Latest / Fiti Oameni / Privind la Isus în cursele vieții - Alin Nemeș
Transcript
- 0:00Vreau să vă citesc 2-a versete din Scriptură din evrei,
- 0:03capitolul Xii. Și am să vă citesc versetul 2 și
- 0:07versetul 3 1 cuvânt al domnului, prin care îmi doresc din toată
- 0:10inima Dumnezeu să vorbească inimilor noastre.
- 0:13Știu că domnul e credincios și drept.
- 0:16Cică e gata să vorbească sufletelor noastre și în această
- 0:20seară, prin acest cuvânt al Bibliei, cu mare atenție încă de
- 0:24la citirea lui, vrem să-l rugăm pe domnul Doamne vorbește
- 0:28sufletului nostru, întărește, ne revigorează ne și ajută ne să
- 0:32stăm mai aproape de tine evrei. Capitolul xii, versetul II și
- 0:36versetul 3. Cuvântul lui Dumnezeu spune așa,
- 0:39să ne uităm țintă la căpetenia și desăvârșirea credinței
- 0:43noastre, adică la Isus. Pentru bucuria care i era pusă
- 0:48înainte a suferit crucea a disprețuit rușinea și șade la
- 0:52dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu.
- 0:55Uitați-vă, dar cu luare aminte la cel ce a suferit din partea
- 0:58păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de sine, pentru ca nu
- 1:04cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele
- 1:09voastre. Până aici, cuvântul domnului vă
- 1:12invit cu respect să vă reașezați.
- 1:25Dragii mei frați și surori i iubiți prieteni și oaspeți în
- 1:29seara aceasta, după cântările frumoase și înălțătoare cântate
- 1:33aici. Vom sta preț de câteva momente
- 1:37în jurul Bibliei cu acea dorință extraordinară ca Dumnezeu să ne
- 1:41vorbească. Mi-am cerut scuze față de frați,
- 1:43că stau cu spatele la ei de ei. Mă vor înțelege, am vrut să nu
- 1:46obtureze orga de aici. Privirea nimănui și de aceea am
- 1:49venit aici, dar ceea ce e extrem de important e să.
- 1:55Stăm cu inima deschisă și cu luare-aminte la cuvântul sfânt
- 1:58al lui Dumnezeu, ceea ce dă viață în inima unui om, ceea ce
- 2:03dă putere și entuziasm nu sunt neaparat anii tineri.
- 2:08Eu am văzut tineri am oliță, am văzut tineri plictisiți de
- 2:11viață. Și-am văzut oamenii în vârstă pe
- 2:15care viața i-a bătut și de a binelea, dar care aveau acea
- 2:19bucurie aveau această. Se va avea acel entuziasm
- 2:22extraordinar. Îți era mai mare dragul să stai
- 2:25pe lângă ei ceea ce îmi doresc din toată inima în această seară
- 2:29E cadoul sfânt al lui Dumnezeu, așa cum am spus-o și o mai repet
- 2:32o dată în mod conștient e să revigoreze inimile noastre, să
- 2:36putem să plecăm aici după cântările frumoase cântate după
- 2:39cuvântul Bibliei, care va fi predicat să plecăm de aici
- 2:42oameni bucuroși. Oameni bucuroși de adevăratelea
- 2:46oameni care spun noi îl am pe Dumnezeu și asta să se vadă în
- 2:49viață în trăire. În tot ce suntem noi să se vadă
- 2:52în acțiunile noastre în planurile noastre, în trăirea
- 2:56noastră. De fiecare zi am să încep în
- 2:59această seară cu o introducere pe care am mai folosit-o zilele
- 3:03astea, dar care mi-e dragă cumva o să vă pună cu mintea ă într-o
- 3:08direcție importantă în viață. Deseori poți să scapi de foarte
- 3:13multe lucruri, poți să scapi, poți să scapi de câte o amendă,
- 3:17poți să scapi de câte o situație încurcată.
- 3:20Găsești un ieșire într-un fel sau în altul, poți să scapi și
- 3:24sunt momente în viață în care ne luptăm să scăpăm de anumite
- 3:28situații. Ne luptăm și ne iasă.
- 3:30Spre exemplu, când eram la școală, vine câte un profesor
- 3:33plictisit de predat și după ce făcea prezența, vedea momentul
- 3:39ăla când închidea catalogul și cădeau coperțile catalogului unu
- 3:42p. Una pe cealaltă și la un moment
- 3:44dat, cumva cum va, spuneam pfff, am scăpat, dar vedeam că prinde
- 3:48colțurile de la foile catalogului și știam ce urmează,
- 3:51va deschide la întâmplare și va zice sus mijloc sau jos.
- 3:55Și începeam să mă rog doamne dă să scap doamnei, D să scap să nu
- 3:58zică mijloc să nu zică mijloc să nu zic.
- 4:00Eram primii la mijloc pe foaie să nu zică mijloc să nu zică și
- 4:03câteodată zicea sus jos da și uneori scăpăm altă dată același
- 4:09profesor plictisit de predat vine la școală și după ce făcea
- 4:13prezența la un moment dat, începi ă da astăzi.
- 4:16Vreau să vă ascult, începem cu cel din prima bancă.
- 4:20Cel din prima bancă Ieșea la tablă.
- 4:22Și la un moment dat nu știa nimic pământ de flori.
- 4:25Într-un minut pe ceas era înapoi 3 deja mă lua cu groază și mă
- 4:29gândeam că dacă așa și eu tot timpul am stat în a 3-a Bancă de
- 4:32la geam și pe acolo eram la mijloc și am zis, mă, dacă așa
- 4:35și următorii clar, până la sfârșitul orei ne execută pe
- 4:38toți și începeam bă tu ai învățat, păi eu cred că știu zău
- 4:42tot ce știi tu dă toate teoremele posibile din lumea
- 4:45asta, care tu le știi zi tot ce ai învățat, bă, să rămâi cât mai
- 4:49mult la tablă dade Dade, cât și la un moment dat se nimerea când
- 4:52unul din fața mea știa mai mult. Și stătea la tablă și mai zicea
- 4:55și mai refăcea și la un moment dat suna Soneria și Răsuflam
- 5:00Ușurat și am auzit de nenumărate ori cuvântul profesorului NEMEȘ
- 5:04ai scăpat și de data asta. Și mi-am dat seama că în viață
- 5:09sunt momente de care poți să scapi într-un fel sau în altul.
- 5:11Poți să scapi, dar există un moment de care nu va scăpa
- 5:16nimeni sub nici o formă și în momentul ăsta e acela când
- 5:20fiecare pământean care a trăit pe planeta terra va trebui să
- 5:24stea în fața scaunului de judecată a lui Dumnezeu să-i fie
- 5:27judecate faptele fie bune, fie rele pe care omul le-a săvârșit
- 5:32în trupul ăsta, în vremea în care trăia pe pământul ăsta.
- 5:36Acolo imaginați-vă momentul miliarde și miliarde de oameni
- 5:39vor sta încolonați. În fața scaunului de judecată a
- 5:43lui Dumnezeu, nimeni nu va zice Hai pastori că s-a făcut ora
- 5:4608:00 nimeni nu va zice BĂ sune sumeria, nimeni acolo miliarde
- 5:49și miliarde de oameni vor sta cu răbdare, că oricum nu o să aibă
- 5:53unde să se ducă, vor sta fiecare să-i vină rândul să fie judecat
- 5:57de dreptul judecător. Permiteți un pic imaginației
- 6:00mele, veți auzi și dumneavoastră care veți fi martori următoarea
- 6:03strigare alin ne-a spus să mă duc și eu umil în fața dreptului
- 6:07judecător și vor trece prin fața mea și prin fața dumneavoastră
- 6:11viața și faptele mele. Mi-am imaginat eu bazat pe un
- 6:14cuvânt din scriptură că va lua domnul fiecare fapta mea și o va
- 6:18pune undeva într-un foc și va pune fapta mea.
- 6:21Prima faptă o pune domnul într-un foc acolo cred că o să
- 6:24fie un foc, nu știu, mi-am imaginat eu și va va pune
- 6:27într-un foc fapta mea, dacă fapta ea se va face scrum, dacă
- 6:31va arde și nu va rămâne nimic din ea, lucrurile sunt
- 6:33complicate, că vine Biblia și spune așa, luați, dar bine seama
- 6:37cum clădiți că lucrarea, trăirea, viața, dacă vreți
- 6:41lucrarea fiecăruia va fi trecută prin foc.
- 6:44Ea zice Biblia Clădiți în viață, nu fân, nu pai, nu trestie
- 6:50clătiți în viață pietre scumpe aur argint ceva ce rămâne că va
- 6:54lua domnul fapta mea și dacă fapta mea a fost de paie de
- 6:57trestie de fân, dacă a fost doar că luat foc repede, s-o mistuit
- 7:01și n-o rămas nimic în urmă. Deja se complică lucrurile și
- 7:04voi auzi Grozavele cuvinte pe care nu vreau să le aud du-te că
- 7:08nu te cunosc, dar dacă fapta mea, în momentul acela așa
- 7:11dumneavoastră va fi una așa, ca și aurul, ca și argintul.
- 7:15Va fi ca și prețul ăsta extraordinar al pietrelor scumpe
- 7:19va rămâne acolo, fapta nu se va topi, nu se vadi mistui, va
- 7:24rămâne aurul a curățit prin foc și vom auzi frumoasele cuvinte
- 7:28veniți binecuvântații TATĂLUI de Moșteniți Împărăția cerurilor,
- 7:32dar ca să poți să faci astfel de fapte, fapte care să rămână să
- 7:37poată să fie văzute, să rămână așa, dacă vreți în istorie și
- 7:41înaintea lui Dumnezeu, omul trebuie să nu cadă de oboseală
- 7:45în viață. Să poți să faci lucruri
- 7:47frumoase, trebuie să nu cazi de oboseală, trebuie să rămâi
- 7:51veșnic tânăr dacă îmi permiteți așa pe interior să fii mereu
- 7:55gata, să nu cazi de oboseală, că în momentul în care ai căzut de
- 7:59oboseală v-am citit în seara asta.
- 8:01Uitați-vă, dar cu luare aminte la cel ce a suferit din pricina
- 8:04păcătoșilor împotrivire așa de mare față de sine, pentru ca nu
- 8:07cumva să vă pierdeți inima că în momentul în care cineva cade de
- 8:11oboseală, în momentul în care cineva nu mai are entuziasm, în
- 8:15momentul în care cineva nu mai are vlagă.
- 8:17În momentul în care cineva nu mai are bucurie, în momentul în
- 8:20care cineva nu mai merge înainte cu toată stăruința, în momentul
- 8:23în care cineva dă de pământ cu mersul înainte cade de oboseală,
- 8:28ceea ce se întâmplă își pierde inima o inimă pierdută, scrie pe
- 8:32ea osândă veșnică o inimă câștigată de Dumnezeu, scrie
- 8:36împărăția lui Dumnezeu. Și ca să nu-ți pierzi inima ca
- 8:41să nu cazi de oboseală, să nu-ți pierzi inima și să poți să faci
- 8:45fapte vrednice de pocăință. Să poți să faci fapte care rămân
- 8:49să poți să ai o viață trăită frumos, nu-i obligatoriu să te
- 8:54uiți într-o direcție anume și să nu-ți iei privirea niciodată
- 8:59dinspre acolo și vine Biblia și spune așa și iau astea 2 versete
- 9:03de la coadă la cap, ca să nu cazi de oboseală și să nu-ți
- 9:07pierzi inima ca să poți să faci fapte vrednice și binecuvântate.
- 9:12Uitați-vă țintă zice Biblia la Căpetenia Desăvârșirii credinței
- 9:18noastre. Adică la Isus Cristos, domnul
- 9:21Gloria acestui Dumnezeu Mare, adică ce înseamnă să te uiți
- 9:25țintă dacă te ia cineva și zice, uite de ținte la chitara asta,
- 9:29dar nu te nu-ți iei privirea ce înseamnă țintă, nu-ți iei
- 9:32privirea de la chitara aia, un minut uită-te țintă la o chitara
- 9:35asta, un minut înseamnă că un minut te uiți numai așa orice
- 9:39s-ar întâmpla în jurul tău, tu nu vezi orice, s-ar întâmpla în
- 9:43jurul tău, nu te interesează, pentru că singurul scop pe care
- 9:46l-ai ai să te uiți țintă la punctul ăla fix.
- 9:50Și vine Biblia și spune așa, oameni buni, ca să nu cădeți de
- 9:53oboseală, ca să nu vă pierdeți inimile ca să scrieți o istorie
- 9:57frumoasă, ca să puteți să ajungeți în împărăția lui
- 10:00Dumnezeu. E foarte important unde te uiți
- 10:03și cum te uiți. E foarte important ca viața mea,
- 10:07trăirea mea, sentimentele mele, privirile mele inima mea să fie
- 10:11țintă la Isus Cristos, domnul și Ascultați Căpetenia
- 10:15Desăvârșirii, adică cel care face toate lucrurile perfect.
- 10:20Desăvârșit înseamnă complet impecabil.
- 10:23Nu mai trebuie să mai faci nimic în plus și vine Biblia și spune,
- 10:27Uită-te țintă la Isus cristos că dacă nu te uiți țintă la Isus
- 10:32cristos, îți pierzi inimă că dacă nu te uiți țintă la Isus
- 10:36cristos caz de oboseală, că dacă nu te uiți țintă la Isus
- 10:40cristos, încep să faci prostii în viață, că dacă nu te uiți
- 10:43țintă la Isus cristos, încep să scriu o istorie urâtă, care mai
- 10:47apoi va trebui să-i culegi consecințele.
- 10:51Și vine Dumnezeu și ne spune în seara asta prin cuvântul ăsta
- 10:54din evrei, uitați-vă țintă la căpetenia desăvârșirii credinței
- 10:58voastre. Uitați-vă, nu vă luați privirea
- 11:01insist pe ideea asta nu-ți lua privirea niciodată la Isus nu
- 11:05îți lua privirea niciodată de pe Biblie.
- 11:07Nu-ți lua privirea niciodată despre de pe trăirea curată.
- 11:11Nu sunt la prima Uită-te. Îți simt și când te uiți țintă
- 11:14la Isus nu te mai interesează din tot ce se întâmplă în jur.
- 11:19Pentru că diavolul știe și despre asta.
- 11:21Vreau să vă predic în seara asta că dacă ți-a furat privirile,
- 11:25ești victimă sigură. Că dacă ți-a furat privirile
- 11:29ești victimă, e doar o chestiune de timp până când eu prăbușit
- 11:33când spre ceea ce te uiți, Aia te definește când spre ceea ce
- 11:39te uiți ai a pune eticheta pe tine, când spre ceea ce te uiți
- 11:43aia vei deveni mai devreme sau mai târziu, pentru că dragii mei
- 11:47ascultați, mă privirile noastre nu poți să fie neutre, adică să
- 11:51te uiți încolo și tu să vezi ce se întâmplă acolo, că soacra cu
- 11:55ochi la spate numai în povești. Nu există, își bagă mă uit
- 11:59încolo de o văd. Ce se întâmplă?
- 12:00Nu se poate asta că la un moment dat, dacă vrei să ajungi la
- 12:04București, n-o să poți niciodată să privești indicatoarele cu
- 12:08suceava să vrei să ajungi la București, că dacă tu vrei să
- 12:12ajungi la București. Și te uiți la toate
- 12:14indicatoarele care scrie Suceava pe ele.
- 12:18Sută la sută o să ajungi la suceava.
- 12:23La un moment dat poți să zici, mă să povestești pe drum numai
- 12:27de pe despre București. Ajungem la București să te uiți
- 12:31la indicatorul cu Suceava, virezi stânga și tu zici ajungem
- 12:34la București, iar în mai vezi un indicator cu Suceava, iar în
- 12:37firesc ajungem la București să zici, bă, vremea, știi cum e
- 12:40vremea la București e frumoasă la București, extraordinar tot
- 12:44să urmărești toate indicatoarele cu suceava și când va zice GPS
- 12:48ajuns la destinație. O să vezi la un moment dat mall
- 12:53ul din Suceava. Pentru că înspre ceea ce
- 12:57privește aia Îți dă Direcția. Sunt prea mulți oameni care
- 13:00trebuie să le spui, așa că avea copil mic, din păcate și o spun
- 13:03cât se poate de băbește. Dacă te uiți la lucrurile slabe
- 13:07ale lumii, o să devii un slab cu inima pierdută.
- 13:11Dacă te uiți la lucrurile stricate ale lumii, o să devii
- 13:14un stricat cu inima pierdută. Dacă te uiți la lucrurile de
- 13:18nimic ale lumii, o să devii un obosit cu o viață din nimic la
- 13:23un moment dat și diavolul. Fie că dacă a furat privirile și
- 13:28când mă refer la priviri, nu mă refer doar la ochii fizici.
- 13:30Mă refer la privirea inimii la privirea minții.
- 13:33În momentul în care îmi fac planurile în viață, în momentul
- 13:36în care îmi construiesc visele în viață, înspre ce mă uit unde
- 13:39e pusă privirea mea pentru că dragii mei privirile noastre nu
- 13:42pot s fie, NU tre să te uiți încolo și tu, de fapt, să vrei
- 13:45să mergi încolo. Nu există așa ceva.
- 13:48Pe de altă parte, privirile noastre sunt o dovadă de
- 13:51încredere sau de neîncredere în Dumnezeu că dacă omul vorbește
- 13:55despre Dumnezeu de el nu se uită înspre Dumnezeu.
- 13:58El nu se uită înspre biblie. El nu se uită înspre trăirea cu
- 14:01sfințenie. Atunci omul poate să vorbească e
- 14:04de fapt doar o dovadă că în momentul în care acționez tu
- 14:07vorbești de Dumnezeu, dar acționezi de unul singur
- 14:09înseamnă că EO dovadă de neîncredere în Dumnezeu.
- 14:14Că privirile noastre, pe de altă parte, eu alegeri sunt o
- 14:19alegere, tu alegi unde te uiți? Păi o aleg?
- 14:23Dumneavoastră alegeți unde vă uitați vă uitați Înspre Dumnezeu
- 14:27să vă uitați înspre lume. Vă uitați înspre cel
- 14:29atotputernic sau vă uitați înspre ce izbește ochiul.
- 14:32Omul alege vă treziți dimineața și în fiecare dimineață, când vă
- 14:36treziți dumneavoastră, alegeți eu aleg înspre ce se uită viața
- 14:40mea astăzi? Aleg să mă uit înspre cristos și
- 14:44înspre trăirea frumoasă. Mă uit în scriptură sau deschid
- 14:48Antena 3 dumneavoastră alegeți i simplu.
- 14:52Pentru că dragii mei înspre ce te uiți ascultați, mă repet,
- 14:56încă o dată în mod conștient, te definește aia vei deveni AIA,
- 15:00vei fi și vă rog, nu vă lăsați mințiți că te poți uita încolo
- 15:05și că vei vedea ce se întâmplă dincolo că nu există, nu vă
- 15:09lăsați mințiți că te uiți cu ochii înspre iad și că vei
- 15:12ajunge în raiul lui Dumnezeu că nu există și omul e pus în fața
- 15:16acestei alegeri înspre ce privește în fiecare zi și am să
- 15:20vă pun și eu în fața dumneavoastră câteva alegeri.
- 15:23Pentru că în primul rând, în viață poți să alegi să te uiți
- 15:27înspre realitatea vizibilă a vieții sau înspre realitatea
- 15:31invizibilă a vieții înspre ce te uiți, există o realitate
- 15:36vizibilă pe care o vedem cu ochii ăștia, vedem ce se
- 15:39întâmplă că ne taie bolojan, pensiile, salariile, că mărește
- 15:42impozitul asta este o realitate vizibilă, o vedeți toți poți să
- 15:46te uiți cu realitatea vizibilă, cu ochiul și poți să vezi
- 15:48realitatea vizibilă că în jurul nostru e moarte, distrugere,
- 15:52război. Îți sunt momente complicate.
- 15:54Tensiune la nivel mondial asta e realitatea vizibilă și la un
- 15:58moment dat vine Dumnezeu și spune, da, există o realitate
- 16:01vizibilă pe care o vezi. O trăiești, te duci la spital și
- 16:04vezi o realitate vizibilă. Niște oameni pe un pat de
- 16:07spital, te duci în casă și vine ora că trebuie să iei
- 16:10medicamentele, realitatea vizibilă că trebuie să iei din
- 16:12nou, poate un pumn de medicamente datorită problemelor
- 16:15de sănătate, realitatea vizibilă și foarte mulți oameni, din
- 16:19păcate, de multe ori aleg să se uite la realitatea vizibilă asta
- 16:23care te demoralizează. Asta care dă cu tine de pământ,
- 16:26asta care te obosește că te uiți la toate încercările din lumea
- 16:30asta și devii obosit. Parcă parcă vei fi extenuat.
- 16:35Și vine Dumnezeu și spune, da, există o altă realitate care
- 16:38poate fi văzută nu cu ochii ăștia și cu ochii ăștia.
- 16:41La un moment dat Ștefan stătea între 2 realități.
- 16:45Era realitatea vizibilă. Realitatea vizibilă a lui Ștefan
- 16:49era așa ură pietre, oameni care strâng sprijineau din dinți
- 16:53oameni care nu voiau să-l mai vadă pe fața Pământului, oameni
- 16:56care abia așteptau să-l vadă pe Ștefan că istorie erau martori
- 17:00mincinoși, oameni care mințeau notoriu numai să nu-l mai vadă
- 17:03pe omul ăsta pe fața pământului. Asta era realitatea vizibilă,
- 17:07dar la un moment dat, Ștefan alege și spune, așa aleg să nu
- 17:11mă uit la realitatea vizibilă. Aleg să mă uit la cealaltă
- 17:14realitate. E tot realitate că Isus cristos
- 17:18trăiește o realitate extraordinar arătată de biblie
- 17:21glorie lui Dumnezeu și zice așa, Ștefan aleg să mă uit la
- 17:25realitatea pe care nu poți s-o văd cu ochii ăștia de o
- 17:28realitate pe care poți s-o simt cu inima și zice Biblia că
- 17:31Ștefan și ațintește privirile zice și-a pironit privirile pe
- 17:36cer și în momentul în care îl vede Dumnezeu pe ȘTEFAN că e
- 17:40gata să nu se uite la realitatea din lumea asta, să se uite la
- 17:43realitatea de dincolo. Există un Dumnezeu Mare și
- 17:47Glorios. Nu se mai vedea fața lui Ștefan
- 17:49obosit nu era Ștefan cu o inimă pierdută.
- 17:53Era Ștefan cu acea entuziasm extraordinar pe care și exprimă
- 17:57Ștefan Văd cerurile deschise o zi Ștefan există o altă
- 18:00realitate și pe fiul omului, stând la dreapta tatălui că mă
- 18:04așteaptă Isus cristos pe plaiurile cerurilor era
- 18:08realitatea extraordinară pe care Ștefan cu ochii inimii și cu
- 18:12ochii minții prin credință putea s-o vadă dacă s-ar fi uitat la
- 18:16realitatea vizibilă. Fi dat în dambla cială ai zis,
- 18:19Bă, Păi ar fi început să reproșeze, ar fi început să le
- 18:22bată obrazul pe tine, te-am ajutat și tu acum ai luat piatra
- 18:25în mână, bă, eu am fost de treabă cu tine și tu ai mințit
- 18:28împotriva mea. Ștefan nu s-o complicat cu
- 18:31nimicurile astea, nu le interesa pe ȘTEFAN să bat obrazul
- 18:35nimănui, nu le interesa pe Ștefan să reproșez nimănui lui
- 18:39interesa pe Ștefan să vadă realitatea din cer că există un
- 18:43Dumnezeu viu și mare și o zi Ștefan, eu vreau să vă
- 18:46realitatea divină. Își pironește ochii unde
- 18:48trebuie, ar putea să fie cu capul ca girofarul să vadă care
- 18:51mai sunteți cu pietre lemn și tu ai luat rămână, mă și tu mă,
- 18:54amărâtule nu țin minte cât am plătit chiria, nu o să ștefan,
- 18:59nu mă interesează realitatea asta mă interesează cealaltă
- 19:02realitate că există un Dumnezeu care mă așteaptă și la un moment
- 19:06dat zice Biblia că fața lui Ștefan era ca fața unui înger
- 19:10senină plină de bucurie, că a văzut realitatea realităților că
- 19:15Iisus Hristos e viu și a zis Cristos, domnul Mihai Ștefan, că
- 19:19te aștept. Mulți prea mulți astăzi care se
- 19:24uită în mod constant la realitatea din lumea asta.
- 19:27Da e dezastruoasă realitatea din lumea asta.
- 19:30Îi dură. Că ești bolnav EO realitate
- 19:33dură. Câți au plecat pruncul de acasă
- 19:35în realitate? Am cunoscut o soră care timp de
- 19:405 ani de zile nu știu unde e fiica ei. 2 ani de zile.
- 19:46Până să vină fiica ei acasă, îi cunoscusem și noi.
- 19:49Imaginați-vă momentul că sora asta făcea fapte bune, vin la
- 19:52biserică. Cânta era acolo împreună cu
- 19:56frații, o femeie extraordinară. Și la un moment dat ne
- 19:59povestește viața ei și ne spune, avem o fiică de care nu știm
- 20:03nimic de 3 ani de zile. Și cum vei arăta poze, nu știm.
- 20:09Am zis când apare când ura cadavrul neidentificat la
- 20:12poliție, mergem să vedem dacă nu cumva ea.
- 20:15Și eu mă miram și mă uitam și spuneam, bă, da, cum poate
- 20:18femeia asta să reziste cum de nu obosește?
- 20:21Cum de nu-și pierde mințile, cum de nu-și pierde inima cum?
- 20:26Ca, noi să nu știm eu nu știu de copiii mei o zi aș lua-o pe
- 20:30drumuri pe străzi, bă, unde-i? Unde era mare foarte adevărat,
- 20:35trecută de 18 19 ani, a plecat de acasă, nu mai vrut să audă de
- 20:38părinți de Dumnezeu într-o răzvrătire a ei. 5, fiecare
- 20:42dată, femeia asta îmi spune așa, realitatea e dură.
- 20:46Asta vizibil e cruntă. Există o altă realitate.
- 20:51Există un Dumnezeu care într-o zi îmi va aduce fata acasă.
- 20:55Și zic pe bune asta și zic vreau să trăiesc momentul ăla și a zis
- 21:00o să trăiești. Da dau să trăiești într-o
- 21:04duminică la amiază, mă sună pe mine și pe Andreea și ne spune,
- 21:07v-ați pus la masă, nu ne-am pus. Vă rog să veniți până la noi
- 21:10acasă, vrem să vă facem cunoștință cu fiica noastră,
- 21:13care azi dimineață s-a întors acasă.
- 21:17Eu am cunoscut. Și ați văzut ce mare e Dumnezeu?
- 21:21Dar ce mult contează până în momentul ăla unde te uiți?
- 21:24Ar fi fost o mamă obosită. Ar fi fost o mamă distrusă.
- 21:28Ar fi fost o mamă fără vla că. Dacă s-ar fi uitat doar la
- 21:31realitatea, asta e cruntă uneori realitatea asta, dar uită-te la
- 21:34realitatea. Cealaltă există un Dumnezeu care
- 21:37nu pierde niciodată. Dar uitați-vă la văduva asta
- 21:40care a venit la elisei zice omul lui Dumnezeu.
- 21:44Există o realitate cruntă în viața mea, care vine un cămătar
- 21:48să-mi ia copiii de acasă în câteva zile e realitatea cruntă,
- 21:50da, e adevărat, e realitate, EO trăiască.
- 21:54Și continuă tot cu realitatea și zice la un moment dat, el se
- 21:56duce acasă. N-am decât puțin untdelemn.
- 22:00I realitate cruntă e doar puțin bun până aici bine vrei să
- 22:04privești prin realitatea asta cealaltă realitate carei că
- 22:10Dumnezeul pe care noi îl avem poate din Cănuță Aia Mică să
- 22:13umple câteva vase mai mari. Vrei să privești asta?
- 22:17Da, crezi că Dumnezeu poate da vrei să privești înspre
- 22:20realitatea lui Dumnezeu, da, care e dovada că cineva privește
- 22:24înspre realitatea lui Dumnezeu acțiune?
- 22:27Nu, dacă tu vrei să privești pe realitatea lui Dumnezeu intră în
- 22:30acțiune, nu sta așa intră în acțiune.
- 22:32Ce să fac? Du-te și caută vase tu te cere
- 22:35de la toți vecinii tăi femeia asta s-a dus să ceară vase să nu
- 22:39ceară puține să ceară multe să ceară de la toți vecinii ei,
- 22:42pentru că era dovedea că ea se uită la cealaltă realitate când
- 22:46nu cereai vase ca să rămână goale, cereai vase pentru că
- 22:49știai că există o altă realitate că Iisus Hristos e domn și că
- 22:53poate să le umple prin puterea lui și a zis, du-te și cere
- 22:57vase, s-a dus femeia să ceară vase.
- 22:58Pentru că a început să se uite la o altă realitate.
- 23:02Și când te uiți la cealaltă realitate, nu la asta
- 23:04dezastruoasă. Începi să prinzi curaj, vă
- 23:08imaginați pe mama asta care știa că dacă umple toate vasele alea
- 23:11care le-au cerut copiii vor rămâne acasă și a luat cănuța ce
- 23:16copiii zice că aduceau vasele și ea turna, bă, nu se găsea să
- 23:20gata să gata. S-a umplut mai adu nu mai aduc
- 23:24copii unu lună și pe ăsta mai adu nu luăm și pe ăsta mai adu
- 23:28nu mamă, nu mai sunt vase. Numai cu răniți din cărți.
- 23:34Venit cămătaru zice, bă, femeie îți las copiii dacă îmi dai 2 pe
- 23:37vase. Și a zis Am 13.
- 23:42Vreți, dar cum să nu? A fost realitatea distrugătoare
- 23:47a vieții. Dar dacă s-ar fi uitat prin
- 23:50realitatea, ea și-ar fi zis copiii mei în scurtă vreme
- 23:53pleacă de acasă. Hai să mai stau cu ei și gata.
- 23:57Îi mai văd pentru ultima dată să le împături ultima dată hainele.
- 24:01Ar fi trăit o tragedie cruntă, i-ar fi plecat copii și nu i-ar
- 24:05mai fi văzut niciodată. Dar a ales femeia asta să se
- 24:08uite la o altă realitate ca și ștefan să-și pironească ochii
- 24:12înspre Dumnezeul, cel real, gloria acestui Dumnezeu real
- 24:16Dumnezeu e real cerul este real și ațintit privirea spre
- 24:20Dumnezeul care poate și-a zis doamne cred într-o altă
- 24:23realitate, că ești Dumnezeul care nu pierzi glorie lui
- 24:27Dumnezeu. Că diavolul știe că dacă cumva
- 24:30îți ține privirea pe realitatea, de aici te face victimă.
- 24:34Nu frate ce greului nu mai pot e tare greu viața e grea viața îi
- 24:39pune pe câte unul altul și nu trebuie.
- 24:40Acum ești bine că mai trăiesc bine, cătați că ești bine, mă
- 24:44îmi mai pot, nu mai căutați că poți nu mai pot, nu mai poate
- 24:49pute te la realitate, condus mașină bună munci la restaurante
- 24:52bune, îi poți ajuta și pe alții e și prietenul meu, da, ce mai
- 24:56vrei mai mult de atât? Cum bine știți foarte bine.
- 25:02Cum să nu? Dragii mei sunt prea mulți care
- 25:05se uită la realitatea vizibilă. De aici se demoralizează repede
- 25:09și în loc să aibă bucuria că Dumnezeu e mare cât da e crump,
- 25:13uneori e greu, nu-i ușor femeia. Credeți că i-a fost ușor cu
- 25:16copii acasă când știa că trebuie să vină cineva să ia u fost
- 25:19ușor, dar a avut acea bucurie de mamă.
- 25:21Dumnezeul meu trăiește și asta e real.
- 25:24Credeți că la Ștefan omenești au fost ușor să-și vadă prietenii
- 25:28cu pietre în mâini? Nu i-a fost ușor. 20 de fani, mă
- 25:31uit dincolo de realitatea asta la realitatea și anumite
- 25:34Dumnezeu că el e mare glorie lui Dumnezeu II că mai stai în fața
- 25:39altor alegeri. E foarte important în viață să
- 25:43fii foarte atent te uiți la lucrurile mișcătoare în al 2-lea
- 25:46rând. Sau la cel care rămâne
- 25:48statornic? În viață Există o mișcare
- 25:52frecventă. Ci pământul ăsta se mișcă, totul
- 25:56se mișcă, totul e mișcător în ziua de astăzi și există cumva o
- 26:00mișcare continuă. Uite, așa face viața când ești
- 26:02sus, când jos când ești sus, când Jos tu tu fluctuează totul
- 26:05se mișcă totul într-o mișcare. Ba, mai mult de atât, suntem în
- 26:08generația care totul se mișcă foarte repede.
- 26:11Și vine Dumnezeu și spune așa, nu te mai uita la lucrurile
- 26:14mișcătoare. Uită-te la cel care rămâne
- 26:17neschimbat. Istoria a avut atâtea schimbări.
- 26:22Oamenii se schimbă, vremurile se schimbă.
- 26:26Sănătatea noastră se schimbă, azi ești sănătos, mâine poți să
- 26:29fii bolnav și asta e schimbătoare.
- 26:32Viața și când ești în groapă se poate schimba și să vină vremea
- 26:35bună, că zice un vers de cântare după nori, iar vine soare.
- 26:40Și la un moment dat vine Dumnezeu să nu te mai uita la
- 26:42lucrurile mișcătoare, că dacă te uiți la lucrurile care toată
- 26:45ziua se schimbă, se mișcă care toate fluctuează și numa pe asta
- 26:49ți privirea, tu nu ai curajul să mai faci planuri.
- 26:53Am niște prieteni care construiesc, investeau mult și
- 26:57așa cum sunteți acum, ne-am oprit când vine războiul din
- 26:59Ucraina, ne-am oprit, dar de ce v-ați oprit?
- 27:02Păi tu, nu vezi ce vin ce bine? Totul e mișcător, păi tocmai.
- 27:06Acum trebuie să fii mai tare. Că tu până acum spune, eu cred
- 27:10în Dumnezeu. El deține controlul la toate și
- 27:13acum că nu pic lucrurile se mișcă și sub ochii tăi gata, nu
- 27:16mai crezi. Te-ai oprit din investit
- 27:18înseamnă că nu mai crezi, mă? Investește acum mă că toată
- 27:22lumea când e pe munte cred în Dumnezeu, cred în Dumnezeu și
- 27:24Dumnezeu ascultă. Mă ia să văd dacă tu crezi în
- 27:26mine, când se mișcă totul, crezi atunci?
- 27:30Și uite așa rușinea și băi drept că tot am să cred în Dumnezeu,
- 27:33dar cum când se mișcă totul, parcă deja mi-i groază?
- 27:35Păi de ce? Pentru că nu ți-ai pus privirile
- 27:38unde trebuie îți prea mulți care se uită la lucrurile care îți
- 27:40mișcătoare ascultați. Ce zice Biblia?
- 27:43Vine domnul pe APE. Doamne ce îmi place momentul
- 27:47ăsta vine domnul pe APE și la un moment dat zice Petru, dacă ești
- 27:51tu poruncește, mi să vin la tine.
- 27:55Întotdeauna cei care ați fost în larg pe mare sunt valuri mai
- 27:58mici, mai mari, dar acolo apele mișcătoare nu sunt așa că
- 28:01asfaltul, uite așa se mișca ta așa fac bărcile așa corăbiile pe
- 28:06o apă mișcătoare, cel care rămâne neschimbat, cel care
- 28:10rămâne același cristos. Domnul vine pe APE și petru
- 28:14zice, dacă ești tu poruncește, mi să vin și domnul zice hai
- 28:19piatre, imaginați-vă Petre când se uită la cine trebuie la cel
- 28:24care rămâne neschimbat de viac uri.
- 28:26Pune piciorul pe ceva mișcător. Ce faci pietre?
- 28:31Mă dau pe APE. Păi și tu chiar faci pași da și
- 28:35se uită petru la Isus cristos și face un pas.
- 28:39Și se uită la Isus cristos, că zice Biblia, uitați-vă țintă și
- 28:42face 2 pași și zice Petru bă taci că stau deasupra apelor și
- 28:46se uită la Isus și mai face un pas și se uită la Isus.
- 28:49Ce mai faci un pas? Și Petru umblă pe APE, cu toate
- 28:54ca apele mișcătoare. Dar se uita unde trebuia la cel
- 28:58care rămâne statornic în orice generație.
- 29:03Indiferent ce ar veni pe planeta asta, Isus cristos rămâne
- 29:07același glorie lui Dumnezeu îi dai liniște În inima mea,
- 29:11cristos nu se schimbă. Totuși, schimbător cristos nu se
- 29:16schimbă, totul e Mișcător, Cristos rămâne aceeași.
- 29:20Și la un moment dat, petru începe să se scufunde de ce?
- 29:24Hai să vă citez din Biblie. Matei 14 cu 30 puneți versetul
- 29:29ăsta să-l vedeți toți? Dar când a văzut petru că vântul
- 29:35era ta, dar cine ți-o poți să te uiți la vânt urmă?
- 29:39Până nu te-ai uitat la vânturi în lapte până te-ai uitat țintă
- 29:44unde trebuie? Făceai pași, cine ți-o pus să te
- 29:48uiți repede? Altfel vântul ne-a fost tare,
- 29:49când deodată el in corabie Jos bata.
- 29:52Și cuvântul tare cu valurile mișcătoare Petru face pași și la
- 29:57un moment dat, petru alege să nu se mai uite țintă la Isus
- 30:01cristos alege să se uite la mediul înconjurător, alege să se
- 30:05uite la vântul. A zis să se uite la tăierea de
- 30:08salarii. Alegeți se uită la boală, alege
- 30:10să se uite la lucrurile mișcătoare, alege să se uite că
- 30:13nimic nu mai e statornic, alege să se uite la ceea ce ne
- 30:16înconjoară și fii atât de grozav, ceea ce ne înconjoară și
- 30:19în momentul ăla Petru începe să se scufunde.
- 30:23Dar cine te-o pus mă Petre să te uiți la vânturi castrați,
- 30:27mișcătoare? De ce nu te-ai uitat la Isus
- 30:29cristos? Că ai văzut că îi soluția bună
- 30:32ți-a ieșit? Ai făcut pași?
- 30:34Când cineva se uită la lucrurile mișcătoare și nu se uită la cel
- 30:38care rămâne statornic, uitați-vă la versetul ăsta începe să-i fie
- 30:42frică. Pe când te uiți la vânturile
- 30:45care? Bat care sunt mișcătoare și care
- 30:48suflă. Când te uiți la problemele din
- 30:51Viața ta la problemele din Casa ta și le lași să te definească,
- 30:55începe să-ți fie frică. Ești mai apoi tată și soț care
- 31:00faci planuri cu groază? Ești mamă care îți crești copiii
- 31:03cu frică din aia cu groasă? Păi ce o să crești niște
- 31:07disperați cu buletin pe numele tău atât?
- 31:11După ce ți frică. Începi să te afunzi când faci
- 31:14planuri plin de groază. Uitându-te la mediul
- 31:18înconjurător fără să te uiți la cel care deține controlul,
- 31:21absolut. Vei face planuri care mai
- 31:23devreme sau mai târziu te vor afunda.
- 31:26Și că am ajuns în faliment știu ți-ai făcut planuri după mediul
- 31:29înconjurător tu care ai spus că tu crezi în Dumnezeu nu ți-ai
- 31:33făcut planuri cu Dumnezeu? Ți-ai făcut planuri de unul
- 31:36singur, i-a afundat după ce începi să te afunzi, încep să
- 31:39strige a disperare și crezi că Dumnezeu vine la strigătele tale
- 31:43de disperare fals, o zis Dumnezeu lui Moise Moise 5, cu
- 31:47strigătele astea de disperare Nu cobor la disperare Coboară
- 31:50domnul la lacrimi, da, dar nu când cineva face pe disperatul
- 31:54ca EO, dovadă că își cândva n-ai avut încredere în Dumnezeu.
- 31:59Tocmai de aceea soluția. E să nu te mai uiți la tot ce se
- 32:03întâmplă în jurul nostru, să te uiți la toți, pentru că istoria
- 32:06avut momente complicate de nenumărate ori ce au fost o
- 32:10tânără care tot am zis de am făcut-o vedetă, dar zic și la
- 32:12dumneavoastră m-a oprit în mall în Timișoara și mă strigă, o
- 32:16să-ți tânăra asta, dar să o strigați așa încet.
- 32:20Șomuz numele meu a șoptit. Mă întorc o fată, pune o folie
- 32:24pe un telefon sub pat și nu știu dacă aud voci când văzu fata că
- 32:28m-am întors, sunteți fratele alin fratele i-au strigat, dar
- 32:32nu știu că nu mă recunosc chiar așa de la distanță și o să nu
- 32:35greșească. Și la un moment dat când nu se
- 32:36da jos, voi și de după tejghea frate în frate, nu se sfat
- 32:41frate, n-am avut un vis început să-mi zic un vis bombe rachete,
- 32:45tancuri, tranșee, Soldați, mitraliere, gloanțe și parcă
- 32:49uitat, așa o să vezi fratele. Știu, dar nu știu câți am zis și
- 32:53eu am ascultat în timp ce o ascultam în viață și să-i spun
- 32:57Te rog frumos, dar n-am oprit-o, dar vine să-i spun nu te mai
- 33:00uita la generalii de la Antena 3, te rog, eu frumos.
- 33:03Lasă-i în pace la zi cu gâdea acolo și m-am uitat la ei când
- 33:07au băgat groaza în tine. Și îmi zicea să vezi cum o să 4
- 33:11ani și m-am ascuns. M-am băgat într-o grotă și era
- 33:14saraca tremura. Și la un moment dat, după ce
- 33:16termină zic și după aia. Și au vrut să continue 2 am.
- 33:20Intervenit după ce te-ai trezit așa ai?
- 33:22Fost da și cum ești bine, am citit primul e și după ce ai
- 33:26citit o și am căpătat liniștea. Ai văzut că într-un final te-ai
- 33:30uitat și tu unde trebuie? Dacă te uiți la tot ce e în jur,
- 33:34dacă te uiți atât de dezastre că tot ce se întâmplă poți actori
- 33:38pe scena mondială, care trebuie să joace rolul și noi începem
- 33:42să-i credem și vine Dumnezeu și spune, Te rog, nu te mai uita la
- 33:47ce se întâmplă în jur că Piers Petre nu te mai uita la
- 33:50vânturile care BAT câte afus uită-te la Isus cristos, care
- 33:55rămâne același a dezamăgit Isus pe cineva, nu?
- 33:59O pierdut cineva care s-a lăsat pe mâna lui Isus.
- 34:01Nu o pierdut cineva care a zis doamne viața mea inima mea,
- 34:06business ul meu, casa mea mintea mea, slujirea mea, toate sunt în
- 34:10mâinile tale, mă uit țintă la tine și vreau să te onorez pe
- 34:14tine prin tot ce sunt. Eu a pierdut cineva, nu?
- 34:18Toți ăștia au fost pe plus. Cred că contează în viață unde
- 34:22te uiți și diavolul bucuros să spună Privirile pe tot ce se
- 34:26întâmplă pe pământ. 5-1 moment dat distrus obosit fricos ce o
- 34:32fi ce o fi tot am zis și asta zic când eram copil.
- 34:36Tânăr, așa început de tinerețe prin anii 2000.
- 34:42În biserica în care am crescut se.
- 34:44Cântau o cântare interesantă, dar pe alocuri avea un vers
- 34:47sinistru. Și Versul Ăla spunea Așa.
- 34:53Nu bombe așteptăm nici anii. 2000.
- 34:56Nu gândiți-vă. Că la un moment.
- 34:59Dat curând curând. Acasă vom sosi spunea Versul de
- 35:01la refren, nu bombe, așteptăm nici anii 2000.
- 35:06Imaginați-vă că o biserică de sute de persoane cânta undeva în
- 35:11octombrie 1999. Cu patos cu lacrimi pe față
- 35:16credeau că cercetați. Nu bombe așteptăm nici anii 2000
- 35:21și nu ne apropiam de anii 2000. Păi și în mintea mea de copil
- 35:25sunt la un moment dat de tânăr, așa zis, dar stai un pic.
- 35:28Ăștia cred că cui să gată lumea. Pentru că se uitau la toate
- 35:32teoria conspirației din vremea dumneavoastră, cei mai în vârstă
- 35:35vă aduceți aminte nu că se opresc computerele când se ia
- 35:38curentul, că n-o să mai fie de mâncare, că o să fie dezastru și
- 35:42toți erau stresați, speriați ai noștri, cântau, nu bombe venit
- 35:46la un moment dat, sărbătorile de iarnă de Crăciun, odată un pic
- 35:49pe colinde, când vom scăpa de colinde, ultima duminică, iară
- 35:52eu cercetat, nu bombe, așteptăm nici anii 2000.
- 35:55Pur și în mintea mea de copil să stai un pic costă 30 RON 2000
- 35:59face o poză 3 zile 2000 și m-am uitat la un frate din biserică,
- 36:05un om al lui Dumnezeu. Se uita întotdeauna înspre cel
- 36:08care nu se schimbă și a zis că fratele.
- 36:11Ei. Era deja momentul era
- 36:12apocaliptic asta îi place apocalipsa și m-am uitat la el a
- 36:16avut o reacție pe care nu o să uit cât trăiesc.
- 36:18Mi-a rămas în minte, imaginați-vă sute de oameni, nu
- 36:21bombe? Așteptăm nici anii 2000 eu mă
- 36:23uit la fratele ăsta stresat, stați așa în colț, undeva așa îi
- 36:27și când se cânta în picioare, e așa așa, pe culoar îl vedeam
- 36:30bine și când mă uit la el în urechile mele voiau sute de
- 36:33oameni, nu bombe, așteptăm nici anii 2000 eu mă uit la el și el
- 36:37face. El are următoarea reacție vezi
- 36:39de treabă. Și din nou vine versuri, nu
- 36:42bombe. Așteptăm nici anii 2000 cel de
- 36:44treabă. Și la final îmi explică și nu te
- 36:47mai uita mă la Rece. Uită-te la Isus cristos, care
- 36:52rămâne același. El coordonează universul el,
- 36:56coordonează istoria, el pune Împărații elită, Jos cristos
- 37:00rămâne același. Nu vă mai uitați la tot ce e
- 37:03mișcător, că s obosiți. O să fiți stresați.
- 37:08N-o să mai aveți vlagă, o să vă pierdeți inima.
- 37:11O să faceți planuri, plini de frică și apoi vă afundați.
- 37:16Uitați-vă la Isus cristos, care. Rămâne de veacuri stânca cea
- 37:20puternică. Dar și Isus.
- 37:22Cristos, în care și-a pus. Încrederea Avram și-a pus
- 37:25încrederea în noi și-a pus încrederea.
- 37:27Iosif și-a pus încrederea Petru Pavel, Luca Bartolomeu marcu,
- 37:32Matei. Toma uitați-vă la Isus cristos,
- 37:35care ne-a dezamăgit pe nimeni. Care a rămas?
- 37:38Același. 3. La un moment dat.
- 37:42Oamenii se mai uită înspre 2 direcții.
- 37:47Aici, cumva ați greșit pe amândouă și ascultați?
- 37:50La un moment dat, oamenii se uită la slăbiciunile lor.
- 37:55Și când lasă slăbiciunile? Lor să-i definească, îți
- 37:58victime? Se uită la slăbiciunea lor și
- 38:01zice așa, eu nu pot să fac, nu pot nu pot.
- 38:05Mobius prea slabă nu pot nu pot nici cum nu pot la un moment
- 38:09dat. Asta EO, percepție greșită.
- 38:11Biblia spune că noi ci ne-a luat din context decât noi.
- 38:14Trebuie să ne uităm la slăbiciunile noastre, să ni le
- 38:16constată. Să vedem că suntem slabi, da, e
- 38:20foarte adevărat, dar nu să rămânem acolo că Biblia duce în
- 38:25versete. Vă dau unul cel mai cunoscut,
- 38:27pot totul în cristos. Biblia zice, da, tu e slab, dar
- 38:33există cineva care îți poate da putere, dar unii rămân doar la
- 38:35prima parte. Eu sunt slab, nu pot astea s
- 38:38limitele mele, subiect închis, există alții care sar în extrema
- 38:42aialaltă și vin și zic eu pot fac eu pot eu pot eu și Dumnezeu
- 38:47se retrage. Zice prietene dacă poți tu, eu
- 38:49m-am retras. Îmi place mult exemplu care
- 38:52urmează să vi-l dau. Am meditat mult la el, și-l
- 38:55iubesc din toată inima mea pentru că a fost un om al
- 38:57Bibliei la care Dumnezeu i-a dat o lecție a picat în primă
- 39:00instanță un test, iar mai apoi a câștigat al test pentru că
- 39:05Dumnezeu a vrut să ne arate că și atitudinea de sunt prea slab.
- 39:09Nu e bună și nici atitudinea aia de Pot eu de unul singur nu e
- 39:12bună și că atitudinea perfectă e cred în Isus cristos, care poate
- 39:17aduceți vă aminte de gaming, vine domnul și spune la ghidul,
- 39:20așa du-te cu puterea pe care o ai.
- 39:22Ați auzit expresia asta? E foarte folosită.
- 39:25Eu am auzit o în predici în proroci și în toate cu puterea
- 39:29care o ai și vine domnul și spune începe marele test
- 39:33ghinion, îți dau un test, du-te cu puterea care o ai bă era
- 39:37logică, ghedeon avea putere că dacă avea putere ghidion
- 39:40câștiga, adică gheorghiu spune așa, băieți noi suntem
- 39:43puternici, plecăm la noapte și batem pe madian, nu mai stăm noi
- 39:47s ascundem greu pentru că suntem puternici, de ce nu s-a dus să-l
- 39:49bată pe Marian că nu era puternic, deci era rob pentru că
- 39:52nu era puternic. Era o logică simplă de clasa a
- 39:542-a, dar la un moment dat ghidion pică testul ăsta și când
- 39:58îi spune domnul du-te cu puterea care o ai zice Gheo, după cum o
- 40:02zis că am putere. Ă.
- 40:04Așa că am putea. Merg edion să-și.
- 40:08Facă socoteala puterii, hai să vedem cam pe ce putere stau eu
- 40:1232.000 de bărbați înarmați. Bă din cer se ft bine au văzut
- 40:17Dumnezeu că am putere. La un moment dat vine.
- 40:21Vine ghedeon permiteți imaginației mele doamne ai văzut
- 40:24bine din cer? Am putere 32.000 de bărbați
- 40:27înarmați și domnului, spune ghedeon ai priceput nimic.
- 40:32Ai picat primul test n-ai priceput.
- 40:33Nimic auzi Ghidion du-te cu ea 32.000 și pune-i undeva pe un
- 40:37platou, spune le la fricos să plece acasă, să vedem cum stai
- 40:41cu puterea office. Este un bou sută, pleacă câțiva,
- 40:44au nunți vara asta mai au de construit ceva pe acasă, câțiva
- 40:48pleacă 100 pleacă și zice Ghedeon fricoșii să plece acasă
- 40:51și Biblia zice că 22.000 de bărbați pleacă acasă.
- 40:56Îi dă Dumnezeu un bust de trezire, Bă, Trezește-te că n-ai
- 40:59putere și mă așteptam acum să zică chestiuni damă, n-am
- 41:04putere. Machedon încă era în atmosfera,
- 41:07pot eu las că pot. După ce s-au lamentat că nu
- 41:11poate că e slab, că e cel mai amărât din familia lui.
- 41:13Au trecut în extrema ailaltă, dar și că pot eu.
- 41:16C la un moment dat vine domnul și zice doamne.
- 41:19Ori plecat 20.000 de ani, rămas cu 10.000 de ascultă.
- 41:21Mă ăștia îi mai buni ăștia și ce treabă?
- 41:25Video nepriceput nimic. Du-te cu ea 10.000 și du-i la
- 41:29apă. Că trebuie să continui testul cu
- 41:31tine, că văd că nu pricepi tutela apă ăia care beau din
- 41:35palmă. Ea care lipăie cu limba îi triez
- 41:37unii rămân, unii pleacă acasă, nu imaginați-vă momentul
- 41:39meridionali, primul bea, apă, beți, apă, băieți duci acasă.
- 41:44Următorul du-te și tu acasă, următorul duce acasă, 1000
- 41:50mergeți acasă, 2000. 3000 4000 5000 de bărbați au început să
- 41:57bea apă cum nu vroia ghidion bătea mai prețios, altfel vă rog
- 42:00eu. 6000 7000 8000 vă rog, eu mai BCA inversat P. 9000 pățit
- 42:07groază să-i numeri. Chestiunile făcea numărătoarea
- 42:10Curții trimite acasa 9100 9002, vă rog eu beta prin Vers 9300
- 42:179400 9500 9600 9700 de bărbați se desparte gherondei băieți
- 42:23plecați acasă. Este un constant cu puterea.
- 42:27Ai venit pe cai mari 32 de. Mii de bărbați înarmați cum stai
- 42:31cu puterea și la un moment dat aici așteptam să capituleze
- 42:35qidong doamne Stop, Stop că mi-am dat seama, n-am nici o
- 42:40putere, am vrut eu să cred că mă duc eu cu oștenii mei.
- 42:43Dar faptul că Dumnezeu continuă mi-e ușor să cred că totuși
- 42:46ghedeon a avut și o atitudine ceva de genul doamne, am rămas
- 42:49cu 300 d ăștia S ăștia spuma. Gheo N-ai înțeles nimic la ea
- 42:54300 du-te spune le să-și bage. Săbiile în rastel.
- 43:00Sulițele, scuturile închideți cu cheia aruncați cheia.
- 43:04Păi și cu. Ce te.
- 43:06Inarmezi eu. Și ce le dai trompete și fiecare
- 43:10să ia câte o vază de flori de la nevastă-sa de acasă.
- 43:13Biblia zice ulcioare eu să învețe de flori.
- 43:16Acum, apropo, mâine. Și la un.
- 43:18Moment dat zice. Ulcioare vz de flori.
- 43:23Și făclii în mână. Tot oamenii ăștia nu știu să
- 43:27sufle în. Trompetă, asta e partea faină.
- 43:31Chestiuni încep să fie acasă. Ăștia nu au suflat în viața lor
- 43:34în ghedeon, ai înțeles. Deci ajuns în punctul slab, da
- 43:40îți dai seama că cu ăștia, dacă tu te duci la luptă, luați
- 43:43bătaie ta, deci e slab slab, dar acuma vrei să te uiți la o altă
- 43:48realitate, să nu te lași ademenit de slăbiciunea ta.
- 43:52Cum să facă asta? Doamne să mă asculți să te duci
- 43:56la luptă. Cum îți spun eu că eu sunt
- 43:59Dumnezeul care voi fi cu tine, du-te cu ea care nu știu să
- 44:02sufle în trompete, du-te cu ea cu florile, cu vesele de flori
- 44:06în mână, cu ulcioarele și cu făcliile.
- 44:08Du-te în tabăra dușmană și ce să facă doamne când îți dau eu
- 44:11semnalul să suflați din trompete?
- 44:14Și chestiunea trecut, testul ascultării ăsta l-a trecut.
- 44:18Cine ar fi plecat la luptă, în condițiile astea o să fie un
- 44:21plec. Nu mă mai uit la slăbiciunea mea
- 44:24ca și România, ca să nu mă uit nici la puterea mea că 9-a mi-a
- 44:27arătat Dumnezeu că nu am. Și acum încep să mă uit la
- 44:30slăbiciunea mea, dar o văd prin Isus cristos atotputernic, că
- 44:35zice Biblia în slăbiciunile noastre, puterea lui devine
- 44:38desăvârșit, complet sosiți. Acum mă uit la slăbiciunile mele
- 44:43de a mă uit prin el o zis ghedeon, așa mă uit țintă la
- 44:47Isus Hristos, chiar dacă slab. Și merge chiar în tabăra dușmană
- 44:51cu 300 de vlăjgani cu trompete în mâini și Gheorghe, unde
- 44:54semnalul suflați. Să știu, zis, nu știu.
- 45:00Nu contează suflați. Putea nu știu să suflăm cei care
- 45:04ați făcut armata. Știți că cu Trompeta te trimitea
- 45:06la culcare cu trâmbița de trezea cu trâmbița, zicea că ei începe
- 45:10războiul și în vechime cu trâmbițe, așa că e gata războiul
- 45:13sunete diferite. Da, noi imaginați-vă că 300 de
- 45:17oameni care nu au suflat în viața lor în trompete Or început
- 45:20să sufle niște sunete total nedeslușite la unii le-a ieșit
- 45:23război la alții le ieșit pace la alții, le și mâncare la alții,
- 45:27ne și trezire la alții nu ieșit culcare.
- 45:30Și la un moment dat, tabăra dușmană au început să aud un
- 45:33amalgam de sunete. Erau în corturi oameni, unii din
- 45:37cortul lor auzit atac, altul auzit retragere și zice Biblia
- 45:41că s-au omorât între ei. Ăștia n-au făcut nimic, au pus
- 45:45numai făcliile să-i îngroape repede.
- 45:48Hai să plecăm acasă. Că cel care rămâne atotputernic
- 45:51e Dumnezeul Mare. Nu merită să te uiți la Isus
- 45:54cristos. Nu vă mai uitați la slăbiciuni
- 45:57că după slăbiciunea frica eu pot eu prea slab, eu nu pot da și eu
- 46:02slab și sunt foarte slab și fricos de felul meu și parcă
- 46:06n-am vlagă, dar mă uit la un Dumnezeu care poate totul și
- 46:10spun Doamne coboară TU în slăbiciunile miele coboară TU
- 46:14neputința mea coboară tu în momentele mele grele mai adu tu
- 46:18soluție pentru că privirile mele sunt țintă pe tine mă uit țintă
- 46:23la cel care are întotdeauna soluții glorie lui Dumnezeu.
- 46:26Și când te uiți la cel care are soluții te surprinde pe loc
- 46:29surprins pe ghedeon, cum să mă trimiți la luptă împotriva celor
- 46:32care ne-au bătut cu 3 prieteni? John, i-ați bătut, i-am bătut o
- 46:38la bătaie ori la bătaie, mă mai rămas ceva din nou, mai rămas ce
- 46:42vrei mai mult ai un Dumnezeu glorios glorie lui.
- 46:46Foarte mulți oameni când se uită la slăbiciunea lor se blochează,
- 46:49nu mai fac nimic, nu mai pot fi greu foarte greu.
- 46:53Alții când se uită la puterea lor, cât pot ei să facă Dumnezeu
- 46:57se retrage și clachează și ăștia, dar când spui așa, eu pot
- 47:01totul, dar doar prin cristos care mă întărește.
- 47:05Casa mea, trăirea mea alergarea mea sunt toate prin Iisus
- 47:10christos uiți țintă la cel care nu pierde niciodată.
- 47:15În ultimul rând. În seara asta.
- 47:19Închei. Punându-vă acum la final, cu
- 47:23privirea pe încă un aspect. Ce vă duc cu gândul la Golgota.
- 47:30E foarte important în viață în fiecare.
- 47:32Zi și vă rog să notați, fiți foarte atenți.
- 47:34Te uiți la moarte? Sau te uiți?
- 47:37La cel care dă viață. Aduceți vă aminte de.
- 47:41Golgota și acuma un pic cum imaginația noastră ne ducem
- 47:44acolo pe dealul căpățânii? Când la un moment dat Iisus
- 47:48Hristos era răstignit între 2 tâlhari.
- 47:51Pe nedrept murea, fiul lui Dumnezeu.
- 47:57Curgea sânge nevinovat ca vina omenirii să fie spălat.
- 48:02Isus cristos din dragoste pentru mine și pentru dumneavoastră.
- 48:07Era moarte pe Golgota, mirosea. A moarte.
- 48:10Jubila iadul jubilat diavolul că a câștigat o bătălie, a crezut
- 48:15el. Era atât de greu de privit să-l
- 48:18vezi pe cel care a deschis ochii orbilor bătut?
- 48:21Schinjuit. Batjocorit răstignit era atât de
- 48:25greu de privit să-l privești pe cel care s-a dus la la betezda,
- 48:29să-l caute pe cel pe care nu-l căuta nimeni.
- 48:32Să-l vezi pe cel care a fost atât de bun cu toți să-l vezi
- 48:35bătut. Era greu de la moarte la
- 48:38Golgota. Era moarte, se murea, iar
- 48:40adevărat era o realitate pe care puteai s-o vezi cu ochiul liber
- 48:43era moarte. Și la un moment dat, unii oameni
- 48:46au ales să se uite doar la moarte.
- 48:49Și. Oamenii care se uită la moarte.
- 48:51În fiecare zi în viață sunt oameni care batjocoresc Cartea
- 48:54asta. Știți cum mă puteți batjocori?
- 48:58Să vorbești despre Biblie și despre Dumnezeu și să trăiești
- 49:00împotriva lui. Asta e batjocură crunt.
- 49:05Să vorbești despre părinții tăi. Să vorbești despre cei care
- 49:08te-au crescut și tu să le faci tot timpul.
- 49:10Numai în contrast e batjocură cu acte în regulă.
- 49:14Și la un moment dat erau acolo acești pași, ocolitor care
- 49:16treceau pe acolo și a nu vedea altceva decât moarte și a zis că
- 49:20uite unul care moare și își băteau joc de el.
- 49:23Soldații și-au bătut joc de el. Trecătorii și-au bătut joc de
- 49:26el. Oamenii din noroc și-au bătut
- 49:28joc de el, dădeau din cap și ziceau 9 să se mântuiască pe el.
- 49:34Îl strigă pe ilie și aveau tot felul de.
- 49:38Idei ciudate. Și unii se uitau la moarte.
- 49:43Și oamenii care se uită la moartea astăzi sunt oameni care
- 49:45batjocoresc Biblia. Care trăiesc împotriva Bibliei,
- 49:49care își bat joc corect pe Isus cristos printr-o trăire fără de
- 49:52el, dar a fost acolo categorie de oameni superbă pe care o
- 49:56iubesc, care au ales să se uite la viață.
- 49:59Cu toate că se murea, au ales să se uite la viață.
- 50:03Și. Ascultați care sunt oamenii?
- 50:04Care se uită la viață să vă puteți face în seara asta o
- 50:08socoteală dacă vă uitați la moarte sau la viață
- 50:10dumneavoastră, veți fi sincer cu dumneavoastră.
- 50:12Eu nu o să vă întreb dumneavoastră, vă dați nota la
- 50:14final, oamenii care se uită la viață întotdeauna văd în
- 50:17perspectivă oamenii care se uită la viață.
- 50:20Văd în viitor oamenii care se uită la viață vă dincolo de ceea
- 50:24ce se vede, oamenii care se uită la viață nu se uită doar la
- 50:28piedica din fața lor, văd binecuvântarea de după și zice
- 50:32la un moment dat, unul din tâlhari.
- 50:34Doamne când te vei ajunge în Împărăția ta ăsta se uita la
- 50:38viață și ea că Isus Cristos va fi viu în vecii vecilor, când
- 50:42morții nu-și mai aduc aminte, nu mai afișa aduc aminte și au zis
- 50:46doamne când vei ajunge în împărăția ta să-ți aduci aminte
- 50:50și de mine o zis. Tâlharul și-a văzut tâlharul
- 50:52dincolo de grozăvia de la Golgota, dincolo de tragedia de
- 50:56acolo, dincolo de moarte, dincolo de dezastru.
- 51:01Întotdeauna când te uiți la viață, te uiți dincolo de ce se
- 51:04vede aici? Și domnul.
- 51:06Îi spune adevărat, îți? Spun.
- 51:08Pentru faptul că te-ai uitat la viață, să ai parte de ea?
- 51:12Pentru că oamenii se uită la moarte.
- 51:14Batjocoresc Biblia la un moment dat vin și spun bă nici Dumnezeu
- 51:17nu cred că mai poate nici Dumnezeu nu cred că mai vede
- 51:20numai Dumnezeu spune așa cumva flegmatic, apoi numai Dumnezeu,
- 51:25dacă mai vrea și mai poate asta înseamnă că N-ai vlaga, eu pot
- 51:29fi ți-ai pierdut inima și te uiți la moarte.
- 51:32Oamenii care se uită la viață se uită dincolo de grozăvia din
- 51:36viața lor, dincolo de eșec, dincolo de faliment.
- 51:39Dincolo de problemele, de moment se uită la un Dumnezeu care le
- 51:42poate rezolva și o zis. Te rog să-ți aduci aminte și de
- 51:45mine, pentru că știu că poți să-ți aduci aminte.
- 51:49Și să începi când l-a văzut Isus cristos pe ăsta că se uită la
- 51:51viață o zis de viață, să ai parte adevărat.
- 51:54Îți spun că astăzi o să fii cu mine ray.
- 51:57Cum arată oamenii care se uită la viață, oamenii care se uită
- 52:01la viață sunt oamenii care iau modelul lui Cristos și la un
- 52:05moment dat te uiți țintă la Isus și te duci la cel pe care nu-l
- 52:09caută nimeni, dar de ce te duci la el?
- 52:12Pentru că asta a făcut și Hristos și când te uiți țintă la
- 52:15acest Isus Hristo, încep să faci ce a făcut și el când te uiți la
- 52:19viață. Ca să te duci să speli
- 52:21picioarele celor care ți au greșit că la un moment dat
- 52:24cristos și spală picioarele lui iuda și iuda îl avea pe diavolul
- 52:29în inimă. Zice Biblia.
- 52:30După ce i-a pus în inima lui iuda Gândul să-l vândă, domnul
- 52:34se apleacă să-i spele picioarele la iuda întotdeauna când te uiți
- 52:37la viață ierți. Mergi înainte, revigorezi totul.
- 52:42Când te uiți la viață, dai totul, nu există să nu dai totul
- 52:46zice Biblia că s-a atins o femeie de Isus Cristos și când
- 52:50se atinge femeia cu scurgere de sânge de Isus cristos și zice
- 52:53Biblia, o zis, domnul din mine a ieșit o putere, era cea mai
- 52:57grozavă putere, puterea de a vindeca și de a mântui.
- 53:01Când te uiți la viață nu faci lucruri în viața ta cu jumătate
- 53:05de putere, faci cu toată puterea ta.
- 53:08Adică dacă vezi un amărât și ai 500 RON în buzunar, nu-i dai 50
- 53:11RON și cresc ei, dar mult mai cauți pun parcare care îi dea
- 53:15tău și să ai și tu 200, da, dă-mi i că ți dau mâine și-i dai
- 53:18700 asta înseamnă să faci puterea ta.
- 53:21Că unii fac așa de. Flegmatic.
- 53:23Câte ceva am făcut poți mai mult poți mai mult.
- 53:28Și deseori facem aici, dăm la Dumnezeu firimituri pentru că ne
- 53:31uităm la moarte. Pentru că nu mai avem acea
- 53:34încredere că Iisus Hristos poartă de grijă și atunci avem.
- 53:37Numai firimituri să mai. Rămânem noi cu restul, dăm
- 53:40timpul nostru ca niște firimituri.
- 53:42Dă-mi viața noastră ca și niște firimituri din banii noștri ca
- 53:45niște firimituri, pentru că ne uităm la moarte și nu mai avem
- 53:48curajul să ne uităm la Isus cristos, care poate totul poate
- 53:52totul. Știi întotdeauna când ai curajul
- 53:55să te uiți la viață. Vine cristos și spune de viață,
- 53:59o să ai toate. A fost un moment în viața
- 54:04noastră, l-am. Spus de multe ori cu asta
- 54:06închei. Când Karina, fetița noastră
- 54:09care. Acum are 14 ani, avea vreo 7 ani
- 54:11și a zis Tati, nu-l mai vreau pe Dumnezeul tău.
- 54:15Știți? De ce eram?
- 54:16Noi într-un impas cu, darin cel mai mic, pe atunci și-a zis
- 54:20pentru faptul că tu deseori ne lași singuri.
- 54:24Tot timpul noi trebuie să. Renunțăm pentru alții.
- 54:28Că. Dacă avem.
- 54:30Ceva le dăm și la alții când totdeauna vacanțele noastre
- 54:33stricate, că tu ești la mormânt ări pe la evanghelizări pe nu
- 54:35știu unde știți, unde-i Dumnezeul ăsta tău care avem
- 54:39nevoie de. Ți-am spus calina.
- 54:41Viața noastră va. Continua să fie tot așa pentru
- 54:43că noi ne uităm la viață. Și.
- 54:46Întotdeauna când te uiți la viață.
- 54:47Cristos aduce viață. Și domnul a dus viață în dreptul
- 54:52lui. Dan.
- 54:54Și-a continuat Dumnezeu să aducă viață, am zis anul trecut ceea
- 54:56ce urmează să vă spun despre victoria noastră, dar o spun și
- 54:58în seara asta pentru că. Anul ăsta îmi do ianuarie, m-am
- 55:01dus la cășei și la finalul predicii la final m-am gândit,
- 55:04eu nu mai zic povestea cu victoria zis gata și
- 55:06stewardesele la viol vor întreba, domnule, ce mai face
- 55:09victoria zic bagat o știe toată lumea, au venit un frate la mine
- 55:13și a zis, mi-o zis domnul ca să te duci, să mai continui să
- 55:16spui, poate întâmplarea pe care ai spus că n-o mai spui, s-o
- 55:20spui și mâine unde mergi? Și eu am vrut să insinuez că
- 55:23mâine nu mă duc niciunde și la cine sunt le ia de la mine de
- 55:25acasă, să stați că merg și mâine undeva.
- 55:29Și drept cum eram și a 2-a zi sosi și poimâine să spui și ori
- 55:32de câte ori ți-o aduci aminte și atunci mi-am propus de câte ori
- 55:34îmi aduc aminte să spun. După. 10 ani de la Darin
- 55:38Dumnezeu. A trimis-o în casa noastră pe
- 55:39victoria. Am primit ca un dar din partea
- 55:43lui. Dumnezeu ne-am rugat pentru ea
- 55:44am cerut o doamne mai dă-ne o fetiță, mai dă-mi o fetiță mai
- 55:47veni o fetiță niciodată Dumnezeu.
- 55:49Pentru că Andreea a rămas însărcinată după 10 ani de la
- 55:51darin s-a dus la toate controalele posibile.
- 55:54Și la un moment dat, toți medicii ne spuneau, veți avea o
- 55:56fetiță perfect sănătoasă. Știți cum veneam acasă bucuros
- 55:59de fiecare dată când vedeam de la câte un control cumpăram ceva
- 56:02rotobil maimuțoi, scaun de pus la masă TI toate le Aveam Pătuț
- 56:06Jos în salon, pătuț sus în dormitor, imaginați-vă că aveam
- 56:09rotobil prin casă, ne încurca și victoria încă nu era născută
- 56:13sticluțe, biberoane, lapte praf de toate erau pe acolo.
- 56:18Așteptam. Să vină victoria pe.
- 56:19Lume doctorii ne-au spus că vom avea o fetiță sănătoasă.
- 56:23Și la un moment dat, când victoria s-a născut, am dus-o pe
- 56:25andreea la spital. A fost un moment fain și cu o
- 56:29seară înainte că le-am zis EU la Andreea și la copii.
- 56:31E ultima seară în care suntem 5 de mâine.
- 56:34O să fim 6. Și carina.
- 56:37Noastră o zi stati cu. Cine o să semene victoria bine
- 56:40dau zis în stilu-i caracteristic cariera sa și mai direct o să
- 56:43stati ce față, o să aibă victoria și parcă și mini opus,
- 56:47așa cumva curiozitatea. Oare cu cine o să semene
- 56:50victoria a 2-a zi? Abia așteptam să o văd pe
- 56:53Andreea și pe victoria. Am dus-o pe Andreea la spital am
- 56:56lăsat-o acolo, m-a dus într-o cafenea cu niște frați acolo
- 56:58lângă spital și așteptam să îmi dea andreea mesaj Vino să vezi
- 57:01cu victoria liniștit că toți medicii au zis că îi tot ok.
- 57:05Am primit mesaj de la Andreea Alin.
- 57:07Am născut, sunt bine, dar victoria nu e bine.
- 57:09Are o gaură în inimă și e mutate de urgență în alt spital, fiind
- 57:12în terapie intensivă. Totuși, ruinat în mine.
- 57:17Mi-au trecut prin cap medici clinici.
- 57:19Alergătură spitale am văzut inclusiv moartea în fața
- 57:23ochilor. M-am văzut lângă sicriul
- 57:24victoriei cam zis, că l-ai capătu moartea.
- 57:27Ce să fie mai mult de atât? Parcă totuși sfărâmat în mine.
- 57:31Mi-am adus aminte că am un Dumnezeu.
- 57:34Care atunci când ai curajul să te uiți înspre el de fiecare
- 57:37dată e Dumnezeul puternic. Dacă m-aș fi uitat la realitatea
- 57:41pe care o trăiam în mesajul, l-a sfidat în disperare, aș fi
- 57:45reproșat lui Dumnezeu, da, pentru de asta alerg EU unde
- 57:48ești Dumnezeu acuma dacă m-aș fi uitat doar la cei mișcător, m-aș
- 57:52fi afundat în frică, dacă m-aș fi uitat la lucrurile
- 57:56dezastruoasă și grozave din mesajul, l-aș fi luat o razna.
- 58:00Dar am ales să mă uit la Isus cristos, care rămâne același,
- 58:03dar Dumnezeul care nu pierde la Dumnezeul care poate la Dumnezeu
- 58:07care rămâne fiul gloria acestui Dumnezeu Mare, mi-am ațintit
- 58:11privirea în sus și am și știu că tu rămâi același Dumnezeu mare.
- 58:15Te rog. Fă și de data asta să se
- 58:17cunoască că nu suntem singuri. Dumnezeu a liniștit inima mea.
- 58:21I-am dat mesaj la Andreea Andreea.
- 58:23Sunt convins că și de data asta Dumnezeu va face să fie totul
- 58:25bine. La un moment dat m-am dus la
- 58:28spital, m-am întâlnit cu doamna doctor și mi-au spus, domnule,
- 58:31alin i grav, nu va rezista fetița la operatie.
- 58:34Eram liniștit că mă uitam țintă la cel care nu pierde și am zis
- 58:38doamna doctor va fi bine și au zis cu doamne ajută domnul
- 58:41pasztor cu doamne ajută cu doamne ajută, va fi bine, am
- 58:43intrat în salon, plângea Andreea D Scutura patul era o doamnă
- 58:47acolo în salon și o luat așa plapuma pe față să transplantăm
- 58:51pe față ca să nu mai audă, cred că pe andreea plângând.
- 58:54I-am zis Andreea Stop. De câte ori au.
- 58:57Venit Dumnezeu la noi. Acasă, racos de multe ori mai
- 59:01vine și de data asta. Privirea noastră inima noastră,
- 59:05mintea noastră e pusă țintă pe Isus Hristos.
- 59:08Domnul, ne uităm la cel care nu pierde, ne uităm la cel care stă
- 59:12deasupra bolii. Ne uităm la cel care stă
- 59:15deasupra valurilor. Ne uităm la cel care primește pe
- 59:18ai săi, ca și pe ștefan, ne uităm la cel care înmulțit
- 59:21undelemnul, ne uităm mai sus, vezi că andreea va fi bine și de
- 59:25data asta. Află și andreea o iau ne plimbăm
- 59:29un pic pe acolo. Când ne întoarcem înapoi?
- 59:32Doamna asta din salon cu andreea stătea pe marginea patului zis,
- 59:35domnule, ce bine ca s-a liniștit o pe dna după 4 zile, ne-o dă pe
- 59:39victoria acasă cu intervenții și ne-au spus dacă se învinețește
- 59:42la guriță, dacă respiră sacadat, dacă vedeți că își dă ochii
- 59:45peste cap, dacă se învinețesc unghiile să veniți cu ea de
- 59:47urgență la spital, dacă lucrurile sunt cât de cât ok,
- 59:50peste o lună mergeți la doamna doctor nu da programare să vă
- 59:53spună când operează. 2 săptămâni după ce am venit acasă.
- 59:57Mă duc undeva la rugăciune. Dumnezeu prin.
- 1:00:00Glas profetic. Îmi spune așa bărbatul, eu te-am
- 1:00:02pus, eu te-am chemat. Tu să lucreze în ogorul meu, să
- 1:00:06fii neobosit că atunci când obosește inima e jale să fii
- 1:00:10neostenit să lupți să mergi înainte.
- 1:00:13O și m-am gândit, în timp ce domnul spunea putea face
- 1:00:15interesante Dumnezeu, el tot el tot el.
- 1:00:17Eu s fiu n opozitie, o să fiu neostenit, eu sa alerg, dar nu
- 1:00:21vede domnul că am și eu pe victoria acasă, nu vede.
- 1:00:25Sora s-a oprit dintr-o dată și o zis bărbatului.
- 1:00:27Ce eu am vindecat rămâne vindecata mine.
- 1:00:30Și la final, mă? Întreabă frații alin despre.
- 1:00:32Cine e vorba. Soarele, victoria.
- 1:00:35Mergem. La control.
- 1:00:37După alte 2 săptămâni. Când se uită doamna doctor în
- 1:00:40foi. Exprimă următoarele ai de viața
- 1:00:43mea. Eu mă uit la andreea, andreea se
- 1:00:45uită la mine. O dezbracă pe victoria o pune la
- 1:00:48aparatele Dumneaiei cu asistenta dumneaei.
- 1:00:52Și cu ochii în aparat și cu spatele la noi, dar cu ochii în
- 1:00:55Monitorul dumneaei zic, căci așa, părinții victoriei voi
- 1:00:58credeți în Dumnezeu? Acum.
- 1:01:02Prima mea reacție a fost doamna. Doctor să nu pornesc
- 1:01:04predicatului de mine că vă predic peste o oră.
- 1:01:07N-am zis numa simplu. Credem în Dumnezeu din toată
- 1:01:09inima noastră. S-o întors către noi îi tremura.
- 1:01:13Vocea avea lacrimi în ochi, îi curgeau pe obraji ochii
- 1:01:17lacrimile, s-o întors către noi și ne-o arătat așa.
- 1:01:20Pe mâna dumneaei pe inimioara Victoriei se vede o cicatrice.
- 1:01:24Sem își gaura constatată de colegii mei a fost aici.
- 1:01:28Îi tremura vocea când ne spunea, dar constat încă o dată că
- 1:01:31există un Dumnezeu peste medicină că există un Dumnezeu
- 1:01:34care vindecă aveți o fetiță perfect sănătoasă.
- 1:01:37Puteți să mergeți cu ea ca să știți ce m-a.
- 1:01:40Frământat din momentul. Ăla.
- 1:01:43Cas Evanghelist îmi place. Să le spun la oameni de Iisus
- 1:01:46Hristos, cum să-i spun eu la femeia din salon cu Andreea că
- 1:01:50fetița noastră E în viață și că Dumnezeul nostru vindecat-o?
- 1:01:54Cum să-i spun la femei? A zis că E de prin reșița.
- 1:01:57Cum să-i spun? Bă și m-am rugat, doamne am.
- 1:02:01Zis-o pe internet ori auzite, iar desele din avion vă poate
- 1:02:03auzi și femeia aia. Anul trecut în turneu cu
- 1:02:07speranța la Timișoara. Eu la finalul predicii zic asta.
- 1:02:11Erau mii de oameni în parcul Rozelor.
- 1:02:14La. Final de tot fac chemare în
- 1:02:15față. Și zic, dacă sunteți oameni
- 1:02:17aici, care vreți să vă puneți viața în mâna lui Dumnezeu?
- 1:02:19Ce le-a zis, eu veniți să ne rugăm?
- 1:02:21Am coborât și eu de pe scenă, în timp ce speranța, când am
- 1:02:24coborât de pe scenă cu ceilalți frați păstori să ne rugăm pentru
- 1:02:26cei care au ieșit în față. Printre cei care au ieșit în
- 1:02:30față. Era o doamnă cu un copil în
- 1:02:32brațe. Mă prinde de mână.
- 1:02:34Și îmi spune cu lacrimi că mă cunoașteți.
- 1:02:38Ți-am zis, nu? O zis hai, că m-ați mai văzut?
- 1:02:42Îi. Zic doamne eu văd mulți la
- 1:02:43viața. Mea.
- 1:02:45Nu știu cine sunteți? A început să.
- 1:02:47Plângă în Hohote. Știți, domnule Alin?
- 1:02:51Eu sunt colega de salon al soției dumneavoastră avea un
- 1:02:54copil în brațe, odată cu victoria noastră.
- 1:02:58O zis. După ce am ne-am despărțit de
- 1:03:01acolo. Au vibrat în mine 2 sentimente
- 1:03:04unu. Doamne.
- 1:03:07Până. Și în mine bucuria în.
- 1:03:09Care ai pus-o în femeia aia într-un moment greu al vieții ca
- 1:03:12putut să se uite la tine, să am acea bucurie că, indiferent de
- 1:03:16ce ar fi valurile care ar veni mă uit țintă la cel care e
- 1:03:19deasupra valurilor pune și în mine bucuria care am văzut-o în
- 1:03:23femeia și 2. Am tot întrebat oare fiica lor
- 1:03:29mai trăiește? Am zis da.
- 1:03:31Andrei era la. Colțul scenei cu victoria
- 1:03:33Sandrei Austriei, nu aici. Venit andreea cu victoria o
- 1:03:36suita le-au pus mâna o să-ți dominare.
- 1:03:40Am curajul. Să strig aici în față.
- 1:03:41La mii de oameni că de astăzi viața mea va fi pusă în mâna
- 1:03:46acestui Dumnezeu Mare. Că merită să te uiți la Isus?
- 1:03:51Cristos în orice context aici. Când merită să te uiți?
- 1:03:55La viață nu la moarte că merită să te uiți la cel care rămâne
- 1:03:58neschimbat ul la lucrurile mișcătoare că merită să nu te
- 1:04:02uiți la realitatea asta vizibilă că e cruntă să te uiți la
- 1:04:04realitatea cea invizibilă a lui Dumnezeu că el este Isus
- 1:04:08Cristos, domnul culorile lui. Și în seara asta acest Dumnezeu
- 1:04:12e prezent aici. A inventat Dumnezeu seara.
- 1:04:16Asta să-ți mai spună Dumneatale și mie și dumneavoastră și ție,
- 1:04:20tânăr și tânără. Puneți privirile unde trebuie că
- 1:04:23se va mișca viața și dacă te uiți în momentele alea unde
- 1:04:26trebuie, vei putea să stai deasupra apelor ca Petru și să
- 1:04:30spui Dumnezeu e mare în seara asta, Isus Hristos e prezent
- 1:04:34aici, haideți să stăm împreună ridicat.
- 1:04:38Dragii mei urmează să. Ne rugă.
- 1:04:41Urmează să-i spunem lui Dumnezeu.
- 1:04:43În seara asta doamne privește și spre noi.
- 1:04:47Privește. Și spre viața mea.
- 1:04:48Privește și spre casa mea. Privește și spre inima mea.
- 1:04:54Dragii mei. Știu și simt în inima mea că
- 1:04:57sunteți aici oameni. Care uneori teamă a pus amprenta
- 1:05:03da știu e omenește să te uiți la cei din jur, dar vine Dumnezeu
- 1:05:08și spune, Vrei să te uiți de astăzi?
- 1:05:11La cel care rămâne totul. Vrei să pui?
- 1:05:14Tot ce ai în mâna. Lui Dumnezeu să spui doamne cu
- 1:05:17toată puterea mea, cu tot cugetul meu, cu tot sufletul
- 1:05:20meu, am să te slujesc pe tine. Am să pun înaintea ta tot ce
- 1:05:25sunt eu și tot ce am eu trebuie să plecăm capetele.
- 1:05:29Închidem ochii. Și vreau să vă întreb în seara
- 1:05:32asta, aici, la negrești, Biserica Betel.
- 1:05:37Sunteți aici oameni care vreți să puneți din seara asta
- 1:05:40privirile pe Isus Cristos. Ce să spui, privirea mea va fi
- 1:05:45pusă. Doar pe cristos, atât?
- 1:05:48Nimeni și nimic nu va mai atrage privirile niciodată.
- 1:05:51Dacă sunteți. Aici oameni care vreți?
- 1:05:53Să puneți privirile doar pe cristos?
- 1:05:56Ridicați o mână și mâna dumneavoastră să fie văzută de
- 1:05:59Dumnezeu în seara asta. Poate se mișcă viața cu tine ă,
- 1:06:05poate fi dezastros ce e în jurul tău, ce e în Casa ta, ce e în
- 1:06:09mintea ta? Ce e in inima ta?
- 1:06:11Poate ești în valuri? În seara asta te poți uita la
- 1:06:15cel care rămâne neclintit. Prin moarte în jurul tău poate
- 1:06:19dezastru poate tragedie, poate un fel de Golgota.
- 1:06:23În seara asta te poți uita la cel care e viață.
- 1:06:27Să-l vezi pe Isus Cristos, care? Poate să te țină pe ale sale
- 1:06:30bărbați. Vreau să mă rog pentru
- 1:06:33dumneavoastră. N-aș putea să pun capul liniștit
- 1:06:35pe pernă de seară dacă nu fac și strigarea să și, în timp ce
- 1:06:38cântăm o cântare care o aleg ei Cristi cu EMA.
- 1:06:42Vreau să mă rog pentru dumneavoastră, împreună cu
- 1:06:44ceilalți frați, slujitori și ascultați, mă fac o strigare.
- 1:06:48Știu se dă o luptă o bătălie în minte în inimă.
- 1:06:51Nu contează că vii la biserică de 20 de ani, de 30 de ani, că
- 1:06:54ai venit prima dată. Nu contează asta.
- 1:06:57Vine Dumnezeu și spune ascultă, mă?
- 1:07:00Vreau să-ți pun privirea pe ce contează?
- 1:07:03Vreau să spun privirea pe cel care rămâne statornic.
- 1:07:06Pe Isus cristos care e bun și în vremea asta pe Isus cristos,
- 1:07:10care vrea să vină la tine acasă, să ia inima sentimentele, mintea
- 1:07:15trăirea să le ia pe ale sale brațe.
- 1:07:18Și vreau să mă rog pentru dumneavoastră în seara asta, nu
- 1:07:21știu unde ți-ai pus privirea, poate te-ai umplut de teamă?
- 1:07:24Poate ți groasă, poate nu mai poți să mai faci lucrurile cu
- 1:07:28entuziasm da, ești un om bun, dar parcă ceva te-a frâna.
- 1:07:33E christos în seara asta care vrea să te revigoreze.
- 1:07:37Ai curajul să-i spui lui Dumnezeu doamne vin înaintea ta
- 1:07:41și te rog primește-mă, îți promit că o să-mi pun privirea
- 1:07:43pe tine și mă voi uita țintă la tine.
- 1:07:47În felul acesta, cel care e viață se activează când l-a
- 1:07:51văzut pe tâlhar că se uită la viață, s-a activat viața.
- 1:07:54El a văzut pe pentru că are curajul să se uite la el s-a
- 1:07:57produs minunea. Când a văzut-o pe femeia aceea
- 1:08:01că a avut curajul să se uite la o altă realitate, a venit
- 1:08:04Dumnezeu să intervină în casa ei.
- 1:08:07Tu ai curajul să utilizați realitatea numită cristos?
- 1:08:10Dacă vreți să ne rugăm împreună și aveți nevoie de această mâna
- 1:08:14lui Dumnezeu să vină cu dumneavoastră acasă, vă invit să
- 1:08:18veniți aici în față. Vreau să mă rog pentru
- 1:08:20dumneavoastră. Știu știu că sunteți aici oameni
- 1:08:24care aveți nevoie de rugăciunea. Asta se dă o luptă în inimă.
- 1:08:27Treceți dincolo de bariera asta lupte și spuneți-i lui Dumnezeu,
- 1:08:31îți mulțumesc că mi-ai dat o seară să-mi aduci aminte că
- 1:08:34trebuie să-mi pun privirea pe tine, că mai am nevoie să mai
- 1:08:37oprești valurile. Mai am nevoie să-mi aduci
- 1:08:40minunea. Nevoie să mai las untdelemnul să
- 1:08:43mai curgă cristos e în seara asta e și vrea să lase
- 1:08:46undelemnul, să mai curgă. Ai nevoie să mai curgă undelemn
- 1:08:49din partea lui Dumnezeu. Ai nevoie să mai oprească
- 1:08:52Dumnezeu valurile. Ai nevoie să vină Dumnezeu și să
- 1:08:56spună te aștept dincolo când va veni vremea să plece dumnezeul
- 1:09:00care îi așteaptă în seara asta, cristos stă cu brațele întinse e
- 1:09:04cineva care vrea să ne rugăm, vă aștept să veniți aici în față,
- 1:09:08în timp ce ei vor cânta, vrem să ne rugăm să stăm în momente de
- 1:09:11închinare, mie mi-e ușor și să încheie.
- 1:09:13Dar vreau să pun capul liniștit pe pernă, pentru că știu că
- 1:09:16sunteți oameni care vă zbateți în minte și în oameni
- 1:09:19extraordinar. Dacă aveți devoie de mâna lui
- 1:09:22Dumnezeu Isus Hristos. E prezent aici la betel.
- 1:09:25În seara asta, Hristos e prezent aici.
- 1:09:28Îți vede inima frământată și zice domnul, dacă tu pui
- 1:09:31privirile pe mine și eu pun privirile pe tine și eu pun
- 1:09:35privirile pe Casa ta pe problemele tale pe viitorul tău,
- 1:09:40pe pruncii tăi de familia, ca e Dumnezeul care le fie de glorie
- 1:09:44lui. Și Dumnezeul ăsta e prezent la
- 1:09:46betel în seara asta, în timp ce cântăm, haideți mai în față un
- 1:09:50pic. Vrem să ne rugăm pentru
- 1:09:52dumneavoastră dragii mei, mie mi-e foarte ușor să închei, dar
- 1:09:56mai fac o ultimă strigare. Dacă mai e cineva în seara asta
- 1:09:59care vrea să ne rugăm împreună, vă aștept aici o tundeți.
- 1:10:03Eu vrea să meargă cu voi acasă. Să mai lase când uța să mai
- 1:10:06curgă cu undelemn să vină cristos în valurile tale și să
- 1:10:10spună poți să oprești furtuna poți să mai opresc vînturile, să
- 1:10:15vină Dumnezeu cu tine la spital și poate urmează să treci
- 1:10:18printr-o vale și îți va spune medicul un diagnostic crunt tu
- 1:10:22să te uiți in de la cel care a vindecat și să spui Dumnezeul
- 1:10:25meu e viu. Dumnezeul meu poate și acest
- 1:10:29Dumnezeu în seara asta vrea să pună privirile pe tine.
- 1:10:32Știu EO luptă mare în inima dumneavoastră, în timp ce cântăm
- 1:10:36și în timp ce ne rugăm. Dacă vreți să mai veniți aici în
- 1:10:39față, vreau să mă rog împreună cu frații păstori, frații
- 1:10:42slujitori și Dumnezeu să primească închinarea noastră.