Latest / Fiti Oameni / RĂNILE care pot fi vindecate doar prin IERTARE - Luigi Mițoi
Transcript
- 0:00Salut cu Hristos a înviat. Ne bucurăm de celebrarea acestei
- 0:06proaspete sărbători care a trecut de câteva zile.
- 0:11Și. Ne bucurăm de valoarea ei de
- 0:14perspectiva ei și de exemplul ei.
- 0:17Biblia ne promite că. Puterea care l-a înviat pe
- 0:20christos într-o zi ne va învia și pe noi, așa cum l-a înviat pe
- 0:25el. Așa ne va învia pe noi.
- 0:27Speranța aceasta o purtăm în suflet.
- 0:30Biblia spune în niște vase de lut, adică niște corpuri făcute
- 0:33din pământ, dar în corpul acesta este un duh de viață mântuit, un
- 0:40suflet care aparține lui Cristos.
- 0:42Vă salut cu pace și vă aduc salutări din partea Bisericii
- 0:46betania. Mă bucur să petrec zilele
- 0:48acestea cu dumneavoastră. Am răspuns invitației fratelui
- 0:52păstor căruia îi mulțumesc cu prețuire cu respect pentru că
- 0:55m-a invitat și am venit cu bucurie.
- 0:59De asemenea, vreau să mulțumesc gazdei mele pentru dragostea cu
- 1:02care m-a primit domnul să îi binecuvinteze.
- 1:07Astăzi am avut o întâlnire aici, cu frați, cu surori, un pic de
- 1:10părtășie și ne-am bucurat, spuneam, repet, în seara asta că
- 1:13am fost surprins că așa la miezul zilei, într-o zi de
- 1:16vineri, vă puteți întâlni. Asta dovedește disponibilitate,
- 1:22maturitate, responsabilitate, dragoste de Dumnezeu.
- 1:26Vă prețuiesc pentru asta, domnul să vă binecuvinteze.
- 1:29Acum suntem aici înaintea domnului și.
- 1:34Dealungul anilor. Am încercat să folosesc.
- 1:40Timpul pe care l-am petrecut la biserica, Am încercat să mă
- 1:44întreb. Dacă am atitudinea potrivită.
- 1:49Dacă fac ce trebuie. Că fac.
- 1:53Cum. Și.
- 1:54Cât. Trebuie și întrebările acestea
- 1:57m-au urmărit toată viața ele se repetă și în seara asta.
- 2:02Au trecut 63 de ani. Așa de repede, câteodată mă
- 2:06întreb unde am fost în timpul ăsta?
- 2:09Și nu știu cât mai este, nu are așa de mare importanță cât mai
- 2:13este important este cum se termină.
- 2:17Ce zice Dumnezeu. Despre viața asta, care aproape
- 2:20s-a consumat. Și ca mine sunteți și
- 2:23dumneavoastră. Există riscul să fim aici din
- 2:27obișnuință. Și atunci are un caracter
- 2:30profesional Rece absent pasiv. Există.
- 2:34Posibilitatea să avem o prezență activă vibrantă, însoțită de o
- 2:39emoție. Când ne dispare uimirea.
- 2:45Apare rutina. Și rutina este un fel de
- 2:49pasivitate. Din care nu câștigi nimic.
- 2:55De aceea, zic vorbele astea poate.
- 2:58Au vreo valoare pentru dumneavoastră ca și pentru mine.
- 3:02Mi-am propus în această seară să vorbesc despre iertare dea
- 3:06lungul anilor în calitate de om, de credincios de Păstor.
- 3:12Am văzut în Scriptură că iertarea este o condiție pe care
- 3:16Dumnezeu o onorează. Și am observat că dacă vii la
- 3:22cina domnului. Trebuie să te asiguri că.
- 3:27Ești împăcat cu Dumnezeu? Dacă mergi la ungerea cu
- 3:32undelemn. Peste tot pe unde mergi să faci
- 3:36o lucrare spirituală. Oamenii te întreabă ai ceva de
- 3:38mărturisit. Ai pace în suflet, simți
- 3:42conectarea cu Dumnezeu. Ești iertat ți-ai cerut iertare,
- 3:47ai acordat iertare și mi-am dat seama că iertarea este un
- 3:51oarecare termometru pentru viața spirituală.
- 3:56Îți trebuie o măsură. Mare de umilință ca să-ți ceri
- 4:01iertare, uneori pentru că ai greșit alteori doar pentru ca să
- 4:07aduci pace într-o relație în familie într-o situație de
- 4:12conflict. De asemenea, este greu
- 4:16simțindu-te ofensat să oferi iertare.
- 4:23Dar nu iertare la nivelul minții, spunând că te-am iertat,
- 4:27ci o iertare. Care pur și simplu să retragă
- 4:31supărarea. Și nevoia de.
- 4:37Am mai simțit pentru persoana respectivă.
- 4:41O ofensă. Așa că în seara asta am intenția
- 4:45să citesc un pasaj pe care l-a rostit domnul și apoi o să spun
- 4:49o predică în legătură cu asta. Din respect pentru domnul, vă
- 4:55rog frumos să vă ridicați, citesc din Cartea Matei prima
- 4:58evanghelie a noului testament. Începem cu.
- 5:05Versetul 15 din Capitolul 18, deci 18 cu 15.
- 5:20Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta?
- 5:25Du-te și mustră L între tine și el singur.
- 5:29Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău.
- 5:33Dacă nu te ascultă mai ia cu tine unul sau 2 inși pentru ca
- 5:36orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a 2 sau 3 martori.
- 5:42Dacă nu vrea să asculte de ei, spune L Bisericii.
- 5:45Și dacă nu vrea să asculte nici de biserică să fie pentru tine
- 5:49ca un păgân și ca un vameș. Adevărat, vă spun că orice veți
- 5:56lega pe pământ va fi legat și în cer și orice veți dezlega pe
- 6:00pământ. Va fi dezlegat și în cer.
- 6:04Vă mai spun. Iarăși că dacă 2 dintre voi se
- 6:06învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare le va fi dat de
- 6:10tatăl meu, care este în ceruri. Căci acolo unde sunt 2 sau 3
- 6:15adunați în numele meu, sunt și eu în mijlocul lor.
- 6:18Atunci Petru s-a apropiat de el și i-a zis, doamne de câte ori
- 6:23să iert pe fratele meu. Când va păcătui împotriva mea
- 6:25până la 7 ori. Isus i-a zis.
- 6:30Eu nu zic până la 7 ori, ci până la 70 de ori, câte 7.
- 6:34De aceea împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a
- 6:37vrut să se socotească cu robii săi.
- 6:41A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora
- 6:4410.000 de galbeni. Fiindcă n-avea cu ce plăti
- 6:48stăpânul lui a Poruncit să-l vândă pe el pe nevasta lui pe
- 6:51copiii lui și tot ce avea și să plătească datoria.
- 6:56Robul s-a aruncat la pământ. I s-a închinat și a zis doamne
- 7:01mai îngăduie, mă? Și-ți voi plăti tot stăpânul
- 7:04robului, aceluia făcându-i se milă de el, i-a dat drumul și
- 7:07i-a iertat datoria. Robul acela când a ieșit afară?
- 7:12A întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care I era dator
- 7:15100 RON a pus mâna pe el, și-l strângea de gât, zicând,
- 7:19plătește mi ce mi ești dator. Tovarășul lui s-a aruncat la
- 7:23pământ și îl ruga, zicând mai îngăduie, mă și-ți voi plăti,
- 7:27dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță până va
- 7:31plăti datoria. Când au văzut tovarășii lui,
- 7:34cele întâmplate s-au întristat foarte mult și s-au dus de au
- 7:36spus stăpânului lor. Cele petrecute atunci stăpânul a
- 7:40chemat la el pe robul acesta și i-a zis, Rob Viclean.
- 7:44Eu ți-am iertat datoria, fiindcă m-ai rugat.
- 7:47Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău?
- 7:50Cum am avut eu milă de tine și stăpânul s-a mâniat și l-a dat
- 7:54pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora.
- 7:58Tot așa vă va face și tatăl meu cel ceresc dacă fiecare din voi
- 8:03nu iartă din toată inima pe fratele său oameni.
- 8:07Ocupați-vă locurile dragii mei. Iertarea.
- 8:22Este. Actul prin care trecem cu
- 8:26vederea. Greșeala pe care cineva a
- 8:31făcut-o față de noi. Este o alegere nu este un
- 8:36simțământ, nu EO emoție nu este uitare este o alegere de a trece
- 8:45peste nedreptate, ofensă, supărare, greșeala cuiva față de
- 8:51noi. Ne simțim indignați și alegem
- 8:54să-l iertăm. Nu așteptăm până simțim.
- 8:58Asta nu-i biblic, nu așteptăm. Până uităm numai oamenii fără
- 9:02minte uită. Oamenii spre bătrânețe, când
- 9:06încep să-și piardă din capacitățile fizice și psihice,
- 9:10încep să uite. Nu poți să uiți ce ți s-a
- 9:14întâmplat? Noi mai zicem în glumă în serios
- 9:17vorbind, ironic și dând de înțeles că iertare înseamnă
- 9:21uitare frați să nu mai credeți asta.
- 9:24Cum să însemne? Iertarea uitare.
- 9:27Păi eu mi-am pierdut mințile, nu mai țin minte ce s-a întâmplat
- 9:30cu mine? Spuneam la prânz cu frații aici
- 9:34că noi ținem bine minte ca astăzi, evenimentele în care am
- 9:40fost implicați dacă este însoțite de o emoție, de bucurie
- 9:44sau de frică. În general, când cineva te
- 9:47supără, apare emoția indignare, durere ofensă, amărăciune, aia
- 9:54N-o Uiți niciodată, te duci cu ea în mormânt, cum să uiți?
- 9:59Păi suntem oameni întregi sănătoși?
- 10:04Niciodată iertare nu înseamnă uitare.
- 10:08Iertare înseamnă. Să treci cu vederea în mod
- 10:14conștient în mod disciplinat și în mod intenționat, să treci cu
- 10:19vederea ofensa, supărarea. Pe care ți-a făcut-o?
- 10:22Cineva. În viață și EU, ca și
- 10:26dumneavoastră, am trecut prin multe experiențe dureroase, în
- 10:30care un om sau un grup de oameni mi-au făcut rău.
- 10:34Și. Una dintre ele a fost mai mare
- 10:36decât celelalte. Și atunci am învățat prin
- 10:41experiență personală. Dacă poți să-i spui taină, deși
- 10:46nu este taină Taina Iertării și am să vă spun în 2 vorbe CE mi
- 10:50s-a întâmplat, de fapt, nu ce mi s-a întâmplat?
- 10:53Partea de iertare în ce mi s-a întâmplat?
- 10:57Eram extrem de apăsat. Apăsat de cineva.
- 11:03Și nu se mai oprea și nu se mai potolea și sigur că mă simțeam
- 11:08nedreptățit și foarte ofensat. Și încercam să mă rog lui
- 11:13Dumnezeu. Să-mi dea liniște și pace să nu
- 11:18reacționez, să nu mă port ca el. Numai că a ajuns.
- 11:23Foarte grea această apăsare. Și atunci.
- 11:28Am început să mă rog, nu știu de unde mi-a venit gândul ăsta.
- 11:34Am început să mă rog, cam așa doamne.
- 11:38Te rog iartă pe omul ăsta care mă apasă.
- 11:41Poate că nu-și dă seama cât de? Dureros e pentru mine.
- 11:45Te rog frumos să-l ierți și eu am apăsat pe alții.
- 11:50Te rog doamne iartă L. Te rog binecuvintează și de
- 11:54înțelepciune, binecuvintează Casa Nevasta, copiii masa,
- 11:57viața, viitorul doamne, te rog fii cu el.
- 12:01Nu-l lăsa nu-l abandona îndură te de el treci cu vederea doamne
- 12:05mă rugam concret că, așa cum mă rog, pentru soția mea, pentru
- 12:08copiii mei, mă rugam cu detalii. Și mă rugam cu voce tare acesta
- 12:15i secretul și mă auzeam eu auzeam pe mine mintea mea, mă
- 12:19auzea pe mine. Și după ce terminăm rugăciunea
- 12:22asta, care dura în jur de 5 10 minute.
- 12:27Simțeam că. Mă simțeam eliberat de supărare
- 12:34și de. Dorința de.
- 12:40Mă simțeam eliberat de amărăciunea mea.
- 12:44Dar. Trecea o oră o zi 2 3 și cineva
- 12:48venea și îmi spunea că din nou a auzit că persoana i-a zis, a
- 12:51făcut și a dres. Și din nou.
- 12:54Se reactiva se făcea. Up date la supărarea mea și era
- 12:57un pic mai mare decât data trecută și din nou veneam în
- 13:01rugăciunea asta mea de 5 10 minute plus minus și o luăm de
- 13:04la capăt. Cu multe detalii pentru el,
- 13:08pentru casa lui, pentru viața lui și încercam să-l justific
- 13:12spunând Doamne și eu am făcut. Lucrurile astea de multe ori.
- 13:14E un om s-a întâmplat ai milă și din nou îmi găseam.
- 13:18Pacea și am făcut asta, probabil de vreo 2030 de ori nu mai știu
- 13:23de cât, dar a durat o perioadă lungă și grea.
- 13:27Și atunci mi-am dat seama. Că în momentul în care eu îmi
- 13:31propun să-l iert pe omul ăsta, sentimentele nu mă urmează, dar
- 13:37gândul E în controlul meu. Noi avem capacitatea să
- 13:42controlăm gândirea. Dar nu avem capacitatea să
- 13:46controlăm sentimentele, însă Dumnezeu a creat un automatism
- 13:50în noi. Și sentimentele urmează gândirea
- 13:53și decizia în două-trei săptămâni de zile.
- 13:58Dar în mod direct, nu putem să ne controlăm sentimentele,
- 14:01gândurile, da? Vă dau celebru exemplu din Matei
- 14:06capitolul 5, 27 și 28. Știți că în vechiul testament
- 14:10s-a spus să nu comiți adulter, dar eu vă spun.
- 14:14Dar eu vă spun în noul testament un amendament.
- 14:16La vechiul testament. Că dacă cineva sigur un bărbat.
- 14:22Se uită la o femeie și o poftește în inima lui e
- 14:25îmbrăcat, e închis la nasul, e pe trotuarul celălalt, dar numai
- 14:29în mintea lui o poftește. A comis adulter cu ea.
- 14:37Observați că totul se petrece aici, iar un adulter moral.
- 14:42Cristos pune semnul egal cu un adulter fizic.
- 14:47Frați și surori. Noi.
- 14:51Trebuie să hotărâm, să iertăm, nu trebuie să așteptăm să.
- 14:56Simțim să iertăm simțămintele noastre.
- 15:00N-au minte emoțiile noastre, n-au nicio regulă ele sunt când
- 15:04în când îți vine să-l pupi, când îți vine să-l strângi de gât.
- 15:09Însă hotărârea noastră, cognitivă, rațională, luminată
- 15:12de Dumnezeu. Este capacitatea unde noi
- 15:16hotărâm să-l iertăm pentru simplu.
- 15:19Motiv că dacă nu-l iertăm Dumnezeu, nu mai mă iartă pe
- 15:22mine. Nimic nu e mai grav pentru mine
- 15:25decât Dumnezeu să-mi întoarcă spatele.
- 15:30Am crescut fără părinți. M. 100 de procente fără tată.
- 15:35Și am fost foarte vulnerabil ca băiat, băieții se încaieră
- 15:38foarte deschis. Concurența cu hai să facem un
- 15:41skandenberg, să vedem cine iese primul așa băieți.
- 15:44Bărbații sunt niște mici, general ei sunt de când se nasc
- 15:48competitivi, neastâmpărat să vadă, poate să sară, poate să
- 15:51ajungă, poate să facă, poate să dreagă fetițele cuminți
- 15:54responsabile liniștite. Ei și în această copilărie de
- 16:00băiat am fost absolut vulnerabil față de toți băieții din satul
- 16:04meu. Și trebuia să am grijă cum mă
- 16:07port ca cineva să nu mă bată, pentru că da, chiar dacă eu
- 16:11reușeam să-l bat pe el, el venea cu tata, cu fratele cu cineva și
- 16:14se răzbuna. Eu N-aveam pe cine să-l pe cine
- 16:16să-i aduc cu mine și atunci trebuie să gestionez cu multă
- 16:20multă nțelepciune și echilibru fenomenul ăsta.
- 16:25Deși a fost. O problemă atunci problema asta
- 16:27s-a transformat într-o binecuvântare.
- 16:29Acum, ca să închei povestea asta.
- 16:33Am învățat prin experiența asta că eu iert atunci când vreau să
- 16:37iert atunci când aleg să iert. Nu las amărăciunea să hotărască
- 16:42dacă ieri sau. Nu nu eu cu mintea mea, știu că.
- 16:47La fel cum și eu sunt amărât pe el că m-a supărat, așa e
- 16:50Dumnezeu supărat pe mine, că l-am ofensat și Dumnezeu îmi
- 16:54spune, dacă tu nu-l ierți, eu nu te iert pe tine, eu țin put ce
- 16:58ai făcut și tu în fața mea ești o persoană aflată sub pedeapsa
- 17:02păcatului. Și atunci mi-am dat seama că eu
- 17:06trebuie să iert pentru ca harul domnului să rămână peste mine și
- 17:11favoarea lui Dumnezeu să fie peste sufletul meu.
- 17:14Înțeleg astăzi suficient de clar.
- 17:17Că. Trebuie să iert imediat ce
- 17:21cineva m-a supărat dacă amân să iert.
- 17:24Supărarea va crește mai ales după prima noapte.
- 17:29Ă voi construi un scenariu, un film, o poveste unde eu mă
- 17:34victimizez și omul care m-a supărat va deveni din ce în ce
- 17:37mai vinovat și îmi va fi mai greu să-l iert.
- 17:40Trebuie să hotărăsc cât de repede să-l iert până când
- 17:42supărarea nu ajunge să intre în toate fibrele ființei mele să
- 17:46ajungă în sediul sufletului meu. Să revenim la scriptură.
- 17:53În Biblie, cuvântul grecesc tradus prin iertare înseamnă a
- 17:57renunța când spui te iert spui renunț.
- 18:02La paguba pe care mi-ai făcut la durerea pe care mi-ai făcut-o
- 18:06renunț la supărarea și la amărăciunea pe care mi-ai
- 18:09făcut-o mie soției mele copiilor mei.
- 18:12Numai atâta, dacă am ști despre iertare și aș spune amin și m-aș
- 18:15așeza pe scaun, ar fi absolut suficient.
- 18:19Dacă asta înseamnă iertare a renunța înseamnă că de mine
- 18:24depinde să-l iert pe omul care m-a supărat și motivația ca să-l
- 18:28iert este ca Dumnezeu să mă ierte pe mine.
- 18:31N-a fost nicio seară din viața mea în care să mă culc fără să
- 18:35nu mă simt vinovat de ceva. Niciodată.
- 18:40Mi-am reproșat. Am fost prea nepăsător, uneori
- 18:44am fost, am avut iuțime, alteori, am fost invidios
- 18:49alteori. Te miri ce lucruri de astea
- 18:52mărunte mărunte care nu se văd numai în mintea omului.
- 18:57Dacă te compari cu standardele standardele excelenței lui
- 19:00Dumnezeu, ești doar un muritor care niciodată nu te califici.
- 19:07De aceea a ierta, din punctul meu de vedere este absolut
- 19:11indispensabil, iar a ierta este o disciplină.
- 19:15Bărbații, mai ales, dar și femeile.
- 19:17Știți bine că atunci când te apuci de sport, dacă vrei să
- 19:21faci un pic de să mai slăbești sau poate să fie doar sănătos și
- 19:25îți propui să alergi imediat obosești in 5 minute ai obosit.
- 19:29Dar dacă alergi. 2 săptămâni sau 3.
- 19:33Dintr-o dată trebuie să treacă 1/2 de oră să obosești de ce
- 19:38corpul. Alergând în fiecare zi, se
- 19:41obișnuiește cu efortul. Și pur și simplu se mărește
- 19:45capacitatea. La rezistență.
- 19:49Ei. Absolut la fel este cu orice
- 19:52lucru din viața noastră și psihic, ca și fizic.
- 19:55Există capacitatea să te antrenezi cu cât ești mai des,
- 19:59cu atât ești mai. Ușor cu cât nu ierți, cu atât să
- 20:03ierți e imposibil. Pentru că atunci când nu ești
- 20:09în. Nu ești obișnuit să ierți ierți
- 20:15foarte greu sau nu poți să ierți când îl vezi?
- 20:20Pe cel care te-a supărat, îți dai seama că ai o problemă cu
- 20:23el? Haideți să revenim la scriptură
- 20:26și să ne mai aducem aminte de faptul că domnul Isus când a
- 20:31spus această comparație? Și.
- 20:35Întâmplarea asta imaginară, numită pildă, parabolă elsa.
- 20:42S-a referit la ceea ce ucenicii au spus iartă, ne păcatele.
- 20:48Și domnul încearcă să le explice că iertarea.
- 20:51Nu EO. Vorbă doar.
- 20:54Iertarea nu e nici măcar doar o decizie.
- 20:57Iertarea e un proces care începe cu o decizie, dar care nu se
- 21:02sfârșește cu o decizie. Mai ales dacă omul care te-a
- 21:05supărat te-a mai supărat și altădată, să nu vorbesc de soț
- 21:09și de soție acolo unde sunt destul de dese.
- 21:13Supărări de tot felul. Ultima supărare pe care ți-o
- 21:18provoacă partenerul de viață nu e prima este.
- 21:22Ultima după cea de ieri sau după cea de săptămâna trecută.
- 21:26Și nu începem de la zero, începem de unde a rămas ultima
- 21:29oară, de aceea e din ce în ce mai greu.
- 21:31De asta vă spun experiența mea cu carmen.
- 21:38Eu sunt o persoană mai iute așa de felul meu și mai activă.
- 21:46Și mai luptător și mai bătăios și mai încăpățânat și mai
- 21:51ambițios. Și când m-am însurat?
- 21:54Cu Carmen acum 4 și 2 de ani. Sigur că înainte să te însori,
- 22:01N-ai experiența de însurat că n-ai de unde nu?
- 22:03Când te însori pentru prima oară așa le spun altora.
- 22:05Cum? Că îmbătrânesc pentru prima
- 22:07oară. Nu știu cum să îmbătrânesc.
- 22:09Mi-ar place să am ocazia să îmbătrânesc și a 2-a oară și să
- 22:12știu cum trebuie să îmbătrânesc și să îmbătrânesc mai bine.
- 22:15Da, e prima oară și acum fac un studiu de.
- 22:17Îmbătrânire, dar mă întorc la carne.
- 22:20Și ne certam uneori. Și nu puteam să o las să aibă
- 22:24dreptate. Că mi se părea că o să mi se
- 22:27urce în cap marea frică a bărbaților.
- 22:30Marea Marea Marea frică a bărbaților.
- 22:32Și. Aproape că n-a fost niciodată
- 22:36unde ea să aibă 100 de procente dreptate, avea maxim 99 da aveam
- 22:42și eu una și pentru aia mă lupta.
- 22:45Și m-am învățat să mă lupt și când te lupți, ea se luptă, tu
- 22:49te lupți. Asta se numește ceartă diferența
- 22:51între discuție și ceartă e tonul.
- 22:56Sunteți bine ce mai faceți sau. La.
- 23:01Asta e toată diferența între ceartă și discuție, tonul și
- 23:05atitudinea. Și pentru că ne-am pocăit
- 23:09imediat după ce ne-am căsătorit. Nu eram mulțumit în.
- 23:13Sufletul meu, nu aveam pace cu atitudinea asta.
- 23:16Și căutam o soluție, căutam căutam cum să fac mai bine, să
- 23:24nu să nu mai ajung în discuțiile astea și asta a fost una dintre
- 23:28preocupările mele. Știam că nu e bine, dar nu știam
- 23:32să fac altfel. Mie mi se părea că e normal
- 23:35să-mi apăr dreptatea. Astăzi mi se pare cea mai
- 23:39greșită atitudine să-ți aperi dreptatea că atunci.
- 23:41Când îți aperi dreptatea te lupți cu omul din fața ta să-l
- 23:45convingi și să-l dovedești că el e vinovat, nu tu.
- 23:51Și am învățat că trebuie să renunți.
- 23:52La nevoia de a avea dreptate. Să nu mai mă intereseze
- 23:55dreptatea. Și de vreo 20 de ani mă încerc
- 23:59să să învăț lucrul ăsta. Am observat.
- 24:10Că atunci când mi se părea că. Soția m-a nedreptățit, mă
- 24:15supăra. Și cum se supără un bărbat?
- 24:19Un bărbat se supără foarte diferit de o femeie, un bărbat
- 24:22când se supără are 2 doar 2 manifestări posibile.
- 24:27Una este să tacă, se supără și nu mai nu mai vorbește.
- 24:32Nu mai bagă în seamă, nu-i mai dă atenție doarme cu spatele.
- 24:35Și dacă îl întreabă ceva. Â â Â.
- 24:41Și pur și simplu o pedepsește cu singurătatea, cu absența, cu
- 24:46izolarea. El încearcă să intimideze
- 24:48inconștient. Face asta.
- 24:52Și s-ar putea să să stea așa supărat o zi.
- 24:55Dacă e mai vitează 2. Și tot așa țin minte că ă.
- 25:04Stăteam supărat. Și mintea mea ziceam o s-o învăț
- 25:08eu minte acuma ca altă dată să nu mai fac așa.
- 25:13Și ah o lăsam o zi, uneori 2 depinde cât de vinovată.
- 25:18Mi se părea mie și la un moment dat mi se făcea milă de ea și
- 25:22ziceam, măi, soția mea, mă ce? Atâta supărare d.
- 25:26Și mă duceam să zic, ok, nu mai sunt supărat, dar când mă duceam
- 25:31să-i zic treaba asta, o gaseam pe ea supărată.
- 25:35Ea acum era supărată pe mine și eu mă miram de nu.
- 25:40Mă cuprindea mirarea cum ești supărată pe mine, nu.
- 25:43Eu e rândul meu să nu supăr acum, nu al tău.
- 25:47Și ea era supărată că eu am pedepsit-o o zi sau 2 și am stat
- 25:51întors cu spatele la ea. Și ziceam OK acuma înțeleg că
- 25:58te-ai supăra și tu hai să ne împăcăm nici vorbă supărată
- 26:02supărată. O frate eu din vinovat.
- 26:05Am ajuns eu din victimă, am ajuns vinovat.
- 26:08Și nu știam ce să fac, ok mai mă duceam o dată armă femeie în sus
- 26:12armă, femeie în jos, nimic supărată.
- 26:16Î. Anii au trecut vreo 42 și 42 de
- 26:22ani, o perioadă lungă de timp. Și ce am învățat?
- 26:28Dacă astăzi se întâmplă să o supăr pe Carmen cu ceva.
- 26:33Într-o fracțiune de secundă sunt la ea.
- 26:36Ajung în fața ei, o dată fac o glumă, o dată o pup odată îi
- 26:41spun. Tu știi că n-am?
- 26:42Văzut e super, nu mulțumesc. Indiferent ce fac dar într-o
- 26:49fracțiune de secundă, ajung la ea să îmi rezolv problema,
- 26:52pentru că fiecare minut. O oră sau zi care trece pe sub
- 26:55pentru supărarea. Supărarea intră în oase și greu
- 27:01intră o zi 2 și greu. Este o săptămână 2.
- 27:05De aceea trebuie să apară acolo în secunda aia, o rezolv mai în
- 27:08glumă sau mai în serios. Și nici n-a știut că s-a
- 27:11supărat. Că am rezolvat-o imediat.
- 27:15Și sunt un om foarte fericit, foarte liniștit și foarte
- 27:19bucuros. Dacă aș fi știut eu acum.
- 27:23Dacă aș fi știut eu, atunci acum 42 de ani ce știu acum ar.
- 27:27Fi fost un pic mai ușor, dar mă bucur că domnul a îngăduit să
- 27:30mor înainte să știu treaba asta. Ei bine, revenind.
- 27:36Amărăciune aceasta. Pe care uneori o simțim.
- 27:42Ne îndreptățește să credem că omul Ăla e așa de vinovat și că
- 27:47el trebuie să plătească într-un fel.
- 27:49De obicei, nu-l mai băgăm în seamă, nu mai avem nimic cu el.
- 27:53Unii ajung să nu-l mai salute. Poate chiar să spunem și altora
- 27:59ce ne-a făcut el și când am ajuns să ne comportăm în felul
- 28:03ăsta deja? Am început să păcătuim înaintea
- 28:07lui Dumnezeu, nu doar că nu iertăm, dar că ne răzbunăm ca
- 28:11niște oameni din lume. Aș vrea să ne uităm un pic în
- 28:16scriptură. Și.
- 28:19Ca și exemplu să vă aduc aminte de absalom.
- 28:25Care era supărat pe amnon care i-a necinstit sora erau frați
- 28:31vitregi numai de tată de David că David au mai multe neveste și
- 28:36cum? Băiatul ăsta, care era fratele
- 28:40lor, dar numai de tată, i-a necinstit sora care era și soră
- 28:44de mamă cu el. Și el acum s-a simțit
- 28:47responsabil să se răzbune și l-a.
- 28:49Omorât pe ăsta. Scriptura ne spune în II.
- 28:51Samuel că n-a spus nimic, dar a început să-l urască.
- 28:57Tăcerea nu înseamnă iertare faptul că nu mai te cerți că
- 29:03nu-i zici nimic, că nu-i reproșezi, nu înseamnă deloc
- 29:06iertare. Înseamnă doar că nu mai vorbești
- 29:11despre lucrul acesta, dar s-ar putea acolo să apară ura care se
- 29:15manifestă într-un fel sau în altul.
- 29:18Omul ăsta nu mai poate fi iertat de Dumnezeu când se roagă.
- 29:21Asta este ușor de văzut în. Scriptură omul ăsta are o
- 29:25problemă, el crede că problema e persoana care l-a supărat
- 29:29Dumnezeu vede că el e problema, nu persoana care l-a.
- 29:33Supărat. Haideți să ne uităm la modelul
- 29:37iertării divine. Oamenii sunt vinovați de păcat
- 29:40înaintea lui Dumnezeu, dar dacă oamenii se pocăiesc și își cer
- 29:44iertare Dumnezeu iartă. Care este obligația celui care a
- 29:48păcătuit să-și ceară iertare, care e obligația celui care este
- 29:52păgubit Dumnezeu în relația cu noi sau eu în relația cu fratele
- 29:57meu, el pe mine sau eu pe el, care e condiția să-mi cer
- 30:01iertare? Sunt oameni care spun că Biblia
- 30:05spune că noi trebuie să iertăm fără să ni se ceară iertare.
- 30:08Nu e adevărat. Nicăieri Biblia nu spune să
- 30:12iertăm fără să ni se ceară iertare.
- 30:14Eu însă îi învăț pe oameni să ceară fără să se ierte, fără să
- 30:18ceară iertare. De ce?
- 30:20Pentru că s-ar putea cineva care n-are caracter și minte care
- 30:23nepocăit, care e firesc sau e pocăit firesc să te supere, să
- 30:29te supere într-un fel și să nu-i pese că te-a supărat.
- 30:35Și trece o zi trece o săptămână, trece o lună, trece un an trece
- 30:3810 ani și el nu-și mai cere iertare și dumneata aștept să-și
- 30:41ceară iertare și nu dormi și ești stresat, ești amărât și
- 30:45N-ai pace, nu poți să te împărtășești de el, se
- 30:47împărtășește, domnule, n-are nicio problemă că atât îl duce
- 30:50motorul. Ai 2 alternative să rămâi restul
- 30:56vieții agățat de faptul că ești nedreptățit și să nu mai ai
- 31:00pace, deci vine să-l strângi de gât, de abia te ABȚII sau.
- 31:05Pur și simplu să alegi fără să-ți ceară iertare să-l ierți
- 31:09ca să scapi. Nu pentru el, măcar pentru
- 31:12dumneata, pentru pacea dumitale să scapi.
- 31:16Eu îi învăț pe frați să ierte să facă efort, să ierte fără să li
- 31:21se. Ceară iertare că cineva care
- 31:23nu-și cere iertare într-o zi 2-a săptămână nu-ți mai cer iertare
- 31:26niciodată. Și dacă aștepți ca el să-ți
- 31:29ceară, s-ar putea să vină domnul și nu-ți cere ei perioada asta
- 31:34în perioada asta s-ar putea să faci multe păcate judeci
- 31:38bârfești. Îl urăști?
- 31:40N-ai pace. Și multe lucruri de felul ăsta,
- 31:44care e mult mai mult decât efortul de AL ierta și de a
- 31:49scăpa. Dumnezeu nu ne iartă fără să ne
- 31:52cerem iertare. Și nici nu ne învață să iertăm
- 31:56fără să ni se ceară iertare, dar în momentul în care o persoană
- 32:01fără conștiință ajunge să te nedreptățească și să fii supărat
- 32:07ăla dacă nu își mai cere iertare restul vieții, ai o problemă și
- 32:10pentru dumneata trebuie să-ți rezolvi problema, nu neapărat
- 32:13pentru el, ca să fii liber să-ți duci.
- 32:16Pocăința mai departe să te bucuri de viață, de familie și
- 32:19de ce ți-a dat Dumnezeu? Ei observați, vă rog modelul
- 32:25iertării divine este ca persoana vinovată să își ceară iertare.
- 32:30Consecințele păcatului întotdeauna sunt este moartea în
- 32:34iad și omul. Dacă nu se pocăiește, ajunge în
- 32:36iad, dar dacă se pocăiește domnul iartă?
- 32:40Așa ne spune scriptura unu Ioan capitolul unu, versetul 9 dacă
- 32:44voi. Dacă cineva își cere iertare,
- 32:48dacă îți mărturisește păcatul, eu sunt credincios și drept ca
- 32:52să iert păcatul. Versetul următor E Primul din
- 32:57capitolul II, spune așa. Copilașilor capitolul 2,
- 33:01versetul unu copilașilor. Vă scriu aceste lucruri ca să nu
- 33:05păcătuiți aceasta e regula împărăției, să nu păcătuim să nu
- 33:08trecem pe roșu. EO excepție, dacă totuși s-a
- 33:12întâmplat ca o excepție și cineva a trecut.
- 33:18Trebuie neapărat să ne să ne pocăim avem la dreapta lui
- 33:21Dumnezeu, mijlocitor pe cristos, care este iertătorul nostru în
- 33:24situația în care noi ne cerem iertare.
- 33:29În concluzie, dacă eu am supărat pe cineva ori că l-am supărat în
- 33:35adevăr ori lui I se. Pare că eu l-am supărat.
- 33:38Trebuie să procedez așa. Dacă l-am supărat, eu trebuie să
- 33:41mă duc la el și să-i spun îmi pare rău că te-am supărat, te
- 33:44rog să mă ierți. Scurt.
- 33:47Pe 2, dacă lui i se pare că l-am supărat, eu nu l-am supărat, dar
- 33:52el o ține tare și tare că eu l-am.
- 33:54Supărat, mă duc la el și spun pentru că tu crezi că te-am
- 33:58supărat, eu te rog să mă ierți pentru lucrul acesta.
- 34:03Precizez. Că pentru că el crede treaba
- 34:06asta, că altfel se laudă că eu am recunoscut.
- 34:10Că sunt oameni profesioniști care se ocupă.
- 34:11Cu lucrul ăsta și vor să-ți facă.
- 34:14Viața amară, oamenii au timp, mulți oameni au timp și pentru
- 34:18că au mai mult decât e necesar, atunci trebuie să inventeze.
- 34:21Tot felul de jocuri. De aceea, noi trebuie să ne
- 34:24cerem iertare când greșim, dar când alții ne greșesc?
- 34:28Trebuie să așteptăm să-și ceară iertare, ar trebui să facă asta
- 34:31într-un minut într-o oră, într-o zi, un om pocăit nu lasă să
- 34:35treacă o noapte peste treaba asta.
- 34:37Dar dacă îți dai seama că ăla nu ar trebui ăla nu-și va cere
- 34:40iertare niciodată ar fi. Bine să hotărâți să-l ierți,
- 34:44deși nu ți se cere treaba asta, dar pentru liniștea dumitale,
- 34:47pentru confortul sufletesc și pentru bucuria și calitatea
- 34:51vieții scapă de problema că mai bine sărac și curat.
- 34:56Dar. Dumnezeu se așteaptă ca să nu
- 34:59mai păcătuim, de aceea, mărturisirea păcatului
- 35:04întotdeauna trebuie să fie însoțită de părăsirea.
- 35:07Păcatului că dacă am păcătuit ne cerem iertare și păcătuim din
- 35:12nou în același fel și ne cerem iertare și păcătuim din nou în
- 35:14același fel și ne cerem iertare. Asta dovedește că în viața
- 35:17noastră EO legătură. Poate chiar demonică.
- 35:21Ei tot la fel se întâmplă atunci când un om.
- 35:24Greșește față de mine, dacă el vine și cere iertare eu de data
- 35:28asta sunt obligat să-l iert pentru că el și-a cerut iertare.
- 35:32Mai mult, ce să facă să dea timpul înapoi?
- 35:35Nu nu poate să dea timpul înapoi, așa că eu am obligația
- 35:38să-l ierte și dacă eu exersez iertarea, voi putea să-l iert
- 35:43destul de ușor. Îmi pun în cap omul ăsta și-a
- 35:47cerut iertare, EU îl eliberez cu un Dumnezeu, mă eliberează pe
- 35:50mine când eu îmi cer iertare eu când îmi cer iertare, sunt sigur
- 35:54100 procente că Dumnezeu mă iartă când mă bazez pe cuvântul
- 35:57lui Dumnezeu e cea mai. Serioasă ființă din univers.
- 36:02De aceea, când un om și-a cerut. Iertare și eu l-am iertat, eu mă
- 36:06aștept ca el să nu mai facă încă o greșeală față de mine.
- 36:09Dar dacă face cum fac eu cu Dumnezeu, atunci el își cer
- 36:13iertare din nou și eu trebuie să-l iei din nou.
- 36:17Exersarea iertării este inevitabilă.
- 36:20Știți de ce este nevoie să iertăm pentru că oamenii sunt
- 36:23imperfecți? Toți oamenii sunt imperfecți,
- 36:26inclusiv eu, inclusiv dumneata dacă.
- 36:28Oamenii n-ar fi imperfecți n-ar trebui să ne cerem iertare, dar
- 36:31pentru că noi suntem imperfecți, noi ne greșim unii altora, cine
- 36:35crede că nu greșește? Este în ultima categorie
- 36:40posibilă. Noi toți greșim în multe.
- 36:43Feluri. E adevărat că unii mai mult,
- 36:45alții mai puțin. Dar toți oamenii.
- 36:48Greșesc, de aceea e nevoie să reparăm scăpările, alunecările,
- 36:53slăbiciunile, păcatele noastre, ieșirile noastre în decor cu
- 36:57cererea de iertare sau. Cu oferirea iertării celui care
- 37:00o cere. Aceasta este mandat ori.
- 37:05Haideți să vorbim puțin despre responsabilitatea iertării?
- 37:09Observați că domnul ne dă o pildă și în mod intenționat, el
- 37:13creează un scenariu. Foarte ciudat spune că un om
- 37:18care era dator. Ă foarte.
- 37:22Mult. La.
- 37:23Stăpânul lui 60.000 de dinari era dator, știți?
- 37:29În urma unei socoteli, cât de datorie rea trebuia să muncești
- 37:33240 de ani? Pentru banii care care.
- 37:39Îi era dator la șeful lui. Dacă șeful nu-l ierta, el
- 37:43trebuia să muncească 240 de ani, să-și plătească datoria ce om
- 37:47trăiește? 200. 40 de ani.
- 37:49Nici unul. Atât de dator a fost la șeful
- 37:52lui și Biblia ne spune că șeful i-a spus, dă-mi datoria sau te
- 37:55văd pe tine pe nevastă? Tot ce ai și recuperezi ce pot?
- 37:59Și el i-a spus doar atât, vreau să-ți plătesc, nu pot acum
- 38:04îngăduie, mă o să fac tot ce pot și uitați, cum spune scriptura i
- 38:09s-a făcut milă și aici apare secret.
- 38:12Mila biruiește judecata când ți se face.
- 38:15Milă de un om, nu mai ai nimic. Împotriva lui și zici mai ușor
- 38:19acum, când ai avut, a ajuns să zici așa.
- 38:22Inima este cuprinsă de emoție, de compasiune.
- 38:25Asta se numește. Milă și dintr-o dată nu mai ai
- 38:28nimic împotriva lui. El n-a schimbat nimic.
- 38:30Tu ai schimbat? Vreți să mă credeți că uneori
- 38:35folosesc metoda asta ca să mă să pot ierta pe oamenii din jurul
- 38:39meu? Încerc să găsesc motive să mi se
- 38:42facă milă de el. Găsesc un motiv de
- 38:46vulnerabilitate. Un.
- 38:48Motiv care stârnește mila mea și spumă săracul totuși și când
- 38:53spun asta, inima mea se moaie pentru că mă leg de o zonă de
- 38:58vulnerabilitate din viața lui. Și atunci judecata se duce
- 39:02pentru că a apărut mila. Folosiți mila în familie pentru
- 39:07ca să vă puteți ierta tovarășul de viață.
- 39:11Și să nu trăiți o săptămână de conflict când ați putea să o
- 39:14rezolvați în 5 minute. Dar pentru asta trebuie să devii
- 39:18preocupat. Trebuie să-ți construiești
- 39:22această strategie și s-o folosești ori de câte ori este
- 39:25nevoie atâtea nopți. Am pierdut ca un copil mă
- 39:29mulțumesc totuși că nu mai pierd acum prin harul lui Dumnezeu.
- 39:33Ei ăsta, care avea 240 de ani de muncă la stăpânul lui și a fost
- 39:39iertat, se întâlnește pe scări, în timp ce iese de la șefu cu
- 39:43cineva care îi era dator foarte puțin.
- 39:47În 50 de săptămâni și ar fi plătit datoria asta înseamnă
- 39:52aproape un an de zile. Și el nu poate să-l ierte.
- 39:57Îl bagă în închisoare. Stăpânul aude îl cheamă înapoi
- 40:00și reactivează datoria. Băgându L în pușcărie, observați
- 40:05că șeful stăpânul se așteaptă. Cum ai fost iertat să ierți?
- 40:10Stăpânul se mânie foarte tare. Dacă în timp ce te iartă pe tine
- 40:13tu nu-l ierți pe altul. E normal să transformi la care
- 40:21ți s-a oferit. Cum ai fost iertat?
- 40:25E normal să ierți mai departe. Altfel înseamnă răutate și cine
- 40:30are răutate de răutate? Va avea parte.
- 40:33Aceasta este disciplina. Să fii un urmaș al lui Hristos,
- 40:37un copil al lui Dumnezeu să-ți gestionezi emoțiile, nu spui os
- 40:41nervos. Ce mare lucru să fii nervos?
- 40:48Nu-i nici o ispravă, nu-i nici o performanță.
- 40:51Să fii nervos. Orice fire se enervează și orice
- 40:55duhovnicesc, se calmează. Haideți să vorbim despre piedici
- 41:00în calea iertării. Spuneam că vinovatul trebuie
- 41:05să-și ceară iertare. Ii.
- 41:09Spuneam că persoana nedreptățită nu a făcut niciodată acest
- 41:13păcat. Spre exemplu, dacă eu nu am
- 41:16greșit niciodată, cum i-a greșit omul ăsta mie, eu nu pot să-l
- 41:19înțeleg cum a putut el să greșească asta și zice.
- 41:21Bă, nu pot să-l înțeleg pe ăsta. Cum a putut să greșească lucrul
- 41:24ăsta, dacă eu aș fi făcut genul ăla de greșeală, l-aș fi
- 41:27înțeles, dar nu l-am făcut. Eu greșesc altfel în alt
- 41:30registru în altă gamă, dar în gama asta eu nu greșesc și
- 41:33pentru că eu nu greșesc în gama asta.
- 41:35Mă mir cum a putut obraznicul ăsta să greșească așa și am în
- 41:39felul ăsta. Dar iertarea nu are legătură cu
- 41:43logica. Iertarea este o decizie
- 41:46rațională de. A luat de deasupra lui supărarea
- 41:51pe care o ai. Găsit o circumstanță atenuantă,
- 41:54măi om ca mine a fost supărat. Și găsind o circumstanță
- 42:00atenuantă. Îți este mai.
- 42:02Ușor să ierți folosind mila sau condiții puse celui vinovat te
- 42:09iert, dar fii atent aici. Ce ar fi domnul să ne spună te
- 42:14iert, dar mergi pe Jos până la Londra.
- 42:18Nu iertarea se acordă încrederea se câștigă.
- 42:22Lăsați-mă să fac o paranteză aici.
- 42:24Încercați să fiți un pic atenți. Noi credem că atunci când iertăm
- 42:29pe cineva avem obligația să reluăm relația cu acel cineva.
- 42:35La fel cum a fost înainte. Ascultați, mă nu încurcați
- 42:39lucrurile. Iertarea e una și reluarea
- 42:41relației este alta. Sunt 2 lucruri absolut diferite.
- 42:45A ierta înseamnă. A.
- 42:49Trece cu vederea ceea ce a făcut punct.
- 42:53Da, dacă constați că omul ăsta este o persoană toxică.
- 42:59Trebuie să-l ierți. Dar bine ar fi să slăbești un
- 43:03pic relația, mai ales dacă te-a supărat nu o dată, ci de 2 de 3
- 43:08îți dai seama, mai ales din categoria.
- 43:10Mă rog, colegi prieteni, rude mai de departe, dacă o dată s-a
- 43:15întâmplat de 2 ori, s-a întâmplat de 3 ori.
- 43:17S-a întâmplat, îți creează probleme în familie, în familia
- 43:19extinsă, poate la lucru, poate în altă parte dintr odată îți
- 43:23dai seama că este un om. Toxic trebuie să te tragi înapoi
- 43:26un pic din relația cu el, pentru că iertarea se acorda încrederea
- 43:32se câștigă. În momentul în care cineva face
- 43:35asta, îți pierzi încrederea în el.
- 43:37Iertarea i-o dai, fără să-ți plătească, nu aștepți nimic.
- 43:41Ești obligat să-l ierți dacă spune Iartă-mă, dar încrederea
- 43:44în el aia nu se mai oferă. Aia se câștigă.
- 43:48Așa că mă trag un pic înapoi și îl las să văd cum se comportă
- 43:54dacă văd că omu se îndreaptă, că îi pare rău, că nu mai are
- 43:57atitudinea aceea toxică, atunci eu consider munca lui de a și
- 44:02îmbunătăți calitatea vieții și dintr-o dată încep să
- 44:05construiesc din nou încredere frații mei, o relație, Hai să
- 44:09luăm familia, o relație de familie se bazează pe încredere.
- 44:14Dacă s-a pierdut încrederea, s-a pierdut tot știți ce se numește
- 44:18gelozie? Pierderea încrederii.
- 44:21Frații mei, pierderea încrederii se numește asta e definiția
- 44:24geloziei, pierderea încrederii când pleacă de acasă, te
- 44:28gândești că se duce acolo și devii geloasă.
- 44:32El nu se duce acolo, dar ți-ai pierdut încrederea, nu mai ai
- 44:35încredere numai astm asta stă în cap.
- 44:38Asta se numește pierderea încrederii, pierderea încrederii
- 44:40este cel mai grav lucru într-o relație.
- 44:42Nu există relație fără încredere.
- 44:46Păi care soție când îi pleacă soțul de acasă se gândește la
- 44:49prostii nici una. De ce are încredere, de ce are
- 44:52încredere pentru că el nu i-a dat ocazia să fie suspicioasă.
- 44:57E om serios e om de cuvânt eu nu care nu se amestecă unde nu
- 45:01trebuie. Dar dacă ar face asta o dată de
- 45:042 3 Săraca n-ar mai avea liniște până pune mâinile pe piept și-a
- 45:07pierdut încrederea. Frații mei lucrul ăsta este
- 45:11foarte. Profund în viața unui om.
- 45:14Dacă am ști noi? Cât război există în casele
- 45:19oamenilor? Câte neveste nefericite și câți
- 45:23bărbați nefericiți, mai ales neveste, mai ales femei.
- 45:28O iei de la taică-său de acasă. Și o pingi într-un stil de viață
- 45:34aproape insuportabil. Sigur că și invers este posibil
- 45:38foarte ușor. Asta nu-i căsătorie?
- 45:43Asta nu-i viață asta nu-i pocăință frați și surori poți să
- 45:47vii la biserică să dai. Milioane nu lei sau dolari poți
- 45:51să vii la biserică să faci mătănii de la 9-12 zero valoare.
- 45:56Dumnezeu așteaptă să-ți ceri iertare pentru că asta presupune
- 46:00umilință. Eu mă umilesc în cer iertare,
- 46:03spun Iartă-mă. Astăzi n-am avut calitatea de om
- 46:07pocăi și de păstor. Am avut o scăpare, o ieșire,
- 46:10n-am fost atent mă rușinez în fața ta, te rog să mă ierți.
- 46:15Sigur că țanțoș și barosanul nu îndrăznește să facă asta că el e
- 46:19el E pocăit de cât 2. Sau ea nu neapărat el repet,
- 46:24genul n-are importanță. Pocăința EO chestiune serioasă
- 46:28frați și surori, pentru că omul ăsta are o familie pe care o
- 46:31însângerează, pentru că dacă el nu-și cer iertare față de colegi
- 46:35față de frate față de un vecin, imaginați-vă acasă ce face omul
- 46:39ăsta? O persoană rece fără inimă.
- 46:43O persoană mândră arogantă care n-are n-are curaj, n-are putere
- 46:47să se umilească lui, se pare că. Cade cerul pe pământ, cum să-și
- 46:52ceară? Iertare.
- 46:55El întotdeauna, dar din cauza ta m-ai auzit bărbați care spun,
- 46:57i-am dat o palmă din cauza ta, ți-am dat o palmă.
- 47:00Auzi TU, domnule, tot ea e de vină că a primit Palma săraca și
- 47:03că din cauza ta te-am luat la bătaie.
- 47:06Bă. Bă omule, poți să-mi explici și
- 47:07mie cum din cauza ei. Ți-a luat ea mâna și s-a pălmuit
- 47:11cu ea. Păi că nu știu ce mi-a zis?
- 47:14Păi asta e cu totul? Altceva asta nu înseamnă că tu
- 47:17trebuie să reacționezi că ea ți-a zis așa e ăsta, tu
- 47:20folosești metoda ochi pentru ochi.
- 47:22Hai să vină și Dumnezeu să-ți dea și el 2 palme.
- 47:27Î. Și o să spună din cauza ta.
- 47:30Că tu ai încălcat porunca te-am plesnit și eu cum ai primit-o tu
- 47:33pe ea? Pocăința asta frați și surori
- 47:38una tradițională e una după ureche.
- 47:41E una care nu dezvoltă caracterul.
- 47:43E una care ridică pretențiile doar.
- 47:46O pocăință autentică dezvoltă caracterul.
- 47:50Produce smerenie iar smerenia e cea mai evidentă formă de
- 47:54sfințenie nu există pe. Fața pământului, sfințenie mai
- 47:59autentică decât sfințenia, care se manifestă prin smerenie,
- 48:04smerenie, cum explic? Eu asta vedeți eu sunt într-un
- 48:08loc. Puțin mai sus aici.
- 48:10Că EO scenă dumneavoastră, vedeți eu dacă mă duc acolo
- 48:14între difuzoarele alea pot să cad.
- 48:16Că e un pic de distanță dacă mă duc cu picioarele pe cota zero,
- 48:22pot să cad din picioare și mulți chiar au murit căzând în
- 48:25picioare, au leșinat și s-au dat cu capul de ceva și au murit pe
- 48:28loc. Dar dacă eu mă pun pe burtă sau
- 48:30pe spate, mai pot să cad. De pe cota zero n-am de unde să
- 48:35mai cadă aia înseamnă smerenie. Asta înseamnă smerenie.
- 48:42Să trăiești la nivelul Ăla de la care nu mai poți să cazi.
- 48:46Smerenia este cea mai înaltă formă de performanță pocăiască.
- 48:51Pentru că poți să îmbătrânești în biserică și să fii țanțoși să
- 48:55nu-ți dezvolți caracterul să fii ranchiunos, bârfitor păcătos
- 48:59într-un fel sau în altul. Și să fii un om fără inimă, nu
- 49:04un om duhovnicesc, ci doar membru într-un registru.
- 49:08Persoana asta n-are cum să ierte?
- 49:11Pentru că el nu poate să-și ceară iertare și nici nu poate
- 49:14să ofere iertare pentru că e răzbunător.
- 49:18Bb, consecințele Neiertării. Provoacă întristare lui
- 49:24Dumnezeu. Aceasta e prima dintre ele
- 49:26aduceți vă aminte, de pildă, îi spune du-te și adu L înapoi,
- 49:30spune că i-am reactivat datoria 240.
- 49:33De ani îmi ești dator? Dar nu numai asta este că
- 49:37neiertarea provoacă mânie. Dumnezeu s-a mâniat și îl aruncă
- 49:40în temniță ne re tra neiertarea atrage mânia lui Dumnezeu, nu
- 49:45numai pentru. Adulter se mânie Dumnezeu se
- 49:48mânie pentru neiertare. Frați și surori.
- 49:52Familiile noastre sunt însângerate de răzbunare de
- 49:56răutate, de ceartă și de conflicte, datorită nepocăinței
- 50:01și neiertării. Trebuie să ne obișnuim să
- 50:05iertăm. Este un lucru care depinde de
- 50:08voința. Noastră pentru că avem
- 50:10capacitatea dacă alegem să iertăm, avem capacitatea să
- 50:14iertăm, dar pentru că răutatea vine în.
- 50:18Față noi ne propunem să-l pedepsim și să ne răzbunăm așa
- 50:23cum vă explicam puțin mai devreme că am făcut eu în primii
- 50:26ani de căsătorie. N-am fost neapărat răutăcios,
- 50:31dar îi număra în greșelile și nu știu ce așteptam să se întâmple.
- 50:36Eu n-am știut că m-am căsătorit cu un om.
- 50:39Am crezut că carmen este perfectă și nu trebuie să mă
- 50:42supere niciodată. N-am crezut așa și despre mine
- 50:46numai despre ea astăzi știu că ea e imperfectă ca și mine.
- 50:49Și dacă greșește, nu-i nicio problemă.
- 50:51Mi-a greșit prințesa mea AGP, adică am încheiat discuția.
- 50:56Mi-a greșit Regina mea și prințesa mea și frumoasa mea și
- 50:59desfătarea mea cu ei greșesc azi greșește mâine.
- 51:04Suntem amândoi 2 oameni imperfecți.
- 51:08Haideți să trecem apropiindu ne de încheiere la alt un alt
- 51:12capitol. Ce nu este iertarea ce nu este
- 51:16iertarea iertarea nu înseamnă că accepți ce s-a întâmplat.
- 51:21Nu accept că s-a întâmplat, nu accept ce s-a întâmplat, dar în
- 51:25ciuda faptului că nu accept deja, s-a întâmplat și eu acum
- 51:28sunt pus în situația să iert. Iisus a iertat-o pe femeia
- 51:32prinsă în adulter, dar n-a validat.
- 51:35Păcatul ei spunându-i, nu-i nici o problemă.
- 51:39De christos i-a spus nici eu nu te omor, nu te pedepsesc, deși
- 51:43meriți cristos a pus în evidență că e vinovată.
- 51:46Nu înseamnă că dacă noi iertăm pe cineva nu-i vinova.
- 51:50Am auzit pe oameni spunând, Păi dacă îl iert, o să o să și-o ia
- 51:53în cap. Dar dacă Dumnezeu ți ar spune
- 51:57Ție asta ce părere ai? Să Zică Dumnezeu din cer într-un
- 52:01VIS, nu te ierți o iei în cap. Î cum ar fi să trăiești o viață
- 52:07întreagă, știind că Dumnezeu nu te iartă.
- 52:10N-avem dreptul să gândim de ce de ce noi credem că omul ăsta
- 52:14așa de rău, încât o să și-o ia în cap.
- 52:16Asta dovedește că ni se pare că noi suntem mai buni decât el din
- 52:19nou. Apariția mândriei, marea
- 52:21noastră, problemă. Ni se pare că suntem mai buni
- 52:24decât ceilalți. Dacă nu suntem atenți, fiecare
- 52:29credem asta. Apoi.
- 52:33Iertare nu înseamnă neglijarea faptei nu înseamnă că dacă ieri
- 52:36pe un om eu am neglijat ce a făcut el nu, dar ce pot eu să-i
- 52:39fac? Eu sunt un simplu om ce pot să
- 52:42fac e să-l iert și Dumnezeu va. Onora fapta mea și când eu voi
- 52:47greși și mă pocăiesc în perspectiva părăsirii păcatului,
- 52:50Dumnezeu, mă iartă. Dar dacă eu nu-l iert?
- 52:54Nu mă iartă nici Dumnezeu și eu vin și mă împărtășesc liniștit
- 52:58mie mi se pare că Dumnezeu vine cu mașina de iertat după mine,
- 53:02în timp ce eu nu merg cu mașina de iertat după.
- 53:03Altul. E un număr toate.
- 53:06Caisele din geantă. Iertarea nu înseamnă scuzarea,
- 53:12iertarea nu înseamnă negare iertarea nu înseamnă uitare
- 53:15nimic din toate astea. Nimic înseamnă doar decizia de a
- 53:19nu-i mai pune în socoteală, ceea ce a făcut față de mine.
- 53:23Iertarea nu înseamnă manipulare și șantajare.
- 53:26Vă dau un exemplu de șantajare în biserică.
- 53:29Cineva mi-a greșit. Nu-și cere iertare sau își cere
- 53:33și eu aștept până la votul de comitet și când cineva îl
- 53:37propune în eu mă ridic și spun, Stați așa?
- 53:40Stați așa? Și spun Bisericii ce a făcut el?
- 53:48Cristos spune. Am citit vă mai aduceți aminte
- 53:51dacă Fratele tău a păcătuit împotriva ta?
- 53:55Versetul 15, Matei 18 cu 15 să vadă biserica?
- 54:00Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră L
- 54:03între tine și el singur. Numai nu accepta să mai fie
- 54:09cineva ca să-l faci de rușine. Îmi pot în fața la acel cineva
- 54:12că îi strici reputația. Dumitale ți ar place să strice
- 54:15cineva reputația. Nu nici lui nu-i place,
- 54:20protejează reputația. Țineți gura închisă că Dumnezeu
- 54:25te va onora Dumnezeu te va cinsti pentru pocăința asta.
- 54:30Dumnezeu se va bucura și se va simți slăvit de această
- 54:34înfrânare de această maturitate. Du-te între el singur și
- 54:39dumneata și spune, am încercat. Să te iert fără să vin să spun.
- 54:42Dar nu pot am fost prea supărat și atunci eu spun, N-am știut,
- 54:46te rog, iartă-mă. Ce ușor s-a rezolvat, de ce nu
- 54:50faci un pic de el din asta, ce ușor s-a rezolvat, deci îi spui
- 54:54de față cu 20 de oameni să-l faci de rușine, de ce are și el
- 54:58nevasta are și el onoare și lui îi place să se simtă respectat
- 55:02în comunitate, protejați reputația fraților dumneavoastră
- 55:07protejează reputația dușmanului dumitale că Dumnezeu din cer Te
- 55:11vede îți vede inima bună, îți vede caracterul, vede omenia,
- 55:17își vede bunătatea. Asta trebuie să facă un om ca
- 55:22noi. Care îl cunoaște pe domnul.
- 55:27Nu. Pocăință, dea de mâna a 10-a.
- 55:35Iertarea nu înseamnă grațiere. Omul s-a iertat el are o.
- 55:40Problemă și între el și Dumnezeu ai problema lui, nu-i a mea, dar
- 55:44între el și mine eu trebuie să particip la rezolvarea
- 55:47problemei. Iertarea nu schimbă caracterul
- 55:49lui, de aceea spunem, iertarea se oferă, dar încrederea trebuie
- 55:53să o câștige. Altfel, eu numai eu nu mai mă
- 55:56fac vulnerabil față de el să mai mă pălească încă o dată am
- 55:59sorry. Eu o să știu că omul ăsta.
- 56:04Nu prea știe ce face și mă trag un pic în spate să las un pic de
- 56:08loc de protecție pentru că îmi dau seama că el nu știe prea
- 56:12multe. Nu trebuie să reluați relația la
- 56:17același nivel la aceeași intensitate.
- 56:19Fraților, dacă vedeți că omul ăla e un om toxic, un om
- 56:22neatent, un om firesc, trageți-vă un pic asta nu
- 56:26înseamnă că nu-l mai saluți nici vorbă de așa ceva.
- 56:29N-ar trebui să existe pe fața pământului un om pe care să nu-l
- 56:32saluți orice ființă umană. Dușmanul dumitale merită când te
- 56:36întâlnești, îi spui bună ziua pace spune ceva.
- 56:40Cum să nu ne salutăm? Păi dacă nici pentru asta nu
- 56:42avem pocăință, atunci pentru ce avem?
- 56:50Ce este iertarea iertarea este o acțiune voluntară.
- 56:54Eu aleg să. Atât eu aleg de ce?
- 56:58Pentru că s-a pocăit. Și de ce?
- 57:01Pentru că și eu păcătuiesc uneori înaintea altora și
- 57:04înaintea lui Dumnezeu. De ce?
- 57:05Pentru că vreau ca Dumnezeu să mă ierte, când îmi mărturisesc
- 57:08păcatele diseară. Altfel el mi-a spus mi-a promis
- 57:12că nu, mă iartă, știu bine, treaba asta.
- 57:16Apoi iertarea este necondiționată.
- 57:20Nu poți să spui te iert dacă nana N-ai dreptul, nu face
- 57:24business cu Iertarea te iert punct, nu te iert dacă.
- 57:28Dacă Dumnezeu spune tăieri, dacă.
- 57:32Dumnezeu spune te-am iertat începe o pagină. 9 avem la
- 57:36dreapta lui Dumnezeu un mântuitor.
- 57:39Iertați punct. Fiți generoși pentru că vi se va
- 57:43răsplăti cu generozitate. Fiți miloși și vii se va
- 57:47răsplăti cu milă. Ce faci ți se va face?
- 57:54Apoi iertarea este morală, nu pretinde avantaje.
- 57:59Nu te simți rău. Nu pur și simplu ai făcut ce
- 58:03trebuia. Atât ai făcut ce trebuia ai
- 58:07iertat pentru că Dumnezeu poruncește să ierți.
- 58:10Iertarea nu se impune este liberă.
- 58:13Bă, dacă nu-ți ceri iertare te BAT.
- 58:15Bun. Era mai mic păcatul dinainte
- 58:19decât ăsta, faci un păcat mai mare ca să-l rezolvi ăla mai
- 58:23mic, adică dai un day 1.000 USD la bancă ca să ți se ierte, iar
- 58:26500. Ai făcut un business minunat?
- 58:30Asta nu-i treabă. Iertarea este manifestarea
- 58:34milei. Mila biruiește.
- 58:37Judecata. Ceea ce face farmecul unui om
- 58:41este bunătatea. Fiți buni asta înseamnă un om
- 58:44parfumat duhovnicește. Este un parfum duhovnicesc fii
- 58:48un om bun și dumitale. Te bucuri când întâlnești un om
- 58:52bun care îți creează o favoare pe care nu o meritai în mod
- 58:56deosebit Dumnezeu bunătatea lui Dumnezeu.
- 58:58Păi câte mi-ai ierta mie domnul? Câte mi-ai arătat mie Dumnezeu?
- 59:04Cum mi-aș permite să nu îl iert pe fratele care mi-a greșit.
- 59:10Am auzit o întâmplare. Nu știu dacă se întâmplă, cred
- 59:14că o întâmplare reală. Eu am citit o ca pe o întâmplare
- 59:16reală. Am citit o întâmplare potrivit
- 59:21căreia 2 musulmani frați soră și frate se întorceau noaptea
- 59:25târziu de la. O.
- 59:26Nu știu de unde și undeva într-un pădurice prin care au
- 59:30trecut ei un bandit era înarmat, avea un cuțit, l-a rănit pe
- 59:35fratele Ei și PE ea necesit OA violat-o.
- 59:42Fata asta a trecut printr-o perioadă foarte complicată.
- 59:47Dar. A încercat să-și continue viața.
- 59:52A ajuns să fie asistentă medicală într-un spital și.
- 59:59În timp ce era de serviciu într-o zi.
- 1:00:02A fost adus. 1 1 bărbat implicat într-un accident era în comă,
- 1:00:08era făcut praf. Și l-a identificat pe.
- 1:00:12Băiatul pe bărbatul care a agresat o noaptea în persoana
- 1:00:15asta. Și și-a adus aminte de toate
- 1:00:19lucrurile, toate au revenit în conștient și a știut ce urmează
- 1:00:24să fac. O să-l ajută să moară.
- 1:00:27O să facă tot posibilul să moară, îi pune ceva, îi scoate
- 1:00:30ceva, era pe mâna ei acolo, iar atât de grav era încât nimeni nu
- 1:00:34se gândea că ea a făcut ce nu trebuie.
- 1:00:37Însă, când a încercat să facă lucrurile astea.
- 1:00:40Pur și simplu am uitat să vă spun că fata asta s-a pocăit am
- 1:00:44uitat să vă spun că s-a pocăit nu doar că a devenit nears.
- 1:00:48Și ori de câte ori? Încerca să facă lucrul ăsta.
- 1:00:50Îi venea în minte faptul că ucide un om.
- 1:00:53Și nu. Putea să facă asta.
- 1:00:56Și după ce au. Trecut mai multe zile, și-a dat
- 1:00:58seama că. Nu poate să-l omoare.
- 1:01:03Nu. Numai că nu poate să-l omoare,
- 1:01:05dar a început să se lupte ca să să facă tot ce poate ea ca să se
- 1:01:09vindece și după mai multe săptămâni.
- 1:01:13El urma să fie externat, așa cum mai multe incapacități, dar
- 1:01:18externat bine și sănătos se duc acasă.
- 1:01:21Sigur că ei au început să se cunoască foarte bine, fiind una
- 1:01:24dintre nari sale din salon și când a plecat ea a vrut să aibă
- 1:01:28o mică. Discuție cu el.
- 1:01:31Și l-a întrebat. În afară de faptul că noi ne-am
- 1:01:35întâlnit aici, tu m-ai mai văzut vreodată pe mine și el a spus nu
- 1:01:40numai aici și vreau să-ți mulțumesc mult pentru tot ce ai
- 1:01:43făcut pentru mine. Și i-a spus, eu te-am mai văzut
- 1:01:46cândva pe tine? Și i-a povestit despre situația
- 1:01:50întâmplată demult. Și a spus, am vrut să te omor.
- 1:01:56Am simțit că e ziua răzbunării mele.
- 1:01:59Să scap de rușinea și de umilința care m-ai provocat.
- 1:02:04Dar eu m-am pocăit. L-am primit pe Isus în inima
- 1:02:07mea, el m-a iertat pe mine. Și atunci te-am iertat și eu pe
- 1:02:11tine. Ce ziceți de întâmplarea?
- 1:02:14Asta. Cât de adâncă o fi fost?
- 1:02:18Umilința și durerea acestei fete.
- 1:02:21Și totuși. A trecut peste.
- 1:02:25Asta înseamnă iertare. Pur și simplu înseamnă iertare.
- 1:02:30Oamenii lui Dumnezeu neiertarea sau ne cererea Iertării te face
- 1:02:37incompatibil cu ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi.
- 1:02:41Ești incompatibil cu voia lui Dumnezeu cu împărăția lui
- 1:02:45Dumnezeu și cu relația cu Dumnezeu?
- 1:02:49Iertarea nu depinde de acceptarea IERTĂRII.
- 1:02:51Probabil că asta ar trebui accentuat un pic sunt persoane
- 1:02:54care se duc și își cer iertare și la spune, nu te-ai urmă.
- 1:02:58Ascultați, mă? Noi nu putem controla dacă el ne
- 1:03:02iartă sau nu ai problema lui noi trebuie să ne cerem iertare, nu
- 1:03:07în glumă, nu așa nu mergem și foarte serios.
- 1:03:11Îi spunem, mă simt vinovat față de tine.
- 1:03:14Te rog în numele domnului Isus să mă ierți, îmi pare rău, te
- 1:03:17rog să mă ierți cât se poate de serios și de convingător fa
- 1:03:20asta, dacă el spune, Nu te iert să-i spuneți așa, asta este
- 1:03:24problema ta. Eu mi-am rezolvat problema, eu
- 1:03:28am venit și m-am umilit în fața ta.
- 1:03:30Eu am recunoscut că am greșit. Eu ți-am cerut iertare cu
- 1:03:33solemnitate, cu seriozitate, dacă tu nu vrei să mă ierți, e
- 1:03:37între tine și Dumnezeu între tine și mine.
- 1:03:39Eu sunt liber. Nu te simți vinovat pentru că el
- 1:03:43nu te-a iertat, nu el te iartă Dumnezeu te iartă pentru că
- 1:03:46ți-ai făcut datoria. Care sunt beneficiile iertării?
- 1:03:53Prima dintre ele este iertarea lui Dumnezeu.
- 1:03:55El promite că iartă pe cine iartă apoi bunăvoința lui
- 1:04:00Dumnezeu. Bun, dacă așa stau lucrurile.
- 1:04:06Oamenii lui Dumnezeu a trecut mult timp și o să mă opresc dacă
- 1:04:09așa stau. Lucrurile vă întreb de ce este
- 1:04:12așa de greu să iertăm? Când știm că trebuie.
- 1:04:17Când noi am experimentat eliberarea Aia pacea și bucuria
- 1:04:21iertați de Dumnezeu, după toate prostiile care le-am făcut
- 1:04:24într-o viață de om. Și după ce camsa zeci de ani în
- 1:04:27biserică, unde am ascultat multe predici.
- 1:04:30Am văzut multe în viață, am văzut cum Dumnezeu ne-a păzit
- 1:04:34nevestele bărbații, copiii, părinții.
- 1:04:36Uitați-vă în parcare, ce mașini conducem noi?
- 1:04:40Duceți-vă într-o zi într-o vizită în Africa, să-i vedeți pe
- 1:04:43ea cum trăiesc. Uitați-vă ce bine ne merge.
- 1:04:51Asta se numește mila lui Dumnezeu.
- 1:04:53Asta merită Dumnezeu un astfel de comportament au o ambiție din
- 1:04:56asta prostească de as chinui nevasta sau bărbatul, copiii sau
- 1:05:00soacra sau nu mai știu pe cine. Și venim la biserică și întinde
- 1:05:05mâna spre trupul și sângele domnului.
- 1:05:08Frați și surori. Pocăința înseamnă să ne
- 1:05:11dezvoltăm caracterul. Și în primul rând să ajungem să
- 1:05:14fim oameni și după ce am ajuns să fim oameni, începem să
- 1:05:18ajungem să fim pocăiți. Trebuie să iertăm, trebuie să
- 1:05:22iubim, trebuie să avem un caracter blând ca al regelui
- 1:05:25nostru. Cum a fost el trebuie să fim și
- 1:05:28noi Biblia ne spune în unu Ioan. Că cine vrea să fie unde este
- 1:05:34Isus trebuie să facă și el ce face Isus.
- 1:05:38Dumnezeu ne cheamă să ne sfințim, nu doar să venim la
- 1:05:41biserică. Dumnezeu ne cheamă să ne
- 1:05:43dezvoltăm caracterul nu doar să devenim religioși Dumnezeu ne
- 1:05:48cheamă să iubim, să avem răbdare, să avem bunătate, mai
- 1:05:52ales cu cei din casa noastră. Îmi pare rău că am învățat așa
- 1:05:56de târziu. S.
- 1:05:59Îi dau mai multă atenție lui Carmen să o iert mai ușor.
- 1:06:06Să am mai multă răbdare cu ea. De 15 ani e foarte bolnavă.
- 1:06:12Când mai mult, când mai puțin? Și.
- 1:06:16Mă uit la ea cum arăta cu 42 de ani când ne-am căsătorit, avea
- 1:06:2016 ani. Și cum arată acum când are 58 și
- 1:06:25are atâtea incapacități și atâtea probleme de sănătate?
- 1:06:28Bun tot timpul o doare câte ceva foarte tare.
- 1:06:33Eu pot să fiu bucuria ei. Eu pot să-i ofer.
- 1:06:38Liniștea în suflet care îi dă putere să lupte cu problemele
- 1:06:42din trup. Ce fel de om ar trebui să fiu eu
- 1:06:46dacă nu fac asta. Nu mai sunt bărbatul de altădată
- 1:06:51care era interesat să câștige orice discuție, orice polemică.
- 1:06:58Mă uit la ea cât cât de mult s-a îngrijit de mine în ăștia 42 de
- 1:07:02ani? De câte mii de ori mi-o fi
- 1:07:05spălat cămașa? Cred că în jur.
- 1:07:09De maxim 50 de ori mi-am făcut pantofii cu crema în cei 42 de
- 1:07:14ani, restul ea se ocupă de treaba asta.
- 1:07:17Nu i-am cerut niciodată. Dar ea a spus.
- 1:07:20Că e un semn de respect pentru mine.
- 1:07:26Eu să nu să nu văd treaba asta, să nu evaluez, să nu pot citi
- 1:07:30mesajul acestor gesturi. Să nu mă uit la ea ca la cala
- 1:07:35prințesa mea, singura femeie pe care eu am ales o dintre femeile
- 1:07:39de pe pământ. Și să fii un bărbat încăpățânat,
- 1:07:42mândru și plin de sine. Dacă așa aș.
- 1:07:46Fi, cum o să încap în cer? Oamenii lui Dumnezeu aș vrea să
- 1:07:51vă rog din suflet, încerca să ieșiți din rutina obișnuită a
- 1:07:56serviciilor divine, unde pur și simplu apare surzenia psihică.
- 1:08:00Auzim, dar nu ascultăm auzim, dar nu reacționăm.
- 1:08:05N-avem nicio disponibilitate să luăm o decizie serioasă.
- 1:08:13Uitați-vă la femeie. Femeia prinsă în adulter
- 1:08:18cristos, se uite la ea și spune. Nici eu nu te osândesc du-te și
- 1:08:23nu mai face. Ce aștepți mai mult decît să
- 1:08:27spună Cristos, așa nu te osândesc du-te, dar să nu mai
- 1:08:31faci un nou început. Folosește seara asta pentru un
- 1:08:36nou început. Fiecare dintre noi avem
- 1:08:37slăbiciuni personale, unu relația de familie, unu relația
- 1:08:41de business în relația cu noi, unu relația cu vecinii, colegii,
- 1:08:46fiecare avem provocările noastre care nu seamănă cu ale fraților
- 1:08:51noștri, oamenii lui Dumnezeu nu plecați de aici, sub osândă e
- 1:08:55cel mai nepotrivit loc. Ca să plecați sub osândă de
- 1:08:59aici, de aici trebuie să plecați sub binecuvântare.
- 1:09:03Mărturisiți-vă păcatele și angajații în fața lui Dumnezeu.
- 1:09:07Să deveniți niște oameni mai aproape de domnul mai
- 1:09:10duhovnicești, mai plin de bunătate, milă și iertare și mai
- 1:09:14iubitori scăldați, TOTUL e scăldați vă copiii, soțul, soția
- 1:09:19în iubire, scăldați pe toți în iubire, pentru că așa a făcut
- 1:09:22Dumnezeu cu noi. De aceea suntem mântuiți niște
- 1:09:25oameni cu atâtea imperfecțiuni. Dumnezeu să vă binecuvinteze.