Latest / Fiti Oameni / Isus Hristos, Mare Preot - Beniamin Fărăgău
Transcript
- 0:00Ca să ne orientăm un pic în epistola către evrei, aveți
- 0:05toată epistola înaintea voastră? Am numit Epistole epistola
- 0:09credinței fără credință, este cu neputință să-i fim plăcuți lui
- 0:13cine se apropie de Dumnezeu. Trebuie să creadă că el este și
- 0:17că răsplătește pe cei ce l caută și de ce am numit epistola
- 0:21credinței, dar observați credința într-un fel este
- 0:24alimentată de nădejde a credinței de nădejde a
- 0:29credinței. Cu alte cuvinte, evanghelia
- 0:32vestea bună, a adus promisiuni incredibile și credința se
- 0:36ancorează în ele. Dar apoi credința are nevoie de
- 0:41cel care ne-a adus vestea cea bună și acela este obiectul
- 0:45credinței noastre sau domnul Isus Cristos și vom zăbovi lângă
- 0:49el, iar când credința este reală, ea produce fapte.
- 0:54Credința fără fapte este moartă în ea însăși și deci, în
- 0:57ultimele capitole aveți lupta și lucrarea credinței sau lucrarea
- 1:02și lupta credinței amândouă, deci credința se ancorează în
- 1:07nădejde în obiectul ei. Și practic, dacă este vie,
- 1:11atunci credința lucrează. Practic, are în mână o mistrie
- 1:17și în cealaltă are sabia pentru că doar așa se construiește
- 1:21mântuirea cu cele 2 lucruri în mâna noastră, dar în seara
- 1:27aceasta intrăm în obiectul sau în spațiul care ne descrie
- 1:32obiectul credinței și am început rugându-mă prin versetul 6 din
- 1:37capitolul IX din ioan. Spuneți-le cu voce tare cu mine,
- 1:42eu sunt calea, adevărul și viața.
- 1:46Nimeni nu vine la tatăl decât prin mine.
- 1:49N-am să uit niciodată după masa ce era spre înserat la mine în
- 1:53Cameră aveam 2 indieni și unul dintre ei, amândoi studenți la
- 1:58medicină, unu în anul 5, altul anul IV la Cluj erau Verișori
- 2:03Veniseră din Madagascar și ă tan care se întorsese la domnul, l-a
- 2:09chemat pe verișorul lui și mi-a zis, vreți căi?
- 2:11Inițiat în hinduism, i-am zis, EU nu știu ce să-i spun că nu mă
- 2:15pricep la lucrurile astea, dar n-ar trebui să-mi casc gura
- 2:19pentru că tan zice, uite aici, pe canapeaua pe care stai tu
- 2:23sunt întemeietorii religiilor și fiecare te cheamă pe urmele lui
- 2:28asta e calea, asta e calea și la urmă se lasă tăcerea și cineva
- 2:34în colțul canapelei, nici nu l-ai băgat în seamă zice EU sunt
- 2:38careia adevărul și viața. Nimeni nu vine la tatăl decât
- 2:41prin mine. Cu care ai începe?
- 2:43A întrebat an și verișorul lui a răspuns fără să clipească cu
- 2:48ultimul și te-am întrebat de ce dacă pesta rezolv cu ceilalți,
- 2:52mă descurc. Cu alte cuvinte, observați
- 2:55domnului Isus Cristos este opozabil ul, toate celelalte
- 2:58religii ale lumii au drumurile și căile lor, el vine și le
- 3:03contrazice pe toate. Eu sunt calea, adevărul și
- 3:06viața. Nimeni nu vine la tatăl decât
- 3:09prin mine sau să las Evanghelia să mă mut în faptele
- 3:12apostolilor. Capitolul 4, versetele 10-12.
- 3:16Mulțumesc special cititorului meu.
- 3:17Domnul susține de ravul și vocea și mulțumesc tare mult.
- 3:22S-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel.
- 3:26Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin
- 3:29sănătos și s-a. Întâmplat la poarta frumoasă.
- 3:31Era un olog. A venit petru și Ioan și a zis
- 3:34aur și argint, n-am, dar ce am îți dau?
- 3:36În numele lui Hristos ridică scoală-te și umblă giap da și el
- 3:40se ridică și este vindecat și tot puhoiul din Curtea templului
- 3:46se adună. În jurul lui Petru si vin cei
- 3:49mai mari și aruncă în temniță și dus înaintea sinedriului și el
- 3:53vine cu această afirmație și continuă pe urmă.
- 3:56Pe care voi l-ați răstignit? Se va zice dur și direct pe care
- 4:00voi l-ați răstignit. Dar pe care Dumnezeu l-a înviat
- 4:03din morți. Imaginați dintr-o dată doar prin
- 4:06versetul acesta ei și Dumnezeu puși față în față potrivnici
- 4:11unul celuilalt vrăjmaș al lui Dumnezeu și Dumnezeu vrășmașilor
- 4:15și versetul 11 continuă. El.
- 4:18Este piatra lepădată de voi zidarii.
- 4:20Zidarii. Care a ajuns să fie pusă în
- 4:23capul Unghiului. Și versetul xii din nou
- 4:25întărește această unicitate a crezut pe Dumnezeu a căii de
- 4:29mântuire în nimeni altul. Nu este mântuire, căci nu este
- 4:34sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să nu.
- 4:38Este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care să fie
- 4:43mântuiți. Întrebarea mea este dacă.
- 4:47Astăzi. Păi să fii persecutat pentru
- 4:51ceva, nu pentru credința ta în Dumnezeu îi zic Allah al Sec
- 4:54Dumnezeu adic elohim fiecare cu terminologia lui, ci
- 4:58persecuțiile vin din pricina credinței în domnul Isus
- 5:02Hristos, din pricina afirmațiilor lui exclusiviste și
- 5:07seara asta am încercat să reduc un pic volumul de informație ca
- 5:11să aveți timp de întrebări, așa că ascultați cu hârtia și
- 5:15creionul în mână nu vorbesc despre lucruri neștiute de voi,
- 5:19dar elementul fundamental. Casa Creștinului este
- 5:23cunoașterea domnului Isus Cristos.
- 5:25El este viața veșnică da. El este viața veșnică și când
- 5:31cine îl are pe fiul are viața și de aceea dragii mei într-o lume
- 5:35care este agitată și împotrivitoare acestei căi
- 5:38unice. Pe care domnul Isus o pretinde
- 5:42că este spre tatăl prigoană. Întotdeauna va veni din pricina
- 5:46credinței noastre în domnul Isus cristos.
- 5:49Nu-i așa că în lume sunt foarte multe religii?
- 5:52Întrebarea este este Dumnezeu atât de îngust încât să limiteze
- 5:57mântuirea la o singură cale la o singură persoană la un singur
- 6:01nume nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care să
- 6:06fie mântuiți sau. Într-o eră a toleranței
- 6:09religioase. Este condamnat ca fiind arogant
- 6:12sau îngust oricine are curajul unei opinii exclusiviste cu
- 6:18privire la adevăr în sfera religiei.
- 6:22Atâta vreme cât predici iubire, pace și armonie.
- 6:26Iubire pace și armonie toleranță, da tu crezi ce vrei?
- 6:30Eu cred ce vreau da și nu ne deranjăm unul pe noi, nu toate
- 6:34domnule, toate drumurile duc la Roma, așa că la fel se va
- 6:37întâmpla și în cele spirituale. Observați, într-o astfel de
- 6:41lume, când nu te conformezi așteptărilor celor din jur și
- 6:46când ai curajul să spui, nu, nu este altă cale.
- 6:50Nu este altă cale spre mântuire spre Dumnezeu decât domnul Isus
- 6:54cristos. În esența lor sunt oare toate
- 6:58religiile la fel? Toate drumurile duc spre
- 7:00Dumnezeu spre mântuire. Deci o crema este serioasă și nu
- 7:05trebuie tratată cu ușurință. Vorbim despre destinul etern al
- 7:09omului, despre viața veșnică de după moarte.
- 7:13Cu alte cuvinte, dacă realmente viața nu se limitează la cum și
- 7:17aici. Și dacă moartea nu este stația
- 7:21terminus a existenței noastre, dacă există ceva după moarte și
- 7:25după moarte după cuvintele scripturii, există și iad și rai
- 7:30da domnul Isus la judecata din Matei 25 1 le spune, veniți
- 7:35binecuvântații tatălui de Moșteniți împărăția care v-a
- 7:39fost pregătită de la întemeierea lumii.
- 7:42Lumea asta veacul acesta este trecătoare este doar o umbră.
- 7:46Cu alte cuvinte, Dumnezeu înainte de întemeierea lumii.
- 7:49A gândit altceva și Pavel spune în evrei nu unor îngeri, a supus
- 7:54el lumea viitoare despre care vorbim.
- 7:57Ce este omul? Se aduce aminte de el fiul
- 7:59omului să-l bage în seamă, l-ai făcut pentru puțină vreme, mai
- 8:03pe jos de îngeri. Dacă a fost făcut pentru puțină
- 8:06vreme viața asta ca un lat de palmă, un abur care se ridică și
- 8:11Pierre are un rost al ei ne pregătim pentru pentru ceva, dar
- 8:16dacă e adevărat lucrul acesta, atunci nu-i totuna.
- 8:20Pe ce cale umblu și în ce fel voi termina alergarea și dacă
- 8:25voi auzi veniți sau voi auzi, Duceți-vă focul cel veșnic
- 8:30pregătit pentru diavol și îngerii lui l-a citat pe domnul
- 8:33Iisus christos. Apropierea de Dumnezeu reclamă
- 8:37un cadru legal, legământul din care nu pot lipsi 2-a lucruri
- 8:42Jertfa și cel. Puțin în lumina scripturii ca să
- 8:46mă apropii de un Dumnezeu de 3 Ori sfânt, E un om păcătos.
- 8:51Dumnezeu AC Circumscris un cadru legal și în cadrul acesta legal
- 8:56al legământului nu pot lipsi garantul legământului.
- 8:59Marele preot și Jertfa, care plătește într-un fel vinovăția
- 9:05mea răscumpără dreptatea lui Dumnezeu și mă face compatibilă
- 9:09într-un fel cu sfințenia lui Dumnezeu.
- 9:13Deci nu pot lipsi din cadrul acesta legal.
- 9:16Jertfa și marele preot despre marele preot.
- 9:20Epistola sau autorul Epistolei către evrei ne-a vorbit și
- 9:25înainte, ne-a vorbit înainte. Uitați-vă doar la câteva texte.
- 9:29Noi vom fi în capitolul 5, dar aș răsfoi primele capitole să
- 9:34vedeți cât de important de ce în centrul întregii epistole este
- 9:39marele nostru. Preot este domnul Isus cristos
- 9:42evrei capitolul II, versetele 14-17.
- 9:46Astfel, dar deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii.
- 9:51Și el însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca prin
- 9:55moarte să nimicească pe cel ce are puterea morții.
- 9:59Adică pe diavolul. Și să izbăvească pe toți aceia
- 10:01care prin frica morții erau supuși robiei.
- 10:04Toată viața lor, căci negreșit, nu în ajutorul îngerilor vine el
- 10:09cine ajutorul seminței lui avraam, adică în ajutorul meu al
- 10:11tău al muritorilor de rând, a ajutorul seminței lui Avraam și
- 10:16versetul 17. Conchide mare a trebuit să se
- 10:19asemenea frate să se asemene fraților săi.
- 10:23În toate lucrurile ca să poată fi în ce privește legăturile cu
- 10:26Dumnezeu. Un mare preot milos și vrednic
- 10:30de încredere să facă ispășire pentru întregul noroc, pentru
- 10:33păcatele norodului. Observați încă de la început,
- 10:38ni-l prezintă pe cristos. Știți cum începe epistola după
- 10:42ce ne-a vorbit Dumnezeu în vechime prin proroci la
- 10:45sfârșitul acestor zile ne-a vorbit prin fiul și începe să-l
- 10:49descrie pe fiul și el este personajul central.
- 10:53Pentru că doar cunoașterea lui credința în el.
- 10:58Doar credința în el, practic ne mântuiește.
- 11:02Nu este om fără credință și vom vorbi despre definiția școală a
- 11:06credinței. Una din aceste ă serii, dar nu
- 11:10este om fără credință. Credința este un dat al
- 11:12condiției umane. Ați crezut că veți ajunge aici?
- 11:16Credeți că voi termina la vreme? Credeți că veți ajunge acasă?
- 11:20Toate acestea sunt în viitor și noi n-avem certitudinea că se va
- 11:24întâmpla, dar noi credem pe baza experiențelor trecute, dar acum,
- 11:29când e vorba de mântuire, nu credința te mântuiești obiectul
- 11:32credinței te mântuie. Subiectul credinței este însuși
- 11:36domnul Isus cristos, domnul Isus cristos și observase încă din
- 11:41capitolul întâi capitolul II capitolul iii.
- 11:44Autorul aduce înaintea noastră pe domnul Isus cristos, priviți
- 11:48cum începe capitolul 3 versetul întâi.
- 11:51De aceea, frați sfinți care aveți parte de chemarea cerească
- 11:55atenție senzațiilor piți vă privirile la apostolul și marele
- 12:00preot al mărturisirii noastre, adică.
- 12:02E clar Isus da. Adică la Isus, atenție, vă
- 12:06privirile și capitolul 11 spune același lucru, același lucru.
- 12:11Chiron ISI va ochii asupra lui. Încercați să-l cunoașteți
- 12:15întoarce ți-l pe față și pe dos până si toate întrebările pe
- 12:19care le aveți cristos nu se supără, dar necunoașterea lui
- 12:23Cristos te face extrem de vulnerabil în fața vânturilor de
- 12:27învățătură care bat din ce în ce mai puternic în zilele noastre.
- 12:33Iar dacă aș prefața capitolul 5 cu capitolul 4, peste 14-16, un
- 12:40text extrem de frumos, uitați-vă ce scrie Autorul.
- 12:43Astfel, fiindcă avem un mare preot însemnat care a străbătut
- 12:47cerurile pe Isus, fiul lui Dumnezeu.
- 12:50Să rămânem tari în mărturisirea noastră.
- 12:53Căci n-avem un mare preot? Care să n-aibă milă de
- 12:57slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost
- 13:00ispitit ca și noi, dar fără păcat.
- 13:03Deși înțelege necunoașterea locuit printre noi, a fost
- 13:06ispitit ca și noi. Diferența dintre el și noi este
- 13:10că noi cădem nu, dar fără păcat. 16.
- 13:14Să ne apropiem, dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca
- 13:18să căpătăm îndurare și să găsim har pentru ca să fim ajutați la
- 13:22vreme de nevoie. Vreme de nevoie oricând în
- 13:24vremea de nevoie ori de câte ori dragii mei păcatul bate la ușă
- 13:29când păcatul a biruit în viața mea.
- 13:32La cine să alerg marele preot era mijlocitorul PE el, se
- 13:37adunau el mă înlocuia în moarte. Dealungul rând 16 secole în
- 13:41vechiul testament, nu mielul meu locuia în moarte, marele preot,
- 13:45mă locuri în moarte. Țineți minte povestea cu cetatea
- 13:48de scăpare, da, în cetate de scăpare, practic, tu te-ai
- 13:52adăposti ai în marele preot care te declara nevinovat și te
- 13:56întorceai până la moartea lui, dar la moartea lui practic se
- 14:01echilibra balanța sistemului moral al universului lui
- 14:06Dumnezeu. Toți evreii știau că funcția de
- 14:10mare preot nu este un lucru de apucat.
- 14:12De unde știau lucrul acesta apoi din istoria lor?
- 14:16Țineți minte răscoala lui Core DATAN și Abiram erau în pustie
- 14:21și toți ieșiseră din Egipt dragii mei după 400 de ani.
- 14:26Sigur că omul nu poate trăi fără religie, deci ei în 400 de ani
- 14:30aveau și ei templele religiile PREOȚILOR și-au ieșit de acolo
- 14:34cu așteptări, aveau cădelnițele, hainele preoțești, probabil în
- 14:39ghiozdane și așteptau să se rânduiască lucrurile în tabăra
- 14:44lui Israel și când au văzut că sunt dați deoparte.
- 14:49Sharon este făcut mare preot, singurul care se poate apropia
- 14:52de Dumnezeu core datan Core era levit de trans și Abiram Shion
- 14:57erau dintr-o altă seminție, se răzvrătesc, se răscoală 250 din
- 15:03căpeteniile lui Israel vin împotriva lui Moise numai prin
- 15:07Aron, numai aron se poate apropia de Dumnezeu.
- 15:10Tot poporul este sfânt, tot poporul este un popor de preoți,
- 15:15dar pentru că așa a zis Dumnezeu, îmi veți fi o
- 15:16împărăție de preoți și în situația respectivă, dragii mei,
- 15:21răscoala lor. Ațâțe mânia lui Dumnezeu, pentru
- 15:25că ei s-au atins de un lucru pe care Dumnezeu nu îl putea
- 15:30negocia locul funcția marelui preot, dar uitați-vă la câteva
- 15:35versete numesc capitolul Xvi PST 1-7.
- 15:39Core, fiul lui Zahar, fiul lui Chehat.
- 15:43Cheech, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu datan și
- 15:47abiram, fiii lui Eliab și on, fiul lui Pelet.
- 15:51Câteștrei s-au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu
- 15:54250 de oameni din copiii lui Israel din fruntașii Adunării și
- 15:59din cei ce erau chemați la sfat și care erau oameni cu nume.
- 16:03Da fruntașii Adunării 250 Uah era o coaliție serioasă
- 16:10împotriva lui Moise. Ei s-au adunat împotriva lui
- 16:13Moise și Aron și le-au zis. Destul, căci toată adunarea toți
- 16:17sunt sfinți și domnul este în mijlocul lor.
- 16:20Pentru ce vă ridicați voi mai presus de Adunarea Domnului?
- 16:24Când a auzit moise lucrul acesta a căzut cu fața la pământ.
- 16:29A vorbit lui core și la toată ceata lui și a zis mâine, domnul
- 16:34va arăta cine este al lui și Cine este sfânt și va lăsa să se
- 16:39apropie de el. Va lăsa să se apropie de el pe
- 16:42acela pe care îl va alege. Observați pe care îl va alege în
- 16:47ce privește relațiile cu Dumnezeu ca să te apropii de
- 16:50Dumnezeu înseamnă să treci dincolo de perdea, să ajungi în
- 16:54fața chivotului cu capacul ispășirii scaunul Îndurării cu
- 16:59cei 2 Heruvimi. Pentru că Dumnezeu, în vechiul
- 17:02testament, este numit cel ce șade între heruvimi.
- 17:06Cu alte cuvinte, acolo e scaunul de domnie al scaunul de domnie
- 17:11al domnului Versetul 6. Iată ce să faceți luați
- 17:14cădelnițe core și toată ceata lui.
- 17:18Și. Mâine puneți foc în ele și
- 17:21puneți tămâie pe el pe ele înaintea domnului, acela pe care
- 17:25îl va alege, domnul va fi sfânt destul copiii lui Levi.
- 17:30Știți ce se întâmplă? Vin a 2-a zi cu Cădelnițele.
- 17:33Focul se coboară foc din cer și mistuie pe toți 250, dar am și
- 17:38abiram care nu au venit. Moise se duce înaintea lor și
- 17:40spune poporului, da ți vă la o parte cea mai scurtă
- 17:43înmormântare, PAC pac s-a deschis pământul, i-a înghițit
- 17:47cu tot ce a avut și s-a închis peste ei și cu asta s-a
- 17:50terminat, dar răzvrătirile n-au încetat.
- 17:54Și atunci Dumnezeu vrea să pună capăt într-un fel, este absolut
- 17:58necruțător Dumnezeu. De ce din pricina faptului că nu
- 18:03putea negocia funcția marelui preot, da funcția marelui preot
- 18:08și dacă mă gândesc doar la imaginea aceasta, îmi dau seama
- 18:13cât de important este să nu crezi într-o himeră într-un
- 18:17mincinos într-un șarlatan. Eu sunt calea, adevărul și
- 18:20viața. Dacă nu este el realmente calea,
- 18:22adevărul și viața, atunci ce se întâmplă?
- 18:26Practic mi-am pus deja în cineva sau în ceva care înșeală.
- 18:31Ceva care șale, deci Dumnezeu în contextul respectiv, nu
- 18:35negociază locul și funcția marelui preot și uitați-vă ce se
- 18:39întâmplă în ziua aceea. Casele lui Datan și Abiram core
- 18:44și cei 250. Și 6 lui Datan și Abiram nu sunt
- 18:47înghițiți de pământ, da core și cei 250 ard de vii înaintea
- 18:52domnului. A 2-a zi cei 14.700 Mistuiți de
- 18:56urgia lui Dumnezeu. Când vă dați seama 250 cap de
- 19:01familie. Rămas de veste copii după ei
- 19:03NEAMURI și răscoala s-a întețit și a 2-a zi.
- 19:08Uitați-o. 14.700 de oameni sunt mistuiți într-un fel.
- 19:12Focul lui Dumnezeu începe să mistuiască să mistuiască tabăra.
- 19:17Oare de ce e atât de dură, atât de necruțător Dumnezeu, din
- 19:22pricina faptului că el nu putea negocia locul și funcția marelui
- 19:27preot ca să pună capăt la toată povestea asta cheamă pe
- 19:31căpeteniile celor 12 seminții zice, DUCEȚI-vă toiegele aici,
- 19:35iar toate cele toiege fiecare scrie numele pe toiag.
- 19:39Și le pune în cortul întâlnirii și pe a 2-a zi dimineață,
- 19:42toiagul lui Aron Înfrunzește înflorește și coace roade.
- 19:48Da toiagul lui Aron ce erau în toiag un lemn uscat da un lemn
- 19:53uscat și Dumnezeu cu puterea vieții lui dragii mei de viață
- 19:57toiagului lui Aaron și în momentul acela Dumnezeu zice
- 20:01șadă. Cu alte cuvinte, nu mai vreau să
- 20:04aud povestea asta, nu mai vreau să aud, dar dacă transferăm
- 20:09toată povestea asta pe domnul Isus cristos, imaginați-vă cu
- 20:12câtă povară se încarcă cineva care zice eu sunt calea,
- 20:16adevărul și viața. Eu sunt marele preot.
- 20:20L-ați auzit pe manu? Cei care veniți la iris?
- 20:22Vorbim despre ghedeon care zice domnește peste noi, zice
- 20:26poporul. Nu nu domnesc, ci eu, nici
- 20:28copiii mei, dar își face un efod.
- 20:31Cu alte cuvinte, ia rolul preotului în Israel și de acolo
- 20:37încolo Israel dragii mei decade pentru că.
- 20:42În preoție intri dacă te cheamă Dumnezeu, nu, dacă ai tu chef să
- 20:46intri în preoție și în preoție, Dumnezeu a dat o lui aaron și
- 20:50fiilor și fiilor lui, și de aceea toiagul lui Aron Dumnezeu
- 20:55îl folosește să pună capăt certurilor și discuțiilor legate
- 21:00de cine se poate apropia de Dumnezeu și.
- 21:03Și voi pune capăt înaintea mea cârtirilor pe care le ridică,
- 21:07ridică împotriva noastră copiii lui Israel.
- 21:10Copiii lui Israel. Toți evreii știau.
- 21:13Da. Mare preot.
- 21:14Știau că nu poate fi negociat funcția de mare preot, dar toți
- 21:18știau lucrul acesta, deci. Marele preot trebuia numit și
- 21:23confirmat de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, când ei se
- 21:28răscoală, moise spune că să știți că nu de la mine am făcut
- 21:32aceste lucruri, nu de la mine. Am făcut aceste lucruri și pe
- 21:36urmă toată povestea cu moartea celor 250.000 cu înmormântarea
- 21:40scurtă a Casei lui Datan și Abiram și cu tăietorii cele care
- 21:44sunt aduse înaintea domnului și Dumnezeu pune capăt certurilor
- 21:48și discuțiilor dintre ei. Marele preot trebuia chemat sau
- 21:53numit și confirmat de Dumnezeu. Numit și confirmat de Dumnezeu
- 21:59și asta ne aduce în textul nostru și aș începe cu primele 4
- 22:04versete din Capitolul 5, 5-10 sunt obiectul credinței noastre
- 22:11și acolo este miezul cărții și adevărurile din capitolele 5-10.
- 22:16Trebuie foarte bine înțelese dragii mei și acolo trebuie să
- 22:21puneți toate întrebările ascultați cu urechile deschise
- 22:24și întrebările care vă frământă dacă.
- 22:27Vă puteți opri oricând că textul pe mine mă duce mai departe, dar
- 22:32e păcat să pierdeți întrebările care le aveți.
- 22:36În adevăr, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor, este pus
- 22:41pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu ca să
- 22:46aducă. Să aducă.
- 22:48Daruri și Jertfe pentru păcate da, el poate fi îngăduitor cu
- 22:52cei neștiutori și rătăciți, fiindcă și el este cuprins de
- 22:56slăbiciune. Și din pricina acestei
- 22:59slăbiciuni trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui,
- 23:03cât și pentru ale norodului, da? Nimeni.
- 23:06Nu-și ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de
- 23:11Dumnezeu, cum a fost? Cum a fost a rond nimeni nu-și
- 23:14ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu.
- 23:19Cum a fost aaron? Îți 2 lucruri pe care le putem
- 23:24scoate din text. Marele preot trebuia să fie din
- 23:27mijlocul oamenilor. Și de aceea dragii mei, marele
- 23:31preot și copiilor nu se puteau căsători în afară lui Israel nu
- 23:35se puteau căsători atunci când ești dra se întoarce și s 100 de
- 23:39familii care trebuie să se căsătorise cu alții în textul
- 23:44noi, foarte clar, dar probabil cei care trebuie să-și alunge
- 23:48nevestele sunt cei din familia marelui preot, pentru că ei nu
- 23:53puteau marele preot trebuia să fie din mijlocul poporului său.
- 23:57Al 2-lea lucru trebuia să fie numit de Dumnezeu confirmat de
- 24:01Dumnezeu. Nimeni nu știa.
- 24:02Cinstea aceasta singur, dar cum dacă asta este regula la preoții
- 24:08aaronică în dreptul lui Aron? Întrebarea mea este, găsesc
- 24:13aceste 2 lucruri în dreptul domnului Isus Cristos, ca să pot
- 24:17să pun încrederea că el este marele preot, numit și confirmat
- 24:22de Dumnezeu și că are dreptate când spune, nimeni nu vine la
- 24:26tatăl decât prin mine decât prin mine.
- 24:29El este mijlocitorul, calea este calea, adevărul și viața.
- 24:34Dar să începem cu primul aspect, da?
- 24:36Despre primul aspect să fie din mijlocul oamenilor.
- 24:40Ne-a vorbit în capitolele precedente.
- 24:42În capitolele precedente, de pildă să reiau textul din
- 24:46versetul, Capitolul II VERSETELE 14 și 17.
- 24:49Astfel, dar deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii.
- 24:54A fost deopotrivă părtaș la ele. Cu alte cuvinte, nu putea fi un
- 24:58înger. Nu putea fi fiul lui Dumnezeu,
- 25:02ci numai fiul lui Dumnezeu Întrupat și locuind printre noi.
- 25:06Dacă țineți minte prologul Evangheliei după Ioan la început
- 25:10era cuvântul și cuvântul era cu Dumnezeu.
- 25:13Cuvântul era Dumnezeu, el era la început cu Dumnezeu și toate
- 25:18lucrurile au fost făcute prin el și nimic din ce a fost făcut n-a
- 25:22fost făcut fără el și cuvântul s-a făcut trup și a locuit
- 25:26printre noi. A devenit unul dintre noi
- 25:30astfel, dar deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii.
- 25:34Tot așa și el însuși a fost deopotrivă părtaș la ele și
- 25:37versetul 17. Pentru ca să poată fi în cele în
- 25:41ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și
- 25:45vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele.
- 25:50Trebuie să fie din mijlocul oamenilor.
- 25:53Domnul Isus Hristos nu putea fi un înger, nu putea fi dragii mei
- 25:57o kristoff Annie, CE trebuia să fie unul dintre noi născut
- 26:02dintr-o femeie născut sub lege. Era sămânța femeii era unul
- 26:07dintre noi în filipeni. Capitolul II, versetele 6-8.
- 26:12El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca
- 26:16un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu.
- 26:19Este chipul dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din
- 26:22toată zidirea avea chipul lui Dumnezeu era deopotrivă cu
- 26:26Dumnezeu, dar n-o să dea socotit lucrul acesta ca ceva de apucat,
- 26:30ci s-a dezbrăcat pe sine însuși a luat chip de rob, făcându-se
- 26:34asemenea oamenilor la înfățișare.
- 26:37A fost găsit ca un om s-a smerit și s-a făcut ascultător până la
- 26:41moarte și încă moarte. De cruce.
- 26:45Prin întrupare fiul lui Dumnezeu a devenit unul dintre noi
- 26:50ispitit în toate lucrurile, ca și noi, fiind părtaș întru totul
- 26:55experienței. Umane, unul dintre noi
- 26:59observați. Autorul pune 2 condiții, marele
- 27:04preot trebuia să fie din mijlocul oamenilor și domnul
- 27:07Isus cristos pentru 4 fiu al lui Dumnezeu este unul dintre noi
- 27:12născut, cum te-ai născut și tu sau m-am născut și eu, și.
- 27:17Răstignit pe cruce în locul tău și în locul meu ca unul dintre
- 27:22noi ca al 2-lea Adam, ca reprezentantul întregii întregii
- 27:27omeniri întregii omeniri. Ca om Isus a trebuit să rezolve
- 27:31o dublă problemă, o dublă. Problemă priviți-l pe Isus între
- 27:35Dumnezeu și satan și EL a trebuit să rezolve ambele
- 27:41aspecte implicate într-un fel în lucrarea lui mântuitoare.
- 27:48Deci să fie în mijlocul oamenilor, de ce?
- 27:53Se poate lupta în numele lor și în locul lor cu satan.
- 27:56Satan. Omul.
- 27:59A pierdut bătălia. L DA, omul trebuia să câștige
- 28:03bătălia nu nedemn în Grădina Sădită de Dumnezeu, ci într-un
- 28:07eden transformat în pustiu. A mers în pustie a postit 40 de
- 28:13zile. Adam a putut mânca după plăcere
- 28:15din orice pom dub din GRĂDINĂ și când Eva era sătulă și Adam au
- 28:19început să dialogheze cu sate cu șarpele.
- 28:22Și-a urmat căderii a trebuit să vină cineva care să răscumpere
- 28:27foarte interesant din cele 4 evanghelii 2 conțin genealogii
- 28:33diferite, genealogia din Matei este coborâtoare.
- 28:38Genealogia din Luca este urcătoare.
- 28:41Cu alte cuvinte, a ieșit din apa Iordanului și genealogiei ca o
- 28:45scară care îl duce pe cristos imediat după botez, când s-a
- 28:49identificat cu toată omenirea căzută până în locul în care a
- 28:54fost pierdută bătălia, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu, da fiul
- 29:00lui Dumnezeu și acolo ca fiu al lui Dumnezeu, care a devenit om
- 29:04al 2-lea Adam El dă bătălia dragii mei și câștigă bătălia
- 29:09împotriva șarpelui, deci. Trebuia să fie dintre noi, să
- 29:13poată lupta pentru noi și în locul nostru cu dușmanul nostru,
- 29:19cu șarpele. Sămânța femeii va zdrobi capul
- 29:23fost promisiunea lui Dumnezeu încă la începutul istoriei.
- 29:27Dar dacă mă uit la desfășurarea lucrurilor, uitați-vă, de pildă,
- 29:32la câteva texte. Dacă el genesa, capitolul II cu
- 29:3515 este mandatul pe care Dumnezeu l-a dat omului, poți să
- 29:39mănânci după plăcere din orice pom din grădină, da?
- 29:42Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci
- 29:46în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.
- 29:49Mandatul a fost să lucreze și să păzească Grădina pentru că erau
- 29:53în pericol de moarte. Acolo, pe urmă, capitolul III am
- 29:56căderea capitolul 3 cu 15 ani. Promisiunea de judecata din EDEN
- 30:02și aici, pentru prima dată, ai un cuvânt de întrupare, sămânța
- 30:06femeii va zdrobi capul. Observați cristos este între
- 30:10Dumnezeu și între satan. Și el trebuie să dea bătălia în
- 30:15locul nostru și pentru noi cu diavolul gândiți-vă doar la.
- 30:21Povestea lui David și Goliat Goliat, un om cu 6 degete ă, un
- 30:27uriaș da și ăsta, un tânăr bălai.
- 30:33Ce inegală confruntare și dacă citim textul să vedeți cuvintele
- 30:39lui Goliat. Un reprezentant al șarpelui, aș
- 30:43îndrăzni să spun cum sfidează pe poporul lui Dumnezeu și cum își
- 30:47bate joc de David apoi. Filisteanul s-a oprit și vorbind
- 30:53oștilor lui Israel, Așezate în șiruri de bătaie, le-a strigat
- 30:57pentru ce Ieșiți să vă așezați în șiruri de bătaie.
- 31:01Nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul
- 31:06alegeți un om care să se coboare împotriva mea.
- 31:09Alegeți un om care să se coboare împotriva mea?
- 31:12Un om a pierdut bătălia nd un om a trebuit să câștige bătălia cu
- 31:17șarpele. Un om nu putea fi altcineva un
- 31:20om unul dintre noi. De aceea marele preot trebuia să
- 31:24fie din mijlocul din mijlocul nostru versetul 9.
- 31:28Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, nu?
- 31:32Vom fi robii voștri, dar dacă L voi birui și-l voi omorî, eu voi
- 31:36ne veți fi robi 9 și ne veți. Slujim și.
- 31:40Filisteanul a mai zis arunc astăzi o ocară asupra oștirii
- 31:44lui Israel. Da ți mi un om ca să mă lupt cu
- 31:47el, da, Saul. Și tot Israelul au auzit aceste
- 31:51cuvinte ale filisteanului și s-au înspăimântat și au fost
- 31:54cuprinși de o mare frică. Filisteanul înainta dimineața și
- 32:00seara și s-a înfățișat astfel, timp de 40 de zile. 40 de zile o
- 32:06știre au flămânzit. Frații lui David erau acolo la
- 32:10război, el PĂZEA oile și tatăl trimite cu merinde și aude toată
- 32:14povestea asta. Tânărul David, Da.
- 32:17De milenii de milenii. Diavolul aruncă aceeași
- 32:22provocare omenirii. Da ți mi un om ca să mă lupt cu
- 32:25el. Dumnezeu mi-a dat un om am
- 32:29luptat cu el și l-am biruit. Să urmat alungarea din EDEN.
- 32:33Da ți mi un om să mă lupt cu el, dar si un om.
- 32:37Adam și toți urmașii lui tremurau înspăimântați în fața
- 32:41celui ce avea puterea morții, adică în fața diavolului.
- 32:44Și oștile lui Saul Tremurau de 40 de zile de milenii s-a
- 32:50întâmplat același lucru, dar eu nu samuel.
- 32:54Capitolul 17, versetul 45. David a zis Filisteanului Tu.
- 33:00Vii împotriva mea cu o sabie. Cu suliță și cu pavăză, iar eu
- 33:04vin împotriva ta în numele domnului Oștirilor, în numele
- 33:08Dumnezeului, oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o Iisus, fiul
- 33:14lui David, a zis diavolului. Eu vin împotriva ta în numele
- 33:18domnului Oștirilor. L-am schimbat pe David cu Iisus,
- 33:22Da? Și.
- 33:26Asta mă ajută să-mi imaginez confruntarea pe care cel care a
- 33:31fost unul dintre noi ar trebuie să ducă da ți un om să mă lupt
- 33:34cu el, da, dar si un om acel om a pierdut bătălia și un alt om
- 33:39trebuia să câștige bătălia. Bătălia care a fost pierdută în
- 33:43trup, trebuia câștigată în trup dragii mei trebuia să câștigată
- 33:47de un om așa cum a fost pierdută de un om în evrei capitolul II,
- 33:52versetele 14 și 15. Astfel, dar deoarece copiii sunt
- 33:56părtași. Sângelui și cărnii, tot așa și
- 33:59el însuși a fost de fotbal deopotrivă părtaș la ele, pentru
- 34:03ca prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea, morții,
- 34:08observații. El a venit în numele când ă.
- 34:12În capitolul 2 și credincioșie, sufletul meu este tulburat și ce
- 34:15voi zice tată izbăvește-mă din ceasul acesta.
- 34:19Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta.
- 34:23Tată proslăvește numele tău. El a venit în numele dumnezeului
- 34:28oștirilor și s-a luptat cu satana să nimicească pe cel ce
- 34:32are puterea morții, adică pe diavolul și să izbăvească pe
- 34:35toți aceia care prin frica morții David dragii mei, prin
- 34:40biruința lor, a izbăvit pe toți aceia care, prin frica morții de
- 34:4440 de zile, tremurau în fața lui Goliat, da?
- 34:48Sau știlor filisteni, da. În, deci el trebuia să fie
- 34:53dintre noi, de ce ca să poată lupta în locul nostru și pentru
- 34:59noi cu satana al 2-lea lucru, el trebuia să fie dintre noi, de
- 35:03ce? Ca să poată mijlocii pentru ei
- 35:06înaintea lui Dumnezeu. Da să poată mijlocii pentru ei
- 35:10dragii mei dacă îi se mijlocească pentru mine cineva
- 35:13care n-a avut experiența mea în niciun fel.
- 35:18Mi-ar fi frică să mă dau pe mâna lui, dar dacă mijlocește unul
- 35:22care în toate lucrurile a fost ispitit ca și mine, dar fără
- 35:26păcat, înseamnă că el poate avea un sfat pentru mine, da?
- 35:31Pot să-ți spună ceva el a trăit? El mă cunoaște el înțelege
- 35:36lucrurile ori de aceea toate judecata.
- 35:39Dumnezeu a dat o fiului său, dar înainte ca să vină judecata
- 35:43finală, el vine și mijlocește pentru noi.
- 35:46Ne cunoaște ne înțelege într-o vreme de nevoie.
- 35:50Putem alerga, putem alerga la el evrei capitolul II vestele 16-18
- 35:56observați, cât de important e textul acesta din 14 18 având
- 36:00mereu în jurul lui? Căci negreșit, nu în ajutorul
- 36:04îngerilor vine el. Ci în ajutorul seminței lui
- 36:07Avraam, prin urmare, a trebuit să se asemene fraților săi în
- 36:12toate lucrurile, ca să poată fi în ce privește legăturile cu
- 36:16Dumnezeu. Un mare preot milos și de
- 36:19încredere să facă ispășire pentru păcatele norodului să
- 36:23poată fi în ce privește legăturile cu Dumnezeu.
- 36:26Dar ce l-a făcut desăvârșit potrivit pentru aceasta, faptul
- 36:31că a luat un trup ca al nostru? A locuit printre noi dragii mei,
- 36:36plini de har și de adevăr și am putut vedea sau cel puțin cei
- 36:40din vremea lui slava lui o Slavă, Singura slaves, singurul
- 36:44născut din tatăl un mare preot. Milos și vrednic de încredere ca
- 36:49să facă ispășire pentru. Tururile Nordului și versetul
- 36:5318. Prin faptul că el însuși a fost
- 36:55ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor
- 37:00ce sunt. Să vină ne înțelege poate să
- 37:03vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.
- 37:06Dar să mut în evrei capitolul 7, versetul 24 și 25, deci în
- 37:11primul rând se poate lupta. În locul nostru și pentru noi cu
- 37:15satan în al 2-lea rând să poată mijloci și pentru a desăvârși și
- 37:21mântuirea noastră și Versetele 24, 25 se focalizează pe acest
- 37:26aspect al lucrării celui înălțat la cer.
- 37:30Dar el, fiindcă rămâne în veac are, o preoție care nu poate
- 37:34trece de la unul la altul, de aceea și poate să mântuiască în
- 37:39chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin.
- 37:42El el. Încă trăiește pururea ca să
- 37:46mijlocească pentru ei, dar deci am nevoie de mijlocirea marelui
- 37:51preot. Acum lupta cu satan a dat o în
- 37:54Grădina ghețimani și lupta finală o va da dragii mei când
- 37:58satan va fi aruncat în iazul de foc, care arde cu pucioasă și
- 38:03acolo e sfârșitul pretențiilor lui, dar deci am nevoie de
- 38:07mijlocirea lui. Când evreul păcătuia trebuia să
- 38:12meargă la cortul întâlnirii cu dovada credinței lui, care era
- 38:16mielul Jertfa de ispășire. Și el se transfera în anii.
- 38:22În anul respectiv punându-și capul pe mâna pe capul
- 38:27Dobitocului și pe urmă se vedea pe sine junghiat și sângele
- 38:31vărsat la baza altarului și. Eu plec acasă iertat, dar cel
- 38:41care practic prelua vinovăția lui pentru că păcatul nu dispare
- 38:46păcate odată adus în existență dragii mei ă, el nu se șterge,
- 38:51nu poți. Deșeurile radioactive
- 38:56radioactive rămân. Active dragii mei.
- 39:01O vreme foarte lungă, ei de celulă starea de activ, păcatul
- 39:06rămâne pentru eternitate. Soția trebuie să existe un iad,
- 39:09o magazie pentru pentru păcate, dar în momentul în care eu îmi
- 39:14cer iertare. Păcatul meu se transferă pe un
- 39:19dobitoc, ci pe domnul Isus cristos, ca să fiu mântuit, am
- 39:23nevoie de un cristos mort și un hristos viu cristos mort este
- 39:28plata Păcatului meu, cristos viu.
- 39:30Este marele meu preot mijlocitorul.
- 39:33Și de aceea, când eu îmi cer iertare în templul ceresc domnul
- 39:39Isus se ridică și cu semnele cuielor în mâini, el zice tată
- 39:44iartă i am plătit pentru păcatul lui.
- 39:47Și de ce E? Într-un fel, jertfa lui Cristos.
- 39:50A fost dată pentru toți oamenii pentru toți, oamenii și acolo în
- 39:55jertfa lui Cristos. Când am curajul să îmi recunosc
- 39:58păcatul, să-l mărturisesc păcatul, am iertare, am
- 40:02eliberare cum am cântat, dar Hristos m-a eliberat.
- 40:07Lanțurile au căzut și fără această permanentă mijlocire a
- 40:12marelui preot. Eu nu pot primi iertare din
- 40:15partea unui Dumnezeu, drept pentru că Dumnezeu nu poate să
- 40:18mă ierte pe ochi frumoși, nu poate.
- 40:21După o zi că pe tine te iubesc și te iert, nu contează cine
- 40:26ești, pentru că așa vreau eu nu el, nu se poate tăgădui singur
- 40:30și el este un Dumnezeu drept evrei.
- 40:32Capitolul 8, primele 2 versete. Punctul cel mai insemnat al
- 40:37celor spuse este că avem un mare preot care s-a așezat la dreapta
- 40:41scaunului de domnie al măririi în ceruri da ca slujitor al
- 40:46locului Preasfânt și al adevăratului cort, care a fost
- 40:50ridicat nu de un om, ci de domnul.
- 40:52Exact cum marele preot aaron e chiar slujitorul în cortul de pe
- 40:57pământ și toată responsabilitatea că dacă el
- 41:01exact la fel, el este slujitorul lui, dar nu într-un corp
- 41:05pământesc, ci în templul ceresc dragii mei ca să mijlocească
- 41:10pentru noi să ne desăvârșească în felul acesta mântuirea
- 41:14noastră, deci să fie din mijlocul oamenilor, ca să lupte
- 41:18pentru noi și în locul nostru și ca să poată mijlocii pentru.
- 41:23Se poate mijlocii pentru noi, dar era a 2-a condiție pe care
- 41:27marele preot trebuia să o împlinească să fie numit.
- 41:32Și confirmat de Dumnezeu, dar m-aș opri dacă aveți întrebări
- 41:36și. Pentru cei de pe internet, cred
- 41:49că e important. Să mă gândeam dacă noi toți
- 41:52oamenii ne-am fi prezentat în fața lui Dumnezeu și nu ar fi
- 41:55fost această soluție. Isus și pe unii ar fi reales
- 41:58Dumnezeu să ierte restul ar fi spus, dar pe noi, de ce nu ne
- 42:01ierți? Și atunci ne-a dat soluția doar
- 42:04prin Isus. Cine crede în el să fie iertat?
- 42:09Dumnezeu fiind un Dumnezeu drept.
- 42:12Care a decretat că plata păcatului este moartea.
- 42:16El nu se poate nega pe sine să aleagă pe ochi frumoși.
- 42:19Da, și aici e una din frământările din zilele noastre,
- 42:24când zice Dumnezeu alege pe unii pe ce bază, bă, el e suveran,
- 42:29face ce vrea. Nu nu Dumnezeu nu alege pe
- 42:32Nimeni Dumnezeu a ales mijlocul Mântuirii pentru Oricine crede
- 42:36în domnul Isus Cristos. Dumnezeu a ales corabia
- 42:39mântuitoare a lăsat ușile deschise.
- 42:42Cine a vrut ca să urce, cine nu a rămas afară și atunci, în
- 42:46felul acesta, el nu poate trece printre noi.
- 42:50Zic că pe tine te aleg pe tine, nu te aleg pe tine, te aleg pe
- 42:53tine, nu te aleg, nu poate face treaba asta dreptatea lui nu-l
- 42:55lasă, tu ai dreptate dacă ar alege pe unii ceilalți aici, dar
- 43:00pe noi, de ce nu? Da de ce ești părtinitor?
- 43:04De ce ori Dumnezeu nu se uită la fața omului.
- 43:07El nu este partinitor și atunci el a hotărât mijlocul mântuirii
- 43:13noastre pe domnul Isus cristos în El Dumnezeu ne-a ales înainte
- 43:19de întemeierea lumii. După ce ne-a înfiat după ce ne-a
- 43:22iertat toate astea, le-a pregătit pentru noi și când vii
- 43:27și te prosterna în fața crucii, când declari credința ta în
- 43:32domnul Isus cristos. Toate astea devin ale tale,
- 43:37toate astea devin ale tale. În capitolul 3.
- 43:45De aceea, frați sfinți care aveți parte de chemarea cerească
- 43:49ațintiți vă privirile la apostolul.
- 43:52Cluj. Și marele preot al mântuirii
- 43:55noastre, adică Isus. De ce este și?
- 43:59Apostolul cu a mare. Pentru că.
- 44:04Nu era. Suficient dacă vă gândiți, de
- 44:07pildă, doar la termenul apostol înseamnă trimis ca să fii
- 44:10trimis, trebuie să fii trimis de cineva, da și el este trimisul
- 44:14tatălui Unsul Mesia. Cristosul este trimisul tatălui
- 44:19Isus este numele lui de om Hristos.
- 44:21Este funcția lui trimisul unsul și atunci, în sensul în sensul
- 44:26acesta, este apostol. El s-a înconjurat cu 12
- 44:30apostoli, este cercul apostolic și pe urmă sunt apostolii, de
- 44:34pildă, epafras este un apostol. Miss al Bisericii Bisericii din
- 44:38Colose sau laodiceea și atunci ai cel puțin cele 3 niveluri în
- 44:44care trebuie să înțelegem funcții apostolică.
- 44:47Din păcate, în zilele noastre, dragii mei, mai ales în mișcarea
- 44:51carismatică, se ridică o mulțime de tineri care se
- 44:55autointitulează Apostoli Da APOSTOLULUI sau Apostolul YV
- 45:00dacă Biserica te trimite undeva ești sub autoritatea Bisericii
- 45:05și trebuie să împlinești. Sarcina rea care ți-a fost dată,
- 45:10dar aici el este apostolul cu majusculă, singurul trimis de
- 45:14tată și doar el putea împlini ceea ce tatăl i-a dat să facă.
- 45:21Și de aceea, de pildă în efeseni, spune, el s-a dat pe
- 45:24sine pentru noi ca un prinos și ca o zonă foarte bun.
- 45:27Miros lui Dumnezeu. El a venit să împlinească mai
- 45:30întâi planurile tatălui, da. Dacă planurile și așteptările
- 45:35tatălui nu sunt împlinite, noi nu avem absolut nimic și de
- 45:39aceea mântuirea îl vizează în primul rând pe Dumnezeu tatăl,
- 45:43pentru că. El trebuie să se mântuiască în
- 45:46așa fel încît să nesocotească drepți, fără ca cineva să-l
- 45:51poată acuza de drept nedreptate și de aceea nu poate mântui pe
- 45:55nimeni pe ușa din dos toți. Suntem invitați pe ușa din față
- 46:00și Dumnezeu la lumina zilei. Într-un fel, cu toate lucrurile
- 46:03pe masă, doar așa ne poate socoti drept sau neprihăniți
- 46:08înaintea lui. Sticla cu lapte a învățat-o pe
- 46:30computer, nu mai vreau să se întâmple aceeași nenorocire.
- 46:35Hai să-mi schimb toată tastatura?
- 46:42Deci pe, de o parte, marele preot trebuia să fie din
- 46:45mijlocul oamenilor, pe de altă parte.
- 46:49În mijlocul oamenilor sunt o mulțime de pretendenți,
- 46:51probabil, așa cum a fost corectată.
- 46:53Am shapira în sihong ei, au venit cu această pretenție, de
- 46:57ce numai aron se poate apropia de Dumnezeu, de ce nu și noi noi
- 47:00în Egipt, sute de ani din generație, în generație am fost
- 47:03preoți. Înainte ca preoția levitică să
- 47:07fie numită dragii mei în exod, capitolul 20.
- 47:10Preoții erau acolo cădelnițele ă sunt lucruri complicate de
- 47:15făcut, nu le poți face peste noapte, nu-i așa?
- 47:17Trebuie să le fi avut în ghiozdan și cădelnițele și
- 47:20lămâie tămâia toate trebuiau să le aibă în ghiozdan, dar ei s-au
- 47:25văzut marginalizat și se răzvrătesc acum împotriva
- 47:28ordinii pe care Dumnezeu așeza în mijlocul poporului său, dar
- 47:35din mulțimea de oameni care. Puteau fi mari preoți Dumnezeu a
- 47:40numit unul singur, nu puteau fi 2 unul singur în vechiul
- 47:45testament era Ron și Marea Preoție.
- 47:49Practic se dădea întotdeauna întâiului născut care urma de
- 47:52aceea ă. Eliezer vine pe urmele lui aaron
- 47:57și pe urmă fiul lui pe urmele lui eliezer și în felul ăsta s-a
- 48:01transmis Marea Preoție până când puterile străine n-au început să
- 48:07comercializeze. Funcția de mare preot și acolo
- 48:11în lista marilor preoți apare un asterix și cei care sunt
- 48:16însemnați cu acel asterix au fost numiți de puterile străine.
- 48:20Cu alte cuvinte, s-au abătut de la linia lui Dumnezeu linia
- 48:24hotărâtă de Dumnezeu n și asta din pricina poporului care s-a
- 48:29străinate Dumnezeu, dar spuneți să fie numit de Dumnezeu.
- 48:33Versetele 4-6. Nimeni nu-și ia cinstea aceasta
- 48:37singur cum a încercat core. Ci o ia, dacă este chemat de
- 48:42Dumnezeu cum a fost aaron a. Da rod a fost chemat de Dumnezeu
- 48:46numit de Dumnezeu confirmate Dumnezeu prin toiagul care a
- 48:52Înfrunzit Înmugurit a înfrunzit, a dat flori, s-a copt Migdale
- 48:56peste noapte o minune în mod evident versetul 5.
- 49:00Tot așa. Și Hristos, nu Isus nu și-a luat
- 49:04singur slava de a fi mare preot ci o are de la cel ce l-a i-a
- 49:08zis TU ești fiul meu. Astăzi te-am născut.
- 49:13Da TU ești fiul meu, astăzi te-am născut.
- 49:17În mod evident este un citat din unul din psalmii mesianici.
- 49:20Salamul II, versetul 7, versetul 6 continuă.
- 49:24Și cum zice iarăși într-un alt loc, tu ești preot în veac după
- 49:28rânduiala lui Melhisedec. Sau nu 110 versetul 4 Da TU ești
- 49:33preot în veac după rânduiala lui mi-ar fi să te astăzi.
- 49:37Angajează nu credința în Dumnezeu, ci credința în Isus
- 49:41Hristos, pentru că el are pretenții.
- 49:44Exclusiviste nimeni nu vine la tatăl decât prin mine.
- 49:49Nu este nici un alt nume dat oamenilor observați.
- 49:53Trăim într-o lume în care toleranța într-un fel este
- 49:57virtutea care ar trebui să ne caracterizeze pe toți, să nu
- 50:01jignim pe nimeni culturile diferite.
- 50:04Religiile sunt multe, de ce numai noastră e bună și nu și
- 50:07alta femei nu-i vorba de a noastră, pentru că noi nu avem o
- 50:11religie. Noi ne-am apropiat de am deschis
- 50:15ușa pentru a, cu alte cuvinte, cine a hotărât drumul calea.
- 50:20Și de unde știu eu că domnul Isus cristos nu este mod
- 50:24impostoare în toată povestea asta în și să știți că cea mai
- 50:29mare bătălie se va da întotdeauna împotriva lui
- 50:33cristos credința În Dumnezeu. Fiecare credem în Dumnezeul
- 50:37nostru, dar în domnul Isus cristos el are pretenții care
- 50:43într-un fel neagă toate celelalte posibilități de a
- 50:47ajunge la Dumnezeu. Marele preot, numit și confirmat
- 50:51de Dumnezeu. Filmate Dumnezeu uitați-vă doar
- 50:55la cei 2 Psalmi pe care citează psalmul 2 și psalmul 110,
- 51:00psalmul 2 cu 7. Tu ești fiul meu, astăzi te-am
- 51:02născut, da de ce să pun accent pe lucrurile astea?
- 51:07Acuma eu puteam să intru într-o paranteză și să vă spun că ăă.
- 51:16În Scriptură există mai multe legăminte, este legământul făcut
- 51:22cu noi, respectiv legământul făcut cu planeta noastră care
- 51:26Dumnezeu nu va mai nimic și prin apele potopului este legământul
- 51:30făcut cu avraam cu Moise sau cu poporul prin moise legământul cu
- 51:35David și noul legământ. Dacă vă gândiți la legămintele
- 51:39sunt și niște puncte de. Inflexiune am legământul cu noe,
- 51:45care este pânza pe care pe urmă Dumnezeu zugrăvește toată
- 51:50istoria omenirii? Legământul cu avraam este
- 51:53unilateral și irevocabil, pentru că flăcările de foc trecut
- 51:57printre dobitoacele despicate și Dumnezeu ia asupra lui și partea
- 52:02lui. Avraam cum este trupul acestor
- 52:04dobitoace așa să fie tot trupul meu.
- 52:06Avraam, e dacă tu sau descendenții tăi vor călca
- 52:09legământul, ori elementul acesta se împlinește.
- 52:13Pe christos când se frânge trupul lui ca trupul acestor
- 52:17dobitoace în locul tău și în locul meu, dar există legământul
- 52:22mozaic care este condiționat. Dacă veți asculta glasul meu,
- 52:26veți fi ai mei dintre toate popoarele, căci tot pământul
- 52:30este al meu. Dar cum legământul davidic este
- 52:33ultimul punct de inflexiune da și de acolo încolo, istoria
- 52:38intră pe linia dreaptă pentru că Mesia trebuia să fie ului să fie
- 52:41fiul lui. David și David se apucă cu.
- 52:45Amândouă mâinile de promisiunile Dumnezeu, ce spune legământul
- 52:48Davidic că din David va ieși unul din fii lui și el a avut
- 52:52mulți fii așa și mulți fii așa pe orizontală și mult fiica și
- 52:56descendenți în din ostia în dinastia lui și domnul Iisus
- 53:01Hristos, ca fiu al lui David. Pentru că vine din seminția lui
- 53:06iuda din seminția lui Iuda. Despre el se spune în sală 110
- 53:13Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec, deci,
- 53:17în baza legământului davidic de legământul davidic este temelia
- 53:21tuturor. Profețiilor și tuturor
- 53:25salariilor egal mesianici, pentru că este din nou un
- 53:29legământ unilateral și irevocabil Dumnezeu nu
- 53:33condiționează, zice unul din fiii tăi va ședea pe scaunul de
- 53:37domnie pentru vecie în casa mea și în împărăția mea, și de aceea
- 53:43fiul lui David trebuia să fie preot împărat, preot împărat,
- 53:47iar în psalmul 110 tu ești preot în veac, după rânduiala lui
- 53:51melhisedec și data viitoare vom vorbi despre.
- 53:55Despre el, dar nu la întâmplare sunt ale sale aceștia din punct
- 54:01de vedere teologic, legămintele dau valoare și validitate
- 54:08acestor psalmi sunt Sam pe care Dumnezeu îi va împlinii dragii
- 54:13mei îi va împlini pentru că DP de pe împăratul pământesc,
- 54:18lucrurile migrează spre împăratul ceresc, care este Isus
- 54:22cristos el răscumpără toată linia împărăției, așa cum vreți
- 54:26cumpără toată linia. Judecătorilor despre care
- 54:29vorbim, de pildă, în. Numiri generice tu ești fiul
- 54:35meu, Tu ești preot în veac după rânduiala lui.
- 54:39Melhisedec imaginați-vă dacă ăștia s-au înscris de David sunt
- 54:431000 înainte de cristos, anul 1000, înainte de Hristos și.
- 54:48Sunt niște denumiri generice care plătesc desupra istoriei,
- 54:52se putea opri pe capul oricărui muritor în 1000 de ani.
- 54:56Și atunci de unde să știu eu cine anume se învrednicește să
- 55:02își aroge aceste lucruri despre mine?
- 55:05E vorba, da, cine dintre muritori, cum anume, se alege
- 55:10el, de pildă, el trebuia să fie numite Dumnezeu, uitați-vă la
- 55:15domnul Isus cristos în câteva ipostaze, în primul rând în
- 55:18Matei capitolul 3. Când intră în apa botezului se
- 55:22deschide cerul și am confirmarea tatălui.
- 55:25Acesta este fiul meu în care îmi găsesc toată plăcerea.
- 55:29Veniți la sfârșitul lucrării lui.
- 55:31Suntem pe muntele schimbării la față.
- 55:33Din nou, Moise și ilie vin să stea de vorbă cu el și se
- 55:38deschide cerul și același glas vorbește acesta este fiul meu
- 55:42preaiubit, în care îmi găsesc toată plăcerea de el, să
- 55:45ascultați, cu alte cuvinte, în viața domnului Isus Cristos.
- 55:50Am confirmările pe care Dumnezeu în mod direct.
- 55:56Le rostește în dreptul unui muritor da în dreptul unui
- 55:59individ și de aceea afirmațiile astea generice se opresc pe
- 56:04capul cuiva și acest cineva este ales și numit numit de Dumnezeu.
- 56:09Uitați-vă la cele 2 texte, capitolul 316, 17 luate.
- 56:14Din date ce a fost botezat. Isus a ieșit afară din apă și în
- 56:19clipa aceea cerurile s-au deschis și a văzut pe duhul lui
- 56:22Dumnezeu. Coborându se în chip de porumbel
- 56:26și venind peste el și din ceruri, s-a auzit un glas care
- 56:30zicea. Acesta este fiul meu preaiubit,
- 56:34în care îmi găsesc plăcerea. La momentul sfârșitului vieții
- 56:40lui, deci am la începutul lucrării lui și am la sfârșitul
- 56:43lucrării lui o confirmare directă din partea lui Dumnezeu.
- 56:48Pe când vorbea el încă iată că i-a acoperit un nor luminos cu
- 56:53umbra lui și din nor s-a auzit un glas care zicea.
- 56:57Acesta este fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea mea
- 57:02de el. Să spună da sau uitați-vă la 2.
- 57:05Petru Petru a fost acolo pe Muntele schimbării la față și
- 57:09foarte interesant. Petru și Ioan au fost acolo.
- 57:12Eu am vine din veșnicii Petru urcă spre veșnicii, pentru că
- 57:15atât de mare a fost timp impactul acelui moment în care.
- 57:19Petru, nici nu știați că hai să facem 3 colibe și pentru tine și
- 57:22pentru Moise și pentru Ilie da 3 colibe, dar nu știa ce spune,
- 57:27dar impactul a fost extraordinar și Petru mereu revine în
- 57:32epistolele lui la acest moment. Într adevăr, v-am făcut
- 57:36cunoscute puterea și venirea domnului nostru Isus Hristos.
- 57:40Nu întemeindu-ne pe niște basme meșteșugit alcătuite, ci ca unii
- 57:45care am văzut noi înșine cu ochii noștri mărirea lui, căci
- 57:49el. A primit de la Dumnezeu tatăl
- 57:52cinste și Slavă Atunci când din slava minunată s-a auzit
- 57:56deasupra lui un glas care zicea. Acesta este fiul meu preaiubit,
- 58:01în care îmi găsesc plăcerea. Să ascultați?
- 58:06Concluziile în primul rând. Isus, singurul pământean care a
- 58:11fost confirmat în mod direct de Dumnezeu ca fiind acela în care
- 58:16se împlinesc. Profețiile mesianice sunt
- 58:19afirmații care aleargă într-un fel în viitor din momentul
- 58:24rostirii și ele trebuie să oprească în dreptul cuiva altfel
- 58:29de roșii. Mândra bine vreo scris o carte
- 58:32despre viața domnului Isus, un cărțoi enumere vreo?
- 58:36454 de profeții Mesianice care s-au împlinit sau trebuie să
- 58:42împlinească în cristos. Cu alte cuvinte, de la prima
- 58:45profeție din Genesa 3 cu 15, sămânța femeii va zdrobi capul.
- 58:50E plină Biblia de profeții Mesianice și toate acestea
- 58:55căutau un om în istorie. Care se poate spună despre mine,
- 59:02e vorba cei cercetați, SCRIPTURILE Socotind că în ele
- 59:05aveți viață veșnică. Tocmai ele vorbesc despre mine.
- 59:11El este personajul central în toată istoria vechiului
- 59:15testament și de aceea în ultimă instanță toate acestea,
- 59:19promisiunea acest Sam regal mesianici se opresc în dreptul
- 59:23lui și este confirmat în mod direct de Dumnezeu, dar
- 59:28confirmarea finală a venit prin învierea lui din morți.
- 59:32Da. Prin învierea lui din morți,
- 59:35dovedit cu putere că este fiul lui Dumnezeu prin învierea
- 59:38morților, Învierea morților pe care el le-a făcut în timpul
- 59:42vieții lor și prin învierea lui din morți stricați templul
- 59:46acesta și în 3 zile îl voi zidi iarăși și el vorbea despre
- 59:49propria sa înviere despre trupul său și toate acestea dragii mei
- 59:55îl singularizează pe domnul Isus cristos și de aceea textul din
- 1:00:01Ioan 14 6. Nu EO pretenție falsă nu este o
- 1:00:06vorbă în gura unui lunatic, da, ci este cel care a împlinit
- 1:00:12aceste lucruri în evrei capitolul 507 la zice el măcar
- 1:00:17că era fiu, da e sau în zilele lui pământești, aducând
- 1:00:21rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către cel ce
- 1:00:24putea să-l izbăvească de la moarte.
- 1:00:27El este acela, dar. De fapt, de la ce moarte trebuia
- 1:00:32să fie izbăvit nu de la moartea fizică?
- 1:00:36Pentru că el pentru asta a venit fără moartea fizică.
- 1:00:39Nu există dragii mei, plata păcatelor noastre, ci de la
- 1:00:43moartea atingerii de păcat ispitit în toate lucrurile, ca
- 1:00:47și noi și textul continuă. Către cel ce putea să-l
- 1:00:52izbăvească de la moarte și fiind ascultat din.
- 1:00:55Pricina Evangheliei lui măcar că era fiu.
- 1:00:59Am. Învățat să.
- 1:01:00Asculte prin lucrurile pe care le-a suferit și după ce a fost
- 1:01:04făcut desăvârșit, s-a făcut pentru toți cei ce L ascultă
- 1:01:07urzitorul unei mântuiri veșnice, căci a fost numit de Dumnezeu
- 1:01:12mare preot după rânduiala lui. M, după ce a fost făcut
- 1:01:17desăvârșit. Cum să faci desăvârșit pe cel
- 1:01:20desăvârșit? Ce înseamnă fi făcut desăvârșit
- 1:01:23potrivit pentru lucrarea la care ai fost chemat da?
- 1:01:27Asta înseamnă desăvârșit. Ă și textul spune măcar că era
- 1:01:33fiu a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit
- 1:01:36și după ce a fost făcut desăvârșit, adică după ce s-a
- 1:01:40dovedit o jertfă fără pată care să poată plăti, nu în locul
- 1:01:45păcatelor sale, ci în locul păcatele păcatelor altora, da.
- 1:01:50Dumnezeu l-a numit mare preot în veac, după rânduiala lui
- 1:01:53Melhisedec el poate să mântuiască în chip desăvârșit pe
- 1:01:57cei ce se apropie de el. Fapte capitolul II petru își
- 1:02:03termină predica la rusalii și își confruntă auditoriul pe cei
- 1:02:09care l-au răstignit pe. Într-un 4 fiu al lui Dumnezeu,
- 1:02:14bărbați israeliți. Ascultați cuvintele acestea pe
- 1:02:17Isus din nazaret om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră.
- 1:02:22Prin minunile semnele și lucrările pline de putere pe
- 1:02:26care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum
- 1:02:30bine știți, pe omul acesta dat în mâinile voastre, după sfatul
- 1:02:34hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi
- 1:02:38l-ați răstignit și l-ați omorât prin mâna celor fărădelege.
- 1:02:43Dar Dumnezeu l-a înviat, dezlegându-i legăturile,
- 1:02:47legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de
- 1:02:51ea. De ce nu era cu putință?
- 1:02:53Pentru că nu avea păcat. El a fost țapul pentru astăzi,
- 1:02:56el a deșertat păcatele în domeniile lui a sase, dar
- 1:03:00neavând păcat moartea, nu l-a putut ține și el încheie cu
- 1:03:04Versul 3 6 să știe bine, dar toată casa lui Israel că
- 1:03:08Dumnezeu a făcut domn și Hristos pe acest Isus pe care l-ați
- 1:03:12răstignit voi. Isus este mare preot chemat și
- 1:03:17confirmat deja. Confirmat de Dumnezeu și de
- 1:03:21aceea, când îmi pun nădejdea în el, nu-mi pun nădejdea într-un.
- 1:03:28Mincinos înșelător Lunatic, da că N-ai decât câteva variante în
- 1:03:33dreptul lui ori este cel care pretinde că este ori.
- 1:03:38Poți să-ți cauți alt mare preot dacă găsești vreunul.
- 1:03:42Ei după toată această incursiune, mă întorc la
- 1:03:45versetul care am pornit la drum, citiți cu voce tare.
- 1:03:50Eu sunt calea. Adevărul și nimeni nu vine la
- 1:03:55tatăl decât prin mine. Acum, dacă realmente eu sunt
- 1:04:01aici ca străin și călător pentru o vreme.
- 1:04:05Sunt. Într-un atelier.
- 1:04:10Ca să mă pregătesc pentru ceea ce urmează.
- 1:04:14Când trec dincolo de pragul morții, dacă nu sunt
- 1:04:18compatibilizat cu sfințenia lui Dumnezeu, n-am ce căuta în
- 1:04:22prezența lui. Și atunci domnul Iisus spune
- 1:04:25singura mea nădejde, imaginați-vă așa cum cel care
- 1:04:30alerga în cetatea de scăpare a omorât fără voie pe prietenul
- 1:04:35său, se ascundea în marele preot așa dragii mei, singura noastră
- 1:04:41nădejde este să ne ascundem în marele preot, nu mai trăiesc eu
- 1:04:45Cristos trăiește în mine, dar am fost răstignit împreună cu
- 1:04:49Hristos și nu mai trăiesc. Hristos trăiește în mine și când
- 1:04:53mă ascund în marele preot. Mă îmbrac cu cristos toți cei
- 1:04:56care ați fost botezați pentru Hristos, v-ați îmbrăcat cu
- 1:05:00cristos, imaginați-vă să mă duc la judecată și să mi se ia.
- 1:05:08Mass tot felul de mijloace de stocare informației, dar.
- 1:05:14Discheta aceea pe care o vedeți când vorbesc din despre
- 1:05:18judecată, dar pe care e scris numele meu inițializat cu numele
- 1:05:22meu să iei viața mea acolo imaginează soția cristos să bage
- 1:05:27în computerul lui s-o șteargă să treacă viața lui peste viața mea
- 1:05:32și să lase inițializarea și să intru la judecate și să dau
- 1:05:37discheta vieții mele și să începe să ruleze viața, să stau
- 1:05:42cu gura căscată și zic. Sunt sunt eu.
- 1:05:47Asta este singura modalitate de a ajunge în prezența tatălui.
- 1:05:51Și de ce domnul Isus spune, eu sunt calea, adevărul și viața.
- 1:05:54Nimeni nu vine la tatăl decât prin mine.
- 1:05:58Oare m-am împăcat cu Dumnezeu prin marele preot Isus Hristos?
- 1:06:05Nimeni nu poate răspunde în locul meu la o astfel de
- 1:06:07întrebare. Dumnezeu este un Dumnezeu drept.
- 1:06:17Și pentru că el a. Legiferat plata păcatului este
- 1:06:23moartea dragii mei, când ajunge în prezența lui.
- 1:06:28El trebuie să împlinească legea trebuie să împlinească legea în
- 1:06:33fapte. Capitolul 4, versetul 12 în
- 1:06:36nimeni altul. Nu este mântuire de ce?
- 1:06:41Căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care
- 1:06:46trebuie să fim mântuiți. Nu este sub ceea ce înseamnă sub
- 1:06:51cer. Vă las pe voi, dar indiferent
- 1:06:55unde ai fugit din istorie, geografie, în ce direcție ai
- 1:06:58merge, ce nu există niciun alt nume în care să fie mântuiți și.
- 1:07:05Sunt conștient că am nevoie de permanenta lui mijlocire ca
- 1:07:09mântuirea să poată fi desăvârșită.
- 1:07:13Cu alte cuvinte, ne-am pus credința în el, dar eu trăiesc
- 1:07:17atât de păcat. Aici se întâmplă să cad.
- 1:07:21El a fost ispitit ca și mine, dar fără păcat.
- 1:07:23Eu sunt ispitit ca și el, dar uneori Biruiesc, alteori cad.
- 1:07:29Copilasilor v-am scris aceste lucruri ca să nu păcătuiți, dar
- 1:07:32dacă cineva a păcătuit, ce mare lucru că avem la tatăl un
- 1:07:35mijlocitor pe Isus Hristos, cel Neprihănit, el este Jertfa de
- 1:07:39ispășire pentru păcatele noastre, nu numai pentru ale
- 1:07:42noastre, ci pentru ale întregii lumi.
- 1:07:45Și tocmai de aceea am permanent nevoie de el, pentru că el este
- 1:07:51nu doar cel care a plătit prețul, ci și ca cel care
- 1:07:54mijlocește pentru mine să desăvârșească mântuirea mea.
- 1:07:57Aveți 32425. Dar el, fiindcă rămâne în veac
- 1:08:02are, o preoție care nu poate trece de la unul la altul, de
- 1:08:06aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se
- 1:08:10apropie de Dumnezeu prin el, pentru că trăiește pururea ca să
- 1:08:14mijlocească pentru ei. Și capitolul 4, Versetele 14 16
- 1:08:20este o ultimă chemare și elementul acesta ar trebui să ne
- 1:08:25dea ghes fiecăruia dintre noi să alergăm pentru că trăim într-o
- 1:08:29vreme de nevoie, dar. Astfel, fiindcă avem un mare
- 1:08:34preot însemnat care a străbătut cerurile pe Isus, fiul lui
- 1:08:38Dumnezeu, să rămânem tari. În mărturisirea noastră, da?
- 1:08:45Căci n-avem un mare preot care să n-aibă milă de slăbiciunile
- 1:08:48noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și
- 1:08:52noi, dar fără păcat să ne apropiem, dar cu deplină
- 1:08:56încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim
- 1:09:01har pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.
- 1:09:06Nimeni cristos nu-l dă afară, indiferent de unde vii.
- 1:09:11La întâmplare pilda fiului risipitor.
- 1:09:15Deci brațele tatălui, îmbrățișându-l pe.
- 1:09:21Î. Cât de bine îl cunosc pe marele
- 1:09:28preot? Mă încingi cu 11, spune.
- 1:09:35Asupra celor mai de sus a fost numit de Dumnezeu mare preot,
- 1:09:39după rânduiala lui Melhisedec. Un pic mai sus da.
- 1:09:43Avem multe de zis și lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-ați
- 1:09:47făcut greoi la pricepere. Voi care de mult, trebuia să
- 1:09:51fiți învățători. Mă gândesc câți dintre voi
- 1:09:55pricepeți lucrul acesta, dar Isus.
- 1:09:58Marele preot după rânduiala lui Mel.
- 1:10:01Dacă ar fi să dai un extemporal, ce ai putea scrie despre asta?
- 1:10:07Mare preot după rânduiala lui melhisedec gândiți-vă vrei până
- 1:10:12în ziua de astăzi? Nu vorbesc de evrei mesianici,
- 1:10:16ci de femei care au rămas lângă Moise iudaismul lor.
- 1:10:21Când aud de Isus cristos scuipă. El așteaptă pe mesia lor, da?
- 1:10:30Asta nu-i domnul Isus, în schimb, un număr din ce în ce
- 1:10:34mai mare dintre ei încep să fie luminați să guste, darul ceresc
- 1:10:39să. Cade la picioarele domnului Isus
- 1:10:42cristos, din ce în ce mai mare lunar.
- 1:10:48Cel mai căutat nume pe internet între tineri este yeshua.
- 1:10:52Cel mai căutat nume, cel mai accesat nume în Israel la ora
- 1:10:56asta sunt nenumărate ă mișcări în care oamenii.
- 1:11:03Îl propovăduiești pe Hristos pe toate căile.
- 1:11:05Acum Agora a devenit internetul sinagoga nu mai poate controla
- 1:11:11narațiunea și acum toate lucrurile sunt acolo pentru
- 1:11:15răspândirea pentru prezentarea domnului Isus cristos ca.
- 1:11:21Deci, dacă ar fi să dau un extemporal Isus?
- 1:11:24Mare preot după rânduiala lui Melchisedec ce aș scrie despre
- 1:11:29asta? Despre asta vom vorbi lunea
- 1:11:33viitoare, dacă ne va ajuta Dumnezeu, dar.
- 1:11:36Nu pentru credința ta în Dumnezeu vei fi persecutat și
- 1:11:39pentru credința ta în domnul Isus cristos.
- 1:11:41Și dacă tot este să fii să persecutate, de ce domnul Isus
- 1:11:46ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăția
- 1:11:49cerurilor? Închid cercul ferice de cei
- 1:11:53prigoniți pentru neprihănire, căci a lor este împărăția
- 1:11:56cerurilor. Dar de ce să cumpăr împărăția
- 1:11:59cerurilor pe 2 prețuri diferite, sărăcie în duh și prigoană
- 1:12:02pentru neprihănire? Pentru că.
- 1:12:06Trebuie să iau toate fericirile laolaltă da și abia ultima le
- 1:12:10verifică pe cele precedente. Și atunci, dacă îi sufăr pentru
- 1:12:15ceva, nu uitați. Epistola către evrei este scrisă
- 1:12:19unor biserici care au venit de la Moise la Isus și acum din
- 1:12:23pricina prigoanelor se întorceau înapoi la Moise și autorul îi
- 1:12:28întâmpină pe cale pe calea apostaziei lor și zice uite de
- 1:12:33la implicațiile a ceea ce a ceea ce faceți, da a ceea ce faceți.
- 1:12:44Sunt câteva întrebări pe internet.
- 1:12:46Le ascult cu bucurie radu. Totuși, primul Adam a fost creat
- 1:12:50desăvârșit și veșnic. De ce totuși a căzut?
- 1:12:53A fost necesară căderea lui în planul lui Dumnezeu?
- 1:13:13Ascultam pe cineva vorbind și zice.
- 1:13:17Dumnezeu l-a creat pe Adam și l-a așezat într-o grădină
- 1:13:19superbă. Și după ce l-a creat pe Adam și
- 1:13:25în răcoarea zilei, povestea cu El, Dumnezeu a invitat în
- 1:13:30grădină pe șarpe. Care nu era un simplu animal, ci
- 1:13:34era cel mai înțelept arhanghel al lui care se răzvrătise
- 1:13:39împotriva lui Dumnezeu. Și.
- 1:13:44Cert e că îl ascultam, spunea. Ispita trebuie să fie foarte
- 1:13:50puternică și de aceea Dumnezeu ne-a trimis un înger oarecare și
- 1:13:55a trimis pe lucifer a trimis șarpele, a trimis pe cel mai
- 1:14:00înțelept și strălucitor arhanghel al lui.
- 1:14:05Dar dacă Dumnezeu ar fi gândit un alt plan cu ispite, un pic
- 1:14:09mai mică, cu care omul să poată lupta, după care a făcut o
- 1:14:14paralelă între ispită și iubire. O ispită puternică permite o
- 1:14:21iubire puternică, ispită slăbuță.
- 1:14:25Permite o iubire slăbuță și atunci întrebarea este, ce rost
- 1:14:31a avut ispitire acasă? Este întrebarea celor străvechi
- 1:14:34ispitirea. Dragii mei ă libertatea de
- 1:14:39alegere pe care Dumnezeu că putea să-i dea un strong
- 1:14:43freywille sau un. Gentle freywille putea să aleagă
- 1:14:49Dumnezeu cum de cum de a creat, dar ispitirea într-un fel este o
- 1:14:55alegere între Dumnezeu și între 2 Vorbiri.
- 1:14:57Orbirea lui Dumnezeu și vorbirea Șarpelui și în ultimă instanță.
- 1:15:01Nu știți că dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți
- 1:15:04robii aceluia de care ascultați? Cum ar fi fost posibilă
- 1:15:08libertatea de alegere fără opțiunile din.
- 1:15:13Eden. Cred că ar fi fost imposibile și
- 1:15:16atunci, din pricina libertății de alegere, Dumnezeu și-a asumat
- 1:15:20un risc. Da, dar.
- 1:15:23Însă lepciunea lui el a pregătit soluția pentru cădere înaintea
- 1:15:27căderii deci Hristos nu este un plan B în planul lui Dumnezeu,
- 1:15:32ci în el Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii.
- 1:15:36Cineva spunea discuta ascultam pe Bill am amintit de multe ori
- 1:15:41pe horos astrofizician și în dezbaterile lui cu ateii ă să-i
- 1:15:48spun de multe ori, dacă Dumnezeu are în vedere planeta aceasta și
- 1:15:52oamenii de pe ea, deci o irosit. Atâta amar de universul ăsta
- 1:15:59este incredibil peste 2 miliarde de galaxii în univers.
- 1:16:05Ce rost are toată povestea asta? El spune dacă ar fi un pic mai
- 1:16:09mic sau un pic mai mare, universul viața ar fi imposibilă
- 1:16:12da un pic mai mic sau un pic mai mare ar fi imposibilă, dar acum,
- 1:16:17dacă Dumnezeu realmente. Avea în vedere eradicarea răului
- 1:16:23de pe planeta noastră și în atenția lui înainte de a crea
- 1:16:27universul a fost pământul și locuitorii lui.
- 1:16:31Întrebarea este. Ce face Dumnezeu aici.
- 1:16:39Pentru că în prezența lui el nu ne va lua libertatea de alegere.
- 1:16:44N-are nevoie Dumnezeu de roboți putea să creeze roboți din
- 1:16:47flăcări, își face slujitori, da și din vânturi face slujitoare,
- 1:16:51dar până și îngerii lor le-a dat libertatea de alegeri.
- 1:16:54A fost răsplătirea în univers. Dumnezeu are nevoie de oameni
- 1:17:00care să-l iubesc. Cu toate puterea da să iubești
- 1:17:05pe Dumnezeu cu toată puterea, toate da nu cu jumătăți de
- 1:17:09măsură și atunci ispita puternică face posibilă o iubire
- 1:17:14puternică, pentru că în momentul în care ești biruitor în ispite
- 1:17:18aceasta practica stop, poți face doar migrând la Polul celălalt
- 1:17:23iubi ascultând de Dumnezeu și iubindu-l pe Dumnezeu ori fără
- 1:17:28ispitire. Apropo de nu știu cine a pus
- 1:17:30întrebarea. Nici nu putem vorbi de liberul
- 1:17:33arbitru și de libertatea de alegere și unii sunt care neagă
- 1:17:37liberul arbitru al omului, dar cei care cred într-un
- 1:17:40determinism, puteți face un experiment cu ei când stați de
- 1:17:44vorbă cu el și să ies cu ceașca de cafea în mână.
- 1:17:47Vărsați o peste computerului și vedeți cum reacționează.
- 1:17:52Și pe lângă puteți să-i spuneți, nu eu Ceașca ei de vină, eu sunt
- 1:17:56ă. Și nimeni nu trăiește în
- 1:18:01universul acesta. Gândind că este absolut
- 1:18:04determinat de tot ce este în jurul lui și el n-are nici o
- 1:18:09șansă și atunci această libertate de alegere nici nu
- 1:18:14putea exista fără. Ispita șarpelui și de aceea
- 1:18:19Dumnezeu l-a invitat PE șarpe în grădină.
- 1:18:22Putea să-l țină pe o altă planetă.
- 1:18:24Dar cred că apocalipsa 4 și 5 în arată că planul lui Dumnezeu
- 1:18:29începe mai devreme. De fapt, odată cu căderea lui
- 1:18:31Lucifer. Pentru că atunci înțelegem
- 1:18:36planul creației în contextul mai larg al planului Dumnezeu,
- 1:18:40pentru că Dumnezeu, în primul rând avea nevoie pentru el de o
- 1:18:42problemă la căderea lui lucifer diavolul.
- 1:18:46Eram prezența lui Dumnezeu până la învierea domnului Isus.
- 1:18:49Ă vedem în cartea iov și un Dumnezeu drept, nu poate tolera
- 1:18:54păcatul, el trebuia să distrugă pe diavol dacă distrugerea,
- 1:18:58distrugerea și pe sine. Deci el trebuia cumva să rezolve
- 1:19:00această problemă și el s-a încărcat cu păcatele celor pe.
- 1:19:05Care nu dacă distrugea pe diavol se distrugea pe sine aiton
- 1:19:12standard, deci nu știu exact ce vrei să spui în.
- 1:19:16Faptul că în capitolul 4 din apocalipsa.
- 1:19:20Fiind sala ă, cele 4 Făpturi vii declară sfințenia lui Dumnezeu,
- 1:19:25iar cei 24 de bătrâni declară că el este vrednic să primească
- 1:19:29cinstea slava înseamnă că cineva îi contesta, deci există acea
- 1:19:35problemă primordială care a generat creația, pentru că
- 1:19:40Dumnezeu avea nevoie de un univers în care să se poată
- 1:19:42întrupa și în care să poată muri, pentru că doar prin moarte
- 1:19:45putea rezolva. Dumnezeu a fost în cristos pe
- 1:19:48cruce, pe când lumea cu sine și felul ăsta s-a.
- 1:19:51A rezolvat problema despărțirii de diavolul interesant e că la
- 1:19:54sfârșitul istoriei, Dumnezeu vine și locuiește cu noi, nu cu.
- 1:19:58Cealaltă lume în care care veșnic și noi suntem veșnici,
- 1:20:02dar o altă veșnicie, ah da și în felul ăsta înțelegem că noi nu
- 1:20:06suntem de fapt, buricul pământului, adică nu Dumnezeu
- 1:20:09ne-a creat pe noi că n-au avut ce face ci noi suntem, de fapt
- 1:20:14partea planul lui Dumnezeu. Rezolvarea acestei mari probleme
- 1:20:17AA Păcatului care se poate rezolva doar prin iertare ca
- 1:20:21Dumnezeu să rămână drept și să poată ierta și în același timp,
- 1:20:24să rămână drept și. Să poată iubi după aceea.
- 1:20:28Acuma sigur că se pun câteva întrebări, radu, de ce Dumnezeu?
- 1:20:32În momentul în care lucifer s-a răzvrătit?
- 1:20:35De ce nu l-a strivit? Imaginați-vă, eu sunt Dumnezeu
- 1:20:40și diavolului sub degetul meu și este pe punctul de a fi strivit
- 1:20:45mai tare. El Dumnezeu este absolut
- 1:20:48suveran. Păi ce ar fi zis diavolul în
- 1:20:51momentul în care? Dumnezeu ar fi vrut să-l
- 1:20:54strivească. Ești mai tare ca mine de eu am
- 1:20:57dreptate. Dar eu cred că Dumnezeu nu
- 1:21:00putea, deci e limitat de propriile lui legi și domnul
- 1:21:03Isus zice principiul ăsta că orice dez bărăția dezbinată
- 1:21:06împotriva ei înșiși nu poate dăinui și.
- 1:21:09Nu dezbină împărăția sa omorându-l sau nimicind ul pe
- 1:21:12cel rău, dar hai să mă mut de la diavolul la Eva când că zice
- 1:21:19mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei
- 1:21:21necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri AL
- 1:21:25necinsti pe Dumnezeu înseamnă a gândi rău despre el, că
- 1:21:29întotdeauna gândul precede. Fapta, da?
- 1:21:31Și nelegiuire există înfăptuit, ce gândești și imaginați-vă că
- 1:21:35atunci când a venit șoapta celui rău Șoapta șarpelui la femeie și
- 1:21:39a zis, oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncați din toți
- 1:21:42pomii DIN grădină a cu siguranță nu veți muri, uită-te la mine.
- 1:21:47Eu am mâncat am râs bine Mersi. În momentul acela se naște
- 1:21:53gândul și gândul era pe punctul de a se transforma în faptă,
- 1:21:57pentru că i-a întins mâna luat din fructul oprit și a dat și
- 1:22:00bărbatului ei. Dar cum ar fi fost ca Dumnezeu
- 1:22:03să-i dea peste mână și să oprească gândul, să se
- 1:22:07materializeze în faptă? Eva ar fi zis diavolul are
- 1:22:11dreptate. Dumnezeu nu vrea să fim ca el
- 1:22:15TEATRUL are dreptate, deci Dumnezeu a trebuit într-un fel
- 1:22:19să lase istoria se continuă și se rezolve lucrurile altfel și
- 1:22:24atunci rezolvarea lucrurilor vine prin afirmația lui din
- 1:22:29Genesa 3 cu 15 sămânța femeii va zdrobi capul și tu îi vei iubi
- 1:22:33călcâiul și zdrobirea capului înseamnă sfârșitul lui și
- 1:22:37sfârșitul lui vine în apocalipsa 20, când este luat și aruncat în
- 1:22:41iazul de foc după domnia de 1000 de ani.
- 1:22:44Este eliberat pentru puțină vreme și este aruncat în iazul
- 1:22:48de foc care arde cu pucioasă și toți sfârșim așa i lui Dumnezeu
- 1:22:51sunt măturați în iazul de foc și în felul acesta în cristos Isus
- 1:22:57el va restabili în univers ă. Domnia va trece în mâinile celui
- 1:23:05ce șade pe scaunul de domnie și în mâinile Mielului Da în
- 1:23:09mâinile mielului apocalipsa capitolul 5 în dar întrebarea
- 1:23:16este, cine suntem noi pentru cartea?
- 1:23:18Eclesiastul vine și ne spune, aduci aminte de Dumnezeul tău
- 1:23:23până nu se rupe funia de argint până nu se întoarce țărâna din
- 1:23:27pământ. Știu că țărâna vine din pământ,
- 1:23:29da? De unde a fost luat și până nu
- 1:23:31se duce duhul la Dumnezeu care l-a dat?
- 1:23:34Dacă Dumnezeu l-a dat, înseamnă că eu vin de undeva.
- 1:23:37Trăiesc aici pentru o vreme și mă întorc de unde am venit, dar
- 1:23:40cine sunt eu? Nu știu cine sunt eu, dar ce
- 1:23:44știu este că traiectoria existenței mele a fost marcată
- 1:23:48și bătute în cuie. Aș putea spune eu de traiectoria
- 1:23:52vieții domnului Isus. Cuvântul era cu Dumnezeu.
- 1:23:55S-a făcut trup, a locuit printre noi, plin de har și de adevăr și
- 1:24:0040 de zile după înviere, s-a înălțat la cer.
- 1:24:03Deci, așa cum el vine, de undeva se întoarce de unde a venit, eu
- 1:24:06vin de undeva, ca să mă întorc de unde am venit și când se rupe
- 1:24:10funia de argint, eu aterizez ca o albină lucrătoare.
- 1:24:13Pe urdinișul cerului cu tot ce am adunat în viața aceasta.
- 1:24:18Și atunci mă întreb care e rostul vieții?
- 1:24:22Care sunt lucrurile care le pot trece peste vama morții care
- 1:24:25sunt comorile care le pot aduna în cer?
- 1:24:29Ca să nu le mănânce moliile și rugina să nu le sape să le fure
- 1:24:32hoții, spune domnul Isus. Și întrebarea asta nu ne opunem,
- 1:24:36pentru că este fascinant deșertăciunea în care trăim și
- 1:24:40alergăm după ea de dimineața până seara.
- 1:24:43Și atunci avem impresia că cu cât mai multe apucăm din
- 1:24:46deșertăciune, cu atât mai fericiți vom fi și mai uitați-vă
- 1:24:50la Solomon, care nici unul dintre noi nu ne întrecem care
- 1:24:55în fața morții zice TOTUL e deșertăciune și goană după vânt.
- 1:24:59Cu alte cuvinte, dacă trăiești? În sfera de referință sub soare
- 1:25:05sau sub ceruri. Astăzi, cele 2 expresii le avem
- 1:25:08și aici sub soare și dacă sub soare este piatra funerară.
- 1:25:13Născut la mort, la noi sub soare da, dacă atâta e viața.
- 1:25:18Atunci care e rostul ei să mâncăm, să bem, mâine vom muri.
- 1:25:24Altă întrebare, v-aș ruga să detaliați 4 cu 12 neevrei,
- 1:25:28diferența dintre suflet și duh judecă simțirile și gândurile
- 1:25:32inimii. Mulțumesc.
- 1:25:35Acum, dacă citiți Scriptura, există o teorie Dick și 3 Da
- 1:25:41suntem din 2 părți sau din 3 părți.
- 1:25:43Suntem trup și suflet sau trup suflet și duh și găsiți și una
- 1:25:47și alta. L-am auzit pe fratele țon.
- 1:25:49Vorbim despre ele și zice el în ultimă instanță, Dumnezeu NA ca
- 1:25:53entitate. Trupul sufletul duhul meu,
- 1:25:57indiferent că e alt trup și suflet sau trup duh să mă ia ca
- 1:26:02întreg și ă trupul. Acesta este doar claviatura pe
- 1:26:06care care se imprimă pe urmă prin tot ce se cântă pe ea pe
- 1:26:11ceea ce va merge la Dumnezeu. Duhul se duce la Dumnezeu care
- 1:26:16l-a dat la și atunci textul bun vine și ce mai afirmă textul
- 1:26:21respectiv. Este cuvântul lui Dumnezeu este
- 1:26:23viu și lucrător mai tăietor ca orice sabie cu 2 tăișuri.
- 1:26:27Dar de ce in versetul xii a Versetului 11?
- 1:26:31Ce spune în versetul un specialist ne grăbim, dar să
- 1:26:33intrăm în odihna, cine se odihnește de lucrările lui, se
- 1:26:37odihnește, cum s-a Odihnit Dumnezeu de lucrările sale, cum
- 1:26:40s-a Odihnit Dumnezeu de lucrările sale la umbra Crucii.
- 1:26:44Imaginați-vă Dumnezeu în Ziua a 7-a a terminat de lucrat.
- 1:26:50Cu alte cuvinte, cineva spunea dacă citești genesa capitolul
- 1:26:54întâi, fiecare zi a creației începe cu o seară și o
- 1:26:58dimineață. Există un început și există un
- 1:27:01sfârșit al lucrării din ziua respectivă și ziua poate fi o
- 1:27:05perioadă istorică lungă. Da capitolul 2, versetul 7, ziua
- 1:27:10în care Dumnezeu a creat cerul și pământul, ziua a 6-a, când
- 1:27:14Dumnezeu l-a creat pe om. Imaginați-vă cât timp o fi durat
- 1:27:20foarte faptul că avea cbd ul sau inteligența artificială, Adam și
- 1:27:26a numit toate animalele da într-o fracțiune de secundă, dar
- 1:27:31când te gândești de ce în ziua a 7-a nu este seară și dimineață,
- 1:27:35pentru că noi trăim în Ziua a 7-a, pentru că Ziua 7 Fes scopul
- 1:27:39creației. Dumnezeu în Ziua a 7-a este Ziua
- 1:27:43Mântuirii ori în ziua 7 el s-a odihnit la umbra crucii lui în
- 1:27:49cristos pregătit pentru junghiere.
- 1:27:52Dumnezeu ne a ales înainte de întemeierea lumii, înainte să fi
- 1:27:56fost timpul da înainte să fi fost și asta înseamnă din
- 1:28:00veșnicie ca să fim sfinți și fără prihană înaintea lui și ă,
- 1:28:07practic Dumnezeu. Într-un fel.
- 1:28:13Tot ce a creat a creat de dragul mântuirii noastre și de aceea
- 1:28:17spuneți ne grăbim, dar să intrăm în odihna aceasta și vine
- 1:28:21versetul 12. Cuvântul lui Dumnezeu este viu
- 1:28:24și lucrător pentru că eu pot fi înșelat când citesc cuvântul
- 1:28:29când mă hrănesc cu el, care este o sabie cu 2 tăișuri, el are
- 1:28:33capacitate, este un cuvânt viu și lucrător să pună degetul pe
- 1:28:37rană în viața mea. La vreme până când nu ajung la
- 1:28:41metastază. Și plec da până când nu mai este
- 1:28:46recuperare împietrirea inimii mă desparte de Dumnezeul cel viu și
- 1:28:51ce nici o făptură nu este ascunsă de el, ci totul este gol
- 1:28:53și descoperit înaintea celui cu care avem a face în.
- 1:28:58Dar să ne certăm pe din 2 părți sau din 3 părți.
- 1:29:03Suntem în Biblie, Găsiți și una și alta.
- 1:29:06În mai e valabil din vechiul testament, mă îndur de cine
- 1:29:10voiesc. Absolut pentru că ă el
- 1:29:17MÂNTUIEȘTE pe cine vrea și se și împietrește pe cine vrea, dar vă
- 1:29:22pun o întrebare și aici aștept un răspuns din partea voastră,
- 1:29:26ce ați aflat despre Dumnezeu și am citat din exod și textul
- 1:29:32practic face referire la textul acesta.
- 1:29:35Ah, ce ați aflat despre Dumnezeu mă îndur de cine vreau și
- 1:29:39împietrește pe cine vreau? Aveți șansa să răspundeți, cum
- 1:29:50puteți să spuneți? Nu știu, dar trebuie să răspund.
- 1:29:54Dumnezeu capricios. Poftim.
- 1:29:56Că ar fi un Dumnezeu capricios. Adică, după propria lui voință
- 1:30:02voință, dacă o luăm așa la. 15 cum îți permiți să spui că
- 1:30:07Dumnezeu este Dumnezeu Capricios în fața acestor cuvinte?
- 1:30:10Mă îndur de cine vreau și pe toți pe cine vreau.
- 1:30:13Faptul că nu aflu baza în care face lucrul ăsta, păi.
- 1:30:17Atunci trebuie să mai pui o întrebare lui Dumnezeu, da?
- 1:30:20Care slava ta. Înainte, nu care e slava taci
- 1:30:25înainte de al face capricios pe Dumnezeu.
- 1:30:29Trebuie să-ți iei inima în dinți.
- 1:30:30Doamne nu te supăra pe mine că și ghedeon nu mai vorbesc o
- 1:30:37singură dată. Acum lasă lâna sau pământul și
- 1:30:40s-o jucat cu și Dumnezeu Zâmbește și împlinește DORINȚA
- 1:30:44și de aceea pot să vin și să zic, doamne nu te supăra pe
- 1:30:47mine, dar nu vrei să-mi spui pe cine vrei să împietrești de cine
- 1:30:51vrei să te înduri? Că dacă mi-ai răspunde la
- 1:30:54întrebarea asta, atunci? Nu mi-aș permite să spun
- 1:30:58capricios pentru că aș afla. Cum funcționează Dumnezeu?
- 1:31:03Orice face Dumnezeu cu moise care realmente noi să-i pui MAC?
- 1:31:08De această întâlnire cu Dumnezeu ce face Dumnezeu cu el, zice
- 1:31:12ȘOPTEȘTE numele. Și dacă citiți capitolul 34,
- 1:31:17versetele 5-7 după versetul 8, Moise se oprește și zice înțeleg
- 1:31:25doamne și se pleacă înaintea lui.
- 1:31:28Cu alte cuvinte și liniștește inima de unde vine toată
- 1:31:31povestea asta. Păi în capitolul 32, el este sus
- 1:31:34cu tablele legii pe care tocmai l-a luat din mâna lui Dumnezeu
- 1:31:38se terminase zice poporul tău, care l-ai scos din țara
- 1:31:41Egiptului. Și măști rămâne mut și cum adică
- 1:31:45poporul meu când tu te-ai lăudat la faraon că e întâiul tău
- 1:31:47născut, da? El n-a apucat să zică nimic și
- 1:31:54atunci Dumnezeu vorbește doar mihali.
- 1:31:56Lasă-mă să-i nimicesc. Și mulți se trezește ce eu te
- 1:32:01las, nu te las. Și începe să mijlocească și
- 1:32:04Dumnezeu se răzgândește și Moise nu mai știe cum să raporteze
- 1:32:08Dumnezeu. Da nu mai știe.
- 1:32:11Ce doamne arată mi slava ta cine ești și Dumnezeu să mă îndur de
- 1:32:15cine vreau să mă îndur, dar afirmația nu spune nimic despre
- 1:32:18Dumnezeu. Trebuie să mai pui o întrebare,
- 1:32:20doamne Nu te supăra pe mine, de cine vrei să te înduri, pe cine
- 1:32:24vrei să împietrești Dumnezeu împietrește pe cel ce se
- 1:32:28împietrește. Da.
- 1:32:30Dumnezeu împietrește pe cel ce se împietrește.
- 1:32:34Oricine este cel care se împietrește, care se joacă cu
- 1:32:36păcatul. Păcatul face 3 lucruri mă minte,
- 1:32:40m-am fășoară și mă împietrește și o inimă rea și necredincioasă
- 1:32:43mă desparte de Dumnezeu. Și atunci dintr-o dată, vezi că
- 1:32:48Dumnezeu nu este un Dumnezeu Capricios, dar nu socotește pe
- 1:32:52cel vinovat drept nevinovat și pedepsește păcatele părinților
- 1:32:56în copii și ai ambele aspecte ale numelui și în fața acestei
- 1:33:00realități. Moise dragii mei zice, am
- 1:33:02înțeles doamne. Și se închină înaintea lui în.
- 1:33:07Practică se înțelege că Dumnezeu este un Dumnezeu Iertator și
- 1:33:11poate să iartă. Exact atunci când de la Cadeți,
- 1:33:15Barney a Dumnezeu a 2-a oară de 10 ori până acum.
- 1:33:18Și ce nu mai iert și moise? Spune, doamne știu că ai 2
- 1:33:23puteri în 2 viteze ai puterea de a nimicii și ai puterea de a
- 1:33:28ierta și puterea de a ierta este infinit mai mare decât puterea
- 1:33:32de a nimici și să arate puterea cealaltă a de a ierta.
- 1:33:36Și Dumnezeu se lasă înduplecat de Moise, de ce?
- 1:33:41Pentru că avea elementul de închidere în cristos pregătit
- 1:33:44înainte de întemeierea lumii. Și atunci, în baza.
- 1:33:48Acelei jertfe pregătite deja pentru toate păcatele omenirii.
- 1:33:53Dumnezeu pare că se răzgândește. Pare că, dar el poate într-un
- 1:34:00fel să zică. Există cineva care a plătit
- 1:34:04prețul? Sanda gădălean întreabă, aș vrea
- 1:34:09să întreb dacă cei care în afară de domnul Isus practică și în
- 1:34:13China reala? Diferiți sfinți Fecioara Maria
- 1:34:16Moaște sunt mântuiți. Acum dacă.
- 1:34:23E adevărat că. Domnul Isus are dreptate, eu
- 1:34:27sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la tatăl decât
- 1:34:31prin mine. Atunci, întrebarea mea este?
- 1:34:37Vom discuta de pildă data viitoare despre relația dintre
- 1:34:41cele 2 legăminte. Și în cele 4 puncte prin care
- 1:34:47legământul este definit în 2, există continuitate și în 2 este
- 1:34:53totală discontinuitate și în cele 2 fiice le voi ierta
- 1:34:59păcatele. Nici unul dintre voi nu va mai
- 1:35:02zice cunoaște pe domnul. Cu alte cuvinte, toți
- 1:35:06intermediarii între mine și cristos dispar.
- 1:35:10Noi nu suntem lădiță în lădițe în lădițe în lădiță în viață.
- 1:35:14Da, aceste mlădițe în viță și atunci eu am acces direct la
- 1:35:19tatăl. Am acces direct la tatăl, n-am
- 1:35:23nevoie de intermediari într-un fel și de aceea mă gândesc ce
- 1:35:28rost ar avea să mă duc să încerc să merg la domnul Isus.
- 1:35:31Toate acestea au mai degrabă. A face cu filosofiile grecești
- 1:35:36da decât cu scriptura noi avem intrare la tatăl într-un duh,
- 1:35:43dar nu mai suntem nici străini, nici oaspeți ai Casei, ci
- 1:35:46împreună cetățeni cu sfinții oameni din casa lui Dumnezeu,
- 1:35:49împreună cetățeni cu sfinții. Oameni din casa lui Dumnezeu și
- 1:35:54atunci eu cred că strădania de AL cunoaște pe domnul Isus
- 1:35:58cristos ar trebui să caracterizeze viața mea, nu
- 1:36:01strădania de a alerga la intermediari.
- 1:36:06Vă rog să explicați diferența dintre mijlocirea lui Isus
- 1:36:10cristos pentru noi și cum se leagă asta de duhul sfânt care
- 1:36:13mijlocește în romani 8. Noi avem în trinitate 2 din
- 1:36:21persoanele trinității sunt numite Parakletos.
- 1:36:25Parakletos este un termen grecesc și sfera noțiunii este
- 1:36:29foarte complexă, sunt nenumărate posibile interpretări în
- 1:36:34cornilescu, traduce cu mângâietor mijlocitor da, dar la
- 1:36:39fel de bine poți să traduci cu avocat unul care pledează cauza
- 1:36:43mea înaintea completului de judecată.
- 1:36:46Acum este important să înțeleg diferența dintre mijlocirea lui
- 1:36:50cristos și Mijlocirea Duhului sfânt.
- 1:36:53Domnul Isus Hristos este avocatul meu.
- 1:36:57În ceruri înaintea completului de judecată, vă spuneam eu vin
- 1:37:02și zic doamne a mințit, te rog să mă ierți, dar eu primesc
- 1:37:06iertarea în baza mijlocirii lui, fiindcă el trăiește pururea, are
- 1:37:11o preoție care nu poate să treacă de la unul la altul și de
- 1:37:13aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pentru că
- 1:37:17trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei.
- 1:37:20Așa cum marele preot intermedia într-un fel între Dumnezeu și om
- 1:37:25orice cerere de iertare, marele preot.
- 1:37:28La fel marele nostru preot, după rânduiala lui Melhisedec
- 1:37:31intermediază este avocatul meu în fața completului de judecată
- 1:37:36duhul lui Dumnezeu este avocatul domnului Iisus Hristos în inima
- 1:37:40noastră. De aceea el Mijlocește pentru
- 1:37:44noi cu suspine negrăite. Noi nu știm cum să ne rugăm
- 1:37:47pentru că duhul îl proslăvește pe cristos.
- 1:37:50Dacă este avocatul lui Hristos, împlinește voia lui cristos în
- 1:37:53viața mea, nu voia mea, ci voia lui cristos.
- 1:37:56Cu alte cuvinte, eu nu povestesc cu duhul sfânt.
- 1:37:59Cei povestesc într-un fel cu cristos, când am păcătuit duhul
- 1:38:03pot slăvește cu fiul și împlinește voia fiului în
- 1:38:07viețile noastre și foarte mare lucru să înțelegi diferența
- 1:38:12dintre cele 2 mijlociri da, mijlocirea lui cristos și
- 1:38:16Mijlocirea duhului Sfânt duhul lui Dumnezeu pregătește pentru
- 1:38:20Christos, mireasă SFÂNTĂ și fără prihană.
- 1:38:23Și asta este rostul lucrării duhului în mine acum, cine n-are
- 1:38:27domnului Hristos nu este al lui, da.
- 1:38:30Nu poți vorbi de creștini fără duhul sfânt.
- 1:38:32Este o contradicție în termeni și prezența duhului sfânt în noi
- 1:38:37este dovada creștinii în creștinării noastre, nu faptul
- 1:38:42că sunt baptist sau penticostal religia nu mântuiește pe nimeni
- 1:38:44dragii mei. Noi avem nevoie de un cadru și
- 1:38:48fiecare ni l-am creat și trăim în el când nu mai îți convine te
- 1:38:53poți muta în altul, dar în ultimă instanță, dacă nu ai
- 1:38:57duhul lui Dumnezeu, nu ești a lui.
- 1:38:59Am putea spune că. Mijlocirea duhului sau prezența
- 1:39:02lui în noi validează mijlocirea lui cristos înaintea tatălui
- 1:39:06pentru noi. În sensul în care radu duhul lui
- 1:39:10Dumnezeu îl liniștește inima și mă ajută să primesc iertarea pe
- 1:39:16care ă cristos a MIJLOCIT o pentru mine, pentru că stau de
- 1:39:21vorbă cu oameni și am întâlnit oameni care nu se pot ierta.
- 1:39:26Au făcut ceva în viață și nu se pot ierta.
- 1:39:28Știi și elementul ăsta te ține rob celui rău, pentru că dacă nu
- 1:39:34te poți ierta, inima ți-e plină de frică în relație cu Dumnezeu
- 1:39:38ori dragostea izgonește frica și frica este una din porțile de
- 1:39:43care ne manipulează cel rău, frica, rușinea și vinovăția
- 1:39:47astea sunt roțile sau dacă vreți porțile de capetele de pod ale
- 1:39:51celui rău în viața în viața noastră și atunci duhul lui
- 1:39:56Dumnezeu îl liniștește inima. Zice când va veni el va dovedi
- 1:40:01lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și
- 1:40:04judecata în ce privește păcatul, fiindcă ei nu cred în mine, deci
- 1:40:09duhul lui Dumnezeu mă convinge de păcat folosind sabia duhului,
- 1:40:14cuvântul viu și lucrător și comunitatea duhului astea sunt
- 1:40:18instrumentele harului și de aceea rut dovada nașterii din
- 1:40:23nou este iubirea de cuvânt și iubirea de frați.
- 1:40:26Dacă nu te interesează nici scriptura, nici biserica,
- 1:40:28probabil că nici cu cristos. Absolut nimic da.
- 1:40:32Și întotdeauna mântuirea este în cadrul comunității, pentru că
- 1:40:37trebuie să veghem unii asupra altora, dar noi ne-am creat
- 1:40:41biserici amfiteatre în care eu vorbesc și voi tăceți habar n-am
- 1:40:45nici ce gândiți, dacă trăiți sau dormiți, că oricum nu vă văd în
- 1:40:50și atuncea trebuie să mai fie încă ce la învățătura postului
- 1:40:55este foarte bună, dar trebuie dublată de legătură frățească,
- 1:40:57de frângerea pâinii. Și când o familia creștină ar fi
- 1:41:03sănătoase, cele 3 începe acolo și acolo e miezul lucrurilor și
- 1:41:08legătura frățească și frângerea pâinii și rugăciunile acolo ne
- 1:41:12cunoaștem acolo, cad măștile acolo, dragii mei, Dumnezeu a
- 1:41:16gândit familia ca pe un zid de apărare în jurul nostru
- 1:41:21împotriva atacurilor celui rău. Noi suntem ultima întrebare,
- 1:41:26Dumnezeu iartă pe cel care alege să fie iertat exact ca în eden
- 1:41:30ține cont de liberul arbitru? Dumnezeu iartă pe cel care
- 1:41:36dorește să fie iertat. Da pentru că citez acum din unu
- 1:41:41ioan vestea pe care am auzit o de la el este că Dumnezeu este
- 1:41:45lumină și în el nu este întuneric, deci nu te poți
- 1:41:48ascunde. Dacă.
- 1:41:52Zicem că avem părtășie cu Dumnezeu și umblăm în întuneric,
- 1:41:57adică cu păcate dosite mințim și nu trăim adevărul.
- 1:42:01Dacă umblăm în lumină, după cum el însuși este lumină, ce
- 1:42:04înseamnă un umbla în lumină înseamnă, spune păcatul pe
- 1:42:08frunte. Da când marele preot intra avea
- 1:42:12diadema ia pieptarul judecății. Cu toate cele 12 seminții, avea
- 1:42:162 Epoleți cu alte 6 6 Seminții pe umăr.
- 1:42:20Cu alte cuvinte, era totul gol și descoperit înaintea lui
- 1:42:24Dumnezeu și atunci a umbla în lumină înseamnă, spune păcatul
- 1:42:28pe frunte al mărturisirii și foarte interesant, avem părtășie
- 1:42:32unii cu alții și sângele lui Iisus Hristos ne curățește de
- 1:42:35orice păcat de orice orice. Nelegiuire este păcat, dar este
- 1:42:42un păcat care duce la moarte pentru că este iertare în
- 1:42:44sângele lui cristos. Dacă îl mărturisești.
- 1:42:47Deci, dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și
- 1:42:51adevărul nu este în noi, dacă ne mărturisim păcatele, el este
- 1:42:54credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățe de
- 1:42:57orice nelegiuire. Deci Dumnezeu iartă pe cel care
- 1:43:01își recunoaște păcatul și îl mărturisește pe cel care nu-și
- 1:43:05recunoaște păcatul nu-l mărturisește, dar vei zice,
- 1:43:09poate că l-am uitat. Will stai în cuvânt și rolul
- 1:43:16duhului sfânt este să te dovedească.
- 1:43:18Nu-i rolul tău e rolul domnului să se dovedească vinovată în ce
- 1:43:21privește păcatul și dați mi voie să vă spun dacă pui în mâna
- 1:43:26Duhului Sfânt, instrumentele Harului, cuvântul și
- 1:43:29Comunitatea. Nu va rămâne păcatul ascuns
- 1:43:34duhul lui Dumnezeu scoate la lumină și asta este marea mea
- 1:43:37liniște. Rolul Duhului Sfânt este să se
- 1:43:40dovedească ce se întâmplă după ce am fost dovedit asta este
- 1:43:44marea întrebare. Uitați-vă la un aspect, David
- 1:43:49Împărat Păcătuiește cu Batșeba, ea rămâne gravidă, îl omoară pe
- 1:43:54soțul ei, da mișelește și mă ia de nevastă.
- 1:43:59Tot Israelul știe naște pruncul și pruncul moare.
- 1:44:04Și înainte de a muri, pruncul Dumnezeu trimite pe nathan și
- 1:44:08natan îl ia așa cu învăluire. După care pune degetul pe el, ce
- 1:44:14tu ești omul acela? Păi David putea Zică, domnule,
- 1:44:17du-te afară, eu sunt părat, dacă nu iau sabia la tine.
- 1:44:21Dar el, în momentul acela se prăbușește înaintea.
- 1:44:26Lui Dumnezeu și scrie psalmul 51 Samuel 32 și se pocăiește.
- 1:44:33Dar nici de ce David este un om după inima lui Dumnezeu, pentru
- 1:44:37că știu, dragii mei se pocăiască.
- 1:44:39A făcut o groază nazbatii, dar s-a pocăit de ele sau uneori cu
- 1:44:46prețuri incredibil de mari ca și aici, azimei curviile și
- 1:44:50uciderile din familia lui se țin lanț.
- 1:44:54Și sabia nu se va îndepărta din Casa ta vine verdictul lui
- 1:44:58Dumnezeu. Iertarea nu înseamnă și.
- 1:45:02Scutirea de consecință, da iertarea nu înseamnă și scutirea
- 1:45:07de consecințe. Dumnezeu poate să o facă, poate
- 1:45:11să nu o facă. Nascut pe ios și totdeauna zice
- 1:45:23el după 25 de minute prelegeri acum vreme se leagă mai lungi.
- 1:45:29De asta avem și timp de întrebări și răspunsuri,
- 1:45:31întotdeauna spune, puteți să-mi spuneți orice fel de întrebări
- 1:45:35din orice domeniu, numai din CE ați auzit și.
- 1:45:39Ăă, dacă știu. Vă răspund zice el, dacă nu
- 1:45:44știu, nu vă răspund, dar. Și în seara asta că la text ă nu
- 1:45:52vă văd să aveți prea multe întrebări și atunci.
- 1:46:06N-am mai pregătit o prelegere, deci dacă aveți până la 11
- 1:46:09jumate de seară, aș putea să rămân cu voi, dar dacă nu poate
- 1:46:15o lăsăm pe luna viitoare. Dacă nu mai aveți nicio
- 1:46:19întrebare, să plecăm un pic mai repede acasă, n-ar strica.
- 1:46:25Haideți să ne ridicăm? Doamne Isuse ce tragedie imensă
- 1:46:41ar fi. Să credem în tine și tu să fii
- 1:46:45un impostor sau un lunatic. Unul care.
- 1:46:52Așa că mulți alții dealungul istoriei și-a asumat s-a rugat
- 1:46:56lucruri care mi-au fost date de Dumnezeu.
- 1:47:01Îți mulțumim. Mulțumim pentru confirmările
- 1:47:04tatălui la botez, pe Muntele schimbării la față și în mod
- 1:47:08special, prin învierea din morți și mulțumim doamne drag că.
- 1:47:15Ceea ce ai spus cu gura ta nu este.
- 1:47:19Doar o afirmație nefondată și este singurul adevăr care ne
- 1:47:24oferă mântuirea. Nu este sub cer.
- 1:47:28Nici un alt nume dat oamenilor în care să fie mântuiți.
- 1:47:32Știi aceea nu orice religie mântuiește de fapt CES
- 1:47:35religiile, dacă nu garduri pe care le creem noi oamenii.
- 1:47:40Și avem un singur mântuitor pe domnul Isus cristos.
- 1:47:43Eu nu-i cunosc pe cei din seara asta pe cei care ne ascultă pe
- 1:47:46internet. Doamne așa de ușor, ne lăsăm
- 1:47:52vânați și amăgiți. De vorbiri înșelătoare de
- 1:47:56filozofări, sterile de lăsăm judecați de cei care par să aibă
- 1:48:01adevărul și ne spun că dacă mâncăm ce nu trebuie și ne
- 1:48:05îmbrăcăm cu ce nu trebuie, nu suntem mântuiți sau de cei care
- 1:48:10filosofează și se vâră în lumea nevăzută a îngerilor și au
- 1:48:15impresia că. Ajuns la adevăr.
- 1:48:19Doamne drag mulțumim frumos pentru faptul că te-ai întrupat,
- 1:48:24ai locuit printre noi. A inviat ai învățat la cer și
- 1:48:30vei reveni, mulțumim frumos. Amin.