Latest / Fiti Oameni / Dumnezeu vede pe cei NEVĂZUȚI! - Darius Neag
Transcript
- 0:00Sunt un om destul de mic și slab bine nu la kilograme.
- 0:06Aseam. Adeseori oamenii se poartă cu
- 0:09mine într-un fel în care nu înțeleg.
- 0:13Am pățit într-o dimineață în Deva, într-o altă țară.
- 0:17M-am dus la o biserică și. M-am așezat, undeva așa Bill
- 0:224-lea 5-lea rând cumva am ajuns mai devreme că nici Popa nu era
- 0:26la biserică? Și.
- 0:30Când am ajuns acolo, au venit părintele ajuns fi mulțumit să
- 0:35pună mâinile așa pe mine zicea frate, în sfârșit te cunosc te
- 0:39văd în carne și trebuie să-l mustru și spun, Bă, că ești, mă?
- 0:44Nu fără rușine. Am vrut să plec din biserică.
- 0:48Și mi-am dat seama că în biserică și vă rog să nu
- 0:52pierdeți obiceiul acesta. Singurul care merită să fie
- 0:55onorat și lăudat și binecuvântat acesta Iisus Hristos, fiul lui
- 0:59Dumnezeu, Fraților. Noi câteodată ne credem mai mari
- 1:04și mai importante decât alții, dar nu suntem.
- 1:08Suntem la fel de trecător, ca și alții.
- 1:11Suntem doar carne, doar țărână. Și am mai zis asta des să spun
- 1:16și în dimineața zilei de astăzi. Toți suntem indispensabili să
- 1:21știți că atunci când o să murim. Știți treaba asta?
- 1:24Altul să ne conducă mașina. Ai masina cu gard e ciudat, însă
- 1:29mă la semafor, pentru că s-a apropiat de ea știută venit ăla
- 1:32să spargă parbrizul și i-a zis, BĂ, nu zgârii mașina aia.
- 1:38Și garderoba și tot o să se ducă.
- 1:41Tot. O să meargă, probabil garderoba,
- 1:45o să meargă la coșul de gunoi. Soția copiii dulapul nici nu le
- 1:50deschid măcar așa închis direct în container.
- 1:56Și de certat cu oameni pentru haine, pentru cârpe, pentru
- 1:59gunoaie. Și banii noștri rămân toți în
- 2:03cont și tot. Însă cei care trăiesc cu
- 2:08Dumnezeu, cei care îl au pe Hristos și dacă mor ei vor trăi
- 2:12veșnic. Și de aceea vreau să vă
- 2:15încurajez înainte să încep predica mea și să vă spun.
- 2:19Prioritizați relația dumneavoastră cu Dumnezeu și
- 2:22faceți din Dumnezeu. Eu știu sursa măreției voastre,
- 2:28nu-i mai mare om decât omul în care locuiește Dumnezeu.
- 2:31Pentru că zice bine la un moment dat că duhul lumii tare e mai
- 2:35tare decât toți dați vă la mine, nu-i nici unul mai tare decât
- 2:39duhul lumii. Duhul lumii a îngenunchiat o
- 2:42grămadă de oameni a îngenuncheat de la de la cerșetor la împărați
- 2:46și mai continuă să îngenuncheze. Însă noi suntem mai tari decât
- 2:51duhul lumii, pentru că noi locuiește duhul lui Dumnezeu.
- 2:55Și câtă vreme locuiește duhul lui Dumnezeu, el este cel ce
- 2:58aduce biruința asupra duhului lumii.
- 3:01De aceea zic împreună cu dumneavoastră.
- 3:02În dimineața sedează încă o dată lăudat să fie numele lui dragii
- 3:07mei. Vreau să vă spun că noi suntem
- 3:10în călătorie, așa cum bine știți.
- 3:12Și călătorim în lumea asta și în lumea asta ne întâlnim cu tot
- 3:16felul de oameni. Așa spune Biblia că Isus
- 3:18cristos, la un moment dat, spune că mergea spre Ierusalim și
- 3:23drumul nostru acesta către împărăția lui Dumnezeu.
- 3:26Ne întâlnim cu tot felul de oameni cu tot felul de
- 3:29experiențe, cu tot felul de dureri, cu tot felul, de
- 3:32suferințe, cu tot felul de necazuri, cu tot felul de
- 3:35Biruințe, cu tot felul de povești și povestioare și ne
- 3:38întâlnim cu tot felul de oameni, unii sănătoși, alții bolnavi,
- 3:42unii grași. Ca mine altii mai slabi ca și
- 3:45cei de la dumneavoastră, deci de la biserică și ne întâlnim cu
- 3:47tot felul de oameni, știți? Am observat că suntem foarte
- 3:51selectiv în drumul pe care îl avem noi.
- 3:55Selectiv, în sensul în care. Repet noi pentru dumneavoastră,
- 3:58dacă cumva se nimerește sau cum să zic dacă potrivește Dumnezeu
- 4:01cum va ieși pentru dumneavoastră.
- 4:03Se întâmplă că atunci când ne întâlnim cu un om care are o
- 4:05experiență de viață diferită față de a noastră și dacă are
- 4:09cineva probabil un păcat diferit față de păcatul pe care îl avem
- 4:12noi. Pentru că zicea cineva zilele
- 4:15trecute, referindu-se la un frate care a fost prins într-un
- 4:18băgat, o zis, Bă, să nu vorbim prea multe că de bine de rău pe
- 4:22noi încă nu ne-a prins. Știți cum suntem noi?
- 4:26Dacă avem un păcat oarecare și ă nu-l află nimeni și nu știe
- 4:31nimeni, suntem prea sfinți dacă avem ceva în viață sau în casă,
- 4:36care ne poate face să ne diferențiem într-un mod pozitiv,
- 4:40că bineînțeles, nimeni nu se laudă cu greșelile.
- 4:42Nimeni nu se laudă cu păcatele și cu scăzămintele și cu
- 4:45limitele toți ne lăudăm cu aptitudinile cu capacitățile,
- 4:49însă o chestie foarte importantă pe care am observat-o aici în
- 4:52povestea asta de viață. La un moment dat Isus Hristos se
- 4:55întâlnește pe drumul acesta înspre Ierusalim, tot așa cum ne
- 4:58întâlnim și noi s-a întâlnit cu niște oameni care aveau o
- 5:02problemă mare. Foarte interesant că oamenii
- 5:05aceștia erau într-o lume și Isus Hristos, împreună cu oamenii
- 5:09care mergeau după el erau în altă lume.
- 5:11Oamenii, aceștia erau undeva și oamenii aceia erau altundeva și
- 5:16oricât s-ar fi chinuit oamenii, aceștia leproșii ce vrei, oricât
- 5:20de mult s-ar fi chinuit, n-ar fi putut niciodată să intre în
- 5:24gruparea de oameni. Care mergea după Iisus.
- 5:27Pentru că adeseori experiențele noastre de viață nu fac altceva
- 5:31decât să ne despartă un lucru grozav pe care l-am întâlnit la
- 5:34oamenii. Aceștia este că interesant.
- 5:38Oamenii, aceștia aveau bucurie lor și fericirii lor și mergeau
- 5:41după Iisus, în timp ce oamenii aceștia care nu se puteau
- 5:43apropia de Gruparea aceea care mergea numai laude și numele lui
- 5:46a și nu mai slăbiți să fie domnul.
- 5:48Oamenii ăștia dintr-o dată măcar că au fost o grămadă de au avut
- 5:52o grămadă parte o grămadă de critici.
- 5:54Mi-am imaginat un singur om. Dacă vreți samariteanul acesta,
- 5:57născut într-o casă de samariteni.
- 6:00Știți a crezut? Probabil că omul ăsta încă citi
- 6:02din Tora. Poate că într-o zi omul ăsta
- 6:04accident, ora o fi auzit că există un Dumnezeu mare și
- 6:07puternic să urcați și el undeva pe muntele astea pe kerry simți
- 6:11urcat și el să se roage acolo sus pe munte au auzit că
- 6:14Dumnezeu vindecă tămăduiește, faci o grămadă de lucruri mari
- 6:17și apoi într-o zi pleacă și el de acolo la Ierusalim cont, mă
- 6:20duc și eu să vă templu și când se duce la templu omul ăsta că
- 6:23era deosebit când ajunge la templu.
- 6:25La un moment dat văd o grămadă de oameni să se uite la el
- 6:29ciudat și au început unii să scuipe.
- 6:32Tot la el și a zis ăștia ăia. Ăștia nu merită băgați în seamă
- 6:38ăștia, nu-s ca și noi ăștia n-au Dumnezeul nostru așa zis
- 6:41Corcituri aș vrea să mai negre și mai albe sunt mai verzi numai
- 6:45așa zice postului băgăm în seama, așa n-au voie la
- 6:49Dumnezeul nostru că ei sunt niște lepădături că este niște
- 6:54corcituri, s-au băgat cu uită-te cu neamurile împreună și ei nu
- 6:58au voie să stea împreună cu noi și dintr-o dată toată povestea
- 7:02vieții pe care odată părintele probabil unui om, când s-a dus
- 7:05în locul preasfânt. Azi e ciudățenia?
- 7:09În locul preasfânt s-a dus băiatul ăsta și am văzut că
- 7:12oamenii care erau purtători de Dumnezeu care au primit meseria
- 7:15din partea lui Dumnezeu ca să-l ducă pe Dumnezeu până unde ea
- 7:19până la marginile Pământului, aveau lângă ei niște oameni pe
- 7:23care nu-i suportau și căruia îi ziceau în fiecare zi, voi nu
- 7:28sunteți dintre ai noștri? Era păcatul lor că mama nu știu
- 7:33cui s-o, eu știu făcut un copil, s-au căsătorit cu nu știu care
- 7:38și s-au luat în căsătorie și au făcut unii am numit, cum spuneam
- 7:42ăsta samariteni. Și dintr-o dată, oamenii ăștia
- 7:46nu mai aveau acces sub nicio formă în Liga asta a
- 7:50preasfinților. Ei nu aveau voie să meargă la
- 7:54templu ei nu aveau voie să stea împreună cu oamenii.
- 7:57Aceștia pentru că erau ne primiți și există în mijlocul
- 8:01nostru categorii de oameni care sunt n primiți de multe ori de
- 8:06unii dintre noi în călătoriile noastre.
- 8:10Noi ne facem relații însă spune biblia că oamenii aceștia,
- 8:13oricât de mult, au încercat să construiască o relație, n-au
- 8:17putut niciodată să construiască o relație cu oamenii.
- 8:20Aceștia care se numeau poporul. Lui Dumnezeu povestea lui Isus
- 8:26Hristos ca umblător sau povestea noastră ca umblători nu e
- 8:29diferită deloc de povestea din ziua de astăzi.
- 8:33Cred că adeseori suntem tentați să-i acuzăm pe niște oameni din
- 8:36trecut și am auzit adeseori pe oameni care atunci când se
- 8:39citesc anumite pasaje din Scriptură, oamenii pun întrebări
- 8:42de genul acesta, domnule, cu putut să facă oamenii în felul
- 8:46acesta, domnule, că dacă eram eu zicem noi, dacă eram eu acolo,
- 8:51domnule, făceam lucrurile diferit, domnule, dacă eram eu
- 8:53acolo și îl vedeam pe Isus. Domnule eu așa eu așa eu așa și
- 8:59vreau să vă spun că atunci când mă uit din punct de vedere
- 9:01experimental sau experiențial, nu știu cum se zice cuvântul
- 9:04exact pentru că mai pierd in cuvinte ă din punct de vedere al
- 9:08experienței personale. Când mă uit la oameni, îi văd că
- 9:12oamenii se poartă exact cum se purtau oamenii în urmă cu 2000
- 9:16și ceva de ani călătoria asta lui Iisus Hristos sau pe drumul
- 9:20acesta al lui Iisus Hristos Iisus Hristos învață el predică
- 9:24le spune oamenilor o grămadă de lucruri și vestește dumnezeirea.
- 9:28Lui vestește-i spre împărăția celor îi vindecă pe oameni de
- 9:31tot felul de afecțiuni și marea problemă pe care am întâlnit-o
- 9:35eu aici e că oamenii care dumneavoastră, probabil că
- 9:39știți, nu știu dacă trebuie neapărat să facă întotdeauna
- 9:41câte o paranteză explicativă, că mă gândesc că dumneavoastră.
- 9:43Știți că Dumnezeu când a creat poporul evreu am spus mai
- 9:47devreme l-a creat cu o singură meserie care era meseria lui.
- 9:50Să vestească pe Dumnezeu, nu oriunde merge, el trebuia să
- 9:54lase cunoscut pe Dumnezeu și am spus deja că Dumnezeu nu era dat
- 9:59unor oameni că oamenii aceștia nu spune Dumnezeu, doar pentru
- 10:02noi, voi nu aveți voie la Dumnezeul nostru, dar acum
- 10:06uitați-vă ce face Isus Hristos într-un cadru de genul acesta,
- 10:09mă rog pentru biserica protector și sper că aici să nu existe
- 10:13astfel de situații în care noi să ne depărtăm de niște oameni
- 10:18doar prin prisma lucrului. Dar prin prisma cum arată doar
- 10:22prin prisma experiențelor de viață, doar prin prisma
- 10:26păcatelor pe care le-au avut. Vreți să vă spun ceva despre
- 10:28mine? Eu sunt un om păcătos
- 10:29dumneavoastră. Cum sunteți?
- 10:33Sunt un păcătos mântuit și asta e adevărat, dar sunt un om
- 10:37păcătos. Ă, dar fel și eu am greșit, fac
- 10:41greșeli dumneavoastră, faceți greșeli.
- 10:44Dacă Dumnezeu ne-a arătat greșelile noastre, care ar fi
- 10:47diferența între noi și greșelile noastre și oamenii care greșesc
- 10:50ca și noi sau diferit? Ar fi o diferență.
- 10:56Unii da. Și alții ba.
- 10:59Dacă Dumnezeu în bunătatea lui, nu ne așează păcatele ale
- 11:04noastre pe listă și nu le pune înaintea oamenilor.
- 11:08Cum am putea să numim lucrul acesta?
- 11:10Am putea să-l numim bunătatea lui Dumnezeu.
- 11:13De ce se poartă Dumnezeu cu noi în felul acesta?
- 11:17Probabil că în familiile noastre observăm Chestia asta la mame și
- 11:23la copii sau la părinți la copii și vă explic ce înseamnă asta
- 11:27când vedem undeva pe stradă că un părinte se apucă și strigă la
- 11:32copilul lui și spune, băi, Nemernicule, Dobitocule,
- 11:35Nesimțitule și nu știu cuvinte. Mai se pot folosi în cazul
- 11:38acesta, în momentul în care toți să rămânem așa uluiți să spun,
- 11:42domnule, cum pot să vorbească mama asta cu copilul ăsta?
- 11:47Și noi în viață am spune, nu, domnule, asta nu se face pe
- 11:50stradă, dar unde se face? Acasa zice unul în felul ăsta,
- 11:56bine ar fi consultanță să nu vorbiți niciodată.
- 12:00Am vrut să vă pun o cursă navigatorii a numa unii.
- 12:07În casă se face dirigenție, iar. Corectarea se face în casă și
- 12:11niciodată pe stradă. Asta nu înseamnă că dacă noi ca
- 12:14părinți nu facem corecturile pe stradă, asta nu înseamnă că
- 12:17copiii noștri nu au greșeli. Asta nu înseamnă că copiii
- 12:20noștri nu au știu slăbiciuni, nu au lucruri de învățat, însă de
- 12:27ce preferăm noi să facem lucrul acesta?
- 12:28Când e vorba despre copiii noștri, pentru că noi spunem
- 12:31așa, prefer să fac așa pentru că nu vreau să-mi expun copilul și
- 12:35să-i spun păcatele lui în fața tuturor, pentru că apoi oamenii
- 12:40să se folosească de păcatele copilului meu.
- 12:43Pentru ca să-l insulte ca să-l batjocorească pentru ca să-l
- 12:46disprețuiască și dumneavoastră puteți să puneți aici lucruri
- 12:50care se pot întâmpla atunci când noi ăăă dorim binele copilului
- 12:54nostru și facem corectura în casă.
- 12:56Să știți că Dumnezeu face exact așa, câteodată ne cheamă
- 13:02pastorul bisericii la sfatul frățesc și aici ne face
- 13:05corectura și ne spune Dumnezeu prin el Fraților, nu-i bine să
- 13:10faceți asta, hai să încercăm să facem asta și asta.
- 13:13Și asta, dar este aceeași zonă pe care Dumnezeu nu o scoatem
- 13:16niciodată aproape niciodată nu o scoatem în public.
- 13:20A mai fost oameni în trecut care au trebuit să fie dați pe față
- 13:24de un duhul de prorocie și Dumnezeu mai are momente când în
- 13:29cum se numesc casă, ca să nu sune Aiurea În grosimea
- 13:32obrazului nostru. Ne facem când nu suntem așa că
- 13:35noi suntem altcumva și pentru că avem obrazul foarte gros.
- 13:39Începem să-i judecăm pe oameni de aceleași păcate pe care le
- 13:42avem și noi începem să-i catalogăm pe oameni și să-i ne
- 13:45despărțim de oamenii. Care fac aceleași lucruri la
- 13:47noi. Singura diferență este că pe noi
- 13:50încă nu ne-au. Unii au prins ne-au descoperit
- 13:54și Dumnezeu care vede toate lucrurile.
- 13:56Vă întreb pe dumneavoastră, Dumnezeu vede toate lucrurile?
- 14:00Ne cunoaște și inima. Ne cunoaște și pornirile ne
- 14:04cunoaște și intențiile. Chiar Dumnezeu știe totul despre
- 14:08noi și la întrebarea noastră, când noi clasificăm oamenii,
- 14:12oare Dumnezeu știe și atunci? E ușor să spui fraților
- 14:19Dumnezeu, vă știe durerile Dumnezeu știe problemele
- 14:23Dumnezeu știe bolile și a venit iisus Hristos aici să ne vindece
- 14:26pe toți foarte bine cred în asta sută la sută.
- 14:29Dumnezeul nostru se numește Rafa Dumnezeu, care vindeca cred în
- 14:33asta, spuneți lăudat să fie domnul, dar mai cred în același
- 14:36timp. Că tot s-a vorbit în dimineața
- 14:38zilei de astăzi, la biserica avea o cruce mare, văd că aveți
- 14:40și voi, dar numai din leduri. Acolo mă gândesc că e plin de
- 14:43cruci sau poate nu, dar am văzut-o eu.
- 14:47Și crucea asta mare arată, de fapt, că mai important pe
- 14:51Dumnezeu a fost vindecarea care sufletească decât vindecarea
- 14:57trupească. Faptul că a venit iisus Hristos
- 15:01să urce pe cruce dovedește încă o dată, că de fapt noi aveam
- 15:06nevoie de Crucea Aia și avem nevoie de iertare pentru că toți
- 15:11am păcătuit și suntem lipsiți se.
- 15:14Slava lui Dumnezeu. Și mai zic o dată Dumnezeu ne
- 15:20vede, nu doar când este bine. Că avem și eu rugăciunea
- 15:24fariseului în anumite momente, doamne îți mulțumesc că astăzi
- 15:28am biruință doamne îți mulțumesc azi la masa doamne îți mulțumesc
- 15:31că astăzi așa doamne îți mulțumesc că mi-ai dat, mi-ai
- 15:34arătat ceva, doamne îți mulțumesc că și avem
- 15:36nemulțumirile noastre și bune foarte bine slăvit să fie domnul
- 15:38pentru ele, însă vreau să vă spun un lucru, Dumnezeu vede
- 15:42atât de mulți enervează pe Dumnezeu foarte mult momentele
- 15:46în care doar pentru că credem că suntem sus astăzi ă, începem să
- 15:52catalogăm oamenii. Și depunem pe grupe, pe grupe,
- 15:55grupe și spunem noi, eu cu ăla nu fac relație.
- 15:58E un colþ nu fac relație. Eu Cola nu fac relație ăla cu
- 16:02mine. Nu o să fie niciodată prieten
- 16:03ăla așa și așa și așa și așa. Și sus pe drumul acesta.
- 16:10S-a întâlnit cu oameni marginalizați și pentru prima
- 16:13dată în viața lor. Oamenii ăștia, după probabil
- 16:16câțiva ani de zile, sunt văzuți ei care nu erau văzuți niciodată
- 16:21de nimeni. Știți singura dată când erau
- 16:22oamenii ăștia? Au văzut că trebuia să te
- 16:24ferești de el, deci ai grijă că vine leprosul zici.
- 16:30La Iași vor să pună un alt nume, să nu zic prost, da?
- 16:34Dacă în loc de lepros zicem altceva.
- 16:38Putem să zicem alte, dar nu, nu credeți că doar nu merge așa în
- 16:42Spania, vecinii că vine românul. Dar România cum zicem.
- 16:52Cine vine în România. Totul vine să-i zic, dar nu
- 16:58vreau să zic. Mă întreb dumneavoastră, ce fel
- 17:07de oameni ați întâlnit în viață? Hai, eu vreau să ne vorbească
- 17:12Dumnezeu astăzi. Da am nevoie neapărat de și eu,
- 17:17și cred că și Dumnezeu de o radiografie internă noastră.
- 17:22Vreau să vă gândiți acum la omul pe care nu-l suportați.
- 17:27Galați identificat. Știe și Dumnezeu cine l-a?
- 17:38V-ați gândit la gară vii antipatică, știți de la.
- 17:44Pe care nu vreți să le vedeți în fața ochilor?
- 17:48L-ați identificat și pe el? Hai să mai identificăm o
- 17:53persoană. Persoana care ne-a făcut 9 rău
- 17:55știți și pe ea? Știți cum ne rugăm pentru el?
- 18:08Știți că oamenii aceia care v-au făcut dumneavoastră rău?
- 18:12Și oamenii aceia care probabil că au păcătuit.
- 18:16Știți că și pe ei îi iubește Dumnezeu?
- 18:22Uitați-vă, vreau să nu am aici niște tineri, iar dacă iau
- 18:26pește, după aia nu mai vin la biserică.
- 18:30Am vrut să iau 2 tineri să vă arăt o chestie.
- 18:34Cu riscul de a nu mai veni la biserică.
- 18:35Haideți voi de pe margine, voi da, voi deveniți încoace, mai
- 18:39ales că tu ai tatuaje o și iertare.
- 18:42V-am nimerit. Să presupunem că ei 2 eu sunt
- 18:46darius, dacă nu ai cunoscut până mai ieri nimic.
- 18:51Să putem să presupunem că ei 2 sunt copiii mei.
- 18:58Și eu sunt tatăl lor și ei II ziua la bătaie.
- 19:02Nu-i bun să se bată că nu-i frumos.
- 19:06Mamele, vă rog frumos când 2 copii ei 2 se ceartă se bat pe
- 19:10cine bateți dumneavoastră dintre ei 2?
- 19:13Pe cine certați? Care să vă aud.
- 19:18Pe cel mai mare. Altcineva.
- 19:22Amândoi foarte bine. Alții pe niciunul.
- 19:28De ce nu luați doar pe unu? Ăla care a făcut rău, ok?
- 19:37De ce doar pielea care a făcut rău?
- 19:42Și celălalt are voie să dea în ăstălalt dacă a făcut rău.
- 19:47Foarte bine, de ce nu e bine pentru că are ce are ce are ce
- 19:50au ei. Ce au ei pe cine?
- 19:55Pe Tata. Este unul care poate să boxeze
- 19:59pe amândoi. Am glumit, este unul care poate
- 20:02să-i ierte pe amândoi. Este unul care poate să
- 20:03corecteze. Banul este unul care muncește
- 20:06pentru amândoi, este unul care iubește amândoi, este unul care
- 20:08mare decât amândoi. Cine e asta.
- 20:13Da da. Acum haideți să punem lucrurile
- 20:18puțin diferit. Dacă eu ca tată știu că nu pot
- 20:22să nu-i bine să-i BAT. Să-l bat numai pe unu.
- 20:27Cățelul altădată normal toate înțelese de ea.
- 20:31Bună din partea ta că urmează Dușmănia.
- 20:37Dacă el lovește pe el. El se simte bine.
- 20:41În semn de rău. Dacă el îi dă înapoi că, dar el
- 20:45e vinovatul EO treabă primul în capac.
- 20:49Și el s-a enervat da înapoi. El e mai puțin vinovat că l-a
- 20:53văzut pe el. De ce lovește el pe el pentru că
- 20:56el l-a lovit pe el? Și dintr-o dată devin amândoi
- 20:59cum? Vinovat.
- 21:03Am zis bine. Noi când ca mame și ratați, când
- 21:07certăm pe ele zicem așa mă de ce vă?
- 21:10Lovit de ce vă bateți? Vă întreb pe dumneavoastră, eu
- 21:15ca tată și ca mamă, pe cine iubesc mai mult dintre ei 2?
- 21:23Sunteți cei mai buni boxeri din din protector?
- 21:26Vă rog, era o grupare pe vremuri, boxerii lui Isus ăștia
- 21:29sunteți voi. Aceștia 2 suntem noi.
- 21:39De ce dumneavoastră știți că Dumnezeu are o inimă mai bună și
- 21:44mai mare decât a noastră? Când ei 2 se BAT.
- 21:51Când dumneavoastră vă loviți. Când dumneavoastră vă certați?
- 21:57Știu că sentimentele dumneavoastră sunt din alea că
- 22:00îți vine să. Și numele tatălui.
- 22:05Însă vreau să vă spun dumneavoastră, un lucru.
- 22:08Dumnezeu nu vede ca noi. Dumnezeu iubește și pe copilul
- 22:12unu și Dumnezeu iubește și pe copilul II.
- 22:16Pentru că. Chiar dacă sentimentele noastre.
- 22:20Sunt diferite Dumnezeul nostru e bogat în îndurare și plin de
- 22:25bunătate. Dumnezeul nostru este dragoste.
- 22:29Puteți să spuneți împreună cu mine lăudat să fie numele lui
- 22:31Dumnezeu. Să să-l cred să știți că atunci
- 22:34în drumul dumneavoastră către cer, când dumneavoastră vă
- 22:37întâlniți cu tot felul de oameni care ar merita să fie criticat
- 22:40de noi care ar merita să fie marginalizați de noi, să știți
- 22:44că Iisus Hristos îl vede inclusiv pe omul acesta, care
- 22:47este marginalizat? Care este lovit, care este
- 22:50împins, care este respins vreme departe, îl vede și îl vede cu
- 22:54aceeași ochi de dragoste și spuneau Oamenii aici în
- 22:56dimineața asta că Iisus Hristos s-a suit pe cruce și pentru el.
- 23:04Și că de câte ori eu vorbească de fiecare dată când eu
- 23:07disprețuiesc și împing și marginalizez un om, vreau să vă
- 23:11spun tare, să știți asta. Eu marginalizează fiu al lui
- 23:14Dumnezeu. Și pe Dumnezeu.
- 23:19Doare asta? Și el doare tare.
- 23:26Așa cum dumneavoastră suferiți pentru copiii dumneavoastră care
- 23:28se bat și nu vezi pentru ei lucrul acesta cu mult mai mult,
- 23:32Iisus Hristos suferă. Pentru asta și într-o astfel de
- 23:37situație, Iisus Hristos se apropie de niște oameni nevăzuți
- 23:39de nimeni urât de toți și pentru prima dată, cineva îi aude așa
- 23:43cum ar trebui auziți de câte ori au strigat oamenii ăștia ai milă
- 23:47de noi? De câte ori oamenii nu au avut
- 23:51pâine, poate pe masă. Decât de oamenii ăștia au avut
- 23:55nevoie, poate de o singură mângâiere cineva să zică, Bă, mă
- 23:58îmbrac și eu cum erau să fie Covid?
- 24:02I-au tras. Chimonoul Abbey.
- 24:07Mergeau, ați văzut adus aminte cum eram cu bunicul și bunica
- 24:09venea nepotul tot în plastic. Și venea bunica toată plastică
- 24:16și erau acolo un fel de îmbrățișare în plastic.
- 24:20Ca să nu se îmbolnăvească unul cu celălalt, de ce nu a venit
- 24:23nici unul niciodată să zică. Uite, hai mulți sunt dăm și noi
- 24:26cu plastic de noi să ne băgăm și noi nu știu în cârpe, luăm
- 24:30mănuși ne punem ceva. Hai să mă duc să-i zic lasă că
- 24:33te mângâi așa de la distanță, puneți o cârpă pe ceva, nu știu
- 24:36să fac cumva. Și nimeni n-a dat oamenilor
- 24:40acestora, nici o îmbrățișare și a venit iisus Hristos să-i audă
- 24:44nici măcar nu stăteau de vorbă cu ei.
- 24:46Știți că la întrebarea nu la strigătul lor ai milă și strigă
- 24:51oamenii. Ce strigau oamenii.
- 24:54Mai tare. Leprosul.
- 24:59L-a strigat pe Emil Boc. Ai milă mincinosul hai la hoțul,
- 25:07hai milă curvarul, hai milă. Nu mi se pare că am umplut și
- 25:13noi Facebook de așa ceva. Plin de șiruri de comentarii,
- 25:18păcătosul. Ăla în casa lui dărâmat că la
- 25:24Oslo, bătut păcatul. 6 0 Descalificat.
- 25:30El în Cameră la el undeva doamne ai milă de mine, hainele de mine
- 25:34și când se întâlnește cu mine și cu tine sfinții, oamenii lui
- 25:37Dumnezeu îi marginalizăm prin prisma experiențelor de viață și
- 25:40de ce nu sunt ale noastre. Am stabilit împreună că noi nu
- 25:44suntem prinși așa nu. Ce ziceți dumneavoastră, toți
- 25:51merită oamenii, merită iubiți. Biserica.
- 25:56Toți oamenii merită iubit. Eu trebuie dumneavoastră în
- 26:00drumul bisericii către împărăția lui Dumnezeu.
- 26:01Oare ce ar trebui să emane biserica?
- 26:06Și pentru cei ce nu merită iubiți.
- 26:09Marginalizați lepădați și alungați și pentru păcătoși.
- 26:14Eu vă întreb pe dumneavoastră, toți păcătoșii merită o șansă la
- 26:18mântuire. Chiar toți.
- 26:22Dar de ce atunci când apare în viața noastră, experiența asta
- 26:27ă? Întâlnirea noastră cu omul
- 26:30păcătos. De ce nu punem în practică, de
- 26:32ce nu credem atunci? De ce credem în biserică?
- 26:37De ce nu credem acasă? De ce nu credem cu cumnatul și
- 26:40cumnata cu socrul și soacra? Agață stai.
- 26:51De ce nu credem asta cu colegul de școală la care ne fura
- 26:54serviciu? Multă vreme am fost ăla care a
- 26:56făcut serviciul. Se întâlnește în sus cu niște
- 27:03oameni și pentru prima dată aud oamenii ăștia uitați.
- 27:08Nu știu cât e ceasul cred că e aproape imediat să încheiem,
- 27:11deși nu v-am spus nici măcar primul punct.
- 27:18Cele promise Iisus Hristos oamenilor acestora, care erau
- 27:20marginalizați. Cine poate să zică din textul
- 27:24ăsta. Ce au cerut ei și ce le-a promis
- 27:28Isus? Și au strigat ei.
- 27:32A fost rugat ai milă. Învățătorule de noi.
- 27:39Ați auzit să zică vindecând vindecă-ne de lepră?
- 27:46Doar milă. Și eu mă așteptam ca Isus să le
- 27:51zică. Duceți-vă că sunteți vindecați.
- 27:57Ce vrei milă du-te la popă. De la păstor.
- 28:03Du-te la pocăit. De la creștini.
- 28:09Nu se menționează vindecare aici în textul ăsta.
- 28:15Se menționează mila? Și arătarea în fața preotului.
- 28:21E adevărat că noi știm contextual că preotul era cel
- 28:24care nu știm contextual, că scrie în levitic că omul trebuia
- 28:28să fie marginalizat din pricina. Le știm toate astea.
- 28:34Pentru prima dată, Iisus Hristos aud un om care strigă doamne,
- 28:37mai poți să ai milă de mine. Și vă întreb pe dumneavoastră.
- 28:41În dimineața zilei de astăzi, biserică protector dumneavoastră
- 28:44aveți nevoie de mila lui Iisus Hristos, de ce?
- 28:49Ce să faceți dumneavoastră cu mila lui Isus?
- 28:53Uitați cum sună rugăciunile noastre doamne dă-mi putere.
- 28:56Și Dumnezeu va da la mine. Întrebarea lui Dumnezeu, ce
- 29:00faceți cu puterea? Doamne în credință.
- 29:04Ia de aici. Îți dau un munte, nu un bob de
- 29:07muștar. Ce faci cu credința?
- 29:11Eu știu ce facem noi cu credința și să facem cunoștință, vă spun.
- 29:16Taci bă că eu știu mai multe ca tine.
- 29:19Taci bă că eu. Ce facem cu înțelepciunea
- 29:24arătăm. Ce facem noi cu ce primim de la
- 29:28Dumnezeu folosim adeseori pentru.
- 29:32Noi. Dar nu ar fi mult mai bine ca
- 29:36mila lui Dumnezeu să o dăm și altora.
- 29:41Nu-i mai bine dacă e ținută înțelepciunii lui Dumnezeu cu
- 29:44înțelepciunea pe care ai s-o ridici un om să chemi un om la
- 29:47Dumnezeu și omul acela chemat la Dumnezeu, având parte de mila pe
- 29:51care ți-o ție Dumnezeu și al lui el să poată să proslăvească
- 29:54numele lui Dumnezeu în biserică. Un popor sfânt care disprețuia
- 30:01niște oameni că nu semănau. Măcar că erau din aceeași
- 30:05familie. Isus îi bagă în seamă pe oamenii
- 30:09ăștia. Isus i ascultă pentru prima dată
- 30:12pe oamenii aceștia când nici un creștin credincios creștin, nici
- 30:17un credincios nu mai asculta. Care e diferența dintre
- 30:22dumneavoastră și Dumnezeu în momentul acesta răspundem noi.
- 30:25Oare exact cum răspunde Dumnezeu?
- 30:28La strigătele oamenilor de lângă noi, oare răspundem la fel?
- 30:31Vă spun o chestie interesantă din biserica noastră.
- 30:34O tot zic că când apuc. A venit un băiat.
- 30:41Nu e greu să fii mai înalt ca mine, deci ați înțeles ia uite
- 30:45puțin mai mulți ca mine. Umflați-l cu buze groase.
- 30:50Tuns scurt tăcut. Și pot să o fac.
- 30:57Și a venit în birou și o zis frate darius.
- 31:00Vreau să mă fac membru în biserica dumneavoastră.
- 31:03Și-am zis de ce? O să-ți frate, dar eu am fost
- 31:09deja vreo 4 5 biserici și nu au băgat nimeni în seama.
- 31:13Dar am venit la dumneavoastră în biserică și molatice, frații
- 31:17toți în brațe și mi-a zis bine, ai venit în biserica noastră.
- 31:22Numai pentru atât, da numai pentru atât.
- 31:26Băiatul crescut fără tată. Dintr-o familie dezorganizată
- 31:31neînvățat cu mângâierea neînvățat cu aprecierile, i-au
- 31:35zis oamenii luat de grijă că ești cel mai tare din Germania,
- 31:39din Spania, nu că aici suntem noi.
- 31:41Mulțumesc. Și pentru simplul fapt că au
- 31:44primit apreciere, omul a rămas în biserică.
- 31:49Credeți că și în ziua de astăzi cuvintele de ridicare cuvintele
- 31:53de bine? Îmi caut putere servicii niște
- 31:55oameni. Datele din prisos și bine ar fi
- 31:59să le dați din prisosul inimii. Ce bine ar fi să locuiască
- 32:02cuvintele acestea în inima noastră?
- 32:05Uitați că Isus îi vede. Și trimite pe oamenii.
- 32:08Aceștia care au cerut milă să facă un pas al credinței.
- 32:11Știți că de cele mai multe ori credința cel puțin credința în
- 32:15Iisus Hristos, nu știu dumneavoastră pe dumneavoastră
- 32:18v-a făcut cineva nebun. Va veni cineva vreodată în
- 32:21viață, TU ești nebun? Vreau să văd cât de buni suntem
- 32:25aici. Nu vrea să ridicați mâna, numai
- 32:29eu am voie, dar suntem nebuni pentru Hristos.
- 32:31Ai lăudat să fie domnul. Dragilor.
- 32:36Credința. Nu are nevoie de logică de
- 32:42foarte multe ori. Trebuie la un moment dat să
- 32:45sfideze logica. Ah oamenii, aceștia au putut să
- 32:51când au venit la Isus și i-au zis ai milă de noi exclusă.
- 32:53Isus zice mergeți să vă arătați preotului.
- 32:57Eu aș fi făcut deja câțiva pași și.
- 33:00Băieți, am cerut milă. Și căutau la popă.
- 33:08Da eu am zis să-mi dai poate o pâine.
- 33:12Dă-ne ceva. Mă poate vindecare?
- 33:16Încă nu ți-am spus ce vrem de la tine ai milă de noi, ai milă de
- 33:21noi. Și tu ne trimiți de la tine?
- 33:28Pare că omul de la geamul lăsat la semafor, care cu ăla care
- 33:32întinde mâna și zice dă-mi ceva de milă și închis geam în față.
- 33:37Doamne. Să încercăm milă.
- 33:40Dă-mi milă. Unde-i au plecat toți de unde
- 33:45mergeți? Voi mi-au trimis de sus.
- 33:48Unde vom trimite sus. Să mergem la preot?
- 33:55Spune Biblia că pe când plecau hai sa scrie pe când plecau, ce
- 33:59s-a întâmplat cu ei? S-au curățat.
- 34:04Să știți că credința și am să spun pentru cineva care,
- 34:07probabil că în ziua de astăzi are nevoie de cuvântul acesta.
- 34:12Ă. Credința.
- 34:16Probabil că Dumnezeu astăzi vă cheamă să faceți un pas mai
- 34:19departe de ceea ce ați fost învățați să faceți să credeți un
- 34:23pic mai mult, dar vă dau un singur exemplu tot din biserica
- 34:25noastră, că mie îmi place să mă laud cu biserica noastră.
- 34:28Am în 2 ani și jumătate în 2 ani și un pic am botezat undeva
- 34:32peste 40 și ceva de oameni. 80 și ceva la sută dintre ei din
- 34:36lume. În Spania, sud-americani, români
- 34:41de toate națiile. Ă, niciodată n-am avut oameni
- 34:46pentru botez. Anunțam în biserica sa în
- 34:50septembrie facem botez. N-avem niciun om.
- 34:55Am stat toată și dârdâiam cu 2 săptămâni înainte de botez că nu
- 34:58știu dacă am vreunul. Însă întotdeauna rugăciunile au
- 35:03fost axa doamne. Noi nu credem în capacitățile
- 35:06noastre în atitudinile noastre. Noi credem în puterea ta de
- 35:08mântuire. Și când am zis că nu am om la
- 35:12botez, am avut 5. Pentru că am îndrăznit să cred
- 35:18că puterea nu stă în mâinile mele de mântuire, ci stă zic
- 35:21încă o dată în puterea sângelui. Iisus Hristos, care poate mântui
- 35:24în ziua de azi. Spuneți împreună cu mine lăudat
- 35:27să fie numele domnului? Probabil că cineva are nevoie de
- 35:33cuvântul ăsta și vreau să spun auzi.
- 35:36Să știi că dacă te trimite hristos să faci ceva, s-ar putea
- 35:39să nu ajungi să faci lucrul ăla despre care s-a scris o să-l
- 35:41faci că săracii au plecat la templu și nu mai ajung la
- 35:43templu. S-o trezit că pe drum au fost
- 35:47curățiți. Știți că am început cu om care
- 35:56au crescut într-o casă în samaria și au zis oamenii despre
- 35:59Dumnezeu că Dumnezeu face așa mai departe și când a ajuns în
- 36:02Ierusalim, oamenii au început să viziteze templul, să-l vorbească
- 36:06de rău, să mai departe. Vă spun ce nu avea sa voie.
- 36:09Uitați cum pleacă omul acesta și cu asta o să și încheie predica,
- 36:12că oricum știu că e târziu și o să vreau să vă spun o experiență
- 36:15de viață, să cântăm o cântare și să ne rugăm pentru cineva care
- 36:18n-a fost văzut până acum pe cineva care.
- 36:20Are probabil în inima lui și în viața lui câteva dureri și vreau
- 36:25în dimineața zilei de astăzi atingă Dumnezeu prin duhul sfânt
- 36:28de inima aceasta și Dumnezeu să vă dea Dumnezeu propășire și
- 36:32putere acestui om uitați. Să știți că eu m-a întrebat
- 36:36cineva, ieri, apropo, întrebat-o zis Frate.
- 36:39Te deranjează când îi vezi din față?
- 36:40Deranjează că oamenii mai vezi câte unul mai doarme.
- 36:42Așa a zis, Ferească Dumnezeu să nu mai doarmă oameni în biserică
- 36:45înseamnă că Stresați ă, dacă doar pe vreunul zice.
- 36:51Păi zic nu mă deranjează? Dacă oamenii, după aia zice îți
- 36:56închid vreo ușă, te deranjează, nu mă deranjează.
- 36:59De ce? Pentru că nu cred neapărat că
- 37:02dacă toată biserica națională lui a fost neapărat prezentă
- 37:05acolo, domnul cum nici nu cred că dacă oamenii stau în
- 37:08ascultare, nu înseamnă că Dumnezeu nu e acolo și cred că
- 37:12Dumnezeu poate fi și în ascultarea noastră și Dumnezeu
- 37:15poate fi și în laudele noastre așa i.
- 37:21Băiatul ăsta. Ajunge față în față cu Isus.
- 37:28Câțiva ani de zile, de când sunt aici.
- 37:32Interesant că s-a făcut câți prieteni cât zice Biblia.
- 37:36Zeci. Domnule, nu judeca, nici unul
- 37:40dintre ei. Vedeți un prieten care s-a luat
- 37:45de gât. Să zic așa, în fiecare zi.
- 37:52Aveau toți ce? Aceeași boală.
- 37:58Dintr odată nu mai conta că l-ai samaritean.
- 38:02Saltea evreu. Ce te doare astăzi?
- 38:11Îți beau mai bogat o parte din mine.
- 38:18Vreau să spun ceilalți altul. Când am plecat de acasă sau mary
- 38:22anul ăsta am stat acasă, nevasta și copiii.
- 38:27Și de atunci nu mai am nici o mângâiere.
- 38:33Păi și ce faci aici? Dar nu pot să mă duc acasă că
- 38:36dacă ies pe stradă. Maraton oamenii cu degetul și
- 38:40strigă după mine pacatosule, știm noi ce ai făcut.
- 38:45Îți cunoaștem noi păcatele. Și spune Biblia că se duce omul
- 38:51acesta când îl vede pe Isus strigă la Iisus și-i zice Isus.
- 38:55Du-te arată preotului sa pleacă. Și l-au dat mergând așa își dă
- 39:00seama de ce cum arată? La tine, mă duc eu la preot, păi
- 39:08eu n-am voie? Ce să caute la preot?
- 39:17Ce mă trimite pe mine Isus. Sunt la preot.
- 39:21Când și preotul marginalizează. Până și ele spun enoriasul să nu
- 39:29bage în seamă. Până și el se folosește de o
- 39:34lege de un verset din biblie care să spună nu o pentru asta
- 39:37că este păcat ăsta, nu? Vă dați seama că la rândul meu.
- 39:45Când să mă arăt? Este un biet păcătos.
- 39:52Eu oricum nu o să găsesc milă și nu o să vreau să mă apropii de
- 39:55templu si cu oamenii tu n-ai voie aici în Curtea spune, până
- 40:00aici îi voi da din Curtea asta, tu nu mai vezi.
- 40:05Niciodată n-am jurat credință lui Dumnezeu.
- 40:07N-am făcut asta, însă știi ceva. Mă duc și eu pe drum, mă duc
- 40:11încolo, mă duc cu ăștia ca să-ți prietenii mei.
- 40:13Oricum, alții mai mereu împreună.
- 40:20Să știți că câteodată păcătoșii între ei se înțeleg mai bine?
- 40:28Uitați-vă câteodată la mesele lor când stau cu paharele.
- 40:32Nu EO imagine foarte frumoasă. Mai stau cu pahare la un moment
- 40:37dat își beau necazul. Apoi încep să plângă unul pe
- 40:41grumazul, celălalt spunând, Păi am o problemă mare?
- 40:46Și era altul mort de beat. Parcă se trezește și zice EU
- 40:50sunt aici pentru tine. Și sfinții.
- 40:58Cu înțelepciunea lui Dumnezeu cu dragoste lui Dumnezeu cu duhul
- 41:02lui Dumnezeu, nu au aceleași cuvinte.
- 41:05De ridicare. De milă.
- 41:11Cuvinte de speranță și de viață. Pentru om.
- 41:17Care probabil nu le-ai mai auzit de ani și ani de zile.
- 41:22S-ar putea să fie unul chiar în dimineața zilei de astăzi.
- 41:25Un om care nu a auzit o vorbă de genul acesta în biserica noastră
- 41:28aici. Știți ce am strigat când am
- 41:32început predica? Dumnezeu nu a renunțat.
- 41:36La tine. Samariteanul e de mic copil, ai
- 41:45fost crescut într-o familie. Despre care toată lumea toată
- 41:48lumea a zis familia. Lasă-mă cu ei frate, nu-i ajut
- 41:54de cap? Ai încercat să te integrez.
- 42:02Și Fratele Darius Neagu, vă spune că sunt tineri de genul
- 42:04acesta. Am încercat să am recuperat de
- 42:06pe marginile bisericilor. Cu lacrimi în ochi alergau și
- 42:10spuneau în viața mea, nu mai umblu biserica.
- 42:14În viața mea nu mai vreau să aud de biserică și de Dumnezeu și
- 42:16mai departe, pentru că da, trebuie să recunosc.
- 42:19Mai zic încă o dată, eu sunt un om păcătos.
- 42:24Și la momentul când eu mergeam galopând înspre iad cineva mi-a
- 42:28zis un cuvânt de pace, de liniște și de Mântuire.
- 42:33Și cuvântul acela a fost destul de puternic, încât să mă întorc
- 42:35la Isus cristos el să-mi ierte toată vina păcatelor mele.
- 42:41Vreau să-mi spui ceva de când m-am pocăit.
- 42:45Eu am căzut în băgat. M-am uitat iscoditor la oameni
- 42:50câteodată. M-am uitat cu gând de răzbunare
- 42:54la alți. M-am uitat cu nervozitate și
- 42:58irascibilitate și pe unii chiar i-a mințit.
- 43:06Și-am plecat repede înaintea lui Dumnezeu și m-am pus în genunchi
- 43:08și am zis, doamne, nu mă lepăda de la fața ta și am cântat
- 43:11împreună cu biserica aceeași cântare.
- 43:15Numără pe da de la fața ta doamne.
- 43:20Și Dumnezeu în bunătatea lui s-a atins de mine și mi-a mai dat o
- 43:24șansă. Și de voi.
- 43:35Și am venit în dimineața asta la biserică și mi-a adus aminte ce
- 43:38bun e domnul cu mine? Și m-am gândit să vă spun și
- 43:43vouă asta. Că prea multe reproșuri dăm unor
- 43:49oameni care au nevoie de mângâiere mai degrabă decât
- 43:51lovituri. S-a dus băiatul ăsta către preot
- 44:00zis, nu? Nu încolo preotul.
- 44:03Încolo e preot. S-a dus și a stat față în față
- 44:09cu lisus o zis TU ești preotul meu?
- 44:12Am venit să mă întâlnesc cu tine.
- 44:17Că preotul ăla. Respins, toată viața.
- 44:23Când eram acolo în groapă și strigau toți pe mine leprosul la
- 44:26niciodată nu a venit aproape de mine măcar să strige, pot să-ți
- 44:29las o plasă cu mâncare aici. Însă tu.
- 44:34În glasul acesta mare de voci care spuneau LEPROS o.
- 44:39Tu m-ai chemat să vin la tine. Dragă biserică protector, glasul
- 44:45lui Iisus Hristos încă strigă și astăzi în biserica noastră.
- 44:50Vino la mine. Eu domnul am milă de tine.
- 44:57Eu domnul, nu te-am părăsit și nu te voi părăsi niciodată când,
- 45:01așa cum spuneam la îndemnul de rugăciune.
- 45:04Când toți v-au părăsit, Dumnezeu a rămas cu noi.
- 45:09Când toți aveau cuvinte de ocară cristos, a avut un cuvânt de
- 45:13ridicare de viață, de spus în dreptul fiecăruia dintre noi.
- 45:18Eu cer doar atât să pășești. Și în dimineața zilei de azi cum
- 45:22ai pășit odată să pășești prin credință?
- 45:28Nu știu că am zis dumneavoastră, a trecut de asta, vă zic.
- 45:30Acum am fost uimit să citesc despre despre 2 orbi din Biblie.
- 45:38La un moment dat II ori cerșeau zice Biblia și oamenii aceștia,
- 45:41în timp ce și-au a venit iisus Hristos acolo în ierihon.
- 45:43Întrebat ce vreți să fac și am zis doamne Vreau să-mi capăt
- 45:47vederea. Ce spune Biblia că le-a dat
- 45:51vindecare și că pe când ieșea din ce tată alți 2 or zice
- 45:55Biblia. Probabil că oamenii își vor fugi
- 45:59repede pe partea cealaltă s-a dus repede la o știre iisus pe
- 46:02aici. Mi-a făcut mie Isus.
- 46:07Pe mine Isus m-a vindecat. Vreau să spun experiența mea de
- 46:11viață ție, de ce tu ai problemele mele?
- 46:15Știu că oamenii te-au respins, i-au marginalizat, dar vreau
- 46:18să-ți spun ceva Isus cristos, dacă strigi, după el, dacă
- 46:22strigi tare la Isus. Știu viață.
- 46:25Primul lucru ce se va întâmpla vor striga oamenii la tine să
- 46:28taci. Și mulțimea gândurilor tale să
- 46:33fure tați că nu meriți milă taci.
- 46:37Dacă toate astea se vor da bani să strigi mai tare iisuse fiul
- 46:41lui David ai milă de mine. Eu am făcut asta.
- 46:47Și când eu am strigat s-a apropiat Iisus de mine și mi-a
- 46:51dat vindecare. Câți dintre voi ați avut o
- 46:56experiență frumoasă cu Isus cristos?
- 47:02Ține mâna spre cer. În timp ce ține mâna așa
- 47:08ridicată spre cer Adu ți aminte când te-ai rugat lui Dumnezeu și
- 47:11a spus, doamne, dacă mă scapi de aici.
- 47:14Mor. Ă.
- 47:19Doamne, dacă nu-l asculți rugăciunea din dimineața zilei
- 47:21de azi, doamne din noaptea asta. Mor.
- 47:26Aș vrea să vă uitați că în timp ce ridicați dumneavoastră mâna
- 47:29ridicată în stânga și în dreapta, sunt oameni care nu au
- 47:31avut o astfel de experiență. Și s-ar putea în tine să stea
- 47:38experiența pe care ți-o ție Dumnezeu pentru ridicarea lui.
- 47:44Eu ridic 2 mâini. Haideți grupul să cântăm o
- 47:51cântare, puteți să lăsați mâna Jos ridicați în picioare, toată
- 47:53biserica. În urmă cu 2 luni de zile, 3
- 47:58luni, 4 luni martie. Vă spun o poveste pe care o tot
- 48:04spun în ultima vreme, pentru că EO mărturie puternică, cel puțin
- 48:07pentru biserica noastră. Am stat de vorbă cu o mamă care
- 48:11îmi spunea că fiul ei ea cu toată familia, au plecat din
- 48:15Venezuela din cauza lui Ugo Chavez Maduro și așa mai departe
- 48:19și au s-au dus undeva în Uruguay să scape de sistemul ăsta
- 48:22comunist. Mama aceasta și-a crescut 4
- 48:25copii și soțul ei a murit la 45 de ani.
- 48:28Bolnav de cancer, cancer la colon.
- 48:33La 45 de ani morți. Și-a început să lucreze dublu
- 48:37femeia asta ca să își crească cei 4 copii.
- 48:40Dintre ei, unul zice, femeia ajuns păstor de biserică.
- 48:46Ea slujea în biserică cealaltă fată Slujitoare în biserică.
- 48:50Băiatul a fugit în Spania când a crescut.
- 48:54A fost la o vârstă destul de fragedă și a stat zeci de ani a
- 48:57stat în Spania, Căutându și rostul și plecând departe de
- 49:02Dumnezeu, pentru că a zis el aici, oricum ce poate să facă
- 49:07Dumnezeu cu unu care nu mai are tată care nu mai are mamă?
- 49:12Mama nu a avut Dumnezeu, m-am dus numai cu pocăiții.
- 49:15Eu am nevoie doar de cineva ca să mă ajute să-mi fac și eu
- 49:19treaba, să fim bărbat. În anul 2025, în decembrie, află
- 49:26că are cancer. A fugit departe departe departe
- 49:32departe departe de Dumnezeu. Un om care a fost respins pe
- 49:37toate părțile. Vă zic o chestie.
- 49:41Copiii păstorilor sunt cei care suferă cel mai mult.
- 49:45M. În ianuarie se dă confirmarea în
- 49:55februarie, chimioterapie 2026 în.
- 49:58Martie chimioterapie. În aprilie ajunge fratele, dar
- 50:04îți neag la el la birou la la spital.
- 50:09A oprit ăștia, chimioterapia a oprit tot pentru că omul nostru
- 50:14în căutarea libertății fără de cristos, pentru că cineva.
- 50:20L-a jignit undeva cândva? Și pentru că nu l-a înțeles nici
- 50:24pe Dumnezeu. Și nici mama.
- 50:27Și nici pe nimeni. A fugit departe de Dumnezeu și
- 50:33la 45 de ani află că i bolnav de cancer la colon.
- 50:41Și dumneata aduci aminte de Tata?
- 50:43Și de copilărie. Și de toate.
- 50:50Un băiat cu care lucram e obligat de la 6 m undeva PE un
- 50:53geam și a Căzut Jos și și-a rupt unul dintre picioare.
- 50:58Și mergeam la spital să-l duc la spital că avea timp și fiere
- 51:01băgate pe acolo și în timp ce mergeam la spital.
- 51:04Îmi sună telefonul și sunt o femeie.
- 51:07Așa cum ar fi oricare dintre noastră.
- 51:10O femeie tunsă scurt Nemăritată. Pisaloaga bisericilor.
- 51:18Femeia pe care nu ai vrea să bagi în seamă și n-ai vrea să
- 51:21răspunzi. Că te ține câte 2 ore la
- 51:23telefon. Și m-a sunat sora Lidia și mi-a
- 51:29spus frate, dar îți vreau să te rog ceva, numai eu mai
- 51:32războinic. N-am știut până acum de ce?
- 51:40Mi-a zis nu poți să mergi frate, dar îți spun la Spitalul Dose de
- 51:43Octubre. Zic, bă lidia.
- 51:47Nu pot să mă duc, dar un om aici, cu mine, în mașină și cu
- 51:49cârjele cu piciorul cu fier din apa gazul duc la grigoriu Marian
- 51:52Ion și trebuie să stau cu el. Îți, dar o să te rog frumos,
- 51:56du-te până la spital că am un prieten Otto.
- 52:00Zice de 7 zile nu mai mănâncă de 7 zile, nu mai bea.
- 52:06Du-te te rog frumos la spital. Câtă vreme a fost sănătos, nici
- 52:11o lucrat cu mine, făcea instalații de apă.
- 52:14Și-am tot vorbit despre Dumnezeu și.
- 52:17Nu mai au vrut să asculte. Dar te rog să mergi să-i spui
- 52:20despre Dumnezeu? Eram obosit.
- 52:26Eram preocupat. Și am zis, mă duc?
- 52:32Ia-ți băiatul este te ajut cu cârjele, urcăm până sus aici.
- 52:37Și te rog frumos când intri înăuntru de astăzi ca un aștept
- 52:39când intrăm când intri într U, nu știu când o să intre, nu știu
- 52:42când o să ieși însă spun ce vreau să facem noi.
- 52:45Tu când ești afară, sună-mă, dar va trebui să mă aștepți să mă
- 52:49duc la Spitalul celălalt să stau de vorbă cu un om.
- 52:53Femeia mi-a zis niște cuvinte care m-au speriat o zis, dar
- 52:56s-ar putea să nu mai prinzi în viață.
- 53:00Când am ajuns pe l-am găsit în patul de spital.
- 53:03Mă așteptam când la spital știți cum îi sunt tot felul de oameni.
- 53:07Și mama acolo și tata acolo și bunicul, și nepotul, și toți
- 53:11atunci atât de noi specialiști în mângâiere când.
- 53:15Când nu mai e omul bun de nimic? Atunci știm să spunem, vorbe
- 53:20frumoase atunci îți spunem, Știm să iertăm, atunci ne îmbrățișăm
- 53:24atunci de toate și că m-am uitat la el întins în pat cu nimeni
- 53:28lângă el. Venezuela ca să facă tot tacâmul
- 53:32complet i-a interzis lui Mihai sa nu i-a dat viză ca să ajungă
- 53:36din Uruguay pentru că de ce au plecat ei din Venezuela rugai ca
- 53:40să fugă de sistemul ăsta comunist, vă pedepsim pe voi și
- 53:44băiatul pe patul morții în fața morții, să-ți ia fără nimeni.
- 53:50Asa am ajuns eu. L-am găsit cu gura încleștată.
- 53:56Pe spate, un bărbat la 1, 90 și ceva la 61 kg.
- 54:02Băț. M-am dus lângă el de fapt de
- 54:07comentat cum zic eu așa foarte exploziv.
- 54:10I-a intrat în sânge atacă pat sau umbre.
- 54:15Ce să zică el? Ă.
- 54:20Otto numele meu este darius neag.
- 54:22Sunt pastor, sunt pocăit. Am venit să-ți spun ceva, vreau
- 54:27să spun că Dumnezeu n-a renunțat la tine.
- 54:35Avea câteva săptămâni de când nu mai ridica din pat.
- 54:40I-am zis vreau să spun ceva despre Isus, vrei să mă asculți?
- 54:44Am zis da. I-am predicat oră și jumătate
- 54:49familiile. A fost cel mai ascultător
- 54:52enoriaș pe care l-am avut vreodată.
- 54:54Nu s-a mișcat din pat. L-am întrebat la final dacă vrea
- 55:02să-l primească pe Isus Hristos ca domn și mântuitor al vieții
- 55:05lui. Mi-a strigat așa între dinți și.
- 55:15Otto. Nu știu experiențele vieții
- 55:18tale. Însă știu că Dumnezeu.
- 55:22M-a trimis aici să-ți dea mântuirea.
- 55:25Elsa uz. Îl primește primesc, știm noi
- 55:31avem o practică în biserică. Noi atunci când eu n-am știut că
- 55:34fratelui păstor. Eu nu știu ce experiență are el,
- 55:40de unde să știu că el e un fiu care fuge de Dumnezeu?
- 55:43De unde să știu că el? Respinse, atâția creștini.
- 55:53I-am zis auzi noi avem o practică noi.
- 55:57Noi botezăm oamenii pe baza credinței în apă.
- 56:02Zic n-ai vrea să primești botezul în numele domnului Iisus
- 56:05Hristos. Sunt legat, iar la fel de tare
- 56:09sunt. Băieți, sigur si.
- 56:17Otto. Am 2-a, variante cu tine.
- 56:22Eu pot să aduc aici băieți să cânte o cântare, îi punem să
- 56:25cânte o cântare, toți după ce cântă cântare.
- 56:28Eu iau o sticlă, că n-am cum să te ridici, să te bag în cadă și
- 56:31te stropesc așa, simbolizând cum au un botez pentru tine.
- 56:36Dar mai mult variante pentru tine.
- 56:39N-ai vrea să mă rog împreună cu tine în dimineața în seara asta,
- 56:42zic, de fapt era dimineață. Și spune Dumnezeu să te ridice
- 56:47Dumnezeu de aici din patul ăsta. Să aducă picioarele tale.
- 56:52În biserică și de botez acolo. Am zis asta vreau.
- 56:59Sigur da crezi că Isus te poate ridica de aici din patul ăsta și
- 57:03te poate duce în biserică să te botez, da?
- 57:10Un minut. Doamne.
- 57:15În fața mea stă băiatul ăsta. M-a rugat în limba spaniolă cât
- 57:20am putut de bine. În fața mea stă băiatul ăsta și
- 57:25nu știu ce experiență știu. Doamne Dumnezeule că Tu ești
- 57:27puternic și poți să faci asta. Mi-a zis omul ăsta că vrea să
- 57:32strige de aicea. Și îl văd că stă în pat aici de
- 57:36câteva săptămâni și nu se poate ridica.
- 57:39Nemâncat de 7 zile de băut de 7 zile.
- 57:43În fața morții, însă doamne pun numele tău peste el, pentru că
- 57:47tu poți să-l aduci în biserică să-l botezăm.
- 57:50Amin. Otto vreau să spun ceva Isus
- 57:57cristos au timp de tine. L-am luat am văzut deja cu el la
- 58:05brateș, ne vedem, mă duc că mă sună el acasă să-l iau de la
- 58:09Spitalul alt obligat. A plecat în misiune să
- 58:15următoarea săptămână. Am sunat-o pe sora sa.
- 58:19De fapt, atunci weekendul ăla, că miercuri am fost la ea joi la
- 58:22el joi o venit soră sa să aibă grijă de el.
- 58:27Ea a putut să veniți, au înțeles că era prin Spania pe undeva
- 58:29venise ea la spital pentru că era un băiat foarte secretos nu
- 58:32a spus nimănui probleme dragi. S-au dat seama prin ce trece
- 58:36când a început omul să nu mai dea niciun semn de viață.
- 58:40Și l-a căutat și l-a găsit și la spital.
- 58:43Nenorocire mare. Și somn pe telefonul lui să văd
- 58:47cum se simte om. Și răspunde sursa ce spune?
- 58:50L-au băgat acum zice au făcut anestezie totală pentru că au
- 58:53băgat la un control ca să vadă cum evoluează situația.
- 59:00Zi când se trezește sună-mă o zis astăzi, nici un caz nu știu
- 59:03mâine cum își revine, că e foarte slăbit când poate el să
- 59:07mă sune. Eram la îndemnul bisericii
- 59:10undeva prin țară. Si in timp ce eram la îndemnul
- 59:15Bisericii, primesc de la el. Mesaje.
- 59:21Dar înainte să ajung acolo în volume, aduc aminte că în timp
- 59:24ce călătorea mi-a trimis o poză cu el și mi-a zis că s-a ridicat
- 59:29din pat. Fiți așezat la masă.
- 59:33Era cu laptopul în față și îmi zice mie când mă sună zice frate
- 59:37doar să îmi caut de lucru, mă stai un pic.
- 59:43Am plecat și m-am întors. Mi-a zis când eram la avon,
- 59:46acolo mi-a trimis mesaj și mi-a spus frate, dar alerg pe
- 59:49coridoarele spitalului, merg într-o parte și în alta și
- 59:53strict cât mă ține gura Isus cristos atins de mine Isus
- 59:56cristos atins de mine. I-am zis vin duminică la
- 1:00:02biserică i-am zis stai acasă, mai îngrașă te un pic.
- 1:00:06S-a întâmplat în 10 zile în 10 zile.
- 1:00:11Mi-a trimis cântarul și acum am pozele pe telefon.
- 1:00:18A venit prima săptămână în biserică, pe primul rând.
- 1:00:26Cum sunteți cum a fost dimineața asta când ați venit voi la
- 1:00:29biserică? Cum ați făcut?
- 1:00:31Site-ul cu copiii și cu soția spun Copiii mei, hai eu cu ei,
- 1:00:35hai la biserică, hai la biseric. El era așa la 7 dimineața, între
- 1:00:41mese. Cum să mă îmbrac?
- 1:00:45Vin la biserică. Da sigur vine după mine, cineva
- 1:00:50eu cobor jos acolo în fața blocului, nu trebuie să vină
- 1:00:53nimeni. Eu pot acuma.
- 1:00:58Și duminică. Și duminică și a venit 3
- 1:01:00săptămâni în biserica noastră. Pe picioarele lui.
- 1:01:05Mi-a zis frate dar o să spun o veste bună, doctorii au zis că
- 1:01:08pot să reiau chimioterapia. Bine vreau să mă duc înapoi
- 1:01:13uruguay, că dacă mă lasă, vreau să mă duc acolo.
- 1:01:15I-am zis o ține minte ce spunea astăzi Dumnezeu s-a atins de
- 1:01:19tine și tu ai făcut o făgăduință lui Dumnezeu?
- 1:01:21Da, vreau să mă țin de ea. Vreau să intre picioarele mele
- 1:01:23în apă botezului în biserica asta.
- 1:01:27Am făcut miercuri un program special pentru el și am și numit
- 1:01:30predica. De atunci am numit-o.
- 1:01:34Un botez pe fugă. Și l-am băgat în apa botezului
- 1:01:41și a declarat el înaintea lui Iisus Hristos, a declarat
- 1:01:44Credință. Și-a spus lui Iisus Hristos că
- 1:01:47vrea să urmeze tot restul vieții lui.
- 1:01:52O lună în picioare. Când a încheiat legământ cu
- 1:01:55domnul săptămâna aceea, a urmat o săptămână o săptămână
- 1:02:00fatalistă pentru el. A început să simtă din ce în ce
- 1:02:03mai rău. Iar la 7 zile după botez.
- 1:02:09A plecat în veșnicie. Știu doar atât că Dumnezeu a
- 1:02:16ascultat rugăciunea cuiva. În fața spitalului am stat de
- 1:02:20vorbă acolo cu el, m-am dus la el când l-am găsit mai slab
- 1:02:24decât înainte. Că mi-a auzit glasul, s-a întors
- 1:02:28așa spre ușă că atât mai putea să fac.
- 1:02:32Era cu gura deschisă larg, trăgea aer așa?
- 1:02:36Era orb. Și-a întins doar o mână.
- 1:02:41La de mână am scos-o pe sorina afară, i-am pus mâna lui în
- 1:02:43pieptul meu. Și-am plâns cu el în rugăciune.
- 1:02:49Și-a spus da Otto. Invidios pe tine.
- 1:02:55Când îl vezi pe Isus Cristos înaintea mea.
- 1:03:00Eu ți le-am adus la patul de spital.
- 1:03:04Eu ți le-am adus în viață? Sunteți înaintea mea pe Isus.
- 1:03:10Invidios pe tine vreau să spun ceva, tu nu pleci în întuneric
- 1:03:13de acum încolo, Tu pleci în împărăția lui Dumnezeu, după ce
- 1:03:17a șezut pe tronul lui. Veți simți ce înseamnă să te ia
- 1:03:21Isus Hristos în brațe înaintea mea?
- 1:03:25Cu o zi înainte, am vorbit cu el la telefon.
- 1:03:30După ce am vorbit cu el la telefon închis telefonul.
- 1:03:33Și soră sa nu mai vreau să iau niciun medicament.
- 1:03:37De acum încolo, o să umblu în biruința lui Dumnezeu.
- 1:03:43Și aștepta în fața morții. Ceea ce n-a simțit niciodată cât
- 1:03:49era în viață. Să facă pași împreună cu Iisus
- 1:03:53Hristos, să umble în biruința domnului nostru Iisus Hristos
- 1:03:58pentru el. Moartea era îmbrățișarea
- 1:04:00biruinței deja. Sau să plângă, mama a început să
- 1:04:06plângă. Sora sa a început să plângă cei
- 1:04:08de lângă El. Și el a acceptat cu zâmbetul pe
- 1:04:11buze. Că se va duce în împărăția lui
- 1:04:15Dumnezeu. Acolo în fața patului i-am luat
- 1:04:19telefonul și am zis surorii lui. I-am zis, dă-mi, te rog
- 1:04:21telefonul, vreau să vorbesc cu maică, da și am sunat-o pe
- 1:04:24Mihaela și Mihai o zis. Asta e fiul meu, pentru care
- 1:04:27m-am rugat. Ani și ani de zile tot vorbesc
- 1:04:31despre Dumnezeu și n-a vrut să asculte și mă așteptam să-mi
- 1:04:34spună niște cuvinte rele la adresa lui Dumnezeu.
- 1:04:37Și mi-a spus, Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu frate
- 1:04:39pastor pentru tine. Pentru că în momentul în care
- 1:04:42copilul meu era în fața morții, ai mersului dat de Isus.
- 1:04:47I-am zis să fac o promisiune soră.
- 1:04:50Când te vei întâlni în împărăția lui Dumnezeu, Tu și cu mine, noi
- 1:04:532 vom sta în împărăția lui Dumnezeu, pentru că eu cred că o
- 1:04:55să ajung acolo zic. Când tu și cu mine vom sta în
- 1:04:59împărăția lui Dumnezeu, vreau să zic un lucru.
- 1:05:02Băiatul tău pe care l-ai pierdut.
- 1:05:04Va sta față în față cu tine, va fi în spatele tău încoronat în
- 1:05:08rândul rodurilor pe care ți l-a dat Dumnezeu.
- 1:05:12Și în spatele fiului tău vor sta zeci și sute și mii de oameni
- 1:05:16care vor fi auzit mărturia lui. Cum s-a întors el la Dumnezeu și
- 1:05:18vor înălța în numele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu
- 1:05:21renunță niciodată la noi. Când oamenii când noi renunțăm
- 1:05:26unii la alții, vreau să vă spun încă o dată strict are, Dumnezeu
- 1:05:30nu renunță la tine. Când mama nu mai are chef să se
- 1:05:37roage cât de asta când biserica Hristos încă ține la tine, încă
- 1:05:42te iubește și vrea să salveze.