Latest / Fiti Oameni / Care sunt datoriile unui părinte? - Luigi Mițoi
Transcript
- 0:00Binecuvântat să fie domnul. Acesta este un loc care inspiră
- 0:04liniște nu pentru că este pe caldwell, nu pentru că e numită
- 0:08biserica într-un fel, ci pentru că Dumnezeu se atinge de inimile
- 0:13oamenilor. Religia nu oferă liniște.
- 0:17Clădirile nu oferă liniște, pot oferi adăpost.
- 0:21Dar Dumnezeu oferă liniște. Suntem într-un loc în care am
- 0:25venit absolut special. Ca să ne întâlnim cu Dumnezeu și
- 0:30ne întâlnim cu Dumnezeu în mijlocul fraților noștri, alții
- 0:33ca noi vin să se închine în această zi în această frumoasă
- 0:36dimineață. Suntem tare bucuroși de lucrul
- 0:40acesta și înainte să ascultăm mesajul pe care o să-l predic cu
- 0:44ajutorul lui Dumnezeu. Aș vrea să lansez o idee către
- 0:50mintea dumneavoastră și să vă încurajez să ne rugăm sau cel
- 0:53puțin să ne cercetăm în legătură cu lucrul acesta.
- 0:58Una dintre. Înțelegerile pocăinței este.
- 1:04Recunoașterea că ești un om vinovat.
- 1:07Aceasta este o componentă, chiar dacă nu este cea mai mare, cea
- 1:11mai mare este schimbarea minții de către Dumnezeu, dar această
- 1:15schimbare a minții nu se petrece în momentul în care omul.
- 1:19Este orgolios are o părere foarte bună despre el și se
- 1:24compară nu cu alții, în loc să se compare cu voia lui Dumnezeu.
- 1:29Cartea aceasta ne-a fost dată pentru ca noi să-l cunoaștem pe
- 1:33el. Și cunoscându L pe el să ne
- 1:37raportăm la el ca la sursa existenței noastre.
- 1:42Nu doar ca la originea noastră și ca la destinația noastră și
- 1:47vreau să vă încurajez în dimineața asta să vă gândiți la
- 1:50următorul lucru. O facem ușor.
- 1:56Ne este ușor să ne vedem greșelile, păcatele și să le
- 2:00mărturisim sau avem o problemă cu lucrul acesta.
- 2:06Omul nu-și recunoaște ușor păcatele.
- 2:10Pentru nimeni nu este o cinste să accepte că este vinovat.
- 2:14Asta înseamnă că are slăbiciuni greșeli.
- 2:18Dar o persoană care îl cunoaște pe Dumnezeu știe că un păcat nu
- 2:21poate fi iertat dacă nu ți-l asumi, spunând, da, eu am
- 2:27greșit, eu am păcătuit. Aș vrea să vă încurajez frați și
- 2:32surori să. Ne mărturisim păcatele să
- 2:38acceptăm vinovăția și în felul acesta să avem o părere
- 2:42echilibrată și reală despre noi, pentru că sunt oameni care cred
- 2:47că n-au motive să se pocăiască. N-au ce să mărturisească lui
- 2:52Dumnezeu un astfel de om nu poate fi iertat, pentru că el
- 2:56nici nu cere iertarea. El spune că nu are nevoie de ea.
- 3:00Vă încurajez să aveți? O atitudine cinstită față de
- 3:05dumneavoastră, o atitudine reală și o atitudine smerită umilă,
- 3:11dar și matură. Pentru că eu îmi cunosc viața,
- 3:14îmi cunosc gândurile mele și știu că unele dintre ele sunt
- 3:18așa cum sunt sentimentele. Îmi cunosc acțiunile, îmi aduc
- 3:23aminte de toate lucrurile pe care le-am făcut în trecut.
- 3:26Ei Dumnezeu, iar pe un om care acceptă realitatea și are
- 3:31puterea să ajung în fața lui Dumnezeu spunând, Doamne Eu de
- 3:34lucrurile acestea. Sunt vinovat, aș vrea să vă
- 3:37încurajez să facem rugăciune în dimineața asta și chiar dacă nu
- 3:41va fi o rugăciune de mărturisire a păcatelor, pentru că ne
- 3:44trebuie mult timp pentru asta, cel puțin să fie o rugăciune
- 3:48pentru puterea pentru capacitatea spirituală de a trăi
- 3:52în fața lui Dumnezeu responsabil nu neglijent Botezul în apă,
- 3:57participarea la un serviciu divin, binefacerile posturile și
- 4:02rugăciunile. Nu ne ajută la absolut nimic
- 4:07dacă nu ne putem pocăi de păcatele noastre și harul lui
- 4:12Dumnezeu nu vine peste noi. În urma recunoașterii, în urma
- 4:16mărturisirii păcatelor, când un om își mărturisește păcatul
- 4:20Dumnezeu il iartă. Mărturisirea este esențială,
- 4:25haideți să stăm în fața domnului și să avem starea asta de
- 4:29cercetare de rugăciune după călăuzirea pe care domnul o dă
- 4:32fiecăruia. Acum oamenii lui Dumnezeu să
- 4:38deschidem cuvântul domnului. Deschidem în noul testament,
- 4:42Cartea II Timotei. Capitolul unu.
- 4:47Versetele de la 1-8. Ii timotei capitolul unu
- 4:52versetul unu. Pavel apostol al lui Isus
- 4:59Hristos prin voia lui Dumnezeu după făgăduința vieții, care
- 5:03este în cristos Isus către timotei.
- 5:07Copilul meu preaiubit. Har îndurare și pace de la
- 5:11Dumnezeu, tatăl și de la Cristos Isus domnul nostru.
- 5:16Mulțumesc lui Dumnezeu căruia îi slujesc cu un cuget curat din
- 5:19moși strămoși că neîntrerupt. Te pomenesc în rugăciunile mele
- 5:23zi și noapte, căci îmi aduc aminte de lacrimile tale și
- 5:27doresc să te văd ca să mă umplu de bucurie.
- 5:30Îmi aduc aminte de credința ta Neprefăcută care s-a sălășluit
- 5:35întâi în bunica ta lois și în mama ta Eunice și sunt
- 5:39încredințat că și în tine. De aceea, îți aduc aminte să
- 5:43înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea
- 5:46mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh
- 5:49de frică, ci de putere de dragoste și de chibzuință, să
- 5:54nu-ți fie rușine, dar de mărturisirea domnului nostru,
- 5:57nici de mine întemnițatul lui ci suferă împreună cu Evanghelia
- 6:02prin puterea lui Dumnezeu, amin. Oameni dragi vă invit să vă
- 6:07ocupați locurile. Astăzi a fost o zi dedicată
- 6:15pentru rugăciuni de binecuvântare pentru copii și 4
- 6:19familii. Au adus copilașii pe care i-au
- 6:22primit de la domnul să fie binecuvântați ă înaintea
- 6:26domnului, vrem să-i felicităm. Și să-i binecuvântăm în numele
- 6:32domnului. Cu ocazia aceasta aș vrea să țin
- 6:35o predică în tonul serviciului divin de dimineață și să vorbesc
- 6:39despre. Educația copiilor.
- 6:44Și ceea ce vreau să surprind din această profundă adâncă vastă
- 6:50temă. Este să surprindă faptul că.
- 6:55Cei care hotărăsc în mare măsură ce fel de copil va fi copilul
- 6:59lor sunt părinții. Și cea mai importantă.
- 7:06Cea mai profundă, cea mai puternică influență a părinților
- 7:11este modelul lor, nu sfaturile lor.
- 7:15Toți oamenii, știu ce trebuie să faci.
- 7:19Dar nu toți oamenii fac ceea ce știu că trebuie făcut tocmai de
- 7:24aceea. Cea mai puternică influență a
- 7:27părinților pentru copiii lor nu sunt sfaturile.
- 7:32Nici mustrările nici pedepsele, deși acestea își au locul lor.
- 7:37Ce este exemplu personal este modelul de bărbat, de femeie, de
- 7:43mamă și de tată al părinților. Am citit acest pasaj din
- 7:48Scriptură, pentru că Apostolul Pavel remarcă faptul că bunica
- 7:52și mama lui timotei el avea un tată grec, iar în cultura
- 7:56evreiască neamurile nu aveau mare trecere, drept pentru care
- 7:59nici nu-i pomenit de parcă nu avea tată.
- 8:04Dar remarcă implicarea influența bunicii lui și a mamei lui
- 8:10eunice și din versetul acesta sau de la versetul acesta vreau
- 8:15să plec cu predica mea, care repet are rolul să ofere exemplu
- 8:21la câteva familii, probabil 2. Niște family cu caracter pozitiv
- 8:27și încă 2 cu caracter negativ. Întotdeauna spun că comparația
- 8:33este cea mai bună metodă de a identifica adevărul.
- 8:37Când ai posibilitatea să compari un lucru cu altul, îți faci o
- 8:42părere obiectivă despre care lucru implicat în comparație
- 8:47este mai bun decât celălalt. Biblia oferă exemple concrete de
- 8:53părinți. Unii responsabili alții.
- 8:57Nepăsători. Și.
- 9:02Biblia prezintă părinți care au eșuat în creșterea copiilor și
- 9:07părinți, care au excelat în creșterea copiilor.
- 9:10Adevărul este că noi suntem pregătiți să creștem un copil
- 9:14după ce am crescut copiii pe care îi avem.
- 9:17De aceea, în calitate de bunici, știm ce sfaturi să le dăm
- 9:20copiilor, dar și ei au dreptul să creadă că știe cum și noi am
- 9:24avut dreptul și l-am și folosit. Niciodată nu te crezi mai grozav
- 9:29decât atunci când ești tânăr. Atunci le știi pe toate.
- 9:33Da pe toate și pe cele care urmează să se inventeze în anul
- 9:37următor. Viața, însă ne smerește.
- 9:42Și lucrul ăsta se întâmplă când copiii prin căsătorie pleacă de
- 9:45acasă. De abia atunci.
- 9:48Începem să. Gândim în mintea noastră că
- 9:51acolo trebuia făcut altfel acolo trebuia făcut altfel.
- 9:55Unii sunt și mai rău de atât, nici măcar atunci nu află.
- 10:00Revenind, aș vrea să ne uităm la 2 categorii de părinți și mai
- 10:06întâi să ne uităm la părinți care au fost neglijenți și ne
- 10:10asumați când spun ne asumați, mă refer la faptul că nu și-au
- 10:14asumat responsabilitatea să se implice în viața copilului.
- 10:19După nevoie, el a tratat copilul în funcție de el.
- 10:22De ce i-a plăcut lui, deci a crezut el și de ce a vrut el?
- 10:29Haideți să ne uităm mai întâi la eli.
- 10:32El a fost un preot. El a trăit aproximativ în vremea
- 10:37lui Samuel și Biblia ne spune despre el că a avut copii, iar
- 10:42copiii lui au fost corupți. Și și-au folosit oportunitățile
- 10:46care veneau din poziția tatălui lor.
- 10:49Pentru aș face de cap. Dacă ne uităm în cartea unu
- 10:54samuel, observăm că el a fost foarte tolerant și neglijent cu
- 10:59copiii lui. A fost foarte tolerant și
- 11:03neglijent și Dumnezeu l-a mustrat pentru lucrul acesta,
- 11:08pentru că nu i-a tratat cu fermitate atunci când se impunea
- 11:12să-i trateze cu fermitate. Fiii lui eli au fost fără
- 11:17respect față de Dumnezeu. Biblia spune despre ei lucruri
- 11:20foarte urâte, cât se poate de mizerabile.
- 11:25Și totuși tatăl lor, preotul lui Dumnezeu, nu a făcut altceva
- 11:30decât să identifice că ei au păcătuit și le-a spus, nu e bine
- 11:34ce ați făcut asta? Poate să spună un vecin.
- 11:39Nu tatăl tău, părinții tăi, părinții tăi trebuie să trateze
- 11:42cu fermitate situația în care ai ajuns nu doar să constate că ai
- 11:47făcut ce ai făcut. Ei, comiteau, abuzuri, abuzuri
- 11:51foarte urâte în slujirea lor. Și tatălui lor nici nu i-a
- 11:56trecut prin cap să-i scoată din slujbă.
- 11:59El nu trebuia să-i omoare. Dar trebuia să-i scoată din
- 12:03slujbă pentru că felul în care trăiau băieții lui N-aveau nicio
- 12:08legătură cu slujba din templu, dar el n-a făcut asta pentru că
- 12:12el a fost tolerant și îngăduitor, dar o toleranță dusă
- 12:17la extrem. Priviți, vă rog în unu.
- 12:22Samuel se vorbește despre faptul că familia lui eli a fost și
- 12:26mustrată și pedepsită de Dumnezeu.
- 12:29Fiii lui Eli erau niște oameni răi, spune Versetul 12 și nu
- 12:33cunoșteau pe domnul. Observați cine îl slujea pe
- 12:36Dumnezeu îl slujea pe domnul cineva care nu-l cunoștea pe
- 12:40domnul, deci eu m-am angajat la, nu știu cine nu cunosc, nu știu
- 12:44la cine m-am angajat, dar fac treabă și fac așa cum vreau eu.
- 12:49Așa erau copiii lui. Priviți, vă rog care a fost
- 12:53concluzia? Neglijență.
- 12:57În disciplină a neglijat total disciplina.
- 13:00E genul de părinte care spune las că pe mine m-a bătut tata
- 13:03destul. Nu-i mai bate copiii, dar dacă
- 13:06Tata ți-a dat să mănânci destul, nu-i mai da nici tu copiilor să
- 13:09mănânce lasă-ne mâncați că ai mâncat destul.
- 13:12Pe tine te-a. Te-a pedepsit Tata, cât ai avut
- 13:15nevoie? Atâta te-a pedepsit?
- 13:20Cât îi pedepsim noi pe copiii noștri este cât au ei nevoie.
- 13:24Această mentalitate de a transfera nevinovăție de la o
- 13:28generație la alta este. O atitudine nejustificată.
- 13:35Apoi tolerarea copiilor cu orice au făcut.
- 13:40Înțeleg că fiecare ținem la copiii noștri și suntem
- 13:43subiectivi întotdeauna. Copiii noștri sunt mai buni
- 13:45decât alții. Dacă copilul meu se ceartă cu
- 13:48cineva, copilul meu e nevinovat. Dacă copilul meu s-a încăierat
- 13:52cu cineva, copilul meu nevinovat să țineți minte.
- 13:54Întotdeauna am tendința să atribui copilului meu posibil
- 13:59posibilitate. Pozitivitate întotdeauna, mai
- 14:03ales mamele. Să mai spun încă o dată, în
- 14:07paranteză lucrul ăsta că singura ființă de pe fața pământului,
- 14:11care poate iubi necondiționat, e mama, Tata nu iubește
- 14:14necondiționat, mi-ar place să fie, așa că ești tată, nu-ți
- 14:17mamă, dar nu e adevărat. Numai mama poate să iubească
- 14:20necondiționat și noi care trăim și trăim printre oameni și
- 14:25suntem căsătoriți și avem, chiar dacă nu suntem căsătoriți,
- 14:27suntem copii în familie, știm bine lucrul acesta.
- 14:32Apoi un ultim lucru, lipsa de restricționare a copiilor lui.
- 14:36Copiii ăștia au continuat să facă slujbe liniștiți până la
- 14:41sfârșitul vieții lor, iar tatăl lor nu i-a restricționat în
- 14:45niciun fel. Această atitudine ne asumată,
- 14:49neimplicată a lui eli a chemat mânia și pedeapsa lui Dumnezeu
- 14:54peste casa lui. Aș vrea să vă recomand frați și
- 15:00surori atâta timp cât copiii ne sunt acasă.
- 15:05Să încercăm să fim obiectivi și să nu-i tratăm doar prin prisma
- 15:09iubirii, pentru că nu una ci 2 roți are o bicicletă sau orice
- 15:15mijloc de transport. Trebuie să aibă în pereche.
- 15:21Pe lângă dragoste care este esențială, trebuie să avem și
- 15:24dreptate care este la fel de esențială și dreptatea cu
- 15:28dragostea. Se contopesc într-o atitudine
- 15:31echilibrată care, în funcție de situație.
- 15:35Tratează copilul. În mod constructiv.
- 15:40A fi constructiv înseamnă ai fura bucuria de astăzi?
- 15:44Printr-o restricționare pentru ca să aibă restul vieții în
- 15:48fiecare zi. Nu să ne lăsăm copiii.
- 15:53Să facă ce vor că destul am fost noi pedepsiți.
- 15:56Un copil trebuie educat, iar disciplina și și pedeapsa face
- 16:02parte din educație. Uneori, cât de des?
- 16:05Păi nu știu în funcție de copil, în funcție de părinte, că niciun
- 16:07părinte nu se apucă să-și ceară să certe copilul degeaba, dar
- 16:11dacă el cere, trebuie să-i dăm că și pâine când cere i dăm.
- 16:16Eli a fost un tată iresponsabil, deși a fost preot și pare.
- 16:23Incompatibilă poziția de preot cu poziția de iresponsabilitate
- 16:28de neglijență și de neasumare. Să nu va să nu credeți că dacă
- 16:33cineva are un talent sau o slujbă într-un domeniu, înseamnă
- 16:37că e perfect în toate domeniile. Zici, domnule ăsta, e medic ia,
- 16:40uite, domnule, cum conduce mașina, dar ce legătură are
- 16:43domne medicina cu conducerea unei mașini pe drumuri publice?
- 16:46Are vreo legătură? Iertați-mă, el nu operează când
- 16:49conduce mașina, nu face injecții, el face, el joacă cu
- 16:54totul alt rol care nu are legătură cu medicina.
- 16:57Noi ne asumăm că dacă cineva e intelectual sau are un, dar
- 17:01evident. Orice fel de dar noi ne asumăm
- 17:05că în toate aspectele vieții lui el este excelent.
- 17:09Mă gândesc că știm că nu este adevărat.
- 17:12Deși ar trebui să fie. Haideți să ne uităm la un al
- 17:152-lea exemplu. David, am vorbit despre un preot
- 17:20și acum vorbesc despre un rege. Dacă era timp mai lung, vorbeam
- 17:23și despre un profet, dar e suficient atât în II.
- 17:27Samuel, în capitolul 13, se vorbește mult despre David în
- 17:32speță despre viața lui de familie.
- 17:36După ce unul dintre fiii lui amnon.
- 17:39A necinstit-o pe o soră vitregă de a lui că el a avut mulți
- 17:43copii cu mai multe femei datorită poligamiei din vremea
- 17:46aceea. Amnon a necinstit o pe sora lui
- 17:50vitregă. Pe tamar.
- 17:54Și Biblia ne spune că David a aflat și singurul lucru pe care
- 17:59l-a făcut. A fost să se înfurie.
- 18:03După ce i-a trecut mânia. Acestă emoție pur și simplu.
- 18:10Nici măcar n-a stat de vorbă cu amnon.
- 18:13Nici măcar atât. Asta a fost singura lui
- 18:17atitudine de. Contestare a păcatului fiului
- 18:22său. În situația asta.
- 18:25De pasivitate. El a lăsat loc răzbunării.
- 18:30Și destrămării familiei lui. David nu și-a protejat fiica.
- 18:37Restaurând demnitatea ei. Zdrobită.
- 18:42Mai mult de atât, conflictul a escaladat.
- 18:45Și familia lui s-a dezbinat și ura i-a cuprins pe toți, iar
- 18:50absalom, fratele bun al lui tamar, s-a simțit pus în
- 18:54situația să o răzbune. A regizat o petrecere l-a chemat
- 19:02pe vinovatul amnon acolo și împreună cu niște tovarăși l-a
- 19:06omorât. Dacă david, tatăl lor, rege
- 19:10înțelept. L-ar fi chemat pe amnon și l-ar
- 19:14fi pedepsit. Atunci absalom nu s-ar mai n-ar
- 19:20mai fi simțit nevoia să-l pedepsească pentru că cineva
- 19:23deja l-a pedepsit. Dar pentru că ăsta doar n-a fost
- 19:27premiat pentru ce a făcut? Atunci, fratele ei s-a simțit
- 19:31dator să-și răzbune sora n-a făcut bine ce a făcut, dar când
- 19:36omul este împins în ură și nu se iau măsurile necesare de
- 19:41îndreptare a unui lucru. Foarte probabil că cineva face
- 19:46lucruri greșite. Priviți, vă rog ce spune
- 19:49scriptura. Împăratul David a aflat toate
- 19:51aceste lucruri și s-a mâniat foarte tare.
- 19:55Ce înseamnă că s-a mâniat? A avut o emoție de indignare
- 19:58foarte puternică, adică a simțit că e nervos foarte tare.
- 20:03Nervii au trecut și tamar a rămas batjocorită, iar amnon
- 20:09Logofătul Amnon fără nici o responsabilitate, fără nici o
- 20:12consecință. Păi dacă n-am avea consecințe că
- 20:16trecem pe roșu ar mai sta cineva la culoarea roșie a semaforului,
- 20:19nu n-ar mai sta nimeni. De ce ne oprim noi de dragul
- 20:23roșu sau de frica la amendă? Nu zic că nu contează morala
- 20:27etica onoarea noastră, ba DA, dar știm noi că și amenda are un
- 20:32mic rol, nu? Priviți, vă rog ce s-a întâmplat
- 20:36în casa asta? Furia fără acțiune.
- 20:41Nu rezolvă nimic. Dimpotrivă arată ce fel de
- 20:45caracter are omul respectiv furia fără acțiune nu
- 20:51demonstrează nimic altceva decât caracterul unui om care nu este
- 20:55în stare să-și facă datoria. Din nou întâlnim o atitudine de
- 21:00iresponsabilitate. Dacă la eli a fost mai mult
- 21:04neglijență la David, este o iresponsabilitate
- 21:09îngrijorătoare. Mai mult de atât, nepăsarea lui
- 21:13a predispus familia la un proces de autodistrugere.
- 21:18Copiii care erau făcute din alte mame?
- 21:22Au dezvoltat ură față de ceilalți și familia lui a
- 21:26început să fiarbă precum o oală care e pusă pe foc.
- 21:31De aceea, familia lui David. Este una dintre cele mai mari
- 21:36eșecuri dintre familiile prezentate în Scriptură, în
- 21:40ciuda faptului că el a Sclipit ca general.
- 21:46Ca mpărat. Ca închinător.
- 21:51Ca pocait a excelat. Dar a fost un om slab acasă.
- 21:58Probabil că și fiind ocupat cu slujba de rege.
- 22:03El a schimbat fața țării. Nu și-a făcut deloc timp să se
- 22:06ocupe de copiii lui, dar se pare că e mult mai mult de atât.
- 22:11Un fiu de al. Lui să ne cinstească o soră
- 22:16vitregă și el doar să se enerveze.
- 22:19Este seamăna un film nereușit, așa a fost David.
- 22:25Și familia lui a ajuns unde a ajuns.
- 22:27Să nu mai spun că. Absalom a fugit și când s-a
- 22:32întors 2 ani, n-a vorbit cu el. S-a întors copilul ăsta acasă și
- 22:38el 2 ani nu și-a făcut timp să stea de vorbă cu fiul lui, să-i
- 22:40spună, băi, ai făcut Bine sau ai făcut rău?
- 22:43Doamne nici nu a vorbit cu el. Stimați frați, permiteți-mi să
- 22:47mă adresez dumneavoastră și ca unul care sunt bărbat ca
- 22:50dumneavoastră. Știu ce se întâmplă în mintea
- 22:52unui bărbat atunci când nu este ascultat și respectat. 2
- 22:58posibile atitudini. Există una pe primul loc și a
- 23:022-a pe al 2-lea loc, dar pentru colerici lucrul ăsta nu prea
- 23:05funcționează prea mult, dar am să le spun prima reacție a unui
- 23:10bărbat în astfel de situații este să se supere atât de tare
- 23:13încât să spună eu nu mai schimb nici o vorbă cu tine, nici nu
- 23:16mai nici nu vreau să te văd pleacă din fața mea și pur și
- 23:19simplu nu mai vorbește cu copilul ăla o vreme.
- 23:23Mai lung sau mai scurt în situația asta poate fi nevasta
- 23:26vecinul oricine. Prima reacție de nemulțumire de
- 23:30contestare a unui bărbat este să se supere pe persoana Aia și să
- 23:33nu mai bage în seamă. Așa a făcut David 2 ani.
- 23:40A 2-a este să devină violent, încercând să constrângă să
- 23:44sperie să înspăimânte. Darwin a ajuns acolo.
- 23:48Aceste 2 familii vor să spună următorul lucru, poți fi foarte
- 23:52realizat profesional preot Rege. Și familia.
- 23:59Să aibă mari probleme. Și poți fi un om simplu.
- 24:05Nu știu ce exemple să dau că nu vreau să subestimez pro meserie.
- 24:09Dar fără școală, vreau să spun și totuși să știi să fii tată și
- 24:14să fim mama, să știi când e de plâns și când e de râs, când
- 24:19poți să îngădui și când spui Hei, Stop.
- 24:23Ajunge. Tonul degețelul ăsta ridicat și
- 24:28felul în care te ridici în picioare și spui stop E
- 24:31suficient. Dacă nu știi să faci diferența
- 24:34între lucrurile astea, copiii fac ce vor, iar ei trăiesc în
- 24:38dinamica distracției, ei lor le trebuie distracție.
- 24:41Atât. Dar distracția asta îi lasă
- 24:45needucați neinstruiți și nepregătiți pentru viață.
- 24:52Copiii noștri nu rămân veșnic copii, ei stau maxim 20 de ani
- 24:55la noi acasă. Și după aceea.
- 24:59Își formează propria familie și se duc, dar când se duc cu ce se
- 25:03duc, se duc cu ei cu tot. Dar noi ce am pus în ei.
- 25:11Asta este povestea ba dimpotrivă după ce ni se căsătoresc, copiii
- 25:15ne apucă sfaturile și le stricăm relațiile de căsătorie prin
- 25:20faptul că ne băgăm în căsătoria lor 20 de ani.
- 25:24Cât au fost la noi, n-am avut timp să-i educăm, dar după ce
- 25:28s-au căsătorit ne ducem peste noră și peste ginere și începem
- 25:32cu presiunea o doamne. Și Biblia ne spune, nu faceți
- 25:37asta. Va lăsa tata și mama și se va
- 25:41duce. Se va lipi de omul lui sau de
- 25:43oamenii lui și vor face o familie așa cum îi ajută
- 25:46Dumnezeu. Haideți să ne uităm la 2 exemple
- 25:52pozitive, contrastul va fi mai profund decât predica mea.
- 25:57Am să vă dau un exemplu pe care nu prea îl dau de obicei, nici
- 26:02eu și nici alții predicatori Iosif, dar nu mă refer la Iosif
- 26:06din vechiul testament. Mă refer la Iosif, soțul Mariei,
- 26:09el este un anonim. Însă este prezentat în Scriptură
- 26:14ca un bărbat drept. Ca un bărbat nu doar drept, este
- 26:19prezentat ca un bărbat ascultător.
- 26:22Ca un bărbat, harnic, smerit protector și răbdător.
- 26:28Dacă mă compar eu cu iosif? Îmi dau seama că omul ăsta a
- 26:34fost un om cu un caracter. Foarte bun.
- 26:40Priviți, vă rog. Iosif nu o expune public pe
- 26:44Maria. La momentul la care a luat
- 26:47hotărârea să nu expună că a rămas însărcinată, el credea că
- 26:51a rămas însărcinată pentru un singur motiv că atunci când o
- 26:54fată rămâne însărcinată pentru un singur motiv, poate să rămână
- 26:57însărcinată. A avut o relație cu un băiat da
- 27:00altceva nu se poate asta a fost situația la el atunci înainte să
- 27:05vină îngerul și să-i spună adevărul despre soția lui, care
- 27:08e implicat într-un miracol dumnezeiesc.
- 27:11El a hotărât să nu spună nimic lumii și s-o lase pe ascuns.
- 27:18Un bărbat înșelat să ia o astfel de.
- 27:22Decizie trebuie să recunoaștem că merită tot respectul.
- 27:25Omul ăsta nu și-a expus nevasta. Păi sunt alții care își vorbesc
- 27:30nevasta de rău pentru că a pus prea multă sare la ciorbă sau nu
- 27:34reușește să facă sarmalele? Cum le face maică sa și pur și
- 27:38simplu scoate din casă secrete și le spune la prietenii lui de
- 27:42cafea sau eu mai știu de ce? Le spune în glumă, oameni buni.
- 27:48Recomandarea mea respectuoasă. Dacă îmi îngăduiți să mă să mă
- 27:51ridic atât de mult în fața dumneavoastră.
- 27:54Dacă mi îngăduiți. Nu vorbiți cu inferioritate față
- 27:59de soția dumneavoastră, că fiecare om are soția care o
- 28:02merită. Și fiecare soție are bărbatul
- 28:05care îl merită. Am ales cea mai bună soție la
- 28:10care am avut acces. Scurt punct pe 2.
- 28:15Atât. Asta nu este o atitudine de om
- 28:19responsabil să mă duc și în afara casei să discut aspecte
- 28:23negative despre soția mea, despre copiii mei.
- 28:27Păi cine crezi că va aprecia glumele astea?
- 28:30Ce notă, credem că vom va primi un astfel de om care se duce și
- 28:34își bârfește membrii familiei, își bârfește mama, n-a fost
- 28:37bună. Păi cu ce faci tu tu ești de 100
- 28:40de ori mai. Mult.
- 28:44Nu știu cine n-a fost bun. Eu nu pot controla pe mama, nici
- 28:50pe tata s-au dus amândoi. Dar mă pot controla pe mine dacă
- 28:55într-adevăr eu sunt mai bun să se vadă.
- 28:59Să se vadă din faptele mele, să se vadă din caracterul meu din
- 29:02realizările mele, nu din părerea mea despre mine însumi că nimeni
- 29:06nu are o părere proastă despre el decât cei care se sinucid.
- 29:09Că d'aia se sinucid, nu că sunt săraci.
- 29:15Priviți, vă rog. Bărbatul acesta spune că era un
- 29:18om neprihănit și nu voia s-o facă de rușine.
- 29:23Ce atitudine nobilă pentru un soț.
- 29:27Să nu vrea s-o facă de rușine, merita să fie făcută de rușine,
- 29:31bineînțeles. Știți ce merita omorâtă cu
- 29:35pietre? El.
- 29:39A protejat-o. Fără să merite ea, dar în mintea
- 29:44lui fata asta era valoroasă. Asta e toată povestea nu cum e
- 29:49ea, cum e ea în mintea mea și în inima mea.
- 29:53Că dacă în inima mea e frumoasă e bună.
- 29:57E minunată atunci e OK, dar indiferent cum e ea, dacă în
- 30:02inima mea e urâtă și nesuferită. Atunci săraca poate să facă și
- 30:08apa lapte că tot nu este bine. Priviți, vă rog la Iosif își
- 30:15protejează familia indiferent de circumstanțe, e indiferent de
- 30:20circumstanțe ce poate fi mai îngrozitor pentru un logodnic
- 30:23decât s-o vadă pe logodnica lui că a rămas însărcinată?
- 30:27În situația asta, el a fost un om.
- 30:31Cu bunătate și cu nțelepciune, apoi ascultă îngerul care l-a
- 30:35trimis Dumnezeu. Dacă unul dintre noi ar primi o
- 30:39mesaj noaptea în vis de la un înger, care dintre noi ar crede
- 30:43că vine de la Dumnezeu un astfel de mesaj?
- 30:46Care era mesajul fata asta care a rămas însărcinată.
- 30:49Auzi TU e în planul lui Dumnezeu?
- 30:53Cum poți să crezi asta? Asta e cel mai urât păcat.
- 30:56Cum să fie în planul lui Dumnezeu bazaconia asta?
- 30:59El a avut respect față de Dumnezeu și pur și simplu, cu
- 31:04aceeași inimă cu care a protejat-o pe ea.
- 31:06A dat ascultare lui Dumnezeu. Veți spune slab.
- 31:10E slab de la Dumnezeu îl premiază așa slab cum e.
- 31:15Încă un lucru își gestionează cu maturitate și cu răbdare
- 31:19emoțiile pe care le are David s-a enervat.
- 31:25Și Iosif probabil că s-o fi enervat.
- 31:28Îmi imaginez eu Hai să fim serioși să fii logodit, să ai
- 31:32nunta mâine și să-ți vezi logodnica că.
- 31:37Nu e deloc un lucru care îți dă liniște, Dimpotrivă, te enervezi
- 31:41cât se poate de tare enerva un om.
- 31:44Dar depinde ce faci? După ce te-ai enervat?
- 31:50Că indignarea nemulțumirea, durerea la ce se întâmplă e
- 31:53naturală, dar ce faci? Poate fi rău sau bine?
- 31:58Închei vorbim despre. Pasajul pe care l-am citit în
- 32:03introducere, Lois și eunice. Ele sunt lăudate pentru credința
- 32:08lor sinceră transmisă lui Timotei, un exemplu de educație.
- 32:15De parcă ar fi fost amândouă medici și ea și maică sa.
- 32:20Lecția de aici este următoarea. Modelarea credinței copiilor nu
- 32:27ține de câtă carte ai neapărat. Nu ține nici măcar ce slujbă ai
- 32:33neapărat. Nu vreau să spun că avea carte
- 32:38egal cu zero, nici vorbă. N-am vrut să spun asta, dar
- 32:41vreau să vreau să vă spun că sunt oameni care semnau cu
- 32:44amprenta și ce a ieșit din mâna lor.
- 32:47Știe tot satul. Când un om este om.
- 32:53De caracter poate nu reușește să se realizeze academic și
- 32:57profesional, că așa este situația, dar.
- 33:01Știe cum să trăiască în casa lui, nu doar în afara casei lui.
- 33:07Biblia ne spune că aceste 2 femei.
- 33:10Au fost responsabile și au împărtășit credința lor acestui
- 33:14copil. Pavel vine și face evanghelizare
- 33:18în orașul lor în listra. Îl întâlnește pe băiatul ăsta pe
- 33:23timotei, care probabil o fi avut și aici, pe 17, 18 maxim 20 de
- 33:28ani. Cum l-a atras?
- 33:32Cum a ajuns Pavel să-l cheme pe timotei să devină ucenicul lui?
- 33:36Nu v-ați întrebat cum de ce, de ce pe el, că doar acolo or fi
- 33:40fost 102050100 de tineri? De ce timotei?
- 33:45I-o fi descoperit Dumnezeu ăsta e sau Pavel?
- 33:49O fi văzut ceva în felul în care se comportă băiatul ăsta, nu
- 33:53știu, n-am trăit. Atunci nu am de unde să știu și
- 33:55Biblia nu spune, dar ce știu? Este că Dumnezeu onorează
- 34:00credința unei bunici. Și a unei mame.
- 34:04Care au luat 20 de ani să facă din Bucățica asta de carne.
- 34:09Un om care va deveni asistentul lui Pavel.
- 34:14Cu un tată grec. De care Biblia nu zice nimic cu
- 34:18capul plin de filosofie. Băiatul ăsta a ajuns păstorul
- 34:23Bisericii din Efes, unde era templul dianei unde se făcea
- 34:27prostituție religioasă la templu și el a păstorit o biserică
- 34:31acolo. Un om timid și un om care avea
- 34:34probleme cu digestia, cu stomacul și probabil că nu s-a
- 34:37vindecat niciodată de asta. De ce pentru că a avut o bunică
- 34:42și o mamă care și-au luat 20 de ani din viața lor să scoată un
- 34:46om din copilul ăsta. Tot 20 de ani avem și noi.
- 34:52A educa e una și a crește este alta.
- 34:55Noi toți ne creștem copiii. Dar ce notă primim la capitolul
- 35:01Educație. Frații mei, atitudinea aceasta.
- 35:08Prea aspră. Dictatorială să nu mai spun
- 35:12comunistă că nu-i frumos? Răutăcioasă și foarte, foarte
- 35:18aspră față de copil nu este bună.
- 35:22Ăsta nu-i paznic de noapte angajat de noi ăsta e copilul
- 35:25care a ieșit din noi. Dumnezeu nu așa se poartă cu
- 35:28noi, alergându ne cu un băț pe bătătură.
- 35:32În generația mea s-au bătut copiii și eu mi-am bătut copiii.
- 35:36N-am știut altfel, așa făcea toată lumea.
- 35:39E ca și cum toată lumea mânca break fost lan și dinner, mâncam
- 35:43și eu. Toată lumea mergea la lucru,
- 35:45mergeam și eu toată lumea își bătea copiii, am bătut și eu.
- 35:50Astăzi, copiii noștri au altă educație.
- 35:54Au alt anturaj există alt context.
- 35:58Există foarte multă informație, vă mărturisesc că la vremea la
- 36:02care am avut copii n-am avut nici o carte care să vorbească
- 36:06despre treburile astea. Deși mi-a plăcut de mic să
- 36:08citesc, da citeam cărți care n-aveau nicio legătură cu morala
- 36:13și dezvoltarea caracterului alea care erau pe piață și alea la
- 36:16care aveam eu acces dintr-un sătuc uitat de lume.
- 36:22Dar priviți ce poate să facă o bunică și o mamă?
- 36:25Probabil fără multă carte. Niște anonime din listra, care
- 36:30scot o pepinieră pentru apostolul Pavel și când ăsta
- 36:34caută un băiat pe care să-l facă asistentul lui și păstorul
- 36:37bisericii din efes se califică nepotul la femeia asta la
- 36:41băbuța. Asta și nepotul la doamna asta.
- 36:49În concluzie, câteva aplicații. Nu trebuie să tolerăm
- 36:54comportamentele păcătoase, obraznice încăpățânate.
- 36:58Nu trebuie să le cu tolerăm, nu nu-i voie.
- 37:03În casa asta nu poți să fii încăpățânat.
- 37:08Trebuie să comunici, trebuie să avem un dialog, trebuie să
- 37:11vorbim cu oamenii prezintă ți, argumentele care sunt
- 37:14argumentele pentru ceea ce dorești.
- 37:18Plecând de la premisa care este deja știință?
- 37:22Copilul trăiește în dinamica plăcerii.
- 37:24El vrea să facă lucruri care produc plăcere, iar telefonul cu
- 37:28internet produce cea mai intensă formă de plăcere.
- 37:33Și se creează o adicție de care nu va scăpa 90 % dacă nu 99 %
- 37:39dintre ei. Până când vor pune mâinile pe
- 37:41piept nu vor scăpa. Dumneavoastră știți cât de cât
- 37:44de greu te lași de țigări? De alcool, de jocuri, de noroc,
- 37:48de alte prostii dar asta adicția.
- 37:51Asta este foarte, foarte, foarte profundă, pentru că ea oferă
- 37:55recompensă în sistemul limbic pe care noi îl avem aici în minte
- 38:00oferă plăcere satisfacție și oferă instant.
- 38:05Pictatul este cel mai periculos în afară de.
- 38:09Satisface recompensa, oferă recompensă.
- 38:12El nu oferă niciun pic de informație, nimic.
- 38:16E cel mai periculos e cel mai instant.
- 38:20Dar nu înveți nimic când ai închis, spune-mi ce ai învățat
- 38:23nimic zero. Nu vreau neapărat să vorbesc
- 38:27împotriva acestor lucruri. Am vrut să fac altceva, am vrut
- 38:31să vă spun că comportamentele greșite, dacă le tolerăm ele nu
- 38:35vor mai fi greșit în familia noastră.
- 38:38Când copilul face un lucru rău și nu-l penalizez, nu-l
- 38:42amendeze. El va înțelege că lucrul acela e
- 38:44normal. E bun, că altfel tata zicea
- 38:46ceva, dar Tata nu zice nimic că el ea are treabă și David la
- 38:50fel. Nu confundați dragostea cu
- 38:53slăbiciunea. Nu confundați dragostea cu
- 38:57slăbiciunea dragostea, EO calitate slăbiciunea este un
- 39:00mare defect. A 2-a aplicație INTERVINĂ
- 39:06întotdeauna la timpul potrivit și acționează cum ar fi trebuit
- 39:10să facă. David David trebuia să-l cheme
- 39:13mai întâi s-o cheme pe tamar. Apoi să-l cheme pe amnon apoi
- 39:18să-i cheme pe amândoi și să aibă o discuție cu ei.
- 39:21Deși era limpede ce s-a întâmplat, dar totuși să asculte
- 39:25pe fiecare că așa asta este judecata când îl lași și pe unul
- 39:29și pe altul să vorbească. Dincolo de asta, Dumnezeu
- 39:32cunoaște adevărul. Noi cunoaștem doar ce aflăm
- 39:35dintr-o situație, dar el n-a făcut nimic de asta s-a enervat
- 39:38s-a înroșit la față, o fi dat cu ceva de pământ și a trecut și
- 39:42atât și e nevoie de băiatul lui să vină să-l omoare pe celălalt
- 39:45ca să o răzbune pe soră sa. Și să-i redea într-un fel
- 39:49demnitatea. Întotdeauna când în familie se
- 39:53întâmplă un lucru care EO abatere de la regulile Casei.
- 39:58Părinții trebuie neapărat să penalizeze, asta nu înseamnă că
- 40:02trebuie bătut copilul, nu trebuie pedepsit pedepsit, da
- 40:07bătut, nu? Dar copilul poate fi pedepsit
- 40:11într-o mie de feluri. Poate fi pedepsit că nu-i mai
- 40:14dai ce merita să aibă. Un privilegiu.
- 40:20Trebuie să-i dai, trebuie să existe o formă de neplăcere, de
- 40:24disconfort pentru ca să vadă că așa nu merge.
- 40:29Dacă trecem pe roșu și polițistul face.
- 40:34Data viitoare suntem primii care trecem pe roșu.
- 40:38Apoi. Nu lua apărarea copiilor atunci
- 40:42când sunt vinovați, nici dacă este vorba despre un conflict cu
- 40:45altcineva pentru copilul ăla pe care l-ai apărat în timp ce
- 40:49știai că nu are dreptate. Ăla va ști că are un părinte
- 40:55slab pe care îl poate exploata întotdeauna trebuie să-i arăți
- 40:58copilului dreptatea atunci când este nevoie de ea, nu
- 41:03compromisul. Compromisul crește un copil
- 41:06strâmb, nu un copil drept copilul ăsta.
- 41:09Trebuie să învețe cum să se raporteze la Dumnezeu și se va
- 41:12raporta la Dumnezeu, cum sa cum sa raportat la mama și la Tata.
- 41:18Transformă furia pe care o ai într-o a într-o atitudine
- 41:23constructivă, ești furios? Nu face nimic.
- 41:29Încearcă să pleci du-te până afară, trebuie neapărat să să nu
- 41:34faci nimic în starea asta. Că ce faci în starea asta?
- 41:37Este greșit de tot ai răbdare până intră substanțele alea
- 41:41toate la locul lor în păhărele. Ia-ți un pic de timp, fă-ți un
- 41:45plan și apoi cu mintea liniștită.
- 41:48Rațional. Intră în acțiune.
- 41:53Încearcă să fii echilibrat dacă merită un an de închisoare.
- 41:56Dă-i un an dacă merită 30.030. Cât merită după drept dacă omul
- 42:02muncește 2 zile, nu-l plăti pentru o zi.
- 42:06Dreptatea este la ea acasă în familie.
- 42:11Stai lângă copil, indiferent ce a făcut.
- 42:14Indiferent ce a făcut. Dacă copilul dă foc la orașul
- 42:19acesta. Eu tot tatăl lui sunt.
- 42:24Tot ca pe mine îl cheamă și lumea știe că e al meu.
- 42:28Trebuie să stăm lângă copiii noștri, când greșesc, indiferent
- 42:31ce greșeală a făcut, nu stăm lângă ei, pentru că ni se pare
- 42:35că sunt drepți. Nu nu-s drepți, nu stăm lângă ei
- 42:38cu cinste și cu bucurie, nu stăm cu cinste și cu bucurie.
- 42:41Stă încă o rușine teribilă. Dar e locul meu să stau lângă
- 42:45copilul meu. Când face bine stau cu bucurie,
- 42:51când nu face bine, stau altfel. Eu nu pot să-mi las copilul
- 42:55singur pe copilul ăsta. L-a făcut cineva și eu voi fi
- 42:58lângă el până când nu v-a luat domnul acasă, indiferent ce
- 43:01face. Prezența mea lângă el nu
- 43:04vorbește despre nevinovăția lui sau a ei nu nu vorbește despre
- 43:08faptul că el nu a făcut nimic greșit, nu vorbește de calitatea
- 43:11mea de tată. Și copilul meu orice ar face eu
- 43:15tot tatălui rămân. Asta nu înseamnă că dacă rămân
- 43:19lângă el, îi iau apărarea. Nu?
- 43:21Nu mă duc la poliție să-i spun, nu e adevărat nici la
- 43:23judecători. De ce, domnule faci treaba asta,
- 43:25nu? Eu doar stau lângă el ca sprijin
- 43:27emoțional și îl țin de mână. E copilul meu, e nepotul meu, e
- 43:31parte din familia mea. Locul meu e acolo lângă el.
- 43:38Frați și surori. N-ar fi trebuit neapărat o
- 43:42predică ca asta, pentru că noi suntem trecuți prin viață.
- 43:46Pentru că toate lucrurile astea noi le-am trăit de multe ori în
- 43:49tot felul de situații. Și în timp ce am îmbătrânit, am
- 43:52devenit mai înțelepți, mai asumați mai responsabili, mai
- 43:57echilibrați prin harul lui Dumnezeu.
- 44:00Dar vorbim în casa lui Dumnezeu, dând învățătură pentru ca să
- 44:03promovăm legile lui Dumnezeu. Un copil trebuie crescut cu
- 44:07dragoste și cu dreptate oricare dintre acestea, 2 lipsește
- 44:11copilul ăla va merge așa într-o parte ori în partea asta, ori în
- 44:16partea cealaltă. Știu că vă iubiți copiii, cum e
- 44:20normal să ne iubim toți copiii, dar dragostea față de ei nu
- 44:23trebuie să ne oprească, să educăm că dacă nu sunt educați
- 44:27va afla toată lumea când va pleca de acasă se va căsători cu
- 44:31o fată aia va afla prima sau cu un băiat, îl avea primul ce?
- 44:37Podoabă și-a luat ce soț și soție s-a luat ăla sau aia va
- 44:41vedea primul că maică sa nu și-a făcut treaba bine.
- 44:46Ne rugăm lui Dumnezeu pentru generațiile acestea tinere de.
- 44:50Din biserică ei au primit mai ales cei care sunt la primul
- 44:54copil. Ei nu au mai crescut niciodată
- 44:56un copil. Acum e prima oară să le dea
- 44:58Dumnezeu echilibru, să le dea Dumnezeu în țelepciune, să le
- 45:01dea Dumnezeu blândețe, dar fermitate și să-și crească
- 45:05frumos copiii, pentru că ei, dacă nu toți au părinți de
- 45:09treabă, au crescut în adunare, au acces la surse de educație,
- 45:14de informare și asta îi ajută foarte mult să fie niște niște
- 45:18tați și niște mame buni. Asumați responsabili și în final
- 45:23fericiți.