Latest / Fiti Oameni / Cârtirea și mulțumirea - Gabi Floruț
Transcript
- 0:00Aș vrea să recitesc doar 2 versete din textul care s-a
- 0:02citit deja să fie și mai proaspăt numeri 21, versetul 8
- 0:07și 9, unde Biblia spune așa domnul a zis lui Moise, Fă-ți un
- 0:11șarpe înfocat și spânzură-l de o prăjină oricine este mușcat și
- 0:16va privi spre el. Va trăi Moise, a făcut un șarpe
- 0:19de aramă și l-a pus într-o prăjină și oricine era mușcat de
- 0:23ce și privea spre șarpele de aramă trăia amin vreo frumos
- 0:29locul? Binecuvântat să fie numele
- 0:38domnului. Conform Cărții Genesa, capitolul
- 0:443 cu versetul 6. Păcatul a intrat în lume
- 0:48printr-o privire. Femeia a privit.
- 0:53A poftit fructul și astfel păcatul a intrat în lume.
- 0:58Dar tot la fel și mântuirea vine în viața noastră, tot printr-o
- 1:02privire. Și, după cum Moise a înălțat
- 1:05șarpele în pustie, tot așa și fiul omului va fi înălțat ca
- 1:09oricine crede în el oricine se uită la e ori.
- 1:12Cine își pune credința în el are acea privire a credinței de
- 1:16încredere în cristos. Să fie mântuit?
- 1:20Și vindecarea fizică a evreilor în pustie era doar printr-o
- 1:24privire, după cum păcatul a intrat printr-o privire
- 1:28vindecarea fizică a intrat printr-o privire și la fel viața
- 1:31veșnică. Mântuirea sufletului nostru este
- 1:34prin acea privire acei ochi ai credinței care se uită la
- 1:37cristos și își pune credința în suficiența jertfei lui Isus
- 1:41Cristos. Și suntem aici să spunem că
- 1:44nimeni altul nu este mântuire și nu este sub cer un alt nume în
- 1:47care omul să fie mântuit decât în numele lui Hristos.
- 1:51După cum îi vrei aceea, nu au fost vindecați, n-au fost
- 1:54mântuiți fizic. Prin ceremonii prin fapte prin
- 1:58preoți, ci doar printr-o privire, nu prin atingerea
- 2:01șarpelui. La fel și noi nu suntem mântuiți
- 2:04prin fapte, nu suntem mântuiți prin acțiunile noastre și suntem
- 2:08mântuiți prin credința în Iisus Hristos, ca oricine se uită la
- 2:12el și crede în el. Spune Biblia să nu piară ci să
- 2:16aibă viață veșnică, amin. Textul care s-a citit este un
- 2:24text cunoscut 9. Un text care vorbește despre
- 2:28vindecarea fizică pe care Dumnezeu a adus o evreilor.
- 2:32Însă, înainte de Pasajul din numeri, capitolul 21 este numele
- 2:37capitolul 20, unde este moartea lui Aron Aron moare la anul 39
- 2:44al Pustiei. După care vine evenimentul cu
- 2:47acest șarpe de aramă, care este înălțat.
- 2:51Vechiul testament are 39 de cărți care reprezintă legea
- 2:54vechiul legământ. Și imediat după aceea vine
- 2:57șarpele de aramă care reprezintă pe cristos ca să ne arate de
- 3:02fapt că Hristos este superior lui Moise.
- 3:05Că harul epoca în care trăim noi epoca harului este superioadă
- 3:10vechiului legământ, că noi suntem în cea mai binecuvântată
- 3:13epocă vreodată în care se poate trăi și anume epoca duhului
- 3:18Sfânt epoca harului lui Dumnezeu, în care mântuirea a
- 3:22fost câștigată de Isus cristos. Acest pasaj.
- 3:27Cu șerpii invocați pe care le avem astăzi în față este o
- 3:30istorie a păcatului. Descriu istoria unui popor
- 3:35răzvrătit, care fierbea în inima lor împotriva lui Dumnezeu și
- 3:39împotriva robului său Moise. De asemenea, este istoria
- 3:43harului lui Dumnezeu, că Dumnezeu găsește remediul pentru
- 3:48păcatele lor și îi spune lui Moise fă o prăjină și pune un
- 3:51șarpe de aramă, dar este și o istorie a credinței, că toți cei
- 3:55care erau mușcați de șarpe dacă se uitau la acel șarpe doar se
- 3:59uitau zice Biblia, erau tămăduiți.
- 4:04Scriptură spune că poporul Israel era în pustie.
- 4:08Au plecat de la muntele hor spre drumul care duce spre Marea
- 4:11Roșie. Ce voiau să treacă spre moarte
- 4:13și trebuiau să treacă prin țara edomului, dar ei domnii ți au
- 4:16spus să nu cumva să treci pe la noi că dacă treci îți ieșim în
- 4:19față cu săbii și cu cu război și pentru că e domnul ne-a lăsat ca
- 4:24poporul Israel să treacă prin țara lor pe drumul cel mare.
- 4:29Trebuia să facă un ocol extraordinar de mare ca să
- 4:31ajungă unde trebuia. Și pentru că oamenii ăștia când
- 4:35au văzut că se întorc înapoi spre Marea Roșie și trebuie să
- 4:37facă un ocol extraordinar, n-am mai putut.
- 4:40Disperarea a intrat în inima lor și a început să vorbească
- 4:44împotriva lui Dumnezeu și a început să vorbească împotriva
- 4:47robului lui Dumnezeu pe nume Moise și au început să cârtească
- 4:51împotriva lui Dumnezeu și au început să vorbească lucruri
- 4:54care nu trebuie și unul din lucrurile pe care le-a spus.
- 4:57Au fost următorul, pentru ce ne-ați scos din Egipt ca să
- 5:00murim? În pustiul ăsta.
- 5:04Căci nu este nici apă, nici pâine și ni s-a scârbit sufletul
- 5:08de această hrană proastă. Nemulțumirea.
- 5:15Cârtirea hrana asta proastă, mizerabilă în original aproape
- 5:20că au blestemat man Aia care i-a susținut 40 de ani de zile.
- 5:25Și cârtirea este un lucru foarte periculos profesorilor.
- 5:29Nemulțumirea de darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu poate să-l
- 5:33provoace pe Dumnezeu la mânie. Și biblia spune că Dumnezeu s-a
- 5:37uitat la generația asta. Bătrânii muriseră și copiii lor
- 5:41au luat aceeași veche. Replica părinților lor pe
- 5:44deceniu, adus lui Dumnezeu în post in urma să murim asta e
- 5:47mâncare și au început să vorbească și când Dumnezeu a
- 5:50văzut că replica asta lor, când a văzut cum își bat joc de pâine
- 5:54care i-a ținut atâția ani, Dumnezeu n-a mai stat pe
- 5:57gânduri, o zis doamne trebuie să-i pedepsesc dacă nu aș avea
- 5:59cum să intre în canaan și Dumnezeu a trimis Șerpi Înfocați
- 6:03care i-a mușcat și a lăsat bube și inflamații pe ei.
- 6:07Și atunci când s-a făcut șarpele de aramă ca oricine se uită.
- 6:09Să fie tămăduit, vreau să mor, aș vrea să nu luăm ușor păcatul
- 6:14cârtirii. Eu știu că în bisericile noastre
- 6:16se penalizează curvia și bine face, dar să știți că Dumnezeu
- 6:20penalizează și cârtire. Situarea spune să nu cârtim cum
- 6:23au cârtit unii dintre ei și au fost nimiciți de nimicitorul.
- 6:26Cârtirea duh de nemulțumire, hrana asta proastă, dar de ce?
- 6:30Dar de ce? Dar nu mă mai joc să știți că
- 6:32lucrul ăsta nu-i place domnului. Se vorbea la ora de rugăciune de
- 6:36ideea de mulțumire că atunci când încep să mulțumești, atunci
- 6:39vei avea progrese și să știți că avem mult de învățat de la
- 6:44poporul acesta și noi suntem români și noi suntem așa niște
- 6:48plângăcioși și mioritici, de multe ori, cum Il cheama pe
- 6:51pământ. Domnul știe niciodată.
- 6:53Nu am spus slavă Domnului mai bine decât merit, dar cu sigur
- 6:57cu cu ideea bună nu sunt vrednic de harul lui Dumnezeu.
- 7:01Și trebuie să fim mai mulțumitori uitați-vă și la
- 7:04orele noastre de rugăciune. Ok, ne rugăm pentru bolnavi și
- 7:06pentru țară pentru tineret așa mai departe și avem o rugăciune
- 7:10de mulțumire și în ultima parte a rugăciunii îi mulțumim
- 7:12totdeauna. Parcă tot ceea ce cerem cerem
- 7:13ok, dar să venim cu mulțumire înaintea lui Dumnezeu mulțumire
- 7:17este o floare rară și Dumnezeu vrea să vadă un popor mulțumitor
- 7:21amintit când nu știi ce să faci ce trece, deci apostolul Pavel,
- 7:25postul Pavel, zice între saronice în capitolul 5.
- 7:28Felul următor, versetul 18 mulțumiți lui Dumnezeu pentru
- 7:33toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu cu
- 7:36privire. La voi care vă dă Dumnezeu să
- 7:40mulțumiți pentru toate lucrurile când nu știi ce să te rogi.
- 7:43Deși biblia uită care voia lui Dumnezeu să intri mulțumire să
- 7:46intri în laude la adresa lui Dumnezeu, să spui ca și
- 7:48psalmistul voi binecuvânta pe domnul în orice vreme, lauda lui
- 7:52va fi totdeauna în gura mea să asculte cel nenorocit și să
- 7:56nu-și plângă de milă, să nu stea în cârtire, să asculte cel din
- 7:59norocit și ce să facă, să se bucure, să intre în laude la
- 8:02adresa lui Dumnezeu. Noi am fost învățați greșit, de
- 8:06multe ori ne-au spus părinții noștri și bunicii noștri.
- 8:09Ne-au spus pruncul meu când treci prin încercare pune l pe
- 8:11Dumnezeu la încercare și spune, doamne, dacă mă scapi promit
- 8:15doamne că voi face asta și eu nu cred că asta este o rugăciune
- 8:18după Biblie. Eu nu cred că ai băiatului pe la
- 8:20încercare Pe Dumnezeu, așa cum vrea mușchii tăi doamne, mă
- 8:24doare șalele doamne dacă mă vindeci promit doamne dacă
- 8:26copilul meu doamne, atunci bun și dacă Dumnezeu nu face, ce
- 8:29faci ce faci? Nici numai când, nici nu mai
- 8:32predic asta e credință business doamne.
- 8:35Dacă atunci o voi face și dacă Dumnezeu de ce nu vreau?
- 8:40Am un plan suveran ascuns care tu nu știi ce faci?
- 8:44O să stai următorii 50 de ani de zile ca o lămâie în biserică.
- 8:48Cum se face un soț, cât ești de ciungă de Dumnezeu, dar de ce
- 8:53m-au adus Dumnezeu aici în pustie?
- 8:55O să stai așa sau o să dejucăm eu nu vreau să am o credință
- 8:59business, nu vreau să am rugăciunea lui Iacov.
- 9:01Eu cred că rugăciunea lui iacov, inspirate de duhul sfânt, dar nu
- 9:04cred că trebuie să facem niciodată noi pocăiții doamne.
- 9:07Dacă îmi dai să mănânc îmi dai hai mă păzești, doamne vei fi
- 9:10Dumnezeul meu și eu îți voi da a 10-a parte, ok, și dacă nu ce
- 9:13Dumnezeu nu va fi Dumnezeul tău ce face gata de azi de pocăință.
- 9:17Băi, acum evreu le faci business cu Dumnezeu?
- 9:21Așa sunt mulți astăzi și vreau să vă aduc aminte că doar o
- 9:24singură dată în Biblie, scrie Puneți-mă la încercare.
- 9:26Și asta este în contextul banilor.
- 9:29Zeciuieli maleahi 2. Monahii trec doar într-un singur
- 9:34context. Noi am pus deja versetul,
- 9:37puneți-mă la încercare între timp bolile și în toate
- 9:39situațiile noastre. Zice Biblia doar într-un singur
- 9:42loc, Dumnezeu se lasă pus la încercare, când e vorba de bani
- 9:45și adevărul e până la bani. Se vede pocăința noastră.
- 9:49Și iată, iată pe iacov. Cum se roagă eu nu cred că
- 9:52trebuie să ne rugăm așa. Nu cred că avem voie să facem
- 9:54business cu Dumnezeu și apoi să rămânem îmbufnați.
- 9:57Următorii 20 de ani de zile. Eu cred că trebuie să avem
- 9:59credința celor 3 tineri care în fața cuptorului a zis Împărate,
- 10:02noi nu ne închinăm Dumnezeul nostru ne va scăpa de ascultare
- 10:05și dacă nu ne scapă bănuit, nu ne închinăm, noi nu negociem
- 10:09porunca lui Dumnezeu Dumnezeu merită să fie slăvit și dacă mă
- 10:11carbonizeze acolo în focul ăla și dacă încercarea mare și nu
- 10:14mai știu ce să fac, eu tocmai l-au dat pe Dumnezeu și dacă
- 10:17smochinul nu va înflori și dacă vizita nu va da nici un rod Eu
- 10:20tot vă lăudați pe Dumnezeu. Amin asta este o credință
- 10:23sănătoasă. Orice om nemântuit poate să
- 10:25spună doamne dacă mă ajuți să câștig la loto prono doamne
- 10:28promit că asta nu-ți trebuie credință orice om fără 12, pot
- 10:33să spun asta, dar să spui doamne, chiar dacă voi lăuda pe
- 10:37domnul în orice vreme, lauda lui va fi totdeauna în gura mea, te
- 10:40laud doamne și te Binecuvântez Dumnezeu coboară în mijlocul
- 10:43Laudelor aminte de ea. Și de ce Biblia înseamnă 18 3.
- 10:48Eu strig lăudat să fie domnul și sunt izbăvit de vrăjmașii mei,
- 10:53nu știți cum am făcut noi ăăă biserici, domnule, multe ori cu
- 10:56versetul ăsta l-am întors invers și am zis doamne Izbăvește-mă de
- 11:01vrăjmașii mei, că apoi strig lăudat să fie domnul promit că
- 11:03voi striga Ana zice mai întâi strică lăudat să fie domnul și
- 11:07domnul coboară în mijlocul laudelor.
- 11:09Amin. L-a încercat Dumnezeu pe poporul
- 11:12Israel le-a încercat la încercat uitați CE zice Biblia, De ce l-a
- 11:18trecut Dumnezeu prin pustii aia Grozavă, oamenii ăștia cârtitori
- 11:22măcar să le dea Dumnezeu pâine și o făcea asta e pâinea asta e
- 11:25de copii, nu de soldați, de bărbați adevărat, nu mi s-a
- 11:28scârbit hrana asta proastă, mizerabilă, măcar că Dumnezeu
- 11:31spune că ea da hrana celor mari hrana îngerilor, asta era
- 11:35mâncarea lor și n-au prețuit mâncarea aceea.
- 11:38Uitați de ce ne încearcă Dumnezeu câteodată deuteronom
- 11:41capitolul 8? Testul 14.
- 11:43Ia seama să nu ți se umple inima de mândrie și să nu uiți pe
- 11:46domnul Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului din casa
- 11:49Robiei, care te-a adus în acel loc pustiu Mare și grozav, unde
- 11:52erau șerpi înfocați scorpioni în locuri uscate și fără apă, care
- 11:55a făcut să-ți întâlnească apă din stânca cea mai tare și care
- 11:59ți-a dat să mănânci în pustiu Mana aceea necunoscută de
- 12:01părinții tăi ca să te smerească și să te încerce și să-ți facă
- 12:06bine, mai apoi, da Dumnezeu te poate duce într-un pustiu
- 12:09Dumnezeu te poate lăsa în drumuri grele ca și poporul
- 12:14acesta. Dumnezeu vrea să vadă ceva să
- 12:17intre în mulțumire la adresa lui Dumnezeu.
- 12:19Zilele trecute vorbeam cu un frate care a pierdut bani, nu
- 12:22mulți enorm de mult. De ce atâta m-am certat cu
- 12:26Dumnezeu doamne, dar cum doamne cum până când am auzit vocea
- 12:29domnului, iată de ce am luat câteva jucării și tot te plângi.
- 12:35Ia Dumnezeu jucăriile tale ne testează Dumnezeu.
- 12:40Deci un an de zile m-am dus la biserică, am fost așa ca beton,
- 12:42nimic, nici o cântare, nici o predică, niciodată nimic cu
- 12:45mongolii lui Dumnezeu. Apoi mi-am dat seama.
- 12:50Că Dumnezeu în cer, el face tot ce vrea și credeți, mă frați și
- 12:52surori, că Dumnezeu de multe ori Îngăduie anumite lucruri pe care
- 12:56noi nu le înțelegem și trebuie să le accepți ca pe un tatuaj.
- 13:00Chiar dacă Dumnezeu nu-ți va da niciodată răspunsul aici pe
- 13:02pământ, de ce a îngăduit și a îngăduit Ascultă, mă soluția nu
- 13:05este să stai cu frâna de mână trasă și să te cerți cu Dumnezeu
- 13:08ca poporul ăsta, Israel și soluția este să spui doamne, Îmi
- 13:11curăț gura, doamne și te laud pentru că eu cred că romanul Cu
- 13:152 job rămâne valabil și anume toate lucrurile lucrează
- 13:18împreună spre binele celor Ce iubesc.
- 13:19Pe Dumnezeu cred lucrul ăsta. Practic cred lucrul ăsta.
- 13:24Vă spun că dacă am crede din toată inima, am fi mai bucuroși.
- 13:27Doamne orice se întâmplă în viața mea, orice încercare
- 13:30doamne îngăduie doamne doamne lucrează spre binele meu Veșnic.
- 13:36Am fost la fratele Apolzan Ionatan la biserică.
- 13:40În urmă cu ceva vreme. Și-am predicat acolo și a venit
- 13:45un frate la mine și mi-a zis frate.
- 13:48Am copil, care de 35 de ani de zile.
- 13:51E cu pampers. Nu vorbește.
- 13:57Deci. Este lângă domnul Dragnea și la
- 14:01sfârșit la rugăciune o făcut o făcut o rugăciune din aia, așa
- 14:04că. Nu vor să știe de mine sau de
- 14:07oameni, cum poate să mulțumească omul Ăla?
- 14:11Am zis. Ce firești suntem cum Dumnezeu
- 14:15nu ne dă ceva acum gata nici numai când zice, nici nu mai
- 14:18predic. Parcă Dumnezeu pierde.
- 14:21Vă spun ce trebuie să facem dacă avem o gură nemulțumitoare
- 14:25înaintea lui Dumnezeu vă spun ce trebuie să facem, să ne pocăim
- 14:27repede frați și surori, ca să nu provocăm mânia lui Dumnezeu.
- 14:32Uitați ce zice Biblia în ieremia, capitolul 15.
- 14:37Îl iubesc pe ieremie. Omul ăsta vine și spune Vai, dar
- 14:41de ce m-am născut la blestemată să fie ziua în care m-am născut,
- 14:44blestemați să fie și el la care au dus o dus vestea că s-a
- 14:47născut ăsta era supărat și pe omul care a dus vestea.
- 14:50Este blogul Ieremia. Doamne dar de ce mi se întâmplă
- 14:54asta că eu n-am stat în casa aia în care se bea, n-am făcut, n-am
- 14:58făcut, n-am făcut, n-am făcut. Am primit cuvântul tău.
- 15:00Am răspuns la invitațiile tale și acum ascultați versetul 17.
- 15:07N-am șezut în adunarea celor ce petrec să mă veselesc cu ei de
- 15:11frica puterii. Am stat singur la o parte, căci
- 15:12mă umplusem de mânie pentru ce nu mai contenește suferința mea?
- 15:16Pentru ce mă ustură rana și nu vrea să se vindece să fii tu
- 15:19pentru mine, ca un izvor înșelător ca o apă care seacă,
- 15:22imaginez că era să zic așa, nu cumva m-ai trădat, doamnă,
- 15:25domnule, n-am șezut acolo, nu m-am dus acolo, n-am făcut aia,
- 15:27am făcut ceea ce trebuia și am o rană doamne și parcă nu-i corect
- 15:30ce mi se întâmplă, doamne, nici nu mă mai joc doamne, nu cumva
- 15:33m-ai trădat, nu cumva ești un izvor înșelător și ne-am fi
- 15:36așteptat ca Dumnezeu să fie așa Psiholog cum astăzi la modă
- 15:39psihologia, ă stai Jos să-i spui 3510 lucruri bune despre el și
- 15:45după ce l-ai încurajat să spui și tu ești un băiat bun, așa,
- 15:48după Aia să-i spui, de fapt problema lui cu adevărat să-l
- 15:51iei așa frumos. Mai întâi la Dumnezeu lojei
- 15:54umane. Dumnezeu se uită la el și când
- 15:56vede cum cârtește. Se uită la el și spune și
- 16:00versetul 19, știți următor? De aceea așa vorbește domnul.
- 16:04Dacă trebuie lipi, iarăși de mine.
- 16:07Îți voi răspunde iarăși. Și vei sta înaintea mea,
- 16:10cuvintele astea, te despart de mine, cârtirea asta că nu ești
- 16:13corect doamne unde ești? Asta te despart de mine și acum
- 16:18ascultați. Dacă vei despărți, ce este de
- 16:21preț? De ce este fără de preț vei fi
- 16:23ca gura mea. Dacă vei despărți, ce este de
- 16:26preț? De ce este fără de preț și nu
- 16:29mai pui sub semnul îndoielii dragostea mea, dreptatea mea și
- 16:33nu mai stai și plângi de milă și nu mai este în cârtire.
- 16:35Vreau să spun vei figura mea în generația asta.
- 16:38Și eu cred că sunt în bisericile noastre tineri talentați care au
- 16:42o capacitate extraordinară de a asimila scriptura și de a vorbi
- 16:45au darul de a vorbi și Dumnezeu nu le dă har și nu le dă nici o
- 16:47ungere. Pentru că nu și-au curățit gura.
- 16:52Și atâta timp cât nu-ți cureți gura, Dumnezeu nu face gura lui.
- 16:55Dacă nu îți cureți gura de cârtire de nemulțumire, că TU
- 17:00ești smart, TU ești deștept? Tu ai argumente cu Dumnezeu
- 17:03ascultă, mă, să știi că ce dacă nu dai zgura la o parte și nu-ți
- 17:07cureți gura și cuvintele astea, să știi că rămâi și nu te pot
- 17:11folosi. Și unii oameni stau în mândria
- 17:14lor și țin de gândirea lor și Dumnezeu nu-i poate folosi de
- 17:18ce? Pentru că nu au ajuns la nivelul
- 17:19ăla de zdrobire în care să accepte o voia lui Dumnezeu,
- 17:22spune doamne, Tu ești mai deștept te laud și te
- 17:24Binecuvântez. Eu vreau ca toți copiii noștri
- 17:28să fie ucenicii domnului. Și fiecare dintre noi să fim
- 17:31oameni pe care Dumnezeu să-i poată folosi la maximum de
- 17:34potențial, dar să știți că nu neapărat curvia o cârtire, de
- 17:38aia care mocnește împotriva lui Dumnezeu cash, ASA degeaba.
- 17:42M-am pocait degeaba, mi-am spălat mâinile în nevinovăție,
- 17:45uite de Aia răi bogați ÎNJURĂ pe Dumnezeu și eu UITE ce boală am
- 17:49eu. Eu cred că era vorba de boală
- 17:51acolo, zice carnea și inima sunt mi se părea că eu cred că era
- 17:54ceva în trupul lui. Uite ce sănătoși li se bulbucă
- 17:56ochii de grăsime și eu dirijor de Cor Asaf 30.000 de oameni sub
- 18:00bagheta lui. Cel mai bun avion după David, eu
- 18:03să sufăr așa, nu-i corect, doamnă.
- 18:06Își dă seama la un moment dat și spune așa, când m-am luat de
- 18:08guler cu tine și am zis că e totul degeaba, mai bine nu mă
- 18:10pocăi am asta. E Dumnezeu, așa mă tratează
- 18:13Dumnezeu. Eu spune așa, când vorbeam
- 18:15astfel, de ce eram prost și fără judecată Cârtirea asta eram
- 18:20înaintea lui ca un dobitoc au bestie, m-am dus pe bază de
- 18:23instincte naturale, n-am avut o gândire duhovnicească, dar acum
- 18:27mă pocăiesc și îmi dau seama că eram pe topogan și eram gata să
- 18:30cad și când eram gata, să cad mai apucat de mâna dreaptă și-ți
- 18:33zic, nu te lasă vinul cu sfatul meu în slavă.
- 18:36Pe cine altul am eu în cer afară de tine și pe pământ îmi găsesc
- 18:39plăcerea în nimeni decât în tine și acuma carnea și inima să mi
- 18:43se prăpădească. Ok, doamne dacă vrei doamne
- 18:45boală în trupul meu și îngădui așa ceva, e OK cât pentru mine.
- 18:48Fericirea mea este să mă apropii de domnul, este din cârtire,
- 18:52este din degeaba, nu se mai ceartă cu Dumnezeu, nu-l mai ia
- 18:55pe Dumnezeu de guler acceptă voia suverană a lui Dumnezeu ca
- 18:59și ieremia, și apoi din nou îl vezi pe ieremia la slujba lui de
- 19:02profet al lui Dumnezeu și mă rog ca domnul să ne binecuvânteze
- 19:05frați și surori. Să nu cârtim înaintea lui
- 19:09Dumnezeu, pentru că cârtirea. Îl ațâță pe Dumnezeu, mana asta
- 19:14proastă mamă este și reprezentarea cuvântului lui
- 19:16Dumnezeu Ioan capitolul vi se vorbește despre mana asta care
- 19:20de fapt este cristos, ceea ce au respins ei atunci de fapt au
- 19:23respins și după 1500 de ani, când a venit cristos și dați mi
- 19:27voie să vă spun mancare este cuvântul lui Dumnezeu?
- 19:29Este foarte importantă pentru noi.
- 19:32Eu știu că noi trăim într-o generație foarte ă.
- 19:35O generație foarte ă umanistă, o generație care totui pe ă să fie
- 19:41să avem materialistă. Știu că astăzi apreciază mai
- 19:45mult o zice la medicină medicină.
- 19:49Iti spun cum eu is ok 20 AN ului arhite o Baku contează și ea va
- 19:57Cuba bă capacitate, ok, nu-i nimic rău.
- 20:00Doar ascultă, mă? Dacă disprețuiești cuvântul lui
- 20:03Dumnezeu și acum vorbesc din perspectiva de profesor de
- 20:06teologie, există tendința asta, împărăția, religie, Biblie.
- 20:12Ba matematică. De gândire de la cel rău.
- 20:17Este dispreț față de mană la mana asta.
- 20:21Bă banul contează să fii om în viață, asta e dispreț.
- 20:27Față de cuvântul lui Dumnezeu. Și dacă disprețuiești cuvântul
- 20:30lui Dumnezeu, să știi că inviți. Lucruri negative în viața ta,
- 20:35spune-mi care este relația ta cu mana asta?
- 20:38Și spun care sunt nivelul tău spiritual?
- 20:42Vrea și surori. Să prețuim mana asta Cerească.
- 20:46Ei n-au prețuit manaia pământească și au fost
- 20:49pedepsiți, dar dacă noi nu prețuim cuvântul lui Dumnezeu,
- 20:52nu ne facem timp să citim să medităm la el, nu mă mai nimman.
- 20:58E manny, numai cașcaval vrem. Să știți că lucrurile astea
- 21:01disprețul față de mana lui Dumnezeu invită dezastru în
- 21:05viețile noastre. De aceea, mă rog ca domnul să ne
- 21:08ajute să ne pocăim de orice dispreț cârtire, da Ma cuvânt
- 21:12bine, Las bine vă spun lucrul ăsta.
- 21:16Îl supără pe Dumnezeu și poate să intre la judecată.
- 21:19De aceea eu nu zic că toți trebuie să faceți teologie, nu
- 21:22zic asta, dar cred că toți trebuie să iubim cuvântul lui
- 21:25Dumnezeu, să-l citim că pruncul tău să știe bine Frate, să știți
- 21:30anul 23. Nu numai ecuații și mai știu eu
- 21:35ce ok și asta trebuie. Dar pentru mine a trăi, nu este
- 21:39bacalaureatul. Pentru mine nu a trăit, nu
- 21:42înseamnă să fiu mare inginer, nu pentru mine a trăi, nu este să
- 21:46fiu pastor sau superintendentul european, nu pentru mine a trăi
- 21:51este. Hristos.
- 21:54Cunoaște pe cristos, iubește cuvântul ăsta, nu disprețuit ca
- 21:59și poporului evreu l-au disprețuit pe cristos.
- 22:01Mana cerească, da, nu disprețui spun cât de mult iubești
- 22:05cuvântul lui Dumnezeu și spun cât de mult îl iubești pe
- 22:07Dumnezeu, dacă nu iubești cuvântul lui Dumnezeu, nu-l
- 22:09iubesc nici pe Dumnezeu, poate să simpatizezi, Da, ești de
- 22:12acord, dar când iubești pe cineva, vrei să-l cunoști și cum
- 22:15îl cunoști prin intermediul Sfintelor Scripturi.
- 22:17Dar dacă disprețuiești mana asta?
- 22:21Îți spun că lucrul ăsta poate să ațâțe.
- 22:25Mânia lui Dumnezeu și mă rog ca domnul să ne păzească.
- 22:30Deci iată cârtirea duh de mulțumire și domnul ne cheamă
- 22:33astăzi la mulțumiri să nu facem nazuri, mai ales că copiii
- 22:36noștri astăzi generația asta facem nazuri și la salam de
- 22:39Sibiu. Nemulțumiți frați.
- 22:42Vorbea fratele. Avem de toate, așa, dacă vreau
- 22:46să aduc o completare, noi suntem hăruiți.
- 22:49Așa e, dar să știți că jumătate din populația globului merge
- 22:52flămând la culcare în fiecare seară.
- 22:56Sunt copii de 3, 4 ani cu fire de păr alb în cap în Africa,
- 22:59datorită malnutriției. Și mamele lor, merg toate ziua
- 23:03și sapă în pământ să găsească fier să-l ducă la fier vechi, ca
- 23:06să ia ceva bani să cumpere lapte.
- 23:10Și noi astăzi suntem nemulțumiți că n-avem mașina lu cutare sau
- 23:15că nu știu ce. Dragi surori nemulțumirea asta
- 23:19îl enervează pe Dumnezeu. Numai să știe că numele tău E
- 23:23scris în cartea vieții. Știți cum ar trebui să intrăm în
- 23:25biserică? Pășit numai pe nori de asta
- 23:28pierzi tot. Dar să știi că numele tău în
- 23:31cartea vieții și că odată vei sta cu Isus la masă, ar trebui
- 23:34să fii cel mai mulțumitor. Credeam că și toată Biblia e
- 23:37toată biserica Min, dar contează aici mai mult sau cum să fii un
- 23:42copil al lui Dumnezeu? Să ai numai hainele pe tine?
- 23:45Ar trebui să fii cel mai mulțumitor, dar să ai păcate
- 23:48iertate. No nu nu mie îmi trebuie și aia
- 23:52și aia. Și dacă nu merg la biserică și
- 23:55stai cu frâna de mână, trasă că satana, cetățenii cu frâna de
- 23:57mână trasă. Cov cu nemulțumiri în Viața ta
- 24:02și domnul spune Pocăiește-te, nu vei progresa până nu intri în
- 24:06mulțumiri. Mă rog ca domnul să ne păzească
- 24:09de duhul de cârtire. Și de dispreț față de mana asta
- 24:13care invită lucruri negative în viața noastră când disprețuiesc
- 24:17asta? N-am văzut poporul ăsta când a
- 24:22văzut Dumnezeu cârtirea lor, spune Biblia că Dumnezeu, deci.
- 24:28De obicei, când Dumnezeu pedepsea poporul Israel.
- 24:31Făcea următorul lucru, venea într-un nor.
- 24:35Și Moise și preoții vedeau că vine slava lui Dumnezeu și
- 24:39groaza lui Dumnezeu și imediat îmi iau imediat, sunt mereu ca
- 24:42să abată mânia lui Dumnezeu e acum Dumnezeu mai venit așa.
- 24:46Știi ca să îi avertizeze. Uite, vin să văd dacă se smeresc
- 24:51fără niciun anunț direct trimis șerpi.
- 24:56Pentru că este o vreme când merge destul destul.
- 24:59Nu mai spune nimic cârtirea asta.
- 25:02Adus șerpi și Dumnezeu i-a pedepsit cu Șerpi șerpi
- 25:07înfocați. Care a lăsat bube mari
- 25:10inflamații pe mâinile lor și biblia mulți mulți, spune
- 25:14Biblia, au murit în acea vreme datorită MUȘCĂTURII de șarpe și
- 25:18dați mi voie să vă spun ceva frați și surori.
- 25:21Dacă nu apreciem binecuvântările, cerești mană
- 25:24care vine din cer. Cum n-au apreciat ei.
- 25:29Și sănătatea fizică care le-a adus o mana i-a zis, nu vă place
- 25:32sănătate fizică și viață care v-am dat o din cer de Dumnezeu.
- 25:37Atunci n-au luat suferință și moarte.
- 25:41Dacă ai disprețuit mana asta și ai vrut, nu ți-a plăcut mană din
- 25:46cer. Îți dau share pe atunci pe
- 25:47pământ. Ai vorbit împotriva mea?
- 25:51Hrana asta proastă blestemata asta de mană Mizerabila II mai
- 25:55vreau așa ceva, măcar că tot ținut în viață 40 de ani de
- 25:58zile. 80 Dumnezeu OK viper ai fost în cuvânt.
- 26:03Viper îți dau. Rasismul din Biblie și lucrul
- 26:06ăsta trebuie să se cutremure. Dumnezeu poate să trimită o
- 26:11stare așa de lâncezeală. Când nu este mulțumitor înaintea
- 26:15lui Dumnezeu pentru știți odată și nu apreciez ce ți-a dat
- 26:17Dumnezeu să știi că Dumnezeu poate să se atingă de lucruri pe
- 26:20care nu le-ai apreciat și poate le-ai disprețuit.
- 26:25Și n-o să ne trimită sănătate, le au trimis bube.
- 26:30Arzând. Care duceau imediat la deces.
- 26:34Dragi surori. Grozav lucru este să cazi în
- 26:37mâinile lui Dumnezeu. Zice biblia că Dumnezeu nu se
- 26:40lasă să fie. Batjocorit.
- 26:45În această dimineață, fratele său.
- 26:48Eu nu vreau ca pedeapsa lui Dumnezeu să vină peste noi peste
- 26:52mine peste familia mea. Ce vreau să intru într-un duh de
- 26:55mulțumire înaintea lui Dumnezeu. Nu vreau să-l provoc pe Dumnezeu
- 26:59la mânie, ci vreau să mă smeresc înaintea lui.
- 27:03Și zice Biblia că după ce i-a pedepsit ascultați ce zice
- 27:06Biblia, după ce i-a pedepsit. Ori început.
- 27:10Să se pocăiască este lucru mare la evrei.
- 27:15De obicei, când Dumnezeu vrea poporul, moise se ducea și
- 27:18spunea, doamne intervin o tu, dar eu poporul tău, dar eu l-am
- 27:21scos doamne din Egipt, doamne numele tău în joc, totdeauna
- 27:24săracul Moise mergea și el mijlocea aici.
- 27:27Moise mijlocește aici. Poporul a venit dintr-o dată,
- 27:31și-a zis Versetul 7 poporul a venit la Moise și a zis, Am
- 27:35păcătuit, am păcătuit, căci am vorbit împotriva domnului și
- 27:38împotriva robului și împotriva ta.
- 27:40Roagă-te pentru noi este să depărteze Dumnezeu șerpii ăștia
- 27:43și Moise s-a rugat. Să știți că există o categorie
- 27:48de oameni în bisericile noastre, care sunt Smart People?
- 27:52Ei sunt prea deștepți pentru Dumnezeu și pentru Biblie,
- 27:55Bănuță Smeresc. Nici dacă ar cădea muntele
- 28:00everest peste mândria lor, mândria lor nu se sparge.
- 28:03Dar, să știți că Dumnezeu poate să te ducă?
- 28:07La locul ăla în care să te smerească și oricât ai fi de
- 28:10deștept. Și de grozav și spate asigurat.
- 28:14Să te smerească și să cer ajutor la omul pe care l-ai batjocorit.
- 28:22O lor batjocorit pe Moise da sau nu vorbi și împotriva lui
- 28:25Dumnezeu și împotriva lui Moise. Uite cum îi smerește, Dumnezeu
- 28:29îi face pe oamenii ăștia care vorbiți împotriva robului.
- 28:32Dumnezeu cu ungerea PREOȚEASCĂ peste el să cerșească rugăciuni
- 28:36moise. Iartă-mă am vorbit, nu faci o
- 28:39rugăciune, Rugăciunea ta e valoroasă, ai grijă pe cine
- 28:43batjocorești că s-ar putea pe omul care batjocorește un om al
- 28:46lui Dumnezeu. La o vreme scurtă.
- 28:50Să ai nevoie de rugăciunile lui? Ai grijă.
- 28:55Eu am văzut lucrul ăsta l. Cuvântul evanghelizare spune
- 29:02măr, trimite domnul. În multe locuri, vin frați la
- 29:07mine. Rate deci după predic.
- 29:12Atât judecat pe Facebook a adunat Timișoara.
- 29:17Te rog iartă-mă Frate acuma ce văd azi, te rog iartă e OK să
- 29:20faci o rugăciune, fac curat. Dar Moise un om pocăit.
- 29:26Tottenham joc oricum e terminat da.
- 29:31Moise când vede pocăința lor? Împlinește scriptura care spune,
- 29:36Rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc și asta trebuie să fie
- 29:39atitudinea oamenilor Dumnezeu în RAI.
- 29:42De prigonit Frate, Moise, soră Moise și vine și cer iertare.
- 29:47Roagă-te. Ești nedreptățit de frații tăi
- 29:50de surorile tale? Iisus Hristos a fost nedreptățit
- 29:54pe cruce și a zis tată iartă i. Că nu știu ce fac?
- 29:58Dumnezeu vrea să vadă în biserica asta mai mulți moise.
- 30:02Să nu avem răzbunare frați și surori.
- 30:04Răzbunarea fură, ungerea lui Dumnezeu de peste Viața ta.
- 30:07Devii un papagal numai la vot. Fără fără duh de milă și de
- 30:12iertare totală. Nu te asistă 12.
- 30:18Nici în cântare nici în predică, dai bani degeaba, salariul tău
- 30:22și tu stai în ură și amărăciune pe frații lui și nu-l ierți pe
- 30:25cumnatul tău, pentru că știu că are nu știu care ascultă, mă
- 30:29argint lepădat. Nu mai da bani la biserica,
- 30:32Betel îți spun CE să faci mai întâi împacă-te.
- 30:37Iar alege să ierți? Și atunci Vino și Adu darul la
- 30:41altar. Amy.
- 30:47Mă sunat un păstor, va fi ușor să vii cu mine la oncologie.
- 30:51Ne rugăm pentru un frate și am zis da vin frate.
- 30:56Era în stadiul IV Frate, pentru ce să mă rog pentru tine?
- 30:59Rochie ca Dumnezeu să mai dai 2 3 ani de zile de viață, dar știu
- 31:03de ce. De ce ești acces în tribunal cu
- 31:06fratele meu? Pentru un nenorocit de mejdie
- 31:09alt nenorocit greu pentru el era viața lui.
- 31:13Pentru Moșia Lu mama. Am văzut ce n-au bolnav, l-am
- 31:18sunat pe frate-Meu șanțuri, iartă-mă ia tu normal că dacă
- 31:21erai sănătos, mai mereu 50 de ani de zile.
- 31:25Ah, deci trebuie Dumnezeu să îngăduie ceva ca să te smerești
- 31:31să îți lași ură și ce știi m-am rugat în inima mea când am văzut
- 31:34și i-a slujit o oră. Era slujitor din păcate, știți
- 31:38ce m-a rugat în inima mea când am văzut că cerșește câteva
- 31:42clipe după ce soțul m-a 5 de ani de zile pe tribunale?
- 31:47Pentru moșie. Și ce m-a rugat inima mea azi
- 31:51doamne. Nu mă lăsa să îmbătrânesc urât.
- 31:55Cred că sunt oameni care îmbătrânesc urât.
- 31:58Totdeauna nemulțumit nu dreptate.
- 32:01Uniune. Apoi frate să ceri clipe când tu
- 32:06ai fumat an irosit ani de zile ca poporul ăsta, nu Dumnezeu să
- 32:11facă dreptate ceva, ok? Nu vreau să mor urât.
- 32:18Mai bine să sufăr paguba, dar numele Dumnezeu să nu fie
- 32:20terfelit în fața lumii. Și Dumnezeu se poate da pe o
- 32:23cale dumnezeiască dacă vrea. Dar nu stau nu nemulțumiri să
- 32:27vină la biserică teiului, mulțumit de un așa.
- 32:31Și starea Aia EO stare păcătoasă, apoi poți suna la
- 32:34toți prorocii. Până nu te pocăiești de cârtire.
- 32:38Îți spun, nu vine Harul Dumnezeu ai grijă pe ce Moise Prigonești
- 32:42ai grijă pe împotriva cui vorbești că s-ar putea să ai
- 32:45nevoie de rugăciunile lui? Să știi că Dumnezeu le ascult.
- 32:52Nu numai cârtirea lor pedeapsa lor mărturisirea lor perioadă,
- 32:56remediul lor. Ce remediu a dat Dumnezeu
- 32:58acestui popor încăpățânat smart People.
- 33:02Arogant. Și astăzi așa arogant.
- 33:08Dar Dumnezeu știe să smerească și ai.
- 33:11Dumnezeu știu cum să-i smerească și să.
- 33:16Bună, am greșit, am păcătuit e OK.
- 33:19Ei bine, dacă vrei să intri în Canada că nu stai și mori acolo
- 33:22și încă cer pe. Vreau să mai spun ceva?
- 33:27Să știți că sunt oameni care se uită ca șerpii?
- 33:32Mușcă, ca șerpii. Ah.
- 33:37Am comportament de șarpe. Dar știți de ce?
- 33:43Pentru că au fost. Mușcați de Șarpe și eu da venin.
- 33:49Dacă ai o ca șerpii. Vorbești ca un șarpe ai un
- 33:56comportament, dar așa unsuros. Și TU ești șarpe?
- 34:03Fratele meu. Uită-te la cristos.
- 34:09Ce spune doamne, eliberează-mă, a fost mușcat doamne de șarpe
- 34:14veninos intrat în mine și am comportamentul lui.
- 34:17Doamne aleg să mă pocăiesc doamne.
- 34:19Vreau puterea ta vreau harul tău, doamnă curăță, gura mea,
- 34:23doamnă. Am avut lucrări când am fost
- 34:26mică, domnul m-am folosit și am 60 de ani și nu mă folosit
- 34:29Dumnezeu. Nu că nu a fost lucrarea de la
- 34:31domnul. Coș arte.
- 34:35Ai fost? Uns cu toate alifiile, de Aia
- 34:40Ești blocat în destinul tău. Și ce să faci?
- 34:43Să spui că poporul ăsta își mușca de șarpe am păcătuit,
- 34:47Roagă-te pentru mine domnul să facă ceva.
- 34:50Îi spun când ajungem la nivelul ăla zero și ne smerim Dumnezeu,
- 34:54poate să facă într-o secundă în viața ta.
- 34:56Ce tu nu poți să faci într-un miliard de ani, crezi lucrul
- 34:58ăsta? Credeți, mă?
- 35:01Când ești în starea aia de Smart People?
- 35:05Băiatul Ăla deștept fata de sora Deșteaptă și te smerești
- 35:09înaintea lui Dumnezeu ascultă, mă Dumnezeu ridică pe cel care
- 35:14se smerește. Și coboară.
- 35:17Pe cel mândru. Doamne păzește de mândrie.
- 35:22Ajută ne să fim hubul people, oameni smeriți, nu smart că acum
- 35:26îi vorbea toată lumea. Smart House smart car casă
- 35:30deșteaptă MAȘINĂ Deșteaptă haine, noi să fim smeriți
- 35:33înaintea domnului, atunci suntem și deștepți în fața lor.
- 35:39Remediul a fost următorul ciudat.
- 35:42Domnul ia pe moise și Moise vreau să instruiesc.
- 35:45Aveți un șarpe de aramă sau de bronz în original înfocat,
- 35:49spânzură-l de o prăjină și oricine este mușcat va primi
- 35:52spre el. Va trăi ciudat.
- 35:55Astăzi, dna mai spune ca Dumnezeu să îndepărteze șerpe
- 35:58n-Au Dumnezeu îndepărtează, îi lasă acolo, lucrează ciudat,
- 36:03Dumnezeu lucrează cum vrem noi. Ați vorbit prostii acum tăceți
- 36:06numai dacă ordinea Dumnezeu? Dumnezeu putea să știi hai că
- 36:11omori șerpii și luați veninul și faceți ANTIDOT împotriva Bubelor
- 36:15Dumnezeu ce n-a întrebat cineva în România să uite simt ciudat
- 36:20bizar până când un șarpe. EO prăjină înaltă Înaltă în
- 36:26mijlocul taberei și oricine se uită la șarpele alea nu dacă îl
- 36:29atinge și oricine se uită, numai că merge preotul cu el de mână
- 36:33și oricine se uită să arate că vindecarea este prin har prin
- 36:36credință, nu prin fapte, nu prin preoți noi prin pastor și
- 36:39biserici și este prin credința în Isus Hristos.
- 36:42Oricine este uite așa ar părea să fie.
- 36:46Tămăduit interesant că Dumnezeu spus Moise pună șarpele ăsta în
- 36:50cortul întâlnirii. Păi cum puteau intra 2 milioane
- 36:53de oameni atunci? Eu spune în Curtea Cortului unei
- 36:57Prăjini ca nimeni să nu aibă scuze de oriunde se află în
- 37:00orice parte a taberei, oriunde se uită să fie tămăduiți, să fie
- 37:04eliberați, să fie vindecați. Și asta îmi aduce aminte de
- 37:08Iisus Hristos. Frați și surori care a fost
- 37:11executat public afară din cetate pe cruce ca oricine putea să
- 37:16meargă pe acolo, să treacă și să se uite la el, să fie tămăduit.
- 37:20Iisus Hristos a fost și el înălțat.
- 37:22Aceasta este paralel. Eu Andrei, cu 14, după cum moise
- 37:26a ne lăsa șarpele tot așa. Și fiul omului va fi înălțat ca
- 37:31oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
- 37:34Vă imaginați că oamenii se uitau și dintr-o dată, dintr-o dată,
- 37:38textura pielii ca unui copilaș. Imaginați asta vă imaginați câtă
- 37:42bucurie era acolo în tabăra aia s-a vindecat de cand a murit
- 37:46vindecat complet, dar cum printr-o privire, așa se
- 37:50primește și mântuirea dacă mărturisești cu gura ta pe Isus
- 37:53ca domn te uiți la el cu ochii credinței și îți pui credința în
- 37:56cel care a stat 6 ore pe cruce pentru tine și-a plătit și
- 37:59achita și a suferit pentru tine. Și-a fost substitutul legal al
- 38:02lui Dumnezeu pentru tine te UIȚI la cristos și primești iertare
- 38:05De păcate și viață veșnică, nu fizică doar viață veșnică prin
- 38:10Isus Hristos, lăudat să fie domnul, căci indiferent cât de
- 38:14mușcați de șarpe. Mușcătura de șarpe.
- 38:21Biblia spune că toți am fost mușcat de șarpe în păcat, m-a
- 38:23zămislit. Toți ne-am născut cum mușcați?
- 38:28Toți ne-am născut mușcați de satana, de asta avem înclinații
- 38:32păcătoase, de Aia Firea Pământească Clocotește noi.
- 38:36Ori mușcat de firea pământească într-un fel altul de fină pe
- 38:39mine, spune altfel, mușcat într-un fel sau altul machiem.
- 38:43De ce Biblia nu te mai degrabă, uite frate ce metode, unde
- 38:47făceam mă lupt, nu te mai uita la bubă, Uită-te la cristos.
- 38:51Cristos e suficient CRISTOS e singura cale uită-te la cristos,
- 38:56iubește pe cristos încrede în cristos.
- 38:59El a luat păcatul și bolile noastre și bubele noastre le-a
- 39:02luat asupra lui. De aceea cristos e soluția.
- 39:06Ciudat nu pentru greci, era o nebunie, un muribund să te
- 39:10mântuie pentru evrei. Era o piatră de poticnire că e
- 39:14blestemat, cel care stă pe lemn. Nu mă pot încrede, dar pentru
- 39:17noi care credem cuvântul lui Dumnezeu este puterea lui
- 39:20Dumnezeu. Pune-ți credința în cristos.
- 39:23Spune doamne vin cu buba mea cu mușcătura mea, o știi doamne,
- 39:27dar mereu și îmi plâng de milă doamnei păcatul meu, doamnă, dar
- 39:30vin înaintea crucii tale și te rog iartă-mă ce eliberează și
- 39:34spală, mă și fă-mă un om nou. Și să ai pace și bucurie în
- 39:38viața ta în familia ta să nu te recunoască pruncii cei cu tată,
- 39:42ci cum mamă, de unde atâta bucurie s-a uitat la cristos.
- 39:47N-am mai stat care mi-a zis, nu-i corect, dar de ce e asta?
- 39:51Doamne doamne ai fost cumva înșelător doamne, nu mă mai joc
- 39:55domnului pocăiește-te, schimbă ți vocabularul și tu te încrezi
- 39:58în mine și îți cureți gura și o să vezi ce poate să facă
- 40:01Dumnezeu pentru viața ta. Am.
- 40:07Până atunci. Poți să te uiți la bubă?
- 40:12Mă gândesc că erau acolo evreii așa deștept sunt crimele.
- 40:17Am zis EO chestie prostească, nu-i logic să mă uit la un șarpe
- 40:22de aramă de bronz? Da.
- 40:25Nu există, nu există nicio legătură logică.
- 40:28Bănuiam ceva la care să fiu vindecat ca să mântuie Dumnezeu
- 40:32prin nebunia propovăduirii. Crucii, da un muribund unul care
- 40:35moare pe cruce își dă viață. Așa a ales Dumnezeu.
- 40:39Și dacă nu crezi, soluția lui Dumnezeu rămâi cu deșteptăciune,
- 40:42dar și mor. Și muri în păcatul tău cu
- 40:46argumentațiile tale sau poți să spui doamne, TU ești mai deștept
- 40:48ca tine ascult ce zice Biblia, ce zice cartea asta și mă uit la
- 40:52cristos și îmi pun credința rănile lui și cred că sângele
- 40:55tău mă curăță și sunt tămăduit pe loc.
- 40:59Crezi lucrul ăsta. Eu cred in toate in.
- 41:06Nu vreau să vă pun să ridicați mâna.
- 41:09Câți dintre voi ați fost Muscat mușcat de șarpe spiritual
- 41:12vorbind? Așa o chestie a firii
- 41:15pământești. Un tu de ce ar?
- 41:21Tu de invidie. Un asta e șarpele.
- 41:27Ce faci? O să stai să te uiți acolo.
- 41:32Și să spui mai cred că ar trebui să nu dacă mă duc la conferințe,
- 41:34dacă se roagă fratele cutare, nu?
- 41:37Dacă mă duc la, nu știu no, dacă suma proc nu.
- 41:42Ce să faci, nu găsiți substitut pentru cristos.
- 41:45Eu cred că oamenii se roagă unii pentru alții.
- 41:48Dar cel care vindecă. Este.
- 41:51Cristo. Iubește pe Hristos.
- 41:57Ne-am, născut mușcați de șarpe, avem viața 9 pe cristos în noi,
- 42:02dar totuși mai avem firea pământească care n-a murit.
- 42:04Trebuie să răstignim că m-ai mușcat din când în când.
- 42:09Nu spune că nu e adevărat, nu e adevărat, ne doamne așa e.
- 42:13Doamne vreau viața vrea o viață din belșug.
- 42:16Aș vrea să răspund la ultima întrebare, mai avem 10 minute?
- 42:21L-ați văzut vreodată? De ce s-a semănat Hristos cu un
- 42:24șarpe și are ceva rău, după cum moise a înălțat șarpele, a zis
- 42:28tot așa și fiul omului va fi înălțat.
- 42:31Ca oricine crede în el să nu piară și ca de ce 7 de ce nu
- 42:34miel porumbel? De ceartă?
- 42:37Ce are ceva rău, nu sharpe din grădină Geneza 3 șarpele din
- 42:42apocalipsa 20, pe care stătea să mănânce copilul și altceva
- 42:44grozav și Hristos. De ce uite se aseamănă cristos
- 42:47cu un șarpe? Dar de ce cu ușa?
- 42:51Pentru că șarpele e rău. Vreau să fiți atent.
- 42:57Șarpele. Este simbolul păcatului.
- 43:03Iisus Hristos pe cruce. Ii CORINTENI 5 21.
- 43:07Pe cel ce n-a cunoscut niciun păcat.
- 43:10Dumnezeu l-a făcut păcat pentru noi ca noi să fim neprihănirea
- 43:17lui Dumnezeu. De ce s-a semnat cristos cu un
- 43:19șarpe pentru că el acolo pe cruce era un simbol al
- 43:22păcatului, el care n-a păcătuit niciodată.
- 43:25Dumnezeu l-a făcut păcat și blestemul ei a căzut asupra lui
- 43:29și Hristos a suferit mânia lui Dumnezeu.
- 43:32De aceea este șarpe de aramă sau de bronz, pentru că bronzul să
- 43:35iasă bronz trebuie să meargă prin foc și doar dacă rezistă la
- 43:38foc devine bronz și focul acela este focul judecății lui
- 43:42Dumnezeu. Șarpe de aramă judecata lui
- 43:45Dumnezeu a trebuit să vină asupra lui Cristos pentru că a
- 43:47luat păcatul meu și păcatul tău ca oricine crede în el să nu
- 43:50piară, ci să aibă viață veșnică de asta atât de mult s-a smerit
- 43:54Dumnezeu încât a zis, uite, eu mă duc ca un simbol al râului pe
- 43:58cruce, pentru că mă identific cu toate păcatele lumii trecute,
- 44:02prezente și viitoare și focul judecății, dacă deasupra mea.
- 44:07Ca oricine crede în mine ca oricine se uită la mine să nu
- 44:11piară. Și să aibă viață veșnică.
- 44:15Așa l-a tratat Dumnezeu pe cruce cum trebuia pe tine și pe mine
- 44:19să mă trateze. Le-a tratat cu judecată cu foc.
- 44:23Ram. El cel neprihănit.
- 44:28Ca, noi să avem viață veșnică. Slăvit să fie domnul.
- 44:32Uitați ce zice Biblia în romani capitolul.
- 44:36Roman, capitolul 8. Versetul 3.
- 44:40Căci lucru cu neputință legii, întrucât firea pământească, o
- 44:42făcea fără putere și acum Dumnezeu a osândit păcatul în
- 44:46firea pământească, trimițând din pricina păcatului pe însuși fiul
- 44:52său într-o fire. Nu într-o fire păcătoasă, noi
- 44:56ne-am născut păcătoși într-o fire asemănătoare cu a
- 45:00păcatului, adică iisus Hristos a avut o fire umană, dar
- 45:04neafectată de păcatul lui Adam. El a avut o natură umană ca lui
- 45:08Adam înainte de cădere, fără păcat, dar el a venit într-o
- 45:11fire asemănătoare, adică în carne și oase asemănătoare că a
- 45:15păcatului măcar că el nu a păcătuit niciodată, a venit în
- 45:18trup, dar fără păcat ca șarpele la forma.
- 45:22Ca el să stea pe cruce cel fără de păcat.
- 45:26Să i se atribuie toate păcatele lumii și focul pedepsei să vină
- 45:29asupra lui. În această dimineață.
- 45:34Indiferent de felul în care te-a mușcat șarpele într-un fel sau
- 45:36altul. Uite te la Cristo.
- 45:40Uite dacă sunt off. Nu mai argumenta, nu spune, dar
- 45:43nu se poate prea simplu ascultă. Mă, nebunia propovăduirii
- 45:48crucii. Mare pe care o sparge on era un
- 45:51tinerel când Dumnezeu l-a mântuit, a vrut să meargă la
- 45:54biserică și nu a putut să meargă pentru că erau nămeți foarte
- 45:58mare furtună de zăpadă. Și-a făcut drum așa pe cea mai
- 46:01apropiată biserică metodistă. Și când a ajuns acolo,
- 46:06predicatorul de bază care trebuia să vină 9 nou-venit.
- 46:10Era prea mare zăpadă și era un. Un frate care avea multă școală.
- 46:16Ce spunea așa Uită-te la cristos, nu stăm în școală să
- 46:19fii mântuit un copil se poate uita la Hristos și este tămăduit
- 46:23să ai 511 priviți spre gaura gropii, uitați-vă la stânga,
- 46:27care este cristos, uită-te la cristos.
- 46:32Apoi s-a uitat la el Susținerile, te văd cam
- 46:34mizerabil spiritual, Uite te la hristos zile întregi, a stat
- 46:38într-o convingere a duhului sfânt se vedea păcătos.
- 46:42După care Dumnezeu l-a mântuit. Ajuns cel mai mare predicator pe
- 46:47care Anglia și lumea l-a cunoscut pentru că a auzit o
- 46:51predică, oricât ești de murdarul, cât de mizerabil te
- 46:54uiți la cristos și prin credință Dumnezeu?
- 46:57Ce face te socotește Neprihănit, te îmbracă în meritele lui Isus
- 47:01Hristos și te face alb ca zăpada lăuda să fie 2.
- 47:06Vreau să plecăm toți din această dimineață vindecați.
- 47:11Credeți și fizic credeți asta a luat Hristos asupra lui și
- 47:16bolile noastre. Da sau nu, contin numai pe cadre
- 47:19frate frate numai pe calea lui Hristos n-a murit și pentru
- 47:22boli, nu frate numai păcatele noastre ă.
- 47:26Uite ce zice Biblia Matei, capitolul.
- 47:29Versetul 16 seara au adus la Isus, pe mulți Îndrăciți, el
- 47:33prin cuvântul lui a scos din ei duhurile necurate și a tămăduit
- 47:36pe toți bolnavii ca să se împlinească pe toți bolnavii
- 47:39fizice. Evident ca să se împlinească ce
- 47:41fusese vestit prin prorocul isaia care zice, el a luat
- 47:44asupra lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre și
- 47:50hristos pe cruce ne-a luat numai păcatele noastre, a luat și zice
- 47:53stare și bolile și mă uit la el la cristos.
- 47:58Doamne nu pot să fac nimic doamne, dar da îmi pun ochii
- 48:01credinței asupra ta și prin credință în rănile tale doamne
- 48:05sunt tămăduit și mă rog ca domnul să aducă vindecare să
- 48:10aduc eliberare, să aducă pace bucurie în biserica noastră în
- 48:13familiile noastre. Să ne pocăim de orice cârtire de
- 48:17orice duh, de nemulțumire să plece ca să nu vină șerpii.
- 48:22Iar câte o mușca șarpele. Și-a invitat printr-un vocabular
- 48:26nemulțumitor astăzi să intre în laudă și mulțumire la adresa lui
- 48:30Dumnezeu. Amy.
- 48:33Un pictor a. Făcut o pictură extraordinară
- 48:37despre scena aceea în care o prăjină mare și oamenii mulți
- 48:41oameni stăteau împrejur și se uitau și erau plini de bucurie,
- 48:45dar acel pictor a surprins acolo.
- 48:47Câțiva evrei au stat așa nu mă uit.
- 48:51Nu mult, în timp ce alții se uitau și eram plin de bucurie
- 48:54câțiva km, nu? Nu.
- 48:58Și eu cred că asta e adevărat cu privire la lumea în care trăim.
- 49:01Avem o Evanghelie Triumfalist așa.
- 49:04O evanghelie în cristos, care este necesar mai presus de orice
- 49:07nume și ai și oricine își pune credința în Isus e mântuit
- 49:10Maria, sunt oameni care zice, nu, nu mă pocăiesc, nu?
- 49:14Nu mă pocăiesc viața mea persoana.
- 49:16Ok, mori, atunci ce faci? Mai simplu de atât, nu se poate.
- 49:21Ei nu-mi cer iertare. Nu ți ar fi astăzi să nu stai
- 49:26așa? Ce ar fi astăzi să stai așa?
- 49:30Doamne ai milă. Doamne curățește, mă iartă-mă
- 49:34soluția mea ești tu, doamne, nu mai vreau să stau doamne
- 49:37încăpățânare și nepocăinței. Vreau să mă uit la tine, tu ești
- 49:40mai deștept ca mine doamne cred în tine și în soluția ta simple
- 49:44supranaturale sigură unică care este cine domnul Isus Hristos și
- 49:50mă rog ca el să lase să plouă cu mântuire peste noi, amin.