Latest / Fiti Oameni / Cum să-ți liniștești SUFLETUL? - Dorel Coraș
Transcript
- 0:00Psalmul 131 spune cuvântul lui Dumnezeu în felul următor, Este
- 0:04un psalm al lui David. Ce spune așa.
- 0:10Doamne. Eu n-am o inimă îngâmfată și
- 0:16nici priviri trufașe. Nu mă îndeletnicesc cu lucruri
- 0:21prea mari și prea înalte pentru mine.
- 0:25Dimpotrivă. Sufletul îmi este liniștit și
- 0:29potolit. Ca un copil înțărcat care stă
- 0:33lângă mama sa. Da, sufletul meu este ca un
- 0:37copil înțărcat. Pune-ți nădejdea în domnul
- 0:41Israele de acum și până în veac amintiți vă invit să vă așezați.
- 0:56În urmă cu mai bine de 10 ani. Am fost pus în fața unei decizii
- 1:02importante radicale pentru mine. Și anume m-am mutat din ștei în
- 1:08Oradea, unde câțiva ani de zile, aproximativ 8 8 Jumate, 9 la
- 1:13număr, am slujit acolo la biserica Penticostală speranța
- 1:16din ștei. Și la chemarea domnului ă?
- 1:21Am ajuns în Oradea unde am început să plantăm lucrările la
- 1:27biserica Geneza. Îmi aduc însă aminte de primele
- 1:31luni în care mutați fiind dintr-un orășel de aproximativ
- 1:357000 de locuitori. Ce a mai rămas să mă rog în date
- 1:39dădea undeva vreo 5 premii, dar pe bune erau poate 7000 de
- 1:42Popula Deadreptul și Îmi aduc aminte de primele mele săptămâni
- 1:47ă mutat în oradea dintr-un oraș mic într-unul mai mare.
- 1:51Acum știu dumneavoastră, veți spune eu, dacă ora de mare hai
- 1:54să vorbim de Timișoara, da, poate ea din București, ar spune
- 1:57la fel de pentru că există întotdeauna ceva mai mare.
- 2:00Dar pentru mine a fost de a dreptul fascinant să descoperi
- 2:03Oradea clădirile istorice, cetatea și eram absolut
- 2:07impresionat de fiecare zi. Era un nou itinerariu în
- 2:11descoperirea acestui oraș cu multă istorie.
- 2:14Tot, în acest timp, am cunoscut o familie foarte faină, niște
- 2:18oameni extraordinari care ă au rezonat cu noi în perioada
- 2:23aceea. De început ne-au fost alături,
- 2:25ne-au ajutat destul de mult și pe cât eram eu de entuziasmat de
- 2:30descoperirea orașului, pe atât de plictisit și desfătări erau
- 2:33ede Oradea. Eu spuneam ce fain orice fain în
- 2:37Oradea și nici măcar nu era era bolojan începută.
- 2:41Și îmi aduc aminte că el spunea Dorel.
- 2:45M-am săturat de Oradea, ce să faci în orașul ăsta?
- 2:48Îi mic îi puține opus, puține oportunități, n-ai ce faci aici
- 2:54și la fiecare discuția noastră se plângea de o radă.
- 2:57Eram foarte încântat de Oradea în sine după o anumită perioadă
- 3:02de timp, el și cu ea au luat o decizie importantă, au venit și
- 3:07mi-au comunicat o el era foarte fericit și mi-a zis, Dorel,
- 3:10dă-mi voie să-ți împărtășesc o veste foarte bună.
- 3:14Și am zis ce mă mut la Londra? Lucra în domeniul medical
- 3:19primise o ofertă foarte bănoasă de acolo, o oportunitate
- 3:23extraordinară din punct de vedere profesional, financiar și
- 3:28era așa de încântat și îmi explicat cu foarte multă bucurie
- 3:32dorel Londra bănu Oradea Londra la British Museum, Trafalgar
- 3:39Square, ditamai capitală de imperiu, dorel Londra.
- 3:43Abia aștept era foarte încântat și știți când un om e foarte
- 3:47entuziasmat. Urmează să facă ceva, eu aplic
- 3:51principiului lui Blaga. Eu nu strivesc corola de minuni
- 3:54a lumii, lasă-l să se bucure. Ă s-a mutat la Londra și îmi
- 3:58aduc aminte primele lui săptămâni proaspăt instalat în
- 4:01Londra. Era extraordinar de entuziasmat.
- 4:05Mi-a trimis fotografii din Londra, mi-a trimis pe oasa fel
- 4:09și fel de poze. Eu Dorel Uită-te aici capitală,
- 4:12frumusețea, arhitectură, cultură dorel aici ei UAU e superrr.
- 4:19Eu am știut însă că vine un moment când dispare această
- 4:23etapă de utopie și cobor cu picioarele pe pământ.
- 4:28Și adevărat că după cîteva 2 sau 3 luni de zile a început cu
- 4:32textele, s-o termina cu pozele și a început cu textele frate
- 4:36dorel când ai timp, dacă poți, te rog, mai roagă-te și pentru
- 4:39noi. Și atunci de ce știi cum îți
- 4:42doreai Londra? Bine era superb, câștig bine
- 4:45slavă lui Dumnezeu, dar îi greu navetă, știi cam 2 ore jumate,
- 4:48dus 2 ore jumate întors. Păi foarte greu, ok, domnul să
- 4:51te binecuvânteze mai târziu de orele Roagă-te pentru noi, nu
- 4:55știu, suntem așa plouată toată ziua plouă aici.
- 5:00Ok, domnule adus soarele. Nu mă asculta domnul ă au
- 5:06început și dintr-o dată a început să se plângă de viața
- 5:11din Londra. E greu, e aglomerației.
- 5:14Totuși, îți multe probleme S. Au trecut vreo 2 ani de zile și
- 5:20îmi aduc aminte că după vreo 2 sau poate chiar mai mult.
- 5:24Într-o zi mă sună. Și deja pe tonul lui entuziasmul
- 5:28se putea citi repede si Dorel Dorel.
- 5:33Dă-mi voie să stau o veste buna slăvit să fie domnul și au zis
- 5:37amin, dar de ce Dorel îți dau o veste bună mă mut din Londra?
- 5:43Și-am zis unde pleci Dorel America.
- 5:47America, California soare viață bună America Dorel.
- 5:51Am primit o ofertă cu job ul meu în domeniul lucrează în domeniul
- 5:55distribuției de medicamente foarte bun în domeniul fine
- 5:58dorel. Am primit un job incredibil, mă
- 6:00mut în America, lei tu îți dai seama dorel, îi uau american
- 6:05dream. Și-am zis doamne OK lasă să se
- 6:09bucure de visul lui. S-a mutat împreună cu soția
- 6:12foarte încântați cu job foarte bun.
- 6:15Primele două-trei săptămâni m-a bombardat cu poze din toată
- 6:19California și mi-a spus, San Diego, stai să-ți arat aici?
- 6:23Stai să vezi, uite parcul Yosemite mii ori poze eu
- 6:27încărcat telefonul cu poze ok. Știam că urmează etapa textelor.
- 6:35Și după ceva timp trebuie să recunosc, după vreo lună de
- 6:38zile. Frate dorel.
- 6:42Fratele meu drag, te rog eu așa când poți mai strecoară
- 6:45rugăciune și pentru noi. Și a zis de CE?
- 6:49Ăsta a bolii în paradis, nu ă Dorel ă, știi îi fanii superi,
- 6:56nu nu mă ii extraordinar îi fain da omule ă la 20 m s-au împușcat
- 7:032 aici nu știu, sunt că shock, ok, bucură te enjoy.
- 7:09Ă la ceva timp îmi scrie Dorel, Roagă-te pentru noi cu izbucnit
- 7:13un incendiu în apropierea cartierului nostru roagă-te
- 7:16doamne să nu cumva să ajungă focul și la noi.
- 7:20După ceva timp înscrie, Dorel nu mai pot, nu mai rezist atâta e
- 7:23așa de cald aici când nu mai poți.
- 7:27Ok. Și după un timp vine în România.
- 7:32Îmi aduc aminte convenit într-o vacanță de vară în Oradea.
- 7:37Și dintr-o dată stăteam în centru renovat frumos al nostru
- 7:40al orașului. Și se uită așa dintr-o dată și
- 7:44îmi zice, hai Dorel Bota Faine Oradea V.
- 7:49Poate C Am plecat eu de aici? Și în momentul ăla știți puteam
- 7:55să am o doză de mândrie locală. Sau puteam să fiu foarte onest
- 7:59cu el și i-am spus, prietenul meu ascultă, mă bine?
- 8:02Problema nu-i Oradea. Problema nu-i Londra, problema
- 8:06lui California, nu-i soarele, nu-i ploaia.
- 8:09Problema ești TU? Adevărata problemă ești tu și a
- 8:14zis EU și am zis da? Pentru că dă-mi voie să-ți spun
- 8:18ceva. I-am spus faptul că faptul că tu
- 8:20ai schimbat locul nu înseamnă că ți s-a schimbat și starea.
- 8:23Există foarte mulți oameni care, într-un mod foarte naiv au
- 8:27impresia că dacă vor face anumite schimbări exterioare în
- 8:30viața lor, jobul, Prietenii, Anturajul știu locul.
- 8:36Au impresia că dacă vor schimba niște lucruri din punct de
- 8:38vedere exterior, se vor schimba lăuntric nimic mai fals, pentru
- 8:42că dragii mei schimbările exterioare, nu ne schimbăm
- 8:44lăuntric și uneori dragii mei. Adevărata problemă nu este în
- 8:49exteriorul nostru. Adevărata problemă este
- 8:51înăuntrul nostru. Vă aduceți aminte la un moment
- 8:54dat și spunea, hai către ilie, TU ești ăla care nenorocești pe
- 8:57Israel? Dintr odată vină întotdeauna
- 9:00este la alții, este în exterior, problemele sunt ale altora și
- 9:03spune, ellie, știi ceva, nu eu ci tu și casa tatălui tău ați
- 9:07nenorocit prin nodul a 3-a care a adus o în țară, de fapt
- 9:10națiunea pentru că e foarte ușor asculta ți, mă să arăți cu
- 9:13degetul spre alții și să spui, Tu ești problema mea din cauza
- 9:17ta. Însă dragii mei, adevăratele
- 9:19probleme, dacă este să fim onești, nu sunt în exteriorul
- 9:22nostru. Marea problemă este.
- 9:26Înăuntrul nostru, OE greu să recunoști că problema nu sunt
- 9:29ceilalți. E mult mai greu să recunoști că
- 9:32de fapt poate problema. Ești TU și foarte mulți oameni
- 9:35schimbă exterior. Unii au impresia că dacă chiar
- 9:38știm că partenerul de viață este un trend păcătos în zilele
- 9:41noastre vor fi mai fericit și ajung să repete același spirală
- 9:45a dezamăgirilor pentru că dragii mei adevăratele schimbări nu
- 9:49sunt exterioare. Ce lăuntrice textul pe care l-am
- 9:52citit psalmul 131 spune ceva extraordinar David dragii mei
- 9:56este un om care. Reportează foarte multe
- 9:59biruințe, este un om care prin care Dumnezeu a adus nenumărate
- 10:03biruințe Dumnezeu prin acest om a ridicat poporul evreu la
- 10:07demnitatea unei Națiuni puternice din oameni care erau
- 10:11cotropiți, au ajuns să stăpânească și cu toate acestea,
- 10:14dragii mei Sam 131, marele războinic David ne dă o lecție
- 10:19și ne învață. Ne dă un testament despre o mare
- 10:22biruință lăuntrică a vieții lui și CE spune David Sam 131, dacă
- 10:27vreți este jurnalul unui om care a reușit.
- 10:31Să obțin o mare victorie lăuntric și anume să-și
- 10:33liniștească sufletul Marea Biruință pe care David nu
- 10:37împărtășește prin Sam 131 este că i cu putință ascultă mă ce
- 10:42spun indiferent de stresul în care trăiesc, indiferent de
- 10:45tensiunea în care trăiești, există posibilitatea să-ți
- 10:48liniștești sufletul și tocmai asta ne învață David aici.
- 10:52David e un om dragii mei care ajunge să-și depășească sufletul
- 10:56și când am văzut despre asta, am fost tare tare preocupați pentru
- 11:00că mi-am dat seama că și eu am mare nevoie de asta.
- 11:03Periodic și chiar permanent, și anume să-mi liniștesc sufletul.
- 11:07Poate că sunt singurul om care mă confrunt cu anumite stări
- 11:10sufletești cu anumite lupte în locul ăsta.
- 11:12Deși știu că nu-i așa, sunt ferm convins că fiecare dintre noi
- 11:16anumit palier al sufletului nostru purtăm lupte tensiuni și
- 11:20suntem destul de agitați. Uneori, David ne învață dragii
- 11:23mei în această seară. Cum să ne liniștim sufletul și
- 11:27vreau să vă vorbesc tocmai despre asta, cum să-ți
- 11:29liniștești sufletul pentru că asta reușește.
- 11:32David sunt 3 pași simpli. Din ei este acest da evaluează
- 11:37te dacă vrei să-ți liniștești sufletul.
- 11:40Primul lucru pe care trebuie să-l faci primul pas pe care
- 11:43trebuie să-l faci este să te evaluezi.
- 11:46Uitați-vă la David David vine înaintea lui Dumnezeu, primul
- 11:49cuvânt în acest salon noi despre vrăjmaș nu despre ce mi-au făcut
- 11:54ăla eu, despre ce au făcut aia, primul cuvânt pe care îl
- 11:57folosește este doamne. Doamne.
- 12:02Ce spune cuvântul lui Dumnezeu că spune, eu N-am o inimă
- 12:05îngâmfată și nici priviri trufașe și nu mă îndeletnicesc
- 12:09cu lucruri prea mari și prea înalte pentru mine dragii mei.
- 12:13Primul lucru pe care David îl face este că vine înaintea lui
- 12:16Dumnezeu și se evaluează pe EL ce evaluează.
- 12:21Își evaluează starea. Își evaluează propria lui stare
- 12:25și asculta ți, mă, nu s-au dus la nevastă să spună draga mea,
- 12:28așa eu sunt băiat bun și mai am eu nervii mei, dar e adevărat că
- 12:31în general slabă, nu-i așa da dragul meu, cum sunteți cel mai
- 12:34minunat soț? David dragii mei nu cerșește
- 12:37părerea altora, ci David se duce înaintea lui Dumnezeu și spune,
- 12:41doamne. Și dacă vrei să te distrezi
- 12:46sufletul, trebuie să te evaluezi, dar trebuie să-ți
- 12:49evaluezi în primul rând starea și dă-mi voie să spun ceva ceea
- 12:53ce poți să spui despre tine înaintea lui Dumnezeu e mai
- 12:57important decât ce spun alții despre tine.
- 13:00Ceea ce spui despre tine înaintea lui Dumnezeu este mult
- 13:04mai important decât ce spun alții despre tine, pentru că pe
- 13:08noi ne ajută foarte mult. Ne stresăm foarte tare de ce
- 13:11zice X 10 zice idee despre noi și adunăm tensiune, noi știți ce
- 13:14face David David, dragii mei face ceva incredibil, se duc cec
- 13:18înaintea cui se duce înaintea celui actual e cu adevărat,
- 13:22contează părerea și opinia, și anume Dumnezeu binecuvântat fie
- 13:26numele lui David se duce înaintea lui Dumnezeu și spune,
- 13:29doamne. Uită-te la mine.
- 13:33În fața ta tot gol și descoperit n-are rost de tine.
- 13:36Nu mă pot ascunde, dar doamne, tu știi tu, mă cunoști, doamne
- 13:40ăsta sunt. Și tu știi doamne că nu am o
- 13:45inimă îngâmfată și nici priviri trufașe.
- 13:47De ce? Spune David asta cei mai mulți
- 13:50specialiști vorbesc despre faptul că acest Sam este scris
- 13:53pe fondul ă atacurilor venite din partea lui Saul împotriva
- 13:58lui David David. Oamenii din anturajul lui David
- 14:01încep să vorbească de rău despre David, a cărui popularitate
- 14:04începe să crească în Israel și încep să spună ăsta e un om
- 14:07arogant, e un om mândru un om înfumurat ă, nimeni nu mai
- 14:11ajunge la nasul lui și pe Fondul acesta, David.
- 14:14Pentru că aude toate astea și normal că te deranjează normal
- 14:17când cineva te bârfește, normal că nu-ți place normal că te
- 14:21agiți. Normal că te stresez, pentru că
- 14:23asta e tendința umană. Dar știți ce face David?
- 14:27Nu este. Cu un comunicat.
- 14:31Nu vrea să se apere în fața oamenilor.
- 14:32Știți ce face David merge înainte domnului doamne?
- 14:36Tu mă, știi? David se evaluează și își
- 14:41evaluează starea înainte lui Dumnezeu.
- 14:44David, în loc să se justifice înaintea oamenilor, se
- 14:46cântărește înainte lui Dumnezeu, spunea Maxim, Mărturisitorul.
- 14:50O chestie pe care am descoperit o în multele lupte pe care le-am
- 14:53avut în slujire și ce spunea Martin maxim, mărturisitorul,
- 14:58nimic nu este mai violent decât o conștiință care te acuză și
- 15:03nimic nu este mai înălțător. Ci mai liniștitor decât o
- 15:08conștiință care te apăra dacă nu e adevărat, nu e adevărat.
- 15:15Evaluează te. Dă-mi voie să te întreb în seara
- 15:18asta frate soră, cum e sufletul tău?
- 15:23Cum este sufletul tău? Pentru că văd aici un om care a
- 15:26reușit să-și liniștească sufletul.
- 15:31Apoi dragii mei, nu doar că și evaluează uitați-vă David nu
- 15:34doar că își evaluează starea, dar David mai face ceva pentru
- 15:37că mai există o sursă de tensiune și de agitație în viața
- 15:40noastră. David își evaluează
- 15:43activitățile, spune cuvântul lui Dumnezeu în partea a 2-a a
- 15:46Versetului întâi spune așa și nu mă îndeletnicesc cu ce?
- 15:53Și nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari și prea înalte
- 15:59pentru cine pentru mine. O mare parte a frustrărilor din
- 16:03viața noastră, o mare parte a stresului pe care îl acumulăm în
- 16:06viață este datorită faptului că ne băgăm în lucruri în care nu-i
- 16:11treaba noastră este faptul dragii mei că ne luăm asupra
- 16:15noastră lucruri care nu le putem duce.
- 16:17Și știți CE spune David, există o limită ăsta e un cuvânt din
- 16:21vocabularul unora care nu apare, dar există o limită în viață.
- 16:25Există lucruri pe care le poți face și există lucruri pe care
- 16:28nu le poți face. Dragii mei suntem, suntem
- 16:32chemați de Dumnezeu, dacă vrem să avem pace și liniște
- 16:35sufletească. Să ne evaluăm activitățile
- 16:38pentru că dragii mei, o mare sursă de frustrare, vine tocmai
- 16:41din ceea ce facem, pentru că ne depășim atribuțiile.
- 16:45Acum gândiți-vă. Totuși cine vorbește aici e un
- 16:47rege. E unul care dă ordine și se
- 16:51execută. Și Rege și cu toate acestea,
- 16:55dragii mei David înțelege că este rege, dar nu-i Dumnezeu.
- 17:01Deși ăștia se mai tentați să se creadă dumnezei câteodată.
- 17:06Oamenii cu influență oamenii mari, oamenii importanți au
- 17:09tendința uneori să creadă că sunt dumnezei, dar nu sunt
- 17:12dumnezei. Ce spune David, sunt doar un om
- 17:14și mai avem și cântarea dacă am și ascultau.
- 17:18Realizează ascultă, mă realizează că ești doar un om și
- 17:22că nu ești Dumnezeu. Sunt lucruri pe care doar
- 17:25Dumnezeu le poate face. Și de câte ori ne băgăm un
- 17:29lucru? Dragii mei, care depășesc
- 17:31atribuțiile, competența, chemarea noastră și ne alegem cu
- 17:34frustrări și cu probleme de atât de multe ori.
- 17:39Dă-mi voie să spun ceva într-un mod particular, poate direct în
- 17:44seara asta sunt părinte. Sunt tată de 3 băieți, îi
- 17:49iubesc, încerc să-i cresc în cele mai bune condiții, să le
- 17:52ofer tot ce este mai bun. Dar din experiența pe care o am
- 17:57din conexiunile pastorale pe care le am cu alte familii, cu
- 18:00părinți care și-au făcut crescut copiii în condiții foarte bune
- 18:03și cu dragoste. Unii au ajuns să aibă, poate în
- 18:07casa lor copii rebeli, copii care au luat-o într-o direcție
- 18:11greșită. Unii poate în dantură în
- 18:13anturaje greșite, nu mai vorbesc de substanțe și de alte lucruri,
- 18:17dar știți ce se întâmplă? Uneori dragii mei noi nu
- 18:19realizăm că suntem mame tați bunici, dar nu suntem dumnezei.
- 18:25Tu nu poți să schimbi oare când vom înțelege un lucru că eu nu
- 18:28pot să-l schimbi pe copilul meu? Pot să le duc pot să-l pun
- 18:33într-un cadru, dar există ceva ce doar Dumnezeu poate să facă.
- 18:40Înțelege că tu nu poți să controlezi totul, oricât de mult
- 18:43îl iubești, oricât de mult ascultă, mă poate ști o soție
- 18:46care veți vulnerabilitățile soțului tău.
- 18:48Încerci să schimbi, încerci să faci fel și fel te dai peste cap
- 18:52să-i fie pe plac, dar înțelege un lucru.
- 18:54Tu nu ești Dumnezeu. Nu încerca să controlezi ceea ce
- 18:57tu nu poți controla. Pentru că dragii mei, o mare
- 19:03parte a fostelor din viața noastră, o mare parte a
- 19:06frustrărilor din viața noastră vin din faptul că nu-i putem
- 19:09controla că nu putem controla aprobarea celorlalți și ne
- 19:12frustrăm. Eu n-am cum să schimb părerea ta
- 19:15despre mine. Eu n-am cum să te fac să crezi
- 19:19că sunt un om ok? Pentru că dacă ți-ai setat o
- 19:22preconcepție față de mine, de foarte multe ori așa rămâne și
- 19:25ascultați mă orice. Aș spune în în apărarea mea de
- 19:29foarte multe ori, celălalt om nu crede pur și simplu nu crede.
- 19:33Există însă unul singur care poate să schimbe situația și
- 19:36cine ăsta E Dumnezeu vă aduceți aminte și spune Apostolul Pavel
- 19:40în filipeni, capitolul III spune la un moment dat, ok, avem niște
- 19:45lucruri în care am ajuns de comun acord slăvit să fie
- 19:47domnul, să umblăm la fel, dar în celelalte vă va lumina cine?
- 19:52Las că vin eu și țin un ciclu de predici și să vedeți dacă nu vă
- 19:55pun eu pe toți pe aceeași linie doctrinară și comportamentală cu
- 19:58mine. Nu știți ce spune Pavel o fiu
- 20:00apostol, o fi plantator de biserică, dar știți cine vă va
- 20:04lumina? Dumnezeu?
- 20:06Eu nu pot să te schimbi doar Dumnezeu te poate schimba și de
- 20:09foarte multe ori suntem agitați, suntem stresați, avem sufletul
- 20:12tulburat pentru că dragii mei nu înțelegem că există limite.
- 20:16Eu nu pot să controlez atitudinea și reacția celuilalt.
- 20:21Am auzit o mărturie a lui jimmy vârstă este unul dintre marii
- 20:24consilieri pe care o are creștinismul zilelor noastre și
- 20:27povestește gmail, însă că la un moment dat a ajuns pastor într-o
- 20:30biserică în America discut de Mare 8 9000 de oameni undeva.
- 20:34Cred că în Dallas și povestea că a fost întâmpinat de toată
- 20:38biserica extraordinar de faini. Toată lumea l-au primit cu
- 20:42brațele deschise. A fost prezentat noul pastor al
- 20:44bisericii și povestea omul ăsta că 8000 8500 de oameni l-au
- 20:48primit cu brațele deschise. Vedeai zâmbetele lor, cu
- 20:51excepția unuia singur? Era un fel de președinte al
- 20:54bisericii. O altă structură care poate la
- 20:56noi în România nu se regăsește pe partea administrativă și o
- 20:59zis efectiv de orice. Făceam omul ăsta se opunea
- 21:02proiectelor mele, stătea pe primul rând așa tot timpul
- 21:05îmbufna mici, cum nu puteam am început eu, eu sunt mare
- 21:08consilier, am zis, l-am abordat, l-am chemat la masă, am încercat
- 21:11tehnicile mele pastorale de consiliere, nimic n-a funcționat
- 21:15din rău în mai rău. Atunci ce am făcut noi
- 21:18penticostale doamne schimbă și am început post rugăciune.
- 21:23Atâtea am postit, povestește el zile o zi post una mâncam una
- 21:27post una post una mâncam. Până într-o noapte, povestește
- 21:31gmail. Vânt și m-am marcat.
- 21:33Mărturia lui Povestește că la un moment dat, într-un miez de
- 21:37noapte, în timp ce se ruga. Dumnezeu i-a dat o vedenie.
- 21:45În care era o imagine din viața acestui frate, care nu suporta
- 21:50pe el, cere o imagine din copilăria lui.
- 21:54Era acest frate la vârsta de undeva 10 11 ani, ghemuit
- 21:58într-un colț al Camerei bătut cu pumnii și cu picioarele într-un
- 22:02mod sălbatic de propriul lui tată.
- 22:06Și-a zis, în momentul în care l-am văzut la ce fel de abuz
- 22:09fizic era supus, m-am speriat în viziunea pe care am primit-o de
- 22:13la domnul. Și la un moment dat, spunea el
- 22:16duhul lui Dumnezeu, mi-a zis așa, Jimmy privește cu atenție
- 22:20la fața tatălui lui. Și când m-am uitat la fața
- 22:24tatălui lui, m-am speriat semăna izbitor de mult.
- 22:30Cu mine. Și în momentul ăla duhul lui
- 22:34Dumnezeu mi-a spus așa, înțelege acum de ce acest om când se uită
- 22:39la tine, de fapt el nu se uită la tine, ci îl vede?
- 22:42Știți pe cine? Pe tatăl lui.
- 22:45În tine. Povestește James am mai stat
- 22:49aproximativ 9 ani de zile în acea biserică am slujit ca
- 22:52pastor senior. Atitudinea acelui om față de
- 22:56mine nu s-a schimbat cu nimic, însă știți s-a schimbat
- 23:00atitudinea mea față de el? Din momentul ăla nu m-a mai
- 23:04deranjat din momentul ăla. Am început să mă rog pentru el
- 23:07cu toată inima din momentul acela, pentru că am înțeles tot
- 23:11pachetul, tot bagajul vieții lui, toate traumele prin care au
- 23:15trecut. Am început să-l văd diferit și
- 23:17să mă rog pentru el, pentru că dragii mei îs lucruri pe care eu
- 23:21și cu tine nu le putem schimba. Doar Dumnezeu le poate schimba,
- 23:24dar ca să se miște sufletul, trebuie să primul lucru pe care
- 23:28trebuie să-l faci este să te evaluezi, evaluează starea,
- 23:31evaluează activitățile. Al 2-lea lucru pe care ne învață
- 23:34David David dragii mei ne învață în această seară.
- 23:38Cum putem să ne luăm un mare război, de culmea specialist în
- 23:42mânuirea armelor? E un om, însă dragii mei care nu
- 23:45mă nu este doar condeiul, ci este un om dragii mei care ne
- 23:48învață o lecție importantă și anume să ne liniștim sufletul
- 23:52frate și soră prieten drag, dă-mi voie să te întreb din nou
- 23:56în seara asta, cum este sufletul tău?
- 24:03Pentru că dacă vrei liniște, dacă vrei pace sufletească, un
- 24:07al 2-lea lucru pe care trebuie să-l faci, tu trebuie să
- 24:10experimentezi mai poli niște asta trebuie să te evaluezi.
- 24:14Al 2-lea lucru experimentează și versetul II, spune David.
- 24:17Așa, dimpotrivă, fiți atent și vorbește David aici sufletul îmi
- 24:22este cum liniștit și potolit ca un copil înțărcat care stă lângă
- 24:28mama sa, da, sufletul meu. Este ca un copil înțărcat.
- 24:36Cum a reușit David. Cum pot să experimentez liniștea
- 24:41în tot contextul ăsta agitat? Ca să experimentezi pacea
- 24:46sufletească, trebuie să-ți intelegi sufletul dacă nu ne vom
- 24:50înțelege sufletul, nu vom putea să avem pacea sufletească.
- 24:54Apostolul Pavel vorbește mult sau mai puțin capitolul 5, cu 23
- 24:57că noi suntem ființe tricou tommy, ce trup suflet și 2 și
- 25:01dacă nu vom înțelege funcționalitatea fiecăruia, vom
- 25:05avea mari probleme și confuzii în a ști cum să ne luptăm în
- 25:09direcția aceasta. Există o părere unanimă în
- 25:13anumită zonă teologică și anume că sufletul nostru este alcătuit
- 25:17din parte intelectuală, ceea ce noi numim minte și parte
- 25:21emoțională, ceea ce noi numim ă românește și nu numai inima,
- 25:26partea rațională și partea emoțională.
- 25:29Dragii mei însă partea care interacționează cu Dumnezeu din
- 25:33noi. Deși dragii mei nu experimentăm
- 25:36emoțional anumite stări, dar în momentul în care are loc
- 25:40nașterea din nou în viața unui om, dragii mei, Dumnezeu
- 25:42trezește ce în noi? Duhul.
- 25:46Și spune domnul Isus cristos dragii mei că adevărații
- 25:49închinători se vor închina tatălui în ce?
- 25:52În duh și în adevăr, știți noi am căzut într-o capcană emotiv
- 25:56ismului, ne de foarte multe ori cântărim, de exemplu,
- 26:00spiritualitatea unui program în felul în care am perceput-o noi
- 26:04emoțional, dar dragii mei, domnul Iisus Hristos, spune că
- 26:08există ceva mai presus de atât. Există o închinare care trece
- 26:11dincolo de emoțiile noastre. Există o închinare care este în
- 26:15duh și în adevăr, care este adevărul.
- 26:18Cuvântul tău este ce este adevărul și dragii mei.
- 26:23E foarte important să înțelegem cât de important este rolul
- 26:26cuvântul lui Dumnezeu în a înțelege distincția asta dintre
- 26:29suflet și duh, pentru că noi, de foarte multe ori, trăim într-o
- 26:32confuzie. Confundăm funcțiile sufletului
- 26:35cu cele ale duhului. Dacă vă uitați cuvântul lui
- 26:38Dumnezeu și dacă se poate, vă rog, afișați evrei 4 cu 12,
- 26:43pentru că vreau să vedeți cât de important este aportul cuvântul
- 26:46lui Dumnezeu în direcția aceasta, căci cuvântul lui
- 26:49Dumnezeu, cuvântul lui Dumnezeu este cum?
- 26:53Viu și lucrător mai tăietor decât orice sabie cu 2 tăișuri
- 26:57pătrunde până acolo că desparte C.
- 27:01Desparte spune cuvântul lui Dumnezeu duhul, desparte
- 27:05sufletul și duhul. Și atunci prin cuvântul lui
- 27:10Dumnezeu, când ești ancorat în cuvântul lui Dumnezeu știi ceea
- 27:13ce vine din duhul lui Dumnezeu sau ceea ce vine din zona
- 27:16emoțională. Pentru că de foarte multe ori
- 27:19confundăm emoțiile noastre cu duhul lui Dumnezeu.
- 27:23Dorințele noastre cu voia lui Dumnezeu.
- 27:28Și ce spune David aici? Cum își descrie david propriului
- 27:31suflet? Cum?
- 27:33Ca un copil înțărcat. Dar îmi spune, știți?
- 27:38Sufletul nostru e ca un copil care treabă liniștit potolit și
- 27:44încercat. Și o analogie foarte interesantă
- 27:47pentru că dragii mei, dacă nu ne vom, dacă nu ne vom liniștii
- 27:51sufletul, avem o mare problemă, nu vom putea să auzim vocea
- 27:56domnului. Nu știu dacă ați experimentat,
- 28:01vă rog să o faceți și să încercați să vedeți lucru, să
- 28:04zicem că de mâine dimineață veți lua o hotărâre.
- 28:07Știi ceva, bă? Vreau să liniștesc și eu
- 28:09sufletul ăsta de acum încolo. Hai, nu încep cu 2 ceasuri cu 5,
- 28:14dar încep cu jumate de oră jumate de oră lasă telefonul las
- 28:17tot mă închid în Cameră și mă rog.
- 28:21Te rog fă experimentul ăsta. Știi ce se întâmplă?
- 28:26După 5 minute, ești acolo, doamne pacea ta să vină peste
- 28:30mine dintr-o dată. Iar aici mă doare capul.
- 28:35Vai am uitat să beau cafea, de aia nu, nu mă pot ruga.
- 28:38Mă doare capul, nu mai puțin. Mă duc, îmi fac un expresso și
- 28:41vin și să vezi ce mă rog acum. Și-ai venit și deja ai pierdut 5
- 28:46minute din alea, să zicem jumate de oră că nu începem cu ștafeta
- 28:49prea sus. Ok mai am 25 de minute Doamne
- 28:53acuma e OK momentul în care începi să te rogi din nou, eu am
- 28:58uitat să trimit mesajul ăla dacă nu trimit până la ora 10:00 de
- 29:02aici și dintr-o dată ascultă, mă toate gândurile, te asaltează
- 29:07toate stările, te doare capul în sete, îți aduci aminte de știi
- 29:10ce sunt astea? Sunt bruiajele sufletului.
- 29:16Pentru că ele vor să sufoce vocea domnului care vrea să-ți
- 29:19vorbească. Domnul Isus Hristos în
- 29:22ghetsimani ne vorbește despre lupta aceasta.
- 29:24Știți ce spune sufletul meu cum este?
- 29:29Sufletul meu este cuprins de o întristare de moarte, veghează,
- 29:34am nevoie, știu, copleșit emoțional acolo este dragii mei
- 29:39într-o luptă teribilă. Dar dragii mei ca să putem
- 29:43experimenta liniștea și pacea, trebuie dragii mei să încercăm
- 29:46acest suflet, nu-i da ceea ce îți cere ne oferit toți acest
- 29:51cere pentru că dragii mei spuneau că citeam o chestie
- 29:55foarte interesantă. Un copil în momentul în care
- 29:58este înțărcat de mama lui, fiți atenți o dublă scenă, mama care
- 30:03i cu. Lingura întâi însă,
- 30:06diversificare de meniu se numește da mi mai dai lapte, e
- 30:09vremea să-l treci la biscuiți și banală amestecate.
- 30:13Mama e cu lingurița înspre gura băiatului și băiatul nu vrea să
- 30:18deschidă gura. Vrea ce lapte clar?
- 30:22Mama insistă. Și fiți atenți ce gândesc unul
- 30:26și ce gândești celălalt copilul, spun medicii pediatri.
- 30:30Dacă ar putea să rostească, atunci ar zice așa te urăsc.
- 30:35Mie-mi dai lapte nu-mi da chestiile, alea știți ce spune
- 30:38mama pe de altă parte? Pentru că te iubesc.
- 30:42Și pentru că vreau să crești. Trebuie să te în țară.
- 30:47Știi trebuie să-ți dau bucate tari.
- 30:49Și trebuie să te într am și trebuie să crești să mergi pe
- 30:52propriile tale picioare. Altminteri dragii mei, dacă nu
- 30:56ne vom încerca sufletul și nu-l vom liniștit și nu vom potoli ca
- 31:00pe un copil, spune David. Vom trăi într un infantilism
- 31:03spiritual perpetuu. John Macarthur spunea O chestie
- 31:07un copil care se comportă ca un copil EO bucurie pentru părinții
- 31:11lui, dar un adult care se comportă ca un copil este o
- 31:14tragedie și dragii mei îngăduiți.
- 31:17Mi să vă spun că există atât de mulți oameni în sfera
- 31:20bisericească care se comportă, deși ar trebui să fie adulți
- 31:24învățători. Se comportă ca niște copii
- 31:26într-o zonă infantilă, pentru că n-au reușit să-și liniștească
- 31:30sufletul lor. Doamne liniștește ne sufletele,
- 31:35dă-mi voie să te întreb încă o dată cum este sufletul tău
- 31:38astăzi? Cum e sufletul tău?
- 31:43Ca să-ți liniștești sufletul trebuie să te evaluezi ca să se
- 31:48miște sufletul trebuie s ă ă trebuie, mai apoi ca să.
- 31:52Să ai această experimentare a liniștii sufletești și am văzut
- 31:56cum cum poate să aibă loc printr-o înțărcare printr-o
- 32:00înțelegere a funcțiilor lui, dar în același timp, dragii mei ă
- 32:05trebuie să înțelegem aici, în zona aceasta că.
- 32:08Să ne liniștim ca să ne liniștim sufletul, să putem experimenta
- 32:11liniștea. Această înțelege că prezența e
- 32:13mai importantă decât absența răspunsurilor.
- 32:17Ca un copil care stă lângă cine. Lângă mama lui, nu primește ceea
- 32:23ce cere, doamne dă-mi și Dumnezeu nu-ți dă.
- 32:27Și Dumnezeu nu-ți dă pentru că te iubește.
- 32:30Știi de ce nu-ți dă Dumnezeu anumite lucruri pe care le cer
- 32:32într-un mod infantil acum, pentru că nu folosesc la nimic?
- 32:36Un salar mai mare nu te ajută cu nimic.
- 32:38Știu, poate nu crezi asta? Afacerea pe care tu ai gândit-o
- 32:43nu te ajută cu nimic în etapa asta de a Dumnezeu nu ți-o dă.
- 32:47Dar știți ce face copilul ăsta stă lângă cine?
- 32:51Lângă mama lui nu înțelege de ce nu-i dă lapte și de bucate tari,
- 32:56dar dragii mei stă lângă mama lui.
- 33:01Haideți să luăm imaginea asta în plan spiritual, uneori nu-l
- 33:03înțelegem pe domnul, nu-i așa? Dar stăm lângă el.
- 33:08La cine să ne ducem la tine, sunt cuvintele vieții Veșnice,
- 33:13TU Ești Dumnezeu de tine? Avem nevoie și ultimul lucru.
- 33:18Ca să-ți poți liniștit sufletul? Poate o să vi se pară prea multă
- 33:24repetitivă întrebarea asta, dar dă-mi voie să te întreb cum e
- 33:27sufletul tău în seara asta? Cum este sufletul tău?
- 33:34Pentru că mai apoi. Pe lângă faptul că trebuie să
- 33:39experimentez pe lângă faptul că trebuie s ă să vii înaintea lui
- 33:43Dumnezeu și să te evaluezi, mai există un al 3-lea pas și anume
- 33:46trebuie să exprim mai apoi aceasta.
- 33:50După ce începi să trăiești, trebuie să o exprimi.
- 33:53Știți cum prin Trăirea ta prin trăirea mea?
- 33:56Pentru că noi suntem dragii mei. Purtătorii chipului lui Hristos
- 33:59în acest veac întunecat. Ă.
- 34:04Spunea cineva astăzi, statistic din 100 de oameni, unul singur.
- 34:09Citește Biblia și ceilalți. 99 îl citesc pe ăla care citește
- 34:14Biblia și atunci ne dăm seama cât de mare este valoarea
- 34:18mărturiei noastre. Dacă eu am liniște în condiții
- 34:22stresante, se uită ceilalți în jurul meu și cea mai bună
- 34:25reclamă pentru împărăția lui Dumnezeu, cea mai puternică
- 34:28Evanghelizare este liniștea mea într-o situație de stres.
- 34:31Când totuși, sper eu ai bolojan mărit taxele iarăși.
- 34:37Păcat că acum e și bihorean. În fine, nu pot să laud prea
- 34:40mult, da? Oameni buni.
- 34:43Când noi reacționăm disperați, ce fel de mărturie să mai avem?
- 34:49Când noi ne comportăm la orice stare orice situație, când ieșim
- 34:52din din cumpăr și când reacționăm în ce mărturie să mai
- 34:57fim pentru ăia din lume. Hai la biserică, nu mulțumesc.
- 35:00E OK, Hai că domnul Isus Pace, am văzut ce face aici.
- 35:07Noi trebuie să exprimăm pace asta.
- 35:09Noi trebuie să exprimăm liniște aceasta mai mult de atât, spune
- 35:12cuvântul Dumnezeu blândețea voastră să fie cunoscută de
- 35:15cine? De soție de socru, eventual pe
- 35:18acolo, dar verișori neamuri rudenii dai OK de cine?
- 35:24De toți. De toți.
- 35:30Doamne fă să avem această liniște doamne, care se
- 35:33transpune printr-o blândețe comportamentală verbală faptică
- 35:37în exteriorul nostru în relațiile cu cei din jurul
- 35:40nostru, nu doar în biserică, ci cu atât mai mult în afara ei.
- 35:45Pentru că prin asta îl reprezentăm pe cristos blândețea
- 35:48voastră să fie cunoscută de toți oamenii.
- 35:52Noi trebuie să experimentăm și mă rog din toată inima să ne
- 35:54ajute bunul Dumnezeu să experimentăm această liniște
- 35:58sufletească. Cum să-ți liniștești sufletul?
- 36:01Sunt 3 pași pe care da aveți ne conduce în această seară.
- 36:06Evaluează te. Evaluează starea, evaluează
- 36:11activitățile. Vezi, dacă nu te-ai băgat în
- 36:13lucruri care Dumnezeu nu te opus și de aici te agitat și stresat.
- 36:17Ă experimentează înțelegând cum funcționează sufletul tău
- 36:22înțelege că trebuie să îți înțarci sufletul, să nu dai tot
- 36:26ce îți cere tot ce îți cere el. Nu poți să-i dai pentru că ai fi
- 36:28un tată iresponsabil. Dacă ai da copilului tău tot ce
- 36:31îți cere. Dimpotrivă, trebuie să-i dai
- 36:34ceea ce are nevoie, nu ceea ce vrea el.
- 36:37Dar mai apoi trebuie să exprimăm această blândețe această.
- 36:41Pace sufletească domnul să ne ajute știți ă?
- 36:46Veți spune ușor de predicat, știu.
- 36:51Dar ajungi în fiecare dintre noi în posturi în viață în care ceea
- 36:54ce spunem trebuie să și trăim. Sunt câțiva ani de zile în urmă,
- 36:59când Dumnezeu m-a trecut printr-o astfel de situație.
- 37:06Soția mea născuse pe cel de al 2-lea fiu al nostru pe filip și
- 37:10de luni de zile era zi și noapte acolo cu el.
- 37:15Am încercat și eu să ajut, dar știți întotdeauna tații sunt mai
- 37:19limitați. Simțeam că efectiv nu prea mari
- 37:23competențe în a ști cum să-l liniștesc când lua în brațe
- 37:26soția automat să liniștea. Aveam impresia, uneori că mai
- 37:30multă magie decât să liniștesc și.
- 37:35Îmi aduc aminte că fiul nostru Filip ă era mic încă destul de
- 37:40mic, poate. În jurul unui an și ceva?
- 37:44Poate mai bine. Și la un moment dat mi-am dus
- 37:47până la so prin sat la părinții soției mele și.
- 37:52Soacra mea a văzut-o pe soția mea, alexandra, că e epuizată cu
- 37:55obosită zi și noapte lângă copil și i-a zis, o chestie draga mea
- 38:00auzi ă. Dacă Dorel merge diseară la ora
- 38:02de la biserică, du-te și tu cu el.
- 38:06Eu abia am așteptat pentru că i-am zis de 2 săptămâni și au
- 38:08zis, nu, nu pot să las. Trebuie să am grijă de copil.
- 38:11Și în momentul în care și soacra au încurajat-o parcă au venit
- 38:15altfel și soția mea în cele din urmă este ok, bine și a zis,
- 38:19mama soacră, Alexandra, că așa o cheamă zis TU crezi că nu știu
- 38:23să am grijă de el fii pe pace du-te cu dorel la biserică
- 38:26bucură, te ai nevoie și tu de cuvânt, ai nevoie de părtășie,
- 38:30du-te și lasă pe Filip pentru că va fi pe mâini bune.
- 38:33Îmi aduc aminte că m-am dus în acea seară, împreună cu soția
- 38:36mea, ne-am dus la betel, am slujit acolo la Oradea.
- 38:39Și a fost totul frumos. Am pornit de la biserică pe la 8
- 38:44și ceva am pornit de la biserică în drumul nostru spre Casă
- 38:47locuiam la Ștei 80 și ceva de kilometri până la ștei de la ă
- 38:52de la Oradea. Și când am ieșit din biserică și
- 38:56ieșeam din Oradea, soția mea, îmi aduc aminte că efectiv a
- 39:00început să plângă, dar de bucurie și mi-a zis, Dorel ă
- 39:04atât de mult. Am avut nevoie de seara asta.
- 39:07Atât de mult am avut nevoie să stau doar să asculți să nu fiu
- 39:11primele 5 10 minute când auzeam un copil deja intrăm în panică,
- 39:15credeam că instinctul ăla matern.
- 39:17Știți întotdeauna te ține cu garda sus și a zis, dar mi-a
- 39:21prins așa de bine, mi-a prins așa de bine să mă pot înclina să
- 39:25mă pot ruga, mă bucur că am venit cu tine, mă bucur că am
- 39:28putut să ne închinăm, că am putut să mă rog, mi-a prins așa
- 39:31de bine și eram amândoi foarte fericiți, foarte liniștiți, am
- 39:35ieșit din oradea. Și am urmat sensul de mers
- 39:39înspre înspre ștei. Undeva însă la ieșirea din
- 39:44Oradea ă a sunat mama soacră. Și în momentul în care a sunat,
- 39:51soția mea a pus-o pe Spyker și a zis, Da.
- 39:55Și îmi aduc aminte și acum apelul ăla îmi aduc aminte 30 de
- 40:00secunde de urlete pe care n-am reușit să le deslușesc despre ce
- 40:04e vorba. Efectiv, mama soacră în
- 40:08disperarea ei strigă în telefon și am început după câteva
- 40:11secunde să deduc cuvintele acestea.
- 40:14Copilul moare nu mai respiră. Nu mai respiră.
- 40:26Știți cum treci de la o stare la alta în fracțiune de secundă?
- 40:34În momentul ăla soției mele i s-a făcut rău dintr-o dată,
- 40:38soacra mea, îmi aduc aminte mama soacra urla în telefon, copilul
- 40:41nu respiră, nu știu ce să fac, nu respiră, nu respiră.
- 40:47Și am făcut un lucru în firescul omului.
- 40:51Știți ce am făcut? Am pus piciorul în accelerație.
- 40:54Ăsta e primul pas din acei lucruri instinctuale.
- 40:57Să merg repede să ajung mai aveam 80 km.
- 41:03Am pornit în trombă, am accelerat.
- 41:07La câțiva metri în față, la vreo 50 m în față, am evitat într-o
- 41:12fracțiune de cred milimetru, un contact direct cu un tir cu un
- 41:17camion. Am fi murit pe loc amândoi.
- 41:21În momentul în care am realizat ceea ce am fost cât pe ce să fac
- 41:24în agitația în stresul meu, în tulburarea mea am tras pe
- 41:28dreapta pentru că tremuram tot. Ă mama soacră urla în telefon
- 41:34moare copilul filip nu răspunde. Filip nu se mișcă.
- 41:39Nu respiră. Și în acel moment.
- 41:45N-am putut decât să fac un lucru și anume ceea ce predic să încep
- 41:49să trăiesc. Am închis telefonul soției mele,
- 41:52era foarte rău ă, era era aproape să leșine de spaimă de
- 41:58groază. Ăăă, imaginați-vă între noi și
- 42:02copilul erau vreo aproape 80 km. Era cât pe ce să murim în urmă
- 42:07cu câteva fracțiuni de secundă. Și în momentul ăla am luat-o pe
- 42:12soția mea de mână. Și-am zis atât.
- 42:17Doamne. Acest copil.
- 42:25L-am l-am cerut din mâna ta. Bun e binecuvântarea ta tu ni
- 42:33l-ai dat iartă-mă că am fost egoist să cred că al meu când de
- 42:38fapt e al tău, e de la tine, tu doar ni l-ai dat și sunt
- 42:41mulțumesc. L-am.
- 42:43D. Nu pot decât să mă rog.
- 42:48Și să te rog. Pentru că eu sunt aici, dar tu
- 42:51ești pretutindeni? Copilul meu se zbate între viață
- 42:55și moarte și doamne, te rog dacă poți.
- 43:01Te rog fă ceva. Mă încred în tine, mă crede în
- 43:05numele tău. Și moment, în timp ce mă rugam,
- 43:10au început să-mi vină versete în mintea mea.
- 43:13Aruncați asupra lui. Și-am început să recit în
- 43:18rugăciunea mea versete din Biblie.
- 43:22Și în timp ce mă rugam, îmi aduc aminte că mi-a venit dintr-o
- 43:24dată imaginea lui iochebed. Mama lui Moise, care la un
- 43:29moment dat spune Biblia că nu mai putea să-l stăpânească să-l
- 43:32ascundă pentru copilul început să crească și plângea și mama
- 43:36mama lui Moise iochebed scena Aia mi-a venit în minte, în timp
- 43:39ce mă rugam cu iochebed, careia Sicriașul ăla de papură și îl
- 43:44pune pe Moise pentru că nu-l mai putea ține și îl pune pe Moise.
- 43:48Știți unde pe apele râului nil. Și am înțeles un lucru, că știți
- 43:56ă, noi ținem lucruri în mâinile noastre și am vrea ca Dumnezeu
- 43:59să vină peste mâna noastră, dar de fapt acolo nu spune știți ce
- 44:03va întinde mâna ca Dumnezeu să pună mâna peste asta?
- 44:06Nu-i credință aruncați asupra lui.
- 44:11EOKB dragii mei face un act de credință.
- 44:13Știți ce lasă din mâinile? Ei îl lasă pe Moise, îl pune pe
- 44:17apa aceea și o perioadă de câțiva metri, un timp în care
- 44:21efectiv ea nu mai controlează situația cu nimic și până ajunge
- 44:25pe mâinile fiicei lui faraon. E un act de credință, e un act
- 44:29dragii mei intens și imaginea asta mi-a venit în minte și am
- 44:31spus, doamne știu ceva, îl las în mâinile mele pentru că oricât
- 44:35de mult ar fi o ca să-l țin, nu ajută la nimic, dar îl pun în
- 44:38mâinile tale, te rog ia-l în mâinile tale, doamne.
- 44:41Intervino TU ISUSE. Și în disperarea mea, am strigat
- 44:46către domnul și în timp ce mă rugam.
- 44:49S-a întâmplat ceva incredibil, ceea ce e greu să rezum sau să
- 44:54reproduc în cuvinte. În timp ce mă rugam.
- 45:00Dintr-o dată peste mine, cu toată agitația cu stresul,
- 45:03tensiunea aia cu transpirația care m-a luat instantaneu.
- 45:07Și-a coborât pacea lui Dumnezeu peste viața mea.
- 45:11Și-am început să experimentez o pace pe care nu v-o pot descrie
- 45:15în cuvinte omenești și peste mine.
- 45:17Și peste soția mea. Am pornit apoi la drum.
- 45:24După câteva minute, 2 sau 3 minute după ce am pornit înapoi
- 45:27la drum, după ce am făcut rugăciunea să nu vă imaginați că
- 45:29a fost o rugăciune lungă, fost o rugăciune intensă.
- 45:33Copleșitoare. Sub, susține mama soacră și
- 45:38spune. Ah zice e OK și au revenit brusc
- 45:42așa dintr odată e OK, n-are nimic, respiră e OK, EU, ce m-ai
- 45:45speriat? Bu toți speriați.
- 45:54Ă. L-am dus a 2-a zi la spital și
- 45:59medicii mi-au spus o dacă a fost așa, s-ar putea să aibă sechele
- 46:02convulsii chestii. L-am dus la toți medicii
- 46:05neurologi la monitor, monitorizată luni de zile.
- 46:10Nici urma. Nici Orban.
- 46:14De suferință și astăzi are 12 ani și jumătate și este un copil
- 46:19inteligent. Și plin de iubire față de cei
- 46:23din jurul lui are o chestie pe care nu pot să-mi explic s-a
- 46:26împrietenit cu cei mai săraci copii din clasă.
- 46:29Îi dau pachet. Și vine acasă întotdeauna
- 46:32flămând și între Filip, dar și tati.
- 46:36Tu știi că ai zis că să dăm la ăia, n-au mâncare și eu am acasă
- 46:40destul de mare până vine acasă. Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru
- 46:44această binecuvântare care o avem în casa noastră.
- 46:47Dar am învățat un lucru. Că Dumnezeu se poate liniște
- 46:50Sufletul, hai să ridicăm în picioare.
- 46:58Cum e sufletul tău? Cum e sufletul tău în seara
- 47:04asta? Vino înaintea domnului și spune,
- 47:07doamne toate îngrijorările mele le pune înaintea ta le aduc le
- 47:12arunc asupra ta prin credință. Nu e un act de responsabilitate,
- 47:16nu EO fugă de responsabilitate, ci este un act de credință.
- 47:20Ai nevoie ca domnul să se liniștească sufletul.
- 47:24Ai nevoie să experimentezi această pace care vine de la
- 47:26domnul. Și-a făcut David s-a dus
- 47:30înaintea lui Dumnezeu, doamne, TU știi?
- 47:34Vino înaintea domnului în seara asta și spune domnului, ceea ce
- 47:37ai nevoie ca Dumnezeu să-ți dea în schimb pacea lui și vreau să
- 47:41ne rugăm domnului.