Latest / Fiti Oameni / Familia în rânduiala biblică - Cristian Ionescu
Transcript
- 0:00Lăudat să fie numele domnului. Iubiți frați și surori ă, mă
- 0:05bucur să fiu împreună cu dumneavoastră.
- 0:08Eu am mai fost în regiunea aceasta în alte localități, dar
- 0:13pentru prima dată sunt în beclean și mă bucur din toată
- 0:17inima ă. Prima dată am intrat în legătură
- 0:23cu fratele Cornel Hiticaș, Fratele Păstor a slujit domnului
- 0:28o perioadă în Metropola Chicago și ă pentru noi.
- 0:34A fost o pierdere deosebită atunci când s-a întors înapoi.
- 0:37Mă gândesc că pentru dumneavoastră a fost un câștig.
- 0:40Ă pentru că a făcut o slujbă foarte frumoasă acolo.
- 0:45Între noi ă ne-am bucurat mult de modul în care Dumnezeu l-a
- 0:51folosit. Mi-am dat seama că este un om
- 0:53deosebit al lui Dumnezeu și n-am mai păstrat legătura.
- 0:58Cred că în ultimii 28 de ani nu ne-am mai întâlnit ă ă.
- 1:05A fost o plăcere în ziua de astăzi să-l revăd.
- 1:10Ă și mă bucur din toată inima de lucrul acesta.
- 1:12Apoi am cunoscut familia hiticaș în trossingen, acolo unde am
- 1:19fost la biserica Păstorită de Fratele Adi Flora și am făcut
- 1:24aranjamentele să vă pot vizita. Mulțumesc din toată inima
- 1:29familiilor hiticaș pentru primire și pentru găzduire.
- 1:33Aș vrea să vă spun că prețuiesc din toată inima lucrarea pe care
- 1:42domnul o face prin. Dumneavoastră, vă mulțumesc din
- 1:46toată inima fratelui păstor i acolo pentru ă disponibilitate,
- 1:51pentru primire, pentru conversațiile pe care le-am avut
- 1:54în perioada aceasta, organizând această ă acest set de servicii,
- 2:01ă vă salut cu toată dragostea, în numele bisericii, Elim din
- 2:05Chicago, Harul și pacea domnului, numele Uniunii
- 2:08Bisericilor Române Penticostale din Statele Unite și Canada.
- 2:11Harul și pacea să vă fie înmulțite.
- 2:14Amy. Ă în cadrul acestei conferințe
- 2:19pentru familii vreau să. Fac o prezentare.
- 2:26Personal a motivului pentru care ne folosim de cuvântul lui
- 2:31Dumnezeu ă nu neg experiența, experiența personală.
- 2:39Mai ales atunci când ajungi la o anumită vârstă, când ai anumiți
- 2:44ani ă de soț, de tată, de slujitor, tendința este să fim
- 2:51fascinați de experiențele personal ă.
- 2:55Ne interesează să ascultăm experiențele personale ale
- 2:58altora, dar vreau să vă spun niște realități obiective în
- 3:03primul rând. Când am.
- 3:09A început slujirea în urmă cu în jur de 40 de ani.
- 3:14Ă mi-am dat seama că nu sunt foarte pregătit să răspund
- 3:19nevoilor spirituale ale familiilor care se află în
- 3:22criză. Și încercând să le slujesc cât
- 3:26mai bine, am realizat că ar trebui să mă documentez ă știți
- 3:32că în pastorație frații Slujitori știu te lovești de tot
- 3:36felul de probleme, probleme ale tinerilor, probleme ale
- 3:40familiilor, ă relații între soț și soție între părinți și copii
- 3:45ă trăim într-o lume a conflictelor prin într-o lume a
- 3:51conflictelor, până și înțeleptul Solomon spunea că progresul.
- 3:57Tehnologic progresul științei se bazează pe conflictele dintre
- 4:02oameni. Oamenii încearcă să își procure
- 4:06instrumente de superioritate prin care să își să obțină
- 4:10superioritate față de alții, fie că este vorba de o țară sau
- 4:14alta, fie că este vorba de un om sau altul de o companie sau alta
- 4:18în toate domeniile. Conflictul produce.
- 4:23Progres cel puțin asta este ăsta este clișeul pe care îl întâlnim
- 4:29în lumea aceasta. Noi în biserică nu ne dorim
- 4:33conflicte. Nu iubim conflictele.
- 4:37Uneori suntem forțați să intrăm în conflicte și vreau să vă spun
- 4:44că sunt 3 domenii, 3 surse ale conflictelor, nu există alte
- 4:51surse, astea sunt 3 ă. Se simplifică la aceste 3.
- 4:58Surse de conflict, în primul rând sunt conflicte.
- 5:03Principii an când întrebarea se pune?
- 5:07E bine sau e rău, diferența dintre bine și rău.
- 5:10Discernământul dintre bine și rău.
- 5:12Aici avem de a face cu principii.
- 5:15Apoi a 2-a sursă sunt preferințele.
- 5:19Cum îmi place mie, cum îți place ție?
- 5:21M-am uitat când am intrat aici în biserică am văzut forma
- 5:25Bisericii, mi-a plăcut foarte mult, ați făcut o lucrare foarte
- 5:28frumoasă, cred că ați depus eforturi foarte mari ă ca să se.
- 5:32Facă Parchetul ăsta aici ca să se vadă să se pună culoarea
- 5:37roșie la bănci. A fost gustul cuiva.
- 5:41Nu cred că nici nu cred că ați tras la sorți, a spus 10 culori.
- 5:46Și am suflat un bilet și a spus dacă a ieșit roșu roșie, nici nu
- 5:51cred că ă. Știu eu ați făcut un vot în
- 5:56biserică și fiecare a votat cam ce culoare i-ar place.
- 6:00Cred că în cele din urmă cineva care s-a priceput un pic la
- 6:04niște combinații de culori și față de care toți ceilalți au
- 6:08avut un anumit respect, a spus domne.
- 6:11Mie mi-ar place să fie roșu și eu nu știu, s-a făcut.
- 6:15Și după o vreme, toți au ajuns la concluzia că arată frumos,
- 6:18mai ales când e gata. Vă promit eu că orice culoare
- 6:22puneați arăta frumos. Dar aici sunt conflicte care
- 6:29intră în categoria întrebării. Cum îmi place mie sau cum îți
- 6:34place ție? Și.
- 6:36Trebuie să recunoaștem că inclusiv în familii, la un
- 6:39moment dat, apar conflicte pe palierul acesta.
- 6:43Mie îmi place așa și mie îmi place altfel.
- 6:46Și de ce să fie? Cum îți place ție și nu să nu
- 6:48fie cum îmi place mie? A 3-a, sursă de conflicte sunt.
- 6:54Conflictele de personalitate când nu mai e vorba nici de
- 6:58preferințe, nici de cum e bine sau rău, ci ca mine sau ca tine
- 7:04și sunt oameni obișnuiți foarte de timpuriu să-și impună punctul
- 7:10de vedere chiar și atunci când sunt greșiți, chiar și atunci
- 7:13când altcineva are o părere mai bună și să facă celălalt.
- 7:18Și noi intrăm în viața de familie.
- 7:22Dintr-o cultură. Care ne-a învățat.
- 7:29Există folclorul acesta, hai ai grijă.
- 7:33Pune-ți nevasta la punct de la început.
- 7:37Să învețe. Că și dacă are dreptate, n-are
- 7:41dreptate pentru că tu ești bărbat și ce să facă exact ce
- 7:46spui tu? Nu pentru că ai dreptate sau nu
- 7:49ai dreptate, nu că e mai frumos sau mai urât și pur și simplu
- 7:53pentru că. Se fac lucrurile ca tine
- 7:57surorile vin și ele cu clișeele lor și cu învățămintele lor
- 8:02calcă pe picior. Există și superstiții de genul
- 8:05ăsta ca să se înmoaie ființa lui și pe parcursul vieții de
- 8:12căsnicie să fie un fel de ă ascultător.
- 8:17Din ăsta care se supune tuturor pretențiilor femei și femeia
- 8:22spune doamne să se facă ca mine și mai șantajează mai.
- 8:27Se ceartă mai pentru că ă. De ce să fie ca el?
- 8:33De ce să fie el șeful? Există duhul acesta de rebeliune
- 8:37încă intrat în omenire din Grădina, Eden nu-i de mirare că
- 8:43avem atâtea conflicte de mirare că avem atâtea conflicte.
- 8:46Ce este interesant? Marea majoritate a conflictelor
- 8:50nu sunt între bine și rău, sunt conflicte de preferințe și de
- 8:55personalitate. Dar la un moment dat.
- 8:59Pentru că conflictul escaladează și pentru că fiecare încearcă
- 9:02să-și impună punctul de vedere. În mijlocul scandalului a
- 9:09conflictului se spun și se fac lucruri.
- 9:14Rele. Și-a aruncă conflictul în zona
- 9:18principiilor. Și atunci lucrurile se complică.
- 9:24Știți de ce Dumnezeu? Nu știu cât de mult îi pasă lui
- 9:30de preferințele noastre roșu, galben, verde, maro sau și așa
- 9:34mai departe că el ne-a lăsat cu gusturi să avem gusturi
- 9:38diferite. Ă.
- 9:42De asemenea, când e vorba de personalitate, avem anumite
- 9:47temperamente. Fiecare dintre noi suntem ființe
- 9:49mai dominante, suntem ființe mai relaxate.
- 9:53Există bărbați foarte relaxați care sunt foarte fericiți să
- 9:57lase inițiativa soției în problemele de casă în problemele
- 10:02de. Lucruri.
- 10:05Care nu contează neapărat foarte mult pentru ei.
- 10:08Ăă nici aici nu cred că Dumnezeu are o problemă cu cineva care ia
- 10:14mai multe inițiative decât celălalt în viața de familie.
- 10:18Dar când se ajunge la principii. Acolo Dumnezeu este implicat.
- 10:25Este în centrul problemelor legate de bine și de rău și dacă
- 10:31noi, datorită conflictelor, ajungem să procedăm
- 10:35necreștinește să vorbim, ne creștinește, să ne manifestăm
- 10:41necreștinește. Familia respectivă intră în
- 10:45conflict cu Dumnezeu ei, înțelegând.
- 10:50Aceste aspecte complexe legate de viața de familie am ajuns la
- 10:54concluzia că trebuie să mă educ un pic.
- 10:56Eram căsătorit de puțin timp ă în opinia mea, deși se spune că
- 11:05la început ă până se rodează lucrurile până se potrivesc
- 11:11lucrurile tinerii. Au conflicte, speranța mea ar fi
- 11:16domnule, dacă nici la început, când se iubesc, când sunt în
- 11:20stare să-și dea luna de pe cer? Nu e bine în familie când o să
- 11:24fie, eu cred că ar trebui să fie foarte bine în familie încă de
- 11:29la început. Și pe urmă pe parcurs dragostea
- 11:32să crească înțelegerea să fie din ce în ce mai dulce și toate
- 11:36lucrurile să meargă bine. Ă.
- 11:40Însă vorbim acum de experiență în aspecte de conflict.
- 11:46Bineînțeles că la începuturile slujbei noi nu am avut resursele
- 11:50pe care le au tinerii în ziua de azi slujitori în ziua de azi să
- 11:54se documenteze, dar nu și eu mi-am cumpărat niște cărți.
- 11:57Am fost la un colegiu, am luat niște cursuri.
- 12:01Să mă educ și am intrat în zona aceasta a experienței și a
- 12:07psihologiei. Ăă să mă înțelegeți greșit?
- 12:10N-am nimic împotriva psihologiei, sociologiei, aceste
- 12:14discipline care studiază comportamentul uman, nu mă
- 12:19deranjează din contră, în baza experienței societale, oamenii
- 12:25analizează și spun cam cum se petrec lucrurile, ce se întâmplă
- 12:29în interiorul unui om ca să ajungă la o anumită atitudine,
- 12:32ca să ajungă la o anumită reacție.
- 12:35Problema este în spațiul soluțiilor și am observat că
- 12:42psihologia, sociologia. Nu.
- 12:46Ofer soluții. Care să dea rezultate vizibile ă
- 12:54am încercat să consiliez tineri sau consiliez familii și după o
- 12:58vreme în baza expertizei pe care am căpătat oprim documentare.
- 13:04Am observat că lucrurile nu se schimbă, Ma poți să-i acuzi
- 13:09domn? Au urmat rețetele pe care eu
- 13:11le-am oferit. N-au ascultat da, în momentul în
- 13:15care aștepți o perioadă și vezi că nu dă rezultate.
- 13:18Trebuie să te uiți la tine să spui, oare eu le dau cele mai
- 13:21bune sfaturi? Și atunci am ajuns la o
- 13:24concluzie extraordinară și anume că.
- 13:29Adevăratele soluții. Pentru o viață fericită de
- 13:33familii de familie. Sunt soluțiile pe care le oferă
- 13:37cuvântul lui Dumnezeu în cuvântul lui Dumnezeu avem
- 13:43enunțate principii și avem prezentate situații și
- 13:49circumstanțe familiale. Care ne oferă soluții pentru
- 13:55viață? Eu cred că oricare dintre noi.
- 13:59Putem deveni doctori în probleme de familie.
- 14:03Fără să fie nevoie să ne ducem să ne de cineva vreun doctorat
- 14:06la universitate ă. Dacă am studiat scripturile mai
- 14:12mult și am să încep prin a vă oferi o soluție universală, după
- 14:18care o să ă prezint puțin ă modul biblic în care a fost.
- 14:28Inventată, dacă vreți sau instituită familia de către
- 14:32Dumnezeu. Soluția universal.
- 14:38Pentru toate probleme, pentru toate conflictele, pentru toate.
- 14:43Necazurile noastre de viață. Răspunsul la toate întrebările
- 14:49pe care ni le-am pus sau ni le vom pune vreodată cu privire la
- 14:52viață. Este așa de simplă că marea
- 14:57majoritate, atunci când le spun Uite asta, va trebui tu să faci?
- 15:00Se uită la mine și pleacă foarte dezamăgiți exact cum a plecat
- 15:05naaman. Sirianul de la Profetul elisei,
- 15:08care nici măcar nu s-a dus să vorbească cu el, l-a trimis pe
- 15:11slujitorul lui, a spus Scaldă te de 7.
- 15:13Ori în Iordan și vei fi curat și el s-a supărat și atâta doar
- 15:18așa, dar ce nu a vizat doar puteam să fac asta din de ani de
- 15:22zile? Nu o să mă mai chinui ce
- 15:25înseamnă asta, ce soluție asta ce medicinei asta nu era
- 15:30medicinei, era un miracol. Ei uneori atunci când le ofer
- 15:34soluții asta universală pentru toate problemele și o soluție
- 15:40preventivă. Cine.
- 15:43Respectă soluția asta evită. Foarte multe crize înainte ca să
- 15:50trebuiască să le depășească. O oră de citit scriptura pe zi
- 15:55și o oră de rugăciune pe zi. Ce părere aveți de lucrul ăsta?
- 16:01Pentru că toate falimentele noastre.
- 16:03Reprezintă înfrângeri. Falimentele spirituale,
- 16:07falimente în viața de familie, falimente în relații.
- 16:11Falimente în viața de credință în lupta pe care o ducem
- 16:14împotriva păcatului. Toate falimentele acestea sunt
- 16:19niște falimente, în primul rând de ordin spiritual.
- 16:24Și sunt căderi înfrângeri în fața tentațiilor.
- 16:32În Grădina ghețimani îi aștepta confruntarea vieții lor,
- 16:36tentația sau ispita vieții lor de al părăsi pe domnul de a se
- 16:41lepăda de el. Pentru că să-l vezi pe învățat.
- 16:47Pe care l-ai urmat 3 ani și jumătate cu mari așteptări.
- 16:51Cu mare așteptă cum este prins ca un om de rând, cum este
- 16:57schingiuit, torturat și omorât. Pentru ucenici asta a fost o
- 17:02problemă majoră și domnul îi duce pe cei 3 care dădeau tonul.
- 17:08Între ceilalți în Grădina ghețimani și le cere să se roage
- 17:13împreună cu el ei falimentează de fiecare dată nu se roaga
- 17:17dormi și ce le spune domnul. C măcar un ceas N-ați putut să
- 17:26vegheați? Împreună cu mine.
- 17:30Rugăciuni. Vegheați și rugați-vă.
- 17:35Ca să nu cădeți în. Ispita.
- 17:38Duhul este plin de râvnă noi venim la biserică, noi ascultăm
- 17:42predici noi cântăm, noi ne închinăm și pe urmă ne ducem
- 17:46spre casă. Și unul dintre soți zice.
- 17:52Și sar în siguranță. Și ajungem acasă.
- 17:58Cu Poftă de ceartă nu cu Poftă de mâncare?
- 18:02Ce s-a întâmplat. Domnul Iisus Hristos spune aici
- 18:08este lipsă de veghere și rugăciune au lipsa unei vieți de
- 18:13veghere și de rugăciuni ă dumneavoastră zrv spune unu.
- 18:18Plus unu egal 2 asta înseamnă 2 ore de.
- 18:23Rugăciune și citirea scripturii pe zi.
- 18:26Frați și surori. Ascultați, mă vă rog frumos dacă
- 18:31ne-am studia calendarul zilnic, am descoperit că irosim pierdem
- 18:37risipim așa de mult timp. Cu lucruri nesemnificative și
- 18:44neesențiale, încât ne-ar rămâne ușor în părtășia de familie.
- 18:52Timp pentru rugăciune și pentru cuvânt.
- 18:57Cuvântul și rugăciunea ne sfințesc ne duc în prezența lui
- 19:04Dumnezeu, ne încarcă cu resurse spirituale, ca să biruim orice
- 19:10fel de ispită. Vedeți cuvântul domnului spune
- 19:13că inclusiv natural, fără să vorbim de rugăciune, fără să
- 19:17vorbim de post fără să vorbim de cuvânt, nu există ispite care să
- 19:23nu fi fost potrivită cu puterea omenească.
- 19:27Și cineva ar putea să spună, Păi Domne atuncea înseamnă că noi am
- 19:32putea să obținem desăvârșirea și perfecțiunea ă fără Dumnezeu,
- 19:38fără duhul sfânt, fără cuvânt, fără români?
- 19:40Nu, nu. Însă în fiecare zi, din viața
- 19:46noastră, creștin sau necreștin Biruim anumite tentații de azi
- 19:51au fost date legi. Ce îl ajută?
- 19:53Pe om să biruiască tentația de a fura sau de a mințit că unii
- 19:57nici nu fură, dar mint și fură, pentru că aleg să facă lucrul
- 20:01ăsta. De ce spun lucrul ăsta?
- 20:03Pentru că unii n-o fac de ce? Pentru că le e frică de
- 20:06repercursiunile legale. Și sunt deturnați, nu numai fac
- 20:12lucrul ăsta. Există în om capacitatea de a se
- 20:16împotrivii, unor tentații, gândindu-se la consecințe.
- 20:21Ă cuvântul lui Dumnezeu nu ne vorbește despre o depravare
- 20:27totală a omului fără Dumnezeu și fără cristos.
- 20:32Există mult bine în lumea asta, oameni care ajută oameni care
- 20:35susțin oameni care au compasiune, au milă, nu ne duce
- 20:40la mântuire binele acesta. Fără Hristos și fără Dumnezeu.
- 20:46Dar spun asta pentru că deasupra capacității umane naturale pe
- 20:53care Dumnezeu a dăruit-o oamenilor să se poată
- 20:58împotriviți răului, să poată să judece între bine și rău, să
- 21:02adopte legi care să favorizeze binele și să diminueze răul, cum
- 21:08spune în romani. 13 Dumnezeu prin oamenii legii are agenții
- 21:13săi. Care limitează răul și
- 21:17promovează binele. Închipuiți-vă dacă adăugăm
- 21:25credința în domnul Isus cristos. Cercetarea scripturilor în viața
- 21:29de familie și rugăciunea cât de puternici am fi din punct de
- 21:34vedere spiritual, nu-i așa? După ce cercetezi scripturile și
- 21:38după ce te rogi e greu să te mai la cealaltă?
- 21:42E greu să mai ci EO vorbă Populară ca Orbul de bâtă ă
- 21:49într-un argument, când, de fapt, celălalt îți dai seama că are
- 21:53dreptate. Ă cuvântul lui Dumnezeu ne
- 21:58purifică ne curăță de acestea. Am piți de acest ego is.
- 22:06Care ne duce către ceartă? Către conflict ah am spus
- 22:13lucrurile acestea. Pentru că ceea ce urmează să vă
- 22:16spun în această seară nu se bazează.
- 22:20În mod specific pe experiența mea de familie, sunt căsătorit
- 22:25de 42 de ani. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu 10
- 22:28copii, 10 fete, avem 8 dintre ele căsătorite, 16 nepoți.
- 22:34Ă. Mă consider la fel de elev și de
- 22:38student în probleme de familie, cum am fost acum 42 de ani.
- 22:43Încă mai am de învățat, încă mai am de câștigat anumite biruințe,
- 22:49încă mai am de depășit. Anumite momente de neveghere.
- 22:55Ă pentru că atâta vreme cât suntem pe pământul acesta, lupta
- 23:00este în toi doar atunci când am plecat la domnul vom atinge cu
- 23:05adevărat desăvârșire. Și lupta se încheie numai.
- 23:11Ducem o viață de luptă, atunci vom duce o viață de biruitori am
- 23:15biruit deja. Biruința este la timpul trecut ă
- 23:21și ne oferă o cunună perpetuă în eternitate.
- 23:24Deci ă, prefer să vorbesc despre componentele scripturale a ceea
- 23:32ce trebuie să însemne. Familie sunt ă.
- 23:38Câteva principii. Care ne vorbesc despre familie
- 23:46în contextul spiritual. În relația cu Dumnezeu.
- 23:52Și deasemenea, familia în contextul bisericii, aplicații
- 23:58cu privire la familie, în contextul adunării Bisericii.
- 24:04Ă. Principiile biblice cu privire
- 24:07la familie sunt 3. Și mă refer aici la bărbat și la
- 24:13femeie la soț și la soție. Mai întâi principiul
- 24:17identității, dacă pot fi ajutat cu versete, avem mai multe
- 24:22versete, o să fie mult mai ușor. Dacă dumneavoastră le afișați.
- 24:27Principiul identității. Ăăă.
- 24:33Crează o întrebare, cine sunt eu?
- 24:37Cine sunt eu? În domeniul.
- 24:43Existențial o femeie. Ca să vadă cine este ea se uită
- 24:50în oglindă. Deci oglinda este îi dă imagini
- 24:55îi dă identitate. Cum arată cum se gătește partea
- 25:02exterioară, a devenit o obsesie în societatea noastră când e
- 25:08vorba de bărbat. Nu e chiar așa de mult, cum
- 25:11arată cât ce are. Bărbatul se învârte 365 ° și se
- 25:19uită să vadă ce are ce stăpânește, ce e al?
- 25:23Lui are un instinct din ăsta de posesiune.
- 25:27Mai mult ă cariera lui ă relevanța lui în societate.
- 25:35Poziția lui asta este ceea ce îl fascinează pe un bărbat și este
- 25:41tensiunea aceasta permanentă între interior și exterior.
- 25:47Biblia vorbește despre exterior ca fiind lucruri care izbesc
- 25:52privirile izbesc privirile. Acum aici putem înțelege puțin
- 25:57și ăă figurativ ă ce înseamnă lucruri care izbesc privirile
- 26:03lucruri? Despre care oamenii din jurul
- 26:07nostru știu și pentru care ne admiră, ne apreciază.
- 26:14Instinctul unei femei în această societate a fost cultivat să
- 26:19caute apreciere cu privire la felul cum arată în exterior.
- 26:26Asta îi dă ei identitate, dacă e admirată dacă oamenii spun chiar
- 26:31colegele, când văd oamenii să spună Vai ce femeie frumoasă, ce
- 26:37bine îmbrăcată, ce frumos îmbrăcat și elegantă ce pentru
- 26:41femei e ceva extraordinar de important lucrul acesta?
- 26:44De aceea, industria cosmeticelor a bijuteriilor care împodobesc o
- 26:50femeie care speră ea cu o fac mai frumoasă, mai atractivă,
- 26:55este una dintre cele mai profitabile.
- 26:58Industrii în societatea în care noi trăim.
- 27:02Bărbații sunt întotdeauna cu mâna pe sabie.
- 27:06Să-și apere teritoriu pentru că pentru ei relevanța poziția.
- 27:12Imaginea de bărbat care a realizat ceva în viață asta este
- 27:17cel mai important lucru. Asta îi dă lui identitate.
- 27:23Când femeia vorbește despre identitatea ei, ea spune,
- 27:25Uită-te la mine, cum arăt când bărbatul vorbește despre
- 27:29identitatea lui, el spune, Uite cine sunt eu și cea.
- 27:34Bună. Dragii mei.
- 27:37Eu nu spun neapărat să nu încercăm să arătăm bine și nu mă
- 27:42refer numai la surori. Mă refer și la bărbați.
- 27:45Este o chestiune de decență să arătăm frumos, să fim curați, să
- 27:50fim îngrijiți să avem haine. De ce întrebi pe noi ă noi având
- 27:58mulți copii ă? Nici decum în America nu umblă
- 28:03câinii cu covrigii în coadă, așa cum ne-au mințit în timpul
- 28:06comunismului, dar mai găsești câte un conflict pe ici pe colo.
- 28:12Deci nu America este o țară prosperă, însă când ai mulți
- 28:18copii și cheltuieli mare, trebuie să te mulțumești, uneori
- 28:21să cumperi de la mâna a 2-a noi mulți ani de zile n-a mers să
- 28:24cumpărăm haine de la magazinele de lux.
- 28:29Soția mea s-a priceput la un pic de croit și un pic de cusut a
- 28:32avut o mașină. Și pur și simplu le-am cumpărat
- 28:36haine la mâna a 2-a le-a fiert, i-a aranjat dichisit, le-a croit
- 28:40și le-a îmbrăcat pe ft frumos, curat și elegant.
- 28:46Că nu scrie nicăieri în umblăm cu etichete, asta e de mâna a
- 28:502-a. Dacă e frumos, îngrijită, călcat
- 28:52apretat arată bine. Deci când vorbim despre felul,
- 29:01cum arătăm cu mai mult sau mai puțin potențial financiar?
- 29:07Este o problemă de bun simț să ne prezentăm frumos în
- 29:10societate. Ă femeia pentru că ea ea este
- 29:17căpitan în domeniul ăsta. Pe de altă parte, bărbatul își
- 29:20înjosește nevasta atunci când merge neîngrijit.
- 29:25Și nu trebuie să opună rezistență atunci când nevasta
- 29:28îi spune ea. Nu mai știu cămașa să nu o luăm
- 29:30pe asta. EO, pasta Sortează te un pic că
- 29:33ele sunt cu gusturile, nimic rău în asta, dar când este o
- 29:38chestiune obsesivă, ne mănâncă timpul, energia, ziua și toate
- 29:43resursele ne golesc buzunarele. Am întâlnit cazuri de a dreptul
- 29:50ă odioase când sora nu suporta să meargă.
- 29:56Să îmbraci a 2-a oară un rând de îmbrăcăminte, pentru că au
- 30:00văzut-o toată biserica Îmbrăcată în rândul ăla de îmbrăcăminte și
- 30:04erau urâciunea pustiirii să ia a 2-a oară, o rochie sau o bluză
- 30:09pe ea că toată biserica nu făcuse altceva decât să-i facă
- 30:13poze să noteze ce culori avut pe ea.
- 30:15Și știa cu. Ce s-a îmbrăcat acum o lună.
- 30:19Am întâlnit și cazuri de genul ăsta pe care eu le numesc
- 30:22Obsesii. Deci nu ajungem acolo, dar e
- 30:27bine să fim îngrijiți, însă nu asta ne dă identitate pentru că
- 30:32în istorie au fost sclavi, au fost robi, au fost oameni
- 30:37amărâți în ziua de astăzi. Dacă te duci în multe locuri în
- 30:40Africa, te duci în locuri în Asia.
- 30:43Te duci în America de Sud găsești zone unde oamenii se
- 30:48îmbracă în strânse, că n-au altceva, n-au acces la apă
- 30:54potabilă, de multe ori dau acces.
- 30:56La resurse locuiesc în bojdeuci în Pesteri te miri unde.
- 31:04Citiți să vedeți credincioșii prigoniți.
- 31:08Pe care îi consider eroii cerului spune că umblau
- 31:12îmbrăcați în piei de animale se ascundeau prin crăpăturile
- 31:16stâncii. Hai fă modă acolo.
- 31:21Ce ne dă 9 identitate. În tensiunea aceasta, între
- 31:25interior și exterior, Biblia pune accentul pe interior.
- 31:33Dragii mei le putem în păca. Atunci când avem o doză limitată
- 31:39și sănătoasă de grijă față de exterior, dar nu pe cheltuiala
- 31:45și nu în detrimentul interiorului.
- 31:50Esența este la interior, la caracter, la trăsăturile
- 31:56frumuseții. Un try, ce vă rog să afișați
- 32:00întâi Timotei, capitolul II, versetele 9 și 10.
- 32:06Unu timotei II. Vreau, de asemenea, ca femeile
- 32:12să se roage îmbrăcate în chip cuviincios.
- 32:17Ce înseamnă cuviincios decent? Ce înseamnă asta frați și surori
- 32:24înseamnă să fim. Acoperiți.
- 32:29La ora actuală e un concurs al descoperirii și să nu aveți
- 32:34impresia că am să mă refer numai la surori ă începând de la
- 32:38decolteuri. Dacă nu în față în spate
- 32:41scurtimii, strâmtori, transparențe și așa mai departe,
- 32:46EO cursă de a arăta cât mai mult posibil, inclusiv în biserică.
- 32:52Din ceea ce nu trebuie arătat și nu trebuie văzut.
- 32:57Am văzut bărbați să mă iertați fraților de astea care își
- 33:00deschid câte doi-trei nasturi la cămăși.
- 33:08De ce? EC.
- 33:13Haines îmi trebuie să RUP pe noi.
- 33:18Care e motiv. Eu spun peste tot lucrul ăsta și
- 33:22nu cruți bărbații, noi nu avem formă.
- 33:26Noi suntem cilindrici, așa ne-a făcut Dumnezeu.
- 33:30Și după o anumită vârstă, cădea uitați că eu port haine foarte
- 33:34largi, pentru că pe urmă, după o vreme devenim butoiașe.
- 33:38Prima dată suntem cilindrici, pot merge în butoiaș și când mai
- 33:41pui o pereche de pantaloni foarte strâmți, ce obținem butoi
- 33:47pe veți. Nu arată.
- 33:51Plăcut. Moda de astăzi când te duci la
- 33:55magazin. Unde sunt totul este decoltat.
- 34:02Păi te uiți la un moment dat intri în magazin și spunem, asta
- 34:04e pentru bărbați sau pentru femei?
- 34:08Nu EO modă făcută de oamenii cinstiți.
- 34:12Este o modă făcută pentru bărbați, nu care să placă
- 34:16femeilor, ci care să placă altor bărbați.
- 34:19Ăștia sunt la toate casele de modă.
- 34:23În control și produc o modă dezgustătoare.
- 34:28Hainele din ce în ce mai scurte, dar deci și.
- 34:32Ca să nu acopere ca să arate anumite forme de relief.
- 34:40Acest exterior în lumea de azi a devenit o obsesie a indecenței a
- 34:46ceea ce nu este cuviincios. Vreau, de asemenea, ca femeile
- 34:52să se roage îmbrăcate în chip cuviincios cu rușine și Sia Lă.
- 35:00Nu cu mpletit uri de păr nici cu aur, nici cu mărgăritare nici cu
- 35:05haine scumpe. De ce credeți că se
- 35:12împopoțonează și se cer cl și se ineles și se zbor duiesc și se
- 35:19pare motivul pentru că. Ei cred că asta le dă valoare.
- 35:23Vă aduceți aminte de femeia din proverbe 31?
- 35:29Cine poate găsi o femeie cinstită și imediat, spune ea
- 35:33este mai de preț decât mărgăritarele.
- 35:37Știți că mărgăritarele sunt? Foarte, foarte.
- 35:43Prețioase. Dar nu mărgăritarele ne dau
- 35:47valoare cinstea. Ne dă valoare.
- 35:51Cu fapte bune cum se cuvine femeilor care spun că sunt
- 35:58evlavioase, adică pioase. Shasta.
- 36:06Din păcate, în vremurile de astăzi se potrivesc.
- 36:10Și la bărbați. Această pioșenie această
- 36:13decență. Îmi permit să fac lucrul ăsta
- 36:17oriunde merg EO demonstrație pentru că uneori spunem Da ce
- 36:23cât, cum ce înseamnă, dacă nu poți frate să ții.
- 36:27Pantalonii așa să faci așa la pantaloni sunt indecenți.
- 36:32Uite, trebuie să ai un pic de zonă de confort.
- 36:38Eu mă uit de multe ori și mă stresez când stau la vot și vă
- 36:42zic mai sacra, mă? Mă se descoase se rupe, mă?
- 36:51Păi nu cred că este corect. Nici la bărbați, nici la femei.
- 36:58Să ne îmbrăcăm stan. Chiar mi se pare inconfortabil,
- 37:05crezând că asta ne dă identitate pentru că suntem în pas cu
- 37:10lumea. Ne îmbrăcăm și noi cum se
- 37:12îmbracă ceilalți suntem la fel ca ei, nu?
- 37:16În lumea asta că nu e nimic în interior, normal, cu interiorul
- 37:21gol, trebuie să-ți găsești în ceva valoarea și valoarea e la
- 37:24exterior. Acolo pun oamenii totul.
- 37:28Acolo investesc totul ca să le dăm valoare, dar noi
- 37:33credincioșii care am fost transformați prin nașterea din
- 37:36nou va la valoarea. Noastră stă în interior și acum
- 37:40ascultați. Avem o problemă foarte mare, ori
- 37:45de câte ori vorbim despre problemele exteriorului, despre
- 37:50excesele mândriei. De ordin exterior și le spunem.
- 37:58Pocăiții nu se îmbracă așa. Credincioșii adevărați nu se
- 38:01îmbracă așa. Ce spun agenții?
- 38:05Liberalismului și libertinismului ne arată cu
- 38:09degetul și spun legalisti legalism.
- 38:13Suntem legaliști. Cool dragii mei.
- 38:19Oamenii, aceștia care vorbesc așa?
- 38:22Nu știu despre ce vorbesc? Sunt analfabeți Biblici afoni
- 38:28din punctul de vedere al cunoașterii cuvântului.
- 38:32Și sunt de compătimit pentru că se rătăcesc pe ei.
- 38:37Pentru că nu cunosc. Nici scripturile, nici puterea
- 38:39lui Dumnezeu și să faceți de cap și pe alții ascultați că vorbim
- 38:45de lege, nu legaliz de unde vine de la legi.
- 38:49Ei când spun că numai gata legea ducă se nu e mai bună.
- 38:55Și îl fac pe Pavel campionul Liberalilor, pentru că Pavel a
- 38:59vorbit împotriva legii dragii mei.
- 39:02Legea e un cuvânt, dar înseamnă 3.
- 39:05Lucruri. Legea are 3 dimensiuni și când
- 39:10oamenii nu cunosc lucrul ăsta. Încep să-ți fac pe ei și să se
- 39:14agite și să urle împotriva legii și a legalismului că orice
- 39:20poruncă orice așa da așa nu face parte din lege și noi suntem
- 39:25slobozi că suntem în har și pentru noi nu mai există.
- 39:28Porunci uitând că domnul Isus cristos, care a adus harul și
- 39:33adevărul de la Dumnezeu. A zis.
- 39:36Cine zice că mă iubește să păzească poruncile pe care le
- 39:42dau dragostea stă în păzirea poruncilor.
- 39:47Care sunt cele 3 dimensiuni ale legii căutați toată legea peste
- 39:52tot în scriptură și după cum la conflicte sunt 3 surse la lege
- 39:56sunt doar 3 dimensiuni. Dimensiunea ceremonială sau
- 40:02rituală care ne vorbește despre aducerea jertfelor de animale.
- 40:07Care ne vorbește despre sapat ne vorbește despre luni noi zile de
- 40:13sărbătoare ne vorbește despre tăierea împrejur ne vorbește
- 40:17despre restricții culinare, ce avem voie și ce nu avem voie să
- 40:20mâncăm. Acestea sunt.
- 40:24Legile rituale sau este legea rituală ce a făcut domnul Isus
- 40:31cristos cu legea rituală? Atenție, n-a desființat o
- 40:35împlinit-o noi, nu mai aducem jertfe de animale pentru că nu
- 40:40sunt necesare pentru că Hristos este mielul de Jertfa.
- 40:44Noi nu ținem sabatul pentru că oricare zi am ține-o dacă de
- 40:49mâine într-o societate, spune de azi înainte, Ziua liberă E Lune.
- 40:54Ne-am aflat. Pentru că oricare zi o putem
- 41:02închina domnului, nu numai o zi. Eu nu mai țin lunile care erau
- 41:11doar imagini profetice. Despre domnul Isus și despre
- 41:15viața noastră în Hristos, pentru că Hristos le-a împlinit pe
- 41:19toate, nu mai sunt restricții de mâncare că nu ce intră în om
- 41:24spurcă pe om, ci ceea ce iese din nou.
- 41:29Acel spurcă pe om. Ei asta este legea rituală pe
- 41:34care cristos a împlinit o căutați în galateni în romani
- 41:39peste tot, unde Pavel vorbește împotriva legii și legalismului,
- 41:45se referă doar la poruncile rituale ale vechiului testament,
- 41:50că iudaizatorii, când s-au dus între neamuri în bisericile
- 41:55dintre neamuri, le-au spus. Că trebuie să devină iudei.
- 42:02Ca să poată fi creștini. Și au impus legile rituale.
- 42:09Și Pavel pe acestea le-a atacat asta este legea rituală pe care
- 42:14domnul a împlinit-o a 2-a dimensiune a legii este legea
- 42:18morală. Ce a făcut domnul Isus cu legea
- 42:22morală. Ați auzit în lege că s-a zis să
- 42:26nu ucizi? Dar eu vă spun.
- 42:30Dacă cineva urăște pe fratele său este un.
- 42:36Un ucigaș un criminal. Ați auzit în lege că s-a zis?
- 42:44Să nu preacurvești, dar eu vă spun că dacă cineva a privit o
- 42:50femeie. Ș-a poftit o în inima lui a și
- 42:54preacurvit cu ea în inima lui și-a făcut cu legea morală, a
- 43:00înăsprit OA îngustat o. A făcut-o mai îngustă decât a
- 43:07fost în vechime, frați, păstori. Ați predicat vreodată?
- 43:12Ați rugat biserica? Spune fraților, am o rugăminte,
- 43:14nu mai omorâți domne oameni pe stradă.
- 43:17Bă, nu mai băgați cuțitul unii nu-i mai omorîți mai vă rog
- 43:20frumos, ați auzit așa ceva, practicându-se în bisericile
- 43:23noastre? Păi 9 ne e greu să călcăm pe
- 43:27furnici, darămite să să omorâm oameni.
- 43:32Dacă am respectat legea veche, ne-am opri aici că nici un
- 43:35tribunal din lumea asta nu te judecă că nu ierți pe aproapele
- 43:39tău. Dar noi ceea ce predicăm este o
- 43:42lege superioară, Congo, știm e mult mai mare.
- 43:50Acum noi nu avem voie nici să privim, nu avem voie nici să.
- 43:55Urâm. Deci cu legea morală înasprit, o
- 44:02an gustat calea. Și-a 3-a lege a 3-a dimensiune
- 44:06este legea caritabilă care îl obligă pe om să-l iubească pe
- 44:12aproapele ca pe sine însuși și să aibă grijă de cei
- 44:16dezavantajați din jurul lui deci ei săraci de cei handicapați de
- 44:20cei cu probleme și cu limite. Și în vechime s-a zis.
- 44:26Să nu cumva să-i pui piedică la un orp?
- 44:29Să nu cumva? Să-l insulți pe unul dintre
- 44:34aceștia pentru că îl insulți pe Dumnezeu.
- 44:39Și pentru ca omul să respecte lucrul ăsta, legea aceasta
- 44:43caritabilă a fost concentrată în AL iubi pe aproapele ca pe tine
- 44:46însuți. Domnul Isus Hristos a întărit
- 44:50Legea asta și-a spus, C Voi, acum aveți mântuirea prin mine?
- 44:55Voi acum sunteți trupul meu, biserica mea acuma trebuie să
- 45:00iubiți pe aproapele, nu ca pe voi înșivă, ci ca pe mine domnul
- 45:05și stăpânul vieților voastre și spune ori, de câte ori ați făcut
- 45:09aceste lucruri unuia dintre acești neînsemnați frați ai mei.
- 45:12Mie mi le ați? Făcut ce a făcut cu legea
- 45:16caritabilă a întărit-o ca să fim și mai caritabili.
- 45:19Ca să fim și mai generoși ca să fim și mai, darnici ca să avem
- 45:23mai mare grijă. De cei.
- 45:27Din jurul nostru care au nevoie de noi.
- 45:30Dacă nu înțelegem lucrurile acestea, o să-l ascultăm pe
- 45:35predicator. Cu scripturile spunând Hei, ce
- 45:39înseamnă bună cuviință? Ce înseamnă decență, ce înseamnă
- 45:42smerenie, ce înseamnă pioșenie și evlavie și o să zică ce vrea
- 45:47domnule legalismul? Ăsta.
- 45:49Păi suntem liberi, dar libertatea în cristos nu
- 45:52înseamnă să faci ce vrei și să poți să faci ce trebuie.
- 45:56Am auzit am auzul melodiei ăștia Trubadurii ăștia ai
- 45:59liberalismului care spune ă, sunt liberi să dansezi mai mult.
- 46:08Băi, cu ce har o cântau? Și m-am gândit și bine, vă da
- 46:13când erai în lume, nu puteai să dansez, mă?
- 46:16Aia nu puteai să faci? Că săreau picioarele de descânt.
- 46:24Îi săreau. În lumea aia nu putem noi să
- 46:27facem, fraților, nu putem să dansăm.
- 46:30A trebuit să vină Hristos să moară pe cruce ca să avem noi.
- 46:34Posibilitatea în lume eram legați în lanțuri și nu puteam
- 46:37dansa. Cristos a murit să ne facă
- 46:42oameni cu adevărat. Să ne facă vrednici de împărăția
- 46:47lui Dumnezeu. Să ne facă și simț să ne ajute
- 46:52să facem ce nu putem să facem, ce nu puteam să facem, nu putem
- 46:55să iubim, nu puteam să trăim în sfințenie.
- 46:58Nu putem să ne lăsăm de fumat de băut, de înjurat și de toate
- 47:01lucrurile mizerabile din lumea asta.
- 47:04De aia a venit. Cristos.
- 47:06Nu ca să. Ne pună arcuri sub picioare să
- 47:08putem noi dansa că în lume nu putea.
- 47:12Ei aceste interpretări false. Cu cuvinte.
- 47:20Ce legaliștii ăștia care nu ne lasă să fim liberi în cristos
- 47:25intră inclusiv în familii dau indulgențe familiilor cu scopul
- 47:31ca până și în biserică identitatea noastră să se lege
- 47:37de exterior. Și nu de interior unu Petru 3.
- 47:45Versetele 3 și 4 nu pentru 3 Versetele 3 și 4.
- 47:50Podoaba voastră. Să nu.
- 47:54Fie Podoaba de afară. Există această tendință de a
- 48:01crede că podoabele ne cresc valoare.
- 48:04Cu cât avem mai multe podoabe, cu atât crește valoarea noastră.
- 48:13Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară.
- 48:16Este o negație absolută la o conferință de tineri.
- 48:21Am primit o întrebare și întrebarea a fost frate, dar în
- 48:24vechiul testament este vorba. Foarte mult despre podoabe și am
- 48:29spus mai în vechiul testament, ori de câte ori este vorba de
- 48:33podoabe se referă la ele în 2 sensuri, în sens negativ că
- 48:38fiica lui Israel își poartă podoabele cu mândrie, dar nu are
- 48:44în inimă. Caracter și II se referă la
- 48:47lucruri spirituale. Podoaba casei lui Dumnezeu este
- 48:51sfințenia. Ori de câte ori Biblia vorbește
- 48:55de Podoabe nu vorbește pozitiv SN în zonă m-am.
- 49:01Și asta ne dă valoare din contră.
- 49:04Podoabele sunt o formă de manifestare a mândriei
- 49:08personale. Podoaba voastră să nu fie
- 49:12podoaba de afară care stă în împletitura părului în purtarea
- 49:15de scule de aur sau în îmbrăcămintea hainelor foarte
- 49:19scumpe foarte luxoase. Să știți că sunt multe haine
- 49:23foarte frumoase și decente și ieftine.
- 49:30Ci să fie omul ascuns al inimii, asta E Podoaba Credinciosului în
- 49:36curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit care este de
- 49:41mare reț înaintea lui Dumnezeu asta.
- 49:46Trebuie să ne dea 9 identitate. În al 2-lea rând.
- 49:55Ca să putem avea timp și de ceva întrebări, principiul ierarhiei
- 50:00în familie. Primul principiu este principiul
- 50:02identității. Haideți să cultivăm un caracter
- 50:05frumos, haideți să ne purtăm frumos, haideți să ne însușim
- 50:09caracterul domnului Isus cristos haideți să ne purtăm cu smerenie
- 50:13cu sfințenie, curăție de inimă. Mintea noastră ființa noastră.
- 50:18Să fie sfințite să fie curate și toate calitățile noastre
- 50:22lăuntrice acelea să ne dea valoare și pe acelea să punem
- 50:26preț. Și în al 2-lea rând principiul
- 50:29ierarhiei. V-am spus este un subiect puțin.
- 50:36Dificil pentru că în societatea noastră există foarte mult abuz.
- 50:45Pentru a impune această ierarhie sau pentru AO dărâma?
- 50:52Și din nefericire. Bărbatul are armele lui.
- 50:59Prin care încearcă să-și impună autoritatea în familie.
- 51:02Femeia are armele ei prin care încearcă să submineze această
- 51:07autoritate și bărbatul și femeia pot fi foarte greșiți trăim
- 51:11într-o societate și să nu aveți impresia că este o chestie
- 51:15românească în America. Abuzul împotriva femeilor este
- 51:20rampant. Ajung să populație de 350 de
- 51:25milioane de oameni cât un continent întreg ă ajung femeile
- 51:31în spital. Și bărbați în pușcărie.
- 51:34Din cauza abuzului, femeia are metodele ei de a abuza și ăă.
- 51:42Știți că o femeie are de nu știu câte ori mai mult volum de
- 51:46cuvinte decât un bărbat și una din greșelile pe care le fac
- 51:50surorile când soțul ajunge de la serviciu acasă, el și-a cam
- 51:55folosit toată cantitatea de cuvinte pe care a avut o în ziua
- 51:59aia. Ă sora săraca singură pe acasă
- 52:03n-a folosit nici 1 2 propoziții că doar ce cu cine să vorbească
- 52:08pereții și când el vine. Acasă, el E la capătul.
- 52:12Puterilor ea de abia a început. Și există pericolul ăsta ă să nu
- 52:20ne potrivim aici. Eu cred că undeva se poate găsi
- 52:25o soluție și sora să nu folosească toată capacitatea ă
- 52:30și rezervorul de cuvinte pe care îl are la dispoziție și bărbatul
- 52:35să mai păstreze și el să vorbească toată ziua numai cu
- 52:37prietenii, numai colegii de servici numai cu unul mai cu
- 52:40altul și să vină cu cantitatea consumată, mai păstreze și el
- 52:43rezerve să mai vorbească și cu soția și cu copiii.
- 52:46Nu cred că e corect. Așa?
- 52:48Da. Vorbim despre ierarhie în
- 52:52familie, este foarte clar că este cristos.
- 52:58Că este bărbatul. Și că este femeia și apoi copii.
- 53:01Asta este ordinea ierarhică. Bărbatul trebuie să înțeleagă
- 53:06care este motivul autorității lui.
- 53:10Motivul autorității nu este că ești mai mare și mai tare.
- 53:14Foarte mulți bărbați spun, eu sunt șef în Casa asta pentru că
- 53:17eu sollaku mușchi. Nu e adevărat.
- 53:21Nu este adevărat. Bărbatul trebuie să știe
- 53:25biblică. Vorbim despre modelul biblic al
- 53:27familiei. Biblia îți dă autoritatea să fii
- 53:30capul familiei, nu societatea. În ziua de astăzi în într-o mare
- 53:37majoritate a societății occidentale, mișcarea Feministă
- 53:41spune că femeia nu are nevoie de bărbat.
- 53:44Și aici este o mare aberație și un mare crimă împotriva ordinii
- 53:49divine în familie. Ă și femeia la rândul ei,
- 53:53trebuie să știe care este rostul autorității și al ierarhiei în
- 53:56familie din punct de vedere biblic.
- 53:58Că va fi. Mult mai ușor să acceptăm dacă o
- 54:00cunoaștem din punct de vedere biblic.
- 54:03Dar dacă spunem, Păi dacă s-au obișnuit ăștia să fie mari șefi
- 54:07din antichitate acuma în societatea asta patriarhală, eu
- 54:11trebuie să fiu roaba lui, nu? Baza este biblic.
- 54:18În primul rând datorită ordinii în creați.
- 54:22Există o ordine în creați, vă rog frumos, afișează întâi
- 54:24timotei 2 cu 13 întâi Timotei, II cu 13.
- 54:30Căci întâi. A fost întocmit a da.
- 54:35Și apoi Eva. Dumnezeu are o rânduială a
- 54:40ordinii. Dacă cineva e mai mare ca mine
- 54:43cu 5 minute e mai în vârstă ca mine cu 5 minute, îi datorez
- 54:47respect. Din multe motive, dar inclusiv
- 54:51datorită celor 5 minute pe care le are înaintea mea pe pământul
- 54:54ăsta a ajuns mai repede aici decât mine.
- 54:58De asta trebuie să ascultăm. Ști cineva am tot așa la o
- 55:03conferință de tineri ă întrebare că pun întrebări ă copii și au
- 55:10spus zice Ăăă cine stabilește regulile pentru o generație?
- 55:16În biserică. Și am spus generația de
- 55:19dinainte. Tinerilor să fiți supuși celor
- 55:23bătrâni? Da s-a terminat argumentul.
- 55:28Noi trăim într-o vreme în care tinerii.
- 55:32Să simt. O presați.
- 55:36Striviți. Nu dragi tineri, eu am stat
- 55:40printre bătrâni în adolescența mea și bine am făcut că marea
- 55:44majoritate a colegilor mei de generație n-au ajuns prea bine.
- 55:49S-au dus să se răzvrătească, să stabilească regulile lor și noi
- 55:54ne uităm pentru că ascultați a puneți.
- 55:59Vă rog frumos proverbe capitolul unu de la versetul unu.
- 56:04Proverbe capitolul unu versetul în pildele lui Solomon, fiul lui
- 56:07David, împăratul lui Israel. Pentru cunoașterea înțelepciunii
- 56:11și învățăturii pentru înțelegerea cuvintelor minții,
- 56:16pentru căpătarea învățăturilor. De bun simț, de dreptate, de
- 56:22judecată și de nepărtinire. Ce înseamnă bun simț?
- 56:27Sunt anumite reguli de bun simț. Care n-au neapărat o valoare
- 56:33spirituală, un înțeles profetic profund.
- 56:38Toți suntem un simplu exemplu, am observat că dumneavoastră
- 56:41v-ați așezat surorile și frații aici și asta a fost rânduiala
- 56:44celor în vârstă când noi eram copii săraci.
- 56:48Nu au știut să ne explice prea multe, dar inima lor le-a spus,
- 56:52mă așa e corect să stea frați acolo surorile acolo e eu când
- 56:57am ajuns la mare, m-am gândit la toate.
- 56:59Și. Așa există vreo regulă?
- 57:01N-am găsit o regulă principială biblică profetică.
- 57:06Dar am găsit una de bun simț că, de exemplu, cum aveți
- 57:10dumneavoastră băncile aici? Să zicem că ar sta 2 bărbați, 2
- 57:16surori, 2 bărbați sau prin bărbați o soră, încă un bărbat,
- 57:21încă o soră și la un moment dat, sora din mijlocul rândului
- 57:25trebuie să iasă afară din biserică.
- 57:27Trebuie să iasă. Oricare un copil în brațe ceva?
- 57:31Spuneți dumneavoastră? Uitați-vă la spațiul dintre
- 57:34bănci. Cum.
- 57:35E mai bine să iasă sora că trece prin fața la vreo doi-trei
- 57:40bărbați, nu? Să iasă.
- 57:44Așa? Sau așa?
- 57:49Prin fața bărbaților. Cum este mai bine să ies?
- 57:54Vă spun eu nici cu. Dar între surori n-are nicio
- 58:00problemă. Asta nu este învățătură biblică.
- 58:03Asta învățătură de bun simț. De bun obraz.
- 58:12Bun. Și indulgențele care se dau.
- 58:17Se dau împotriva învățăturilor. De bun simț.
- 58:23Or Biblia ne învață că există învățături și de bun simț.
- 58:28Pe care trebuie să le respectăm. Ă.
- 58:35Am deviat un pic mă întorc înapoi.
- 58:40EO chestie și de creație și de punct simț să respecți pe cei în
- 58:45vârstă. Pentru că ei au venit mai
- 58:48înainte. Ei au creat așezământul pe care
- 58:53eu pun picioarele. De Aia Copiii trebuie să fie
- 58:59supuși părinților. Acum totul trebuie făcut în
- 59:03domnul pentru că altfel ne întărâtăm unii pe alții la
- 59:06oameni și nu e bine. Trebuie să ne păstrăm
- 59:10integritatea, trebuie să le ofeream oferim nu numai
- 59:13rânduieli, ci și exemplu personal și integritate.
- 59:21L. N-am să mă laud că nu sunt
- 59:24perfect, dar pentru mine e cel mai mare compliment care mi s-a
- 59:28făcut vreodată. Ă m-am luat o dată de d fetele
- 59:33noastre când nu s-a căsătorit una mai repede 23 24 de ani și
- 59:37m-am burzuluit la el, bă, dar voi nu vă mai măritați odata,
- 59:40treceți o dată și măritați vă ce tot stați aici pe capul meu mai
- 59:44în glumă, mai serios, că un părinte vrea să își vadă fetele
- 59:47măritate. Și.
- 59:51N-au zis nimic. Formă a sta de vorbă mama lor cu
- 59:56el și a spus mândră chiar totuși, care este situația?
- 1:00:00Îi zice. Nu-s toți ca tată.
- 1:00:06Ea mi-a spus, mi s-a făcut inimioara.
- 1:00:09Uite atâta că era să se facă praf să explodeze.
- 1:00:13Când copiii noștri văd că ne umblă picioarele pe unde ne
- 1:00:17umblă cu ura asta ne crește cota și autoritatea.
- 1:00:24Față de ei ideea spune Biblia că bătrânii trebuie să fie vrednici
- 1:00:28de cinste și surorile mai în vârstă.
- 1:00:31La fel asta înseamnă să ne păstrăm identitatea la nivelul
- 1:00:35la care tinerii să spună, domnule ăsta, nu e doar un om
- 1:00:38mai în. Vârstă și este categoric că
- 1:00:41trebuie să fiu supus și trebuie să-l respect, dar este vrednic
- 1:00:46de cinste. Vrednic de respect să ne ajute
- 1:00:50bunul Dumnezeu ei. Femeia a fost creată după bărbat
- 1:00:55în al 2-lea rând, al 2-lea motiv al autorității noastre este că
- 1:00:59femeia a fost amăgită ă. Afișați întâi cu 14.
- 1:01:05Versetul următor. Și nu Adam a fost amăgit.
- 1:01:10Atenție, Adam nu a fost amăgit. Adam a fost conștient.
- 1:01:16Ci, femeia fix fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea
- 1:01:20poruncii. Nu vreau să intru în prea multe
- 1:01:23amănunte. Cred din toată inima că dacă
- 1:01:26omul în EDEN ar fi rezistat ispitirii diavolul.
- 1:01:30Ar fi fost nimicit atunci. Că nu mai avea pe cine să
- 1:01:33ispitească? Știți că îngerii?
- 1:01:39Și ei au fost ispitiți, 1/3 au fost atrași ceilalți n-au mai
- 1:01:44putut fi niciodată tentați și la ora actuală îngerii, numai că
- 1:01:47atâtea fac terminat diavolului i s-a dat o singură șansă.
- 1:01:52Și omului i s-a dat o șansă să-și păstreze integritatea și
- 1:01:56diavolului să-l amăgească și diavolul l-a amăgit prin femeie.
- 1:02:00E foarte posibil ca Adam a iubit-o foarte mult pe Eva.
- 1:02:05Am auzit multe interpretări, de exemplu, unde a fost Adam că n-a
- 1:02:08fost acolo. Ba a fost acolo că biblia spune
- 1:02:10a dat și bărbatului ei care era lângă ea.
- 1:02:17A luat a mâncat ce fruct a fost. Cum a arătat a fost fizic, a
- 1:02:24fost spirituală, a fost imaginara, a fost virtuală, a
- 1:02:27fost real. A fost Dumnezeu.
- 1:02:28Știe că și Pavel a zis, CE m-am dus în cer o altă el, nu știu
- 1:02:33cum am fost în trup sau doar în duh Dumnezeu știe cert este.
- 1:02:39Că ea a fost cea înșelată. Și ăsta e motivul pentru care a
- 1:02:45intrat într-o stare de supunere față de.
- 1:02:50Bărbat, deci prin ordinea creației prin cădere.
- 1:02:54Ș-apoi. Unu corinteni 11, 8 și 9 1.
- 1:03:00Corinteni 11, 8 și 9. În adevăr, nu bărbatul a fost
- 1:03:06luat din femeie. Ci, femeia din bărbat.
- 1:03:10Și versetul următor. Și nu bărbatul a fost făcut
- 1:03:15pentru femeie. Ci, femeia pentru bărbat.
- 1:03:22Scopul. Pentru care a fost făcut.
- 1:03:25Bărbatul, ca să fie slava lui Dumnezeu, femeia ca să fie un
- 1:03:28ajutor potrivit pentru bărbat. Și femeia a fost luată din
- 1:03:32bărbat. A fost luată din țărână cum a
- 1:03:35fost luat bărbatul și apoi s-a suflat duh de viață.
- 1:03:38Ce a fost creat din materia primă din care a fost făcută
- 1:03:42femeia a fost din bărbat costin oasele mele, carne din carnea
- 1:03:48ei. Exact de Aia Copiii.
- 1:03:50Sunt supuși părinților că se nasc din ei.
- 1:03:56Astea sunt motivele pentru care suntem autorizați să fim cap de
- 1:04:00familie. Și au de a face cu Dumnezeu.
- 1:04:02Că Dumnezeu e Creatorul. Dumnezeu a rânduit toate
- 1:04:05lucrurile că mâna lui Dumnezeu ne-a plămădit.
- 1:04:08Și el are dreptul să stabilească această ierarhie.
- 1:04:12Când vedem în cuvântul lui Dumnezeu, din ce cauză avem noi
- 1:04:16autoritate? Din ce cauză, bărbatul are
- 1:04:19autoritate în familie. Atunci nu nu este pentru că
- 1:04:23societatea conduce comandă, pentru că bărbatul e mare și
- 1:04:26tare și se poate impune că țipă tare că dă cu pumnul în masă și
- 1:04:30că se impune. Nu, nu.
- 1:04:33Nu să ne ferească Dumnezeu. Astea sunt metode lumești, dați
- 1:04:39impune autoritatea sta neamurile.
- 1:04:42O fac noi. Pocăiții avem rolurile pe care
- 1:04:46le avem în ierarhia divină a familiei.
- 1:04:50Primite din cuvântul lui Dumnezeu Direct de la Dumnezeu
- 1:04:54și acum al 3-lea principiu al relației de familie.
- 1:04:59O relație bazată biblic este principiul interdependen.
- 1:05:04Însă am vorbit de principiul identității, principiul
- 1:05:08ierarhiei și principiul interdependenței, adică unul
- 1:05:12depinde de celălalt. Femeia este din bărbat.
- 1:05:18Dar și bărbatul se naște prin și din femei ascultați.
- 1:05:22Ce spune cuvântul meu la întâi? Corinteni 11 cu 12.
- 1:05:27Unu corinteni 11 cu 12. Că dacă femeia este din bărbat?
- 1:05:32Tot așa și bărbatul cum se naște prin femeie?
- 1:05:39Cea mai prețioasă ființă în lumea asta e mama.
- 1:05:42Fiecare bărbat are mamă. Fiecare bărbat nu mai poate după
- 1:05:46mama și o iubește pe mama și o prețuiește pe mama și în mare
- 1:05:51conflict între cele 2 femei esențiale din viața lui.
- 1:05:55Soacra și nora. Aveți grijă, fraților.
- 1:06:05Mama este extraordinară, dar noi suntem un singur trup cu soția
- 1:06:09noastră. Ah.
- 1:06:16Pun linie, pe urmă intrăm în altă a.
- 1:06:20Filosofie și mamele trebuie să fie înțelepte.
- 1:06:24Nora ta trebuie să fie fiica ta. Eu de multe ori îi spun la ă
- 1:06:30nevastă-mea că ea deci inginerii noștri sunt niște băieți
- 1:06:34extraordinari, îi slugărește și le spun.
- 1:06:37Plecați, mă de aici, duceți-vă că ăsta-i armă de luptă.
- 1:06:41VPV muncește de L. Are proiecte tot timpul și nu,
- 1:06:46nu facem e cutare, nu faci micutariu și ăștia săracii.
- 1:06:48Ce pot să zic că doar mă rog ne iubesc și vin în gura lupului
- 1:06:54acolo toată ziua așa dar ăă îi zic de multe ori zi mersi că
- 1:07:00N-ai nurori zi mersi că N-ai nurori.
- 1:07:05Mama a fost soacra cu 3 Nurori. Ă și C sau așa e înveți să le
- 1:07:12iubești și înveți să te faci iubită de el și nurorile trebuie
- 1:07:16să învețe să le considere mama. Mamă cu adevărat ă este un test
- 1:07:26de evlavie, asta ca o soacră se întâmplă să se înțeleagă bine cu
- 1:07:31nora. Este, probabil, probabil cea mai
- 1:07:32mare ispită a vieții de familie. Cum să faci ă 2 femei care
- 1:07:39concurează pentru inima celui Iași, bărbat una să știe să facă
- 1:07:43pasul în spate și cealaltă. Să.
- 1:07:46Aibă sensibilitate față de relația aceea sublimă între ă
- 1:07:52mamă și puiul mamii. Ă dragii mei.
- 1:08:00E bine așa? Ca să fii ferit Dumnezeu
- 1:08:03surorilor să aibă bărbatul drept de viață și de moarte, cum a
- 1:08:06fost în multe civilizații să n-aibă nevoie de voi?
- 1:08:11Știți că în vremea de astăzi femeile spun că n-au nevoie de
- 1:08:13bărbați? O mare parte a societății care
- 1:08:17este intoxicată de aceste teorii feministe.
- 1:08:20Prin noi nu avem nevoie de bărbați, suntem Amazoane.
- 1:08:24Război în seamă, ba aveți nevoie de bărbați că dacă bărbații n-au
- 1:08:30femei și femeile n-au bărbați, ne desființăm cu toții își
- 1:08:33dispărem. Asta este rețeta.
- 1:08:36De a distruge omenirea nu ferească Dumnezeu nu încălzirea
- 1:08:41globală și războiul nuclear, când bărbații nu mai au nevoie
- 1:08:46de femei și femeile nu mai au nevoie de bărbați într-o singură
- 1:08:49generație. Am dispărut toți.
- 1:08:52Și aici, spune Biblia. Femeia este din bărbat, a fost
- 1:08:56creată din bărbat, dar bărbatul se naște din femei și trebuie să
- 1:09:00ne purtăm frumos cu ele. Colt apoi.
- 1:09:06Femeia și bărbatul își dorea să fim atenți.
- 1:09:09Sunt stăpâni unul pe trupul celuilalt.
- 1:09:16Nu afișați, dar? Întâi corinteni, capitolul 7,
- 1:09:20Versetele 4 și 5, spune că bărbatul nu este stăpân pe
- 1:09:23trupul lui femeie stăpână pe trupul lui.
- 1:09:27Și nici femeia nu e stăpână pe trupul lui de a nu ne putem
- 1:09:29șantaja în aspecte de intimitate conjugală.
- 1:09:33Și biblia spune că trebuie să ne îndeplinim datoria de soț.
- 1:09:37Datoria de a fi disponibil de a fi la dispoziția celuilalt
- 1:09:40pentru intimitate conjugală. Pentru că.
- 1:09:46Fiecare este stăpân pe trupul celuilalt depind unul de altul
- 1:09:51în ceea ce privește acest aspect și apoi.
- 1:09:56Suprem. Femeia și bărbatul sunt împreună
- 1:10:00și una în domnul în domnul ă întâi corinteni 11 cu 11.
- 1:10:08Întâi, corinteni 11 cu 11. Totuși, în domnul, femeia nu
- 1:10:12este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.
- 1:10:16Noi când ne ducem înaintea domnului, nu ne ducem de unii
- 1:10:19singuri de capul nostru. Femeia nu rămâne de căruță.
- 1:10:23În domnul noi suntem împreună. Citiți vă rog frumos sau afișați
- 1:10:30unu timotei 2 cu 15. Totuși, ea va fi mântuită prin
- 1:10:36nașterea de fii. Dacă stăruiește cu smerenie în
- 1:10:40credință, în dragoste și în sfințenie, ce înseamnă va fi
- 1:10:45mântuită prin nașterea de fii mason.
- 1:10:48Aveți impresia că soția mea nu e mântuită că n-am avut fii.
- 1:10:53Aici este un aspect simbolic. Pentru că din femeie s-a născut
- 1:11:00domnul Iisus Hristos și-a adus mântuirea și ce s-a născut din
- 1:11:04femeie? Dar este și un aspect al
- 1:11:10procreației. Pentru că lumea asta trebuie să
- 1:11:13fie plină de oameni cărora să li se predice evanghelia și care să
- 1:11:18fie crescuți pentru. Mântuire și pentru veșnicii.
- 1:11:23Ă femeia prin faptul că își pune trupul la dispoziția lui
- 1:11:28Dumnezeu pentru procreere. Va fi o paranteză, oamenii apar
- 1:11:35în lumea aceasta în câteva feluri.
- 1:11:38Mai întâi, prin creație a apărut doar Adam și Eva, atât prin
- 1:11:43creații. Prin creație, Adam și el
- 1:11:47SINGURII 2 a prin procreere. Noi toți ceilalți, exponentul
- 1:11:55nostru fiind Ioan botezătorul dintre toți bărbații născuți din
- 1:11:58femeie, cel mai mare este Ioan. Deschizătorul de drumuri el este
- 1:12:03afirmat înaintea lui Dumnezeu. Da omul, numărul.
- 1:12:07Născut din femeie prin procreere.
- 1:12:11Apoi. Un alt mod este prin întrupare
- 1:12:16în categoria asta este o singură ființă, pentru că unul singur
- 1:12:20este pre existent. Niciunul dintre noi n-am fost
- 1:12:22pre existenți, n-am existat dinainte.
- 1:12:24Singurul este domnul Isus cristos, care este înainte de
- 1:12:27avraam care este înainte de Solomon, care este înainte de
- 1:12:30toți. Care este înainte de creație?
- 1:12:33Este domnul Isus cristos. Apoi.
- 1:12:39Este nașterea prin înfiere care se numește nașterea din nou.
- 1:12:46Noi o luăm de la capăt atunci când ne pocăi.
- 1:12:49Și devenim o ființă 9 prin NAȘTEREA din nou, nașterea
- 1:12:53spiritual și bineînțeles ne naștem în eternitate prin
- 1:12:59înviere. Când Biblia spune, Tu ești fiul
- 1:13:03meu, astăzi te-am născut foarte mulți.
- 1:13:06Cred că Hristos are undeva un început, s-a născut din
- 1:13:10Dumnezeu, nu e adevărat Hristos e Dumnezeu din Dumnezeu
- 1:13:14adevărat. Și este pre existent și veșnic
- 1:13:17în pre existența lui. Astăzi te-am născut.
- 1:13:21Momentul învierii domnului Iisus Hristos, pentru că el este pârga
- 1:13:25celor adormiți, cel dintâi născut din toată zidirea, ca să
- 1:13:31aibă întâietate în fața fraților săi.
- 1:13:35Și biblia spune că n-a știut că învierea domnului Isus Hristos
- 1:13:39este o naștere și că este o naștere și pentru noi în viața
- 1:13:44eternă. În centrul acestei ecuații
- 1:13:51vaste. Stimate surori și stimați frați
- 1:13:54este procreerea. De ce credeți că în societatea
- 1:13:59de astăzi ideea de a aduce copii pe lume este o povară?
- 1:14:04Este un pericol, este ă. Ce să vă?
- 1:14:10Spun câte insulte am ajuns de am avut de câte ori ne-am dus la
- 1:14:14maternitate, nu vi le pot descrie că nu se pot pronunța
- 1:14:18aici. Comparație cu tot felul de
- 1:14:21animale dragii mei. Nu există o calitate mai
- 1:14:29sublimă. Decât calitatea de părinte și nu
- 1:14:32există o formă mai adâncă de iubire decât iubirea de mamă.
- 1:14:39Sunt foarte multe femei frustrate neîmplinite.
- 1:14:46Nemulțumite de viață. Datorită faptului că n-au
- 1:14:50cunoscut și nu cunosc. În plinătatea ei.
- 1:14:55Calitatea aceasta extraordinară. Vă aduc aminte că femeile care
- 1:15:01nu puteau avea copii în vechime? Erau distruse.
- 1:15:08Rahela până acolo a ajuns când s-a dus la bărbatul ei și i-a
- 1:15:11spus, dă-mi copii ori? Mă?
- 1:15:17Ana s-a dus. La casa lui Dumnezeu și a
- 1:15:21început să se roage. A fost o rugăciune făcută cu cu
- 1:15:26pasiune. Biblia spune despre Rebecca.
- 1:15:33A trebuit să se roage soțul ei. Pentru ea ca Dumnezeu să-i
- 1:15:37deschidă pântecele și să poată avea copii.
- 1:15:40Nu există în scriptură. Un verset care să ne prezinte o
- 1:15:47atitudine negativă față de nașterea de copii, din contră,
- 1:15:51Biblia spune. Că femeia binecuvântată este ca
- 1:15:55o viță roditoare în mijlocul casei Ei este cea mai înaltă
- 1:16:00calitate. A unei femei în familie, nu
- 1:16:04cariera ei, nu realizările. Eu nu spun că trebuie să în
- 1:16:07societatea de azi, de multe ori fără 2 venituri, nu pot
- 1:16:11supraviețui. Nu mă bag în aspecte de genul
- 1:16:15ăsta, dar nimic nu trebuie să ia locul acestei calități supreme.
- 1:16:23Și acestui act, care ține de binecuvântarea inițială.
- 1:16:27Creșteți înmulțiți-vă și umpleți tot pământul unu Petru 3 cu 7.
- 1:16:40Bărbaților purtați-vă și voi la rândul vostru, cu înțelepciune
- 1:16:44cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai
- 1:16:47slab, ca unele care vor moșteni împreună cu voi harul vieții.
- 1:16:53Deci bărbatul și femeia împreună Hristos, ca să nu fie
- 1:16:57împiedecate rugăciunile voastre. Cu alte cuvinte, binele meu
- 1:17:00spiritual depinde de relația dintre mine și soția mea.
- 1:17:03Vă aduceți aminte de Maria fi capitolul II?
- 1:17:06Unde mergeau să aducă jertfe și Dumnezeu spunând, nu mă uit la
- 1:17:10jertfele voastre. De ce?
- 1:17:11Pentru că vă spun eu ce aduceți pe altarul meu, nu aduceți
- 1:17:14animale, aduceți lacrimi silnicia abuz.
- 1:17:19Pentru că nu ești credincios nevestei din Tinerețea ta.
- 1:17:25Sunt împiedicate rugăciunile noastre atunci când nu ne purtăm
- 1:17:28cu nțelepciune. Cu soțiile noastre și nu le
- 1:17:31respectăm și le dăm cinste ca unui vas mai slab și vă rog să
- 1:17:36afișați și galateni. 3 cu 28. Nu mai este niciun leu nici
- 1:17:43grec, nu mai este nici rob nici slobod nu mai este nici parte
- 1:17:45bărbătească, nici parte femeiască fiindcă toți sunteți
- 1:17:48una în cristos Isus. În ceea ce privește mântuirea,
- 1:17:51cum în ce privește slujirea sunt niște limite, sunt anumite
- 1:17:56diferențe pe care cuvântul lui Dumnezeu le subliniază.
- 1:17:59De exemplu, femeia nu are voie să învețe să ia.
- 1:18:02Cuvântul în biserică. Nici măcar la Adunarea Generală,
- 1:18:07pentru că biblia spune că dacă are vreo întrebare sunt trebuie
- 1:18:11pe bărbatul ei acasă. Bărbatul vorbește în numele
- 1:18:15soției lui el întreabă. Ă mă iertați, aveți dreptul la
- 1:18:21daruri spirituale. Aveți dreptul ă.
- 1:18:25Știu eu la anumite sub forme de slujire proeminentă.
- 1:18:29Aveți dreptul la suportul bisericii în cazul în care o
- 1:18:33femeie este văduvă, este în vârstă și nu are pe nimeni.
- 1:18:37Deci femeia are multe drepturi în biserică, dar.
- 1:18:40Un drept pe care nu-l are n-are voie să dea învățătură să facă
- 1:18:44doctrină în biserică și să ia cuvântul în public și nu are
- 1:18:48voie să ocupe slujbe. Ăă de ordinare în biseric mă
- 1:18:55opresc aici și dacă vreți să luăm pauza și pe urmă să
- 1:18:59continuăm cu câteva întrebări.