Latest / Fiti Oameni / Omul RESPONSABIL să-și salveze familia - Relu Moldovan
Transcript
- 0:00Trebuie să ascultăm câteva cuvinte din Cartea Genesa,
- 0:02capitolul 19, începând cu versetul 12, pagina 19 în Sfânta
- 0:08Scriptură, unde cuvântul domnului zice așa.
- 0:11Bărbații aceia au zis lui lot pe cine mai ai aici gineri, FII și
- 0:16fiice și tot ce ai în cetate scoate i din locul acesta, căci
- 0:20avem să nimicim locul acesta pentru că a ajuns mare plîngere
- 0:23înaintea domnului împotriva locuitorilor lui.
- 0:26De aceea ne-a trimis domnul ca să-l nimicim lot a ieșit și a
- 0:29vorbit cu ginerii săi care luaseră pe fetele lui sculați.
- 0:33Vă a zis El Ieșiți din locul acesta, căci domnul are să
- 0:36nimicească cetatea, dar ginerii lui credeau că glumește când s-a
- 0:40crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de lot, zicând.
- 0:42Scoală-te, ia-ți nevasta și cele 2 fete care se află aici ca să
- 0:47nu pieri și tu nelegiuirea cetății și fiindcă lot zăbovea
- 0:50bărbații aceia l-au apucat de mână pe el pe nevastă-sa și pe
- 0:53cele 2 fete ale lui, căci domnul voia să-i cruțe, i-au l-au scos.
- 0:59Și l-au lăsat afară din cetate, după ce i-au scos afară unul din
- 1:02ei, a zis, scapă ți viața să nu te uiți înapoi și să nu te
- 1:06oprești în vreun loc din câmpie scapă la munte ca să nu pieri
- 1:10amin. Vă invit să ocupați locurile.
- 1:16Având în vedere că urmează spre finalul slujirii din această
- 1:19dimineață să vină cele 3 familii despre care deja am vorbit, ca
- 1:24să ne rugăm pentru copiii lor. Aș vrea să spunem câteva minute
- 1:29ceva despre familie. Am citit despre familia lui lot,
- 1:33care se găsea undeva într-o zonă.
- 1:36Păcătoasă din cale afară și păcatul a ajuns până la
- 1:39Dumnezeu. Și Dumnezeu a decis să aducă
- 1:43judecată peste sodoma și gomora. Numai că Dumnezeul acesta căruia
- 1:49îi spunem tată este Dumnezeul care vrea să salveze.
- 1:54Și de regulă noi, când ne gândim la salvare sau la mântuire, ne
- 1:58gândim că Dumnezeu salvează indivizi persoane și ne cheamă
- 2:03Dumnezeu așa câte unul. Primim Evanghelia credem
- 2:07cuvântul lui Dumnezeu și credința asta ne apropie de
- 2:11Dumnezeu și prin credința aceasta noi suntem mântuiți, noi
- 2:15suntem salvați, numai că învățăm din scriptură că atunci când
- 2:19Dumnezeu vrea să judece. Pământul sau grupări de oameni.
- 2:25Dumnezeul acesta este îndreptat spre familie.
- 2:28Vrea să salveze familia când a hotărât Dumnezeu să aducă
- 2:33potopul. Știți ce a zis Dumnezeu către
- 2:36către noi frați și surori? Salvează ți familia?
- 2:42Tu NEVASTA ta fiii tăi. Nevestele fiilor tăi intrați în
- 2:47corabie ca să nu pierd pieriți în potopul acesta vreau să se
- 2:51salveze familia când Dumnezeu a vrut să elibereze pe evrei din
- 2:55Egipt, au zis a zis Faraon Către către Moise Ieșiți voi bărbații,
- 3:01duceți-vă voi și a zis Moise, nu, nu?
- 3:04Noi trebuie să plecăm, să nu rămână unghi aici în Egipt, când
- 3:09Dumnezeu vrea să judece sodoma și Gomora Dumnezeu îi spune lui
- 3:12lot, salvează ți familia? Și vreau să spun câteva cuvinte
- 3:18dragii mei despre omul responsabil să-și salveze
- 3:22familia. Când Dumnezeu vrea să salveze
- 3:25familia Dumnezeu Așază responsabilitatea asta în
- 3:29familie. Ce ar trebui să facă în familie
- 3:34omul acela care este responsabil să-și salveze familia ce ar
- 3:39trebui să facă? Deci noi trebuie să-și să-și
- 3:43vadă familia ca întreg. Spuneți Da Scriptură că trimiși
- 3:49ai lui Dumnezeu au zis așa pe cine mai ai aici?
- 3:55Când Dumnezeu pune întrebarea asta, pe cine mai ai aici și tu
- 4:00ești responsabil pentru familia ta dragii mei trebuie să faci
- 4:05evidența familiei. Soția.
- 4:10Soțul. Copiii poate nepoții.
- 4:15Nurorile. Cine din din grupul acesta care
- 4:20se cheamă familie este în pericol ca să piară din cauza
- 4:25judecății lui Dumnezeu. Trebuie să faci această evidență
- 4:28a familiei, adică Dumnezeu se uită la familie ca întreg eu
- 4:32trebuie să mă uit la familie ca întreg.
- 4:35Ziceai eu în vechiul testament, cât despre mine.
- 4:40Eu și casa mea, vom sluji domnului.
- 4:44Nu-i destul să să mă gândesc eu ca soț și ca tată o să mă
- 4:48consacru lui Dumnezeu să slujesc pe Dumnezeu.
- 4:50Eu și casa mea. Încercăm să slujim lui Dumnezeu.
- 4:56Când când te ocupi de această evidență a familiei trebuie să
- 4:59vezi în familia ta cine este în pericol pentru că nu este într-o
- 5:04relație bună cu Dumnezeu. Trebuie să te gândești încă o
- 5:08dată, spun la familie ca întreg să te gândești la cei din
- 5:10familie, chiar dacă ți se par că nu sunt foarte importanți.
- 5:14Îs prea mici sau prea ne băgați în seamă.
- 5:19Când Samuel a fost trimis de Dumnezeu în casa lui Isai să
- 5:23ungă pe unul dintre dintre fii lui si ca împărat în locul lui
- 5:27Saul, spune Sfânta Scriptură că Samuel s-a dus acolo și-a adunat
- 5:31familia asta la o jertfă. Și la un moment dat, știți
- 5:37istoria cum s-a derulat momentul acela în casa lui?
- 5:40Să ai spune Sfânta Scriptură că unul dintre ai lui isai nu era
- 5:45acolo? A întrebat Samuel ă ă, dar tot
- 5:49sunt aici și a zis isai tatăl din familia zi nu e cel mai mic,
- 5:53îi laoi ocupat. Și a zis Samuel, nu?
- 5:57Nu putem să stăm la jertfă până nu vine și ultimul, adică până
- 6:01nu vine și David, pentru că dragii mei Dumnezeu se uită la
- 6:05familie ca întreg. În al 2-lea rând omul care este
- 6:11responsabil să-și salveze familia trebuie să nu fie
- 6:15superficial în lucrurile spirituale.
- 6:19Știi ce înseamnă să fii superficial?
- 6:23Știți? Ați fost luată superficial în
- 6:27ceva? Adică înseamnă, printre altele,
- 6:32a face ceva fără să te gândești la rezultate.
- 6:39Am făcut-o fără să mă gândesc este bine, nu este bine, dar
- 6:45știu că am făcut lucrul respectiv fără să mă gândesc la
- 6:48rezultate ei dragii mei lot, spune Sfânta Scriptură aici că a
- 6:53fost înștiințat de mesagerul lui Dumnezeu că urmează să vină
- 6:59focul acela judecata lui Dumnezeu și să meargă să-și
- 7:02adune familia și să prețuiască tură că lot s-a dus și a vorbit
- 7:05cu ginerii lui. Cu cei din casă și s-a mulțumit
- 7:11că le-a spus că vine judecata lui Dumnezeu.
- 7:14Asta înseamnă să fii superficial, nu te interesează,
- 7:17au priceput, sunt interesați de salvarea lor sau nu sunt
- 7:21salvarea lor. Ca să nu fii superficial.
- 7:26Trebuie să stăruiești. Să stăruiești până când se
- 7:31imprimă adevărul lui Dumnezeu până când.
- 7:36Ceea ce ți-a transmis ție Dumnezeu este transmis mai
- 7:40departe, spune Sfânta Scriptură în vechiul testament, că
- 7:42Dumnezeu a zis prin Moise evreilor poruncile astea să le
- 7:45ai în inima ta. Și să le întipărești în mintea
- 7:51copiilor tăi. Adică să nu fii mulțumit că le
- 7:56știi tu și că le-ai rostit așa o dată în fața copiilor tăi să să
- 8:01mergi până acolo încât să le întipărești în mintea copiilor
- 8:04tăi să stăruiești până când se întipăresc.
- 8:09Deci noi a nu fi superficial, nu înseamnă doar să spui și să
- 8:16stăruiești. Înseamnă să te rogi.
- 8:23Știți ce a făcut avraam când Dumnezeu l-a înștiințat că
- 8:28cetatea asta unde se afla lot și familia lui urma să fie nimicită
- 8:31și ce a făcut avraam. A stat înaintea lui Dumnezeu în
- 8:37rugăciune și a zis Dumnezeule, dacă vor fi 50 de oameni buni în
- 8:43cetatea aceea, o să nimicești. Nu s-o nimicesc.
- 8:48Și avraam stă se roagă mai departe dacă vor fi 40.
- 8:53Dacă vor fi 30, dacă vor fi 25, dacă vor fi 20, dacă vor fi 10.
- 9:00Pentru că avraam era preocupat, se simțea responsabil cumva
- 9:04pentru salvarea lui lot care era rudenia lui și a familiei lui
- 9:07lot și a stat în rugăciune înaintea lui Dumnezeu.
- 9:10Vreau să vă întreb, dragi ascultători sunt în casele
- 9:13noastre. Membri ai familiei care sunt în
- 9:17pericol. Pentru că nu sunt în relație
- 9:19bună cu Dumnezeu, sunt sau nu sunt.
- 9:23Cum îi tratăm? Cum abordăm relația noastră cu
- 9:27ei și cum abordăm dacă vreți dragii mei ă, felul în care noi
- 9:32stăm înaintea lor ca niște părinți, poate și vrem să le
- 9:37transmitem ideea că sunt în pericol și că vrem să se salveze
- 9:41de judecata lui Dumnezeu. Cum îi tratăm stăruim, ne rugăm
- 9:44pentru ei. Ne rugăm cu toată inima.
- 9:51Deci ei nu trebuie n-ai voie. N-avem voie să fim superficiali
- 9:57în cele spirituale. Ne rugăm superficial, poate
- 10:00cântăm superficial, poate discutăm cu copiii superficial.
- 10:04Ne rugăm superficial pentru ei. Lot a dovedit că este
- 10:10superficial, s-a dus să spună și cu asta gata.
- 10:16S-ar putea să nu ai impact asupra lor.
- 10:19Dacă te-ai dus și ai spus. S-ar putea să n-ai impact nici
- 10:23când te duci să stăruiești, spunea domnul Isus Hristos în
- 10:26pilda fiului risipitor că ă atunci când a venit fiul cel
- 10:30mare de la câmp a rămas afară, nu a vrut să intre la
- 10:32sărbătoare. Tata a ieșit și a stăruit de el.
- 10:37Să intre să fie la sărbătoare, să înțeleagă momentul
- 10:41evenimentul acela, dar dragii mei, chiar cu toată stăruința,
- 10:45fiul acela, ne-a vrut să intre, s-ar putea ca cu toată stăruința
- 10:48noastră, unii dintre copiii noștri să nu asculte, dar cel
- 10:52puțin înaintea lui Dumnezeu am demonstrat că n-am fost
- 10:55superficial, că am inimă că vreau să fie să fie salvați, că
- 11:00m-am rugat lui Dumnezeu cu toată pasiunea cu toată inima și am
- 11:04lăsat în seama lui Dumnezeu să lucreze dincolo de ce n-am putut
- 11:07să fac eu. Deci omul responsabil să-și
- 11:12salveze familia trebuie să nu fie superficial în lucrurile
- 11:16spirituale și trebuie să transmită ideea asta și copiilor
- 11:21din casă. Dragii mei că salvarea
- 11:24sufletului salvarea vieții este un lucru foarte important.
- 11:28Că Dumnezeu este important că nu te poți juca cu Dumnezeu, nu te
- 11:33poți juca cu păcatul dragii mei dreptatea lui Dumnezeu, într-o
- 11:37zi se va arăta inclusiv prin judecata adus asupra păcatului
- 11:42și tuturor păcătoșilor care nu au vrut să se să se mântuiască
- 11:45prin domnul nostru Iisus Hristos.
- 11:47Dumnezeu să ne binecuvinteze dragii mei să simțim această
- 11:51responsabilitate în al 3-lea rând.
- 11:54Omul acesta. Responsabil.
- 11:59Pentru. Salvarea familiei a casei lui
- 12:03dragii mei trebuie să influențeze el.
- 12:09Pe cei din casă și nu el să se lase influențat.
- 12:14Spuneți sunt Sfânta Scriptură aici că?
- 12:17Lot s-a dus a discutat cu ginerii lui.
- 12:21Ce au spus ginerii lui. Glumește.
- 12:27Mai vreau să vă întreb, a fost influențat lot?
- 12:31Tata lot a fost influențat de replica asta a genelor care au
- 12:35zis glumești. Lot trebuia să influențeze pe
- 12:40cei din casă, adică dacă a primit mesaj de la Dumnezeu că
- 12:43Dumnezeu vine să judece sodoma să judece comoara, ei sunt acolo
- 12:47în cetățile acelea păcătoase dragii mei trebuia să-i
- 12:51influențeze pe cei din casă atât de puternic, încât cei din casă
- 12:56să facă CE a zis Dumnezeu să iasă, să se salveze.
- 13:00Știi ce spune scriptura după ce a discutat lot cu ginerii lui.
- 13:07Ascultați lot zăbovea. În loc să se grăbească, cum a
- 13:14zis Dumnezeu, în loc să-și adune familia să iasă, pentru că
- 13:18Dumnezeu urma să aducă să aducă judecata cea peste cetăți lot
- 13:22zăbovea să iasă din cetate pentru că a fost influențat
- 13:26negativ. Deceniului.
- 13:29Ori părintele dragii mei într-o casă, el trebuie să influențeze
- 13:33pozitiv pe cei din familie. El trebuie să fie cel care să
- 13:39fie ca o stâncă orice s-ar întâmpla el să rămână pe
- 13:42poziție, dar pentru asta trebuie să fii convins să ai convingeri.
- 13:48Vreau să vă întreb părinții în locul acesta.
- 13:50Voastră, aveți convingerea că într-o zi Dumnezeu va despărți
- 13:55pe unii de alții, aveți convingerea?
- 13:59Și aveți convingerea că într-o zi Dumnezeu va despărți din
- 14:03aceeași casă, oameni pe care îi va pune la dreapta și altul la
- 14:06stânga. Aveți convingerea asta?
- 14:09Chiar sunteți convinși? Din 2 care vor fi în aceeași
- 14:15casă. Unul va fi luat și altul va fi
- 14:19lăsat ei. Dacă sunteți convinși de lucrul
- 14:22acesta dragii mei, ceea ce trebuie să facem?
- 14:26Este să stăm tare cu convingerea asta, să nu lăsăm influențați de
- 14:31ceilalți noi să îi influențăm pe ceilalți prin comportamentul
- 14:35nostru prin vorbele noastre, prin cuvintele noastre.
- 14:38Dar pentru ca să fiu convins, trebuie să-mi cultiv convingerea
- 14:42asta. În fiecare zi iau cartea aceasta
- 14:47citesc despre Dumnezeu, citesc despre domnul Isus cristos
- 14:51despre planurile lui Dumnezeu. Dragii mei iau cartea aceasta ca
- 14:55să îmi cultiv convingerea, pentru că dacă nu cultiv
- 14:58convingerea convingerea aceasta, dragii mei se transformă în
- 15:00îndoială. Vreau să vă întreb, credeți că
- 15:05eu am botezătorul? A fost un om convins.
- 15:09O parte din viață. Că Isus este mielul lui
- 15:12Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.
- 15:15Credeți că a fost convins? S-a ridicat în picioare și a
- 15:19proclamat, iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul
- 15:23lumii. Și evenimentele se derulează.
- 15:28Eu am putut ajunge în temniță. Vreau să vă întreb din ceea ce
- 15:33trebuie mai este la fel de convins.
- 15:38Mai este la fel de convins. A trimis niște mesageri să pună
- 15:42întrebarea, tu ești acela? Sau să așteptăm pe un altul?
- 15:49Adică tu omul care proclamat sus și tare.
- 15:52Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.
- 15:55Acum îți pui întrebări, Tu ești acela sau să așteptăm pe altul,
- 15:59unde ți s-a dus convingerea? Ioan botezătorul.
- 16:05De aceea, spun dragii mei. Cel care are responsabilitatea
- 16:09aceasta în familie să-și salveze familia?
- 16:12Trebuie el să influențeze pe cei din casă.
- 16:17Nu cei din casă să-l influențeze pe el și să-i dispară credința.
- 16:22Preocuparea pentru Dumnezeu, pasiunea pentru pentru Dumnezeu
- 16:27pentru împărăția lui Dumnezeu, el trebuie dragii mei să-i
- 16:30convingă pe ceilalți Dumnezeu să ne ajute și vreau să mai spun un
- 16:33singur lucru și apoi să închei dragii mei în al 4-lea rând.
- 16:38Cel care este responsabil pentru salvarea familiei?
- 16:43Trebuie să. Arate.
- 16:49Și să cultive. Respectul pentru termenii
- 16:54salvării. De ce mai când Dumnezeu vrea să
- 16:59salveze pe cineva o persoană sau un grup de persoane sau o
- 17:04familie? Dumnezeu pune niște termeni ai
- 17:07salvării. Știți care a fost termenul
- 17:09salvării pentru noi? Faceți un chivot ca să salvezi.
- 17:17Casa. Dacă noi n-ar fi făcut chivotul
- 17:21acela corabia, aceea termenul acesta al salvării dacă n-ar fi
- 17:25fost împlinit, noi nu și-ar fi putut salva familia.
- 17:30Știți care a fost care au fost termene salvării când evreii
- 17:33erau în Egipt și Dumnezeu vrea să-i elibereze de acolo în
- 17:36noaptea aceea, când îngerul nimicitor a trecut prin țara
- 17:39Egiptului. Știți care a fost primul
- 17:40salvării sângele unui miel? Fiecare familie să junghie un
- 17:47miel, să ungă ușor pragul de sus și îngerul va trece pe lângă
- 17:52fiecare casă care stă în spatele acestei Jertfe ăsta e termenul
- 17:57salvării. Și fiecare familie trebuia să
- 18:00vegheze ca toți din casă să fie dincolo de pragul acela, să fie
- 18:05înăuntru, adică ascunși de această jertfă a mielului.
- 18:10În cazul aceasta dragii mei pentru lot, termenii salvării
- 18:13erau aceștia. Scapă la munte.
- 18:22Și să nu te uiți înapoi, e adevărat.
- 18:27Lot ia-ți familia salvează te în acești termeni la munte și să nu
- 18:34te uiți înapoi. Și ascultați.
- 18:38Lot începe să negocieze termenii salvării și să zică la munte.
- 18:43E prea departe până să ajung la munte.
- 18:48O să-mi ajungă nenorocirea. O să vină judecata peste noi,
- 18:52n-aș putea să mă duc în cetatea asta mică cetatea asta de
- 18:56scăpare țoar. Și Dumnezeu îți fac catelul
- 19:02ăsta? Poți să te duci în țară.
- 19:07Când Dumnezeu i-a făcut hatârul, acesta s-a născut.
- 19:11Ideea că termenii salvării pot fi negociați când primul termen
- 19:16al salvării a fost negociat. Dragii mei au crezut că și
- 19:19celălalt poate fi negociat și soția lui se întoarce înapoi.
- 19:23Pot să vă întreb, pot fi negociați termene salvării?
- 19:28A rămas. Stana de sare.
- 19:33Pentru că a încălcat un terminal salvării.
- 19:36Vreau să vă întreb, dragii mei, care sunt termenii salvării
- 19:39pentru noi? Vrem să ne salvăm familia, vreți
- 19:42să vă salvați? Care sunt termenii salvării?
- 19:47Dragii mei știți care este salvării jertfa domnului Isus
- 19:50cristos? Credința noastră și pocăința
- 19:55noastră. Nu poți să te mântuiești?
- 20:00Fără Jertfa lui Cristos, nu poți să te mântuiești nici pe tine,
- 20:04nici Casa ta fără să crezi în Dumnezeu, să te pocăiești de
- 20:08viața trăită fără Dumnezeu și apoi să începi să trăiești în
- 20:12acord cu voia lui Dumnezeu. Dacă încercăm să călcăm termenii
- 20:17salvării și avem impresia că e destul să mă duc la biserică, eu
- 20:21și copiii mei să-și vadă de treabă, să îi destul să mă duc
- 20:24la biserică eu și copiii mei, fără să mă pocăiesc și fără să
- 20:28cred în Dumnezeu cu adevărat și fără să trăiesc în voia lui
- 20:31Dumnezeu dragii mei. Este cea mai mare și ăciune.
- 20:34Am încălcat termenii salvării. Mă rog, lui Dumnezeu să ne
- 20:37binecuvinteze în fiecare familie.
- 20:40Dumnezeu a așezat responsabilitatea salvării casei
- 20:45noastre. De aceea aș vrea să mă rog lui
- 20:48Dumnezeu, să ne simțim responsabili pentru salvarea
- 20:51familiilor noastre. Într-o zi Dumnezeu.
- 20:56Se va judeca cu lumea asta. Așa spune Sfânta Scriptură și
- 21:01pentru Ziua aceasta noi și casele noastre să putem fi
- 21:05salvați în casele noastre. Dragii mei este așezată
- 21:09responsabilitatea pentru salvare.
- 21:11Dumnezeu să ne ajute să luăm în serios această responsabilitate
- 21:14noi și casele noastre, să fim salvați să fim mântuiți prin
- 21:18Jertfa domnului nostru Isus cristos.