Latest / Fiti Oameni / Biserica pregătită de călătorie! - Darius Neag
Transcript
- 0:00Nu știu dacă doar eu sunt așa sau și dumneavoastră aveți cu
- 0:03mine la sentiment că, cel puțin în perioada asta, iulie, august
- 0:07a cel puțin, cred că de la sfârșitul lui iunie și se simte
- 0:10așa peste biserică. Se simte așa un aer de
- 0:15așteptare. Suntem cam toți așa.
- 0:18Bagajele făcute undeva la ușă, nu mă așteptăm să ne dea ăștia
- 0:21startul să putem pleca toți în vacanță.
- 0:24Fiecare aproape dintre noi așteaptă momentul ăsta și se
- 0:28simte așa în aer, să zicem o anticipare de vacanță.
- 0:34Mai toată lumea vrea să plece. Însă vreau să vă întreb pe voi,
- 0:38gata, v-am pus ă să faci exercițiul ăsta, vă spun și de
- 0:41ce? Aș vrea să vă întreb pe
- 0:44dumneavoastră, care dintre voi și să ridicați mâna la treaba
- 0:47asta? Câți dintre dumneavoastră, cel
- 0:49puțin în ultima lună de zile, ați avut măcar un moment și vă
- 0:54zic? De ce întreb asta pentru că eu
- 0:56am stat de vorbă cu unii dintre voi și mie mi-au spus unii
- 0:59dumneavoastră următoarele cuvinte.
- 1:01Bă, nu mai pot. Îs gata îți terminat își obosit
- 1:07îți rupt am nevoie de o. Vacanță, câți dintre voi ați
- 1:11făcut treaba asta? Ridicați dumneavoastră să vă
- 1:14măcar o dată în ultima lună a ridicat să țineți până seara.
- 1:20Ăă, uitați-vă puțin în jur, așa? Și vedeți că nu sunteți.
- 1:24Singuri. Ca și dumneavoastră, cei
- 1:28obosiți. Mai sunt o grămadă.
- 1:32Și vreau să vă spun un lucru interesant.
- 1:36Ă. Trăim ca biserică obosită în
- 1:40mijlocul unor oameni epuizați. Suntem obosiți cu toții.
- 1:46Și am câteva întrebări, bineînțeles, că ce mi-am plănuit
- 1:49astăzi pentru voi este să vorbim puțin dacă se poate.
- 1:53Spune așa despre ce urmează să facem, adică să momentul acesta
- 1:56al al al vacanței și mă surprins Marcel că la un moment dat se
- 2:00băga pe unde nu trebuia să se bage, dar noi zicem când nu știm
- 2:03ce sau când rămânem așa se bagă cineva peste noi.
- 2:06Călăuzirea duhului, știi? Ca să nu zici că m-ai enervat,
- 2:10că te-ai băgat pe acolo. Zici Călăuzirea Duhului și.
- 2:12Un fel de genu și dați mi dați mi voie să vă spun ceva?
- 2:18Am o întrebare pentru astăzi s-a întâmplat că atunci când ați
- 2:20fost foarte obosiți. Când ai zis că îți iei vacanță
- 2:26și vrei să pleci apare unu. Nu știu David la tine au apărut
- 2:30din ăștia. Când vrei să pleci în vacanță
- 2:34vine unul și spune că are o cea pusă să îi faci.
- 2:38Domnule, pe ultima sută de metri, apare unu că Hai te rog,
- 2:41fă am o baie de faianță, bucătărie, mai am nu știu ce și
- 2:46tu ai vrea să fugi d mâncând pământul, dar.
- 2:50Omul insistent pe lângă tine, hai Vino și fă masa, nu știu
- 2:54lucrez la office. Inna apare cu sarcină 9 cu un
- 2:56atare ea nu Eva și vezi că ai vrea să renunți respingi, dar te
- 3:02gândești și la banii ăia care sunt buni de vacanță.
- 3:06Și nu știu cum te faci tu care urăști sarcina asta?
- 3:099 N-ai vrea să o iei, dar nu știu cum te găsești.
- 3:13Răspunzând, ok, am s-o fac. Și vine întrebarea pentru noi.
- 3:20De ce credeți? Și să știți că răspunsurile pe
- 3:23care le caut nu neapărat sunt niște răspunsuri ă adevărate și
- 3:27unele false sau unele bune și unele rele.
- 3:29Ci pur și simplu vreau să găsesc un mod de a gândi la fiecare
- 3:33dintre voi și întrebarea este ASA, de ce credeți că nu este
- 3:37atât de greu să spunem nu? Unei noi sarcini, unei noi obre
- 3:42unei noi provocări ă, chiar dacă noi știm că.
- 3:47Suntem la limită. Cu capacitățile.
- 3:52Cu oboseala cu energia cu stresul cu toți suntem cu totul
- 3:57întins așa la maxim și cu toate astea noi spunem în continuu ă,
- 4:04OK. Vreau să iau și lucrarea asta.
- 4:08De ce crezi că suntem să facem lucrul acesta?
- 4:10Deci acceptăm sarcini noi, chiar dacă suntem foarte obosiți.
- 4:15Poate să zică cineva, nu-i vorba de răspuns bun sau răspuns rău.
- 4:20Raiola eu. De ce ne simțim vinovați dacă nu
- 4:25suntem mereu ocupați? Nu știu dacă dumneavoastră, când
- 4:32sunați pe cineva și. Îi zice să vă facă un favor alo,
- 4:38poți să mă ajuți cu cutare, lucru care cel mai uzual
- 4:42răspuns. Nu pot sunt.
- 4:47V Ați primit și voi din răspunsul ăsta, eu nu vreau să
- 4:50cred că asta și n-am să zic că cei care vă spun dumneavoastră
- 4:53că sunt ocupat. Nu vreau să cred neapărat că nu
- 4:55sunt ocupați. Nu vreau să zic despre asta.
- 4:56Poate că pentru unii EO scuză însă dacă mă uit în societatea
- 5:00în care trăim, noi mai toți suntem ocupați.
- 5:05Aproape nimeni nu mai ară timp. Toți suntem extrem de ocupați.
- 5:13Probabil că una din explicațiile pe care aș vrea să le spun
- 5:16dumneavoastră este că trăim în ceea ce se numește astăzi
- 5:20dictatura productivității. Toți trebuie să facă ceva, toți
- 5:27trebuie să producem cât mai mult.
- 5:30Toți trebuie să avem cât mai multă productivitate și am ajuns
- 5:34să credem la un moment dat că valoarea noastră ca indivizi.
- 5:40Depinde de cât de mult producem. Depinde de cât de mult am reușit
- 5:46să am să fac. Iar pentru ca să pot să intru și
- 5:52eu competiția asta a eficienței, a productivității, a rotirii.
- 5:57Am zice noi așa ca să spiritualizeze și pe asta.
- 5:59Devenim din ce în ce mai ocupați până la extenuare până la
- 6:04epuizare muncesc unii cum exemplu pozitiv, nu negativ, dar
- 6:08cum lucră lucy bagă pe autobuz dimineață vine mai facea pus să
- 6:13merg la autobuz, iar mai bine noaptea plânge cum copilul el,
- 6:16iar dimineața pe autobuz vă recomand dacă L vedeți că
- 6:20conduce autobuzul. Vă gândiți de 2 ori, a glumit.
- 6:28Ă. Vreau să vă zic că epuizarea.
- 6:33Fizică vă spunea și mari și mari cel mai devreme de a zis că nu
- 6:37EO bagatelă acolo epuizarea fizică, dar și epuizarea
- 6:41spirituală sunt cât se poate de reale.
- 6:44Ambele sunt reale. Și este un moment sau epuizarea
- 6:51cam așa cred că este. Ă.
- 6:57Din momentul acela, când nu știu dacă vi se întâmplă
- 7:00dumneavoastră. Să iei Biblia.
- 7:05Să zici, mă pun seara să citesc o deschiz ce te trezești că
- 7:10Biblia rămâne pe piept și aducând cu ei acolo.
- 7:13S-au deschis și vrei sau nu se poate vedea telefon era
- 7:16telefonul și te poți să zici. Vreau să citesc ceva din Biblie
- 7:20și adormi frânt de oboseală sau te pui să te rogi vreau să mă
- 7:27rog seara așa și te pui pe genunchi undeva lângă fac și.
- 7:32Ai vrea să te rogi la te trezești că murgu niște cuvinte
- 7:36acolo. În ziua de astăzi doamne bine.
- 7:43Și adeseori noi am crezut că. Biblia deschisă pe piept.
- 7:50Și lipsa de pasiune pentru a citi și a te ruga și rugăciunea
- 7:54asta, să zicem moartă așa de la marginea patului.
- 7:57Noi am crezut că asta înseamnă lipsă de pasiune sau de dragoste
- 8:01pentru cuvânt. Când colo ea vine dintr-o
- 8:03epuizare fizică. Și poate alte alte dăți într-o
- 8:07polizare spirituală. Noi pentru că nu-l iubești pe
- 8:12Dumnezeu și pur și simplu există ceva ce nu mai există, nu mai
- 8:16este în conexiune dacă pot să zic asta, adică nu mai există o
- 8:22legătură corectă între capacitatea trupească și între
- 8:26capacitatea spirituală. Este un verset în biblie.
- 8:30Îmi vine acum în minte care spune așa duhul este.
- 8:34Plin de. Râvna dar.
- 8:39Carnea. Adică trupul.
- 8:41Este neputincios când cele 2 entități.
- 8:47Trupul și duhul. N-au acea stare de liniște nu au
- 8:52acea stare de odihnă. Ele 2 oricât de mult ar vrea să
- 8:57se împace, nu se pot împăca. Și vă spun dumneavoastră, un
- 9:01lucru a fi ocupat, nu înseamnă a fi productiv.
- 9:06A fi ocupat nu înseamnă a fi roditor.
- 9:09Pentru că foarte mulți oameni cred că dacă sunt ocupați cu
- 9:13lucruri spirituale, angajați în tot felul de lucrări băgați în
- 9:17tot felul de cine știe ce chestiuni dintr odată au
- 9:21impresia că asta înseamnă și rodiile o, dar câți oameni nu
- 9:24merg la lucru și muncesc pentru mine era Fratele Vasilică
- 9:27Mureșan, că la noi și am zis la mine lucram niște 2010 undeva în
- 9:31șantier la faianță la metru și și-au bătut cum faceți voi 50,
- 9:3660 M la zi vă. Că eu mă.
- 9:38Strofoc și nu pot să vă mult de 15.
- 9:41Și mă duceam la el să găsească să te ia săracul pe un cub din
- 9:44ăsta de studii. Așa punea faianță.
- 9:47Vă fura de nu așa se pune. Păi nu mai pot din punct de
- 9:53vedere fizic? El era gata din punct de vedere
- 9:58mental, el zicea. Eu încă mai pot și când cele 2
- 10:02entități n-au aceleași valori de fapt, ocuparea nu mai înseamnă
- 10:07de multă vreme productivitate. Se spune că un explorator
- 10:13european s-a dus în inima junglei să viziteze pe acolo ce
- 10:16se poate vizita în junglă. Și și-a angajat niște ghizi vrea
- 10:24să-și ia făcut o hartă pe unde să meargă cu ghizi și o tras.
- 10:28Cum fac românii la masă? Nu era român tot european, dar
- 10:30nu era româno tras de ei, fratele meu la metru.
- 10:34Elabe mei și eu forzat 3 zile, eu zăpăcit de cap.
- 10:39După 3 zile s-au pus ghizi Jos, au zis, Bă, nu mai facem un pas.
- 10:44Știți de ce nu faceți niciun pas?
- 10:46Ochi, domnule zice, Dice a apă este mâncare este bă căciuli
- 10:51Astre și umbră aveți și vă mai trebuie o zi, domnule an
- 10:55Galopat, atât de. Mult ne-am mișcat așa de repede
- 10:57în aceste zile și acum trebuie neapărat să stăm și de ce?
- 11:01Pentru că trebuie să ne așteptăm și suflet delegat să vină din
- 11:04urmă. Noi am plecat cu trupurile,
- 11:06ne-am tot dus, însă sufletele noastre au rămas cine știe pe
- 11:09unde. Și de aici probabil că s-a și
- 11:12inventat vorba românească care spune, vreau să mă așez.
- 11:15Ții în casă. Îmi trag, sufletul.
- 11:19Pentru că la un moment dat ne dăm seama că am plecat și nici
- 11:22măcar nu mai gândim la ceea ce facem.
- 11:23Ne trezim că facem lucruri și mintea noastră, ei tot în altă
- 11:27parte, asta e realitatea multora dintre noi.
- 11:30Trupul nostru este aicea în biserică.
- 11:36În timp ce sufletul nostru, în timp ce mintea noastră îi
- 11:38blocată, cine știe unde în trecut undeva la un șantier pe
- 11:43care nu-l mai poți, termina la o criză pe care ai avut o la un
- 11:46low la o problemă, dar destul rezolvi sau probabil că în
- 11:50viitor undeva în planurile pe care le-ai făcut ieri pentru
- 11:53ziua de mâine și nu mă trezești fratele meu că stai în biserică,
- 11:57că stai în familie, că stai acasă cu pruncii, cu nevasta și
- 12:01TU ești total deconectată de zona în care ești?
- 12:05Este conectat de Dumnezeu. Este o comunitate spiritualitate
- 12:08ești deconectat în relațiile pe care le ai și ești conectat doar
- 12:12cu gândurile tale și cu oboseala sunt rupt de abia aștept să fac
- 12:16și o vacanță. Cum probabil că.
- 12:22Vreau să înțelegi ceva despre vacanță?
- 12:25Eu aș vrea să cred că vacanța. Nu EO fugă.
- 12:30Nu EO fugă ci timpul în care ne oprim.
- 12:34Pentru a lăsa sufletul. Să vină din urmă să ne ajungă
- 12:40și. Să putem să intrăm din nou în
- 12:43prezența lui Dumnezeu, uitasem observat la mulți dintre frați,
- 12:46dar nu la toți. Am observat asta, am observat că
- 12:49mulți frați pleacă apatici în vacanță și când vine septembrie,
- 12:53când vin la biserică, vin. Băute, ajutăm să fii înapoi.
- 12:58Drag de biserică de 2 ori de biserică, de slujire să cânți,
- 13:02să faci înainte să pleci degeaba, m-am săturat.
- 13:04Nu tot eu tot nu mă pot mai. Și vacanța nu a făcut altceva
- 13:10decât să așeze lucrurile într-un mod foarte corect.
- 13:14Dați mi voie să vă spun. Pentru ca sufletul să ne poată
- 13:18ajunge din spate. Trebuie mai întâi să ne îngrijim
- 13:23de locul unde el locuiește. Unde locuiește sufletul nostru.
- 13:31Unde locuiește sufletul nostru. În.
- 13:39În trupul nostru. Unde locuiește sufletul nostru,
- 13:43este duhul nostru în trupul nostru.
- 13:48Nu vom putea avea un suflet liniștit într-un trup pe care îl
- 13:52maltratăm. Hai să începem cu.
- 14:00Baza îți construim așa? Să facem caute mele el acasă, nu
- 14:05să vă spun că șapa tasnit, ce să zică piloni dacă spun că sapata
- 14:09s-ar putea să înceapă să creadă cineva că suntem în treabă cu
- 14:12Zapatero să aducă staicu. Mai are probleme la poliție,
- 14:17vreau să construim 1 1 cât o bază pentru sufletul nostru,
- 14:21pentru ca să ne putem reîntâlni sufletul cu trupul pentru că
- 14:24avem o relație foarte bună, unul cu celălalt, pentru că ne
- 14:28întoarcem din vacanță să putem să venim cu pasiune și să ne
- 14:31întoarcem să zicem odihniți. Și cu putere pentru a slujit lui
- 14:36Dumnezeu încă o dată. Uitați.
- 14:40Nu am citit din Biblie tocmai pentru că am vrut să ajung la
- 14:43punctul acesta. Unu corinteni capitolul vi cu
- 14:47versetul 19, spune așa. Poate că ar trebui să citim
- 14:52împreună treaba asta unu corinteni.
- 14:54Capitolul 6, versetul 19. Nu știți căci?
- 15:00Bun trupul vostru. Este.
- 15:07Templul. Duhului sfânt.
- 15:11Și care locuiește unde? De la început, nu știți că
- 15:19trupul vostru? Este templu.
- 15:25Al Duhului sfânt. Care locuiește în voi și pe care
- 15:31l-ați primit de la Dumnezeu și voi nu sunteți ai voștri și mai
- 15:34departe 20 ca să vorbim, iar tot de trup versetul 20 spune.
- 15:40Căci ați fost cumpărați cu un preț uitați proslăviți, dar pe
- 15:43Dumnezeu pe Dumnezeul acela care locuiește în voi.
- 15:49Pro slăviți-l pe Dumnezeu, unde întotdeauna când vorbim să-l
- 15:53proslăvim în ceruri să-l proslăvim în inimă, să-l
- 15:57proslăvim în minte, nu proslăvit pe Dumnezeu și în trup.
- 16:04Dar și în duh. Pentru că amândouă sunt a lui
- 16:09Dumnezeu. Atât trupul.
- 16:13Cât și duhul. Dacă aș fi un administratorii
- 16:17unei catedrale mari să presupunem că biserica asta ar
- 16:20avea un administrator, a reda zic eu șansa să.
- 16:23Presupunem că dumneavoastră ați fi oricare dintre voi
- 16:24administratorul bisericii. Și aici.
- 16:29Biserica are are ceva are pantaia asta are instrumente,
- 16:35mocheta are scaune are o grămadă de chestiuni care trebuiesc
- 16:38administrate. Să presupunem că în timp ce
- 16:43dumneavoastră sunteți, administratorul acestei clădiri
- 16:46începe o mare furtună afară. Și acoperișul spart și începe la
- 16:51un moment dat să plouă în biserică.
- 16:55Câți dintre voi când ați vedea cum ploua, zice Vai să începem
- 16:59repede să facem o reuniune spirituală, să ne rugăm domnului
- 17:02să facem o activitate, să cântăm.
- 17:06Când lumea aceasta? Sau, dacă sau ce am face primul
- 17:13lucru. Ce ar fi normal să facem zisul
- 17:16grav. Să reparăm acoperișul.
- 17:21Păi normal că și dacă ai vrea să stai înăuntru și să faci o
- 17:24activitate în momentul în care plouă, în momentul în care intră
- 17:28apă, aici e normal ca activitate în interior să fie deranjată.
- 17:32Mama. Acum gândiți-vă că trupul acesta
- 17:37al dumneavoastră. Este templul acesta al duhului
- 17:41sfânt. Și-acum vă întreb.
- 17:47Dumneavoastră, credeți că trupul nostru este o carcasă fără de
- 17:50valoare? Dacă Dumnezeu a zis că trupul
- 17:55nostru poți să pui înapoi 19 o zi că trupul nostru este templu
- 17:59al duhului sfânt. Dacă tu ai fi să zicem
- 18:02administratorul templului duhului sfânt și ești.
- 18:07De ce lăsăm templul acesta al duhului sfânt?
- 18:09Adică trupul nostru? De ce lăsăm în paragină?
- 18:14De ce lăsăm să se rupă să se distrugă de cel maltratăm?
- 18:19Deci arată trupul nostru deodată ca un templu cu tencuiala ruptă
- 18:23cu scaunele praf toată, tapițeria ruptă cu instrumentele
- 18:26care nu mai sună că nu mai pot suna.
- 18:30Ai obosit fratele meu când vine, n-am chef să vin dimineață și.
- 18:34Când o am eu. Ă.
- 18:39Bun ă dacă templul este dărâmat de oboseală.
- 18:48Slujba divină din interiorul vieții noastre.
- 18:52Devine imposibilă. Mai zic o dată lucrul acesta
- 18:57duhul, plin de râvna. Trupul.
- 19:02Neputincios. Nu mă surprinde că mă surprind
- 19:07eu câteodată că vă motivez și apoi îmi dau seama, dar iar îmi
- 19:11fac meseria să vă spun, haideți să cântăm.
- 19:13Haideți să așa hai să îmi dau seama că de fapt am intrat noi
- 19:17toți într-o zonă a epuizării și avem nevoie neapărat de vacanță.
- 19:21E obligatoriu pentru noi. Vă pot da un exemplu din
- 19:24Scriptură, însă nu înainte să vă spun o povestioară pe care voi o
- 19:28știți, pentru că s-a mai spus de multe ori și la noi aici despre
- 19:31tâmplarul acela Bătrân. Iscusit care i-a spus șefului
- 19:35său că vrea să se pensioneze și l-a chemat șeful și i-a zis, cum
- 19:39am zis EU că ne zice, 9 exact când vrem să plecăm în vacanță
- 19:42când vrem să ne retragem, o să mai am o singură lucrare pentru
- 19:45tine, s-a zis, Vreau să fie atent la lucrarea asta și-o zis
- 19:49Bine Șefu, îți vreau să o faci. Folosește materiale de care
- 19:54vrei, tu fă-o fii atent la lucrarea asta și când gaz poți
- 19:58să plece și se spune că e loc început să construiască și nu
- 20:02avea chef de pensionare și săturat de.
- 20:04Muncă și de atâția ani de muncă au zis știi ceva folosesc aici
- 20:08în materialele cele mai ieftine să fie făcută oricum o fi ei să
- 20:12gat și să-mi plec acasă și când au terminat munca au venit șeful
- 20:16lui și a zis, uite aici cheile de la casă, ia-ți cheile zice
- 20:20asta E cadoul meu pentru toți anii pe care i-ai muncit la mine
- 20:23în firmă. Și dintr-o dată s-a uitat cu
- 20:26cheile în mână la casa în care opus materiale proaste și-ar fi
- 20:30pus atît de dacă ar fi știut el că Casa Aia lui, Domnule, ce
- 20:35material e grozav, i-ar fi pus el înăuntru în vacanță.
- 20:40Vreau să vă spun ceva vacanța, nu EO chestiune a egoismului.
- 20:46În vacanță a dormi și a mânca sănătoși de odihni.
- 20:51Repet, nu sunt acte de egoism, ci sunt acte de respect față de
- 20:56cel ce locuiește în tine. Repet, în repet, cine locuiește
- 20:59în noi? Citiți dacă nu cine locuiește
- 21:03noi? Duhul lui Dumnezeu.
- 21:07Al păstra duhul lui Dumnezeu într-un templu sănătos și curat.
- 21:12Nu-i nimic altceva decât o formă de a manifesta respect față de
- 21:18cel ce locuiește în noi. Vă întreb pe dumneavoastră am
- 21:21fost într-o zi, se filmează, dacă cred că nu mă să nu mă audă
- 21:25nimeni. Sper să nu audă de unde nu
- 21:27trebuie. Am fost într-o zi într-o
- 21:29evanghelizare și mă cazat într-o Cameră.
- 21:32I-am dat la nevasta mea nevastă-mea într undeva la
- 21:35Hotel, Bo Cazat și au trebuit să sun pe ea ă atunci noaptea.
- 21:43Pentru că umblau. Eram eu eram un fel de Adam
- 21:48acolo mai trebuia să le pun nume la.
- 21:52Tot ce mișcă acolo. Atunci am înțeles pe deplin
- 21:57versetul păianjenul poți prinde cu mâna, dar în Casa Împăratului
- 22:01Eu eram de toate, nu mă împărat nu ă și.
- 22:06Camera de hotel nu Ma palat nu era da?
- 22:10Ă. A trebuit să sun să spun oameni.
- 22:16Când au venit, s-au luat de capul de ceva, nu n-am crezut că
- 22:18o zi s-o bucurat că perna alea alea n-ar o să vă descriu.
- 22:24Și interesant că atunci când a fost vorba despre mine.
- 22:27Și spre încăperea în care am locuit am știut să fac figuri.
- 22:31Aș vrea să cer curățenie. Am cerut să știe niște condiții,
- 22:35un standard minim, un stand pe care cerem la urma urmei și în
- 22:38casele noastre. Uitați-vă la mame la tați.
- 22:41Cum se comportă față de copiii care își lasă farfuriile arunca
- 22:44de pe aici pe colo le spune du-te strângeți, pentru că iubim
- 22:48curățenia, iubim lucrurile aranjate, organizarea din casă
- 22:52din familie, oare de ce duhul sfânt ar fi diferit?
- 22:56Poate Dumnezeu are ar avea mai puține pretenții decât noi și
- 23:00acum dragii mei să știți că a face lucrurile despre care v-am
- 23:04zis a merge în vacanță, a mâncat din el mai departe.
- 23:06Este o formă de respect și o administrare corectă a darului
- 23:11vieții și a trupului acestuia care am zis că este templul
- 23:13duhului sfânt. Noi suntem exact ca acești în
- 23:17acest câmp, larg de care v-am zis mai devreme că adesea ne
- 23:20construim vacanțele și stilul de viață cu materiale proaste și să
- 23:23vă dau câteva exemple aici. Cu stres.
- 23:28Cu supra aglomerație, nu știu cum face în vacanță, dar mereu
- 23:32unde merge toată lumea cu cozi interminabile cu stat, câte o
- 23:36oră la coadă, că vreau să vizitez și eu biserica să mă sui
- 23:39în sus până în capătul lumii. Și stăm câte 2 ore și de obicei
- 23:44sunt bărbatul la coadă. Să vă spun câtă bucurie o face.
- 23:49Și pentru el, nu stres maxim. Și de ce oare?
- 23:55Construim inclusiv vacanțele, momentele de odihnă le construim
- 23:58cu stres. D înainte să faci bagajele,
- 24:03începe un adevărat chin și un adevărat calvar.
- 24:06Ce punem în bagaje. Ți-am spus să nu pui atâtea că
- 24:10nu-mi intră în portbagaj acum, din cauza ta trebuie să pun
- 24:13haine sub picioarele copiilor sau nu și de aici începem.
- 24:17Să avem noi nu-i bună ruta, nu-i bun ți-am zis să nu vină aici,
- 24:22că aici e nașpa. E cald aici e aiurea ți-am zis
- 24:28că oriunde în aici, nu? Dacă nu te vei odihni în
- 24:36vacanță. Te vei întoarce din vacanță ă.
- 24:41Vreau să spun într-un templu și mai dărâmat ca și cel pe care
- 24:46l-ai avut înainte să pleci în vacanță.
- 24:51Și nu știu cum sunteți dumneavoastră?
- 24:53Însă vă zic că eu ades eu iubesc în vacanță somnul nefăcut,
- 24:58nimic, Nevastă-mea, în schimb, iubește să călătorească iarna
- 25:03asta o secundă în casă n-a gândit să văd că ne-am întâlnit
- 25:06noi 2. Și cumva trebuie să ne împăcăm?
- 25:10Ea iubește vizitatul, EU iubesc dormitul.
- 25:14Eu vreau să văd eu pentru bărbați.
- 25:15Este foarte simplu pentru ei când zici Mergi în vacanță, îi
- 25:18înțeleg asta Papa și somn atât de femei a înțelege, în schimb,
- 25:23trebuie să vă dați să vă dați ca nici unul mai bun decât celălalt
- 25:26sau mai corect decât altul sau mai incorect decât celălalt,
- 25:29doar că suntem diferiți. Fiecare înțelege relaxarea
- 25:34vacanță înțelege într-un fel diferit.
- 25:37Eu care nu iubesc în timpul vacanței mersul și învață statul
- 25:42pentru mine să mă duci toată ziua, să mă plimb în chin.
- 25:45Când m-am întors înapoi, eu am plecat mai obosit decât merit.
- 25:49Eu din vacanță, mai am nevoie de 2 săptămâni de vacanță.
- 25:51Deci e rupt. Rupt.
- 25:56Uite așa că dacă vreți să vă uitați în biblie zice Biblia
- 26:00despre despre un om al lui Dumnezeu, care a avut o problemă
- 26:03trupească și o problemă chiar și spirituală, intrat panica în el
- 26:07au intrat frica în omul ăsta. Ați venit exagerat de obosit și
- 26:11la un moment dat, Dumnezeu cu niște chestiuni foarte simple,
- 26:14care pe noi ne costă să le înțelegem să le acceptăm.
- 26:17Dumnezeu a rezolvat problema acestui om și omul acesta nu era
- 26:20un om oarecare, ci era un om mare al lui Dumnezeu, numele lui
- 26:23este ilie. A plecat într-o zi frică
- 26:27înfricat, alergat din fața unei amenințări și la un moment dat
- 26:32se duce se pune să culcă sub un. Copac.
- 26:37Și zice Biblia. Că.
- 26:40Dumnezeu în timpul. Ăsta se apropie de el, îi trage
- 26:45vreo 2 piciorușe să-l trezească și spune Bă ia și mâncă.
- 26:52Se trezește ilie. Ia și mâncă și se culcă înapoi.
- 26:59Îl mai trezește Dumnezeu deodată în scoală-te și ia și mâncă.
- 27:04Și unele lucruri pe care le înțelegem noi atât de greu e ca
- 27:07deseori ascultați bine. Asta să vă intre, vă rog să vă
- 27:11intre bine, măcar asta în minte. Uneori cea mai spirituală slujbă
- 27:17pe care poți s-o faci. E să mănânci să dormi.
- 27:23Cea mai spirituală pentru că atâta vreme cât nu te-ai
- 27:25odihnit, ești un stres și pentru tine și pentru alții.
- 27:31Totul, faci cu nervi tot cu agitație să se gate dat nu mai
- 27:36pot. Dar în toate.
- 27:40Dispare pasiunea în biserică, dintr-o dată, nu mai ai chef să
- 27:43faci lucrurile care mi-au fost încredințate și tu ca
- 27:45administrator lui Dumnezeu, pentru că ai ținut cont că prima
- 27:48oară să administrez trupul acesta.
- 27:52Chiar băgat în tot felul de chestii care mai de care mai
- 27:56bune, dar din pricina unei administrări corecte a trupului,
- 28:00a templului Dumnezeu, te vezi neputincios și nu ești în stare
- 28:04să le duci la un bun sfârșit. Dragii mei.
- 28:10Aduceți vă aminte că sunteți doar niște creaturi?
- 28:15Sunteți oameni și vă spun ceva despre Dumnezeu Dumnezeu știe
- 28:19din Ce suntem. Ce suntem.
- 28:23Doar carne să rămână pământ. Însă vreau să aduc o veste bună
- 28:30și lasă puteți să spuneți ami că atunci când noi suntem în starea
- 28:35aceasta și când ne odihnim recunoaștem că dacă noi avem
- 28:40limite, dar recunoaștem ceva că există unul.
- 28:45Mai presus de toate, care le poate pe toate, iar acesta este
- 28:49Dumnezeu lăudat să fie numele lui.
- 28:51Eu sunt limitat, însă niciodată Dumnezeu, odată ce înțelegem că
- 28:57trupul trebuie respectat. Trebuie să ne întrebăm.
- 29:01De. Ce ne este atât de greu să facem
- 29:03asta? De ce ne este greu să-i dăm și
- 29:07trupului? Ceea ce e al lui.
- 29:11O să vă întrebați de ce m-am pus la slăbit am zis ieri lui Simon,
- 29:14de ce măi are motivele lui? Sunt motivele mele.
- 29:17Eu mă simt bine și slab și gras. Ăăă n-am niciun.
- 29:21Stres. Nu mă interesează părerea
- 29:26oamenilor în general. Însă mi-am dat seama și vă spun
- 29:30o chestie pe care am spus-o și asta.
- 29:32Și dacă aude altcineva, nu e problema.
- 29:35Mi-am dat seama că atunci când s-au apropiat de mine mai mulți
- 29:37oameni și 1235. Îmi dau seama că a devenit nu
- 29:41neapărat o problemă pentru mine. S-ar putea să fie o problemă
- 29:43pentru alții. Și din drag pentru niște oameni
- 29:47că eu mi-am dat seama în trecut, când mergeam cu fratele gavrilă
- 29:50undeva în misiune. Și când vorbea de la nivelul
- 29:53bisericii despre. Echilibru despre post, despre
- 29:58rugăciune și că mergeam cu el între oameni ca și mine balșoi.
- 30:04Eu stăteam lângă el cu mândrie. Mă bucuram de el ca om arăta
- 30:09bine, era chipeș subțirel tras în ca prin inel și aveam un
- 30:16moment de. Bă.
- 30:18Foarte tare Ma că e aiurea să vorbești la 200 de kile să spui.
- 30:23Postiți și rugați. Nu.
- 30:30Și mi-am dat seama că s-ar putea ca să fie cineva care să fie
- 30:35între dumneavoastră care să zică bă pastorul meu.
- 30:40Și-a luat ecuatorul drept centură conducerea și ea.
- 30:45Dragii mei. Câteodată forma aceasta de
- 30:49echilibru odihna, mâncarea sănătoasă, EO formă de respect
- 30:53față de duhul sfânt și o formă de respect față de tine și apoi
- 30:57față de alții. Și nu pentru detalii, chiar așa
- 31:01intru în detalii aici foarte așadar, nu mai intru în ele.
- 31:04Odată ce înțelegem că trupul acesta trebuie respectat?
- 31:09Și le-am zis că ne întrebăm de ce ne costă atât de mult să
- 31:11înțelegem asta ăă? Răspunsul stă în nevoia noastră
- 31:16de control pe care Dumnezeu o vindecă știți prin ce prin
- 31:19odihnă? Și acuma marcel în stil stea pe
- 31:23bancă. Îmi zicea despre că Dumnezeu a
- 31:27lucrat 6 zile. Și a 7-a zi a făcut și Dumnezeu.
- 31:32Și-a odihnit acuma dumneavoastră.
- 31:34Vedeți că Dumnezeu obosește. Dumnezeu nu obosește însă
- 31:39adeseori dacă vă uitați în scriptură, Dumnezeu lasă niște
- 31:42modele pentru noi demne de urmat.
- 31:47Iar când Dumnezeu a zis de despre odihnă, el a știut unu
- 31:52care sunt pornirile noastre care sunt riscurile noastre care sunt
- 31:57nevoile noastre și apoi pentru că suntem încăpățânați și am
- 32:02băgat de luni până duminică, lucru.
- 32:05Dacă ne-ar fi lăsat cineva fără număr, fără serie, ca la
- 32:09maneliști. Numai că Dumnezeu ne-a obligat
- 32:13să ne odihnim, pentru ca să putem să avem grijă de noi.
- 32:17Înșine și Dumnezeu corectează prin porunca aceasta a odihnei
- 32:22ne corectează niște porniri ale noastre de a munci și de a băga
- 32:26și de a face și de a face până la loc comanda.
- 32:31Așadar. Vine o întrebare pentru noi și
- 32:33vă rog să-mi răspundeți de ce Dumnezeu a pus odihna în cele 10
- 32:38porunci, dacă nu-i atât de importantă.
- 32:43Am băgat Dumnezeu o zi și o spus Să nu te prind că lucrezi ceva.
- 32:48Și eu, dacă nu zicea cineva să nu-l prinde în lanul de grâu,
- 32:52numai și-au înțeles că Dumnezeu, că dacă nu acolo la.
- 32:56Le dai cu tractorul la 7 dimineața.
- 32:59Eram ieri sau când ne trezim cu nevastă-mea unu băgat dimineață
- 33:02la 7 prin fața casei ăla bun curăța.
- 33:08De n-ar fi poruncit Dumnezeu și întrebarea, de ce oare vă dați
- 33:13seama că apusul la același nivel cu să nu furi?
- 33:16Să nu ucizi, să nu aduci mărturie mincinoasă, să nu ai
- 33:21alți dumnezei în afară de mine, să nu-ți.
- 33:24Faci idoli chip cioplit și o pune pe ea.
- 33:27Odihnește-te noi hai cu furatul cu minciuna, parcă mai înțeleg,
- 33:33dar să-mi spui mie să stau. Asta parcă.
- 33:40Vă dau o explicație. Având trebuie asta e odihna
- 33:46importantă pentru sfințenie. Că noi zicem că nu?
- 33:55Căi da tocmai am citit în Biblie că Legea a fost bună și sfântă.
- 34:00Adică tot ce a cerut Dumnezeu în legea sa a fost sfânt și a fost
- 34:03bun pentru noi. Și uitați.
- 34:09Odihna pe care a lăsat-o Dumnezeu a fost în primul rând
- 34:11un act de smerenie. Și asta cred că Dumnezeu EO
- 34:16glumă sau tratați ca atare un pamflet.
- 34:18Cred că Dumnezeu a avut în vedere în primul români.
- 34:23Pentru că românii, dar nu e din Spania din altă parte și nici el
- 34:28de la manaus. Românii au impresia că dacă nu
- 34:32se ridică el din Pat, dimineața nu se învârte lumea.
- 34:35Momentul se oprește. Nu se învârte pământul, banii nu
- 34:40se mai mișcă din loc pierde totul, domnule pică cerul,
- 34:44stelele mi soare dumneavoastră pe cer că nu a ieșit chipeșul de
- 34:47români afară strigă. Sunt aici poți să ieși.
- 34:51Universul tot să-i supărat în ziua Aia că nu a ieșit al meu la
- 34:55lucru. Vedeți luna și soarele că se
- 34:59duce în hambarul lui. Nici eu nu mai iasa să zicem că
- 35:01nu a ieșit. Fratele, dar o să meargă acum la
- 35:04lucru în ziua de Iași mă învârt deloc, asta e impresia noastră.
- 35:09Și impresia asta pe care o avem față de ă muncă.
- 35:15Și față de. Odihnă ne duce pe noi într-o
- 35:18stare de mândrie personală și Dumnezeu tocmai de asta
- 35:22instaurat odihna și pentru ce? Pentru că să recunoaștem în
- 35:25primul rând că se poate și fără noi.
- 35:27Că nu îi totul în jurul nostru, spunem asta ăla mort.
- 35:31Știți când oamenii sunt cu mortul?
- 35:33Le spune atunci, bă ai grijă sau la evanghelizări că atunci când
- 35:38o să o palmez toate planurile tale cui rămân că atunci când
- 35:43dai colțul, domnule altul folosește mașina?
- 35:46Hainele tale aruncă la coșul de gunoi programări la care ai zis
- 35:50că dacă nu mergi tu, cine iese, cine știe, ce se întâmplă, tot
- 35:53care ai zis că e urgent totul, se prăbușește la pământ.
- 35:57Odihna e un fel de spune lui Dumnezeu doamne.
- 36:01Vreau să spun ceva se poate și fără mine, dar e un mod de
- 36:04metri. Anumite lui Dumnezeu.
- 36:06Un alt lucru doamne, dacă eu nu mă ridicați din pat.
- 36:11Vreau să spun ceva că în timp ce mă odihnesc, eu știu că tu
- 36:15controlez toate lucrurile din viața mea.
- 36:18Haideți să vă spun ce zice Biblia aici i-am când când am
- 36:22pregătit asta, mi-am dat seama că.
- 36:25Am zis invers și am râs eu singur când pregăteam și am zis
- 36:28în loc de o seamă s 2 7 cu 2 am zis să am 172 cu 2 și am început
- 36:33să râd eu singur la mine în Cameră, dar mi-am dat seama că
- 36:35scriem sau 127 cu 2, spune așa. Degeaba.
- 36:41Vreau să pui și așa îmi place cum scrie și în spaniolă chiar
- 36:46am luat. Am luat interlinia lu fără să
- 36:48știu că scrii asta în spaniolă am luat interlinia lu grecesc
- 36:51român și m-am uitat să văd cum scrie și după aia am văzut că și
- 36:55în spaniolă și în engleză, scrie la fel degeaba.
- 36:58Vor scula să zicem noi în limba română și vă culcați târziu ca
- 37:01să mâncați o pâine câștigată cu durere că.
- 37:03Preaiubiților lui el le dă pâine ca în somn, însă originalul
- 37:06spune așa și greacă. Zice port de mască relevante
- 37:11este madrugada I Bagi ai star din Repo sar până aici totul e
- 37:16eco, mai sunt bani de dolores, adică v-ați câștigat pâinea cu
- 37:20trudă cu durere, însă vreau să vă spun ceva iubitului său.
- 37:24Dumnezeu uită somn. Ia deaconescu băgat, pâine pe
- 37:29acolo. Cred că fostul nostru coleg
- 37:32pâinea. Dumnezeu dă preaiubiților lui
- 37:39odihna, în timp ce alții mănâncă tot cu trudă.
- 37:44El dimineața nu doarme el noaptea, nu doarme el niciodată
- 37:48nu are odihnă, însă preaiubitului său zice.
- 37:52Dumnezeu îi dă odihnă și da somn spune că un fermier.
- 37:58Evlavios se uita cu mare îngrijorare la cer, temându-se
- 38:01că seceta sau ploaia prea multă o să strice recolta.
- 38:04Sau dus cu, fiul său la muncă și că muncea de luni până duminică,
- 38:08așa că muncim noi în general. Știu că la un moment dat, tatăl,
- 38:13foarte supărat la o întrebare pe care o pune copilul degetul, dar
- 38:15noi de ce duminica ne oprim din muncă?
- 38:18Măcar o să avem și noi niște oameni.
- 38:21Nu vine întotdeauna copiii cu gândul la odihnă mai mult decât
- 38:24la muncă, dar asta e, nu mă la alte gaze, hai dumneavoastră așa
- 38:30și la un moment dat, zice că o zis copilul o șosetă, dacă mă
- 38:34opresc. Cine o să aibă grijă de toate
- 38:36astea cine o să strângă grâul de aici?
- 38:38Cine o să facă toate lucrurile astea, cine?
- 38:43Spus că fiul se uita la el cu simplitate și a spus tată.
- 38:48Grâul crește și când dormi. Grâul crește și când dormi.
- 38:55Pentru că Dumnezeu. Are grijă.
- 38:59De toate lucrurile. Și în controlul vieții.
- 39:04Odihna pe care nu-i avem chiar și în vacanță.
- 39:06Este o dependență totală de el și ce spune în romani capitolul
- 39:108 cu 28. Ce spune acolo?
- 39:12Eu știu că toate lucrurile. Lucrează împreună spre binele
- 39:19celor ce Il iubesc pe Dumnezeu. Nu o să vă gândiți că dacă tu
- 39:23ți-ai luat odihna, cum să odihnești trupul care nu-i al
- 39:26tău și a duhului lui Dumnezeu pentru ca să îi dai un timp de
- 39:30odihnă să nu cumva să crezi că faci o activitate n spirituală?
- 39:36Când cedăm controlul prin odihnă, inima noastră devine
- 39:40liberă să privească în jur și unde putem vedea mai bine.
- 39:45Slavă lui Dumnezeu decât în natură și pot să zic acolo că în
- 39:50natură o să putem să vedeți și să vă dau dumneavoastră, o
- 39:52motivație interesantă într una dintre părți nu prea sunt eu
- 39:55acolo neapărat sută la sută convins că zic bine, da, vă zic
- 39:59dumneavoastră, dacă ei pentru voi o luați.
- 40:03În vacanță, mergem într-o grămadă de locuri.
- 40:05Unii merg la mare, alții merg la munte, alții merg la câmpie,
- 40:09alții merg la tot felul de activități, însă vreau să vă
- 40:14spun că atunci când suntem în natură.
- 40:17Ăă puteți să faceți un lucru foarte important.
- 40:20Vreau să vă întreb pe dumneavoastră, câți dintre voi
- 40:23v-ați uitat vreodată la cer? Sau probabil că la o apă mare
- 40:28sau probabil că la un munte. Nu, dacă dimineața eu v-am zis
- 40:33așa dumneavoastră mergeam ca suntem aici, unde deasupra de
- 40:35Cornel, în apartament unde stă shamy bucurii și acuma când
- 40:39stăteam și coboram la autobuz și mergeam la lucru, îmi aduc
- 40:42aminte că întotdeauna erau scările alea vedeam cerul în
- 40:45față așa și întotdeauna, dar întotdeauna când coboram
- 40:47dimineață mă uitam la ceilalți să spunem doamne extraordinar,
- 40:50cerul ăsta mamă ce tare ma mut și priveliște, iar pe mine mă
- 40:54făcea să mă rog lui Dumnezeu în fiecare suflet, Dumnezeu măcar
- 40:57că mă rugam acasă, îi spuneam lui Dumnezeu, doamne
- 40:59extraordinare, minunat ce ai făcut 2.
- 41:01Vreau să vă folosiți într-o oarecare măsură de natura în
- 41:04care sunteți de ce ea natura aceea poate că nu duceți Biblia
- 41:08cu dumneavoastră. Acolo, însă nu-i totul despre
- 41:11odihna trupului îi vorbește despre odihna sufletului și va
- 41:15trebui să mergem cu amândouă în vacanță, însă sufletul nostru va
- 41:19trebui să rămână, să zicem lucrător pentru ca să fiu fidel
- 41:24predicii de anul trecut, să nu intrați că duhul sufletul
- 41:26vacanță și va trebui cu ambele. Va trebui să fiți.
- 41:32Cu una în timp ce sunteți odihniți cu cealaltă, îi dați
- 41:35odihnă sub o altă formă și-a ridicat Iisus Hristos în
- 41:37picioare și a strigat cu glas tare.
- 41:39Ce a spus, veniți la mine toți cei.
- 41:42Trudiți și împovărați și eu vă voi da ceea odihnă odihnă pentru
- 41:47sufletele voastre uitați. Nu știu că dumneavoastră ați
- 41:51avut vreodată momente. Aș vrea să-mi spuneți adevăratul
- 41:53moment când am fost în natură bazat la cer la bolta Cerească.
- 41:56V-ați uitat la apă la munte și a zis uau doamne creat acel
- 42:00minunat, îi șade bine, mă simt aici să mă pot ruga.
- 42:03Este cineva care au făcut lucrul ăsta vreodată?
- 42:05Eu da, da. Folosiți natura aceasta pe
- 42:10careva vodă Dumnezeu locul în care vă odihniți și vă delectați
- 42:14luați, dacă vreți să mutați sau munte, puteți să spuneți și
- 42:17acest volum. Folosim de la anunț și spunem ă
- 42:21pot să se mute munții, să se zguduie munții și temeliile
- 42:26Munților. Dar dragostea mea de la tine nu
- 42:29se va muta niciodată. S-ar putea să te uiți la cer și
- 42:32să spui cum zice Psalmistul. Cerurile spun.
- 42:35Slava lui Dumnezeu o zi rostește despre alta și așa mai departe
- 42:39folosiți lucrurile din natură pentru meditație.
- 42:42Să știți că meditația nu este cum fac eu eu ghișee o vasile, o
- 42:49o golire a minții, ci chiar din contră pentru creștini
- 42:53meditației este o contemplare o gândire mai profundă la ceea ce
- 42:59cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește și ne arată și s-ar
- 43:01putea ca în natură, folosindu-mă de elemente de natură, să trăiți
- 43:05mai. Viu credința pe care o aveți
- 43:09dumneavoastră rugați-vă acolo în natură.
- 43:12Nu trebuie să stați acolo să faceți, doamnă.
- 43:15Eu pot înțelege că rugăciunea s-ar putea să fie diferite, un
- 43:18ochi închis sau poate ochii deschiși uitându-te probabil la
- 43:22un munte să spui doamne. Firea când văd muntele, asta mă
- 43:25uit peste el și înțeleg că dincolo de munți ești ajutorul
- 43:29meu. Vreau să-ți mulțumesc că sunt
- 43:31aici, mă uit la natură. Să știți că Dumnezeu se
- 43:33revelează. Cred că al 2-lea al 2-lea pas
- 43:36după ce se revelează Dumnezeu s-a revelat prin fiul și s-a
- 43:39revelat prin profeți și prin scripturi.
- 43:42Cred că următorul pas Dumnezeu se revelează prin natură romani,
- 43:45capitolul unu începe cu versetul 18, începe ceva de genu, începe
- 43:49mânia lui Dumnezeu se descoperă împotriva oricărei necinstiri a
- 43:52lui Dumnezeu și imediat spune acolo că despre oamenii aceștia
- 43:56care l-au mâniat pe Dumnezeu. Că măcar că au văzut însușiri
- 44:00lui Dumnezeu au văzut, cu alte cuvinte, lucrarea lui Dumnezeu a
- 44:03văzut puterea lui veșnică când s-au uitat cu băgare de seamă în
- 44:06lucrurile făcute de el. Dacă vă uitați în natură, veți
- 44:10putea să găsiți motivația ca să lăudați pe Dumnezeu.
- 44:13Rugați-vă o citiți Scriptura meditați, dacă e nevoie nu doar
- 44:18pentru o golire a minții că nu e vorba despre așa, ci despre o
- 44:21activare a vederii spirituale. Tot ce văd eu este mâna lui
- 44:26Dumnezeu. Dumnezeu a făcut totul.
- 44:31Mama, o să trec peste asta. Vă mai dau un singur verset și
- 44:35apoi o să mă duc la partea finală.
- 44:37Care e importantă pentru mine? Cel puțin și cred că și pentru
- 44:40dumneavoastră. Am.
- 44:44Dacă tot mergeți la mare, vă dau un motiv ani miga 7 cu 19.
- 44:49Spune așa, când vă uitați la apă, spune Biblia.
- 44:52Un moment dat așa vei arunca în fundul mării toate păcatele
- 44:56noastre, când vă uitați acolo luați biblia pe telefon și
- 45:02diverse tari sau dându-vă la mare și puteți să vă și rugați
- 45:06acolo. Sper să și puteți faceți în
- 45:09natură. Știți să faceți în natură?
- 45:12Nu neapărat doar o destinație turistică, faceți în natură un
- 45:16anvon. Tot ne place 9 să stăm la amvon
- 45:20faceți din el, un amvon ă care s sau de unde să-ți predice
- 45:26Dumnezeu despre iertarea lui despre bunătatea lui, despre
- 45:29grija lui, despre dragostea lui, despre credincioșia lui și așa
- 45:32mai departe, dar să nu uitați că vacanța nu este doar despre noi
- 45:37și va aduce aminte mai devreme ceva și o să mă duc înapoi pe
- 45:39zona aceea vacanță nu e doar despre noi și peisaje este și
- 45:43despre oamenii de lângă noi. S-a dus adeseori oboseala
- 45:48drumului ne testează. Cel mai mult părtășia.
- 45:52Și acum vă zic un lucru. Vă las să și zâmbiți la asta?
- 45:59Știți care e locul în care? Ă.
- 46:04Locul în care se vede cel mai clar cât de duhovnicesc suntem.
- 46:10Vă spun acum. În mașină.
- 46:16În vacanță. După vreo 5 ore de drum de
- 46:20condus, așa, când copiii plâng în spate, asta pentru Marian,
- 46:24cred că. Când e cald?
- 46:28Gps ul Mio luat-o razna s-a dus Sfântul greșit.
- 46:38Și începe să iasă duhovnicul din tine 2 micescu.
- 46:43Bun. Și mai respiri.
- 46:50Și iarăși miri ești în vacanță. Și ți ar veni să cobori să pui
- 46:56mașina, să meargă pe drives singură și să fugi eventual, pe
- 46:59lângă ea, să fii liber de zgomote.
- 47:03Ai vorbit cu drumurile pe unde s-o iau, îmi aduc aminte mai
- 47:06rătăcit într-o zi, într-o noapte, de fapt, cu nevastă-mea
- 47:09undeva prin Paris, i-au băgat GPS numai nu găsea drumul.
- 47:13E băgat printr-o pădure cădeam. Pădurea pe noi amândoi eram
- 47:18panicați cu el, am fost eu de nu știu ce m-am speriat să zic dacă
- 47:22îi oprește cineva acuma deja vedeam toate filmele de groază.
- 47:27Reale pentru noi. Acolo se vede că suntem de
- 47:32spirituale și duhovnicești. În momentul în care ne-am
- 47:34stresat la maxim. Și știți care e marea noastră?
- 47:38Problemă că am făcut din vacanță un moment de țipat.
- 47:42Strigam la tot. Scoala pe data de bac.
- 47:47Hai că ajungem unde ne strângem. Când vizităm, nu știu ce e aici,
- 47:53să ducem. Dacă nu vin eu pleacă templul de
- 47:55acolo. Ce se întâmplă cu templul ăla
- 47:57zic ca gata? Credeți că nu a venit ăla plecăm
- 47:59acasă cu toții ce se întâmplă eu fac altuia.
- 48:03Pleacă apa aia pe care o vizităm, se duce apa zice dacă
- 48:06nu vine, dar eu am plecat de aici nu mai stau, poate să vină
- 48:09el că eu nu stau aici să-l aștepte pe curgă tot pe aici,
- 48:11tot cu greu se mută munții din loc.
- 48:13Ce se întâmplă dacă nu ajung eu la fix?
- 48:18Facem din vacanța asta, în loc să facem un timp de părtășie cu
- 48:22familia și copiii, un timp în care să avem răbdare unii cu
- 48:26ceilalți. Unde mâncăm să ne spunem, OK?
- 48:31Vorba la USA. Bun.
- 48:39E timpul să devin duhovnicesc. Spune dragostea mea ce să faci?
- 48:44Bun se spune că 2 turiști s-au rătăcit prin pădure.
- 48:50Și. Vă dați seama când se rătăcesc,
- 48:532 oameni încep să strige un altul.
- 48:54Întotdeauna altul devine eu niciodată nu devine.
- 48:58Totul devine. Și spune Povestea asta că dacă
- 49:04ar fi avut un pic de intenție să tacă din gură, măcar să asculte
- 49:08că nu e har, dacă nu-i gipies ul, că nu mai știi pe unde ai
- 49:11venit, că parcă aici, mai trecut de câteva ori.
- 49:13Și totuși, strigătele așa mai departe spune întâmpla dacă nu
- 49:18se dau seama că în țipetele lor deschid o mică paranteză de
- 49:22obicei oamenii cu cât țipă mai tare, pentru că distanța dintre
- 49:25ei s-a făcut mare și chiar dacă oamenii se unul lângă celălalt
- 49:29spiritual distanță mare între ei.
- 49:32Și uitați-vă la Îndrăgostit să vedeți cât de apropiați sunt
- 49:34unul de alții, chiar dacă distanța e mare, pentru că
- 49:37vorbesc în șoaptă și de la distanță.
- 49:42Și în timp ce strigau Îndrăgostiții ăștia în pădure,
- 49:44acolo lângă ei curgea un râu. Care ar putea să-i ducă imediat
- 49:50în satul de aproape dragii mei, să știți că vacanța ne testează
- 49:54pilonul acesta al comuniunii al părtășiei el comunicării.
- 49:59Și al slujirii și când vorbim despre vacanță, noi credem că
- 50:03slujim de slujire credem că e vorba despre aici.
- 50:05Nu e vorba despre a mai slujit și familiei noastre.
- 50:08Construim bisericii. Fără să credem.
- 50:13Fără să murmurăm. Multe lucruri le facem aici și
- 50:17de dragul oamenilor să nu zică să nu facă să nu de ce n-am face
- 50:21într-o zi din casa noastră, într-o vacanță, în așa fel încât
- 50:24să nu zică enoriașii din casa noastră.
- 50:27Nimic. Ca să nu mai zic că nici nu pot
- 50:30să mă ascund să nu mai zică cum nevasta mea despre mine, că nu
- 50:32m-am purtat bine să mă ascund, să nu credeți că copiii mei nici
- 50:36pocăit să dau toate motivațiile să le slujesc așa încât să fie
- 50:41bucuroși sau bucuros sau bucuroasă și pentru femei și
- 50:46pentru bărbați. Cum ar fi să facem din vacanța
- 50:50asta, să facem ceva care să aducă un beneficiu și comuniunii
- 50:56dintre noi? Și când ne-am întors din vacanță
- 50:59să putem să spunem unul către celălalt.
- 51:01Spunem, în loc să spun Bă. În mintea noastră că nu avem
- 51:05curaj să spunem cu voce tare nu se pune mintea noastră, deci de
- 51:08a nu pleca. Dar nu mai bine după ce ai
- 51:12plecat în vacanță să vii acasă, îi spui soției tale soțului tău
- 51:14să-i spui să știi că m-am atât de bucuros sunt că a fost cu
- 51:18tine în vacanța asta am petrecut un timp extraordinar împreună.
- 51:22Îi mulțumesc domnului că relația dintre noi s-a închegat, s-a
- 51:25făcut mai frumoasă și că venim noi 2 ăștia odihniți din
- 51:30vacanță, după ce ne-am certat toată vacanța și ne-am iubit
- 51:33toată vacanța, ne-am slujit unul celuilalt, în timp în care
- 51:36sufletele noastre și-au tras, să zicem, au dat și ele un pic.
- 51:42Și-a tras. Sau noi le-am tras cu ele ne
- 51:45atrag sufletele când venim la biserică, după câteva după
- 51:49perioadă, nu facem altceva decât să putem de acolo încolo,
- 51:54împreună cu acești familiari noștri ai noștri cu cei dragi
- 51:57noștri să slujim domnului cu pasiune din toată inima.
- 52:01Știu că v-am spus despre romani Capitolul 8 și 28 de ani,
- 52:04momentele astea critice, vă rog, aduceți vă aminte Dumnezeu are
- 52:08grijă de voi, nu vă mai stresați.
- 52:11Nu moare nimeni, dacă ajunge mai târziu, nu se întâmplă nimic
- 52:15dacă nu mergi tu acolo vor da o recomandare și vă rog, luați-o
- 52:18ca din partea lui Dumnezeu, luați-vă o zi în care să nu
- 52:21faceți nimic. Bă, stați.
- 52:25Suntem atât de învățați cu productivitatea că și în casă nu
- 52:28putem. Bun.
- 52:34Îi spun unei femei harnice lucruri din mână, ai omorât-o.
- 52:39Ea era o femeie harnică, spune Stai Jos mult eu când voi mai
- 52:42vorbi ASA cum ai crezut în fața mea, asta este mă văd aici că îi
- 52:46zic frații stai. Ridică hotărât totul a trecut la
- 52:51bucătărie până nu este unii oameni care nu pot să stea cel
- 52:55mai greu, e să spui șezi. Interesant nu-i vorba
- 53:00dumneavoastră că exact aceeași oameni care acest medic nu mai
- 53:04pot nu mai pot aici obosită miss asta ca să fie ca la Banat cu
- 53:09miss. Dragii mei.
- 53:15Aduc eu aminte despre odihna pe care o primiți în cristos și
- 53:18dați voie lui Dumnezeu să acționeze cu odihna inima
- 53:20voastră. Vacanța nu e despre poze și
- 53:23despre a vizita. Nu-i doar despre asta îi fain că
- 53:27facem poze, îi facă avem amintiri plăcute.
- 53:31Apropo, dacă amintirile pe care am văzut-o acum, chiar cred că
- 53:35azi am văzut un clip soție, vreau să facă poză.
- 53:40El a contribuit. În natură și se pune la poza.
- 53:47Cel cu undița. Deci băiatul undița din poză și
- 53:53lasă undița și s-o cuprindă pe față și pune mâna pe burtă.
- 53:58Nu pună mâna pe burtă să vedem, pot să-mi cumpăr de aici.
- 54:03Și el se pune. Ca băieții, știți mai bine?
- 54:09Și poți să le faci cu prietenii tăi poze.
- 54:11Multumesc că nevasta mea nevasta vă stăm acolo și.
- 54:16Bună seara. Știu că poza fratele meu nici nu
- 54:20sunt veșnic albă la băiatul și-a plecat, tu te faci poza singură.
- 54:26Bune pe selfie. Dacă e și despre.
- 54:32Poze, de ce să nu reflectezi în realitate poza făcută?
- 54:37Fericire, ca să trăiți fericiți în vacanță și v-ați întors ca o
- 54:41familie a lui Dumnezeu înapoi în biserică, cu gând și cu pasiune
- 54:45și cu putere să slujiți domnului.
- 54:48Nu-i doar despre poze, nu-i doar despre a vizita.
- 54:51Aduce ți vă încă o dată aminte Isus Hristos trebuie să ne ofere
- 54:55în vacanța asta și odihna lui. Așa că vă trimitem.
- 55:01În vacanța asta? Cu un îndemn, clar.
- 55:06Și chiar mă interesa să țineți. Ca să rămână cash, aia cu nu
- 55:12intră cu sufletul vacanță, trebuie să rămână și asta foarte
- 55:15tare. În vacanță, nu plecați de la
- 55:20Dumnezeu. Voi în vacanță.
- 55:25Plecați cu Dumnezeu? Bun să nu cumva să plecați în
- 55:31vacanță de la Dumnezeu? Voi umple când plecați în
- 55:36vacanță. Cu Dumnezeu.
- 55:41Plecăm, recunoscându-ne limitele și că avem nevoie de odihna și
- 55:46că vrem în vacanță să îngrijim de templul duhului sfânt de tu
- 55:49trupul acesta plecăm cu smerenie, cedând controlul pe
- 55:55care am avut impresia noi că îl ținem în mâinile noastre și îl
- 55:58cedăm controlul în mâinile lui Dumnezeu și avem încredere că el
- 56:03ne poate oferi odihnă pentru struguri, dar și pentru suflete
- 56:07și că niciodată n-o să răcim. Dacă avem și o vacanță, plecăm
- 56:13cu ochii deschiși să vedem slava lui în natură și cum ne
- 56:17întoarcem, o să vedem cum să ne întoarcem și închei ne întoarcem
- 56:22nu doar cu poze și că sufletele care ne-au ajuns din urmă cu
- 56:27sufletele trase ne întoarcem cu inimile înnoite cu pilonii
- 56:32credinței pe care i-am văzut vie.
- 56:35Natura am zis noi mai puternici și cu o dragoste mare pentru
- 56:39Dumnezeu și pentru aproape. Pentru soț, soție, copii și mai
- 56:42departe și pentru biserică ne întoarcem gata să slujim, nu din
- 56:47epuizare. Ci ne întoarcem să slujim din
- 56:51plinătate odihnei găsite în cristos, să aveți o călătorie
- 56:57binecuvântată toți și o vacanță în care să găsiți cu adevărat.
- 57:03Fetele voastre și cu biserica întreagă să spunem așa, să ne
- 57:08ajute Dumnezeu.