Latest / Fiti Oameni / Modelul unei credințe mature - Timotei Floarea
Transcript
- 0:00Vă invit să deschideți Biblia la această seară de studiu biblic.
- 0:04La cartea, roman de la capitolul 4.
- 0:09Voi citi în mod integral acest capitol.
- 0:12Pentru că al domnului cuvânt face bine nu doar minții, ci și
- 0:17sufletului nostru. Așa că.
- 0:21Dacă aveți bibliile, agendă pix e foarte bine.
- 0:26Ca în această zi să putem nota gânduri prin care Dumnezeu.
- 0:31Vrea să ne transmită mesajul său în acord cu acest text de
- 0:35predică din cartea roman de la capitolul IV Voi citi toate cele
- 0:4125 de Versete. Ce vom zice dar că a căpătat
- 0:48prin puterea lui strămoșul nostru.
- 0:51Avraam. Dacă avraam a fost socotit
- 0:54neprihănit prin fapte. Are cu ce să se laude?
- 0:59Dar nu înaintea lui Dumnezeu. Că știu zice scriptura, avraam a
- 1:05crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.
- 1:11Însă celui ce lucrează plata cuvenită lui I se socotește, nu
- 1:14ca un har. Și ca ceva datorat pe când celui
- 1:19ce nu lucrează, ci crede în cel ce socotește pe păcătos
- 1:22neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca
- 1:28neprihănire. Tot, astfel și David Numește
- 1:31fericit pe omul acela pe care Dumnezeu fără fapte, îl
- 1:36socotește Neprihănit ferice, zice el de aceia ale căror
- 1:39fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite
- 1:44ferice de omul căruia nu-i ține domnul în seamă păcatul.
- 1:48Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau
- 1:53și pentru cei netăiați împrejur. Să zicem că lui avraam.
- 1:59Credința i-a fost socotită ca neprihănire, dar cum i-a fost
- 2:03socotită? După sau înainte de tăierea lui
- 2:08împrejur. Nu când era tăiat împrejur ci
- 2:12când era netăiat împrejur. Apoi a primit ca semn tăierea
- 2:17împrejur ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase
- 2:20prin credință când era netăiat împrejur și aceasta pentru ca să
- 2:24fie tatăl tuturor celor care cred măcar că nu sunt tăiați
- 2:27împrejur ca, adică să li se socotească și lor.
- 2:31Neprihănirea aceasta și pentru ca să fie și tatăl celor celor
- 2:35tăiați împrejur, adică al acelora, care nu numai că sunt
- 2:38tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia pe care
- 2:43o avea tatăl nostru. Avraam când nu era tăiat
- 2:45împrejur. În adevăr făgăduința făcută lui
- 2:48Avraam sau seminței lui că va moșteni lumea n-a fost făcută pe
- 2:52temeiul legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se
- 2:55capătă prin. Prin credință.
- 2:59Căci dacă moștenitori sunt cei ce se țin de lege, credința este
- 3:03zadarnică și făgăduința este nimicită pentru că legea aduce
- 3:07mânie și unde nu este o lege acolo.
- 3:09Nu este nici călcare de lege. Deci ea moștenitori sunt cei ce
- 3:13se fac prin credință pentru ca să fie prin har și pentru ca
- 3:17făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămânța lui avraam
- 3:22nu numai pentru sămânța aceea care este sub lege, ci și pentru
- 3:25sămânța aceea care are credința lui.
- 3:27Avraam tatăl nostru al tuturor, după cum este scris, te-am
- 3:32rânduit să fii tatăl multor neamuri el, adică este tatăl
- 3:37nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază
- 3:40morții și care cheamă lucrurile care nu sunt.
- 3:43Ca și cum ar fi nadajduit împotriva oricărei nădejdi, el a
- 3:47crezut și astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se
- 3:51spusese, așa va fi sămânța ta și fiindcă n-a fost slab în
- 3:55credință, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit.
- 3:59Avea aproape 100 de ani nici la faptul că sara nu mai putea să
- 4:03aibă copii. El nu s-a el, nu s-a îndoit de
- 4:06făgăduința lui Dumnezeu prin necredință, ci întărit prin
- 4:11credința lui a dat slavă lui Dumnezeu.
- 4:14De pildă, încredințat că el ce făgăduiește poate să și
- 4:18împlinească. De aceea, credința aceasta a
- 4:22fost socotită ca neprihănire, dar nu numai pentru el.
- 4:25Este scris că i-a fost socotită ca neprihănire.
- 4:27Ce este scris și pentru noi cărora, de asemenea, ne va fi
- 4:30socotită 9 celor ce credem în cel ce a înviat din morți pe
- 4:34Isus Cristos, domnul nostru, care a fost dat din pricina
- 4:37fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost
- 4:41socotiți neprihăniți. Amin până și cuvântul domnului,
- 4:45vă invit să vă ocupați locurile. Cu ani în urmă.
- 4:59Am povestit o ilustrație. Care înseamnă aceasta se
- 5:04potrivește cu mesajul predicii mele.
- 5:07Și anume. Undeva într-o zonă din America,
- 5:15seceta devenise din ce în ce mai problematică și oamenii care cei
- 5:22mai mulți dintre ei. Își câștigau existența din
- 5:25agricultură în zona respectivă au început să se îngrozească,
- 5:30nutrind în sufletul lor tot felul de frământări și chiar
- 5:34îngrijorare cu privire la ce va fi în zilele următoare și va fi
- 5:38în săptămânile următoare. Dacă tot ce ei au semănat nu va
- 5:43aduce rodul unde se va ajunge. Semăna cu o scenă de România
- 5:47anului 2026, Te uiți la litrul de motorină?
- 5:51Domne zice s-au făcut 10 RON. Te uiți la tot ce se întâmplă în
- 5:55jur, mulțumesc frumos și de fiecare dată uitând de la
- 6:02circumstanțe aproape că fără să-ți dai seama apar pe buzele
- 6:07noastre întrebări care, de fapt, demască ce îngrijorarea noastră?
- 6:13Și atunci au zis n-avem decât să facem să ne rugăm lui Dumnezeu.
- 6:19Ca Dumnezeu să aducă vreme de ploaie și zice, vă rog să veniți
- 6:23duminică la biseric. Și duminică ne vom uni toată
- 6:27biserica ca un singur om, ca Dumnezeu să facă o minune, să
- 6:32deschidă stăvilarele cerului. Și să facă să vină ploaie ca
- 6:37recolta să poată fi rodnică. Și sigur că.
- 6:44Oamenii, la convocarea pastorului bisericii.
- 6:49Au hotărât duminică să vină uniți de același deziderat, să
- 6:54se roage ca Dumnezeu să dea cel puțin în zona lor vreme de
- 6:57ploaie. Au venit toți oamenii cu același
- 7:00gând. Dar dintre toți oamenii din sala
- 7:03respectivă, pastorul avea să identifice o singură persoană
- 7:07care, când a venit în biserică, a venit și cu umbrela.
- 7:12Și-a zis, vedeți stimați credincioși?
- 7:15Singura persoană care a dovedit credință autentică.
- 7:22Și prin gestul pe care l-a făcut, nu doar crede.
- 7:26Și se și încrede în Dumnezeu. Este persoana asta.
- 7:32Pentru că ea a venit cu gând să se roage, dar a venit și cu
- 7:34umbrela cu nădejdea fermă că Dumnezeu ulterior rugăciunii va
- 7:39aduce răspunsul mult așteptat al vremii de ploaie și așa a și
- 7:43fost Dumnezeu a dat vreme de ploaie însă.
- 7:48M-am gândit că și noi câteodată. Trăim cam aceleași stări.
- 7:55Carlo da de altă dată. Pentru ce se rugau ei?
- 8:00Ca Dumnezeu să-l izbăvească pe Petru din temniță și când Petru
- 8:04este izbăvit din temnița. Pentru a ajunge chiar la ușa
- 8:08casei lor, unde erau adunați în rugăciune.
- 8:12Și spun eu sunt Petru descrie tu și ea, în loc să îi deschide
- 8:15ușa. S-a dus și a spus.
- 8:18Zice că i Petru știți ce au spus oamenii.
- 8:23Exact cum nu trebuie noi să spunem Matei, capitolul 5, ești
- 8:27cât ai pierdut mințile. Și știți care este paradox ei
- 8:34erau uniți de același scop Dumnezeu să-l IZBĂVEASCĂ V Petru
- 8:38și că răspunsul lui Dumnezeu a venit aproape că le era foarte
- 8:41greu să creadă, nu se întâmplă treaba asta și cu noi câteodată
- 8:45vedeți Biblia spune prin Sfântul Apostol Pavel.
- 8:49Și apoi și prin apostolul iubirii.
- 8:51În momentul în care ne ducem la Dumnezeu să cerem un lucru să-l
- 8:55cerem, nu ca să-l primim. Ci ca și cum deja îl avem, adică
- 9:01corect ar fi să ne rugăm, nu doamne dă-ne corect ar fi să
- 9:05spun doamne îți mulțumesc că tu deja mi-ai pregătit și eu nu fac
- 9:10decât să-mi revendic binecuvântarea sau răspunsul pe
- 9:14care îl aștept de la tine haide vândut-o ca să te duci și spui
- 9:17doamne, nu mă rog să vând casă, vreau să-ți mulțumesc că deja tu
- 9:21ai pregătit clientul pentru treaba, ai o problemă de
- 9:25sănătate, spui doamne, îți mulțumesc că deja e pregătit.
- 9:28Planul de vindecare sau dacă nu de vindecare măcar de coabitare
- 9:34cu problema mea, dar cu nădejde și încredere deplină că tu ești
- 9:38la butoanele vieții mele, indiferent de Valea Circumstanța
- 9:42sau etapă din viață prin care treci despre asta.
- 9:45Este vorba că vorbim despre credință.
- 9:49Cuvântul cheie în Pasajul acesta din capitolul IV, Cartea romani
- 9:53este cuvântul credință și uitați-vă dragii mei că acest
- 9:57termen a devenit atât de familiară.
- 9:59Dar pe cât de aproape este de limbajul cotidian, pe atât de
- 10:02controversat. Este în înțelegere câteodată
- 10:06discuți cu oamenii câteodată și te întreabă, dar dumneata ce
- 10:09credință ai credință cu sensul de religie și unu spune, eu sunt
- 10:14ortodox altul spun eu sunt catolic altul spuneți baptist
- 10:17altul, spuneți Penticostal, nu ați greșit cu toți?
- 10:21Eu nu te-am întrebat ce denominațiune confesională ai
- 10:24te-am întrebat ce religie ai și religia este creștină?
- 10:29Că după aceea s-a împărțit în mai multe ramuri pe anumite
- 10:32chestiuni de nuanță doctrinară. Asta este o altă discuție, dar
- 10:38dragii mei noi suntem creștini. Urmaș al lui Cristos și, de
- 10:43fapt, Sfântul Apostol Pavel transmite această epistolă către
- 10:47biserica din Roma. Motivat de Gândul de a consolida
- 10:53paradigma de înțelegere cu privire la credința în domnul
- 10:56Iisus Hristos ca singura metodă prin care omul să poată fi
- 11:01mântuit. Și se face tranziția de la
- 11:04dispensația legii la dispensația harului, adică înainte vreme
- 11:09oamenii, ca să poată fi absolviți de vina păcatelor lor
- 11:13aveau nevoie de legi ceremoniale care să se materializeze.
- 11:17Sacrificau mieii animale și plecau cu păcatul acoperit și cu
- 11:21povara conștiinței lor dată la o parte pentru că sacrifică
- 11:27animalul în prezența unui preot. El păcătosul punea mâna pe țapul
- 11:31pe mielul respectiv își striga vinovăția.
- 11:35Mielul trebuia să fie fără cusur, iar neprihănirea ne
- 11:38cusurul lipsa de defect. A animalului se transfera în
- 11:44dreptul păcătosului, iar păcatele păcătosului se
- 11:47transferau în dreptul animalului.
- 11:49Ispășitor care trebuia sacrificat pentru că scris era
- 11:53fără vărsare de sânge. Nu EO opera nici.
- 11:56Nici o țară. Aș fi.
- 12:00Apostol Pavel acum înțelegând că Dumnezeu.
- 12:05Aranjează într-o altă ordine și înțelegere cheia doctrinară
- 12:11aducătoare de mântuire le spune că vechiul testament nu era
- 12:15decât ce. Umbra lucrurilor viitoare și
- 12:18Isus cristos avea să substituie toate legile ceremoniale.
- 12:22Ioan spune despre domnul Isus cristos, iată mielul lui
- 12:25Dumnezeu, care ridică păcatele lumii pentru că din totdeauna
- 12:28cea mai mare nevoie a omenirii n-a fost nici nevoia de
- 12:31sănătate, nici de cultură și cea mai mare nevoie a omenirii din
- 12:35toate timpurile a fost, este și rămâne nevoia de mântuire.
- 12:38Nevoia de iertare, nevoia de un salvator, iar salvatorul este și
- 12:43rămâne unul singur, nu pastorul timotei floarea.
- 12:46Nu colegii mei de slujire, nu vreun preot sau dascăl și Isus
- 12:50Cristos domnul pentru că între om și Dumnezeu spunea tot
- 12:54Sfântul Apostol Pavel în timotei nu există alt mijlocitor decât
- 12:59Isus Hristos, domnul și acuma Sfântul Apostol Pavel creează o
- 13:04întreagă pledoarie prin care vrea să arate că nu, prin
- 13:07faptele legii. Nu prin jertfele ceremoniale nu
- 13:11prin circumcizie. Nu prin prevederile legii vechi,
- 13:16testamentare omul ajunge la starea de om iertat și mântuit
- 13:20și prin Jertfa ispășitoare a lui Isus cristos, nu prin fapte.
- 13:26Ci prin harul răscumpărător a domnului nostru Iisus Hristos,
- 13:30glorii lui în veci. Și spune că în vederea
- 13:34dobândirii acestei stări de neprihănit justificat.
- 13:40Iertat izbăvit de condiția mea și condiția dumneavoastră de
- 13:44oameni păcătoși există o singură ușa.
- 13:49Credința în Jertfa lui Isus, care este și necesară.
- 13:55Și suficient. Și asta este tot ce încearcă.
- 14:01Apostol Pavel să lămurească audiența vremii și pe noi astăzi
- 14:07în roman, în capitolul 4 și mesajul care vreau să vin în
- 14:10fața dumneavoastră în această seară și vă rog să afișeze Power
- 14:13point ul la această seară de studiu biblic l-am intitulat
- 14:18credința abrahamică MODEL. Modelul unei credințe mature,
- 14:26așadar, dragii mei. În această zi vom încerca să
- 14:28răspundem. La această întrebare, cum arată?
- 14:33Sau ce presupune o credință matură.
- 14:37Dacă ar fi să stăm de vorbă cu religia creștină?
- 14:42Ești revendică pe. Avra.
- 14:46Orice creștin ortodox baptist penticostal din lumea asta.
- 14:49O să și revendice cu foarte multe în vază pe părintele lor.
- 14:53Avraam de ce? Pentru că el este supranumit
- 14:56părintele credinței. Dacă mergi undeva prin Europa și
- 15:00te duci prin țări, unde au fost puternic absorbite de sistemul
- 15:04de gândire islamic, o să stai de vorbă cu musulmanii care nu
- 15:10citesc Biblia și Coranul și îți vor spune, Avraam este părintele
- 15:13nostru. Știți din Isaac ne tragem noi
- 15:17creștinii, cei prin făgăduință și din ismael cel de al 2-lea
- 15:20fiu al lui avraam din relația zic eu reprobabilă cu agar,
- 15:25mulțumesc frumos. Ă apar musulmanii de astăzi și
- 15:30dacă stai de vorbă cu musulmanii, am stat de vorbă în
- 15:33mai multe împrejurări. Ești revendică pe avraam
- 15:36părintele nostru bine dacă și merge în Israel.
- 15:40Noi am fost în Israel acu doi-trei ani, nu mai știu exact
- 15:43și botezat în râul Iordan și evreii își revendică pe avraam,
- 15:47adică această a 3-a religie, iudaismul sau mozaismul și
- 15:51revendică pe avraam ca părintele lor chiar Ioan și-a mai pus și
- 15:56domnul Isus cristos și alții au avut foarte multe mesaje directe
- 16:00și confruntati W, nu vă lăudați în sinea voastră că aveți de
- 16:03tată pe avraam. Descendența voastră religioasă
- 16:07nu vă ajută cu nimic, dimpotrivă, poate creea o mai
- 16:10mare osândă, dacă nu călcați pe urmele părintelui vostru avraam
- 16:15pentru că e ceva mai mult decât. Imagine e ceva mai mult decât
- 16:22religia. E ceva mai mult decât
- 16:24descendență religioasă. Este vorba despre fapte pe care
- 16:29Dumnezeu le așteaptă de la fiecare dintre noi.
- 16:32Vedeți? Unde suntem noi astăzi noi ca
- 16:36biserică. Nu avem probleme.
- 16:40Să nu înțelegem faptul că mântuirea vine prin credință în
- 16:43Jertfa domnului Isus cristos. Asta este foarte clar.
- 16:45Câteodată oamenii mai vor și altceva și fiecare denominațiune
- 16:50confesional cu specificul ei tot încearcă să mai pune câte ceva
- 16:53la mântuirea lui Dumnezeu frate. Eu să-mi ridic mâna, să mă
- 16:56întorc la domnul, să mă lepăd de satana de viciile de păcatele
- 16:59mele și să-mi schimb viața să mă pocăiesc să mă întorc la el.
- 17:02Asta e tot. Dar poate ați mai vrea ceva?
- 17:06Vreau să merg la Mecca la Medina, poate la muntele athos,
- 17:09pe la Iași, pe la moaștele sfintei Parascheva.
- 17:11Vor românii ceva mai mult omul în general și pare prea puțin,
- 17:16dar pe cât pare de simplă, pe atât de profundă este această
- 17:22acțiune a predării mele în brațele lui Iisus, în care să-i
- 17:25spun de vreo domnul și stăpânul vieții mele și o viață întreagă.
- 17:29Luptăm între aceste 2 bătălii, cine să stea pe tronul inimii?
- 17:34Firea noastră pământească său domnul Isus cristos ca domn
- 17:38stăpân și mântuitor personal al vieții și de fapt, toată viața
- 17:42noastră este această luptă între cele 2 domnii domnii a eului
- 17:48nostru sau domnia lui Isus Hristos în viața noastră.
- 17:52Așadar, dragii mei, cea mai mare problemă a noastră este nu cu
- 17:56credința și cu nivelul de credință.
- 18:01Și în această seară vom vorbi despre cum arată o credință
- 18:04matură și îmi doresc din toată inima ca până la finalul
- 18:07studiului biblic din această seară să reușim fiecare dintre
- 18:10noi să ne evaluăm viețile și să creștem în credința noastră că
- 18:16Biblia vorbește despre niveluri ale credinței.
- 18:19Vorbești despre inexistența credinței și n-a găsit credință
- 18:23la ei. Sau zice despre cei din nazaret
- 18:26din pricina necredinței lor, n-a putut să facă multe minuni
- 18:30despre o absență sau în existența credinței.
- 18:33Vorbește despre puțină credință, nu-i așa?
- 18:35Spune celor care la potolirea furtunii s-au înspăimântat,
- 18:38văzând valurile cel puțin. Credincioșilor.
- 18:43Dar să știți că Biblia vorbește și despre sub aspect cantitativ
- 18:47și despre multă sau mare credință.
- 18:51Își cel puțin 2 oameni. Vreau să vă dezamăgesc, nu
- 18:54evrei. Despre care domnul Iisus
- 18:56Hristos. Spune într-un mod extrem de
- 19:01lăudabil, folosind un vocativ. Acolo o știi și urmează nici în
- 19:08Israel. N-am găsit o credință așa de
- 19:10mare cu privire la cine a fost acest mesaj adresat?
- 19:15La sutașul. Roman.
- 19:20Mă așteptam să fie de la evrei, dar evrei erau toată ziua cu
- 19:25tora cu Biblia și cu templu, dar între timp nu aveau în credință
- 19:29matură ca descendentului lor, părintele lor avraam și spune
- 19:34unui sutaș roman, nici în Israel n-am găsit o credință așa de
- 19:38mare. Robul tău va fi vindecat se dacă
- 19:42vă veți uita în Matei. Capitolul 15 la femeia canaanită
- 19:45sau siro feniciană, nici asta parte dintre evrei, tot dintre
- 19:50păgâni dintre Neamuri. Și ce spune?
- 19:54Marți este credința și din nou vedem dragii mei că sub aspectul
- 20:01nivelului de credință Biblia. Apreciază credința mare acestei
- 20:07femei. Canaanite.
- 20:10Dacă s-ar uita Dumnezeu în această seară, la noi, la mine
- 20:14și la dumneata, ce credeți că ar spune mare mică sau inexistentă
- 20:19credință? Și prin mesajul din această
- 20:23seară vom vrea să vedem cum arată o credință matură și aș
- 20:29vrea doar mai întâi să fac un tablou de analiză comparativ.
- 20:33Pentru că cel mai adesea credința noastră.
- 20:37Nu sub aspect, doctrinar, sub aspect.
- 20:40Practic în viața de zi cu zi s-o vedeți se dovedește, este
- 20:44probează, se verifică în momentele când.
- 20:48Totul în jurul nostru se clatină, spuneți al NISTRUL și
- 20:51când se surpă temeliile, ce ar mai putea să facă cel
- 20:54neprihănit? Așadar, când se surpă temeliile
- 20:58credinței în natură, spune Dumnezeu m-a părăsit.
- 21:03Credința matură spune Dumnezeu rămâne credincios.
- 21:08Când promisiunile întârzie credința imatură renunță la
- 21:12rupt. Credința matură se prinde mai
- 21:16tare. De armele luminii și merge mai
- 21:20departe în războiul spiritual. Când nu vezi nimic?
- 21:24Credința imatură cere dovezi, dă-mi un semn, vreau să văd ceva
- 21:30credință matură se sprijină, nu pe ce vede, ci pe caracterul lui
- 21:33Dumnezeu. Credința e matură este de tip
- 21:36termometru, reacționează la tot ce se întâmplă, identificând
- 21:41realitatea obiectivă a problemei pe când credința matură este
- 21:46termostat, stabilește direcția indiferent de fluctuații.
- 21:51Ați văzut care e diferența între un termostat si termometru,
- 21:53pentru că și domnul Isus cristos am predat la seminarul de la
- 21:57București sâmbăta trecută că una din metodele domnului Isus
- 21:59cristos de predicare era metoda lecție obiect te rog, să-mi dai
- 22:04termostatu ala. Așa frate Andrei.
- 22:12Deci dragii mei vreau să vă spun îți 24 ° în biserică, deci e
- 22:16oprit. Am vrut să verific dacă e oprit.
- 22:20Uitați-vă ăsta, nu-i termometru. E mai mult decât un termometru.
- 22:25E termostat. Diferența între un termometru și
- 22:29termostat e că termometrul indică temperatura și atât.
- 22:34Termostatul nu doar că indică temperatura.
- 22:38Și faceți să crească sau să se micșoreze nivelul de temperatură
- 22:44dintr-un loc. Așadar, credința imatură este
- 22:49credința care doar spune e greu. E dureros nu mai pot, dar
- 22:55credința matură zice dacă e rece în casă, dacă E Rece în inima
- 23:00mea pornesc temperatura Miști Termostatul inimii și mă aprind
- 23:06mai tare rugăciune. Iată că credința matură
- 23:11stabilește direcția nu reacționează, e pro activă, nu
- 23:16reactivă. Mulțumesc frumos.
- 23:19Vi-l dau înapoi să nu fac febră musculară.
- 23:24Credința matură nu înseamnă că vede mai mult, ci că se încrede
- 23:30mai mult. Avraam nu a avut totul clar când
- 23:34Dumnezeu îl cheamă să părăsească țara lui ieși din ur din țară
- 23:38idolatră dintr-o cultură păgână în care taică Su și el a crescut
- 23:43până la o vreme și Dumnezeu îi spune am o promisiune, un plan
- 23:46și o țară mai bună pentru tine, fără să știe unde fără să știe
- 23:50cât va dura, fără să știe locul, fără să știe timpul fără să știe
- 23:55nimic din toate aceste detalii care sunt de interes esențial
- 23:59pentru viața noastră, el merge pe mâna lui Dumnezeu.
- 24:02Fără să știe unde, dar el se asigură că într-o companie
- 24:05potrivită în mâinile creatorului său în mâinile lui Dumnezeu,
- 24:11așadar, dragii mei haideți să vedem în această zi cum arată o
- 24:15credință matură. Primul răspuns credința matură
- 24:20este o credință cristocentrică, nu confesională și nici centrată
- 24:24pe sine roman. Capitolul 4, versetul 2, 24 și
- 24:2825 am citit mai devreme că. Primul ingredient al unei
- 24:34credințe mature este accentul cade pe Isus Cristos ca centrul
- 24:41vieții noastre ca centru al învățăturii noastre.
- 24:44Credința noastră este în Dumnezeu prin cristos, nu pe
- 24:47tradiție, nu pe identitate religioasă, nu pe confesiuni, ci
- 24:51pe. O relație personală cu domnul
- 24:54Isus Cristos. Ar fi bine să ne întrebăm în
- 24:58această seară, fiecare dintre noi, dacă.
- 25:01Cristos este centrul vieții noastre.
- 25:05Penticostal baptist Ortodox oricine am fi.
- 25:09Textul biblic din această seară ne obligă să răspundem la
- 25:13această întrebare, este cristos centrul vieții noastre?
- 25:18Dragii mei ne dăm seama dacă Hristos este centrul vieții
- 25:21noastre, funcție de cum ne administrăm timpul.
- 25:25Funcție de cum ne-am ministr, am resursele, funcție de cum luăm
- 25:30deciziile în viață. Pentru că nu-i suficient să fii
- 25:33penticostal. Mulți vor trăi drama de la
- 25:36poarta raiului când se va zice în dreptul lor, plecați de la
- 25:41mine, căci niciodată nu v-am cunoscut.
- 25:44Păi cum că eram în registrul de membralitate, unde secretarul
- 25:46Era fratele? Alexandru și-a făcut cerere de
- 25:48membru și vedea toate detaliile acolo și s-a întâmplat asta cu
- 25:52102040 și 50 de ani. Nu?
- 25:55Domnul spune foarte clar dacă Isus CRISTOS II, Centrul vieții
- 25:59tale, dacă Iisus Hristos, nu centrul familiei tale.
- 26:03Înseamnă că ne mințim. Și vreau să vă spun că mulți
- 26:08confrați de ai noștri se mint. Pentru că, de fapt, schimbarea
- 26:12vieții mele și schimbarea vieții dumneavoastră începe de la acest
- 26:16punct. Cristos este centrul vieții mele
- 26:19ce ar face Isus Cristos dacă și face din cristos prioritatea
- 26:23vieții lui? Așadar, dintr-o dată, mesajul se
- 26:27schimbă numai ce vreau eu numai ce spune societatea nu mai e ce
- 26:33spun Vedetele de la televizor sau de la hollywood.
- 26:36Nu mai e CE spune netflix ul sau social media și este mai mult de
- 26:40atât. Este ce spune Dumnezeu Creatorul
- 26:43asta înseamnă o viață centrată în cristos.
- 26:46Dumnezeu să ne ajute. Cum arată o credință matură în
- 26:50al 2-lea rând. Credința matură este bazată pe
- 26:53har nu pe merite sau performanțe personale, spune în capitolul 4
- 26:57de data asta, versetul 4. Însă celui ce lucrează plata
- 27:01cuvenită lui I se socotește, nu ca un har ci ca ceva datorat pe
- 27:05când celui ce nu lucrează, ci crede în cel ce socotește pe
- 27:08păcătos neprihănit. Credința pe care o are el îi
- 27:11este socotită ca neprihănire. Așadar, dragii mei nu e vorba
- 27:16despre merit și e vorba despre credit.
- 27:20Nu-i vorba despre performanțe personale și despre o plată
- 27:24făcută de Isus Cristos și spun în această seară glorie
- 27:28domnului. Pentru asta, așadar, credința
- 27:30noastră nu e bazată pe lege. Orice om va veni și va spune că
- 27:34dintai bazată pe lege, pe fapte pe miră, meritocrație,
- 27:38spuneți-le foarte clar, nu-i biblic postul Pavel în
- 27:41nenumărate rânduri în cărțile noului testament.
- 27:44Dacă veți citi cartea romană, dacă veți citi Cartea Galateni,
- 27:48dacă veți citi cartea în timotei?
- 27:50Dacă veți citi corinteni, dacă veți citi roman 14 și multe alte
- 27:54pasaje biblice, unde de fapt Sfântul Apostol Pavel
- 27:58demonstrează fără echivoc faptul că o credință matură bazată pe
- 28:02harul lui Dumnezeu nu pe merite sau faptă personale, așadar.
- 28:07Mântuirea noastră și credința noastră este prin har, dar nu
- 28:12exclude faptele neprihănirii și ele includ faptele Neprihănirii.
- 28:17Potrivit preceptului biblic din iacov, din capitolul. 3, nu-i
- 28:22așa? Și chiar 4, dacă veți vedea să
- 28:27vorbești acolo începând de la iacov, capitolul unu se vorbește
- 28:31despre ă minte sănătoasă în capitolul unu, iar în capitolul
- 28:352 vorbește despre relații sănătoase.
- 28:39Și spune credința fără fapte. Este apoi vorbește în capitolul
- 28:433 despre limbă sau comunicare sănătoasă.
- 28:47Vorbește despre în capitolul 5. Dacă veți vedea despre trup
- 28:50sănătos, nu-i așa? Când apare o boală în trup, ce
- 28:53s-a întâmplat în seara asta aici?
- 28:55Iată dragii mei că piperea vorbește foarte clar despre
- 28:58faptul că credința fără fapte este moartă prin ea însăși.
- 29:03Așadar, noi nu suntem mântuiți prin fapte, dar faptele nu sunt
- 29:08condiție premergătoare mântuirii și faptele constituie ce
- 29:13consecință. A mântuirii nu ca să fiu
- 29:17mântuit, fac faptele bune și pentru că deja sunt mântuit, voi
- 29:21face faptele bune. Dumnezeu să ne ajute.
- 29:25A 3-a particularitate a credinței mature, despre care
- 29:29vorbește aici Sfântul Apostol Pavel este aceasta și anume
- 29:34credința matură nu ignoră realitatea, dar o transcende se
- 29:38încrede în domnul mai mult decât în ce vede.
- 29:42Voi citi aici versetul Pilduitor.
- 29:45Este vorba despre versetul 19 și fiindcă n-a fost slab în
- 29:49credință, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit.
- 29:53Avea aproape 100 de ani și nici la faptul că sara nu mai putea
- 29:56să aibă copii s-ar avea undeva la câți ani.
- 30:03Undeva la 90 de ani. Și gândiți-vă dragii mei
- 30:07Dumnezeu face promisiunea asta și avraam așteaptă aproape spun
- 30:11comentatorii BIBLICI. Aproape 25 de ani de la
- 30:14momentul. Acestei Făgăduințe binecuvântat.
- 30:18Și avraam. Nu s-a uitat la trupul său
- 30:21îmbătrânit, ci l-a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt doamne ai
- 30:24promis că Te MINȚIM mie îmi vei da și semințe mele,
- 30:28binecuvântare și va fi un popor în mare număr.
- 30:33A crezut împotriva oricărei realități, pentru că ea credința
- 30:38matură nu ignoră realitatea, dar trece dincolo de ea,
- 30:43încrezându-se mai mult în Dumnezeu decât în ceea ce se
- 30:46vede. Așadar, dragii mei avraam vede
- 30:49imposibilul, dar nu se oprește la el credința matură nu neagă
- 30:53faptele, dar refuză să le dea ultimul cuvânt.
- 30:59Credința matură când mergem la spital și medicii spun
- 31:03diagnostic implacabil. Nu se mai poate face nimic.
- 31:07Nu contestă realitatea unui diagnostic implacabil, dar spune
- 31:12Dumnezeu are ultimul cuvânt. Credință MATURĂ.
- 31:16E conștientă cu realism de ceea ce se întâmplă în jur, dar spune
- 31:21Dumnezeu din ceruri, e cel care poate să facă din nimic ceva și
- 31:27va putea să aducă izbăvirea acolo unde este moarte, acolo
- 31:30unde este boală incurabilă, acolo unde este drumul închis,
- 31:34unde ușa este pecetluită unde lacătul este ferecat.
- 31:37Dumnezeu poate face minuni. Și sunt în seara asta să spun și
- 31:40eu Dumnezeu poate face minuni glorie lui în veci.
- 31:46Cu ceva săptămâni în urmă am auzit o mărturie a unui frate
- 31:49drag din Timișoara. Omul acesta era o seară de
- 31:55rugăciune, așa cum deseori venim și noi.
- 31:59Și a venit o femeie, din tradiția răsăriteană, cu băiatul
- 32:02de câțiva anișori. Și.
- 32:07Au venit să se roage cum să meargă omul la necaz, pentru că
- 32:10copilul acesta avea probleme grave de sănătate.
- 32:14Omul acesta fiind și prolog, nu avea de unde să știe care este
- 32:17problema acestei femei, cu ce cauză vine înaintea lui Dumnezeu
- 32:21și numai ce mare descoperire din partea lui Dumnezeu.
- 32:23Așa așa vorbește domnul femeie. Știu cauza cu care ai venit
- 32:29înaintea mea. Este vorba despre Odrasla ta.
- 32:34Clar o gaură la inimă. Eu domnul.
- 32:38În această seară aleg să pun degetul meu pe gaura din inima
- 32:43lui, ca să știi că eu domnul exist și am putere să-ți fac
- 32:47minuni, te chem să vii la mine să renunți la păcatele tale la o
- 32:51viață trăită departe de mine. Și sigur că mesajul a mai
- 32:55continuat puțin. Câteva zile, femeia asta se duce
- 33:00din nou la analiză, spune specialistul.
- 33:02Cardiologul doamnă, dar a venit și acum 2 săptămâni.
- 33:07Nu ți-am spus că e gaură la inimă și este aceeași problemă.
- 33:11Cum de dumneata vii din nou. Păi zice, vă rog să mai faceți
- 33:15încă o dată analizele, domnule, sunteți absurdă, n-aveți pe ce
- 33:18cheltui banii acum 2 săptămâni am făcut analizele și exact
- 33:22aceeași problemă. Vă rog să le mai faceți o dată.
- 33:25Repetă setul de analiză. Medicul dintr-o dată se uită și
- 33:29spune, doamnă, zice că e ceva ciudat aici.
- 33:35Ă, într-adevăr, eu văd gaura la inimă a copilului dumneata, dar
- 33:40acolo unde este gaura de la inimă e ca o pieliță care
- 33:44seamănă cu vârful unui deget și copilul tău este perfect
- 33:48sănătos. Domnul doctor, vă rog, mai
- 33:50faceți încă o dată al 2-lea SET de analize?
- 33:53Face același set de analize din nou din nou medicul.
- 33:59Vine și spune exact aceleași cuvinte.
- 34:03Doamnă zice, într-adevăr, eu văd gaura de la inimă, dar peste
- 34:07gaura de la inimă este ca o pieliță ca vârful unui deget și
- 34:12copilul tău este perfect sănătos și atunci prilej de bucurie,
- 34:16spune domnul doctor. Nu-i ca vârful unui deget e
- 34:20chiar vârful degetului lui Dumnezeu și explică ce s-a
- 34:24întâmplat că a fost la o seară de rugăciune și cum Dumnezeu a
- 34:27vorbit profetic, ce credeți că a urmat femeia asta s-a întors la
- 34:30Dumnezeu la câteva zile, la următoarea slujbă, vine din nou
- 34:33la Casa Domnului. Cu copilașul așezat de câțiva
- 34:36anișori pe primele rânduri și spunea fratele astea, auziți cum
- 34:39se ruga copilul de câțiva ani doamne.
- 34:43Îți mulțumesc că ai pus vârful degetului tău în gaura de la
- 34:47inima mea. Dar te rog doamne zice să nu mai
- 34:50ai niciodată degetul din inima mea că dacă vei lua degetul tău
- 34:54de acolo, voi avea din nou gaură la inimă voi muri și mama va
- 34:58rămâne fără mine. Ține degetul tău pe gaura din
- 35:01inima mea până la finalul vieții mele.
- 35:05Și eu zic că în seara asta ține doamne mâna ta peste noi până la
- 35:09finalul vieții noastre. Așa că dragii mei vreau să vă
- 35:12spun în această zi, credința nu ignoră realitatea boala
- 35:17dezastru, diagnosticul, situația dificilă, relațiile stricate,
- 35:22ușa închisă, dar spune, e ceva mai mult decât ceea ce se vede.
- 35:26E ceva ce nu se vede, e mână nevăzută, dar reală unui
- 35:29Dumnezeu care lucrează. Există o singură carte în
- 35:32Biblie, unde numele lui Dumnezeu nu apare deloc, cartea asta se
- 35:36numește terra, dar măcar că numele lui Dumnezeu nu apare
- 35:39deloc acolo. Dumnezeu este mai prezent ca
- 35:42niciunde. Pentru că Dumnezeu are o chestie
- 35:44la toate evenimentele pentru izbăvirea națiunii lui Israel
- 35:48Haman cad în propria lui groapă, în timp ce pregătea lui
- 35:52Mardoheu, Spânzurătoarea și exterminarea poporului evreu și
- 35:55Dumnezeu Sucește toate ițele invers ca să spună eu GUVERNEZ
- 36:00peste istoria lumii și eu sunt Dumnezeul care am ultimul cuvânt
- 36:04glorie domnului în veci. O să aminte că în urmă cu câteva
- 36:09săptămâni de zile eram la spitalul Marie Curie din
- 36:11București pentru niște investigații cu cel de al 2-lea
- 36:14băiețel al nostru. Și sigur mai târziu și
- 36:18programarea de operație. Și mă întâlnesc cu un frate din
- 36:23județul călărași. Era cu.
- 36:27Nepoți sau nepoate? N-am, n-am înțeles exact.
- 36:31De vreo patru-cinci anișori care au suferit un accident de
- 36:33mașină. Și practic toți mușchi, mușchii
- 36:37feței și oasele au fost formate de aici la copilul ăsta, nepot
- 36:41de patru-cinci ani și acum erau la spital maririi să-i opereze
- 36:46sistemul osos de aici. Ca să poată fi în regulă și
- 36:50copilul mai târziu să poată mânca, deci niște condiții
- 36:54dramatice. Și eu grăbit eram cu soția cu
- 36:58cel mic, cu să-l duc în salon și un pic întârziați că BUCUREȘTIUL
- 37:04e foarte aglomerat. Ajung acolo și el nici nu l-am
- 37:07mai cunoscut. Era cu barbă după necazul prin
- 37:10care a trecut și mă tot striga frate timotei și i-am zis și eu
- 37:15nu l-am recunoscut, vă spun sincer, au distanta vreo 10 20 m
- 37:19și i-am zis pacea domnului și ocazii.
- 37:21Dacă mă strigați și un frate timotei, am zis, mă să nu zică,
- 37:24da, eu grăbit să ajungă, aveam. Și m-am dus repede, am intrat în
- 37:28Salonul de spital. Vorbesc cu doamna doctor rămâne
- 37:32soția cu cel mic și la vreun minut 2 am zis să mă duc să-l
- 37:36salut pe omul ăla, cum se cuvine că nu-l cunosc, dar să nu zică,
- 37:39mă? Știți cum oamenii se grăbesc să
- 37:42dea etichete și am lăsat-o pe soție copilul, am spus doamnei
- 37:45doctor că ești puțin din salon și mă duc și vorbesc.
- 37:47L-am recunoscut pe fratele est. Și apoi zice Frate timotei erau
- 37:51acolo acolo adunați mai mulți și vreau să ne rugăm pentru că ă
- 37:56uite. Nepoțelul sau nepoată repet că
- 38:00n-am reținut, zice intră la operatie.
- 38:02Chiar acum a fost și el un șir lung de analize și necesită
- 38:06operația zice. Apoi a făcut anestezia totală ca
- 38:09să poată să lucreze să facă operația ă.
- 38:14Pentru ă vindecare. Și știți cum e auzit și eu ne-am
- 38:20rugat și am zis și noi doamne lucrează eu în timp ce eram în
- 38:23necaz, Dumnezeu cere de la mine să mă rog pentru un alt necaz,
- 38:27dar să știți că așa ne pune Dumnezeu câteodată.
- 38:31Ca să înțelegem că noi trebuie să dovedim altruism și empatie,
- 38:34uneori uitând de problemele noastre pentru rezolvarea
- 38:38problemelor celor din jur. Și-au zis, uite, nu mi-a trecut
- 38:43prin cap să pun poza cu copilașul ăsta să vi-l fi trimis
- 38:47peste la afișați pe powerpoint aici sus.
- 38:50Ă. Și nu mai primește după ce am
- 38:55plecat de la Spitalul Marie Curie, Îmi dă niște mesaje,
- 38:58Fratele ăsta și spune așa, îți redirecționării de la fata lui
- 39:02care era cu. Copilasul ei nepot acestui frate
- 39:06doamne ce mare e Dumnezeu? Nu a mai operat băiatul și el
- 39:13scrie cum așa? Osul era fix acolo unde trebuie.
- 39:20Și-a zis medicul, am făcut anestezia totală degeaba.
- 39:24Nu mă așteptam să se trezească. Și Dumnezeu.
- 39:29A făcut o minune. Și scrie, avem cel mai mare
- 39:33Dumnezeu, nu îmi vine să cred plâng de fericire, nu i-am mai
- 39:37făcut. Operația i-a făcut anestezie și
- 39:40când a deschis a văzut că oasele de la mandibulă erau perfect.
- 39:45Acolo nu l-a mai operat pe băiat.
- 39:48Și îmi scrie fratele, asta ți-am transmis acest mesaj ca să spun
- 39:52că Dumnezeu vindecă și astăzi doctorul a venit la față și a
- 39:56zis cuvintele doctorului Dumnezeu l-a vindecat și au
- 40:01rămas uimiți. Dragii mei credința nu ignoră
- 40:06realitatea, dar trece dincolo de AO transcende și are încredere
- 40:10deplină în Dumnezeul care are soluții la ne soluțiile noastre
- 40:15glorie domnului în veci. 4. Credința matură este ancorată în
- 40:22promisiunile lui Dumnezeu, nu în circumstanțele viați roman
- 40:26Capitolul 4 cu versetul 21 spune deplin încredințat că el ce zice
- 40:31stare? Dați un sinonim mai de
- 40:34actualitate pentru a făgădui. Promite că el ce promite poate
- 40:39să și împlinească și dacă Dumnezeu a promis bazează te pe
- 40:43promisiunea lui credință matură, SPUNEAM în al 4-lea rând că se
- 40:47bazează nu pe ce vede, ci pe promisiunile lui Dumnezeu, nu pe
- 40:51circumstanțele vieții. Deseori ne-am făurit tot felul
- 40:56de gânduri și convingeri, funcție de circumstanțele din
- 41:00jur, dar credința spune mă bazez pe ce a promis Isus pe ce a
- 41:04promis Dumnezeu. Avraam i s-a socotit această
- 41:08credință neprihănire și matur în credința lui pentru că s-a bazat
- 41:12pe ce a promis Isus, ne mai bazăm noi pe promisiunile lui
- 41:15Dumnezeu. Ori de câte ori veniți la
- 41:17rugăciune? Vă rog revendicați promisiunile
- 41:21lui și spune ți cum i-am spus eu de atâtea ori nu te-am pus eu să
- 41:25scrie în biblie că N-ai să mă lași că dacă nu scria în Biblie,
- 41:29avem libertatea să mă părăsești, dar ai spus și iată că eu voi fi
- 41:33cu voi până la sfârșitul vieții voastre.
- 41:37Poți cei dragi să te părăsească. Soțul te poate abandona soția,
- 41:41se poate întoarce spatele, copiii, părinții, oamenii din
- 41:44jur, cei mai buni prieteni, ai tăi poți să-ți închidă ușa în
- 41:47nas, dar Dumnezeu nu se dezice de promisiunile sale el însuși,
- 41:52a spus în evrei în capitolul 13, nicidecum, n-am să te las cu
- 41:56nici un chip, nu te voi părăsi de câte ori când stăteam cu
- 42:00inima tremurândă și când am fost, de exemplu, cu cel de al
- 42:032-lea Copilas să fie operat soția a zis N-are rost să mai
- 42:06vii pentru că nu te lasă oricum nici pe mine nu m-a lăsat.
- 42:09În sala de operații, dar cât a durat operația Aia, ci și m-am
- 42:13rugat lui Dumnezeu stăteam în zi de post și am spus așa lui
- 42:16Dumnezeu, doamne poate că acum e momentul să-ți aduc aminte, nu
- 42:21că ai uita, dar pentru că în inima mea să crească credința,
- 42:25ai spus că vei fi cu mine. Ai spus că nu mai abandonat.
- 42:29Ai spus că dacă voi alerga pentru tine și tu vei lupta
- 42:32pentru mine și am început să-i spun Adu ți aminte când nu
- 42:36dormeam noaptea și zburăm cu avioane și predicam Evanghelia.
- 42:40Aduți aminte când obosit m-am tras 15 minute pe dreapta casă,
- 42:44după ce am condus 7810 ore să ajung la evanghelizare și mi-am
- 42:48dat palme și 2 și mi-am dat niște apă pe față să pot să îmi
- 42:52revin și apoi m-am dus mai departe să predic diab.
- 42:55A mă mai țineam pe picioare, poate toate asta ori cota într-o
- 42:58zi. Știu că eu n-am fapte cu care
- 43:00să-l pot impresiona pe Dumnezeu, că nu prin faptele noastre
- 43:03lucrează el, dar știu că Dumnezeu în bunătatea lui a
- 43:07lucrat și suntem în seara asta aici.
- 43:10Să-i spunem lui Dumnezeu, doamne alegem să continuăm să ne bazăm
- 43:15pe promisiunile tale glorie lui în veci.
- 43:21Credința matură. Spuneam că se bazează sau este
- 43:26ancorată în promisiunile divine, nu în circumstanțele vieți.
- 43:31Credința e matură reacționează la ce vede e greu îi taxi
- 43:34bolojan asta e cealaltă credință matură, spune răspund la ce a
- 43:40spus Dumnezeu. 5 credința matură este consecventă nu și la nuntă.
- 43:47Asta înseamnă că ea nu-i lipsită de întrebări.
- 43:52Dar ea nu abandonează încrederea are întrebări.
- 43:56Dar nu abandonează încrederea în Dumnezeu și zice nu s-a îndoit.
- 44:01Credința matură poate avea lupte interioare, dar are o direcție
- 44:05stabilă Dumnezeu. Cum stăm noi cu statornicia?
- 44:14Nu-i așa că uneori ne clătinăm atât de repede?
- 44:19Auzeam prin discuțiile cu confrați de ai noștri întru
- 44:22credință frate zice. Când e vorba despre alții, parcă
- 44:28altfel cred. Când este vorba despre mine,
- 44:32parcă se surpă toate temeliile credinței mele.
- 44:35Uitați-vă că Avram trece dincolo de limitele sale biologice și
- 44:40spune rămân consecvent. Pentru că știu.
- 44:46Că Dumnezeu este suveran. În această la rând, credința
- 44:51matură îl glorifică pe Dumnezeu în roman.
- 44:56Capitolul 4, versetul 20 a 2-a parte zice ci întărit prin
- 45:00credința lui a dat C. S lavă lui Dumnezeu.
- 45:05Credința matură este interesată mereu ca Dumnezeu să-și ia slava
- 45:10din tot ce se întâmplă. Cântarea mea, predica mea,
- 45:14slujirea mea, acțiunile mele. Să nu se vadă omul, ci să se
- 45:20vadă domnul credință matură zice, nu eu, ci domnul.
- 45:25Așadar, dragii mei credința matură nu este doar despre cum
- 45:29ies eu din problemă, ci despre cum este Dumnezeu văzut mare în
- 45:33viața mea și în viața dumneavoastră.
- 45:37Și aș vrea să meargă. La ultimul punct din predica
- 45:41mea, pentru că va urma probabil și un timp scurt.
- 45:46În care se vor putea pune două-trei întrebări.
- 45:50Pe marginea acestui text, acestui studiu, care a fost
- 45:53împărtășit. Și veți avea libertatea prin
- 45:57slido pe care frații îl vor afișa în următoarele minute să
- 46:01se poată pune o întrebare 2 3 și apoi să cântăm, să ne rugăm și
- 46:05s-a pornit mai departe, punând în exercițiu ceea ce Dumnezeu
- 46:09ne-a vorbit în seara asta. Ultimul punct din mesajul meu,
- 46:14credința matură. Primește neprihănirea adevărată,
- 46:18nu o produce pentru că roman 4 de la versetul 20 2 până la
- 46:23versetul 24, 10 i s-a socotit ca neprihănire.
- 46:27Așadar, credința matură nu spune, am devenit vrednic
- 46:30credința matură, spune. Am fost declarat neprihănit
- 46:35pentru că zice că această credință matură a lui Avraham
- 46:39i-a fost. Socotită ca neprihănire,
- 46:43credința matură nu produce ci primește neprihănirea adevărat.
- 46:50I s-a socotit ca neprihănire, practic e ca o haină.
- 46:55Cu care te Învelește Dumnezeu. Știi momentul ăla, vei umbla în
- 47:00faptele neprihănite pe care el ți le-a pregătit.
- 47:04Așadar, dragii mei nu-i cer o din noi.
- 47:07Ci ceea ce ce rodește el în noi. Așadar, deci, fiindcă suntem
- 47:14socotiți neprihăniți prin credință romani 5 cu unu avem
- 47:17pace cu Dumnezeu prin domnul nostru Iisus Hristos, glorie lui
- 47:22în veci. Așadar, dragii mei.
- 47:26În momentele care urmează. Aș vrea să fac o recapitulare a
- 47:31subiectului predicii mele din această seară și anume o să vă
- 47:34rog să afișați ultimul slide. Credința lui avraam o credință
- 47:39matură. E cristocentrică, nu
- 47:41confesională, e bazată pe har. Nu pe merite.
- 47:48Nu ignoră realitatea, dar spuneam că trece dincolo de ea.
- 47:56În al 4-lea rând. Credința adevărată este ancorată
- 48:02în promisiunile lui Dumnezeu, nu în circumstanțele vieții, este
- 48:06consecventă nu oscilantă. Caută să îl glorifice pe
- 48:11Dumnezeu din orice circumstanțe, el să fie înălțat, după cum a
- 48:16spus. Ioan botezătorul este timpul ca
- 48:20eu. Să mă micșorez ca el să crească
- 48:25înțelegând că toate au vremea lor și în ultimul rând, credința
- 48:30matură primește neprihănirea adevărată.
- 48:34Ea spune, nu, eu am devenit vrednic și eu am fost declarat
- 48:38neprihănit. Isus cristos m-a îmbrăcat cu
- 48:41această haină a neprihănirii. Și este, dacă vreți sinonim cu.
- 48:47Aceea celebră ilustrații în care un împărat al Franței urma să
- 48:51lase la tronul său pe fiul lui. Ci când?
- 48:59El oricum nu mai putea a trimis pe delegați.
- 49:05Delegații l-au găsit pe fiul lui.
- 49:09Într-un loc reprobabil. Jocuri de noroc.
- 49:14Fum de țigară, fapte dezonorante și vine delegatul împăratului și
- 49:21pun această haină de rege pe el și spune.
- 49:25Împăratul te caută și vrea să te îmbrace cu această haină și tu
- 49:30ești aici? Și în momentul ăla vin, delegați
- 49:33împăratului și-i așează haina asta pe el.
- 49:36Știți ce face împăratul, fiul împăratului, din momentul acela?
- 49:41Își salută toți colegii și spune ne n-o să ne mai vedem aici.
- 49:46La revedere. Din momentul ăla schimbe
- 49:49trăirile viața. Și se comportă ca un adevărat
- 49:55împărat. Despre asta este credința
- 49:58matură. E momentul în care împăratul
- 50:02împăraților domnul domnilor Isus cristos.
- 50:05Prin faptul că vii la el te îmbracă cu această haină.
- 50:09Și din momentul ăla. Te simți obligat moral să te
- 50:13comporți diferit. Nu mai poți vorbi, oricum nu mai
- 50:17poți gândi orice, numai poți face orice și conduita vieții se
- 50:21schimbă Dumnezeu să ne ajute și Dumnezeu să ne binecuvinteze.