Latest / Fiti Oameni / Testamentul unui câine - Nicu Butoi
Transcript
- 0:00Trebuie să mă declar surprins de frumusețea acestei seri și, mai
- 0:04ales surprins pentru faptul că nu m-am așteptat la o seară așa
- 0:10frumoasă ca aceasta. Când l-am văzut pe Daniel și
- 0:15n-am cum să-l văd fără să-mi aduc aminte de alte vremuri.
- 0:19Da și să mă bucur acum că duhul lui este și în fiul lui ja Shi
- 0:25Ă, așa frumos duet de viață. Ați văzut de fapt, mai mult
- 0:29decât muzica? Da ne-am înțeles însă că și dacă
- 0:34aș vedea o poză de a lui Daniel imediat mi-a zburat gândul la o
- 0:39anume clipă din viața noastră. Când am fost vorba lui Ion
- 0:45creangă ca nu ăsta ca anul trecut și ca de când sunt
- 0:48subang, am fost sub mare stres, domnule, Primisem un telefon de
- 0:52la Mimi Danciu Anunțându mă că este la câteva ore de Loma Linda
- 0:58cu cei 5 copii ai dumneaiei și că nu are unde să stea.
- 1:02În seara aceea sosește aici și ăăă.
- 1:06Bineînțeles că ar fi fost momentul să intru în panică, dar
- 1:10ca de obicei m-am îndreptat spre domnul doamne.
- 1:13Nu se poate. Să nu ai un răspuns și mergeam
- 1:17pe stradă pur și simplu degeaba, fără nici o direcție.
- 1:20A mai mers și eu așa de multe ori și un fel de terapie.
- 1:24Mersul ăsta pe jos într-o astfel de situație și ajung la colț
- 1:28acolo la universitate, pe sub pod, unde e acum pe sub pod și
- 1:33strada cealaltă și cine vine cu camioneta.
- 1:36Tot atunci, tot în colțul acela, Daniel era cu camioneta de la
- 1:41universitate. Salutăm mă prefac că nu e nicio
- 1:46problemă, nu vreau să transfer tensiune oamenilor, le țin
- 1:50pentru mine și îl întreb cum ești Daniel?
- 1:54Ce faci totul bine, dar zice îmi pare rău.
- 1:57Îmi pare rău de o treabă care e treaba despre o îmi pare rău.
- 2:00Uite, astăzi ne mutăm plecând de aici atâta de bine, aranjasem
- 2:03aici toate bune, dar ne mutăm la casa noastră și mă pare rău,
- 2:08spune Daniel. Că n-am găsit pe cineva să punem
- 2:10pe cineva aici, în loc ca să se bucure de casa sa vada s-a găsit
- 2:14deja. Cum să nu înseamnă cum sunt și
- 2:18mine? A locuit în casa lor ani mulți
- 2:21de zile și rugăciunile ei de mulțumire au ajuns și peste
- 2:26familia lor. Nu am văzut prima dată răspunsul
- 2:30lui Dumnezeu în acest fel în viață.
- 2:33Dar în seara aceasta avem împreună o călătorie de o
- 2:38deosebită însemnătate și probabil că vom fi la fel de
- 2:42surprinși de cuvântul pe care îl vom învăța cu această ocazie.
- 2:46Cum am fost de surprinși de faptul că am fost binecuvântați
- 2:51în această seară și cu muzică și cu vers.
- 2:55Tema noastră din seara aceasta se numește testamentul unui
- 2:58câine. Și probabil când zicem cuvântul
- 3:02câine, dacă zice un om, băi, câine CE ești sau așa te
- 3:08gândești numai la rău te gândești la apocalipsă afară
- 3:11sunt câinii și, dar acolo nu se referă la câinele acela care
- 3:17și-a dat viața să-și scape stăpânul.
- 3:19Nu se referă, se referă. Sunt 2 aspecte, cel
- 3:22perversitatea sexuală și răutatea.
- 3:25Acesta despre asta este vorba acolo în cartea apocalipsei nu
- 3:31s. Aceasta nu e acesta nu este
- 3:32totul cu privire la un câine în cartea lui iov, capitolul Xii,
- 3:38versetul 7 Dumnezeu ne trimite la zoologie, aș avea o serie
- 3:44lungă pe tema aceasta, când și când vom avea ocazia vom des da
- 3:49câte o pagină din cartea aceasta din zoologie a lui Dumnezeu, dar
- 3:53în seara aceasta o să ne oprim aici și eu spune așa, întreabă
- 3:57dobitoacele animalele și te vor învăța.
- 4:02Întreabă-le, și ați văzut că în Biblie menționează Calul catârul
- 4:07oaia capra toate astea, păsările ȘERPI.
- 4:13Toată zoologia este acolo și de la fiecare din aceste animale,
- 4:17omul are de primit și de învățat o lecție.
- 4:21Și întreabă L, nu o să te învețe dacă nu întrebi ce o să aflăm în
- 4:25seara aceasta, probabil că am știut, dar nu știu dacă am pus
- 4:28în valoare vreodată. Ce lucrul acesta întreabă L?
- 4:31Întreabă păsările cerului și îți vor spune legile zborului
- 4:36chestii noi, ceea ce am făcut sau ceea ce continuăm să facem
- 4:40sunt lucruri inspirate de această lume de zborul păsărilor
- 4:45cu zborul avioanelor și așa mai departe vorbește pământului.
- 4:49Asta e geologie, asta este istoria.
- 4:52Pământul îi vorbește Pământului și te va învăța.
- 4:55El îți va spune multe, vorbește peștilor mării.
- 4:59Asta m-ar interesa în mod special, Vorbește peștilor Mării
- 5:03și îți vor povesti. Cine nu vede în toate acestea,
- 5:09dovada că mâna domnului a făcut aceste lucruri.
- 5:17Și vorbim noi despre rău famatul câine.
- 5:23Avem un cuvânt care îl reprezintă pe un om.
- 5:27E un judecător de la Curtea Supremă.
- 5:29Numele lui este Oliver Wendell Holmes, omul acesta.
- 5:36A lăsat multe pe pământul acesta scrise, dar ceva anume iese în
- 5:40evidență cum este și cu cântăreții ăștia.
- 5:43Ei cântă multe, dar eu, când pun piesă anume care e
- 5:48reprezentativă și nimeni nu cântă cum o cântă persoana asta
- 5:52și așa la fel este cu acest judecător de la Curtea Supremă
- 5:57și el a spus așa, acum, noi aici vom auzi cum sună testamentul
- 6:02unui câine. Chiar și un câine, spune acest
- 6:06judecător de la Curtea Supremă. Chiar și un câine distinge sau
- 6:11deosebește între. A te împiedica de el.
- 6:17Sau ai dat cu piciorul? Ați observat treaba asta?
- 6:23Deci câinele nu te tratează la fel.
- 6:30Mă tem că șarpele nu face deosebirea asta l-ai călcat a
- 6:34mușcat vipera imediat. Dar cât privește câinele, el
- 6:39știe dacă tu te-ai împiedicat de el.
- 6:42Sau, dacă i-ai dat un picior? Și răspunde la aceasta.
- 6:48Și care e lecția pentru noi? Păi învață ceva de la.
- 6:53Animalul ăsta, dacă n-am putut să învățăm de la nimic pe
- 6:56pământ, am rămas tot răi. Tot așa nu e momentul acum să
- 7:01învăț să disting între ce înseamnă să se împiedice cineva
- 7:06și ce înseamnă să dea cu piciorul cineva trebuie să văd
- 7:10distincția aceasta învață de la viețuitoarele acestuia, spune
- 7:14eu. Omul acesta a fost judecător la
- 7:18Curtea Supremă, care a atras atenția omenirii înveți că
- 7:22animalul ăsta face distincție între astea, domnule, nu
- 7:25confundă când tu te-ai împiedicat de el și îți pare rău
- 7:29că te-ai împiedicat sau când i-ai dat cu piciorul?
- 7:31El nu confundă tu de ce confunzi?
- 7:35Tu de ce nu iei timp să distingi stai puțin ă ce una și ce e
- 7:41alta. Nu-i același lucru că în ochii
- 7:44lui Dumnezeu nu este același lucru.
- 7:48Acesta este principiul care a stat la baza rugăciunii lui
- 7:51Iisus tată iartă i, căci nu înțeleg semnificația a ceea ce
- 7:58se întâmplă aici. Nu că nu înțelegeau cu ce
- 8:01meserie se ocupa astea simplu, dacă întreba cineva răspunde pe
- 8:05loc, dar ce semnifica acest lucru?
- 8:09Ei nu înțelegeau tată iartă. E mai târziu, în faptele
- 8:13apostolilor, când petru se adresează aceleiași clase de
- 8:16oameni. Bătăușilor și înjurăturilor și
- 8:21Blestemă torilor și oamenilor care au scuipat pe fiul lui
- 8:24Dumnezeu, când petru se adresează lor, acelorași oameni
- 8:28care au făcut lucrul ăsta cu așa patimă groaznică.
- 8:32În momentul în care petru se adresează lor, le spune știu că
- 8:36din neștiință ați făcut așa ceva de unde știi treaba asta doamna
- 8:40de la Isus. Isus a spus, Oamenii ăștia nu
- 8:43înțeleg semnificația a ceea ce se întâmplă.
- 8:46Știu că din neștiință ați făcut lucrul ăsta de acum.
- 8:49De unde știm că a fost din neștiință, care e semnul că că a
- 8:53fost din neștiință așa ceva? Semnul este clar, pentru că
- 8:57biblia spune, îi tăia la inimă când au auzit aceste lucruri e
- 9:02diferență mare între a te împiedica, așadar, cu piciorul e
- 9:06diferență mare și dacă sufletul nostru nu este pe frecvența
- 9:12cerului. Este aproape imposibil să
- 9:16distingem între acestea. Cineva ne-a lovit am lovit
- 9:19înapoi imediat cineva ne-a zis, am zis înapoi, câinele nu face
- 9:24treaba asta. El a lăsat în testamentul lui
- 9:27asta este învățătura care o lasă el pe pământ, fără deosebire.
- 9:32Între momentul când cineva s-a împiedicat și când cineva a dat
- 9:35cu piciorul este este diferență mare acest judecător de la
- 9:40Curtea Supremă a judecat în spiritul acesta.
- 9:44Ella, înțeles. Adevărul cu privire la
- 9:48criminalul din fața lui adevărul cu privire la victimă,
- 9:52uitându-se nu la ce s-a întâmplat.
- 9:56Ci de ce s-a întâmplat așa ceva? Asta a făcut Mântuitorul.
- 10:00Mântuitorul nu s-a oprit la simplă aparență, nu s-a oprit la
- 10:05cum zicem noi fais valul la la ceea ce apare prima dată, prima
- 10:10impresie nu ce el a mers dincolo și a întrebat de ce înjură
- 10:14oamenii ăștia aici la cruce? De ce blestemă, de ce BAT cuiele
- 10:17cu așa sete, de ce este atâta ură atâta strigare pentru că
- 10:22oamenii ăștia nu înțeleg ce se întâmplă?
- 10:26Și din clasa lor facem și noi parte și Sfântul Petru face
- 10:30parte din clasa asta. El a venit la Isus și când s-a
- 10:34repezit în el o dată să te ferească Dumnezeu să faci așa
- 10:39ceva care Dumnezeu cel care m-a trimis.
- 10:43El nu și-a luat timpul pe care și-l ia câinele să deosebească
- 10:48dacă este una sau alta, el nu s-a interesat ce semnificație
- 10:52are nu în clipa. Când a auzit că va merge la Lyon
- 10:55și va muri, nu n-a mai trecut mai departe de lucrul ăsta.
- 10:59A fost sigur că e de la diavol în clipa aceea și Isus se
- 11:02adresează, vă rog să nu confundăm vreodată.
- 11:05Iisus nu a numit niciodată pe petru diavolul sau Satana pentru
- 11:08că era altul satan când i-a zis înapoia mea, Satano a vorbit cu
- 11:12satana. Și când i-a zis, TU ești o
- 11:14piatră de poticnire pentru mine, i-a zis lui Petru foarte simplu,
- 11:18dacă suntem 2, dacă mă adresez la 2 persoane care sunt aici,
- 11:23atunci unuia îi spun ceva și celălalt îi spune altceva și se
- 11:27știe clar ce am spus aceasta. Acesta a fost momentul acela.
- 11:32Chiar am văzut recent un judecător tot de la Curtea
- 11:36Supremă, oricând pe platformă, nu aici în America, urcând pe
- 11:41platformă și predându-l și viața în mâinile domnului christos,
- 11:46m-am gândit când am citit despre omul ăsta, că a fost judecător
- 11:50la Curtea Supremă. Trebuie că ai avut o comuniune
- 11:54tainică a sufletului tău cu Dumnezeu altfel, nu aveai cum să
- 11:58observi și cum să concepi aceste lucruri.
- 12:01A judeca acțiunea cuiva. Cr a înțelege nu doar ce s-a
- 12:07întâmplat, ci de ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat și
- 12:12ceea ce spui și faci nu este în funcție de ceea ce s-a
- 12:16întâmplat, ci este în funcție de de ce s-a întâmplat lucrul
- 12:20acesta. Acesta este e marele adevăr pe
- 12:24care Dumnezeu ni-l predă în această seară ca să-l păstrăm.
- 12:29Și când sufletul este curat și sincer înaintea lui Dumnezeu, el
- 12:34de lucrează după acest după această lege a celui de ce s-a
- 12:37întâmplat așa ceva, ca și nepotul meu, mă întreabă
- 12:42Paznicul. Câți ani ai și îmi zise atunci
- 12:44pe vremea Zi cam 65 Watchmen? A întrebat el.
- 12:49Nu, nu doar nu doar că 65 aveam eu.
- 12:52Atunci eram tânăr tare față de acum, dar nu doar că ă l-a
- 12:57impresionat numărul. El a vrut să știe ce s-a
- 13:00întâmplat de am ajuns în situația asta.
- 13:04Am avut un moment deosebite, am petrecut cu el și m-am bucurat
- 13:09foarte mult și vreau să nu numai să predau.
- 13:13Sunt în continuu în căutare de a mesajului, unei situații ce te
- 13:17învăț eu de la treaba asta și am învățat de la copilul acesta că
- 13:21nu trebuie să întreb doar câți ani are un om și deci s-a ajuns
- 13:26aici și nici de nici că un om este bolnav sau bun sau rău, ci
- 13:31de ce și cum s-a ajuns aici, pe baza aceasta judecățile lui
- 13:35Iisus păreau atât de ciudate. Atât de respinse de cultură se
- 13:41timpului de acolo. Cum adică să spui tu doamne că
- 13:44fiul risipitor a venit acasă și asta i-a făcut masă domnesc, dar
- 13:47asta e crimă împotriva umanității.
- 13:49Păi pe ăștia toți golanii o să învețe din treaba asta, să plece
- 13:52acasă, că taică-său îi pune masa când vine înapoi, așa mi-a zis
- 13:56un frate, nu frate, nu mai predică asta cu fiul risipitor
- 14:01zi Frate de păcat astăzi acolo și așa făcea din pumni la mine
- 14:06și i-am spus, uite, zic, eu am reținut pe aceasta cu fiul
- 14:09risipitor și pe cea cu păcatul ți-a lăsat-o ție.
- 14:12Și zic tu asta e partea ta, zic eu îmi fac partea mea și după
- 14:16mine trebuie face partea ta. Acum aș vrea să înțelegem un
- 14:22lucru adânc cu privire la purtarea domnului nostru Isus
- 14:26cristos și la răspunsul lui față de cei care, în momentele
- 14:31acelea, deci iertarea prima lecție, iertarea se dă în clipa
- 14:36în care fărădelegea se comite. Acuma când sunt lovit peste față
- 14:40în clipa, aceasta te iert din suflet, dacă nu te iert în clipa
- 14:45aceasta și zic te iert mâine sunt treacă un pic mâine o să-mi
- 14:49fie foarte greu, o să fie și mai greu poimâine și într-o zi n-am
- 14:55să pot să te iert mintea îmi va spune să te iert, dar nu mă va
- 15:00ajuta sufletul. Puterea neiertării a pus
- 15:03stăpânire și ghiarele pe sufletul meu, încât chiar dacă
- 15:07aș vrea să fac lucrul acesta. Nu se mai poate a trecut, spune
- 15:11Biblia clipa potrivită. Există o clipă potrivită a
- 15:14iertării. Ați observat că Ștefan i-a
- 15:16iertat pe cei ce dădeau cu pietre, în timp ce dădeau cu
- 15:19pietre? Este este un lucru dumnezeiesc,
- 15:23nu este firesc pământesc sau drăcesc, nu este, este un lucru
- 15:27dumnezeiesc, acesta ați văzut ce a spus eric ac, soția martirului
- 15:34care a fost împușcat, i-a ieșit în public și a spus.
- 15:39Pierd. S-a adresat Asasinului, nu-mi
- 15:44vine să pronunț numele omul ăsta.
- 15:47Asasinului, vedeți sunt rău la suflet, deci, deci ei nu sunt eu
- 15:53direct în problemă, da, eu nu pot și ea.
- 15:56Poate ea a venit pe scenă. Și a spus în fața planetei.
- 16:04E vorba nu de într-un colț în fața planetei întregi, a spus te
- 16:09iert. Oamenii au înghețat ce ai spus
- 16:14ieri pe omul ăsta care a tras cu arma în tatăl copiilor tăi în
- 16:18tatăl în soțul tău, în omul care și-a închinat viața așa striga
- 16:23la lumea aceasta stop în numele lui Dumnezeu.
- 16:27Așa se numește cartea lui și TU ierți un astfel de criminal?
- 16:34Da este iertat l-am iertat din toată inima, dar ce fel de minte
- 16:38ai ce judge judecată este asta să ierți un așa un așa asasin că
- 16:43acesta și-a spus Am 2 motive numărul unu Isus a făcut așa.
- 16:49El a iertat nu pe cei care l-au jignit sau l-a vorbit de rău.
- 16:54Sunt oameni care nu au mai, nu s-au mai văzut unul pe altul din
- 16:56niște vorbe toată viața au trăit și au murit în ură.
- 17:00Nu era vorba de așa ceva, era vorba de moarte, era vorba de de
- 17:05cruzimea Barbara crucificării și ea spune din cauza faptului că
- 17:11Isus a făcut lucrul ăsta, așa am făcut și eu din toată inima.
- 17:15Primul argument al 2-lea argument pe care îl am este
- 17:19faptul că dacă Charlie. Soțul ei care a fost asasinat
- 17:23dacă c ar fi fost în viață astăzi el ar fi dorit și mi-ar
- 17:28fi spus mie, iar tatăl eu știu sufletul lui și dacă era acolo,
- 17:33așa s-ar fi întâmplat. Chiar am văzut aseară un film
- 17:38frumos cu soția. Referitor la momentele
- 17:41răstignirii și la un moment dat, ofițerul roman întreabă zice ce
- 17:47crezi că i-ar zice mie acest dușman?
- 17:51Care este Hristos care este yeshua?
- 17:54Ce mi-ar zice mie dacă m-ar vedea la care ucenicul lui Isus
- 18:00se uită la el zâmbind și îi spune, zice ți ar spune că ești
- 18:03fratele lui. Așa ți ar spune că ești fratele
- 18:07lui Eric a spus din aceste 2 motive, pentru că așa ne-a
- 18:13învățat domnul Isus prin viața lui și 2 pentru că soțul meu ar
- 18:17face lucrul acesta dacă ar fi aici.
- 18:20Iubiții mei aș dori să gândim puțin practic asupra acestui
- 18:25lucru și anume că noi suntem chemați, nu la niște lecții sau
- 18:32studii despre Isus, ci noi suntem chemați să trăim acest
- 18:36fel de viață. Da până la urmă cineva să ridică
- 18:40doamne, dar sunt și eu om, adică mă pui pe mine.
- 18:43În postura asta nu pot nu pot cum n-aș putea să fac unele
- 18:48blestemății mari nenorociri. Tot așa nu pot să iert.
- 18:51N-am cum nu pot și mi-a rămas sufletul acolo, nu cum să mă rog
- 18:55eu pentru pentru a usca mai și rugat pentru ei tată iartă i și
- 19:02ă Ștefan, nu numai că i-a iertat, s-a rugat pentru ei și
- 19:07ăsta este semnul că te-ai eliberat.
- 19:10Tu s-au rugat pentru ei dată, iar tăi a spus Isus și doamne nu
- 19:16le ține în seamă păcatul acesta e ceea ce a spus Ștefan, dacă se
- 19:22întâmplă ca noi să nu fim credincioși lui Dumnezeu, el nu
- 19:27devine necredincios față de noi, ci versetul 13 din II Timotei.
- 19:31Ii ne spune dacă suntem necredincioși, totuși, el rămâne
- 19:36credincios, căci nu se poate tăgădui singur, el nu se lasă
- 19:39transformat de necredincioșii a noastră.
- 19:42Necredința noastră nu va nimici credincioșia lui Dumnezeu.
- 19:46Primul lucru care se întâmplă este legea aceasta a
- 19:50multiplicării prin care satana luptă să multiplice întotdeauna
- 19:55să înmulțească, deci a reușit și alterat sufletul cuiva l-a făcut
- 20:00un suflet rău. Atunci el aduce împotriva altei
- 20:03persoane cu răutatea lui și obiectivul diavolului este ca
- 20:08persoana aceasta să fie transformată în asemănarea celui
- 20:11rău să devină al 2-lea om rău. Și tot așa și uneori 2 oameni
- 20:16buni sunt puși unul împotriva altuia și amândoi se transformă
- 20:20în rău și în blestem. Dacă unul nu cooperează, nu se
- 20:24poate întâmpla nimic, indiferent cât de rău ar fi celălalt dacă
- 20:28acesta refuză să fie transformat de răutatea lui ă ecuația
- 20:33diavolului nu funcționează mai departe înțelegi tu intenția
- 20:38care stă în spatele faptei aproapelui tău ți-ai luat timp
- 20:42pentru lucrul ăsta? Te-ai gândit vreodată nu ce s-a
- 20:46întâmplat și de ce s-a întâmplat așa ceva?
- 20:49Ai venit 4 că nu înțelegi lucrul ăsta bine, nu, nu noi nu
- 20:53înțelegem oricând orice, dar ai venit la Dumnezeu să spui ajută
- 20:57mă să înțeleg omul ăsta, fapta e limpede, nu știm despre ce e
- 21:01vorba, dar ajută mă să înțeleg pe omul acesta de unde vine, de
- 21:05ce se întâmplă așa ceva, care sunt lucrurile care ar putea să
- 21:09ajute la salvarea lui poți într-adevăr să ierți asemenea
- 21:13lui Isus? Te poți ruga frumos, sincer
- 21:16pentru sufletul acesta. Acestea sunt câteva dintre
- 21:20dintre lucrurile la care suntem noi chemați în această seară,
- 21:25prin exemplul acesta viu al unui animal care știe să distingă
- 21:31între a fi lovit cu piciorul și atunci când se împiedică cineva
- 21:35de el, oamenii lui Dumnezeu au trecut toți prin această
- 21:40experiență numită de noi. M-ai înțeles greșit.
- 21:44Au trecut toți prin această experiență noi, uneori putem să
- 21:48zicem din față nici el lucrul ăsta, adăugă un păcat la păcate.
- 21:52Știm că gândim rău, dar m-ai înțeles greșit bine, ok, mă
- 21:58bucur dacă a fost dacă am înțeles greșit că mă bucur de
- 22:01bine, dar gândiți-vă o clipă la frații lui Iosif.
- 22:07Oamenii aceștia din toată lucrarea lui Dumnezeu înțeles un
- 22:11singur lucru ce au înțeles ei, cine îmi spune mie ce au înțeles
- 22:14frații lui Iosif din lucrarea lui Dumnezeu de salvare a
- 22:19întregului popor și a toata lumii întregi care a fost în
- 22:23perioada aceea și a liniei genealogice a lui Isus, deci a
- 22:27fost o lucrare ă inimaginabil. Noi zicem visul lui IOSIF fii
- 22:33serios n-a fost visul lui iosef, e visul meu este să fiu.
- 22:37Sa alerg si asta ăsta e visul meu, dar acest har de a merge
- 22:42acolo și soarele și luna se plecau înaintea ta și 20 peste
- 22:46asta nu a fost visul lui Iosif. Niciodată a fost visul lui
- 22:49Dumnezeu, care a fost dat lui ce au înțeles frații lui din treaba
- 22:53asta? Cine îmi spune?
- 22:56Vine. Tare nu mai e un.
- 23:02Vine. Făuritorul de vise.
- 23:08Faur cuvânt românesc na faur înseamnă cum era unul care
- 23:12făurea anumite lucruri și ei au din toată istoria.
- 23:18Aceasta dumnezeiască au înțeles un singur lucru, aceste vise ale
- 23:22lui iosif sunt fabricate de el. Și credeți că a scăpat marele om
- 23:28al lui Dumnezeu? Avraam Isaac și Iacob al 3-lea
- 23:32din tribul acesta. Credeți că a scăpat el nici atât
- 23:35când a auzit visele imediat l-a mustrat, măi BĂIETE, băgați
- 23:38mințile în cap, se poate așa ceva?
- 23:40Ce sa stea în capul tău, băiete, cum poți să gândești că eu și
- 23:44mama ta o să venim și frații tăi și toată lumea da, dar chiar dar
- 23:48cum ai putut să gândești așa ceva?
- 23:49Păi nu e gândit, m-am pomenit noaptea cum vorbim noi despre un
- 23:54vis, m-am pomenit că eram pe un câmp, nu știu unde.
- 23:56M-am pomenit noaptea că am văzut acest lucru și eu v-am spus vouă
- 24:00ce mi s-a întâmplat cu ocazia aceea, măi băiete, ce se
- 24:03întâmplă cu tine? Îl mustră tatălui, dar aici
- 24:06drumurile se despart, scrie Cartea genezei ătre 7 11 frații
- 24:11săi s-au umplut de pizmă și de ură împotriva lui, pe când iacov
- 24:16spune stai puțin. Tatăl său a ținut minte aceste
- 24:20lucruri. Asemenea Mariei Maria țin minte
- 24:24cuvintele lui Gabriel astea. Astea sunt niște vorbe de de un
- 24:28om, nu poate supraviețui să-mi spui mie așa ceva că cel prea
- 24:32sfânt se va întrupa în felul ăsta.
- 24:34Este ceva cutremurător, a ținut în inima ei cuvintele astea,
- 24:38pentru că da, nu le aruncat și iacov la fel, a zis Domne ceea
- 24:43ce văd așa arată auzi că vine soarele și luna să închine în
- 24:46fața lui și 12 stele. Așa arată da, sunt eu Dumnezeu
- 24:50să pot să știu ce înseamnă lucrul ăsta.
- 24:52Ce ar fi să supun lui Dumnezeu lucrul ăsta și biblia, spune
- 24:56tatăl său a ținut minte lucrurile acestea și le-a văzut
- 24:59împlinirea. Îi suntem adesea tulburați de
- 25:03efectul pe care îl are adevărul asupra sufletelor noastre.
- 25:09Suntem răi la suflet și ne plac vorbele astea sau lucrurile care
- 25:15gâdilă auzul dreptul nostru sa care foarte greu suntem dispuși
- 25:21să fim confruntați cu adevărul adevărul, cât e el de sfânt și
- 25:27cât este iisus eu sunt adevărul, este foarte neplăcut, sufletului
- 25:32nostru și vor întoarce urechea de la adevăr.
- 25:35Risipi închipuite, zi-ne altceva care să să corespundă ă Oglinda
- 25:43Oglinda Nu Murdărește pe nimeni, nici nu curățește pe nimeni.
- 25:49Dar ea îți spune adevărul despre tine.
- 25:54Place sau nu place, acesta este adevărul.
- 25:59Dar diagnosticul doctorului. Nu te îmbolnăvește lucrul ăsta,
- 26:05nu te-a îmbolnăvit doctorul care ți-a spus, Uite ai stagiul 4 sau
- 26:09ceva în genul acesta și e vorba de 90 de zile.
- 26:13Cum i-a spus unei prietene a noastră de aici, de la adunare
- 26:17și a intrat țipând pe ușă și mă găseam chiar în casa dumnealor.
- 26:23A plecat foarte fericită la market aici și cu promisiunea că
- 26:29facem vreo salată și așa și va fi extraordinar imediat mă
- 26:32întorc niciodată la spital să iau un diagnostic și imediat mă
- 26:36întorc și când s-a întors când a deschis ușa, eu eram, mă uitam
- 26:42din mai de sus de undeva la ușă când a intrat pe ușă.
- 26:45Era cenușie la față, n-am văzut gri complet grill aflată și a
- 26:50țipat din pragul ușii frate nicu mai am 90 de zile de trăit.
- 26:55Mai am 3 luni de trăit un om așa de sănătos, cum arăți tu și
- 27:00atât? Acesta era adevărul foarte
- 27:02neplăcut, dar adevărul. Acesta era adevărul,
- 27:06diagnosticul nu te îmbolnăvește, nici nu te vindecă, dar te
- 27:11expune adevărului. Și spune, domnul iubiți
- 27:16adevărul, chiar dacă doare ustură iubiți, adevărul, nu fiți
- 27:20ca nabal. Pe ăsta nu suporta să-i spună
- 27:23cineva ceva? Slujitorii lui au spus Ce este
- 27:26atâta de rău, că nimeni nu poate să-i vorbească, nu te poți
- 27:30apropia de el să-i zici, nu e bine ce faci, stăpâne sau nimic
- 27:34e atât de înrăit încât nimeni nu poate să-i vorbească și nimeni.
- 27:38Știți ce însemna nici Dumnezeu. Era prins în acest nimeni.
- 27:44Că despre altul poți să spui că nici un om nu primește de la
- 27:47nici un, dar primit de la Dumnezeu, când i-a spus, Nu era
- 27:50cazul lui el nu vroia să audă nici pe Dumnezeu din cer și
- 27:53niciun om, deci este atât din RO IT.
- 27:57Când satana pârăște pe Iosua stă la dreapta lui, el nu ține cont
- 28:07dacă Iosua s-a împiedicat sau a dat cu șutul.
- 28:11El nu ține cont de lucrul ăsta. Și el arată murdăria lui, uite
- 28:17fapta. Deosebirea este că Dumnezeu vede
- 28:21aceeași faptă. Niciodată nu a spus că el nu e
- 28:24murdar, dar l-a și schimbat, dar Dumnezeu trece mai departe și
- 28:29spune de unde vine omul ăsta d este în situația aceasta și
- 28:33spune, nu este el un tăciune scos din foc.
- 28:37Diferența între Dumnezeu și diavol.
- 28:40Să avem mare grijă ă foarte ușor, putem să cădem în șanțul
- 28:45ăsta al acuzării, al judecării unor oameni cu o judecată care
- 28:50vine asupra noastră. În final, să învățăm să judecăm
- 28:54de la Dumnezeu numai ce s-a întâmplat.
- 28:56De ce s-a întâmplat, care e diferența, între ce s-a
- 28:59întâmplat și ce a fost în spate? Care a fost intenția din spatele
- 29:05întâmplării aceștia să învățăm de la Dumnezeu lucrul acesta?
- 29:09Nu este el un tăciune scos din foc, nu sunt eu și tu.
- 29:14Un tăciune scos din foc. Nu poate unii nu sunt.
- 29:19Patronii postesc de 2 ori pe săptămână dau zeciuiala din
- 29:22mărar au alte ei, nu sunt tot ce ei, nu sunt un tăciune scos din
- 29:27foc, dimpotrivă, ei sunt aceia care de care Dumnezeu are nevoie
- 29:32și dacă n-ar fi ei ă Dumnezeu n-ar mai scăpa până la urmă așa
- 29:37a spus cineva dacă noi nu biruim Dumnezeu este pierdut.
- 29:41Mă tem că probabil chiar în locul ăsta s-a spus așa ceva,
- 29:45omul ăsta nu e un tăciune scos din foc, nu în cazul lui
- 29:48Dumnezeu în tăciune scos din foc și l-a scos el din foc înainte
- 29:51să fie prea târziu. E parte din teologia aceasta
- 29:55ultimei generații și așa mai departe când dispune, când bunul
- 29:59Dumnezeu spune despre tăciunele scos din foc, spune cine este
- 30:02aceasta? Uite, omul ăsta este un tăciune
- 30:04scos din foc, nu e de ajuns că e îmbrăcat cu haine murdare, de ce
- 30:08e îmbrăcat, cu de unde vine, din ce fel de foc vine?
- 30:11Ce fel de viață a avut prin ce a trecut omul ăsta.
- 30:15Cum bine a spus înțeleptul acesta latin, a spus zice, când
- 30:20mă întrebi cine sunt, îți spun că sunt eu și împrejurările în
- 30:25care m-am născut prin care am trecut și în care sunt până în
- 30:28ziua de astăzi sunt eu și împrejurările acestea, toate
- 30:31care au un cuvânt de spus. Aceasta înțelegea profund Isus
- 30:36în viața fiecăruia dintre noi. Și la capitolul Tăciune scos din
- 30:41foc îl avem pe John Wesley. Nu știu dacă avem posibilitatea,
- 30:46dar dacă noi am vedea cum ar arăta planeta aceasta, dacă nu
- 30:49există acest John wesley ă diferit, ar fi mai ales noi ca
- 30:54biserică avem profunde rădăcini și legături cu John Wesley, dar
- 31:00mama lui îl numeau întoarcere scos din foc.
- 31:02Suzana s chema, mama lui un tăciune scos din foc, dar el nu
- 31:07numai fizic spiritual. Și fizic avea 5 ani Sărmanul
- 31:13când niște frați de la biserică, pătrunși de predica prezentată a
- 31:17dat foc casei pastorului. A dat foc.
- 31:22Era parohia unde locuia pastorul, era legată de biserică
- 31:26ă, impresionați de predică, așa urând atât de mult pe
- 31:31predicator. Nu cuvântul ă cum i-a majorat pe
- 31:35mine cineva la speranța TV mi-a spus Cornel Galeș a zice.
- 31:41Vezi că te caută unui insistent la telefon.
- 31:45Dacă insistent, hai să răspundă după ce s-a terminat emisiunea,
- 31:48am luat telefonul, da, vă salut care a început să mă înjure cu
- 31:52mama cu. Poate știți voi românește, toată
- 31:55gama aceasta nenorocitule ai vorbit pe placul nevestei în
- 31:59seara asta? Dacă te-aș găsi, undeva aceeași
- 32:02rupe picioarele, te-aș omorî ți-aș face lege?
- 32:06Și l-a lăsat să verse toată trista care o avea și eu sunt
- 32:10băiatul le zic ai ales adresa greșită discută treaba asta cu
- 32:13Moise, nu vorbi cu mine că n-a scris și eu lucrurile astea
- 32:16înseamnă că eu decât le-am citit aici în carte zic și tu ai
- 32:20cartea asta acasă, vorbește cu el, aici e altă adresă, mă cauți
- 32:24pe mine, în loc să-l cauți pe el și caută l pe el și vezi ce e de
- 32:27făcut. În cazul predicii tatălui lui
- 32:31John wesley s-a întâmplat lucrul acesta de ură.
- 32:33Oamenii aceștia au dat foc la casă.
- 32:37Casa era acoperită cu trestie din aceasta.
- 32:39Cum era pe vremea aceea a luat foc imediat ce a ars tatăl a
- 32:44încercat știa că John este la etajul unu cum îi zicem noi pe
- 32:48românește, dar II p americană pe asta știa că este acolo copilul
- 32:53de 5 ani. Dormea în camera lui, s-a
- 32:55întâmplat pe la unu, noaptea treaba aceasta și tatăl a
- 32:59încercat să intre și în momentul când a încercat să intre în casă
- 33:02a căzut scara, s-a prăbușit în flăcări, scara Casei, Deci nu
- 33:06mai era nicio posibilitate să ajungi la etaj să.
- 33:09Apuci copilul ăsta și să scapi de o dată un vecin are o idee pe
- 33:13care o recomand acestei adunări iubite și mai ales o recomand
- 33:17fiecărei familii în parte și fiecăruia dintre noi.
- 33:20Știți ce idee a avut oamenii? Nu se poate ajunge la el pentru
- 33:24că acest copil, John wesley, s-a trezit în țipetele aceleași în
- 33:28focul acela și-a dat seama că e în primejdie sârmă, nuțu și-a
- 33:33urcat pe o ladă care era acolo și a ajuns să fie văzut la
- 33:36fereastră, țipând după ajutor. Și atunci un vecin are o idee
- 33:43sfântă. N-avem scară, nu avem
- 33:45posibilități să ajungem la el. Nu este timp, n-avem timp decât
- 33:49o clipă stai frate în genunchi a sărit pe umerii lui imediat.
- 33:54Asta a fost un om serios, s-a ridicat cu el în spate și a
- 33:58ajuns el la fereastră acolo și l-a apucat pe John wesley cu o
- 34:02clipă înainte să se prăbușească. Acoperișul Casei în flăcări s-a
- 34:06prăbușit cu o clipă înainte, l-a smuls de acolo și mama sa i-a
- 34:10spus, de ce? Ăsta e un tăciune scos din foc.
- 34:13Ăsta e un tăciune scos din foc și el a luat cu sine în viață 2
- 34:18mari lecții, tăciunele scos din foc pe de o parte și scara
- 34:22oamenilor care au urcat unul pe umerii altuia ca să-l poată
- 34:26trage de acolo din foc. Acum, iubiții mei aș dori să
- 34:31încheiem cuvântul pe care l-am avut în seara aceasta de la
- 34:34bunul Dumnezeu, și anume să citim aici, în unu Samuel 25 cu
- 34:4017, 1 Slujitor credincios. Vine și spune Abigail lei.
- 34:49Să știi acum și. Că pierderea stăpânului nostru
- 34:54și a întregii lui Case este hotărâtă.
- 34:59Vezi ce ai de făcut? Asta i-a spus slujitorul acela
- 35:04aceasta ne spuneți și 9 cuvântul lui Dumnezeu în seara aceasta,
- 35:07Vezi ce ai de făcut, nu te mulțumi, doar că ai auzit
- 35:11predica aceasta sau. Nu vezi ce ai de făcut cu
- 35:16cuvântul pe care l-am auzit astfel, mă rog lui Dumnezeu ca
- 35:20acest cuvânt să nu rămână vorbă în vânt sau undă să meargă în
- 35:24lumea aceasta, ci mă rog ca el să devină duh și viață în noi
- 35:30prin domnul nostru Iisus Hristos Amin.