Latest / Fiti Oameni / AȘA ar trebui să fie BISERICA! - Caleb Nechifor
Transcript
- 0:00Semnul s 22. Și spunea CE reacție avem noi
- 0:07când ni se spune e momentul. Să pornești înspre casa
- 0:12domnului. La câți dintre noi ne vibrează
- 0:17inima în piept? La gândul.
- 0:21Că așteptăm și suntem nerăbdători.
- 0:24Să ajungem. În prezența domnului.
- 0:29Câți dintre dumneavoastră azi dimineață, când v-ați trezit?
- 0:33Ați avut acest gând? În această seară.
- 0:38Vreau neapărat să ajung. În prezența lui Dumnezeu.
- 0:43Vreau să simt prezența lui Dumnezeu.
- 0:46Vreau să aud vocea domnului prin cântare prin modul în care ne
- 0:50rugăm. Este prezent aici Dumnezeu.
- 0:54Cine credea să facă un semn aliluia lui Dumnezeu domnului
- 0:57prezent aici. Câtă bucurie?
- 1:02Câtă pace, câtă nerăbdare era în inima regelui David.
- 1:07Dacă cineva își pune problema că era sau nu cu pat era, poate
- 1:12dintre cei mai ocupați oameni. Dar avea un timp select.
- 1:16Unii specialiști spun că avea un om angajat să-i spună când
- 1:20trebuie să pornească la casa domnului.
- 1:23Dacă avea sau nu un sfetnic un consilier pe tema asta, nu avem
- 1:26dovezi sigure scripturale, dar știm că avea un senzor special
- 1:32în inima lui își dorea. Să ajungă la casa domnului.
- 1:37Poate că în lumea asta nu vei ajunge în locuri foarte
- 1:39importante pe care ți le-ai propus.
- 1:42Poate nu vei vizita locațiile pe care ți le-ai dorit, dar nu
- 1:46cumva. Să lipsești din casa domnului,
- 1:51nu cumva să lipsești din prezența lui Dumnezeu?
- 1:54O să ne uităm în această seară în acest pasaj să vedem ce putea
- 1:58să-l cucerească atât de tare pe David, CE era acolo în prezența
- 2:03lui Dumnezeu la casa lui Dumnezeu?
- 2:05De ce Ierusalimul e așa de important?
- 2:09De ce Biserica este așa de importantă?
- 2:12De ce este așa de important ca fiecare dintre noi să venim în
- 2:16casa domnului? Care sunt motivele pentru care
- 2:19trebuie să fim motorizați, să venim în prezența lui Dumnezeu?
- 2:23Versetul II spune așa, picioarele mi se opresc.
- 2:28În porțile tale. Ierusalime.
- 2:34Eu nu vin așa flegmatic la Ierusalim.
- 2:37Eu nu contenesc pe sămânță când vin la casa domnului.
- 2:41Eu nu vin îmbrăcat oricum. Eu nu-mi permit orice ascultați
- 2:45și spunea înțeleptul în cartea eclesiastul, capitolul 5,
- 2:49versetul unu păzește ți, PICIORUL.
- 2:54Când intri în casa lui Dumnezeu. Dar doamne e important și
- 3:00piciorul să îmi păzesc. E important cum arăt când vin la
- 3:05casa domnului că vin unii oameni și spun, domnule, nu e important
- 3:08cum arăți? Poți să vii cu blugii rupți,
- 3:11poți să fii fără blugi pantaloni scurți.
- 3:13Dacă vrei poți să fii cum vrei tu la casa domnului.
- 3:15Domnul se uită la inimă. Da normal că domnul se uită la
- 3:21inimă. Știți de ce a zis domnul către
- 3:23Profetul Samuel? Nu te uita.
- 3:28La ce se uită omul la elia, care era înalt și a zis dacă sau
- 3:32regele anterior a fost foarte înalt cu un cap mai înalt decât
- 3:35toți. Înseamnă că și de data asta,
- 3:37următorul Rege trebuie să fie tot așa.
- 3:39Șablon atic. Eliab să fie cel mai lung regele
- 3:43și domnul zice nu te uita la ce se uită omul pentru că eu pe cel
- 3:49mai înalt l-am. Lepădat nu înălțimea definește
- 3:53cine este chemat de Dumnezeu într-o lucrare sau nu.
- 3:56Adică nu contează cum arată configurația corpului tău.
- 4:00Foarte mulți oameni se poticnesc în asta și foarte mulți oameni
- 4:03zic o dacă arată așa cutare, nu vreau să-i ascult cântările, nu
- 4:07vreau să-i ascult predicile, nu? Nu așa de important e cum arată
- 4:11corpul unui om, ci important este chemarea lui Dumnezeu Amin
- 4:16este cea chemat și de ce l-a chemat Dumnezeu pe acel bărbat,
- 4:19deci a chemat o Dumnezeu pe acea soră să facă acea lucrare.
- 4:22Poate i-a dat un dar de prorocie, poate au dat în dar de
- 4:25cântare foarte important. E nu cum arată corpul uman ca și
- 4:30configurație și inima din interior, dar dragii mei tot ce
- 4:34se află în interior. Vrem nu vrem iese pe dinafară.
- 4:40Din inima omului ies curviile furtișagurile, RĂUTĂȚILE,
- 4:44Ranchiunele, sentimentele Evanghelia.
- 4:46După Marcu, domnul Isus Hristos spune tot ce există rău în lumea
- 4:50asta și derulează un om în viața lui pe durata vieții lui.
- 4:54Mai întâi a fost configurat la nivel mental mintea lui.
- 4:59Pentru că expresia ebraică minte și inimă este interschimbabilă.
- 5:04Domnul se uită la inimă, dar tot ce se află în.
- 5:08Inimă iese în afară. Amin.
- 5:11Așa că eclipsează, a zis foarte clar, păzește piciorul când
- 5:15intri în. Casa lui Dumnezeu și apropie te
- 5:18mai bine să asculți decât să aduci Jertfa nebunilor, căci ei
- 5:22nu știu că fac rău cu această. Mare atenție, de ce este legat
- 5:29piciorul și prezența unui om în casa lui Dumnezeu dintr-o dată
- 5:34de buze de vocabular? Pentru că ceea ce vrea să spună
- 5:39cuvântul domnului este că fiecare mădular și fiecare
- 5:44element și fiecare părticică dintr-un om care vine la casa
- 5:48lui Dumnezeu trebuie să fie sfânt, se zice.
- 5:53Amin. Trebuie să fie sfânt, dar fizice
- 5:58picioarele mi se opresc în porțile Casei domnului, nu doar
- 6:03ca să mă uit, dar configurația Ierusalimului, da, sunt fascinat
- 6:07de modul în care arată acest Ierusalim această cetate, dar
- 6:11mai mult decât asta, mă opresc să-mi verific sfințenia sunt sau
- 6:18nu într-o relație curată cu Dumnezeu?
- 6:22Dragi frați iubite, surori care sunteți trecuți de 55 60 de ani.
- 6:27Știți cum se apropiau altădată copiii lui Dumnezeu?
- 6:32Și când erau în fața pragului de a intra și de a apăsa pe clanța
- 6:37ușii de la intrarea în Casa domnului și ce făceau părinții
- 6:40mei și bunicii mei? Și ce făceați dumneavoastră, vă
- 6:44amintiți? Când intrau într-o casă de
- 6:47rugăciune, unde era prezent duhul lui Dumnezeu.
- 6:51Tata îmi spunea, toți, fără excepție.
- 6:54Ne verificam viața. Ne gândeam cu cine am vorbit,
- 6:58cum am reacționat, ce tonalitate am avut pentru că intrăm la
- 7:02rugăciune și la rugăciune. Era prezent Dumnezeu și
- 7:06Dumnezeul prezenți avea niște vase de lucru prin care lucram
- 7:10milimetric. Și Dumnezeu, zice așa, Vorbește
- 7:14domnul tu care ți-ai bătut animalul din grajd, dar ce
- 7:18doamne TU te ocupi cu așa ceva? Da biblia zice în Cartea
- 7:23proverbe cel neprihănit se îndură.
- 7:26Și de vite și de animale. Animalele care sunt de la
- 7:30administrația unui sfânt și ele vor ști.
- 7:35Că acel om se teme de Dumnezeu. Are caracter.
- 7:40Are un comportament compatibil cu voia lui Dumnezeu dragii mei
- 7:44în casa lui Dumnezeu este sfințenie în casa lui Dumnezeu.
- 7:50Este sacralitate postmodernismul și poți postmodernismul și
- 7:56worship din lumea asta chiar de la dumneavoastră din zonă din
- 7:59Australia, din maniera în care se manifestă unii oameni și care
- 8:03vor să transforme bisericile în cluburi nu sunt mai nu mai sunt
- 8:07locașuri în care să fie sacralitatea prezenței lui
- 8:11Dumnezeu. Ce faci Iosua?
- 8:14Mă aflu într-un moment extraordinar.
- 8:17Sunt aproape de granița spațiului Canaanit sunt lângă
- 8:22zidurile ierihonului. Da toată armata din dotare,
- 8:25pentru că sunt comandantul. Oștii e foarte pregătită, toți
- 8:29evrei soldați sunt pregătiți și noi avem această mentalitate.
- 8:34Suntem noi evreii care luptăm de partea domnului și după
- 8:39prescripțiile domnului. Și de cealaltă parte sunt
- 8:42ceilalți dușmanii lui Dumnezeu? Care sunt și dușmanii noștri?
- 8:48Ascultați ce se întâmplă? Iosua capitolul 6.
- 8:52Degetul 13. Pe când Iosua era lângă ierihon
- 8:56a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om stătea în
- 9:00picioare înaintea lui. Cu sabia scoasă din teacă în
- 9:04mână, Iosua s-a dus spre el și a zis, Ești dintre ai noștri din
- 9:11armata noastră a vrut să zică. Sau dintre vrăjmașii noștri.
- 9:16Atât putea să perceapă atunci. Ții cu noi sau ții, cu dușmanii
- 9:22noștri. Și ascultați ce răspunde?
- 9:26El a răspuns. Nu.
- 9:29Eu nu sunt nici cu voi nici împotriva voastră, eu sunt
- 9:34deasupra voastră. Eu sunt căpetenia oștirii
- 9:37domnului. Și-acum am venit aliluia lui
- 9:41Dumnezeu. Aici trebuie să recunoaștem de
- 9:44fiecare dată când venim în prezența domnului că este
- 9:47prezentă căpetenia oștirii domnului aici este marele
- 9:51căpitan și comandant de oști aici este prezent domnul Isus
- 9:55cristos. Domnul Isus HRISTOS e prezent cu
- 9:59noi e prietenul nostru, dar n-avem voie să lăsăm prietenul
- 10:04care să fie efectiv, uneori batjocorit ironizat.
- 10:07Nu ne putem permite să distrugem sacralitatea lui.
- 10:11Nu el este Sfânt binecuvântat să fie numele lui.
- 10:15El este deasupra noastră, noi ne smerim, fiind cele în fața lui
- 10:19noi ne așezăm sub autoritatea Marelui Rege Isus Hristos.
- 10:24Niciodată nu o să ne tragem de șireturi cu Dumnezeu, niciodată
- 10:28nu o să ne permitem. Să facem ce vrem noi în prezența
- 10:32domnului, ascultați ce spune cuvântul domnului?
- 10:34Cum reacționezi Iosua Iosua s-a aruncat cu fața la pământ, s-a
- 10:39închinat și a zis. Ce spune.
- 10:44Domnul meu. Robului sau.
- 10:50Este un teren obișnuit, este un spațiu aproape de spațiul helion
- 10:56ului este un spațiu neutru, ai fi zis.
- 10:59Este o zonă în care nu sunt nici evreii pur sânge, nici
- 11:02canaaniți. Cum reacționez i educa coborât
- 11:06căpetenia oștirii domnului aici cred că este o teofanie este
- 11:11arătarea lui Isus Hristos înainte de întrupare.
- 11:13De ce pentru că am primit în ceainaria este căpetenia oștirii
- 11:18domnului binecuvântat să fie numele lui.
- 11:22Și ascultați. Ce reacție și cât de clar se
- 11:25smerește Iosua. Încercând.
- 11:30Să simtă sacralitatea domnului și sfințenia domnului să îl
- 11:34cucerească. Ce spune domnul meu.
- 11:42El a zis EU sunt căpetenia oștirii.
- 11:46Dar Iosua zice nu ești doar căpetenia oștirii.
- 11:49Să știi că ești domnul meu. Tu ești stăpânul vieții mele?
- 11:55Tu ești un comandant al oștilor? Da miliarde și miliarde de stele
- 12:00sau sub comanda ta? Tu coordonezi universul tot ce
- 12:04există în ființă, vizibil și invizibil cu ochiul uman
- 12:07imposibil de perceput. Să știți că este sub comanda
- 12:11dumnezeului nostru. În această seară, strig lăudat
- 12:14să fie Isus Cristos, binecuvântat să fie numele lui
- 12:18când îl cunoști măcar puțin măcar puțin din scriptură, nu
- 12:23mai poți să-l tratezi. Oricum, eu sunt zice, ești
- 12:26domnul meu. Și îmi doresc foarte mult să-mi
- 12:30spui. Ce vrei să fac eu?
- 12:34Sunt robul tău? Putea să zic și eu sunt
- 12:38comandant și eu am o oaste ebraică și eu comand și.
- 12:41Dacă eu spun soldaților mei soia în dreapta, egal că trebuie să
- 12:45meargă prin mocirlă legal, trebuie să meargă prin spații
- 12:47periculoase prin spini mărăcini, nu contează, mă ascultă și merg
- 12:52nu în fața domnului. Sunt doar un rob ajută, ne
- 12:58doamne să fim robii tăi ajută ne doamne să ne smerim înaintea ta
- 13:03să îți recunoaștem autoritatea domnia, stăpânirea, TU ești
- 13:06domnul domnilor, împăratul Împăraților binecuvântat să fie
- 13:10numele lui. Ascultați, ce zice căpetenia
- 13:13oștirii domnului lui Iosua? Scoateți încălțămintea din
- 13:18picioare. Căci locul pe care stai.
- 13:23Este. Sfânt.
- 13:27Dacă am percepe prezența domnului, dacă am face din
- 13:31Ierusalim sau din cetatea domnului din biserica domnului.
- 13:35Ceea ce ar trebui să facem dacă am percep eu cum trebuie.
- 13:40Să știți că altfel ne-am raporta?
- 13:44Altfel de rugăciuni am face. Întotdeauna când ne-am rugat,
- 13:48ne-am rugat cu multă sinceritate, cu o sacralitate
- 13:52deosebită, cu o sfințenie deosebită.
- 13:54De ce aici este prezent? Domnul ne-am pune viața în
- 13:59rânduială, mult mai mult am fi interesați de conflictele care
- 14:02se află uneori între noi. N-am stat zeci de ani, certați
- 14:06unii cu alții mergem la aceeași biserică și stăm unii cap în
- 14:10cap, unii cu alții nu ne putem vedea în fața ochilor, aici este
- 14:13sfințenia domnului gestul acesta de a se descălța încălțămintea.
- 14:18Era simbolul faptului că Iosua a umblat prin spații murdare și în
- 14:22prezența lui Dumnezeu e curăția la superlativ de sfințenia, cea
- 14:28mai elocventă. Și Iosua zice.
- 14:32Cu încălțămintea asta purtat în învălmășeala luptei nu pot să
- 14:37pătezi locul în prezența lui Dumnezeu.
- 14:40EO seară în care vreau ca să ne cerceteze domnul să ne atingă
- 14:44sângele lui Iisus Hristos, să ne facem fiecare dintre noi o
- 14:48revizie spirituală, dar fizice când ajung la Ierusalim, mă uit
- 14:53petrețchi și pe acele scări ale Ierusalimului, mă opresc.
- 14:58Și. Mă analizez, mă opresc și mă
- 15:01gândesc la viața mea. Mă opresc și vreau să văd cum e
- 15:04viața mea. Ce se află în sufletul meu ce se
- 15:08află în substratul minții mele ce se află în subconștientul
- 15:11memoriei mele, ce ea se află în interior și nu știe nimeni.
- 15:15Ce faci isaia am avut un moment sinistru în viața mea.
- 15:19Mentorul meu spiritual efectiv a murit.
- 15:24A fost un moment dificil. Bărbatul acesta ne spune Biblia
- 15:28a încercat să se implice în lucrări care nu-i aparțineau
- 15:31regele ozia și a vrut și el, dacă e rege să facă și slujba de
- 15:36preot și a mers la altar. 80 de preoți au creat zid de barieră
- 15:42și au zis, nu-ți este îngăduit ozia să mergi la altar și să
- 15:46aduci jertfă. Chemarea ta E să fii rege.
- 15:50Este o responsabilitate administrativă și chiar
- 15:52politică. N-ai dreptul să mergi la jertfă
- 15:55și un pix pe toți? Și pe toți ce dați la o parte?
- 16:02Șomer să ia cădelnița. Și Dumnezeu a zis, nu asculți de
- 16:06nimeni? Nu-ți respecți zona în care
- 16:10trebuie să activezi și te implici în lucrarea altuia.
- 16:13Nici o problemă o să te fac de minune încât toți să ieși
- 16:17deliberat. Și deodată spune cuvântul
- 16:20domnului pe fruntea lui ozia, după ceafă, nu îi părea să nu se
- 16:24vadă amp, ROȘCAT LEPRA. Deodată.
- 16:29Bubele de lepre au fost pe frunte.
- 16:32Nu știu cum de s-au văzut că nu știu dacă aveau sau nu oglinzi
- 16:35pe acolo. Dar probabil că o simțiți.
- 16:38Și fără să-l mai ajute cineva, a ieșit singur afară.
- 16:42Și-a ajuns în izolare. Știți de ce?
- 16:47S-a jucat cu Sfințenia. Domnului.
- 16:51Mare atenție pentru fiecare dintre noi.
- 16:55Casa lui Dumnezeu nu este o casă de Business.
- 16:59Casa lui Dumnezeu nu este o casă în care cineva dintre noi să-și
- 17:04facă lucrările omenești. Aici este lucrarea lui Dumnezeu
- 17:08aici. Cum se spunea foarte bine este
- 17:10biserica domnului Isus Cristos aici capul Bisericii este
- 17:14domnul, el dictează, nu eu, nici dumneata.
- 17:17Nimeni dintre noi, capul Bisericii de directive pentru
- 17:22fiecare mădular. Din trupul său pentru fiecare
- 17:27dintre noi să rămânem în chemarea pe care ne-a făcut-o
- 17:30Dumnezeu. Și imaginați-vă scena că în
- 17:33izolare. După ce a stat în izolare lepros
- 17:36a murit ozia. Este o scenă sinistră, nu știu
- 17:40câți au reușit să participe la înmormântarea lui.
- 17:43Vă dați seama din perspectivă ebraică?
- 17:46N-ar fi avut voie oamenii să fie prezenți acolo?
- 17:50Era așa de greu pentru isaia? Era exact anul în care a murit
- 17:54ozia. Și în anul acela putea să zică
- 17:57isaia, n-o să mă mai duc niciodată.
- 18:00La templu. Toți oamenii vor spune, el era
- 18:03prieten cu ozia. Ei erau împreună colaboratori ei
- 18:09erau din aceeași zonă din același neam.
- 18:13Am avut ceva groaznic peste sufletul meu, zice, cu alte
- 18:16cuvinte, isaia. Și am avut toate sentimentele și
- 18:20toate emoțiile și toate rațiunile pentru care să nu mă
- 18:24mai duc niciodată la templu era așa de sinistru templu fără ozia
- 18:32era așa de gol în zona aceea. Dar mi-am făcut curaj.
- 18:36Și-am zis o să mă mai duc încă o dată.
- 18:39La templu. Știam că n-o să-l mai văd pe
- 18:41împăratul ozia pentru că a murit.
- 18:44Știam că nu va mai fi la fel ca altă dată cînd era el prezent,
- 18:48dar de data asta mi-am făcut curaj și ascultați.
- 18:50Ce spune biblia în anul morții ÎMPĂRATULUI Ozia Isaia 6 cu unu
- 18:54am văzut pe domnul Șezând pe un scaun de domnie foarte înalt și
- 19:00poalele mantiei lui Umpleau templul.
- 19:04Nu mai este împăratul ozia, e adevărat.
- 19:07E greu toți mă povestesc, toți se uită peste umăr, așa josnic
- 19:13la mine să mă privesc de sus în jos ca pe o cârpă umană, ca pe o
- 19:17furnică în templu n-am valoarea de altădată.
- 19:21Nu mai am curajul să profesez ca altădată, mă simt vulnerabil, mă
- 19:25simt vinovat pentru anumite lucruri din viața mea, dar
- 19:28ascultați ce spune domnul și ce spune isaia când nu l-am mai
- 19:31văzut pe ozia, l-am văzut pe împăratul împăraților pe domnul
- 19:36domnilor isaia, cum era domnul domnilor?
- 19:40În casa lui cum era? Cum l-ai văzut pe împăratul
- 19:43oștirilor era ocupat, era prins cu multe activități, a venit
- 19:48puțin și s-a așezat pe un scaun și a fugit dintr odată că mai
- 19:52are o grămadă de miliarde de oameni să-i ajute să-i
- 19:54binecuvinteze cum era împăratul și zice Isaia, l-am văzut pe
- 19:59domnul Șezând. Asta înseamnă autoritate.
- 20:02El nu venea să plece, nu era stresat, el nu era așa dintr-o
- 20:06parte în alta, să nu aibă liniște unde stătea, l-am văzut
- 20:10pe un scaun de domnie foarte înalt.
- 20:13Și teologic, nu greșesc deloc dacă spun era pe cel mai înalt
- 20:16scaun de domnie, binecuvântat să fie numele lui orice se întâmplă
- 20:21în univers dragii mei. Domnul Isus rămâne pe tron
- 20:24orice. Se întâmplă în Australia, în
- 20:26America, în Rusia, în Ucraina, în România.
- 20:29Orice se întâmplă cu Domnul Zelenski cu domnii Putin cu
- 20:32domnul Trump, cu cine vreți dumneavoastră, cine va rămâne pe
- 20:35tron? Numele lui este Isus Cristos,
- 20:38cine crede ca mine să zică lăudat să fie domnul Glorie
- 20:42dumnezeului nostru? Când vii la casa lui Dumnezeu
- 20:46realizezi din nou mai clar. Că Dumnezeu rămâne pe tron.
- 20:52Poate au falimentat lucrurile în viața ta, poate lucrurile
- 20:56mergând pe minus și poate chiar spre minus infinit.
- 20:59Poate nu mai ai nici o soluție, ca și în cazul lui isaia.
- 21:02Totuși, pronostic sumbru și negativ, dar nu uita deasupra
- 21:07problemelor tale deasupra situației tale medicale deasupra
- 21:11cancerului, deasupra crizelor deasupra posibilităților
- 21:15deasupra răutăților oamenilor deasupra eșecului tău social de
- 21:20cineva. Care este domnul domnilor,
- 21:23împăratul împăraților? Moare împăratul ozia, dar domnul
- 21:27nu mare rămâne pe tron. Cine crede ca mine să strige
- 21:30lăudat să fie domnul? Cum ești doamne pe tron?
- 21:35Ești agățat în univers ca un îmbătrânit de zile când te-a
- 21:38văzut Ioan în apocalipsa, ești acolo preocupat cu alte probleme
- 21:43extrem de valoroase ale universului?
- 21:48Nu. Ascultați ce zice isaia?
- 21:52Poalele mantiei lui. Umpleau.
- 21:57Templul. Avea o mantie domnul zice Isaia
- 22:01și am văzut cum coboară. Și am crezut că rămâne la
- 22:04nivelul tavanului, dar a coborât mai mulți.
- 22:07Ajuns nu doar să atingă scaunele, nu doar elementele.
- 22:13Din templu. Am simțit cum se umple templul
- 22:16de prezența lui. Lăudat să fie numele domnului.
- 22:22Simte cineva că aici este prezent domnul.
- 22:25E poala mantiei domnului Iisus Hristos.
- 22:29O da Isus Cristos și astăzi vindecă Iisus Hristos și astăzi
- 22:33eliberează Isus cristos și astăzi restaurează Isus cristos
- 22:37are toată puterea în cer și pe pământ.
- 22:39Am văzut cu ochii mei minunea oameni care nu mai aveau nicio
- 22:42valoare, nici un viitor nicio perspectivă.
- 22:45Isus cristos i-a eliberat Isus cristos, i-a transformat Isus
- 22:49cristos i-a ridicat. Îmi amintesc de un moment în
- 22:52care am fost la biserica din münster, din Italia, unde este
- 22:56pastorul coordonator, fratele Marius Livanu.
- 23:01Duminică seara, la seara de tineret.
- 23:03După un mesaj transmis, am simțit deodată să spun ascultă,
- 23:07mă tu tânărule. Care ai probleme cu drogurile?
- 23:12Domnul te cheamă la el. După ce am făcut celelalte
- 23:16chemări, toate și au venit câteva persoane în față, nu
- 23:19contează câte. 2 său mi-a zis, mai trebuie să faci o chemare?
- 23:24Și am zis doamne cum să zic de droguri.
- 23:27Băiat de 26 de ani. Care nici de 5 ani nu mai vorbea
- 23:32cu Tata. Locuia în aceeași casă cu Tata,
- 23:36mâncat din banii. Tatălui conducea mașina,
- 23:38tatălui, avea resursele tatălui și atunci când tata intra în
- 23:43Cameră, el ieși afară de 5 ani nu mai vorbea cu tata.
- 23:48S-a desprins de pe ultimul rând. A venit în față și a
- 23:52îngenuncheat. Înaintea domnului.
- 23:58Am plecat mai apoi cu pastorul asistent, Fratele Iulian
- 24:00Polocoșer, în Birou într-un birou.
- 24:02Să vorbim cu el când i-a chemat? Și-a mărturisit el așa.
- 24:08Când s-a făcut ultima chemare și când s-a zis TU care ești
- 24:11drogat, Vino în față că te cheamă Iisus Hristos.
- 24:14Tricoul meu de culoare neagră am simțit cum sar de inimă așa de
- 24:18tare. Îmi bătea în piept încât îmi
- 24:19sărea tricou. Și-am venit în față.
- 24:23Și-a mărturisit toată viața. Eram acolo amândoi slujitorii.
- 24:28Ne-am rugat pentru el am ingenuncheat de el.
- 24:33Când s-a ridicat în picioare? A zis oare mai arătat domnul?
- 24:39Ce să fac cu tata? Cum să procedez cu tata?
- 24:45Amândoi slujitorii i-am spus. Du-te la Tata.
- 24:50Deschideți, brațele și tati. Iartă-mă că de 5 ani de zile
- 24:54mi-am bătut joc de tine. Am avut nevoie numai de banii
- 24:58tăi și de resursele tale. Dar n-am avut nevoie de tine
- 25:01iartă-mă. O să mă ierte Tata, a zis.
- 25:06Da o să te ierte Tata. Pentru că în primul rând i-a
- 25:09arătat tatăl ceresc. Dumnezeul cel Atotputernic.
- 25:14Binecuvântat să fie domnul. În.
- 25:17Casa lui Dumnezeu se derulează eliberări aici, în prezența
- 25:21domnului există putere de eliberare, binecuvântat să fie
- 25:25numele domnului serafimii, zice Biblia zice isaia, am văzut
- 25:29serafimii care înseamnă foc o categorie de îngeri stăteau
- 25:33deasupra lui și fiecare avea 6 aripi cu 2 își acopereau fața,
- 25:36nu puteau să-l privească direct pe Dumnezeu și să rămână
- 25:39funcționali cu 2 și acopereau picioarele în semn de respect și
- 25:43decență și cu 2 aripi zburau Strigau unul către altul, parcă
- 25:48îi văd cum. Și-au creat 2 coloane.
- 25:51Și coloana a strigat sfânt și cealaltă îi Răspundea Sfânt,
- 25:53Sfânt Sfânt Sfânt este domnul Oștirilor.
- 25:56Tot pământul este plin de mărirea lui și se ascundeau
- 26:00ușorii ușii de glasul care răsuna și casa s-a umplut de fum
- 26:04aleluia binecuvântat să fie numele domnului.
- 26:08Da, pentru că în prezența domnului este sfințenie, Sfânt
- 26:12sfânt, sfânt nu doar de 3 ori infinit de sfânt este domnul
- 26:16binecuvântat să fie numele lui ce face si aia?
- 26:21Isaia, zice mă uit la mine. Mă uit la viața mea, mi amintesc
- 26:26de anumite vorbe care nu au fost potrivite.
- 26:28Am utilizat jargoane expresii la limita vulgarității.
- 26:32M-am supărat. Uneori am ridicat tonalitatea,
- 26:35n-am vorbit ce trebuie, n-am vorbit doar călăuzit de 2 sfânt,
- 26:38atunci am zis Vai de mine. Vai de mine zice isaia sunt
- 26:44pierdut. Care e problema ta profetule
- 26:48sunt un om cu buze Necurate. Și locuiesc în mijlocul unui
- 26:51popor, tot cu buze Necurate și marea minune.
- 26:54În această zi este că am văzut cu ochii mei pe împăratul domnul
- 26:59Oștirilor. Dacă suntem în seara aceasta
- 27:02aici și vedem prezența domnului și simțim prezența domnului și e
- 27:06prezent Dumnezeu să ne atingă se numește îndurarea lui Dumnezeu,
- 27:10nu smeritele noastre, nu-s calificările noastre, nu-s
- 27:13argumentele noastre noi, descendența noastră
- 27:15Penticostală, noi, religia noastră, noi, tradiția noastră,
- 27:19noi, faptul că am avut anumite experiențe cu Dumnezeu.
- 27:23Dacă suntem aici, în prezența domnului, este îndurarea lui
- 27:26Dumnezeu e mila domnului, pentru care strig în această seară
- 27:30mulțumesc DOAMNE mulțumesc, doamne o da când mă apropii de
- 27:35casa domnului. Picioarele mi se opresc în sens
- 27:40de verificare. Profetul isaia, zice de 2 de 9
- 27:44ori, am scris strigat în primele 5 capitole vai de alții, vai de
- 27:49alții haide altceva de alții, vai de alții, dar de data asta
- 27:53sunt în prezența lui Dumnezeu și sanctitatea.
- 27:57Prezența lui Dumnezeu, sacralitatea sfințenia lui mă
- 28:00obligă după ce l-am văzut pe el că i sfânt.
- 28:04După ce am văzut că. Stăpânește și rămâne pe tron să
- 28:08mă uit la mine. Și cer domnului să aibă milă de
- 28:13mine. Sunt pierdut, căci sunt un om cu
- 28:16buze. Necurate.
- 28:20Biblia zice. Unul din serafimi, nici el nu
- 28:23și-a permis să ia direct cărbunele cu.
- 28:26Mâna ce a luat un clește cu care a prins cărbune de pe altar.
- 28:31Semnal semn al sacralității. Noi când slujim ne temem de
- 28:36Dumnezeu. Noi când slujim, avem respect
- 28:40față de Dumnezeu. 9 nu ni se cuvine slujirea dacă avem e
- 28:45darul lui Dumnezeu, pentru că domnul ne-a luat din lumea
- 28:48aceasta. Păcatul lui E pentru că domnul
- 28:51ne-a cules de nicăieri pentru că domnul ne-a strâns din lumea
- 28:53asta păcatului. Eram ca acel om care a căzut
- 28:56între tâlhari și preotul și levitul a trecut înainte pe
- 29:00alături, dar un samaritean care era în călătorie s-a apropiat de
- 29:03noi îngenuncheat în balta noastră de sânge a istoricului
- 29:08vieții noastre, a păcatelor noastre și în loc să dea cu
- 29:10piciorul noi să vadă dacă suntem vii sau morți.
- 29:13Efectiv s-a apropiat de noi, ne-a pus vin uz extern ca să
- 29:19dezinfecteze rana să scoată puroiul și nisipul.
- 29:22Apoi a pus untdelemn ca să cicatrizeze Rana ne-a pus pe
- 29:25asinul lui, ne-a dus la un han care este simbolul bisericii,
- 29:29dar ne-a dat în îngrijirea celor care sunt responsabili de asta
- 29:33și a zis orice consumă, mă întorc înapoi.
- 29:37Și să știi că voi plăti. Cineva a plătit pentru noi și-a
- 29:41întins mâinile la calvar sfințenia lui Dumnezeu mă obligă
- 29:45să trăiesc curat când mă gândesc cât a plătit cristos pentru
- 29:49mine. Realizez că n-am avut niciun
- 29:52merit când realizez că nu acele piroane lungi și groase, tot cei
- 29:56de la capăt de factură romană l-au ținut pe cristos agățat pe
- 30:00cruce și iubirea lui specială, pentru că s-a uitat și a văzut
- 30:04în maribor în această zi o rămășiță, un popor niște oameni
- 30:08care se tem de numele domnului, oameni prezenți aici în clădire
- 30:12și alți online care nu sunt prezenți din motive obiective,
- 30:15dar care suntem scriși pe numele domnului aleluia lui Dumnezeu?
- 30:19Glorie domnului, binecuvântat să fie numele domnului, ce se
- 30:23întâmplă să ai a isaia zice serafimul vine cu cărbunele
- 30:27aprins și nu mă duce, nu se duce la urechea mea, nu se duce la
- 30:31degetul meu mic de la mână dreaptă, nu se duce la un
- 30:33genunchi la picior, un picior de al meu nu se duce la buzele
- 30:37mele. De ce?
- 30:39Despre buzele mele am zis că sunt.
- 30:41Necurate. Și doar buzele mele atinge și
- 30:45înseamnă asta. Exact numai acolo unde vei
- 30:49mărturisi că ai o problemă, te va elibera domnul în această
- 30:52seară. Să-i spui lui Dumnezeu?
- 30:55Concret doamne am probleme cu asta.
- 30:58Am probleme cu vorba asta am probleme cu privirea asta doamne
- 31:01am probleme cu starea aceasta am probleme cu răutatea asta să fii
- 31:04în fața lui Dumnezeu picioarele mi se opresc zice David porțile
- 31:09TALE Ierusalime. Îmi fac o analiză specială, mă
- 31:13gândesc ce am privit, ce am ascultat.
- 31:18Ce am vorbit? Ce am atins cu mâinile mele pe
- 31:21unde au umblat picioarele mele. Ce fel de casă, am vizitat pe
- 31:25unde am fost. Ce am zis.
- 31:30Cum sunt buzele mele curate sau necurate?
- 31:34Este o seară în care este prezent aici, nu un serafim
- 31:38n-avem nevoie de un serafim să știți bine.
- 31:40Noi prezent aici un clește n-avem nici cărbuni care să ardă
- 31:44să fie de pe altar. Avem sângele mielului, îl avem
- 31:49pe domnul Isus Hristos. A zis acolo unde sunt 2 sau 3
- 31:53adunați în numele meu eu voi fi prezent acolo binecuvântat să
- 31:57fie numele domnului înălțat să fie domnul Isus CRISTOS este
- 32:02prezent aici, pentru că la casa domnului.
- 32:05E sfințenie. Nu doar zidurile trebuie să fie
- 32:09sfințite. Viețile noastre.
- 32:13Noi ca pietre vii în clădirea aceasta a bisericii reale
- 32:16spirituale. Noi trebuie să fim sfințiți prin
- 32:20sângele lui Iisus Hristos. În al 2-lea rând la casa
- 32:24Domnului și Casa Domnului este. Solidă.
- 32:30Este solidă și va fi solidificată prin modul în care
- 32:33noi ne comportăm. Maniera în care noi ne comportăm
- 32:39zidește sau dărâmă. Ascultați ce spune cuvântul
- 32:42domnului? Ierusalime.
- 32:46Tu ești citit? Ierusalime TU nu ești dărâmat?
- 32:52Amin. Ascultați ce zice mai departe ca
- 32:56o cetate? Făcută.
- 33:00Dintr-o bucată. Casa domnului este solidă.
- 33:10Au încercat oamenii de a lungul. Istoriei să distrugă biserica.
- 33:15Au încercat să o pună sub semnul întrebării.
- 33:18I-au luat pe creștini și în arenele romane i-au dat la
- 33:21fiare. Au ținut animalele sălbatice
- 33:25după gratii înfometate. Și-a aruncat adolescente
- 33:29vulnerabile. Au aruncat au aruncat acolo să
- 33:33le facă bucățele. Plus ca sângele din trupurile
- 33:39sfinților. Și când murea un sfânt în arena
- 33:43romană. Din Tribune se ridicau 10 100
- 33:461000. Si sângele creștinismului era
- 33:50sămânța. Celor care urmează să vină
- 33:53sângele martirilor era sămânța creștinismului.
- 33:58Cine poate convinge un tânăr în toată frumusețea lui să accepte
- 34:02să fie prigonit pentru Evanghelie.
- 34:05Cine poate să demonstreze cum ar muri cineva pentru ceva care
- 34:09este doar o iluzie. O dea lungul istoriei, fiecare
- 34:12dintre noi avem de plătit prețul acesta și Dumnezeu ne cheamă să
- 34:16fim gata să plătim un preț pentru unitate, de foarte multe
- 34:20ori o privire care n-a fost potrivită ne face să fim
- 34:23ranchiunoși are cioși răutăcioși și să zicem, nici nu mai vin la
- 34:27biserică pentru că cutare m-a privit așa, dar eu îți dau altă
- 34:31soluție. Privește-l sau privește-o cu
- 34:33atâta plinătatea duhului încât să se dezarmeze.
- 34:37Să dispară acele riduri răutăcioase de pe fizionomia
- 34:41feței acelei persoane și bucuria ta din prezența domnului să
- 34:44radieze și duhul sfânt din tine pentru că ai bucuria mântuirii
- 34:49să transforme viața acelei persoane.
- 34:51De ce Isus Hristos este domnul Isus Hristos?
- 34:54Este domnul om, nu trebuie să le lamentăm, să ne plângem de milă,
- 34:59să zicem doamne greu pentru că este vremea din urmă și oamenii
- 35:03nu-l mai urmează pe Iisus Hristos, de ce nu ești tu gata
- 35:05să fii plin de pace când toți sunt plini de răutate?
- 35:08De ce nu ești gata să lupți pentru unitate când toți dărâmă
- 35:12când toți au bolovan după bolovan să lovească și nu lovesc
- 35:16într-un om? Nu o vezi când un conducător nu
- 35:18lovesc într-un comitet de conducere lovesc, de fapt, în
- 35:21biserica domnului Isus Hristos, care este mai sunt acești
- 35:25străjeri care stau pe turn și s-a zis omul lui Dumnezeu, m-am
- 35:29dus la locul meu de strajă. Ca să veghez și să văd ce are
- 35:34să-mi spună domnul și ce va răspunde la cererea mea?
- 35:37Totul faliment în jur cu un capitol mai în față.
- 35:40Totuși, cădere depravare de configurare o dezmembrare, nimic
- 35:44nu mai este valabil, dar un om merge pe tull să stea în
- 35:48prezența domnului, dacă în mel rămâne un singur păcălit care
- 35:52stă străjer pe tur, Dumnezeu binecuvintează oamenii din locul
- 35:55acesta, datorita celui pocăit care se teme de domnul cine
- 35:59crede ca oamenii să zică amin Aliluia domnului Iisus Hristos?
- 36:03Rămâi pe turn când alții dezertează să rămâi de partea
- 36:07domnului, când alții pun armele jos să nu pică, alții să te
- 36:11încrezi în Dumnezeu ierusalime, zice David. 3 Zidit.
- 36:17O grămadă de cetăți din împrejurul tău ar vrea să te
- 36:20dărâme. Ești obiectivul tuturor
- 36:23săgeților arzătoare? Cu nimeni nu are de a face atât
- 36:28de mult ca și cu tine. Vor să te distrugă, dar nu uita.
- 36:32Deci solid aliluia lui Dumnezeu s-a uitat domnul Isus Hristos la
- 36:36Petru. În Evanghelia după Matei și a
- 36:40zis TU ești Petru sau petros în greacă, adică o bucată dintr-o
- 36:44piatră, dar eu. Pe piatra care este Iisus
- 36:48Hristos voi zidi biserica mea. Voi zidi, biserica mea.
- 36:55Noi nu suntem așezați în neant oriunde am fi dispersați și
- 36:59împrăștiați, dar nivel de geografie, de relief, de
- 37:03mapamond. Noi suntem așezați pe domnul
- 37:07Isus cristos că se întoarce un om la cristos când primește
- 37:12evanghelia, când duhul sfânt, îl convinge de păcatele proprii.
- 37:16Când sângele lui Iisus Hristos este așezat peste fiecare
- 37:20mădular și peste fiecare element al vieții lui și când se botează
- 37:23în apă și zice voi umbla cu domnul Isus Hristos.
- 37:26Până la finalul vieții și ce se întâmplă acolo acolo este zidită
- 37:31biserica încă o piatră așezată pe această temelie și pe piatra,
- 37:36care este Isus cristos, da, eu îmi voi zidi biserica mea, a
- 37:41spus domnul Isus cristos. Biserica nu-i a ta Petre?
- 37:45Biserica nu-i ai lui Ioan Ucenicul iubirii Biserica este a
- 37:48mea, a spus Hristos și vreau să vă mai asigur de ceva și porțile
- 37:53locuinței morților. Nu vor birui o.
- 37:58Vor ataca o. O vor defăimau.
- 38:02Dar n-o vor birui eu. Au fost o grămadă de oameni ai
- 38:06legii, oameni care sunt împărați, care au luat cartea
- 38:10aceasta Biblia și au aruncat o în foc.
- 38:13România, când era confiscată o biblie.
- 38:16Pe o parte a României pe altă parte intra 100 de biblii.
- 38:21Oamenii încercau să calce în picioare Cartea aceasta.
- 38:25Nu reușeau pentru cartea aceasta și pentru biserica lui Iisus
- 38:28Hristos luptă marele comandant de Oști.
- 38:33Am să-ți transmit ceva, să-ți reamintesc.
- 38:35N-a fost învins în nicio bătălie.
- 38:37El este biruitorul biruitorilor înălțați să fie numele lui
- 38:42Binecuvântat să fie numele domnului.
- 38:45O da l-am văzut Ioan ucenicul iubirii, da zice biblia, m-am
- 38:49uitat la ele. Ochii lui erau ca para focului,
- 38:52o, da l-am văzut așa de splendoare când l-am văzut pe
- 38:56ducă spre doar era atât de proeminent am căzut la
- 38:59picioarele lui ca mort. El și-a întins mâna dreaptă spre
- 39:03mine. M-a ridicat de Jos și a zis, Nu
- 39:06te teme, eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă am fost mort, dar
- 39:11iată că sunt viu în Vecii Vecilor.
- 39:13Eu țin cheile morții și ale locuinței morților au lăudat să
- 39:17fie domnul Isus cristos, un om nu mare la întâmplare, nu moară.
- 39:21Am spus și în pandemie, 30 martie 2020 NU moare din cauza
- 39:24unui virus, numai că n-au coborât elicopterele de la smurd
- 39:27sau ce se numesc aici paramedicii să ajute să rezolve,
- 39:31să intervină, să pună perfuzii, să fie atenți, nu un om, nu mare
- 39:35la întâmplare. Cheile morții și ale locuinței
- 39:38morților nu sunt nici la Petru, nici la diavolul, nici la un alt
- 39:42prelat, nici la Papa Francisc. Întâi sau la xiv-lea cheile
- 39:45locuinței morților sunt la domnul Isus Crisos, binecuvântat
- 39:49să fie numele domnului să mă audă tot merg ori, nu Isus
- 39:53Hristos, este domnul, el trăiește, el conduce istoria, el
- 39:58coordonează Viața ta, nu te mai teme.
- 40:01Ierusalimul este zidit. Dar știți de CE e frumos
- 40:06Ierusalimul? Că e zidit împreună.
- 40:12Ori, de unde te uiți la Ierusalim este ca o cetate
- 40:15zidită dintr-o singură. Bucată, de ce să nu se vadă
- 40:19pietrele din. Ierusalim, adică simbolul.
- 40:23Creștinilor de acum. Nu omul trebuie să se vadă,
- 40:27trebuie să se vadă domnul și lucrarea sa, amin.
- 40:31O decolteu vine cineva și zice praf cutare biserică.
- 40:36Pulbere se alege de cutare, să nu te unești cu oamenii ăștia
- 40:39niciodată. Să zici știi ceva negativ?
- 40:43Hai să luăm o zi de post. Hai să ne rugăm.
- 40:48Nu se rezolvă problema cu o zi de post, hai să mai luăm 2 zile.
- 40:523 zile ca este ea. E un moment sinistru poporul
- 40:55evreu trebuie să fie decapitat. Mardoheu trebuie să fie
- 40:59spânzurat? Toți evreii din capitala Susa.
- 41:03Din împărăția Marelui Împărat Ahașveroș.
- 41:06Trebuie să fie omorâți de vii. Doamne cu cine colaborez, faci o
- 41:12minune. Doamne.
- 41:16Lucrarea ta de zidire a poporului evreu sau de re
- 41:20Zidire. Ea rămâne spița genealogică a
- 41:23evreilor în picioare. În ce constă.
- 41:27Și domnul zice vreau să aleg un om cel mai neînsemnat om prezent
- 41:32în capitală, aceasta o să-l aleg pe portarul.
- 41:38Mardoheu. Ce vrei să faci tu doamne cu
- 41:42mardoheu? Hai caută un soldat, te rog,
- 41:45doamne caută un căpitan, caută niște oameni care sunt înarmați.
- 41:50Lucrează cu niște oameni care au săbii cu haman.
- 41:53Nu poți lucra că s-a dedicat celui rău.
- 41:56Dar lucrează măcar cu un evreu care e într-o poziție mai
- 41:59înaltă. Și ce zice domnul nu o să aleg
- 42:03lucrurile care sunt slabe ale lumii.
- 42:06Și o să fac de rușine pe cele tari.
- 42:09O să aleg lucrurile care, din perspectiva celor mai mulți,
- 42:12nici nu sunt. Ca să fac de rușine pe cele ce
- 42:15sunt. Și pentru că Mardoheu e
- 42:18credincios în lucrul încredințat lui Portar și atât.
- 42:23Și pentru că deconspiră. Activitatea a 2 infractori care
- 42:27s-au infiltrat. Care altădată erau de partea
- 42:31regelui, dar acum s-au înțeles cum să-l omoare.
- 42:34Să-l decapiteze. El.
- 42:38Foarte atent. Și transmite informația.
- 42:43La estera și formația ajunge la împăratul.
- 42:47Ce important e să fii credincios unde ai fost pus?
- 42:53Poate cea mai mare lucrare din biserica în care tu slujești.
- 42:58Depinde de modul în care ești credincios.
- 43:00Într-un lucru. Mic.
- 43:03Într-un zid măreți proeminent o pietricică mică dacă e smulsă.
- 43:09Dacă nu mai stă la locul ei. În timp scurt, zid va fi fol
- 43:14arabil și chiar se va dărâma. Ce faci mardoheu?
- 43:18Mardoheu zice mă duc la estera. Pe care am crescut o și care
- 43:22și-a păstrat anonimatul identității ebraice.
- 43:26Dealungul timpului chiar nu se laudă cu cine ia.
- 43:29Și mă duc la ea și spun. Ne aflăm între viață și moarte.
- 43:34E aproape să se dărâme Ierusalimul și tot ce înseamnă
- 43:37spațiul evreiesc. Dar uite ce te rog.
- 43:40Eu mă duc. Și o să postesc 3 zile și 3.
- 43:44Nopți nu mănânc nimic, nu beau nimic.
- 43:49Și facă domnul ce va vrea? Și ce zice estera?
- 43:54Era ziceam o poziție extraordinară.
- 43:57Eu ar trebui să le spun la alții să slujească și să se postească,
- 44:00dar eu nu vreau asta nu este a zice.
- 44:02Eu Marea Împărăteasă, prima doamnă.
- 44:08O să mă duc împreună cu slujnicele mele.
- 44:11O să le învăț cum să postească. Și o să stăm 3 zile și 3 nopți
- 44:15și o să ne rugăm. Și o să postim de ce?
- 44:21Pentru ca să nu fie dărâmat Ierusalimul.
- 44:26Te-ai gândit vreodată că de postul dumitale depinde
- 44:28înaintarea lucrării domnului de aici?
- 44:32Te-ai gândit vreodată că faptul că te trezești uneori noaptea și
- 44:35când te trezești noaptea nu doar BEI apă sau îți iei
- 44:38medicamentele? Ci te rogi și înalți o rugăciune
- 44:41către Dumnezeu și zici doamne Binecuvintează pe fratele
- 44:44cutare, binecuvintează pe sora cutare, binecuvintează situația
- 44:48cutare, binecuvântează pe fiul risipitor doamne și adu I înapoi
- 44:50la Casa ta fă o lucrare de Slavă Să-ți faci partea.
- 44:54Să fie acolo? Dacă și noaptea postesc și ziua.
- 45:00Și dacă s-au pus la dispoziția domnului Dumnezeu face o minune
- 45:04când totul e pregătit. Când spânzurătoarea este
- 45:06pregătită pentru mardoheu evreul pe care îl cuantifica mardoheu
- 45:10ca haman ca un om obraznică lui se închină că de foarte multe
- 45:15ori, când faci voia domnului și nu respecți niște rigori
- 45:18omenești, oamenii o să spună că ești OBRAZNIC.
- 45:21Să rămâi de partea domnului și a voii lui Dumnezeu și Dumnezeu va
- 45:24lupta pentru tine și Casa Ta Rămâi în voia lui Dumnezeu, nu
- 45:28te abate nici la dreapta, nici la stânga, nici mai în față,
- 45:30nici în spate, nici mai sus, nici mai jos.
- 45:32Rămâi în voia lui Dumnezeu. Și când Postesc Dumnezeu trimite
- 45:38peste ahașveroș o stare de neliniște, nu mai poate dormi
- 45:44noaptea. Și domnule, nu pot dormi da ți
- 45:47mi arhivele că s-ar putea să am restanțe, dar îți plat.
- 45:51Și vin cronicile și dau paginile și ajunge la pagina unde este
- 45:55scris că mardoheu a scăpat viața împăratului, informându-l despre
- 46:00cei 2 spionii răutăcioși care au vrut să-l decapiteze.
- 46:05Și întreabă Ce i s-a făcut? Lui Mardoheu i s-a dat vreun
- 46:09favor. Și-au căutat tot în cronici, cât
- 46:12și acolo. Aceasta le-a scris că totul se
- 46:14scrie în viața asta. Și ce facem bun și ce facem rău?
- 46:18Doamne ajută să fie scris doar bine despre noi când mai bine să
- 46:21facem ajută ne doamne pentru asta.
- 46:24Nu i s-a făcut nimic. Și atunci a 2-a zi.
- 46:28Am anii chemat. Și întrebat ce ar trebui să facă
- 46:31împăratul omului? Pe care vrea să-l cinstească.
- 46:35Și zice el singurul care trebuie să fie cinstiți sunt eu, așa că
- 46:39se facă cutare calul împăratului să-l ducă să spun așa, îl
- 46:43cinstește împăratul pe cel pe care vrea să-l ridice.
- 46:47Și atunci împăratul îi zice lui Haman nimic din ce ai zis?
- 46:52Să nu lași nefăcut cu mardoheu. Și-a trebuit cine sapă groapa
- 46:58altuia. Să cadă el în ea.
- 47:01Și în loc să fie omorâți evrei, nici un picior de evreu nu e
- 47:05omorât. Haman în disperare
- 47:07Spânzurătoarea pregătite pentru mardoheu se duce acasă.
- 47:10Și se spânzură și merge în iad. Ierusalimul rămâne citit.
- 47:17De a lungul. Istoriei au încercat identitatea
- 47:19Israelului, s-o distrugă mai ales a seminției lui Iuda să
- 47:23facă faliment, dar chiar dacă au fost exilați, ei au rămas în
- 47:27picioare în exilul babilonian, Daniel a rămas în picioare ca un
- 47:30catarg și atrag 7 negru vorbeam marți, dar domnul a fost cu ei
- 47:34pentru că vreau să vă spun ceva. Orice s-ar întâmpla în lumea
- 47:37asta și oricât de multe rele ne-ar face oamenii și-ar încerca
- 47:40să ne facă dacă suntem pe temelia adevărată, care este
- 47:43domnul Isus hristos, nimeni și nimic nu ne poate învinge
- 47:47domnului, este cu noi. Domnul este stăpânul vieții
- 47:50noastre. Domnul este conducătorul vieții
- 47:52noastre. Domnul rămâne pe tron aleluia,
- 47:55binecuvântat să fie domnul. Casa domnului e SFÂNTĂ și cei ce
- 48:00intră în casa domnului trebuie să fim sfinți.
- 48:03Casa domnului e solidă și cei care suntem în casa domnului
- 48:06trebuie să luptăm pentru a fi mai solidificată.
- 48:09Când se vede în jurul nostru, o mică fisură noi să fim acolo să
- 48:13ne punem umărul spărtură, să ne intereseze pentru lucrarea
- 48:17domnului, nu să aruncăm pe foc lucrarea domnului, nu să vorbim
- 48:20doar lucruri negative, doar lucruri rele, toate lucrurile
- 48:23negative, să lăsăm la o parte și să le aducem înaintea domnului
- 48:26prin rugăciune, iar lucrurile bune să le aducem în fața
- 48:29domnului. O laudă la adresa lui Dumnezeu
- 48:32Ierusalimul trebuie să fie zidit numai dărâmat Ierusalimul e
- 48:36prezența lui Dumnezeu e casa domnului despre casa Domnului.
- 48:40N-ai voie să vorbești de rău, amin lăudat să fie numele
- 48:43domnului Ascultați ce spune cuvântul domnului mai departe?
- 48:47Acolo se suie, nu se coboară. La casa Domnului în al 3-lea
- 48:54rând se suie. Nu se coboară.
- 48:59Cine suie. Semințiile domnului.
- 49:04Cum putem actualiza asta pentru noi?
- 49:07Da noi care am fost aleși ca o seminție deosebită, o împărăție
- 49:13preoțească, niște preoți ai domnului, spune Sfântul Petru.
- 49:17Voi sunteți o seminție aleasă, da noi am fost pur sânge evrei,
- 49:22dar noi am fost altoiți în acest butuc al Israelului.
- 49:26Noi suntem în biserica lui Iisus Hristos, dragii mei.
- 49:29Noi trebuie să știm cine suntem. De prea multe ori habar n-avem
- 49:33cine suntem, demonii vin și ne atacă intră în camerele
- 49:36creștinilor noaptea dihănii, ARĂTĂRI.
- 49:39Tot felul de imaginații de Frici, de panică, de anxietate,
- 49:44atacuri de panică, insomnii, coșmaruri, oameni care sunt
- 49:47botezați în apă, care nu mai pot dormi noaptea.
- 49:51De ce pentru că noi nu știm cine suntem, noi nu suntem ceva prin
- 49:55ceea ce suntem noi, ci pentru că noi am devenit seminția lui
- 49:59Dumnezeu aleasă. Noi suntem scriși pe numele
- 50:02domnului, o pentru noi luptă Dumnezeu din cer îngerii
- 50:06domnului, care sunt în dotare sunt agenții secreți ai lui
- 50:09Dumnezeu. Ei sunt în stare să te scape de
- 50:11accident, de boală, de imposibilitate, deci stările
- 50:15acelea care nu le poți depăși de răutate în numele domnului, să
- 50:18fii liber în seara aceasta în numele domnului binecuvântat în
- 50:22seara aceasta. A semințiile domnului se suie,
- 50:25nu coboară. Nu cu fiecare an să fim mai rar
- 50:29la biserică și cu fiecare an să venim mai des la casa domnului,
- 50:34dar noi trebuie să ne urcăm spre casa domnului.
- 50:37Noi trebuie să ne maturizăm spiritual.
- 50:39Noi trebuie să creștem în această asemănare cu Ierusalimul
- 50:42ceresc că vine o zi, se spunea foarte bine decât fratele pastor
- 50:45gabi, în care ne vom întâlni cu domnul Isus CRISTOS pe marea de
- 50:50cristal de sticlă. Vom sta în prezența domnului o
- 50:54biruitorii fiarei. Biruitorii mielului vom sta
- 51:00împreună cu mielul și vom cânta Cântarea Mielului, Cântarea cea
- 51:04care spune vrednic este mielul care a fost jungheat să
- 51:07primească slava, lauda Gloria, măreția lăudat să fie domnul.
- 51:12Nu vă temeți de demonii? Nu vă implicați luptele altora?
- 51:18Dar încredeți vă în puterea lui Dumnezeu.
- 51:21Când mă pun la marginea patului și mă rog lângă mine, este
- 51:24prezent Dumnezeu tatăl, domnul Isus Hristos, Dumnezeul și
- 51:28domnul sfânt. Dumnezeul Dumnezeul Triunic este
- 51:31prezent lângă mine. Nu reușesc printr-o rugăciune
- 51:35simplă iau o zi de post, nu reușesc o zi de post.
- 51:39Mai sunt doi-trei frați care sunt puternici spiritual și rog
- 51:42rugați-vă. Împreună cu mine.
- 51:45Și frica dispare numele lui Isus, lăudat să fie domnul.
- 51:49Cine ești frate? Pai, eu sunt un pipernicit, faci
- 51:52amar de mine, n-am niciun viitor, nu ești copilul lui
- 51:55Dumnezeu că ești fiica regelui sora, dar pentru tine luptă
- 51:59Dumnezeu din cer Odata din mâna mea, a spus Hristos.
- 52:03Nimeni nu vă poate smulge nimeni.
- 52:07Singurii care putem să părăsim mâna domnului suntem noi când
- 52:11sărim de sub protecția domnului, dar să nu facem asta niciodată.
- 52:14Acolo se suie semințiile domnului cum?
- 52:20După cum vor ele nu versetul spune mai departe după.
- 52:24Legea. Lui Israel sau domnului?
- 52:29Si cartea aceasta să iubești foarte mult.
- 52:34Să iei cartea aceasta s-o citești în fiecare zi.
- 52:38Să-i cartea asta sunt vechi versete din ea.
- 52:41Să le memorezi. Ce versete versetele care se
- 52:45potrivesc cel mai mult cu domeniul în care ești.
- 52:48Cel mai vulnerabil ți-e frică. Ți-e frică în timp ce stai în
- 52:53propriul tău dormitor? Ți-e frică în timp ce ai sisteme
- 52:57de alarmă la caz? Ți-e frică în timp ce telefonul
- 53:02este conectat la internet și poți suna la urgențe?
- 53:06De ce ți-e frică? S-ar putea să existe un motiv
- 53:09pentru care frica intră în viața ta.
- 53:12S-ar putea să fie un păcat. Și dacă există un teritoriu un
- 53:16culcuș. Un cuibușor făcut diavolului.
- 53:21El nu te mai întreabă dacă intră sau nu în locul lui.
- 53:24Vine la el acasă acolo în inima ta.
- 53:28Scoate afară orice lucru rău scoate, știi cum să scoți așa
- 53:32cum l-ai scos când te-ai pocăit în România, dacă ești România?
- 53:35Exact cum te-ai pocăit atunci să trăiești și azi o zi, cineva
- 53:38mine? Ajută ne doamne.
- 53:42Că dragostea dintâi doar atunci nu azi să fii plin de pasiune
- 53:46pentru cer. Cât timp o să ai atunci frate
- 53:49soră. Cât timp te ruga, atunci cât
- 53:52timp citeai Biblia? Ia versetele acelea, dacă ți-e
- 53:55frică? Rostește cu voce tare.
- 53:59Spune numele lui Isus cristos, nu îmi este frică în numele lui
- 54:03Isus Cristos. Nu îmi este frică în numele lui
- 54:06Isus Cristos. Nu îmi este frică cât să spui
- 54:07asta până când pleacă duhul de frică.
- 54:09Dacă nu pleacă așa citează din Biblie.
- 54:12Cum spuneam aseara, chiar dacă ar fi să trec prin Valea Umbrei
- 54:16morții și nu? Mă tem de niciun rău că știu.
- 54:20Ești cu mine cu Dumnezeul meu sar peste un zid înalt ori de
- 54:24câte ori mă tem mă încred în tine doamne îngerii tăi sunt
- 54:28prezenți lângă mine doamne. Prezența ta ne oferă protecție,
- 54:31mă tem de numele tău și mă încred în puterea ta și frica
- 54:35mea, iar sfatul meu față de tine îmi dă garanția că atunci când
- 54:39mi-e greu și când vindem ului să mă atace prin frică păcătoasă,
- 54:43tu cu puterea ta ești lângă mine și mă ridici ale lui a lăudat să
- 54:47fie numele domnului Roagă-te rostește numele domnului peste
- 54:51copiii tăi. Bune, în numele domnului și
- 54:53sângele lui Isus Hristos peste Casa ta si doamne Securitatea ta
- 54:57să fie peste mine peste familia mea peste soția mea peste copiii
- 55:01mei bunicii mei, o da peste nepoții mei, numele domnului să
- 55:05fie peste tine aliluia lui Dumnezeu.
- 55:08Semințiile domnului se suie nu după cum vor ele după Scriptură,
- 55:14acest scop de legi este întotdeauna valabil acest cuvânt
- 55:18al lui Dumnezeu are autoritate cuvântul domnului le da și amin
- 55:22domnul zice și se face. Poruncește și ce poruncește ia
- 55:26ființa? Vreau să-ți crească credința în
- 55:28seara aceasta, tu nu ești un om care trebuie să te târăști în
- 55:31lumea asta o din groapă în groapă, din cădere în cădere,
- 55:35din ce nu când mâini și apoi în frunte să cazi și iar să fii
- 55:39jos, trebuie să te ridici în numele lui Isus Hristos treaptă
- 55:42cu treaptă pentru că semințiile domnului se suie aici se suie
- 55:47aici, se coboară lăudat să fie domnul după legea domnului și
- 55:52ascultați ce spune cuvântul domnului, de ce?
- 55:56Ca să laude. Numele domnului.
- 56:01Ai simțit că ești biruitor într-un domeniu, nu te lăuda cu
- 56:04asta. Biruința nu-i a ta este a
- 56:07domnului? Dreapta domnului a câștigat
- 56:10biruința, ai simțit că ai biruit în alt domeniu, nu ieși în
- 56:14evidență. Pentru că semințiile domnului se
- 56:17suie acolo, nu ca să se laude pe ei.
- 56:21Și se laude numele domnului. Au dat să fie numele domnului.