Latest / Fiti Oameni / Când Dumnezeu răstoarnă scenariile răului - Daniel Lela
Transcript
- 0:00Deschidem împreună cuvântul lui Dumnezeu.
- 0:03Voi predica în dimineața aceasta din cartea estera, însă am ales
- 0:07să citesc. Câteva versete doar din estera,
- 0:11capitolul 4. Ă, începând cu versetul 13.
- 0:18Și apoi din unu Samuel, capitolul II.
- 0:23EO proclamație a unei femei pe nume Ana care îl glorifică pe
- 0:29Dumnezeu ca un Dumnezeu Izbăvitor, Haideți să ascultăm
- 0:34cuvântul domnului, care spune astfel.
- 0:37Mardoheu a trimis următorul răspuns Esterei să nu-ți
- 0:41închipui că numai tu vei scăpa dintre toți iudeii, pentru că
- 0:44ești în casa împăratului, căci dacă vei tăcea acum ajutorul și
- 0:50izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei.
- 0:54Tatălui tău, veți pieri și cine știe dacă nu pentru o vreme ca
- 0:58aceasta ai ajuns la împărăție și vă invit să mă urmăriți și din
- 1:05unu Samuel, capitolul 2. Începând cu versetul unu,
- 1:09cântarea Anei sună în felul următor, Mi se bucură inima în
- 1:13domnul. Puterea mea a fost înălțată de
- 1:16domnul. Mi s-a deschis larg gura
- 1:19împotriva vrăjmașilor mei, căci mă bucur de ajutorul tău.
- 1:23Nimeni nu e sfânt ca domnul nu este alt Dumnezeu decât tine.
- 1:29Nu este stâncă așa ca Dumnezeul nostru nu mai vorbiți cu atâta
- 1:34îngâmfare, să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie.
- 1:38Căci domnul este un Dumnezeu care știe totul și toate faptele
- 1:43sunt cântărite de el Arcul celor puternici, s-a sfărâmat și cei
- 1:48slabi sunt încinși cu putere. Cei ce erau sătui se închiriază
- 1:52pentru pâine și cei ce erau flămânzi se odihnesc chiar cea
- 1:56stearpă naște de 7 ori și cea care avea mulți copii stă
- 2:00lâncezit ă domnul omoară și învie.
- 2:03El coboară în locuința morților și el scoate de acolo domnul
- 2:07Sărăcește și el îmbogățește. El smerește și el înalță.
- 2:13Pulbere pe cel sărac ridică din gunoi pe cel lipsit ca să-i pună
- 2:18să șadă alături de cei mari și le dă moștenire un scaun de
- 2:22domnie îmbrăcat cu Slavă, căci ai domnului sunt stâlpii
- 2:26pământului și pe ei a așezat el lumea, el va păzi pașii prea
- 2:30iubiților lui, dar cei răi vor fi nimiciți în întuneric, căci
- 2:35omul nu va birui prin putere. Vrăjmașii domnului vor tremura
- 2:40din înălțimea cerului. El își va arunca tunetul asupra
- 2:44lor. Domnul va judeca marginile
- 2:46pământului, el va da împăratului său putere și el va înălța tăria
- 2:51unsului lui Amin vă invit să vă ocupați locurile.
- 3:03EO mare bucurie pentru mine și soția mea lavi să fim aici în
- 3:08dimineața aceasta. De aceea vă salutăm în numele
- 3:12familiei noastre, a copiilor noștri și, în numele Bisericii
- 3:17Betania din Târgu Mureș, pe care o păstoresc din partea echipei
- 3:23de conducere a colegilor mei. Vă spun tuturor Dumnezeu să vă
- 3:27binecuvinteze. Noi suntem în America de
- 3:32aproximativ 3 săptămâni după o absență de 4 ani din state.
- 3:37Ne-am întors să vizităm familia soției, surorile soției mele ă.
- 3:45Să ne facem 1 1 concediu și Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un
- 3:49timp extraordinar în Texas, în Arizona.
- 3:55Iată acum în California și a fost o mare bucurie pentru noi
- 3:59să ne revedem cu rude cu prieteni de ani și ani și cu
- 4:04bisericile unde ne-am potrivit să fim și să slujim.
- 4:09EO mare bucurie pentru mine să îl vizitez pe David și Leta
- 4:13Leta. Mi-e verișoară.
- 4:14Eu vin din Șoimoș originar și purtăm același nume.
- 4:20Tatăl violettei este unchiul tatălui meu și îi spuneam și noi
- 4:24unchiu. A rămas omul meu de suflet și
- 4:28păstorul la care m-am uitat cu atâta admirație și de la care am
- 4:33căutat să trag tot ce se putea trage, inclusiv într-o zi l-am
- 4:39pus să se roage pentru mine și i-am spus, roagă-te pentru mine
- 4:42că dacă mori să nu îngropi cu tine, darul pe care Dumnezeu ți
- 4:46l-a dat ungerea pe care Dumnezeu a pus-o peste tine.
- 4:48Dacă vreunul din copiii tăi n-a spus asta, atunci ea o caut ca
- 4:53fiind un cuvânt serios din partea ta, primul venit, primul
- 4:56servit, pune-ți mâinile peste mine.
- 4:58Și roagă-te ca Dumnezeu să lase peste mine ungerea pe care
- 5:02Dumnezeu ți-a dat o m-a fascinat de copil omul acesta, eram, nu
- 5:06știu, eram erau mai am un copil până în 13 ani și îmi amintesc
- 5:10și acum cum plângeam la predicile lui.
- 5:12Erau prezența lui Dumnezeu, venită în adunare simțită de noi
- 5:16copiii efectiv ni se împleteau lacrimile sub barbă.
- 5:20Era era vizibil că Dumnezeu îl însoțea și ne-au marcat, ne-a
- 5:25marcat copilăria într-un mod extraordinar, posibil ca și de
- 5:29acolo să moștenesc. Pasiunea pentru Dumnezeu, pentru
- 5:32slujire ă de tânăr, așa că mă bucur să fiu aici.
- 5:36David, pentru mine a însemnat foarte mult ă.
- 5:40Ne cunoaștem, așa cum spunea David De mulți Ani.
- 5:43Însă întotdeauna întâlnirea cu el și discuțiile lungi la
- 5:47telefon. Uneori pentru mine au fost așa
- 5:49ca o oază proaspătă. Întotdeauna a avut un cuvânt din
- 5:53partea lui Dumnezeu. Pentru mine, conversațiile
- 5:55noastre se transformau în uneori, în momente de
- 5:58consiliere. Am traversat în perioada
- 6:01slujirii mele momente grele dificile și întotdeauna îi
- 6:04spuneam lui David. Te consider cu un pas înaintea
- 6:07mea, parcă drumul pe care merg eu l-ai parcurs cu un pic mai
- 6:12repede decât mine și îmi prinde bine David, mă bucur, mulțumesc
- 6:17pentru felul în care Dumnezeu te-a folosit să-mi fii mângâiere
- 6:21și și consilier în momente extrem de dificile.
- 6:25Mă bucur că ești aici și mă bucur că Dumnezeu ți-a dat Harul
- 6:28acesta să pot slujire această biserică.
- 6:30Dumnezeu să lase harul lui peste tine și să-ți dea puterea în
- 6:33țelepciunea, curajul și forța de care ai nevoie.
- 6:37Mulțumesc lui Cristi și ralu ca raluca e cumnata e sora soției
- 6:44soției mele. Mă bucur pentru ei, ne-au dus de
- 6:48la arizona până aici și-au făcut timp de noi și ne-au tratat așa
- 6:51regește. Mă bucur pentru ei.
- 6:54Și vreau să mai salut o familie care mi-e foarte aproape de
- 6:59suflet pe care o cunosc înainte de David, înainte de raluca și
- 7:04Cristi. Înainte de toți e vorba de
- 7:05sofica șchiopu sofica, te văd greu, eu am ochelari de fază
- 7:10lungă și acum nu te văd bine. Da, e vorba de sofica, o rog să
- 7:14se ridice pe sofica și Corina în picioare.
- 7:20Dumnezeu să vă binecuvinteze, nu știu exact de când nu ne-am
- 7:23văzut, sunt anii mulți, ne-am mai întâlnit o dată din ce îmi
- 7:26amintesc în California. Da ăă sofica e undeva de o
- 7:32vârstă cu tatăl meu și de copil am crescut.
- 7:35Dumneaei venea de la Timișoara pentru că mama ei era vecina
- 7:38noastră, o femeie deosebită. Și sofica fost așa de generoasă
- 7:43și de bună cu noi și cu familia noastră.
- 7:46Mulțumesc sofica, te apreciez foarte mult Dumnezeu să-ți umple
- 7:50anii. Aceștia înaintați de multă
- 7:52bucurie, sănătate și putere și ție și familiei tale.
- 7:58Și ce să mai zic de messenger? Sunt totdeauna și pentru mine
- 8:00înseamnă foarte mult. Ne apreciem reciproc, ne
- 8:05complimentăm reciproc unii pe alții când ne vedem dar ungerea
- 8:10pe care Dumnezeu a pus-o a pus-o peste tine Dan m-a fascinat și
- 8:14mă fascinează mereu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru
- 8:17asta, apreciații pe oameni cât sunt în viață, după ce s-au dus
- 8:22ă, nu folosesc prea mult cuvintele adresate celor care nu
- 8:26mai sunt printre noi. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru
- 8:28voi. Doar un lucru îmi spun de voi am
- 8:31auzit după ce am auzit de omega. Era normal să știu de omega mai
- 8:34întâi că știați din șoimoș, dar nu eram fascinați de grupul
- 8:37omega, ce frumos cântă ei faydee mine cântări și au venit crina
- 8:41la noi, sora Violetei Bă zice, ăștia nu cântă grozav the
- 8:46messengers când cum este cineva care cântă mai bine ca Grupul
- 8:51Mega shine, opus dumneavoastră nici să ascultăm ăștia se
- 8:54armonizează să vezi ce vor să vezi ce cutare pe urmă i-am
- 8:57văzut împreună ca și prieteni și-au făcut o treabă și fac o
- 9:00treabă extraordinară. După atâția ani, v-am văzut
- 9:02împreună cu nuțu la Dublin, ce frumos?
- 9:07În dimineața aceasta aș vrea să împărtășesc cu voi un mesaj.
- 9:11Ă din cartea estera. Din capitolele 5 6.
- 9:17Și 7 momentul în care planul lui haman a fost dat pe față.
- 9:24Și Dumnezeu l-a distrus în favoarea poporului său.
- 9:28Titlul mesajului este când Dumnezeu răstoarnă scenariile
- 9:33răului. Am avut o serie de predici din
- 9:35Cartea estera ă la începutul anului, în contextul acesta
- 9:39extrem de dificil pe plan mondial.
- 9:43Am am vrut să aduc o încurajare bisericii noastre, mai ales în
- 9:48România. Noi traversăm o perioadă și încă
- 9:50traversăm, dar era perioada aceea dintre alegeri.
- 9:53În care oamenii nu știau ce să mai creadă, nu știam încotro ne
- 9:56ducem și am vrut să subliniez ideea aceasta că deasupra
- 9:59tuturor există un Dumnezeu suveran.
- 10:03Chiar dacă ni se pare că suntem la discreția oamenilor că orice
- 10:07am face noi tot ce vor ei se întâmplă.
- 10:10Am vrut să întăresc ideea aceasta că deasupra oricărui om
- 10:13e Dumnezeu, el este suveran, el este stăpân și ceea ce spune el
- 10:19aceea se întâmplă. De aceea, în dimineața aceasta
- 10:22aș vrea să vorbesc despre despre cum Dumnezeu răstoarnă
- 10:27scenariile răului și aș vrea să încep cu o ilustrație.
- 10:34Probabil că mulți dintre voi. Ați văzut această fotografie a
- 10:38fost fotografiată în 1993 de Fotograful Kevin Karner.
- 10:44A fost publicat a câștigat omul acesta, Premiul Pulitzer, unul
- 10:49dintre cele mai prestigioase premii din lume se acordă în
- 10:53America în fiecare an pentru excelență în jurnalism,
- 10:57literatură muzică kevin Carter. A câștigat premiul pentru
- 11:01această fotografie, care a șocat planeta în 1993.
- 11:06Este fotografiată în Sudan și este surprins surprins acest
- 11:11copil sleit de puteri, care se târăște spre un centru umanitar,
- 11:15iar în spatele lui e un vultur care stă și așteaptă să moară ă
- 11:20poza aceasta afișează ă afișează acest scenariu sumbru.
- 11:28Se spune că kevin nu a intervenit, a fotografiat acest
- 11:33copil și a plecat. Fotografia a fost publicată în
- 11:35New York Times. Și a devenit un simbol al
- 11:38indiferenței mondiale. Lumea întreagă a fost revoltată
- 11:42pe el. De ce n-a salvat copilul?
- 11:44Kevin a primit premiul, se spune, dar și o durere enormă.
- 11:48După un an copleșit de remușcări și depresie, s-a sinucis.
- 11:54Ă. Am vrut să pornesc de aici
- 11:59pentru ca să subliniez un adevăr, lumea pare adesea exact
- 12:02așa precum kevin. Ă răul stă la pândă victimele
- 12:09par a fi ignorate, iar cei ce pot să facă ceva TAC și nu
- 12:15intervin. Însă ce vreau să subliniez în
- 12:17această dimineață este că Dumnezeu nu este că acest
- 12:20fotograf. El nu doar privește la
- 12:25nedreptăți la rău. El e un Dumnezeu care intervine
- 12:30Dumnezeu care se implică și Cartea estera ne arată exact
- 12:34acest lucru când totul pare pierdut.
- 12:37Când răul pare că a câștigat, când nimeni nu mai face nimic,
- 12:42Dumnezeu se ridică și în mod miraculos răstoarnă planurile
- 12:47celui rău. De aceea, astăzi vom vedea cum
- 12:50Dumnezeu intervine exact la timp și transformă cel mai cel mai
- 12:54întunecat scenariu într-o victorie a harului, într-o
- 12:57victorie a dreptății. Astăzi vom vorbi despre 4 moduri
- 13:01prin care Dumnezeu răstoarnă planurile răului sau 4 realități
- 13:05care ne dau speranță și ne încurajează să nu cedăm atunci
- 13:09când trecem prin momente dificile și să avem încredere în
- 13:13suveranitatea lui Dumnezeu. Nu știu ce te face să te temi,
- 13:17să te clatini și nu știu care sunt lucrurile care îți produc.
- 13:21Neliniște însă în această dimineață mă rog aceste lucruri
- 13:25pe care le voi sublinia să întărească credința da?
- 13:29În primul rând. Când Dumnezeu nu acționează
- 13:32imediat. Înseamnă că pregătește ceva
- 13:36măreț. În al 2-lea rând, mândria
- 13:40pregătește întotdeauna căderea. În al 3-lea rând, Dumnezeu
- 13:45folosește de cele mai multe ori detalii mici pentru a răsturna
- 13:50planuri mari lucruri mărunte. Și în al 4-lea rând, Dumnezeu
- 13:56intervine sau când Dumnezeu intervine, răul este expus.
- 14:01Și distrus în mod definitiv. Asta este Dumnezeul nostru.
- 14:05Haideți să le luăm pe rând și în dimineața aceasta să vedem că
- 14:10atunci când Dumnezeu nu acționează imediat, înseamnă că
- 14:13pregătește ceva măreț. Noi avem o problemă atunci când
- 14:18suntem tensionați de problemele prin care trecem de situațiile
- 14:23care ne apasă și uneori credem că Dumnezeu ne-a abandonat, că
- 14:28Dumnezeu a uitat de noi. Am văzut foarte des creștini.
- 14:32Care se pripesc în a. Declara tot felul de lucruri
- 14:39neadevărate despre Dumnezeu. Născute din durere din frustrare
- 14:44din lipsă de convingere din lipsă de credință, însă în
- 14:48această dimineață vreau să înțelegi că uneori Dumnezeu nu
- 14:52intervine imediat, nu pentru că întârzie, ci pentru că urmează
- 14:58să intervină mai profund mai complet mai glorios.
- 15:02Dumnezeu zăbovește pentru că urmează să pregătească ceva cu
- 15:07adevărat glorios. Amintiti va de episodul din casa
- 15:11lui Lazăr. Femeile surorile l-au chemat să
- 15:15vină și christos când a auzit că e bolnav în mod intenționat, a
- 15:19zăbovit să vină imediat pentru ca să pregătească ceva cu totul
- 15:23glorios. Ce trebuie să înțelegem când ni
- 15:26se pare că Dumnezeu întârzie? În primul rând, Dumnezeu amână,
- 15:31uneori, pentru ca să ne arate că el controlează timpul, nu omul.
- 15:37Ne place să controlăm lucrurile, ne place să simțim că le
- 15:42stăpânim că și că sunt în controlul nostru, însă Dumnezeu
- 15:47vrea să ne învețe că el controlează timpul, nu noi.
- 15:51El este cel care are ceasul în mână și el este cel care
- 15:56stabilește exact datele estera a postit era pregătită era deja în
- 16:02fața împăratului. Sunt place că ea nu vorbește
- 16:05despre situația în care este își reține cuvintele, pentru că
- 16:10momentul nu era plin de potențial estera are o
- 16:14inspirație extraordinară. Dumnezeu vroia mai mult decât
- 16:17salvare Dumnezeu vroia să dezvăluie să demaște să
- 16:21răstoarne total. Un plan care trebuia adus în
- 16:25față. Ce ar fi fost dacă este ras ar
- 16:27fi pripit, dacă este ar fi spus și media ceea ce o durea să ieși
- 16:32ieși un aspect interesant pe care vreau să-l subliniez și
- 16:35asta se potrivește foarte bine la rugăciunile noastre.
- 16:39Foarte ușor cădem în a ne expune cererile înaintea lui Dumnezeu,
- 16:45trecând peste latura aceea sau peste episodul acela atât de
- 16:49important al închinării al glorificării al adorării.
- 16:53Estera nu se văzuse cu împăratul de 30 de zile.
- 16:57Și-acum s-au întâlnit la ospăț era.
- 17:00Era era nevoie ca ca relația dintre ei să se așeze ca ei, să
- 17:06aibă un timp de un timp împreună în care să se privească în ochi
- 17:11în care să petreacă, să discute estera este și o fată isteață.
- 17:15Știe cât de important e să se pună în acord cu inima
- 17:19împăratului și să creeze cadrul în care să poată povesti să
- 17:22creeze oarecum. Dorința așteptare în inima lui.
- 17:28Prețuiți părtășia cu Dumnezeu. Și haideți să ne facem timp ca
- 17:34atunci când intrăm în prezența lui Dumnezeu, să ne bucurăm de
- 17:37el să înțelegem rolul mulțumirii al adorării, al glorificării, al
- 17:42preamăririi să să ne pregătim pe noi înșine în prezența lui
- 17:48Dumnezeu. Și atunci lucrurile vor merge
- 17:51absolut în direcția în care în care noi ne dorim ce trebuie să
- 17:55înțeleagă oamenii. Dumnezeu amână, uneori, ca să ne
- 17:58arate că el controlează timpul. Eclesiastul spune că el face
- 18:03toate lucrurile frumoase. La vremea lor în al 2-lea rând.
- 18:07Când pare că Dumnezeu întârzie el, de fapt, orchestrează
- 18:11evenimentele. Dumnezeu pregătea ă evenimentele
- 18:18și Dumnezeu EE acolo. Amânarea esterei lasă loc
- 18:22insomniei împăratului în noaptea următoare, Dumnezeu face ca
- 18:28regele să n-aibă somn. Îi dă o insomnie, are loc
- 18:32recitirea cronicilor are loc promovarea lui mardoheu.
- 18:38Ziua asta superbă n-ar fi avut loc cu promovarea lui mardoheu.
- 18:43Dacă este ran, ar fi așteptat și nu ar fi avut răbdare ca
- 18:46Dumnezeu să-și ducă tot planul la îndeplinire.
- 18:50De aceea, isaia 55, spune gândurile mele, nu sunt
- 18:54gândurile voastre, ci cât sunt de sus cerurile față de pământ
- 18:57atât de sus sunt căile mele față de căile voastre.
- 19:01Când ești într-un moment tensionat, când ți se pare că
- 19:03Dumnezeu întârzie când îți vine să strigi ca David grăbește,
- 19:07devin o doamne. Și Dumnezeu nu vine când vrei tu
- 19:12și cum vrei tu cere Dumnezeu să-ți dea puterea să stai în
- 19:16răbdare, să aștepți. Nu lua locul lui Dumnezeu, nu
- 19:20interveni tu să faci ceea ce nu făcea făcut Saul, vă amintiți de
- 19:25Saul când a văzut că nu vine samuel să se roage și a luat el
- 19:31rolul și exact când s-a încheiat rugăciunea și jertfa venit,
- 19:35samuel și-a dat seama de prostia pe care a făcut-o și l-a costat
- 19:39enorm. Roagă-te doamne, dă-mi răbdare,
- 19:42indiferent cât de greu e, indiferent cât de apăsător e
- 19:45indiferent câtă tensiune simt doamne dă-mi răbdare și credință
- 19:49să aștept momentul în care tu vei interveni.
- 19:53Când Dumnezeu pare că întârzie el, de fapt, orchestrează
- 19:56evenimentele și o face în al 3-lea rând prin amânare.
- 19:59Dumnezeu expune mai clar răul și lucrează o izbăvire mai mare.
- 20:04Cum a expus Dumnezeu situația în fața publicului și cum cum a
- 20:08lucrat înaintea lui Dumnezeu s al ministrului Psalmul 3 7 spune
- 20:13taci înaintea domnului nădăjduiește în el, domnul Râde
- 20:17de cel rău, căci vede că i vine ceasul și în al 4-lea rând,
- 20:21Dumnezeu folosește amânările ca să maturizeze credința noastră.
- 20:26Când Dumnezeu ți se pare că întârzie și nu acționează.
- 20:29Cum ai vrea tu când ai vrea tu nu uita că Dumnezeu vrea să
- 20:34lucreze ce faci în viața ta? Așteptarea ne învață să nu ne
- 20:38mai bazăm pe reacții rapide, ci pe convingeri adânci.
- 20:43Estera tace nu din frică, ci din discernământ, înțelegând că
- 20:49Dumnezeu e în control și că Dumnezeu pregătește ceva măreț.
- 20:54Nu știu ce vrea să lucreze Dumnezeu în viața ta, atunci
- 20:57când zăbovește să vină atunci când întârzie, însă roagă-te,
- 21:02Roagă-te doamne, ce vrei să învăț de aici?
- 21:06Doamne ce vrei să lucrez în mine?
- 21:09Care sunt lucrurile care la care sunt deficitar, poate că nu ai
- 21:12suficientă răbdare și Dumnezeu te învață răbdarea.
- 21:16Poate că uneori Dumnezeu te învață smerenia când îl ține pe
- 21:19cineva lângă tine care știe să te umilească, care știe să te
- 21:22bată unde te doare, care știe să-ți apese butoanele.
- 21:26Care te scot din sărite dacă Dumnezeu îi dă viață forță și
- 21:30putere și îl ține lângă tine taci înaintea lui Dumnezeu și
- 21:34învață lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le
- 21:36desăvârșească în viața ta. E ceva ce Dumnezeu vrea să facă,
- 21:39să maturizeze credința noastră. Sarmul 2 7 spune, așteaptă pe
- 21:43domnul FII tare îmbărbătează ți inima și așteaptă l pe Dumnezeu.
- 21:50E atât de frumoasă istoria lui Iosif.
- 21:53Vă amintiți după ce el? Și-a făcut cunoscut visurile pe
- 21:58care Dumnezeu i le-a dat. A crezut că totul se va întâmpla
- 22:01imediat. Că urmează promovarea lui și
- 22:06povestea frumoasă despre cum va conduce el tribul acela, însă
- 22:11Biblia ne spune și ne prezintă situația.
- 22:15În loc de înălțare a fost prăbușit la 17 ani.
- 22:19A fost vândut ca sclav. A ajuns în casa lui Potifar și a
- 22:24fost acuzat pe nedrept. A fost aruncat în închisoare și
- 22:27uitat. Chiar și de cei pe care i-a
- 22:30ajutat timp de 13 ani nu se întâmplă nimic, nici o voce din
- 22:35cer, nici un răspuns clar. Și el a trecut prin momente în
- 22:40care a crezut că va rămâne acolo ani de așteptare, ani de tăcere
- 22:46ani, de nedreptate și nu te doare nimic mai mult.
- 22:50Decât. Să suferi pe nedrept și să nu-ți
- 22:55poți face dreptate și să nu poți face nimic.
- 22:58Dumnezeu a apărut absent dacă a fost absent pentru cineva
- 23:02Dumnezeu sau a părut absent pentru cineva.
- 23:04Dumnezeu a apărut pentru tânărul acesta aruncat pe nedrept în
- 23:09închisoare. Dar în realitate, Dumnezeu, iar
- 23:13acolo. Și pregătea ceva măreț.
- 23:18În casa lui Potifar Iosif va învața administrarea în
- 23:21închisoare. Eu să fiu învață să interpreteze
- 23:24visurile, însă în tăcere Dumnezeu pregătea tronul
- 23:27Egiptului. Și într-o singură zi.
- 23:31Toată suferința se transformă într-o scenă de glorie pe care
- 23:35nici un om n-o poate regiza decât Dumnezeu faraonul scoate
- 23:40din temniță și în Înalță al 2-lea om în imperiu, Iosif va
- 23:44spune la finalul poveștii lui Voi negreșit, v-ați gândit să-mi
- 23:47faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să
- 23:51împlinească ceea ce vedeți azi și să scape un mare număr.
- 23:55Viața unui popor extraordinar. Ce glorios e Dumnezeu, Da, dar
- 24:01acest adevăr pe care îl rostește Iosif.
- 24:04E rostit în urma unor ani de Zbatere.
- 24:11Când Dumnezeu. Dragii mei nu face ce speri, nu
- 24:15înseamnă că nu face nimic. El poate lucra în altă inimă, el
- 24:21poate lucra la palat. El poate lucra într-o anumită
- 24:25casă. El poate lucra într-o inimă
- 24:28într-o biserică și va veni exact la timp.
- 24:31Așteptarea. Rețineți nu înseamnă uitare.
- 24:34Înseamnă că Dumnezeu urmează sau pregătește o scenă mai mare.
- 24:39Eclesiastul spune toate lucrurile își au vremea lor
- 24:43Dumnezeu nu face nimic la întâmplare sau nimic prea
- 24:47devreme sau nimic prea târziu. S-ar putea ca ceea ce face
- 24:52cristos acum să se potrivească cu ce?
- 24:54A spus domnul Isus lui Petru în Ioan 13 7, ceea ce fac eu.
- 24:59Tot nu pricepi acum? Dan David.
- 25:05Danny sau oricare dintre voi ceea ce face Dumnezeu în viața
- 25:09ta acum? Poate că nu pricepi, dar vei
- 25:12pricepe mai târziu. Asta i-a spus domnului Petru
- 25:16când Dumnezeu nu acționează imediat, înseamnă că pregătește
- 25:20ceva măreț amin. Așteptați vă să vedeți
- 25:25intervenția lui Dumnezeu în al 2-lea rând, mândria pregătește
- 25:29întotdeauna căderea Estera 5 de la 9-14, E povestită în detaliu.
- 25:36Mândria acestui ă acestui om lipsit de scrupule acestui
- 25:41această aceste întruchipări a răului pe nume haman om om pe
- 25:48care Dumnezeu urma să-l pedepsească într-un mod capital
- 25:50pentru pentru mândria și răutatea lui mândria, spunea
- 25:54cineva îți cere să fie aplaudat, dar sfârșește prin.
- 25:58A te face ridicol și biblia este foarte clară atunci când spune
- 26:02că Dumnezeu stă împotriva celor mândri haman.
- 26:07E omul zilelor noastre e omul acela dependent de imagine,
- 26:11obsedat de validare, orbit de putere are totul.
- 26:17Așa cum a fost hamann, dar e gol pe dinăuntru.
- 26:21Sufletul lui e gol, nu poate dormi liniștit atâta timp cât
- 26:25știe că un singur om nu-l aplaudă.
- 26:28Nu poate dormi liniștit atâta vreme cât știe că cineva are mai
- 26:31mult decât el, și-a cumpărat o mașină mai 9 decât el.
- 26:35Că a fost într-o vacanță în care n-a reușit să meargă.
- 26:39E tot timpul obsedat că cineva e cu un pas înaintea lui.
- 26:46Asta este otrava mândriei, mândria te face orb la
- 26:49realitate, gol pe dinăuntru vulnerabil în fața prăbușirii și
- 26:53oricât de sus ai urca prin mândrie, nu uita că Dumnezeu are
- 26:58ultimul cuvânt. Și sunt câteva lucruri pe care
- 27:01vreau să le subliniez aici. Și e bine de știut mândria.
- 27:05În primul rând, îți dă o fericire superficială și
- 27:08fragilă. Uitați-vă la haman iese cu inima
- 27:12veselă din de la seara banchetului dat de estera, dar
- 27:17se prăbușește instantaneu omul mândru e instabil, aș putea
- 27:23spune extrapolarea acum E fericit, dar imediat fericirea
- 27:26poate să-i dispară de la o imagine de la un eveniment de la
- 27:30o vorbă. Bucuria lui depinde totdeauna de
- 27:33Aplauze de validare de imagine, e fericit doar când i se închină
- 27:37cineva. Când nu i se mai face pe plac,
- 27:40nu mai ai cu cine vorbi. Dacă fericirea ta depinde de
- 27:45ceea ce de cum te văd alții aia nu-i fericire?
- 27:49De câte like uri, like uri primești de câți followeri ai AE
- 27:54Vanitate Mascată și Dumnezeu să ne ferească de ea, mândria ne
- 27:58golește sufletul, chiar dacă ne umple cvul.
- 28:03Putem să urcăm dragii mei, oricât de sus mândria n-o să te
- 28:08facă mulțumit niciodată în al 2-lea rând, mândria exagerează
- 28:13totul și nu te lasă să vezi binele.
- 28:15Haman are tot ce poate visa un om.
- 28:18Biblia descrie care o familie are poziție, are avere are
- 28:22succes. Deține cea mai mare poziție după
- 28:26împărat. Dar uitați-vă ce declară nimic,
- 28:31nu-mi folosește câtă vreme mardoheu nu se închină.
- 28:37Eclesiastul 6 cu 2 spune un om căruia Dumnezeu i-a dat avere
- 28:41bogății și Slavă. Și totuși Dumnezeu nu îi dă
- 28:43putere să se bucure de ele. Nu se poate bucura de ele pentru
- 28:49că mândria te face să trăiești frustrat chiar și în belșug te
- 28:53face să vezi lipsa nu binecuvântarea tot timpul ceva
- 28:58nu merge tot ce nu-i bine. Tot ceea ce îți lipsește mândria
- 29:03nu uita, exagerează totul și nu te lasă să vezi binele în al
- 29:063-lea rând. Mândria caută controlul, dar
- 29:09pregătește distrugerea. Haman își face un plan să-l
- 29:12spânzure pe mardoheu, ceea ce nu știa el este că Dumnezeu a
- 29:18început reversul. Spânzurătoarea pe care o
- 29:21pregătește este pentru el însuși.
- 29:23Dar biblia spune că cine sapă groapa altuia cade el în ea,
- 29:27omul mândru. Nu știe că ceea ce face plănuind
- 29:31răul împotriva semenului său este, de fapt, își pregătește
- 29:35propria lui cădere propria lui distrugere.
- 29:38De aceea, oricât de inteligent îți pare planul când e făcut din
- 29:42orgoliu, Dumnezeu îl întoarce împotriva da.
- 29:48Nu uitați că Dumnezeu stă totdeauna împotriva celor mândri
- 29:51tot ce se naște din ambiție din orgoliu se va prăbușii pentru că
- 29:55Dumnezeu nu încurajează și nu susține astfel de lucrări.
- 30:00Mândria în final, spre îți îți perverse per vestește relațiile.
- 30:06Îți distrugi anturajul haman cere sfatul prietenilor a soției
- 30:10și ei îi spun ce să facă să facă spânzurătoarea și.
- 30:14Omul mândru totdeauna va atrage în jurul lui Lingușitori, oameni
- 30:18care te vor ridica, pentru cădere nu-ți vor, spune
- 30:22adevărul. De aceea, Biblia ne spune să ne
- 30:25depărtăm de sfatul celor răi când vrei să-ți confirm ego-ul,
- 30:30vei căuta totdeauna oameni care îți hrănesc mândria, nu care îți
- 30:34vor binele. Caută oamenii care îți vor
- 30:37binele. Și bucură te de oamenii care au
- 30:40tăria să îți spună Adevărul și o fac în dragoste.
- 30:44Noi elimina de lângă tine, pentru că pentru că dacă te vei
- 30:48înconjura cu oameni care îți hrănesc și stimulează mândria,
- 30:51te vor ruina istoria ne aduce aminte de foarte mulți oameni
- 30:56care au fost distruși prin mândrie și vreau să folosesc
- 30:59doar 2 exemple, Amintițivă de Adolf Hitler, care a fost o
- 31:04reprezentare a răului și a mândriei și nu intru în detalii,
- 31:07dar operațiunea barbarossa. A fost momentul în care mândria
- 31:12și ideologia bolnavă acestui om a fost învinsă.
- 31:15Omul acesta a ignorat și subestimat iarna rusească a
- 31:20ignorat întinderile vaste, a ignorat faptul că își diviza
- 31:24armata și a suferit una din cele mai mari înfrângeri la
- 31:28stalingrad. Peste 500.000 de oameni au fost
- 31:31au fost omorâți, dar amintiți vă în Biblie de un personaj foarte
- 31:36popular ahitofel ați auzit de hito fel?
- 31:39Unul din cei mai înțelepți mari înțelepți pe care i-a avut David
- 31:43un om cos cu o strălucire în țelepciune strălucitoare, dar
- 31:48învinsă de mândrie. Amintiți vă de momentul în care
- 31:53absalom s-a ridicat împotriva lui David și Ahitofel a trecut
- 31:58de partea lui absalom și a încurajat această rebeliune.
- 32:03Motivele nu sunt explicite în text, nu știm exact de ce
- 32:07ahitofel a trecut de partea lui absalom.
- 32:10Sunt doar câteva indicii că era vorba de o mândrie rănită.
- 32:15Probabil că a fost nemulțumit că David nu i-a urmat întotdeauna
- 32:18sfaturile sau probabil avea o ranchiună ascunsă că era bunicul
- 32:23batșebei. Și a știut de păcatul lui David
- 32:27și de felul în care David a încercat să mascheze și să iasă
- 32:30bine din asta și era o ranchiună personală, însă știm că ahitofel
- 32:37i-a dat un plan. Ă foarte, foarte bun lui
- 32:41absalom. Dacă absalom urmat planul lui îl
- 32:44omora pe David, dar David s-a rugat și a zis, doamne distruge
- 32:48planurile lui ahitofel și fă să nu se întâmple.
- 32:52Ceea ce e interesant când ahitofel vede că nu este urmat
- 32:56planul, Biblia spune că se duce acasă, își pune familia în
- 32:59ordine și se sinucide. E stupid.
- 33:03Însă mesajul e clar pentru oamenii mândri mândria lui
- 33:07ahitofel n-a suportat să fie contrazis, n-a suportat să-i fie
- 33:12pus pe locul 2. Planul nu a fost înfrânt de
- 33:16război. Acest mare înțelept, acest om
- 33:18extraordinar, ci de eșecul de a fi ascultat.
- 33:22De aceea, nu mândria proastă l-a distrus, ci mândria intelectuală
- 33:26rafinată înțeleaptă, dar rănită, deci am frați și surori sunt
- 33:31oameni care nu cad, pentru că sunt nepricepuți, ci pentru că
- 33:33nu suportă să fie puși pe bancă. Nu suportă să fie ignorați.
- 33:39Nu suportă să fie trecut cu vederea li se pare că ceea ce li
- 33:44se aplică este peste demnitatea lor.
- 33:49Și această mândrie se ascunde atât de perfid.
- 33:53În viețile noastre. În inima noastră ahitofel este
- 33:58avertismentul clar că nici cele mai mari daruri nu te pot
- 34:02proteja de cădere dacă inima ta devine otrăvită de mândrie.
- 34:07Euu. Pe mine.
- 34:11Tu nu știi cine sunt eu mă? Ahitofel a căzut.
- 34:19Iremediabil. Dragii mei mândria nu se vede la
- 34:23început ca o problemă în viața nimănui, dar întotdeauna produce
- 34:26prăbușire dacă n-o înfrânez îți va întuneca bucuria îți va
- 34:32distorsiona percepțiile și îți va ruina relațiile Biblia, spune
- 34:36mândria. Merge înaintea căderii, de aceea
- 34:40Dumnezeu să ne păzească când David s-a rugat și a spus
- 34:43păzește pe robul tău de mândrie. Și nu lăsa ca ea să stăpânească
- 34:49peste mine. A știut ce spune?
- 34:52Mergem mai departe în al 3-lea rând, Dumnezeu folosește detalii
- 34:55mici pentru a răsturna planuri mari.
- 34:59Dumnezeu folosește detalii mici pentru a răsturna planuri mari o
- 35:03noapte NEDORMITĂ, o insomnie, un pergament, un servitor care
- 35:08alege să citească exact unde trebuie și tot universul lui
- 35:12haman a fost distrus Dumnezeu poate folosi detalii mici în
- 35:16Viața ta. Nu e nevoie de lucruri mari o
- 35:19noapte nedormită schimbă complet situația unei povești.
- 35:24Ceea ce trebuie să înțelegem este clar pentru noi.
- 35:27Dumnezeu este atent la detalii pe care noi le ignorăm.
- 35:31Biblia spune că până și perii din cap că sunt numărați, toate
- 35:35lucrurile lucrează împreună spre binele celor Ce iubesc pe
- 35:38Dumnezeu și dacă te uiți în Scriptură sunt atâtea locuri
- 35:41extraordinare, unde Dumnezeu s-a folosit de detalii foarte mici.
- 35:46De aceea, încredeți vă în Dumnezeu ceea ce ți se pare
- 35:49neimportant, o întârziere, o stare, o conversație banală.
- 35:53Poate fi exact o piesă de puzzle prin care Dumnezeu să lucreze.
- 36:00Când nu mai ai nici o cale vizibilă, nu uita că Dumnezeu
- 36:02deschide una invizibilă. Asta este Dumnezeul nostru.
- 36:06Este rata ce mardoheu tace poporul tace, dar Dumnezeu
- 36:09vorbește prin circumstanțe că ăsta este Dumnezeul nostru când
- 36:14ești epuizat, când ai impresia că nimic nu se mai mișcă,
- 36:17Dumnezeu poate schimba totul printr-un detaliu pe care nici
- 36:20nu le-ai observat. De aceea, încrede te în
- 36:23Dumnezeu, Dumnezeu lucrează sau onorează în ascuns pe cei care
- 36:27au fost credincioși în ascuns mardoheu, dacă vă amintiți a
- 36:31salvat viața împăratului și a fost uitat în loc să fie
- 36:36promovat și pus într-o poziție de autoritate pentru
- 36:40credincioșia lui a fost promovat haman, dar Dumnezeu nu l-a uitat
- 36:45pe mardoheu și Dumnezeu nu te uită nici pe tine atunci când
- 36:48ești credincios și faci lucrarea așa cum trebuie timp de ani.
- 36:53Nimeni nu l-a onorat, dar exact în acea noapte cheie Dumnezeu
- 36:57aduce aminte împaratului de ceea ce n-a făcut, pentru că Biblia
- 37:01spune că Dumnezeu nu e nedrept să uite osteneala voastră.
- 37:05De aceea nu obosi în facerea binelui este un Dumnezeu care
- 37:09notează totul. Poate nimeni nu te-a observat,
- 37:12poate nimeni nu te-a lăudat, poate nimeni nu ți-a mulțumit,
- 37:15dar Dumnezeu nu uită, va veni vremea Când Dumnezeu te va onora
- 37:19în mod public, pentru că Dumnezeu nu lasă nimic ascuns să
- 37:23nu fie descoperit. Nici rău, nici bine.
- 37:27Asta este Dumnezeul nostru. Dumnezeu știe exact când să
- 37:30întoarcă situația în favoarea copiilor lui haman a venit la
- 37:34palat. Preocupat și hotărât să-l
- 37:37distrugă pe haman, dar în câteva minute este obligat să-l înalțe.
- 37:42Nu poți să nu zâmbești. Acest episod și când vezi cum
- 37:47Dumnezeu se folosește de Împărat pentru a Răsturna planurile, de
- 37:53aceea Dumnezeu. E un Dumnezeu care poate
- 37:56transforma în câteva clipe ceea ce ți se pare imposibil.
- 38:01Nu subestima niciodată o noapte în care Dumnezeu lucrează.
- 38:06Nu te grăbi să spui cum a spus Călărețul de la poarta cetății
- 38:10pe vremea lui elisei. Nici dacă va deschide Dumnezeu
- 38:13ferestre în cer. Ce spui tu nu se va întâmpla
- 38:17pentru că Dumnezeu poate totul. Marii oameni ai lui Dumnezeu, în
- 38:23fața unor miracole prezis i-au spus, doamne e prea de tot și
- 38:27moise marele Moise a zis Doamne poți sătura poporul acesta
- 38:31publicul acesta, când când vedeți câți suntem și nu avem de
- 38:35unde și Dumnezeu, a spus Moise. S-a scurtat mâna lui Dumnezeu și
- 38:40Moise a văzut ce poate face Dumnezeu dragul meu.
- 38:44Același Dumnezeu este și Dumnezeul nostru.
- 38:47Dumnezeul care deschide ferestre în cer Dumnezeu care lucrează în
- 38:51chip minunat și în final dragii mei, când Dumnezeu intervine,
- 38:57răul este expus și distrus. Dumnezeu nu vine în ultima clipă
- 39:02cum cred unii Dumnezeu vine în clipa exactă.
- 39:07Dacă ție ți se pare că e ultima clipă, dar clipa aceea este
- 39:12clipa exactă. Biblia vorbește despre
- 39:15împlinirea profețiilor cu privire la Isus cristos la
- 39:18împlinirea vremii. La vremea hotărâtă atunci va
- 39:23interveni Dumnezeu Dumnezeu nu a intervenit doar să salveze să-l
- 39:27salveze pe haman. Dumnezeu a intervenit și să să-l
- 39:30salveze pe mardoheu. Dumnezeu a intervenit să-l
- 39:33doboare pe Haman răul nu doar că Pierre este expus este rușinat
- 39:38și întors împotriva celui care l-a planificat dragii mei.
- 39:42Ceea ce trebuie să înțelegem este că Dumnezeu nu doar
- 39:44salvează el demască răul de acea lasă-l pe Dumnezeu să lucreze.
- 39:51Dumnezeu știe mai bine ce trebuie făcut, nu opri lucrarea
- 39:55lui Dumnezeu, intervenind prin lipsa ta de răbdare prin frică,
- 39:59prin prin tot felul de stări pe care pe care le ai și care te
- 40:04împing să acționeze într-un mod greșit, așteaptă L PE Dumnezeu
- 40:08și lasă-l pe Dumnezeu să lucreze, pentru că felul în care
- 40:10lucrează Dumnezeu întotdeauna este este minunat, așa că nu te
- 40:14teme de răul ascuns. Dumnezeu are metode să-l scoată
- 40:17la iveală atunci când nu mai poți face nimic.
- 40:21Câți dintre voi n-ați trăit astfel de experiențe?
- 40:24Eu însumi am avut atâtea experiențe cu Dumnezeu în care
- 40:27Dumnezeu mi-a arătat cât de mare este puterea lui în al 2-lea
- 40:31rând, Dumnezeu întoarce complet situația în favoarea celor care
- 40:34îl urmează. Dacă haman vroia să omoare
- 40:38ajunge cel omorât. Estera riscă totul Dumnezeu îi
- 40:43dă totul mardoheu este umilit. Însă Dumnezeu îl onorează,
- 40:49uitați-vă cum Dumnezeu întoarce toate lucrurile împotriva celor
- 40:53sau le schimbă împotriva celor care le iubesc sau nu. 3 7 Cu 3,
- 40:567 Cu 3 și 4, spune. Vei vedea nimicirea celor răi
- 41:00romani 8 cu 31 dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi
- 41:04împotriva noastră? De aceea, în această dimineață
- 41:07poate că ți se pare că răul domină nedreptatea câștigă, dar
- 41:10nu uita Dumnezeu are ultimul cuvânt.
- 41:16Aș vrea să vă invit să ne ridicăm și să invit grupul de
- 41:19messenger. Sunt față pentru ca să ne
- 41:22pregătim pentru o rugăciune. Eu știu că fiecare dintre
- 41:29dumneavoastră vă confruntați cu situații dificile, situații care
- 41:34vă depășesc din toate punctele de vedere.
- 41:38Să vreau să închei cu o ilustrație din cartea lui
- 41:40Daniel. Episodul acela în care belșațar
- 41:45părea că controlează totul, însă Dumnezeu intervine în acea
- 41:51noapte în viața lui belșațar, în viața Imperiului Babilonian și
- 41:56într-o noapte schimbă totul. Ă Dumnezeu a pregătit o cale
- 42:03pentru pentru pentru a izbăvirii.
- 42:05De aceea, de aceea aș vrea să crezi că același Dumnezeu este
- 42:08Dumnezeul tău. Dacă a lucrat la macro, dacă
- 42:13Dumnezeu a controlat un imperiu întreg, nu poate Dumnezeu
- 42:17controla situația ta personală, Familia ta, Biserica ta.
- 42:22Ceea ce trebuie să înțelegi este că Dumnezeu nu se lasă
- 42:25batjocorit. El vede, el așteaptă, apoi
- 42:28intervine la timp, va veni la momentul lui.
- 42:32Va veni la momentul lui și își va face numele de slavă.
- 42:36Dacă Dumnezeu a scris pe Zidul Babilonului și l-a dărâmat
- 42:39într-o noapte, poate scrie și pe zidul vieții tale, pentru că
- 42:43este un Dumnezeu care care îi apără pe toți cei ce îl iubesc
- 42:47încrede te în Dumnezeu și l-am rugat pe Dan să cânte.
- 42:50Cântare Isus este la cârmă care să întărească credința noastră
- 42:55dragii mei în Dumnezeu și în puterea lui în iubirea lui și în
- 42:59intervenția lui extraordinară. De aceea, în timp ce vei cânta
- 43:03această cântare și te vei pregăti pentru rugăciune.
- 43:06Încrede te în Dumnezeu încrede te în suveranitatea lui Dumnezeu
- 43:10și în faptul că el controlează VIAȚA ta până la cele mai mici
- 43:14detalii, el te va ocroti, el te va sprijini și el te va apăra
- 43:17într-un mod glorios lăudat să fie numele lui, haideți să-l
- 43:21lăudăm pe domnul.