Latest / Fiti Oameni / IERTAREA, eliberarea sufletului - Nicu Butoi
Transcript
- 0:00Aveam un alt început pentru seara aceasta, dar având în
- 0:03vedere că pastorul zaharia ne-a vorbit, ne-a spus un cuvânt
- 0:07distins și anume cântecul îngerilor.
- 0:10Mi-a vibrat un pic sufletul și zic să ne oprim un pic acum la
- 0:14început, că așa e bine să mulțumim lui Dumnezeu să nu
- 0:19uităm. Biblia spune, nu uita
- 0:21binefacerile lui Dumnezeu față de tine.
- 0:24Am spus în unele prezentări că m-am întors la Dumnezeu când
- 0:29aveam 17 ani și o doamnă din Dubai mi-a scris imediat zice,
- 0:35vezi că nu e adevărat ce ai spus nu?
- 0:37Când aveai 17 ani, te-ai întors la Dumnezeu când ai avut 12 ani,
- 0:42te-ai întors la Dumnezeu și am spus că stăm să avem microfonul
- 0:47puțin și am spus că zic s-a întâmplat într-o seară când mă
- 0:52duceam la un loc rău famat unde nu ar fi trebuit să meargă
- 0:56nimeni, dar mă duceam cu oamenii de.
- 0:59Teapa mea și pe drum către acolo m-am dus la biserică și din nou
- 1:04am fost corectat, nu? Nu acolo s-a întâmplat.
- 1:08Nu acolo s-a produs întoarcerea ta La Dumnezeu și în seara
- 1:12aceasta, când de Fratele Zaharia a spus, Mi-am adus aminte
- 1:16imediat. Eram.
- 1:20Fără să gândesc fără să mă pregătesc, fără să proiectez sau
- 1:24să plănuiesc lucrul ăsta vreodată, să mă întorc la
- 1:27Dumnezeu. Nici eu nu plănuiam și niciodată
- 1:30cineva din jurul meu nu a zis, N-a fost vreun proroc care să
- 1:34spună vreodată că un astfel de băiat, cum eram eu, cu ce mă
- 1:39ocupam eu? Un astfel de băiat se va
- 1:42întoarce vreodată la Dumnezeu nu a fost nici un prooroc în vremea
- 1:45și dacă i-ar fi spus vre unui prooroc domnul zi treaba asta
- 1:49despre băiatul ăsta, probabil ar fi doamne.
- 1:51Eu nu am mâncat nimic necurat în viața mea.
- 1:53Eu nu pot să zic, eu nu pot să zic vorbele astea da, dar dar
- 1:58Dumnezeu a trecut peste toate lucrurile acestea și într-o zi.
- 2:04Liniștită în care m-am odihnit după ce am venit de la școală
- 2:08sau ceva de felul ăsta deodată. În odihna aceea mea, încă nu
- 2:14știu dacă am fost, dacă a fost un vis town fost cumva
- 2:18conștient, nu-mi dau seama, dar deodată m-am pomenit așa ca
- 2:23într-o vedenie, pe un câmp larg deschis.
- 2:26Nimic nu era acolo. Și în spatele meu aud cum se dă
- 2:32un ton cam ca acesta care am auzit în seara aceasta?
- 2:37Așa, când se ia tonul la un cor un pic de murmur.
- 2:42Și-am dat să mă întorc înapoi, să văd cine este și am fost
- 2:45ținut de umeri. Să nu mă întorc înapoi și nu
- 2:50m-am întors înapoi. Nu știu cine m-a ținut de o
- 2:53mere. Dar știu că am întrebat, e au
- 2:57început să cânte. În momentul în care au început
- 3:01să cânte. Ființa mea, simțeam că.
- 3:06O pierd și am spus în rugăciune către Dumnezeu, doamne să nu
- 3:11înceteze muzica asta că dacă va înceta, voi muri în clipa în
- 3:15care încetează asta. Am spus în rugăciune foarte
- 3:18lucid, știam precis, nu mai aveam aer și am știut că în
- 3:22clipa în care va înceta voi muri, dar am m-am adresat celui
- 3:28care m-a ținut de umeri și am zis cine sunt cei care cântăm.
- 3:33Și mi s-a spus, este un cor de ungere.
- 3:37Și după aceea am întrebat despre ce cânta?
- 3:41Și mi s-a spus că cântă despre a 2-a venire a lui Isus.
- 3:47În rugăciunea mea către Dumnezeu, doamne să nu cumva să
- 3:50înceteze muzica asta că voi înceta din viață rugăciunea
- 3:53aceasta m-am pomenit deodată că muzica aceea se retrăgea dvi din
- 3:58peisaj atât de ușor, atât de fine, atât de natural.
- 4:03Și eu eram cu ochii larg deschiși în tavanul Camerei unde
- 4:06dormea. Acolo mi-a fost câștigat
- 4:10sufletul. Și mulțumesc lui Dumnezeu.
- 4:13Într-adevăr, mersul meu la biserică, în noaptea în care mă
- 4:17duceam la un joc loc de jocuri de nenorociri din acest an, în
- 4:21noaptea în care mă duceam acolo la prietenii, aceștia ai mei și
- 4:25m-am oprit foarte aproape de casa, unde mergeam și am trecut
- 4:30un podeț fără nici o pregătire. Nu m-am gândit, nu am hotărât.
- 4:33N-am întrebat pe nimeni, n-a zis nimeni de mine vreodată că se va
- 4:37întâmpla din absolut din senin bun?
- 4:39Deodată m-am întors în stânga în trecut, un mic podeț.
- 4:43Am deschis o poartă care de obicei era încuiată acum, a fost
- 4:46descuiată cum am atins a fost descuiată, am trecut, am intrat,
- 4:50am ajuns la ușa Bisericii, am pus mâna pe clanță, trebuia să
- 4:53fie încuiată, era descuiată, ERA noapte.
- 4:56Ușa a fost descuiată, am deschis o am intrat înăuntru în biserică
- 5:00întuneric total. Nu era nimeni acolo nu
- 5:04începuseră slujba era vineri seara urma să fie slujbă, dar nu
- 5:07venise nimeni încă. Și stăteam pe un scaun acolo
- 5:11într-un fel de pace cerească. Dacă mă întreba cineva de ce
- 5:15ești aici, ce faci aici? N-aș fi știut?
- 5:18Nici o idee n-aș fi avut, dar dacă mă întreba cineva cum mă
- 5:23simt și ce simt în sufletul meu acum aș putea spune că atunci mă
- 5:27simțeam ca în prezența lui Dumnezeu, asta e tot ce pot să
- 5:31spună acolo. A fost începutul alergării mele
- 5:35cu Dumnezeu acolo, apoi au venit.
- 5:37Oamenii au aprins luminile în biserică acolo și nimeni nu m-a
- 5:40întrebat, băi, dar tu pe unde intra, tu ai fost pe întuneric
- 5:43aici, de unde nu m-a întrebat absolut nimic a 2-a zi, în loc
- 5:47să mă duc la biserică, aveam 17 ani.
- 5:50În loc să mă duc la biserică, am trecut râul dâmbovița în
- 5:53localitatea vecină și de dimineața până noaptea, am
- 5:58vorbit cu fiecare om cu care m-am întâlnit despre Dumnezeu.
- 6:01Ce ai fi putut să vorbesc? Nu am idee că nu învățasem încă
- 6:05nimic, nu citisem Biblia, nu știam nimic, dar am vorbit de
- 6:08dimineața până seara seara m-am întors acasă, aceasta a fost
- 6:12prima mea zi de slujire din viața mea și de atunci, până
- 6:16astăzi mă găsiți aici cu ajutorul lui Dumnezeu.
- 6:20Și rugăciunea mea este să continui până când bunul
- 6:23Dumnezeu va încheia cea scris în dreptul vieții mele și în
- 6:28dreptul vieții fiecăruia dintre noi în cartea sa.
- 6:32Așa că mulțumesc D de cuvântul ăsta care l-ați pus iubiții mei
- 6:37în această seară, nu e, nu suntem aici doar la o simplă
- 6:41predică, după cum nu ați venit aici, în locul acesta, la
- 6:44centrul de sănătate, speranța pentru într-o plimbare.
- 6:48Nu ați venit aici și ați venit cu dorința să îmbunătățiți
- 6:52starea de sănătate atât a trupului, cât și mai ales a
- 6:57sufletului nostru bun și în seara aceasta avem o întâlnire
- 7:02practică înaintea lui Dumnezeu. Nu este o simplă predică.
- 7:06Este o seară de eliberare și nu este.
- 7:12Ă vorbă, ci este duh și putere. În seara aceasta, Dumnezeu ar
- 7:17dori să fi venit aici atât cum ai venit.
- 7:20Ar fi venit mai mulți oameni, dar a fost ploaie aceasta pentru
- 7:23că are foarte mult. Mulțumim lui Dumnezeu că tu ai
- 7:27venit așa cum ai venit în seara aceasta aici, dar Dumnezeu vrea
- 7:30să pleci liber din locul acesta. Și poate vei zice, dar eu nu
- 7:34sunt cum au zis evreii când le-a zis, Iisus, dacă fiul vă face
- 7:38liberi, veți fi liber că el sus, dar noi n-am fost niciodată
- 7:42sclavii nimănui, cum să ne faci liberi.
- 7:44Noi suntem liberi și sus as zice, dar cum rămâne cu păcatul?
- 7:50Oricine trăiește în păcat, este sclav sau este rob al păcatului
- 7:56și voi spuneți că n-ați fost niciodată robii nimănui mai
- 7:59gândiți-vă o dată numai fiul Dumnezeu, fiul lui Dumnezeu Isus
- 8:03vă poate face liber din starea aceasta.
- 8:07Așadar, seara aceasta este o seară de eliberare și eliberare
- 8:11din ce? Ați văzut ce frumos ce bine te
- 8:16simți? Cum a fost eu astăzi?
- 8:18Nu știu dacă am dormit sau am fost în comă astăzi după după
- 8:22gimnastica de la bazin care am căutat, s-o execut foarte serios
- 8:27și după băile voastre cu rece și cald și cald și rece și după
- 8:31parafina pe spinare, care mi-a fost pusă și după masajul care
- 8:35l-am avut. Nu știu dacă am dormit sau am
- 8:37fost în comă, dar dar am am pierdut complet noțiunea
- 8:41timpului. Și vreau să vă spun că m-am
- 8:45trezit așa cum scrie în Biblie. Născut din nou.
- 8:48Îmi venea să zbor așa se va întâmpla în seara aceasta, dar
- 8:52în alt domeniu, într-un alt domeniu, nu știi că Porți în
- 8:56corpul tău un cuțit înfipt acolo, nu știi treaba asta a
- 9:01fost un chinez săracul, a avut dureri de cap pe viață și pe
- 9:06moarte întreaga lui viață. Și.
- 9:09Nimeni nu i-a pus lui un diagnostic și cineva a avut
- 9:13părere ea să-i facem o poză, i-a făcut o poză și acolo era o
- 9:18bucată de lamă de cuțit care a rămas dintr-o bătaie care a avut
- 9:22loc cândva în tinerețea lui i-ar da s-a rupt cuțitul acolo și
- 9:27toată viața a purtat metalul ăsta în el și n-a fost niciun
- 9:31metal din astea, mai cuminte a fost unul din cele rele noi avem
- 9:36așa ceva în suflet și nu știm. Știți ce este FEO suferință din
- 9:42copilărie? Am vorbit cu o doamnă nu de mult
- 9:45timp și i s-a întâmplat ceva în copilărie.
- 9:47Ceva foarte rău. Din partea unui monstru.
- 9:52Și atunci dansa mi-a spus zice, Acum am depășit demult 60 de
- 9:58ani, dar în fiecare dimineață, de când am fost copil până acum
- 10:02am văzut plângând și plâng până obosești.
- 10:04După aceea mă refac și merg mai departe așa lupta, lupta toată
- 10:08viața și am spus, e normal să plângi suferința, dar uite,
- 10:12există o cale nespus mai bună, eliberarea, eliberarea din
- 10:17suferință domnul Isus cristos a venit să ne elibereze sufletele
- 10:22întâi și întâi. După aceea discutăm de orice fel
- 10:26de altă eliberare din patimi. Din păcate, din greutăți din
- 10:30adicție, dar primul lucru care pe care îl face Dumnezeu este să
- 10:35elibereze sufletul, de aceea am învățat noi aseară că sufletul
- 10:39vindecării. Este vindecarea sufletului, au
- 10:42coborât pe omul ăsta prin acoperișul Casei și l-au adus
- 10:45acolo în fața lui Iisus și primul cuvânt pe care l-a spus
- 10:49Iisus nu a fost hei, vreau să facem gimnastică, să întărim
- 10:53mușchii să facem. Fericiți ei una alta foarte
- 10:56bune. Lucrurile acestea, dacă începea
- 10:58cu astea, să știți că nu termina bine și nu a început cu
- 11:02treburile. Acestea a început cu iertate.
- 11:06Sunt păcatele. Primul cuvânt pe care l-a spus
- 11:10Iisus și unul s-ar fi uitat pe deal.
- 11:12Stai, domnule, vrea omul ăsta e cu picioarele și treaba-i vin la
- 11:17popă aici să se spovedească. Păi picioarele lui sunt bolnave
- 11:22și suferinde datorită faptului că ei suferă sufletul sufletul
- 11:27lui poartă cu el cuțitul ăsta în fibran, aceasta în el și de
- 11:32acolo vine durerea. Noi trebuie să eliminăm cauza
- 11:35probleme. Și atunci Isus spune, primul
- 11:38cuvânt l-a spus Iertate, sunt păcatele.
- 11:41Abia după aceea la plecare, acum ridică-te și pleacă.
- 11:44Poți să mergi în viață, că altfel, dacă nu se întâmpla
- 11:47lucrul acesta degeaba, i-ar fi vindecat picioarele, nu i-ar fi
- 11:51oferit decât un confort, să zicem de câțiva ani în care
- 11:56trăia. El și asta era tot, dar planul
- 11:58lui Dumnezeu cu tine și cu mine nu este să ne dea un pic de
- 12:01confort pentru câtva timp, ci să ne mântuiască sufletul.
- 12:07Astfel că aceste cuvinte care a fost afișat aici din Matei 6 xii
- 12:12sunt rostite de întreaga Creștinătate.
- 12:16Absolut oriunde sub cerul există un creștin, creștinul acela
- 12:21învățat, rugăciunea, tatăl nostru care ești în ceruri iartă
- 12:25ne 9, precum iertăm greșiților noștri.
- 12:30Atenție nu spune, Precât iertăm greșiților noștri, nu cât ci cum
- 12:37iertăm greșiților noștri, că uneori noi iertăm, dar nu
- 12:42iertăm. A crescut pielea peste lamaia
- 12:46unde i-a dat. O cuțitul în cap a crescut
- 12:49pielea, nu s-a văzut nimic acolo, dar Lama era înăuntru și
- 12:55doctorii care au operat ă n-au reparat cicatricea ce i-au scos
- 13:01obiectul care era acolo și care a provocat durerile acestea
- 13:06iartă ne precum iertăm, a subliniat Mântuitorul nostru.
- 13:11Și-a spus, dacă nu ierți din toată inima ta.
- 13:18Nici tu nu o să poți să fii iertat.
- 13:21Nu că ar fi iertare pe iertare de uite te iartă Dumnezeu, noi
- 13:26nu suntem iertați pentru că iertăm.
- 13:30Nu noi suntem iertați pentru că Isus a murit pentru noi și-a dat
- 13:34viața pentru noi. De aceea suntem noi iertați, nu
- 13:37fiindcă iertăm pe cineva noi. Dar.
- 13:41Iertarea nu este un gest al lui Dumnezeu, nu este un cadou, nu
- 13:46este un mesaj către noi nu este nici o hotărâre juridică.
- 13:50Uite, gata, ești iertat, i-am iertat datoria, pleacă acasă.
- 13:55Nu iertarea este o putere. Este o și tu nu trebuie să te
- 14:00înșeli care de multe ori ai văzut, am avut o prietenă și eu
- 14:05am în cap prietena aceasta prietenie.
- 14:08Acesteia mea i-a fost vândută o bucată de aur nemaipomenit și ea
- 14:13a dat toată economia ei pe bucata aceea de aur, care când
- 14:17s-a dus la bancă, i-am spus că este gunoi, nu este aur.
- 14:22Da tare semăna prea tare semănau să dai toată economia pe gunoi
- 14:30am plâns de necaz, cam știu cât am muncit ea și ce suferit prin
- 14:34ce suferințe a trecut ea și chiar când a cumpărat bucata
- 14:38asta de aur între ghilimele, aur ea a vrut să facă o binefacere,
- 14:43a vrut să ajute pe omul ăsta cu familia lui și așa mai departe
- 14:47iubiții mei nu cumpărați. Cu grabă ideea că ești iertat,
- 14:53m-a iertat Dumnezeu gata doamne iartă-mă, am plecat, aveam o
- 14:57mătușă, ea ia dracu ea și după ce dracu i-a continuat zicea,
- 15:02doamne Iartă-mă, deci era în același aceeași expresie și
- 15:05mâine zice la fel și tot așa, dar e foarte simplu, iertare am.
- 15:11Iertarea este o putere și tu vei ști că ești iertat de Dumnezeu,
- 15:16nu te culca pe urechea asta, tu vei ști că ești iertat de
- 15:21Dumnezeu. Numai în momentul în care ai
- 15:23devenit o ființă iertătoare. Asta e semnul că ai fost iertat,
- 15:29fiindcă iertarea este o putere care lucrează în sufletul
- 15:33nostru. Și când ai primit iertare de la
- 15:37Dumnezeu? Te-am Puternicii Dumnezeu să
- 15:41ierți cum a iertat Dumnezeu? Omul iertat numai un om iertat
- 15:48de Dumnezeu are puterea să ierte.
- 15:52Un om care are puterea să ierte omul acela vine din din altă
- 15:59parte, nu vine din firea lui. Asta e darul lui Dumnezeu asupra
- 16:03noastră, împreună cu iertarea mea, Dumnezeu mi-a dat puterea
- 16:07să iert. Nici un om neiertat nu poate să
- 16:13ierte, așa că dacă tu crezi că ești iertat, dar nu poți să
- 16:16ierți, află că ești neiertat, deci nu s-a rezolvat problema
- 16:21aceasta, dar rezolvă ea este e rezolvabilă.
- 16:25Primul lucru de făcut este să aducem în fața lui Dumnezeu
- 16:28situația și să-i spunem așa, nu pot să iert.
- 16:32Mă urmărește până la groapă ce mi s-a întâmplat și cum spunea
- 16:37cineva dacă m-au sunat la telefon și mi-a spus am cuțitul
- 16:41la mine și dacă mă întâlnesc cu el, îi Bag cuțitul în inimă și
- 16:44dau și dreg și zic auzit. Ai 200 EUR la tine Ziceam cheamă
- 16:52pe criminalul ăsta la restaurant și fără servește o masă cu el
- 16:55zic servește o masă cu el și zic uite așa, scrie în biblie.
- 17:01Dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce.
- 17:05Păi ce folosești tu? Dacă bagi cuțitul în omul ăsta
- 17:08zic? Ai devenit al 2-lea criminal, el
- 17:12nu te-a omorât pe tine decât și-a luat nevasta, nu te-a
- 17:14omorât ce foarte bine. Cum te-a lăsat mai sărac așa
- 17:17este sau mai bogat, cine știe, poate nu poți să știi.
- 17:20Trebuie să fie foarte atent că aparența înșeală, da și el a
- 17:25făcut doar atâta față de tine, iar tu comiți o crimă mult mai
- 17:29grav acuma prin faptul că ai scos cuțitul și dai.
- 17:33Și ne-am înțeles la telefon și mi-a zis, băi, Nea Nicule Mata,
- 17:36Mi-ai schimbat sufletul meu? Nu ți-am schimbat eu sufletul
- 17:39simte, cine ne-a schimbat mie? Ți-ai schimbat și ție.
- 17:43Astfel că semnul iertării. Este puterea de a ierta de ce
- 17:49ezităm să iertăm și purtăm la masa de cuțit în noi toată
- 17:54viața? Cum îl vezi pe omul Ăla a Haman,
- 17:58spre exemplu, era foarte bogat omul ăsta, dar cum îl vedea pe
- 18:02omul ăla vedea negru în fața ochilor?
- 18:05A spus zice am copii am avere să cumpăr împărați țări întregi.
- 18:09Am bogățiile lumii sunt pe mine, sunt în toată împărăția,
- 18:15cunoscut peste tot, dar toate acestea sunt nimic, inclusiv
- 18:20copiii tăi da nimic, copiii, soția timic Văd negru în fața
- 18:23ochilor, când îl văd pe ăsta pe mardoheu bun, aceasta este
- 18:28starea sufletului fără Dumnezeu. Acum iubiții mei prieteni vreau
- 18:34să urmărim câteva lucruri pentru care noi ezităm să iertăm.
- 18:40Noi credem că iertare, dacă iertăm pe cineva, înseamnă că
- 18:44suntem de acord cu ce a făcut ăsta.
- 18:47Păi asta înseamnă niciodată așa ceva?
- 18:51Criminalul e criminal el rămâne criminal, indiferent ă.
- 18:54Vreau să vă spun în paranteză încât noi zicem criminal.
- 18:57Nu mai știa care omoară în America.
- 18:59Între timp, dacă ai furat 2 de la un magazin se numește crimă.
- 19:04Ai comis o crimă și scrie frumos în dosarul tău ă, care este
- 19:11crima de crime de criz și crima este și pune acolo, a furat 2 și
- 19:17unul zice, dar cum dumneavoastră este așa crimă?
- 19:21Păi da este o crimă, pentru că cine fură astăzi un ou mâine va
- 19:25da va fura un om, scrie în biblie Fură oameni iubiții mei.
- 19:30Vreau să păstrăm acest lucru în mintea și în inima noastră.
- 19:34Și să înțelegem că iertarea nu înseamnă aprobarea faptei care a
- 19:38făcut-o cineva niciodată așa ceva.
- 19:41Crima ta rămâne crimă, dar ce este iertarea?
- 19:45Iertarea nu este eliberarea lui pe el.
- 19:47Numai Dumnezeu poate să-l elibereze.
- 19:49De ce nu-l eliberezi? Hai că te iert gata du-te acasă,
- 19:52te-am dezlegat, nu? Niciodată asta pe el nu-l poate
- 19:55ierta decât Dumnezeu sau pe ea, numai Dumnezeu.
- 19:58Dar ce este iertarea atunci? Iertarea este eliberarea mea de
- 20:03cuțitul care l-am fi persoana asta în sufletul meu sau de
- 20:06otrava aceasta asta este eliberarea.
- 20:10Și atunci a tolstoi scrie o scurtă nuvelă Nuvelă în care se
- 20:15urau 2 oameni acolo în sat și unul dintre ei merge și pune foc
- 20:20casei celuilalt la streașină. Știți cum e la acoperișul ăsta
- 20:23de paie așa de stuf merge și pune foc la streașină fără de
- 20:29ură cu ură merge și îi pune foc și nu-l vede că la altul este
- 20:33chiar acolo. Stă până în casă, era acolo
- 20:35lângă el și nu-l vede pur și simplu ă s-a întâmplat așa ceva
- 20:40și vreau să spun că ura orbește pe un om, nu vede nimic, e orb
- 20:43absolut orb. Și atunci stăpânul Casei când a
- 20:47văzut că a pus foc casei, a țipat ce faci aici și a luat-o
- 20:52la fugă după el să-l prindă, în loc să se oprească, să stick SA
- 20:58aprins tot satul ars cenușă ă copii, femei, lume, toată lumea
- 21:04este pe drumuri animale arse lume nenorocită complet din
- 21:08cauză că un om. În loc să scoată lama din
- 21:12pieptul lui care a fost lovit i-a dat foc la casă.
- 21:15Era foarte ușor să stingă acolo, foarte ușor o găleată de apă și
- 21:19s-a stins tot. El a pornit să-l urmărească pe
- 21:23ăsta și s-a întâmplat și americanii au o poveste
- 21:26asemănătoare de pe vremea indienilor și a seturilor atras.
- 21:31Indianul cu Arcul în într un englez i-a intrat săgeată în
- 21:35spate și ăsta, în loc să se oprească și să meargă să extragă
- 21:38săgeata, dă-i alergat după ăsta, alergat după asta, a alergat să
- 21:42prindă criminalul și alergând alergând a pierdut sânge și a
- 21:45murit. Ce este eliberarea de care am
- 21:49vorbit, vreau să spun în cei mai simpli termeni, scoate săgeata
- 21:52asta din tine. Cine a tras nici o problemă, are
- 21:56cine să-l prindă, are cine să-l judece într-o zi o să tragă alt
- 22:00unii, El 2 Săgeți cine știe, dar nu tu, nu tu nici atât.
- 22:05Tu trebuie să-ți eliberezi sufletul.
- 22:08Iertare nu înseamnă împăcare cu persoana s gata Vino înapoi la
- 22:13noi în casă au fost criminali care au afectat vieți de copii
- 22:18și nu înseamnă că a ierta un astfel de criminal care a
- 22:22afectat copiii tăi. A ierta un astfel de criminal
- 22:26înseamnă AI spune hai pe la noi Vino la noi Culcă te pe la noi
- 22:29noaptea aici niciodată lucrul ăsta cât trăim noi 2 sufletul
- 22:34meu e liber de tine, m-am eliberat am otravă.
- 22:37A fost scoasă din sufletul meu, dar tu pentru mine rămâi omul
- 22:41care comis așa ceva. O mașină care a fost accidentată
- 22:45grav nu este mașina aceea dinaintea accidentului.
- 22:49Nu poate o reparăm scîrța scîrța mai merge mai una alta, dar asta
- 22:53nu este mașina dinaintea accidentului iertare nu
- 22:56înseamnă. Hai să restaurăm toate lucrurile
- 22:59acum, să chemăm hoțul în casă că dacă l-am iertat acum să-i dăm
- 23:03ocazia să fure din nou, nu se va întâmpla asta și din cauza asta,
- 23:06unii oameni ezită să ierte nu nu iartă, pentru că el crede că
- 23:11înseamnă să ne așezăm din nou unde am fost înainte, dar nu
- 23:13este așa. S-a întâmplat ceva între timp și
- 23:17altul zice Hei te iert, dar nu te uit și pe bine faci că nu
- 23:23uiți dacă uiți ai să repeți, dacă uiți ai să mai trece, iar
- 23:27pe unde ai trecut n-ai voie să uiți lucrul ăsta.
- 23:31Asta nu înseamnă să urăști nici decum asta, nu înseamnă să fii
- 23:35chinuit, să nu dorm noaptea de ură împotriva omului ăstuia care
- 23:39ți-a făcut rău, nu înseamnă asta.
- 23:42Înseamnă să fii liber, dar înseamnă să ții minte pentru
- 23:45totdeauna că poate să fie cineva foarte corect.
- 23:48S-a întors din toată inima la Dumnezeu cu adevărat e foarte
- 23:51bine, dar acesta este omul ăsta care s-a întors la Dumnezeul
- 23:56care a făcut chestia Aia Alaltăieri sau în trecut și s-ar
- 24:00putea să nu se repete niciodată răul, acela felicitări, foarte
- 24:04bine. Felicitări lui Dumnezeu, dar Tu
- 24:07veghezi toată viața ta tu niciodată omul acela niciodată
- 24:11nu poate fi așezat. În locul în care a fost înainte,
- 24:14fie că e vorba de un soț, de o soție, de o experiență groaznică
- 24:17de viață. Ne putem împăca, dar lucrul
- 24:20acesta nu înseamnă ștergerea memoriei.
- 24:23Asta înseamnă iertare iertare înseamnă eliberarea sufletului,
- 24:28eliberarea sufletului nostru nu așteaptă până când vine
- 24:32dumnealui sau dumneaei să-și ceară iertare.
- 24:35Nu. Eu nu te aștept pentru așa ceva,
- 24:39niciodată nu e cazul tu dacă îți cer iertare pentru tine, îți cer
- 24:44iertare, nu pentru mine nu. Eu am nevoie ca tu să-ți ceri
- 24:47iertare, nu tu ceri iertare pentru tine e foarte frumos si
- 24:51eliberează-te gata. Ai făcut un lucru mare și vreau
- 24:53să mergem la pilda supremă a iertării, care este domnul
- 24:57nostru Iisus Hristos. Dată iar tăi.
- 25:03Ziceți tare. Că nu știu ce fac?
- 25:09De ce crezi că acest criminal știe ce face nici asta de abia
- 25:13pe patul de moarte? Am văzut o doamnă care a vorbit
- 25:16niște lucruri de neimaginat pe patul de moarte.
- 25:19Abia acolo și-a dat seama. N-a plecat de pe pământul ăsta
- 25:23până când nu i-a fost făcut clar în drumul vieții ei.
- 25:27Bine, dar o să-mi spuneți că acesta este domnul Isus cristos,
- 25:31dar am să îndrept atenția spre un om ca noi supus acelorași
- 25:36slăbiciuni, ca și noi Ștefan. Sfântul Ștefan.
- 25:42El este omul care a murit rugându-se la Dumnezeu pentru
- 25:46iertarea criminalilor săi. El nu a murit încărcat.
- 25:52Cu ură sau resentiment împotriva acestor criminali care dădeau cu
- 25:56pietre? El nu a murit așa.
- 25:58El a murit absolut liber și a spus, doamne iisuse, nu le ține
- 26:03în seamă păcatul, așa cum nu îi țin eu, că de aia ne rugăm
- 26:06iartă, mă cum iert, uite cum eu nu-l țin păcatul ăsta, te rog,
- 26:11nu le ține în seamă păcatul oricum, nu cât cum, păi
- 26:15iartă-mă, cum și spune cuvântul lui Dumnezeu, iar spunând aceste
- 26:20cuvinte a adormit, dar cum a fost posibil?
- 26:23Cum a fost posibil îți trebuie, nu nu te rog, lasă-mă în pace.
- 26:28Îmi trebuie timp să procesez, îmi trebuie timp să mă gândesc
- 26:31psihologia ne învață să luăm vreo 9 ani, să procesăm să stăm,
- 26:35nu am cu otrava, noi până asta e tragedie.
- 26:38Deci ce face se întâmplă să stăm cu o treabă noi, că așa
- 26:42psihologia toata mare că erai, nu știu cum să stai cu otrava în
- 26:45teren. O biblia spune chiar acum chiar
- 26:47aici în sală în seara asta, dacă tu vrei în seara aceasta tu
- 26:51pleci liber acasă. Pleci eliberat de Dumnezeu el
- 26:55îți eliberează sufletul. E nevoie să te complici tu cum
- 26:59de acum se întâmplă asta la asta e treaba lui Dumnezeu.
- 27:02Nu te ocupa tu de chimia sufletului, știe Dumnezeu ce are
- 27:05de făcut, tu trebuie să-ți manifești lucrul ăsta, doamne aș
- 27:09dori din toată inima să fie eliberat așa este am purtat pe
- 27:12suflet toată viața mea, greutatea asta grozavă până nu
- 27:16sunt numai simt, am crezut că e parte din viața mea, am purtat-o
- 27:20pe suflet, eliberează mi sufletul, atâta trebuie să zici
- 27:23cum se întâmplă asta ia zilnic o de nu te băga.
- 27:26Pentru că și așa nu înțelegi despre ce este vorba.
- 27:30Ștefan n-ar fi putut să spună aceste cuvinte doamne nu le ține
- 27:35în seamă păcatul acesta, dacă nu și-ar fi ridicat ochii spre cer,
- 27:39Mai întâi niciun om nu poate să facă așa ceva, fără să primească
- 27:44să aibă puterea aceasta de la Dumnezeu și cu puterea aceasta,
- 27:49el se eliberează. Timpul iertării este foarte
- 27:53important. Cum ziceam psihologia ne învață
- 27:57că să procesăm, să ne tata-mare, nu?
- 28:02Nu de la fiul lui Dumnezeu. N-am învățat lucrurile acestea
- 28:04de la el, am învățat altceva că eu trebuie să iert răul pe care
- 28:09îl sufăr în timp ce mi se face rău, acela în timp ce sufăr în
- 28:14clipa asta în timp ce vorbești în felul ăsta, în timp ce te
- 28:18Porți cu mine în felul ăsta, în timp ce mă răstignești în felul
- 28:21ăsta, în timp ce dai cu Bolovani.
- 28:22Calul ăsta în clipele acestea, eu trebuie să mă eliberezi.
- 28:26Eu nu trebuie să mă încarc cu așa ceva.
- 28:29Eu trebuie să plec de aici cu sufletul liber.
- 28:32În timpul ăla, domnul Hristos i-a iertat pe ei de pe cruce,
- 28:36fără ca ei să ceri. A cerut vreo iertare care a fost
- 28:38acolo? N-a cerut.
- 28:41Da este vreunul iertat care nu cere iertare nou.
- 28:46Nici asta, păi atunci cum e treaba?
- 28:48Păi să vedeți peste 40 de zile în ziua cincizecimii, când erau
- 28:52acolo adunați toți deodată când au auzit, voi sunteți cei care
- 28:58ați răstignit pe Isus le-a predicat Petru, voi ați comis
- 29:02crima aceasta în asociere cu neamurile și cu romanii?
- 29:05Voi ați făcut treaba aceasta? Biblia spune, îi tăia la inimă.
- 29:11Cum mă tăia pe mine înainte să vină aici la voi da acum numai
- 29:14Ma taie. Iubiții mei Isus când i-a ierta,
- 29:18nu i-a iertat așa hocus pocus și nici magic.
- 29:21El a știut că peste 40 de zile oamenii ăștia așa vor face el
- 29:25știe unde vei ajunge, unde vei ajunge tu în 40 de zile, în ce
- 29:29stare va fi sufletul tău, astfel că răul trebuie iertat în clipa
- 29:35în care se întâmplă ă. Aș materialul acesta este foarte
- 29:40mare, însă nu trebuie să ne frământăm cu complic
- 29:44complexitatea lucrurilor, ci cu realitatea experienței trăirii
- 29:48noastre. Simplu absolut simplu.
- 29:53Eliberează în sufletul doamne. Și vezi ce se întâmplă la zi.
- 29:57Rugăciunea aceasta din suflet. 2 cuvinte nu sunt noi mare lucru,
- 30:00nu trebuie nici o formulă magică din astea care spun experții în
- 30:04chestii inițiații. Nu e cazul, da, spune-i lui
- 30:07Dumnezeu. În cele mai simple frumoase
- 30:10directe cuvinte doamne am auzit vorba asta în seara asta.
- 30:13Am o problemă cu frate-meu din copilărie sau cu părinții sau cu
- 30:18vecinii sau școala sau cu un criminal, sau așa am purtat-o în
- 30:23sufletul meu tot drumul ăsta și îmi pare rău.
- 30:26Dau seama că n-ar fi fost cazul să chinui în felul ăsta că e una
- 30:29să mergi cu bocancii și alte să mergi cu un cui în bocanc EO
- 30:32problemă de diferență mare în cazul ăsta.
- 30:36Nu trebuia să merg cu acest cuib o bancă.
- 30:37Acum nu mai discutăm treaba aceasta a venit momentul să
- 30:41scoatem cuiul afară. Vreau să plec dinaintea ta
- 30:45doamne DUMNEZEUL meu absolut eliberat.
- 30:48Și atunci iubiții mei frați. Vreau să învățăm câteva lucruri
- 30:52simple, absolut simple. Noi nu întâmpinăm răul cu rău.
- 30:58Dacă întâmpinăm răul cu rău, el mi-a făcut rău și atunci să-i
- 31:01arăt eu acum răzbunarea. Biblia spune, nu vă răzbunați
- 31:04singuri. Răzbunarea este un lucru sfânt
- 31:08care aparține exclusiv lui Dumnezeu.
- 31:12Niciodată un om nu a fost chemat să se răzbune.
- 31:16Au făcut-o, a făcut-o și mulți oameni și au făcut rău mai rău
- 31:20decât răufăcătorul și au ajuns mult mai rău și mult mai
- 31:24groaznic. Ne-a ajutat pe nimeni,
- 31:26răzbunarea, nu puteți să-mi arătați un om pe care l-a
- 31:29ridicat Dumnezeu din cauză că s-a răzbunat.
- 31:31S-a dus mai jos, s-a asemănat cu criminalul ăsta, și-a sfârșit
- 31:35groaznic mult mai bine era dacă lăsa răzbunarea, cum spune
- 31:38Biblia, Răzbunarea este a mea, așa spune bunul Dumnezeu, nu te
- 31:43Răzbuni TU. Răzbunarea este a mea, eu voi
- 31:46răsplăti, eu voi răsplăti omului acestuia sau celui care a făcut
- 31:52răul. Așa a spus Iosif, cum menționam
- 31:55aseară, el a spus lucrul acesta, eu nu sunt Dumnezeu să mă răzbun
- 31:59pe tine, să-ți plătesc ție înapoi.
- 32:01Ceea ce ai făcut rezolvă treaba asta cu Dumnezeu du-te și
- 32:04mărturisește și spune, CE e de făcut ca să-ți elibereze
- 32:08sufletul, vreau să te văd în împărăția lui Dumnezeu.
- 32:11N-aș vrea să te văd pierdut, nu vreau să te văd în iad, vreau să
- 32:14te văd în rai, nu câștig nimic, dacă tu ajungi în iad
- 32:18dimpotrivă. Acum cuvântul lui Dumnezeu ne
- 32:22spune așa, în romani, capitolul 5 cu 18 2 toți care suntem aici
- 32:27și toată planeta aceasta. Absolut orice om venind în lume
- 32:32capitolul unu din ioan. Toată planeta aceasta este sub
- 32:38acoperământul iertării lui Dumnezeu.
- 32:42Absolut toată planeta orice om venind în lume.
- 32:45Iată ce scrie în romani 5 cu 18 astfel, după cum printr-o
- 32:50singură greșeală a fost o greșeală.
- 32:52Ce au făcut părinții noștri acolo în grădină?
- 32:56După cum printr-o singură greșeală, a venit o osândă care
- 32:59a lovit pe toți oamenii, absolut na nu e nimeni nemuritor de
- 33:05atunci încoace nu mai e nimeni nemuritor s-a terminat, dar de
- 33:08acolo a venit boala, suferința, moartea și tot ce se întâmplă
- 33:12astăzi a venit de acolo și s-a întins asupra tuturor, scrie
- 33:16scriptura mai departe. Tot așa, după cum s-a întins
- 33:19suferința și moartea peste întreaga omenire, tot așa,
- 33:23printr-o singură hotărâre de iertare.
- 33:27A auzit cuvântul ăsta printr-o singură hotărâre a lui Dumnezeu,
- 33:33printr-o singură hotărâre de Iertare.
- 33:36A venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă
- 33:42viața. E dată în dreptul fiecăruia,
- 33:45iertarea lui Dumnezeu este pronunțată în dreptul tău și în
- 33:48dreptul meu va veni peste toată lumea.
- 33:52Nu. Nu toată lumea va primi darul
- 33:56acesta al iertării lui Dumnezeu. El a rostit hotărârea aceasta în
- 34:01domnul Hristos. Jertfa a fost adusă nu la
- 34:03golgota, ci de la întemeierea lumii.
- 34:06Așa spune Sfânta Scriptură în el.
- 34:08El a fost rostită. Hotărârea de iertare pentru
- 34:11întreaga omenire. Cine va avea parte de ea?
- 34:15Va avea parte de ea doar acela care o va primi și care va face
- 34:20din ea nu doar primirea, ci hotărârea de viață de a trăi.
- 34:27Vă încredințez în final, acum o taină care mi-a schimbat mie
- 34:31sufletul. Când am citit cuvântul ăsta de
- 34:32asta a fost mult timp în urmă că n-am citit cuvântul ăsta.
- 34:37Am zis Doamne Dumnezeul meu. Ce înseamnă asta pentru mine?
- 34:44Păi înseamnă ca și eu să iau o hotărâre acum?
- 34:48Până să-mi faci rău sau ceva iau o hotărâre de iertare pentru
- 34:52oricine îmi va face rău vreodată.
- 34:56Și am auzit și am trăit multe că vă dați seama.
- 34:58Dacă drumul e lung, veți multe, da.
- 35:02Am luat hotărârea aceasta de acolo și nu știu astăzi.
- 35:06Îmi iertați, poate lipsa de modestie, iertați-mă dacă este o
- 35:10greșeală ce spun acum? Nu știu astăzi pe cineva
- 35:13împotriva căruia să am resentimente sau să-l urăsc sau
- 35:17să nu îl fi iertat sau să-l țin la index, cum să zice acolo sau
- 35:22nici nu știu cât sunt eu conștient, nici nu știu mine să
- 35:26am vreo ceva înfipt în mine acolo care îl țin în mine acolo
- 35:29și nu pot să trec peste nush. Am luat această hotărâre și în
- 35:33dreptul vieții mele și am venit cu ea la Dumnezeu doamne, Uite,
- 35:36vreau și eu pe vremea asta. Cum ai luat-o?
- 35:38Asta înseamnă scriptura cuvântul lui Dumnezeu și ajută mă din
- 35:42clipa de față. Nu știu cine cine va face rău,
- 35:44cine va face bine în viață, nu știu ce se va vedea la ajută, mă
- 35:48indiferent ce mi se va întâmpla pe pământul acesta.
- 35:51Te rog ajută mă, prin această hotărâre care aduc la tine.
- 35:54Acum am fost și din mine, doamne un copil al tău, eu nu sunt ca
- 35:58tine, dar sunt 1 1 copil al tău vrea să am această hotărâre pe
- 36:03care ai luat-o, tu și am trăit și trăiesc această viață foarte
- 36:06liber. Ă a menționat, la întâlnirea
- 36:10precedentă, chiar în situații Extreme, Dumnezeu mi-a dat
- 36:14această putere să rămân liber. Am fost bătut de dimineața până
- 36:18seara o dată pentru o geantă cu biblic de la 9 până la 6 seara.
- 36:22Da, bătut sălbatic cu parul. Am fost bătut omul nu m-a bătut
- 36:27să mă bată, m-a bătut să mă omoare.
- 36:30A murit. Mi-a dat cu pumnii în inimă de
- 36:33n-am crezut că am să am inimă viața mea.
- 36:35Am crezut că se RUP arterele din mine și toate să spun cine mi-a
- 36:38dat bibliile acestea n-am spus niciun cuvânt și tare fericit
- 36:42sunt și în seara asta că n-am spus dumnealui îmi spunea, nu în
- 36:47clipa în care spui, uite, acum ești liber, plece afară acum,
- 36:51dacă spui numele persoanei care ți-a dat bibliile acestea acuma
- 36:54pot să plece acasă și am spus, știți cum e la noi în credință
- 36:59zic, dacă spun acest nume, nu o să mai fii liber niciodată.
- 37:04Cât voi trăi pe pământ până voi muri, voi avea pe conștiință că
- 37:08am dat omul acolo și luați-mă pe mine.
- 37:11E mult mai ușor să sufăr EU. Dacă trebuie și am suferit, m-am
- 37:14băgat la închisoare, m-au bătut acolo, m-au înfometat 3 luni,
- 37:17mai de chinuri, după ce zic luați-mă pe mine, mi-e mult mai
- 37:20ușor să sufăr eu acolo și să merg decât să știu că a căzut
- 37:24peste familia și peste copiii oamenilor care mi-au dat Biblie
- 37:28Acestea, oamenii ăștia de bună credință mi-au dat.
- 37:32Și lucrul ăsta l-a înfuriat teribil.
- 37:34Am vorbit cât se poate de politicos, cât se poate de
- 37:37atent, dar a înfuriat teribil oamenii aceștia.
- 37:40S-a sfârșit la 6 seara, tortură aceasta și bătăile și declarații
- 37:44și toate tot ce a fost acolo și eram plin uscat de sânge pe mine
- 37:49peste tot fața umflată. Nici nu puteam să deschid ochii
- 37:53bine și așa eram cu capul Umflat așa.
- 37:57Și ultima dată m-a pus să scriu declarația și atunci s-a
- 38:00înfuriat total. A stins lumina imediat a luat ă
- 38:04lemnul ăla și a dat cu el în mine, dar în momentul în care a
- 38:08dat s-a spart în bucăți. Exact ca și cum ar fi fost de
- 38:14sticlă. A rămas cu bucată în mână el.
- 38:19S-a uitat la ea speriată a trântit-o de pământ imediat și
- 38:21pe asta și s-a uitat la mine și a încetat orice fel de bătaie.
- 38:25Mi-a adus un lighean cu apă. Îmi era frică să mă nu știam
- 38:30unde să mă ating. Prima dată că era fața umflată
- 38:33și m-a lovit în spatele capului și m-a băgat cu capul ceva
- 38:37acolo. După aceea mi-a spus și acuma,
- 38:40mă înjuri. Și-am spus, nu, noi spunem
- 38:43rugăciunea tatăl nostru și zic cum să înjur eu pe fratele meu
- 38:48dumneavoastră sunteți fratele meu, noi spunem lui Dumnezeu,
- 38:51tatăl nostru. Nu am nici cea mai mică umbră
- 38:55împotriva dumneavoastră. Aceste cuvinte le-am spus acolo.
- 38:59Nu putem în firea noastră să dacă nu e Dumnezeu cu tine și
- 39:02nu-ți ajută Dumnezeu vorba de asta, nu poți să zici niciodată
- 39:05orice ai face EE Corpul devastat, dar dacă ai cu
- 39:11adevărat încredere că Dumnezeu poate face lucrul ăsta pentru
- 39:14tine, să știi că va face Dumnezeu te va elibera, vei fi
- 39:18un om liber pe pământul. Această te vei întâlni cu cel
- 39:21mai urât dintre pe care l-ai urât.
- 39:23Cel mai rău dintre oameni I-ai vrut moartea pur și simplu te
- 39:27vei întâlni absolut liber la suflet.
- 39:30Asta nu micșorează crima lui cu nimic nu presupune niciun fel de
- 39:34schimbare în relații din nou înapoi și stai da și asta
- 39:39înseamnă eliberarea sufletului tău, fiul lui Dumnezeu te face
- 39:44liber și așa scrie Scriptura dacă fiul vă face liberi, veți
- 39:48fi liber cu adevărat și aceasta vrea să facă el cu noi în
- 39:52această seară. Așa, mă rog, lui Dumnezeu din
- 39:56suflet, vă rog să vă gândiți o clipă acum în sufletul
- 39:59dumneavoastră. Dacă doriți să mergeți înapoi
- 40:02din locul acesta, așa cum ați venit?
- 40:05Și fiecare să se gândească la sufletul lui.
- 40:09Nu știe nimeni ce e în inima ta nu trebuie să te spovedești
- 40:13nimănui să spui, nu între tine și Dumnezeu dacă nu vrei să te
- 40:18întorci în viață, cum ai purta toată viața, apăsarea asta și
- 40:23vrei să cunoști în ceea ce numește Biblia.
- 40:26Libertatea sfinților în lumină, dacă vrei să cunoști lucrul
- 40:30acesta, vin în fața lui Dumnezeu și spune așa, Doamne
- 40:33Eliberează-mă cel mai greu dintre toate păcatele de care
- 40:37poți să fie eliberat. Este propriul tău păcat.
- 40:43Unu are putere să ierte toată lumea, dar pe el nu se iartă.
- 40:47Pentru ceva care a făcut undeva pe drumul iartă și pe tine dacă
- 40:52ierți pe altul, așa spune Biblia, cum ierți pe altul iartă
- 40:55te și pe tine, cum înveți pe altul învață te și pe tine și
- 40:59pentru tine ceea ce ai făcut pentru alta și nu încercăm vreo
- 41:03formulă magică, nu trebuie altceva nimic absolut decât ce a
- 41:07spus Mântuitorul. Cereți și vi se va da atâta
- 41:10cere, dar cere în mod sincer și să dorești cu adevărat lucrul
- 41:14acesta, pentru că am învățat așa ceva.
- 41:17Vă invit să ne ridicăm toți pe picioare.
- 41:20Și să rostim această rugăciune de eliberare a sufletului și
- 41:26rugăciunea mea. Este aceasta doamne ce ai făcut
- 41:32pentru mine? Fă și pentru aproapele mea.
- 41:36Mă simt un om liber față de oameni, așa, mă rog lui Dumnezeu
- 41:41să ne elibereze sufletele noastre.
- 41:44Tată ceresc ne închinăm înaintea ta și îți mulțumim pentru
- 41:48cuvântul care ni le-ai dat în seara.
- 41:49Aceasta este cuvântul eliberării doamne.
- 41:53Mulți dintre noi am călătorit și călătorim pe pământul acesta.
- 41:57Doamne cu o povară sufletească, cu o rană pe care o fi deschisă
- 42:02și sângerează și toată viața am chinuit cu lucrul acesta.
- 42:06Doamne a venit clipa eliberării. Tu ai spus dacă fiul vă face
- 42:10liberi, veți fi liberi cu adevărat, ajută ne să plecăm din
- 42:14locul acesta. Doamne liber cu adevărat, ne
- 42:17închinăm înaintea jertfei tale, doamne iisuse și mărturisim
- 42:22înaintea cerului și a pământului, că nu este dragoste
- 42:25mai mare decât ce ai făcut tu pentru noi.
- 42:28De aceea te rugăm să ne ajuți doamne cum tu ai luat această
- 42:31hotărâre de iertare să ne ajuți și pe noi să luăm în dreptul
- 42:35vieții noastre, o hotărâre de iertare.
- 42:37Pentru oricine vreodată ne va face vreun rău, ajută ne să
- 42:42umblăm pe pământul acesta liberi în domnul Hristos și să plecăm
- 42:46de pe pământul acesta liberi. Aceasta este rugăciunea noastră
- 42:50despre care ai vorbit, tu personal, doamne iisuse când ai
- 42:54spus, veți cunoaște adevărul, adică pe tine și adevărul vă va
- 42:58face liberi iată-ne înaintea ta doamne și îți mulțumim pentru
- 43:03darul eliberării noastre prin domnul nostru Iisus Hristos
- 43:07Amin.