Latest / Fiti Oameni / Biserica, un popor ales pentru Domnul - Cornel Avram
Transcript
- 0:00Deschidem Sfânta Scriptură tot la exod.
- 0:04Vedeți cum Dumnezeu conduce. Lucrurile.
- 0:09Din nou fără să ne înțelegem fără să coordonăm noi ca oameni,
- 0:14cum Dumnezeu potrivește și textele și predicile ce minunat
- 0:18cuvânt a dat Dumnezeu prin fratele Roberto, tot din exodul
- 0:23și continuăm mesajul cuvântului lui Dumnezeu din exodul
- 0:28capitolul 19, după cum avem textul în calendar de la
- 0:33versetul 3, la versetul 6. Exod 19-3.
- 0:39La 6. Moise s-a suit la Dumnezeu și
- 0:44domnul l-a chemat de pe munte, zicând, așa să vorbești casei
- 0:48lui Iacov și să spui copiilor lui Israel.
- 0:52Ați văzut ce am făcut Egiptului și cum v-am purtat pe aripi de
- 0:56vultur și v-am adus aici la mine.
- 1:00Acum, dacă veți asculta glasul meu și dacă veți păzi legământul
- 1:04meu, veți fi ai mei dintre toate popoarele, căci tot pământul
- 1:09este al meu. Îmi veți fi o împărăție de
- 1:12preoți și un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care
- 1:16le veți spune copiilor lui Israel Amin Amin.
- 1:19Vă invit respectuos să re ocupați locurile.
- 1:26Înainte ca să intru în mesaj, menționez că la încheierea
- 1:30slujbei la o hotărâre, de moment punând câteva lucruri împreună,
- 1:35o să vă rugăm să faceți o rugăciune specială pentru noi,
- 1:39pentru grupul care va pleca în Africa, deoarece fratele Ștefan
- 1:44tohatan va pleca sâmbăta viitoare, deci duminică nu va fi
- 1:47aici și eu, duminica viitoare o să fiu în România la Baia Mare a
- 1:53ceilalți frați o să fie, dar acuma cred că avem echipă
- 1:56aproape completă. În seara aceasta fratele Ștefan
- 2:01Tohatan, fratele nelu Ardelean Emil Istrate va și tu pizza
- 2:04Bogdan Zaharia, Seam Crăciun o echipă de 7 frați cu ajutorul
- 2:09domnului vom pleca în această călătorie de slujire și vă rugăm
- 2:14să ne însoțiți în rugăciune, să faceți o rugăciune specială
- 2:18pentru noi la încheierea slujbei și să vă rugați cu ocazia
- 2:21aceasta și pentru mine și soția cu care vom călători săptămâna
- 2:25viitoare în România și vom reuși ă în fiecare seară.
- 2:30În săptămâna asta care urmează miercuri, joi, vineri, sâmbătă
- 2:33și apoi duminică, după care ne întoarcem cu ajutorul domnului
- 2:37acasă lunea viitoare și vă mulțumim pentru rugăciune și
- 2:43sprijin acum. Dorim să continuăm mesajul
- 2:49cuvântului lui Dumnezeu în seara aceasta.
- 2:52Textul din calendar ne prezintă biserica un popor ales pentru
- 2:58domnul. Așa cum Israelul în vechiul
- 3:03testament a fost poporul lui Dumnezeu ales de Dumnezeu pentru
- 3:08Dumnezeu, așa, în noul testament, Biserica este
- 3:14instituția sau poporul chemat de Dumnezeu ca să fie a lui avem.
- 3:22În această chemare avem aceleași privilegii ca și poporul lui
- 3:27Israel, deși că noi am fost dintre neamuri.
- 3:30Fără promisiuni, fără lege, fără Dumnezeu în Lume, fără
- 3:36Legăminte, fără drepturi, Neamuri Păgâni.
- 3:41Dumnezeu. Prin harul lui și prin Hristos.
- 3:45Ne-am făcut o chemare sfântă ca să devenim poporul lui Dumnezeu,
- 3:50poporul ales pe care el să-l sfințească să-l curățească și
- 3:54să-l pregătească pentru împărăția lui noi am devenit
- 3:58noul Israel, poporul special, așezat și pus deoparte pentru
- 4:04Dumnezeu. Atunci adevărurile care sunt
- 4:10revelate descoperite în Scriptură în vechiul testament
- 4:14cu privire la poporul Israel. Și aplică foarte ușor la poporul
- 4:19lui Dumnezeu din noul TESTAMENT. Dacă Israelul în vechime a fost
- 4:23poporul lui Dumnezeu, azi biserica reprezintă poporul lui
- 4:29Dumnezeu. De fapt, biserica, după cum bine
- 4:32cunoașteți din limba originală, este ecclesia ecclesia.
- 4:39Termenul acesta se trage din 2-a cuvinte ex și Kaleo ec afară
- 4:45cale o chemați. Adică.
- 4:48Cei chemați afară din lume, ăsta-i biserica domnului
- 4:54christos poporul lui Dumnezeu, care ales de Dumnezeu chemat de
- 4:59Dumnezeu și puși deoparte pentru el și împărăția lui.
- 5:04Ce înseamnă a fi poporul lui Dumnezeu după descrierea
- 5:09vechiului TESTAMENT din acest text?
- 5:12Și o să ne limităm în ce privește prezentarea și mesajul.
- 5:18La exact ce spune acest text. A fi poporul lui Dumnezeu
- 5:28înseamnă o relație specială cu Dumnezeu.
- 5:35Observați aproape că pare o contradicție dacă nu înțelegem
- 5:39adevărul acesta de la finele versetului 5.
- 5:45Când Dumnezeu spune așa, veți fi ai mei dintre toate popoarele.
- 5:52Căci tot pământul este al meu. Voi veți fi ai mei.
- 5:59Dintre toate popoarele, dar tot pământul e al meu.
- 6:04Parcă ceva nu sună bine ceva nu se potrivește.
- 6:09E ca și cum ai merge la un copil din adunare la copilul tău și
- 6:13I-ai zice, TU ești copilul meu, da, toți copiii mei.
- 6:19Tu ești poporul meu, dar tot pământul este al meu.
- 6:23Păi dacă tot pământul e al lui Dumnezeu și toate popoarele în
- 6:26final sunt al lui Dumnezeu, pentru că el le-a creat pe toate
- 6:28și totul aparține lui Dumnezeu. Tot ce i în ceruri, tot ce este
- 6:31pe pământ aparține lui Dumnezeu. Tot ce mișcă aparține lui
- 6:36Dumnezeu, tot ce există aparține lui Dumnezeu.
- 6:38Natura întreagă aparține lui Dumnezeu.
- 6:41Care i diferența? Între a fi un popor al lui
- 6:47Dumnezeu sau a fi popoarele și-au lumea lui Dumnezeu,
- 6:53diferența este relația. Cu poporul specific al lui
- 7:00Dumnezeu Dumnezeu are o relație specială.
- 7:04Cu celelalte popoare ale alt fel de relație și au nici o relație,
- 7:08deși că sunt ale lui. Toate popoarele pământului,
- 7:12toate neamurile Pământului. Totul este al lui Dumnezeu.
- 7:17Cu poporul său Dumnezeu se relaționează într-un mod special
- 7:22și asta vreau să înțelegem în seara aceasta din text.
- 7:26Cum se relaționează Dumnezeu la poporul său, cum se descoperă
- 7:32Dumnezeu? Cum am auzit în seara aceasta
- 7:34frați și surori noi, noi nu-l putem descoperi pe Dumnezeu.
- 7:40Dumnezeu se coboară la noi și ni se descoperă.
- 7:44Niciodată un om nu-l poate cunoaște mai mult pe Dumnezeu
- 7:50decât Dumnezeu i se descoperă Decât Dumnezeu binevoiește să i
- 7:55se descopere prin harul său. Dacă noi cunoaștem ceva din
- 8:01Dumnezeu și despre Dumnezeu este că prin harul lui el nici s-a
- 8:06descoperit de ce sunt oameni. În lumea asta care cunosc
- 8:12Biblia, poate cunosc Biblia mai mult decât predicatorii sau
- 8:15teologii, dar nu-l cunosc pe Dumnezeu, nu li s-a descoperit.
- 8:20De ce nu înțelegem exact de ce Dumnezeu refuză să descopere
- 8:26cuiva asta e problema lui Dumnezeu, dar dacă tu și eu.
- 8:33Îl cunoaștem pe Dumnezeu în măsura în care îl cunoaștem este
- 8:38pentru că Dumnezeu a binevoit să ni se descopere, nu?
- 8:42Nu poate fi descoperit Dumnezeu în laboratoare, nu poate fi
- 8:47descoperit prin formule matematice, nici în chimie, nici
- 8:51în fizică. Nu poate fi Dumnezeu descoperit
- 8:53în felul acesta numai după modul în care Dumnezeu se coboară la
- 8:58ființa umană, îi deschide mintea, deschide ochii, deschide
- 9:02inima. Și se descoperă atunci și de
- 9:06abia atunci omul învie din morți.
- 9:10Omul devine o ființă 9 într-o zi, Dumnezeu ni s-a descoperit
- 9:15într-o zi, Dumnezeu i-a tăiat calea într-o zi, Dumnezeu ne-a
- 9:19vorbit pentru asta îl binecuvântăm deci diferența
- 9:24între poporul specific al lui Dumnezeu și toate popoarele care
- 9:29sunt al lui Dumnezeu este relația pe care Dumnezeu o are.
- 9:34Cu poporul specific dacă peste toată lumea Dumnezeu de ploaie,
- 9:39cred că duminica trecută s-a predicat foarte frumos.
- 9:43Dumnezeu dă ploaie și peste cei buni și peste cei răi as.
- 9:47Dumnezeu face să răsară soarele pentru toată lumea, deci
- 9:51dragostea lui Dumnezeu, la modul general, este revărsată peste
- 9:56fiecare ființă umană peste orice om care are viață.
- 9:59Dumnezeu se îndură și are milă de toți.
- 10:03Dar pentru poporul său e ceva mai mult.
- 10:06Pentru poporul său specific și în acest popor ne includem noi
- 10:10biserica și ce vedem în textul acesta?
- 10:15Ce ne descoperă testul acesta despre relația pe care Dumnezeu
- 10:20o are cu poporul său? În primul rând, compasiune
- 10:26specială. Din textul din cuvintele v-am
- 10:31purtat pe aripi. De vultur.
- 10:35Asta îi spune Dumnezeu lui Israel.
- 10:38Asta spune Dumnezeu ție, asta îmi spune Dumnezeu mie.
- 10:43Asta înseamnă compasiune din partea lui Dumnezeu, adică
- 10:47pentru că tu nu poți. Pentru că eu nu pot, pentru că
- 10:52suntem slabi. Pentru că nu avem cunoștințe,
- 10:56n-avem putere, n-avem energie, n-avem resurse necesare.
- 11:01Dumnezeu ne poartă pe aripile lui, folosește o ilustrație
- 11:04extraordinară. Puiul de vultur care nu poate
- 11:09încă să zboare. Hei în cădere aproape liberă,
- 11:14vine vulturul și-l ia pe aripi. Asta e imaginea pe care o
- 11:20prezintă Dumnezeu poporului lui special.
- 11:24Când ești slab, când nu mai poți, când nu mai știi, când
- 11:31crezi că o să caști, o să te prăpădești.
- 11:35Când nu mai ai nimic sub picioarele tale, ca să te
- 11:38susțină și zice Vai de mine, atunci intervine Dumnezeu și
- 11:45atunci Dumnezeu te ridică și zici Uau N-am pățit nimic.
- 11:50Am crezut că mă oră, am crezut că mă pierd, am crezut că nu mai
- 11:55vine acasă din spital. Am crezut că copilul meu
- 11:58niciodată nu se va mai întoarce acasă.
- 12:01Am crezut că niciodată numai nu mă mai pot împăca cu nevasta.
- 12:07Am crezut că niciodată părinții mei n-o să mă înțeleagă.
- 12:12Dumnezeu prin harul său intervine și te ridică, te
- 12:16poartă în zilele acelea în care nu poți vreau să vă prezint.
- 12:20O altă ilustrație îi puțin diferită, dar îi chiar mai pe
- 12:25limbajul nostru. Câți dintre dumneavoastră care
- 12:28ați avut copii mici și acum aveți nepoți acum?
- 12:31Noi avem har dublu că avem experiență acuma cu nepoți când
- 12:37începe să umble un copil. Când începe să umble un copil,
- 12:42țineți minte imaginile acelea că are o zi 2 3 atunci e cel mai
- 12:46fain să-l prinzi e atâta veselie.
- 12:49Toată lumea vine cu telefonul, hai să filmăm și trebuie filmati
- 12:53ceva simpatic din cale afară îi ai pe copil și îl ții sub braț
- 12:59și îl pui să stea în picioare. Așa și copilul stă și frică și
- 13:05gata să se pună jos, nu nu te pune Jos și te tragi puțin în
- 13:09spate și zice, da. Mama hai la Tata hai la bunicul
- 13:13hai la nana hai la bunica hai și nu mai vine copilul face 223
- 13:18pași vrea să pună Jos, nu te apropii de el ca să-l ții, dar
- 13:22nu-l ții îl lași ca atunci prinde curaj te simti aproape și
- 13:27iar te trage înapoi și când te-ai duce până la capătul
- 13:30camere că tu nu te mulțumești să facă numai 2 pași zici hai, hai
- 13:35copilul tot vine numai nu se apropie, haide, Vino, Vino,
- 13:38Vino, poate că se întâmplă să cadă.
- 13:41Ce bine că nu cade de la înălțimea mea, nu cade jos, nu-i
- 13:45nicio problemă ce faci cu el când cade?
- 13:48Ce faci cu el când cadrele de urechi îl cert, nu-i nici o
- 13:52problemă, e OK, nu dăm ori isfan te duci și îl ridici înapoi.
- 13:58Haida haida, Haida frați și surori am avut imaginea asta în
- 14:02minte și am zis extraordinar. Asta e imaginea lui Dumnezeu cu
- 14:06noi. Pe calea credinței.
- 14:09De câte ori. De câte ori ai simțit că
- 14:12Dumnezeu mai departe și te lasă să umbli singur doamne prea
- 14:15departe prea mult în cer. Nu știu să vin, nu pot să vin
- 14:19până la tine, nu din nou Vino, de câte ori ai căzut și ai
- 14:24crezut ai căzut și ea știe câte un copil că se sperie când cade
- 14:28și 2 zile, nu mai umblă, îl ridice în picioare și nu mai
- 14:31umblă aproape. Că ți-e ciudă pe el te necăjești
- 14:34unii foarte buni și merg repede da, alții sunt sigur că unii
- 14:39dintre dumneavoastră ați pățit o căzut.
- 14:42Și-o zi 2 n-am mai vrut să umble a fost frică, îi posibil lucrul
- 14:45ăsta, așa e pe calea credinței. Pentru mulți, Gândește-te de
- 14:51câte ori ai căzut. Și Dumnezeu a fost lângă tine și
- 14:5589 Ridică-te îți aici își aproape te țin de mână, te ajut,
- 15:00trebuie să mai înaintez. Și tu ai zis doamne, dar e prea
- 15:04greu. Doamne dar nu pot doamne tu mă
- 15:08nțelegi. Doamne știi prin ce trec?
- 15:13Doamne copilul ăsta ce i cu copilul ăsta, de ce nu mai vine
- 15:17la biserică copilul meu? Eu l-am crescut, l-am iubit
- 15:21doamne nu mai auzi, nu mă vezi și domnul zice mai vin nou,
- 15:25rămâi în picioare, rămâi credincios și Dumnezeu se îndură
- 15:30și de el și de cel care rătăcit. Pentru că așa poartă Dumnezeu pe
- 15:38aripi de vultur și pe cel care pierdut îi face Dumnezeu cu
- 15:42mâna. Uneori noi putem fi o piedică.
- 15:47Dar ne-o chemat Dumnezeu să fim brațul lui Dumnezeu să fim
- 15:51aripile lui Dumnezeu pentru cel care a pierdut ori de câte ori
- 15:56vedeți un suflet pierdut ori de câte ori am mai spus lucrul
- 15:59ăsta, dar trebuie din când în când să spunem ori de câte ori
- 16:03vedeți un suflet pierdut, căutați să fiți voia vocea aceea
- 16:08care spune Vino Dumnezeu te iubește, mă bucur de tine, mă
- 16:14rog, pentru tine atrage el nu-i închide ușa copilului tău.
- 16:19Nu-i întoarce spatele copilului tău că Dumnezeu nu-ți trântește
- 16:24niciodată ușa în nas și Dumnezeu niciodată nu și-a întors spatele
- 16:28către Tine Dumnezeu în dragostea lui, ori în ce stare ai fost și
- 16:34unii care au căzut și au fost oameni care au căzut grav
- 16:37Dumnezeu și-a întins mâna și brațul atotputernic și eu
- 16:41ridicat pentru că el ne poartă. El ne poartă care dintre
- 16:48dumneavoastră vă simțiți așa de puternici?
- 16:51Așa de tari, că orice s-ar întâmpla noi, eu rămân în
- 16:56picioare cel ce stă în picioare azi să aibă grijă, să nu să nu
- 17:01cadă numai harul domnului ne ține numai îndurarea domnului,
- 17:06numai brațul domnului, numai Aripile domnului, ori de câte
- 17:09ori de câte ori a intervenit Dumnezeu în viața ta, când ai
- 17:15crezut că nu se mai poate acolo se vede compasiunea și dragostea
- 17:21lui Dumnezeu. Fă tot ce poți pentru fratele
- 17:26tău și pentru suflet pierdut că în ceea ce faci tu în ceea ce
- 17:31facem noi e vocea lui Dumnezeu e brațul lui Dumnezeu, e dragostea
- 17:37lui Dumnezeu săptămâna trecută. Dacă nu greșesc, nu cred că e
- 17:42mai mult decât săptămâna trecută.
- 17:44Îmi permiteți să folosesc. Telefonul că de Aia l-am și
- 17:49adus, mi-am adus aminte, nu mi-am programat chiar înainte de
- 17:52slujbă. Mi-am adus aminte că am primit
- 17:56un text. Și cred că a fost săptămâna
- 18:00trecută. Am primit un text de la un frate
- 18:03din biserică, un frate care, din cauza job ului vine mai rar la
- 18:09biserică. Au 3 copii mici.
- 18:13Soția și el n-au rudeni absolut pe nimeni, nu au în biserică.
- 18:18Iași și ea vine dintr-o familie de ortodocși din Republica
- 18:23Moldova, sfânt români din Republica Moldova.
- 18:27Frați români din Republica Moldova, nu sunteți numai
- 18:30moldovean, sunteți români. Eos ardelean.
- 18:36Dar eu nu-s numai ardelean eu sunt român.
- 18:39Bucovinenii, nu numai bucovinenii români.
- 18:43Oltenii nu au oltenii români și aia din Moldova.
- 18:48Români români din Moldova. Oameni ortodocși care nu cunosc
- 18:54Biserica, nu cunosc ce se întâmplă între credincioși între
- 18:58sfinții lui Dumnezeu și au zis CE ce mesaj trimite fratele
- 19:04acesta, după ce o perioadă de timp și chiar acum, cred că
- 19:08surorile din adunare și cu suportul fraților îi duc mâncare
- 19:14acasă pentru că a născut și o perioadă mai grea și în felul
- 19:18acesta. Noi și surorile fac un gest
- 19:22frumos. De dragoste.
- 19:25Mesajul pe care îl transmiteți dumneavoastră când faceți lucrul
- 19:30ăsta, nu că mă tu nu poți și eu pot, nu îi tu, ești fratele meu,
- 19:36tu ești sora mea în cristos și eu vreau să-ți arat dragostea pe
- 19:41care ți-o port asta fac surorile noastre când duc mâncare la
- 19:46anumite persoane din biserică, când trec printr-o perioadă
- 19:49dificilă, ascultați mesajul ăsta că merită să-l ascultați ce
- 19:53spune soțul acesta despre soția lui și despre familia lui.
- 19:58Spune așa. Pace, vouă Frate cornel și la
- 20:01toată familia dumneavoastră. Acest mesaj vi-l scriu doar ca
- 20:07să vă spun că vă iubesc enorm pe dumneavoastră și Biserica
- 20:11aceasta în care sunt eu cu familia, adică happy Vali
- 20:16României pentru costul cerci. Eu și familia mea suntem
- 20:21încurajați foarte mult în creșterea credinței în Iisus
- 20:25Hristos. Datorită acestei mirese a lui,
- 20:30chiar dacă nu-s toți oamenii la fel, noi am avut parte să
- 20:35cunoaștem adevărați copii ai lui Dumnezeu în această biserică
- 20:42omenește vorbind, suntem străini aici, dar sunt mădulare în
- 20:48acest. Grup care ne-au ajutat ne-au
- 20:52încurajat, ne-au mângâiat doar pentru faptul că existăm soția
- 20:59mea, fiind venită din lume așa zis.
- 21:03Nu se oprește din a lăuda printre rudele ei.
- 21:09Pe oamenii adevărați pe care i-a cunoscut aici.
- 21:13Prin aceasta îi provoacă să vină la Hristos.
- 21:17Părinții ei socrii mei sunt afectați pozitiv spre lumină.
- 21:23Ei nu pot să creadă că sunt oameni pe pământ, diferiți pe
- 21:29care să-i doară sufletul de alții.
- 21:33Și plâng și să plângă cu cei ce plâng și să râdă cu cei ce râd
- 21:39să se bucure cu cei ce se bucură și să simtă și să poarte
- 21:43poverile altora, slavă Domnului Iisus Hristos pentru toate.
- 21:51Frați și surori. Orice faptă bună și orice
- 21:56lucrare frumoasă biblică. Numele domnului Isus Hristos nu
- 22:00face altceva decât să îndrepte ochii oamenilor înspre Hristos
- 22:07și aud alții care nu cunosc ce înseamnă așa ceva.
- 22:11Și-a audă alții care nu știe că sunt și oameni diferiți, oameni
- 22:16care iubesc fără interes, oameni care iubesc fără speranța de a
- 22:20primi înapoi numai pentru domnul Hristos, o lăudat fie numele
- 22:25domnului Dumnezeu te folosește și Dumnezeu ne folosește în
- 22:29felul acesta și arătăm compasiunea pe care el o are
- 22:33pentru cel căzut pentru cel slab, pentru cel obosit.
- 22:37Sunt aripile de vultur care ne poartă.
- 22:40Vedem în asta compasiunea. Lui Dumnezeu el a spus, v-am
- 22:44purtat pe aripi de vultur II. Pe lângă compasiune specialei
- 22:50călăuzire specială că el spune și v-am adus aici.
- 22:56La mine. V-am purtat pe aripi de vultur
- 23:00și v-am adus, adică v-am condus, v-am călăuzit, v-am însoțit,
- 23:07v-am ajutat, v-am îndreptat picioarele, drumul v-am ajutat.
- 23:15Prin sfat prin însoțire prin călăuzire, prin iubire, prin
- 23:20salvare, toate metodele folosite de Dumnezeu au fost ca să ne
- 23:25călăuzească să ajungem la el. Iași.
- 23:30Fără o astfel de călăuzire nu poți să înaintezi noi, cum
- 23:37spuneam mai înainte, dacă am rămas în picioare și dacă putem
- 23:40merge înainte pe drum. Este atâta vreme cât avem ochii
- 23:44ațintiți înspre el, dacă privim înspre el mergem drept, pentru
- 23:49că nu poți să mergi strâmb când te uiți la el când te uiți în
- 23:52alte părți, ca și bietul petru care fiind.
- 23:59Pășit afară din corabie când s-a uitat în stânga și în dreapta și
- 24:02a văzut valurile. Azi este vai de mine scapă-mă
- 24:05doamne că mor aici. Uite că mă scufund.
- 24:08Dar dacă privești la domnul, Ești în siguranță, știi că el te
- 24:13călăuzește călăuza noastră noi, pe baza a ceea ce spune lumea
- 24:19ghidul nostru. Ghidul nostru nu-i social media.
- 24:25Deși că sunt niște beneficii și acolo peste tot și în
- 24:29tehnologie, peste tot sunt și beneficii, dar și mari pierderi,
- 24:33dar ghidul nostru, călăuza noastră, nu și social media.
- 24:38Îmi pare așa de rău că mulți se orientează doar după prieteni să
- 24:41văd ce spun prietenii? Din nou dar de la refren Scântei
- 24:45Q He. La refren Scientifique from
- 24:49Chris. Eu chem prieteni și nu friends.
- 24:53Nu poți să dai atenție la la prieteni?
- 24:57Dacă Prietenii te îndeamnă bine și slavă Domnului, dacă te-ai
- 25:00înconjurat cu oameni care te cheamă la rugăciune la părtășie,
- 25:04la cuvânt, la cristos Aleluia Slavă Domnului, dar ai grijă că
- 25:10sunt prieteni care poți să te influențeze pe o direcție
- 25:13greșită pe un drum fals. Dumnezeu ne dă promisiunea
- 25:19călăuzirii, el ne călăuzește, el spune, v-am adus aici la mine
- 25:26așa copilul. Ca și copilul care înveți
- 25:29înceapă începe să umble așa ca și copilul care învață să umble
- 25:35așa ca și tânărul care e dezorientat în lumea asta și nu
- 25:39știe, nu-și mai găsește drumul. Stai dezastrul în care ne zbatem
- 25:46și să își bat mulți părinți în vremea aceasta, că e fiul
- 25:50risipitor care nu-și mai găsească drumul acasă și noi ne
- 25:54rugam și zicem doamne călăuzește tu doamne deschide ochii, tu
- 25:58doamne îndreaptă tu și dacă unii dintre cei care vin la biserică
- 26:04au pășit greșit. Pentru că toți sunt ispitiți și
- 26:10toți au momente de cădere, momente de slăbiciune.
- 26:14Ne îndreptăm înspre Dumnezeu Dumnezeu ne călăuzește prin
- 26:18cuvântul lui în primul rând. Nimic nici o altă sursă nu este
- 26:25mai importantă, mai frumoasă și mai curată ca și apa vieți.
- 26:29Apoi, dacă suntem încurcați, oarecum dacă nu găsim suficientă
- 26:35lumină în cuvânt, ne punem pe genunchi, fraților, și duhul
- 26:40sfânt ne luminează, pentru că duhul sfânt E Autorul Scripturii
- 26:45duhul sfânt a insuflat Acest cuvânt și Nimeni nu te poate
- 26:49ghida mai bine în înțelegerea unei cărți decât autorul cărții.
- 26:53Am mai spus și cu alte ocazii, cel mai fain e la școală când te
- 26:58duci la școală, dacă manualul din care înveți.
- 27:02A fost scris de profesor ai cel mai fain eu am fost la școală și
- 27:09cu manualul scris de profesor și cu manualul scris de un alt
- 27:13profesor că ai voie să predai dintr-un alt manual.
- 27:18Știți care e diferența? Știți care e diferența când pui
- 27:21câte o întrebare grea din manual?
- 27:25Profesorul, dacă nu el a scris cartea profesorul zice, nu știu
- 27:30exact la ce s-a gândit autorul ăsta-i răspunsul lui.
- 27:34Nu știu exact, nu înțeleg exact la ce s-a gândit autorul.
- 27:39Până și profesorul poate să fie oarecum încurcat.
- 27:43Dar dacă profesorul tău îi autorul Manualului.
- 27:48Te scoate din încurcătură, are răspuns el.
- 27:51Nu pot să zic că mă, eu nu știu la ce m-am gândit când am scris
- 27:54acolo, nu el te lămurești, el îți explică așa e în relația
- 28:00noastră cu duhul sfânt. Dacă ceva nu înțelegem dacă ceva
- 28:04nu-i clar, ne rugăm până când duhul sfânt ne descoperă și
- 28:09duhul sfânt, ne luminează și apoi duhul sfânt.
- 28:12Nu numai că ne luminează să înțelegem scripturile. 2 sfânt
- 28:17ne dă puterea necesară ca să pășim în ascultare de cuvânt că
- 28:24omul în firea pământească, n-are putere să trăiască pentru
- 28:29Dumnezeu, nu-i liber să trăiască pentru Dumnezeu este legat în
- 28:33lanțurile păcatului numai Dumnezeu prin jertfa lui
- 28:37Hristos, prin sângele lui rupe lanțurile păcatului și te face
- 28:41liber pentru Hristos. Poate că n-am spus de un an 2, 3
- 28:45sau 5 lucrul ăsta. Despre libertatea în cristos.
- 28:50În cuvinte simple libertatea în cristos nu înseamnă să faci ce
- 28:56crezi tu că e bine sau să faci orice libertate în cristos
- 29:02înseamnă faptul că Hristos domnul ți-a rupt lanțurile
- 29:08păcatului. Păcatul nu te mai ține rob lumea
- 29:13nu mai este stăpână peste tine. Diavolul a pierdut controlul
- 29:18Asupra ta și acum Tu ești Liber? Să slujești lui Dumnezeu că
- 29:24înainte N-ai putut ați întâlnit oameni.
- 29:29Cred că ați întâlnit și ca și slujitori ai lui Dumnezeu de a
- 29:31lungul anilor am întâlnit mulți oameni care au zis.
- 29:35Aș vrea să slujesc lui Dumnezeu, dar nu pot, nu pot aș vrea, dar
- 29:42nu pot asta. A fost starea mea de rebeliune.
- 29:45Până la 18 ani. Am avut mai multe momente în
- 29:49care am zis vreau, vreau să slujesc domnului și nu puteam.
- 29:53Nu aveam puterea necesară să mă predau să slujesc domnului, să
- 29:59mă duc la biserică, să mă rog să citesc scriptura până când a
- 30:02intervenit Dumnezeu. Și când intervine Dumnezeu, când
- 30:06te rogi, când ești disperat că se coboară duhul sfânt duhul
- 30:10sfânt, îți luminează și ochii să înțelegi scriptura și duhul
- 30:13sfânt. Îți dă putere să pășești în
- 30:16ascultare de Dumnezeu, doar duhul sfânt ne ajută.
- 30:21Pentru ca să ne apropiem pentru ca să trăim, pentru ca să umblăm
- 30:25în ascultare de Dumnezeu. Așa ne călăuzește Dumnezeu și
- 30:30bineînțeles, prin participare la slujbe prin sfătuire cu frați.
- 30:34Toate acestea sunt momente în care oamenii ne călăuzesc înspre
- 30:37Dumnezeu și atenționare pentru oricare dintre noi.
- 30:42Nici unul dintre noi să nu ne grăbim să dăm un sfat dacă nu
- 30:47suntem convinși că e de la Dumnezeu și că este înspre
- 30:50Dumnezeu. Sunt oameni care dau sfaturi la
- 30:53alții și nu îi îndreaptă înspre. Dumnezeu îi îndreaptă spre ea.
- 30:57Da sunt alții și sau sunt unii care dau sfaturi, poate la
- 31:03tineri la adulți. Îi sfătuiesc în lucruri care nu
- 31:06îi îndreaptă înspre Dumnezeu frați și surori, ne-o chemat
- 31:10Dumnezeu să ne încurajăm unii înspre unii pe alții și să ne
- 31:14îmbărbătăm unii pe alții și să ne apropiem de Dumnezeu să-l
- 31:17cunoaștem pe Dumnezeu. Mai mult, cum să fim mai sfinți,
- 31:20cum să fii mai ascultători? Cum să fim mai neprihăniți cum
- 31:23să fim mai aproape de Dumnezeu că diavolul în fiecare zi ne
- 31:27tragem spre drumurile păcatului și spre drumurile acestei lumi.
- 31:32Călăuzire specială pe care o face Dumnezeu asta e relația pe
- 31:37care o avem cu el compasiune din partea lui călăuzire din partea
- 31:40lui. Apoi 3 o chemare specială.
- 31:44Chemare specială. Știți care e chemarea noastră
- 31:48dacă veți asculta glasul meu și dacă veți păzi?
- 31:54Asta e chemarea ascultare de glasul lui Dumnezeu și păzirea
- 32:00legământului lui Dumnezeu. Ascultarea face mai mult decât
- 32:03jertfele. Nu vă spun nici un lucru nou
- 32:07prin asta. Ascultarea e dovada credinței.
- 32:12Ascultarea e dovada iubirii ce predicăm la nunți ce predicăm la
- 32:17nunți? Bărbaților bărbaților iubiți-vă
- 32:20nevestele cum mă să-i spui în fiecare zi sau să-i trimiți un
- 32:23text că o iubești asta nu te costă nimic.
- 32:26E foarte simplu și bun. Îi suficient.
- 32:30Îi suficient, nu? Cum cum se confirmă dragostea
- 32:35prin trăire prin fapte, prin dovadă practică, trebuie să faci
- 32:40ceva ca să dovedești iubire, cum se dovedește, cum se confirmă
- 32:45credința, eu cred, mă, eu cred și dracii cred.
- 32:50Numai că cred să își înfioară că sunt credincioși care cred și nu
- 32:53se înfioare sub nivelul dracilor la la nivelul ăsta de credință.
- 32:59Am sorry că folosește expresia tare, dar să știți că e din
- 33:02Biblie Dragi și cred și să înfioară.
- 33:05Sunt oameni care spun că cred și nu se înfioară.
- 33:08N-au niciun simt și nimic. Nu mai spune că crede cum se
- 33:12confirmă credința. Prin împlinire prin ascultare,
- 33:16dacă iubești dovedești dacă crez dovedești.
- 33:22Dumnezeu ne-a chemat și a pus un dacă aici chemarea noastră este
- 33:27să ascultăm de glasul lui, lucrul ăsta e extrem de
- 33:31important și asta ne salvează ne scoate din groapă.
- 33:36Când intră omul în ascultare când ajunge la disperare, spune
- 33:39doamne. Nu mai pot salvează, mă ajută,
- 33:42mă Dumnezeu își întinde mâna ridică, acum trăiește pentru
- 33:46mine. Acum schimbați traiectoria
- 33:49zilele astea am aflat de un cântăreț na n-am auzit niciodată
- 33:54de el, că da, dacă nu suntem noi, nu știm în domeniul ăsta.
- 33:57Din lume un cântăreț foarte renumit în lume, acum au și
- 34:01câștigat ceva words. Ăștia din lume i-au dat lui ward
- 34:06acum, a recunoscut calitatea lui de cântăreți.
- 34:09Dar știți și am descoperit unic despre cântărețul ăsta.
- 34:16O fost drogat, au fost dealer de droguri, au fost treci pe ani în
- 34:20pușcărie. Au avut o viață distrusă, merge
- 34:24așa înspre mortii fizică și înspre iad garantat, deci nu
- 34:27avea nicio speranță și de câte ori au căzut și au gândit, oare
- 34:32poate Dumnezeu doamne ai milă doamne fă ceva doamne
- 34:35salvează-mă, Doamne îndură te și într-o zi cred că a ajuns la
- 34:39capătul puterilor și atunci au intervenit Dumnezeu.
- 34:42Și Dumnezeu l-a ridicat Dumnezeu l-a ridicat.
- 34:46Când te uiți la el nu arată are tatuaje și pe față și peste tot
- 34:50nu arată el la om pocăit. Dar când îl auzi cum vorbește și
- 34:56ce faci acum, am urmărit și un videoclip.
- 34:59Cum s-o ridicat la this world în care nu e interzis să vorbești
- 35:03despre Dumnezeu și să vorbești în cadrul ăsta este Dumnezeu.
- 35:07El s-a ridicat acolo și o să sper că nu mă tăieți.
- 35:11Sper că nu mă tăieți, dar sunt aici ca să vă spun că gigi de
- 35:15scris Lord Sunt aici ca să vă spun că Isus vă salvează că
- 35:19numai el vă salvează și au început să scrie cântări.
- 35:23Numai care laudă pe Dumnezeu și Înalte în numele lui Iisus
- 35:27Hristos. Ceva extraordinar, ci o făcut
- 35:30Dumnezeu în viața acestui om și acum se luptă și la Congres.
- 35:35Au fost chemați ca să depună mărturie.
- 35:37Ce să facă guvernul casă salvează generația tânără din
- 35:42capcana drogurilor pentru că mor sute de mii de tineri am uitat
- 35:47cifra, câți mor într-o zi în fiecare zi, câți mor acum din
- 35:52cauza 9? Noului tip de droguri care au
- 35:56părut dacă îl amesteci cu alt drog i dezastru e dezastru,
- 36:01dezastru, sute de mii de tineri mor în America îi mai periculos
- 36:09decât o pandemie mai periculos decât un război.
- 36:12N-o murit în război, câți mor acuma Numărând toate războaiele,
- 36:16câți mor acum de Droguri și el o venit și eu am fost draga rect,
- 36:21eu am fost drog dealer de droguri eu.
- 36:24Acolo am fost scos, dar numai cristos moschos el asta e
- 36:28mărturia lui cristos. Mă scos de acolo, elmo salvat el
- 36:32și-a plecat înspre mine pe el în alții, îi chem pe oameni la
- 36:36Cristos frați și surori. Chemarea noastră este să ieșim
- 36:42din lume și să trăim pentru el. Doamne ajută ne și apoi.
- 36:48Al 4-lea adevăr de aici consacrare specială în veți fi o
- 36:53împărăție de preoți. Și un neam sfânt. 2 lucruri 2
- 37:00aspecte într-o singură frază, care denotă consacrarea specială
- 37:06la care suntem chemați, adică dedicarea noastră, împărăție de
- 37:12preoți și un neam sfânt. Care e diferența între preot și
- 37:18sfânt. În termeni simpli ca să
- 37:22argumentez ceea ce vreau să spun.
- 37:25Preotul îi duce pe oameni la Dumnezeu ca și preoți.
- 37:31Preot în casă. Am auzit expresia bărbaților
- 37:36preot în casă, care e datoria preotului?
- 37:40Să-și ducă familia. La Dumnezeu.
- 37:44Care datoriat păstorilor în biserică.
- 37:49Și-ai ducă pe oameni? La Dumnezeu.
- 37:53Care e datoria credincioșilor care sunt preoți ai lui
- 37:57Dumnezeu, împărăție de preoți noi toți suntem preoți ai lui
- 38:02Dumnezeu în lumea asta întunecată, care datoria noastră
- 38:07să-i ducem pe oameni. La Dumnezeu.
- 38:11Asta i datoria preotului și Dumnezeu spune că voi sunteți o
- 38:16împărăție de preoți, dar și un neam sfânt, un neam sfânt.
- 38:22Ce înseamnă un sfânt, un sfânt îl aduce Pe Dumnezeu la oameni.
- 38:29Un sfânt e un exemplu cum trebuie să trăiască oamenii lui
- 38:34Dumnezeu sfinții lui Dumnezeu așează standardul de viață
- 38:40sfinții lui Dumnezeu, arată lumii cum trebuie să trăiască
- 38:46oamenii lui Dumnezeu îl coboară pe Dumnezeu la oameni
- 38:51exemplifică prezența și puterea lui Dumnezeu într-o lume
- 38:57întunecată și stricată. Iată ce este biserica domnului
- 39:01Hristos, o împărăție de preoți. Și un neam sfânt ca preoți
- 39:06suntem chemați să influențăm și să ducem oamenii în rugăciune de
- 39:11mijlocire. Sfaturi înspre Dumnezeu și ca
- 39:14oameni sfinți suntem chemați ca prin trăirea și viața noastră
- 39:19zilnică să dovedim și să demonstrăm că suntem urmași ai
- 39:24lui cristos și că așa trebuie să trăiască oamenii lui Dumnezeu.
- 39:29O doamne ajută ne? Biserica.
- 39:35Un popor ales. Pentru domnul ne-a ales Dumnezeu
- 39:41ca să-l reprezentăm pe el aici, pe pământ și într-o zi.
- 39:47El ne va duce și se va lăuda cu noi în fața tatălui.
- 39:51Vine o zi când poporul ăsta cât de mare sau cât de mic va fi se
- 39:56va înfățișa înaintea lui Dumnezeu Hristos.
- 39:59Domnul a promis că această biserică va prezenta înaintea
- 40:02tatălui sfântă, curată și fără zbârcitură sau altceva de felul
- 40:08acesta, pentru că e spălată și curățită în sângele mielului și
- 40:12pentru că este îmbrăcată cu puterea duhului sfânt care duce
- 40:16pe copiii lui Dumnezeu. În împărăția o domnul să ne
- 40:21ajute la lucrul acesta înainte ca să ne apropiem de rugăciune,
- 40:26recapitulez și vă aduc aminte că relația lui Dumnezeu cu poporul
- 40:31său se vede într-o compasiune specială, ne poartă pe aripi de
- 40:37vulturi într-o călăuzire specială.
- 40:39El ne duce până la el într-o chemare specială pentru
- 40:44ascultare și împlinire și într-o consacrare specială, fiind
- 40:48preoți. Și sfinți pentru Dumnezeu domnul
- 40:52să ne ajute la lucrul acesta.