Latest / Fiti Oameni / Efectul de bumerang - Liviu Tudoroiu
Transcript
- 0:00Dacă ar fi să ne gândim unde ne poate duce cu gândul expresia
- 0:04efectul de bumerang am realizat că acest concept poate fi
- 0:08aplicat dragii mei prieteni în foarte multe domenii și situații
- 0:12ale vieții, primul gând care îmi vine în minte este cuvântul lui
- 0:15Dumnezeu, adresat lui Cain. Dacă vă mai aduceți aminte, nu-i
- 0:20așa? Dacă faci bine, vei fi primit
- 0:23bine, dar dacă faci rău, păcatul pândește la ușă.
- 0:26Dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești.
- 0:31Dumnezeu îi vorbește lui Cain însă omul împietrit de mândrie
- 0:35refuză să creadă că ceea ce îi spune Creatorul este adevărat.
- 0:40Dumnezeu încearcă să raționeze cu el.
- 0:43Și-l întreabă, Nu e așa? Cu alte cuvinte, nu am dreptate
- 0:48în ceea ce spun EU Ție cain în adâncul inimii și conștiinței
- 0:52sale, caini știa că drumul pe care pornise era un drum al
- 0:57încăpățânării, care avea să conducă până la urmă prieteni la
- 1:02răzvrătire. Această contaminantă COMPORTARE
- 1:07o regăsim mai târziu în experiența lui Petru, care se
- 1:11împotrivea să accepte pe domnul Hristos.
- 1:15Mântuitorul avea dreptate atunci când îi vorbea despre cruce o
- 1:19întâlnim și la toma care s-a simțit ofensat pentru că nu
- 1:23fusese prezent când Hristos arăta celorlalți ucenici după
- 1:27înviere. Deci, Petru era un individ care
- 1:30spune doamne, chiar dacă toți se vor lepăda, eu nu mă voi lepăda,
- 1:35a ales calea încăpățânării să-l contrazică pe Dumnezeu pe domnul
- 1:40Hristos, propriul creator, că de fapt pentru știe mai bine despre
- 1:45el. Cum stau lucrurile decât cum
- 1:47știe domnul Isus, Creatorul despre Petru chipurile Petru își
- 1:52crease propriul ADN, se cunoștea foarte bine, iar domnul Isus nu
- 1:57avea cunoștință sau suficiente date și informații ca să tragă o
- 2:02concluzie de genul ăsta și să-i spun pentru TV Lepăda de mine de
- 2:053 ori, așa cum vedem și în situația extrem de similare a
- 2:10lui toma, omul frustrat că de ce mie nu mi s-a oferit acest
- 2:13privilegiu sau onoare? Evident că finalmente s-a
- 2:17hotărât să nu creadă. El și-a propus ca să nu creadă
- 2:21ce spun ceilalți, nu că el nu credea sau nu aveam încredere în
- 2:28ucenici colegii lui, dar el vroia să spună, eu nu cred
- 2:31pentru că nu mi s-a oferit acest respect.
- 2:35Mie această cinste și refuz cu încăpățânare să cred până nu voi
- 2:39pune degetul pe rana lui și degetul pe s simt eu să-l văd eu
- 2:45s cutare, nu? În aproape toate cazurile,
- 2:48observăm același tipar înainte ca omul să alunece, nu pe calea
- 2:53păcatului. El refuză realitatea clară și
- 2:56logica lui Dumnezeu. Observați ceva extraordinar?
- 2:59Dumnezeu are răbdare cu omul încăpățânat.
- 3:02Problema este că noi nu și de ce omul care nu are răbdare cu cel
- 3:07încăpățânat, de obicei nu are răbdare cu cel încăpățânat,
- 3:11pentru că și el undeva cândva cel puțin într-o instanță a
- 3:15vieții este sau a fost încăpățânată.
- 3:18Dumnezeu îl tratează cu iubire, îi vorbește, îl convinge și
- 3:23încearcă să îl aducă la realitate.
- 3:27Dar Dumnezeu nu va forța niciodată pe nimeni să renunțe
- 3:30la încăpățânarea sa. Dacă omul benevol nu face,
- 3:34pentru că până la urmă este atributul voinței libere.
- 3:36Nu aceasta este alegerea cu care Dumnezeu ne-a creat
- 3:41încăpățânarea în esență este o împotrivire față de realitate.
- 3:46Paradoxul, prieteni. Este că omul încăpățânat știe că
- 3:51este încăpățânat în mod conștient.
- 3:54Refuză însă să-și disciplineze emoțiile pentru a se întoarce pe
- 3:58calea rațiunii. Acum să revenim la subiectul
- 4:02nostru. Efectul de bumerang bumerangul a
- 4:05fost perfecționat de aborigenii australieni, deși obiecte
- 4:10asemănătoare au fost descoperite și în alte părți ale lumii,
- 4:13evident, datorită formei sale asimetrice și rotației rapide.
- 4:19Bumerangul descrie un cerc și revine către cel care l-a
- 4:23aruncat. Fizica explică acest fenomen
- 4:26prin ceea ce se numește precizie GIROSCOPICĂ.
- 4:29Bumerangul de fapt răspunde la forțele care acționează asupra
- 4:35lui cu aproximativ 90 ° mai târziu, motiv pentru care nu
- 4:39zboară în linie dreaptă, ci se întoarce la fel și cu păcătosul
- 4:44mai devreme sau mai târziu, efectul faptelor sale se
- 4:48întoarce asupra lui și ajunge să mărturisească chiar cu propria
- 4:52lui cu. Cu propria lui gură că Dumnezeu
- 4:55a avut dreptate și Dumnezeu are dreptate și Dumnezeu va avea
- 4:59dreptate, în sens spiritual. Metafora bumerangului exprimă
- 5:03legea morală a lui Dumnezeu. Există un echilibru între
- 5:06acțiune și consecințe dragii mei, prieteni, dacă faci bine
- 5:10vei fi primit bine, spunea textul introductiv.
- 5:13Nu-i așa, domnul Isus, însă a fost tratat într-un mod cu totul
- 5:17anormal. El a făcut numai bine și totuși
- 5:21a fost respins disprețuit. Și răstignit în lumea noastră
- 5:25căzută astăzi, binele a devenit atât de rar încât mulți îl
- 5:30consideră doar ca o fantezie, o idee frumoasă, un ideal
- 5:35imposibil de atins omul ajunge să creadă că binele nu este
- 5:40decât o iluzie, nu mai poate exista în realitate binele
- 5:44într-o lume atât de coruptă, ci doar în propria imaginație a
- 5:48omului care tânjește după un sens al dreptății și după
- 5:52facerea de bine. Dar Dumnezeu spune dacă faci
- 5:55răul, păcatul pândește la ușă. Păcatul nu este doar un act, el
- 6:00este o putere care urmărește să pună stăpânire pe om.
- 6:04Scriptura continuă și spune dorința lui se ține după tine,
- 6:10dar tu să-l stăpânești. Noastră, expresia dorință.
- 6:15Dorința nu este o forță rațională, ci este o emoție, o
- 6:21patimă, o dorință care te copleșește și care pune la index
- 6:26sau închide în pușcăria sufletului rațiunea.
- 6:32Observați contrastul Neprihănirea are dorințele ei,
- 6:36păcatul are și el dorințele lui. Întrebarea este care sunt
- 6:41dorințele care îmi conduc viața mea și care sunt dorințele care
- 6:45îți conduc? Viața ce dorești să faci cu
- 6:50aceste dorințe? Sunt ele la discreția ta sau Tu
- 6:53ești la discreția propriilor tale dorințe care te domină?
- 6:56Ce dorințe mă definesc pe mine? Ce dorințe te definesc pe tine
- 7:00ca entitate ca om ca și caracter?
- 7:03Dacă răspundem sincer la această întrebare, plecăm în acea seară
- 7:07în această seară, cu un diagnostic spiritual corect și
- 7:11putem trata cauza, nu doar efectele și aici reapare efectul
- 7:16de bumerang. Binele este o putere care începe
- 7:19să lucreze în om în omul care îi permite să devină centrul vieții
- 7:24sale, iar efectele nu vor întârzia să apară prieteni.
- 7:29Dacă faci bine, vei fi primit bine în condiții normale.
- 7:33Aceasta este acesta este un principiu al lui Dumnezeu,
- 7:37apostolul Pavel afirmă Dregătorii nu sunt de temut
- 7:41pentru o faptă bună, ci pentru una rea.
- 7:44Dacă vrei, dar să nu-ți fie frică de stăpânire.
- 7:48Fă binele și vei avea laudă de la iad.
- 7:51Din nefericire, acest text a fost Răstălmăcit, dealungul
- 7:55istoriei și regimuri totalitare, dictatori precum Hitler, Stalin
- 8:00și alții au început să definească binele ca fiind
- 8:04supunerea necondiționată față de autoritate, dar aceasta nu este
- 8:08definiția biblică a binelui dragii mei prieteni în
- 8:11scriitură, binele nu înseamnă ascultare oarbă de oameni, ci
- 8:17ascultarea de Dumnezeu. Binele este o forță morală care,
- 8:22mai devreme sau mai târziu, poate.
- 8:25Pune toate lucrurile în ordine. Același principiu îl vedem și în
- 8:30ispitirea domnului Isus Hristos. Toate aceste lucruri ți le voi
- 8:34da ție, dacă te vei arunca cu fața la pământ și te vei
- 8:38închina. Mie Matei 4 de la 8-9, nu iată
- 8:41definiția pervertirii binelui si le dau fără luptă, nu trebuie să
- 8:46lupți, nu trebuie să faci nimic, doar să faci un lucru care îl
- 8:50vreau eu nu tu dorința mea a păcatului se ține după tine.
- 8:54Iată principiul. Care l-a prezentat.
- 8:58Tatăl ceresc în discuția sau în domnul Isus în discuția cu cain
- 9:02păcatul pește la ușă, dar dorința lui se ține după tine,
- 9:06dar tu să-l stăpânești. Catului dorința originea torului
- 9:12păcatului spune închină-te mie a era dorința lui păcatul ăsta.
- 9:17Dorința aceasta s-a ținut după domnul Hristos și până la urmă,
- 9:20domnul Hristos a zis, nu tu să stăpânești această dorință a
- 9:24păcatului. Păcatul vorbea cu Isus și spune
- 9:27Închină pe mie. Isus a zis nu.
- 9:32Dorința păcatului spunea Închină-te mie și îți dau toate
- 9:36lucrurile acestea. Tu s-o stăpânești.
- 9:39Isus a stăpânit DORINȚA păcatului și cererea aceasta
- 9:42ultimă. Practic, ce spunea păcatul în
- 9:45pustie? Domnul Hristos este, hai să
- 9:47facem schimb de locuri, dă-mi și mie șansa să fiu Dumnezeu pentru
- 9:52câteva secunde, iar tu să fii în locul meu originator ul
- 9:55păcatului. Schimbăm locurile, atât îți cer
- 9:58nu prea mult, nu e mult. Dar domnul domnul Isus a spus,
- 10:02nu eu nu pot să fiu ca tine, tu nu poți să fii ca mine că asta a
- 10:05fost cererea a fost, nu vrei să fii tu ca mine și eu să fiu ca
- 10:09tine nu se poate. Iată definiția pervertirii
- 10:13binelui, dragii mei, prieteni cel rău acceptă un compromis ca
- 10:17să-i meargă bine. Dumnezeu spune rămâi credincios
- 10:21până la moarte, și-ți voi da cununa vieții, cine va trăi cu
- 10:26totul în evlavie în cristos va fi persecutat sau va fi?
- 10:30Prigonit lumea se clatină prieteni recent am văzut încă o
- 10:35ilustrare a efectului de bumerang, mă refer la perioada
- 10:38în care are în mesager. Era prezentat aproape ca un
- 10:42șarpe de aramă, nu de unii dintre noi.
- 10:45Păi dacă ei ăla nu mai mor niciodată sau cutare?
- 10:48Soluția incontestabilă oferite de știință?
- 10:51Timpul a demonstrat că adevărul nu poate fi ascuns la nesfârșit.
- 10:56Un mare scandal în America ne arată ceea ce spune proverbul că
- 11:00minciuna are picioare scurte. Nu știu dacă în Europa se
- 11:03televizează așa ceva, dar la noi aici este o mare revelație, ca
- 11:09să nu-i spun răscoală a poporului care a fost mințit și
- 11:13jecmănit îmbolnăvit. Unii au murit, nu mai pot să
- 11:16protesteze, dar s ă mai devreme sau mai târziu.
- 11:22Efectul de bumerang îi ajunge din urmă pe cei care au
- 11:25construit pe compromis și n adevăr și minciună și
- 11:28manipulare, nu în marele guru al științei că el era.
- 11:32Întruchiparea ce să zic? A prezent trecutului prezentului
- 11:36și viitorului în ceea ce privește știința Antonio fauci
- 11:39și. Așa cum spuneam un guru al
- 11:42științei corupte față în față cu națiunea americană, acum l-au
- 11:47chemat pe ea la comisiile astea de examinare Congres Senat.
- 11:50Ce era pe acolo și imaginați-vă că noi primim călăuzire medicală
- 11:57de la un om care are nevoie de pardon sau de iertare pentru
- 12:01acel tip de călăuzire medicală. Deci el a fost călăuzitorul el
- 12:06ne-a dat, ne-a spus cum să procedăm.
- 12:10Și pentru că ne-a dat și ne-a spus cum să procedăm?
- 12:14Administrația precedentă l-a iertat în fața Comisiei de
- 12:17examinare. Domnul știință cu ghilimelele de
- 12:20rigoare a pledat pentru amendamentul al 5-lea al
- 12:24constituției de 111 ori unii spun de 112 ori uai majoritatea
- 12:30știrilor, spun 111 ori după ce a primit iertare de la
- 12:33administrația precedentă pentru toate gafele făcute la nivel
- 12:38federal. Deci cum noi trebuie să primim
- 12:41sfaturi? De la un om care trebuie să fie
- 12:45iertat pentru sfaturile care ni le-a dat după ce a primit
- 12:49iertarea la administrația aceasta s-a făcut acest mare
- 12:52scandal. Sistemul corupt este acuzat că a
- 12:55omorât oameni în spitale prin, mă rog remdesivir sau ce era la
- 13:00U protocoale medicale și așa mai departe.
- 13:03America este în picioare, deci a invoca amendamentul 5 din
- 13:07constituție, după ce ai fost iertat de administrația Biden
- 13:11este ca și cum ai purta mască după ce te-ai vaccinat, nu?
- 13:15Iată unde isteria se întâlnește cu prostia prietenii mei, cei
- 13:20care au fost mințiți se ridică în picioare bolnavi.
- 13:25Nu datorită faptului că a urmat știința cu ghilimele, știința
- 13:30coruptă, nu oamenii protestează. Oamenii își exprimă
- 13:34nemulțumirea. Să știți că cei mai mari
- 13:36mesageri anti vaccin sau anti sistem nu sunt aia care nu s-au
- 13:41vaccinat. Sunt ăia care s-au vaccinat,
- 13:43s-au îmbolnăvit, aia nu mai au nimic de pierdut ăia știu ce au
- 13:47pierdut prieteni 9 ne spun follow de sens, dar de sens
- 13:51folosit de banii băiat după știință că știința se ia după
- 13:55bani, ci se permite să dai în judecată.
- 13:58Personalul de la Mcdonald pentru că a vărsat cafeaua pe tine din
- 14:02greșeală, dar nu îți nu-i poți da în judecată pe cei de la
- 14:06phaser. Dacă vaccinul i-a pus pe butuci
- 14:09și determină sistematic în ce lume trăim prieteni, deci băiat
- 14:15de la Mcdonald's a venit, mă rog, ospătarul sau cine e acolo
- 14:19ți-a dat cafeaua popanton, l-ai dat în judecată, dar frizer,
- 14:22care ți-a băgat niște D na le așa n-are voie să ia ei au
- 14:26imunitate și dacă nu mă înșel, am auzit.
- 14:29Bârfa satului spuneau că au făcut și ei câteva trilioane de
- 14:32dolari i PE ce au vândut pe la oameni, nu-i așa?
- 14:35Trilioane nu bilioane, așa că dacă primesc o amendă de 20 de
- 14:40miliarde, nu nici o problemă că ai ceva infinit de mic,
- 14:44comparativ cu venitul pe care l-au primit, nu domnul de față
- 14:49vorbea de pandemie ca un om de știință sau ca un dictator.
- 14:53Ce interesant este că a ucis se referă la opozanții narativului
- 14:58original? Fiind republicanii care s-au
- 15:03cărora nu le place să se supună sau să li se spună ce să facă.
- 15:08America este o republică prin constituție, el săracu Antonio
- 15:12fauci și băiatul lui Maica Tereza.
- 15:15Nu așa spuneau unii. El nu e republican, pentru că cu
- 15:192 universități iezuite îți dai seama că nu se potrivește
- 15:23ideologia izbită cu republicanismul, nu părinții
- 15:29creștini nu vroiau nici o societate.
- 15:31Bazată pe dictatură religioasă, cu papă și nu vreau nici o
- 15:37societate bazată pe dictatură socială care monarhie, nu așa că
- 15:42America este o. Că pentru că a respins dictatura
- 15:47religioasă și dictatura monarhică, așa că domnul Antonio
- 15:51fauci și care se pricepe foarte bine la istorie, nu se
- 15:55identifica pe dumnealui ca fiind un republican.
- 15:58El este un serv al marelui scandal la scaunul pontifical,
- 16:02evident, și asta se va dovedi când vine domnul Isus la ziua
- 16:05judecății nu se va dovedi cu toți, nu numai cu el cu mine, cu
- 16:08tot cine suntem și ce hram purtăm, adică contextual, în
- 16:13pandemie nu-ți era permis să gândești și să iei decizii
- 16:16pentru tine Însuți. Pentru că trebuia să asculți de
- 16:18marele favorit și îmi place să ascult și să fac ce mi se spune,
- 16:25nu mie personal am învățat asta în anii copilăriei și am învățat
- 16:29din scriptură să ascult și să fac ce îmi spune Dumnezeu ce îmi
- 16:35spune cuvântul scris și Îmi spune conștiința, dar când omul
- 16:39fără explicații, vine și-ți cere ascultare necondiționată, doar
- 16:44că așa vrea el mie mi se pare o exagerare și o pervertire.
- 16:48Conștiințe umane Dumnezeu poruncește cine nu se supune
- 16:54Dumnezeu sfătuiește șine, nu ia aminte pandemia.
- 16:57Din păcate, a fost destul de previzibilă.
- 17:00Nu pentru că îmi aduc aminte. Mergeam în avion de la Atlanta,
- 17:08la Paris și doamna care trebuia să respecte regulamentele, nu de
- 17:14trafic ne obliga tot timpul să punem masca peste nas după vreo
- 17:192 ore de isterie de genul acesta.
- 17:21Pune masca ridică masca dintr-o dată aceeași voce care ne forța
- 17:27să punem masca zice da ți vă masca jos, de ce?
- 17:31Păi a venit timpul de mâncare, stați puțin și cum rămâne cu ăla
- 17:35care vine să ne atace, păi nu acum 2 ore el a fost dus la
- 17:39școală, virusul astfel, după ușa aia i-am spus și eu asta nu-i
- 17:43ataca pe oameni fii și tu de calitate că oamenii mănâncă după
- 17:46aia le pun să îi pun să pună masca după ce au terminat de
- 17:49mâncat și apoi poți să-i ataci că îi protejează masca.
- 17:53Cât de copilărească a fost logica aceasta, deci ne
- 17:56isterizezi două-trei ore că ține masca după aia, spune ea masca
- 18:01și mănâncă alții și-au gaură mască și mâncau puneau lingura
- 18:05prin mască. Vedeți dumneavoastră frica
- 18:08întunecă judecata și din nefericire, mulți oameni s-au
- 18:12comportat, s-au supus fără să mai gândească făuritorul de
- 18:17destine, ne prezice ce va fi cu noi turma și acest guru al
- 18:23pandemiilor. Făuritorul de destine, așa cum
- 18:26spuneam spune că ne așteaptă una și mai nasoală și mai rea ci
- 18:30are. Știința lui faust și cu
- 18:32republicanismul sau convingerea omului de a asculta de propria
- 18:35conștiință. Aici e vorba de știință sau nu
- 18:38ești însă? Eu cred că este complexul
- 18:40individului obsedat de cultul personalității și dorința
- 18:44isterică de control social. Cel mai mare drog pentru
- 18:48dictatori era să li se recunoască eroisme le succesul
- 18:52și să controleze tot ce se întâmplă în mintea oamenilor.
- 18:56Mulți s-au trezit și au realizat că au fost înșelați, dar
- 18:59problema este învățăm noi ceva din greșelile trecutului, dragii
- 19:04mei, prieteni, domnul Ăla cu ochelari care vrea să facă
- 19:09țânțari modificați genetic prietenul lui Joe Biden, nu Bill
- 19:14Gates, a cărui nevastă a divorțat pentru că nu i-a plăcut
- 19:17intimitatea. Soțul ei cu acest traficant de
- 19:19carne vie și de influență Belgiei, spune că următoarea
- 19:23pandemie în față va fi mult mai severă.
- 19:27Decât cea care a fost invocată de COVID-19 atunci când va veni
- 19:31acea pandemie, mă rog anticipată, predestinată de ăsta
- 19:36Bill Gates, suntem noi pregătiți sau nu am învățat că efectul de
- 19:41bumerang este unul real. Dragii mei, prieteni, frica, așa
- 19:45cum spuneam întunecă gândirea emoția preia comanda și dintr-o
- 19:49dată suntem manipulați de o forță a păcatului.
- 19:52Citiți cartea the master EV ă mai ești răului și veți vedea
- 19:58acolo exact cum procedează elita.
- 20:00Ca să manipuleze subiecții în osea capitolul 4, versetul 6 ni
- 20:04se spune că poporul meu piere din lipsă de cunoștință
- 20:08contextual, fiindcă i Lepădat conștiința, fiindcă ai lepădat
- 20:12cunoștința și EU te voi lepăda, și nu vei mai fi, nu-mi vei mai
- 20:17fi preot, fiindcă ai uitat legea lui Dumnezeu voi uita și eu pe
- 20:22copiii tăi, sigur că aici era vorba de o situație a unei
- 20:26preoții corupte, în special unu care la care se referea, dar.
- 20:31Principiul ăsta general și aș vrea să vă întreb pe
- 20:34dumneavoastră, poporul meu piere din lipsă de cunoștință.
- 20:39Este asta o chestiune care se aplică doar circumstanțial la un
- 20:43dată, de la un timp de sau este o chestiune de reglementare
- 20:48generală, adică lipsa de cunoștință poate să-l facă pe om
- 20:54să moară sau prezența cunoștinței în viața unui om îl
- 20:58face pe om să trăiască întreb și eu, poporul meu piere din lipsă
- 21:03de cunoștință. Pământenii e posibil să piardă
- 21:06din lipsă de cunoștință în timpul pandemiei.
- 21:09Oamenii au luat decizii bazate pe lipsă de cunoștință și
- 21:15Dumnezeu spune, fiindcă i PAD a unu știința sau cunoașterea.
- 21:19Nu atunci, nu mai poți să-mi fii mie preot dragii mei prieteni
- 21:26despre moise s-au spus următoarele, avut mai bine să
- 21:31sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de
- 21:35plăcerile de o clipă? Păcatului căci avea ochii
- 21:38pironiți spre o mare răsplătire. De aceea, dragii mei, prieteni,
- 21:44el este cel care a deschis porțile cerului pentru domnul
- 21:48Isus când s-a înălțat la cer, fie ca bunul Dumnezeu să ne
- 21:52ajute să învățăm din propria noastră viață din propriile
- 21:56noastre experiențe și să înțelegem că efectul de bumerang
- 21:59se aplică tuturor. Nu există excepție de la regulă.
- 22:02Cum am făcut așa mi se va face și prin harul lui Dumnezeu.
- 22:07Să înțelegem că într-o bună zi va trebui să plătim pentru tot
- 22:11răul pe care l-am făcut în această lume, dacă nu cumva
- 22:14Dumnezeu a și început să aplice pedeapsa, să aplice măsuri de a
- 22:20gusta și noi, din amărăciunea care am produs-o altora.
- 22:24Dumnezeu să ne ajute să înțelegem că mai devreme sau mai
- 22:28târziu și noi, la rândul nostru, vom fi oameni care vom gusta din
- 22:33aceeași amărăciune pe care am indus-o altor persoane, aceeași
- 22:38întristare. Descurajarea acea suferință tot
- 22:42răul pe care l-am produs. Noi altor oameni conștient sau
- 22:45inconștient, va veni ca un efect de bumerang și asupra noastră.
- 22:49Nimic din ce am făcut rău nu va rămâne nerăsplătit, cum nimic
- 22:53din ce am făcut bun, nu va rămâne nerăsplătit în această
- 22:57lume. Bunul tată ceresc să ne
- 22:58binecuvânteze, să ne dea înțelepciune și să mergem
- 23:02înainte prin harul său amin să ne rugăm scumpul nostru părinte
- 23:06din ceruri ajută ne doamne ca să învățăm lecții de la viață.
- 23:10Ajută ne doamne să avem o integritate morală și o
- 23:14perspicacitate a instinctului emoțional și rațional cu care
- 23:19ne-ai binecuvântat pentru a distinge manipularea pentru a
- 23:23distinge oamenii care vor să ne facă răul și care, în numele
- 23:29mieros al compasiunii și empatiei umane de fapt, doresc
- 23:34moartea noastră. Știm iubite tată ceresc
- 23:38experiența din EDEN. Experiența din pustie și
- 23:42experiența de astăzi sunt similare în natură și noi va
- 23:47trebui să înțelegem că încrederea se merită a fi pusă
- 23:52doar în tine te iubim ne e dor de tine și credem din toată
- 23:57inima că lumea asta nu-i a noastră și am dorit din tot
- 24:01sufletul ca într-o bună zi să fim și noi participanți ai Marii
- 24:05bucurii alături de domnul Hristos, care va porunci și
- 24:10ușilor. Sau porților marelui Ierusalim
- 24:12să se deschidă pentru nevrednici că noi spălați prin sângele său
- 24:17te iubim și îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru noi în
- 24:21numele lui Isus Amin.