Latest / Fiti Oameni / Chiar trebuie să-mi iert aproapele? - Luigi Mițoi
Transcript
- 0:00În dimineața asta fiind cu dumneavoastră aici și având
- 0:02onoarea să mă adresez prin cuvântul domnului am ales
- 0:07îndemnat de domnul să citesc un pasaj și apoi să spun o predică
- 0:12care ne dă își doresc să ajungă în sufletele noastre.
- 0:15An. Vă rog frumos să deschideți
- 0:18cuvântul lui Dumnezeu. În Cartea Matei, capitolul 18 și
- 0:25o să citim împreună începând cu versetul 21, Matei 18 cu 21.
- 0:34Vă rog în numele domnului Isus să vă ridicați.
- 0:41Olt. Atunci Petru s-a apropiat de el
- 0:47și i-a zis, doamne. De câte ori să iert pe fratele
- 0:52meu când va păcătui împotriva mea până la 7 ori?
- 0:57Isus i-a zis. Eu nu zic până la 7 ori, ci până
- 1:03la 70 de ori, câte 7. De aceea, împărăția cerurilor se
- 1:08aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii
- 1:12săi. A început să facă socoteală și
- 1:16i-au adus pe unul care îi datora 10.000 de galbeni.
- 1:19Fiindcă el N-avea cu ce plăti stăpânul lui a Poruncit să-l
- 1:24vândă pe el pe nevasta lui pe copiii lui și tot ce avea și să
- 1:28plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ.
- 1:33I s-a închinat și a zis doamne mai îngăduie, mă și-ți voi plăti
- 1:38tot. Stăpânul robului, aceluia
- 1:42făcându-i se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria.
- 1:48Robul acela când a ieșit afară? A întâlnit pe unul din tovarășii
- 1:53lui de slujbă, care era dator 100 RON.
- 1:56A pus mâna pe el și îl strângea de gât, zicând, plătește mi ce
- 2:02ești dator? Tovarășul lui s-a aruncat la
- 2:05pământ, îl ruga și zicea mai îngăduie, mă și-ți voi plăti,
- 2:09dar el n-a vrut, ci s-a dus și s-a aruncat, ci s-a dus și l-a
- 2:14aruncat în temniță până va plăti datoria.
- 2:18Când au văzut tovarășii lui, cele întâmplate s-au întristat,
- 2:21s-au întristat foarte mult și s-au dus de au spus stăpânului
- 2:24lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el
- 2:29pe robul acela și i-a zis. Rob viclean.
- 2:33Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
- 2:37Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău?
- 2:41Cum am avut eu milă de tine și stăpânul s-a mâniat și l-a dat
- 2:46pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora.
- 2:50Tot așa va face și tatăl meu. Cel ceresc dacă fiecare din voi
- 2:56nu va ierta din toată inima pe fratele său, amin.
- 3:00Tată ceresc. Biserica s-a ridicat în picioare
- 3:04ca să onoreze numele tău și cuvântul.
- 3:08Aici suntem oameni care am experimentat dragostea, Iertarea
- 3:13și Mântuirea ta. Îți mulțumim că ai avut milă de
- 3:16noi mile de casele noastre și ne-ai binecuvântat, ocrotindu-ne
- 3:22și plângându-ne de grijă. Astăzi ne închinăm doamne, ne
- 3:26deschidem sufletul și îți aducem onoare, îți aducem admirația
- 3:31noastră, recunoștința, mulțumirea și bucuria de n
- 3:35cuvântul tău doamne potrivit nevoie pe care o are fiecare tu
- 3:39cunoști inima noastră, știi cu ce ne confruntăm?
- 3:43Întărește-ne doamne sfătuiește, ne învață, ne lămurește ne
- 3:47doamne pentru ca să te putem urma cu responsabilitate și să
- 3:51fim roditori. Mulțumim că ne primești că ne
- 3:54asculți și că ne binecuvintez prin domnul Iisus amin Amin
- 3:59oameni dragi, vă invit cu respect să vă ocupați locurile.
- 4:04Stăm împreună înaintea lui Dumnezeu și în dimineața asta aș
- 4:08vrea să împărtășesc cu dumneavoastră un pasaj din
- 4:12textul acesta pe care l-am citit.
- 4:16Și anume despre iertare de cele despre iertare.
- 4:20Păi din multe motive unul dintre ele este că Mântuitorul Iisus
- 4:24Hristos a venit la noi ca să ne ierte cea mai mare nevoie pe
- 4:29care noi oamenii o avem este să fim iertați iertați în relațiile
- 4:34noastre conflictuale și iertați în relația noastră cu Dumnezeu,
- 4:39care este tatăl și creatorul nostru și ăăă iertarea lui aduce
- 4:45stare de împăcare și rezolvă problema adversității dintre noi
- 4:48și Dumnezeu. O adversitate care reflectă.
- 4:51Starea noastră de vinovăție în fața justiției, divine pe care
- 4:55noi am ofensat-o prin păcatele noastre.
- 4:58Și apoi iertare, pentru că uneori trăim amărâți.
- 5:05În tot felul de stări de Adversitate, de Conflictualitate
- 5:10și cei mai trist este că exact în locurile cele mai
- 5:13nepotrivite, adică acasă. Am început și eu.
- 5:17Viața ca dumneavoastră în inconștiență ca și copil.
- 5:22Când eram bebeluș, părinții mei au de au divorțat și am rămas
- 5:27fără ei. Fiecare s-a dus în drumul lui.
- 5:31Legea m-a dat în grija mamei, dar mama m-a dat în grija mamei
- 5:35ei pentru că a avut intenția să se recăsătorească.
- 5:38Era tânără și uite așa anii au trecut.
- 5:44Am avut o copilărie foarte frumoasă, dar foarte grea și
- 5:47tocmai de aceea a fost frumoasă că a fost grea.
- 5:52Și am ajuns la vârsta aceasta în perioada asta am 63 de ani.
- 5:59Scăzător e de 42 de ani cu Carmen și avem împreună 3 copii
- 6:03și prin mila domnului 8 nepoți. Îl slujesc pe domnul de
- 6:08aproximativ 40 de ani, când m-am pocăit la câteva luni după ce
- 6:12m-am căsătorit, o mătușă de a soției mele, mi-a predicat
- 6:15Evanghelia și atunci m-am convertit.
- 6:19Și trecând prin viață și eu, ca și dumneavoastră, am încercat
- 6:22să-i prind sensul să înțeleg. De ce se nasc oamenii și trăiesc
- 6:27aici câteva zeci de ani? De unde vin și unde merg?
- 6:33Ce trebuie să faci ca să fie cel mai bine ce poți face.
- 6:37Ce anume trebuie să urmărești ce trebuie să eviți?
- 6:43Și. Stau astăzi în fața
- 6:45dumneavoastră în fața acestui pasaj, pe care l-am citit și aș
- 6:51vrea să împărtășesc cu dumneavoastră marele foc al lui
- 6:54Dumnezeu să fim oameni. Bun.
- 6:58Atunci când suntem oameni, putem reuși să fim pocăiți.
- 7:02E imposibil să ne pocăim să fim pocăiți dacă nu reușim să fim
- 7:05oameni. Nu-i ușor deloc să fii om bunica
- 7:09zicea că să fii om e lucru mare, mai zicea ceva în continuare,
- 7:13dar eu nu vă spun. Că nu-i de spus, dar vreau doar
- 7:18să vă spun că și eu, ca și dumneavoastră, mi-am pus în
- 7:22minte să mă pocăiesc și să-l urmez pe domnul, să-mi sfințesc
- 7:25viața. Și-am constatat că.
- 7:29Am întâlnit extrem de multe adversități și piedici.
- 7:34Când eram la 21 de ani, vremea la care m-am căsătorit și apoi
- 7:40m-am convertit, credeam că la câțiva ani, după ce m-am pocăit,
- 7:44o să devin un om foarte matur. Un om sfânt un om curat.
- 7:49O să-l slujesc pe Dumnezeu, o să am un impact mare.
- 7:52O să influențez oamenii. Anii au trecut și mi-am păstrat
- 7:57angajamentul ăsta înaintea domnului, dar rezultatele n-au
- 8:00fost cele pe care le speram eu atunci.
- 8:03Mi-am dat seama că sunt o ființă foarte limitată, foarte slabă.
- 8:07Sunt înclinat înspre păcat în natura.
- 8:10Asta a noastră la nivelul firii pământești în Corpul ăsta
- 8:14omenesc pentru că noi. Asemenea trinității suntem o
- 8:21ființă formată din 3 părți distincte și anume duh suflet și
- 8:26trup și dacă duhul și sufletul sunt componentele care se
- 8:31convertesc și sunt afectate de pocăință de nașterea din nou
- 8:36sunt transformate în perspectiva sfințeniei.
- 8:40Trupul nostru este o componentă care nu se poate pocăi care nu
- 8:44se poate sfinții și care continuă să rămână vrăjmașul lui
- 8:48Dumnezeu. Carnea noastră îl urăște pe
- 8:51Dumnezeu. An.
- 8:52Urăște cuvântul lui Dumnezeu și urăște Pocăința și carnea.
- 8:56Asta nu se va pocăi niciodată psihologia o numește
- 9:00temperament. Biblia o numește fire
- 9:03pământească noi o numim corpul nostru, trupul nostru de carne
- 9:09în carne. Aceasta sunt toate instinctele
- 9:11primare. Aici este sexualitatea mânia,
- 9:14răzvrătirea nebunia, toate au instincte aici, așa cum mașinile
- 9:19noastre mai noi sunt dotate cu senzori.
- 9:22Și ați văzut dumneavoastră? Știți bine?
- 9:25Ei bine, toți senzorii ăștia care sunt pe trupul nostru,
- 9:29aproape toți au legătură cu existența, dar în egală măsură
- 9:33cu păcatul. De aceea, marele nostru dușman
- 9:37în intenția de a ne sfinții. Suntem noi înșine în dimensiunea
- 9:41cărnii noastre. Bun Biblia ne spune că firea
- 9:45pământească nu poate să se pocăiască și Pavel în cartea
- 9:49romani în mod deosebit capitolele 7 8 tratează pe larg
- 9:53fenomenul ăsta. Adevărul este că starea asta de
- 9:57pocăință cum o numim noi este o experiență extrem de complexă și
- 10:02este nelimitată și fiecare o experimentează la nivelul
- 10:08intensității angajamentului lui, pentru că mulți dintre noi sunt
- 10:14superficiali. Și au o pocăință foarte de
- 10:17suprafață și probabil că restul vieții vor rămâne în starea asta
- 10:21de căldicel. Alții folosesc harul pe care
- 10:25l-au primit de la domnul și se adâncesc în starea asta de
- 10:28pocăință intră în profunzimea pocăinței, înțelegând o mare
- 10:34parte din ea și trăind o mare parte din ce înțeleg.
- 10:38Exact cum e la școală, unul rămâne repetent unuia premii
- 10:42112131 mențiune și unu nu ia nimic ei tot la fel este și în
- 10:47biserică. Unul rămâne repetent unuia
- 10:50premii 11213 și altul nimic. La fel este și în sport, la fel
- 10:56este peste tot. Nu sunt toți oamenii la fel,
- 10:59oameni dragi. Noi am fost chemați să ne
- 11:02sfințim. A te sfinți înseamnă a trăi în
- 11:06mod absolut în absența păcatului.
- 11:09Noi știm. Că, deși ne dorim să
- 11:12experimentăm această stare de absență totală și deplină a
- 11:16păcatului, nu putem să facem asta în mod desăvârșit, pentru
- 11:21că, repet, trăim în acest corp pământesc care nu devine
- 11:25proprietatea lui Dumnezeu și nu ascultă de legile lui Dumnezeu
- 11:29și de duhul lui Dumnezeu și de cuvântul lui Dumnezeu.
- 11:33De pildă, vă dau un exemplu banal.
- 11:36Scriptura spune, dacă cineva, dacă un bărbat se uită la o
- 11:40femeie și în mintea lui își imaginează.
- 11:47A comis adulter îmbrăcat cu mâinile în buzunar cu soția,
- 11:52lângă tine poți să comiți adulter moral.
- 11:57Lasă vă puteți imagina cât de ușor este să păcătuiești?
- 12:03Și nu cu o minciună. Vă puteți imagina că trebuie
- 12:07doar să te uiți? Și trebuie să procesezi ce vezi
- 12:11într-un mod păcătos, în loc să vezi un om, vezi un obiect
- 12:15sexual de o femeie. Cât de ușor?
- 12:19Poate omul să păcătuiască dacă așa stau lucrurile 70, 80 de
- 12:24ani, de câte ori un om poate să facă treaba asta?
- 12:27Și să continue să vină la biserică.
- 12:30Poate slujește da numai Dumnezeu știe ce e în inima lui.
- 12:36V-am dat doar un exemplu dintre sutele de exemple posibile.
- 12:41Noi încercăm să acoperim cu ipocrizie scăpările noastre.
- 12:46Pentru că sincer să fim. Chiar acum în inima noastră sunt
- 12:51lucruri care ar trebui mărturisite părăsite evitate,
- 12:56dar nivelul de angajament în pocăință ca să poți face lucrul
- 12:59acesta este unul foarte mare și asemenea vieții de familie, unde
- 13:04există o lună de miere când suntem plini de entuziasm.
- 13:09Și manifestând romantism. Dar după aceea el scade în
- 13:13intensitate că și în mod tradițional, spunem o lună de
- 13:16miere, nu un an de miere sau o viață de miere.
- 13:21Ei tot la fel este și cu pocăința și pocăința are luna ei
- 13:24de miere și restul de. Știți dumneavoastră?
- 13:29De ce e bine în duminica? Asta dimineață suntem din nou
- 13:33aici, după cum am fost și tragem nădejde să mai fim, dar ce facem
- 13:37cu duminica asta? Că dacă doar trecem prin
- 13:41duminica asta într-un mod pasiv și stăm aici până la 12, apoi
- 13:45plecăm acasă, nu-i rău că am fost, dar beneficiul e minim.
- 13:51Pasivitatea noastră demonstrează lipsă de interes lipsă de
- 13:54entuziasm lipsă de angajament, lipsă de viziune, lipsa unui
- 13:59plan concret de a crește lipsă de disciplină.
- 14:03Așa se face că unul ia premiul întâi și unul rămâne repetent
- 14:06amândoi merg la școală că nu poți să rămâi repetent decât
- 14:10numai dacă mergi la școală. Cum unul ia premiul întâi și nu
- 14:14rămâne repetent că amândoi au fost la școală.
- 14:17Bun. Ei tot la fel este și în
- 14:20pocăință, frați și surori depinde fiecare ce vrea să facă
- 14:23cu viața lui depinde în ce măsură vrea să plătească.
- 14:27Prețul depinde pe ce te concentrezi, depinde cu ce te
- 14:30hrănești, depinde cu ce te ocupi.
- 14:32Nu astăzi că astăzi ia uitați ce cuminte stă.
- 14:36Dar în timpul săptămânii dumneavoastră, știți câtă
- 14:39diferență există între prioritățile activitățile
- 14:42noastre, valorile noastre? Am ales astăzi de dimineață să
- 14:48vorbesc despre iertare și nu o să mă refer în primul rând la o
- 14:51iertare publică socială și o să mă refer în primul rând la o
- 14:56iertare din familie, pentru că dacă undeva pocăința, contează,
- 15:00contează în familie. E ușor să fii pocăit în public
- 15:05pentru că. În primul rând, e foarte
- 15:09generalizat fenomenul de pocăință publică și în al 2-lea
- 15:12rând poți să o tratez cu poți s-o tratez la suprafață, dar
- 15:17când ajungi acasă acasă lucrurile nu se.
- 15:19Fac la suprafață. Pentru că atunci când ajunge
- 15:23acasă lucrurile nu le iei de la început și le iei de unde le-ai
- 15:26lăsat la ora 08:00? Jumate când ai plecat?
- 15:31Și dacă azi noapte ai fost supărat cu soția supărată, o
- 15:34găsești. Bun.
- 15:38Singurul loc unde pocăința este autentică este acasă.
- 15:42Restul este improvizată. La biserică, toți suntem
- 15:48pocăiți, dar dumneavoastră știți că acasă unii înjură blesteamă
- 15:53mint trădează in fidelizează unii, poate chiar fizic se
- 15:59încaieră. Puteți să vă imaginați asta?
- 16:04Sigur că da așa este când spun asta, nu minimalizez pocăința,
- 16:10ci pur și simplu. Vreau să spun că sunt oameni
- 16:15care nu se concentrează pe viața spirituală, s-au botezat.
- 16:20Dar au viață. Publică religioasă și o viață
- 16:27privată. Pe care o știu doar cei care
- 16:32sunt în casă, o viață pur și simplu mediocră și plină de
- 16:36păcat. De aceea, întâlnirile noastre
- 16:40publice la biserică nu trebuie să excludă viața noastră de
- 16:43pocăință privată, cum zice, domnul Iisus, rugăciunea din
- 16:48odăiță. Noi ne bazăm pe rugăciunea
- 16:50publică, dar cât de puternic trebuie să fie un creștin, dacă
- 16:54el nu are o viață privată de rugăciune, frații mei, cei care
- 16:58iau premii unu nu învață doar la școală.
- 17:00Mai mult învață acasă decât la școală.
- 17:06Cei care sunt niște oameni puternici în credință nu se
- 17:09bazează doar pe cântarea pe rugăciunea și pe predica de la
- 17:14biserică. Acestea sunt necesare.
- 17:16Este întâlnirea de sărbătoare a poporului sfânt, dar premiul nu
- 17:21se ia cu ce faci la școală? Premiul se ia cu ce faci?
- 17:25După ce te duci acasă de la școală.
- 17:28Dacă noi nu avem o viață spirituală privată, dacă nu avem
- 17:33o rugăciune constantă în odăiță, dincolo de cea publică, care e
- 17:37generală că am avut frați, dacă mă rog foarte personal, nu?
- 17:42Dar acasă nu mă aude nimeni decât pereții și Dumnezeu.
- 17:47Deci viața noastră de pocăință. Dacă suntem niște pocăiți
- 17:50consacrați, nu doar religioși. Adică ne-am botezat în apă,
- 17:55venim, suntem cuminți liniștiți, dar viața noastră este
- 17:59transformată doar la suprafață. Nu se manifestă o putere
- 18:04profundă spirituală prin noi, nici în transformarea noastră.
- 18:09Și nici în. Influențarea altora,
- 18:12recomandarea mea respectuoasă este având prins, au primit har
- 18:17de la domnul să ajungem la un nou sfârșit de an și evident,
- 18:21începutul unui an nou este să. Abordăm cu mai multă maturitate.
- 18:29Ce ne-a mai rămas din viață. Și să ne apropiem de unde ar fi
- 18:33vrut Dumnezeu de mult să fim? Să fim plini de duh?
- 18:38Să fim niște oameni ai credinței, niște oameni ai
- 18:41rugăciunii, ai postului Să ne disciplinăm viața pentru ca să
- 18:46putem fi răbdători iertători să fim plini de dragoste, să facem
- 18:51misiune, ducând Evanghelia oamenilor.
- 18:54Cu alte cuvinte, împlinind interesele împărăției lui
- 18:56Dumnezeu pe pământ. Una dintre aceste aspecte care
- 19:02pun în evidență transformarea noastră este iertarea.
- 19:07Iertarea. Este o experiență profundă, are
- 19:13o anumită zonă de suprafață pe care o putem gestiona așa cum
- 19:19îndrăzneam să spun mai devreme și repetă acum cu ceea ce în
- 19:23Biblie se numește ipocrizie, adică cu aparențe religioase,
- 19:28dar iertarea reală profundă și mai ales cea de acasă, că încă o
- 19:34dată supărător, repet, acolo se manifestă adevărata pocăință.
- 19:39Față de dumneavoastră, dacă văd, dacă dau pace.
- 19:43Par pocăit și pentru cei mai mulți.
- 19:46Mai mult nu pot face decât să dau pace, să vă spun pace și
- 19:50sigur că dumneavoastră primiți acest semn de prietenie și de
- 19:54salut ca fiind. Tot ce puteți.
- 19:57Primi în dimineața asta că nu puteți dumneavoastră să vedeți
- 20:00și în inima mea, nu mă cunoașteți, nu vă cunosc, nu ne
- 20:03știm obiceiurile, prioritățile, valorile.
- 20:08Dar care este calitatea vieții mele acasă?
- 20:12În ce măsură fata asta pe care am luat-o de la mă-sa și de la
- 20:16tasso este fericită cu mine. În ce măsură sunt un om care
- 20:21m-am schimbat și m-am adaptat la femeia asta care mi-a devenit
- 20:26soție. În ce măsură am o viață de
- 20:29familie fericită, profundă, reală.
- 20:33În ce măsură ne-am păstrat dragostea, chiar dacă a trecut
- 20:36luna de miere că luna de miere e cu privire la elementul
- 20:39îndrăgostire, nu dragoste că îndrăgostirea este o expresie a
- 20:44hormonului care ne împinge în căsătorie pentru perpetuarea
- 20:47speciei, dar dragostea nu e un sentiment că îndrăgostirea nu-i
- 20:51pasiune dragostea EO alegere. Alegerea de a face lucruri care
- 20:57trebuie făcute și alegerea de a nu face lucruri care nu trebuie
- 21:01făcute nu trebuie să simți nimic atunci când iubești.
- 21:06Trebuie să faci. Lucruri.
- 21:09Dacă ne uităm în unu corinteni capitolul 13, acolo unde Pavel
- 21:13încearcă să zugrăvească fenomenul dragoste.
- 21:17Vom observa că dragostea e un verb.
- 21:20Dragostea e un verb. Dragostea acoperă totul
- 21:25dragostea iartă totul dragostea face totul îngrijește tot o
- 21:30aduce ea mișcă schimbă dragostea, e un verb dragostea-i
- 21:34ce faci? Bun.
- 21:38Ei bine, printre o printre manifestările dragostei și
- 21:41printre manifestările maturității spirituale este
- 21:44iertarea. Și mă tot învârt zicea bunica.
- 21:50Sau să nu spun asta ă încercând să ies din din introducere și să
- 21:57intru în corpul predicii despre iertare.
- 22:00Iertarea este un lucru foarte complex, pentru că el ne cere să
- 22:04ne smerim, ne cere să lăsăm în spate ambiții.
- 22:10Dorințe. Aparențe de pildă, dacă trebuie
- 22:15să-mi ierți soția? Sunt tentat să o judec s-o
- 22:19critic, nu s-o ierți și să spun a, păi din nou ai făcut asta?
- 22:23Bun. Ă.
- 22:28Sunt preocupat de lucrurile astea foarte mult pentru că am
- 22:31crescut fără părinți. Și pentru că am fost un copil
- 22:36neprotejat. Nemângâiat neîngrijit și am
- 22:43crescut cu acest foc. Cu această obsesie, să-mi fac o
- 22:47familie care nu se va despărți niciodată.
- 22:51O familie care va trece peste absolut orice, lucru care stă în
- 22:55calea rămânerii în cuplu. Fără să divorțez niciodată
- 23:00pentru niciun motiv. Fără să mă separ de soția mea
- 23:04pentru niciun motiv, fără să-mi las copiii fără tată, fără nici
- 23:08pentru niciun motiv. Și am o am, o am am un vis.
- 23:12Profund legat de viața de familie și de autenticitatea
- 23:15pocăinței. Acesta e motivul pentru care vă
- 23:18vorbesc așa de direct. Aproape făcându-mă vulnerabil.
- 23:24Și acesta e motivul pentru care am ales să vorbesc cu
- 23:27dumneavoastră despre unul dintre multele lucruri profunde care se
- 23:33constituie într-un fel de aparat de măsură cu privire la pocăința
- 23:37noastră, că dacă noi, la vârsta la care suntem.
- 23:42Suntem supărăcioși Mofturoși ca niște copii o luăm personal, ne
- 23:47supărăm din orice, ne trebuie atenție, ne trebuie ă să ne țină
- 23:53toată lumea pe palme. Întreb, cu ce ne-am ocupat până
- 23:57acuma oamenii pocăiți sunt oameni încercați, Pavel, spune,
- 24:02m-am deprins ce înseamnă, m-am deprins, m-am obișnuit să prin
- 24:09disciplină și prin repetare vorbeam cu fratele Păstor.
- 24:13Printre altele, în călătoria noastră lunguță din această
- 24:17dimineață. De faptul că trăim într-o
- 24:20generație care merge la sală, oamenii vor să fie slabi,
- 24:25frumoși, sănătoși. Nu vreau să spun dacă e bine sau
- 24:29rău asta, nu-i treaba mea. Vreau să spun doar faptul că
- 24:32atunci când mergem la sală, mai ales bărbații vor să facă mușchi
- 24:36și dumneavoastră. Știți cum se fac mușchii?
- 24:38Trebuie să mănânci proteine și trebuie să repeți anumite
- 24:42exerciții fizice care pun în acțiune o anumită grupă de
- 24:46mușchi care fiind solicitată în mod constant, începe să capete
- 24:50volum. Ei bine aceste repetări să zicem
- 24:54dacă ne ocupăm de bicepșii facem cu haltere sau mă rog orice altă
- 24:58formă de exercițiu de efort. Până la urmă, mușchiul ăsta de
- 25:03aici, numit Biceps. Începe să crească.
- 25:08Și cu cât te antrenezi mai mult, el se face și mai mare.
- 25:13Ei tot la fel există un mușchi în cap numit Creier.
- 25:17Și creierul ăsta are o foarte multe funcții și ori de câte ori
- 25:23le repetăm pe cele bune pur și simplu ne dezvoltăm bicepsul,
- 25:28dar nu pe ăsta de la mână, ci pe ăla din cap.
- 25:30Așa ne putem dezvolta răbdarea. Dumnezeu are o metodă să ne
- 25:36dezvolte răbdarea numită suferință și Pavel spune că
- 25:40atunci când treci prin suferință se dezvoltă răbdarea.
- 25:42Oamenii care trec prin suferință devin mai umili.
- 25:45Ați observat cei care trec prin cancer prin boli din astea
- 25:49terminale și supraviețuiesc prin mila lui Dumnezeu ei devin alți
- 25:53oameni, suferința te schimb, suferința e cel mai.
- 25:58Înțelept profesor. De aceea, cei mai binecuvântați
- 26:01oameni de pe pământ sunt oamenii care suferă.
- 26:05Pentru că suferința te așează în răspăr cu distracția.
- 26:11În contrast cu nebunia și cu păcatul e un mare ajutor.
- 26:15Suferința aduceți vă aminte, spre exemplu, că atunci când
- 26:19Dumnezeu nu reușește să ne convingă, ne constrânge și ce nu
- 26:24reușește să facă cu vorbă bună, Convingându ne reușește să facă
- 26:28cu. Forța Constrângându ne un
- 26:31accident, o suferință, o boală, un necaz ne cumințim imediat.
- 26:37Toți fiii pierduți ai Adunării care vin la adunarea din Bol din
- 26:40an în Paște când se îmbolnăvesc, iar 5 sunt prezenți la ora 07:00
- 26:44la biserică așteaptă, se deschide ușa.
- 26:47Necazul ne aduce la cruce. Dar putem să ne disciplinăm și
- 26:53să ne dezvoltăm capacitatea de a ierta de a răbda, de a înțelege
- 26:58de a fi toleranți, nu prin necazuri, ci prin disciplină
- 27:02spirituală. Orice lucru pe care îl repeți în
- 27:05mod constant va deveni un automatism, un exemplu banal și
- 27:09în sfârșit, o să vorbesc despre tare atunci când ne obținem
- 27:14permisul de conducere. Mă refer la faptul că putem să
- 27:17conducem un automobil pe drumurile publice.
- 27:20Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le facem este să
- 27:23semnalizăm direcția, schimbarea direcției de mers.
- 27:26Și semnalizând stânga și dreapta la început trebuie să semnalizăm
- 27:31conștient, adică știm că dacă luăm la stânga semnalizăm, dar
- 27:36după ce se instalează automatismul ăsta?
- 27:40Pentru că se instalează prin repetarea, aceleiași mișcări pur
- 27:44și simplu vorbești cu cel de lângă tine și nu mai semnalizezi
- 27:47conștient. Ci pur și simplu mâna
- 27:50semnalizează singură, pentru că Dumnezeu a pus în mintea noastră
- 27:54funcția de sav, adică salvează anumite mișcări care se repetă
- 28:00ca să nu fim stresați să stăm cu gândul acolo, să mai și
- 28:03semnalizăm și mâna semnalizează singur.
- 28:06Asta se numește automatism atunci când fumezi, se numește
- 28:09Automatismul de a fuma atunci când folosești pornografia.
- 28:13Pur și simplu se instalează auto auto, se instalează automatismul
- 28:17și. Nu te mai poți lăsa?
- 28:20Și nu se mai pot lăsa oamenii de jocuri de noroc, de băutură și
- 28:23încearcă să se ascundă în loc să se pocăiască și să se schimbe.
- 28:26Ei se ascund și își găsește soția sau soțul și urmează un
- 28:31scandal monstruos și după aceea. 1 1 scandal fără sfârșit în
- 28:35familia aceea. Frații mei sunt 1000 de feluri
- 28:40de a trăi în timp ce vii la biserică și unul dintre ele este
- 28:42să fii sfânt. Iar un om sfânt iartă.
- 28:47Am citit astăzi de dimineață despre o companie unde
- 28:53directorul l-a chemat pe unu că avea datorii mari și i-a spus,
- 28:58Bă, băiatule. Trebuie să te vând și pe tine și
- 29:02pe familia ta când vremea era târg de sclavi, cum avem noi
- 29:05astăzi târguri de animale și de mașini zice vă vând și recuperez
- 29:09o parte din datorie și asta spune mai iartă-mă.
- 29:12Îți plătesc, te rog și șeful fiți atenți.
- 29:16I s-a făcut milă. Și când îți este milă, nu mai ai
- 29:24nimic împotriva la ăla de care ți-e milă pentru că mila
- 29:27biruiește judecata. Mila biruiește judecata ori de
- 29:33câte ori mi-e greu să iert pe cineva?
- 29:37Găsesc motive caut motive să mi se facă milă de el și când mi
- 29:41s-a făcut milă de el spun Săraca și nu mai am nimic împotriva
- 29:45lui. Îl iert ușor.
- 29:49Trebuie să ajungi întotdeauna când soția sau soțul sau copilul
- 29:53sau părintele te supără să găsești vulnerabilități din
- 29:57viața lui. Și.
- 30:01Ca să ți se facă milă pentru că mila este unul dintre marile
- 30:05instrumente pe care ni le-a dat Dumnezeu.
- 30:09Să-i putem iubi pe oamenii dificili complicați.
- 30:13Greu de iubit. Dacă nu folosim resursa când
- 30:17Dumnezeu ne-a mântuit, știți cum ne-a mântuit?
- 30:21I s-a făcut milă de noi. Citiți în Scriptură mergeți la o
- 30:26concordanță ideal, ar fi una virtuală, dar și pe hârtie bună
- 30:30și căutați să vedeți de câte ori este folosit verbul ăsta în
- 30:33biblie și o să vedeți că întotdeauna mila este urmată.
- 30:38De împăcare, de iertare, de reglare de fixare, pentru că
- 30:45mila îți ia argumentele, capetele de acuzare pe care le
- 30:51ai împotriva soț, soție, copii, părinți, frați, surori.
- 30:55Pur și simplu se topesc ca gheața în prezența căldurii.
- 30:59Mila e un mare har mila EO, mare bogăție, să ai bani e nimic, pe
- 31:06lângă să ai milă, Dumnezeu a folosit 2 elemente când ne-a
- 31:10iertat mila. Și harul.
- 31:13Ele sunt 2 jumătăți ale unui întreg.
- 31:17Milă înseamnă. Să nu-ți dau ce meriți, adică o
- 31:22bătaie bună. O pedeapsă bună, meriți să fii
- 31:27pedepsit, dar nu te pedepsesc pentru că mi-e milă.
- 31:32Ce e harul? Harul nu mai este să nu-ți dau
- 31:36ce meriți harul e să-ți dau ce nu meriți, adică nu meriți.
- 31:41Să te iert dată ieri prin har. Iată, dar cu mila este să nu-ți
- 31:48dau ce meriți pedeapsa și harul este să-ți dau ce nu meriți,
- 31:52adică iertarea. Dacă vreți să deveniți buni.
- 31:58Asigurațivă zilnic, aveți aceste 2 lucruri milă și nu dați ce
- 32:03merită oamenii judecată critică reproșuri ă, mustrare, supărare.
- 32:11Nu mă bag cu ăsta eu. Și II harul da ți le oamenilor
- 32:18ce nu merită că tot ce aveți de la Dumnezeu fără să meritați ați
- 32:22primit și Biblia ne spune. Fă-ne 9 ce facem noi într-o zi?
- 32:29O să ne pară rău că am făcut rugăciunea asta.
- 32:31Dacă n-am împlinit că Dumnezeu să țină de cuvânt.
- 32:35În sfârșit, iertarea haideți să ne uităm un pic în scriptură și
- 32:39să trecem peste câteva gânduri pe care le voi așeza în fața
- 32:42dumneavoastră, dar mai înainte am să pun în fața dumneavoastră
- 32:46lucruri pe care trebuie să. Să nu le spunem atunci când ne
- 32:54rugăm spre iertare sau pentru iertare de pildă ă.
- 33:00Am observat că eu am practicat asta o grămadă din anii vieții
- 33:05mele. Dacă soția mea era supărată pe
- 33:08mine sau îmi reproșa un lucru. Cu privire la ce am făcut rău
- 33:14sau n-am făcut bine? Îi spuneam nici acum N-ai.
- 33:18Trecut peste povestea asta. Vedeți cum încercăm să le luăm
- 33:26oamenilor dreptul de a ne cere să ne schimbăm, făcându-i pe ei
- 33:30responsabili de ce suntem responsabili noi?
- 33:34Imaginați-vă că ăsta care a fost chemat de șeful să-i plătească
- 33:37datoria, i-ar fi spus lui șeful. Șeful nici acum n-ai trecut mem
- 33:42peste povestea asta cu datoria mai lasă-mă în pace că mă
- 33:45stresezi. Așa așa se cade să-i spună, nu,
- 33:50dar cum ar fi trebuit să-i spună șeful?
- 33:54Iertăciune, șeful iertăciune iertăciune.
- 33:57Când vine tovarășul de viață și îți spune omul că îi curge încă
- 34:02sânge. S-a pansat dar încă sângerează,
- 34:07e supărat, e rănit. Tu-i spui ce faci dragă atâta
- 34:12caz din chestia asta? Nici acum nu ai putut să treci
- 34:14peste treaba asta ca și cum el sau ea e vinovată că încă nu l-a
- 34:20iertat pe barosanu. Oameni scumpi, când suntem
- 34:25vinovați, ar trebui să facem altceva, să ne cerem iertare, să
- 34:31ne smerim și să recunoaștem că am greșit și în fața lui
- 34:34Dumnezeu și în fața oamenilor e. Același lucru?
- 34:38Dumnezeu cu omul absolut la fel tot la fel trebuie să ne pocăim
- 34:42tot la fel. Trebuie să ne oprim și tot la
- 34:44fel trebuie să ne cerem iertare o altă unu, o altă atitudine
- 34:49greșită. Îmi pare rău că ai luat-o
- 34:51personal, dar cum ai vrea frate, s-o iau.
- 34:54Poți să o iei altfel decât vrei să o public, cum nu înțeleg?
- 34:56Ce vrei să spui? Am luat-o personal.
- 34:59Deci îmi faci un rău și eu obraznic o am luat-o personal.
- 35:04Da. Cum vrei s-o iau.
- 35:08Când spunem asta, încercăm să manipulăm, adică.
- 35:13El. N-a făcut bine că a luat-o
- 35:15personal, el trebuia să stea ca un.
- 35:17Prostuț și toată ziua să-l jignești și să îl și să-l și el
- 35:21să n-o ia personal, că el e pocăit.
- 35:25Dacă stai, spunea Lu. Șefu șefu, TU ești serios ai
- 35:28luat-o personal, ce Yemen așa de personal stai în drum de 100.000
- 35:32EUR. Tu ai ban cât?
- 35:36Așa a făcut, nu n-a făcut așa. S-a smerit sau umilit și a spus
- 35:42iertăciune. Și când a văzut șeful așa i s-a
- 35:46făcut milă. Să-i fie milă de un obraznic și
- 35:48de un. Ți-e milă nou pe la noi de milă
- 35:51ai de constrângere? Oameni buni.
- 35:56O grămadă de conflicte din familiile noastre se întâmplă
- 35:59pentru că suntem atât de mândri încât nu putem să ne cerem
- 36:03iertare și încercăm să spunem da, dar din cauza când suntem
- 36:08răi din cauza noastră suntem și atât punct.
- 36:12Nu din cauza la altcineva. Deci de ce i-ai?
- 36:16Dat o palmă lui nevasta lui Nevastă-Ta.
- 36:18Păi am dat o palmă lui nevastă mea, pentru că mi-a zis sau n-a
- 36:24tăcut sau eu mai știu ce. Păi dacă și Dumnezeu ți ar da o
- 36:28palmă, ori de câte ori nu faci bine și nu taci și nu cum e
- 36:33Palma lui Dumnezeu? O dată înseamnă un parapet, o
- 36:37dată înseamnă un cancer. O dată înseamnă un ziar place să
- 36:41primesc palme din astea. Bun, în general, bărbații se
- 36:47bărbații sunt mai orgolioși decât femeile și ei spun mai
- 36:51greu iartă-mă, dar indiferent de gen, când greșim, trebuie să
- 36:56spunem iartă-mă. Și dacă vreți să faceți bine
- 37:00treaba asta să spuneți așa, ai dreptate iartă-mă când spui ai
- 37:05dreptate, aproape că nu mai e necesar să spui iartă-mă da,
- 37:08dacă tot faci un lucru, fă-l bine.
- 37:11Dacă tot faci un lucru, fă-l bine OA 3-a posibilitate este să
- 37:17spui ă, trebuie mă așteptam să mă înțelegi.
- 37:21Am fost nervos, tu știi că muncesc mult și așa a murit mama
- 37:25cu un an în urmă și încă mă resimt și încerci să găsești
- 37:29proptele ca să tot să nu spui iartă-mă tu să nu poți să nu te
- 37:33smerești, dacă ăsta îi spunea lui șeful.
- 37:36Șeful, mă așteptam să mă nțelegi, adică cum să te
- 37:41înțeleg? Scumpule.
- 37:43Păi să nu mai îmi ceri bani? Na să vă puteți imagina pe unde
- 37:47umblă sta cu mintea. Bun, ei bine.
- 37:51Uneori noi facem așa, nu avem puterea pocăinței și a smereniei
- 37:57să ne gestionăm mintea și sufletul și când suntem în
- 38:01situația să ne smerim, să ne smerim într-un mod exemplar,
- 38:08pentru că eu când fac un lucru bine, îi predau soției mele o
- 38:13lecție când va face și ea treaba asta și ea tot bine să facă față
- 38:17de mine. Cum am făcut eu față de ea și
- 38:19amândoi predăm copiilor un exemplu.
- 38:22Că dacă un copil crește între 2 părinți Orgolioși și mândri,
- 38:26deși vin la biserică, copilul ăla va fi la pătrat neiertător
- 38:32și nu-și va cere niciodată iertare că lecția asta a
- 38:35primit-o totdeauna acasă. Frații mei, nu școala duminicală
- 38:41trebuie să ne educe. Copiii.
- 38:44Nu. Biserica nu are rolul să educe
- 38:47copiii. Copiii trebuie să fie educați de
- 38:50părinți. Părinții au responsabilitatea
- 38:54să-și educe nici măcar bunicii bunicii au rolul să îi răsfețe.
- 39:00Sau să-i învețe să se roage? Dar oricum nu se educe pentru că
- 39:05bunicii nu sunt responsabil să educe aia e treaba lui Tata și-a
- 39:08lui mama. De aceea, copiii se au bine cu
- 39:11bunicii. Încă ceva dacă nu ai fi.
- 39:16Făcut lucrul ăsta, nici unul făceam pe ăsta la altul.
- 39:20Adică tu m-ai înjurat și PAC te-am înjurat și eu tu mi-ai dat
- 39:24o palmă PAC si am dat o înapoi. Așa fac oamenii din lume, nu?
- 39:29Pocăiții dinte pentru dinte, ochi, pentru ochi, păr pentru
- 39:33păr, cap pentru cap. Viață pentru Viață.
- 39:38Oameni dragi. Bun.
- 39:42Care dintre noi are puterea să aducă binele în familie sau în
- 39:48biserică, dacă fiecare suntem cu ochii pe celălalt și când
- 39:53greșește e 1, 0 pentru el și noi vrem să fie unu.
- 40:00Noi nu trebuie. Să greșim pentru că a greșit și
- 40:02celălalt asta nu? Este.
- 40:04În țelepciunea lui Dumnezeu, asta este o scuză ieftină care
- 40:08demonstrează nivelul firesc în care uneori ajungem sau asta EO
- 40:15prostie ce lasă-mă în pace, cu filozofia ta asta EO prostie,
- 40:21deci ce încercăm să facem cu asta, încercând să-l umilim pe
- 40:25cel care ne spune că e supărat și luăm dreptul să audă un am
- 40:29sorry. Iartă-mă, deși merita treaba
- 40:34asta. Aș putea spune multe lucruri,
- 40:38dar am să vorbesc puțin despre modelul iertării și când spun
- 40:42asta. Îl aleg pe Dumnezeu ca model de
- 40:46iertare. Cum ne-a iertat Dumnezeu pe noi
- 40:49Dumnezeu ne-a iertat punct sunteți sigur că Dumnezeu v-a
- 40:54iertat 100 de procente, dar pe ce se bazează siguranța
- 41:00dumneavoastră? Bun da e adevărat pe credința
- 41:04noastră, dar cu privire la Dumnezeu pe ce se bazează?
- 41:09Pe seriozitatea lui Dumnezeu Dumnezeu, cum spune, Te rog, s-a
- 41:13terminat te iartă. Dacă Dumnezeu era neserios
- 41:16spunea că tăieri, dar uita. Să.
- 41:19Te ierte ne bazăm pe caracterul lui Dumnezeu când Dumnezeu a
- 41:23spus Te Iert. S-a terminat te-a iertat.
- 41:27Dumnezeu nu stă. Supărăcios mai lasă-mă bun, simt
- 41:30că sunt nervos. Dumnezeu a spus te-am iertat
- 41:32te-am iertat el a spus așa, unu ioan, capitolul unu versetul 9.
- 41:36Dacă voi vă mărturisiți păcatele, dar țineți minte numai
- 41:40dacă dacă și numai dacă e un condițional, dacă voi vă
- 41:44mărturisiți. Păcatele el Dumnezeu este drept
- 41:49și credincios ca să ierte. De orice nelegiuire, știți ce
- 41:57înseamnă în limba română? Orice înseamnă orice, adică
- 42:01orice. În limba română, orice înseamnă
- 42:04orice. Nu eu spun asta așa scrie
- 42:07Biblia. Și ce scrie Biblia?
- 42:09E adevărul Dumnezeu ne iartă de orice păcat în momentul în care
- 42:13ne părăsim și pe în momentul în care ne pocăim și părăsim.
- 42:18Uneori doar ne pocăim și mâine îl mai facem o dată, îl repetăm,
- 42:23E ca la sală, cum spuneam mai devreme, păcatul trebuie nu doar
- 42:27pocăit păcatul trebuie părăsit pentru că o pocăință autentică
- 42:32presupune părăsirea păcatului pe care îl ai.
- 42:36De care te-ai pocăit că dacă zilnic face același păcat și
- 42:41seara te pocăiești de el, Aia demonstrează o legătură, o robie
- 42:47și trece dincolo de a cădea deodată într-o greșeală cred
- 42:51trece dincolo de un păcat accidental, aici e nevoie de
- 42:55cineva să te ajute ca să poți ieși din treaba asta Dumnezeu am
- 43:02vrut să spun că Dumnezeu este modelul de iertare.
- 43:04El ne-a promis că ne iartă și ne bazăm pe el.
- 43:07Starea lui. Cum ne iartă?
- 43:08Dumnezeu pe noi am auzit o predică când cineva spunea că eu
- 43:14trebuie să iert pe cel care mi-a greșit, chiar dacă el nu-și cere
- 43:17iertare. Bă, băiatule, dar de unde ai
- 43:20scos treaba asta? Eu vă întreb Dumnezeu, mă iartă
- 43:24dacă nu mă pocăiesc. Numai cu.
- 43:28Curaj. Că am îmbătrânit în adunare ne
- 43:31iartă Dumnezeu, dacă nu ne pocăim, nu?
- 43:35Nu ne iartă. Trebuie să ne pocăim, trebuie să
- 43:41venim și să spunem doamne Iartă-mă.
- 43:43Îmi pare rău iartă-mă iartă-mă iartă-mă, iată, dar că Dumnezeu
- 43:48ne iartă doar atunci când ne pocăim și dumneata vrei să-mi
- 43:52spui mie că eu trebuie să-l iert pe omul ăsta, dacă nu-și cere
- 43:56iertare. Eu personal.
- 44:01Încerc să iert fără să mi se ceară.
- 44:03Iertare. Spre binele meu.
- 44:06Pentru că mă întâlnesc cu oameni care nu vor cere iertare
- 44:08niciodată și eu am o problemă restul vieții din cauza lor și
- 44:13ca să scap de problema asta eul, ieri, fără să-mi ceară iertare,
- 44:16dar nu scrie Biblia treaba asta. Biblia spune așa, dacă fratele
- 44:21tău. Vine la tine între tine și el
- 44:25și-și cere iertare de 7 ori de 7 ori, iar tatăl.
- 44:32Dumnezeu este modelul de iertare ne pocăim ne iartă.
- 44:37Ne pocăim cu părere de rău cu regret, Dumnezeu ne iartă frați.
- 44:42Trebuie să ne cerem iertare când am când simțim că soția, soțul,
- 44:47copiii, părinții, fratele din Adunare cineva a fost deranjat?
- 44:52Aseară eram acolo cu frații la masa, unde a avut loc logodna și
- 44:57eram mai apropiați unul de altul că era spațiu relativ mic și în
- 45:04spatele meu era un frate. Amândoi ne-am ridicat în
- 45:06picioare, fiecare vorbeam cu cineva spate în spate și din
- 45:10întâmplare amândoi am dat mâna așa nu mai știu ce am făcut, nu
- 45:14mai țin minte ce am făcut, dar am dat mâna care a ieșit din
- 45:16gabaritul. Corpului.
- 45:18Dar dacă dădeam numai eu, nu loveam, dar a dat o și el ca un
- 45:21făcut în același timp și ne-am lovit cot în cot.
- 45:24Și pentru că nu ne-am cunoscut, m-am uitat și sigur că am spus,
- 45:28te rog să mă ierți și el a spus și eu te rog să mă ierți și mi-a
- 45:32plăcut. Și eleganța a avut omul ăsta a
- 45:34fost. Unu pe cinstite.
- 45:37Că nu conta dacă zicea, dar până la urmă a contat un pic, deși nu
- 45:41era mare filosofie ori de câte ori deranjăm pe cineva, sub o
- 45:46formă sau alta, trebuie să reparăm deranjul pe care l-am
- 45:50făcut și asta se repară într-un singur fel.
- 45:53Ai dreptate sunt vinovat, te rog să mă ierți.
- 45:58Dacă puteți și vreți faceți, faceți faceți o o probă numai o
- 46:04probă atâta numai de probă. Spune ți odată soției când e ea
- 46:10mai supărată, indiferent de ce este spuneți i doar atât, ai
- 46:14dreptate, te rog să mă ierți. Și dacă dacă nu o să te miri.
- 46:23Cum se. Împacă.
- 46:28Se împacă total, se împacă imediat pentru că Marea ei
- 46:33problemă este că are dreptate și dumneata nu-i dai dreptate.
- 46:37Încerci să te scuzi. Păi oe personal ai ce face
- 46:40atâta? Scandal din cauza asta.
- 46:43În loc să îi spui, măi femeie. Dreptate, când ai spus că ai
- 46:46dreptate i, s-ar regla? Pulsul și tensiunea.
- 46:51Exact asta este ea are dreptate și noi încercăm să nu-i dăm
- 46:57dreptate. Ea are 2 probleme, în primul
- 46:59rând ce am făcut și 2 că nici măcar nu îi dăm dreptate, adică
- 47:03noi nu. Recunoaștem ce am făcut?
- 47:07Acesta este modelul iertării Dumnezeu când i-am spus
- 47:10iartă-mă, el mă iartă. El nu iartă lumea pentru că
- 47:14lumea nu-și cere iertare, nu se pocăiește.
- 47:18Tot la fel când mie cineva îmi spune iartă-mă, indiferent ce
- 47:21mi-a făcut, eu trebuie să-l iert.
- 47:23Dacă eu nu pot să-l iert, eu am o problemă.
- 47:27Nu el are o problemă, eu am o problemă spui, da ba, da ai
- 47:32făcut prea de tot. Păi dacă Dumnezeu mi-ar spune
- 47:35mie când mă duc seara și spun, doamne Iartă-mă și așa o zi o
- 47:38voce nu ți ar fi rușine. Ai făcut atâtea păcate astăzi și
- 47:42cu un simplu iartă-mă, crezi că scapi?
- 47:46Păi doamne, ce aș putea să fac mai mult și pot să fac mai mult?
- 47:49Iartă-mă îmi pare rău. Pur și simplu Dumnezeu cu un
- 47:54simplu iartă-mă. Mă iartă de multe.
- 47:58Dacă aș putea să le am pe toate aici în față, probabil v-ați
- 48:02îngrozi zi câte s-or fi strâns într-o viață de om.
- 48:07Oameni dragi. Trebuie neapărat să ne cerem
- 48:11iertare pentru orice motiv, când cineva are ceva împotriva
- 48:17noastră și mai ales în familie și trebuie neapărat să iertăm
- 48:21când cel care ne-a supărat mai mult sau mai puțin își cere
- 48:24iertare. Păi, dacă dumneavoastră, la ce
- 48:26vă așteptați mai mult decât să spună iartă-mă?
- 48:29Ce ar putea să fac să dea timpul înapoi?
- 48:32Știți? Că nu se poate da în timp
- 48:34înapoi. Dar am observat că sunt oameni
- 48:37care iartă mai greu. Și atunci.
- 48:41Bun. Ar trebui omul ăla care se
- 48:46împacă mai greu să spună următorul lucru, apreciez că
- 48:49ți-ai cerut iertare te iert? Te rog frumos să-mi dai un pic
- 48:54de timp ca să mă liniștesc emoțional, dar da, te-am iertat
- 48:57că știți cum s-ar putea să se uite și nu te vede foarte vesel
- 49:01și zicea degeaba. Mi-am cerut iertare că tot nu
- 49:03te-ai împăcat. Știți că în familie din astea
- 49:06filozofii din astea nu se mai termină și atunci spune de la
- 49:10început ca să rezolv problema, mulțumesc frumos, apreciez că
- 49:14ți-ai cerut iertare, totul e OK să dăm un pic de timp, ca să mă
- 49:18liniștesc. Am fost marcat de supărat
- 49:21amărât, de ceai de ce s-a întâmplat și de un pic de timp
- 49:23ca să îmi revin. Și în felul ăsta și spui ce
- 49:26simți că noi nu suntem din sticlă să vadă oameni noi.
- 49:29Noi trebuie să spunem CE e înăuntru că altfel își face tot
- 49:32felul de gânduri. Bb care este responsabilitatea
- 49:37iertării pe responsabilitatea iertării.
- 49:40Este să ierți atunci când cineva îți spune Iartă-mă și să spui
- 49:45iartă-mă atunci când cineva este rănit, care sunt piedicile?
- 49:51Împotriva iertării. Păi prima este că vinovatul
- 49:54nu-și cere iertare. De ce nu-și cere, băi?
- 49:58Nu-ți cere, nu nu a învățat nici în copilărie și nu a învățat
- 50:02nici ca adult a pierdut și copilăria și viața de adult.
- 50:07Trebuie neapărat să ne cerem iertare, dar sunt oameni care
- 50:10nu-și cer iertare. Ce facem atunci?
- 50:15Asta nu este ușor de răspuns că dacă e vorba de un frate sau de
- 50:18un vecin să fie sănătos, dar dacă e vorba de ăla care dorm cu
- 50:21el în pat, adică mă refer la soția, soțul la copii, la
- 50:24părinți. Îi complicat acolo că stai nas
- 50:27în nas toată ziua și nu mai poți să-l vezi.
- 50:32Ești ești lovit nemulțumit. O altă posibilă problemă este
- 50:39lipsa de pocăință a celui vinovat, adică el s-a purtat
- 50:43urât a făcut o gafă, te-a supărat și se comportă ca și cum
- 50:47nu s-a întâmplat nimic. El intenționat face asta să
- 50:51demonstreze că nu-i mare lucru, dar nu noi hotărâm, nu cel care
- 50:55a făcut hotărăște dacă e mare lucru sau mici mic, lucru și ăla
- 50:59care a suferit la care a fost nedreptățit.
- 51:02Trebuie să hotărască lucrul ăsta când cineva se simte
- 51:06nedreptățit, nu noi trebuie să spunem, nu lua așa în serios și
- 51:09nu mai face atâta caz. Că dacă ar fi în locul lor lui
- 51:14și noi am face la fel. Apoi persoana nedreptățită nu a
- 51:19făcut niciodată acest păcat. Fiecare om.
- 51:25Are greșeli specifice, de pildă colericii, știți dumneavoastră
- 51:28că există 4 tipuri TEMPERAMENTALE e colericul e ăla
- 51:32foarte iute. Este sangvinicul, este foarte
- 51:36politicos și ă curtu AE, plin de curtoazie, este melancolic U ă
- 51:46și flegmaticul. Flegmaticul este ăla care are
- 51:48tendințe de miștocăreală. Cum își deschide gura, cum te
- 51:51atacă cum te ia peste picior, îți zice așa cu nuanță și
- 51:54flegmaticul. Melancolicul este ăla care tace
- 51:57și vorbește foarte puțin și foarte rar, indiferent ce fel de
- 52:01temperament avem. Suntem la fel de oameni și avem
- 52:05nevoie să înțelegem faptul că. Fiecare face păcate specifice,
- 52:12de pildă, colericul, întotdeauna se va face vinovat de iuțimea
- 52:15lui mulțime, care se poate manifesta prin nervi prin
- 52:20irascibilitate prin prea multă emoție sangvinic.
- 52:24Cu. Se poate face vinovat prin
- 52:26faptul că nu se ține de cuvânt și prin faptul că își asumă prea
- 52:29multe lucruri pe care nu le face.
- 52:33Spuneam mai devreme de flegmatic ăsta ăsta s-ar putea să te ia
- 52:36prea mult peste picior și te rănește.
- 52:39Te simți mișto că rit de tovarășul de viață sau de Tata
- 52:43de mama sau de copil și melancolicul că nu te bagă în
- 52:46seamă. Asta stă bine singur, fără să
- 52:48vorbească cu nimeni. Dacă se căsătorește cineva din
- 52:51categoria asta cu o persoană colerică, atunci este ăla de la
- 52:56de la extrema din stânga șanțul din stânga, cu stan șanțul din
- 52:59dreapta. Ăștia amîndoi să facă foarte
- 53:01mult efort. Ca să se pună împreună pentru că
- 53:04sunt prea diferiți. Adică una e să se căsătorească ă
- 53:09gri cu gri sau negru, cu gri chiar alb cu gri.
- 53:14Dar dacă se căsătorește negru cu alb.
- 53:18Sau roșu cu galben ă e prea mare, diferența trebuie făcut
- 53:23efort suplimentar pentru treaba asta.
- 53:27Apoi repetarea faptei care a produs imaginați-vă asta, vă
- 53:31spun o întâmplare care mi s-a întâmplat.
- 53:33Eram într-o zi într-o într-un magazin foarte mare, unde aveam
- 53:36un căruț în care îmi puneam marfa și eram la început când
- 53:40ne-am mutat noi în Statele Unite.
- 53:43Și. Nu știu cum n-am fost foarte
- 53:46atent și cu căruțul ăla care avea o bară metalică acolo în
- 53:49față. Jos am lovit o femeie, o
- 53:53asiatică, o chinezoaică. I-am.
- 53:55Dat. Chiar aici deasupra călcâiului,
- 53:57zona asta unde. Vasul ăsta de sânge gros am
- 54:01lovit-o destul de tare că femeia săraca s-a speriat a șchiopăta
- 54:04s-a întors mirate, s-a uitat la mine.
- 54:06Am crezut că plesnesc de rușine. Nu știam ce să-i spun iartă-mă
- 54:11iartă-mă iartă. În sfârșit, femeia ce puteam să?
- 54:14Fac a plecat, nu vă vine să credeți ce s-a întâmplat.
- 54:18Ne-am mai învârtit încoace, încolo încoace încolo, printre
- 54:20mulțimea de rafturi, măi oameni buni pe aceeași persoană, a mai
- 54:24lovit încă o dată. I-am mai tras 1 1 cu căruțul, nu
- 54:29știu cum nu pot să-mi dau seama mai pe aceeași persoană.
- 54:32Când am văzut-o că s-a întors din nou la mine și am constatat
- 54:35că e tot ea spuneți dumneavoastră cum puteam eu să
- 54:40conving că n-am vrut să înțeleg odată moment dat în tot
- 54:43magazinul ăsta, sutele astea de oameni ai cășunat pe mine.
- 54:49Sigur din nou iartă-mă. Iartă-mă, dar aia a crezut că
- 54:52ceva nu-i bine. Când se întâmplă de 2 ori cineva
- 54:56să-ți facă treaba asta. E foarte greu să înțelegi bă tu
- 54:59chiar o faci intenționat lucruri de genul ăsta de nuanță pot să
- 55:04încurce și mai tare decât neiertarea în sine, problema în
- 55:07sine, apoi absența unui prieten care să.
- 55:12Ajute. Imaginați-vă următorul?
- 55:13Lucru. Ă.
- 55:15Cineva din biserică mă deranjează.
- 55:19Și spun sau 1 1 om vede treaba asta omul ăla e prietenul meu.
- 55:24El vine la mine și spune așa. Băi ăsta ăsta la toți, faci așa
- 55:29mă stai un batjocoritor. Eu în locul tău m-aș duce și aș
- 55:32zice, el vine și pune gaz pe foc în deschide mintea mă îndeamnă
- 55:37la la la. Să nu ieri sau dacă le ceri să
- 55:41mă duc să-i fac un scandal ăsta e planul a planul B.
- 55:45Prietenul meu vine și îmi spune, mă?
- 55:48Și tu greșești de multe ori lasă-mă, nu-l ține în seamă, e
- 55:52fratele nostru. S-a întâmplat să-ți greșească.
- 55:55Observați cât de mare e diferența între prima reacție și
- 55:59a 2-a reacție? Întrebarea este din care
- 56:02categorie sunt prietenii noștri care ne influențează?
- 56:07Pentru că într-un an 2510, influențați de un om rău, să
- 56:11știți că vom ajunge niște oameni, chiar dacă nu suntem
- 56:14răi, suntem așa răutăți. Depinde cine ne influențează
- 56:20depinde cine ne deschide mintea. Haideți să vorbim puțin despre
- 56:25consecințele iertării sau ale neiertării.
- 56:28Neiertarea provoacă întristare. Neiertarea provoacă mânie.
- 56:35Neiertarea atrage mânia lui Dumnezeu am citit despre faptul
- 56:38că stăpânul a auzit că ăla pe care l-a iertat el de o sumă
- 56:43foarte mare. La rândul lui, n-a iertat pe
- 56:46unul care îi datora o sumă mic. Și știți ce a făcut?
- 56:49L-a chemat înapoi, i-a vorbit foarte aspru și-a spus aruncați
- 56:54în închisoare. Câte păcate mierta mie Dumnezeu.
- 57:00Aproximativ cât va ierta și dumneavoastră.
- 57:03Foarte mult și noi ne supărăm pentru o nimica toată și nu ne
- 57:07mai iertăm unul pe altul. N-avem puterea să spunem
- 57:10iartă-mă, iar uneori dacă îl are putere vinovatul celălalt nu
- 57:13vrea să-l ierte. Fraților, trebuie să fim oameni
- 57:18de cuvânt și maturi. Supărăm pe cineva, indiferent
- 57:21cine e și mai ales în familie. Am să vă dau un exemplu de la
- 57:25mine din familie. La început, când ne-am
- 57:28căsătorit, acum 42 de ani. Ăăă hai să zic așa, mai pe
- 57:34românește, eram Iran cam Bățos așa mai bățos este firul felul
- 57:38meu mai milităros mai mai activ mai iute și s-a întâmplat să mă
- 57:43căsătoresc cu o fată care e la fel și foarte ușor.
- 57:48Ne luăm de de cap foarte ușor. Eu ambițios și ambițioasă, eu nu
- 57:53lăsam ea, nu lăsa și. Eu credeam întotdeauna că am
- 57:59dreptate, nu știu de ce credeam, dar așa credeam.
- 58:02Așa mi se părea mie culmea, ei se părea că și are dreptate și
- 58:08eu aplicam metoda că bărbații au 2 metode când se enervează prima
- 58:12este să nu te bage în seamă, adică se supără, nu mai vorbesc.
- 58:17Și eu încercam să vorbesc cu ea, supus-o împac și ea, nici vorbă
- 58:22supărată acum, eu eu, victima ajunsese vinovat și ea vinovată.
- 58:27Ajunsese victimă. Acum după 42 de ani, dar Carmen
- 58:34se supără pe mine pentru un anumit motiv într-o fracțiune de
- 58:38secundă. Sunt la ea o dată printr-o
- 58:41glumiță, o dată printr-o îmbrățișare o dată printr-un
- 58:45pupătură, o dată printr-o iartă-mă, te rog frumos să știi
- 58:48că n-am vrut să te supăr. Întâmplă în momentul în care îl
- 58:53lași pe om supărat mult timp, supărarea aceea se lasă în
- 58:58adâncul sufletului lui și nu se mai împacă repede și nici ușor
- 59:04pentru că supărarea intră în fibrele ființei lui.
- 59:08Dar când vezi că s-a supărat, du-te cât poți de repede și
- 59:12împacă, că n-a apucat să se așeze supărarea e așa.
- 59:16Acolo la suprafață, dacă faci așa.
- 59:19Ca un fir de praf a plecat. Dar marea problemă este să știi
- 59:24lucrul ăsta și marea problemă este să te disciplinezi, să poți
- 59:27face lucrul ăsta și în felul ăsta singur îți faci viața
- 59:30ușoară și în familie și în biserică, pentru că una dintre
- 59:34marile probleme pe care noi le avem e conflictualitatea.
- 59:38Să știți că sunt mulți oameni care vin la biserică frați și
- 59:41surori și nu vorbesc cu renumita soacră.
- 59:45Nu vorbesc cu mătușoiu cu mătușa cu oameni buni, tu om pocăit ții
- 59:49dușmănie și stai în dușmănie cu rudele tale și vin și te
- 59:53împărtășești cu cina domnului. Ești serios.
- 59:57De ce pocăinței asta de carton? Păi dacă așa ar face?
- 1:00:03Dumnezeu cu noi. Am mai ajunge în frumosul.
- 1:00:07Rai. Oamenii lui Dumnezeu iertarea e
- 1:00:10un lucru serios. E atât de serios încât Isus a
- 1:00:14murit. Pentru ca numele lui să ne putem
- 1:00:17cere iertare și cerându ne iertare Dumnezeu să ne
- 1:00:20primească. Am să mă apropii de încheiere ce
- 1:00:25nu este iertarea? Iertarea nu înseamnă acceptarea
- 1:00:30faptei celui care a greșit când eu ieri nu înseamnă că eu, când
- 1:00:35eu ieri, nu înseamnă că sunt de acord cu ce a făcut el, nu nu-s
- 1:00:39de acord. De obicei, când cineva îți spune
- 1:00:43Iartă-mă pentru că ți-a făcut un lucru conștient și intenționat
- 1:00:46să nu îi spui niciodată, nu-i nici o problemă că dacă îi spui,
- 1:00:50nu-i nici o problemă. El va spune, păi înseamnă că în
- 1:00:53mintea lui nici nu trebuie să îmi cer iertare dacă nu-i nici o
- 1:00:55problemă, spune-i altfel, spune așa.
- 1:00:59Să știi că am fost foarte marcat, de ce ai făcut?
- 1:01:04Dar, pentru că ți-ai cerut iertare?
- 1:01:07Te iert 100 de procente să fii liniștit că totul este ok, nu-i
- 1:01:12spune că nu-i nici o problemă, pentru că nici nu e adevărat că
- 1:01:17nu-i nicio problemă. Este o problemă.
- 1:01:20În concluzie, când iertăm nu înseamnă că am fost de acord cu
- 1:01:25ce a făcut el pentru că am iertat ce înseamnă că pur și
- 1:01:27simplu am iertat. Apoi iertarea nu înseamnă
- 1:01:32aprobarea la ceea ce s-a întâmplat și nici neglijarea.
- 1:01:36Iertarea nu este scuza re iertarea este iertare.
- 1:01:39Care este diferența dintre ele? Păi diferența este mare exact ce
- 1:01:44spuneam puțin mai devreme? Cineva îți spune Scuză-mă pentru
- 1:01:48că vrea să treacă și nu are loc, dar când cineva spune iartă-mă,
- 1:01:53înseamnă că îți este dator verbul din Biblie.
- 1:01:57Este exact ce a spus cristos în pasajul pe care l-am citit să-ți
- 1:02:00plătească datoria când trebuie să ierți pe cineva, el trebuie
- 1:02:05să-ți plătească datoria ăla care este vinovat plătește datoria la
- 1:02:11cel care a fost nedreptățit. Iertarea nu este uitare și o să
- 1:02:15închei cu gândul ăsta. Frați și surori am auzit oameni
- 1:02:19care mai în glumă, mai în serios, spun așa te iert, dar nu
- 1:02:23te uit și ei vor să spună că iertarea presupune uitare oameni
- 1:02:28dragi dumneavoastră, sunteți conștienți ce spuneți când
- 1:02:31spuneți treaba asta? Poate cineva să uite ce s-a
- 1:02:35întâmplat? Numai dacă, doamne ferește, ne
- 1:02:39pierdem discernământul. Nu mai confundați iertarea cu
- 1:02:43uitarea oameni că ei asta e lucru de grădiniță de desene
- 1:02:46animate. Noi nu uităm niciodată ce s-a
- 1:02:50întâmplat că avem prin mila lui Dumnezeu.
- 1:02:53Suntem întregi. Cum să uit?
- 1:02:57Nici vorbă să uiți, dar ce faci când ierți?
- 1:03:02Nu mai aștepți de la omul ăla să-și plătească datoria și este
- 1:03:08liber. Nu mai îmi datorez nimic.
- 1:03:11Adică trebuia să îmi dai 100 EUR, numai mi dai fii liniștit.
- 1:03:15Este ok asta înseamnă să ierți, dar asta nu înseamnă că am.
- 1:03:19Uitat cum să uiți? Credeți că Dumnezeu uită când ne
- 1:03:23iartă îmi veți spune da aruncat în marea uitării?
- 1:03:26Aceasta este o metaforă ca să ne asigure de faptul că Dumnezeu
- 1:03:30când ne-a iertat, ne-a iertat, dar să nu spuneți că Dumnezeu.
- 1:03:33Așa de incapabili încât îl apucă uitarea e un moșuleț care nu mai
- 1:03:36știu. Și-a pus ochelarii oameni dragi,
- 1:03:39nu vă așteptați ca să uitați când iertați.
- 1:03:44Că dacă uităm înseamnă că suntem prea bătrâni sau avem probleme.
- 1:03:47Eu știu cum memoria uitarea nu este iertare și iertarea nu-i
- 1:03:51uitare. Iertarea este un act voluntar.
- 1:03:56De a nu-l. Mai face responsabil pe omul
- 1:03:58vinovat de ceea ce ți-a făcut și spui din punctul meu de vedere,
- 1:04:03ești liber te, poți împărtăși și Dumnezeu să te binecuvintez asta
- 1:04:07nu-i uitare. Deloc nici 100 de nici un
- 1:04:10procent dintr-o sută nu este uitare, ci este doar.
- 1:04:15Generozitatea de ai, spune celui care îți este dator că nu îți
- 1:04:20datorează nimic? Dacă practicăm în familie lucrul
- 1:04:24ăsta fraților, beneficiul este că copiii și nepoții vor crește
- 1:04:28în atmosfera asta pe care o văd în primii 20 de ani de viață, la
- 1:04:31Tata și la mama și asta se numește caracter.
- 1:04:36Am citit am văzut am cunoscut oameni care spun, Îl iubesc pe
- 1:04:40Dumnezeu, dar urăsc biserica că E plină de ipocriți.
- 1:04:43Mi s-a părut înspăimântătoare afirmația și într-o oarecare
- 1:04:47măsură adevărată. Mea, să știți că noi nu avem.
- 1:04:52O licență să intrăm aici în baza unor merite sau a unui proces de
- 1:04:56maturizare finalizat și intră cine vrea și ipocritul și
- 1:05:01Sfântul și nepocăit ul și prietenul și botezatu și
- 1:05:04păcătosul și căzutul. Aici intră toată lumea EO sală
- 1:05:07publică, unde la intrare nu te măsoară, nu te cântărește nimeni
- 1:05:12ei, dar oamenii din lume aud că ăla merge la biserică.
- 1:05:16Și dacă aude că la care bea merge la biserică, spune la
- 1:05:20biserica Aia să bea. Dar nu se bea alcool la biserica
- 1:05:23Aia vine unu care bea. Da oamenii generalizează.
- 1:05:29Hei din acest motiv, frați și surori trebuie să avem grijă ce
- 1:05:34văd copiii noștri la noi. Uneori când se fac copiii noștri
- 1:05:39mari. De abia atunci înțelegem că nu
- 1:05:43ne-am făcut datoria să educăm noi.
- 1:05:44Confundăm creșterea cu educația, frați și surori.
- 1:05:48A crește un copil. Este un acre și o pisică și un
- 1:05:52câine, și un copac, un măr în grădină a educa înseamnă a te
- 1:05:57ocupa de caracterul lui. Caracterul dezvoltarea
- 1:06:03caracterului este cea mai evidentă.
- 1:06:07Manieră de a arăta pocăința nu există o mărturie a pocăinței
- 1:06:13mai profunde decât manifestarea caracterului.
- 1:06:17Cum poate un om născut din nou să nu fie un om de caracter?
- 1:06:20Da e da, nu e nu ora 09:00 9 și 5.
- 1:06:26E 9. Dacă se întâmplă să întârzii
- 1:06:30suni și spui Iartă-mă întârzii 10 minute Iartă-mă, te rog ajung
- 1:06:34în 10 minute mai târziu, dar nu te faci că plouă apare acolo la
- 1:06:3790 și zâmbind, păi ce zice ăla nu mai face afaceri cu dumneata
- 1:06:42că se duce și el de râpă. Cum ești dumneata dus de râpă
- 1:06:45frați și surori, pocăința noastră trebuie să ne conducă la
- 1:06:49sfințenie, nu la religiozitate, trebuie să ne conducă la
- 1:06:52sfințenie, să fim niște oameni de caracter, să fim niște oameni
- 1:06:57care trăim în neprihănire. Să fim sfinți cu fapta în mod
- 1:07:03real, să ne rugăm pentru asta, practicând disciplinele
- 1:07:06spirituale. Să luăm pe rând defectele pe
- 1:07:11care le avem și cu câte unul să ne luptăm, eliminându-le cum
- 1:07:15prin repetare. Iar în felul acesta.
- 1:07:19Copiii noștri. Biserica care ne cunoaște va
- 1:07:22avea stimă față de noi, va dezvolta admirație pentru că își
- 1:07:26dă seama că stă de vorbă cu un om serios care ia pocăința în
- 1:07:31serios și care se luptă să-i placă lui Dumnezeu frații mei,
- 1:07:35surorile mele am vrut să prezint acest aspect.
- 1:07:38Practic, chiar dacă suntem în ajutorul sărbătorilor de iarnă,
- 1:07:43pentru că trecând pe la dumneavoastră am vrut să vă aduc
- 1:07:45aminte că trec anii am 42 de ani de pocăință.
- 1:07:50Dacă aș pune taille. Faianță n-aș fi eu specialist la
- 1:07:55pus faianță, după 42 de ani de pus faianță.
- 1:07:58Sigur, dumneavoastră, care faceți prăjituri, mă rog mâncare
- 1:08:02cofeturi, cum faceți după 42 de ani de făcut pâine, gogoși sau
- 1:08:06eu mai știu ce păi mănânci de nu te saturi.
- 1:08:09Adică te specializezi, domnule, după 42 de ani de făcut, același
- 1:08:13lucru pe am 40 de ani, de pocăință, Fraților.
- 1:08:17Sunt eu specializat în pocăință a ajuns pocăința mea.
- 1:08:23Uitați-vă la faianța asta, cât de bine e pus am pus și eu
- 1:08:26faianță în baie când eram în România, că n-am avut bani să
- 1:08:28chemi meșteri, dar te împiedici în ea.
- 1:08:31Deci când zici că scări, de ce? Că nu știu meserie.
- 1:08:36Oameni dragi, propuneți-vă încă o dată în această dimineață.
- 1:08:40Să fiți oameni respectați în familiile dumneavoastră să vă
- 1:08:44admire copiii și când plecăm să rămână în urma noastră, un
- 1:08:48parfum plăcut. Pastorul s.
- 1:08:53Să se uite la noi și să spun în mintea lui omul ăsta, nu EO
- 1:08:55problemă în adunare omul ăsta este o soluție în adunare.
- 1:08:59Sunt eu o problemă în adunarea în care sunt sau sunt o soluție
- 1:09:04în problema în care în adunarea în care sunt caracterul.
- 1:09:08Este pocăința mea văzută. Caracterul este pocăința mea
- 1:09:13văzută. De aceea, acolo unde este
- 1:09:16pocăință, este și un caracter bun să ne rugăm domnului frați
- 1:09:21și surori să devenim oameni de caracter, oameni pe cuvântul
- 1:09:24cărora se poate conta oameni cu o viață sfântă, nu ipocriți,
- 1:09:28care încearcă să pară, în loc să fie duhul domnului, să coboare
- 1:09:33peste noi și să ne binecuvinteze.
- 1:09:35Amin.