Latest / Fiti Oameni / Semnificația zilei Cincizecimii - Alin Bob
Transcript
- 0:00Iubiți frați și surori vă invit să deschidem cuvântul lui
- 0:03Dumnezeu la cartea faptele Apostolilor, capitolul II.
- 0:08Aș vrea să citim începând cu versetul întâi pagina 1056, în
- 0:13Sfânta Scriptură. Fapte capitolul II cuvântul
- 0:19domnului spune astfel. În ziua Cincizecimii.
- 0:24Erau toți împreună în același loc.
- 0:28Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic
- 0:33și a umplut toată casa unde ședeau ei.
- 0:37Niște limbi ca de foc au fost văzute, împărțindu-se printre ei
- 0:42și s-au așezat câte una pe fiecare din ei.
- 0:46Și toți s-au umplut de duh sfânt.
- 0:49Și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea
- 0:52duhul să vorbească. Și se aflau atunci în Ierusalim
- 0:57iudei ai cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
- 1:03Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas
- 1:07încremenită pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
- 1:12Toți se mirau se minunau și ziceau unii către alții.
- 1:17Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni, cum dar îi auzim
- 1:23vorbind fiecăruia din noi în limba noastră în care ne-am
- 1:27născut. Parți mezi elamiți, locuitori
- 1:31din Mesopotamia, iudeea, Capadocia.
- 1:35Pont. Asia frigia pamfilia, Egipt,
- 1:41părțile Libiei dinspre cirena oameni oaspeți din Roma Iudei și
- 1:46Prozeliți Cretani și arabi. Îi auzim vorbind în limbile
- 1:50noastre, lucrurile minunate ale lui Dumnezeu, toți erau uimiți,
- 1:55nu știau ce să creadă și ziceau unii către alții.
- 1:59Să zică aceasta. Amin.
- 2:04Vă invit să ocupați locurile iubiți, frați și surori.
- 2:09Permiteți-mi să îmi exprim bucuria de a fi în prezența lui
- 2:15Dumnezeu în părtășie cu Biserica Sfânta treime din bistrița,
- 2:21alături de soția mea și cei 2 băieți ai noștri?
- 2:26Mulțumim fratelui păstor Victor pentru invitația pe care mi-a
- 2:30făcut-o mulțumind Vărului. Care ne-a primit cu ospitalitate
- 2:37aici în bistrița ne găsim pentru prima dată în locul acesta și.
- 2:44Ca să folosesc să parafrazez. Niște cuvinte, am dorit mult să
- 2:51ajung aici. Pentru că avem la sacramento
- 2:55familii scumpe cu care slujim domnului, m-am bucurat să fiu
- 3:00întâmpinat aici de fratele Ioan Crețu, familia Crețu.
- 3:04O să fie așa o punte de legătură.
- 3:08Între bisericile noastre, dar. Între slujitorii bisericii
- 3:15noastre din Sacramento, Fratele păstor Mircea Berci, este
- 3:20colaboratorul meu, cel mai apropiat pastor asistent cu care
- 3:23colaborăm. Frumos în lucrarea lui Dumnezeu
- 3:27și ne bucurăm de părtășie în lucrarea domnului.
- 3:31De asemenea, vă transmiteți salutări alături de familiile
- 3:34bercea Mircea și nelu ă și Fratele gabi bachiș, tot de
- 3:41aici, din bistrița și doresc să spun din toată inima ca Dumnezeu
- 3:45să vă binecuvinteze. Să vă dăruiască har în tot ce
- 3:49faceți spre slava lui. Această zi este o zi de
- 3:53sărbătoare, nu numai pentru biserica Penticostală, dar
- 3:57pentru Biserica RĂSCUMPĂRATĂ. Ziua cincizecimii, o zi care a
- 4:04adus atâta bucurie, o zi care a adus viață.
- 4:09Suflu Bisericii, după. Înălțarea la cer a domnului
- 4:13nostru Iisus Hristos și. Aș vrea să poposim.
- 4:17Câteva minute să observăm câteva lucruri.
- 4:21Despre ceea ce însemnează. Ziua aceasta specială în viața
- 4:24bisericii lui Dumnezeu. La semnificația acestei zile.
- 4:30Care a însemnat Pogorârea duhului Sfânt, împlinirea
- 4:36făgăduinței pe care Dumnezeu a făcut-o încă din vechime pe care
- 4:39domnul Isus Hristos a reamintit OA subliniat-o, a promis o
- 4:45ucenicilor și. Prin ei și 9.
- 4:48Tuturor celor ce suntem credincioși domnului și.
- 4:51Ne considerăm ucenici ai lui Iisus.
- 4:54Hristos. Un lucru pe care lumea nu-l
- 4:58înțelege, așa cum spunea. Mântuitorul pentru că nu-l
- 5:01cunoaște, nu-l poate primi. Avem de aceea dragii mei, un
- 5:07statut special în ochii lui Dumnezeu și am primit acest duh
- 5:12al. Înfierii, care ne face să
- 5:14strigăm Ava, adică tată. Un duh.
- 5:18Care ne dă dreptul. Să ne numim copii ai lui
- 5:20Dumnezeu și să intrăm într-o. Relație de tată și fiu sau
- 5:24fiică. Cu, creatorul nostru și cu
- 5:27răscumpărătorul nostru. Binecuvântat să fie numele.
- 5:30Lui. Însă, așa cum am observat la
- 5:33citirea pasajului spre. Final, oamenii se întrebau.
- 5:38Ce este aceasta? Lumea nu înțelege această
- 5:41lucrare și de aceea. Poate și dintre noi la anumite
- 5:46împrejurări și momente. În anumite întâlniri.
- 5:50Sau conversații, întâmpinăm tot felul de întrebări.
- 5:53Sau chiar de opoziție față de această lucrare neînțeleasă de
- 5:58oamenii firești, pentru că spunea postului lucrurile.
- 6:02Duhovnicești trebuiesc judecate duhovnicește.
- 6:07Aș vrea dragii mei să vă reamintesc că atunci când
- 6:10Dumnezeu a făcut o minune, când Dumnezeu a trimis.
- 6:15Resurse din cer oamenii și-au pus întrebarea ce?
- 6:19Este aceasta. Dacă mergem pe paginile
- 6:22vechiului testament, atunci când man a.
- 6:25Început să cadă peste poporul Israel.
- 6:28Care era în călătoria spre țara promisă, oamenii și-au pus
- 6:32această întrebare. Man who de unde a.
- 6:34Devenit denumirea de mană. Ce este aceasta?
- 6:41Când vine ceva din cer de la Dumnezeu, oamenii nu au o
- 6:45explicație. Oamenii sunt obișnuiți să
- 6:47frământe ei pâinea, să samene să recolteze, să ducă la moară, să
- 6:53macine să dea formă hranei de fiecare zi, dar vine o pâine
- 7:00venită din cer. Vine o resursă de care Dumnezeu
- 7:04poartă de grijă. Vine ceva direct de la Dumnezeu,
- 7:08fără contribuția vreunui om și oamenii nu se așteaptă la
- 7:12aceasta, sunt luați prin surprindere.
- 7:14Este o lucrare neînțeleasă și se întreabă.
- 7:17Ce este aceasta? La fel a fost.
- 7:20Și la Pogorârea Duhului Sfânt. Când Dumnezeu a trimis resurse
- 7:24pentru ca viața noastră. Să.
- 7:26Fie trăită în Plinătatea duhului Sfânt ca noi să putem aduce o
- 7:30roadă sfântă spre slava Mântuitorului nostru.
- 7:34Oamenii s-au întrebat. Ce este aceasta s-au?
- 7:38Străduit oamenii să trăiască frumos, să se ghideze după legea
- 7:43morală pe care Dumnezeu a dat o lui Moise oameni, poate nu numai
- 7:48din Israel, dar din toate națiunile pământului.
- 7:51S-au condus după conștiință. După informația pe care au
- 7:55primit-o din partea lui Dumnezeu, dar a venit o vreme o
- 7:58vreme specială o vreme care determină începutul bisericii, o
- 8:04epocă pe care o numim a Duhului sfânt când Dumnezeu a vrut să
- 8:09locuiască în inima omului, să-și așeze locuința Hristos în noi
- 8:15nădejdea slavei de slăvit să fie numele domnului.
- 8:19Oamenii nu înțeleg aceasta și au pus întrebarea ce vrea să zică
- 8:24aceasta? Ce este această lucrare care nu
- 8:27are nevoie de degetul omului? Este lucrarea care însuflețește
- 8:34poporul lui Dumnezeu, care dă îndrăzneală în Mărturisirea
- 8:38Evangheliei care ne dă putere de biruință asupra păcatului care
- 8:43ne face să trăim pentru gloria lui Dumnezeu.
- 8:45În așteptarea revenirii Mântuitorului nostru Iisus
- 8:49Hristos. În vechiul testament,
- 8:53sărbătoarea aceasta a coincis și vedem ceea ce s-a întâmplat în
- 8:57Ierusalim cu sărbătoarea rusaliilor după modelul vechi
- 9:04TESTAMENTAL, atunci când erau aduse cele dintâi roade înaintea
- 9:10lui Dumnezeu, în leviticul 23. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune
- 9:15că la Paști se aducea un snop ca pârgă a secerișului ca cel
- 9:23dintâi rod la Paști și acesta îl reprezintă pe domnul Isus
- 9:29cristos, cel înviat din morți pârga celor Adormiți, cel întâi
- 9:34născut dintre cei morți, cum îl numește apostolul Pavel după el.
- 9:39După aceea, spune scriptura, tot în leviticul 23 de la versetul
- 9:4415 în continuare. Să numărați 7 săptămâni și în
- 9:51ziua următoare, după cele 7 săptămâni în a 50-a zi care nu
- 9:58întâmplător în planul lui Dumnezeu, coincidea cu ziua de
- 10:01duminică, nu sabatul și în ziua de duminică o să aveți o
- 10:07sărbătoare sfântă, să aveți o sărbătoare în cinstea domnului
- 10:12și atunci să vă prezentați. Cu un dar care constă în 2 Pâini
- 10:18și acestea reprezintă Israelul și neamurile care sunt
- 10:22prezentate înaintea lui Dumnezeu ca rod al lui Isus Cristos ca
- 10:27cei răscumpărați de sângele scump al Mielului binecuvântat
- 10:32să fie numele domnului. Aceasta este sărbătoarea pe care
- 10:36poporul Israel o avea în zilele acelea și în care toți bărbații
- 10:43erau chemați să vină la Ierusalim să se închine înaintea
- 10:46lui Dumnezeu. Să vină la templul.
- 10:49Lui Dumnezeu să caute fața lui Dumnezeu să primească legea lui
- 10:54Dumnezeu și în ziua aceea specială în calendarul.
- 10:59Lui Dumnezeu care nu? Lucrează la întâmplare și le
- 11:03pune toate așa într-o oglindă, vechiul și noul testament și
- 11:07suprapune. Aceste sărbători și astăzi ne
- 11:10vom uita la modul în care această sărbătoare a rusaliilor
- 11:15avea să aducă un nou. Dar cum cerea scriptura?
- 11:20Biserica formată dintre iudei și neamuri să aducă acest dar
- 11:24înaintea lui Dumnezeu, o lucrare pe care numai duhul lui Dumnezeu
- 11:30o face și anume să producă nașterea din nou.
- 11:34Am fost născuți din nou din cuvântul lui Dumnezeu și din apa
- 11:38din apa cuvântului lui Dumnezeu și din duhul lui Dumnezeu, din
- 11:42duhul sfânt, care lucrează în inima omului convertirea
- 11:47nașterea din nou aduce credința. Și lucrarea aceasta o
- 11:52înfăptuiește duhul sfânt. Se pot strădui oamenii să dea
- 11:56sfaturi, părinții să-și îndemne copiii, dar rugăciunea pe care
- 12:01trebuie să o avem este ca lucrarea pe care numai duhul lui
- 12:05Dumnezeu o face să atingă inimile copiilor noștri, în
- 12:08primul rând, apoi a celor nemântuiți, a celor care nu-l
- 12:12cunosc încă pe domnul să fie aceasta rugăciunea noastră ca
- 12:17prin duhul lui Dumnezeu ei să experimenteze această lucrare de
- 12:21transformare. Adică din oameni firești, să
- 12:24devină oameni duhovnicești din umblarea după lucrurile și
- 12:29plăcerile din lumea aceasta să aleagă sfințirea voia lui
- 12:33Dumnezeu să umble pe Cărările Neprihănirii să aibă o deosebită
- 12:38plăcere în legea domnului. În cuvântul lui Dumnezeu și
- 12:42domnul să ne dăruiască tuturor această stare lăuntrică în a fi
- 12:48plin de duhul lui Dumnezeu în a căuta locurile de părtășie,
- 12:53locurile de rugăciune de închinare.
- 12:56În a căuta prezența lui Dumnezeu ziua aceasta a rusaliilor a
- 13:02însemnat iubiții mei împlinirea unei făgăduințe pe care Dumnezeu
- 13:07a avut o în vedere în planul lui de răscumpărare, despre care
- 13:11avea să vorbească în vechime prin prorocul ioel.
- 13:14În capitolul 2, versetul 28 și 29, care spune După aceea voi
- 13:22turna duhul meu peste orice făptură, fiii și fiicele voastre
- 13:27vor prorocii. Bătrânii voștri vor Visa visuri
- 13:31și tinerii voștri vor avea vedenii chiar și peste robi și
- 13:35peste roabe voi turna din duhul meu în zilele acelea zice,
- 13:40domnul Slăvit să fie numele domnului avea să vină înaintea
- 13:44Mântuitorului Ioan botezătorul și unii și-au pus întrebarea,
- 13:49ești tu? Hristosul au mers și au adresat
- 13:52această întrebare, dar el indicand spre altul care venea
- 13:57după el care era mai mare decât el.
- 14:00Mântuitorul Mesia cel așteptat de poporul Israel și modul în
- 14:05care îl prezintă Ioan Botezătorul în Evanghelia după
- 14:09Matei. Capitolul 3, versetul 11 spune
- 14:12astfel, cât despre mine, eu vă botez cu apă spre pocăință.
- 14:21Cel ce vine după mine, este mai puternic decât mine și eu nu
- 14:26sunt vrednic să-i duc încălțămintea.
- 14:28El vă va boteza cu duhul sfânt și cu foc mărit să fie numele
- 14:34domnului, apoi mântuitorul, chiar vorbind cu ucenicii,
- 14:40pregătindu-i pentru această lucrare înainte de despărțirea
- 14:44de ei înainte de înălțarea la dreapta măririi lui Dumnezeu îi
- 14:49învață la un moment dat. La una din sărbătorile speciale
- 14:54în ziua cea mare a PRAZNICULUI, a stătut în picioare Hristos și
- 14:58a strigat. Cine crede în mine din inima lui
- 15:04vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.
- 15:09Și apostolul Ioan explică. Expresia aceasta și zice.
- 15:14Spunea cuvintele acestea despre duhul pe care aveau să-l
- 15:18primească cei ce vor crede în. El căci duhul.
- 15:23Sfânt încă nu fusese, dat fiindcă Isus nu fusese încă
- 15:28proslăvit. Așadar, odată cu Proslăvirea
- 15:32Mântuitorului, Înălțarea lui, primirea slavei supreme la
- 15:37dreapta măririi lui Dumnezeu. Ocupând locul de mijlocitor
- 15:43între Dumnezeu și oameni, atunci fiind Hristos, proslăvit, a
- 15:47trimis și-a împlinit făgăduința făcută odinioară, a trimis duhul
- 15:52sfânt duhul Mângâierii, de care despre care el spunea Ucenicilor
- 15:58vă este de folos ca să mă duc sau întristat ucenicii s-au
- 16:03gândit ce beneficiu ce folos putem avea să fim separați de
- 16:08tine vă este de folos. Deci, dacă nu mă duc eu
- 16:12mângâietorul nu va veni, dar dacă mă duc, vi-l voi trimite.
- 16:16Așadar, iată-l pe cristos, sursa prin care Biserica primește
- 16:21duhul sfânt primește putere de sus împuternicire pentru
- 16:26lucrarea de misiune de a duce Evanghelia până la marginile
- 16:31pământului, mărturisea apostolul Petru în fapte, capitolul 2,
- 16:37versetul 32 și 33, Dumnezeu a înviat pe acest Isus.
- 16:44Și noi toți suntem martori ai lui și acum, odată ce s-a
- 16:50înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la tatăl
- 16:54făgăduința duhului sfânt a Turnat CE vedeți și auziți o
- 17:02lucrare tangibilă, o lucrare vizibilă, audibilă pentru om să
- 17:08o poată percepe măcar că n-o înțelegea.
- 17:12O înțelegeau însă ucenicii. Cei copleșiți de prezența
- 17:16Duhului sfânt la rugăciune, cei ce au început să vorbească în
- 17:20limbi pe care nu le-au învățat, după cum le dădea duhul să
- 17:24vorbească, fiind o mărturie și ducând mesajul Evangheliei către
- 17:29cei prezenți care vă dați seama în momentul în care s-a auzit
- 17:35vuietul acelui vânt puternic, ca vâjâitul unui vânt puternic,
- 17:41descrie Luca. Aici s-a întâmplat lucrarea
- 17:44aceasta și mulțimea de pelerini. Oameni din Israel, oameni din
- 17:49diaspora, veniți la Ierusalim, adunați în jurul templului află
- 17:54că Dumnezeu nu este în templu. Dumnezeu este în Camera de sus
- 18:00că Dumnezeu nu este găsit în tradiții în forme religioase și
- 18:05în duhul, care dă viață. Măriți să fie numele domnului și
- 18:08toată mulțimea aceasta se ia după vâjâitul acesta de vânt și
- 18:13pornește și ajunge acolo lângă acea casă.
- 18:17Cu etaj unde în camera de sus ucenicii se rugau, aveau
- 18:22părtășie cu domnul. Unii cu alții se bucurau în
- 18:25duhul sfânt și au auzit lucrările minunate ale lui
- 18:29Dumnezeu. Au înțeles ceea ce a făcut
- 18:32cristos pentru noi oamenii și fiecare în limba lui, ca să nu
- 18:38trebuiască un translator și duhul sfânt care cunoaște inima
- 18:45omului care cunoaște nevoia după mântuire dragii mei.
- 18:49Continuă să facă lucrarea aceasta să folosească
- 18:53Evanghelia, să folosească îndemnul, să folosească sfatul
- 18:58un cuvânt de nțelepciune. În conversațiile pe care le avem
- 19:02cu cei care au nevoie de mântuirea lui Isus cristos, să
- 19:06ne rugăm dragii mei ca Dumnezeu să ne însuflețească cu acest Duh
- 19:11Înalt. Cum spuneam Daniel, un duh care
- 19:14să ne facă harnici pentru împărăția lui Dumnezeu să
- 19:18mărturisim numele domnului nostru Iisus Hristos.
- 19:21Binecuvântat să fie domnul, apoi ziua aceasta a avut o este o
- 19:26însemnătate specială în planul lui Dumnezeu.
- 19:30Odinioară privind în vechiul testament, observăm că ziua
- 19:35consacrării unui locaș de închinare, fie că a fost vorba
- 19:40de cortul întâlnirii, fie că a fost vorba de templul din
- 19:44Ierusalim în ziua în care a fost sfințit locașul respectiv.
- 19:49Dumnezeu a trimis foc din cer și iată că noul testament,
- 19:55respectiv la această sărbătoare, exact cum s-a întâmplat în
- 20:00zilele lui Moise cu dedicarea. Cortului sau în zilele lui
- 20:04Solomon cu dedicarea templului când s-a isprăvit rugăciunea,
- 20:09așa s-a pogorât foc din cer de la Dumnezeu și a aprins Jertfa
- 20:14care era pusă pe altar în ziua de Rusalii.
- 20:18Dumnezeu a arătat că. Noi suntem Jertfa pusă pe altar,
- 20:24despre care apostolul spune în romani capitolul Xii, versetul
- 20:28unu vă îndemn, dar frații mei să vă aduceți trupurile voastre ca
- 20:32o jertfă sfântă, o jertfă vie plăcută lui Dumnezeu.
- 20:38Aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească să se
- 20:42pogoare duhul sfânt peste biserică peste credincioși și
- 20:48biserica de data aceasta, formată din pietre vii.
- 20:52Nu din pânza unui cort, nu din pietrele unui templu ci din
- 20:57pietre vii suflet lângă suflet inimă lângă inimă din punct de
- 21:03vedere fizic, o lucrare duhovnicească pe care duhul o
- 21:07aduce o pune împreună o clădire sfântă în domnul.
- 21:13Voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți, spune Pavel în
- 21:17efeseni. Voi sunteți o seminție aleasă
- 21:22spune pentru tot felul de comparații găsim voi, sunteți
- 21:26clădirea lui Dumnezeu, biserica lui Dumnezeu și duhul sfânt
- 21:33Pecetluiește consacră această clădire duhovnicească numită
- 21:38Biserica drept loc de întâlnire a lui Dumnezeu cu omul Cristos
- 21:45în noi nu în forme, nu în tradiții.
- 21:50Am vizitat. În călătoria noastră și ne-am
- 21:54reamintit parcă după atâția ani de diaspora, unde parcă în
- 21:58America nu vezi lucrurile acestea de atâta tradiția
- 22:02poporului român, atâtea mănăstiri, atâtea cruci ridicate
- 22:06și la intersecții de drumuri, lucruri care ar trebui să atragă
- 22:11inima acestui popor înspre Dumnezeu însă ceea ce face
- 22:17schimbarea nu este un simbol, nu este o tradiție, nu este
- 22:23religia, ci este puterea duhului sfânt.
- 22:27Este lucrarea pe care duhul o face în inima omului pe care îl
- 22:32naște din nou. Este focul pe care îl pune în
- 22:35inima noastră de a spune la alții de a avea o inimă că inima
- 22:40lui Dumnezeu plină de compasiune pentru oamenii care pier în
- 22:44păcatele lor. O câtă nevoie avem noi astăzi de
- 22:48duhul lui Dumnezeu să nu ajungem dragii mei doar să comemorăm
- 22:52ceva un eveniment sau o experiență a trecutului și să ne
- 22:57rugăm ca Dumnezeu să ne umple de duhul sfânt.
- 23:01Dumnezeu are nevoie de o biserică vie are nevoie de o
- 23:05biserică plină de Roada duhului sfânt.
- 23:09Cel mai trist lucru pe care l-am auzit chiar și în această în
- 23:13zilele acestea vorbind cu oameni care nu sunt penticostali să
- 23:17arate cu degetul și să spună știe că noi am fost înșelați.
- 23:21Am fost așa, și-așa când ne uităm la modul de viață a unora
- 23:26și nu strălucește lumina evangheliei dragii mei să avem
- 23:31grijă să umblăm ca în timpul zilei.
- 23:34Să răspândim în jurul nostru. Mireasma lui cristos, care as
- 23:38atragă sufletele la domnul, nu se indepărteze Dumnezeu are
- 23:44nevoie de o biserică vie, o biserică plină de duhul sfânt, o
- 23:49biserică plină de Roada duhului Sfânt.
- 23:53Am constatat în slujirea mea că de multe ori oamenii pun accent
- 23:57și vin la seri de stăruință sau au ajuns mai degrabă să-i
- 24:02trimită pe alții care n-au duhul sfânt la seri de stăruință.
- 24:07Și scopul primordial a ajuns să fie să bifeze undeva într-un
- 24:13chenar Ali nimic. Am fost botezat, adică am vorbit
- 24:18în alte limbi. Aș vrea să vă spun că acesta
- 24:21este semnul inițial al botezului cu duhul sfânt sau în duhul
- 24:25sfânt. Scopul nostru trebuie să primim
- 24:29din duhul sfânt puterea să trăim o viață de mărturie, să primim
- 24:34îndrăzneala, după cum se rugau apostolii odinioară și cereau
- 24:39doamne fă ca prin duhul sfânt să avem îndrăzneala curajul de a
- 24:46vorbi altora despre tine, apoi să avem parte de Darurile
- 24:53Duhului Sfânt în adunare, Ca să lucrăm frumos în armonie în
- 24:57trupul lui cristos. Pentru că din păcate, putem să
- 25:03spunem, după cum este moneda adevărată, este și monedă falsă.
- 25:10După cum este vorbire în alte limbi, inspirată de duhul lui
- 25:14Dumnezeu, când omul vorbește mânat de duhul sfânt, poate
- 25:19exista și imitație și contrafacere și copiere.
- 25:25Și ați auzit poate expresii de genul zi după mine la seri de
- 25:30rugăciune, când încerci să-i înveți cam cum să zică și apoi
- 25:34te trezești că de fapt nu este un botez în duhul sfânt
- 25:39original. Cu o sursă autentică din duhul
- 25:43sfânt și. Ascultând, trăgând cu urechea la
- 25:47alții dragii mei, avem nevoie de o lucrare autentică profundă, în
- 25:52care duhul sfânt să lucreze fără ajutorul unei mâini omenești.
- 26:00Când omul intervine și pune el degetul lui acolo strică
- 26:04lucrarea în vechiul testament. 2 FII a preotului aaron nadab și
- 26:11abihu au încercat să aduc un foc străin pe altar.
- 26:15Nu le-a cerut Dumnezeu asta o zis, Voi face si V partea
- 26:18voastră. Voi pune jertfa pe altar de
- 26:20restul mă ocup eu, dar omul se gândește câteodată să-l ajute un
- 26:25pic pe Dumnezeu. Să pună el mâna să ajute el un
- 26:30pic să fie ceva uman acolo și Dumnezeu nu are nevoie, fiindcă
- 26:36modul în care se descrie experiența aceasta apostolică a
- 26:40coborârii duhului sfânt în fapte 2 în versetul II, spune dio
- 26:46dată. Avem programări frate, Victor
- 26:51trebuie să recunoaștem. Avem tot felul de programări a
- 26:55slujitorilor care vin la amvon a cântăreților, avem o lucrare și
- 27:00o latură umană pe care trebuie să o facem ca lucrurile să fie
- 27:04în rânduială în biserică, dar ceea ce contează este lucrarea
- 27:10duhului sfânt. Este modul în care Dumnezeu
- 27:14operează fără ajutorul vreunei mâini.
- 27:18Am citit în istorie dragii mei și când a avut loc trezirea prin
- 27:23Țara Galilor. Vorbeau martori oculari care
- 27:28erau înregistrați. Puteți găsi bineînțeles în limba
- 27:31engleză, pe chiar pe Youtube experiențe de Genul acesta, în
- 27:36care cercetarea Duhului Sfânt și frica lui Dumnezeu a cuprins
- 27:42inimile oamenilor dintr-o zonă întreagă din satele din din zona
- 27:47respectivă și seara, oamenii mânați de duhul sfânt mergeau
- 27:53către locul de adunare către biserica din.
- 27:56Din localitate. Se întâlneau, mă gândesc pe drum
- 28:01și unde mergea ne unde mergi merry.
- 28:05Hai să zicem așa, pe englezi nu că erau un vorbitor de limbă
- 28:09engleză și. La biserică la casa lui
- 28:12Dumnezeu. Mă, dar nu-i duminică, nu-i
- 28:15dimineață, nu-i seară fără celulare, fără telefoane, fără
- 28:21anunțuri pe internet. Duhul sfânt lucra de la inimă la
- 28:27inimă și la un moment dat, Biserica a devenit
- 28:30neîncăpătoare, plângeau oamenii în față, Cercetați de duhul
- 28:35sfânt. Plângeau se pocăiau și cereau
- 28:39iertare și au ajuns la un moment dat unul să meargă la preot
- 28:43acasă, să zică pastorii, Biserica îți împlinești, TU stai
- 28:46acasă, vină la biserici. Ce caută oamenii duhul sfânt i
- 28:51la lucru duhul sfânt îi cercetează.
- 28:55Aceasta este lucrarea pe care duhul lui Dumnezeu o face când
- 28:59omul nu are parte, când toată slava i aparține lui Dumnezeu,
- 29:05avem nevoie să ne rugăm dragii mei că acest duh sfânt.
- 29:09Acest mângâietor nu numai să ne mângâie inimile noastre nădejdea
- 29:15mântuirii, dar să atingă zona bistriței, să atingă România, să
- 29:20atingă America, să atingă lumea întreagă.
- 29:24Dumnezeu lucrează în chip minunat în chip neînțeles de noi
- 29:28i ați auzit în America despre asasinarea lui charley că rick?
- 29:33Au vrut să-i facă rău unuia care stătea cu fermitate pentru
- 29:37Evanghelie, pentru adevăr mergea în căminele studențești în
- 29:43universități în locuri publice și provoca la dialog și
- 29:48confruntat pe potrivnici cont răzgândeală venită din duhul
- 29:52sfânt echipat cu cuvântul lui Dumnezeu și n-au putut să-i stea
- 29:56împotrivă și au procedat exact ca în cazul lui Ștefan.
- 30:03Oameni tari la cerbice s-au ridicat și au uneltit înaintea
- 30:08sfântului acestuia. Care îl programa pe domnul Iisus
- 30:13Hristos și un glonț l-a răpus. Au crezut că au terminat, s-au
- 30:19ridicat alții în locul lui și slujba de înmormântare a dus.
- 30:26Cum ar fi aici miniștrii? Am crezut că sunt păstori dragii
- 30:31mei. Nu mulți păstori poate se ridică
- 30:35la nivelul acelor cuvântări pe care le-au avut oamenii din
- 30:40guvernul Statelor Unite. Care au făcut o evanghelizare
- 30:45din înmormântare, aceea unde tinerii au început să se
- 30:48întoarcă la Dumnezeu să se întâlnească, să se mobilizeze,
- 30:54să facă tot felul de acțiuni de cercuri, aceste acestea creștine
- 30:59cu scop misionar de a duce în universitățile lor locale, de
- 31:04unde aparțineau mesajul Evangheliei și să preia lucrarea
- 31:08aceasta. Noi am crezut că s-a sfârșit
- 31:11totul, dar domnul a zis, EU doar îngrop o sămânță, din care se
- 31:15ridică un spic de grâu. Din care se ridică mai mulți
- 31:19care să aibă îndrăzneală să vestească Evanghelia și pentru
- 31:23aceasta este nevoie dragii mei să fim echipați umpluți de duhul
- 31:28sfânt, o dragii mei. Mă rog ca Dumnezeu să vă
- 31:31binecuvinteze și să. Privim puțin la modul în care
- 31:37mântuitorul promite Revărsarea Duhului Sfânt și totuși, le cere
- 31:42câteva lucruri înainte de experiență.
- 31:45Așa asta vreau să le menționez că e bine să le reținem.
- 31:50M-am gândit și am găsit cuvinte care toate încep cu litera a.
- 31:56Înainte de a avea experiența aceasta a botezului cu duhul
- 32:00sfânt. Ascultarea.
- 32:04Ascultarea, apoi așteptarea. Să stai să aștepți în Ierusalim.
- 32:12Apoi, anticiparii a în așteptarea aceasta să antici și
- 32:17prin credință că Dumnezeu va lucra, va răspunde, va trimite
- 32:22și apoi acțiunea de a merge cu Evanghelia.
- 32:29Haideți să ne uităm la ascultare pentru că ne privește și pe noi,
- 32:33spune scriptura în fapte unu cu 4 că domnul i-a poruncit să nu
- 32:37se depărteze de Ierusalim. Dumnezeu poruncește acum tuturor
- 32:43oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.
- 32:46Dumnezeu poruncește și omul înainte de a avea experiența
- 32:51botezului în duhul sfânt. Trebuie să asculte să asculte de
- 32:54cuvântul lui Dumnezeu. Dacă mergem la biserică la
- 32:58ucenici, spunea Mântuitorul Ioan 14 cu 15-17.
- 33:03Dacă mă iubiți. Veți păzi poruncile mele, adică
- 33:08mă veți asculta și rezultatul este că eu voi ruga pe tatăl și
- 33:13el vă va da un alt mângâietor care să rămână cu voi în veac și
- 33:18anume duhul adevărului. Voi îl cunoașteți pentru că va
- 33:23fi cu voi și în voi. Aceasta înseamnă să.
- 33:29Ascultăm de glasul domnului. Înseamnă să.
- 33:33Iubim cuvântul lui Dumnezeu să-l împlinim în ascultare.
- 33:36Doamne ajută ne la aceasta, apoi ucenicii au primit porunca de a
- 33:40aștepta fapte. 1 4-5 zice să aștepte acolo în Ierusalim.
- 33:47Făgăduința tatălui. O parcă-i văd gata de a merge în
- 33:53misiune ori mai mers 2, câte 2 să ducă mesajul împărăției lui
- 33:58Dumnezeu, dar domnul de data aceasta zice voi, nu puteți cu
- 34:01puterea. Voastră.
- 34:03Până nu veți primi putere de sus rămâneți în așteptare, rămâneți
- 34:09în Ierusalim până se va pogorî până se va împlini Făgăduința
- 34:14venirii duhului sfânt până când veți fi echipați împuterniciți.
- 34:19Numai așa puteți aduce rezultate.
- 34:21Spre gloria lui Dumnezeu, noi nu mergem în numele nostru, noi nu
- 34:26ne propovăduim pe noi înșine, spunea Pavel.
- 34:29Noi predicăm pe cristos cel răstignit și una din scopurile
- 34:34și menirile pe care duhul sfânt îl are este să proslăvească pe
- 34:40domnul Isus, să ne descopere voia lui Dumnezeu să ne aducă
- 34:44aminte de cuvintele Mântuitorului.
- 34:47Aceasta este lucrarea duhului sfânt în noi și trebuie să
- 34:52așteptăm. Așteptăm oricum pentru că vreau
- 34:55să vă duc cu gândul la momentul în care domnul Isus s-a înălțat
- 34:59la cer și ucenicii au rămas așa cu ochii înspre cer, când un nor
- 35:05l-a ascuns de ochii lor și au rămas acolo și așteptăm acuma și
- 35:11s-au arătat 2 îngeri și au zis bărbați galileieni.
- 35:15De ce stați? Și vă uitați înspre cer acest
- 35:20Isus pe care l-ați văzut, înălțându-se, va veni în același
- 35:24fel în care l-ați văzut suindu-se la cer, dar până
- 35:27atunci voi nu mai aveți menirea să stați foarte mulți creștini
- 35:33sunt într-o așteptare pasivă și asta e foarte periculoasă pentru
- 35:37viața creștină. Foarte greșit, înțeleasă,
- 35:42așteptarea noastră nu este pasivă, nu este asta cu mâinile.
- 35:46Sunt ce faci? Aștept pe domnul mai trag un pui
- 35:48de somn până atunci. Așteptarea noastră trebuie să
- 35:52fie activă, să anticipăm revenirea domnului, să anticipăm
- 35:58lucrările lui Dumnezeu. Venim la biserică, oare din
- 36:02obișnuință m-am bucurat să văd că la 20 nu mai sunt locuri de
- 36:08parcare aici mulțumesc Fraților, care ne-o ținut un loc de.
- 36:11Parcare aici în Curtea Bisericii, că altfel nu mai
- 36:13știam să parcăm. Nu venim din obișnuință că i
- 36:18duminică dimineață că e ora 10:00, nu venim că ne duc
- 36:22părinții la biserică la casa lui Dumnezeu.
- 36:25Noi venim aici, anticipând prezența lui Dumnezeu.
- 36:30Aici se coboară Dumnezeu prin duhul sfânt.
- 36:33Anticipăm că Dumnezeu are un răspuns pentru problema noastră.
- 36:38Un răspuns la rugăciunea noastră, un cuvânt pentru
- 36:41zidirea noastră sufletească. Noi trebuie să avem această
- 36:46atitudine când ne apropiem de Dumnezeu să anticipăm.
- 36:50Să așteptăm prezența lui Dumnezeu să n-o luăm înaintea
- 36:54lui Dumnezeu să nu lăsăm gândul să se ducă aiuria, ci să rămânem
- 37:01receptivi în prezența domnului, anticipând revărsare de har.
- 37:07Cercetarea Duhului Sfânt de care avem atâta nevoie în inimile
- 37:11noastre și în părtășiile noastre, toți spune Scriptura,
- 37:16erau împreună în același loc. Au păstrat legătura frățească au
- 37:22păstrat unitatea și mereu se subliniază toți.
- 37:26Aceștia stăruiau într-un cuget unitate.
- 37:31Atunci când anticii prezența lui Dumnezeu nu poți să fii în
- 37:34ceartă cu cineva, nu? Atunci, că știi că te prezinți
- 37:38înaintea lui Dumnezeu, un Dumnezeu sfânt care cunoaște
- 37:41gândurile inimii. Trebuie să fii în unitate în
- 37:45duhul cu biserica lui Isus Hristos, cu frații cu surorile,
- 37:50cu Tata, cu mama, cu soacra, cu socrul, cu toți în părtășie
- 37:55sfântă, anticipând prezența și harul lui Dumnezeu.
- 37:59Așa erau ei toți. Aceștia stăruiau în într-un
- 38:03cuget în rugăciune. Anticipau că vine, mă gândesc că
- 38:09au trecut 10 zile de la înălțarea domnului, dar 50 de
- 38:13zile de la Paști de la învierea domnului, 10 zile de la înălțare
- 38:18și zi de zi. La cele 10 zile tot s-au
- 38:20întâlnit la rugăciune. Nu-i prea mult, nu-i prea mult
- 38:22și luni și marți și miercuri nu-i prea mult.
- 38:24Noi vrea mort. De ce anticipăm?
- 38:26Așteptăm să vină, așteptăm să se împlinească, făgăduința
- 38:31anticipare, înseamnă credință. Credință că el vine că el
- 38:36trimite că el are resurse, că el ne poartă de grijă slăvit să fie
- 38:41numele lui. Așa să venim la adunare și apoi
- 38:45în final. Ucenicii au fost chemați la
- 38:48acțiune. Voi veți primi o putere de sus.
- 38:54Permiteți-mi să fac o precizare aici că am auzit?
- 38:57Uneori expresia de. Binecuvântarea tatălui a fiului
- 39:03și a puterii duhului sfânt. Aș vrea să zic că există o
- 39:08confuzie care există și chiar o mișcare un curent sau de un cult
- 39:14eretic, să zic care spun că duhul sfânt nu-i persoanei doar
- 39:17o forță să avem grijă să nu confundăm lucrurile acestea.
- 39:21E bine de precizat măcar în ziua de Rusalii când vorbim despre
- 39:25persoana. Lui Dumnezeu despre persoana
- 39:30duhului sfânt care are sentimente, care se bucură, care
- 39:35se întristează dacă noi nu facem voia lui Dumnezeu, care suspină
- 39:39pentru noi, care ne ajută în rugăciunile noastre.
- 39:44Să nu facem confuzii, aceasta zice, veți primi o putere când
- 39:50se va pogorî duhul sfânt peste voi duhul sfânt vine și
- 39:55rezultatul prezenței Duhului Sfânt în.
- 39:59Viața în viața noastră. Este emanarea unei puteri a unui
- 40:04curaj de a vesti Evanghelia a unei puteri în rugăciune, în
- 40:09insistență în stăruință înaintea lui Dumnezeu, doamne învață-ne
- 40:13să ne rugăm. Doamne învață-ne să ne rugăm
- 40:17prin duhul sfânt. Mă voi ruga cu mintea, mă voi
- 40:19ruga și cu duhul. Spunea Pavel să.
- 40:22Continuăm pentru generațiile următoare.
- 40:25Exemplul acesta dragii mei, veți primi o putere care vă va pune
- 40:31în acțiune puterea aceasta. Aș putea s-o văd în 2 lucruri.
- 40:36Puterea rugăciunii cam numai la penticostal se întâlnește în
- 40:42vremurile noastre, stăruința și tare îmi place.
- 40:46Și vă. Spun aici un lucru care poate nu
- 40:48l-ați. Știut.
- 40:49În America, tinerii noștri nu găsesc un cuvânt în limba
- 40:53engleză. Îi vorbesc predică în engleză și
- 40:56când vorbesc despre stăruința, o zic pe românește.
- 41:02Ați fost, ați auzit precis, dar nu numai într-o biserică peste
- 41:05tot în diaspora nu găsești un cuvânt mai frumos.
- 41:11Care să descrie această lucrare în a stărui în rugăciune
- 41:15înaintea lui Dumnezeu, în a te ruga cu pasiune cu foc.
- 41:20Decât stăruință. Duhul sfânt ne învață să ne
- 41:25rugăm dacă nu ești plin de duhul în într-un minut 2 ai Gătat
- 41:30Rugăciunea acum? Sigur că dacă ar fi, n-am mai
- 41:33avea slujbe în biserică. Dacă toți am începe și am duce 2
- 41:38ore rugăciunea, nu? Dar totuși, parcă ne mai e dor
- 41:42de vremuri din acelea și trebuie să fie și.
- 41:45Evenimente speciale seri speciale de rugăciune de
- 41:48stăruință în care să avem ocazia aceasta, dar dragii mei acțiune
- 41:54înseamnă să știm să ne rugăm fierbinte stăruitor înaintea lui
- 41:59să ne luptăm în rugăciunile noastre, nu așa o rugăciune din
- 42:03aceea pasivă și după aia deschidem ochii, ca și
- 42:06bătrânică, aceeași care zice am știut că n-o să fie nimic,
- 42:09anticipând prezenți, anticipând puterea lui Dumnezeu dorindu-ne
- 42:14lucrarea aceasta. În viața noastră și în viața
- 42:17bisericii noastre și apoi acțiunea este porunca pe care
- 42:22domnul a dat o ucenicilor duceți Evanghelia până la marginile
- 42:26Pământului. Să nu facem un scop și o țintă
- 42:29finală din a vorbi în alte limbi.
- 42:31Acesta este semnul spuneți toți inițial al botezului cu duhul
- 42:38sfânt, scopul nostru să fim umpluți de duhul sfânt să rodim,
- 42:43adică să aducem Roada pe care o găsim în galateni 5, 23 și 23.
- 42:48Roada duhului Sfânt să fie în viața noastră, nu faptele firii,
- 42:53ci roada duhului și apoi în biserică.
- 42:56Darurile duhului, Sfânt, Daruri, așa cum voiește 2 ul să nu ne
- 43:02uităm cu un ochi rău la altul, nu cu invidie, că mi-o luat
- 43:05locul că îi cântă mai frumos, că predică mai bine, că se roagă
- 43:09mai profund și să căutăm să fim plini de duhul sfânt, spunea.
- 43:17Apostolul Pavel măcar că atunci când el s-a convertit și a avut
- 43:23loc rugăciunea pentru el, s-au umplut de duhul sfânt.
- 43:28Unii zic, dar vezi că nu scrie că vorbiți în alte limbi, dar
- 43:30mai târziu vine și zice el, eu vorbesc în alte limbi mai mult
- 43:34ca voi toți, dar nu ca laudă. Ci ca și comuniune cu Dumnezeu
- 43:42vorbirea aceasta în alte limbi. Mă uit la ceas.
- 43:47Vreau doar să spun, am făcut armata la transmisiuni cu cod
- 43:51Morse, da? Este a avea un cod între tine și
- 43:56Dumnezeu a vorbi o limbă pe care cel rău n-o înțelege cu duhul
- 44:02spui taine lui Dumnezeu. Dumnezeu îți spune ceva ce
- 44:06mintea ta nu înțelege, dar duhul simte și știe ce are de făcut.
- 44:12Simți îndemnul Duhului sfânt, călăuzirea lui împuternicirea
- 44:16lui. Mă rog ca Dumnezeu să ne
- 44:18binecuvinteze dragii mei să așteptăm să n-o luăm înaintea
- 44:22lui Dumnezeu. Să fim echipați să mergem la
- 44:26stăruință, să fim echipați cu această putere și apoi să ieșim
- 44:30cu îndrăzneală la lumea care are atâta nevoie de mesajul
- 44:34Evangheliei de mântuirea prin domnul Iisus Hristos și umblând
- 44:39în puterea duhului sfânt, să fim martori vii ai Evangheliei, până
- 44:44când domnul Isus Hristos va deveni Dumnezeu să vă
- 44:47binecuvinteze să reverse harul său și duhul său cel sfânt peste
- 44:51noi toți amin.