Latest / Fiti Oameni / Ce vrea Duhul Sfânt de la noi? - Darius Zaharia
Transcript
- 0:00Lăudat să fie numele domnului, m-ați frați și surori stimați
- 0:04tineri este unul deosebit ca în această după-masă să putem să
- 0:09fim la părtășie la un timp în care stăm înaintea domnului, un
- 0:13timp în care ne rugăm în timp în care nu facem altceva decât să
- 0:18ne apropie mai mult și mai mult de domnul și ne întărim în
- 0:21puterea tăriei lui binecuvântat să fie domnul.
- 0:23M-am rugat ca domnul să-mi dea un cuvânt pentru noi.
- 0:26Un cuvânt care se găsește în faptele Apostolilor, capitolul
- 0:29II ă. Cuvânt care fiecare dintre noi
- 0:33ne va ajuta să putem să înțelegem ce vrea duhul sfânt de
- 0:39la noi. De obicei ca și oameni suntem
- 0:41aceia care totdeauna știm să cerem și unii dintre noi suntem
- 0:44profesioniști în AI. Cere lui Dumnezeu și Biblia ne
- 0:47vorbește de faptul că trebuie să cerem și bine lucrurile.
- 0:50Acesta, însă nu știu câți dintre noi ne-am gândit la ceea ce de
- 0:56fapt Dumnezeu își dorește de la noi.
- 0:59Oare când a fost ultima oară când ne-am pus întrebarea
- 1:01aceasta? În rugăciune stând înaintea lui
- 1:03Dumnezeu doamne, oare ce dorești tu de la mine și de la viața
- 1:08mea? De aceea, mesajul acesta, care
- 1:10domnul mi l-a pus pe inimă, este sub forma unei provocări în care
- 1:16duhul sfânt al lui Dumnezeu. Pe fiecare dintre noi ne va
- 1:19provoca și ne va arăta de fapt ce vrea el de la noi, pentru că
- 1:24în generația aceasta în care noi trăim stimați credincioși
- 1:27lucrurile sunt destul de complicate pentru foarte mulți
- 1:30oameni. Vorbim despre duhul sfânt al lui
- 1:33Dumnezeu, unii vorbește doar. Să se aibă așa ă să vorbească
- 1:39despre el. Alții chiar își doresc că duhul
- 1:42sfânt al lui Dumnezeu să lucreze în viețile lor, însă binele vine
- 1:45și ne vorbește că de fapt, Dumnezeu este acela care, în
- 1:47momentul în care a trimis pe duhul sfânt al lui Dumnezeu, nu
- 1:50l-a trimis ca noi să ne lăudăm că suntem mai buni decât alte
- 1:53confesiuni, ci ca duhul sfânt al lui Dumnezeu să ne ajute de la
- 1:58momentul acela al Nașterii din nou, până în momentul acela,
- 2:01când vom ajunge în împărăția lui Dumnezeu, doamne ajută lucrul
- 2:04acesta, așa cum să citesc Pasajul acesta, dacă nu este
- 2:07prea greu. Haideți să ne mișcăm odată în
- 2:09picioare cuvântul domnului, faptele Apostolilor, capitolul
- 2:11II citind versetul 37 și vom conclude în versetul 43, 1
- 2:15cuvânt al lui Dumnezeu, care ne vorbește și spune în felul
- 2:18următor, După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși
- 2:22în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli, Fraților,
- 2:26CE să facem pocăiți-vă le-a zis Petru și fiecare din voi să fie
- 2:30botezat în numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor
- 2:32voastre, apoi veți primi darul Sfântului Duh, căci făgăduința
- 2:37aceasta este pentru voi. Pentru copiii voștri și pentru
- 2:41toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va
- 2:44chema domnul Dumnezeul nostru și cu multe alte cuvinte,
- 2:49mărturisea îi îndemna și zicea, Mântuiți vă din mijlocul acestui
- 2:53neam ticălos cei CE au primit propovăduirea lui au fost
- 2:56botezați și în Ziua aceea la numărul ucenicilor s-au adăugat
- 3:00aproape 3000 de suflete. Ei stăruiau în învățătura
- 3:03apostolilor în legătura frățească, în frângerea pâinii,
- 3:07mii și în rugăciune. Fiecare era plin de frică și
- 3:10prin apostoli se făceau multe minuni și semne.
- 3:13Amin, vă rog respectuos să ocupați locurile, am citit
- 3:17Pasajul acesta pe care domnul mi l-a pus pe inimă pentru noi,
- 3:20tocmai datorită faptului căci contextul acestea lărgit în
- 3:24despre care am citit spune cuvântul lui Dumnezeu, după cum
- 3:27bine știm, după ce Mântuitorul Iisus Hristos timp de 40 de zile
- 3:31s-a arătat ucenicilor și după 40 de zile, Biblia ne vorbește în
- 3:35ultima zi Mântuitorul Iisus Hristos, când stătea cu
- 3:37ucenicii, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim.
- 3:41Nu le-a spus dacă n-aveți ce face rămâneți la Ierusalim.
- 3:45Dacă nu sunteți preocupat să rămâneți la Ierusalim, ci Biblia
- 3:49ne vorbește în versetul 4, căci domnul Isus Hristos le dă
- 3:52porunca aceasta și le poruncește să rămână în Ierusalim.
- 3:56Cei mai mulți dintre ei iau din galileea 90 km distanță și
- 4:00Biblia ne vorbește de faptul căci Mântuitorul Iisus Hristos
- 4:03tratează acest eveniment cu foarte multă seriozitate și le
- 4:09spune în felul următor, voi să rămâneți în Ierusalim și după
- 4:13aproximativ 10 zile, spune cuvântul lui Dumnezeu, în Ziua
- 4:16CINCIZECIMII. S-a coborât duhul sfânt peste
- 4:20cei 120 care erau în odaia de sus într-un mod inedit.
- 4:23Cum n-am mai făcut-o până atunci însă, deatunci a fost această
- 4:27dispensație în care Dumnezeu i-a generații la rând și botează cum
- 4:31a fost aseară și serile precedente și spune cuvântul lui
- 4:35Dumnezeu că după ce au experimentat lucrurile acestea
- 4:38ucenicit au fost cuprinși de uimirea pe care duhul sfânt al
- 4:44lui Dumnezeu produsul în viețile lor, dar numai ei au fost
- 4:47uimiți. Ce spune cuvântul lui Dumnezeu,
- 4:49că în momentul în care. Oamenii care s-au strâns la
- 4:52Ierusalim de pretutindeni o multitudine mare de oameni au
- 4:57venit la acolo și spune cuvântul lui Dumnezeu că în momentul
- 5:01acela, când s-a coborât duhul sfânt peste ucenici, unii au
- 5:05fost îndoielnice, au avut tot felul de întrebări și în
- 5:08contextul acestea, Biblia ne vorbește că Petru este cel care
- 5:12se ridică în picioare și la o simplă predică care a durat cam
- 5:172 minute și 47 de secunde. Cam atât.
- 5:19Trebuie să citești capitolul II. Spune cuvântul lui Dumnezeu că
- 5:22duhul sfânt al lui Dumnezeu a început să străpungă inimile
- 5:26oamenilor și oamenii. Aceștia.
- 5:28Chiar în ziua aceea s-au hotărât și l-au primit pe Mântuitorul
- 5:32Iisus Hristos ca domn și ca mântuitor și cuvântul lui
- 5:35Dumnezeu ne vorbește că dintr-o dată vedem biserica prima
- 5:38biserică pe care Hristos prin duhul său cel sfânt, a
- 5:43instaurat-o 3000 de oameni l-au primit pe Mântuitorul Iisus
- 5:47Hristos ca domn și ca mântuitor, bineînțeles că uitându-ne în
- 5:50scriptură, ne dăm seama că. Evenimentul acesta a fost
- 5:53într-un mod unul inedit, tocmai datorită felul în care lucrurile
- 5:57s-au întâmplat, dar uitându-ne în cuvântul lui Dumnezeu, putem
- 6:01să vedem de capacitatea aceasta extraordinară pe care duhul
- 6:05sfânt al lui Dumnezeu OA avut o și o are de a lucra într-un mod
- 6:09inedit în viețile oamenilor. De aceea, în această după-masă
- 6:14ne vom uita în cuvântul lui Dumnezeu și vom învăța, de fapt
- 6:18ce vrea duhul sfânt al lui Dumnezeu de la dumneavoastră și
- 6:21de la mine și de la fiecare dintre noi.
- 6:23Pentru că până la urma urmei noi suntem aceia care de fiecare
- 6:27dată când venim în prezența lui Dumnezeu, cerem și bine.
- 6:30Facem că cerem că Dumnezeu este cel care dă celor ce cer.
- 6:33Însă cuvântul lui Dumnezeu este acela care de multe ori ne pune
- 6:37înaintea adevărului ca fiecare dintre noi să înțelegem, de fapt
- 6:42ce vrea duhul sfânt al lui Dumnezeu de la noi și primul
- 6:45lucru pe care vreau să-l subliniez din Pasajul acesta
- 6:48este faptul că duhul sfânt al lui Dumnezeu este acela care își
- 6:50dorește să aducă claritate în mințile fiecăruia dintre noi.
- 6:55Vedeți cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește că după ce Petru a
- 6:59vorbit cuvântul lui Dumnezeu, oamenii aceia care au rămas
- 7:03străpunși în inimă, au venit la Petru și la ceilalți ucenici au
- 7:05spus, Fraților, ce să facem? Acuma întrebarea aceasta este o
- 7:09întrebare care fiecare predicator, fiecare păstor,
- 7:12fiecare slujitor o așteaptă de la oamenii pe care îi slujește.
- 7:16Ce să facă ca să poată să facă următorul pas, însă doar duhul
- 7:21sfânt al lui Dumnezeu are capacitatea ca să aducă
- 7:24claritate. În mințile noastre, tocmai
- 7:27datorită faptului că el este adevărul absolut al lui
- 7:31Dumnezeu, binecuvântat să fie numele său și duhul sfânt al lui
- 7:34Dumnezeu este acela care totdeauna dorește să lumineze
- 7:38mințile noastre în detrimentul faptului că, de fapt, foarte
- 7:42mulți la nivelul minții noastre avem tot felul de bătălii, lupta
- 7:47spirituală. Să știți că este daicel la
- 7:48nivelul minții. Aici este frontul de bătălie și
- 7:51dacă diavolul reușește într-un fel sau altul să-ți introducă și
- 7:54să strecoare anumite gânduri care să nu poți să le identifici
- 7:58că sunt din partea lui. Acele gânduri, dacă nu știi cum
- 8:01să le compartimente și să le dai la o parte și dacă nu există
- 8:05cineva care poate să te ajute să poți să gestionezi gândurile
- 8:09acestea, cei mai mulți dintre noi vom acționa nu cum ar vrea
- 8:13de fapt duhul sfânt al lui Dumnezeu să acționăm ce o să
- 8:17acționăm și reacționăm în felul în care credem că ar trebui să
- 8:20facem și de aceea cei mai mulți dintre noi, în momentele în care
- 8:24am crezut că duhul sfânt al lui Dumnezeu, ne-a luminat cu
- 8:27privire la un lucru și ne-am dat seama că am dat cu capul în
- 8:30bară. Și n-a fost de fapt un sfânt al
- 8:32lui Dumnezeu. A fost propria noastră, dar
- 8:35ființe sau ideologiile noastre sau în cel mai rău caz a fost un
- 8:40gând pe care vrăjmașul l-a sădit în mințile noastre.
- 8:43Aduceți vă aminte ce spunea Apostolul Pavel Bisericii din
- 8:47Corint în II Corinteni, capitolul 11, versetul 3, unde
- 8:50vine și spune în felul următor, dar mă tem că, după cum șarpele
- 8:53a amăgit, o pe Eva cu șiretlicul ei, tot așa și gândurile voastre
- 8:58să nu se strice de la curățirea care este față de.
- 9:02Hristos vedeți la nivelul minții noastre, este bătălia și chiar
- 9:07când stăm în biserică suntem predispuși ca să avem tot felul
- 9:11de gânduri, tot felul de stări, tot felul de gânduri care trec
- 9:14în mințile noastre și cei mai mulți dintre noi nu ne dăm seama
- 9:17că chiar dacă suntem în biserică, suntem sub un asediu
- 9:21din partea celui rău unde cel rău încearcă să introducă tot
- 9:24felul de gânduri. Îmi aduc aminte că eram o dată
- 9:26și ne ruga pentru o fată demonizată și în timp ce ne
- 9:29rugam pentru ea la un moment dat, demult nu ii au început să
- 9:31spun în felul următor. Voi mă scoateți pe mine afară
- 9:34din ea, dar ca și mine, spunea demonul respectiv.
- 9:37Încă am foarte mulți prieteni, știam lucrul acesta și spunea
- 9:40Aia spus În felul următor și l-am întrebat, dar unde sunt
- 9:42prietenii ăștia? Ai tăi la care drumul respectiv
- 9:44spui în felul următor? Păi vin în biserici că atunci
- 9:48când voi predicați cuvântul lui Dumnezeu să vină la mintea
- 9:51omului să spună oare chiar așa o fi oare n-o fi altcumva să-l iei
- 9:55pe om să-l ducă cu mintea în altă parte?
- 9:58Haideți să fim onești, nu-i așa că de multe ori cu trupul a fost
- 10:01aici și cu mine am fost în altă parte.
- 10:03M-am gândit ce o să facem mâine? Ne-am gândit la ce am lăsat, ce
- 10:06mai avem de făcut, nu cumva să primim cuvântul acesta pe care
- 10:11Dumnezeu îl lasă pentru noi tocmai cu scopul să aducă
- 10:14claritate, să aducă lumină, să putem să schimbăm lucrurile care
- 10:18nu sunt bune în viețile noastre și ne dăm seama că de adevărul
- 10:21acesta, uneori suntem aici cu trupul, dar cu mintea suntem în
- 10:24lunile, știți, suntem în altă parte așa, să zicem pe hackeri,
- 10:28cum zice noi la bihor, înțelegeți și lucrul acesta nu
- 10:30se datorează faptului că nu-l iubim pe Dumnezeu foarte mulți
- 10:33oameni. Interpretează frate, dar îl
- 10:35iubesc pe Dumnezeu. Noi știm că nu este Dumnezeu,
- 10:37dar pe lângă Dumnezeu nu iubim încă multe lucruri și lista
- 10:41iubirii noastre este foarte lungă că aduceți aminte când
- 10:44domnul Vorbește Bisericii, nu-i zice auzi Ce am împotriva ta
- 10:48este faptul că nu iubești ceea ce am împotriva ta este faptul
- 10:51că ți-ai părăsit dragostea dintâi, adică ce este prioritar
- 10:55și ce ar trebui să fie prioritate.
- 10:57De aceea stimați credincioși când duhul sfânt al lui
- 11:00Dumnezeu, ne vorbește când un sfânt al lui Dumnezeu este acela
- 11:04care își dorește să lucreze în viața noastră.
- 11:06El este acela care totdeauna ne aduce claritate.
- 11:09Eu știu că există tot felul de gânduri.
- 11:11Există tot felul de stări. Există tot felul de păreri.
- 11:14Există tot felul de opțiuni există există, dar cine este
- 11:18vorba despre Dumnezeu și când este vorba de ceea ce noi
- 11:21trebuie să facem, ceea ce este vorba de lucruri care noi
- 11:24trebuie să le schimbăm în viețile noastre.
- 11:27Noi trebuie totdeauna să ascultăm de duhul sfânt al lui
- 11:29Dumnezeu, pentru că el este acela care are cele mai bune
- 11:31intenții pentru oricare dintre noi.
- 11:33Nimeni n-o să-și dorească ceea ce duhul sfânt.
- 11:37Dumnezeu își dorește pentru tine, pentru Viața ta și pentru
- 11:39Casa Ta oamenii în părerile lor sunt relativ oamenii în adevărul
- 11:44lor sunt creativi, dar adevărul absolut îl deține unul sigur și
- 11:48acesta este Isus Hristos Binecuvântează fie el și atunci
- 11:50când el vorbește el nu ne vorbește, doar ca să se afle în
- 11:54treabă, ci el ne vorbește tocmai cu scopul se transforme viețile
- 11:58noastre și să putem să fim oameni aceia care să discernem
- 12:02adevărul de minciună, generația pe care noi o trăim și generația
- 12:08din care facem parte. Este una dintre cele mai
- 12:10complicate generații. Nici o altă generație nu a fost
- 12:15expusă așa cum este generația aceasta.
- 12:17Suntem expuși la tot felul de ideologii.
- 12:20Suntem expuși la tot felul de lucruri pe rețele sociale, la
- 12:24tot felul de biserici, la tot felul de slujitori, la tot felul
- 12:27de oameni și ne dăm seama de faptul că unii sunt luminați de
- 12:32duhul sfânt al lui Dumnezeu, iar alții sunt luminați de propriile
- 12:36lor ideologii filozofice sau ideologii teologice care n-au
- 12:39nici o rădăcină din adevărul lui Dumnezeu.
- 12:42E Apostolul Pavel, la un moment dat, spunea romani Capitolul 9,
- 12:46versetul unde vine și spune în felul următor, spune Adevărul în
- 12:49Hristos, nu mint cugetul meu luminat de duhul sfânt.
- 12:52Îmi este martor interesant lucru că apostolul Pavel nu au fost
- 12:57luminat de filozofiile ideologice și teologice pe care
- 13:00le-a învățat la piciorul lui GAMALIEL, deși putea să facă
- 13:03lucrul acesta, pentru că a fost unul dintre așii pe care școala
- 13:08lui gamaliel i-a scos, însă Biblia vine și ne vorbește că
- 13:11omul acesta era așa de dependent de duhul sfânt al lui Dumnezeu.
- 13:15Încât pe apostolul Pavel nu vine să-l lumineze.
- 13:19Tradiția nu vrea să lumineze obiceiurile nu vine astfel
- 13:23lumineze încredințările lui sau altor oameni.
- 13:27Ce biblia fine și cine vorbește că omul acesta era luminat de
- 13:31duhul sfânt al lui Dumnezeu? Aș vrea puțin să reflectăm la
- 13:34viețile noastre, oare pe noi, cine ne luminează într-o vreme
- 13:37că aș aceasta cine este cel care ne sfătuiește prietenii,
- 13:41internetul ă ă lucrurile de pe rețelele de socializare?
- 13:46Sau este duhul sfânt al lui Dumnezeu, pentru că tot în
- 13:49aceeași măsură, în deciziile pe care noi le facem, lucrul acesta
- 13:54se va dovedi că de aia am ajuns mulți dintre noi să dăm cu capul
- 13:58în bară, stimați credincioși pentru că n-a fost duhul sfânt
- 14:01al lui Dumnezeu. Cel ce ne-a luminat că dacă ar
- 14:03fi fost un sfânt al lui Dumnezeu, viețile multora dintre
- 14:07noi poate n-ar arăta cu acele pete pe care unii dintre noi
- 14:12le-am avut de a lungul vremii și cazierul nostru.
- 14:14Probabil că ar fi curat, dar tocmai datorită faptului că am
- 14:17pus în cârca dulce. Dar e ușor să spunem frate, mi-a
- 14:21vorbit domnul sfânt al lui Dumnezeu.
- 14:22Păi dacă duhul sfânt al lui Dumnezeu vorbit, chiar am fost
- 14:25motivația pentru care lucrurile s-au întâmplat în felul acesta.
- 14:29Care e motivația pentru care, pentru într-un fel sau altul
- 14:32ajuns să falimenteze într-un domeniu sau altul când de fapt
- 14:36dul sfânt al lui Dumnezeu, este acela care își dorește să aducă
- 14:39claritate minților noastre vieților noastre pentru a putea
- 14:43să discerne haideți să o luăm în altă ordine de idei, dacă duhul
- 14:47sfânt al lui Dumnezeu este cel care lucrează în dreptul nostru.
- 14:49Motivație pentru care unii dintre noi încă n-am ajuns să
- 14:52fim transformați și suntem tot acolo și ne hrănim numai cu
- 14:56lapte și nu am ajuns să trecem și să creștem și să mergem
- 15:00ascendent înspre împărăția lui Dumnezeu și mulți dintre noi.
- 15:04Ne dăm seama că viețile noastre sunt cum sunt, ne dăm seama că
- 15:08acuma suntem sus, acum suntem jos acum credem cuvântul lui
- 15:12Dumnezeu, ieșim afară și dintr-o dată, în loc să renunțăm la
- 15:16lucruri care ar trebui să renunțăm, mulți dintre noi
- 15:19începem să le tolerăm că doar. Găsim suficienți oameni care să
- 15:22ne argumenteze păcatul și să le spună că nu-i chiar așa de
- 15:25problematică situația cu care ne confruntăm fără să ne dăm seama
- 15:30că de fapt, duhul sfânt al lui Dumnezeu este acela care își
- 15:32dorește să lumineze viețile. Uitați-vă în Pasajul acesta.
- 15:36Interesant este faptul că oamenii aceștia gândul sfânt al
- 15:40lui Dumnezeu Începu să se lumineze nor mers acasă la
- 15:42părinți se intrebe, auzi Mami, Tati, vreau să mă botez deoarece
- 15:45zice bine ia o ești prea tânăr, mă așteaptă, mă, nu ești
- 15:50pregătit. Mă n-o să poți ține tot felul de
- 15:52idei serios la ce să încercăm să spunem lucrul ăsta, adică stați
- 15:56puțin să o luăm. În altă ordine de idei, noi
- 15:59ținem pocăința și noi suntem cei care ținem calea lui Dumnezeu
- 16:04sau Dumnezeu este cel care ne ține pe calea lui sau duhul
- 16:08sfânt al lui Dumnezeu. Ne dă puterea și tăria să putem
- 16:11să trăim în fiecare zi pentru Dumnezeu doamne sută lucrul
- 16:13acesta. Eram într-o într-o într-o
- 16:17duminică seara, la botez aveam botez la Turnu Severin și la un
- 16:21moment dat am fost expus într-una dintre cele mai ușa.
- 16:24Delicate moment ce ziua botezului, fiecare avem un targ
- 16:28in rugăm pentru 40 de oameni ca să fie mântuiți.
- 16:31Anul trecut am avut 52 chiar ilor primit pe domnul Isus
- 16:34Hristos ca domn și ca mântuitor. Anul acesta am avut 24 deja și
- 16:39peste 2 săptămâni. Avem din nou un botez și ne
- 16:41rugăm ca Dumnezeu să lucreze și vă dați seama la un moment dat,
- 16:44ne-am trezit la ăla botez și una dintre candidatele care l-or
- 16:50primit pe cristos ca domn și ca mântuitor avea o problemă, era
- 16:53Alcoolist, erau cu lista. Orașului unde am deschis recent
- 16:57o biserică la vânju mare și la un moment dat au venit unul
- 17:00dintre pastorii mei asistenți de ce frate, dar eu zice avem o
- 17:03problemă care e baiul eu către el, vă dați seama așa ca pe la
- 17:06noi la birou, zice frate, dar zice una dintre candidate 10
- 17:11toate roșii în obraji, nu de la pudră stați liniștiți de la
- 17:15choco sunat și zice Lucește hochei la ea și zice am uit mai
- 17:20mare, ziceam cu ceva ce am convenit cu hainele la ea o
- 17:23vinit, data o vinifică sau venit așa mai departe.
- 17:27Vai duceți-mă la ea? Nu am văzut la 2000 a noastră să
- 17:30o văd zic. Ce face ziua domnul Darius, deci
- 17:34așa, măi specii. Satana zice că n-a putut să-l
- 17:36biruie 10 60 acuma ce să faceți, cum i-am zice ce faceți cu mine?
- 17:40M-a mânat, nu m-a mânat, mă botezați, nu mă boteza
- 17:44dumneavoastră, ce ați fi făcut, acuma am mulți bani, cam știi
- 17:47cum îi că nu am zice bă ăsta, nu merită să fie botezată încă, dar
- 17:52încă nu-i pregătită și în timp ce este ceam așa am primit așa
- 17:55un semn din partea lui Dumnezeu. Cazul.
- 17:59Vai vă dați seamă niciodată doamne murit de la mine sau de
- 18:03la tine doamne că nici nu vreau să fac nimic fără idei și timp
- 18:07ce vorbeam așa eram uitam la ea. Am văzut de regretul care am
- 18:11fața ei și am zis du-te, Schimbă-te cu ce botez.
- 18:15Și s-o schimbat, doamna am botezat o.
- 18:20Din momentul acela. Femeia aceasta nu au mai pus
- 18:24niciodată gura pe alcool, dar hai să vă spun ce am făcut.
- 18:28Era una dintre cele mai reputabile femei din vânju mare,
- 18:32un orășel nu foarte mare, relativ mare, dar într-un orășel
- 18:36unge toată lumea o cunoștea pe femeia.
- 18:38Asta o mărs a noastră casă. O scos vreo 380 L de vin din
- 18:44beci. Așa că și toate vecinele și toți
- 18:48vecinii au început să se uite la ea și au început a noastră să
- 18:51facă evanghelizare prin faptul că nu împărțiți și lăudat la
- 18:54vecini să aibă ce să BEI sau să vândă celor în cap tot alcoolul
- 18:59aruncat în canal. De fiecare dată când mă vede
- 19:02femeia asta vin și mă ia în brațe și mă țucă și zice felul
- 19:05următor, de ce Frate darius, dacă nu m-ai fi botezat în ziua
- 19:09aia, Niciodată nu l-aș mai fi primit pe Isus Hristos ca domn
- 19:13și mântuitor și nu trăim pentru cristos, îi prezentă, dar una
- 19:16dintre cele mai transformate ființe pe care avem.
- 19:20Asta e plină de duhul sfânt al lui Dumnezeu, indiferent că
- 19:23predică cel mai slab dintre ani. Nu știu cine preia atât amin și
- 19:27aleluia și osanale și când vin la biserică, pe toți la rând și
- 19:31țucă și îmbrățișează și mi-am dat seama de o chestiune când Id
- 19:36ul sfânt al lui Dumnezeu, cel care lucrează, nu că vreau să
- 19:39scot în relief ce revelator și ce revelații am primit eu, nu
- 19:44faptul că duhul sfânt al lui Dumnezeu uneori lucrează în
- 19:48ciuda tiparelor noastre de gândire.
- 19:51Că până la urmă urmă duhul sfânt al lui Dumnezeu duhul Sfânt al
- 19:53lui Dumnezeu, iar nu suntem așa de micuț în ecuația lui și el
- 19:57face ce vrea cu noi. Nu mai știți care e problema
- 20:00noi. Uneori ne punem să fim aceia
- 20:03care monopolizăm lucrarea Duhului Sfânt și Noi suntem ăia
- 20:06care când vreau eu să folosească domnul sfânt și că nu vreau să
- 20:10nu mă folosească serios, dacă mai vă pun o întrebare, cine îl
- 20:14are pe duhul sfânt? Nu ridicați mâna, toți acei emo,
- 20:17EU am produs-o eu am totuși fiecare din ele dacă aveți
- 20:20produse în serios. Dar pe, câți dintre noi are
- 20:22duhul sfânt al lui Dumnezeu? Așa ar trebui să punem
- 20:24întrebarea, nu cât de extraordinar suntem noi, pe câți
- 20:28dintre noi ne-a redus sfânt al lui Dumnezeu era rodul sfânt al
- 20:32lui Dumnezeu, este acela care își dorește să ne aibă pe
- 20:35fiecare dintre noi, dar nu să ne aibă numai duminică, să n-aibă
- 20:39și peste săptămână și să-i aibă 24 de ore și acasă cu stimați
- 20:44bărbați. Acum știu că unii dintre noi
- 20:46suntem până o dungă, dar dacă acasă nu știm să ne comportăm cu
- 20:49nevestele noastre cu niște doamne.
- 20:52Atunci nu așteptați ca nevestele să vină să spună o domnul meu,
- 20:56nu EO viitură la consiliere la noi, zilele de marți și miercuri
- 20:59avem zile de consiliere și la un moment dat, însă era frustrare
- 21:02și de frați ce zice, dar eu deja mă pot înțelege cu nevastă-mea.
- 21:06Am citit zice că avraam era acela care respectat de
- 21:10nevastă-sa zice și seara când venea ziua domnul meu și i-am
- 21:13zis așa, este dreptul ei, așa n-au ce i nevastă-mea nu face
- 21:17asta pe pista, dacă tu ești, eram cu nevastă-Ta, păi cum vrei
- 21:21să spună domnul meu, nu sunt înțelegeți greșit?
- 21:23Cât suntem de la țară, ce ne tratăm partenerii de viață, cum
- 21:28nu trebuie. Mb, eu știu că domnul ne
- 21:30vorbește. Astăzi văd că ești plin de duhul
- 21:32sfânt al lui Dumnezeu. Crezi că tu sfânt al lui
- 21:34Dumnezeu îți dă permisiunea ție să vorbești cum vrei cu
- 21:36partenerul de viață să vorbești cum vrei cu pruncii tăi să faci
- 21:40să te comporți cum vrei pe duhul sfânt al lui Dumnezeu este cel
- 21:43care ne disciplinează și aduce lumină și aduce claritate și ne
- 21:47ajută să putem să fim chiar rugăciunile noastre, să nu fie
- 21:51oprite și să se ridice până la tavanul ăsta frumos unde avem
- 21:54peștele pe el, nu? Cred că sunteți bun unica
- 21:57biserică din univers care aveți peștele a și păta vada bine când
- 22:01te uiți înspre sus se aduce aminte de 50.
- 22:03Nu-i așa? Doamne ajută la lucrul ăsta?
- 22:06N-am văzut pe cineva, a venit nașa lui, dar chiar e motivația
- 22:10pentru care unii dintre noi suntem cum suntem și acum
- 22:13stimate surori acum. Dacă aș vorbi, vorbește,
- 22:17vorbește și vouă am bai, știi cum zicea cineva, înțelegeam vă
- 22:22urez și EU dacă reputația, care unele dintre dumneavoastră.
- 22:26Vă comportați cum vă comportați cu partenerul de viață care e
- 22:29motivația pentru care poate spune tati un lucru și vine
- 22:33pruncul la tine și tu ca mamă zici, dar lasă, nu îl băgați în
- 22:36seamă pe toate cântate prea așa serios cu și atunci așteptăm
- 22:40chiar să facem ceea ce ar trebui să facem și nu facem și așteptăm
- 22:44ca Dumnezeu să lucreze dreptul nostru și puterea pe care
- 22:48Dumnezeu vreodată de mamă și capacitățile pe care Dumnezeu
- 22:52vi-l da numai încep să lucreze în dreptul nostru, câtă vreme nu
- 22:56suntem supuse. Bărbaților noștri iamu
- 23:00iertați-mă, dacă nu știi să te comporți cum trebuie și dacă nu
- 23:03știi cum să îl pui pe bărbatul tău colon de treabă și să îi
- 23:07faci ciorbă păcălită, nu-i bai mare că atunci degeaba atât
- 23:11așteptăm toată ziua să lucreze domnul că nu mai lucrează domnul
- 23:14doar dulci sunt al lui Dumnezeu e creativ și după Sfânta lui
- 23:17Dumnezeu este lumina necesară de a putea face ceea ce trebuie să
- 23:20facem. Am ie, vedeți ce i-a mirosit mai
- 23:23mic, mai hotărâți ca voi, de ce vorbești frate, dar apoi nu.
- 23:28Păi, dar domnul ne vorbește, dar domnul este cel care își dorește
- 23:32să aducă claritate vieților noastre, să nu mai trăim cum am
- 23:35trăit odinioară, să nu mai fim oamenii ăștia care să trăim din
- 23:39amintiri, ci duhul sfânt al lui Dumnezeu.
- 23:41Este suficient de creativ ca să ne ia de capacitățile și
- 23:44puterile de care avem nevoie să putem să facem ceea ce trebuie,
- 23:48dar cei mai mulți dintre noi suntem aceia care limităm pe
- 23:51duhul sfânt al lui Dumnezeu. În Pasajul acestea sunt mască
- 23:54dincioși bine vorbește cu duhul sfânt al lui Dumnezeu, lumina pe
- 23:57oamenii ăștia, ăștia nu-mi trebuie pe unul și pe altul.
- 23:59E bine să se boteze tineri dreapta, nu mai așteptați să se
- 24:03boteze și alți prieteni de ai lor luat decizia de AL primi pe
- 24:07Isus Hristos ca domn și ca mântuitor, în ciuda faptului că
- 24:11mințile lor erau un amalgam spiritual, cei mai mulți dintre
- 24:14ei erau evrei, unii erau prozeliți, prozeliții erau
- 24:17dintre neamuri care au derapat la religia iudaică printr-un
- 24:21ritual al botezului și care spuneau că îl au pe High chiar
- 24:25și tată, însă primele vorbe știu când un sfânt al lui Dumnezeu
- 24:28le-a străpuns inimile. Oamenii, aceștia au luat
- 24:32hotărârea și au început să-l urmeze pe domnul doamne ajută la
- 24:36lucrul acesta, pentru că dacă avem nevoie de ceva într-o vreme
- 24:39ca aceasta stimați credincioși avem nevoie de duhul sfânt al
- 24:42lui Dumnezeu și avem nevoie ca el să producă claritate în
- 24:46viețile noastre. Vedeți cum strânge mulți dintre
- 24:49noi cizme, rugăm, doamne vorbește doamne, fă doamne te
- 24:53rugăm fă ți numele de slavă, Dar în momentele în care există
- 24:56tensiunile alea mici între noi, care cei mai mulți dintre noi nu
- 25:00știm cum să le gestionam. Atunci să vedeți cum e
- 25:03transformă Petru au fost pistol cu apă pe lângă ceea ce mulți
- 25:08dintre noi, să zicem că asta, au spus adio suteanu ureche.
- 25:11Noi tăiem în stânga și în dreapta urechile la frați, nu mă
- 25:14uit la dumneavoastră, domnule, nu știa ce și îmi pun
- 25:16întrebarea, toate lucrurile astea se întâmplă ce duhul sfânt
- 25:19al lui Dumnezeu ne luminează sau uneori ambițiile noastre
- 25:23personale încep ca să iasă la iveală și acum nu ne mai convine
- 25:28cutare, nu-i mai place cutare, nu mai suntem mulțumitori.
- 25:32Toate lucrurile acestea se datorează nu doar faptului că
- 25:35nu-l iubim pe Dumnezeu, ci tocmai datorită faptului că
- 25:38suntem goi de duhul sfânt al lui Dumnezeu.
- 25:41Așa să mă mai trezesc oleacă. La un moment dat s-au pocăit
- 25:44într-o localitate, unul dintre cei mai răi oameni care erau
- 25:47acolo seara cuțitașul satul ăsta pe toți înainte să se pocăiască
- 25:50pe toți făcut harakiri cu ei și la un moment dat s-au pocăit al
- 25:53nostru și e ok venită. Duminică au văzut că o coleta
- 25:57unu la ușă, unul cu cântarea, au mai venit o duminică ovi 3
- 26:02Duminici la 1, L mult la posturi și frate pastrama.
- 26:05Ok am văzut că băiat fain îs Justiție, așa cum trăbă acum
- 26:08pune mă să fac și eu ceva se uita păstorul la el.
- 26:11De ce mă prietene zice mai stai mult, nu știu dacă ai pe scaun
- 26:15zice că mai trebuie să crezi că îl cunoști pe domnul nostru.
- 26:17Au mai avut nicio vină, a revenit la păstori după vreo 2 2
- 26:21Duminici jos frate zici de a pune măcar o rugăciune, să zic
- 26:24și eu tatăl nostru, să zic și eu ceva acuma dacă are pe stoc zice
- 26:27Frate mai stai acolo, e liniște și ăla un moment dat al nostru
- 26:30s-o supăra și într o după o rugăciune așa fierbinte cum a
- 26:33fost și la noi la un moment dat, toată biserica.
- 26:36Încetișor început a nostru doamne arată în 5 o.
- 26:39Supăra că bac ul TU el la un moment dat o și vă dați seama,
- 26:43nu? Dintr-o dată s-a făcut numai că
- 26:47formarea tristețe este că așa suntem mulți dintre noi.
- 26:51Am devenit, domnule, noi justițiarii lui Dumnezeu, mă,
- 26:54dacă am fi noi măcar ăia care știi ca zilele noastre să fie
- 26:58curate și să fim oameni la țiplă și duhul sfânt al lui Dumnezeu
- 27:02să îi lumineze, a știți care se ridică totdeauna creștinii a
- 27:05firești aia, domnule, care nu mai auzi și în registrul unei
- 27:09biserici vin din când în când, dar când vin, domnule, nu le mai
- 27:12convine nimic, știți că există și astfel de creștini?
- 27:15Cineva zicea că nu există creștini firești, dar Biblia
- 27:18Vorbește și Biblia. Nu minte dacă veți citi în unu
- 27:20corinteni capitolul III, aduceți vă aminte că la un moment dat,
- 27:23apostolul Pavel vine și vorbește, nu corinteni capitolul
- 27:27III unei biserici botezate, domnul cu duhul sfânt, unde
- 27:30Darurile Duhului sfânt se manifesta și o biserică care a
- 27:33experimentat botezul cu duhul sfânt și spune cuvântul lui
- 27:36Dumnezeu la un moment dat că apostolul Pavel vine și spune,
- 27:38cât despre mine, fraților, nu a putut să vă vorbesc ca unor
- 27:41oameni, spun el aici, uitați-vă ca unor oameni duhovnicești.
- 27:46Trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești ca unor prunci în
- 27:51cristos și le spune și de ce zice v-am hrănit cu lapte, nu cu
- 27:55bucate, pentru că nu le putea suferi și nici acum nu le puteți
- 27:58suferi pentru că tot lumești sunteți și le spune în felul
- 28:02următor în adevăr, când între voi există zavistii zavistii
- 28:05înseamnă invidie certuri, dezbinări, nu sunteți voi
- 28:09lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni, numai
- 28:12că există oameni lumești, o is pline bisericile noastre de
- 28:16oamenii care nu mai lasă pe duhul sfânt al lui Dumnezeu.
- 28:19Să lumineze mințile lor și când mintea numai lumină atât de
- 28:22duhul sfânt al lui Dumnezeu, știu ce se întâmplă te Întorci
- 28:26înapoi la lucrurile din trecut cu inima ta L iubești pe
- 28:29Dumnezeu, dar când mintea nu este același palier cu inima și
- 28:34când ele nu funcționează sub Călăuzirea duhului Sfânt, poți
- 28:38să fii acela care să faci ravagii în biserica lui Hristos
- 28:43și, din nefericire, astăzi experimentăm experiențele astea
- 28:47pe care nici unul dintre noi ni le dorim în biserici oameni.
- 28:50Chiar în tren au fost transformați de duhul sfânt al
- 28:53lui Dumnezeu și n-au lăsat pe duhul sfânt al lui Dumnezeu să
- 28:56transforme. Știți că unii oameni și unu
- 28:59credincioși s-au conformat or vinit întâlniri văzut că vin la
- 29:02costum sau măcar la costum or venit într-un eu văzut cu
- 29:05baticuri, pus baterii o vizită într-o știu bine la subsoară
- 29:08s-or pus și astăzi niște aparențe spirituale, însă când
- 29:12duhul sfânt al lui Dumnezeu lucrează în trecutul nostru, el
- 29:15transformă viețile noastre după chipul și asemănarea lui
- 29:19Hristos, binecuvântat să fie domnul.
- 29:21Dar în momentul în care există doar tu în formare când este
- 29:25conformare viața unui credincios ăla nu sunteți de la rugăciune,
- 29:28ăla n-o să-l vezi că se implică ăla, poate face cum au făcut
- 29:32anania și safira. Firma 6 Th ei de ochii lumii să
- 29:35iasă în relief și, dacă cumva domnule, nu i-ai pus aci să le
- 29:38faci în tabloul să le pui aici pe monitor se vadă toată lumea
- 29:42ăștia se supără domnul Shujaa bagajul și pleacă acasă hd si
- 29:47lumea mai dragă, se întâmplă și 3 lucrul ăsta să venim astfel de
- 29:52lucruri. Dar Biblia ne vorbește că un om
- 29:55care este plin de duhul sfânt al lui Dumnezeu, care este luminat
- 29:58de duhul sfânt al lui Dumnezeu. Omul acela totdeauna știu ce va
- 30:02face, nu va căuta folosul lui, ci va căuta folosul altora, va
- 30:07căuta folosul lucrării lui Dumnezeu ăla, chiar dacă vede că
- 30:12anumite lucruri nu-s bune știe ce face, nu vede toată ziua să-l
- 30:15urecheze pe păstori și pe păstori.
- 30:17Zic că mă, dar ce păstor sunteți voi vă ziceți, doamnă, și-a
- 30:20plătit, mă umfla și numai lucrurile de cinstea.
- 30:23Nu mare, nu o știi ce face la săpun și se roagă la în taină se
- 30:27roagă și mijlocește pentru că este parte din lucrarea lărgit
- 30:31al lui Dumnezeu și asta face duhul sfânt al lui Dumnezeu,
- 30:34duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Totdeauna aduce claritatea
- 30:37necesară ca fiecare dintre noi să putem să facem ce ar face
- 30:42cristos dacă ar fi în locul nostru, cum s-ar putea importa
- 30:45cristos dacă ar fi în locul nostru, cum ar vorbi cristos
- 30:49dacă ar fi în locul nostru, pentru că asta face duhul sfânt
- 30:51al lui Dumnezeu. De aceea stimați credincioși.
- 30:54În această după-masă, pentru că vreau să mă opresc aici ă vreau
- 30:58să ne rugăm în seara aceasta și vreau să ne rugăm la modul cel
- 31:01mai serios în care să venim înaintea lui Dumnezeu.
- 31:04Nu doar Dumnezeu dumneavoastră ne vorbească și doar Dumnezeu să
- 31:07fac să facă ceea ce vrem noi și să rugăm pe duhul sfânt al lui
- 31:11Dumnezeu să ne învețe cum să fim ascultători vocii sale și cum
- 31:16să-l lăsăm pe duhul sfânt al lui Dumnezeu să lucreze în toate
- 31:20domeniile vieților noastre. Viața noastră este structurată
- 31:24pe domenii. De la domeniul familiar
- 31:26spirituala, domeniul hobby-urilor, domeniul
- 31:28profesional la domeniul economic și așa mai departe, viața
- 31:31noastră este structurată și în viețile noastre în domeniul
- 31:35spiritual. S-ar putea să fim țiplă, dar
- 31:37domeniul familiar mult introdusă falimentar.
- 31:40Și multe fiice ale dumneavoastră să nu-și dorească să fie ca și
- 31:43dumneavoastră și mulți fii ai dumneavoastră să nu-și dorească
- 31:45să fie ca și voi. Tocmai datorită faptul că ne-am
- 31:48lăsat pierduți sfânt al lui Dumnezeu să lumineze domeniul
- 31:51acela al familiei. S-ar putea să fi simplă din
- 31:54punct de vedere familial și să ai grijă de familie, dar din
- 31:56punct de vedere spiritual să nu se vadă fiica și sunt ceva de
- 32:00băiatul tău și să nu te vadă niciodată la rugăciunea să nu te
- 32:03vadă că Mami și tati sunt oameni chiar în mijlocul problemelor.
- 32:07Știu să-și plece genunchii înaintea lui Dumnezeu și se
- 32:10roagă, domnule, numai când vin la biserică, fără să-și dea
- 32:13seama că de fapt rugăciunea este una dintre cele mai vitale
- 32:16elemente ale vieții credinciosului.
- 32:19Pentru că prin rugăciune puterea întunericului începe să fugă și
- 32:23să fie pusă în mișcare. Era mutat.
- 32:25Invitați să vă aduc aminte de lucrul ăsta și vă spun ca și
- 32:27întăritură era MÂNAT invitat în Spania și un pastor de la o altă
- 32:31biserică auzit că sunt acolo, l-o sunat pe pastorul unde eram
- 32:34și eu o zice, nu vrei mâine asta era sâmbătă, zi ce să veniți la
- 32:37rugăciune, dar noi avem zice un băiat demonizat de 27 de ani și
- 32:41zice Hai împreună cu fratele acolo.
- 32:43Noi suntem cu toată echipa de mijlocire, o biserică de mărire.
- 32:46Dumneavoastră am ajuns acolo sâmbătă dimineață, pe la vreo
- 32:4810. Era un băiat în mijlocul lor.
- 32:51Erau vreo 20 de bărbați. Toată echipa de mijlocire acelei
- 32:54biserici și în momentul în care am ajuns acolo, la un moment
- 32:57dat, demonizatul ăla se uită la mine și în felul următor, noi vă
- 33:00urâm pe voi creștinii, dar știam lucruri dacă și noi urâm pe Em 1
- 33:043 domnul de Numa Numa, dar am zis că e dat de cei urâți.
- 33:06Va plati care demonul zice, pentru că în momentul în care
- 33:09voi începe să vă rugați la doi-trei kilometri distanță de
- 33:13locul unde vă rugați focul lui Dumnezeu cade peste noi și ne
- 33:17mistuie și am zis mărit să fie domnul că Biblia nu minte.
- 33:20Ne-a numit ce mare putere are rugăciunea fierbinte a celui
- 33:25neprihănit. Care sunt motivațiile pentru
- 33:27care cei mai mulți dintre noi ne rugăm?
- 33:28Chiar e motivul pentru care cei mai mulți dintre noi, ca și
- 33:31taci, ca și mame, nu mai vrem o viață de rugăciune chinuiam vrem
- 33:35casă Dumnezeu să lucreze, dar duhul sfânt al lui Dumnezeu
- 33:37vorbind, nu, dar cei de 1000 de ori nu vorbi că trebuie să ne
- 33:40rugăm și mulți dintre ieșeni pe ușile acelea și, justificând,
- 33:43domnule spre ocupat, domnule, îți vinzi am multe de făcut,
- 33:46n-am timp eu serios, dar ai auzit ce spune domnul așa pe
- 33:50orizontal? Și vezi numai cerul și peștele
- 33:52ăsta ascultă, mă, ce spun atunci o să ai timp?
- 33:5510 rogi atunci nu mă interesează, chiar ești așa,
- 33:58pornit zontal nici ce trebuie să mai faci, nu te interesează ce
- 34:02ai lăsat nefăcut, ce interesează numai să te faci bine, dar ce ar
- 34:05fi să începem noi să fim oamenii ăia în care duhul sfânt al lui
- 34:08Dumnezeu să ne lumineze toate locurile alea unde încă n-o juns
- 34:14lumina duhului sfânt se lumineze acele colțuri întunecate din
- 34:18viețile noastre, care dacă domnul el pune pe acest ecran,
- 34:22i-ar fi rușine multora dintre noi și am fugit.
- 34:24Din biserică tocmai datorită faptului că nu ne place cum
- 34:27arată viețile noastre în anumite contexte.
- 34:30De aceea, duhul sfânt al lui Dumnezeu aduce claritate și
- 34:33scene de posibilitatea ca fiecare dintre noi să venim
- 34:36înaintea domnului, ne recunoaștem doamne îmi dau seama
- 34:39că ești deficitar. Fiecare dintre noi suntem
- 34:41vulnerabili, dar atenție este să fii vulnerabil și alta este să
- 34:45fii deficitar și cei mai mulți dintre noi suntem deficitari în
- 34:50foarte multe domenii și tocmai de aceea ne-am ajuns să mergem
- 34:54așa scenei cu zi ce pierd din putere în putere?
- 34:56Dumneavoastră, credeți că e un joc de cuvinte în care binele
- 34:59vine și cine vorbește de faptul că Dumnezeu vrea să ne ducă
- 35:02ascendent și din putere în putere și se închide capacitatea
- 35:05să putem să gestionăm noi care suntem purtători de duh sfânt
- 35:10noi în care Dumnezeu a investit atâtea noi prin care Dumnezeu
- 35:13vrea să-și facă numele de slabă, că nu vă dus domnul în Italia ca
- 35:17să vă îmbogățiți ascultați, mă bine, dacă cineva îi bogați
- 35:21slavă Domnului, dar nu pentru asta v-au dus domnul Aicea că
- 35:24această națiune care a cutremurat întreg.
- 35:28Întreg mapamondul această națiune să se întoarcă cu fața
- 35:32la Dumnezeu și Dumnezeu prin dumneavoastră să aducă oamenii
- 35:35la mântuire, oameni politici care n-au nici o șansă să-l
- 35:39cunoască pe Dumnezeu și singura șansă.
- 35:41Ești TU pe care Dumnezeu trimis aici, însă mulți dintre noi
- 35:45poate ne-am pierdut direcția, mulți dintre parti nu mai avem
- 35:48puterea, nu mai avem tăria, mulți dintre noi parcă nu mai
- 35:51putem să pierdem și în viața noastră de zi cu zi, în loc să
- 35:54fim niște biruitori suntem niște înfrânt, fără să ne dăm seama de
- 35:58ceea ce. Zice cuvântul lui Dumnezeu în
- 36:00efeseni Capitolul 6 și mai ales în versetul 13, unde spune
- 36:04fierbător. De aceea luați toată armătura
- 36:07lui Dumnezeu ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să
- 36:11rămâneți în picioare după ce veți birui 50 % din viața
- 36:15voastră, 75 %. Și dacă e totul, de ce în
- 36:19viețile noastre nu-i totul și dacă domnul i-au spus că totul
- 36:22biruit, iar motivația pentru care monitorului măcar nu putem
- 36:25să ne biruim vorbirea, mulți dintre noi putem să biruim
- 36:29gândirea. Mulți dintre noi putem să ne
- 36:31pierdem acțiunile mult, nu putem să ne împotrivim împotriva
- 36:34puterii demonice, care e motivația și motivația.
- 36:37Este simplă, pentru că doar asta este efectele unei cauze și
- 36:41cauza este că cei mai mulți dintre noi vorbim despre duhul
- 36:44sfânt al lui Dumnezeu ca un accesoriu fără să lăsăm ca duhul
- 36:48sfânt al lui Dumnezeu. Să inunde toate domeniile
- 36:51vieților noastre stimați credincioși duhul sfânt al lui
- 36:54Dumnezeu este acela care își dorește să îi aducă lumină și îi
- 36:58aduce lumină, ne aduce claritate și reduce claritatea de a putea
- 37:02să schimbăm lucrurile care trebuie schimbate.
- 37:04Nu frații trebuie să vină să schimbe lucruri în viețile mele
- 37:07și în viața mea și în casa mea, ce eu, ca și mamă, eu, ca și
- 37:10tată, eu, ca și copil al lui Dumnezeu, trebuie să pun
- 37:13lucrurile în rânduială și cu ajutorul duhului sfânt, că numai
- 37:17el este ajutorul absolut. Numai el poate să vină să te
- 37:20ajute. Ca să poți să fii un biruitor și
- 37:22să nu mai trăiești toată viața ta în frică.
- 37:24Companii ținând setate să trăiești cu da complexele de
- 37:29inferioritate și alte lucruri care te descalifică să poți să
- 37:32faci ceea ce de fapt ar trebui să fac.
- 37:34Dar vedeți că duhul sfânt al lui Dumnezeu vine?
- 37:36El ne dă capacitatea și puterea ca să putem să facem ceea ce
- 37:40trebuie să facem. De aceea vă invit să ridicăm în
- 37:42picioare și în seara aceasta fiecare dintre noi să fim
- 37:45oamenii aceia care să-l lăsăm pe duhul sfânt al lui Dumnezeu să
- 37:48ne aducă claritate în seara aceasta.
- 37:50Domnul meu vorbit deja. Nu vorbim prin gaz profetii, nu
- 37:53vorbim rugăciune, vorbim prin Cântare duhul sfânt al lui
- 37:56Dumnezeu este cel care nu face altceva decât ne vorbește în mod
- 37:59continuu, pentru că își dorește ca viețile noastre să fie
- 38:02transformate de puterea desăvârșită pe care duhul sfânt
- 38:08al lui Dumnezeu are binecuvântat să fie domnul și noi, la rândul
- 38:11nostru, să putem să facem ceea ce trebuie să facem, dar pentru
- 38:14aceasta, în această rugăciune își vrea fiecare de sosire,
- 38:17facem o autoevaluare, să vedem unde suntem, să vedem unde nu
- 38:20l-am lăsat pe duhul sfânt al lui Dumnezeu.
- 38:22Să lucreze că mulți dintre noi avem falimente după falimente,
- 38:25tocmai datorită faptului că în anumite domenii ale vieților
- 38:27noastre nu le-am lăsat pe duhul sfânt al lui Dumnezeu.
- 38:30S-ar putea ca unii dintre dumneavoastră și acum fie gândul
- 38:33ăsta și de la domnul să fiți falimentari în domeniul
- 38:37economic, nu pentru că nu-l iubim pe Dumnezeu, ci tocmai
- 38:40datorită faptului că cei mai mulți s-ar putea să nu fiți
- 38:43atenți cu zeciuiala care trebuie s-o ducem la casa lui Dumnezeu
- 38:47și când îl înșelăm pe Dumnezeu. Biblia spune că suntem
- 38:50blestemați și unii săraci. Săracii spun în felul următor că
- 38:55sunt săraci, ce sunt săraci, că nu le ajung banii de la un
- 38:58salariu la altul și totdeauna mergi din împrumut în împrumut
- 39:01și totdeauna se chinuiesc și nu-și dau seama că problema nu
- 39:05este lipsa că nu sunt suficienți.
- 39:07Ce este faptul că nu dau și nu vin ca să își facă parte înainte
- 39:12lui Dumnezeu? Nu dai ca să-ți pese de ce dai,
- 39:14pentru că Dumnezeu da și doamne ajută lucrul acesta, dar vedeți
- 39:18în câte domenii ale vieților noastre duhul sfânt al lui
- 39:21Dumnezeu dorește să ne ajute și să ne aducă lumină.
- 39:24Și claritate haideți fiecare dintre noi să facem ceea ce
- 39:27trebuie să facem, dar în seara aceasta ne rugăm ca el să ne
- 39:30umple de prezența sa și ne rugăm ca fiecare dintre noi să alegem
- 39:35să cedăm domeniile vieților noastre.
- 39:38Dulci sunt ca el să intre acolo ca el să fie acela care să
- 39:42lucreze. El nu dă punea dacă nu-l chemi,
- 39:45când ai Biblia vine și spune că domnul este cel care bate la ușă
- 39:48și doar în momentul în care ai deschis el vine numai diavolul
- 39:51năpustește peste ele și sparge ușa vieții tale.
- 39:54Ca să-ți distrugă viața, îți distrugă viitorul și familia
- 39:57asta este scopul lui, dar duhul sfânt al lui Dumnezeu este cel
- 40:00care își dorește să lucreze în dreptul nostru.
- 40:02Haideți să intrăm în rugăciunea aceasta.