Latest / Fiti Oameni / Fă tot ce poți cu TOT ce ai! - Luigi Mițoi
Transcript
- 0:01Binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu.
- 0:06Dragi frați și surori. Ne-am strâns în seara asta
- 0:11împreună aici, deși e seară și ar trebui să fim acasă, să ne
- 0:14odihnim, pentru că în mod convențional de câteva ori pe
- 0:18săptămână, noi ne strângem împreună în numele domnului, ca
- 0:21să ne închinăm. Să-i aducem domnului ceea ce
- 0:25este ascuns în sufletul nostru, această închinare prețioasă,
- 0:30care exprimă adorarea noastră, admirația noastră, recunoștința
- 0:34noastră față de un Dumnezeu care ne-a creat, ne-a binecuvântat și
- 0:37ne-a mântuit. Suntem niște căutători de
- 0:42iubire. Și am căutat o în așa de multe
- 0:47locuri greșite. Și atunci când l-am întâlnit pe
- 0:51domnul Isus, care este dragoste? Sufletul nostru a fost
- 0:55satisfăcut atât de mult. Încât nu vedem viața în absența
- 1:00lui Dumnezeu. Ieri am participat la un podcast
- 1:05am spus câteva cuvinte acolo și, printre altele, am afirmat
- 1:09faptul că dacă la vârsta asta aș fi conștient și sigur că
- 1:14Dumnezeu nu există. Că iadul și raiul sunt 2 iluzii,
- 1:20nu mi-aș schimba viața cu absolut nimic.
- 1:25Trăiesc o viață fericită în absența scandalurilor în absența
- 1:31infidelității. În absența minciunii și a
- 1:34nebuniilor pe care le-am experimentat înainte să mă
- 1:37pocăiesc. Și această viață foarte
- 1:41liniștită mi-ar fi suficient și pentru viața asta, deși domnul a
- 1:45spus că dacă ne punem încrederea în el doar pentru viața asta,
- 1:49suntem cei mai nenorociți dintre oameni, dar cred că cea mai mică
- 1:53nenorocire ar fi să trăiești așa, dacă n-ar exista veșnicie.
- 1:59Vă fericesc că sunteți aici și vă salut cu dragoste și apreciez
- 2:03efortul să fiți aici. Eu știu că dumneavoastră, ca și
- 2:07mine ați venit pentru domnul Isus, pentru că el merită să
- 2:10venim la el, pentru că el are ce să ne oferea.
- 2:14El a creat cuvintele lui, sunt creatoare, el spune să fie
- 2:17pământ și apare pământul. Eu spun să fie pământ și nu
- 2:20apare nimic, de aceea noi îl căutăm pe el.
- 2:24Riscul este mare, însă să-l comercializăm pe el căutând ul
- 2:30doar pentru ce primim de la el, nu pentru ce îi putem oferi.
- 2:34Îl căutăm pe domnul, nu ca să ne închinăm, ci într-o manieră
- 2:37comercială, să primim ceva de la el și dacă n-ar.
- 2:40Nu ne-ar mai. Șoferii nu l-am mai căuta.
- 2:44Încercați să identificați dacă lucrul acesta e cumva adevărat
- 2:48pentru cineva? Vreau să îi mulțumesc fratelui
- 2:52păstor. Fratele Dorel Direct pentru
- 2:56amabilitatea cu care ne-a invitat ne-a primit pentru
- 2:59ospitalitate, pentru prietenie, ne cunoaștem de câteva zile mai
- 3:04bine. Decât.
- 3:06Altădată când doar ne-am intersectat și ne-am salutat așa
- 3:09ca 2 necunoscuți. Și m-am bucurat foarte mult de
- 3:12maturitate, de modestie, de această căutare, de Dumnezeu
- 3:19responsabilă și serioasă. I-am cunoscut soția familia
- 3:23într-o mică măsură și sunt bucuros să întâlnesc oameni
- 3:27care, într-un mod responsabil, îl servesc pe Dumnezeu și
- 3:30servesc Comunitatea pe care o păstoresc.
- 3:34Sunt împreună cu prietenul meu scump cu Iulian.
- 3:38Ăă înainte să venim aici, soția lui, sora Monica, pe care cei
- 3:42mai mulți dintre dumneavoastră cunoașteți a făcut o coșarcă de
- 3:46gogoși că a aflat când plac gogoșile și.
- 3:52Ăă am mâncat un pic mai multe. Și acum trebuie să treacă ceva
- 3:57timp până când o să pot răsufla ca tot omul.
- 4:02Ă, mă bucur sărbători de fratele Păstor Sorin și mulțumesc.
- 4:07Am venit să ne întâlnim și în seara asta și, de asemenea,
- 4:09pentru fiecare dintre dumneavoastră mă bucur tare mult
- 4:12să vă văd aici. Și să vă pot saluta, vă aduc
- 4:15salutări. Din partea soției mele din
- 4:17partea bisericii, de unde eu vin?
- 4:22Fiind aici înaintea domnului, dincolo de orice, putem spune
- 4:25noi despre noi ăăă, aș vrea să citesc un pasaj din scriptură și
- 4:29apoi pe marginea acestui pasaj, să spun câteva gânduri care trag
- 4:33nădejde că vin din inima lui Dumnezeu pentru inimile noastre.
- 4:37Vă rog să deschideți scriptura în prima Evanghelie, respectiv
- 4:42Matei în anti penultimul capitol, respectiv 2 6 și în
- 4:48versetul 6. Aici este un paragraf.
- 4:51Intitulat Mirul turnat pe capul lui Isus Matei 26 cu 6 din
- 4:55respect pentru domnul, vă rog frumos să vă ridicați în
- 4:58picioare. Colt.
- 5:10Când era Isus în betania? În casa lui Simon Leprosul.
- 5:15S-a apropiat de el o femeie cu un vas de alabastru cu mir
- 5:18foarte scump. Și pe când stătea el la masă, ea
- 5:22a turnat mirul pe capul lui. Ucenicilor le-a fost necaz când
- 5:28au văzut lucrul acesta și au zis ce rost are risipa aceasta Mirul
- 5:34acesta s-ar fi putut vinde foarte scump și banii să se dea
- 5:37săracilor. Când a auzit Isus, le-a zis, de
- 5:42ce faceți supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos față
- 5:45de mine, pentru că pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe
- 5:50mine nu mă aveți întotdeauna dacă e turnat acest mir pe
- 5:55trupul meu. Ea a făcut.
- 5:57Lucrul acesta în vederea pregătirii mele pentru
- 5:59îngropare. Adevărat, vă spun că oriunde va
- 6:03fi propovăduită Evanghelia aceasta în toată lumea se va
- 6:07spune și ce a făcut femeia aceasta spre pomenirea ei?
- 6:10Atunci unul din cei 12 numit Iuda Iscarioteanul s-a dus la
- 6:16preoții cei mai de seamă și le-a zis, ce vreți să-mi dați?
- 6:20Și-l voi da în mâinile voastre, ei i-au cântărit 30 de arginți
- 6:25din clipa aceea iuda căuta un prilej nimerit ca să dea pe Isus
- 6:30în mâinile lor a Mail. Tatăl nostru din ceruri, ne-am
- 6:35strâns în jurul persoanei tale și prin credință ți-am cântat,
- 6:40ne-am rugat și acum așteptăm că al tău cuvânt să ne atingă
- 6:44sufletele și conștiința. Tu ne știi doamne prin ajutorul
- 6:50tău am ajuns până aici. Te rugăm hrănește-ne potrivește
- 6:55cuvântul tău pentru fiecare inimă ridică CD ridicat învață
- 7:00ce e de învățat, lămurește, ce e de lămurit și vindecă ce e de
- 7:05vindecat. Doamne de la tine așteptăm și în
- 7:09fața ta ne închinăm cu adorare în numele domnului nostru Iisus
- 7:13Hristos Amin. Amin dragii mei vă invit să vă
- 7:17ocupați locurile. În seara aceasta m-am gândit la
- 7:25acest pasaj. Pentru că întotdeauna când un
- 7:31predicator este invitat să rostească un mesaj, el intră
- 7:35într-o stare de căutare. Care este destul de intensă și
- 7:42starea asta de căutare presupune să înțeleagă ce ar vrea Dumnezeu
- 7:47să spună el în momentul acela în seara aceea.
- 7:52Și atunci când Dumnezeu îndreaptă inima înspre un
- 7:54subiect sau înspre un pasaj, el are 2 alternative să
- 7:59interpreteze pasajul pe care îl citește într-o manieră istorică
- 8:04sau într-o manieră. Teologică.
- 8:07Dacă îl interpretează într-o manieră istorică, el va încerca
- 8:11să ia publicul și să-l ducă cu 2000 de ani în urmă, la locul
- 8:17acela pe care au citit din Scriptură și să le spună
- 8:20oamenilor. Atunci acolo a fost așa, și-așa
- 8:24persoanele prezente acolo au fost ăla și ăla ăla a făcut așa
- 8:29ăla celălalt. Cu alte cuvinte, să explice
- 8:32istoria evenimentului citit în Scriptură.
- 8:36Această se numește o interpretare istorică.
- 8:39Asta ajută să ne lărgim orizontul și să înțelegem ce s-a
- 8:43întâmplat atunci acolo. A 2-a perspectivă e una
- 8:47teologică nu istorică și asta înseamnă că, după ce într-o
- 8:51introducere spune ce s-a întâmplat atunci și acolo el cu
- 8:55toată predica face o introducere și nu istoria o prezintă, ci
- 9:00semnificația celor întâmplate atunci pentru noi acum, adică ce
- 9:06ne interesează pe noi, ce s-a întâmplat acum 2000 de ani, care
- 9:10este semnificația teologică pentru noi?
- 9:13La evenimentul istoric petrecut atunci și acolo.
- 9:18Însemnătatea acum și aici despre istoria petrecută atunci și
- 9:23acolo acum eu. O să încerc să le pun pe
- 9:27amândouă una lângă alta să fie o predică un pic mai complexă și
- 9:33să vorbim despre istorie și apoi despre teologie.
- 9:37Mai fac o scurtă paranteză, spunându-vă faptul că.
- 9:42Teologia înseamnă explicarea Bibliei.
- 9:46De aceea avem Biblie Universală, nu există Biblie
- 9:50Denominațională. Avem o Biblie pentru toate.
- 9:52Cultele de pe pământ. Dar teologia este specific
- 9:57denominațională. Noi avem o teologie
- 10:00penticostală, dacă suntem penticostali, avem o teologie
- 10:03baptistă, dacă suntem baptiști. Sau alte denominații, deși
- 10:08diferențele dintre ele sunt nesemnificative, dar există.
- 10:15Noi suntem la fel, dar sunt și mici diferențe.
- 10:19Ei bine, teologia. Este interpretarea Bibliei unii
- 10:24spun așa cu un pic de superioritate ascunsă.
- 10:31Și la noi, prin biserică au venit oameni din ăștia și
- 10:34fluturând Biblia, au spus, Fraților, să știți că eu vorbesc
- 10:38din scriptură și Biblia? O ținea în mână și o arăta
- 10:44Fraților, adevărul e că n-am văzut pe nimeni să vorbească la
- 10:48amvon din altă parte decât din scriptură, ce rost are să
- 10:51precizez treaba asta că dacă ar mai fi unul din scriptură și unu
- 10:55din Coran și unu din upanishade și unu din Confucius, aș
- 11:00înțelege să menționez că tu nu din aia și din asta, dar de la
- 11:04amvonul ăsta dintr-o singură Carte se citește de când e
- 11:07Creștinismul de 2000 de ani, de ce precizează el așa el vrea să
- 11:12spună că, în sfârșit ascultați un predicator care e biblic.
- 11:17Care este vrednic să fie ascultat, numai că știți cât e
- 11:20Biblie, cât citește textul. Dacă ar fi cinstit, ar trebui să
- 11:24spună asta din toată predica mea din această seară, Biblie este
- 11:29numai când ați stat dumneavoastră în picioare.
- 11:30Acum nu mai e Biblie. E explicația la Biblie.
- 11:35Ar fi bine să le deschidem mintea la oameni să nu îi mai
- 11:38ținem în întuneric, încercând să-i manipulăm, pentru că ei
- 11:42nu-s ai noștri. Ei sunt ai domnului, noi suntem
- 11:46doar niște slujitori care îi învățăm și învățătura.
- 11:50Aceasta ar trebui să le deschidă orizontul și să nu mai fie ușor
- 11:54de înduplecat și de înșelat și de păcălit.
- 11:58Pentru că oamenii nu ne urmează când îi manipulăm, oamenii ne
- 12:02urmează când ne respectă slujirea.
- 12:05Și când văd în viața noastră, în primul rând și apoi în predicile
- 12:09noastre, pe învățătorul pe cristos, pe cristosul lui
- 12:12Dumnezeu. Ei bine.
- 12:16Revenind. Textul acesta.
- 12:21Poate că ar fi bine să spun și asta, deși spusă numai pentru
- 12:24predicatori. Întotdeauna când un predicator
- 12:27predică, el are 2 alternative să citească un text din epistole,
- 12:32să zicem unde de obicei nu se vorbește despre o persoană, ci
- 12:37se vorbește despre o idee. Sau să citească un text din
- 12:42Evanghelie Ca mine, unde de obicei se vorbește despre una
- 12:46sau mai multe persoane, nu despre o idee.
- 12:49Epistolele sunt narațiune povestire de obicei în narațiune
- 12:54în povestire sunt prezenți oameni în epistole, este
- 12:58prezentată teologie, învățătură, doctrină și de obicei nu-s
- 13:02prezenți oameni, ci doar idei. Orice predicator când vorbește
- 13:08când își construiește predica pe o idee.
- 13:11Și lui va fi destul de greu să o explice și mai ales oamenilor.
- 13:16Le va fi greu să îl urmărească pentru că e greu să te
- 13:21identifici cu o idee. Dacă mai e și seara să fie
- 13:25oamenii obosiți, dacă nici nu au o cultură biblică foarte
- 13:29profundă, cam după 10 minute, rămân toți în urmă și el se duce
- 13:33cu ideea lui înainte. Dar dacă citești un text care
- 13:37pune în față niște oameni, oamenii nu fac mare efort ca să
- 13:41se identifice cu alți oameni. Și atunci Predica pentru ei va
- 13:44fi mai umană, mai simplă și mai puternică în învățătură.
- 13:51Eu am ales al 2-lea exemplu, din motive ușor de înțeles.
- 13:55E seară pentru toți, nu numai pentru mine sau nu, numai pentru
- 13:58dumneavoastră. Și socotesc că domnul ne va da o
- 14:01hrană bună de aici, ă revin la Pasajul pe care l-am citit și
- 14:06vreau să vă aduc aminte că capitolul cu numărul 26 din care
- 14:10eu am citit este anti penultimul capitol din Scriptură.
- 14:15Capitolul 28 este ultimul 2 7 între ele și 2 6 este cel din
- 14:19care am citit în acest capitol, dar cu câteva capitole mai
- 14:23înainte, cristos a plecat din galileea, unde și-a petrecut
- 14:26prima parte a misiunii și a venit la Ierusalim.
- 14:30Când a ajuns la Ierusalim, a poposit la marginea
- 14:32Ierusalimului, unde era un sătuc numit betania și acolo era o
- 14:35familie de 3 frați, 2 fete și un băiat și el era prieten cu
- 14:39oamenii aceia găzduia la ei și aveau o relație frățească.
- 14:44Domnul venea dimineața în Ierusalim mergea la templu și
- 14:47seara se întorcea în betania să doarmă acolo.
- 14:51Intrase în săptămâna mare deja sau era aproape să intre în
- 14:54săptămâna mare, adică ultima săptămână din viața lui.
- 14:57În această perioadă el a devenit foarte direct înainte, însă era
- 15:02foarte soft, foarte, foarte elegant și nu confrunta oamenii.
- 15:06Dar în această ul în această ultimă săptămână a dat cărțile
- 15:10pe față și vorbea foarte direct, mai ales fariseilor și
- 15:13cărturarilor. Observați că Pasajul acesta
- 15:17vorbește despre faptul că cineva un fariseu pe care îl chema
- 15:20Simon l-a invitat pe cristos în casă la el ca să-i dea o masă.
- 15:27Cristos a venit cu ucenicii și Simon se pare că era un om mai
- 15:32înstărit. Probabil că avea ceva robi
- 15:35slugi, oameni de serviciu care au pregătit masa, au curățat
- 15:38casa, au pregătit-o pentru o întâlnire de vreo 15 oameni să
- 15:43stea la masă și toți stăteau la masă și mâncau sau erau aproape
- 15:46să stea la masă și să mănânce. Când dintr-o dată?
- 15:50În încăpere dă buzna, o femeie în vremea.
- 15:54De atunci o femeie nu putea să facă lucrul ăsta sub nici o
- 15:58formă că trecea drept o femeie ușoară nu putea să intre o
- 16:03femeie într-o casă unde erau numai bărbați.
- 16:07Într-un loc unde n-a fost invitată să ia o calitate de
- 16:11inferioritate în timpul acela, nu ca acum nu exista democrație,
- 16:16nu era nici măcar teocrație. Era anarhie.
- 16:21Ei bine, femeia, asta dă buzna în casă, avea în mână un vas cu
- 16:26un parfum foarte scump. Din scriptură, înțelegem că
- 16:32parfumul acela a fost așa de scump încât valora munca pe un
- 16:38an de zile, adică. Cât cam cât câștigă un an de
- 16:41zile în Anglia, un om aproximativ. 25.000 GBP.
- 16:48Ce parfum am putea să cumpărăm de la prăvălie cu 25.000 GBP,
- 16:53probabil cel mai bun parfum. Ei bine, cel mai bun parfum se
- 16:57pune într-un vas pe măsură nu se pune într-o oală de lut și
- 17:02femeia aceasta înarmată cu vasul acela foarte scump și cu
- 17:06parfumul acela cu un miros extraordinar de puternic, a
- 17:10intrat înăuntru oamenii toți au rămas.
- 17:13Mirați. Încercând să-și dea seama ce
- 17:17vrea, pe cine caută, de ce a venit, ce urmează să facă acolo
- 17:21și am citit în scriptură ce și cum s-au întâmplat lucrurile.
- 17:25Ei bine, acum aș vrea privind la aspectul istoric să introduc
- 17:30puțin persoanele implicate, să spun câte ceva despre locul unde
- 17:35s-au întâmplat lucrurile astea și să începem călătoria o femeie
- 17:40anonimă nu i se spune numele, avea doar un parfum scump asupra
- 17:44ei și iuda. Casierul grupului și unul dintre
- 17:49cei 12 ucenici dumneavoastră. Vă imaginați că până astăzi, pe
- 17:52planeta Pământ au trăit aproximativ 115 miliarde de
- 17:56oameni. Așa apreciază statisticile din
- 17:59acești, 115 120 de miliarde de oameni au existat doar 12
- 18:05ucenici ai lui Cristos. Unul dintre ei erau omul ăsta.
- 18:09Eu, da, și amândoi sunt în rolurile principale ei vorbesc
- 18:15mai mult, vorbește și cristos. Intervine și cristos.
- 18:22Ambele persoane, iuda și femeia anonimă au rămas în istoria
- 18:28Bibliei. De amândoi se vorbește ambele
- 18:32persoane au mers după Mântuitorul.
- 18:35Ambele persoane au trecut prin împrejurări asemănătoare, dar au
- 18:38acționat diferit pentru că au făcut alegeri diferite.
- 18:45Întotdeauna alegerea este esența vieții.
- 18:49Haideți acum să ne uităm la diferența dintre acești 2
- 18:52oameni, pentru că diferența dintre ei se va transforma
- 18:55într-o lecție de viață pentru noi.
- 18:58Prima diferență pe care scriptura o remarcă între acești
- 19:012 oameni este diferența direcției.
- 19:05Dacă privim că amândoi erau în jurul domnului Isus Actunci și
- 19:10acolo, dar mergeau în direcții diferite.
- 19:14Femeia s-a apropiat de Isus și a avut în mână un dar pe care să
- 19:19i-l ofere bărbatul vorbind cu preoții.
- 19:23Cei mai de seamă s-a îndepărtat de Isus și se ducea la preot să
- 19:28primească prețul trădării. Femeia se îndrepta înspre Isus
- 19:33să-i ofere ceva. Bărbatul se îndrepta înspre
- 19:36preoți, îndepărtându-se de Isus ca să-l vândă și să primească
- 19:40ceva. Femeia aceasta n-a fost așa de
- 19:43importantă pentru anturajul de acolo, pentru că nici măcar nu i
- 19:47se spune numele. Dar iuda era proeminent era unul
- 19:52dintre cei 12. Numele lui era avea
- 19:56semnificație. OA 2-a diferență nu este doar
- 20:00faptul că diferența direcție este caracterizată că mergeau în
- 20:04direcții opuse. Observați că nu e așa de
- 20:08important cât de repede mergem sau cât de mult mergem, ci
- 20:13depinde spre ce direcție. Mergem, cred că spuneam duminică
- 20:17nu mai știu bine la care slujbă. Despre faptul că într-o seară
- 20:23m-am întâlnit cu unul dintre frații pe care i-am salutat de
- 20:26dimineață la ieșirea din biserică, am spus asta, nu?
- 20:29Și erau umflate cu mustață și el mi-a spus la sfârșitul slujbei
- 20:34de dimineață, când l-am așteptat la ușă pe el și pe ceilalți
- 20:37frați să-i salut să le spun Poftă bună pe el.
- 20:39L-am întrebat ce faci și el mi-a spus că merg înainte.
- 21:30Și m-a urmărit ideea asta răspunsul ăsta al lui și am
- 21:34meditat la el între cele 2 servicii divine de duminica, iar
- 21:38când l-am revăzut seara m-am dus la el și l-am întrebat.
- 21:54Când mergi înainte Încotro ești îndreptat cu fața că, uite, eu
- 21:59acum merg înainte și merg spre orga asta.
- 22:03Dacă stau cu fața spre dumneavoastră, tot înainte îmi
- 22:06merg, dar nu mai ajung la orgă pentru că mi-am schimbat
- 22:09poziția. Fața mea nu mai e îndreptată
- 22:12înspre acolo și îndreptat înspre acolo și.
- 22:21Ideea e ușor de prins toți oamenii merg înainte, dar când
- 22:25te îndrepți cu fața spre iad și mergi înainte, tu direcția E rea
- 22:31că înainte mergem toți numai racul merge înapoi.
- 22:35De aceea, atunci când ne poziționăm în viață, trebuie să
- 22:39ne fixăm. Să-mi gp sul pe Isus.
- 22:49Pe cer. Pentru că în felul acesta
- 22:53mergând înainte, ajungem unde sufletul nostru va găsi odihnă
- 22:57veșnică. Oamenii lui Dumnezeu privind la
- 23:01oameni. Aceștia observăm că direcția
- 23:03este importantă atunci când avem o motivație corectă.
- 23:11De aceea, pe lângă direcție, diferența de direcție între
- 23:15acești 2 oameni vedem și o diferență de motivație.
- 23:18Ei n-au avut doar direcții diferite, ei au avut și
- 23:21motivații diferite. Și, de fapt, motivațiile
- 23:23diferite au generat direcții diferite, pentru că motivația a
- 23:28fost cauza, iar direcția a devenit efectul doar care e
- 23:33diferența motivației. Motivația femeii a fost să se
- 23:37apropie de Isus. Ea a avut treabă cu Isus.
- 23:42Ea a vrut să îi vorbească lui Isus.
- 23:45Mai concret, ea a vrut să-i ofere ceva lui Isus.
- 23:50El era cam de 3 ani jumate prin Israel.
- 23:54Nu știm ce a auzit, poate chiar dacă l-a văzut într-o
- 23:58împrejurare, poate nu știm nimic despre trecut, că Biblia nu EO
- 24:03carte de povești. Biblia urmărește firul roșu al
- 24:07mântuirii și tot ce se intersectează cu acest firul
- 24:10roșu al mântuire. Exprimat menționat remarcat în
- 24:14Biblie ce nu miliarde de întâmplări și multe locuri,
- 24:19lucruri pe care le-a făcut și le-a spus domnul, dar pentru că
- 24:21nu se intersectează în mod explicit și direct cu firul roșu
- 24:25al mântuirii, nu e menționat Biblia nu spune tot ce s-a
- 24:28întâmplat pe fața Pământului, ci spune tot ce are legătură cu
- 24:33noi, ca știin ce ne spune să ne pocăim și să ne mântuim
- 24:37sufletul. Ei bine, femeia aceasta din
- 24:41dragoste și din respect pentru Dumnezeu.
- 24:44S-a apropiat de el ca să-i dea ceva.
- 24:47În partea cealaltă, motivația lui Isus a fost să se
- 24:51îndepărteze de Isus. Să se ducă la dușmanii lui Isus
- 24:56la preoți care îl urau pentru că ce spunea și felul în care trăia
- 25:00Isus îi demasca pe ei. S-a dus la ei, a făcut o
- 25:05înțelegere cu ei, a acceptat să-l trădeze pe domnul pentru 30
- 25:10de arginți. Istoria ne spune că prețul ăsta
- 25:1430 de Arginți. Era suma aproximativă cu care
- 25:19din Târgul de sclavi al vremii cumpărai un sclav relativ tânăr,
- 25:2435 și 40 de ani, relativ sănătos și puternic.
- 25:28Sclavii aveau ca și mașinile de astăzi, multe prețuri, o mașină
- 25:33cu 10.000 de mile costă mult, e aproape 9 o mașină cu 80.000 de
- 25:38mile e veche și costă mai puțin. Așa erau sclavii atunci. 30 de
- 25:45Arginți era aproximativ o mașină de vreo 5 ani, ca să zicem așa,
- 25:50deși EO apreciere, așa cum ne cade 9 după ureche.
- 25:55Omul acesta s-a îndepărtat de Isus ca să-l poată trăda,
- 25:59aliniindu se cu dușmanii lui Isus, deși el nu era ucenicul
- 26:04preoților, era ucenicul domnului.
- 26:09Vă puteți imagina că domnul i-a ales PE 2 pe toți 12 și unul
- 26:14dintre ei a fost un bandit? Și-a vândut învățătorul asta
- 26:19înseamnă infidelitate, înseamnă lipsă de loialitate, de caracter
- 26:24de omenie. Să's Trădezi, învățătorul,
- 26:27Mentorul. Înseamnă că nu ești om.
- 26:32Ăsta a fost iuda s-a îndepărtat de domnul pentru un câștig
- 26:37motivația lui interioară. Motivația nu se vedea, dar se
- 26:41vedea direcția. Motivația lui era să pună mâna
- 26:45pe 30 de arginți. Și pentru acest câștig și-a
- 26:51trădat învățătorul întotdeauna când faci ceva împotriva
- 26:55domnului. Este o formă de trădare
- 26:59explicită sau implicită a lui a fost explicită directă.
- 27:07La vedere. Aduceți vă aminte că vechiul
- 27:11testament este presărat cu exprimarea durerii lui Dumnezeu,
- 27:16care spune, eu sunt ca un soț pentru voi și voi Israel,
- 27:20sunteți ca o soție pentru mine și voi de când sunteți, voi
- 27:25sunteți infideli. Voi vă îndrăgostiți de idolii
- 27:28popoarelor pe unde mergeți și din curiozitate și uimire vă
- 27:33închinați la ei, fiind impresionați de ceva nou.
- 27:37Și uitați de domnul care v-a scos din sclavia egipteană care
- 27:42va purta de grijă și v-a dat o țară.
- 27:45Care va da viță de vie și măslini lucruri pe care voi nu
- 27:48le ați cultivat. Voi ați intrat în binecuvântarea
- 27:51altora pentru că Dumnezeu v-a rezervat acest spațiu geografic
- 27:56și voi ați uitat de domnul. Voi m-ați trădat, voi ați
- 28:00curvit. Vorbea de o curvie spirituală,
- 28:04adică de închinarea la alții 2 în loc de Dumnezeu, într-o
- 28:07paranteză, vreau să fac o remarcă ca să vedeți cât de ușor
- 28:11poate păcătui un om făcând același lucru.
- 28:15Și același lucru acum înseamnă închinarea dacă cineva se
- 28:19închină la Dumnezeu. Asta se numește închinare, dar
- 28:23dacă folosește aceeași închinare și o adresează la cineva sau la
- 28:28ceva, asta se numește idolatrie, deci făcând același lucru poate
- 28:32să însemne închinare oferită domnului sau poate să însemne
- 28:36idolatrie oferită unui idol sau la orice altceva care capătă
- 28:42valoare de id ul. Pentru noi idolul poate să fie
- 28:45copilul nevasta banii. Realizările, înălțimea, vârsta,
- 28:49importanța, poziția casa pe care ți-ai făcut-o.
- 28:53Oamenii se pot închina la orice aproape și la nimic.
- 28:58Revenind pe lângă diferența direcției, am remarcat diferența
- 29:03motivației și observați că motivația femeii se exprima în
- 29:08felul următor, ce pot să fac pentru Isus?
- 29:12Disponibilitate. Interes.
- 29:16Respect pasiune. Dragoste ce pot să fac pentru
- 29:21Isus? Imaginați-vă că vine cineva la
- 29:25noi într-un moment în care suntem mai vulnerabili.
- 29:29Trecem printr-o perioadă mai grea poate că ne lipsește ceva
- 29:33vital și vine acest cineva și ne spune, domnule iartă-mă că mă
- 29:38bag în seama crede mă că sunt bine intenționat ce pot să fac
- 29:42pentru tine? Asta a făcut această femeie.
- 29:49A venit acolo cu gândul ce pot să fac pentru Isus s-a gândit
- 29:56ea. Ce aș putea să fac pentru Isus?
- 30:00Zilele acestea au venit câteva persoane la mine și mi-au spus ă
- 30:06ce am putea să-i luăm soției tale?
- 30:08Vrem să-i luăm soției tale. Ceva spune ne ce am putea să-i
- 30:12luăm, sigur că eu nu le-am spus că nu îmi stă frumos să le spun
- 30:15că nu stă frumos, dacă Dumnezeu le-a pus pe inimă să ia l va
- 30:19pune pe inimă și ce să ia? Dar nu-mi stă mie frumos să le
- 30:22dau concursul că înseamnă că am cam prea mult pentru mine și
- 30:26nu-mi stă frumos, dar nu asta am vrut să spun.
- 30:29A vrut să spună altceva, oamenii ăștia din senin, din dragostea
- 30:33lor, din respectul lor din prietenia lor, a spus, domnule,
- 30:36vrem să-i cumpărăm ceva la soția ta.
- 30:39Spune ne ce am putea să-i cumpărăm.
- 30:42Așa a făcut această femeie. Ea s-a apropiat de domnul și
- 30:45minte i-a fost următoarea idee ce pot să fac pentru domnul când
- 30:49veți întâlni oameni care trăiesc, punând întrebarea
- 30:52aceasta? Să îi luați aproape de
- 30:56dumneavoastră pentru că oamenii aceia sunt niște oameni
- 30:59speciali. Trăim într-o lume unde nu există
- 31:02disponibilitate. Și nici interes.
- 31:07Oamenii fac de ochii lumii de gura lumii, dar mai rar cu
- 31:11sinceritate din respect pentru Dumnezeu, când veți întâlni
- 31:14oameni disponibili. Pupați-l pe toate părțile,
- 31:17țineți-i lângă dumneavoastră și nu uitați să le mulțumiți,
- 31:21pentru că mulțumirea înseamnă validarea acțiunilor lor
- 31:25lăudabile. Bunica zicea, Bă nu-ți băga
- 31:28capul între urechi pune mâna și spune, mulțumesc la omul care
- 31:31ți-a făcut ceva bine, Fraților, să îți deschizi gura și să spui
- 31:352 vorbe e floare la ureche pentru acțiune care costă.
- 31:39Doar că iuda nu numai că nu s-a apropiat de Iisus, întrebându-se
- 31:43ce aș putea să fac pentru domnul Iuda a pus altă întrebare, ce
- 31:47pot să câștig de pe domnul? Ce pot să primesc de pe domnul.
- 31:53Eu vreau să am un câștig. Un gheșeft de aici motivația lor
- 31:58trădează prețul pe care Mântuitorul îl avea în ochii
- 32:02lor. Haideți să ne uităm acum la
- 32:04diferența prețului. Ambii gândeau cât merită Isus?
- 32:10Ce preț are Isus în ochii lor și priviți-l pe iuda că îi pune un
- 32:14preț ia, o etichetă și scrie așa. 30 de arginți egal prețul
- 32:19unui sclav. Și vine femeia aceasta și spune
- 32:2425.000 GBP munca pe un an de zile.
- 32:31Numai atâta să vezi astea 2 etichete și ai putea să spui
- 32:35cine ajunge în iad și cine merge în rai.
- 32:38Ai putea să să spui cine e fidel și cine e infidel, cine EO
- 32:42persoană de treabă și merită apreciată și cine e un bandit
- 32:47jumătate și trebuie să-i dai 40 fără una.
- 32:50Numai atâta să știe ar fi suficient.
- 32:53Prețul evaluãrii femeia a spus că Isus merită 300 de dinari,
- 32:59300 de dinari câștiga într-un an de zile.
- 33:02Dacă nu-ți luai nici un corn din banii ăia nimic zero puși
- 33:07deoparte pentru domnul. Imaginați-vă că femeia asta avea
- 33:12un proiect de anul trecut. Și și-a zis, Vreau să închin
- 33:16domnului un an de zile din viața mea.
- 33:19Noi avem la biserică rânduiala obiceiu, să chemăm Adunarea să
- 33:25închine 2 zile pe an în care să lucreze voluntar la biserică în
- 33:29primăvară, anunțăm în biserică din timp că în sâmbăta cutare
- 33:34toată suflarea. Noi suntem aproximativ 1000 de
- 33:37membri adulți și le spunem toată suflarea să vină la biserică cu
- 33:40mare cu mic, cel puțin o persoană din familie, pentru că
- 33:44urmează avem o proprietate foarte mare, cu multe clădiri, o
- 33:47curte mare, Mare și. Avem nevoie de foarte mulți
- 33:51oameni și vin oamenii ăia de dimineața și pleacă seara acasă
- 33:54și toată lumea asta muncește sub mâna unor administratori
- 33:57înțelepți care la fiecare deloc și oamenii închină ziua aceea
- 34:01domnului și toamna îi mai chemăm o dată să facă același lucru.
- 34:06Ei bine, femeia aceasta în China 2 zile.
- 34:09Femeia aceasta a închinat toate zilele 365 de zile și le-a
- 34:13oferit domnului. A fost felul în care ea s-a
- 34:17închinat lui Dumnezeu iuda însă. I-a spus că merită 30 de
- 34:21arginți, tot ce facem noi față de domnul, arată prețul pe care
- 34:26domnul îl are în ochii noștri. Ce preț are copilul meu în ochii
- 34:31mei, tot prețul. Tot prețul.
- 34:35Ce preț are un păcătos. Sau o persoană așa foarte
- 34:40simplă, care nu are bani. Prea mulți nu are un nume mare,
- 34:45nu are Prietenii grozavi, nu prea are pe nimeni.
- 34:49E un sărăcuț și un străin uț. În ce măsură mă opresc în
- 34:54dreptul lui să îi dau valoare, ar trebui la ăla să-i dau mai
- 34:57multă valoare decât la cineva care deja e valoros ori prin
- 35:01bani ori prin poziție ori prin inteligență, ori prin altceva,
- 35:05că ăsta are valoare de sine că îi dă performanța dar ăla
- 35:08Săracul ĂLA e descurajat că nimic nu îl reprezintă.
- 35:13N-are nicio performanță. Atunci eu mă voi opri în dreptul
- 35:18lui, o să-i dau o îmbrățișare, o să-i spun.
- 35:20Mă bucur să te cunosc Omule, cine ești, de unde ești?
- 35:24Aș vrea să ne întâlnim să stăm un pic de vorbă.
- 35:27El s-ar putea să se simtă un pic onorat, însă, indiferent cum se
- 35:31simte el, eu mă simt onorat pentru că pot să-l slujesc.
- 35:36Eu mi-am închinat viața domnului și asta înseamnă că eu îi
- 35:39slujesc pe oameni. Dumnezeu n-are nevoie să-l
- 35:42îmbrățișez Dumnezeu n-are nevoie să-l ajut Dumnezeu n-are nevoie
- 35:46de nimic să-i fac eu că eu sunt un biet om, dar oamenii din
- 35:49jurul meu au nevoie și în numele domnului, eu merg la oamenii
- 35:53aceștia și vreau să-i slujesc exact așa a făcut această
- 35:57femeie. Ea l-a evaluat pe domnul Isus
- 36:00cristos și observați că orice facem noi, arată ce preț are
- 36:05domnul în ochii noștri. De aceea, haideți să vorbim și
- 36:09de diferența preocupării. Diferența preocupării, direcția
- 36:14vieții unui om e dată de motivație, iar motivația unui om
- 36:19e demonstrată prin evaluarea pe care o faci, iar evaluarea pe
- 36:24care o faci prețul pe care îl fixezi unei persoane
- 36:28demonstrează preocuparea pe care o vei avea.
- 36:32Haideți să vă dau un exemplu să presupunem că în Adunarea asta
- 36:35este un primar. Toată lumea va avea preocuparea
- 36:39să se facă prieteni cu primar. Că primarul are o semnătură de
- 36:45un milion de lire. Eu dacă semnez am murdărit o
- 36:48hârtie. Dacă e aici un business man.
- 36:54Un om mai înstărit. Toți ne vom freca de el așa când
- 36:58ieșim și când intrăm, de ce? Na să știți de ce n-are rost să
- 37:02mai răcesc gura? Dar dacă e un amărât?
- 37:06Toată lumea îl ocolește. Dumneavoastră, credeți că asta e
- 37:10definiția pocăinței materialismul ăsta oportunismul
- 37:14ăsta. Dacă așa credem.
- 37:20Ne-am cam uzat pantofii degeaba să venim aici.
- 37:23Ascultați, mă valoarea unui om nu stă în banii lui.
- 37:28Nici în importanța lui profesională, academică, socială
- 37:31sau de altă natură. Valoarea unui om stă în faptul
- 37:35că i viu. Un om viu este egal cu toți
- 37:39oamenii vii, începând cu domnul Trump cu președintele Chinei al
- 37:43Rusiei și cu oricine. Vreți dumneavoastră?
- 37:46Noi atribuim mai multă importanță, unora că avem
- 37:50interes să fim ajutați de ei și asta vorbește despre un obraz un
- 37:54pic cam. Pocăința n-are legătură cu
- 37:58materialismul și nici cu interesele.
- 38:00Femeia asta a fost sinceră, dar iuda a fost un bandit.
- 38:04E bine că iuda a murit. Dar dacă cineva seamănă cu el?
- 38:10Mă gândesc că nu seamănă. Diferența preocupării observați,
- 38:17Isus, a spus femeia. Aceasta a făcut un lucru frumos
- 38:21pentru mine. Dumneavoastră vă puteți da
- 38:24seama? Ce a spus domnul femeia.
- 38:26Asta a făcut un lucru frumos pentru mine, când ăla a certat o
- 38:29singură persoană, nu iasă o singură persoană i-a sărit în
- 38:33ajutor. Unde a fost Petru Petru?
- 38:35Săritorul n-a sărit pentru ea. Ah.
- 38:38De ce n-a sărit pentru ea? E foarte complicat să sară
- 38:44împotriva unui barosan ca să aperi un pârlit.
- 38:50Nu se merită că barosanu s-ar putea să-ți facă rău în timp ce
- 38:54pârlitul nu are ce să-ți ofere. Și nici măcar Petru n-a sărit cu
- 38:57ea. Nimeni n-a sărit cu ea.
- 39:00Nimeni. Ascultați, mă cu un sărac cu o
- 39:04văduvă și cu un orfan, nu sare nimeni.
- 39:08Dar noi ar trebui să sărim. Pentru că noi este mila lui
- 39:13Dumnezeu. Turnată prin cristos, noi
- 39:17trebuie să avem un, trebuie să avem sufletul plin de dragoste
- 39:21și să nu fim călăuziți de materialism, de avantaje
- 39:25omenești. Deși avem nevoie și noi de pâine
- 39:29de apă și de toate lucrurile ca ceilalți, dar nu asta nu este
- 39:32motivația. Motivația noastră ar trebui să
- 39:36fie una cinstită și loială și înțeleaptă și mai repede să
- 39:41ajutăm pe unul care nu știe să înoate dacă a căzut în apă decât
- 39:44pe unul care știe că l-a iese și fără să-l ajutăm noi dar ăla
- 39:48care nu știe să înoate. Lamurit.
- 39:56Diferența preocupării dacă femeia a primit aprecierea
- 40:01domnului care a spus femeia, asta a făcut ceva frumos pentru
- 40:04mine. Biblia ne spune că iuda căuta un
- 40:06prilej nimerit ca să-l vândă. Căuta un prilej nimerit să-l
- 40:12vând ea căuta un prilej nimerit să-i ofere parfumul.
- 40:16De 25.000 GBP, iar ăsta căuta un prilej nimerit să pună mâna pe
- 40:2230 de arginți să-și cumpere un sclav.
- 40:26Asta înseamnă că își cumpăra un sclav, dar atâta costa.
- 40:28Ce preocupari avea unu și c preocuparea de alta?
- 40:32Mi se pare extraordinar faptul că domnul Isus cristos.
- 40:37Știe când face. Un om un lucru frumos pentru el.
- 40:41Și când face un lucru urât pentru el?
- 40:44S-ar putea să faceți uneori lucruri frumoase pentru domnul
- 40:47și să toți cei care vă văd să se facă că nu vă văd și să nu să nu
- 40:51scoată o vorbă, să nu zică nimeni nimic.
- 40:54Ați meritat să zică cineva, te-am văzut ce ai făcut, vreau
- 40:58să știi că am o mare admirație în sufletul meu pentru ce ai
- 41:01făcut. Ești un om minunat, îl iubești
- 41:04pe domnul. Sunt așa de bucuros că domnu are
- 41:08oameni ca tine care mișcă ceva pentru el, Dumnezeu să te
- 41:12binecuvinteze și să te răsplătească pe dumneata.
- 41:14Nu mai ai nimic, nu ai nevoie de nimic când cineva spune îți
- 41:17spune asta pentru că îți validează munca pe care ai
- 41:20făcut-o în numele domnului. De ce ne este greu să-i apreciem
- 41:24pe oameni și nu este ușor să-i bârfim?
- 41:27De ce ne este ușor să-i criticăm?
- 41:29Ne e ușor să le criticăm nevestele, copiii, slujba ăla nu
- 41:33știe să predice ăla nu-i bun de nimic ăla nu-i bun de nimic.
- 41:36E totuși în Londra asta 1 1 bun de ceva eu, domnule eu.
- 41:40De ce ne e ușor să trăim în felul ăsta?
- 41:44Trec anii și noi continuăm să stăm în poziția asta atât de
- 41:48ingrată. Domnul Iisus Hristos i-a dat
- 41:52acestei femei ce merita și a spus femeia.
- 41:54Asta a făcut un lucru frumos pentru mine.
- 41:57Ei dintr odată ucenici nu mai puteau să-i zică nimic pentru că
- 42:01șeful i-a spus să nu vă mai atingeți de ea.
- 42:04Că e importantă pentru mine prin ceea ce a făcut.
- 42:10Dacă spunea altcineva nu avea valoare, dar a spus Șeful.
- 42:16Când ai autoritate undeva, te rog frumos, să-ți folosești
- 42:19Autoritatea pentru AI apăra pe cei ce n-au autoritate, să nu te
- 42:23faci că plouă. Pentru că marți va fi osânda
- 42:27dacă ți-a dat sabia și o folosești ca să-ți rezolvi
- 42:31problemele personale, sabia asta nu ți s-a dat pentru probleme
- 42:34personale. Sabia?
- 42:35Asta ți-a fost dată pentru împărăție.
- 42:38Ți-a fost dată pentru împărăție, împărăție din care și dumneata
- 42:42vei avea parte. Ce e interesant.
- 42:49Ultimul lucru pe care îl mai spun, dar de la primul punct, nu
- 42:52de la al 2-lea. Este diferența rezultatului.
- 42:56Există un rezultat la tot ce fac oamenii bine sau rău.
- 43:00Rezultatul e în funcție de direcție, de motivație, de
- 43:04evaluare și de preocupare. Așa cum ne-am înțeles noi
- 43:07împreună până acum. Rezultatul a ceea ce a făcut
- 43:10femeia e senzațional, s-au umplut casa de un miros plăcut.
- 43:17Eu călătoresc mult. Aproape că nu e baie la cineva
- 43:22acasă, Baia bucătăria dormitorul 3 lucruri unde mergem des
- 43:26aproape că nu e nicăieri în casa unui om o toaletă.
- 43:29Că stăm bine, suntem prima generație.
- 43:33Cea mai înstărită de pe fața pământului și din istorie n-a
- 43:36fost niciodată o generație ca să o ducă mai bine decât noi și
- 43:39undeva pe CAPACUL de la pe acolo, la toaletă sau undeva
- 43:44este pus un spray sau un deodorant.
- 43:48Ca să transmită un miros plăcut și să nu miroasă urât că oamenii
- 43:52vor să-și protejeze demnitatea și să-și cinstească musafirii și
- 43:56sau să aibă o casă frumoasă. Nu te duci acolo, te omoară
- 44:00muștele. Ei și fiecare încearcă să aibă
- 44:04un miros plăcut în casă peste tot vezi o lumânare, vezi ceva.
- 44:09Iată, dar cum oamenii aleargă după un miros plăcut, știți ce
- 44:12spune domnul despre femeia asta o femeie singură, o femeie care
- 44:17a muncit un an din viața ei a dedicat domnului un an ca să
- 44:21umple Casa de un parfum plăcut. Și nimeni nu dădea 2 bani pe ea,
- 44:26dar rezultatul ei biruiau în oraș.
- 44:29Ce femeie mare. Ce femeie grozavă ce femeie
- 44:34frumoasă la suflet ce mare femeie, ce femeie minunată pe o
- 44:40astfel de nevastă să pui mâna? Ă.
- 44:44Pe o astfel de nevastă să pui mâna și să-ți facă viața un
- 44:48parfum de dimineața până seara, dar și de seara până dimineața.
- 44:5224 din 24. Pe o astfel de femeie?
- 44:56Dar dacă te însori cu iuda. Adică tem.
- 45:02Te măriți, nu te măriți dacă te măriți cu iuda?
- 45:07Ar putea să te vând a. Iertați-mă, dar asta asta dacă
- 45:12n-are bani, Estate vinde. Și dacă scoate un preț bun de
- 45:16undeva, nu-i de mirare să te trezești că cine știe cui
- 45:19aparții? Știți care este rezultatul?
- 45:26Lui iuda s-a golit casa de un ucenic am intrat 12.
- 45:34Și au ieșit 11 că unul nu mai era.
- 45:38Știți de ce nu mai era era ocupat?
- 45:41Cu ce de ce era preocupat? De 30 de nenorociți de arginți
- 45:48arginții sunt cea mai mare atracție după lucrurile legate
- 45:52de sexualitate. Cel mai greu lucru pe care un
- 45:59bărbat trebuie să-l facă în viața lui este să gestioneze
- 46:02propria lui sexualitate, pentru că pentru un bărbat e cea mai
- 46:06mare nevoie numărul unu numărul unu și pentru o femeie, dar nu
- 46:12așa de mult ca de la cap pentru bărbat.
- 46:14Diferența este inițiativa. Bărbatul are chimie de
- 46:18inițiativă. N-auzi niciodată o femeie
- 46:20spunând. Ea nu inițiază niciodată ce a
- 46:25făcut Eva a făcut vreo nu ea doar a apărut în existență.
- 46:30Ea a devenit vizibilă când a devenit vizibilă.
- 46:33Adam n-a mai avut liniște. Cine a luat inițiativa Adam ea
- 46:39nu a zis nimic doar asta, dar e suficient să o vezi o femeie
- 46:43dacă se face vizibilă. Al 2-Lea Război Mondial deja a
- 46:49început. Bărbatul are chimie de
- 46:52inițiativă. Un bărbat este stimulat prin
- 46:55vedere când a văzut dacă cineva se uită la o femeie să o
- 46:58poftească. E gata.
- 47:00Femeia, nu? De aia Există preludiu acum nu
- 47:03vorbesc eu despre asta că nu-i vremea, o să plec, o să mă
- 47:06întorc, dar totuși trebuie să lămurim lucrurile și să le
- 47:09aplicăm în zonele fierbinți. Dacă sexualitatea unui om,
- 47:13indiferent că e bărbat sau femeie, este cel mai important
- 47:16lucru. Mânia este al 2-lea lucru
- 47:18periculos pentru un bărbat, un bărbat care gestionează Aceste 2
- 47:22lucruri bine. Te vei întâlni cu el în
- 47:26împărăția lui Dumnezeu. Cine poate să sară 1 m Jumate,
- 47:34SARE 1 M cu ochii închiși. Cine nu stă bine la aceste 2
- 47:40lucruri. Ar trebui să-și restaureze
- 47:44viața. Frații mei.
- 47:49Cea mai mare problemă din viața noastră este gestionarea
- 47:52sexualități. Pentru că o parte din sistemul
- 47:56nostru hormonal endocrin se concentrează pe această funcție
- 48:00a reproducerii. Țineți minte?
- 48:03Animalele se împerechează o dată pe an când intră în călduri.
- 48:08E doar pentru reproducere. Bărbații și femeile trăiesc o
- 48:13viață de intimitate pentru plăcere, nu doar pentru
- 48:16reproducere. Știți de ce Dumnezeu nu ne-a
- 48:18lăsat doar o dată pe an ca plăceri și căprioare pentru ca
- 48:22să fim fericiți și să avem viața îmbibată de bucurie și de
- 48:27satisfacție cu nevasta tinereții tale, mă oameni când Dumnezeu a
- 48:33luat decizia asta, vă puteți gândi?
- 48:37Câtă înțelep ciune și interes și milă și bunătate a fost în
- 48:42mintea lui pentru ca să ne umple viața de parfum și de frumusețe
- 48:48de plăcere și de bucurie. Ce ar trebui să facem pentru
- 48:54Dumnezeul nostru. Pentru ca să ne ridicăm la
- 48:58nivelul la care el se raportează la noi, dacă nu putem avea o
- 49:03acțiune pe măsură măcar să avem o reacție pe măsură.
- 49:08O să vorbim mai repede decât despre domeniul istoric.
- 49:11Am cam lămurit lucrurile despre cel teologic.
- 49:16Observați că iuda a invocat? Observați că iuda a invocat
- 49:21săracii și i-a spus la femeia aia am cheltuit banii pe ce nu
- 49:26trebuia banditu. El știe ce ar trebui să facă
- 49:29altul cu banii? Cu banii lui.
- 49:34De acești ce ar trebui să facă el cu banii lui, nu știa de el
- 49:37știe ce trebuie să facă altul cu banii.
- 49:40Eu știu oameni care se ridică la Adunarea Generală în picioare.
- 49:44Și spun că banii bisericii nu se cheltuie bine, dar el n-a donat
- 49:47de 5 ani zero cenți. Vă puteți da seama cât tupeu pe
- 49:52ăsta este un tupeu de n-ai mai văzut, se potrivește cu alte
- 49:56lucruri, nu cu biserica. Noi știm cum ar trebui să-și
- 50:00cheltuie alții banii ascultați, mă, fraților, n-ar trebui să
- 50:04știm noi cum trebuie să-și cheltuie alții?
- 50:06Banii n-ar trebui să știm noi cum își fac alții programul.
- 50:10Noi ar trebui să știm cum ne cheltuim noi banul.
- 50:15Noi ar trebui să știm cum ne cheltuim noi timpul ar trebui să
- 50:18fim preocupați noi de lucrurile acestea eu.
- 50:22Nu pot controla decât o singură ființă în lumea asta și ființa
- 50:26asta se numește lui Jimmy SOI. Nu pot s-o controlez pe Carmen?
- 50:31Nu pot să-mi controlez copiii când erau mici în casa mea
- 50:36trebuia să mă asculte. Dar eu nu pot să controlez nici
- 50:40un adult. Cine se căsătorește sperând că
- 50:44își va schimba bărbatul și nevasta înseamnă că nu e de
- 50:47căsătorie încă copil. Nimeni nu poate să schimbe pe
- 50:50nimeni. Noi avem dificultăți să ne
- 50:52schimbăm pe noi soțiilor. Dacă aveți un soț care nu
- 50:55funcționează, scoateți-vă din cap că îl puteți schimba.
- 51:01Puteți să faceți asta sau nu? Scoateți-vă din CAP.
- 51:06Dumneata ai ce ți-ai ales? Nu poți să-ți cumperi mașină
- 51:11roșie și dimineața s-o găsești verde roșie.
- 51:15Va fi până când o vinzi sau se strică.
- 51:18Nu poți să schimbi pe nimeni omule.
- 51:21Nu poți să schimbi pe nimeni pe dumneata, nu te poți schimba, ai
- 51:25dificultăți. Atâta energie folosind ca să
- 51:29schimbăm pe cineva, lăsați-mă să vă citesc un verset din
- 51:32scriptură, deși asta îmi afectează timpul de teologie
- 51:35din. O să fac asta repede.
- 51:40Unul pentru 3 cu unul. Unu Petru 3 cum nu puteți să
- 51:45faceți asta sau nu am sfârșit o să citesc.
- 51:49Nevestelor. Fiți și voi supuse bărbaților
- 51:53voștri. Dacă unii nu ascultă cuvântul?
- 51:58Să-i câștigați fără cuvânt? Dacă le spuneți și nu se lipește
- 52:03nimic de ei să nu le mai spuneți aoleu.
- 52:06Da dar nici în Biblie, nu aveți încredere să nu le mai spuneți
- 52:10doamnelor. Dar ce să facem?
- 52:16Să le spuneți prin purtarea voastră.
- 52:20Da. Să le spuneți prin purtarea
- 52:23voastră să nu le mai ziceți nimic, puteți să vă imaginați că
- 52:26îi enervați la maxim. Ăla nu are chef să facă ce vrei
- 52:31dumneata. El are o viață la dispoziție să
- 52:33facă ce vrea el. Cum să trăiesc eu viața pe care
- 52:37mi-o impui dumneata? Dacă ești o femeie credincioasă?
- 52:45Și poți să trăiești frumos ca în timpul zilei.
- 52:48Ai încredere în Dumnezeu că îți va folosi exemplul personal și
- 52:53îi va despre tri inima. Dar dacă îl cicălești, îi
- 52:56reproșezi, nu face altceva decât să-l întărâți să te
- 53:00disprețuiască, să te jignească, să se poarte urât și atunci te
- 53:04vei simți prigonită. Adu ți aminte de unu Petru 3 cu
- 53:08unu atunci când treci prin astfel de situații și asta nu-i
- 53:11vorba numai de soții. E vorba de orice persoană
- 53:13implicată într-o căsătorie și e vorba și de orice relația dintre
- 53:17părinți și copii aduceti va aminte.
- 53:19Fiul a venit și a spus barosane din partea de avere.
- 53:21Pe băiatul E moștenirea să după. Ce moare tata nu când e tata
- 53:25viu? Și Tata îi dă jumătate de avere,
- 53:30lasă să plece că bătrânul era trecut prin viață și a știut că
- 53:35ce nu poate el să facă. Va face domnișoarele și cu
- 53:38bagabonții unde și-a cheltuit toți banii.
- 53:41Și când s-a trezit prostit. Lecția de viață a fost acolo și
- 53:46a zis ba babacu a avut dreptate. Babacu a avut dreptate.
- 53:52Eu sunt aici, au un nenorocit și un prăpădit și muncitorii lui
- 53:56sunt niște oameni care trăiesc bine.
- 53:58Babacu a avut dreptate. Mă duc să-i spun că am păcătuit
- 54:02împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui.
- 54:05A ajuns acolo, babacu l-a primit ca un domn că el știa că se
- 54:09întoarce, dar a ieșit pe drum să se uite când vine.
- 54:11Nu știa sigur când vine, dar de știut că vine era previzibil că
- 54:15vine, dar nu era previzibil când vine asta, e ca moartea, moartea
- 54:19e previzibilă, doar că nu știm când vine.
- 54:22Dar mă gândesc că toți știm că vine, nu?
- 54:25Vă rog frumos să vă pregătiți. Am fost la cineva acasă.
- 54:33Și pe ușa la dormitor în interior scria așa.
- 54:38Ai grijă că urmează să mori. Așa de tare mi-a plăcut.
- 54:43Și-am luat exemplul ăsta. Pentru că e foarte important în
- 54:47fiecare zi să trăiesc ca un om care știu că nu sunt stăpân pe
- 54:51propria viață, că sunt fragil, vulnerabil și pot muri oricând
- 54:56pentru că eu pot muri oricând, trebuie să fiu pregătit oricând
- 55:00că nu știu când voi muri, dacă Dumnezeu mi-ar spune fii atent
- 55:032020 până în 2019. Dar nu știu și pentru că nu știu
- 55:10îmi asum că se poate întâmpla oricând.
- 55:12În sfârșit, haideți să ne ocupăm de partea teologică.
- 55:15Trec așa ușor scurt că este deja târziu.
- 55:18Ah. Aseară s-a supărat păstorul unde
- 55:24am fost pe mine. Acum sunt numai noi repeta
- 55:27greșeala și cu fratele dorel. Care este?
- 55:36Torică pe care am parcurs-o punct de vedere teologic unu.
- 55:41Fă tot ce poți. Cu tori ai.
- 55:46Fă tot ce poți cu tot ce ai ce ai. 25.000 GBP ia fă tot ce poți
- 55:54pentru domnul cu banii ăștia. Ce ai.
- 55:59N-am nimic fă tot ce poți cu nimic.
- 56:02Ce ai. Nu se poate să nu ai.
- 56:08Fiecare om are teoria nișei a unui este de spuneam nu unde
- 56:13spunea, nu mai știu. Cred că aseară, la un e de Rolls
- 56:16Royce la altul este de. Nu știu ce să nu zică cineva că
- 56:20râd de vreo mașină? Cum.
- 56:23Ar fi serios că treaba nu mai există.
- 56:25După vremea lu bunica mitsubishi, nu nu japonezii fac
- 56:30mașini bune. Că un prieten de al meu nu și-a
- 56:32luat degeaba mitsubishi, mulțumesc frumos.
- 56:37Fă tot ce poți cu tot ce ai femeia asta a făcut tot ce a
- 56:41putut cu tot ce a avut. Eu dar n-a făcut asta?
- 56:46El a făcut altceva. O anonimă l-a depășit pe un
- 56:50apostol. Cinste anonimei și rușine
- 56:54Apostolului pe care îl cheamă iuda.
- 56:57Al 2-lea lucru, fă tot ce poți cu tot ce ai atâta timp cât se
- 57:02mai poate face. Fă tot ce poți cu tot ce ai
- 57:07atâta timp cât se mai poate face.
- 57:10Pentru că degeaba ar fi venit femeia după ce cristos era
- 57:13omorât îngropat înviat și înălțat.
- 57:18Îi dădea parfumul cui? A prins timpul potrivit, n-a
- 57:22făcut doar ce trebuia cu ce a putut.
- 57:25A făcut ce trebuia la momentul potrivit.
- 57:29Nu promite că mâine faci ceva, nu te rog frumos să faci astăzi.
- 57:34Nu te culca vă astăzi. Eu am des probleme cu Carmen,
- 57:39Carmen I soția mea. Ea e persoana care spune.
- 57:44Nu amâni pe mâine eu îi spun, lasă-mă în pace că fac mâine, de
- 57:49ce spun eu așa și de ce spune ea EO persoana care în mod normal,
- 57:52după ceasul Biroul meu biologic, eu trebuie să mă culc devreme
- 57:56seara și să mă trezesc devreme dimineața.
- 57:59Așa sunt o parte dintre oamenii de pe pământ.
- 58:01Ea e din cealaltă categorie se culcă târziu, indiferent că are
- 58:06motive sau nu și dacă se poate se scoală târziu.
- 58:09Nu-i mai bine într-un fel sau în altul, dar astea sunt 2
- 58:12posibilități. La începutul căsătoriei mi-a
- 58:15trecut prin CAP că e puturoasa, că se scoală târziu, dar nu
- 58:18vedeam că se culcă târziu la asta.
- 58:19Nu mă barosanu, nu se uita, dar și ar fi trebuit să se uite.
- 58:23Da când ești tânăr, ai cât ai dacă ai.
- 58:27Hai să ne întoarcem, fă tot ce poți cu tot ce ai fă tot ce poți
- 58:31cu tot ce ai atâta timp cât se mai poate face, dacă poți să
- 58:35faci un lucru, fă-l, nu-l amâna că e vorba pentru domnul 3 fă
- 58:40tot ce poți cu tot ce ai atâta timp cât se mai poate face, în
- 58:44ciuda împotrivirilor, iuda va veni și-ți va spune, trebuia să
- 58:48dai banii ăștia la săraci la casierie.
- 58:52Trebuia să dai banii ăștia la betel, nu la m.
- 58:55Eu știu ce biserică să zic că e complicat să dau nume și să nu
- 58:58zică careva că intenționat am. Nici nu cunosc biserici de aici,
- 59:02de aici dumneavoastră. Știți de unde să știu cum le
- 59:04cheamă? Am vrut să dau un exemplu.
- 59:08Fă tot ce poți cu tot ce ai atâta timp cât se mai poate face
- 59:13atâta timp cât se mai poate face, în ciuda împotrivirilor,
- 59:16cineva se va împotrivit, cineva vrea să te descurajez.
- 59:20Ba, da, TU ești fraier, Ma tot dai banii ăștia Ma, dar tu știi
- 59:23unde se duce banii ăștia? Cunosc o persoană care a dat
- 59:27bani la biserică. Așa cât a dat și peste vreo 2
- 59:31ani, a vrut să se mute din biserică.
- 59:34Și s-a dus la casier și a spus, vreau să-mi dai toți banii care
- 59:36i-am donat de când sunt aici, înapoi că nu plec să vă las
- 59:39banii aici și la casiera a venit și mi-a spus frate ce vrea ăsta
- 59:43și i-am spus, trimite la mine și a venit la mine.
- 59:46Era furios și am spus ce doriți vreau banii înapoi.
- 59:51Dar cu când i-ați dat cui, ați dat domnului și am spus, da,
- 59:55doamnă. De ce de ce ne cere noul banii?
- 59:58Ne-ai dat 9 bani du-te la domnul să-ți dea banii.
- 1:00:02Păi am dat la casierie, bă Omule, parcă mai devreme ai avut
- 1:00:05alt răspuns. Noi spunem că dăm banii
- 1:00:08domnului, dar de fapt, când nu ne mai place, dăm banii
- 1:00:12oamenilor și vrem banii înapoi, mă fraților, Banditismul ăsta în
- 1:00:16biserică este ca nuca de perete. Asta nu-i loc pentru banditism.
- 1:00:22Cine calcă în locul ăsta trebuie să-l lase pe duhul sfânt, să-i
- 1:00:26transforme viața, trebuie să-l lase pe cristos să-i schimbe
- 1:00:30mintea și inima și să-l transforme într-un înger și
- 1:00:34prima manifestare de sfințenie este acasă.
- 1:00:37Asculta ți mă? Biserica e plină de ipocriți.
- 1:00:42E plină de ipocriți. De ce?
- 1:00:45Pentru că sunt acasă niște monstruleți și pentru că în
- 1:00:49biserică sunt niște mielușei. Deja o aparență inexistentă.
- 1:00:55Dacă există undeva în condiția noastră umană, o pocăință
- 1:00:59autentică este acasă, oameni dragi atât sunt de pocăit cât
- 1:01:04sunt acasă, nu la amvon că ce vreți să.
- 1:01:06Fac la amvon să nu fiu cuminte. Eu sunt adevăratul lui Jimmy,
- 1:01:11toi acasă, când mă întâlnesc cu femeia aia pe care n-am văzut-o
- 1:01:15de 2 săptămâni și am impresia că ea n-a făcut nimic, că
- 1:01:18frigiderul e tot acolo. Canapeaua e tot acolo și
- 1:01:21aragazul e tot acolo. Cu ce s-o fi ocupat?
- 1:01:28Cum vorbesc cu ea, demonstrează caracterul meu, nu al ei nu
- 1:01:34merită ăăă. Păi Dumnezeu nu face ce merit eu
- 1:01:37el face ce merită el. El m-a iertat fără să merit.
- 1:01:39M-a iertat pentru obrazul lui, nu pentru al meu, că dacă se
- 1:01:42comporta cu mine, cum meritam? O.
- 1:01:45Eram gata în mijlocul iadului, dar el a spus, nu mă port cu
- 1:01:49tine, cum meriți tu și o să-ți atribui ție meritele fiului meu
- 1:01:53și în numele fiului meu te-am iertat.
- 1:01:56Fă asta cu soția dumitale și cu soțul dumitale.
- 1:02:01Ce învățăm la biserică, oameni buni.
- 1:02:03Dacă acest lucru elementar nu-l învățăm.
- 1:02:09Eu nu o să vedeți la biserică oameni cu un comportament
- 1:02:13nepotrivit, dar mulți dintre cei care la biserică se poartă
- 1:02:17frumos acasă nu se mai poartă frumos acasă.
- 1:02:20Este testul pocăinței. Știm și noi asta și știe și
- 1:02:24Dumnezeu și când vom fi judecați, nu vom fi judecați.
- 1:02:27După pocăința de la biserică. După asta ar trebui să mergem în
- 1:02:29cer. Numai că vom fi judecați după
- 1:02:33pocăința de acasă. E ușor să fii politicos cu o
- 1:02:36doamnă. Dacă nevasta de care te-ai
- 1:02:40săturat, poate s-a mai îngrășat. Poate o mai doare un eu știu ce
- 1:02:45o doare pe unde doare, că de așa e omul pe pământ începe să-l
- 1:02:48doară după ce trec anii de a te-ai săturat că la 7 ani de
- 1:02:51căsătorie apare monotonia și Biblia spune că dacă un bărbat
- 1:02:55se uită la femeie ca sunt poftească.
- 1:02:58Luna de miere a trecut în luna de miere.
- 1:03:00Suntem focus pe nevastă. De ce uimire curiozitate
- 1:03:04proaspăt nou? Dar după ce a trecut luna de
- 1:03:07miere, ce urmează, ce fel de dulceață urmează după aceea de
- 1:03:11cca. Fraților, eu nu vorbesc de pe
- 1:03:17poziția unui om superior dumneavoastră.
- 1:03:19Eu sunt un bărbat între bărbați, singura diferență că sunt aici,
- 1:03:22cu microfon în mână, dar în rest nu e absolut nicio diferență
- 1:03:25între mine și dumneavoastră. Eu vorbesc în numele lui
- 1:03:28Dumnezeu și noi toți trebuie să contribuim și să ne gândim la
- 1:03:32noi care calitatea pocăinței mele acasă.
- 1:03:35Vorbesc frumos, acasă sau în jur.
- 1:03:38Mă port ca un gentlemen îmi iubesc nevasta să mă port ca un
- 1:03:41stăpân care mi-am cumpărat o femeie.
- 1:03:43Am fost în Mozambic 50 USD, o fată de 12 ani, 50 USD, o fetiță
- 1:03:48de 12 ani. Păi mă uitam la nepoțica mea
- 1:03:51care 12 ani. Doamne ai milă de mine.
- 1:03:56Oameni scumpi, pocăința pe care o apreciază Dumnezeu nu e
- 1:04:00atitudinea asta i reală pe care o afișăm aici.
- 1:04:03Oamenii lui Dumnezeu îndreptați-vă viața.
- 1:04:06Oamenii lui Dumnezeu fiți cinstiți cu dumneavoastră.
- 1:04:09Oamenii lui Dumnezeu Dumnezeu nu poate fi mințit și înșelat
- 1:04:14frații mei de la să fim autentici.
- 1:04:17Oamenii lui Dumnezeu să prindem trenul că E ultimul să ne pocăim
- 1:04:21cu adevărat că ne pierdem sufletul pe cine înșelăm?
- 1:04:25Pe, noi ne înșelăm. Fă tot ce poți cu tot ce ai.
- 1:04:34Atâta timp cât se mai poate, în ciuda oricărei împotriviri.
- 1:04:40Pentru pomenirea personal. Pentru pomenirea personală, cum
- 1:04:46se încheie Pasajul, acesta se încheie așa adevărat, vă spun
- 1:04:50versetul 13 că oriunde se va predica Evanghelia aceasta se va
- 1:04:54spune și femeia asta ce a făcut cum a umplut toată casa de
- 1:04:57parfum? Și cum a muncit un an de zile
- 1:05:00pentru stăpân. Oriunde se va predica
- 1:05:02Evanghelia, se va spune și de anonima asta.
- 1:05:06Nu se va spun nicăieri nu se predică de Luigi mițoi.
- 1:05:09Nicăieri. Da de anonim asta se spune peste
- 1:05:13tot de 2000 de ani e POMENITĂ, e Pomenită, e Pomenită.
- 1:05:19E pomenită că a fost sinceră. Că și-a închinat viața domnului
- 1:05:25a fost autentică, a făcut efort pentru domnul.
- 1:05:29Au umplut. Casa de Parfum.
- 1:05:33Și a avut preocuparea ce pot să fac pentru Isus?
- 1:05:38Urmează să ne rugăm. Aș vrea să vă chem oamenii lui
- 1:05:42Dumnezeu. Să vă să vă chem și să vă spun.
- 1:05:47Vreți în această seară să luăm decizia de astăzi înainte să
- 1:05:52facem tot ce putem pentru domnul?
- 1:05:56Dumneavoastră, știți că este ușor să ne luăm angajamentul
- 1:05:59acesta, dar este greu să îl ținem și mâine dimineață, când
- 1:06:03ne trezim să ne aducem aminte uitați CE vă recomand scrieți pe
- 1:06:07o bucată de hârtie? Următorul lucru?
- 1:06:12Duminică. Nu e duminică, astăzi este marți
- 1:06:1721. Nu știu în urmă sunt.
- 1:06:24Când nu mergi la biserică e simplu.
- 1:06:26Duminica e un reper când mergi în fiecare zi, tot o duminică e
- 1:06:30complicat să mai găsesc rostul. Puneți pe ușa de la dormitor pe
- 1:06:35interior o hârtie în care scrieți așa, duminică, pardon
- 1:06:39marți, cât e astăzi și următoarele cuvinte.
- 1:06:44M-am angajat să fac tot ce pot. Cu tot ce am.
- 1:06:50Atât. În fiecare dimineață, când ieși
- 1:06:53din dormitor, te va curenta duhul sfânt bac.
- 1:06:57Și gândul acesta va veni în conștient și cel puțin o bună
- 1:07:02parte din zi te va urmări șansa să te ții de cuvânt va fi mai
- 1:07:07mare decât dacă ai spus doar acum.
- 1:07:09Și mâine nici nu mai țin minte. Ascultați, mă dacă ați face
- 1:07:13business în felul ăsta, ați murit de foame.
- 1:07:16Cum sunteți înțelepți pentru banii dumneavoastră?
- 1:07:20Fiți înțelepți și pentru mântuirea și excelența slujirii
- 1:07:23dumneavoastră. Apoi.
- 1:07:28Vreți să spunem în seara aceasta?
- 1:07:31Promit să fac tot ce pot cu tot ce am atâta timp cât o să mai
- 1:07:35trăiesc, câte zile mai mi-o dat Dumnezeu cât mai pot eu să
- 1:07:38trăiesc 63 de ani, nu știu, pot să trăiesc oricât domnul face ce
- 1:07:42vrea, dar în mod normal. Cam sunt în vârful dealului și
- 1:07:48am început să cobor de ceva timp.
- 1:07:51Ar trebui să se cam termine cândva în viitor sau în viitorul
- 1:07:54apropiat. Asta înseamnă că trebuie să mă
- 1:07:57grăbesc. Credeți că ați putea în seara
- 1:08:00asta să vă gândiți doamne, aș vrea să-ți promit că cu tot ce
- 1:08:04am o să fac tot ce pot să te onorez.
- 1:08:08Și, de asemenea, nu numai cu tot ce am atâta timp cât se va mai
- 1:08:12putea face că vine vremea când s-ar putea să nu mai putem face
- 1:08:17sau în ciuda împotrivirii lor, o să se împotrivească, poate soția
- 1:08:22peste ea nu poți să treci dacă ea nu e de acord să dai mai mult
- 1:08:25sau el nu e de acord să dai mai mult să nu dai.
- 1:08:29Pentru că domnul nu așteaptă să te cerți cu nevasta ca să-i dai
- 1:08:32lui asta, nu-i dărnicie. Și în încheiere tot ce vei face
- 1:08:36ține minte că faci spre pomenirea Dumitale.
- 1:08:39Într-o zi se vor deschide cărțile și se vor citi numele.
- 1:08:44Atunci o să auziți și numele meu.
- 1:08:49Așa cum mă vedeți dumneavoastră, o să auziți și numele.
- 1:08:53Nu, pentru că eu sunt bun. Și pentru că bunul Dumnezeu.
- 1:08:59M-a privit pe mine prin jertfa fiului său și mi-a iertat
- 1:09:03păcatele. Asta a fost sfințirea inițială
- 1:09:07pozițională. Mi-a oferit poziția de mântuit
- 1:09:10în loc de păcătos și apoi mi-a dat ajutor ca să mă sfințesc în
- 1:09:15faptele zilnice m-a ajutat să renunț la alcool la țigări.
- 1:09:20La multe prostii pe care le făceam.
- 1:09:22Eram un persoană care înjuram foarte aveam o gură foarte
- 1:09:25urâtă, foarte rea și Dumnezeu m-a ajutat să mă las de
- 1:09:30lucrurile astea. Nu sunt perfect, mi-ar place să
- 1:09:33fiu, nu-s perfect, mai am multe lucruri de îndreptat, dar nu mai
- 1:09:37sunt omul care am fost. Și în seara asta mă angajez și
- 1:09:42eu aici lavon. Din nou și din nou.
- 1:09:47Cu ce a mai rămas să le arunc afară pe geam, pentru că timpul
- 1:09:51s-a scurtat. Mașina n-o luăm cu noi, o să se
- 1:09:56plimbe martorii lui iehova cu ea.
- 1:10:00Nu luăm cu noi ca sa nu luăm cu noi patrula care se își modifică
- 1:10:04poziția. Nu luăm cu noi nimic, oameni
- 1:10:07buni. Singurul lucru care îl luăm cu
- 1:10:09noi ne luăm pe noi înșine cu noi.
- 1:10:12Că îmi iau propriul suflet și mă duc în împărăția lui Dumnezeu și
- 1:10:16când voi ajunge în fața porții, se va deschide, nu pentru
- 1:10:19meritele mele. Și pentru cristosul pe care l-am
- 1:10:23ales să fie mântuitorul meu și voi intra într-un loc pe care nu
- 1:10:28l-am meritat nici o secundă din viața mea.
- 1:10:32Nici măcar o milisecundă n-am meritat locul ăla și n-o să-l
- 1:10:35merit niciodată, dar în numele lui o să fiu acolo.
- 1:10:39De aceea vreau să mă alipesc de el, de aceea vreau să fac voia
- 1:10:43lui și atât cât ține de mine. Vreau să fiu viu activ și
- 1:10:48folositor, onorându-l pe el, slujindu-i pe oameni și sfinți
- 1:10:52în viața. Dar mai presus de orice decât
- 1:10:55dumneavoastră niște străini am acasă o doamnă 3 copii și 8
- 1:11:00nepoți. Biblia spune să-l iubești pe
- 1:11:04aproapele. Nevasta mea e mai aproape de
- 1:11:06mine decât sunteți dumneavoastră.
- 1:11:08Copiii mei sunt mai aproape de mine decât copiii dumneavoastră,
- 1:11:12nepoții mei si mai aproape de mine decât nepoții
- 1:11:14dumneavoastră. Ăștia sunt aproape.
- 1:11:16Știți ce înseamnă aproape efectiv fizic, aproape asta
- 1:11:19înseamnă aproape că nu poți să-l iubești pe cel din Africa că
- 1:11:22nu-l vezi, nici nu știa că poate doarme, nu știu ce probleme are,
- 1:11:25cum să iubești pe cineva pe care nu-l cunoști, da știu că omul
- 1:11:29ăsta îi trebuie o pereche. De pantofi lui trebuie o
- 1:11:32ochelari lui, trebuie o biblie lui.
- 1:11:34Trebuie m BENZINĂ în mașină. Asta este treaba mea. 2 persoane
- 1:11:41asemănătoare și totuși diferite. Una.
- 1:11:47S-a dus la preoții cei mai de seama și alta s-a dus la domnul
- 1:11:50Iisus una a golit casa de un ucenic și alta a umplut Casa de
- 1:11:55un miros plăcut. Cu cine mă potrivesc eu sau mai
- 1:11:59bine zis cu cine am de gând să mă potrivesc de astăzi înainte
- 1:12:03în seara asta? Vrem să ne angajăm pentru
- 1:12:07domnul. Am făcut angajamente peste
- 1:12:11angajamente. Acum am ajuns într-un punct nou.
- 1:12:13N-am fost niciodată în punctul ăsta, dar în seara aceasta ne
- 1:12:17vom re angajat pentru domnul. Fiecare dintre noi vom veni în
- 1:12:20fața domnului și vom spune doamne, TU mă cunoști în fața
- 1:12:24ta. Este filmul vieții mele și nu
- 1:12:26numai al prezentului și al viitorului.
- 1:12:28Tu mă, știi, dar în seara asta vreau să resetezi viața mea și
- 1:12:33să-mi dai un nou început doamne dăm un nou început fără
- 1:12:36prostiile pe care le-am făcut, fie milă de mine, prin cristos
- 1:12:40domnul meu. Dăm un nou început și
- 1:12:43binecuvintează mă cu puterea duhului doamne.
- 1:12:46Pune în mine, autoritate, seriozitate și sfințește mintea
- 1:12:49doamne ca să facă alegeri care te onorează și cu ce mai am să
- 1:12:53te cinstesc pe tine lucrul acesta trebuie să-l faci
- 1:12:56dumneata acolo și eu aici. Vă invit pe cei care vreți să
- 1:13:01faceți asta cu solemnitate, să veniți aici în față.
- 1:13:05Aș vrea să fac o scurtă rugăciune pentru fiecare.
- 1:13:09Să știți că nu rugăciunea mea este valoroasă.
- 1:13:13Credința și angajamentul dumneavoastră prin credință se
- 1:13:17întâmple orice să nu credeți că eu sunt cineva.
- 1:13:21Eu sunt cel mult cât slujitorii dumneavoastră, dar credința și
- 1:13:26dorința dumneavoastră să vă apropiați de Dumnezeu în asta
- 1:13:29stă valoarea și lucrul care îl mișcă pe stăpân, de aceea va
- 1:13:34veni și va atinge creștetele capetelor noastre, nu pentru un
- 1:13:37om, indiferent ce poziție are și cine este, nu nu, nu.
- 1:13:43Domnul nu are nevoie de nimeni decât de slava lui pe care o
- 1:13:48lăsa peste noi peste adunare peste bătrâni și tineri.
- 1:13:51Oamenii lui Dumnezeu haideți să ne ridicăm.
- 1:13:54Haideți să intrăm în rugăciune și dacă sunt frați sau surori
- 1:13:58care vor să-și dedice viața, atunci îi invit să vină aici în
- 1:14:01față. Nu așteptați ca să vă rog că eu
- 1:14:04nu o să vă rog, eu doar vă invit să veniți.
- 1:14:07Este timpul potrivit să venim la domnul, este timpul să veniți
- 1:14:11să-i spunem doamne Vreau un nou început de la tine.
- 1:14:14Vreau o nnoire o împrospătare doamne vreau să mă reangajez în
- 1:14:18fața ta. Vreau să-ți promit încă o dată
- 1:14:21că dragostea mea e doar pentru tine că voi trăi pentru numele
- 1:14:24tău și îți vom cheltui resursele pentru.
- 1:14:27Slava ta dragul meu, dacă vrei să ai un astfel de început, te
- 1:14:31rog, în timpul cântării Vino aici în față.
- 1:14:34O să facă împreună cu frații păstori o rugăciune pentru
- 1:14:37sufletul dumitale și vei pleca acasă bucuros, indiferent că e
- 1:14:41ultima seară sau mai sunt încă sute și bi.
- 1:14:45De serii în continuare haideți să cântăm, să intrăm în
- 1:14:48rugăciune și să beneficiem de prezența domnului Dumnezeu să
- 1:14:52atingă prin duhul sfânt Frățietatea, Amin.
- 1:15:00Ne închinăm înaintea ta doamne. Stăm în fața ta cu poporul tău.