Latest / Fiti Oameni / Doamne, învață-ne să trăim! (sesiunea 6) - Nicu Butoi
Transcript
- 0:00Nu este prima dată când mi se întâmplă treaba aceasta și nici
- 0:03nu promit că o să fie ultima. Nu cred, adică sunt așteptat și
- 0:10în timpul ăsta. Aștept pe alții.
- 0:12Mă gândesc că cine o fi la rând acum sau ce urmează să facem și
- 0:15când colo eram chiar eu de rând ca să vină aici.
- 0:19Mi s-a întîmplat la seminar lucrul ăsta într-o dimineață, la
- 0:22textul de dimineață. Acolo ajunsesem și eu, în
- 0:26sfârșit la timp și stăteam așa de liniștit și fericit că sunt
- 0:30la timp, dar nu se întâmpla chiar nimic.
- 0:33În sala aceea erau toți profesori.
- 0:35Acolo toată lumea o să întâmplat nimic și mă gândeam zic și nu o
- 0:40fi, domnule Dan, dar nu până la urmă bani viorel unii care îl
- 0:45cunoașteți. Mi-a dat un cot și mi-a spus,
- 0:48vezi că ești Uau am sărit ca ars și n-am avut timp de pregătire
- 0:53decât din bancă până la un bun. Dar cum de nenumărate ori în
- 0:57viață m-a scăpat bunul Dumnezeu și acuma m-a scăpat și sper să
- 1:02mă scape și astăzi. Astăzi am o zi încărcată, dar
- 1:06fericită de faptul că e încărcată în slujba domnului.
- 1:11Lucrul acesta are cea mai mare însemnătate pentru că efort și
- 1:15luptă duce și depune orice om. Întrebarea este pentru ce și
- 1:20cum? Cum astăzi suntem într-o zi de
- 1:24odihnă și am învățat data trecută ă despre cheile odihne,
- 1:30care este cheia odihnei. Biblia vorbește de cheia
- 1:33cunoștinței, o țineți cheia cunoștinței care este cheia
- 1:36odihnei în cazul nostru? Prima parte a fost sabatul
- 1:41trecut sabatul acesta vom aplica un puțin legătura dintre cuvânt
- 1:47și practica vieții noastre. Dacă vine cineva și vă.
- 1:52Cr cum ne spunea la școală lucrarile de control se numea
- 1:56sau extemporal gata numai când auzi numele ăsta sinistru ă avea
- 2:03emoții dacă vine cineva la noi și ne întreabă, domnule, am
- 2:06înțeles că tu păstrezi ziua de odihnă, respect vela vineri
- 2:09seara la apus, până sâmbătă seara, la apus e foarte frumos
- 2:13lucrul acesta mari pastori în lume au recomandat oamenilor
- 2:19observarea Sabatului ca un răspuns la situația.
- 2:24Psihologică dezastruoasă, catastrofală, care este în lumea
- 2:28noastră. Astăzi, cei mai mulți oameni
- 2:30suferă de boli psihice și în general, de această neliniște de
- 2:35neodihnă a sufletului și a fost căutată și este căutată cauza în
- 2:41diferite ce mâncați. Cu ce vă ocupați?
- 2:43Ce vorbiți și astea au un cuvânt de spus într-adevăr, dar când au
- 2:47fost remediate s-a constatat că, de fapt, starea persistă, nu s-a
- 2:52rezolvat, înseamnă că n-am atins adevărata cauză a problemei.
- 2:56Înseamnă că n-am condus sufletul la izvorul care el elibera pur
- 3:00și simplu, dar dacă te întreabă cineva pe tine care respecți
- 3:05ziua de odihnă din toată viața și poate și părinții tăi și așa
- 3:08mai departe și frații evrei și te întreabă, de ce vii tu la
- 3:13biserică în ziua de odihnă? Care este obiectivul?
- 3:17Trebuie să ai un obiectiv, trebuie să urmărești niște roade
- 3:20linia aceasta ce îi spui de ce ți lucrul ăsta, de ce păstrez
- 3:24lucrul ăsta, nu te duci la lucru, unii au avut probleme
- 3:28grave cu. Servici au pierdut cu bucuroși
- 3:31fără probleme au pierdut și așa mai departe.
- 3:34Întrebarea este de ce faci lucrul ăsta?
- 3:38Ce i răspunzi omului aceluia. Apoi lângă tine vine cineva
- 3:43căruia tu i recomanzi îi vezi starea sufletească, îi dorești
- 3:48fericirea și binele și al lui și al familiei, și spui, uite ă,
- 3:53începi și observă ziua de odihnă a lui Dumnezeu, fă lucrul ăsta
- 3:57și vezi ce se întâmplă în Viața ta în sufletul tău.
- 4:03Și omul acela te întreabă, așa cum te întreabă americanii, dacă
- 4:08te duci să te angajezi undeva la o firmă, ei te ascultă, îți
- 4:11citește raportul și după aceea o întrebare, grozava se uită la
- 4:15tine și zice ce motiv aș avea eu să te angajez pe tine?
- 4:20Și atunci îi spui, Uite, sunt mai bun decât vecinul meu,
- 4:24vecinul meu știe asta, eu știu și îi spui ce motive ar avea
- 4:27omul ăsta ca să te angajeze pe tine și de răspunsul la această
- 4:31întrebare depinde acceptarea sau acceptarea ta?
- 4:34Este o întrebare grozavă. Știți că au fost adresate lui
- 4:38Ioan botezătorul Tu cu ce te ocupi?
- 4:40Care este chemarea ta? Și el a răspuns foarte precis,
- 4:44deci, dacă te întreabă tu de ce păstrez sâmbăta sau ziua de
- 4:48odihna sau sabatul? Cum?
- 4:51Nu e același lucru, Ziua a 7-a cu sabatul nu este același
- 4:55lucru, Ziua 7 este pentru totdeauna sfințită de Dumnezeu,
- 4:59sabatul odihna sufletului depinde de altceva de un lucru
- 5:04care noi îl vom învăța acum. Ce expui aproapelui tău ce spune
- 5:07copiilor tăi, de ce să mergem sâmbăta la biserică și cu școală
- 5:12și cu societate și cu asta ce îi spui?
- 5:15Trebuie să-i dai un motiv. Generația noastră nu mai cumpără
- 5:18și copiii noștri, în general nu mai cumpără lucruri fără să
- 5:21știe. La ce e bun așa ceva la ce
- 5:25folosește lucrul acesta? De unde vine lucrul acesta?
- 5:29Aceasta vom învăța noi astăzi. Am discutat cu frații la
- 5:33țigănești dimineață, la ora 09:00 ne-am întâlnit acolo.
- 5:37Adunare a fost bogată în prezența noastră a tuturor acolo
- 5:42și am discutat cu ei și am întrebat cum se numește țara în
- 5:46care a dus Dumnezeu poporul Israel, după ce l-a scos din
- 5:49Egipt, sigur că e un pic mai așa mai sofisticată.
- 5:53Întrebarea aceasta că toată lumea îi spune țara promisă sau,
- 5:56dar bunul Dumnezeu folosește o sintagmă absolut simpla.
- 6:02Și când a ajuns acolo le spune, v-am adus aici la mine.
- 6:08Asta era țara. Că dacă era vorba de mâncare și
- 6:12de altele i-au spus zice, noi am avut, nu?
- 6:14Nu se discută, nu aceasta era subiectul.
- 6:18V-am adus aici la mine. Care este rostul umblării
- 6:24noastre pe calea credinței? Ce urmărim?
- 6:28Urmărim să facem mulți ani de servici ca să fim scoși la
- 6:33pensie în final și să fim duși în vreo stațiune undeva așa.
- 6:37Acolo se petrece și așa mai departe.
- 6:40Nu știu dacă lucrul acesta poate să aducă pace sufletească și
- 6:44într-o împrejurare, dacă îi mai trebuie cuiva așa ceva.
- 6:48Obiectivul păstrării zile de odihnă, obiectivul păstrării
- 6:54sabatului este domnul Sabatului. Noi nu venim la biserică din
- 7:00motiv că este Ziua a 7-a și din cauza asta stăm în bancă o zi și
- 7:05batem din picior că nu mai trece mai repede ca să vindem ă, cum
- 7:10spunea acolo Biblie ceva nu? Acesta e motivul nostru pentru
- 7:14care venim, ci domnul Sabatului este motivul nostru.
- 7:20Motivul pentru care aproapele meu trebuie să fie chemat la
- 7:25această odihnă este același domn al sabatului în creștinătate.
- 7:31Într-adevăr, aceasta este o problemă foarte disputată.
- 7:35Ați auzit mai ales generația tânără de Charlie Kirk, acest
- 7:40martir creștin, care de curând și-a depus sângele pentru
- 7:44mărturia lui? În această lume i-am citit
- 7:48cartea pe avion și cartea încheie cu un capitol în care
- 7:52oamenii spun ce motive au să păstreze ziua a 7-a sau ziua de
- 7:56odihnă sau și alții spun de ce nu o păstrează și biserica este
- 8:00împărțită în felul ăsta personal, nu am cunoscut niciun
- 8:04preot, niciun pastor care mi-a spus vreodată că ar fi schimbat
- 8:07Dumnezeu așa ceva? Nu nu mi s-a spus, știu că
- 8:11circulă printre oameni ă tradiție folclor, știu lucrul
- 8:17acesta, nu e niciun fel de problemă cu înțelegerea acestei
- 8:21stări de lucruri de unde vine? În probleme este la semnificație
- 8:27tu care ai înțeles lucrul acesta?
- 8:30Și care îl păstrezi dacă nu-i înțelegi semnificația și rostul
- 8:37în situația aceasta e degeaba. E degeaba este o zi într-adevăr
- 8:43de întâlnire socială, cum suntem aici?
- 8:45Da, dar ținta lui Dumnezeu cu noi, prin sabatul domnului și
- 8:51anume domnul Sabatului este mult mai înalt decât gândim noi.
- 8:55Și dacă aproapele nostru ar putea fi condus aici în această
- 8:59odihnă a sufletului, atunci noi am făcut pentru aproapele nostru
- 9:04și pentru noi înșine cel mai mare bine care se putea face.
- 9:08Acesta este al 2-lea lucru când domnul i-a dus din din Egipt în
- 9:14țara promisă, nu a vorbit despre mâncărurile lor.
- 9:18Era o țară în care curge lapte și miere, dar mi-a zis un
- 9:21prieten aseară și eu am fost acolo și mai bolovan numai
- 9:24deșert. Nu știu unde o fi curgând lapte
- 9:26și miere și am spus si cam asta am mai auzit o și am auzit și pe
- 9:31primul-ministru pe Netanyahu, zice cum o fi țara promisă asta
- 9:34că noi nu avem niciun pic de petrol și ăștia toți pe lângă
- 9:37noi au petrol, cum o fi țara promisă asta?
- 9:39Îi zic e promisă pe altceva alte treburi, nu acesta era subiectul
- 9:44unde sunt duși ce vor mânca unde vor sta și Sfânta Scriptură.
- 9:50Aici ne spune, voi merge, eu suntem în exod 3 și 3, 14 voi
- 9:57merge eu însumi cu tine și îți voi da odihnă.
- 10:02Noi nu mergem acum dintr-o țară într-alta, dar plecăm de acasă
- 10:05și venim aici la biserică. Făgăduința aceasta este la fel
- 10:08de vie, va merge la biserică, nu să-ți dau informații.
- 10:13Ci voi merge să-ți dau odihnă sufletească odihnă aceasta nu
- 10:17este de natura pastilelor care le iau oamenii sau a relaxării
- 10:22într-o stațiune, ci are o așa putere de schimbare în ființa
- 10:27omului, că în mijlocul oricărui fel de probleme, sufletul nostru
- 10:33este păstrat întreg și ajungem să ne bucurăm și în necazurile
- 10:37noastre, nu pentru că am ținut sabatul domnului, ci pentru că
- 10:41domnul Sabatului a coborât în viața noastră.
- 10:45Dar ce, care este funcția acestei zile numită de odihnă de
- 10:50către bunul Dumnezeu, a fost însemnată de la început.
- 10:55Nu i-am pus diverse semnificații pentru creațiune pentru
- 10:58satisfacția lui Dumnezeu. Isus ne dă un răspuns foarte
- 11:02simplu, nu sabatul a fost făcut pentru omul.
- 11:05El este acela care era în mintea lui Dumnezeu că n-a instituit
- 11:10așa ceva? E pentru mine și tine.
- 11:13Dar știți cel mai bun medicament pe care ni l-ar da Dumnezeu dacă
- 11:17e lăsat pe raft acolo și nu este luați, nu este, nu are nicio
- 11:21putere, indiferent ce este acesta.
- 11:24Darul odihnei ne este dat 9 și când îi aduce în țara aceasta,
- 11:29așa cum spuneam, nu se are în vedere condiția geografică sau
- 11:33naturală, ci starea sufletească. Voi merge eu însumi cu tine și
- 11:40îți voi da odihnă. Voi merge eu însumi cu tine la
- 11:44Dunare, voi merge, eu sunt cu tine la serviciu și în viață.
- 11:48Ați observat că ziua de odihnă nu are, a fost o seară și o
- 11:53dimineață. De ce nu are așa ceva?
- 11:57Pentru că odihna sufletului nu trebuie să se rezume doar la
- 12:01timpul ăsta. Petrecut aici de noi, ci este
- 12:04deschis și noi trebuie să-l ducem cu noi în toată săptămâna
- 12:08aceasta. Din nefericire am făcut, am
- 12:11făcut un fel de școală în unele împrejurări și este destul de
- 12:14grea pentru pastori. Spre exemplu, este o luptă
- 12:17serioasă, fiecare sabat trebuie pregătire serioasă pentru lucrul
- 12:22acesta, dar iubiții mei de ce nu facem în timpul săptămânii chiar
- 12:26vorbeam cu. O doamnă de la Berlin și mi-a
- 12:29spus, câtă tristețe are în suflet pentru faptul că toate
- 12:33tranzacțiile administrative au fost lăsate pe sâmbătă, că acolo
- 12:37se întâlnesc ei toți și de ce? De multe ori se termină groaznic
- 12:40și am întrebat, dar de ce nu venim în timpul săptămânii ca să
- 12:43avem și timp la dispoziție, nu vrea nimeni.
- 12:47De ce nu învățăm acasă? Am renunțat la studiul Bibliei,
- 12:51mulți dintre noi așa pe porțiuni pe video, pe câte ceva sau pe
- 12:57ceea ce auzim pe la biserică. De ce nu facem lucrul ăsta?
- 13:00Am să vă spun de ce? Îi spune Prorocul.
- 13:04Natan lui David zice ăsta avea o turmă de oi.
- 13:08Dar nu s-a îndurat să ia din cele 6 zile de lucru ale lui,
- 13:12niciun minut la alergat și s-a alergat 6 zile de aici și fum
- 13:17din el și atunci s-a dus și i-a luat mielușeaua celuilalt.
- 13:21Adică ziua de odihnă de întâlnirea noastră cu domnul
- 13:25sabatului ne este dăruită pentru acest lucru ca să primim odihna
- 13:31suflet și apoi să mergem cu ea din locul acesta.
- 13:34În cele 6 zile ale săptămânii o ducem cu noi acasă.
- 13:38Suntem niște solii păcii, ducem bucurie cu noi, o atmosferă
- 13:43frumoasă în familie oriunde ne ducem între oamenii care sunt
- 13:46încruntați înrăiți să se omoare unii pe alții.
- 13:50Noi suntem niște soli ai păcii. Și ducem cu noi această
- 13:55atmosferă de sabat în lume e ceea ce trebuiește lumii cu
- 13:59disperare. Astăzi, o lume care se scufundă
- 14:02tot mai mult în tot felul de complicații și de probleme
- 14:05grave. Când bunul Dumnezeu, a spus la
- 14:09încheierea întregii Călătorii din Egipt în Israel, când a tras
- 14:14concluzia, le-a spus, așa, ați văzut exod 9 și P 4, ați văzut
- 14:20ce am făcut Egiptului și cum v-am purtat pe aripi de vultur?
- 14:24De zile, nu în timpul săptămânii, v-am purtat pe aripi
- 14:27de vultur și v-am adus aici la mine.
- 14:31Aceasta era țara promisă aici, la mine.
- 14:35Aceasta era țara promisă pentru Pavel, apostolul care a spus
- 14:39caut să câștig pe Hristos. Alerg spre țintă asta mi-e
- 14:44ținta, ai ajuns, n-am ajuns, dar Dumnezeu va întreba Încotro te
- 14:50îndreptai care era drumul care era ținta vieții tale?
- 14:55Suntem chemați astăzi să deschidem ochii și să înțelegem
- 15:00că lucrul acesta e mult mai mult decât am putut pricepe noi până
- 15:03la ora aceasta. Eu personal, mă aștept din toată
- 15:06inima și urmăresc ceva semne în lumea aceasta.
- 15:09Între altele, Cartea acestui tânăr martir a cutremurat.
- 15:13Lumea a ajuns pe toate meridianele lumii în care el
- 15:17vorbește despre harul și darul odihnei de sabat inimaginabilă
- 15:24prezentare. Foarte simplă, dar cu mare
- 15:28putere care a dus lumina aceasta cel puțin a ridicat problema
- 15:31aceasta în întreaga omenire. Și omenirea nu s-a revoltat
- 15:36împotriva lui. Pe acest motiv, dimpotrivă, omul
- 15:39curat la suflet se bucură când este provocat cu creșterea lui
- 15:45duhovnicească și spirituală. Nemulțumit de multe ori să numim
- 15:51odihnă de sabat că nu facem rele, nu fac niciun rău.
- 15:55Acum, după ce se încheie, mai vorbim da cel puțin acum și
- 15:59căutăm cum de ne descria să fim cuminți la biserică, să fim
- 16:04politicoși în alta și copiii noștri se uită că nu prea
- 16:07semănăm în timpul săptămânii, cum arătam la biserică la astea
- 16:12nu le scapă, deci ăștia au un spirit foarte ascuțit, mai ales
- 16:16când e vorba de pasturi, așteaptă ascultă pe Tata, cu
- 16:19atenție nemaipomenită și după aceea îl urmărește.
- 16:22Casă să vadă de unde PREDICA Aia care au auzit o la biserică
- 16:29lucrul ăsta a fost dovedit în atâtea și atâtea cazuri, de
- 16:32aceea nu ar trebui să uităm niciodată că noi suntem o
- 16:36mărturie vie în toate aspectele față de copiii noștri.
- 16:39Ce motiv să aibă el să meargă pe calea pe care am mers eu?
- 16:43Dacă nu m-am văzut pe mine fericit și împlinit, dacă nu
- 16:47mi-am văzut pacea sufletească, dacă nu mi-am văzut cum răspund
- 16:50într-o situație în care sunt provocat?
- 16:53El se uită foarte atent la mine. Știți cum era copilul la care
- 16:57întârzia de la școală? Mama sa s-a dus după el, hai
- 17:00mamă că întârzie de la școală now și ce e ce ai pățit vecinul
- 17:06nostru? Preotul face un gard și vreau să
- 17:09văd ce zice un popă când își dă cu ciocanul peste mână.
- 17:13Asta vreau să urmăresc eu acum l-a luat maica sa de la lecția
- 17:16asta era clar care va fi răspunsul, dar iubiții mei voi
- 17:20sunteți o priveliște pentru oameni și pentru îngeri.
- 17:24Și lumea care este agitată supărată întunecată, trebuie să
- 17:29vadă în tine care Porți cu tine odihna de sabat prin prezența
- 17:34domnului sabatului. El este cu tine acesta este
- 17:37obiectivul pe care îl avem, după cum exodul, după cum călătoria
- 17:41aceasta. Pentru noi este o pildă care ne
- 17:44arată că Dumnezeu ne duce și ne atrage către sine și vrea să
- 17:48așeze paradisul acesta în sufletul nostru și al copiilor
- 17:53noștri stare sufletească ce trebuie să rămână neschimbată,
- 17:57indiferent cum se schimbă vremea afară.
- 18:01Știți bine de acel martir care a cerut călăului să-i pună mâna
- 18:06sub haină? Înainte de AI, tăia capul și a
- 18:10spus, dacă inima bate mai repede, n-a fost acesta adevărul
- 18:14inima nu bătea mai repede, bătea liniștită pentru că Dumnezeu
- 18:18domnul era cu el acolo, așa cum a mers întreaga lui viață.
- 18:22Care este funcția sabatului? Este un semn de circulație.
- 18:27Este o săgeată care nu faci. EO slujbă asupra ta, Dar te
- 18:34informează pe tine de direcție, Uite, 30 sau câte avem până la
- 18:38Alexandria, se arată semnul acesta.
- 18:40Uite, de aici până acolo avem 20, 30 km, este un semn așa, ne
- 18:46spune în exod 31 13 este un semn un simplu semn la care tu nu vii
- 18:53și te oprește acolo la semnul acela și spui că ai ajuns la
- 18:57Alexandria în Aia Jos nu ai văzut semnul acesta, știm ce
- 19:01direcție este și cât e până acolo și ai străbătut drumul
- 19:04acesta. Sabatul este un semn care indică
- 19:07spre domnul Sabatului și numai cel care merge de la semnul
- 19:12ăsta, acolo unde spune el, uite aici este izvorul odihnei veniți
- 19:17la mine și eu vă voi da odihnă numai omul care a ascultat.
- 19:21De ce scrie acolo? Acela a ținut sabatul, restul a
- 19:24știut, a știut ce scrie, știe câți kilometri, dar a rămas tot
- 19:28acolo, v-am dat si sabatele mele ca acesta va fi între mine și
- 19:33voi și urmașii voștri un semn. După care se va cunoaște că eu
- 19:39sunt domnul care vă sfințesc. Acesta este sabatul deplin când
- 19:44un om de la sabatul domnului a mers la domnul Sabatului
- 19:48Ezechel. De asemenea, în capitolul 20 re,
- 19:50același lucru în versetul 12 v-am dat sabatele ca să fie un
- 19:54semn între mine și le-am dat seama, trebuie să fie un semn
- 19:58între mine și ei ca să știe că eu sunt domnul care care îl
- 20:03sfințesc punctul cel mai important.
- 20:06Câtă discuție s-a făcut în jurul sanctuarului și unu?
- 20:09Au fost conflicte și belele și probleme care se putea evita și
- 20:14rezolva simplu de tot, fiindcă biblia spune punctul cel mai
- 20:17important. A tot ce s-a spus cu privire la
- 20:20sanctuar este că avem pe cineva acolo.
- 20:23Acesta e punctul acesta, dar învățăm toate lucrurile astea.
- 20:26Punctul cel mai important al sabatului este domnul Sabatului.
- 20:30Demonstrația tehnică este ziua a 7-a este sfințită de Dumnezeu.
- 20:34Lucrurile acestea au rolul și rostul lor.
- 20:38Dar dacă rămânem doar la atât și nu mergem la acela care este
- 20:41izvorul odihnei, lucrul acesta nu va fi pentru noi decât o
- 20:46pricină de insatisfacție, de amărăciune și te uiți prin
- 20:49adunări lume supărată lume întunecată a venit un american
- 20:55aici în țară la noi și a făcut o colecție.
- 20:58Nici nu vă dați seama. A făcut o colecție de poze ale
- 21:04oamenilor în timpul slujbei la biserică.
- 21:07Și cum noi eram toți aici mai multe fete au sărit au făcut
- 21:11pozele astea, toate nu știe că ești pozată, a luat poze așa și
- 21:14a venit la noi la loma Linda. Așa este.
- 21:17Vreau să vă arăt galeria asta de poze, numai lume supărată și el
- 21:22nu știe de ce lumea este supărată și întunecată.
- 21:25Domnule, dacă este vorba bucurațivă și iarăși zic
- 21:29bucurați, vă dacă mă bucur când mi se spune haidem la casa
- 21:32domnului Cei cu supărarea asta. Cei cu neparticiparea aceasta
- 21:36zice dacă unul vede o poză de asta și nu știe că e vorba de o
- 21:40biserică, crede că îi duce la ușă pe ăștia zice când, când,
- 21:44când vezi fețele lor, am căutat și am răspuns câteva lucruri și
- 21:49am spus, nu, nu există explicație și nici scuză, pentru
- 21:52că Evanghelia trebuie să aducă acea odihnă a sufletului să fie
- 21:57citită pe chip pe fața cuiva acea bucurie a mântuirii
- 22:01extraordinară. Acesta este drumul.
- 22:04Se întâmplă că de multe ori. Lucrurile au fost deviate,
- 22:09deturnate, denaturate și un lucru denaturat este mult mai
- 22:15periculos decât dacă n-ar exista deloc.
- 22:19Ba, nu vorbim de alcool denaturat, au denaturat alcool
- 22:24și lucrează cu el la mobilă, Lacuri și așa mai departe și unu
- 22:27s-a apucat și a băut că dacă se numea alcool de era denaturat a
- 22:30rămas orb. Un sabat greșit înțeles, nu
- 22:35numai că nu ajută la nimic, dar distruge.
- 22:38Știți ce au făcut în timpul războiului?
- 22:41Erau semne de circulație pentru trupele germane.
- 22:45Au fost câteva episoade de felul ăsta și partizanii s-au dus pe
- 22:50drum și au strâmbat semnul acela spre o prăpastie care era în
- 22:55partea stângă și mașină în plină viteză încărcată cu oameni au
- 22:59rămas semnul acela ă, a fost un sfârșit catastrofală.
- 23:04S-a întâmplat și se întâmplă în istoria noastră, ca noi să punem
- 23:08mâna noastră, acolo unde a scris Dumnezeu cu mâna lui.
- 23:13Acolo nu este nimic de corectat acolo nu e nimic de adăugat sau
- 23:17de scos Sfânta Scriptură ne spune limpede lucrul acesta și
- 23:21trebuie să luăm la suflet. De aceea, mântuitorul nostru s-a
- 23:25declarat, fiul omului este domn al Sabatului, așa că domnul
- 23:32odihnei în sufletul nostru, pentru aceea suntem noi adunați
- 23:36aici în ziua de odihnă, să primim această odihnă și să o
- 23:40ducem cu noi celor de lângă noi. Nu putem să facem lucrul ăsta
- 23:43după capul nostru, fiecare când vrea, nu funcționează și ori de
- 23:48câte ori e omul a încercat să schimbe ce a dat Dumnezeu și să
- 23:51înlocuiască ori de câte ori a făcut treaba aceasta a suferit.
- 23:56An Nepoata nepoata are 8 ani și nepotul 4.
- 24:01Și nepoata a venit într-o zi de la școală cu o idee.
- 24:05Am, hotărât erau marți. Am hotărât că azi e ziua mea.
- 24:10Fusese ziua ei altă dată, da, s-a simțit așa de bine și
- 24:14felicitat a zis să mai repete treaba asta o dată și a
- 24:16instituit pe loc a zis ea, am hotărât că azi e ziua mea, îi
- 24:21spune nepotului. Zice tu trebuie să celebrezi,
- 24:23trebuie să se le brad, să sărbătorești cu mine, că e ziua
- 24:27mea și nepotul când a auzit aici EO idee bună, nu vreau să
- 24:30sărbătoresc cu tine fac și eu ziua mea tot astăzi în altă
- 24:34parte. Și atunci ne poate spune cum
- 24:38adică nu asculți de ce zic eu că înseamnă că ești de partea lui
- 24:41lucifer, dacă nu ești ca mine, dacă nu-l ții asta învățase la
- 24:45școală, acolo unde se duc ei și da niște copii pot să discute în
- 24:49felul ăsta, dar noi ca oameni ai lui Dumnezeu și îi chema să fim
- 24:54lumina lumii noi nu putem vorbi în termenii aceștia.
- 24:58Noi putem vorbi în termenii lui Samuel.
- 25:02Vorbește doamne. Și Robul tău te ascultă.
- 25:10Am vorbit aceasta, dar. Vă asigur că în sufletul nostru
- 25:14există în mod natural o rezistență teribilă împotriva
- 25:18domnului christos. Noi păstrăm sabatul domnului,
- 25:23dar nu neapărat să luăm tonul de la domnul Sabatului.
- 25:26Și atunci erau oameni în jurul lui.
- 25:30Îl iubeau îl urmau, dar când era vorba de tradiția lor și de
- 25:34felul cum au înțeles ei problema îl abandonau pe domnul Hristos
- 25:38și rămâneau cum știau ei că trebuia.
- 25:42Iisus iese din Sinagogă frumos, merge în casa lui Petru Matei
- 25:48spune că s-ar fi întâmplat în aceeași zi și treaba cu spicele
- 25:52și treaba cu omul cu mâna uscată.
- 25:56În aceeași zi spune că s-ar fi întâmplat.
- 25:58Oricum, numitorul comun este sabatul.
- 26:02Și iese din Casa aceasta din sinagogă, acolo unde a fost
- 26:05merge în casa lui Petru și spune Sfânta Scriptură că acolo era
- 26:10soacra lui Petru, care era bolnavă într-adevăr.
- 26:14Isus se atinge de ea și ea este vindecată.
- 26:19Acum dragii mei vreau să vă întreb, nu era normal dacă a
- 26:23apărut Isus într-o casă să cheme tot orașul și toată lumea, toți
- 26:26bolnavii să fie cărați cu tări și să fie cărați cu căruțe cu
- 26:29mașini absolut unde știai pe cineva bolnav aici în pericol,
- 26:33băiatul lui cutare ăsta e orb ăsta e olog ăsta este de
- 26:36plămâni, asta e așa, păi nu era normal să intre focul noi pur și
- 26:40simplu, băi, grăbiți-vă că nu va fi pentru totdeauna la noi, nu?
- 26:48Au stat cuminți și spune Sfânta Scriptură di abia la apusul
- 26:52soarelui, după ce a pus foc ca sâmbăta să scoți pe satana de
- 26:57oameni, nu trebuie să-l lași să sărbătorească acolo liniștit
- 27:01până la apusul soarelui. Niciodată nu erau diabolici mai
- 27:04în siguranță decât sâmbăta, pentru că știa că sâmbăta nu-i
- 27:08scoate, nu-i scoate nimeni și treceau până seara seara bine.
- 27:13Dar dacă fiul lui Dumnezeu, el e domnul Sabatului, Nudul înveți
- 27:17pe el, cum să țină sabatul? El te învață pe tine și el ți-a
- 27:20spus lucrul ăsta, uite, le-a adresat oamenilor în sinagogă.
- 27:25Era un bolnav cu mâna uscată acolo și s-a uitat la ei și le-a
- 27:31spus așa, ei cu cei care de ce veniseră ei la biserică?
- 27:35Nu în nici un caz pentru domnul Sabatului sau nici povestea ei
- 27:39aveau de urmărit niște treburi zice ăștia Pândeau să-l prindă
- 27:43cu ceva ca să poată să stea stabil la biserică.
- 27:46Nu toată lumea care linie ă în sabatul domnului.
- 27:49Pentru domnul sabatului, nu, dar tu să nu faci treaba asta tu
- 27:53când vii la biserică, roagă-te din suflet la Dumnezeu ajută mă
- 27:56să nu mă duc de altceva decât pentru tine și atât.
- 28:00N-am vrut să știu între voi altceva decât pe Hristos și pe
- 28:03el răstignit. Acum iubiții mei ăștia se uită
- 28:07foarte atent la el. Dacă se știa că așa va urma, era
- 28:10scenariul repetat de atâtea ori și omul ăsta cu mâna uscată e
- 28:15așezat în mijloc și sus discută cu niște păstrători ai
- 28:18sabatului. Măi, fraților, sunt grătar, cum
- 28:22zice în Banat sau pe undeva sau sabatarieni, nu vă întreb ceva
- 28:26se cade a face bine slaba sau face rău?
- 28:30E îngăduit să faci bine, cum adică e îngăduit să faci bine?
- 28:33Păi da e îngăduit să faci bine că unii oameni nu cred că e bine
- 28:38să faci bine, ei nu îngăduie lucrul acesta.
- 28:42Eu ei nu răspund. Știți că trecuse multă vreme de
- 28:48la ilie, dar poporul nu a învățat nimic.
- 28:50El știe să tacă atunci când. Nu vrea să primească de ceea ce
- 28:56Dumnezeu îi dă el tace. Nu zice nimic, au tăcut din gură
- 29:00și biblia spune că Isus și-a rotit privirile asupra lor cu
- 29:04mânie scrie în limba română. Dar ca să-și arate mâhnirea când
- 29:08citiți mânie la Dumnezeu, nu înțelegeți acolo furie sau
- 29:12nervi, astea să le păstrăm pentru noi ca să le aruncăm la
- 29:16coș de la Dumnezeu, nu veți găsi așa ceva și mă mânia lui
- 29:20Dumnezeu este mâhnirea lui Dumnezeu aici ne luminează
- 29:24Biblia. S-au uitat cu mâhnirea asupra
- 29:27lor pentru împietrirea inimii lor.
- 29:30Ei nu sunt de acord că trebuie să faci bine în ziua sabatului.
- 29:33Nu trebuie să nu faci nimic bine.
- 29:35Da Isus continuă să pierzi un suflet sau să-l câștigi un
- 29:39suflet ce ce este de făcut. Ei nu răspunde absolut și atunci
- 29:44îi spune omului acestuia întinde mâna omul acesta, care avea mâna
- 29:48uscată a întins mâna asupra și mâna ce i-a fost vindecată.
- 29:53Care a fost reacția lor când au văzut minunea minunilor?
- 29:58Ce înseamnă împietrirea sufletului împotriva luminii
- 30:02când un suflet se împietrește împotriva luminii, în loc să
- 30:06slăvească pe Dumnezeu doamne așa ceva, uite, omul ăsta cu mâna
- 30:09uscată e sănătos acum omul ăsta, care avea mâna de mai furat pe
- 30:13acolo. Acuma e mâna vindecată, nu mai
- 30:15fură, nu mai face, este nemaipomenit lucrul ăsta slavă
- 30:19lui Dumnezeu setul 11 spune. Ei turbau de mânie și s-au
- 30:26sfătuit să-l omoare am. Pentru ce?
- 30:32Pentru că a salvat o viață și nu a omorât o viață.
- 30:36Pentru că a făcut un bine și nu rău.
- 30:40De aceea este extrem de important ca atunci când venim
- 30:44aici în sabatul domnului să luăm cheia aceasta a odihnei
- 30:47sufletului și cheie în mâna domnului sabatului.
- 30:53Urmați dar pilda lui. Am primit mai multe scrisori fel
- 30:57și fel de lume. Mă întreabă, e voie să facem
- 30:59asta? Nu-i voie să facem asta și așa
- 31:01mai departe și am scris depinde de unde îți iei tonul dacă ei
- 31:07tonul de la Isus? Așa cum este scris vei săvârșit
- 31:11binele, vei scăpa o viață de la moarte.
- 31:13Dacă ei tonul de la farisei, care erau acolo și de la oamenii
- 31:17de rând de la tradiția lor, atunci vei lăsa pe diavol să-și
- 31:22facă de CAP până la apusul soarelui și oamenii vor fi
- 31:24chinuiți când n-ar fi trebuit să fie chinuiți și iisus putea să o
- 31:29vindece pe soacra lui Petru mai pe seară, dar el nu face lucrul
- 31:33ăsta pentru că tocmai sabatul care devenise pentru ei un fel
- 31:37de corban al timpului și poliția sabatului era acolo care urmărea
- 31:42ce mișcări se întâmplă însă abarth.
- 31:45Tocmai sabatul era pentru aceasta, era menirea Sabatului.
- 31:49Ei considerau aceasta o călcare de sabat și foloseau cuvântul nu
- 31:53este îngăduit, nu-i îngăduit de cine cine a pus interdicție asta
- 31:57că vreau să o respect, dar cine a pus în interdicție aceasta de
- 32:00la Dumnezeu bine sau de la oameni?
- 32:03Au întrebat, întrebat Iisus despre Ioan botezătorul, că dacă
- 32:06e de la Dumnezeu, nu știu dacă e de la oameni, este alta.
- 32:10Iubiții mei, obiectivul venirii noastre în ziua domnului la Casa
- 32:15Domnului Este întâlnirea și primirea în viața și ființa
- 32:20noastră a domnului sabatului, care este odihna sufletului
- 32:26nostru, porunca aceasta este un, dar dacă ai cunoaște tu darul
- 32:33lui Dumnezeu este darul odihnei care este oferită 9 în domnul
- 32:39Isus cristos. Nu este o simplă stare
- 32:42sufletească, ci este coborârea în ființa noastră a domnului
- 32:48Sabatului. Nu cereți explicații cum se
- 32:51întâmplă lucrul acesta, dar chemati L pe domnul Hristos pe
- 32:55domnul sabatului, în fiecare sabat Vino și locuiește în
- 32:58ființa mea, așa cum din tot satul, numai Marta deschis ușa
- 33:02Marta l-a chemat pe Isus la ea acasă.
- 33:04Ceilalți s-au uitat pe uliță, trecea pe Uliță și l-a văzut și
- 33:08unu știe, știi cine e ăsta? Uite așa și pe dincolo au vorbit
- 33:11și atât. Dar din toată lumea de acolo.
- 33:14Cineva a deschis ușa casei spus Intră în casa noastră și
- 33:20Dumnezeu să ne ajute. Evrei capitolul 4 de a intra în
- 33:27odihna lui, nu a noastră. Asta este este diferența de la
- 33:32cer la pământ, vor intra în odihna mea.
- 33:37Dar necredința lor 10 i-a împiedicat să intre în această
- 33:40odihnă, dar făgăduința este în picioare.
- 33:43Făgăduința rămas rămâne pentru poporul lui Dumnezeu, odihnă de
- 33:48sabat. Asta a promis bunul Dumnezeu și
- 33:50odihnă. Aceasta este în domnul Hristos,
- 33:53care a zis veniți la mine toți cei trudiți și împovărați și
- 33:58veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.
- 34:00Amină, vă invit să ne rugăm. Tată din ceruri, îți mulțumim ca
- 34:13într-o lume a tulburării în mijlocul atâtor suflete?
- 34:21Lume care clocotește tu ne chemi pe noi la această adâncă
- 34:27profundă și binecuvântată odihnă de sabat doamne Iisuse, TU ești
- 34:32odihna sufletului nostru Jertfa ta doamne dă pace inimii noastre
- 34:39și în tine doamne Iisuse sărbătorim odihna lui Dumnezeu.
- 34:45Te rugăm fierbinte să nu ne lași să plecăm vreodată din Casa ta
- 34:50fără prezența ta cu noi. Și să ne ajuți doamne să ducem
- 34:53odihna de sabat pe care o învățăm și o primim de la tine
- 34:57să o ducem cu noi peste întreaga săptămână, peste întreaga viață,
- 35:01atât în propria noastră ființă și în casa noastră în Adunarea
- 35:06noastră și în lumea în care trăim prin domnul nostru Iisus
- 35:09Hristos Amin.