gândul pentru noi în seara aceasta de pe val în
- 6:58valuri. De pe val în valuri ucenicii
- 7:01sunt pe val valul popularității, totul fain tot e OK.
- 7:06Merg lucrurile extraordinare umbrelor cu domnul Isus și
- 7:09dintr-o dată intră într-o mare încercare.
- 7:12Dragii mei, atunci când intrăm în valuri în viață, atunci când
- 7:14intrăm în furtuni în viața asta, atunci când trecem prin
- 7:17încercări, trebuie să facem câteva lucruri.
- 7:20Eu știu că de regulă tendința este să facem lucruri
- 7:22instinctual, dar dragii mei nu vom ieși niciodată decât într-un
- 7:26mod rațional spiritual. Trebuie să gândim anumite
- 7:29lucruri și primul lucru pe care trebuie să-l facem este să
- 7:33identificăm motivul încercărilor din viața noastră.
- 7:35Ok, am intrat în valul ăsta, am intrat în furtuna asta.
- 7:38Primul lucru pe care filtrul prin care trebuie să treci
- 7:41problema aceea este. De ce și este absolut normal
- 7:45să-ți pună întrebarea asta trebuie să te întrebi, trebuie
- 7:48să te verifici și să vezi de ce trec pe aici?
- 7:51Identifică motivul încercărilor din viața ta in edifică.
- 7:54Motivul furtunilor valurilor care au venit peste viața ta.
- 7:57Vedeți voi. Există 2 feluri de încercări
- 8:01prin care noi ca oameni putem să trecem și aceste încercări.
- 8:04Dragii mei sunt încercări dacă vreți de corecție și altele de
- 8:08instrucție. Îți lucru dragii mei prin care
- 8:11noi trecem în viață pentru că pur și simplu am luat decizii
- 8:14greșite pentru că pur și simplu e posibil să fi fost
- 8:17neascultători să fii ignorat vocea lui Dumnezeu în
- 8:21detrimentul sau dacă vreți în favoarea vocii dorințelor
- 8:24noastre, există încercări de corecție și există încercări de
- 8:29instrucție prin care Dumnezeu vrea să ne învețe ceva.
- 8:32Un exemplu clar este neascultarea lui Iona, știți
- 8:35bine, Dumnezeu îl trimite la ninive și el se duce în altă
- 8:38parte și omul acesta dragii mei. Trebuie să treacă printr-o
- 8:41furtună teribilă, pentru că Dumnezeu a vrut să corecteze
- 8:44neascultarea din viața lui, dar în același timp vreau să vă spun
- 8:48că există un risc foarte mare în viață, se pur și simplu să
- 8:51trăiești prin anumite furtuni, prin anumite încercări prin
- 8:54anumite valuri, pentru că pur și simplu tu ești un pasager în
- 8:57barca altuia. Îmbarcă unu iona care nu-l
- 9:00ascultă pe domnul. Nu pentru că tu ai greșit
- 9:04neapărat cu ceva, nu pentru că tu ești vinovat cu ceva, nu
- 9:06pentru că tu ești neascultător, dar pur și simplu ești într-o
- 9:09barcă cu un om care nu-l ascultă pe domnul care merge într-o
- 9:13direcție greșită. Poate să fie soțul tău.
- 9:17Poate să fie părinții tăi care a luat o decizie greșită și ești
- 9:20pur și simplu un pasager în barca altuia și trăiești prin
- 9:23valuri, nu din cauza ta. Spune cuvântul lui Dumnezeu că
- 9:27cei care au fost cu Ioana pe corabie au trebuit la un moment
- 9:30dat să arunce toate instrumentele, toate ustensilele
- 9:33afară în mare și dragii mei. Acum nu se referă că nu știu au
- 9:37aruncat acolo, un scaun, gândiți-vă că oamenii aveau
- 9:39agoniseala de o viață se mutau într-o altă țară.
- 9:43Și toată agoniseala de generații întregi erau puse niște cufere,
- 9:46nu exista pe vremea Aia Revolut să trimiți bani în Spania, să-ți
- 9:49cumperi casă acolo sau bancă sau cont efectiv tot ce vindea in
- 9:53Israel. Încercarea de a te muta într-o
- 9:55altă țară pentru o viață mai bună valorificare în bunuri de
- 9:58aur, de argint în obiecte prețioase și le puneai cu tine
- 10:01într-un cufăr și te urcai în corabie.
- 10:04Și din cauza lui Iona spune cuvântul lui Dumnezeu, pentru că
- 10:06sunt pasageri în barca altuia. Într-un fel au tras la sorți și
- 10:10sorțul a căzut PE una pentru că există momente în viață.
- 10:13Când treci prin valuri din cauza altora.
- 10:15Dar există dragii mei și spuneam încercări sau valuri sau furtuni
- 10:20în viața dumneavoastră, care sunt pur și simplu nu de
- 10:23corecție și de instrucție, pentru că Dumnezeu vrea să ne
- 10:26învețe ceva despre asta. E vorba aici, spune versetul
- 10:29întâi îndată după aceea, cine nu conjunctura, nu ambiția, nu cer
- 10:34nici o vorbă, hai să mai dăm o. Pescuit în seara asta să mai
- 10:37prindem să mai facem niște bani și spune cuvântul lui Dumnezeu,
- 10:39că Isus a silit pe ucenicii lui să intre în corabie și dragii
- 10:43mei, cel care îi trece pe ucenici.
- 10:45Prin episodul acesta în mod intenționat, nu accidental este
- 10:49nimeni altul decât Isus cristos și dragii mei.
- 10:51Întotdeauna Dumnezeu are un clar, un plan clar în direcția
- 10:55asta, nu-i ascultați, nu putem să trecem în viață prin
- 10:58încercări, prin furtuni și s-ar putea să fii în ele tocmai în
- 11:01seara asta. Și știi de ce nu?
- 11:02Pentru că ești locuit, nu pentru că nu-l asculți pe Dumnezeu, ba
- 11:06dimpotrivă, pentru că îl asculți pe domnul treci prin furtuni.
- 11:10Pentru că ești un om moral, pentru că ești un om integru,
- 11:13pentru că nu te-ai compromis tocmai de aia uneori treci prin
- 11:16furtuni. Știu de ce și prin încercări,
- 11:18pentru că l-a scos pe domnul. Cu ani de zile în urmă, când
- 11:21locuiam la știri și am început să fac masteratul la Sibiu,
- 11:25Mergeam la ștei de acolo. Exista o flotilă de tir uri de
- 11:29care merg în toată țara și la un moment dat am stat la ocazie să
- 11:32să iau un tir cu care să mă duc la Sibiu și îmi aduc aminte că
- 11:35mă lua cineva moare cunoscut frate dorel, FII binecuvântat și
- 11:39începe omul să îmi povestească căi numai de jumate de an întorc
- 11:42la domnul Primul din familia lui, primul din neamurile lui și
- 11:45mi-a zis Frate Dorel de jumătate de an, de când m-am întors la
- 11:48Dumnezeu, trec prin niște încercări, cum nu-ți poți
- 11:50imagina? Am avut atât, noi suntem o rețea
- 11:53aici de tir iști ăștia prin toată țara veți radar, ai grijă
- 11:56acolo mai încet. Adică ne-am dacă rămâneam în
- 12:00pană săreau, trebuie să mă ajute de jumate de an pur și simplu a
- 12:03zis trec printr-o prin niște încercări cumplite, pentru că
- 12:07toți mi-au întors spatele și am zis, da, de ce?
- 12:09Pentru că te-ai pocăit? Cred că da și și pentru altceva
- 12:12și am zis de ce? Păi hai să-ți însă hai să spun
- 12:15ceva. Ah, până să mă pocăiesc, eu
- 12:19declaram consum la tir, nu știu, mă pricep cât consumă un tir,
- 12:22dar. Nu știu 23 25 L la SUTA de
- 12:25kilometri. Ok.
- 12:28Ca toți ceilalți. Frate de când m-am pocăit de
- 12:32jumate de an, s-au pocăit și consumul la mine.
- 12:36Zicând, păi nu mai consumă 21 și consumă 17?
- 12:41Și problema este că o venit din spațiu și ăsta nu puțini, adică
- 12:43toate tirurile, toate tir urile consumă 25, nu mai tot consumă
- 12:4817 ceva, nu e în regulă pe un pocăit.
- 12:53Și din momentul ăla au venit toți prietenii mei.
- 12:55Bine, mă că tu ești mai acum mai deștept și mai șmecher atunci
- 12:58mai acum te-ai pocăit acum ești marele moralist, dar când noi
- 13:02făceam o fost, dar nu mai facem. Și din cauza asta îmi povestea o
- 13:06mostră de jumate de an trece prin cele mai grele încercări.
- 13:08Este batjocorit, este ironizat, este sabotat, este vorbit de rău
- 13:12întruna de către toți foștii lui prieteni și colegi, pentru că
- 13:16ascultă, mă poți să treci în viață prin încercări, prin
- 13:18valuri, prin furtun tocmai că ești pocăit tocmai pentru că l-a
- 13:22scos pe Dumnezeu. Cu ani de zile în urmă îmi aduc
- 13:25aminte că s-a întors la Dumnezeu un tânăr din lume.
- 13:30Și m-a bucurat atât de mult când am văzut cum Dumnezeu lucrează
- 13:32în viața acestui tânăr, pentru că venea dintr-o familie foarte
- 13:35înstărită, dar care a avut o viață efectiv ă atât de
- 13:39vicioasă. Un tânăr care să vă imaginați
- 13:42cheltuia undeva în medie pe săptămână 3 4 5.000 EUR Spărgea
- 13:46la cazinouri. A venit într-o seară la noi o
- 13:49slujbă de evanghelizare. Dumnezeu i-a vorbit, și-a predat
- 13:51viața în mâna lui Dumnezeu n-a avut pe nimeni în familia lui,
- 13:54care să cunoască pe domnul. A început să vină duminică de
- 13:57duminică la biserică. A renunțat la toate viciile, a
- 13:59renunța la toate porțile prin care diavolul intra aducea
- 14:03păcatul în viața lui și vreau să vă spun ceva în ziua Botezului
- 14:07am stabilit cu toți candidații la botez la 9 fără 20, poza
- 14:10celebra poză sfântă de grup înainte de botez și îl așteptam
- 14:14să vină și se face 9 fără 20, 9 fără 10 și sunt disperat, nu
- 14:19răspunde. În cele din urmă săracul fugit
- 14:22au ajuns undeva pe la 9 9 fără ceva și nespălate.
- 14:26Dor iartă-mă, dar am avut o întâlnire înainte să vină aici
- 14:30au venit tatăl meu, s-a pus în fața mea în drum și se ascultă
- 14:32aici. Nu pleci nicăieri, cum să mergi
- 14:34să te botez, m-a văzut în haine albe de botez botez și a zis, Da
- 14:38o zis Dorel mi-au scos o sumă de bani fabuloasă, așa teancuri în
- 14:43neuro bă, du-te du-te unde vrei du-te la cazino, du-te,
- 14:47distrează-te, du-te cu pretenții fără cinste, ba nu te pocăiești.
- 14:51Puțin și a zis, mi-a zis, în momentul ascultă, merge dacă
- 14:54pleci și te botezi să uiți de mine ca tată.
- 14:58Și-a zis Frate Dorel și îmi povesteau după aceea 2 ani și
- 15:00jumătate 2 ani și jumătate, a trecut prin niște furtuni
- 15:04teribile în familia lui. Știți de ce nu?
- 15:07Pentru că nu era pocăit tocmai pentru că era pocăit tocmai
- 15:10pentru că l-a scos pe Dumnezeu. S-ar putea că ascultă mă în
- 15:13locul la locul tău de muncă, să fii prigonit, să treci prin
- 15:16valuri, nu pentru că eu știu un om imoral, dimpotrivă, pentru că
- 15:19ești un om moral, pentru că lumina ascultă, mă sfidează
- 15:23întunericul. Deranjează întunericul.
- 15:28Dar ascultă, mă, când trăiești prin prin prin valurile acestei
- 15:30vieti, trebuie să te întreb ok de ce?
- 15:33Pentru că s-ar putea să fie lucruri de corecție sau lucruri
- 15:36de instrucție. Poate că Dumnezeu vrea să te
- 15:37formeze într-o anumită direcție al 2-lea lucru pe care trebuie
- 15:41să la care trebuie să fim foarte atenți când treci în plin ă de
- 15:44pe val în valuri ascultă, mă va trebui să descoperim scopul
- 15:48încercărilor. Identifică sursa lor, dar în al
- 15:522-lea rând descoperă scopul încercărilor din Viața ta,
- 15:56pentru că dragii mei trebuie să privim cu atenție de ce trebuie
- 15:58să primim răspunsurile acestea și Biblia ni le oferă.
- 16:03Dragii mei. Ceea ce este fabulos, că din
- 16:06textul acesta este este un lucru foarte interesant și anume
- 16:09gândiți-vă în felul următor, dragii mei.
- 16:11Uneori Isus cristos și deduc asta de aici.
- 16:15Uneori Iisus Hristos ne trece dragii mei prin anumite valori,
- 16:19ne pune în anumite valuri, ne trecem corabia, ne punem
- 16:23corabia, știți de ce? Pentru a ne scăpa de o cursă mai
- 16:26mare. Uneori s-ar putea să fii într-o
- 16:29corabie care îi învăluit în valuri.
- 16:32S-ar putea că în momentul ăsta viața ta să fie într-un mare
- 16:35încercare și să strigi și să spui doamne, dar cu ce am
- 16:38păcătuit? N-ai păcătuit cu nimic și să
- 16:41nu-ți dai seama că de fapt, Dumnezeu te-ai așezat în
- 16:43corabia, în mijlocul mării. Știi de ce?
- 16:46Pentru că pentru tine acolo e mult mai în siguranță decât pe
- 16:49mal. Și uneori dragii mei, nu ne dăm
- 16:53seama că uneori locurile în care ne simțim cel mai bine sunt
- 16:56locurile cele mai periculoase în care putem să fim știți unde
- 16:59erau înainte de episodul acesta, ucenicii erau pe mal avusese
- 17:03tocmai loc o mare minune. Un mare miracol și spune
- 17:07cuvântul lui Dumnezeu, că pe Fondul acesta, noroadele Ioan,
- 17:10Capitolul 6 cu 15 zice, Biblia că Isus fiindcă știa că au de
- 17:14gând să vină să-l ia cu sila să-l facă împărat.
- 17:18Știți ce face ucenici îi pune în corabie, el se duce singur pe
- 17:22mare și este departe de mulțime. Dacă ar fi rămas Isus în
- 17:26mijlocul mulțimilor, îl făceau pe loc împărat.
- 17:30Petru devenea prim-ministru bolojan.
- 17:34Matei, directorul vămilor. Iuda, ministrul finanțelor.
- 17:41Imaginați-vă oameni buni ăștia pe lângă Isus?
- 17:44Păi, dacă Isus ar fi fost Rege, ce erau, erau miniștri.
- 17:49Și domnul Isus sesizează dragii mei că ucenicii n-au cum să
- 17:52gestioneze succesul acesta și știu ce face domnul să nu-și
- 17:55piardă mințile. Dumnezeu ia de pe mal îi bagă în
- 17:58corabie și trimite mijlocul mării.
- 18:00Pentru că uneori cel mai sigur loc în care poți să fie în
- 18:03mijlocul mării, Nu pe mal. Și uneori nu ne dăm seama dragii
- 18:07mei că Dumnezeu ne pune undeva în valuri încercări, pentru că
- 18:10pentru noi e mai bine acolo decât pe mal și nu știm, dar
- 18:13uneori dragii mei nu vedem tot ansamblul acesta.
- 18:17Alteori dragii mei Dumnezeu ne trimite în încercări în valuri,
- 18:21nu pentru a ne distruge ce dragii mei pentru a ne izola de
- 18:25mulțime, tocmai pentru că vrea să ne formeze.
- 18:27Dragii mei cred din toată inima următorul principiu, Dumnezeu nu
- 18:30te poate forma dacă nu te poate izola.
- 18:34Există ascultă, mă ce spun, există domenii în Viața ta pe
- 18:37care niciodată nu o să crești în ele în mulțime.
- 18:42Subliniez subscriu, cred că e așa de frumos să fim împreună la
- 18:46biserică. E așa de importantă părtășia
- 18:49frățească, dar ascultați mă există dimensiuni ale credinței
- 18:52pe care niciodată nu o să le atingi și n-o să le dezvolți
- 18:55niciodată în mulțime. Există anumite lecții ale
- 19:00solitudinii, există anumite lecții ale cămăruței pe care
- 19:03ascultă? Mă Dumnezeu vrea să ți le ofere
- 19:05și nu le poate face. Nu ți le poate preda în mulțime.
- 19:08Dumnezeu nu te poate forma uneori dacă nu te poate izola.
- 19:12Și Dumnezeu dragii mei vrea să facă lucrul ăsta în viața
- 19:15noastră. În mulțime te bazezi pe oameni.
- 19:19Pe mare. Când ești disperat și nu mai
- 19:22vezi pe nimeni în jurul tău te bazezi pe Dumnezeu.
- 19:25Și începi să te să crești și să-ți ancorezi viața în domnul
- 19:29Apostol Pavel. Aduceți vă aminte când este la
- 19:31Tribunalul din Roma, la prima înfățișare, N-am mai văzut pe
- 19:34nimeni foarte interesant că Pavel dragii mei probabil că a
- 19:37fost cel mai dorit evanghelist ă.
- 19:41La vremea respectivă, toată lumea și-ar fi dorit să-l aibă
- 19:43pe Pavel la biserică. Și totuși există o biserică la
- 19:46care parte se auto invită. Știți unde Roma am o vie dorință
- 19:50să ajung la Roma atât de mult. Îmi doresc să ajung la Roma de
- 19:53atâtea ori am vrut să vin la voi și au fost împotrivă și cutare
- 19:55și cutare. Și spune Biblia că în cele din
- 19:57urmă Pavel ajunge la Roma. Dar n-a ajuns să fac
- 20:01evanghelizare pe colosseum 3 zile.
- 20:04Distribuiți la ieșiri masiv TIC toc faceți anunțul?
- 20:07Vine Pavel, facem evanghelizare mare pe coloseni unu Pavel
- 20:10ajunge la un tribunal. Ce spune cuvântul lui Dumnezeu
- 20:13ca întâiul răspuns de apărare. N-a fost nimeni.
- 20:18Știți pe cine vede Pavel într-un an?
- 20:2261 Dumnezeu face ca oamenii să nu mai fie pe lângă noi.
- 20:26Și de ce uneori Dumnezeu îngăduie să fim izolați, să fim
- 20:29singuri pentru că Pavel vede pe cineva la Tribunal.
- 20:33Întâi meu, răspuns de apărare toți.
- 20:36M-au părăsit dar. Cine.
- 20:40Domnul. Pavel l-a văzut pe domnul acolo.
- 20:45Pavel l-a văzut pe domnul și tu și cu mine ascultă, mă, ce spun?
- 20:47Avem nevoie de domnul, mai mult ca ori și când?
- 20:51Avem nevoie dragii mei mai apoi de vânturi și valuri puternice
- 20:54în viața noastră pentru a ne învăța să ne ancorăm în
- 20:56lucrurile potrivite. Ăsta este scopul.
- 20:58Dumnezeu trimite valuri îngăduie, valuri și vânturi
- 21:01puternice în viața noastră. Să ne clătinăm din toate
- 21:03părțile. Știți de ce să învățăm, în
- 21:05sfârșit, să ne ancorăm în lucrurile potrivite?
- 21:08Să înțelegem dragii mei că sunt lucruri în care nu ne putem în
- 21:11ancora decât în domnul. Și Dumnezeu trimite aceste
- 21:15vânturi care vin împotriva noastră, tocmai ca să coborâm
- 21:18ancorele nu în oameni, nu în relații, nu resursele noastre și
- 21:23în domnul și să ne legăm de domnul ajute ne domnul asta?
- 21:27Ajută ne domnul la asta. Mai mult de atât, dragii mei,
- 21:30valurile care depășesc capacitatea noastră, valurile și
- 21:33vânturile care depășesc capacitatea noastră de a de a
- 21:36vâsli de a naviga ne conduc spre nevoia de a crede.
- 21:41Există lucruri care te depășesc. Există probleme cu pe care nu le
- 21:46vei rezolva niciodată cu tot ajutorul din lumea asta și în
- 21:49momentul în care vei înțelege că există limite în momentul ăla
- 21:53ascultă, vei începe să-ți dezvolți capacitatea de a crede.
- 21:58Când nu mai poți rezolva ascultă mă și când ajungi la limita
- 22:02puterii umane soluțiilor umane, vei ajunge să-ți dezvolți
- 22:06capacitatea de a crede. Dar acum dragii mei trebuie să
- 22:11recunosc și probabil nu știu dacă când a citit Biblia va
- 22:14intriga puțin chestia asta Petru, într-un moment foarte
- 22:18interesant al vieții lui, spune, știi ceva?
- 22:20Doamne vreau să vin la tine. Și Petru nu a zis doamne
- 22:24potolește puțin valurile, se vâslim și să ajungem la tine.
- 22:27Nu știu ce vreau să cobor din barcă și vreau să pășesc pe APE.
- 22:31Cere puțin lucru pentru. E un act de necredință asta.
- 22:37Nu. Și totuși, la un moment dat,
- 22:41spune cuvântul lui Dumnezeu, că Isus ideea i se adresează lui
- 22:43Petru cu afirmație care unii se pare șocantă, dacă nu înțelegem
- 22:46în context puțin credinciosule. Sunt onest cu dumneavoastră și
- 22:51nu am decât să fiu așa, n-am cum să fiu.
- 22:54A trebuit să fac un proces așa. De evaluare lăuntrică OK dacă.
- 23:00Dacă pentru Necredincios înseamnã CÃ CES.
- 23:04Îi va salva pe fratele Sora, prietenul de aici, care mâine se
- 23:07duce pe bega și prin credință. Faci așa vreo 20 de pași.
- 23:12Care dintre noi am fi luat inițiativa lui Petru haideți să
- 23:15fim onești. Valuri vânturi noapte ești rupt
- 23:19de obosit se îngână ziua cu dimineață, ai Vâslit opt-nouă
- 23:22ore cel puțin și dintr-o dată apare Isus.
- 23:26Și în loc să-l aștepți pe Isus să vină în corabie să potolească
- 23:29furtunile pentru ceva. Eu vreau să vin la tine.
- 23:32Și după Aia Isus îi spune puțin credinciosule.
- 23:37Când domnul Isus Hristos se referă aici puțin credinciosule
- 23:40de fapt la ce se referă se referă dragii mei.
- 23:42Următorul aspect se referă dragii mei la faptul că petru a
- 23:46avut destulă credință să înceapă ceva, dar n-a avut suficientă
- 23:50credință să continue ceva. Când spune expresia asta puțin
- 23:55credinciosule nu înseamnă că Petru nu au credință, pentru că
- 23:57la un moment dat, câțiva metri au pășit pe APE, a trăit în
- 23:59supra, a pășit în supranatural, dar marea problema a lui Petru
- 24:02și Uniunea noastră este că avem credință să începem lucruri noi.
- 24:06Avem credință să le continuăm. Doamne, eu cred că tu vei
- 24:10interveni și începem cu post și începem cu rugăciuni și cu
- 24:13angajamente înaintea lui Dumnezeu.
- 24:16Și credem că domnul ne poate vindeca și credem că domnul
- 24:19poate interveni, dar dacă nu intervine, avem planuri de pus
- 24:22deoparte. A fost undeva în urmă cu mai
- 24:24mulți ani de zile, la o întâlnire cu.
- 24:27Visul oricărui penticostal. Proroc și pastori.
- 24:32Mulți la un loc într-un ritm spiritual.
- 24:35Îmi aduc aminte că un coleg de al lor s-au zis, băi, Fraților,
- 24:38mă cam doare capul, dar mă doare foarte tare.
- 24:41Și un o zis bă. Cum adică suntem toți aici
- 24:45păstori? Păi ne rugăm pentru tine Frate
- 24:47să-ți treacă durerea de cap amin toți.
- 24:51Are cineva sticluță cu untdelemn 15 Cluj și au apărut.
- 24:56L-am uns ca pe o clătită. Am pus mâinile l-am.
- 25:02Suzeta sau stop după 5 minute simt ceva.
- 25:06Că. Parcă așa nu nu frate pe ochi
- 25:09vindeca tu nu ne mai rugăm. Ne-am mai rugat încă o tură.
- 25:12Iar simți ceva? La un moment dat, niciunul după
- 25:17a 3-a tentativă de rugăciune a zis, bă am niște nurofen ai
- 25:20slavă lui Dumnezeu adu repede. Cam atât, e credința noastră.
- 25:25Da noi avem credință domnul eu cred că Dumnezeu va purta avraam
- 25:29a zis Dumnezeu ceilalți cer, dar doamne vezi Pulberea da vezi
- 25:32numărul nu le pot așa. O să fie seminția ta cresc, cred
- 25:36doamne cum să nu cred. După ceva timp au zis arabă,
- 25:39știi ceva? Acum că ne dă domnul ceva ne dă
- 25:43dacă nu știi ce intri la gară ismail, planul B în caz că.
- 25:49Pentru că de foarte multe ori noi avem credința să începem
- 25:51ceva, dar nu avem credința să continuăm ceva.
- 25:54Asta e marea problemă a lui Petru dragii mei, când domnul
- 25:56Isus spune când are puțin credinciosule faptul că nu au
- 25:59avut credință ei au avut credință să înceapă, dar n-a
- 26:02avut credință dragii mei să continue însă foarte interesant.
- 26:05Ok, dacă asta e credință mică în ochii domnului, care credința
- 26:08mare există un personaj din Biblie, culmea, nu e vreun sutaș
- 26:12roman despre care domnul Isus face o afirmație incredibilă.
- 26:15A zis așa ceva? EO credință de asta n-am văzut
- 26:18nici în Israel, spune Biblia că nu sutaș Evanghelia după Matei,
- 26:22capitolul 8 spune Biblia că au venit un sut al lui Isus Cristos
- 26:25și a zis. Învățătorul Isus robul meu e
- 26:28bolnav ai terminat. Și-au zis Isus OK, nu mai puțin
- 26:33terminăm aici și vin la el și ascultați ce spune omul ăsta?
- 26:37Doamne. Nu te deranja.
- 26:43Adică. Auzi doamne EU știu cine ești.
- 26:51Zi numai un cuvânt și o să fie bine.
- 26:54Acum vă rog, puneți în antiteză pe Petru puțin credinciosule și
- 26:58pe acest utaj, așa credință n-am văzut nici în Israel.
- 27:02Puțin credinciosule dragii mei. Și ce spune Petru, dacă ești TU
- 27:06poruncește, mi să vin la tine. Mult credinciosule știu cine
- 27:13ești, nu trebuie să vii, nu mai rostește un cuvânt.
- 27:18Avem noi oare credința aceea în viața noastră?
- 27:22Avem credința aceea dragii mei în care să nu fim disperați să
- 27:25vină cineva la noi doamne rostește numai să trimiți pe
- 27:27procură trimis în lume dacă vine ceata aia, dacă vine fratele la
- 27:31vin cutare loc am auzit că l-ai are, dar de vindecare, dacă ar
- 27:34veni ăla dacă vine până la noi acasă, dacă dacă dacă l-ar
- 27:36trimite ascultați, ce spune domnul Isus uitați-vă dragii
- 27:40mei, ce spune omul ăsta doamne, EU știu cine ești pentru a spune
- 27:43Dacă ești tu poruncește, mi să vin și ce spune sutașul, Eu știu
- 27:46cine ești, știu că tu ești Dumnezeu.
- 27:49Spune doar un cuvânt și voi fi bine.
- 27:53Spune doar un cuvânt. Ajută ne domnul să avem o astfel
- 27:57de credință. Am văzut-o de multe ori
- 28:01manifestată și Dumnezeu m-a privilegiat să trăiesc pe lângă
- 28:04oameni, să mă formeze pe lângă oameni care au avut o astfel de
- 28:06credință. Am ajuns.
- 28:10În 2004, la institut la București și.
- 28:14Una dintre cele mai mari frici ale mele a fost faptul că nu
- 28:16ajung banii. Eu nu știu student căruia să
- 28:19ajungă banii, dacă știți vreunul, vă rog să-mi arătați.
- 28:23Și eram în București și era o perioadă destul de dificilă
- 28:26financiar. Îmi aduc aminte că în an cu mine
- 28:31a venit un tânăr din botoșani pe nume Iulian.
- 28:34Și Iulian ăsta a avut un dar incredibil.
- 28:36Eu n-am văzut om mai puțin stresat ca el.
- 28:40O ajuns, imaginați-vă în 2004, în luna octombrie, când au ajuns
- 28:44în București în gara de nord, au mai pus 10 RON la el și în prima
- 28:46săptămână trebuie achitate taxe de școlarizare de cazare de masă
- 28:51de vreo 600 și ceva de lei. Și l-am întrebat, vă da cu ce
- 28:56plătești? Dumnezeu poartă de grijă.
- 29:00Poftim TU n-ai plătit tu n-ai bani Dumnezeu poartă de grijă,
- 29:04ok. Și așa a dus-o, Daniel.
- 29:09Și-o duse în anul întâi și nu mă întrebați cum și în anul II și
- 29:12anul III și anul IV eram în anul IV Terminasem anul IV și trebuia
- 29:17să dăm licența. Și vine momentul în care trebuie
- 29:21să dăm licența și ca să poți să intri la licență, trebuia să
- 29:23plătești o taxă de undeva, nu mai știu 700 RON oricum destul
- 29:26de mult pentru bugetul nostru. Și aflu că a 2-a zi la ora 10:00
- 29:32la deadline ul, termenul limită în care puteai să plătești taxa
- 29:36ca să poți să susții licența. Aflu că Iulian nu și-a plătit
- 29:40taxa era 10 seara, 9 jumate, 10 seara, a 2-a zi la 10 la
- 29:45termenul limită și o termina licența, dar nu avea bani să
- 29:48intre la licență. Și în momentul ăla m-a apucat
- 29:52așa pe mine o râvnă din asta, bă, nu se poate, trebuie să
- 29:54facem ceva, bă, dar ceva nu se cum, adică?
- 29:57Bă, nu ți-ai plătit, nu zice. Păi da, cum poți să fii așa
- 30:01liniștit, bă omule făcut 4 ani, m-am agitat mai tare.
- 30:05Și m-am dus în camera mea și am vrut să știu dacă omul nu.
- 30:08Dacă omul nu se stresează cel mai stresez eu pentru el.
- 30:12Și mă pun să mă culc și nu pot. Fă ceva Dorel tu.
- 30:22Aveam 50 RON pregătit să mă sărbătoresc la chef si după
- 30:25licență. Puști de vreo 2 luni, așa îi
- 30:28aranjam pe o parte să nu cumva să se.
- 30:32Și-am zis, va? Ok.
- 30:37Îi dau 50 RON, dar până la 700 și ceva.
- 30:41Și dintr-o dată întreb 2 colegi de Cameră, băi sătească e
- 30:44treaba. Uite Iulian nu poate mâine să
- 30:47intre mai aveți și voi ceva util am 50 RON toți banii, hai să
- 30:50facem o chetă penticostală. Și un coleg de al meu care tot
- 30:55timpul îl avea dintr-o dată a avut.
- 30:58Spuneți voi că pune o dată viitoare și nu mai pune
- 31:00niciodată data viitoare? Și dintr-o dată o parcat 150 RON
- 31:05peste mâna mea. Pentru Iulian.
- 31:10Un al 2-lea coleg de Cameră o să riște ăsta vreo 80 RON și o pus
- 31:13acolo. Și-am ieșit la următoarea
- 31:16Camere, l-am etajul 2 era în Camera, 25 m-am dus la camera
- 31:19următoare. Și după ce am trecut prin 4
- 31:22camere, studenții care niciodată n-au bani în după 4-a sau a 5-a
- 31:26Cameră, aveam toți banii strânși ba și ceva în plus.
- 31:30Când m-am văzut cu toți banii strânși în 10 minute, tremuram
- 31:33tot. Miracol supranatural și mă duc
- 31:39la Iulian etajul întâi. Iulian îl găsesc contemplând în
- 31:45fața unui calculator preistoric, jucând un joc.
- 31:49Nimeni nu știe probabil generația actuală, bomberman.
- 31:53Avea un pentium din ăla 2 prieteni din paleontologia
- 31:57tehnologiei și Iulian juca cu 2 așa taste știi și?
- 32:01Iulian Iulian pe Dumnezeu purtat de grijă să vezi, s-au întâmplat
- 32:06o minune, nu știu ce am strâns toți banii bine, bine pune aicea
- 32:09și. Bă omule, TU nu înțelegi la
- 32:12licență omule du-te repede, hai să vorbim ok, ok, pune acolo,
- 32:17bă, dar tu nu ești cum, adică omule, TU te rog, lasă-mă, să nu
- 32:21mă întrerupe. Și am zis, Bă Omule Ție, nu-ți
- 32:26pasă ba, da, dacă nu te stresezi, nu știam nepotul meu.
- 32:29Va purta de grijă, dar ce te mândrești că prin tine acum ar
- 32:32sta liniștiți slava domnului? Thank you.
- 32:39M-am întâlnit cu el după 10 ani la reuniune.
- 32:42Același om netulburat. Există unii oameni să vină dacă
- 32:47doamne există unele doamne știu cine ești?
- 32:50Numai poruncește. Dorel execută.
- 32:55Pentru că dragii mei Dumnezeu vrea să crească noi credință.
- 33:01Pentru că Dumnezeu dragii mei vrea să dezvolte în viața
- 33:03noastră abilități, dar ascultă mă în aceste valori ale vieții.
- 33:06Mai apoi trebuie să lupți să supraviețuiești în încercări un
- 33:10alt aspect foarte important. Descoperă sursa.
- 33:14Uită-te la scop, mai apoi luptă să supraviețuiești când e
- 33:17adevărul că încercările dragii mei duc uneori pe o luptă pe
- 33:20viață și moarte, nu doar uneori fizică, ci și spirituală pe
- 33:24tărâmul credinței luptă să supraviețuiești în încercări,
- 33:27dar ascultă mă ca să supraviețuiești în încercările
- 33:30acestea ale vieții în valul și în vânturile vieții.
- 33:32Dragii mei trebuie să biruim o chestie care vine la mintea
- 33:36fiecăruia. Trebuie să biruim nălucirile de
- 33:39la nivelul minții noastre. Când ești într-un cerc,
- 33:41imaginați-vă mai puțin cadrului noapte de vreo 789 ăștia vâslesc
- 33:46se îngână ziua cu noaptea, s-au luptat toată noaptea cu valurile
- 33:50și cu vânturile îi întuneric în momentul în care și ei mai
- 33:54epuizat, e cel mai frig îți descurajați oamenii ăștia sleiți
- 33:58de puteri și în acel moment spune cuvântul lui Dumnezeu că
- 34:01vine cineva pe mare, vine cineva pe valuri, pășește și în prima
- 34:05lor instinct prima lor reacție a fost de oboseală, de stres, de
- 34:09agitație, Ion Luca. Acum dragii mei se dovedește
- 34:15faptul că Isus este acolo și că nu-i un lucru, dar ce vreau să
- 34:19vă spun este că uneori, când trecem prin valul prin
- 34:21încercări, își atâția oameni care văd năluci și merg după
- 34:25Năluci. Îți atâția oameni dragi mie care
- 34:29părăsesc corabia în care Dumnezeu i-a așezat și i-a pus
- 34:31să stea pentru o vreme. Și de ce?
- 34:33Pentru că văd năluciri, mi-a vorbit domnul, am avut un vis.
- 34:37Și una lucire și se dovedește că noi de la domnul.
- 34:42Cunosc atâția oameni dragi mie, care aleargă și azi, după tot
- 34:45felul de năluciri pe marea vieții lor, într-un anumit
- 34:48moment de încercare, într-un moment de ascultă, mă de valuri
- 34:51de instabilitate, văd pe tot locul năluciri pentru că ești
- 34:55obosit. Știu că te-ai săturat, să mai
- 34:57aștepți, să vină, doamnă. Ai mare grijă ascultă mă pentru
- 35:01a părăsit barca. Știți când doar petru n-a
- 35:04părăsit barca când au spus Ion Luca, știți când părăsește
- 35:07pentru barca, când s-a asigurat că cel care vine Isus Hristos?
- 35:10Ai mare grijă în viață, în încercări în valuri, să nu cumva
- 35:13să alergi după năluciri după tot felul de vindecători, după tot
- 35:16felul de promisiuni de tot felul de oameni care îți promit, nu
- 35:19știu ce chestii și s-ar putea ascultă, mă să te scufunzi
- 35:21literalmente și să ai mari probleme spirituale.
- 35:25Pentru că dragii mei diavolul folosește atât de puternic
- 35:28aceste năluciri în viața mea să ne distragă, să ne scoată din
- 35:31corabie. Ca să supraviețuiești în
- 35:34încercările vieții Birou aceste ispite ale nălucirilor, dar mai
- 35:37mult dragii mei ca să supraviețuim în aceste furtuni
- 35:40și încercări ale vieții și în valurile și vânturile vieții.
- 35:43Trebuie să biruim și citeam în urmă cu ceva timp o carte
- 35:46superbă și există acolo. Un capitol trebuie să biruiești
- 35:49blocajul de la mijlocul mării. Există un blocaj, spune cuvântul
- 35:52lui Dumnezeu Matei 14, 24 spune Biblia Corabia era ÎNVĂLUITĂ și
- 35:57foarte atent detaliul ăsta fiți atenți în valuri, unde în
- 36:01mijlocul mării. Corabia este exact în mijlocul
- 36:07mării. Și dragii mei, spunea.
- 36:10Spunea cineva în felul următor, cea mai grea bătălie și poate
- 36:13ascultă mă te identifica perfect în zona asta.
- 36:16Cea mai grea bătălie nu este să începi ceva, nici să termini
- 36:20ceva. Cea mai grea bătălie este uneori
- 36:23să supraviețuiești la mijloc, acolo unde nu mai vezi malul de
- 36:27pe care e plecat, dar nici nu vezi malul pe care trebuie să
- 36:30ajungi și unde v-a prins la mijlocul marii la fel de social
- 36:35nice. Dați mi voie să particularizeze
- 36:37ez? În urmă cu 3 ani de zile ai
- 36:42venit în Timișoara și ai vrut să te faci doctor.
- 36:45Și-a zis Facultatea de Medicină, Ceea ce trebuie să fie pentru
- 36:47mine, asta e chemarea mea. 6 ani, Medicină Generală Plus 3
- 36:52între 3 și 6 după rezidențiat ai ajuns undeva prin Anul 4, 5 și
- 36:57ești la mijloc. Și numai dacă vrei să te faci.
- 37:02Și întrebarea este ce mă fac acum?
- 37:04Și nu mai ai chef nici să vâslești, nu vezi, nici malul nu
- 37:07ai vrea să te întorci, dar e prea târziu.
- 37:08Ai vrea să te uiți să vezi ceva și nu ai de CE te agăța și ești
- 37:12la mijloc. Și ești blocat la mijloc.
- 37:15Și în locul cel mai greu. În care poți să fii uneori în
- 37:18viață. Ești într-o relație?
- 37:21Ai intrat într-o relație cu atâta entuziasm și ai pornit de
- 37:24pe mal. Și-am mers pe mare asta iubirii
- 37:27și ai zis. Ea.
- 37:30Ea e uau. De un an de zile, probabil și în
- 37:34relația asta și a ajuns undeva la mijloc.
- 37:38Dar nu vezi malul pe care trebuie să ajungi.
- 37:44Înainte îi spunea nimeni, nu-i ca tine.
- 37:47Nimeni nu-i ca tine draga mea nimeni nu-i ca tine.
- 37:50Ai ajuns la mijlocul mării și ai început să spui, Ești exact ca
- 37:53Maică ta? Spunea o tânără în urmă cu ceva
- 37:58timp la un. La o consiliere spunea frate
- 38:01dorel, cum să-ți descriu relația asta în care sunt acum?
- 38:05Ă. La început o fost uau.
- 38:09Și acum acum beau. Am înțeles.
- 38:13Și ce faci când ești între uau și beau?
- 38:17Vâslești. Ai început un proiect și ești
- 38:22omul care începe și a ajuns la mijloc și nu mai știi ce să
- 38:24faci, nu vezi nici malul de pe care ai pornit.
- 38:28Nici malul pe care trebuie să ajungi.
- 38:30Uneori cele mai grele lupte în viață sunt luptele acestea
- 38:33blocaje de la mijlocul Marii. Ucenicii au trecut pe aici,
- 38:37poate că tu treci pe aici. Am trecut când Dumnezeu m-a
- 38:41chemat să încep lucrarea de la Oradea.
- 38:42Am trecut prin acest blocaj la mijlocul marii.
- 38:45Și n-a fost ușor. Și când am intrat în valuri și
- 38:51când au fost momente, când n-am văzut pe mulți pe lângă mine.
- 38:55Mă întrebam, doamne ce caută aici?
- 38:58Oare chiar mai vorbitul? M-aș fi întors.
- 39:03M-aș fi întors pe jos 80 km până la ștei înapoi.
- 39:08În anumite luni de zile. Dar, îi mulțumesc lui Dumnezeu
- 39:11că atunci când am fost prins la mijloc cu Mary, a venit pe malul
- 39:14vieții mele, pe mama, pe valurile vieții mele.
- 39:17Mi-a întins mâna și m-a ridicat. Dar știu ce înseamnă să trăiești
- 39:21să fii prins la mijlocul marii. Și ultimul aspect pe care vreau
- 39:28să-l învieze în seara asta învață ceva din lecția asta de
- 39:32școală încercări. Există niște lecții, nu ne place
- 39:34școala noi, românii ne plac diplome, nu vrem școală.
- 39:38Suntem o țară de oameni care au diplome, dar n-au trecut prin
- 39:41școală, știți asta? Iubim diploma, dar nu vrem
- 39:44școală, nu vrem procesul ne place rezultatul, dar nu ne
- 39:47place procesul. Însă dragii mei, ceea ce vreau
- 39:50să vă spun este că Dumnezeu când ne trece prin valea Aceasta
- 39:53Dumnezeu când îngăduie când ne punem corabia asta când trece
- 39:56prin valuri, Dumnezeu are ceva, are un scop acolo și există o
- 39:59școală. Dragii mei a încercării din care
- 40:01trebuie să învățăm niște lecții. Vedeți dumneavoastră una dintre
- 40:04cele mai mari greșeli pe care le-am făcut și eu mult timp și
- 40:07mă rog domnului și mă rog de fiecare dată să nu mai repet,
- 40:09știți care este? Să nu te rogi doar să ieși cât
- 40:12mai repede din valuri. Ce roagă-te să nu ești
- 40:16niciodată, la fel cum ai intrat în ele.
- 40:20Marea noastră problemă, știți ce vrei?
- 40:21Doamne scapă-mă când ieșim cuptor doamne scoate, mă mai
- 40:24repede doamne sunt, sunt problemele astea doamne
- 40:28scapă-mă, scoate mă cât mai repede dragii mei noi singurul
- 40:31lucru pe care îl facem instinctiv, dar e greșit,
- 40:34ascultați, mă, când trecem prin niște încercări prin niște
- 40:37valuri, doamne scapă-ne cât mai repede, marea problemă este
- 40:40dragii mei, că nu vrem să învățăm ceva înainte să ne
- 40:43scoată domnul. Cea mai mare greșeală este să te
- 40:46rogi să te scoată domnul cât mai repede.
- 40:48Dar dacă n-ai învățat ceva? Ai trecut degeaba.
- 40:54Și de câte ori dragii mei trebuie să repetăm lecția asta?
- 40:57Și trebuie să repetăm la nesfârșit, uneori.
- 41:00Dar un alt lucru dragii mei pe care vreau să-l înțelegi în
- 41:03această seară și cred că e foarte important o altă lecție
- 41:05în școala asta. Spune așa de frumos ales să bag
- 41:08un om al lui Dumnezeu. Mi-a plăcut mult expresia asta,
- 41:11o zis, o chestie foarte faină. Au zis să nu cumva să te temi în
- 41:14viață de valurile și vânturile care l aduc pe iisus.
- 41:19În viața ta. Dacă este să te temi de ceva, să
- 41:22te tem de apele liniștite în care nu ai nevoie de Isus.
- 41:28Dacă trebuie să te îngrozească ceva, dacă trebuie să te sperie
- 41:32ceva în apele liniștite în care tu nu ai nevoie de ei sau să
- 41:35discuți. Întrebarea mea este săptămâna
- 41:39asta am încheiat o săptămână cât am avut cu adevărat nevoie de
- 41:42Isus, cât am depins de Isus și când ne-am descurcat noi.
- 41:46Oamenii ăștia au ajuns în niște valuri în care, pur și simplu,
- 41:49tot ce puteau ei să facă era absolut limitat.
- 41:53Și aceste furtuni și valuri dragii mei fac ceva incredibil.
- 41:56Matei 14 25 spune Biblia că în mijlocul valurilor mijlocul
- 42:00furtunii în mijlocul nopții. Știți cine vine la ei?
- 42:04Foarte simplu, Isus a venit la ei.
- 42:10Isus a venit la ei. Așa că.
- 42:16Nu te mai teme de valurile și de vânturile care aduc pe iisus.
- 42:20Viața ta ce teme te de acele ape liniștite în care uiți că mai ai
- 42:24nevoie de el în care te descurci fără el?
- 42:28De fapt, de oameni buni, barca reprezintă pentru noi un fapt,
- 42:30singurul sentiment de siguranță nu există lucru mai greșit în
- 42:35care să ne încredem decât în bărcile noastre în corăbiile
- 42:37noastre. Cea mai mare greșeală pe care
- 42:39putem să o facem barca este ascultă mă lucrul cel mai
- 42:42periculos în care te poți afla dacă Isus și pe apă.
- 42:47Dacă Isus e. De apă pe mare.
- 42:53Și Tu ești în corabie? Tu ești în cel mai periculos loc
- 42:57cu putință? Cel mai sigur loc ascultați, mă
- 43:01nu incurabil, cel mai sigur loc este lângă Iisus pe mare.
- 43:05Este acolo unde domnul își întinde mâna.
- 43:07Este acolo unde Dumnezeu face lucruri mari.
- 43:13Și cu asta închei. Place foarte multă.
- 43:18Inițiativa lui Petru, imaginați-vă scena asta II și pe
- 43:21ucenici. Își dau seama cumva că Isus.
- 43:25Și pentru o zis, bă, EU mă duc. Nu cred.
- 43:33Și unii te împing să ieși din parc.
- 43:36Nu veniți și voi nu nu e ok, ne uităm după ce nu știu, venim și
- 43:38noi tu trasează un drum că veni și eu de tine.
- 43:41Și pentru dragii mei, un impulsiv de serviciu spune
- 43:44Biblia că se ia și începe să pășească pe APE.
- 43:50Și merge untr un somn merge pe apă, pășește în supranatural.
- 43:55Și din total, dintr-o dată începe să se scufunde.
- 43:59Și prețul dragii mei momentul ăla face o rugăciune
- 44:02monumentală. E atât de monumentală și de
- 44:06măreață rugăciunea lui Petru și de ce nu ai decât 2 cuvinte?
- 44:11Știți care sunt cuvintele astea? Doamne.
- 44:15Scapam. Ce faci când te scufunzi?
- 44:20Ce faci când te scufunzi? Sunt atâția oameni ascultați în
- 44:28care atunci când se scufundă încep ei să-i spună lui Dumnezeu
- 44:31câte știu ei despre el. Ce am mai greșit în rugăciunile
- 44:35pe care poți s-o faci, este ca în rugăciune să-i spui tu lui
- 44:37Dumnezeu, ce știi TU despre el? Putea să zică petru doamne
- 44:43Dumnezeule. Conform teologiei dogmatice,
- 44:47volumul 3 Calcai al lui Dumnezeu, revelație și
- 44:50autoritate. Acolo se spune despre
- 44:52Omnisciența ta Omniprezența ta și Omnipotența ta.
- 44:59Funcționează. Nu mergi cu asta, stai așa?
- 45:05Dumnezeul lui Avraam mi s-a și acolo.
- 45:11Nu merge. Conform credinței de mărturisire
- 45:15a cultului, privește creștin penticostal din România.
- 45:18Lintu 4 5 SETURI 5 Dumnezeu. E bine să știi teologie?
- 45:24Dar niciodată, când te scufunzi, nu încerca să-i spui lui
- 45:28Dumnezeu câte știi TU despre el în rugăciune și ce trebuie să
- 45:31spui domnului, de ce ai nevoie de el?
- 45:36Doamne. Scapă-mă.
- 45:42Atât mai pot să zic doamne. Scapă-mă.
- 45:46Cele mai puternice rugăciuni au fost uneori rugăciunile cele mai
- 45:49simple. Doamne scapă-mă.
- 45:53Pier mă nec scapă-mă. Îmi pierd mințile, îmi pierd
- 45:58familia, îmi pierd copii, îmi pierd sănătatea, îmi pierd
- 46:02jobul. Scapa Ma?
- 46:08În urmă cu aproximativ 2 luni de zile.
- 46:16Un om din lume. Ă se uita pe TIC Toc.
- 46:21Și cineva a postat un ril sunt fine luat dintr-o predică, nu
- 46:25neapărat că e vorba de mine. Nu vreau să mă înțelegeți
- 46:27greșit. Ă dar.
- 46:30A pus un râs acolo și omul ăsta, care nu a avut nicio treabă cu
- 46:34Dumnezeu se uita la Isola după între GUȚĂ și salam au intrat în
- 46:38riscul dorel. Probabil nu știu.
- 46:42Și la un moment dat au rămas. Cer ceva l-au prins acolo o
- 46:46chestie L prins foarte tare. Și acum mai lucrează undeva la o
- 46:51firmă de construcții și îl întreabă pe directorul firmei.
- 46:55Auzi, zice Bă, TU Ești Pocăit, nu da, nu știi.
- 47:00Cine sta? Obada.
- 47:03Păi a fost păstor la ștei? Pe bune da.
- 47:07Pai zice nu știu ce este acolo, bă, dar mă mișca ceva, nu știu
- 47:10despre Dumnezeu, uite, vreau să ă și o zis, da unde-i pui în
- 47:15Oradea? Păi și eu stau în Oradea?
- 47:19Și cum dau de el? Păi zice simplu te duci duminică
- 47:23dimineața la biserică îi suna cum dorești la biserică, da vezi
- 47:27că vine cineva să vrea să te cunoască.
- 47:31Și acuma o zis vorbim rușine, Nu vii și tu cu mine.
- 47:33Duminică dimineața hai că vin. Și-acum vine omul ăsta și vine
- 47:37cu celălalt vine la biserică duminică dimineața, la 10, fără
- 47:4020, vin la Biserica Geneza. Bulevardul corneliu Coposu,
- 47:46numărul 7 din Oradea, fostul complex, mă rog complexul perla
- 47:49cum este cunoscut în Oradea. Și omul ăsta fiți atenți ajunge
- 47:53în fața clădirii unde este biserica noastră.
- 47:57Și dintr-o dată începe să plângă.
- 48:00Și-o să se uite și eu știu că ești bine și începe să plângă și
- 48:04să ne înțelegem un om de la vreo 2 m și ceva 2 M 2 M și 10,
- 48:08probabil în Trama bine făcut. Și începe să plângă ca un copil
- 48:14și asta 20 EȘTI OK, Ești bine. Stai puțin aici în biserică?
- 48:20Da. Aici e biserică, da?
- 48:23Nu se poate. Statice.
- 48:29Tu știi ce a fost aici? Și zice.
- 48:35Tu știi că aici, la demisolul acestei clădiri a fost un club?
- 48:39Ok, tu știi că am fost bodyguard la clubul ăsta aici?
- 48:45Ok. Și începe să plângă aici în
- 48:49biserică. Aici.
- 48:53Aici am adus Dumnezeu aici. Duțu îl cheamă pe cel care este
- 49:02patronul lui și zice Duță. Este o cheamă Daniel.
- 49:08Duțu. Și începe să plângă.
- 49:14Cu 20 de ani, în urma. Eram bodyguard aici.
- 49:20Și au venit vreo o gașcă de 10 15 oameni?
- 49:25Pentru că nu l-am lăsat pe unul, pentru că l-am scos din club, că
- 49:27făcea Prostii, o dus vreo 10, 15 ani cu el.
- 49:31M-au scos afară din club de la ușă.
- 49:34M-au luat în pumni și în picioare.
- 49:37Și exact aici, la intrare, exact aici, la intrare.
- 49:42M-au bătut năprasnic. La un moment dat n-am mai putut
- 49:47să mă apăr pentru că a venit o ploaie de pumni și de picioare.
- 49:52Am știut că o să mor. Efectiv am știut că am să mor.
- 49:57Dar atât am putea am apucat să mai stric.
- 50:01Doamne. Scapă-mă.
- 50:06Duțu L când am zis doamne Scapă-mă.
- 50:11Două-trei secunde mai târziu. A trecut o mașină de poliție și
- 50:16când a văzut scena au dat drumul la girofaruri și ăștia au fugit
- 50:20toți. Eu am stat în spital o lună și
- 50:22jumătate internat. Praf bătut și tot zdrobit.
- 50:29Și de atunci. Tot i-am promis lui Dumnezeu că.
- 50:34Pentru că m-a scăpat, o să schimb ceva în viața mea.
- 50:37După 20 de ani. De la acea rugăciune ascultată.
- 50:42Când Dumnezeu m-a scos din încercări și din valuri.
- 50:45Dumnezeu mă duci exact în același loc și acum spui că
- 50:48numai club biserică, da? Biserică.
- 50:52În dimineața aia, după biserică, am făcut cunoștință cu el.
- 50:57A plâns 2 ore întruna ca un copil.
- 51:02Și vreau să vă spun că prin ajutorul lui Dumnezeu, peste
- 51:05puține săptămâni va încheia legământ în apa botezului cu
- 51:07domnul. Ne facem griji puțin că.
- 51:12Are vreo sută 40 de kile? Să am nevoie de mai mulți.
- 51:18La ridicare. Dar ascultați, mă?
- 51:26Când ești în valuri? Când treci prin furtuni, când
- 51:30treci prin. Cumplitele vuiete ale vieții.
- 51:38Nu-i mai spune lui Dumnezeu, ce știi tu despre el?
- 51:41Spune-i de ce ai nevoie de el? Doamne scapă-mă.
- 51:45Haideți să ridicăm în picioare în seara asta.
- 51:52Un lucru știu. E că din noaptea pentru n-am mai
- 51:57fost la fel. Din noaptea Aia Petru n-a mai
- 52:02fost la fel. Din noaptea Petru.
- 52:08N-am avut probleme cu vântul și cu valurile.
- 52:13Pentru că a văzut cine este desupra lor și cine pășește pe
- 52:16ele. În numele lui Iisus Hristos
- 52:19ascultă, mă, dacă e frig valuri în seara asta, dacă vei trece
- 52:21prin valul, să nu uiți că vine Isus?
- 52:26E un cuvânt acolo îndată. Îndată.
- 52:33Când Petru și-a deschis gura Dumnezeu și-a întins mâna
- 52:37îndată. Pentru că Dumnezeu te iubește.
- 52:43Pentru că atunci când mulțimile pleacă, pentru că atunci când
- 52:45oamenii ascultă, mă stau în siguranță în barcă și spun, Bă,
- 52:48scufundă-te liniștit, că noi nu te poți să te bagi.
- 52:52Oamenii care te-au încurajat să te arunci pe apes oamenii care
- 52:55spun bă cine l-o pus? Noi rămânem în barcă ne pare
- 52:58rău. Vă aruncați un colac, n-avem
- 53:01descurcă te cine te-ai opus? Ești între oameni și Cristos,
- 53:06ești pe valul, ești mare, ești ascultăm în stânga, e corabia în
- 53:10dreapta Isus unde te duci la mijloc.
- 53:15Nu te întorci, N-ai cum să te mai întorci la corabia pentru că
- 53:18e prea departe, dar ascultă mă singura ta șansă în vara acestui
- 53:21an. Furtunile acestea, încercările
- 53:23astea este să mergi spre Isus, chiar dacă te scufunzi ține
- 53:27direcția înspre Isus dezvăluie doamne el scapă mă ridică, mă
- 53:30doamne scapă-mă. Am nevoie de tine Isuse sunt
- 53:35furtunile acestea, tu ești Dumnezeu peste furtuni, peste
- 53:38încercări peste toate necazurile, ești Dumnezeu.
- 53:43Veniți să ne rugăm domnului, veniți să intrăm în rugăciune și
- 53:46să spunem doamne. Din valurile aceste scoată din
- 53:49nou doamne ajută, ne să învățăm ceva din școala, asta
- 53:52încercărilor doamne învață-ne doamne Dumnezeule să pășim prin
- 53:54credință și învață-ne doamne Dumnezeule să ne ancorăm
- 53:57lucrurile potrivite doamnei, Te rog, nu te mai lăsa să ne
- 54:00încredem în abilitățile noastre de a ne descurca în viață de a
- 54:03naviga de a văzut și domnul puterea să ne încredem total în
- 54:06tine în a crede în tine. Ne predăm doamne toate
- 54:09talentele, toate înțelepciunea noastră, știm că valorează 0 0.
- 54:13Dacă nu-i puterea ta. Așa că, doamnele se încred în
- 54:17tine. Și poate că ești în furtunii
- 54:20laudă-l pe Dumnezeu. Pentru că știți ce se întâmplă
- 54:23la final? Spune Biblia că i s-au închinat.
- 54:28I s-au închinat. Pentru că totul converge spre
- 54:31închinare, toate încercările trebuie să te ducă în cele din
- 54:34urmă la închinare. Tu ești fiul lui Dumnezeu?
- 54:37Tu ești Dumnezeu vrei să ne rugăm?
- 54:43Potrivești? Într-o furtună corecției.
- 54:47Poate și într-un an de instrucție poate ești pasager
- 54:49pur și simplu în barca altuia care nu ascultă pe domnul.
- 54:52Nu știu unde ești, dar roagă-te în seara asta.
- 54:55Haideți să ne rugăm și să ne închinăm domnului.