Latest / Fiti Oameni / De la CRITICĂ la grijă de frate - Sunny Trancă
Transcript
- 0:00Astăzi vom continua seria în care merge biserica de câteva
- 0:04săptămâni luni și care are de a face cu.
- 0:09Acel concept de a ne iubi unii pe alții a ne îngădui unii pe
- 0:13alții, a ne ierta unii pe alții, a ne sfătui unii pe alții și așa
- 0:17mai departe. Astăzi o să cer.
- 0:21Îngăduință inimi deschise minți alerte.
- 0:25Așa cum stăm înaintea domnului și a cuvântului lui sfânt,
- 0:28pentru că avem un subiect mai sensibil din cele 12 lecții care
- 0:33pornesc un îndemn pozitiv, astăzi, versetul care îl avem de
- 0:38studiat și care o să ne vorbească Dumnezeu prin el Amen
- 0:41este. Pleacă cu o negație?
- 0:45Dar ce ați spune dacă v-aș spune azi că toți de aici toată lumea?
- 0:51Avem o șansă imensă ca să fim vindecați.
- 0:54De acest virus tip termită care roade la temelia vieții noastre
- 0:59de credință. Și poate într-o zi să ne dărâme
- 1:02Casa dacă nu luăm măsuri. Se spune că oamenii care au
- 1:07renunțat la această practică nebiblică.
- 1:10Sunt mai liniștiți, mai fericiți și prosperă în umblarea lor cu
- 1:14Dumnezeu, însă realitatea e că noi din fire suntem oameni
- 1:19cărora ne place să ne dăm. Cu părerea despre grădina
- 1:21altuia. Despre viața altuia.
- 1:25Despre copiii altuia despre biserica altuia, despre predica
- 1:30altuia. De multe ori cădem în acest
- 1:35păcat al judecății pentru că trecem liniile pe care Dumnezeu
- 1:39ni le-a dat. Știu că și ție, ca și mie ți s-a
- 1:43întâmplat de multe ori să îți dai un pic mai mult cu părerea
- 1:46decât ai fi vrut. Sau poate ai vrut ai lăsat să se
- 1:50înțeleagă anumite lucruri și ai schimbat narațiunea despre unul,
- 1:53despre altul, despre un lucru și despre altul.
- 1:57Și apoi ți-a fost rușine, pentru că atunci când ai aflat adevărul
- 2:01ți-ai dat seama că motivația acelui om a fost cu totul alta.
- 2:04Ați fost în momente în care am zis, Bă, mai bine tăceam că?
- 2:12Dacă tăceai? Ucenic rămâneai.
- 2:16Sau aplicăm la lecțiile din Biserica Betania.
- 2:20Critica constructivă de care au tot timpul un lecțiile de lider
- 2:24și mai ales ce am învățat și la școală.
- 2:27Este o filosofie păgână, nu există în Sfânta Scriptură
- 2:30niciunde în Sfânta Scriptură. Dumnezeu nu ne-a dat această
- 2:33preocupare, nu ne-a încredințat-o critica ți.
- 2:35Vă unii pe alții, nu există așa ceva.
- 2:38Iubiți-vă îmbărbătați-vă ridicați-vă Zidiți-vă
- 2:42Sufletește, oameni Sacrificații vă.
- 2:46Încurajați-vă ridicați-vă. Păstrați acea unitate, nu există
- 2:52chemarea asta. Dumnezeu nu a încredințat omului
- 2:55această chemare de a critica de a judeca chemarea noastră este
- 3:00simplă, UMBLĂ smerit cu Dumnezeul.
- 3:05Tău. Iată ce spune scriptura și ce
- 3:07lumină aruncă asupra acestui text de care ne vom ocupa
- 3:11astăzi, roman 14 cu 13. Aș vrea să citim.
- 3:17Împreună, dacă mă poți ajuta. Să nu ne mai judecăm, dar unii
- 3:28pe alții ne oprim aici. Astăzi aș vrea să ne aplecăm
- 3:37asupra celor 5 aspecte critice în problema judecății ce trebuie
- 3:42și ce nu trebuie să facem, cum să ne raportăm atunci când
- 3:45judecăm sau. Evaluam cum spunem noi, eu nu
- 3:48l-am judecat pe fratele, doar l-am evaluat.
- 3:53Și pornind de la textul de bază, acesta se leagă și de
- 3:56avertismentul domnului Cristos din Matei 7 de la 1-7, spune
- 4:00acolo, nu judecați, ca să nu fiți.
- 4:03Judecați. Căci cu ce judecată veți judeca
- 4:07veți fi judecați și cu ce măsură măsurați?
- 4:10Vi se va măsura, de ce? Vezi tu paiul din ochiul
- 4:14fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din
- 4:16ochiul tău sau cum poți tu zice fratelui tău, lasă-mă să scot
- 4:20paiul din ochiul tău când colo tu ai.
- 4:23O bârnă într al tău fățarnicule, spune domnul christos scoate mai
- 4:27întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea deslușit să
- 4:29scoți paiul din ochiul fratelui tău.
- 4:31Iată că vorbești exact de relația dintre noi, unii cu
- 4:35alții. 5 aspecte critice în problema judecății, primul
- 4:42aspect este simplu și este. De căpătâi judecata are
- 4:46întotdeauna un efect bumerang. Știți ce înseamnă bumerangul?
- 4:52Da, arunci cu el. Se întoarce și eu am aruncat de
- 4:55vreo 3 ori cu bumerangul și m-am lăsat de sportul bumerangului că
- 4:59de câte ori m-am. Am dat cu el s-a întors odată,
- 5:02mi-a dat în tibie altă dată în burtă și o dată în cap și zic
- 5:05nu-i pentru mine sportul ăsta. Isus domnul nostru explică
- 5:09faptul că judecata asupra semenilor noștri atrage o
- 5:13judecată similar asupra noastră și lumea de obicei îți va
- 5:17întoarce în oglindă exact măsura sau poate chiar mai mult de
- 5:20asprime. Sau de milă pe care tu ai oferit
- 5:23o primești măsura pe care o dai în felul în care îi evaluez pe
- 5:27alții în felul în care îi judeci pe alții critici pe alții.
- 5:31Te faci standard și știi ce se va întoarce și spre tine?
- 5:36Domnul Hristos ne promite asta cu ce judecată vom judeca vom
- 5:39fi. Judecați și cu ce măsură măsurăm
- 5:42altuia? Îmi spunea cineva într-o
- 5:46duminică și am stat și te-am evaluat în timp ce predici sic
- 5:49mulțumesc. Am să-ți fac niște critici
- 5:53constructive, zic, nu există așa ceva.
- 5:58Vedeți noi din fire, ne evaluăm unii pe alții, ne uităm la cum
- 6:02stă cu piciorul. Cum dă din mână?
- 6:04Ți-am evaluat limbajul trupului, dragul meu, hai să ne evaluăm
- 6:07roadele. Amin.
- 6:11Nu darurile și capacitățile. Atunci când judeci nu numai că
- 6:17declanșez efectul bumerang asupra vieții tale, dar mai mult
- 6:20te faci pe tine. Judecătorul și Împărțitorul
- 6:22harului îți asumi un rol pe care Dumnezeu nu ți l-a dat ca să
- 6:26judeci. Pentru că judeci.
- 6:28Oricum, după o judecată strâmbă. Biblia spune, nu vă vorbiți de
- 6:32rău unii pe alții, pentru că cine vorbește de rău pe fratele
- 6:34său și judecă pe fratele său vorbește de rău legea.
- 6:38Și dacă judeci legea nu mai ești împlinitor al legii, ci
- 6:40judecător unul singur e judecătorul și dătătorul legii.
- 6:44Cine este acela? Domnul el este standardul
- 6:48suprem. El este standardul suprem, de
- 6:51aceea noi nu putem judeca. După preferințe și afinități,
- 6:54pentru că de obicei așa facem dacă ne place de cineva
- 6:57personalitatea lui și ne conectăm cu el, spunem Ăsta-i
- 6:59prietenul meu. Dacă cineva ți-e ANTIPATIC, e
- 7:03afară din cercul tău. Odată mi-a spus, cineva te-am
- 7:06pus afară din cercul meu, zic Slavă Domnului, bine că nu mă
- 7:09pus domnul afară din cercul lui. De ce pentru că noi avem
- 7:13tendința să judecăm pe preferințe pe afinități, să
- 7:16ieșim la film la bulgari, la grătar, cuceri, cariera sau care
- 7:20ne fac să ne simțim pe noi bine și nu ne critică și nu ne
- 7:23judecă, ci ne spun doar lucruri frumoase.
- 7:25Da nu putem judeca după aceste afinități, nu putem judeca după
- 7:29înfățișare, ci după dreptate, spune scriptura.
- 7:31Ioan 7 cu 24, dar că are dreptate dreptatea ta.
- 7:36Dreptatea mea, păi dragule, dacă aș fi eu standardul?
- 7:41Aș fi un dezastru. Inima e nespus de înșelătoare
- 7:46scriptura nu ne pune să avem încrederea în inima noastră,
- 7:48spune. Nu te încrede în inima ta nu te
- 7:50bizui pe înțelepciunea ta. Standardul nostru nu este firea
- 7:54noastră umană, căzută în păcat și chiar eliberată de cristos și
- 7:58standardul nostru este Constituția împărăției lui
- 8:00Dumnezeu. Cuvântul domnului Amin ăsta-i
- 8:03standardul și adevărul. Cuvântul tău E.
- 8:07Adevărul. Am auzit odată o poveste care
- 8:11m-a marcat foarte mult. Se spune că.
- 8:15Un grătar cumpăra zilnic 1 kg, de unde la un fermier local nu
- 8:19era din bihor. Într-o zi, brutarul a început să
- 8:23suspecteze că bucata lui de unde era mai mic, așa că a cântărit o
- 8:27furios că a primit doar 900 g la dată fermieri în judecată în
- 8:32fața judecătorului, fermierul a fost întrebat ce cântar
- 8:35folosește. Acesta a răspuns, domnule
- 8:38judecător. Eu sunt sărac, nu am un cântar
- 8:42de precizie, folosesc o balanță, veche ca greutate și pun pe
- 8:46acesta lor o pâine de 1 kg pe care o cumpăr zilnic de la acest
- 8:50brutar și pe cealaltă parte pun untul meu.
- 8:57Ați înțeles morala da? Doamne.
- 9:00Ai milă de noi, ai grijă ce măsură folosești?
- 9:04Când evaluez pe cel de lângă tine.
- 9:09Al 2-lea principiu. A 2-a lecție importantă al 2-lea
- 9:13aspect este că suntem chemați să avem discernământ, să testăm,
- 9:17dar nu se condamnăm cineva să zică amin.
- 9:21Nu-i treaba noastră să judecăm și să condamnăm, dar trebuie și
- 9:24suntem chemați să discernem Biblia.
- 9:27Nu interzice discernământul, evaluarea, testarea, testarea ce
- 9:31scriptura spune, testați învățătura, testați duhurile,
- 9:35testați prorociile, testați roadele amin.
- 9:39Dar nu putem să testăm motivația omului, pentru că noi nu suntem
- 9:41Dumnezeu. Știu ce a vrut să-mi zică, știu
- 9:44de ce a făcut asta, nu nu știi? Ți se pare că știi și poate că
- 9:49dintr-o sută de ori o s-o nimerești, dar nu ești Dumnezeu,
- 9:51ești om și trebuie să accepți că ești limitat.
- 9:54Ești finit și că standardul tău de evaluare este deja corupt din
- 9:58start. Singurul standard de evaluare și
- 10:00al meu și al tău ar trebui să fie Sfânta Scriptură oameni.
- 10:05Spune Scriptura preaiubiților să nu dați crezare oricărui duh ci
- 10:08să cercetați DUHURILE dacă sunt de la Dumnezeu, căci în lume au
- 10:11ieșit mulți proroci mincinoși. Unu tesaloniceni 5 20 cu 20 2.
- 10:15Nu disprețuiți prorociile, ci cercetați toate lucrurile și
- 10:19păstrați ce este bun? Feriți-vă de orice, se pare rău
- 10:23fericită de orice se pare rău. Vreau să înțelegem astăzi și
- 10:27scriptura ne ajută să distingem între a evalua o situație și a
- 10:31condamna o persoană. Intenția nu este să fim naivi.
- 10:35Scriptura nu vrea să fii naiv dacă un om umblă într-un duh de
- 10:38răzvrătire, umblă într-un duh de rebeliune, într-un duh de
- 10:41control de manipulare. Biblia îți dă voie să testezi
- 10:44duhul, dar nu să-l condamn pe om.
- 10:48Ce spune domnul Isus cristos de Izabela n apocalipsa urăsc ce
- 10:52faptele ei n-o urăște pe ea domnul Hristos și pentru ea a
- 10:57murit și pe ea vrea pe acea femeie sau pe acel.
- 10:59Bărbat vrea să-l mântuiască, amin.
- 11:02De aceea, Biblia îți dă voie să discerni, dar nu să condamn.
- 11:06Distinge te rog frumos între a evalua situația și a condamnat
- 11:09persoana nu fi naiv. Dar hai să eliminăm aroganța și
- 11:14răutatea din observațiile noastre, pentru că nu poți
- 11:16pretinde că ești un ghid când și tu ești în întuneric.
- 11:19De multe ori mi s-a întâmplat că am încercat să-l conduc pe altul
- 11:22și am căzut amândoi în groapă. Știu că vouă nu.
- 11:25Dar domnul Hristos spune, nu poate un orb.
- 11:29Să călăuzească pe un alt orb. Îmi place de domnul Isus
- 11:35Cristos, așa îl iubesc pe domnul iubiți pe domnul Isus vin 2
- 11:38băieți la el doamne. Spune-i lui, Frate-Meu să
- 11:41împartă averea bine cu mine și ce spune domnul Hristos, cine
- 11:44m-a pus pe mine? Împărțitor peste voi.
- 11:48Aveți legea cuvântul, vă spune ce să faceți.
- 11:53Trebuie să testăm duhul, învățătura și roada, dar încă o
- 11:57dată nu știm motivați acelui om pentru că nu poți să-i cunoști
- 12:01inima omului. Nu ai cum să vezi acolo.
- 12:02Doar Dumnezeu cunoaște păcatul nostru e că de multe ori, când
- 12:05testăm roada sau duhul sau învățătura, cădem în judecată și
- 12:10judecăm și omul împreună cu asta și domnul nu vrea să ne judecăm
- 12:14unii pe alții. Amin, pentru că el singurul este
- 12:16judecătorul adus aminte de Moise a omorât un egiptean și a arătat
- 12:20o și-a asumat iertați-mă un rol de judecători și executori pe
- 12:24care Dumnezeu nu i-l dăduse. Chemarea lui era să fie
- 12:28eliberator, nici judecător și nici.
- 12:31Executor al acelui egiptean. Am auzit odată o poveste că
- 12:37într-un metrou în București, un tată stătea cu ochii închiși cum
- 12:41capul între mâini, în timp ce copiii săi alergau haotic țipau
- 12:45și deranjau toți pasagerii. Până la urmă, un bărbat iritat,
- 12:47știți cum e viața în București? Tai ca sardinele n-ai loc
- 12:50transpiri, nu e aer, nu știu pentru cei care ați locuit
- 12:53acolo, cunoașteți am stat acolo, îi foarte e foarte interesant
- 12:57când îmi spunea un confrate din ardeal mă frate sanii când eram
- 13:00în ardeal, eram așa de blând și bun.
- 13:02După 3 ani în București am devenit cunos.
- 13:05El singur mi-a zis. Și adevăru I că București e
- 13:08genul Ăla de oraș care scoate tot din tine, însă omul ăsta
- 13:12stătea acolo iritat și de lipsa de reacție a tatălui.
- 13:15A început să-l certe aspru de față cu ceilalți pasageri și a
- 13:18zis cum poți să fii un părinte atât de iresponsabil?
- 13:21Lipsa ta de educație distruge liniștea tuturor oamenilor.
- 13:24Tatăl a închis ochii și a spus încet.
- 13:27Iertați-mă, aveți dreptate. Tocmai venim de la spital unde
- 13:30mama lor a murit acum o oră. Eu nu știu ce să fac, iar ei
- 13:34probabil nici atât. Vestul discernământul vezi că
- 13:37situația e nepotrivită. Copiii fac gălăgie, copiii urlă,
- 13:40copiii fac dezastru, dar condamnarea judecat pe omul
- 13:44ăsta, fără să cunoască problema lui cu adevărat, știi ce ne
- 13:47cheamă scriptura să avem milă unii de alții, să nu ne judecăm,
- 13:51știi de ce? Pentru că fiecare din noi are o
- 13:52bătălie zilnică pe care n-o cunoaștem.
- 13:55Fiecare din noi are probleme emoționale, probleme spirituale,
- 13:59bătălii ale minții care noi nu o cunoaștem și venim și îl judecăm
- 14:02din afară și că uite n-a făcut aia și aia, dar cine știe ci pe
- 14:06unde trece omul ăla, așa că mai degrabă decât să-l judeci.
- 14:10Stai lângă el și zi-i omule. Pe unde ești?
- 14:14Cum este astăzi inima ta? Cum ia sufletul tău?
- 14:20Spune Scriptura Efeseni 4, 3 și 2.
- 14:22Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții miloși și iertați-vă unul
- 14:26pe altul. Cum v-a iertat cristos pe voi?
- 14:31O mică paranteză aici, vreau să te întreb mai ai cumva în
- 14:34buzunarul inimii tale a sufletului tău o listă de.
- 14:38Datorii cu oamenii care îți datorează respect apreciere.
- 14:42Resurse. Nu mă plătit îndeajuns, nu mă
- 14:45promova la timp, nu mă băgat în seamă.
- 14:48Hayley, stai acolo pentru că domnul Hristos nu are lista, el
- 14:51a rupt-o de mult. Iertați-vă cum v-a iertat
- 14:54cristos pe voi, cum te-a iertat cristos pe tine, cum m-ai iertat
- 14:58pe mine mi-a iertat toată dato Ria.
- 15:03Al 3-lea aspect în privința judecății.
- 15:07Este că corecția trebuie să înceapă de la noi.
- 15:10Cineva să zică amin? Fii smerit autentic și nu hrăni
- 15:15ipocrizia în tine că le știi pe toate.
- 15:17Citeam într-o zi Cartea iov. Și atât de tare m-a Smerit
- 15:21Dumnezeu prin ultimul capitol, când eu e luat la întrebări.
- 15:25Ultimele două-trei capitole de Dumnezeu și iov nu știe ce
- 15:27răscruce să răspundă și îmi imaginez cum a căzut în
- 15:30genunchi. S-a prosternat și a zis, doamne.
- 15:33Știu că tu le știi pe toate, știu că tu și tu poți totul și
- 15:36nimic nu poate sta. Am vorbit ca un om fără
- 15:40pricepere. De multe ori mă găsesc în
- 15:44poziția lui. Eu vorbesc de un lucru vorbesc,
- 15:46îmi dau cu părerea de o stare politică.
- 15:47În loc să mă rog, îmi dau cu părerea de de o lucrare și după
- 15:50ea realizez că am greșit și am păcătuit și trebuie să-mi cer
- 15:52iertare. Corecția trebuie să înceapă de
- 15:56la mine. Atenție, textul care domnul
- 15:57Hristos îl ridică înaintea noastră despre judecată este
- 16:01simplu. Trebuie să ne uităm cu băgare de
- 16:03seamă la propriile noastre greșeli la bârna noastră.
- 16:06În loc să criticăm greșelile mici de multe ori ale aproapelui
- 16:10nostru sau paiul, așa spune domnul Hristos, noi avem o
- 16:13bârnă, câți dintre voi Ați văzut vreodată o bârnă?
- 16:15Ați văzut da cei mai mulți de la 30 de ani în sus, majoritatea
- 16:18bârnă din ea de casă cât e de mare?
- 16:21Ce vecinu are un pai tu vezi paiul și nu vezi bârna.
- 16:26Numai să pui microfonul ăsta aici nu mai văd nimic.
- 16:30De cât de mai mare este o bună decât un pai, știe cineva să-mi
- 16:32spună? Mare.
- 16:38Scriptura spune așa II Corinteni 13 5 PE voi înșivă, încercați-vă
- 16:42dacă sunteți în credință de unde trebuie să înceapă corecția.
- 16:46Pune mâna pe tine și zi de la mine doamne.
- 16:50Pune mâna pe tine și spune de la mine doamne.
- 16:54Frate sanii vreau să te felicit, bă, ce puternic ai predicat, nu
- 16:58am știut exact pentru cine predica astăzi.
- 17:01Îți spun eu pentru Aia 2 de acolo și familia ei au vorbit
- 17:04domnul firmă cu dasha mine. Stau și mă uit la el și.
- 17:08Domnul greșești predica asta a fost pentru mine dragilor
- 17:12predica care o predic este pentru mine în primul rând.
- 17:16Mai este cineva aici care pentru el cuvântul lui Dumnezeu, lăudat
- 17:20să fie domnul. Dacă vrei să ajuți pe altul, mai
- 17:23întâi trebuie să ceri duhului sfânt, să te ajute pe tine,
- 17:26spune apostolul Pavel. Aici, în II corinteni de 2 ori
- 17:28PE voi înșivă, încercați-vă testați-vă Evaluați-vă.
- 17:32Dacă vrei să critici pe cineva critică te pe tine.
- 17:39E ineficient să taxezi defectele minore ale altora, cât ignori,
- 17:44propriile probleme. Majore cu care te lupți și aș
- 17:49vrea să vă provoc la ceva în dimineața.
- 17:51Asta încetează să mai folosești lupa.
- 17:53Știți ce am văzut eu că atunci când judec pe cineva nu știu
- 17:55voi, dar eu sunt transparent cu voi că am fost de fiecare dată
- 17:57când judec pe cineva pun lupa pe el și mai chemi și pe alții să
- 18:01vadă. La mine.
- 18:04Nu e lupă. Dorința noastră, când cineva
- 18:11greșește să punem lupa și să gigantii, zăm ți-am spus, uite,
- 18:15vezi cum iei. Vezi cum îi vezi cum îi?
- 18:20Încetează să mai folosești lupa să gigantică ce au făcut alții?
- 18:24Și să minimalizezi ce faci tu? Ce ne cheamă scriptura e să
- 18:28folosim oglinda. Dar pentru noi.
- 18:36Oglinda. Scriptura este oglinda
- 18:41cuvântului lui Dumnezeu, în care noi trebuie să ne uităm zilnic.
- 18:46Și să ne lăsăm corectați, mustrați și ajutați oameni.
- 18:51E timpul să arunci lupa care o folosești pentru a arăta lumii
- 18:54defectele altora să începi să folosești oglinda cuvântului
- 18:57pentru tine pentru a te vindeca pe tine însuți e plină biserica
- 19:01de oameni bolnavi. Și domnul Hristos a zis cei
- 19:05bolnavi au trebuință de doctor. E OK, problema nu-i că e plină
- 19:08biserica de oameni bolnavi. Problema e că e plină biserica
- 19:10de oameni bolnavi care nu vor să se vindece asta e problema.
- 19:16Și noi suntem acolo. Domnul să te binecuvânteze
- 19:21domnul să te binecuvânteze. Domnul să te binecuvânteze.
- 19:26O femeie se plângea zilnic soțului ei despre vecina ei de
- 19:29vizavi și spunea, UITE ce rufe murdare întinde la uscat.
- 19:33Nu știa femeia asta deloc să spele.
- 19:35Cred că are nevoie de un detergent mai bun, dar într-o
- 19:38dimineață, când s-a uitat pe fereastră, în timp ce își bea
- 19:40cafeaua, femeia a strigat uimită și a zis.
- 19:42În sfârșit, vecin a învățat să spele.
- 19:45Uite ce albe sunt hainele astea. Soțul i-a răspuns calm, nu draga
- 19:48mea, azi m-am trezit mai devreme și am spălat geamul ferestrei
- 19:51noastre morala e simplă curăță. Ce lentilele prin care tu îi
- 19:58vezi pe cei de lângă Tine oameni domnul să ne ajute.
- 20:03Al 4-lea aspect este că scriptura ne cheamă să fim un
- 20:06model, nu să judecăm pe cel de lângă noi.
- 20:08Fii un model de integritate, fii lumină, fii integru.
- 20:10Ce înseamnă să fii integru integru înseamnă să fii întreg.
- 20:15Să spui și să faci cu ajutorul domnului amin atunci când.
- 20:20Și la toți de aici ni s-a întâmplat când spunem una și
- 20:23facem alta, noi nu mai suntem integri.
- 20:25Suntem duplicitari, suntem fățarnici.
- 20:28Și asta o spun pentru toată lumea de aici.
- 20:30De aceea, cristos ne cheamă pe toți pentru că asta este
- 20:33autoritatea care ne vorbește să fim oameni integri.
- 20:37Ce spunem să facem, să ne vindecăm vederea să curățăm
- 20:41propriul nostru caracter pentru că e singura cale prin care
- 20:45putem să-i ajutăm și pe alții. Singura cale trebuie să lucrez
- 20:50la mine la vasul meu spart amen. Trebuie să lucrez la mine,
- 20:54trebuie să-l rog pe duhul sfânt, să mă vindece pe mine ca să pot
- 20:58să ajut și pe alții și în măsura în care în domeniul ăsta am fost
- 21:01vindecat pot să dau mai departe acea lecție care m-a învățat
- 21:04duhul sfânt și să fiu smerit îndeajuns ca în celelalte, unde
- 21:07mă am nevoie de vindecare să mă smeresc, să spun ajută mă,
- 21:10duhule sfânt ajută, mă, duhule sfânt.
- 21:13Trebuie să fim integri, trebuie să fim oameni serioși.
- 21:17Mi-aduc aminte odată. O mama a venit la un rabin cu
- 21:21fiul ei și a spus, Vă rog, domnule Rabin, spuneți-i fiului
- 21:23meu să nu mai mănânce zahăr. Rabinul s-a uitat la ea cu milă
- 21:26și a spus Vino peste 2 săptămâni după 2 săptămâni, femeia s-a
- 21:30întors și rabinul i-a zis copilului.
- 21:32Băiatul e de astăzi să nu mai mănânc zahăr.
- 21:34Femeia șocată și nedumerită a întrebat de ce a trebuit domnule
- 21:38Rabin, să așteptăm 2 săptămâni pentru că acum 2 săptămâni și eu
- 21:41mâncam zahăr. Nu pot să înveți pe altu ceva ce
- 21:46tu nu faci? Îs convins că avem domenii care
- 21:50le stăpânim cu domnul Isus cristos, dar mai avem și domenii
- 21:52în care avem nevoie de corecția meni lăudat să fie domnul și
- 21:57trebuie să fim sinceri cu noi. Trebuie să fim sinceri cu noi
- 22:00și, spune Apostolul Pavel, în unu timotei 4 2 și pe la 16
- 22:03nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii o pildă pentru
- 22:07credincioși în vorbire în purtare, în dragoste, în
- 22:11credință, în curăție. Până voi veni ia seama bine la
- 22:15citire la îndemnare și la învățătura pe care o dai altora.
- 22:19Nu fi nepăsător de darul care este în tine care ți-a fost dat
- 22:22prin prorocie cu punerea mâinilor de către Ceata
- 22:24Prezbiterilor. Pune-ți la inimă aceste lucruri
- 22:27Îndeletnicește-te în totul cu ele și aici e cuvântul cheie
- 22:30pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți oamenii amin
- 22:35dragul meu trebuie să avem progres spiritual, nu poți după
- 22:386 ani pe bancă într-o biserică să fie în același loc.
- 22:41Înaintarea ta trebuie să fie cunoscută de toți oamenii, soția
- 22:45ta trebuie să spună soțul tău, soția mea s-a întâmplat ceva cu
- 22:48ea, se roagă mai mult. Iartă mai mult, soțul meu mai
- 22:52milos este mai bun, nu știu ce s-a întâmplat cu el, trebuie să
- 22:55avem înaintare în roadele duhului Sfânt Amin.
- 22:59E foarte interesant că spunea cineva mă întreba odată la o
- 23:02biserică în America, ai Porumbel vorbește în alte limbi, am
- 23:04povestit povestea. Crezi că dacă n-ai porumbelul
- 23:07mergi în cer, dar nu mă întreba fratele ai Roadele duhului
- 23:09Sfânt? Deci, dacă n-ai, darul nu merge
- 23:12în cer, dar dacă n-ai roadele merge în cer.
- 23:15Interesant aspect suntem chemați să rodim cu Dumnezeu înaintarea
- 23:20să fie cunoscută de toți oamenii.
- 23:23O doamne vorbește că urechea mea ascultă primul aspect în această
- 23:29temă a judecății. Unii altora a fost că judecata
- 23:32are întotdeauna un efect de bumerang.
- 23:34Al 2-lea aspect este că suntem chemați să avem discernământ să
- 23:37testăm, dar nu să condamnăm cu condamnarea se ocupă domnul al
- 23:403-lea aspect E că corecția trebuie să înceapă de la noi și
- 23:44avem nevoie de duhul lui Dumnezeu în fiecare zi.
- 23:49Ca să-i cerem ajutor al 4-lea aspect.
- 23:52A fost acesta să fim un model, fi un model doamne ajută, mă să
- 23:55fiu un model și al cincelea și ultimul este că.
- 23:59Nu trebuie să uităm că există un singur judecător drept.
- 24:04Și toți vom trece pe la tronul de jude cată.
- 24:10Îmi aduc aminte când m-am pocăit, mi-a spus cineva pățania
- 24:14ascultă, mă, ce spun într-o zi o să ajungi la tronul de judecată
- 24:17și tot ce rost să se uite la păcatele tale.
- 24:22Așa o groază șoc condamnare a băgat ăsta în mine că vreo 3 ani
- 24:25nici n-am putut să mă rog. Până am găsit în Scriptură că
- 24:29dacă ne mărturisim păcatele, el este credincios și drept să ne
- 24:33ierte păcatele și să ne spele de orice nelegiuire.
- 24:36Și Dumnezeu nu e în biznisul disprețului și a te face pe tine
- 24:39de rușine. Dumnezeu deja știe cine ești
- 24:41acum. Amin nu trebuie să arate la tot
- 24:44cerul pentru că el e cea mai importantă persoană din cer și
- 24:46el deja știe starea ta actuală acum.
- 24:50Dar chemarea este să trăim o viață de sfințenie, amin.
- 24:54Prin puterea duhului sfânt care vine în noi înaintarea să se
- 24:57vadă să fie văzute de toți oamenii el judecă și va judeca
- 25:01după adevăr și spune Scriptura în II Corinteni 5 cu 10, căci
- 25:04toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată
- 25:07al lui Cristos, pentru că fiecare să-și primească răsplata
- 25:10după binele sau răul pe care îl va fi făcut când trăia în.
- 25:14Trup. Îmi place acest verset foarte,
- 25:18foarte mult. Pentru că atunci când înțelegi
- 25:21că Dumnezeu e judecătorul, știi ce se întâmplă?
- 25:23Primul primul. Primul lucru care se întâmplă
- 25:25încep să te smerești. Îți dai seama că nu tu ții
- 25:28balanța în mâna ta altcineva, oare corect?
- 25:32Și îmi place cuvântul acesta din mica 6 cu 8 ți s-a arătat omule
- 25:35ce este bine și ce alta cere domnul de la tine decât să faci
- 25:39dreptate să iubești mila și să umbli smerit.
- 25:45Cu Dumnezeul tău. Vezi Tu Dumnezeu este
- 25:48judecătorul și dacă noi vom umbla plin de mândrie, plin de
- 25:51aroganță, că le știm pe toate, judecăm pe toți arătăm spre
- 25:54toată lumea. Dumnezeu ne va judeca dragii
- 25:57mei. Și știți de ce nu?
- 26:00Pentru că am fost mai răi ca alții, ci pentru că i-am luat
- 26:02locul lui. Ne-am asumat un rol care nu-i al
- 26:05nostru. Cine este judecătorul?
- 26:09Dumnezeu nu noi, de aceea astăzi vreau să te gândești bine și
- 26:14să-ți facă o invitație la sfârșit, să te dai jos de pe
- 26:16tronul de judecător. Am auzit o poveste foarte faină
- 26:20care poate să întărească acest aspect de smerenie înaintea lui
- 26:23Dumnezeu, în căpitan de navă a văzut o lumină în față pe timp
- 26:25de noapte și a transmis prin radio, vă rugăm frumos,
- 26:28schimbați cursul cu 10 ° spre sud pentru a evita cole
- 26:32coliziunea. De partea cealaltă, a venit un
- 26:35răspuns vă sfătuim să schimbați dumneavoastră cursul cu 10 °
- 26:38spre nord. Căpitanul iritat a replicat,
- 26:40sunt căpitan de 30 de ani, cu 30 de ani de experiență pe o navă
- 26:44de război uriașă și poți fi în pericol din cauza asta.
- 26:47Te rog să schimbi cursul. Răspunsul a venit ca un domnule
- 26:51căpitan, eu sunt un biet paznic de far, vă rog frumos, schimbați
- 26:55cursul. Morala e simplă, nu rangul sau
- 27:00cuvintele mari. Îți dau dreptul de a îndruma pe
- 27:01alții, ci poziția fermă în adevărul, Dumnezeu oameni când
- 27:05stai în adevărul Dumnezeu, vezi Tu Farul Nu fuge după nave să le
- 27:08convingă că e far farul stă pe loc treaba lui E să lumi neze.
- 27:15Farul nu fuge după nade, cum nici albinele nu fug după muște
- 27:18să le convingă să mănânce miere. Ați văzut vreodată vreo albină
- 27:23că vrea să convingă pe muscă să mănânce miere nu musca prin
- 27:26natura ei atrasă de lucruri urâte.
- 27:29De gunoi. Dar albină prin natura ei e
- 27:32atrasă. De lucruri frumoase.
- 27:35Aș vrea să fim atrași de cuvântul lui Dumnezeu aș vrea să
- 27:37fim atrași de frumusețea domnului nostru Isus cristos,
- 27:40pentru că domnul ne-a spus cine rămâne în mine și în cine rămân
- 27:43cuvintele mele va aduce roadă. Vrei să fii un om cu roadă?
- 27:48Un ucenic cu roade lăudat să fie domnul, Aș da niște concluzii
- 27:51simple înainte de final și asr memorat pentru că eu cred în
- 27:56repetiție. Asta am învățat de la tatăl meu.
- 27:59Repetiția să spun E că e mama învățăturii, adică cu cât repeți
- 28:02mai mult, cu atât lucrurile coboară din minte aici adânc în
- 28:05subconștientul tău, în te formează, te te te șlefuiesc în
- 28:09ucenicu pe care domnul Hristos vrea să-l formeze, nu judeca,
- 28:13pentru că vei fi judecat, se va întoarce asupra ta asta ar
- 28:16trebui să te motiveze îndeajuns de mult.
- 28:19Îmi spunea, odată un om zice am numai probleme în viață.
- 28:23Mă simt judecat și parcă toate lucrurile îmi sunt blocate și
- 28:26crede mă, mă rog, Postesc, știu versete, citesc, Memoreze,
- 28:29scriptura, parcă ceva îmi lipsește și tot stând de vorbă
- 28:32cu el, mi-am dat seama că avea un ochi.
- 28:35Foarte critic și am zis, Măi, nu știu dacă asta e problema, dar
- 28:41detectez un spirit critic la tine.
- 28:44Zice așa e zice atâta, m-am abținut să nu spun câteva.
- 28:48Mă sanii, în timp ce vorbeam cu tine și te ascultam.
- 28:52Zic s-ar putea ca asta să fie problema degetul tău care arată
- 28:54spre toți mai puțin spre. Tine.
- 28:58Nu judeca pentru că are un efect bumerang, nu condamna, dar nu
- 29:02uita că ești chemat să testezi învățătura să testezi roadele
- 29:05testează duhurile. Judecă-te pe tine, corectează te
- 29:09pe tine ca stil de viață, dar în lumina adevărului nu te submina
- 29:14supraevalua, da, nici subevalua, așa e tot mândrie.
- 29:19Trebuie să fii cumpătat în păreri despre tine, amin.
- 29:24Fii tu însuți un model înainte să dai lecții, trăiește ce
- 29:27predici și începe de astăzi măcar în unul din domenii și nu
- 29:31uita că există un singur judecător, deci Umblă Smerit și
- 29:35ai milă de alții. Doamne ajută, mă?
- 29:41Astăzi cred că trebuie să mergem cu toții.
- 29:45Într-o vizită la oftalmolog suprem.
- 29:50Și să cerem. Și să recunoaștem că de multe
- 29:55ori am fost orbi. Judecata dragul meu produce
- 29:59orbire. De a spune, Smerește-te sub mâna
- 30:03cea tare a lui Dumnezeu. Smerește-te sub mâna cea tare a
- 30:08lui Dumnezeu. Vreau să te provoc să recunoști
- 30:11astăzi tată. Am dioptriile stricate eu ca
- 30:15unul care port ochelari și pentru mine credeți mă să port
- 30:18ochelari. E un act de smerenie, nu știu
- 30:20dacă v-am spus povestea asta, nu v-am spus-o, dar nu vă spuneați
- 30:22că vă încarc. Eu eram karatele cu asta și în
- 30:26momentul când mi-au pus ochelari, n-am mai putut să fac
- 30:29sport și pentru mine a fost așa o lovitură de mare că a trebuit
- 30:32să moară în mine mândria aia că eu sunt.
- 30:35Înțelegeți, deci pentru mine, ochelarii au fost o unealtă prin
- 30:39care Dumnezeu o să merit și. De multe ori văd destul de
- 30:44dificil datorită faptului că am am 4 numere 2 pe fiecare o
- 30:49diferită, 2 pe firea, fiecare diferite, una sigmatism
- 30:51interesant, dar Dumnezeu în bunătatea lui mă ajută să
- 30:55slujesc, chiar dacă sunt slab și am învățat să nu mă mai plâng de
- 30:58slăbiciuni și să le duc domnului că puterea lui se face
- 31:01desăvârșită în slăbiciune noastre a mea.
- 31:06Dacă trec pe lângă unul din voi și nu vă văd și vă salut din
- 31:09prima, vă rog frumos, aveți milă de mine.
- 31:12De multe ori. La câțiva metri distanță văd
- 31:15doar umbra, nu văd clar cine este, să nu vă speriați.
- 31:19B DOAR. Vino și spune-mi, dar nu cum EO
- 31:23zi sună acum la Cluj? Bă, în sfârșit mă saluți și tu
- 31:26pe mine. Eu am salutat de fiecare dată
- 31:30când l-am văzut, era la o distanță care vedeam ceva acolo,
- 31:32dar nu eram sigur că el. Am nevoie de de vindecare sincer
- 31:39eu am 12 cu 40. Le-a orbit ochii și le-a
- 31:43împietrit inima să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima
- 31:46să nu se întoarcă la Dumnezeu să-i vindec.
- 31:49De asta, astăzi aș vrea să rămânem.
- 31:53Cu un verset în minte Apocalipsa 3 cu 18 și să mergem în
- 31:56rugăciune la oftalmologul suprem să cerem vindecare.
- 32:00Nu cred că e nimeni aici nevinovat era un cântec, nu-i
- 32:03doar iuda vinovat eu de câte ori am luat piatra și-am dat în
- 32:08reputația unuia și altuia. Nu trebuie să spui asta ești
- 32:12PĂSTOR te aude lumea. Fraților.
- 32:15Noi toți trebuie să ne supunem adevărului lui Dumnezeu.
- 32:18Noi nu vă predicăm aici pentru că suntem perfecți.
- 32:21Noi vă predicăm din autoritatea cuvântului lui Dumnezeu și ne
- 32:23străduim cu toată puterea să fim modele, dar și noi avem minusuri
- 32:28și noi avem plusuri și nu cred că a fost unul care a stat aici
- 32:31pe această platformă să se creadă perfect în biserica
- 32:34betania. Eu personal, nu.
- 32:36Eu sunt, cum să zic transparent, mă vulnerabilizezi de fiecare
- 32:40dată. Știți de ce?
- 32:41Pentru că și eu am nevoie de harul lui Dumnezeu.
- 32:44Am nevoie mare mare de Harul Dumnezeu.
- 32:47Să știți că vin vremuri și îmi spunea duhul sfânt acum câteva
- 32:51luni, într-o zi de rugăciune, vin vremuri când revelația
- 32:55dispare lumina se stinge pentru poporul meu.
- 32:58Știți de ce nu? Pentru că Dumnezeu s-a schimbat,
- 33:01pentru că noi suntem foarte mândri, avem mai avem ceea ce
- 33:04iubiti. Nu mai avem nevoie de Dumnezeu.
- 33:08Dragul meu, să ne ferească, domnul să lăsăm un robot, un
- 33:11calculator, să ne conducă viața. O tânără în Finlanda zice
- 33:17astăzi, m-am despărțit de logodnicul meu, că am întrebat
- 33:19aici, dacă e bun pentru mine și mi-a spus, ai ul rupe logodna.
- 33:23Doamne ai milă de noi. Avem un Dumnezeu viu și
- 33:27adevărat, N-avem nevoie de calculatoare, să ne spună cum să
- 33:30ne trăim viața în țelepciunea lumii, spune Pavel.
- 33:33E zero, pe lângă înțelepciunea de sus.
- 33:37De asta suntem chemați astăzi, Apocalipsa 3 cu 18 te.
- 33:41Sfătuiesc să cumperi de la mine aur curățit prin foc ca să te
- 33:46îmbogățești și haine albe ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se
- 33:50vadă Rușinea Goliciunii tale și doctorie citim împreună pentru
- 33:54ochi ca să-și si ungi ochii și să vezi.
- 34:00Știți ce am învățat la domnul Isus cristos de când îl cunosc
- 34:03că dacă a scris în Scriptură că eu am o problemă, înseamnă că
- 34:05așa e. Dacă el a lăsat un cuvânt scris
- 34:09aici că am nevoie de doctorie pentru ochi permanent, e un
- 34:12medicament care trebuie să-l folosesc permanent medicamentul.
- 34:16Cuvântul lui Dumnezeu și puterea duhului sfânt înseamnă că așa
- 34:19este amin de asta. Vreau să vă provoc să venim la
- 34:22acest tată minunat. El stă cu brațele întinse, el nu
- 34:25ne nu ne judecă astăzi, el ne primește, Vino să te vindec Vino
- 34:29să-ți fiind să-ți schimbi hainele, Vino să spun inel în
- 34:32deget, Vino să-ți dau încălțăminte curată Vino și
- 34:34Ridică-te la statura de om mare, vreau să-ți vindec ochii.
- 34:38Vreau să-ți vindec ochii. Și provocarea este simplă.
- 34:47Dă-te Jos de pe tronul acela care este în inima ta.
- 34:51Te-ai urcat pe tron și l-a impins pe cristos la o parte și
- 34:53ai început să zici, Tu așa, tu așa?
- 34:55Tu trebuie să-ți crești copiii așa Biserica trebuie s-o
- 34:57conduci. Așa așa trebuie să-ți faci
- 34:59business ul așa și așa și așa și-ar ăț și Dumnezeu, zice, nu
- 35:02fiule, nu așa, eu sunt judecătorul, cel drept, îmi
- 35:06place ce se spune despre domnul Isus cristos zice când a fost
- 35:09batjocorit și a încredința soarta în mâna judecătorului.
- 35:14Drept oameni, tu ți-ai încredințat soarta în mâna
- 35:17domnului? Nu știu dacă s-a vorbit cuvântul
- 35:23de astăzi, pe mine m-a cercetat Dumnezeu și în timp ce predicam,
- 35:27realizez că am mare nevoie de acel ulei al duhului sfânt.
- 35:33D. Să-mi ungă domnu ochii doamne
- 35:39Hunger mohican. Ungem ochii ca la celor care
- 35:43l-ai trimis la silo am. Vindecă învederată.
- 35:49Sasha de urmă. Îți critici, copiii crezând că o
- 36:01să devină mai buni dacă îi critici constructive niciodată.
- 36:06Am avut un tată perfecționist care m-a criticat timp de 10 ani
- 36:08de zile. Am devenit un diavol, nu am
- 36:11devenit un copil, un golan, un violent critica nu ajută pe
- 36:15nimeni. Dumnezeu nu te critică te cheamă
- 36:18te ia în brațe, te spală, te vindecă.
- 36:21Îți dă liniile scripturii pe care să mergi ca acel tren care
- 36:24merge pe acele șine în care este în siguranță și să nu mai
- 36:27deranjez niciodată întrebare, vrem să fim vindecați.
- 36:33Voi de la balcon vreți să fiți vindecați?
- 36:37Voi de acolo. Toată lumea.
- 36:40Toți cei care vor să fie vindecați să zică amin.
- 36:44Ne ridicăm în picioare și ne rugăm în timp ce echipa de laudă
- 36:47vine. O să terminăm cu acel ultim
- 36:49cântec care l-am cântat despre Isus Păstorul, dar vreau să-ți
- 36:53dau oportunitatea și să îmi dau și mie să răspundem cuvântul lui
- 36:57Dumnezeu și astăzi să spunem doamne Iisuse vindecă în vederea
- 37:01mi-am văzut soția așa și așa mi-am văzut soțul așa și așa am
- 37:05ochii stricați, doamne am un spirit critic.
- 37:10I-am dat lecții lui Dan i-am dat lecții lui Bunu și Lu altu i-am
- 37:13dat lecții lui viu, am dat lecții, eu să dau lecții la toți
- 37:16mă ridic deasupra tuturor doamne Iartă-mă astăzi mă smeresc,
- 37:19vindecăm ochii. 2 provocări am pentru biserică, una să te dai
- 37:28jos de pe tronul judecății din inima ta să lași pe Hristos să
- 37:31fie judecătorul și a 2-a. Atenție a 2-a abandonează rolul
- 37:36de a corecta lumea din jurul tău.
- 37:41Într-o zi stăteam continuat de vorbă și.
- 37:44Mi-a readus aminte. De un profesor doctor la
- 37:48Universitatea din California era un teolog și filozof creștin.
- 37:53Care la sfârșitul lecției, un student a stat în picioare și
- 37:56l-a făcut de râs și a dat în el cu noroi și reputația lui și în
- 37:59învățătura lui la care profesorul a stat liniștit, a
- 38:02închis catalogul și a zis dragi copii, ne vedem data viitoare,
- 38:06după ce au plecat, toți a venit. Un tânăr care mergea la biserica
- 38:10lui și a zis, Domnule pastor, domnule profesor, ce a fost cu
- 38:13dumneavoastră? Știu că putea să-l faceți pe
- 38:14ăsta, terci la ce argumente aveți?
- 38:17Sunteți cel mai unul din cei mai tari filosofi și și-a spus.
- 38:22Ce ați făcut acolo când el dădea cu pietre și și-a spus
- 38:24profesorul, Practicam principiu. De a nu avea ultimul cuvânt.
- 38:30Pentru că cine are ultimul cuvânt?
- 38:32Domnul. Asta vreau să te provoc ASA Vino
- 38:37să fie ochii tai atinși de puterea duhului sfânt.
- 38:42Dă-te Jos de pe tronul de judecător și 3 abandonează rolul
- 38:45de a corecta viața tuturor. Unul singur, învățător.
- 38:51Noi doar trebuie să ne încurajăm unii pe alții, să ne zidim unii
- 38:54pe alții, să ne iubim unii pe alții, să ne îmbărbătăm unii pe
- 38:57alții, amin. Haideți să trecem de la această
- 39:01practică nebiblică critica la practicile domnului Isus cristos
- 39:06ale împărăției, Zidirea, îmbărbătarea, sfătuirea, în
- 39:08țelepciunea, iubirea doamne ajută, ne haideți să ne rugăm
- 39:12împreună, spune-i domnului, Mă dau jos de pe tronul de
- 39:15judecător te LAS pe tine să judeci.
- 39:19Vindecă-mă ochii doamne.