Latest / Fiti Oameni / Eliberarea de RĂUL pe care l-ai cauzat cuiva - Nicu Butoi
Transcript
- 0:00Mulțumiri lui Dumnezeu din toată inima că în această seară suntem
- 0:05adunați în cel mai insemnat loc care am fi putut să fim vreodată
- 0:09pe pământul ăsta și anume în prezența lui Dumnezeu, pentru că
- 0:14el a promis și așa, nu pentru că noi spunem treaba aceasta, dar
- 0:17pentru că el a spus așa unde se adună 2 sau 3 oameni pentru
- 0:20numele meu sunt acolo. Și el este real aici.
- 0:23Cu noi mult mai real. Decât l-am.
- 0:26Vedea noi chiar cu ochii fizici, pentru că mi-am înșelat atâtea
- 0:31ore. De atâtea ori ne-am trezit
- 0:33dintr-un. Vis cu pumnii strânși când colo
- 0:35nu era nimic. Dar cuvântul.
- 0:38Lui prin care a promis. Prezența lui aici cu noi este.
- 0:41Mai este deasupra este cu mult mai mare decât realitatea
- 0:46fizică, însăși și noi l-am crezut pe cuvânt și l-am crezut
- 0:50din toată inima și l-am urmat. Pe baza aceasta suntem în seara
- 0:55aceasta aici, așa că sunteți în cel mai insemnat loc, în care
- 0:59putea să fiți poate ați primit o invitație la Kremlin sau la.
- 1:02New York nu știu unde. An.
- 1:05Da. Bear, vă spun că aceasta e mai
- 1:09importantă decât oricare alta. Personal.
- 1:14Am ajuns să mă simt foarte frate cu voi întotdeauna am fost frate
- 1:17da acuma, parcă prea frăția devenit vie.
- 1:21Pur și simplu sunt bucuros să avem pe toți în seara aceasta și
- 1:26să avem încă un plus frumos gazdele mele iubite din din
- 1:30Chișinău. Familia moraru este aici cu noi
- 1:33și mă bucur că am timpul ăsta cu simion și cu Maria ca altfel noi
- 1:36numai la telefon texte, dar noi în America n-am petrecut
- 1:39niciodată timpul ăsta n-am avut cum dar aici, am mulțumim lui
- 1:44Dumnezeu, mulțumim pentru muzica voastră.
- 1:46Care ne-a înălțat sufletele, așa este ca tine.
- 1:50Altul ca tine nimeni. Nu-i cuvânt.
- 1:53Acesta trebuie să rămână viu în viața noastră și să ne
- 1:56însoțească pe drum și în afară de toți cei prezenți salutăm și
- 2:00audiența noastră online. Care crește cu fiecare minut.
- 2:05Care trece deja azi noapte am înțeles că a fost transmis pe
- 2:08tvr Moldova ă slujba de aseară și avem aici pianistul azi și
- 2:14care transmite. Live nu ezitați dacă dacă.
- 2:17Tema aceea va câștiga sufletul, gândiți-vă și la cineva care
- 2:21căruia i-ar face bine și dați un.
- 2:23Share. Și dați, un like.
- 2:25Lucrurile acestea promovează și ajută cauza binelui.
- 2:30Și frumosului în lume, că de rău e lumea sătulă și de toate ă
- 2:36astăzi. Cu ajutorul lui Dumnezeu.
- 2:39Cu o mică fărâmă de. Lumină să coboare în sufletul
- 2:43nostru cu ocazia aceasta. Seara am vorbit noi despre
- 2:48iertarea ca eliberare și am vorbit prima parte, dar să știți
- 2:53că n-a fost prima parte în care tu te eliberezi de răul pe care.
- 2:58L-ai suferit. Aceasta nu era prima parte, asta
- 3:03era a 2-a, prima parte era TU, trebuie să te eliberezi de rău
- 3:07pe care l-ai cauzat altuia, de asta prima dată, dar nu v-am zis
- 3:12pe ăsta. Prima dată cum era că vă pierd,
- 3:14v-am zis prima dată pe ăsta mai bun ca să fiu sigur că veniți
- 3:17înapoi. În seara asta și tare, mă bucur
- 3:21că ați venit și suntem bine cu ajutorul bunului Dumnezeu.
- 3:25O să ne oprim câteva clipe și o să înțelegem că răul pe care
- 3:31l-am suferit din partea oricui și de care ne-a eliberat
- 3:34Dumnezeu cum am învățat de omul ăsta ca scos la mai care era el
- 3:39Sărmanul de atâta timp. Râul acesta pe care l-am.
- 3:43Suferit este tot atât de rău. Ca și râul pe care.
- 3:47L-am produs cuiva. Ca atare.
- 3:50Să ne cercetăm sufletele tot înaintea lui Dumnezeu, uneori
- 3:54Biblia. Spune nici ei nu știu.
- 3:56Că fac rău cu aceasta, am zis o vorbă undeva unde nu trebuie.
- 3:59Am făcut o faptă care nu trebuie.
- 4:01Am făcut o nedreptate, am luat ce nu trebuie e.
- 4:03Indiferent ce este la mijloc să venim la Dumnezeu și să-i spunem
- 4:09deschis. Doamne ajută mă să înțeleg
- 4:11lucrul acesta ajută mă să nu au fost oameni care au accidentat
- 4:15mortal alte persoane. Era o tânără care era foarte.
- 4:20Mirată în America, problema a fost că a fost sub iată ă.
- 4:24Era foarte mirată și a chemat poliția.
- 4:26Cineva mi-a distrus. Mașina bara de la mașină, nu nu
- 4:30ți-a distrus mașina. Sunt 2 oameni morți aici pe
- 4:33trecerea de pietoni, pe unde ai trecut tu asta s-a întâmplat cu
- 4:36tine. Și ea nu știa nimic.
- 4:39Noi nu suntem beți, dar avem șansa de a uita sau a trece cu
- 4:44vederea rău pe care l-am provocat cu tot atâta ușurătate.
- 4:48Să nu ne. Dăm seama pur și simplu.
- 4:50A însemnat pentru inima cuiva un gest.
- 4:53Pe care l-am făcut noi undeva cândva și dacă Dumnezeu îți
- 4:57aduce în conștiința ta îți trezește un astfel de lucru nu
- 5:02ezita nu pleca încărcat din lumea, aceasta îi pleacă un om
- 5:06liber. Cum am învățat aseară despre
- 5:07Ștefan a plecat absolut liber față de.
- 5:10Chiar de oamenii care. Atunci dădeau cu pietre.
- 5:13A plecat. Liber înaintea lui Dumnezeu tată
- 5:15nu le ține în seamă păcatul acesta.
- 5:19Mergem în seara aceasta. Puțin mai departe și vom
- 5:22înțelege cum se petrece această transformare în ființa noastră.
- 5:28De obicei, omul care iartă e privit ca.
- 5:31Slab și unu care nu iartă la nevolnică la tară, știu unul
- 5:37care este furios și dă drumul. Furiei lui este privit ca.
- 5:40Fiind un om puternic, nu cumva e mult mai puternic omul acela
- 5:44care știe să pună frână și nu nu ajunge aici, nu cumva ai mai
- 5:49multă energie consumată când este vorba să îți controlezi?
- 5:53Viața și ființa decât atunci când îți dai drumul și uit de
- 5:57toate și te uiți în urmă ce dezastru, cum spune Iacov în
- 6:01cartea lui ce foc mare aprins răutatea sau?
- 6:05Mânia sau furia sau nestăpânirea.
- 6:08De un fel sau altul. Bun.
- 6:11Învăța ceva absolut, practic. Tot ce face Dumnezeu.
- 6:17Face prin cuvânt, el zice un cuvânt și în clipa aceea este.
- 6:23Problema. De ce nu zice și mie, uite.
- 6:26Că sunt într-o situație sau alta sau cineva un al meu?
- 6:29De ce nu zicetzi un cuvânt, de ce nu-mi ziceți și mie nu ajunge
- 6:35ca Dumnezeu? Să zică un cuvânt, trebuie
- 6:39neapărat ca sufletul tău să fie deschis în credință și încredere
- 6:44în Dumnezeu. Altfel pică pe un pământ uscat
- 6:47și nu prinde. Noi de obicei.
- 6:50Suntem am fost educați materialist toată viața noastră
- 6:53și am ajuns să vorbim chiar niște prostii foarte mari.
- 6:57Cum ar fi una dintre ele? Eu cred când oi vedea.
- 7:00Eu numai când văd cred frate, dacă vezi, adică de ce mai ai
- 7:04nevoie să crezi dacă vezi ori vezi ori pe zi din 2 1 credința
- 7:09EO încredere neclintită în lucrurile nevăzute, cum zici tu
- 7:13că dacă văd cred asta nu mai este, nu, nu stă în picioare
- 7:17treaba aceasta. Așa că să învățăm puțin.
- 7:20Mecanismul credinței ce înseamnă credință?
- 7:25Numărul unu unde ancorăm noi? Credința, aceasta credința EO
- 7:29ancoră spune bilete prins de ceva.
- 7:32Asta e definiția pe care o dă biblia unde ancorăm noi lucrul
- 7:37acesta? În contextul transformării
- 7:40ființei noastre, păi dacă suntem?
- 7:42Niște oameni de aceștia materialiști sau fără Dumnezeu
- 7:46cum au declarat unii oameni? Deși așa ceva nu există că.
- 7:49Dacă diavolul se supune. Dumnezeu n-are cum să fie un om
- 7:53fără Dumnezeu nu ține seama de vorbele astea că nu stau în
- 7:56picioare vorbele astea. Dacă dacă diavolul nu e ateu cum
- 8:00ar. Putea să fie atât.
- 8:01Vecinul meu asta EO prostie mare e părerea.
- 8:04Lui. Sau cine știe poate e supărat
- 8:06omul sau e rău sau se întâmplă ceva, dar nu corespunde
- 8:10realității. Atâta timp cât diavolul care
- 8:12este talpa răului. Asta nu-i ASA nu este ateu el a
- 8:15declarat lucrul acesta. Și atunci frații mei dragi.
- 8:20Iată cum stau lucrurile. Unu Ioan 5 cu 14.
- 8:26Cuvântul lui Dumnezeu, spun așa, îndrăzneala pe care o avem la el
- 8:30este că. Dacă cerem ceva după voia lui
- 8:34ne. Ascultă.
- 8:37A am cerut de la Dumnezeu și numai nu mi-a răspuns, Dumnezeu
- 8:42am cerut și nu mă asculta Dumnezeu.
- 8:45Aseară am primit o scrisoare după ce am plecat de aici.
- 8:49Când am ajuns acasă, am primit un mesaj.
- 8:51Aseară. Cred că a fost.
- 8:53Unul dintre cele mai sfâșietoare.
- 8:55Care le-am citit în viața mea de la cartea lui iov încolo CE am.
- 9:00Citit aseara am păstrat. Mesajul ăsta.
- 9:06A am ajuns într-un loc în. Care am spus acestui om.
- 9:12În mari suferinți zic nu. Uita cuvintele lui Radu Gyr.
- 9:18Radu gyr, care a murit ca martir.
- 9:21A scris această poezie despre rănile pe.
- 9:24Care le-a suferit el? Și știți cu ce sfârșește pentru
- 9:30toate rănile nedrepte pe care le-am primit Doamne te iert?
- 9:37Și i-am spus aseară lui, iar chel și tu pe Dumnezeu?
- 9:40Până ne-am întâlnit după ce ne om întâlnim, mai discutăm noi
- 9:44puțin, dar pe moment. Îndrăznește și iartă.
- 9:48L pe Dumnezeu pentru tot ceea ce trăiești tu în viața ta și prin
- 9:51ce ai trecut tu. Când?
- 9:53Adevărul noi, cum stăm aici? E un confort, nu toți oamenii
- 9:59pot să vorbească la fel. Dar îndrăzneala pe care o avem
- 10:03este că dacă cerem ceva. După voia lui.
- 10:07Bun. Uităm acest.
- 10:08Spun care este cel mai important?
- 10:10Am cerut și nu mi-a dat. Dumnezeu.
- 10:13Întrebarea esențială este ce ai cerut tu?
- 10:17Reprezintă voia lui Dumnezeu pentru tine Ești sigur de
- 10:21lucrul. Ăsta ai luat tu cererea ta și ai
- 10:24venit cu ea la Dumnezeu și asemenea lui Isus?
- 10:27Fiul lui Dumnezeu, ai spus, Eu aș vrea lucrul ăsta, eu cer de
- 10:30la tine. Cu toată.
- 10:31Credința de la tine cer lucrul ăsta.
- 10:34Dar nu cum vrea. Nu voia mea.
- 10:38Ci voia ta așa ne-a învățat domnul Isus Hristos și atunci,
- 10:42dacă. Cerem ceva după voia lui.
- 10:44Ne ascultă. Ce înseamnă voia lui, înseamnă
- 10:47binele tău și binele meu un. Copil cere tot felul de lucruri
- 10:51trăsnite vorba lui ansu din România.
- 10:54Copii ce? Cere un lucru trasnit.
- 10:57Tu ca. Părinte nu te grăbești să-i dai
- 11:00așa ceva, știi ce înseamnă? Un.
- 11:03Obiect ascuțit în mâna lui sau. Un chibrit.
- 11:05Sau un lucru ca ăsta. Și tu nu-i dai?
- 11:08Acest lucru? El e supărat că nu-i dai țipă,
- 11:11el nu știe de ce nu-i dai de atunci.
- 11:13Știi de ce nu-i dai? Și când Dumnezeu ne dă un lucru.
- 11:17Sau nu ne dă un lucru să învățăm să.
- 11:19Slăvim pe Dumnezeu cu aceeași. Inimă cu aceeași inimă și pentru
- 11:24da și pentru nu, pentru că da lui.
- 11:27Dumnezeu înseamnă ceea ce nu putem să ne imaginăm și nu al
- 11:30lui Dumnezeu ne păzește de ceea ce nu am putea să visăm
- 11:34literalmente. Ce știm noi ce e după colț?
- 11:37Nu vedem după. Colț.
- 11:39Când Dumnezeu a spus, Nu? Asta este foarte prețios, dar nu
- 11:45insistăm și noi doamne. Totuși, totuși, uite, mă doare
- 11:49sau ceva de la mine din familie sa.
- 11:51Totuși, biblia ne aduce un. Exemplu de felul acesta, care
- 11:55este relevant? Pavel apostolul declară într-un
- 12:00loc. Că i-a fost pus un sol al
- 12:03satanei, un țepuș în carnea lui. Și de 3 ori, spune el, m-am
- 12:11rugat la Dumnezeu să milia de 3. Ori m-am rugat la.
- 12:15Dumnezeu să mi le-a. Și Dumnezeu, a spus, Nu?
- 12:21Nu e spre binele tău, da Ma doare, dar nu mai pot, dar nu
- 12:25mai pot o viață și nu de 3 ori de 3 ori și de 3 ori, a spus.
- 12:30Nu e nu e spre. Binele tău să fie luată așa
- 12:33ceva? Și deodată se face lumină în
- 12:36sufletul lui și el zice o acum înțeleg gata.
- 12:42Am înțeles, Dumnezeu a lăsat acest țepuș în carnea mea ca să
- 12:48mă păzească pe mine de cancerul sufletului, care este îngâmfarea
- 12:53și mândrie aceasta în care cade un nou c din care.
- 12:56Nu se mai întoarce din care au fost distruse.
- 12:58Popoare a curs sânge. Din mândria unui nebun cine știe
- 13:02de unde și cum. Și Pavel a zis, ca să mă
- 13:06păzească, să mă îngâmf Dumnezeu a lăsat țepușă sta în carnea
- 13:10mea, nu mă cer să mi le acum, am înțeles asta nu este.
- 13:14Pedeapsă cum m-am? Gândit eu este tratament
- 13:18Dumnezeu în previne nenorocirea sufletului în care aș cădea dacă
- 13:23n-ar fi țepușul ăsta, mă doare, nu îmi place sufăr până la
- 13:27moarte din cauza aceasta, dar mai.
- 13:29Bine să sufăr lucrul acesta decât să.
- 13:32Sufăr ceea ce diavolul a. Suferit când a căzut în mândrie.
- 13:36Din motivul ăsta a spus Dumnezeu, dacă știm că ne.
- 13:39Ascultă cuvântul, spune orice i-am.
- 13:43Cere știm că suntem stăpâni. Bun pe ceea ce i-am cerut, nu,
- 13:50nu pe ceea ce am primit. Doar doar când ai cerut.
- 13:56Un lucru în acord cu voința lui Dumnezeu, ai supus cererea?
- 14:00Ta lui Dumnezeu și ai spus doamne, nu voia mea, ci voia ta
- 14:05că nu ai făcut lucrul ăsta. Atunci Biblia spune, Tu ești
- 14:08stăpân în clipa aceea pe ceea ce ai cerut și unul zice de unde mă
- 14:12pe ce știu până așa pe aer pe asta.
- 14:16Și EPAR aici învățăm ceva foarte important.
- 14:20Credința noastră nu trebuie să se ancoreze.
- 14:24Pe ceea ce am cerut noi când văd când oi?
- 14:26Vedea eu atunci cred. Eu cred numai când oi vedea.
- 14:29Credința nu se ancorează de. Ceva.
- 14:32Credința se ancorează de cineva? Credința este o ancoră.
- 14:37Care pătrunde dincolo de perdeaua.
- 14:39Din templu unde este el se prinde de el.
- 14:44Nu de ceva. Nu aștept să-mi să-mi fie.
- 14:47Dat ce am cerut. De la Dumnezeu în rugăciune nu
- 14:51aștept lucrul acesta. Atunci o să cred când când am
- 14:54primit loc, nu așteptă așa ceva. Eu știu de la cine am cerut și
- 14:59am deplină. Încredere, cum spune Biblia în.
- 15:02El că poate să facă lucrul acesta.
- 15:05Dacă va face sau nu e treaba lui aceasta?
- 15:09Credința mea s-a prins de el. Ați observat?
- 15:13Răspunsul celor 3 tineri ei nu au zis Dumnezeu ne va scăpa din
- 15:18foc. Da.
- 15:21Nici n-au zis. Dumnezeu va lăsa să fim mari și
- 15:24în foc nici asta. Au stat acolo în față și au spus
- 15:29Împărate Dumnezeul nostru, poate.
- 15:32Să ne scape. Dacă ne va scăpa sau nu?
- 15:36E treaba lui credința noastră. Fermă este că Dumnezeu.
- 15:40Poate să ne. Scape asta e tot.
- 15:44Dincolo de aceasta, noi nu știm, nu voia.
- 15:48Noastră, ci voia lui dacă vom sfârșit cenușă, e una dacă bun.
- 15:53Sfârșit în viață și bine sănătoși.
- 15:56Este altceva hotărârea nu-i a noastră.
- 15:58Este a lui credința noastră s-a prins de el și el va.
- 16:02Hotărî. Ce este cel mai bine.
- 16:04Pentru sufletul nostru și pentru planul lui Dumnezeu din
- 16:08întreaga. Știm că suntem stăpâni.
- 16:11Pe lucrurile pe care i le-am cerut.
- 16:15Am. Avut în viață o problemă destul
- 16:17de serioasă. Trebuie să fi fost în jurul
- 16:20vârstei de 24 până pe la 27, 26 de ani.
- 16:24Cam acolo mi s-a întâmplat lucrul ăsta, am căzut într-un
- 16:28fel de depresie, de asta neagră, pur și simplu în care.
- 16:33Nimic nu mai are. Rost și eu trebuie să apar în
- 16:36fața oamenilor totdeauna cu rost.
- 16:39Niciodată mi-a scris fiica mea. Chiar adineauri mi-am scris zice
- 16:44asta este modelul meu de viață, felul cum ai lucrat tu pe
- 16:47pământul ăsta. Nu aveam, cum să mă opresc
- 16:50înlăuntrul meu? Am trăit pustiul ăsta groaznic.
- 16:53Și în același timp, ar trebui să apară în fața a mii de oameni
- 16:57din loc în loc din toate orașele și să fac ceea ce se.
- 17:01Întâmplă în seara asta aici, dar.
- 17:02Sufletul meu, asta se întâmpla și mă rugam la Dumnezeu.
- 17:05Doamne scapă-mă doamne eliberează niște gânduri atât de
- 17:09negre, încât aș fi vrut să-mi. Cer mai degrabă moartea decât să
- 17:13trăiesc în felul ăsta. Și mă rugam la Dumnezeu și mereu
- 17:17mă rugam și doamne scapă-mă doamne și.
- 17:21Aveam toată încrederea, dar el, iar același lucru același lucru,
- 17:25același lucru până. Într-o seară eram în orașul
- 17:28Timișoara România, într-o seară vine acasă și din.
- 17:33Nou. A fost la înmormântare.
- 17:34Și în timp ce predicam la înmormântarea, aceasta a căzut.
- 17:37Negura asta peste. Mine și a trebuit.
- 17:40Să fac față în sufletul. Meu acestui fel de negură.
- 17:43Grozava, care era asupra mea. Înlăuntrul meu și a trebuit să
- 17:47fac față în afară. La toată lumea care era.
- 17:49Acolo și când am ajuns? Acasă doamnă, nu mai pot să
- 17:53trăiesc în felul ăsta. Mă rugam la Dumnezeu, mă rugam
- 17:56la Dumnezeu și deodată mi se luminează sufletul.
- 18:00De ce ceri? Tu de la Dumnezeu.
- 18:02Ceea ce el ți-a. Dat de mult.
- 18:05Bun, păi când mi-ai? Dat doamne, păi ți-am dat de
- 18:10fiecare? Dată și n-ai primit niciodată.
- 18:13Lucrul ăsta. Tu nu crezi în mine?
- 18:17Tu crezi în ce ai cerut? Tu și fiindcă nu.
- 18:20Vezi ce ai cerut? Tu.
- 18:23Nu crezi tu nu crezi în cineva? Acolo pe loc.
- 18:29Într-o micuță garsonieră, unde locuiam.
- 18:32Am înțeles acest uriaș adevăr. Când ai cerut ceva după?
- 18:38Voia lui Dumnezeu este voia lui Dumnezeu să se chinuie un om în
- 18:41felul ăsta. Niciodată când ai cerut?
- 18:44Ceva după voia lui Dumnezeu, ești?
- 18:46Stăpân pe ce ai cerut? Unde sunt eu stăpân că eu aștept
- 18:50întâi să vină și după ce vine după aceea, să dar ce diferență
- 18:56este între. Cel la care a venit.
- 18:59Să zicem răspunsul, doctorul ți-a dat un.
- 19:01Medicament și un altul care. N-are medicamentul ăsta, dar.
- 19:05Tu vii acasă și îl. Pui pe un raft acolo.
- 19:09Ori de la a. Avea ori de nu l-ai avea tot așa
- 19:11este, ești la. Fel cu omul ăla.
- 19:12Care n-a primit niciun fel de medicament pentru.
- 19:14Că nu-l iei în stăpânire, ai cerut?
- 19:17De la Dumnezeu ai crezut. Ai primit?
- 19:21Dar nu e deajuns de ce a mai primit dacă nu-l iei?
- 19:25În stăpânire. Dacă nu iei medicamentul ăsta e
- 19:27degeaba, el nu-ți ajută. În cutie pus acolo, eu nu-ți
- 19:31ajută ca un simplu. Răspuns la rugăciune.
- 19:33Și atunci în rugăciunea aceea, n-am mai zis.
- 19:35Doamne, dă-mi doamne ajută, mă doamne n-am încetat în clipa,
- 19:39aceea și-am schimbat și am. Spus iartă-mă că te-am.
- 19:42Ținut cu mâna întinsă atâta timp.
- 19:45Iartă-mă că ți-am întors spatele ani de zile, m-ai rugat cu
- 19:49eliberarea și nume și nu mi-a trebuit iartă-mă de lucrul ăsta.
- 19:54Și în clipa aceea am luat în stăpânire ce am cerut?
- 19:58M-am făcut stăpân. Pe eliberarea care am.
- 20:01Cerut de la Dumnezeu. Ghiciți cine m-a vizitat în
- 20:04secunda 2? Același diavol aceeași.
- 20:09Negură a venit pe mine și am spus, eu sunt omul că pe care
- 20:14l-a eliberat Isus. Ai greșit, adresa.
- 20:20Din clipa aceasta ești ignorat? A mai venit a mai plecat treaba
- 20:25lui. Nu mai este treaba mea.
- 20:29Eu am primit eliberarea de la Dumnezeu.
- 20:31Am luat-o în stăpânirea mea și m-am comportat ca un om liber.
- 20:35Asta s-a întâmplat vreo 45 de ani în urmă.
- 20:41Niciodată n-am mai trecut pe acolo.
- 20:44Niciodată n-am mai trecut pe acolo.
- 20:47Eliberarea s-a produs într-o clipă prin faptul.
- 20:49Că am luat-o în stăpânire. Dacă aștepți până când vezi un
- 20:55lucru, atunci tu nu crezi asta, a zis Toma zice.
- 20:58Eu cred, dacă pun mâna și dacă văd eu cu asta, a zis toma.
- 21:04Păi atunci Isus i-a spus? Uite care e treaba.
- 21:07Tu crezi dar nu mine. Tu crezi mâinile theelen,
- 21:11pipăitul tău, văzut ul tău tu în asta crezi că tu așa ai spus că
- 21:14nu cred decât dacă pipăi eu, dacă văd eu.
- 21:18Dacă tu ai fi crezut în mine? Tu nu.
- 21:21Aveai nevoie de așa ceva. Dimpotrivă unul zicea, băi, dar
- 21:24n-am văzut. Nimic e TREABA ta cuvântul lui
- 21:28este cuvântul lui Dumnezeu. Eu cred din toată inima în
- 21:31cuvântul lui. Suntem stăpâni.
- 21:33Pe ceea ce am cerut de la Dumnezeu.
- 21:36Și iată legea aceasta a credinței simplă de tot absolut
- 21:41simplă. N Matei în marcu. 11, 24.
- 21:48De aceea, vă spun orice. Lucru, veți zice orice lucru
- 21:53veți cere când vă rugați. Să credeți că l-ați și primit?
- 21:59Păi da unde e? Nu-l văd nicăieri.
- 22:04Și îl veți avea. Eu nu văd într-adevăr ceva, dar
- 22:09văd pe cineva. Care mi-a spus pe cel.
- 22:13Ce vine la mine. Nu-l voi da afară.
- 22:17Bun în momentul în care ai cerut.
- 22:20De la Dumnezeu. În momentul acela ai lucrul
- 22:24acesta deja. Și în momentul în care.
- 22:28L-ai nu este un bibelou într-o vitrină.
- 22:33Ci devine parte din viața ta îl iei în Stăpânirea ta E
- 22:37Proprietatea ta din clipa aceea. Pentru că ți l-a dat Dumnezeu.
- 22:42Acum iubiții mei vrem să aplicăm acest principiu.
- 22:47La 2 dintre situațiile cu care ne.
- 22:49Confruntăm noi. Bun momentul eliberării noastre.
- 22:56Nu este atunci când am trecut Marea Roșie.
- 23:00Momentul eliberării noastre este atunci când am cerut aceasta de
- 23:05La Dumnezeu în clipa aceea am fost declarat și suntem liberi
- 23:12din clipa aceea chiar în clipa aceea.
- 23:15Luăm un mic exemplu din biblie. Si citit despre mefiboșet, un
- 23:21fiu infirm al lui ionatan. A fost handicapat de picioare.
- 23:28A avut un accident în copilărie la 5 ani și Saul a murit.
- 23:34S-a schimbat regalitatea în Israel.
- 23:36Când se schimba regalitatea omora tot neamul regelui care a
- 23:39fost. Înainte nu supraviețuia absolut
- 23:42nimeni. Și mefiboșet se refugiase.
- 23:46Undeva într-o casă la niște oameni care l-au ținut acolo.
- 23:49Și îl cheamă regele. David, pe când l-a chemat.
- 23:53A gândit că ăsta este sfârșitul vieții lui.
- 23:56E sfârșitul. Copilului avea 5 ani, atunci
- 24:00aceeași vârstă la care el a avut accidentul.
- 24:02Iar copilul acesta era acum. Așezat în fața unei situații.
- 24:07Fatale pur și simplu. Dar David nici Decum.
- 24:11Nu a avut de gând să-l omoare, l-a chemat.
- 24:12Acolo și i-a spus cuvintele acestea mai este.
- 24:16Cineva din casa lui Saul a Omului, care a vrut să ia.
- 24:19Viața mai este cineva din Casa omului, acestea ca să-i facă
- 24:23bine ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui
- 24:27Dumnezeu. Mai este cineva da mai este?
- 24:31Mefiboșet l-au adus acolo. Eller a căzut complet s-a
- 24:34aruncat cu fața la pământ și vreau să spun în scurte cuvinte
- 24:39în clipa aceea, David l-a declarat pe el parte a familiei
- 24:44regale. I-a spus Tu ești parte din
- 24:47familia mea? Tu vei mânca la masa mea
- 24:51începând din clipa. Aceasta acuma el era murdar,
- 24:55care spunea că nu și-a îngrijit barba.
- 24:56Picioarele nu se mai probabil că avea răni și el știe în ce
- 25:00situație groaznică a fost la o luată așa cum a fost.
- 25:03În clipa aceea, el era același om ă la fel de murdar la fel de
- 25:09căzut la fel de înspăimântat distruga printr-o singură vorbă.
- 25:13A regelui David EL devine Prinț în Casa lui David printr-o
- 25:17singură vorbă. Era la fel, nu s-a schimbat nici
- 25:20haine, nici nimic pe el, nu datorită faptului că el s-a.
- 25:24Spălat s-a aranjat. Nu știu ce fapte de vitejie.
- 25:27A făcut pe baza asta. L-a ales acolo nu ci datorită
- 25:30unui singur cuvânt. Pe care l-a rostit el.
- 25:34La fel lucrează Dumnezeu printr-un singur.
- 25:37Cuvânt pe care îl declară. Dumnezeu despre tine și despre
- 25:41mine, tu ești ceea ce a spus el că ești?
- 25:45Și mulțumim lui Dumnezeu că este.
- 25:47Așa, pentru că, în faptele apostolilor, la capitolul II și
- 25:51versetul 47. Întâlnim al 2-lea aspect.
- 25:55Despre care spuneam că vom vorbi în seara.
- 25:57Aceasta și anume când sunt petrece mântuirea unui om?
- 26:02Cine v-ați gândit vreodată când se întâmplă lucrul acesta?
- 26:07Mântuirea unui om, scrie Scriptura.
- 26:10Dumnezeu ei lăuda Pe Dumnezeu erau plăcuți înaintea întregului
- 26:13Norod și domnul adăuga. În fiecare zi, de ce aducea la?
- 26:16Biserică rog să subliniați lucrul.
- 26:19Ăsta ea. Ducea la biserică adăuga în
- 26:22fiecare zi la numărul lor pe cine adăugat.
- 26:29Biserica nu este pe pământul acesta ca să mântuiască.
- 26:33Vedeți că ea vorbește multe lucruri.
- 26:36Aveți minte, aveți capul pe umeri, aveți scriptura în mână.
- 26:43N-avem voie să fim orbi. Dacă avem lumină, biserica nu.
- 26:47Mântuiește pe nimeni nici una. Niciodată nicăieri.
- 26:53În veci. Unul.
- 26:55Singur mântuiește acesta este Isus.
- 26:58Iar cei care vin la biserică sunt oameni care erau mântuiți.
- 27:03Nu au venit aici ca. Să fie mântuiți la biserică?
- 27:06Ci pentru că erau mântuiți. Unii.
- 27:09Oameni au înțeles că dacă faci fapte bune ca să fii mântuit.
- 27:13Și de la orice biserică. Ai merge ei îți vor spune dacă
- 27:17vrei să fii. Mântuit trebuie să ții ca.
- 27:18Noi să mănânci ca noi, să ții ca noi, să te îmbraci ca noi să
- 27:21fie. Ca noi atunci vei fi mântuit.
- 27:24Ăștia nu-s creștine. Ăștia sunt păgâni care cred în
- 27:28mântuirea prin fapte. Prin ce face un ou.
- 27:32Asta a predicat. Pavel în galatia le-a spus la
- 27:35oameni. Domnule mântuirea intervine în
- 27:37clipa în care ai crezut în Isus. Păi da, dar sunt murdar de
- 27:41păcate, sunt așa bine, tu n-ai înțeles că regele împăratul prea
- 27:45pronunțat că ești copilul lui din clipa asta ești tuturor
- 27:50celor ce au crezut, le-a dat. Dreptul să se numească, să se.
- 27:57Facă să se transforme în copiii lui Dumnezeu printr-un singur
- 28:00cuvânt. Aceasta intervine înainte de
- 28:05prima ta faptă bună. Vedeți că nu se nasc întâi
- 28:11roadele sau fructele și după aceea pomul nu se întâmplă.
- 28:15Treaba aceasta nu este întâi pomul, așa, a spus domnul
- 28:19Hristos. Este întâi pomul, adică înseamnă
- 28:23ești un om mântuit și atunci poți să faci faptele unui om
- 28:26mântuit. Altfel uitați-vă la oamenii
- 28:29ăștia care au. Venit în mape în capitolul 7.
- 28:32Doamne doamne, noi am făcut așa am făcut pe dincolo foarte bine.
- 28:35Să fiți sănătoși să mergeți cu ele, nu ne cunoaștem.
- 28:40Ăștia nu erau niște păcătoși blugi pe masa, nu-i.
- 28:44Root erau oameni credincioși, încă foarte credincioși erau
- 28:48proroci noi am Prorocit în numele au.
- 28:50Predicatori au predicat. În lumea în prorocit în numele
- 28:53tău ăștia avem credință. Nemaipomenit a făcut minuni.
- 28:57Noi am făcut multe minuni în numele tău și ce e cu asta?
- 29:00Păi dar noi am crezut că dacă cineva prorocește face minuni și
- 29:04semne e mântuit din cauza asta? Te duci la altă biserică te pune
- 29:08dacă nu. Vorbești ca ei, nu ești?
- 29:09Mântuit te duce la altă biserică.
- 29:12Nu, dacă nu mănânci ce mâncăm noi aici?
- 29:14La la cuminecătură, nu ești mântuit, nu?
- 29:17Există mântuire în afara bisericii noastre, spune vecinul
- 29:21vecina. La alta învățat-o.
- 29:22De la el nici în afara bisericii dumneavoastră nu există
- 29:25mântuire. Atunci fiicele au învățat și ele
- 29:28tot felul de denominațiuni. Unde te duci pe lume?
- 29:32Ți se spune că vei fi mântuit. Dacă ți-e așa faci așa de lege,
- 29:35așa nu aceasta ori se întâmplă înainte ca tu să faci.
- 29:39Prima faptă bună. Mântuirea ta ori are loc înainte
- 29:43să faci prima faptă. Bună ori dacă nu?
- 29:46Poți să faci toate faptele bune din cer și de pe pământ.
- 29:49Le iei degeaba nu te. Cunosc acesta e finalul, ceea ce
- 29:53ne spune 9. Că mântuirea este prin har și
- 29:56prin credință în clipa întâlnirii noastre cu domnul
- 30:00nostru Isus cristos. Acuma unul poate să aibă
- 30:05impresii și cum vorbeam și aseară să se îngâmfe să se laude
- 30:10că el e mântuit. Întrebarea este care este
- 30:14semnul? Că așa scrie în Biblie.
- 30:18Iată semnul că e adevărat. Lucrul acesta.
- 30:22Bun. Tu ai roadele și faptele unui om
- 30:25mântuit, dar tu nu faci? Lucrurile astea ca să fii
- 30:28mântuit, ci pentru că ai. Fost mântuit.
- 30:32De aceea. Trăiește în felul ăsta.
- 30:35De aceea, vorbește. În felul ăsta de aceea.
- 30:37Umbli între oameni și cauți să faci bine cum sunteți voi?
- 30:40Aici, la Institutul ăsta am. Așa sunt de impresionat,
- 30:44câștigul vostru este. Mic știu că este mic.
- 30:47Dar voi ați venit aici ca să faceți.
- 30:49Slujba pe care a făcut-o Isus pe PĂMÎNT.
- 30:52Asta faceți voi rugăciune la orice pas oricare.
- 30:56Dintre lucrătorii de astăzi cu care ne-am întâlnit la fiecare
- 30:59procedură a fost o mică rugăciune.
- 31:02Mi-a vindecat sufletul înainte să.
- 31:04Să avem procedura aceasta, nu? Pentru bani, nici pentru faimă
- 31:08în lumea aceasta, ci pentru că pe aici a trecut Isus asta.
- 31:12Acestea sunt urmele lui pe pământ și noi călcăm pe urmele
- 31:16lui. Dumnezeu a adăugat la numărul.
- 31:20Lor pe cei ce erau? Mântuiți, nu e chiar se produce
- 31:23așa ceva în momentul în care ai primit pe domnul Isus.
- 31:27Cristos în momentul. În care ai crezut în el.
- 31:29Chiar se produce treaba asta în clipa.
- 31:31Aceea, păi ia să vedem un. Exemplu nu de al nostru, de
- 31:34aici, de la biserică, să vedem unul al marilor apostoli al
- 31:38acelora care au văzut pe Isus care au, cum spunea Pavel, n-am
- 31:42văzut eu pe domnul. Și 3 ani în Arabia.
- 31:46Cine m-a învățat pe mine credința Sfântul Petru.
- 31:49Sfântul Ioan, nu, deci eu nu i-am văzut pe oamenii ăștia 14.
- 31:52Ani. M-a învățat duhul sfânt, m-a
- 31:54învățat Dumnezeu. Acolo 3 ani în pustia Arabiei și
- 31:57după aceea a. Plecat în lume.
- 31:59Și uitați uitați prin ce trece. Mergem în fapte 16, 29.
- 32:04Cel care răspundea. De închisoare directorul
- 32:06închisorii. Unde atunci.
- 32:09A văzut că a avut loc cutremurul acela de pământ, despre care
- 32:13scrie aici, dar asta n-a fost cutremur.
- 32:15Cum avem noi de gradul, nu? Știu care nu?
- 32:19Ce cutremur este acela în care cad.
- 32:20Lanțurile de pe mâinile oamenilor.
- 32:23Și cătușile ce cutremur este. Acela.
- 32:27Că cutremurul face să cadă zidurile peste ei.
- 32:30Că sunt legați în lanțuri și nu poate să scape și mor toți
- 32:33acolo. Asta ce cutremur este acesta.
- 32:35Încât la. Toată lumea le-a căzut lanțurile
- 32:37de PE. Mâini și de pe picioare.
- 32:39Păi? Și așa de ce tocmai?
- 32:42Și aici spune Biblia când s-a întâmplat.
- 32:45Cutremurul ăsta și s-au deschis. Ușile temniței.
- 32:49Atunci temnicerul acesta a cerut o.
- 32:52Lumină. A sărit înăuntru și tremurând de
- 32:55frică pentru că. Dacă un deținut scăpa, atunci el
- 32:59pedepsea cu moartea pe el. Tremurând de frică, erau mulți
- 33:04acolo. Dar nu s-a dus la nimeni.
- 33:07Ce s-a dus direct la Pavel și la sila știa că din mâna lor.
- 33:11Știa că tot ce s-a. Întâmplat acolo este Dumnezeul
- 33:14lor 2 care au cântat în noaptea aceea cu picioarele în butuci
- 33:18strânși cu șurubul au cântat în noaptea.
- 33:21Aceea și i-a auzit toți deținuții cîntînd cîntări de
- 33:24laudă până la miezul nopții. Și atunci a sărit înaintea.
- 33:28Lor vă rog să urmăriți. Cu mare atenție aici.
- 33:31Ea s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui sila i-a scos
- 33:36afară și le-a zis. Domnilor.
- 33:41Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit.
- 33:45Uite aici, noi asistăm la o operatie de felul ăsta.
- 33:48Eu am văzut câteva operații în viață, am fost acolo, am văzut
- 33:52cum se face operații pe creier. Aici este o altfel de operații.
- 33:57Aici este o operatie pe suflet. Aici Dumnezeu nu scapă.
- 34:01Pe cineva dintr-un atac de cord. Cum îmi spunea un doctor
- 34:05australian că i-a făcut o injecție în inimă, cu nu știu ce
- 34:08substanțe și la întors de la moartea înapoi, nu aici este
- 34:12vorba de salvarea sufletului și scrie cuvântul lui Dumnezeu cu
- 34:17omul acela căzut înaintea lor și a spus domnilor.
- 34:20Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit.
- 34:24Pavel. Și Sila Silvan erau 2 frați.
- 34:28I-au răspuns versetul 31. Uite ce ai de făcut.
- 34:31Frate nimic. Bun totul a fost făcut.
- 34:38Veniți căci toate sunt gata asta a.
- 34:41Spus, domnul nu lipsește. Nimic nu trebuie adăugat nimic
- 34:45la ce a făcut Dumnezeu. Pentru mântuirea.
- 34:47Noastră e totul pregătit așa. Veniți, toate sunt gata și spune
- 34:53scriptura aici. Pavel și sila i-au răspuns crede
- 34:57în domnul Isus și vei fi. Mântuit TU și Casa ta.
- 35:03Bun. Și atâta tot.
- 35:07Nimic altceva. Nu a cerut niciodată Dumnezeu
- 35:11altceva cu privire la. Mântuire a nu trebuie să faci
- 35:15așa, dacă faci așa, dacă nu faci așa?
- 35:17Acestea se. Întâmplă după.
- 35:21Momentul mântuirii este clipa în care tu ai.
- 35:25Deschis inima domnului nostru Iisus Hristos, dar asta este
- 35:29scandalul ăsta. Teribil.
- 35:31Teologic, dacă e mântuirea prin fapte sau prin credință catolici
- 35:35și protestanți au provocat războaie.
- 35:37Grele vărsări mari de sânge pentru un lucru.
- 35:40Care se rezolva foarte simplu, nu era nevoie să.
- 35:43Discutăm dacă mântuirea e. Prin fapte sau prin credință nu
- 35:47era cazul lucrul. Ăsta, era clar, era cazul să
- 35:51discutăm altceva. Când are loc mântuirea, când se
- 35:55petrece, care este momentul în care un om este mântuit?
- 35:58Asta trebuia discutat acolo și în momentul în care.
- 36:01Un om este mântuit. Este arătat atât de simplu.
- 36:04În locul acesta? Crede în domnul.
- 36:06Isus și vei fi mântuit omul acesta scrie versetul 30. 2 au
- 36:10vestit cuvântul domnului după. Treaba aceasta, păi da predicile
- 36:14de la biserică după treaba aceasta, toate vin după treaba
- 36:18aceasta. Tu nu asculți aici cuvântul ca
- 36:21să fii mântuit. Asculți pentru că ești mântuit,
- 36:24nu știu dacă ai primit sau nu mântuirea.
- 36:26Poate că nu te-ai dus să ridici coletul tău și ce ți-a trimis
- 36:31Dumnezeu iertarea hotărârea de iertare pentru toți?
- 36:35Dar este sigur pe numele cui e trimisă deja este aici ea
- 36:39noastră IATA ce scrie. Cuvântul i-au vestit cuvântul
- 36:42după mântuirea lui, atât lui, cât și tuturor din casa lui.
- 36:47Și temnicerul și-a văzut mai departe de temnița.
- 36:49Lui nu un pom. Nu își vede mai departe de.
- 36:54Dacă a fost altoit, cum scrie Scriptura?
- 36:56Ai fost altoit într-un pom bun. Păi este a nu știu vede de viața
- 37:00lui așa la întâmplare, ci spune versetul 33.
- 37:03Temnicerul i-a luat cu ei omul care era mântuit, deci.
- 37:07I-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte le-a spălat
- 37:12rănile. Și.
- 37:13A fost botezat îndată el. Și toți ai lui îndată.
- 37:19Trebuia să-l ducem pe la clasa de botez pe la biserică, să
- 37:22obținem vreo perioadă. Știu 4 ani 15 ani ceva.
- 37:27Toate astea ca pe FREDERIC, la canossa, până nu iubiții mei,
- 37:32mântuirea nu intervine în acest fel astea, le învățăm toate și
- 37:35toată viața continuăm să învățăm.
- 37:38Toată viața, dar mântuirea. Noastră nu vine prin învățătura
- 37:42noastră. Ești prin predicile noastre
- 37:45mântuirea noastră vine prin Jertfa domnului Isus cristos și
- 37:47se petrece. În clipa în care a crezut.
- 37:50Un om în el. După aceea învățăm toate.
- 37:53După aceea cântăm. După aceea devenim biserică.
- 37:56După aceea facem fapte frumoase. Fapte bune tot felul de planuri
- 38:00și uter sanatoriu. Cum ați făcut?
- 38:01Voi aici, dar acestea se întâmplă după și se întâmplă ca
- 38:06rezultat acesta este rodul. Scrie cuvântul lui Dumnezeu, el
- 38:12și toți ai lui toată casa lui a fost botezată.
- 38:16Când? Vine răspunsul la.
- 38:20Rugăciunea ta și la cererea. Ta nu când a apărut în Viața ta
- 38:27într-o. Formă sau alta, ceea ce ai cerut
- 38:29nu atunci. Ci în clipa când ai cerut?
- 38:33În clipa, când ai cerut? Și credința ta nu se.
- 38:37Prinde de faptul că. Dumnezeu ți-a dat ce ai spus Tu?
- 38:41Ci se prinde de faptul că Dumnezeu va.
- 38:44Răspunde adevărate tale. Trebuinți ce îți trebuie ție cu
- 38:48adevărat lui vroia să fie? Scăpat de țepușul acesta, dar
- 38:53lui nu asta îi trebuia. Nu lui trebuie.
- 38:57Altceva și Dumnezeu nu răspunde la ceea cerut el i-am.
- 39:00Țăpuș ăsta. Ci răspunde la ce îi trebuie.
- 39:03Omului ăstuia omul. Ăsta-i trebuie aceste.
- 39:06Puști ca să nu se îngâmfe și să nu piară împreună cu demonii și
- 39:10cu diavolul. Ați văzut și ați citit în
- 39:15scripturi și ceilalți care încă nu veți mai citi cine nu are
- 39:19Biblie, poate să procure o Biblie De aici, de la institut
- 39:22este mare har de la Dumnezeu, acum peste tot în privința.
- 39:26Aceasta, dar ați citit? Acolo cu privire la Ana mama lui
- 39:30Samuil, care în fiecare an suferea groaznic, iar nu avea
- 39:35țepușul lui Pavel de a avea pe cineva care o înțepa se numea pe
- 39:39nina. Era o altă doamnă care era
- 39:41acolo. Și plăcerea ei sadică.
- 39:44Uite ă prietenii noștri care lucrează în juridic ei știu că
- 39:50sunt oameni care sunt sadici, au plăcere de a face rău, nu ar fi.
- 39:54Avut niciun motiv, niciun obiectiv.
- 39:57Nici un scop nici o. Nici un interes de a face afară
- 40:00de plăcerea de a face rău. Și oamenii, o oameni, o femeie,
- 40:07Aceasta de lângă ea avea plăcerea aceasta, fiecare an și
- 40:11fiecare an. Sărbătoarea era petrecută cu
- 40:13lacrimi și cu jale și doamne scapă-mă și domnul n-o scăpat
- 40:17deloc, iară la anul tot așa, iară o bătea joc de ea, o înțepa
- 40:23se jeluia se ducea la soțul. Ei scapă-mă aoleu, ce să-ți fac?
- 40:27Ce pot să fac eu? Pentru pentru tine și fiecare an
- 40:31așa. Dar de ce nu?
- 40:33Pune Dumnezeu capăt pentru că nu faci ce trebuie.
- 40:36Încă n-ai făcut ce trebuie. Știi de CE te înțeapă?
- 40:38Femeia asta sau situația asta din Viața ta te înțeapă ca să te
- 40:42aducă la Dumnezeu și tu încă n-ai venit și atunci o să te
- 40:46înțepe până din asta este că altfel nu vii, dacă nu te
- 40:49înțeapă. Nu vie și atunci?
- 40:51În fiecare an o înțepa pe nina, aceasta pe Ana și într-un an.
- 40:57Ă îi. Vine o idee ei cum și mie mi-a
- 41:00venit după niște ani, îi vine ideea aceasta în minte și zice
- 41:04ce ar fi să mă duc la Dumnezeu să-i spun că nu mai vorbesc cu
- 41:07niciun om. Ce ar fi să mă duc la Dumnezeu
- 41:10să vorbesc, am mers acolo, s-a rugat nici la rugăciune, ne-a
- 41:14lăsat-o diavolul în pace. Era să zic pe românește, dar a
- 41:18lăsat-o în pace, nici acolo. Vine un preot acolo și să uite
- 41:24la ea și ea se ruga și șoptea. Și ce văd că ai băut?
- 41:29Văitam că EO, întreabă el preotul zice acolo, ai tras la
- 41:34măsea, ești beată, scoate de aici și pleacă.
- 41:37Du-te și trezește-te că faci pe tine sau pleacă de aici.
- 41:41Asta i-ați vorbe de preot spuse unei femei, ea nu?
- 41:45Se nu nu se jenează, nu se deranjează că ar fi femeia siro
- 41:50feniciană. Chiar că e pentru câini, nu
- 41:53contează. Ea rămâne liniștită și spune,
- 41:56domnule, eu nu consum alcool la volan, eu sunt la volanul vieții
- 42:00și ca atare eu nu beau ca să știi treaba asta.
- 42:03Tu dacă zici Chestia. Asta poate mai tragi câteodată
- 42:05că altfel, domnul i-ar fi trecut prin minte că sunt beată dacă nu
- 42:08mai trage câte o dată te-ai gândit că.
- 42:11Ce ai face tu dacă ai fi în. Locul meu.
- 42:12Asta a fost filtrat nici o problemă, dar uite care e
- 42:15problema mea și ea spune că mă rugam pentru un copil când eram
- 42:19aici, da după aceea când a venit când a încheiat rugăciunea,
- 42:26spune Sfânta Scriptură în cuvinte chiar tulburător de.
- 42:30Frumoase când femeia aceasta și-a încheiat rugăciunea ei s-a
- 42:36ridicat din. Locul acela s-a dus la.
- 42:39Masă și spune Scriptura. Fața ei n-a mai fost.
- 42:44Aceeași. De femeie chinuită.
- 42:47De o viață întreagă de femeie supărată de femeie părăsită de
- 42:52femeia nimănui din clipa aceea a venit cu altă.
- 42:55Față la masă s-a uitat la ea și. Tanti asta și.
- 43:00Ce e dragă ce se întâmplă, fie s-o fi gândit tot ca preotul imo
- 43:05fi luat ceva. Cine este aici o fi tras de lei,
- 43:07așa de bucuroasă? Nu ea nu trebuie.
- 43:10Să se nimic, ea a agățat credința ei în.
- 43:13Dumnezeu n-avea Niciun copil, dar.
- 43:16Vorbise cu Dumnezeu despre treaba asta.
- 43:19Se prinsese. De el nu aștepta să vadă vreun
- 43:21copil, s-a prins de Dumnezeu, doamne am așezat lucrul ăsta
- 43:25înaintea ta și mulțumire lui Dumnezeu s-a născut.
- 43:29Samuel s-a născut Samuel și Biblia.
- 43:32Spune că el, acest copil a trecut de a trăit o.
- 43:38Viață de așa. Fel încât înaintea la întreaga
- 43:41lume a spus dacă știe cineva că am comis vreo nedreptate să vină
- 43:45în față aici să mărturisească. N-a fost.
- 43:47Nimeni n-a fost nimeni. Acesta e copilul care s-a
- 43:50născut. Din rugăciune și pentru care s-a
- 43:52dus ea cu față senină când nu se întâmplase nimic.
- 43:56Dar făgăduința, era clar, într-o zi eram la oxford într-un
- 44:01autocar și eu nu-s poet news pe îmi place, nu-mi plac mult
- 44:05poeziile, mă gândesc la ele muzica, îmi place foarte mult,
- 44:08mă mișc, avem mai mult decât aud.
- 44:12Și m-am apucat și am. Scris dacă mi-a venit în minte
- 44:14pe loc așa acolo m-am apucat și am scris cuvintele astea.
- 44:20Căci nu pe nina. O înțepa pe Ana.
- 44:26Ci. Singură să înjunghiați formala.
- 44:30Renină. Sadic.
- 44:35Doar vindea. Iar Ana straniul cumpăra.
- 44:43Așa a fost mai în toți anii cu înțepături în pieptul anii, dar
- 44:49vine un. An.
- 44:50Ea se trezește și încet încet. Spre altar pornește.
- 44:55Acolo la altar în ceată ea să cumpere.
- 44:59Jungherul și un junghi ea. A înțeles că nu-i de vină.
- 45:04Vânzătorul. Ci vinovat de sine e
- 45:07cumpărătorul. Dar cum ajunse frate să
- 45:12înțeleagă? O taină ascunsă pentru lumea
- 45:15întreagă. E simplu.
- 45:19Doar să vii la domnul. Și el.
- 45:22Lumina lumii luminează omul. A fost destul în taină să
- 45:28șoptească. Suspinul ei.
- 45:32Și pronia cerească din pulbere. A ridicat o stea.
- 45:39Chiar dacă el i. Beată o credea.
- 45:45Degeaba a plâns Ana lângă. Degeaba.
- 45:48Plâns Ana lângă cana ani, mulți dea rând sarma.
- 45:55Cât mult ar vrea, nu? Poate omul să a lumina pe om cum
- 45:59luminează domnul. Bun nu mai.
- 46:02Privim în oglinda pusă în față de om, de diavol sau de viață a
- 46:09mai prinde acum. Nu suferii.
- 46:12Blesteme și pe nine ci oglindește chipul tău.
- 46:17În mine. Se întoarce Ana înapoi la masă.
- 46:23Bun cu. Fața-i mult prea mult frumoasă.
- 46:29Căci fața celui ce a crezut iubirea.
- 46:33Își va păstra de a pururi strălucirea.
- 46:37Amine. Să ne rugăm împreună.
- 46:46Îți mulțumim tată, ceresc în numele domnului nostru Iisus
- 46:49Hristos pentru darul. Credinței în tine pentru darul
- 46:53mântuirii, pentru darul harului în viața și ființa.
- 46:57Noastră. Îți mulțumim pentru roadele
- 47:00bogate. Și frumoase pe care tu doamne
- 47:03Dumnezeul nostru, le așeza pe ramurile vieții noastre.
- 47:08Dar venim înaintea ta și cu. Căderile noastre doamne cu
- 47:11păcatele. Noastre venim înaintea ta cu
- 47:14rănile. Pe care le-am suferit sau le-am
- 47:16produs altor suflete, te rugăm în numele domnului nostru Iisus
- 47:21Hristos să. Eliberezi ființa.
- 47:23Noastră și te rugăm doamne să ne ajuți ca întotdeauna.
- 47:27Așa cum ne-ai scris în. Cuvântul tău?
- 47:30Să ne uităm țintă la căpetenia și desăvârșirea credinței
- 47:34noastre, adică la Isus, care pentru bucuria ce era?
- 47:37Pusă înainte a suferit Crucea a disprețuit rușinea și șade la
- 47:42dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
- 47:45Ajută ne și pe noi același lucru să facem doamne rămână harul tău
- 47:50peste. Prietenii noștri iubiți, atât
- 47:52cei prezenți. Cât și cei.
- 47:53Online și fă doamne ca darului eliberării sufletului pe care tu
- 47:58ni l-ai promis în domnul Hristos.
- 48:00Când ai vorbit despre odihna sufletului nostru?
- 48:03Darul. Acesta să coboare în fiecare
- 48:06inimă în. Parte în familiile noastre.
- 48:09Și peste lumea întreagă astăzi în mari suferinți.
- 48:13Ne închinăm și te binecuvântăm până la venirea ta și până în
- 48:16veci de veci.