Latest / Fiti Oameni / Pelegrin și călător pe acest pământ - Aurel Bălici
Transcript
- 0:00Iubiți frați și surori din toată inima doresc să zic binecuvântat
- 0:03să fie tatăl, fiul și duhul sfânt a mei.
- 0:08Bun mă alătur. De fratele da vei, primii ce
- 0:13sunt să vă aduc salutări de la biserica Ghetsimani.
- 0:16Salutul bisericii noastre este har și pace și maranata.
- 0:20Domnul nostru vine. Am mai fost cândva în Italia 27
- 0:31sau 30 de ani. Nu mai sunt minte demult tare a
- 0:36fost la o nuntă. Și.
- 0:39Am vizitat câteva lucruri în Roma.
- 0:45Mulțumim frate rusul care a. Făcut să fie posibile vize dar
- 0:51noastre. Mulțumim bisericii dumneavoastră
- 0:55și fraților care ne-am întâlnit la întâlnirea frumoasă din cele
- 0:593 zile Dumnezeu ne-a binecuvântat personal, mă întorc
- 1:03acasă. Cu un gând frumos și cu o
- 1:06hotărâre. 9 dea sfârșit domnului mai mult de AL cunoaște pe
- 1:11Dumnezeu mai mult și de a fi gata pentru ziua când vom începe
- 1:17veșnicia. Mi-am venit pe drum m-am gândit
- 1:21la peisajul ăsta frumos care mă uitam în mașini să eram ca la
- 1:26dorna de la s la sucevița, să mă duc la bucovina din dincolo, la
- 1:32BISTRIȚA îi frumos foarte frumos, mă uitam în stânga în
- 1:38dreapta. Era foarte fermecător.
- 1:42Și. Mi-am format în gând CE să
- 1:44vorbesc în seara aceasta, dar dus femeia ieșit înainte și a
- 1:49spus. Ai.
- 1:49Grijă e foarte ascuțit și nu mă așa, cu 2 dește trebuie să-ți
- 1:54iei Lama și ai grijă să nu te tai.
- 1:58PS, știți numai un tată bun. Poate să îi spune copilului sau
- 2:05o mamă bună ai grijă? Cum umbli cu.
- 2:08Cuțitul cât timp poți? Tăia.
- 2:12Ăsta-i un avertisment foarte ma. Și m-am gândit spiritual doamne
- 2:18îți mulțumesc. Acuma.
- 2:21Las cuțitul ăla ca să nu ma. Tai OK și.
- 2:27Mi-am ales un alt gând care zilele acestea, ca și la noi,
- 2:34m-am bucurat, aveți o apă foarte bună aici, peregrino.
- 2:41Dar aveți ceva ce nu avem? Noi în America cu ceva fructe e
- 2:45ă noi avem doar simplu peregrinul.
- 2:49N-avem cu fructele care voi le aveți.
- 2:52Și mi-au dat fratele un bar sau așa?
- 2:54Da dacă aș avea. Asta în America ar fi ceva ă.
- 3:01Având în vedere. Că îi peregrinul fratele m-a dus
- 3:04să vizitez. Un om francesc la ce scop.
- 3:09Da. Am citit despre el mai multe
- 3:15tratate, n-am fost niciodată și pentru prima.
- 3:18Dată am vizitat ă parte aceea de deal.
- 3:22Că n-am văzut de la voi omul acesta care umbla cu o funie,
- 3:27dormea pe scânduri ă. El spunea că îți.
- 3:31Peregrin îți peregrin pentru că n-are rost să fac altceva și la
- 3:36noi la Bucovina, unde m-am născut.
- 3:39Eu. În vicov, m-am născut.
- 3:43Sunt. O grupare de frați de rezidenți
- 3:47pentru că are și un unchi al meu ă, nu de al 2-lea fel, de unii
- 3:52cum ar veni ă? Care ei nu fac.
- 3:57Ornamente nu zugrăvesc tot in alb în casă, iar nu au saltele
- 4:04ca noi. E la la pat înainte mai pune
- 4:09niște panouri sau fând și din 3 în 3 luni își schimba schimba și
- 4:15mirosea frumos. Dormeai ca în șură pe Canapeaua
- 4:20aia frumoasă. Dar ei au spus.
- 4:22Nu începe firea să se simtă prea bine și atunci și-au scos și
- 4:29alea pănușile și fânul. Și o lasa doar.
- 4:33Un covor pe scânduri și nu de puține ori în viața copilărie.
- 4:38Mergeam la unchiașu. Mă uitam la el.
- 4:41Ce se chinuie este așa? Ce se întâmplă, îi spuneați un
- 4:46peregrin. Aici se trecător și n-are.
- 4:51Rost să trăiesc așa ca nu cumva să trezesc firea pământească.
- 4:56Mi-am amintit că la Timișoara sunt de la Timișoara.
- 5:00Am plecat demult de la bucovina și acolo am întâlnit un om.
- 5:05Care și-a făcut papucii la comandă frumoși la buget.
- 5:10Că, așa cum arată la voi. Mei de nita lei.
- 5:13Voi aveți frumos papuci aici ă și-a făcut și el niște papuci.
- 5:17Dar cu număr mai mic. Bun jumate, numărul număr.
- 5:23Și meci. Greu cu papusica ce strâng eu
- 5:26fac culcus cărți. Voi ați auzit papuci cu?
- 5:29Scurți ăia scumpi tare când mergi să scârțâie.
- 5:35Când mergi, să scârție îți. Vreo poate vreo 4.
- 5:39Sute mai scump decât normalul? Îi special nu orice cizmar.
- 5:44Poate să facă asta. Papuci cu scurți când mergi
- 5:49scârție. Și acest frații Mircea și
- 5:53întreb. Nu putea să fugă la tramvaie.
- 5:56Nu putea s era. De ce de ce trebuie să.
- 6:00Țin firea aceasta în frâu? Soție de brâu sunt fac niște
- 6:06papuci mai mici cu jumate, nu mă s-o țin în frâu pentru că firea.
- 6:12Nu se. Poate cu un papuc cu număr.
- 6:14Nu se poate. Nici cu o saltea ea.
- 6:17Îmi amintesc de fratele. Deutsch, dacă l-ați cunoscut de
- 6:21la Bucovina? Îmi povestea el odată.
- 6:24Mergea pe drum, la vicov și venea o doamnă din fața ei așa
- 6:30cu capul plecat, mai țineți minte?
- 6:32Așa era. Că totul a lui.
- 6:34E. Bine o doctorie ca să uita.
- 6:36Te la doamna aia au trecut pe lângă el, s-au salutat și, deși
- 6:41am m-am trezit că Reuț MERGEAM EU Mergeam.
- 6:46Încolo și inima mergea. Încolo.
- 6:50Și m-am oprit și am spus. Reuți hai înapoi?
- 6:53Hai înapoi. Pentru că se gândea la doamna
- 6:59aia care au trecut pe lângă el, vedeți ce simplu este că firea
- 7:06s-o ia. Razna nu trebuie să dorm.
- 7:07Pe pe scândură. Dar în seara aceasta.
- 7:13Am învățat ceva frumos. Cum să creștem copiii?
- 7:20Dar ca să învăț. Copiii în felul acesta.
- 7:24Trebuie să iau eu examenul. Deși au ei seamănă un chiar și
- 7:30eu învățat pe copii să doarmă și ei pe 4 fără numai pe scândură.
- 7:37Ei ca să-l învăț. Pe copil legea domnului.
- 7:41Ca să poți să cercetezi o prorocie, un cuvânt din.
- 7:46Scriptură trebuie să cunosc eu scriptura, știți?
- 7:51De ce se întâmplă? Lucruri de felul acesta.
- 7:55Pentru că nu cunoaștem scriptura.
- 7:59Poporul meu rătăcește din pricină că o cunoști.
- 8:05Ah. Revin din nou la gândul cu care
- 8:09am început. În seara aceasta.
- 8:11Voi vorbi despre peregrin călător.
- 8:16Ă și eu mis călător și am văzut și la dumneavoastră aici.
- 8:22Dar am observat ceva. Când ați ales, nu?
- 8:27Știu cum ați ales numele bisericii elim și noi avem un
- 8:31elim la Chicago, fratele Cristi Ionescu.
- 8:37E doar un popas. Din cele aproape 40 de popasuri
- 8:42care poporului evreu le-a făcut în drum spre cana.
- 8:48E tare bine la el. 12 soare o cetate impunătoare turiști un
- 8:57viu așa o priveliște. E parcă ai vrea să mori aici.
- 9:04E frumos e limo popasul acesta e foarte fermecător.
- 9:10Apă ai umbră ai? Mâncare îți vine?
- 9:15Toate lucrurile sunt ok. La el.
- 9:18Dar ei erau călători. Era doar un popas.
- 9:26Și acum, Fraților, Vreau să vă spun cât de bine ar fi la.
- 9:30Elim într-o zi. Locul ăsta rămâne gol.
- 9:36La noi era pe un parbriz. Ăla mașină un sticker pus dacă
- 9:45vezi? Mașina asta că stă.
- 9:46De multă vreme aici poți să o ai că a fost răpire, am plecat.
- 9:52Poți s-o ai? Într-o zi părăsim pământul.
- 10:01Dar să nu fim reținuți. De ceea ce ne înconjoară în
- 10:06jurul nostru. Cursa este foarte periculoasă.
- 10:13Am înțeles în seara aceasta. Cum să?
- 10:16Judeci un cuvânt din partea domnului și dacă l-ai judecat?
- 10:21Rog cât costă? Dumnezeu a spus 2 copii, numai
- 10:27ați auzit? Și-a plecat și nu?
- 10:30S-a mai întors. Bun.
- 10:35La falcău. L-am cunoscut pe fratele la.
- 10:41EO venit un gând o. O început să aibă bani lucra la
- 10:44pădure. Și eu venit un gând, am să-mi
- 10:48fac niște Porți ca la putna la mănăstire, să nu mai ai cum nu
- 10:53mai are nimeni în sat. Știți că la noi cu porțile
- 10:58POARTA e mai scumpă ca și casa? Ok și-au făcut deja niște Porți.
- 11:04Făcut el un plan o adună să-și facă niște poor's și noaptea are
- 11:11un VIS. Era pe un câmp.
- 11:17Erau mii de oi. Ce rez hargaz.
- 11:24Și era niște corturi și în. Vis a intrat într-un.
- 11:28Colț. Și întreabă cine locuiește aici,
- 11:32deci aici ea. Vrea e Cortul lavra și vezi
- 11:35apare. Pe câmpia lui toți.
- 11:39Și spune cel. Care l-a întrebat cel pe care
- 11:42l-a întrebat. Hai să-ți arăt ceva?
- 11:44Și iar a 2-a. Din lemn luminarea ca pe vremuri
- 11:49nu este semneaza, trăia mireasă, mai țineți minte, și-au ridicat
- 11:54capacul era au. Plin.
- 11:58Cu au. Ridicat și astalaltă au.
- 12:03Și spune ți ce? Vezi cât aur e.
- 12:06Aici el mai are 2 luni și. Ceva și se mute.
- 12:11Se mute cu cortul. Tu cât vrei să stai cu?
- 12:15Porțile Alea. Și-a trezit din VIS și spune la
- 12:22nevastă, nu mai fac bursele. Am înțeles ceva că suntem
- 12:29călătoși. Bb în evrei capitolul.
- 12:34Xii n di scrie un număr mare de frați surori de oameni ai lui
- 12:41Dumnezeu. Nici unul din ei, toți erau în
- 12:46căutarea unei. Patrii cerești.
- 12:49Și ne-au lăsat modelul. Ne-au.
- 12:53Lăsat viața lor. Noi citim exemple din viața lor
- 12:56din trăirea lor, dar baza lor era să nu se lipească.
- 13:02De pământ. Pentru că țara noastră este.
- 13:06Dincolo. Ppr gri.
- 13:10Bun. Peregrin.
- 13:15Caracteristicile unui călător. A unui.
- 13:18Peregrin eu le-am pus în. 7 puncte că așa?
- 13:22Suntem 2. Dacă pui 6, deci că e șansa.
- 13:24Transfer azi, dar dacă voi 70. Și ăsta e numărul lui Dumnezeu,
- 13:30iar este mult mai multe. Dar hai să numărăm. 7 lucruri
- 13:38caracteristi și. S-a supus chemării.
- 13:46Lui Dumnezeu. E foarte greu când Dumnezeu îți
- 13:51spune ieși. Și du-te.
- 13:54Și am să-ți spun eu când să te oprești?
- 13:58Dumneavoastră ați venit în Italia?
- 14:00Eu am fugit în America, am lăsat casa în Timișoara și am ajuns
- 14:06în. America am spus ce caut eu aici.
- 14:11Am ajuns noaptea, m-am uitat pe geam să văd așa, ați gândi noi
- 14:16frumos niște străzi ceva? Și când am.
- 14:19Deschis case fără Porți. Fără gardul.
- 14:25Băieții ăștia găinile? Unde se duc cei curs.
- 14:30M-am uitat. Nu-i nici un blog când a.
- 14:34Deodată văd un negru, un african vilsack, pai.
- 14:39Domnii. De unde am ajuns?
- 14:44Și m-am gândit. Să mă întorc înapoi.
- 14:48Și spun la Fratele. Asta e mere că.
- 14:54Deci nu nu te speria. În a mea aici.
- 14:58Locuiesc. Eu dar America e.
- 15:00Frumosă. E frumoasă și.
- 15:03Mă. Dus a 2-a zi, ca să mă.
- 15:06Îmblânzească puțin o ba. Da de ce N-aveți gardul?
- 15:12Păi ce nu este problema? La noi închide portița să iasă
- 15:18găină. Vezi că latră câinele mai nimic.
- 15:23Iar a diferit. Dar.
- 15:27Mă gândeam de. Ce am lăsa casa.
- 15:30Am casa. Frumoase în oraș.
- 15:35Avem livadă. Servici bun.
- 15:40Ce caut eu aici. Și eu am vrut să plec.
- 15:45Dar când spunea domnul ești reduce?
- 15:48Dadeam vina pe el. Atunci.
- 15:51Dar am vrut eu. Ei la sfinții din.
- 15:55Vechime Dumnezeu. Spunea, Scoală-te și du-te.
- 16:02Mă gândesc cum. Era inima lui avraam.
- 16:07În cetatea unde locuia avea. Apăi venea acasă.
- 16:15Nu trebuia să meargă să se spele în lighean, ei bine acasă.
- 16:19Bun. Iar la o civilizație pe vremea
- 16:24aceea, așa. Cum am văzut aici apa care
- 16:26merge. Pe poduri.
- 16:29La dumneavoastră. O istorie o 2500 de ani, dar
- 16:36înainte de aceasta aveam trăia într-o loc o.
- 16:41Civilizație care noi n-o putem pricepe.
- 16:43Acum. Curenți de aer pe vremea lui
- 16:47Samson să faci ca să fie ieri condiții de ventilație pentru
- 16:52grâu pe noi. Avem niște ventilatoare acuma.
- 16:56Și ei au făcut între dealuri. Curenții de aer să.
- 17:01Solomon și era Ventilație. Să nu se trecem.
- 17:03Greu. Și Dumnezeu îi spune Avram ieși
- 17:08de aici și du-te și-ți numai. În cor toată viața.
- 17:17Hei chemarea aceasta la pelerinaj.
- 17:21Nu e ușoară să știți drumul nostru spre cer noi de înflori
- 17:27acum la candidații. La botez că ne-a când iasă din
- 17:31apă îi dăm flori, facem poze o bine ai venit în rândurile
- 17:36noastre de frumos, mă? Boteze.
- 17:38Mare zi de sărbătoare, dar nu știe săracul ce îl așteaptă.
- 17:45Îi un drum necunoscut. Ai terminat-o cu minciună.
- 17:52Ai terminat ul cu furtișagul. Ai terminat-o cu lucrurile
- 17:58păcătoase cu nelegiuirea și trebuie să fie un om curat.
- 18:04Se. Ascunde cel care te-a.
- 18:06Chemat altfel nu ajungi. Bun au ieșit mulți.
- 18:13Din, Egipt. Mergând cu dorul acesta că
- 18:17într-o zi voi. Ajunge în canaan.
- 18:19Iar au un vis. Cum dumneavoastră ați visat?
- 18:23Să trăiți aici și noi am învățat să fim dincolo peste apă.
- 18:30Dar Dumnezeu îi spune. Și bărbatul lui Dumnezeu.
- 18:35Trebuia omul care o auzea să se. Supune poruncii lui Dumnezeu.
- 18:43Numărul noastră. Avraam a fost chemat, a
- 18:48ascultat. Și-a ajuns până la capăt. 2 nu
- 18:55s-au așezat definitiv definitiv. Niciodată nicăieri.
- 19:02Ei culmea asta la noi. Noi ne mutăm de multe ori în
- 19:08America. Cu cât ai bani mai mulți și
- 19:12mulți într-un liber mai bun, mai bun, cred că așa e și la voi.
- 19:17Și într-o zonă mai bună. Dacă ai bani, îți iei o casă mai
- 19:21mare, un apartament mai mare. Și tot.
- 19:25Suntem obișnuiți în America. Toți să ne mutăm.
- 19:30În România, unii au. Făcut Tata acasă și.
- 19:33Acum este. Nu mai.
- 19:36Mă duc la casa. Părintească în America, nu vă
- 19:40spun mai mult, cred că m-am mutat în 40 de ani.
- 19:43Cred că m-am mutat de 4 5 ori. Da.
- 19:49Nu s-au așezat definitiv. Niciodată în evrei capitolul 11
- 19:54cu versetul 9 ne arată că Avram nu s-a stabilit nicăieri ea și
- 20:02dumneavoastră când mă duc acasă în vizită și vin de la dacă vin
- 20:07cu mașina de la București, când ajung pe la horodnic ronic și
- 20:12ajung spre voitinel acolo este un șir de case.
- 20:17Frumoase frumoase, deși acum e asta.
- 20:20Păi unul care? Trăiește în Irlanda.
- 20:24Ăsta la. Altul el a.
- 20:26În Italia. Și mă uit la.
- 20:28Clase frumos aranja un port frumos, dar nu stă nimic.
- 20:33Un păianjen se mai mișcă. Ceva își casele.
- 20:39Goale. Interesant.
- 20:44Dumnezeu înadins auzi. Să mai facă o casă de un caz că.
- 20:48Să mă duc în. România înapoi.
- 20:51Dumnezeu vrea să ne dea și nici îți vine gândul ăsta și-ți.
- 20:54Cheltuieli mari aia stă. Goală tu plătești?
- 20:57Aici să stai în. Chirie.
- 21:00Dumnezeule eu te vreau. Peregrino.
- 21:04Și-am dat șapă să-ți aduc aminte când pui sticla prima să.
- 21:07Vezi că Tu ești? Călătorul.
- 21:10Ești călător ai facut? Bine.
- 21:14Uite ai acasă ca să ai goală. Dar sunt aici pentru că tu ești
- 21:18călător. 3. Căutau o țară veșnică.
- 21:26Gândul. Acesta din vechiul testament.
- 21:30Frații au vorbit zilele. Acestea că Dumnezeu a pus în noi
- 21:34gândul Veșnicii. Ei căutau o.
- 21:40Țară veșnică, dar nu ea stă pe pământ.
- 21:45Nu este nici o. Țară veșnic aici.
- 21:49Dar Dumnezeu a pus în noi și gândul nostru zboară spre un alt
- 21:54tărâm. În veșnicia lui Dumnezeu, mă duc
- 21:58să vă pregătesc un loc și spunea Bine, fratele David.
- 22:04Că acolo unde voi fi eu să fiți și voi suntem în căutarea unei
- 22:10patrii când mă culc seara într-o zi Doamne, ce frumoasă, e
- 22:15veșnicia. Mă uit spre seară, cum spunea
- 22:19fratele. Seara târziu, am fost la un
- 22:23frate în mizerie. Care și-au făcut master B
- 22:30DRUMUL. Recursului la mers pe unii.
- 22:34Un dormitor matrimonial matrimonial.
- 22:39Un dormitor frumos. Zice Harry este să-ți.
- 22:43Arăt ce am făcut aici. Deși întinde pe pat așa ne-au
- 22:48dat 2-a ori Muturi Galați vii, deși apa se.
- 22:54Când apăs tavanul se duce într-o parte.
- 22:59Ă se dărâmă caz aici. Și duce într-o parte uitau în
- 23:06sus și înceți apare o boltă din sticle.
- 23:11Vezi aici ce frumos. Își apasă numărul 2, a apărut
- 23:17numărul 2 și deschide ușile din perete.
- 23:21Și vine pe roți un telescop. Ăla scump frumos și vineri până
- 23:29la pat și întinde telescopic. Și dacă eu stau pe pierd așa
- 23:34până la nasul meu, aici vine, știi?
- 23:39Și deși acum aranjează. Să vezi cerul cât e de frumos.
- 23:45Stai. În pat și uiți.
- 23:49După aia am apăsat un alt buton și mai ieșit.
- 23:52Alte chestii. Și-a spus, domnule.
- 23:55Burțile trece la oameni prin cap multe le trece.
- 24:02Dar sunt călători. Buna fratele într-o zi.
- 24:09Disperat. A murit sora mea, am găsit-o.
- 24:12Moartă în Casă e. Vecina mea.
- 24:15Bun. Domnule.
- 24:18Hai să ne rugăm. Eu mi-am adus aminte atunci
- 24:23telescop apărătură, mecanisme să vezi cerul Înstelat, să vezi
- 24:30răsărit. Să vezi apus și moartea a
- 24:34măsură. Oamenii, aceștia erau în
- 24:39căutarea unei patrick Veșnice. Unii moartea nu are acces.
- 24:45Rugina nu intră. Și nici un necaz.
- 24:49De aici îi de. Dorit.
- 24:52Teritoriul acela căutau o patrie veșnică. 4.
- 25:03Călătorul spre sara. Unei patrii veșnice.
- 25:08Are ochii ațintiți spre locurile făgăduite.
- 25:17Atunci dispar îngrijorările. Shamharoth, depresia.
- 25:25Cei mai mulți de la depresii merg pe drum, vreau și eu
- 25:28lamburghini i lesa. Și mă chinui.
- 25:32Și lucrez ce fac? Tot vreau și eu Casa în felul
- 25:36ăsta și muncesc să-mi fac. Hai că n-am ochii pironiti
- 25:41pironiți într-acolo. Aici eu chiar de nu-mi mai pasă.
- 25:46De ce văd în jur pentru că. Țara mea, locul.
- 25:51Meu este acolo. 5. Ei mărturisesc că sunt.
- 25:58Străini și călători aici. Sunt străini și călători.
- 26:06Și îmi. Place vorba asta care în mintea
- 26:10lor în inima lor, Dumnezeu a pus-o, vreau să vă spun că.
- 26:17Dumnezeu poartă de grijă celor care.
- 26:21În mintea lor s-au fixat că ei sunt călători.
- 26:25A fost în țară un an Jumate 2 ani în urmă, când au fost
- 26:29inundațiile ploile alea mari. E eram cu mașina, mergeam spre
- 26:34București și anunță la radio că e furtună.
- 26:37E tot netul rupere de nori. Și.
- 26:40Cutare și Frate miu. Conduceau și ascultam.
- 26:43S-o luăm pe drumul ăsta, s-o luăm pe drumul ăsta.
- 26:45Deodată îmi sună celularul. Măsurile de la ambasade baza de
- 26:50americane. Deci, domnule.
- 26:53Unde ești pe drumul ăsta? Deja e Pont, te-am văzut.
- 26:57Era înregistrat până prinde formă, căci pe drumul ăsta vezi
- 27:01că e furtună acolo așa. Deci, dacă se întâmplă.
- 27:04Ceva, îți dau un cod și mi-au dat un.
- 27:07Cod, dacă se întâmplă. Ceva vin cu.
- 27:09Elicopterul si te rog. Cât tu nu ești român, ești de al
- 27:13nostru. E fain așa?
- 27:18Fin ești călător când ești peregrin?
- 27:22Păi da țara? Mea e dincolo șefii mei dincolo.
- 27:28Eu întreb a lăsat dacă americanii nu lasă un american
- 27:32aici? Mă întreb.
- 27:33Dumnezeu te va lăsa. Ne așteaptă învierea morților.
- 27:40Ne așteaptă răpire, ne? Așteaptă întâlnirea pe nori, ne
- 27:45așteaptă veșnicia fraților. Așa de multe lucruri frumoase și
- 27:52făgăduinți și acestea toate sunt așa de aproape de noi.
- 27:56Acum suntem la sfârșitul unui an de îndurare.
- 28:02Care consemna aproape 2000 de ani și începe o altă vreme.
- 28:08O altă r, avem o cântare, va veni și vremea.
- 28:12Noastră. Șocâte frumos.
- 28:15Frate și eu o cânt cu mare bucurie va veni și vremea
- 28:19noastră. Da.
- 28:23Ei. Mărturisesc că sunt călători 6.
- 28:28Niciodată nu se întorc. Înapoi.
- 28:33Nu veți. Găsi nici unul.
- 28:34Din norul de martori să se întoarcă înapoi.
- 28:39Și toți aceștia e versetul din scriptură.
- 28:44Toți aceștia au ajuns. Cu bine.
- 28:50Și 7. Doresc și.
- 28:53Tânjesc după o țară mai bune și mor în nădejdea.
- 29:00Aceasta. Mor în nădejde aceasta.
- 29:04O dar încă n-am. Ajuns din morți și n-am văzut,
- 29:08nu abia. Acum, ce aveți bun?
- 29:12Abia acum încep să zbor. Am participat am vrut să văd cum
- 29:19moare un om. Eram necăsătorit.
- 29:25Și bunica mea era foarte rău bolnavă și a spus la bunicul.
- 29:31Lasă-mă. Scoțieni cu capul pe mă pun la
- 29:34pat la ea și ea să șadă cu capul așa pe picior la mine vreau să
- 29:39văd cum pleacă. Pe cine am adunat.
- 29:42Toată familia toți nepoții, copiii, toți au venit să vedem
- 29:48cum eram curios să văd cum pleacă un om credincios.
- 29:55Curios. Și deodată, bunica spune
- 29:59Povestim cu noi, deși vine domnul Isus și din centru.
- 30:05O ajuns pe la. Teiul Ăla unde are cui coco stil
- 30:09cu. Ea muncei acolo care un
- 30:14cocostârc o pasăre dumneavoastra care emigrează și au făcut cui.
- 30:20Nu putem vedea noi până acolo. Deodată, bunica zice acum e la.
- 30:24Poartă la drum. Și vine cu o gardă de sânge tot.
- 30:30E uitam pe geam să vedem la. Poartă la drum.
- 30:34Nu-i nimeni. Zi bunica, te simți rău.
- 30:39Nu. Dar nu-i nimic la poartă la
- 30:43drum. Ceea ce.
- 30:45Voi nu vedeți. Deodată, spune le port la
- 30:50grădină. Și o dată spun ei, acum e la
- 30:53ușă. Și uite în colțul Camerei nu se
- 30:59uită la ușă și zice. Așa ca și când?
- 31:04Nu înțeles. Deci da sunt gata, te-am
- 31:08așteptat. Să vii.
- 31:12Îți dai seama. Și ne spune 9 mă duc cu ele, au
- 31:18venit după mine și l-am așteptat de atâta vreme.
- 31:23Mă duc acasă. Răspuns, George, eu spus la
- 31:28bunicul să nu mă plângi mă duc la mai bine.
- 31:33Tu vei mai dormi în colibe unde aveau ei dormitorul, eu mă duc
- 31:40acasă. Eu saluta pe toți.
- 31:44Și-au spus să rămâneți credincioși, există rai.
- 31:51Și-o lasa capul. Pe picior la bine.
- 31:57Și-o adormiți? Am uitat picioarele s-au mișcat
- 32:02la talpă, apoi pulpa aici. Apoi mergeți după Aia.
- 32:07La domeniul s-a mișcat puțin, după aia la gât și-a făcut așa.
- 32:15Sus. Ce frumos.
- 32:23Au adormit toți aceștia au murit în deci de aceasta.
- 32:30Erau căutătorii unei. Țări a unei patrii.
- 32:37Ea există. Nu poți să o vezi cu binoclu din
- 32:42dormitor? Cu nici un telescop.
- 32:45Nici 2-lea din hawai. Sau de unde ar ar fi
- 32:48telescoapele mari ale lumii. Oamenii prin telescoape au ajuns
- 32:53până la 6 de miliarde de marele. În special și 6 miliarde Jumate.
- 33:01Am citit de acuma undeva 6 miliarde Jumate de kilometri.
- 33:07Noi vorbim de marile, era marele distanța și deși e încă tot
- 33:12universul încât se duce și duce și Pavel, de ce cunosc și unu.
- 33:20Care o fost în al 3-lea? Nu știu cum o fost în trup sau
- 33:26este ceva acolo. Dar mai știu ceva?
- 33:32De 55. De.
- 33:33Ani de când l-am întâlnit, auzi îl strig de aici din dormitor.
- 33:40De la lucru de pe mașină doamne. Am nevoie de tine și el spune,
- 33:48Iată mă ce vrei. Cum străbați miliarde.
- 33:56Ca să mă lupt ca să mă. Auzi pe mine aici.
- 34:00Câtă vreme vom fi pe negri. Așa cum ambasada mă urmărea.
- 34:06Pe unii sunt. Ne urmărește el.
- 34:10Ăsta i dea biletul ăsta va veni acasă la mine.
- 34:17Voi avea. Grijă să ajungi.
- 34:21Și asta îmi dă bucurie. Chiar dacă mă lovește.
- 34:25Cancerul. Chiar dacă sunt boli.
- 34:28Chiar dacă per geaba. Orice aș.
- 34:32Păți aici cineva se uită la mine.
- 34:38Și sunt așteptat acolo și acesta este Dumnezeul nostru.
- 34:46Dragi frați și surori. Plecăm de la ilie.
- 34:53Pregătiți-vă de drum. E un loc mai frumos decât 12
- 35:00izvoare. E un loc mai frumos.
- 35:05Acolo e râul vieții. Acolo e pomul vieții EA dispărut
- 35:12din EDEN. Și-am găsit în scripturi că
- 35:16pomul vieții este Hristos domnul.
- 35:21Îl voi vedea acolo, l-am văzut la cruce am luat din el, a
- 35:27mâncat din el, mănânc în fiecare lună.
- 35:31Cine mănâncă și bea are viață. Mănânc de el Bă bucur plâng.
- 35:39La o dumele lui. Când?
- 35:43Mă întreabă oamenii. Dar de ce cânți că toți îți
- 35:46trăiești? Câți probleme?
- 35:48Acum la noi dar. Eu nu sunt de.
- 35:52Aici. Eu nu zeci eu mă duc în direcția
- 35:57asta la altă. Vă așteaptă cer.
- 36:02Mă așteaptă domnul care l-am slujit.
- 36:07Doresc în seara aceasta. Când veți bea peregrinul, măcar
- 36:12atunci să-ți aduci aminte că ești călător când pe masa.
- 36:17Va fi sticla. Care va scrie Peregrin să-ți
- 36:20aduci aminte de seara asta? Suntem călători.
- 36:26Suntem imigranți, dar vine vremea bucuriei noastre.
- 36:32De ce miracol școli, de ce mira cu gia buri?
- 36:36Vezi ce mira cu truda de aici? Noi avem o vorbă.
- 36:41E așa românii, când pățesc ceva și truda ați auzit la noi, azi,
- 36:46românii așa zic truda, nu știu la voi cum spun.
- 36:50Ok EO vorbă așa sau dacă se lovește la bârnă și truda, deci
- 36:55o caldă. De ce are.
- 36:57Ciocanul cu truda OK dar avem o vorbă noi pocăiții vorbesc știi
- 37:04ăăă, mă rog, Dumnezeu să ne binecuvinteze și ziua veșnicie
- 37:12să ne găsească gata. Să le găsească cu valizele în
- 37:16mâini. Pentru că suntem piele gri.
- 37:20Să nu mai cauți cheile de la casă, mă am o farma moștenire
- 37:26acolo am cutare. Îmi spunea cineva odată.
- 37:31Sunt așa de supărat că Tata nu mă trecut în testament.
- 37:34Eu, da, tot la sora mea. Dar câteodată eu da 3 ca si eu
- 37:39dau mașinile, eu, da, tot și eu am fost cu el.
- 37:43Până la moarte. Și eu dat ei.
- 37:47Știu, dar ești botezat. Ai ai dus da.
- 37:51O dacă ai 20 ești mai bogat ca soră?
- 37:56Nu-i problemă. Te găsesc în testament aici.
- 38:02Și el zice cum adică domnul meu in Biblie?
- 38:04Da. Cine va crede și se va boteza,
- 38:09va fi mântuit. Zis.
- 38:11Tu ești aici ai? Promisiunile lui Dumnezeu.
- 38:15Așa că nu te necăji și doresc domnul să ne ajute pe toți și pe
- 38:20noi și pe voi. Sunt hotărât să nu mă las.
- 38:25Să nu-mi cumpăr nimic. Aici.
- 38:28Adică trebuie să am o casă, trebuie să am ceva, dar să nu
- 38:32fiu legat. Dacă guvernul vrea să.
- 38:35Taie sau E. În 62 ne-au luat pământul, ne-o
- 38:40luat caine luat plumb și mama se uita pe geam și plângea și eu
- 38:46băiete, cu ce o să trăim? Tata au plecat ca să nu îl
- 38:50prinde colectivizarea. Și vreau să vă spun că am trăit
- 38:56bine. Cu 30 de ani.
- 39:00Și lui. Tata eu fost o.
- 39:02Prorocie. Când va fi necazul ăsta, eu am
- 39:07să îți dau si pâinea și o să ai de mămăligă.
- 39:12Cât trăiești? Din public, așa au specificat.
- 39:16Era pe carte el. Faina de Malai 2 Kile dar noi se
- 39:22mânca mămăligă mult ok, nu se ajungea.
- 39:28A ieșit de la lucru să vă spun cum s-o plătiți.
- 39:30Prost și ea. A ieșit de la servici de la
- 39:32comerciantul de bombele la suceava.
- 39:36Și iubesc până la râu până când vine trenul.
- 39:39Știu moaie picioarele puțin în apă, era cald.
- 39:43Șomajul II care se scăldau acolo.
- 39:46Cu un colac de Delaco Camere de văzut și.
- 39:50Se uita la ei. Și deodată au văzut că.
- 39:53I-a alunecat de pe. Camera Aia.
- 39:56S-o dus și nu. Mai ES.
- 39:59Și el începu să se dezbrace. Să vadă cu ce poate fi de folos.
- 40:05That am dotat foarte. Bine.
- 40:07Și eu îl au strigat, doamne. Ajută, mă a dispărut și odată
- 40:12ieșit iarăși din. Nou și Iarăși Jos erau niște
- 40:15băieți. Cu altă care eu strigat pe ea să
- 40:17vină cu Camera Ailaltă. Și o scos-o.
- 40:22Busu. Pe mal au venit salvarea.
- 40:26Și doamna? A întrebat.
- 40:28Printre lacrimi chinuite apă au înghițit.
- 40:33Conti. Cheamă teofil, bă legi.
- 40:38Atât. Și după vreo câteva luni vine la
- 40:43poartă, îl cheamă portarul și directorul.
- 40:47Ce caută o doamnă? Și Dumneata ești șofer băut și
- 40:53da. Dă-mi să văd buletinul se vor
- 40:55da? Eu sunt șefa de la alimentara.
- 41:00Numărul unu din. Suceava.
- 41:03Pentru că m-ai salvat. În fiecare zi Sevilla alimentară
- 41:09și îți dau un rucsac de făină. Și vreau să vă spun.
- 41:15Bun. Era o vreme grea.
- 41:18Mâncam la cartier. Și Tata venea în fiecare zi cu
- 41:23un sac de făină, o dat la oameni necăjiți au dat la vecini
- 41:29Împărțea făină pentru că ce vorbește Dumnezeu împlinește.
- 41:34Cu așa Dumnezeu simt merită să-ți pui nădejdea în el?
- 41:40Pentru că el E Dumnezeu care a făcut Cerurile și Pământul.
- 41:46Se va binecuvinteze și dacă nu ne mai întâlnim aici este limba
- 41:51casă. Suntem călătorul domnul să fie
- 41:54cu voi amy.