Latest / Fiti Oameni / INTEGRITATEA în familie - Emil Bartoș
Transcript
- 0:00Cartea, faptele Apostolilor. Capitolul 4 de la versetul 32.
- 0:08Și vom trece și în Capitolul 5, primele 11 versete ca să
- 0:14înțelegem. Ce s-a întâmplat cu o familie.
- 0:20Formata din. Soț soție, anania și safira.
- 0:28Iată ce spune cuvântul domnului, Suntem în Biserica primară la
- 0:33începutul bisericii. Faptele Apostolilor, Capitolul 4
- 0:39de la versetul 32, Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă
- 0:46și un suflet. Nici unul nu zicea că averile
- 0:50lui sunt ale lui. Și aveau toate de Obște
- 0:56Apostolii Mărturiseau cu multă putere despre învierea domnului
- 1:01Isus și un mare har era peste toți.
- 1:07Căci nu era nici unul dintre sau printre ei care să ducă lipsă.
- 1:12Toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau aduceau prețul
- 1:17lucrurilor vândute și-l puneau la picioarele apostolilor.
- 1:22Apoi se împărțea fiecăruia, după cum avea nevoie iosif, numit de
- 1:28Apostol și Barnaba, adică în tălmăcire, fiul mângâierii, un
- 1:32levit de neam din Cipru. A vândut un ogor pe care îl avea
- 1:37a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.
- 1:42Dar un om numit Anania. A vândut-o moș oară cu
- 1:47nevastă-sa firea? Și a oprit o parte din preț cu
- 1:53știrea nevestei lui. Apoi a adus partea cealaltă și a
- 1:58pus-o la PICIOARELE apostolilor. Petru i-a zis Anania.
- 2:04Pentru ce ți-a umplut satana inima ca să minți pe duhul
- 2:09sfânt? Și să ascunzi o parte din prețul
- 2:13moș. Oare dacă n-o vindeai, nu
- 2:17rămânea ea a ta și după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce
- 2:20vrei cu prețul ei? Cum s-a putut naște un astfel de
- 2:24gând în inima ta n-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.
- 2:32Anania când a auzit cuvintele acestea a căzut Jos.
- 2:37Și și-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toți
- 2:41cei ce ascultau aceste lucruri. Flăcăii s-au sculat, l-au
- 2:46învelit, l-au scos afară și l-au îngropat.
- 2:50Cam după 3 ceasuri a intrat și nevastă-sa.
- 2:54Fără să știe ce se întâmpla t, ce se întâmplase.
- 2:58Petru i-a zis, spune-mi, cu atât ați vândut moșioara?
- 3:02Da, a răspuns ea cu atâta. Atunci Petru i-a zis Cum de
- 3:09v-ați înțeles între voi să ispitiți pe duhul domnului?
- 3:14Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la
- 3:18ușă și te vor lua și pe tine. Ea a căzut îndată la picioarele
- 3:24lui și și-a dat sufletul. Când au intrat, flăcăii au
- 3:29găsit-o moartă, au scos-o afară și au îngropat-o lângă bărbatul
- 3:33ei. Mare frică a cuprins toată
- 3:37Adunarea și pe toți cei ce au auzit aceste lucruri.
- 3:42Amin. Să ne rugăm.
- 3:47Doamne astăzi vrei să ne amintești că ești un Dumnezeu
- 3:52suveran? Care știi tot ce facem noi?
- 3:59Ești un Dumnezeu sfânt care aștepți de la noi să trăim o
- 4:03viață sfântă. De aceea, te rugăm doamne astăzi
- 4:10să ne cercetezi pe toți și să ne apuce și pe noi.
- 4:15Teamă sfântă de tine. Ca să ne trăim viața în curăție.
- 4:23Să știm cine ești? Vorbește ne doamne prin acest
- 4:27cuvânt. Tul tău să fie la lucru.
- 4:32Și să ne curățim familiile, casele.
- 4:36Inimile. Aceasta este rugăciunea noastră
- 4:40și te rugăm să ne asculți pentru că o facem în numele domnului
- 4:43Hristos și în puterea duhului sfânt.
- 4:46Amin. Vă rog să ocupați locul.
- 5:00Rămânem în tema familiei și în seara aceasta.
- 5:09Ah. Și doresc să vorbesc despre
- 5:13integritatea în familie. Biblia este foarte onestă.
- 5:26Ne spune totul inclusiv. Anumite aspecte mai jenante
- 5:33regretabile. Deci pe anumiți oameni mari ai
- 5:37lui Dumnezeu. Biblia vorbește despre.
- 5:45Greșeli păcate făcute de oameni mari, cum ar fi avraam.
- 5:50A venit. Ah.
- 5:54Pentru. Și să știți că de aceea trebuie
- 6:00să citești și să crezi autoritatea SFINTEI Scripturi.
- 6:06Pentru că este o carte onestă. Acum suntem la începutul
- 6:13bisericii. Abia s-au strâns primii
- 6:19credincioși primii creștini. Biserica se bucura de pace,
- 6:26atunci erau o inimă și un suflet.
- 6:31Dar au început și problemele. Nu există biserică locală.
- 6:38Care să înceapă. Și să nu vină problemele.
- 6:44De aceea, rugați-vă. Domnului, ca și conducătorii
- 6:51voștri duhovnicești să aibă duh de descoperire, dar nu așa să
- 6:57spună unde să investești banii. Să vadă înainte.
- 7:04Ce va veni. Cum să ne pregătim cum să vă
- 7:08pregătiți? Ă ă. 2 aspecte sunt subliniate
- 7:20în textul acesta. În primul rând părtășia
- 7:26bisericii. Aveau.
- 7:31Unitate solidă. Aveau toate de obște, adică se
- 7:37îngrijeau unii de alții. Cei mai bogați aveau grijă de
- 7:42cei mai săraci. Și surplusul.
- 7:47Adică ce vindeau cei care aveau mai mult?
- 7:50Aduceau la picioarele apostolilor era 1 1 gest de
- 7:54respect pentru. Apostoli.
- 7:58Ș-apoi a postului Repartizau acest surplus la cei care nu
- 8:04avea. Ah.
- 8:09Și nu credeai că în atmosfera aceasta de dărnicie de iubire
- 8:14frățească. Să apară vreo problemă?
- 8:21Ă. Părtășia spirituală pe care o
- 8:25aveau conducea la împărtășire materială.
- 8:31Așa ar trebui să fie normal. Tot ce ai.
- 8:36E de la domnul. Da și domnul poate să folosească
- 8:44orice ai tu tot ce ai tu. Dacă el decide aceasta.
- 8:51Bun această părtășie în comun. Nu se a fost tulburată.
- 9:00De acest moment, cu o familie. Formată din anania și safira.
- 9:11Ah. Vedeți în mijlocul bucuriilor și
- 9:16a împlinirilor. Apare prima criză interioară.
- 9:22Când biserica Creștea? Pare tacul, celui rău totdeauna
- 9:29este așa. Dar nu credeți că și voi veți fi
- 9:34scutiți? Orice biserică.
- 9:41Mai ales care se formează care are o anumită dinamică, va fi
- 9:46testată. Și uneori, atacurile vin din
- 9:51afară. Alteori vin din interior.
- 9:55Poate că. Așa, când vă rugați pentru un
- 10:00duh de descoperire. Să se vadă nu doar ce vine din
- 10:06afară. Am observat că foarte mult ne
- 10:10consumăm pentru. Cum ne atacă alții sau ce se
- 10:13face în afară noastră. Uitați-vă în acest caz.
- 10:18Atacul a venit dinlăuntrul bisericii.
- 10:24O familie au văzut gestul pe care l-a făcut barnaba că și-a
- 10:30vândut o parte din avere a și banii i-a dat i-a pus la
- 10:34picioarele apostolilor. Și au zis sa putem face și noi
- 10:39asta. Uite ce gest frumos.
- 10:43Apreciat. Și familia aceasta ă vând o
- 10:50parcelă. Dar păstrează pentru ei jumătate
- 10:56din bani. Apropo, știți cuvântul anania în
- 11:03limba ebraică? Înseamnă milostiv.
- 11:08Dumnezeu e MILOSTIV. Iar safiran ebraică înseamnă
- 11:14frumos. Milostivul cu frumosul frumoasă
- 11:20familie, nu simbolic. Dar.
- 11:24Acești 2 s-au înțeles să mintă. Și de aceea duhul lui Dumnezeu,
- 11:34care supraveghează viața Bisericii.
- 11:37Îi face o descoperire apostolului petru.
- 11:41Și acesta? Nu știm cum dar a văzut.
- 11:48A primit acest mesaj că cei 2 au mințit.
- 11:52Exact așa am citit, ați mințit pe duhul domnul, l-ați mințit pe
- 11:57Dumnezeu? L-ați ispitit pe duhul sfânt al
- 12:00lui Dumnezeu? Cum a fost posibil?
- 12:06Biblia spune aici prin apostolul PETRU pe setul 3.
- 12:12Pentru ce ziceți a umplut satana inima ca să minți pe duhul
- 12:19sfânt? Adică ai permis din neveghere?
- 12:26Sau ai deschis o ușă. Să fie ispitit?
- 12:30Pe cel rau. Adică ai colaborat cu satana?
- 12:36Pentru că am minții este un act premeditat, o alegere.
- 12:44Nu ai voie să dai pe nimeni vina când minți e alegerea ta.
- 12:52Ă. Și cei 2 sunt confruntați de
- 12:59apostol. Păcatul descris de Apostolul
- 13:05Petru a fost păcatul minciunii. Da știți păcatul acesta al
- 13:13minciunii avea la rândul lui o sursă.
- 13:20Și se vede clar din text că păcatul lăuntric pe care l-au
- 13:24avut. Cei 2.
- 13:28A fost ipocrizia. Duplicitatea fățărnicia, știți
- 13:34ce este păcatul acesta să apari ceea ce nu ești?
- 13:42Da în fața celorlalți și. Ă mas.
- 13:45Au fost tot felul de interpretări.
- 13:48De ce a fost așa un păcat de mare să intervină Dumnezeu
- 13:52radical? Vedeți anania și safira au făcut
- 13:58acest gest de a vinde o parte din partid pământul lor.
- 14:04În mod benevol nimeni nu i-a forțat să facă asta.
- 14:10Păcatul lor, să știți că nu a constat în a refuza să
- 14:15dăruiască. Nici să dăruiască parțial nu
- 14:21păcatul a lor a fost că au lăsat să se înțeleagă că au dat tot.
- 14:28Dar, de fapt, și-au ținut o parte pentru ei.
- 14:32Aici era problema. Ipocrizia asta înseamnă
- 14:39prefăcătorie, falsitate disimulare.
- 14:45Ă. Simulez o virtute.
- 14:49Dar ascuns, adevăratul caracter. Ah termenul folosit pentru
- 14:56ipocrizie este unul grecesc care trimite la actorie la actorii
- 15:02greci de teatru. Care își schimbau masca de la o
- 15:07scenă la alta. Ăsta era ipocritul.
- 15:14Ă. Există forme ușoare de
- 15:19ipocrizie. Știți că și noi le folosim?
- 15:25Vreți să vă dau niște exemple? Uneori, fără să voiești va, dar
- 15:30că vin așa, de exemplu. Te duci la cineva mănânci și te
- 15:35prefaci că îți place mâncarea? Dar o faci numai din politețe.
- 15:41Ați trecut pe aici, nu fac nici o referire la voi doamne am
- 15:46mâncat bine zilele acestea. Sau să mă duc în altă parte, te
- 15:53prefaci că te surprinde vederea cuiva, dar de fapt așteptai să
- 16:00vină. Așa mască de aha.
- 16:05Da mereu avem. Sau în zona spirituală îi spui
- 16:11că te vei ruga pentru el, dar știi că n-o s-o faci.
- 16:16Nu EO formă de ipocrizie, ba da ușoară, ne-am obișnuit cu ele.
- 16:22Acum în cazul nostru, faptele Apostolilor 5 nu EO ipocrizie
- 16:29zicem ă din reflex. Ă.
- 16:34Așa ușoară este vorba de o ipocrizie foarte gravă, pentru
- 16:39că totul s-a petrecut în mijlocul Adunării în context
- 16:44religios. Așa cum a fost cazul lui eli.
- 16:51Care știa că băieții lui. Ă fac păcatul imoralității și al
- 16:57lăcomiei. În mijlocul slujirilor că
- 17:02amândoi erau preoți și Dumnezeu a intervenit, a tăiat toată
- 17:05linia de mare preot a lui Eli din cauza băieților și din cauza
- 17:11toleranței lui față de acest păcat.
- 17:14Așa s-a întâmplat cu David, care a fost pedepsit.
- 17:18I-a murit copilul. După aceea, alți încă doi-trei
- 17:20copii de al lui conform, știți procesul lui Nathan.
- 17:26Pentru că David reprezenta poporul Darwin nu era oricine
- 17:31când când păcatul acesta e făcut într-un mediu spiritual la un
- 17:36anumit nivel spiritual și consecințele sunt pe măsură.
- 17:47Ah. Cei 2, Anania și safira.
- 17:56Ah l-am văzut pe barnaba. Dăruind.
- 18:04Au dorit și ei să se vorbească despre familia lor, așa cum s-a
- 18:09vorbit despre barnaba. Posibil.
- 18:16Ă motivațiile însă erau diferite.
- 18:20Ei au căutați cumva să impresioneze biserica cereau
- 18:25credit pentru ei. Ă și-a făcut-o în mod
- 18:30premeditat. Cred că acest lucru a fost
- 18:32sancționat așa de 2 ori când în nu a fost un accident de calcul.
- 18:39Au dăruit lui Dumnezeu, deși n-au fost obligați într-un fel,
- 18:45au făcut un lucru bun. Dar în mod deliberat au fost
- 18:51necinstiți. Știi aceea Dumnezeu a intervenit
- 18:58pentru că Dumnezeu veghează asupra Curăției Bisericii Sale.
- 19:08Au murit unul după altul. Și efectul a fost că ați văzut
- 19:15de 2 ori se specifică. O mare frică i-a apucat pe toți
- 19:20cei care au auzit această situație.
- 19:25Această judecată a domnului. Nu știm exact.
- 19:33Cum au murit cei 2. Ah.
- 19:38A fost judecata domnului clar? Unii spun că a fost o cauză
- 19:45naturală. Cei 2 aflând unul după altul.
- 19:49Că a fost descoperiți. Probabil că a făcut atac de cord
- 19:56și a căzut la pământ. Pentru că Petru nu rostește
- 20:02niciun blestem. Ce rostește prorocie.
- 20:08Dar eu înclin să cred mai degrabă.
- 20:12Pentru că se pomenește foarte des despre prezența duhului
- 20:16sfânt acolo că. Principala cauză a morții celor
- 20:222 a fost supra naturală, nu naturală.
- 20:27Avem și cazuri din vechiul testament dinainte, vă amintiți
- 20:32de ilie? De uza, vă amintiți de uza?
- 20:37De elisei chiar de fiul lui Aron.
- 20:40În care Dumnezeu intervine în anumite momente, nu știm cum.
- 20:46Dar judecă pe moment și oamenii își pierd viața fizică.
- 20:52De aceea. Textul acesta sugerează că a
- 20:57fost o intervenție supranaturală a Duhului Sfânt în biserică.
- 21:04Și cred că acest principiu e foarte important să fim atenți
- 21:10la el. Ă.
- 21:14Și asta e aproape cutremurător, să știți.
- 21:20Ce aduc, adică nu atât moartea ananie și safirei ci realitatea.
- 21:27Prezenții puterii divine care judecă în mijlocul Bisericii.
- 21:35Asta ar trebui să ne dea fiori. Eu realitatea prezenței lui
- 21:40Dumnezeu, care poate judeca în Casa ta, ar trebui să-ți dea
- 21:44fiori. Ah.
- 21:52Poate că și Petru. A fost surprins.
- 21:56Deci judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu a decis să-și purifice
- 22:03biserica a dat un semnal această biserică a mea câștigată prin
- 22:09sângele fiului meu Isus cristos pe cruce.
- 22:12Acest popor trebuie să fie sfânt.
- 22:15Nimeni nu-și bate joc de biserica lui Hristos.
- 22:22Biserica trebuie să fie purtătoarea sfințeniei divine.
- 22:28Nu se tolerează minciuna. O krizia.
- 22:36Ah. Au mai fost situații în biserica
- 22:41Primară când s-a făcut vindecări.
- 22:44Și același sentiment de frică, în sens de teamă sfântă, i-a
- 22:50cuprins pe cei care au văzut intervenția lui Dumnezeu, deci
- 22:54intervențiile Supranaturale, deci cu puterea lui Dumnezeu, au
- 22:57fost și pentru judecată și pentru vindecare și pentru
- 23:02punerea deoparte a unor slujitori.
- 23:05Așa lucra duhul lui Dumnezeu atunci.
- 23:11Bun aceasta e situația. Până acum doar am descris ce s-a
- 23:16întâmplat. Care e lecția.
- 23:21Ce putem noi învăța de aici astăzi?
- 23:25Biserica lui Cristos. Vedeți?
- 23:32Acest păcat al bisericii, unii spun Păcatul originar al
- 23:38bisericii, poate prea mult. Pentru că a fost vorba doar de
- 23:42un cuplu. Dar era adică prezent în sensul
- 23:46acesta, era primul prezent, evident.
- 23:50În biserica primară până atunci nu consemnăm să fi fost alte
- 23:55probleme. Acest prim păcat al lăcomiei de
- 23:59bani. A dezonorat prezența duhului în
- 24:03adunare. Ă.
- 24:08Și de aceea Dumnezeu a intervenit.
- 24:12Problema pe care o ridic astăzi este problema integrității în
- 24:19familie, pentru că e vorba de o familie aici.
- 24:23Ce ar trebui familiile noastre să facă să învețe din timp.
- 24:29Urmând acest exemplu. Ce lipsea acestei case era
- 24:37integritatea. Ce este integritate este
- 24:43onestitate. Este cinste.
- 24:48A fi integru. Înseamnă că ceea ce spui.
- 24:54În concordanță cu ceea ce faci? Ă.
- 24:59Îmi amintesc de un verset. Dar eu.
- 25:05Ă. Ii corinteni 12 cu 6 te rog.
- 25:11Unde apostolul Pavel spune așa, chiar dacă aș vrea să mă laud,
- 25:15n-aș fi nebun. Căci aș spune adevărul, dar mă
- 25:19feresc ca să n-aibă nimeni despre mine.
- 25:22O părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la
- 25:27mine. Acest această ultimă parte a
- 25:30versetului ar trebui să fie motto.
- 25:33Pentru fiecare din noi. Asta înseamnă să trăiești curat
- 25:38în lumină cinstit. Dar.
- 25:43De ce este importantă integritatea?
- 25:47Onestitatea pentru familie vă dau.
- 25:51Ă și eu câteva argumente, primul argument, integritatea este
- 25:57importantă pentru familia ta. Ca să fii credibil.
- 26:05Integritatea părinților față de copii sau în familie.
- 26:11Și-a copiilor în familie. Ca să fii credibil, de aceea e
- 26:16important să fii integru. A fi credibil înseamnă.
- 26:21Să poți fi crezut? Să fii dai o garanție că ceea ce
- 26:27spui și face exact. Și N-ai mai pus o mască, n-ai
- 26:33schimbat sensul? De aceea, vedeți minciuna, este
- 26:38un păcat așa de grav. Unii unii diminuează
- 26:43consecințele ă ă și chiar am citit așa de câteva comentarii a
- 26:49unor teologi mai liberali. A să nu dramatizăm acolo, poate
- 26:54a postului s-au pripit, au greșit și Petru ă cred.
- 27:02Problema, vedeți de fond, este minciuna denaturarea adevărului.
- 27:07Cine este tatăl minciunii? Vă amintiți ce spune cristos?
- 27:12Diavolul. De aceea, să nu încercăm să
- 27:18justificăm păcatul. Să diminuăm.
- 27:23Minciunile noastre. Ă.
- 27:30Sigur Dumnezeu nu interveni intervine radical totdeauna când
- 27:35mințim. E și o face.
- 27:38Dar în relațiile dintre noi. Când cineva e prins că minte.
- 27:48Ă. Duce la distrugerea încrederii.
- 27:53Vă place să lucrați cu oameni care au mințit?
- 28:01Cu meseriași. Care nu se ține de cuvânt, îți
- 28:06promiți, nu se țin de cuvânt, îți cere un preț, apoi un alt
- 28:11preț vin în ziua cutare și nu vine.
- 28:14Îți promite așa. Dar să se laude și nu se ține de
- 28:19cuvânt. Foarte greu să mai ai încredere
- 28:22în ei. Dar între noi, nu între noi e
- 28:26vorba. Adică î U.
- 28:31Ă. Lipsa de onestitate distruge
- 28:36imaginea despre adevăr distruge relațiile.
- 28:41Și nu ne mai angajăm în anumite relații.
- 28:46Ăă pentru că realism problema aceasta ipocrizie este un mare
- 28:52păcat pentru că nu prezintă corect realitatea.
- 28:57Anania și safira au vrut să impresioneze biserica, dar fără
- 29:01acoperire. Asta facem și noi.
- 29:06Adică suntem ispitiți să facem și noi să impresionăm prin
- 29:11exagerare. Dar jumătate de adevăr e
- 29:16minciună, exagerarea e tot minciună.
- 29:21Noi folosim aceste artificii. Ca să impresionăm.
- 29:27Să ascundem anumite lucruri sau să ne lăudăm cu altele pe nu.
- 29:32Acesta era păcatul fariseilor. Cum del repetăm în biserică.
- 29:39Să ciuntește adevărul numai ca să ieși tu bine.
- 29:45Să nu cumva să se aștepte ceva despre tine?
- 29:52Ah am trecut și pe aici. Nu neapărat cu meseriaș că,
- 29:57aproape te-a șterși. Deci e aproape normalitate.
- 30:02Te bucuri lauzi pe domnul când găsești un meseriaș cinstit.
- 30:06Îl treci undeva într-o listă specială.
- 30:10Îl și recomanzi, apropo. Dar.
- 30:15Ă ă sunt creștini de care trebuie să te ferești.
- 30:19Nu știu ce cuvânt. Ă.
- 30:25Am avut o astfel de situație când eram.
- 30:29În construcție cu o biserică. Ah eram în roșu, așa.
- 30:37Aveam nevoie de și de un ajutor financiar că nu mai aveam forță
- 30:42financiară și materialele erau scumpe.
- 30:47Și surpriză într-o zi primesc un telefon.
- 30:51Și se prezintă respectiv uitați sunt patronul firmei cutare, am
- 30:56un depozit de construcții. Am auzit că construiți o
- 31:02biserică, da? Uitați eu nu sunt din credința
- 31:08voastră, dar îmi place să ajut bisericile.
- 31:13Și am hotărât să vă ajut dacă aveți nevoie, cum să nu?
- 31:18Ă. 30 % reducere pentru toate. Ă.
- 31:24Produsele tot ce aveau aveam noi nevoie.
- 31:28Material de construcții pentru Biserica Î.
- 31:33Ah 30 %, să știți că e mult. Nici nu știam ce să-i spun, uite
- 31:40uitați până la ora asta, nu-mi aduc aminte de numele acestui
- 31:43om. Dar îmi aduc aminte de altceva
- 31:47după ce mă anunță? Că ajută biserica, am spune am
- 31:52zice o singură condiție, da și o problemă, ne rugăm pentru tine
- 31:57Vino la noi facem. A nu stiu ce.
- 32:03Am o singură condiție, nu vreau să lucrez cu domnul cutare.
- 32:08Și-mi spune numele. Era membru în comitet.
- 32:17Dar de ce spun și îmi dă explicația?
- 32:21Și-am mai lucrat cu acest domn. M-a înșelat de câteva ori.
- 32:27Am o singură condiție, numai cu el să nu lucrez.
- 32:31Vă dați seama ce rușine pe mine ca păstorului?
- 32:37Și l-am ascultat. A trebuit să-l ascult.
- 32:40Și nu l-am pus în legătură, am evitat din Ziua aceea, m-am
- 32:45ferit și eu de fratele asta. Care a încercat de mai multe
- 32:49ori. Să-mi sugereze să-i dau bani
- 32:52bisericii pe mâna lui, că el știe ce să fac?
- 32:58Am aflat mai multe lucruri după aceea, dar nu vă țin.
- 33:02Aici nu vă dau detalii. A fost un moment trist din viața
- 33:06mea de slujitor. Vedeți ce înseamnă să-ți pierzi
- 33:11credibilitatea? Că poți câștiga pe moment pentru
- 33:17imagine, dar pe termen lung vei pierde și Dumnezeu va descoperi
- 33:23acest lucru și mai gândește-te la ceva.
- 33:27Știe soția ta știe soțul tău dacă ea e invers ă autoritatea
- 33:33sau situația știu poate prietenii tăi.
- 33:38Frații din biserică. Ah.
- 33:43Asta este problema și aici trebuie îmi pare rău să prezint
- 33:48și acest aspect. Că mai mulți copii de ai noștri,
- 33:53care și-au văzut părinții. Ă fără coloană.
- 34:00Da care câștigau nedrept. Care mircea au sau exagerau și
- 34:06copiii știau acești copii. Unii nu mai suntem biserică.
- 34:12Din acest motiv s-a făcut o statistică la americani.
- 34:15Adevărat, nu la noi. 53 % din tineri.
- 34:21Crescuți în bisericile noastre, n-au mai rămas în biserică.
- 34:27Și principalul motiv, primul pe listă a fost ipocrizia
- 34:31părinților. Deci.
- 34:37Poți pierde credibilitatea? Asta înseamnă integritatea în
- 34:43familie. Să spui totdeauna adevărul să
- 34:47trăiești în adevăr, pentru că dacă ești credibil, înseamnă că
- 34:51ești consistent că trăiești în lumină, că ești sincer
- 34:56transparent. Tot timpul nu de ocazie.
- 35:02Asta lucrează pe Dumnezeu. De ce trebuie să fii integru?
- 35:10Deci numărul unu ca să nu-ți pierzi credibilitatea numărul 2
- 35:15din bazin text. Ca să eviți judecata lui
- 35:20Dumnezeu. Trebuie să fii integru.
- 35:25Familia aceasta n-a avut frică de Dumnezeu.
- 35:29Ce păcat al înșelăciunii a pătruns la amândoi soț soție.
- 35:35Sunt convins că s-a stricat Părtășia, cum să mai ai părtășie
- 35:38cu Dumnezeu când de comun acord, hotărâți amândoi să mintă?
- 35:46Mesajul care este atotprezent vede inima noastră.
- 35:53Ă. Iar ce ai grijă nu forța mâna
- 35:57lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeul nostru, care
- 36:02este dragoste. Este și foc mistuitor.
- 36:06Așa se prezintă. Ce trebuie să recuperați.
- 36:11Sunt casele voastre, este teama sfântă.
- 36:14Îmi place acest termen ă se găsește.
- 36:19În evrei 11. Cred că deșertul 5 sau 6.
- 36:27Ă. Evrei 11 când e vorba de
- 36:31credință lista credin credinței foarte frumos și se vorbește
- 36:36despre noi de setul 7. Așa, prin credință în noe, când
- 36:43a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se
- 36:47vedeau și plin de o teamă sfântă.
- 36:52A făcut un chivot ca să-și scape viața.
- 36:55Această expresia care îmi place foarte mult.
- 37:00Vedeți teama de Dumnezeu, nu înseamnă să-ți fie groază de
- 37:03Dumnezeu teama de Dumnezeu trăiește, creează în tine o
- 37:08sfințenie, așa cum este Dumnezeu.
- 37:13Asta trebuie să recuperați în casele voastre.
- 37:18Un fel de viață plină de reverență solemnă.
- 37:24Ca urmare a lucrării duhului Sfânt în Casa Voastră.
- 37:30În mediul acesta de sfințenie de teamă sfântă minciuna nu are
- 37:36loc. Ă ă.
- 37:44De aceea, în partea finală a mesajului.
- 37:47Meu am. Câteva gânduri practice cum?
- 37:52Cum să obții integritatea în familie?
- 37:58Ă 2 sau 3 lucruri practice în primul rând.
- 38:03Iată cu ce ar trebui să plecați acasă, toți să plecăm.
- 38:08Numărul unu. Să faceți azi un nou legământ al
- 38:14onestității în familie? Ideea aceasta de legământ nou
- 38:22din când în când sau legământ înnoit.
- 38:26E foarte potrivită. Ea a fost prezentă și în istoria
- 38:29bisericii. V-aș da mai multe exemple în
- 38:32perioada trezirilor spirituale, că trezirile spirituale din
- 38:35secolul 18. Deci după 1738, când s-a început
- 38:41în America de Nord Nord-Est. Și să știți că a fost trezirea,
- 38:47ceea ce a dus la crearea unor legăminte noi cu semnătură
- 38:53trebuia să-ți treci numele, să semnez legământul.
- 38:58Pui dată acolo. Și toate aceste legăminte erau
- 39:02de înnoirea vieții, printre acestea era integritatea.
- 39:08Și vreau să le spun tinerilor, de asemenea, că Marea trezire
- 39:12spirituală din secolul 18, prima.
- 39:17A fost începută continuată de tineri care au semnat legământul
- 39:23acesta al curățirii. Ș-apoi sute de mii de oameni în
- 39:30perioada aceea cifră mare. S-au întors la Dumnezeu.
- 39:38De aceea, cred în înnoirea legămintelor.
- 39:43În familie ar trebui începând de astăzi.
- 39:48Să vă cereți iertare, de ce ați făcut necinstit în casa voastră?
- 39:54Și soțul, soția, părinții împreună cu copiii.
- 39:59Să facă un nou legământ. Al onestității.
- 40:05Ah. Începând de astăzi.
- 40:09Să trăiești în lumină? Să trăiești în adevar?
- 40:14Pentru că uite spune domnul Hristos, Ioan 3 cu 21.
- 40:19Spune așa. Ca cine lucrează, dar cine
- 40:23lucrează? După adevăr vine la lumină.
- 40:28Pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu,
- 40:32deci dacă vrei da? Să trăiești în adevăr?
- 40:39Înseamnă să trăiești în lumină. Așa de frumos este să întâlnesc
- 40:44oameni transparenți. E foarte greu să lucrezi cu
- 40:49oameni. Prin care nu poți citi pe care
- 40:53îl poți citi prin care nu vezi nimic ă ă S Gelatinoși știți
- 40:59Gelatina? Vrei te uiți, nu poți să-l
- 41:04citești, nu poți să îți dai seama cine este fericit vă de
- 41:10gelatinoși. Ă oamenii cu care trebuie să
- 41:15faci ceva, să mergi înainte sunt oamenii.
- 41:18Corecți pe față, cinstiți care trăiesc în lumină, chiar dacă i
- 41:23se văd. Anumite cute.
- 41:27Da chiar dacă vezi că are greșeli.
- 41:33Dar știi că e cinstit onest? E mult mai ușor să lucrezi cu ei
- 41:38bun. Ă nu înseamnă să faci mari
- 41:41proiecte cu aceștia, dar. Totuși, poți face ceva cu un om
- 41:48care trăiește în lumină. Am avut astfel de credincioși în
- 41:53biserică. Atunci să lucrezi cu ei îmi era
- 41:56mai ușor să lucrezi cu aceștia. Care își recunoșteau anumite
- 42:00greșeli, hai să facem, hai să schimbăm hai s, dar puteai să
- 42:05vezi schimbare SSS ă, faci anumite lucrări pe parcurs.
- 42:11Era așa de greu. Cu cei blocați.
- 42:15În fățărnicia lor. De aceea, vă rog hotărâți-vă
- 42:23astăzi, cui vreți să slujiți? Dacă vreți să slujiți un
- 42:27Dumnezeu sfânt? Și voi trebuie să vă sfințiți să
- 42:31veniți la lumină asta să fie legământul.
- 42:35Ah. Și aș vrea să vă dau un exemplu
- 42:38din familie, din ideea familiei că această ideea faceți un nou
- 42:45legământ al onestității în familia voastră.
- 42:48Am citit despre o credincioasă unii ați auzit de ea?
- 42:52Cory TEN boom era olandeză. Femeie foarte credincioasă a
- 42:58trăit în perioada între cele 2 războaie mondiale.
- 43:03Și era o tânără atunci când are loc povestea șansa pe care ea o
- 43:10descrie într-o carte. Deci ce să vă spun?
- 43:13E luată dintr-o carte în limba engleză, apărut ca și in my fair
- 43:19House. În casa tatălui meu și ea
- 43:23vorbește despre tatăl ei, de fapt acolo, printre altele.
- 43:27Și cory TEN boom povestește că. La un moment dat familia lor a
- 43:34intrat într-o criză financiară. Tatăl care întreținea familia
- 43:38era ceasornicar? Într-un orășel din Olanda.
- 43:44Și trebuia să plătească o sumă foarte mare ca să poată continua
- 43:49afacerea și n-aveau acești bani. Trebuia să vândă ceasuri ca să
- 43:55poată continua. Și într-o zi în magazinul lor.
- 44:01După rugăciunile făcute și de coriști și de familie, a apărut
- 44:06un domn foarte bine îmbrăcat. Care dorea să cumpere un ceas
- 44:13Ceasurile erau valoroase atunci să cumpere un ceas de salvat
- 44:16dintr-o criză financiară. Și când și cory, tânăra aceasta
- 44:22atunci zice că avea 16, 17 ani. A văzut pe acest domn că intru
- 44:28în magazin i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că omul acesta
- 44:32s-a dus. S-a uitat la ceasul și a ales un
- 44:34ceas scump. Și l-a plătit imediat banii.
- 44:38Jos î ea nu mai putea de bucurie și mulțumea domnului.
- 44:44Dar. Acest domn oarecare a intrat în
- 44:48vorbă cu tatăl lui Cory. Și i-a spus acestuia că de fapt
- 44:54el și-a mai cumpărat un ceas de la un alt ceasornicar din oraș,
- 44:59pe nume van hotel. Acum, tatăl lui cori TEN boom ai
- 45:07numele de familie altenburg ă, îl cunoștea pe.
- 45:11Cunoștea ceasornicărie aceeași l-a cunoscut și era a fost
- 45:15prieten cu tatăl tânărului, care acum conducea ceasornicăria.
- 45:20Tatăl acestuia a murit filmul fiul a preluat afacerea, dar nu
- 45:24prea era priceput. A cumpărat acest ceas de la
- 45:30familia aceasta la hotel, însă aceasta era stricat, nu
- 45:34funcționează. L-a dus înapoi de câteva ori
- 45:38pentru reparat. Anul tânărul n-a știut să-l
- 45:41repare, de aceea zice el am căutat un alt ceasornicar.
- 45:44V-am găsit pe voi și cumpăr ceasul.
- 45:48Și surpriza, tatăl lui cory. A spus vrea să văd ceasul care
- 45:54l-ai cumpărat de dincolo. Și omul scoate ceasul?
- 45:59I-l dea. Tatăl licorii.
- 46:04S-a dus în spate în atelier și după scurt timp s-a întors și
- 46:09l-a dat înapoi acestui om bogat. Funcțional ceasul funcționa?
- 46:17Și a spus de ce a fost un mică dereglare.
- 46:21Cred că tânărul ceasornicar nu e atât de priceput ca tatăl lui,
- 46:25așa că, spune tatăl lui cory, ar fi bine să-l încurajați pe
- 46:30tânărul acesta și să îi cumpărați ceasul de la el.
- 46:37Pentru că este și el într-o situație grea, după cu afacerea
- 46:41după ce a murit tatăl său. Și dacă aveți alte probleme,
- 46:45veniți înapoi la mine. Și.
- 46:48Tatăl lui Cory ia, banii care deja erau la el și înapoiază
- 46:55cumpărătorului. Cory fata, care era
- 47:01credincioasă, vede toată scena. Și rămâne blocată.
- 47:08După ce a mulțumit lui Dumnezeu ă au bani.
- 47:13Intr o dată supărată când a plecat respectivul vânzător,
- 47:18cumpărătorul s-a dus la tatăl și i-a spus, Tata cum ai putut să
- 47:22faci așa ceva că m-am rugat și Dumnezeu, a răspuns.
- 47:26Și uitați. Ce lecții a primit această
- 47:29tânără? Crești.
- 47:33Datele aluatul deoparte și a spus Cori, tu știi că eu am
- 47:37predicat evanghelia la înmormântarea domnului Van Hotă?
- 47:43Ce crezi că ar spune fiul lui dacă ar afla că un client de al
- 47:46familiei lor? A venit la noi să cumpere ceas
- 47:50un alt ceas Crezi că numele domnului?
- 47:54Ar fi fost onorat. Și tatăl lui cory, spune draga
- 48:01mea, există bani binecuvântați și bani blestemați.
- 48:08Noi trebuie să ne încredem în domnul și domnul va avea grijă
- 48:12de noi. Care e lecția.
- 48:18Unii ar trebui să memorați expresia asta, există bani
- 48:24blestemați și bani binecuvântați.
- 48:27Aveți grijă? Ce fel de bani aveți?
- 48:32Dar pe mine m-a interesat altceva.
- 48:34Onestitatea tatălui i-a dat o lecție unei tinere.
- 48:39Noi trăim în lumină pe noi ne interesează ce spune Dumnezeu
- 48:44despre noi. Nu să ne rezolvăm o criză
- 48:48financiară. Integritatea morală este
- 48:52esențială în familie. De aceea, vă rog.
- 48:57Ă din nou. Verificați regulile de conduită
- 49:02în casă. Cum trăiți trăiți în lumină sau
- 49:06nu? Discutați deschis, vedeți ce
- 49:12greșeli ați făcut, poate unele cu voi altele fără corectați.
- 49:17Faceți un legământ nou al onestității cu Dumnezeu?
- 49:23Așa să vă ajutăm. Mai am încă un gând.
- 49:29Deci primul lucru. Am spus să faci un nou legământ
- 49:35al onestității al 2-lea. S orice ca pentru domnul.
- 49:43Expresia aceasta este în coloseni 3 cu 23.
- 49:47Expresia postului Pavel. Orice, faceți să faceți din
- 49:54toată inima ca pentru domnul, nu ca pentru oameni.
- 50:02Îmi amintesc că acest verset a transformat viața unei familii
- 50:06din diaspora. Îi cunosc, am fost la ei, i-a
- 50:10povestit. Avea un business de construcții,
- 50:14le mergea foarte bine. Dar făceau ilegalități, nu
- 50:18plăteau taxele angajau la negru, în sfârșit mai mult știți cum
- 50:22este? Și le mergea tare bine
- 50:25financiar. Și în mijlocul prosperității
- 50:29materiale. Clădită pe ilegalități.
- 50:35Aveau 2 fete și fata cea mare care era în liceu.
- 50:40Apropo, pentru că câștigau bine și în mult.
- 50:45Foarte rar mai treceau pe la biserică, fetele nu mai erau
- 50:49integrate în grupurile din biserica.
- 50:55Și într-o zi spunea ea primim telefon de la poliție.
- 51:01Să ne prezentăm urgent acolo. Care a fost problema fiica cea
- 51:06mare a fost prinsă cu droguri. În școală.
- 51:11Împreună cu alte colege pe acolo.
- 51:14Și știți, există state unde când se află asta viitorul tău nu mai
- 51:20există. Până la urmă, fata a scăpat
- 51:25pentru că era implicată implicate și alte colege și
- 51:30așadar a fost și ea acolo bun. Ideea care este că cei 2 tatăl
- 51:36și mama s-au trezit la realitate și-au dat seama că au neglijat.
- 51:43Educația copiilor lor, fetele nu mai aveau frică de domnul în
- 51:48casa lor, nu se mai cânta, nu se mai ruga.
- 51:51Toată lumea vorbea despre bani. Și acest moment i-a trezit.
- 52:02Au revenit în biserică. Serioși.
- 52:07Abia și-au revenit. Când noi am cunoscut erau mai
- 52:12bine. Mult mai bine.
- 52:15Dar spunea, Uite, eram la limită să ne pierdem.
- 52:19Ă. Casa și zice ea zice frate știi
- 52:25zice ce m-a cercetat pe mine acest verset mai pune LO dată,
- 52:30dar. Și-am ajuns.
- 52:34Să citesc coloseni 3 cu 23. Și ce am fost ce face să faci
- 52:43din toată inima pentru nu ca pentru oameni și mi-am dat
- 52:48seama, spunea că tot ce făceam eu era ca pentru oameni.
- 52:54Pentru imaginea noastră în fața celorlalți ca prieteni și prin
- 52:58biserica, dar totul era imaginea ca pentru oameni făceam.
- 53:04Dar nu făceam ca pentru domnul. Asta a fost schimbarea în viața
- 53:08noastră. Am hotărât și C Din acel moment.
- 53:14Că orice face, nu se facem ca pentru domnul, de aceea am ales
- 53:19și subtitlul acesta. Ah.
- 53:26Pentru că Dumnezeu este atot prezent, el vede tot ce ești tot
- 53:31ce faci. Pe cine vrei să cari?
- 53:36Tu știți gândiți-vă că noi am avea foarte dezvoltat acest simț
- 53:42ca la mașini. Mașinile noi au foarte mulți
- 53:44senzori sau prin toate îți arată.
- 53:48Uite, sunt probleme acolo. Ar trebui să avem un senzor
- 53:52special noi în ființa noastră. Care să se aprindă când uităm.
- 54:00Ea tot prezența lui Dumnezeu că dacă noi am fi mereu conștienți
- 54:06că Dumnezeu prezent peste tot și știe ce faci, ce gândești aceste
- 54:11decizii? Altfel am trăi.
- 54:16Mult mai atenți mai onești? Mai integri.
- 54:22Poate pentru asta, trebuie să vă rugați.
- 54:24Doamne ajută mă să sesizez. Să văd?
- 54:31Adică tu vrei? Nu știu ce, dar domnește la.
- 54:36De la servici. Deci necesit.
- 54:40Și știu și ceilalți în jurul tău.
- 54:42Și ce mărturie poate fi, nu vă dați seama că discrepanța?
- 54:49N-ai cum n-are cum duhul lui Dumnezeu să binecuvinteze așa
- 54:52ceva? Trebuie să începi.
- 54:57Să clădești din nou teama sfântă în tine.
- 55:00Onestitate adevărul. Ah și ultimul gând pe care l-am.
- 55:08Fii gata să dai socoteală de viața ta.
- 55:14Mă? Cutremur la.
- 55:17Judecata lui Dumnezeu pentru familia lui anania și safira.
- 55:25N-a fost pregătiți să dea socoteală domnului pentru viața
- 55:28lor? De aceea, învăț.
- 55:33Că. Îmi trăiesc viața sub ochiul
- 55:36sfânt al domnului din cer, știți poezia asta?
- 55:41EO poezie veche evrei 4 cu. Ă ă 13 da.
- 55:50Dar ești foarte pe fază, îmi place de tine, dar eu.
- 55:55Am să te răsplătesc la sfârșit. Cu o mână caldă.
- 56:03Și știi Biblia și E frumos. Nici o făptură nu este ascunsă
- 56:09de Dumnezeu, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor
- 56:15aceluia cu care avem a face. Totul este gol și descoperit.
- 56:24De aceea, trebuie să știi că în fața acestui Dumnezeu sfânt vei
- 56:28Da și tu socoteală. În concluzie acestui mesaj.
- 56:33Redescoperiți, vă rog integritatea în familia voastră.
- 56:38Ipocrizia și minciuna nimicesc părtășia, echilibrul, pacea și
- 56:45familiei și bisericilor. Dumnezeu nu poate tolera așa
- 56:51ceva în biserica lui lui. Și nici în familiile noastre.
- 56:56Nu uita că necinstea îți ruinează credibilitatea.
- 57:02Nu uita că judecata lui Dumnezeu vine peste toți cei care nu
- 57:08onorează numele sfânt al lui Dumnezeu.
- 57:13Dar dacă vei hotărî să faci un nou legământ.
- 57:17Să trăiești în lumină de astăzi, verificați-vă în Casa voastră.
- 57:22Discutați urgent despre acest aspect.
- 57:26Îl veți onora pe Dumnezeu și Dumnezeu vă va unora pe voi
- 57:31faceți acest nou legământ. Al onestității cu Dumnezeu cel
- 57:36Sfânt să trăiți toată familia în lumină.
- 57:39În adevar asta va cinsti pe el. Avem un Dumnezeu sfânt.
- 57:49În fața lui trăim, îi dăm socoteală.
- 57:53Ă el ne cunoaște. El e gata să ne ierte.
- 57:58Poate că ar trebui aici la rugăciunea finală.
- 58:02Să ne rugăm întâi. Iertare.
- 58:07Am greșit am călcat alături am, am spus totdeauna adevărul, am
- 58:12făcut lucruri, mesajul nostru. Ne poate ierta dacă suntem
- 58:17onești și în rugăciunea noastră. Și să facem un nou legământ
- 58:23înaintea lui. Fiecare personal ar merge și în
- 58:28familie când vă duceți acasă seara asta.
- 58:31Înainte de a vă culca. Verificați-vă discutați în
- 58:36familie. Să vă culcați și cu conștiința
- 58:41curățită de sângele domnului Hristos.
- 58:45Și cu 9 dorințe ca de mâine dimineață.
- 58:49Să trăiți în lumină? Acestui Dumnezeu sfânt.
- 58:55Care ne iubește ne iartă, dar este și foc mistuitor lui să fie
- 59:00toată slava. În vecii vecilor, amin.