Latest / Fiti Oameni / Aduceți-i și tăiați-i! - Ioan Pănican
Transcript
- 0:00Șalul 34, versetul cu numărul 8, cuvântul domnului spune așa
- 0:03gustați. Și vedeți ce bun este domnul.
- 0:09Și pare un cuvânt din cale afară de curios.
- 0:13Ce legătură să fie între a gusta și a vedea?
- 0:17Este o legătură foarte, foarte. Mare foarte însemnată, foarte
- 0:23adâncă. Cine ar putea să-mi spună mie
- 0:27care este? Diferența între gustul de pepene
- 0:32și cum să le pierzi că de exemplu?
- 0:35Versiune, domnule gustă și ai să vezi?
- 0:41Cine ar putea să-mi spună care este deosebirea între muzica lui
- 0:45Bach și muzica lui Beethoven? Pot să fie cel mai mare critic
- 0:50muzical. Cel mai înțelept ar fi să spui,
- 0:53domnule, ascultă și ai să vezi? EO mare mare mare legătură între
- 1:00a gusta și a vedea. Spun și eu din toată inima,
- 1:05împreună cu toți cei care suntem la voia întâmplării în această
- 1:08seară în locul acesta. Pentru locul acesta.
- 1:14Și pentru lucrare însemnată care se face în locul acesta, o
- 1:17minune dumnezeiască, mai spun și eu încă o dată, și încă o dată,
- 1:22cu toată Adunarea Slăvit să fie domnul.
- 1:26Ne ridicăm și citim cuvântul domnului pentru seara aceasta.
- 1:31Un cuvânt care îmi doresc mult să ajungă la fiecare inimă.
- 1:36Și la inima copiilor și la inima tinerilor și la inima celor
- 1:40maturi. Și la inima prietenilor Casei
- 1:44Domnului. Care sunt iubiți și doriți de
- 1:48domnul și sunt iubiți și doriți și de noi ceilalți deopotrivă.
- 1:53Mai întâi, în Evanghelia după Luca, în capitolul 19.
- 1:57Citiți Versetele 27 și 28. După aceea din evrei.
- 2:04Din capitolul 13 vom citi. Tot prin harul domnului,
- 2:09versetul cu numărul 5. În Evanghelia după Luca, în
- 2:15capitolul 19, versetul 27. Domnul Isus însuși zice.
- 2:22Iar, cât despre vrăjmașii mei. Care n-au vrut să împărățesc eu
- 2:28peste ei. Aduceți i încoace și tăiați i
- 2:33înaintea mea? După aceste vorbe Isus.
- 2:38A pornit în frunte și se suia spre Ierusalim, Amin.
- 2:44Iar în versetul și 5 din evrei, capitolul 13.
- 2:49Un cuvânt foarte important, care se adaugă cuvântului acestuia.
- 2:53Cuvântul domnului spune așa. Să nu fiți iubitori de bani.
- 2:59Mulțumiți-vă cu ce aveți? Căci el însuși a zis nicidecum,
- 3:05n-am să te las. Cu nici un chip nu te voi părăsi
- 3:10amin ne plecăm capetele și prin fratele Valentin Boga.
- 3:16Venit împreună cu mine prin a lor domnului de la Madrid.
- 3:20Chemăm în rugăciune. În numele domnului, peste noi și
- 3:28peste lucrarea însemnată care ne stă înainte.
- 3:33Fiind pe care o crește prea mult și să fie numele.
- 3:39Îți mulțumim doamne pentru prilejul, acesta îți mulțumim
- 3:43doamne, căci n-am putut strânge în pace doamne.
- 3:48Tatăl nostru și în după-masa aceasta dorind doamne tatăl
- 3:52nostru ca să ne binecuvântezi pe domnul fiecare așa cum suntem
- 3:56înaintea sfințeniei tale. Te rugăm doamne să ai unde?
- 4:03Fratelui ca să vestească. Nu au spatele nostru inimă o
- 4:10inimă sfântă și o inimă plăcută după câteva ta amin.
- 4:17Să luăm loc și să ascultăm și de această dată cu foarte multă.
- 4:23Luare aminte cuvântul domnului, dacă nu se poate să nu fluiere
- 4:27lor prin că merge și fără microfon să mai scoatem din și
- 4:30din așa. Mulțumesc frumos.
- 4:39Viața este organizată în așa fel.
- 4:43Încât noi nu putem fi neutri față de singurele 2 autorități
- 4:47posibile. Și anume împărăția lui Dumnezeu
- 4:51și împărăția lumii. Și noi prin ceea ce facem ne
- 4:56legăm fie. De o autoritate fie de cealaltă
- 5:00autoritate. Mai mulți ani în urmă.
- 5:07La București se împărțeau niște tractate mii și mii și zeci de
- 5:12mii. Și pe la metrou și prin sa si re
- 5:15de tramvai de autobuz. Prin barcuri și așa mai departe.
- 5:21Și în tractate, iar cei care vorbeau despre om, despre viață,
- 5:26despre Dumnezeu, despre veșnicie, despre cer și despre
- 5:29ea. Erau și 3 desene.
- 5:34În primul desen, un cerc mare. Viața omului.
- 5:40Și în interiorul cercului acestuia mare.
- 5:45Un scaun mare. Și se spune că se tronul vieții
- 5:52omului. Și pe scaunul acesta mare, un e
- 5:58mare. Și în afara circului.
- 6:02Simbolizat printr-o cruce. Dumnezeu sau domnul Isus, fiul
- 6:07lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii.
- 6:10Și se spune că oamenii din categoria șansa ei domnesc sau
- 6:15împărățesc peste viața lor. Și chestiunile religioase nu
- 6:21intră. În niciun fel în preocupările
- 6:24lor. Și vine cel de al 2-lea desen,
- 6:27un cerc mare. Și de această dată în interiorul
- 6:31cercului mare, un scaun mare. Tot un e mare pe tronul vieții.
- 6:39Numai că în interiorul cercului. Și la piciorul scaunului
- 6:44acestuia mare. Este Dumnezeu simbolizat
- 6:47printr-o cruce. Și sensul e că oameni de felul
- 6:51acesta sunt preocupați. De chestiunile religioase.
- 6:57Umblă la biserică umblă la adunare.
- 7:01Au și activități religioase de un fel sau de un altul, dar tot
- 7:04ei îmi părăsesc sau domnesc pe tronul vieții lor.
- 7:11Și vine cel de al 3-lea desen. Un cerc mare.
- 7:15Un scaun mare. De această dată, însă nu mai
- 7:20iese un mare pe tronul vieții. Că este Iisus Dumnezeu din
- 7:26Dumnezeu adevărat și Mântuitorul Lumii și la piciorul.
- 7:31Scaunului acestuia mare. Ese ul tot mai mic și tot mai
- 7:40mic și tot mai mic. Și sesiune.
- 7:46Că și-au deschis cu adevărat prin credi însă inima.
- 7:50Înaintea celui care are toată puterea în cer și pe pământ.
- 7:54Și au hotărât să-l primească și de aici, mai departe el.
- 8:00Isus, împăratul slavei. Sau să împărățească în inimile
- 8:06lor și peste viețile lor și în lucrurile mici și în lucrurile
- 8:10mari. Nu știu ce loc și nu și ce
- 8:13împrejurare de viață. Când mă întreabă pe mine cineva,
- 8:18de ce trebuie eu să mă pocăiesc? Singurul răspuns potrivit cu
- 8:23adevărul este. Fără Isus, suntem pierduți.
- 8:27Și pe pământ și în veșnicie. Pentru că există înviere și
- 8:32viață veșnică. Și există un cer minunat.
- 8:36Pentru că în rest se merită să facem o și ce eforturi și ce
- 8:40sacrificiu orișice jertfă să moștenim cerul.
- 8:44Acesta e împărăția cea veșnică și nestricăcioasă și există un
- 8:50iad îngrozitor. Și se merită să faci și moșii și
- 8:54sacrificiu numai să nu ajungem în locul acela.
- 8:57Nici noi și nici dragii noștri deopotrivă.
- 9:04Prin moarte fiecare om iese pe ușă și intră pe o altă ușă.
- 9:09Numai că pe ușă, scrie bucurie veșnică.
- 9:12Împreună. Cu cel în care cu bucurie sfântă
- 9:16ai hotărât să-ți pui nădejdea. Și împreună cu ai lui.
- 9:21Într-un loc. E așa frumusețe și așa
- 9:24strălucire. Că nu sunt cuvinte omenești
- 9:29potrivite pentru a descrie splendoarea cerului.
- 9:34Ieși pe ușă și întreb pe altă ușă.
- 9:37Pe ușă, scrie bucurie veșnică pe cealaltă ușă, scrie durere
- 9:42veșnică. Împreună cu tatăl minciunii,
- 9:47care de la început înșeală întreaga lume și poate ieși în
- 9:51această seară. Unul din cei care au fost
- 9:54într-un fel sau într-altul înșelat de a lungul vieții până
- 10:00aici. Iar din seara aceasta.
- 10:04Domnului, auzim și primim cum se cuvine adevărul sfintelor
- 10:09scripturi care nu vine de la om, nu vine din înțelepciunea omului
- 10:13și vine din cer. Vine de la Dumnezeul cel viu și
- 10:16adevărat, care ne-a creat după chipul și asemănarea lui altfel
- 10:20spus, nu suntem doar trupuri muritoare că suntem duhuri
- 10:23nemuritoare de la cel care ne iubește cu iubire veșnică și ne
- 10:29vrea cu gelozie pentru el. Și pentru cerul minunat și
- 10:35pentru cerul mult binecuvânta. Cum spune cuvântul de
- 10:42înțelepciune populară. Că dacă n-ar fi, nu s-ar tot
- 10:50pomenii e foarte bine așa nu mai trebuie nimic.
- 10:54Că dacă n-ar fi, nu s-au tot pomenit mereu și mereu.
- 10:58Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
- 11:01Împărăția cerurilor, împărăția lui Dumnezeu este o realitate
- 11:05mai reală decât tot ceea ce putem noi numi realitate.
- 11:09Din experiența noastră, vremelnică.
- 11:13Trecătoare și limitată mărginită pe pământul la șes.
- 11:17Cum mai sus sunt și acum? Cristofor Columb a descoperit un
- 11:22continent în i cunoscut europenilor.
- 11:25Și tot așa creștinii copiii domnului prin har.
- 11:30Prin duhul sfânt prin revelație. Au descoperit o realitate
- 11:35necunoscută semenilor lor. O realitate supranatural
- 11:40oralitate extra senzorială care se numește și.
- 11:44Împărăția cerurilor sau împărăția lui Dumnezeu.
- 11:48Sunt mii de ani. De când cuvântul domnului s-a
- 11:51descoperit omului pe pământ, într-un loc sau într-altul și în
- 11:55acești ani, mii de ani, milioane și milioane de oameni și-au dat
- 12:01cu mare bucurie sângele și viața.
- 12:04Pentru cuvântul domnului, pentru Evanghelie.
- 12:07Pentru lărgirea împărăției lui Dumnezeu, adică pentru mântuirea
- 12:12semenilor. Crezând din toată inima
- 12:16scriptura care zice. Cine își păstrează viața pentru
- 12:20sine, o va pierde, dar cine? Își dă viața își va da viața
- 12:25pentru mine acela o va câștiga și în experiența vremelnică pe
- 12:30pământ și după aceea neapărat, prin durerea domnului și întru
- 12:34cele veșnice. Există înviere și există viață
- 12:39veșnică. Când noi pierdem perspectiva
- 12:44vieții veșnice, luăm decizii greșite și trăim ca lume.
- 12:50Să investim mereu și mereu în veșnicie și să credem mereu și
- 12:54să gândim mereu la cele veșnice. 100 de ani în raport cu veșnicia
- 12:59înseamnă zero. Și 400 de ani în raportul
- 13:03veșnicia înseamnă tot zero șor cât de mulți ani.
- 13:08În raport cu veșnicia înseamnă tot zero, numai că roșesc zero
- 13:15hotărî și ce vom fi veșnic? Este un cuvânt din cale afară de
- 13:21important, un cuvânt care nu se citeșe și nu se predică în
- 13:24bisericile noastre. Este un cuvânt important pentru
- 13:28toți copiii domnului de a lungul miilor de ani, dar mai cu seamă
- 13:32pentru noi în vremurile acestea. De pe urmă când lucrurile sunt
- 13:35mai încurcate ca niciodată înainte.
- 13:38Este domnul Isus însuși care spune așa.
- 13:42Iar, cât despre vrăjmașii mei care n-au vrut să împărățesc eu
- 13:47peste ei, aduceți i încoace și tăiați și înaintea mea?
- 13:53Intitulat cuvântul de predică a dulceții și tăiați noi, știm că
- 13:59Dumnezeu este dragoste și așa este.
- 14:02Dar nicăieri în Biblie nu spune că el este numai dragoste.
- 14:07Sunny că este și foc mistuitor. Și mai sunt grozave lucruri să
- 14:12cazi în mâinile dumnezeului celui viu.
- 14:16Sârbul cu numărul 2 este un salt foarte important pentru noi
- 14:21acum. Vremurile de pe urmă secolul 21
- 14:25era digitală, mai spun o dată când lucrurile sunt mai
- 14:29încurcate ca niciodată înainte și în lume, dar și în biserică
- 14:34deopotrivă. Și în sală și să minunat cu
- 14:37numărul 2. Între altele, Dumnezeu, tatăl îi
- 14:42spune domnului Isus e Dumnezeu, fiul și Împăratul Slavei.
- 14:48Îi vei zdrobi cu un toiag de fier.
- 14:51Și vei sfărâma. Ca pe vasul unui olar.
- 14:58Vorbește despre neamurile vorbit și despre mai-marii lumii vorbit
- 15:04și despre cei care n-au vrut. Să împărățească el peste ei și
- 15:10peste ele. Isus este cea mai puternică
- 15:15realitate. Toate trăiesc, dar el rămâne.
- 15:18El este binele suprem. Isi.
- 15:22Sfârșitul nimeni înainte de el și nimeni după el nimeni nu l-a
- 15:26biruit până aici și nimeni nu-l va birui nici aici mai departe.
- 15:31El. Și principiile lui trebuie să
- 15:35guverneze lumea de la un capăt la celălalt.
- 15:39Și în Sandu îi găsim la fiecare pas.
- 15:42Același cuvânt de foc, același cuvânt, iaurtul zdrobești,
- 15:45dinții celor răi în Credincioșia ta, nimic și așa mai departe.
- 15:51Apostolul Pavel. De la care prin duhul sfânt.
- 15:59Avem în unu corinteni, capitolul al 13-lea.
- 16:03Imnul dragostei care este un fel de rezumat al predicii de pe
- 16:06munte. În aceeași epistolă, la sfârșit,
- 16:11în capitolul 16, versetul cu numărul 22 zice.
- 16:16Cei ce nu iubesc pe domnul nostru Iisus Hristos să fie
- 16:19anatema? Adică pe cei mari și despărțiți
- 16:22de Dumnezeu pentru vecii Vecilor.
- 16:25Și vreme după aceea, zi și marea în alta.
- 16:28Domnul nostru vine. Vine să facă dreptate pe pământ.
- 16:34Și vine să-i prăpădească pe cei care prăpădesc pământul.
- 16:39Cât despre vrăjmașii mei care n-au vrut să împărățesc eu pe
- 16:42cei. Aduceți și încoace și 3, ca și
- 16:45înainte, în el și el nu este o religie.
- 16:48Nu este o doctrină. Nu este vreo teologie, nu este
- 16:52vreo confesiune sau vreo filosofie de viață.
- 16:56El este Dumnezeu din Dumnezeu adevărat.
- 16:59Și este comisar citit încă de la început pe solul cel bun care
- 17:03își dă viața pentru oi, pentru ca oile să aibă nu știu ce fel
- 17:08de viață să aibă viață din belșug.
- 17:12Luther, învățătorul Bisericii. Pornind de la psalmul acesta cu
- 17:16numărul 23, el zice între altele.
- 17:20Ce folos că există Dumnezeu, dacă nu este și Dumnezeul tău.
- 17:27Potrivit cu adevărul credinței, dar să nu fie numai de pe buze
- 17:31că toată adunarea. Și cu cei care poate.
- 17:36Sunt veniți pentru prima oară în această seară, în locul acesta
- 17:39pentru cei care nu au hotărât să-și ia inima și viața
- 17:42domnului, dar și pentru cei care umblă.
- 17:46La adunare însă inima lor nu aparține domnului și nu este
- 17:50domnul cel care domnește și mântuie și în inima în viața lor
- 17:55și în familiile lor. Și așa mai departe.
- 17:58Domnul este. Păstorul meu.
- 18:01Să fie o realitate matematic exact eu.
- 18:06Când mi-am dat inima domnului zeci de ani în urmă, am ajuns și
- 18:10la scriptura șansa. Eu sunt păstorul cel bun,
- 18:13păstorul cel bun își dă viața pentru ca oile să aibă o viață
- 18:17din belșug și am zis doamne stăpâne.
- 18:20Până să intru. În această aventură frumoasă în
- 18:25această dulceață divină, care se numește pocăința.
- 18:29Întoarcerea la Dumnezeu și în felul acesta la înaltele noastre
- 18:33obârșii divine câștigam bani foarte mulți acum.
- 18:38Și avem prieteni foarte mult și acum prietenii cum a fost și
- 18:42cânta Ria zic despre mine ca unui bunic și câte și mai câte
- 18:47cum este viața mea, o viață din belșug.
- 18:50Și domnul s-a bucurat să-i pun întrebarea, așa cum s-a bucurat
- 18:55și când fratele nostru petru pune fel și fel de întrebări,
- 18:59băi și inducea răspunsuri la întrebările pe care le punea și
- 19:04suntem recunoscători de întrebările pe care le-a pus, nu
- 19:07le punea el ni le puneam noi și nu și dacă am fi primit răspuns
- 19:11la ele sau cum este viața mea din belșug.
- 19:16Și domnul zice. Suferințele despre care vorbești
- 19:20în floare urechi la ureche, pe lângă suferințele care pier 7.
- 19:25Și prietenii de care spui că nu mai sunt floare la ureche, pe
- 19:29lângă mii și mii. De Franța, de surori și de
- 19:32prieteni, scumpi. Pe care îi vei avea de a lungul
- 19:36alergării tale pe pământul acesta și nu doar în România și
- 19:40în afara României. Și altele și altele și altele.
- 19:45Și zice domnul. Cea mai teribilă boală.
- 19:50În secolul al 20-lea cu miere, atunci când am întrebat eu pe
- 19:54domnul. I se melancolia.
- 19:58Adică plictiseala un preaplin de toate.
- 20:01Cu mine pe drum, dacă hotărăști să mergi cu inimă bună și cum se
- 20:06cuvine, n-ai să te plictisești niciodată.
- 20:10Și atunci am înțeles ce înseamnă o viață din belșug o viață cu un
- 20:15conținut din care afară de frumos și din cale afară de
- 20:20bogat, o viață cu un sens splendid, cu un scop minunat,
- 20:26lăudat și binecuvântat să fie domnul.
- 20:30Și tot apostolul Pavel, într-o împrejurare.
- 20:34Având nenumărate lupte și din interior și din afară.
- 20:38Sunt cu privire la unii care vor și au dezbinări în biserică.
- 20:44Încercând să aducă fel și fel de învățături care mai de care mai
- 20:48răcitoare, mai dăunătoare, mai ticăloase și otrăvitoare.
- 20:53Zice schilodească se odată toți cei ce vă tulbură.
- 20:57Nu este că ar fi avut de împărțit ceva cu cineva.
- 21:01Este vorba despre Evanghelie și este vorba despre mântuirea
- 21:06sufletelor, mântuirea a celor care au hotărât să intre în
- 21:11mântuire și mântuirea lumii pierdut este un război pentru
- 21:15suflete. Nu este o teologie opozantă și
- 21:20este un război pe viață și pe moarte.
- 21:23Și de o altă împrejurare, sunny Biblia despre el plin de duhul
- 21:27sfânt. La blestemat pe unul care mereu
- 21:30și mereu împotriva Evangheliei. Și l-a numit dea dreptului fiul
- 21:35dracului, tu totdeauna te împotrivești Evangheliei și l-a
- 21:38blestemat vorbirea de nu l-ar fi blestemat, ar fi păcătuit?
- 21:42Crede ea zice plin. De duhul sfânt.
- 21:47Și găsești la fiecare pas prin evanghelie.
- 21:51Cum ni se spune despre unii care sunt stricați la minte care sunt
- 21:54înscriși ceilalți, care sunt oameni de nimic și câte și mai
- 21:58câte. Iar domnul Isus.
- 22:01Tot așa din loc în loc. Ca, unul care cunosc și ea în
- 22:06chip desăvârșit TOTUL și cu privire la om și cu privire la
- 22:10inima omului și cu privire la viața și lucrarea omului.
- 22:14Proiect de durere, dar potrivit cu adevărul, sune nebun și orb
- 22:18nebun și orb și am și bun și eu. Este o nebunie care produce
- 22:23orbire spirituală și în această nebunie se regăsesc și din plin.
- 22:30Și religiozitatea duhul acesta care face prăpăd în secolul 21
- 22:35prin toate bisericile în toate confesiunile care i-a amăgit și
- 22:39pe oameni duhul de religiozitate care n-am întâlnit pe nimeni și
- 22:43nu poate mântui pe nimeni pe ea, mă face și pe oameni și duș și
- 22:47de drepturile lia. Vine cu noi la adunare și ne
- 22:50spune pe drum spre adunare mereu și mereu E și bine și din cale
- 22:54afară de bine să ai în adunare și subliniară și mereu și mereu
- 22:58ești bine și ești din cale afară de bine și pleci cu duhul acesta
- 23:02de religiozitate, din Adunare și te duci, nu încerc să te duci în
- 23:05ea. În seara aceasta, prin durerea
- 23:09domnului. Gustați și vedeți ce bun este
- 23:13domnul. Să intrăm într-o relație
- 23:16personală, nemijlocită cu Dumnezeu să gustăm din el, să
- 23:19mâncăm din ea. Și duhul sfânt nu doar să atingă
- 23:23și să străpungă. Inimile noastre să aruncăm în
- 23:27foc pentru totdeauna duhul acesta religios și să spunem
- 23:32Iisuse fiul lui David ai milă de noi.
- 23:35Vrem ca din această seară. Cum sesiunea autentici
- 23:40autentici, adică în adevăr. Tu să împărățești tu să
- 23:45domnești. Și tu să mântuiești și în chipul
- 23:48cel mai minunat cu Putin s pentru cele prea înalte inimile
- 23:52mințile, viețile noastre, familiile noastre, adunările
- 23:55noastre și așa mai departe. Isus oferă o mântuire multiplă.
- 24:02Șofer o mântuire. Permanentă mântuire nu înseamnă
- 24:08doar iertare de păcate și înseamnă și salvare și înseamnă
- 24:13și împlinire în cipul. Cel mai minunat cu Putin, să zic
- 24:18iarăși în toată inima mărire domnului.
- 24:22Citim în cartea faptele Apostolilor.
- 24:25Vedem faptele minunate pe care duhul sfânt le-a săvârșit.
- 24:29Prin frații noștri și surorile noastre, vremurile de început la
- 24:33Ierusalim. În galileea în samaria în toată
- 24:36iudeea până la marginile Pământului.
- 24:39Ne bucurăm și lăudăm numele domnului pentru aceste mari mari
- 24:44mari isprăvi. Dar vedem și suferințele mari,
- 24:48încercările mari prin care le-a fost dat să trăiască.
- 24:51Și parcă nimic, nici să spunem ce greu le-a fost lor și ce greu
- 24:54le-a fost lor. Însă apostolul Pavel, prin duhul
- 24:58sfânt zice, nu vouă, vă va fi greu.
- 25:02În zilele de pe urmă vremurile vor fi grele.
- 25:06Și într-adevăr sunt din cale afară de grele și din cale afară
- 25:09de încurcate și de aici mai departe nu vor fi doar grele că
- 25:13vor fi. În spăimântător.
- 25:17Și înfricoșător de grele sune pe iubitul frate Adrian despre
- 25:22ucenicii, despre vulnerabilitatea ucenicilor,
- 25:26despre Isus, Dumnezeul care le știe pe toate în chip minunat.
- 25:30Misiunea ucenicilor și avea să se întâmple.
- 25:34Nu ca să insulte, nu ca să-i disprețuiască însă să-i
- 25:37descurajeze, ci dimpotrivă, ca atunci când ele se vor întâmpla
- 25:42ei să creadă că el este. Acest el este rădăcina
- 25:49cuvântului minunat pe care l-a spus Dumnezeu lui Moise pe
- 25:52munte, eu sunt cel ce sunt? Că atunci când se vor întâmpla
- 25:57toate aceste lucruri, ei să creadă că el este un Dumnezeu
- 26:02care le știe pe toate și un Dumnezeu care este în afara
- 26:06timpului și în afara spațiului și la cina cea de taină între
- 26:12altele, zice. Chiar unul din voi mă va vinde.
- 26:18Și ucenicii au pus cea mai neobișnuită întrebare.
- 26:22În astfel de împrejurări, cauți să ghicești cine să fie
- 26:26vânzătorul, cine să fie trădătorul?
- 26:30Dar ei UCENICII știau ceea ce ar trebui să fim toți în chip,
- 26:35absolut. Fără niciun pic de îndoială sau
- 26:41de reținere. Că omul este.
- 26:45Vulnerabil și din cale afară de vulnerabil.
- 26:48Și în împrejurări dramatice e sens are să-l vândă pe cei mai
- 26:53buni prieteni. Cum s-a întâmplat?
- 26:56Nu doar cu iuda dea lungul miilor de ani au fost mii și mii
- 27:01de vânzători de frați în biserici de un fel sau de un
- 27:05altul, nu doar în vremea comunismului, nu doar în vremea
- 27:09nazismului celei a lungul miilor de ea.
- 27:12Și despre vremurile speciale de pe urmă.
- 27:15Domnul Isus în Matei capitolul 24.
- 27:20Sunny atunci mulți vor cădea. Se vor vinde unii pe alții.
- 27:27Și se vor urî unii pe alții. Și ucenicii i-au pus întrebarea
- 27:31aceasta de foc, doamne, nu cumva sunt eu?
- 27:35Fiecare pe rând a pus întrebarea aceasta.
- 27:39Și noi cu toată seriozitatea în seară și asta în locul acesta să
- 27:45hotărâm pentru vecii vecilor. Doamne nu cumva?
- 27:51Sunt eu pe tronul vieții mele, nu cumva în felul acesta?
- 27:56Eu sunt cel mai teribil dușman. Al meu al vieții mele, al
- 28:02familiei mele și așa mai departe.
- 28:05Cea mai neobișnuită întrebare. Și după aceea să ne rugăm toți
- 28:10deopotrivă de la mic la mare și de la mare la mic și să zicem,
- 28:13doamne stăpâne Mijlociu și pentru noi, ca să nu i se piardă
- 28:17credința în ziua când vom fi chemați toți deopotrivă să dăm
- 28:23socoteală de nădejdea vie care iese noi.
- 28:27Să nu ne lepădăm niciunde domnul și să nu ne lepăda niciunde
- 28:33cuvântul domnului. Să fim, dar așa mi.
- 28:37Cum spune cuvântul domnului din pricina mărturiei lui Hristos și
- 28:40din pricina cuvântului lui Dumnezeu.
- 28:46Să nu fiți iubitori de bani mulțumiți-vă cu ce aveți?
- 28:50Nu este doar un îndemn, nu este doar o învățătură foarte
- 28:53importantă. Este poruncă dumnezeiască.
- 28:56Și este o poruncă esențială care ne ferește de primejdii Rcl,
- 29:02Microsoft. Fiecare promisiune din Biblie
- 29:06este condiționată. Este însoțită de un dac.
- 29:10Su exemplu. Am venit în această seară în
- 29:14locul acesta. Și domnul Isus a venit înaintea
- 29:17noastră. Lucrul acesta a sfințit locul.
- 29:20Acesta l-a pregătit, l-a curățit pentru noi.
- 29:23Are și darul duhovnicești pe care le dă cu mână largă.
- 29:27În măsura în care prin credință noi ne apropiem de el, ne
- 29:32deschidem și inimile și mințile, și urechile, și ochii, și
- 29:35întindem amândouă mâinile ca să primim darul acesta.
- 29:39El este întotdeauna cu un pas înaintea noastră.
- 29:43Mesajul nostru de Paști este iată.
- 29:46Eu merg înaintea voastră. În galileea.
- 29:52El este întotdeauna mai zic o dată înainte noastră.
- 29:56Deci nu trebuie să ne rugăm Vino doamne iisuse, ci dimpotrivă.
- 30:00Să spunem doamne să mulțumim din toată inima că ești în mijlocul
- 30:03nostru, îți mulțumim din toată inima că i gânduri de pace și
- 30:07domnii de nenorocire cu privire la noi, îți mulțumim din toată
- 30:10inima. Către 5 cercetare de la inimă la
- 30:15inimă. Și dai, ceea ce știi că avem de
- 30:19mare trebuință. În umblare nostru pe pământ și
- 30:22după aceea și pentru veșnicii. Dar cuvântul domnului și cu da,
- 30:27așa mi mă veți căuta și mă veți găsi dacă.
- 30:30Mă veți căuta din toată inima, eram vreo 20 și ceva de ani în
- 30:37urmă, undeva într-o biserică peste ocean?
- 30:40Și pe peretele din spatele amvonului erau scrise cuvintele
- 30:46sfinte și scumpe. Sângele lui Iisus Hristos
- 30:50Nicolae și-a eu și ce fac a? Păcatul care este cea mai
- 30:54teribilă boală a lumii și nu există remediu la boala aceasta
- 31:01grozavă decât în sângele, adică în crucea, adică în Jertfa
- 31:07domnului Isus. Și am întrebat pe cei din
- 31:11biserică, voi credeți că este adevărat?
- 31:13Ce scrie aici pe peretele din spatele bisericii și toți au
- 31:17răspuns într-un glas, da, noi credem că este adevărat.
- 31:21Și le-am spus, îmi pare foarte rău, eu nu cred.
- 31:25Și s-au mirat, cum să nu crezi? Sunt cuvinte pe care le găsești
- 31:29și în Biblie și în sus. Este adevărat.
- 31:33Numai că în Biblie Nu scrie așa doar și în biblie zice.
- 31:39Dacă umblăm în lumină, după cum el însuși este în lumină și avem
- 31:43părtășie unii cu alții și sângele lui Iisus Hristos ne
- 31:49curățește de orice păcat. Jumătate de adevăr poate să fie
- 31:53mai înșelător și mai periculos decât o minciună în 3 ani.
- 31:57Dacă vine cineva să-ți spună cu gând să fii încurajeze.
- 32:02Exista 6 promisiuni în Biblie. Promisiunile care vine de la
- 32:07domnul însuși nicidecum. N-am să te las cu niciun chip
- 32:09minute când am să te părăsesc sunt, nu crezi că nu este
- 32:12adevărat. Promisiunea șansa scumpă și
- 32:15minunată și atât de importantă astăzi și mai cu seamă în
- 32:19vremurile teribile care vor veni.
- 32:22Sunt pentru cei care nu sunt iubitori de bani și sunt pentru
- 32:26cei care se mulțumesc cu și. Așa nemulțumirea face milioane
- 32:31și milioane de victime și între copii și între tineri, și între
- 32:35cei maturi deopotrivă. O femeie veșnic nemulțumită.
- 32:47Ajunge cu timpul. Susțin bogăția.
- 32:52Să aibă probleme foarte serioase și de natură psihică și
- 32:56spirituală, dar și așa natură, biologi și.
- 32:59Și ajunge cu timpul, dacă este măritată, să zică mereu și
- 33:03mereu. Eu trebuie să mă despart de
- 33:05soțul acestuia ca să-i găsesc altul mai cu moț și după aceea
- 33:10ajunge și la gânduri de sinucidere, ajunge și prin
- 33:12spital dintr-un set de boli psihice și așa mai departe.
- 33:17Soțul și realizează familia și terorizează și pe alții un
- 33:21bărbat veșnic nemulțumit. Totuși, ajunge un terorist care
- 33:26îi terorizează pe cei din jur și în felul ăsta să se dovedească
- 33:29pe el însuși la fel copiii și mulțumiți prin biserici mulțumit
- 33:35în afară și câte și mai câte. Biblia cuvântul domnului Sunico,
- 33:40dar și amy. Că nemulțumitori nu vor merge și
- 33:46se drept să fie exact așa. O viață plină de mulțumire.
- 33:54Și pe care îl pui în slujba altora.
- 33:58Îi păstrează. Tânăr până la bătrâneți.
- 34:03Te păstrează plin de bucurie, plini de suc și verzi.
- 34:07O viață plină de nemulțumire. O viață plină de cârtire.
- 34:12De văicăreli de comentarii, de un fel sau de un altul.
- 34:17Te îmbătrânesc și înainte de vreme.
- 34:20Te îmbolnăvești și și îți grăbește moartea.
- 34:25Cheia pentru o viață fericită este să fii mulțumit.
- 34:29Cheia pentru o familie fericită este să fii mulțumit.
- 34:33Cheia pentru o biserică fericită este să fii mulțumit și așa mai
- 34:37departe. Isus.
- 34:42Este Dumnezeul și Mântuitorul nostru.
- 34:45El este și frate mai mare și prieten devotat este păstorul
- 34:50cel bun pâinea vieții, apa cea vie.
- 34:53Mirele ceresc și nu iese exemplu.
- 34:58Desăvârșit. În privința aceasta.
- 35:03Călătorim mereu și mereu din loc în loc.
- 35:06Am luat tot mai mult și am așa să groase ca nebunii.
- 35:11Oameni mereu și mereu nemulțumiți.
- 35:14Dar eu m-am născut eu în data cutare și în locul cutare, dar
- 35:19de ce m-am născut eu tocmai în familia aceasta?
- 35:22Deși m-am născut, eu având culoarea părului așa forma
- 35:29nasului, așa înălțime așa și câte și mai câte fier și fel de
- 35:35greu să fii. Și așa se face că industria și
- 35:38așa teribil. Cu operații estetice și nu știu
- 35:42mai ce alifii și nu știu mai ce grozăvii.
- 35:45A înflorit. A explodat.
- 35:48În ultimii ani, pentru că suntem din cale afară.
- 35:53De nebun sau de simpatici ai să folosesc un eufemism și nu
- 35:58suntem mulțumiți, ba că una ba că alta am îmbătrânit, uite îmi
- 36:03cade părul, uite, m-am îngrășat, uite, nu știu ce nu știu cum.
- 36:07Sunt unii care în familiile lor, au un singur altar și anume.
- 36:11Dincolo de nebunia și a televiziunii cu toți nebunii și
- 36:14alte grozăvii de felul acesta, Oglinda Hops 8 la Oglindă 8 8 la
- 36:19oglindă. Când te duci astăzi la oglindă
- 36:23să te uiți și să te vezi neapărat un schelet și un ecran.
- 36:28Perspectiva e corect. Indiferent ce faci pentru omul
- 36:33acesta, dinafară mult mai curând decât gândești un schelet și un
- 36:38craniu, adică o hrană delicioasă pentru vineri, dar dincolo de
- 36:43omul ăsta din afară, este omul dinlăuntru care supraviețuiesc
- 36:47și tuturor transformărilor dintr-un să trăiești kovesi și
- 36:51dacă și că la dinlăuntru trăiești TV și începând din
- 36:55această seară să dai. Însemnătatea să dai cinstea
- 36:59prețuire care i se cuvine celui dinlăuntru.
- 37:03Îl dinlăuntru să-ți fie din cale afară de frumos și de arătos,
- 37:07să-ți fie din cale afară de odihnit bine antrenat, să fie
- 37:11bine îmbuibat, să-ți fie bine hrănit bine pieptănat cârlionți,
- 37:15așa că așa poți să și parfumez, poți să fii plin și așa mai
- 37:19departe asta dinlăuntrul ține până la dinafară și nu invers.
- 37:24Noi nu suntem trupuri care au. Un suflet și suntem suflete care
- 37:32pentru un timp. Viețuiesc.
- 37:36Închiși în simțuri, adică într-un corp pământesc, într-un
- 37:42trup de carne care la vreme hotărâtă de cel preaînalt, se
- 37:47dezintegrează. Se întoarce însă rana
- 37:49pământului, că din elementele fizice și chimice ale pământului
- 37:53am fost creați într-un chip. Excepțional într-un chip
- 37:57minunat, fără îndoială că trebuie și trupului să-i dăm
- 38:02însemnătatea care i se cuvine și mai cu seamă să-l țin în
- 38:05stăpânire ca nu cumva, după ce am propovăduit altora noi
- 38:09înșine. Să fim lepădați de astăzi
- 38:13înainte să fii cel mai mulțumitor om de pe fața
- 38:16pământului. Pentru familia în care te-ai
- 38:19născut, nevasta pe care o aibă copiii pe care i-ai părinții,
- 38:23frații, surorile, serviciu, forma nasului, urechile, ochii,
- 38:28părul și câte și mai câte dar să mulțumesc și tot timpul și din
- 38:33toată inima domnului. Au și ei cuvânt frumos să zice
- 38:38cine are o inima mulțumită are. Unu spus Nicolae.
- 38:44Și mai zice cine aduce mulțumiri ca jertfă acela mă proslăvește
- 38:49fratele nostru, iubit și scump. Apostolul Pavel, care înainte să
- 38:54se întoarcă la domnul, să-și ia inima domnului și domnului să ia
- 38:57inima, a fost un terorist. A fost un holi tour, a fost un
- 39:02batjocoritor, a fost, nu știu eu, ferească Dumnezeu un
- 39:07criminal. Cuvântul domnului spune Suflam
- 39:10in sare și ucidere împotriva ucenicilor domnului și câte și
- 39:13mai câte. Eu când mi-am dat inima
- 39:16domnului, când duhul sfânt, a aprins o lumină mare în bugetul
- 39:21meu. Până atunci credeam că sunt domn
- 39:22simpatic, cumsecade din cale afară de bine intenționat și ni
- 39:26se mai educat și mai cultiva decât mine.
- 39:28Făceam educația altora și când duhul sfânt a aprins o lumină
- 39:32minunată în bugetul meu. Au fost luni de zile, mi-am
- 39:36plâns, păcatul mi-a mărturisit păcatul și am spus că sunt cel
- 39:40mai mare ticălos și cel mai mare păcătos care a existat vreodată
- 39:44pe pământul acesta. De atunci an și 3 luni am plâns
- 39:48și de bucurie că domnul Isus zice ea, eu sunt ușa intră nu te
- 39:54teme, tot păcatul tău în am luat asupra mea, le-am răstignit,
- 40:00le-am aruncat în marea uitării, ca și când niciodată nu ai
- 40:02păcătuit intră și vei găsi pășuni verzi, vei găsi ape de
- 40:07odihnă, vei găsi o viață 9 care va fi pentru tine, o mare
- 40:11bucurie, o mare împlinire, o mare fericire, o mare
- 40:14binecuvântare și prin tine va mai fi și printre alții.
- 40:18Și acum omul acesta, minunat dintr-un criminal dintr-un
- 40:22prigonitor înrăi, ajuns unul din cei mai înflăcărați Vestitorii
- 40:26Evangheliei. Și acum în închisoare.
- 40:29El zice. M-am deprins să fiu mulțumit cu
- 40:35starea în care mă aflu. Foștii cuvinte din afară este în
- 40:40închisoare, dar atingă untul. În lucrurile cerești mereu și
- 40:44mereu în părtășie cu domnul și cu ai lui.
- 40:48Și după și ea zice știu. Să trăiești și în belșug și în
- 40:52sărăcie. Pocăința adevărată minunată
- 40:56este. O deprindere un antrenament, un
- 41:00exercițiu și să ne apăra și o știință, o știință.
- 41:05Atât de înaltă lăudat să fie domnul.
- 41:08Hai să vă spun și de ce frumoasa mea nevastă un cuvânt.
- 41:13Când eu mi-am dat inima domnului meu șezi și zice bărbatul meu
- 41:18înnebunit. El nu mai știe nimic altceva
- 41:21decât Biblia, Biblia, Biblia și Cântările și rugăciunile și
- 41:24frații și surorile și cercurile lui de rugăciune și să-l
- 41:27mărturisească tuturor pe Iisus, Binefăcătorul și Mântuitorul lui
- 41:32și avea perfectă dreptate. Apostolul Pavel și toți
- 41:36apostolii, împreună cu el și eu, sunt nebun pentru hristos, cea
- 41:41mai dulce și cea mai frumoasă nebunie frate de Victor Zâmbește
- 41:45ușoară și un zâmbet larg. Mă gândesc când o fi fost
- 41:48îndrăgostit și cred că este. De îndrăgostit că trebuie
- 41:51întrunite să ne îndrăgostim de nevestele noastre, când o fi
- 41:54fost îndrăgostită de nevasta domnului.
- 41:57Privind unii sau alții la felul în care dumnealui gândea, vorbea
- 42:02privirea și au strălucit pe față.
- 42:04Eu fix, uite băiatul ăsta e nebun după fata de sensul cel
- 42:08mai frumos al cuvântului, adică e un foc, o dulceață, o dorință
- 42:12fierbinte față să fie neapărat pentru totdeauna a mea să n-o ia
- 42:17alt chiar și o să-i sune egoist frumos.
- 42:20Și acuma. A venit vremea și călătoria
- 42:23mergând din loc în loc evanghelia, bani deoparte, bani
- 42:26dragă și îmi spune ea din cale afară de hotărâtă 15 ani spre 16
- 42:34ani în urmă, a trecut la domnul într-un accident de automobil la
- 42:38București, în centrul Bucureștiului, acolo unde locuim
- 42:41noi dintr-o dată așa 15 ani, nu? Și surya era și de origine
- 42:48germană și era profesor emerit de limbă germană și era foarte.
- 42:5210, dacă mai pleci și la sfârșitul acestei săptămâni să
- 42:57nu te mai întorci acasă, zice că schimbi yala de la ușă și nu mai
- 43:00ai ce să cauți. În apartamentul ăsta mi-a dat
- 43:03mare har să pună că am ținut gura închisă, dar m-ai ținut
- 43:07gura închisă într-o împrejurare. Eram împreună într-o biserică
- 43:11undeva într-un oraș în România și înainte să mergem la adunare
- 43:14au și sonia. Dacă îndrăznești să spui vreun
- 43:18cuvânt în predică. Cuvânt pe care tu nu-l
- 43:22împlinești și nu-l trăiești am să mă ridic și am să strig în
- 43:27gura mare minte să nu-l credeți că nu e adevărat.
- 43:31Și tot prin harul domnului am ținut gura închisă ca un fel
- 43:34înainte de pocăință of cel mai fi zis EU.
- 43:38Și ce m-aș fi făcut după ce am descoperit că asta e cea mai
- 43:42mare încurajare? Și acum am trecut la
- 43:45amenințările ei scumpe de însuși domnului doamne fă ceva, uite
- 43:50nevasta așa și domnul zice să fac ceva pe Nevasta ta este
- 43:57pentru tine cea mai mare binecuvântare.
- 44:00Este pentru tine cum este bisturiul în mâna chirurgului?
- 44:06Te duci într-o parte, te duci într alta baie Vai vai.
- 44:10Cei mai înalți orice te mai laudă ba unul ba altul și ce îți
- 44:13mai place? Și când vii acasă eu prin
- 44:18Nevasta ta te țin acolo unde îți este locul cu picioarele pe
- 44:21pământ și ai zgură în inimă. Și de câte ori trebuie să operez
- 44:27la inimă mă folosesc tocmai de neymar sa traiau bisturiu.
- 44:31Cine sunt e și mai bine decât ea, și uite așa.
- 44:35Cu yatai precis și tai adânc și scoate de acolo tot ce este sus,
- 44:42așa că nu te mai plânge, nu mai cârti numai banii și îi
- 44:46mulțumesc din toată inima și i-a mulțumit din toată inima doamne
- 44:50iarăși doamne mulțumesc și mulțumesc la medic, îți faci
- 44:55operații și dă mâna să ți-o sărut că mi-ai făcut așa un mare
- 45:00bine. Apostolul Pavel în închisoare
- 45:05fiind și numai dumnealui că împreună cu dumnealui milioane
- 45:08și milioane de a lungul veacurilor pretutindeni în lume
- 45:11și mai ales în vremea comunismului, când închisoare a
- 45:14fost groaznic. Și au fost închiși în închisoare
- 45:17cu milioanele peste tot. Într-o altă lume comunistă și
- 45:22eu, și de colo. Plin de o bucurie sfântă cu
- 45:26experiențe extraordinare, cu o bogăție extraordinar, avem
- 45:31frații așa cântări cu miile și avem poezii și avem învățături
- 45:36din care ne hrănim și care sunt din cale afară de binevenite și
- 45:40necesare acum, înainte să ne vină și 9 în chip minunat rândul
- 45:46cu închisori cu lagăre. Fratele Traian dorz, care se
- 45:52află în închisoare aproape 18 ani.
- 45:56Și acum 18 ani sunt 18 ani că fiecare zi de închisoare este
- 46:00ceva grozav. Și dumnealui între altele.
- 46:05Într-o poezie zice lacrimi lacrimi coja Marii, cu așa de
- 46:08dulce miez toată lumea vă blesteamă, eu vă binecuvântez.
- 46:14Ce mare har să ai lacrimi când treci prin încercări de un fel
- 46:19sau de un alt. Cum te cursă cum te înviorează,
- 46:23cum te sfințesc și după aceea te umplu de bucuriile sfinte de
- 46:28Bucuriile Duhului Sfânt. Unul care are automobil și face
- 46:34paralel, automobil vai de aveai ce se mai înfurie și al maida cu
- 46:38picioarele în roata de la mașină și așa mai departe nebunule.
- 46:42Păi, dacă n-ai fi avut automobil, n-avem nici un
- 46:45automobil și acum, dacă ai roată de rezervă aici, un click aici
- 46:50și nițică pricepe. Îl auzi numele domnului și mergi
- 46:54mai departe. Să nu fiți iubitori de bani
- 46:57mulțumiți-vă cu ce aveți căci sunt lucruri de un fel, că sunt
- 47:00lucruri de un alt fel. N-are absolut nici o importanță.
- 47:05Ce frumos îmi aplic nivel se aplica la cele veșnice, n-am
- 47:08știut. Chiar și decât după 10 ori.
- 47:12Aflat mai întâi băiatul pasului von Willebrand, Mihai ASA, a
- 47:17fost 2 săptămâni după ce la Ateneul Român din București.
- 47:23Noi am avut o lucrare foarte importantă cu astfel de pe 5
- 47:27continente. Centenarul Erih bombă și s-a dat
- 47:30o mărturie deosebită cu privire la cele întâmplate în vremea
- 47:35comunismului și nu numai. Mărturie Evangheliei sub
- 47:39teroare. Puteți să vizionați să vă uitați
- 47:42căutați acolo pe Youtube centenar Ulrich von Braun
- 47:46Ateneul Român o mărturie foarte, foarte puternic și Mihai Vodă,
- 47:52aflată înaintea mea și el a alertat întreaga planetă în 42
- 47:57de țări. Unde sunt?
- 47:59Filiale ale misiunii noastre și au spus dintr-o dată securitatea
- 48:05asasinat o pe soția fratelui panican securitatea sunt când se
- 48:11răzbună lovesc și se mai drag pentru ceea ce s-a făcut, s-a
- 48:16spus. S-a arătat la ateneu roman Eu
- 48:19când am aflat am aplicat pe cine nu și plângând, am spus, doamne,
- 48:22îți mulțumesc din toată inima. Și pentru încercarea aceasta și
- 48:26n-am să spun decât cuvântul pe care le-ai lăsat prin fratele
- 48:30nostru și robul tău iov. Domnul a dat și domnul a luat
- 48:34fie numele domnului binecuvântat și iarăși plângând.
- 48:40Am spus domnului doamne, n-am înmormântat pe nimeni până acum,
- 48:43din propria familie. Am fost la multe înmormântări.
- 48:46Te rog să-mi dai har, sunt de înșelăciune, să-mi dai putere,
- 48:51să mă călăuzești ca și lucrarea aceasta să se facă întru totul
- 48:55pentru slava și pentru gloria numelui tău.
- 48:58Și acum am ajuns la București. Și-am ajuns acasă și am intrat
- 49:03în casă și am realizat că niciodată n-o să-mi ieși pe ușă
- 49:08și am intrat și m-am așezat unde era locul meu de închinare aici,
- 49:13în dreptul unui fotoliu. Era așa o bucată de mochetă.
- 49:16Acolo era locul meu și dansa în partea cealaltă la fotoliul,
- 49:21cererea mai aplicat pe genunchi și am plâns înaintea domnului,
- 49:25cât oi fi plâns, l-am lăudat și binecuvântat numele și pentru
- 49:29lucrare așa și acum am întrebat de la televiziune.
- 49:33E adevărat că securitatea a asasinat soția și am spus, nu
- 49:38știu de unde și securitate, ce ne securitate.
- 49:40Eu nici nu știam unde s-a făcut accidentul, cum s-a făcut
- 49:43accidentul, cine a făcut accidentul?
- 49:45Nu știam nimic din toate astea în sus.
- 49:49Nu știu ce securitate sau de securitate eu cred cuvântul
- 49:53domnului, care zice că nici un fir de par din cap nu-i cade
- 49:56fără știrea lui Dumnezeu. Deci ai putea să ne spui despre
- 50:00cel care a făcut accidentul acesta mortal și în sus.
- 50:04Eu îl iubesc din toată inima și pe familia lui și îi doresc lui
- 50:09și familiei lui. Ce este mai bun și pe pământ și
- 50:14în vest și nu știu și nu este nici cum îl cheamă.
- 50:17După ce s-a făcut înmormântarea. Eu l-am primit la mine acasă.
- 50:23Mai întâi ne-am rugat și i-am spus și domnului exactă și le și
- 50:26cuvinte. Eu cred cuvântul care zice că
- 50:28pentru Dumnezeu toți oamenii sunt vii că frumoasa mea nevastă
- 50:34s-a dus într-un loc de unde n-ar mai vrea pentru nimic în lume să
- 50:38vină aici viața, așa s cu fiul și fel de grozavi și câte și mai
- 50:43câte și i-am spus și dumnealui. I-am dat și niște cărți, i-am
- 50:49dat și niște dvd-uri după aceea de cîte ori o sărbătoare.
- 50:53Misiunea ne binecuvântăm, îl chem mereu când sunt la
- 50:56București, sunt mai vină să mai avem părtășie așa mai departe.
- 51:02Între cele mai importante promisiuni pe care le găsești în
- 51:04Biblie și pentru secolul 21 este cuvântul care zice luați scutul
- 51:08credinței. Cu care veți putea.
- 51:12Stinge. Toate săgețile arzătoare ale
- 51:16celui rău. EO mare deosebire între omul
- 51:20care crede și între cel care crede că crede.
- 51:24Și credința. Vine la suprafață atunci când
- 51:27treci prin împrejurările mai dificile, prin împrejurările
- 51:33limită de viață. Cred că m-ați înțeles.
- 51:36Este o mare deosebire între unul care crede și între un altul
- 51:40care crede că crede. Și zice să luăm scutul credinței
- 51:45cu care vom putea să lege toate săgețile arzătoare ale celui rău
- 51:49și în împrejurări de felul acesta cel rău.
- 51:54Trimite spre noi fel și fel fel și fel de săgeți.
- 51:59Să ne tulbure. După aceea.
- 52:04Să cădem să alunecă. Să ne revoltă.
- 52:08Să spun în fel și fel de lucruri nelalocul lor.
- 52:12Și în felul acesta, el vrăjmașul să le tragă de mână Dumnezeu și
- 52:15să ne scoată din planul pe care îl are Dumnezeu cu privire la
- 52:18noi. Știi ce spune scutul credinței?
- 52:22Și toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor Ce
- 52:25iubesc pe Dumnezeu. Nu știu unii că noi facem ceva
- 52:29toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor Ce
- 52:32iubesc pe Dumnezeu și ce mai spune scutul Credinței
- 52:36mulțumiri, fie aduse lui Dumnezeu, tatăl domnului nostru
- 52:40Iisus Hristos, pentru. Toate lucrurile și toate lucruri
- 52:44înseamnă însă mereu un copilas mare, ne bazăm, are bărbatul,
- 52:48îți moare tatăl său moare, bunicul mare, prietenul cel mai
- 52:51bun și au mai și. Toate lucrurile înseamnă, nu mai
- 52:55sunt cum sănătate că sunt cu boală, cum v-a fost și eu în
- 52:58atâtea rânduri lăudat să fie domnul cu un picior în groapă.
- 53:01Nu mai vorbim despre câte primejdii de moarte, cum au
- 53:04căutat să mă omoare de atâtea ori, iarăși zic lăudat să fie
- 53:07domnul, toate lucrurile lucrează împreună spre bine că ai
- 53:10serviciului serviciu câte și mai câte toate celelalte lucruri
- 53:14deopotrivă. Înmormântarea soției unui frate
- 53:18foarte scump și foarte drag inimii mele.
- 53:22Începutul cuvântului de predică. L-am întrebat public ai mulțumit
- 53:26din toată inima domnului pentru cancerul care a venit peste
- 53:29soția Dumitale 2 ani și jumătate în urmă.
- 53:32Îi mulțumim din toată inima domnului.
- 53:35Pentru ziua și ceasul în care începi la sfatul domnesc s-a
- 53:40hotărât că soția dumitale sunt și încheie alergarea vremelnică
- 53:44pe pământ. Este scutul credinței și altul
- 53:47nu este ăsta. Este adevărul credinței și altul
- 53:51în afară de adevărul acesta nu există.
- 53:55Unei să crezi și alta este să crezi să crezi și în bisericile
- 53:59noastre sunt. Pline pline pline cu oameni care
- 54:04cred că cred oamenii care nu sunt credincioșii sunt
- 54:07superstițioși și eu ei cuvântul domnului este una.
- 54:11Să trăiești în chip minunat, iubind din toată inima pe domnul
- 54:15și cuvântul domnului este cu totul altfel.
- 54:18Isus este modelul nostru suprem. El este singurul care a pre
- 54:23exista. Și a știut înainte să vină.
- 54:29Printre noi. Și ca fiu al omului și ca fiul
- 54:33lui David și că fiul lui Dumnezeu a știut când se va
- 54:37naște, unde se va naște, în ce familie se va naște și a știut
- 54:41viața pe care o va trăi. În sulul Cărții este scris
- 54:45despre mine, vin și vreau să fac voia ta Dumnezeu.
- 54:50Și s-a născut într-o familie. De oameni simpli de oameni
- 54:54săraci, o familie neînsemnat. După aceea s-a născut într-un
- 54:59loc și într-un timp. În care.
- 55:03Viața nu era deloc simplă și ușoară.
- 55:06Iudeea era provincie roman și romanii.
- 55:10Cumsecade se purtau cum se purta, adică niște satrapi.
- 55:14Și după ce ea și-a ales ucenici cum și-a ales și el a fost mereu
- 55:19și mereu mulțumitor mulțumit mulțumit, mulțumit, mulțumit,
- 55:23mulțumit mulțumit și i-am și mulțumit.
- 55:27Să nu fiți iubitori de bani mulțumiți făcut 6.
- 55:31De la iubirea de bani Biblie zice dragostea de bani și iubire
- 55:35de bani rădăcina tuturor relelor.
- 55:39Și spun ei. Universul iubitoare de bani îi
- 55:43face praf, un bărbat iubitor de bani să-i facem praf muncești și
- 55:46că nu-i bun și jumătate de viață aleargă după bani și jumătate e
- 55:50altă de viață, de banii de la toți medicii și câte și mai câte
- 55:53copii iubitori de bani. Tinerii iubitori de bani și să
- 55:56mai vorbesc nebunie, așa că vorbesc de oamenii de afaceri,
- 56:00că vorbești de medici, că vorbește politici și iubitori de
- 56:04bani și iubitori de bani. Și aici nenorociri și nenorocit
- 56:07groaznice. Domnul Isus lăudat să fie domnul
- 56:12n-avea un ban în buzunar. Într-o împrejurare.
- 56:17Și arătați și mie un ban. Păi dacă vrei un ban în buzunar,
- 56:21scotia banul și le-a arătat că tema se înțelege acum nu este
- 56:25greșit să ai bani, să ai bani cu nemiluita din cale afară de
- 56:30greșit, să te aibă banii pe tine, să fii dependent de bani
- 56:34și toată ziua bună ziua bani, bani și iarăși bani ni se.
- 56:40Orbire spirituală. Prin misiunea pe care mihai
- 56:46vorbea bland a gândit-o organizată și a condus o 24 de
- 56:49ani. Fratele rihard era cum îi zice
- 56:53purtătorul de cuvânt. Sau interfața Președintelui așa,
- 56:58Mihai era directorul executiv și acum îmi spuneam e pastorul,
- 57:03vorbea mereu și mereu. Dacă la moarte ai să găsești în
- 57:07buzunarele mediu, sute de dolari, să știi că n-am fost
- 57:10pocăit cu adevărat. Doamnelor care adunau din
- 57:15donațiile care veneau din lume întreagă și câte 40 de milioane
- 57:19de dolari într-un an. Și-au locuit toată viața într-o
- 57:25casă închiriată. Și când a plecat la cele veșnice
- 57:28în buzunar nu avea niciun ban și în contul.
- 57:30Domeniul erau 176 USD. Nu e lăsat lui Mihai băiatul
- 57:37dumnealui, care a condus Organizația 24 de ani, nu i-a
- 57:41lăsat o casă. Nu-i lăsa atunci, nu-i lăsat un
- 57:43automobil? Mihai acum au 86 de ani și
- 57:47lucrează câte 10, 12 ore pe zi. Nu primesc și eu un ban de
- 57:51organizații de pensii votare cu da ca să se întrețină pe el, să
- 57:56întrețină familia și toți banii, banii mamei care veneau se
- 58:00duceau la toți peste hotare. Înțeleg că vorbești să.
- 58:07Comuniste, țări musulmane și așa mai departe la familiile lor,
- 58:11mii și mii de slujitori în fiecare lună, primii au cele de
- 58:16trebuință ca să se ocupe de fericirea Evangheliei în toate
- 58:19aceste țări, să nu lucreze n aveau de la enoriașii să
- 58:22primească enoriașii săraci și pământului și așa mai departe nu
- 58:28este doar un îndemn. Întâi politică dumnezeiască să
- 58:33nu fiți iubitori de bani mulțumiți-vă cu ce aveți?
- 58:39La judecată. Toți va trebui să ne înfățișăm.
- 58:45Pentru binele sau răul pe care vom fi făcut?
- 58:50Pe când trăiam într U. Și vom fi judecați pentru 2
- 58:54lucruri și anume. Cum am zidit împărăția lui
- 58:57Dumnezeu în noi? Și cum am zidit împărăția lui
- 59:00Dumnezeu în ceilalți de lângă noi.
- 59:04Există împărăția lui Dumnezeu, care înseamnă o anumită cultură,
- 59:07anumite valori, anumite principii, un anumit mod de
- 59:10viață și există împărăția lumii, un mod de viață, alte valori,
- 59:14alte culturi, alte principii și sunt într-un conflict permanent.
- 59:19Când noi suntem iubitori de bani zidim împărăția lui satan în
- 59:23noi. Când noi suntem nemulțumiți cu
- 59:27ceea ce avem zi din împărăția lui Satan.
- 59:31Și satan și împărăția lui nu aduc.
- 59:34Nici pace nici bunăvoire nici bucurie, dragoste și toate
- 59:39celelalte ci, dimpotrivă. Când noi nu suntem iubitori de
- 59:43bani și suntem mulțumiți cu ceea ce avem.
- 59:46Când zidim în noi împărăția lui Dumnezeu, cea veșnică și
- 59:50nestricăcioasă intru prin harul domnului într-o familie în
- 59:54Germania, după adunare au insistat să vii la noi la masă
- 59:58ca să avem părtășie hai lăudat să fie domnul la noi la masă.
- 1:00:02Și acum am intrat într-un apartament.
- 1:00:05Și sora soției aflate lui gazdă. Și scuză oarecum jenantă și zice
- 1:00:11Frate, adica nici uimitoare, că uite, nu putem să te primim
- 1:00:15într-o casă mare și nu știu ce și nu știu cum stăm și noi în
- 1:00:19apartamentul os și lemn sus de astăzi înainte.
- 1:00:23Niciodată să nu mai sunteți cuvântul acesta care
- 1:00:28interesează. Inima domnului, cuvântul acesta
- 1:00:32care vă întunecă mințile. Se credit și apartamentul, însă
- 1:00:37iese mai ceva decât un palat. Este minunea minunilor să ai un
- 1:00:41acoperiș deasupra capului și să ai o bucată de pâine pe masă.
- 1:00:46100 de ani în urmă. Regii nu trăiau la fel de bine
- 1:00:51cum trăim noi, nu sau 200 de ani, nu?
- 1:00:54Nu aveau apă curentă n-aveau centrală, culeasa, nave
- 1:00:58electricitate și nu avem un automobil.
- 1:01:00Avea o caleașcă dea și scutură din toate încheieturile noi avem
- 1:01:04prin harul domnului de toate, avem și frigidere, mașini de
- 1:01:07spălat și ai aishaa. Pentru cei care nu și.
- 1:01:13Sute de milioane de oameni în India se nasc pe stradă și mor
- 1:01:17pe stradă. Toată casa lor, toată viața lor.
- 1:01:224 bețe și un preț de sub. Iar un altul.
- 1:01:27Dacă găsesc și eu un tub de canalizare și își face acolo
- 1:01:30casă să i se socoti. Privilegia.
- 1:01:35În China sunt sute de milioane de oameni care trăiesc într-o
- 1:01:38sărăcie. Cum nu vă puteți asocia?
- 1:01:41Orez dimineața, orez la prânz ori seară.
- 1:01:45N-au în picioare încălțări unii nu au pantalonii, pleacă unul,
- 1:01:49nu știu unde cu pantalonii se întoarce la eu pantalonii și
- 1:01:52merg EU nu știu și câte și mai câte.
- 1:01:56Înțeles. Sunt milioane și milioane de
- 1:01:59oameni în fiecare an, zeci de milioane de oameni mor de foame,
- 1:02:02oameni care niciodată n-au mâncat pe săturate.
- 1:02:07Acum e un mare har că există. Vin să fie și că și o să vină
- 1:02:11domnul Isus într-o zi și o să facă o minunată dreptate pe
- 1:02:15pământul acesta. Și toți suferinzii vor merge la
- 1:02:19sânul tatălui și vor avea mângâiere și va vrea, dar de
- 1:02:22binecuvântare și bucurii sfinte pentru greșeli.
- 1:02:26Eram într-o familie. Și-acum am familia, ce cum și
- 1:02:31aici. Am văzut în atâtea familii așa
- 1:02:33copii unul după celălalt e mai mare dragul și era un copil cel
- 1:02:38de al 3-lea să fi avut un an, un an și o lună.
- 1:02:42Și mama o. Iar a făcut pe el, iar a făcut
- 1:02:47pe el. Dar eu întreb ai mulțumit din
- 1:02:50toată inima domnului pentru băiatul dumitale că face cum
- 1:02:53știu să îi mulțumesc și pentru asta, Păi să te ferească
- 1:02:55Dumnezeu să nu fac? Ș te, ferească Dumnezeu.
- 1:03:01Să nu aibă copiii așa numitul tranzit intestinal.
- 1:03:03Cred că mă înțelegi. Tot timpul laudă și
- 1:03:07binecuvântare cu mulțumire și recunoștință la dezastru pentru
- 1:03:10absolut toate lucrurile, toate lucrurile înseamnă toate
- 1:03:14lucruri. Mă trezesc într-o dimineață ai
- 1:03:16pc, nu mă rog domnului, mă duc repede la baie și o dată mă uit
- 1:03:21în oglindă și zic doamne săpun, dar cum de nu ți-am mulțumit tot
- 1:03:24timpul? Uite, am mai uite în picioare
- 1:03:27ochi urechi și o să mă supăr să mă pierd.
- 1:03:33Iartă-mă că nu ți-am mulțumit din toată ei și m-am întâlnit cu
- 1:03:36cineva un om însemna și sună omul este însemnat, uite cu ce
- 1:03:41m-a cercetat duhul domnului. În această dimineață s-a uitat
- 1:03:45la mine, cum s-a uitat o fi zis? Și n-au trecut decât câteva luni
- 1:03:50și a avut un accident cerebral și a paralizat partea dreaptă,
- 1:03:55mâna și picior. Hai la spital m-am dus cu
- 1:03:58nevasta lui și l-am scos la spital după câteva luni și și-a
- 1:04:01adus oameni. Tot timpul și din toată inima,
- 1:04:06asemeni tuturor sfinților care au trăit de a lungul miilor de
- 1:04:09ea să lăudăm și să binecuvântăm cu mare mulțumire și cu mare
- 1:04:14recunoștință numele domnului și să-ți mai spun de frumoasa mea
- 1:04:18nevastă o vor. Într-o seară eram într-o familie
- 1:04:23de oameni însemnați la București ne-au poftit la cin.
- 1:04:27Și după ce ne-am rugat, ne-am așezat la masă și la un moment
- 1:04:30dat Gaza, bărbatul. Capul familiei și elia.
- 1:04:40O întreabă pe soția mea dintr-o dată.
- 1:04:43Procesul eu și doamna panican despre soțul dumneavoastră, care
- 1:04:47mergi să vezi că evanghelia din loc în loc și nu vrei să ieși
- 1:04:51evanghelia doar la oraș unde sunt oameni cu nițică, școală,
- 1:04:57educație sau mai multă școală că merge și prin sate și asta te la
- 1:05:01rând și nu contează unde merge, ce limbă vorbesc, oamenii ce
- 1:05:05culoare de piele au și așa mai departe.
- 1:05:08Nu că s-o insulte, nu ca s-o și cnas și soția mea răspunde fără
- 1:05:12să clipească. Zis este cea mai mare onoare.
- 1:05:17Cea mai mare binecuvântare pe care domnul a făcut-o soțului
- 1:05:20meu și prin el familiei noastre că nu este nimic mai important
- 1:05:24decât să sfârșești și domnului și să slujești semenilor.
- 1:05:29Când am auzit am zis doamne. Cât ești de minunat și cât ești
- 1:05:35de binecuvântat că noi venim înaintea ta mulțumim și iarăși
- 1:05:39mulțumim din toată inima domnului pentru toate lucruri,
- 1:05:43să-ți fie copilul cel mai răzvrătit, să-ți fie cel mai rău
- 1:05:48cel mai obraznic copil de pe pământ să fii cel mai fericit și
- 1:05:51să îl auzi numele domnului și să zici doamne îți mulțumesc din
- 1:05:55toată inima copiilor ăsta acum. De răzvrătit și exe să devină
- 1:06:01încă mai dăruiți și e Evangheliei tale împărății tale
- 1:06:07și cu o dorință de nespus pentru mântuirea lumii pierdut.
- 1:06:13Noi trăim în vremurile de pe urmă și cum s-a cântat cu
- 1:06:15fratele Adi? Mi-a plăcut ție doamne, uite
- 1:06:18prima cântare, ați auzit? Ați văzut astăzi, nu minte, nu
- 1:06:21știu și nu știu cum am fost și eu foarte atent la cântările și
- 1:06:25sesiune într-o cântare despre. Rătăciri despre mesaje, despre
- 1:06:30asta și așa mai departe, noi trăim într-o vreme în care mii
- 1:06:34și mii. De pașă de predicatori, de
- 1:06:37preoți de cardinali episcopi și nu mai vorbim de pop up și așa
- 1:06:42mai departe și pro și învățători mincinoși.
- 1:06:45Care prin învățăturile false pe care răspândesc tot timpul prin
- 1:06:49biserici în afara bisericilor prin mass-media, creează ceea ce
- 1:06:54Biblia numește și lepădare de Credință, Misa și falsi, care îi
- 1:06:58duc pe oameni în rătăcire și oamenii în secolul acesta 21 mai
- 1:07:05mult ca niciodată înainte zice nu vor suferi învățăturile
- 1:07:09sănătoase și își vor da învățători după poftele lor,
- 1:07:12învățător, învățător care să le gâdile urechile.
- 1:07:16Și între învățăturile și se minunate.
- 1:07:19Între învățăturile acesteia false groaznice este și o
- 1:07:24învățătură din cale afară de subtilă zice.
- 1:07:31Duhul spune lămurit că în vremurile de pe urmă unii se vor
- 1:07:33lepăda de credință. Ca să se alipească de duhuri
- 1:07:37înșelătoare și de învățăturile dracilor și un curent care îi
- 1:07:41face prea. În bisericile noastre, absolut
- 1:07:45toată lumea, nu vorbim numai despre Evanghelia prosperității,
- 1:07:49Evanghelia pozitive, Evanghelia bunei dispoziții, o invenție
- 1:07:52Satanică Duhului și alături de învățăturile Dracilor.
- 1:07:55Nu vorbim despre odată mântuit pentru totdeauna mântuit
- 1:07:59siguranța mântuirii. Așa sunt chestiunile hiper sau
- 1:08:04supercar venit să fim și noi când nu vorbim despre.
- 1:08:09Învățătura cu privire la răpirea Bisericii și necazul cel mare, o
- 1:08:13altă învățătură care faci în prăpăd pe seto.
- 1:08:16Vorbim de o altă învățătură. Am întâlnit-o în anumite
- 1:08:20biserici și m-am minunat, dar m-am și bucurat că după aceea
- 1:08:23m-am și întărâtat în duhul meu și am luat mai cum se cuvine
- 1:08:27taurul de coarne și învățătura aceasta zicea.
- 1:08:32Acum Isus este viu și el nu mai are cruci și suntem mereu și
- 1:08:36mereu îndemnați mai multe evlavie.
- 1:08:38Mai multe ori avem mai multă evlavie, dar fără Dumnezeu și
- 1:08:41fără duhul sfânt. Frați, iubiți și surori, iubite
- 1:08:45și voi tineri iubiți. Fără Dumnezeu și fără duhul
- 1:08:48sfânt în orice facem este deci apa este religiozitate și nimic
- 1:08:55mai mult. Acum Isus este viu, dar el și
- 1:08:59Crucea nu pot fi despărțiți niciodată.
- 1:09:03El și crucea rămân una pentru totdeauna.
- 1:09:06După înviere s-a arătat ucenicilor și le-a arătat crucea
- 1:09:10Mâinile și coasta sa. Apostolul Pavel zice, n-am vrut
- 1:09:13să fiu în mijlocul vostru nimic altceva decât pe Hristos și pe
- 1:09:16el Răstignit. Crucea Golgota Jertfa.
- 1:09:22Temeiul mântuirii noastre și tot el zice noi îl propovăduim pe
- 1:09:27Hristos, cel Răstignit și când se laudă zice departe de mine,
- 1:09:31gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea lui Iisus
- 1:09:34Hristos, prin care lumea a fost răstignit de fascism și eu.
- 1:09:38Sunt răstignit față de lume. Crucea face diferența, nu mai
- 1:09:42sunt eu pe tronul vieții. Este Isus și el CRUCIFICAT.
- 1:09:47Înviat și înălțat în slavă, care domnește inima minte, mi-a viața
- 1:09:52mea iar eu. Tot mai mic și tot mai mic până
- 1:09:56într-acolo, încât nici nu se mai știe de el că de aia zice
- 1:10:00Hristos în voi nădejdea. Slavii.
- 1:10:06Isus este viu și crucea rămâne pentru totdeauna mielul și
- 1:10:10părerea junghia. Fără crucea lui Hristos noi nu
- 1:10:15putem fi ucenicii lui. Să nu avem un Hristos fără cruce
- 1:10:19și nici lucru și fără de Hristos.
- 1:10:22Și cei care îndeamnă mereu și mereu mai mult evlavie, mai
- 1:10:25multe bellavie, mai multă evlavie.
- 1:10:28Însă înseamnă biserici care devin săli de spectacole devin
- 1:10:31clubului le dea dreptul discoteci sau în sus parcă sunt
- 1:10:34apucați. Fără Isus și fără crucea lui, nu
- 1:10:45putem fi ucenicii lui. Și nu putem moșteni darul
- 1:10:50luminii cuvânt al vântului și al vieții Veșnice, cât suntem pe
- 1:10:53pământ și nici în vechi și omul când își dă inima domnului nu
- 1:10:57doar că îl iartă de orice păcat, ca și când niciodată n-ar fi
- 1:11:00păcătuit, îl facem prin duhul sfânt, părtași Firii
- 1:11:03Dumnezeiești și prin duhul sfânt în el sămânța vieții să fie și.
- 1:11:08Cum am spus prin dublare domnului și el fiindcă atât de
- 1:11:11mult a iubit Dumnezeu lumea și iubește așa cum la fel de mult.
- 1:11:15Indiferent și nici în seara aceasta, în locul acesta să
- 1:11:18crezi în toată inima că Dumnezeu te iubește și te iubește cu
- 1:11:22iubire Veșnică și te vrea pentru el, pentru Vecii vecilor, el nu
- 1:11:26dorește moartea păcătosului de a produce și acum tuturor
- 1:11:29oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.
- 1:11:33Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea mă iubești încât a dat pe
- 1:11:36singurul lui fiu pentru ca orișicine săi cuvântul cel mai
- 1:11:40cuprinzător. Unde scrie orișicine, poți să
- 1:11:43scrii numele personal. Aici sunt eu și vine după aceia
- 1:11:48condiții, așa mai simplă crede în el să nu piară și nu știu
- 1:11:52dacă va avea zice să aibă viață, fie și.
- 1:11:57Trăim într-o vreme în care fel și fel și fel și fel și fel și
- 1:12:01fel de oameni de nimic, cum îi numește Biblia sau Daniel și mai
- 1:12:06bine îi numește dreptul derbedei, folosește un cuvânt
- 1:12:09plastic și derbedei. Aceeași îi întâlnești
- 1:12:12pretutindeni și în lume și în biserică, de un fel sau de una.
- 1:12:18Un astfel de derbedeu sunetul exemplu în predica lui.
- 1:12:22Și lucru de mirare sunt mulți care merg pe calea adevărului și
- 1:12:26un miel. 10 slujitori ai tatălui minciunii Slujitori ai Satanei,
- 1:12:31care de la început înșeală întreaga lume.
- 1:12:34Și eu și Sunet derbedeul așa este.
- 1:12:37Dacă nu ai cel puțin 30.000 EUR în cont, nu ești mini cuvântat.
- 1:12:43De unde o fi născocit? E cifra și cred că mă înțelegi.
- 1:12:49Și un altul. Și unii într-o biserică nu cu
- 1:12:52multă vreme în urmă. Esi și voi râdeți să nu-i de
- 1:12:56râs? Într-o biserică, la începutul
- 1:13:00adunării zice. A fost bună cafeaua cu care v-am
- 1:13:05întâmpinat aia Aia Aia că dacă nu să luăm altă cafea și să fie
- 1:13:10mai bună și mai bun și acum zice după ce am băut cafea, hai
- 1:13:14mâinile sus. Și să lăudăm pe domnul.
- 1:13:18Și așa mai departe. L-am auzit pe un altul.
- 1:13:23Săraca un urangutan de jur-Împrejurul Amvonului.
- 1:13:28Îi place foarte mult să se maimuțărească să facă teatru, să
- 1:13:31facă în toate felurile. Și Sonia.
- 1:13:35Cine nu bate din palme în adunare este eretic.
- 1:13:42Și el ERETICUL el și unii. Duhul spune lămurit că unii se
- 1:13:47vor lepăda de credință și spunea de ceilalți de dinainte
- 1:13:50generațiile de dinainte, adică noi că și-a eretici că nu săream
- 1:13:55în sus și nu băteam din palme și acum că ei sunt în adevăr.
- 1:13:59Și zic și e scris negru pe ea din palme.
- 1:14:02Toate popoarele și al țării în sus.
- 1:14:06Și m-am mirat în inima mea și am zis, doamne.
- 1:14:09Cât de ușor duhul lumii? Duhul satanic de amăgire.
- 1:14:15Poate pune stăpânire pe orișicine numai puțin.
- 1:14:19Dacă vrei să te afirmi nu mai puțin dacă vrei.
- 1:14:23Sute de grozăvii și să te arăți nu mai puțin.
- 1:14:28Mândria este păcatul luciferic și te ia satana în primire și
- 1:14:32după aceea te poartă în toate felurile.
- 1:14:36Și face cu tine prăpăd face cu tine pe.
- 1:14:41Și am zis în inima mea, da, este scris negru pe alb, bateți din
- 1:14:45palme toate popoarele, deci este limbă duhovnicească.
- 1:14:50Tot îmi sar zice. Când se naște un copil imediat
- 1:14:55să-i zdrobești capul de stângă. Negru pe limbă duhovnici 6
- 1:15:03înainte de el să zice despre babilon și despre fiii
- 1:15:07Babilonului. Altfel spus când îți vine în
- 1:15:10minte un gând de la cel rău suprimării imediat nu cocheta cu
- 1:15:15el că ajungi încet-încet să te controlezi.
- 1:15:19Și tot negru pe alb, scrie în Biblie dacă ochiul tău cel drept
- 1:15:23te face să cazi în păcat, scoate l și leapădă L de la tine mâna
- 1:15:27ta cea dreaptă, taie piciorul tău, cel drept.
- 1:15:30Este limba duhovnici când scrise negru pe ea, cred că m-ați
- 1:15:33înțeles. Iar, cât despre vrăjmașii mei
- 1:15:36care n-au vrut să împărățesc eu pe ei.
- 1:15:41Aduceți i încoace și tăiați i înaintea mea lăudat să fie
- 1:15:45domnul? Ca și prin harul domnului cu
- 1:15:48inimă foarte bună, ziua aceea. Și mă gândesc să vină cât mai
- 1:15:53curând, ca să nu mai fie ne trăim niște feluri și s-a care
- 1:15:57să-i împiedice pe oameni să vină la divă și care să-i ducă pe
- 1:16:01oameni pe căi rătăcite. Mama mea când era pe partea de
- 1:16:05moarte. Mirosul mirosului, mama să ai
- 1:16:09mare grijă și să n-o iei înaintea domnului.
- 1:16:12Că omul este foarte vulnerabil și mereu și mereu.
- 1:16:16Gânde ș. Că prin el ar putea să
- 1:16:19îmbunătățească. În cazul nostru, lucrarea
- 1:16:23domnului și așa o luăm înaintea domnului și dintr-o dată rămânem
- 1:16:27fără domnul. Domnul nu mai este în adunare
- 1:16:29este în afara Adunării și suntem noi mai întâi, adică domnul și
- 1:16:33facem noi și dregem noi și ducem noi lucrurile.
- 1:16:37Ba într-o parte și bandra. Mulți din cei care.
- 1:16:42Russell măciuci cuvântul domnului spre pierzarea lor și
- 1:16:46spre vânzare celor care ascultă și urmează exact în capcana
- 1:16:50aceasta ca o iau înaintea domnului și vor să
- 1:16:54îmbunătățească ei lucrarea domnului, apelând la fel și fel
- 1:16:58de tehnici, la fel și fel. Și la fel și fel de manipulari.
- 1:17:05Există o biserică în România, se numește lucruri noi.
- 1:17:09Și în suspansului, el încerca să mă măgulească.
- 1:17:13Ca o mare iscusință. Duhurile astea înșelătoare și
- 1:17:17Franz panica nu vă cunosc de când eram copil, că veniți la
- 1:17:21noi la Adunare și uitare și Curtea.
- 1:17:23Lasă-mă cu lucrurile astea să trecem la lucrurile cele mai
- 1:17:28importante. Îi zic voi în biserica voastră,
- 1:17:31cu lucrurile noi răstălmăciți tot timpul, cuvântul domnului de
- 1:17:35la un capăt la celălalt și dați înainte cu grozăvia și-Așa
- 1:17:39Evanghelia Triumfalistă și dă-i și dă-i și dă-i și dă-i și dă-i
- 1:17:44și dă-i și dă-i și dă-i și la un moment dat sunt lucruri pe care
- 1:17:47nici voi nu le înțelegeți, nu le stăpâniți, sunt cuvinte sau
- 1:17:52învățături pe care le preluase de la fel și fel.
- 1:17:56De astfel de oameni, ticăloșii de nimic și cuvintele Ce se
- 1:18:00ajung să devină realitate în mintea și în inima voastră și
- 1:18:04din inima voastră se duc cu dar de amăgire și de manipulare și
- 1:18:09înspre alții. Iarăși frații mei și surorile
- 1:18:12mele, copii și tineri deopotrivă ca n-are absolut nicio
- 1:18:16importanță dacă sunt copii sau tineri în adunare care au
- 1:18:20părinți firești, flecar și lume și care umblă la dolar și știu
- 1:18:24că sunt firești flecar și lumești, ei copiii să le spună
- 1:18:28părinților, ori vă pocăiți ori vântul și cu toată inima la
- 1:18:32domnul și de aici, mai departe, trăiți potrivit cu adevărul, nu
- 1:18:36doar că sunteți la adunare și vă arătați, nu știu ce și nu știu
- 1:18:39cum o să vă dați. Toată inima domnului, dacă nu
- 1:18:45noi din seara aceasta vrem ca domnul să împărățească în
- 1:18:50inimile și în viețile noastre, pentru că vrem să fim
- 1:18:53binecuvântați pe pământ. Vrem să fim o binecuvântare
- 1:18:56pentru semenii noștri și vrem să auzim în ziua Veșniciei.
- 1:19:00Vino. Și nu du-te de la mine
- 1:19:04blestematule în focul cel veșnic.
- 1:19:07Dacă ești nevastă care îi bărbat firesc, spune-i bărbatului.
- 1:19:11Bărbatul de astăzi înainte, cum vrei tu să trăiești treaba asta,
- 1:19:15sigur că EO durere în inima mea, dar eu vreau să-mi dau de astăzi
- 1:19:18înainte inima domnului, să fie el cu adevărat și domnul meu și
- 1:19:24hristosului meu și după aceea și soțul, dacă are o nevastă
- 1:19:28firească și lumească și așa mai departe după cuvântul și eu să
- 1:19:33zic și eu. După ce a rostit vorbele, ce
- 1:19:37Isus a pornit în frunte și eu și cuvânt frumos, se suia spre el
- 1:19:42să vii. Și sunt în biblie tot acolo.
- 1:19:45În capitolul al XI-lea, cum Isus a Plâns pentru Ierusalim?
- 1:19:49Și după ce a intrat în Ierusalim și a spus o altă predică decât
- 1:19:52cea pe care o așteptau oameni mare har să călcăm pe urmele lui
- 1:19:56și mare, har să fim altfel de cum vor oamenii să fim, să fim
- 1:20:01așa cum vrea săpunul. Cum a hotărât el stăpânul pentru
- 1:20:06noi să fim și așa mai departe. Și după aceea.
- 1:20:11Spune că a scos afară. Vânzătorii, schimbătorii de bani
- 1:20:16și așa mai departe, minunea minunilor în seara aceasta să
- 1:20:20spui Isuse. Fiul lui David, ai milă de mine.
- 1:20:25Vino și la Ierusalimul meu și nu te opri doar la poarta
- 1:20:29Ierusalimului, intră în Ierusalim și nu te opri doar în
- 1:20:33Ierusalim, ci intră neapărat și în templul.
- 1:20:37Vieți și Miletic în inima mea. Biblia vorbește desre inimă și
- 1:20:41despre omul ascuns al inimii frumusețe.
- 1:20:46Frumuseți și minuni minuni. Nu există decât 2 surse de
- 1:20:53putere, de unde noi ne putem inspira și alimenta sau hrănit-o
- 1:20:58timp Dumnezeu și sata și noi prin ceea ce hotărâm să facem,
- 1:21:03ne legăm fie de o împărăție, fie de cealaltă împărăție.
- 1:21:11Să nu pară nimănui cuvântul acesta, exagerat și dimpotriva,
- 1:21:15plin de mulțumire și de recunoștință, să spunem cu toată
- 1:21:18Adunarea și din toată inima domnului doamne.
- 1:21:21Ce mare minune că ai venit iarăși în mijlocul nostru în
- 1:21:24această seară, ce mare minune că ne-ai adunat în locul acesta?
- 1:21:28Cum își adună proști ca o sa cloșca puii sub aripi?
- 1:21:32Ce mare minune? Că ai trecut.
- 1:21:37De la inimă la inimă în cercetare și ce mare minune că
- 1:21:41acolo unde inima s-a deschis înaintea ta și s-a deschis
- 1:21:46înaintea cuvântului tău duhul sfânt a intra nu doar ca
- 1:21:50sensibilizat, nu doar că a atins și al străpuns inima noastră ca
- 1:21:54inima noastră să fie și să rămână pentru vecii vecilor a
- 1:21:58ta. Pentru tine, pentru cuvântul
- 1:22:01tău, pentru frați, pentru surori.
- 1:22:04Văduve sărace orfan și pentru cei care nu-l cunosc pe domnul
- 1:22:10și nu cunosc cuvântul domnului. Sun eu un frate predicator în
- 1:22:15Suedia. Eu zice la vremea adolescenței.
- 1:22:23Elevi de liceu fiind. Intrasem în anturaje.
- 1:22:28Cu fel și fel de droguri, de băutură, de discoteci de toate
- 1:22:32jos să fie. Și aveam în clasă.
- 1:22:36O pocăită. Și pocăiți așa mereu și mereu
- 1:22:41îmi spune ea. Tu ai nevoie de Isus că în 2
- 1:22:46Auzea mă înfuriam din cale afară de tare.
- 1:22:50Când mă auzea vorbind urât, iar în Sonia tu ai nevoie de Isus
- 1:22:56pocăit astăzi și se deosebea de noi de toți ceilalți felul în
- 1:23:00care se coafa se îmbrăca felul care se pregătirea pentru
- 1:23:04lecții, felul în care. Vorbea se comporta zi și radios
- 1:23:10iubită din. Și a venit vremea, am ajuns zice
- 1:23:13la universitate și printr-o împrejurare deosebită.
- 1:23:17Mi-am dat inima domnului. Și-am plâns noi de domnul și i-a
- 1:23:21mulțumit din toată inima că a pus lângă mine pocăită aceea
- 1:23:25care mereu și mereu în Sonia. Tu ai nevoie de Isus, TU ai
- 1:23:29nevoie de Isus? Un cuvânt care zice mă obseda,
- 1:23:32mă obseda și m-a obsedat și iarăși mă obseda până când.
- 1:23:38L-am luat pe șes Isus de care toți avem nevoie și pe pământ și
- 1:23:42B și mi-ai arătat cât e ceasul. Cât este.
- 1:23:48Și 23 de ani și am poruncit la și 10 să-mi faci semn ai milă de
- 1:23:53mine, doamne. În sfârșit, una peste alta.
- 1:23:57Îți mai citesc un cuvânt de aur, după care preiubitul fratii
- 1:24:02Victor săvârșește slujba foarte importantă aplicării sau
- 1:24:07despărțirii noastre din locul acesta și slujba aceasta are o
- 1:24:11importanță extraordinară. Cum nu vă puteți da seama?
- 1:24:15Sunt unii care Ma mira. În timpul rugăciunii de la
- 1:24:19sfârșit pleac. Era să zic unui păsare și cu o
- 1:24:24nesimțire extraordinar. Ăștia de la stadion nebunii care
- 1:24:29se duc acolo cu nebunii lor, cu fotbalul.
- 1:24:31Eu știu că am fost mare pasionat de chestiunea asta să plec și eu
- 1:24:35și ea. După prima repriză m-am
- 1:24:36plictisit ce mai întrebi sau cu sufletul la gură până în ultima
- 1:24:40secundă? Poate poate în ultima secundă o
- 1:24:43să bage în ochi și gol și o să fie și se întâmplă de atâtea.
- 1:24:46Ori nu uite așa așa așa și în ceea ce înseamnă harul lui
- 1:24:50Dumnezeu în ultima secundă că suntem aici, poate să vină din
- 1:24:54cer de la Dumnezeu o picătură de har.
- 1:24:57Și te înviorează și îți poate schimba de aici mai departe
- 1:25:01gândurile, simțămintele și viața pentru tot restul vieții.
- 1:25:04Un mare har și o mare binecuvântare, hai mai mă lași
- 1:25:07două-trei minute lăudat să fie domnul.
- 1:25:11Și eu despre un preot. Am spus și el preotul s-a lăudat
- 1:25:16să fie domnul bucura de el din toată inima.
- 1:25:19El era protopop la odesa era cineva și era ceva.
- 1:25:24Și zice îi prigonea pe pocăiți ceva ce nu se pomeni?
- 1:25:28Dacă cei mai mari din securitatea noastră chiar Sibiul
- 1:25:31cum era atunci la Odessa nu executa ordinele mele ca să-i
- 1:25:35prigonească pe ei. Îi raportam la mai-marii lor și
- 1:25:39avem necazuri, îi schimbau și câte și mai câte eram în rai din
- 1:25:43cale afară și la un moment dat, zice eram eu în limuzină că el
- 1:25:48avea limuzină. Secretarul de partid mai avea
- 1:25:51limuzină și nu știu de care și eram în limuzină la stop.
- 1:25:56Și la un moment dat vine un pocăit bate în geam dau geamul
- 1:26:01Jos și îmi zice popo. Pocăiește-te că altfel ai să
- 1:26:07arzi în iad. Când am auzit și am luat
- 1:26:12bastonul de protopop și am început să-l croiesc, dar el se
- 1:26:16ținea strâns cu mâinile de portieră.
- 1:26:19Mașina s-a pus în mișcare că s-a făcut verde și el se ținea
- 1:26:23strâns de pocaiesc și o arzi în focul iadului.
- 1:26:28Pocăiește-te pop. În sfârșit, mașină s-a desprins.
- 1:26:32Omul a rămas în urmă și zi și m-am dus acasă.
- 1:26:37Și m-am așezat în pat seara să mă odihnesc.
- 1:26:41Și zice fizic vedeam cum flăcările ies de sub pat să mă
- 1:26:47ardă. A intrat așa o spaimă în mine și
- 1:26:51nu s-a mai pomenit. M-am dat jos din pat pe genunchi
- 1:26:54și m-am pocăit înainte domnului și i-am cerut iertare iartă-mă
- 1:26:58iartă-mă iartă-mă iartă-mă să vă.
- 1:27:01După aceea a luat toți banii pe care îi avea în salteaua.
- 1:27:05Patului a distrus o saltea și-a scos de acord cu comorile și s-a
- 1:27:10dus repede în piață și a împărțit a 2-a zi dimineață.
- 1:27:14Banii la steaua seara și și și-a convocat toți preoții și n sus.
- 1:27:19Uite ce s-a întâmplat focul, Pocăința Dumnezeu pocăiți-vă.
- 1:27:26Că domnul Isus i s-a arătat, l-a luat din parc și l-a dus în
- 1:27:29catedrală și a zis, uite ce lumini dați voi oamenilor, dar
- 1:27:34eu sunt adevărata lumină de aici, mai departe, să te
- 1:27:37pocăiești și să spui oamenilor. Isus este lumina lumii, el ne
- 1:27:42mântuiești și el nefericit și îl împlinești pe toți preoții.
- 1:27:45A chemat la pocăință. Sigur că au spus mai mari despre
- 1:27:49el ca nebunii și l-au trimis undeva pentru un lagăr în
- 1:27:52Siberia, unde sat foarte mulți ani și acum ieși.
- 1:27:56Din Sibiu și a venit printr-o minune și în România, unde l-am
- 1:28:00întâlnit? Eu era la botoșani și în fiecare
- 1:28:04zi mergea pe Jos de la botoșani spre Suceava, de exemplu, și se
- 1:28:08oprea în satele care le întâlnea pe drum, se urca pe o buturugă
- 1:28:14mare undeva în mijlocul satului sau pietra e mare, dar îmbrăcat
- 1:28:18în straiele lui de preot, mulțumesc și cu barba lui și
- 1:28:22strigat Pocăiți-vă, Căci Împărăția Cerurilor este
- 1:28:26aproape. Pocăiți-vă, căci împărăția
- 1:28:29cerurilor este înlăuntrul vostru.
- 1:28:32Oamenii au mare nevoie de Isus, spune le, indiferent starea în
- 1:28:37care se găsesc, mai ales împrejurări dermatice, spune le
- 1:28:41suntem. Ai nevoie de Isus strigi la el
- 1:28:45și el își întinde mână peste tine boala ta nevoile tale,
- 1:28:50familia ta și așa mai departe. De aici mai departe noi să vrem
- 1:28:55că Isus să împărățească peste noi zice cei care nu au vrut.
- 1:28:59Există pilda robului nemilostiv. Versetul 30, dar el n-a vrut noi
- 1:29:07suntem cei care vrem sau nu vrem ca el Isus să împărățească cu
- 1:29:12adevărat peste noi peste viețile noastre sau nu.
- 1:29:15Cum zicea, Fratele Adi prin harul domnului, autentici,
- 1:29:19autentici, autentici, adică să nu fie numai gura de noi și acum
- 1:29:25fratele sau scumpe care iubesc din toată inima, ilie om plin de
- 1:29:29curaj. Îl confruntă pe împăratul de
- 1:29:33atunci, împăratul zice Nenorocit pe Israel de 10, nu tu și casa
- 1:29:39tatălui tău. Că v-ați dus după bal și v-ați
- 1:29:42dus după astarte? În unele întreprinderi aici, în
- 1:29:47Occident, când unul lucrează bine și foarte bine când iese la
- 1:29:52pensie ei. Proprietarii interprinderi în
- 1:29:55semn de respect. Le dau câte un ceas de Haur.
- 1:29:59Pentru ilie când și-a terminat lucrarea, a venit un car de aur
- 1:30:04lăudat să fie domnul. Ce sunt nenumărați capitolul 18,
- 1:30:09citețul indurarea domnului începând în versetul 36, ca să
- 1:30:13înțeleagă și mai bine ce înseamnă aduceți i încoace și
- 1:30:16tăiați i înaintea mea în clipa când se aducea jertfa de seară,
- 1:30:20PROROCUL ilie s-a apropiat și a zis, Doamne Dumnezeul lui Avraam
- 1:30:24Isaac și Israel, fără să se știe astăzi că tu ești Dumnezeu în
- 1:30:28Israel că eu sunt slujitorul tău și că toate aceste lucruri le-am
- 1:30:32făcut după porunca ta. Ascultă mă doamne ascultă mă,
- 1:30:36pentru ca să cunoască poporul acesta că tu doamne și
- 1:30:39adevăratul Dumnezeu și să le întorci astfel inima spre bine.
- 1:30:43Mai zic o dată. Nu este vorba despre o teologie
- 1:30:47opozantul și nu este vorba despre un conflict.
- 1:30:50Între generații, cum ni se induce mereu și mereu este vorba
- 1:30:53despre lupta dintre lumină și întuneric.
- 1:30:56Este vorba de lupta dintre cei 2 Bibi și cei mai sensibili dintre
- 1:31:00ce este adevărat și ce este aproape adevărat sau neadevărat,
- 1:31:04între ce este cu însemnătate veșnică și ce și cum se
- 1:31:09imunitate pământească firească trecătoare.
- 1:31:12Să le întorci astfel inima spre bine atenți atunci a căzut foc
- 1:31:17de la domnul și a Mistuit arderea de tot, lemnele,
- 1:31:19pietrele și pământul și a supt și apa care era în șanț când a
- 1:31:23văzut tot poporul. Lucrul acesta au căzut cu fața
- 1:31:26la pământ și au zis domnul. Este adevăratul Dumnezeu.
- 1:31:29Domnul este adevăratul Dumnezeu lăudat să fie domnul, așa cum a.
- 1:31:35Puneți mâna pe prorocii lui Baal le-a zis Ilie, niciunul să nu
- 1:31:39scape mărit să fie domnul și au pus mâna pe ilie a coborât
- 1:31:44apelul cheson și i-a înjunghiat acolo acum și în vecii vecilor,
- 1:31:49amin.