Latest / Fiti Oameni / Iosif în Egipt de Dionisie Giuchici (poezie) - Mitică Fedur
Transcript
- 0:00Binecuvântat domnul. E adevărat, era la un sfârșit de
- 0:07slujbă, nu la început. Și spunea Fratele care a condus
- 0:12slujba, profităm de ocazie că îi fratele venit mai de departe, să
- 0:18mai recite o poezie, că era 12 și.
- 0:22Și trebuia să se încheie slujba și am ieșit așa m-ai emoționat
- 0:28și am spus, nu știu ce poezie să mai recit la ora aceasta.
- 0:33Și un frate mai din față a pus mâna la gură și a spus.
- 0:37Scurt. Și.
- 0:42Mai că aș întreba în seara la început.
- 0:45Ce poezie să recit că nu știu și mi-e teamă.
- 0:50Și aș vrea să fie o teamă sfântă, să nu strige cineva din
- 0:54bancă o poezie cu har Frate. Chiar dacă i scurta, chiar dacă
- 0:59ai lungă să fie har și aș vrea să vă spun harul lui conservat
- 1:04la mine. Și nici la fratele și nici la
- 1:07frați harului la domnul. Sheldon măsura în care ne
- 1:12smerim, îl rugăm, domnul Nu face risipă.
- 1:16În măsura în care cerem și o dorim, domnul se ocupă de noi.
- 1:21Și m-am. Gândit așa cu ajutorul domnului
- 1:24să recit o poezie pentru tineri. Zic.
- 1:30O poezie frumoasă. N-am memorat o acum când eram
- 1:35tânăr și tot mai frumoasă, mai frumoasă ă, aș încerca așa.
- 1:42Cât se poate să să nu fie nici una de pe internet, dar nu le-am
- 1:46dat eu nu le-am dat eu nici una măcar măcar o strofă.
- 1:50Nu le-am dat și le-au dat frații care au găsit cu cale poeziile
- 1:56le găsiți pe internet, dar ele sunt că cum îți conservele reci
- 2:01ă așa cum îs pe când aduna râs fierbinți, cu lacrimi cu harul
- 2:08de la și îs frumoase în adunare. Cele de pe internet sunt așa cum
- 2:14sunt, sunt și bune alea când ești în mașină și dai mai dai
- 2:18asculți o cântare, mai o poezie viorescu acelea, dar nu scana
- 2:23donare. Aș dori în seara aceasta să dăm
- 2:26slavă Domnului. 12 frați odată au trăit.
- 2:32Dar nu la fel. Pe câmpia îndepărtată sta
- 2:37bătrânul Israel. Iacov își iubea feciorii, mai
- 2:42ales pe Iosif, care cerceta pe câmp păstorii ducându-le de.
- 2:47Mâncare. Tânărul se deosebite de cei 11
- 2:51frați. Tatăl pe el îl iubise mai mult
- 2:55ca pe ceilalți. Era tânăr, dar credința l-a
- 2:59pătruns și l-a schimbat. El întrecea prin știința viselor
- 3:04ce le-a visat, ce îi vom face, se gândiră să scăpăm de
- 3:08visătorul. Frații lui se sfătuiră ca să-i
- 3:11stingă viitorul. Iosif s-a dus pe câmpie.
- 3:16Lor să le aducă pâine poate astăzi, poate mâine și când l-au
- 3:20zărit în vale repede, s-au sfătuit moartea, să i-o pună în
- 3:24cale ca să moară negreșit. Fraților că noastră mână e păcat
- 3:29să vărsăm sânge aruncați în fântână și apoi singur se va
- 3:34stinge. Ruben a vi-a gând să-l scape.
- 3:38De aceea a insistat, dar când iosef aproape frații lui nu l-au
- 3:43iertat. În fântână fără apă, eu si se
- 3:47zbătea în taină aruncat de viu în groapă, dezbrăcându-l dea lui
- 3:52haină. Iată, îți visele cum zboară, ai
- 3:55dorit să stăpânești Vino dacă poți afară peste noi ca să
- 4:00domnești, dar neprihănirea îl scapă pe acel neprihănit și din
- 4:06apă și din flăcări și din cuie răstignit ascultați, mă pe mine
- 4:12zise iuda ia priviți. Hai să-l vindem mai bine la
- 4:16acești ismaeliți care din Egipt coboară ducând robilor în piață.
- 4:22Frații îl scoaseră afară și îl vândură pe viață.
- 4:27Eu să fie dus în robie jos în țara de pe Nil.
- 4:32Tatăl său, nimic nu știe deal lui iubit copil.
- 4:36Frații lui se sfătuiră ca să junghie un țap.
- 4:41O minciună ticluirea care le trecut prin cap.
- 4:45Hai repede îi luară și în sânge, i-au muiat.
- 4:49Să se creadă că o fiară pe Iosif l-a sfâșiat tată.
- 4:54Ea privește tată. Nu-i haina lui Iosif, oare am
- 4:59găsit-o sfâșiată și călcată în picioare?
- 5:02Iosif e ucis de o fiară. Fiul meu ar fost răpus.
- 5:07De ce te-am trimis afară? Iosif de ce te-ai dus?
- 5:13În cenușa umilirii, multe stele au apăsat.
- 5:18Tragedia despărțirii dintre tată și băiat, însă soarele răsare
- 5:24cât ar fi noaptea să fie a lui iacov întristare va zbura.
- 5:31Dar el nu știe. Căci o mână nevăzută în Egipt îl
- 5:36sprijinește pe cel credincios, îl ajută pe Iosif, căci el
- 5:41trăiește. Iată într-o casă mare, devenind
- 5:45ca primă sluga aici altă încercare de care trebuie să
- 5:49fugă că stăpână în ispită vrea să-l vândă în păcat.
- 5:54Haina iar ea a fost oprită. Și aici l-au dezbrăcat doamne.
- 6:02Câtă încercare? Câte lovituri de bice.
- 6:06Pentru ce s atâtea oare cine știe să explice?
- 6:11Nu știa. Că prin răbdare el se urcă nu
- 6:16coboară domnul pentru a lui lucrare.
- 6:20Îl măsoară. Dumnezeu prin el vorbește și la
- 6:25rob și la împărat, căci Iosif le tâlcuiește visele ce le-a visat.
- 6:31Iată, sala cea secretă. Iată robul cel închis.
- 6:35Împăratului repetă tot ce a văzut în VIS arătându I cele 7
- 6:40taine care eu ieșit din râu. Cele 7 vaci cu lapte și 7 spice
- 6:45de grâu. Și cum cad într-o minune din
- 6:48grăsime din rodire s-au schimbat în uscăciune fără nici o
- 6:55tâlcuire. Iosif a înțeles minunea repetată
- 7:01în Mister. Căci avea în țelepciune de la
- 7:05Dumnezeu din cer. Este o singură lucrare împărate
- 7:09Visul tău iată al lui Deslegare vine de la Dumnezeu.
- 7:15Vor fi 7 ani în țară de belșug de bogăție, apoi vor fi 7 Iară
- 7:22ani de Mare sărăcie asta înseamnă bogăția spicelor ce
- 7:27erau pline și ele goale sărăcia sărăcia care vine acum iată
- 7:34hotărăște și alege un bărbat. Unul ce se potrivește înțelept
- 7:40și devotat lui să-i dai însărcinare în cei 7 ani cu rod.
- 7:47Ca să strângă în grânare grâu pentru întreg norod Iosif I.
- 7:54Văd că în tine duhul lui Dumnezeu.
- 7:57Stai aici lângă mine să fie ajutorul meu, dar la asta nu se
- 8:03așteaptă iosif să stea lângă tron și să fie mâna dreaptă la
- 8:09împăratul FARAON. Iar în carele de gală lawsuit
- 8:13i-au dat onoare Iosif, fără îndoială, încep o lucrare, și-a
- 8:19strâns multă bogăție în cei 7 ani bogați în măreața împărăție,
- 8:26prin umilii lui Argați. Însă vântul suflă tare.
- 8:31Iată anii cei săraci, seceta e tot mai mare se duce grâul din
- 8:38saci vestea despre a lui hambare și de grâul adunat s-a dus și
- 8:44peste hotare și străinii au aflat iacov.
- 8:50E în disperare cu cei 11 fii nu mai au nici ei mâncare nici
- 8:56acasă, nici pe câmpii, atunci cu sufletul rece.
- 9:01Și cu sacii în spinare au plecat dintre ei 10 greu să aducă
- 9:06fiecare înspre țara depărtată spre Egipt.
- 9:11Toți au pornit. EO, iată eu sexy arată de
- 9:16departe a zărit. El era guvernatorul.
- 9:21Dar ei nu îl mai cunosc ura. La el venea tot poporul greu să
- 9:27ia după măsură cu privirile smerite, a plecat în țărână cele
- 9:3410 caravane înaintea lui se închină.
- 9:38Robii tăi doresc bucate. Că de nu cu toți pierim, auzind
- 9:44de a ta cetate noi din canaan venim.
- 9:48Ia, uitați-vă la mine. Iosif supărat se face.
- 9:53Aruncând spre ei, rușine vorbe care să-i atace ați venit să
- 9:58vedeți țara s-o iscodiți, iar apoi când vine seara să vă
- 10:02întoarceți să fugiți, ați venit în cercetare, dar v-am prins,
- 10:07n-o să scăpați a Egiptului hotare.
- 10:11Ați venit să spionați, suntem oameni cumsecade.
- 10:16Suntem 12 frați. Robii tăi nu sunt de scoade, noi
- 10:22suntem înfometați. Mai avem un frate care e acasă
- 10:27lângă cord. Celălalt puțin mai mare, nu mai
- 10:33e. Iosif e mort.
- 10:37Oare nu v-am spus eu bine că sunteți iscoditori?
- 10:41Vreți să mă mințiți pe mine și pe ai mei slujitori?
- 10:46Pe a lui faraon viață, nu vă cred pentru nimic.
- 10:50Până nu va fi de față fratele vostru mai mic.
- 10:55Vreau dovada voastră vie, vorbele n-au apărare, vreau
- 10:59să-mi dovediți și mie adevărul, fiecare iosif.
- 11:04Le-a înțeles durerea. Câte nu-i trecea prin gând?
- 11:10Nu-și mai regăsea puterea. S-a ascuns de ei plângând.
- 11:15Tatăl meu încă trăiește. De atât, timp eu sunt străin.
- 11:21Ca un râul Năvălește dorul lui de Beniamin și chemându i pe cei
- 11:2710. Iosif care e iubit.
- 11:32Le-a dat grâul ca să plece, dar pe unul l-a oprit.
- 11:37Unul a rămas arvună, simion, băiatul FIN până când ei
- 11:43împreună. Au venit cu beniamin.
- 11:47Numai soarele și luna mai lipsirea dintre ele.
- 11:52Căci iosif și-a strâns cununa. Cea de 11 stele.
- 11:58Și ducându-i sus în casă. Dându-le și de mâncare le-a dat
- 12:03greu să pleci acasă spre uimirea lor cea mare, dar pe când a vrut
- 12:08să plece, încă nu recunoscură frații lui cei 11.
- 12:14Au ajuns la încurcătură, fiindcă beniamin sărmanul este aspru
- 12:20acuzat. Acuzându L Egipteanul, căci
- 12:23paharul la Folat, Iosif își trimise sluga după ei să-i
- 12:29urmărească slujitorul. Dădu fuga și strigă să se
- 12:33oprească. Oare acesta vă e darul?
- 12:37Pentru bine să faci rău. Pentru ce ați furat paharul
- 12:43vasul stăpânului meu nu se poate.
- 12:47EO greșeală ba se poate las furat.
- 12:51Slujitorul lui înșeală, căci Iosif l-a însărcinat.
- 12:56Să-i oprească frățiorul sluga printr-un șiretlic ca să-și
- 13:02potolească dorul. Lângă fratele mai mic.
- 13:06Ei susțin că sunt fără vină și că n-au acest păcat.
- 13:11Având fruntea tot senină, s-au oprit și s-au mirat și căutând
- 13:18în saci la 10. N-a găsit la ei nimic.
- 13:22Atunci egipteanul trece și la sacul celui mic.
- 13:27Fața lor era ca jarul. Căci slujitorul Chirac scoase
- 13:33dintre grupa harul de la beneamin de în sac.
- 13:37Toți cu fețele plecate. Disperați și plini de frică.
- 13:44Despre cele întâmplate nu știau ce să mai zică.
- 13:49Iată, îi duci la judecată cu paharul pentru vin.
- 13:53Slujitorul îl arată lui Iosif. Pe veniamin.
- 13:58Încercându-le credința. Cântărindu lui Bob cu bob.
- 14:05Iosif. Pronunță sentința el.
- 14:10Îmi va rămâne rob? Atunci eu da.
- 14:15Vânzătorul a lui eu si vechi destin.
- 14:19Se face mijlocitorul. Fratelui său, beniamin, domnul
- 14:24meu. Îngăduiește să rămân eu vinovat.
- 14:29Fiindcă tata îl iubește foarte mult pe acest băiat.
- 14:33El îi încălzește sânul și al tatălui suport.
- 14:39Mângâindu-l pe bătrânul pentru iosif care i mort.
- 14:45Apoi bietul nostru tată. Văzând că el va lipsi va cădea
- 14:51de struț pe vatră de durere, va muri auzind al lui cuvinte,
- 14:59Iosif n-a mai rezistat. Dorul după al lui părinte inima,
- 15:04i-a sfâșiat. Și atunci izbucni deodată plin
- 15:09de lacrimi către ei. Mai trăiește al meu tată.
- 15:14Eu sunt eu si frații mei, eu sunt cel ce am fost în groapă,
- 15:22eu sunt cel ce am fost vândut. Fără pâine, fără apă.
- 15:28Și prin câte am trecut. Copleșit de amintire lângă el pe
- 15:33toți îi cheamă să îi simțea scă lui iubire și să nu le fie
- 15:38teama. Fiindcă planul de salvare ei
- 15:43Dumnezeu l-a întocmit. Să le dee de mâncare lor prin
- 15:49Iosif cel iubit, iar paharul bucuriei s-au umplut din peste
- 15:55el când i-au povestit copiii la bătrânul Israel.
- 16:02Că mlădița lui iubită n-a murit IOSIF e viu numai haina cea
- 16:09pestriță. În sicriu.
- 16:13Fiul meu încă trăiești de vreau să-l văd până nu mor ca urâtul
- 16:20năvălește al lui Iosif tainic dor parcă nu-i venea să creadă
- 16:25la Bătrânul întristat, atunci au plecat să-l vadă.
- 16:30Pe iubitul lui băiat. Cu familia întreagă.
- 16:35Iacov în Egipt Coboară domnul rănile i leagă înainte ca să
- 16:41moară lacrimi de bucurie. În Egipt.
- 16:47E. Sărbătoare, căci micuța
- 16:50împărăție aici se va face mare. Fiindcă cel ce cârmuiește.
- 16:58Peste neamuri și popoare, iar cel ce ne iubește Dumnezeul
- 17:04nostru mare? Întâlnire minunată bucurie de.
- 17:10Nespus. Vom avea și noi.
- 17:14O dată nu cu iosiv cu Isus, domnul să ne dea la toți amin.